CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
poate fi deosebit de celelalte instituŃii. Nota specifică principală o constitue
activităŃile fundamentale ale statului sau funcŃiile sale. În general, teoreticienii
dreptului constituŃional fac distincŃie între trei funcŃii:
1. FuncŃia legislativă, prin care statul elaborează norme generale,
raŃionale, obligatorii pentru agenŃii acŃiunii sociale (norme juridice, legi), cărora
le vor fi subordonate orice alte norme.
2. FuncŃia executivă, care vizează asigurarea ordinii necesare
desfăşurării coerente a aplicării legilor de către diferitele organe ale
administraŃiei de stat, asigurarea bunei funcŃionări a tuturor serviciilor publice.
3. FuncŃia jurisdicŃională, prin care sunt soluŃionate corespunzător
legilor, respectându-se procedurile statuate juridic, diferitele conflicte între
părŃi care pretind că legea a fost violată.
Aceste funcŃii sunt interdependente; ele se aplică, în regimurile
democratice, nu numai în raporturile dintre guvernanŃi şi guvernaŃi, dintre stat
şi instituŃiile “extrastatale”, ci şi faŃă de proprii funcŃionari ai statului, faŃă de
persoanele încadrate pe posturi “de comandă” în stat sau situate la “vârf” în
piramida statală. InstituŃiile statale cele mai dezvoltate, mai bine adaptate
aspiraŃiilor majorităŃii oamenilor sunt cele în care puterea politică a abandonat
arbitrariul, interesele de grup, personalizarea rolurilor, în care legile emanate
din voinŃa majorităŃii sunt aceleaşi pentru toŃi cetăŃenii, se aplică după criterii
impersonale, formale şi recunoscute.
Şirul definiŃiilor date statului, în literatura de specialitate, este deja
imens; multe sunt de suprafaŃă, unele vin în contradicŃie cu altele. În final vom
reŃine faptul că în mod obişnuit teoreticienii statului şi dreptului consideră că
instituŃia statală nu poate fi concepută fără un teritoriu, o populaŃie umană
(condiŃii extrinseci necesare naşterii statului) şi o “autoritate publică” (sau
“putere de stat”)-condiŃia esenŃială a statului. Trebuie să menŃionăm opinia
conform căreia suveranitatea statului ar fi o trăsătură de neînlocuit a sa.
*
* *
Un alt punct de vedere este cel liberal şi neoliberal. Doctrina liberală
clasică (J.Locke, Ch. Montesquieu, A. Smith, D. Ricardo, B. Constant, J.
Bentham, Al. de Tocqueville etc.), din secolele XVII - XIX, sublinia necesitatea
respectării tuturor libertăŃilor individului - a liberei iniŃiative, în plan economic
mai ales, însoŃită de libertatea politică şi de conştiinŃă. Pe acest fundal s-a
născut doctrina drepturilor omului şi ale cetăŃeanului, ca drepturi negative,
înăscute, inalienabile. Statul, în această concepŃie, este un aparat instituŃional
care trebuie să garanteze, să protejeze viaŃa oamenilor, proprietatea,
libertatea, dreptul fiecărui cetăŃean la prosperitate şi fericire înŃelese ca
drepturi naturale ale cetăŃenilor. Prin urmare, statul este un fel de "jandarm"
care are misiunea de a păzi ordinea naturală instalată în societate fără a
interveni în viaŃa cetăŃenilor săi, în derularea liberei concurenŃe.
ViaŃa oamenilor este guvernată de principiul "laissez - faire, laissez -
passer" astfel încât legea autonomiei individului, a respectării drepturilor
167