CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
*
* *
Un alt mod de înŃelegere a statului este cel teocratic care consideră
că puterea cu instituŃiile ei se originează dintr-un principiu divin. Există o
entitate transcendentă (Dumnezeu), un "drept divin" care orientează cu
atotputernicie acŃiunile regelui, ale elitei guvernante. ObŃinerea conduitei dorite
de la cei supuşi, de la mulŃimi este justificată ca venind de la Divinitate. În
primele secole ale creştinismului se considera că şefii tereştri, conducătorii au
o investitură divină. Astăzi, doctrina democraŃiei creştine susŃine că
Dumnezeu este autorul legităŃilor după care se dezvoltă lumea, societatea, iar
cetăŃenii, ca fiinŃe libere, superioare (omul este într-adevăr coroana creaŃiunii),
au puterile necesare în ei înşişi să se organizeze democratic şi, deci, îşi vor
putea alege conducătorii.
O politică teocratică, în variantă contemporană, poate avea ca
obiectiv principal restaurarea autorităŃii ierarhiei clericale, a doctrinei
religioase, o raportare permanentă, deci, la statul divin, la valorile
fundamentale: Sfânta TradiŃie şi Biserica. În final ordinea socială, culturală şi
morală terestră ar trebui să se apropie cât mai mult de cea divină; iar la scară
planetară este imaginat şi proiectat un Sfânt Imperiu mondial în care ierarhia
eclesiastică va avea un susŃinător constant în organizarea şi funcŃionarea
puterii statelor laice.
În planul ordinii sociale, democraŃia creştină contemporană se
revendică de la valoarea supremă presupusă transcendentă - omul, de la
versiunea doctrinară - umanismul. DemocraŃiile contemporane au ca premise
edificarea creştinismului prin instituŃionalizarea, prin dezvoltarea Bisericii.
Postulând existenŃa lui Dumnezeu - a FiinŃei Perfecte, atotputernice, cauza
primă a toate câte sunt, finalitate supremă a întregii existenŃe, adevăr şi
frumos absolute, bunătate infinită - Biserica oferă omului dotat cu "liber
arbitru" un model de urmat, o cale de ales, un drum spre mântuire. Omul, ca
fiinŃă capabilă de libertate, de a discerne binele de rău, va fi ajutat de Biserică
să aleagă calea lui Dumnezeu, să promoveze forŃele mântuirii şi să le evite pe
cele ale răului. Într-un astfel de context, politica creştină, deŃinând monopolul
puterii, va urmări să realizeze salvarea omului de forŃele răului prin crearea
condiŃiilor sociale care să stimuleze cele mai bune alegeri, decizii şi fapte
realizate de oameni, să permită dezvoltarea liberă a personalităŃii umane după
chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să facă posibilă moralitatea publică dar şi
cea privată în cadrul unei păci sociale eterne, a realizării unei armonizări a
intereselor individului uman cu cele ale colectivităŃii.
Având ca reper cetatea divină, democraŃia creştină contemporană
consideră interesul naŃional imprescriptibil, ca demn de a fi atins în cadrul unei
păci modiale bazată pe autoritatea spirituală, pe voinŃa divină. Într-o astfel de
pace vor putea fi satisfăcute tendinŃe sociale aparent opuse: inegalitatea
naturală a oamenilor, egalitatea în faŃa legilor, disciplina şi libertatea,
proprietatea şi munca, familia şi statul, polarizarea societăŃii şi armonizarea
177