CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
patronale). După modul în care exercită presiunea asupra guvernanŃilor, pot
folosi mijloace legale şi ilegale, pot acŃiona în mod deschis sau clandestin.
R. G. Schwartzenberg le clasifică după scop în grupuri de apărare a
intereselor şi grupuri care militează pentru idei (clasificare preluată de la J.
Meynaud); după gen, pot fi private sau publice; după structură, pot fi de
masă sau de cadre.
De asemenea, grupurile de presiune au mai fost împărŃite în formale sau
informale, cu activitate continuă sau intermitentă, spontane sau organizate, care
folosesc mijloace violente sau paşnice, naŃionale sau internaŃionale, primare şi
secundare, locale şi centrale, grupuri de presiune directă şi indirectă (adică, prin
intermediul influenŃării opiniei publice), profesionale şi neprofesionale (cele care
vizează rezolvarea unor probleme ale tineretului, pensionarilor, ‘’copiilor străzii’’,
sau referitoare la mediu, pace, dezarmare etc.) ş.a.
1. Rolul grupurilor de presiune; modelul societăŃii poliarhice
Într-o lucrare a lor, autorii americani C.C. Rodee, T.J. Anderson, C.Q.
Christol îşi exprimau convingerea că grupurile de presiune joacă un rol vital în
politica secolului nostru. Ele există în toate statele, chiar dacă diferă în formă,
ca mijlocitoare pentru funcŃionarea reprezentării. Tipurile şi tacticile lor sunt
condiŃionate de natura aparatului instituŃional spre care ele încearcă să
câştige acces 18 . Activitatea politică a grupelor de presiune modelează
instituŃiile politice, face legătura între individ şi guvern, vizând redefinirea
guvernării societăŃii.
Şi alŃi politologi, în acelaşi spirit, consideră că rolul grupurilor de
presiune se realizează prin funcŃiile de articulare a intereselor în raport cu
guvernanŃii, de revendicare şi de a furniza informaŃii politice concrete
guvernanŃilor. În scopul realizării acestor funcŃii, de multe ori, grupurile de
presiune se substituie partidelor politice.
Pornind de la premise de acest gen, politologia ultimelor decenii, întro
manieră neoliberală, a inserat modelul ‘’societăŃii poliarhice’’ (Fr. Bourricaud,
R. Aron, R. Dahl, J.K. Galbraith etc.), reînviind şi modernizând o tradiŃie de
gândire iniŃiată de Alexis de Tocqueville. Teoria despre societatea poliarhică
porneşte de la critica concepŃiilor elitare şi a celei marxiste. Negând existenŃa
claselor sociale, adepŃii acestei teorii consideră că societatea occidentală este
compusă dintr-o multitudine de puteri care ar avea proprietatea de a se
organiza şi armoniza prin liberul joc al lor în macrostructura socială. Fr.
Bourricaud aprecia că modelul poliarhic (modèle polyarchique) a început să
predomine în societăŃile industriale avansate din Occident după cel de-al
doilea război mondial. Ca trăsături esenŃiale ale acestui model sunt
considerate pluralismul social şi dualismul pe plan politic. Autorul exprimă
conŃinutul modelului astfel: "ceea ce se află în centrul acestei concepŃii este
18 C.C. Rodee, T.J. Anderson, C.Q. Christol, "Introduction to Political Science", Mc Grow-
Hill Book Company, p.471.
159