CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
"nomenclaturii" de partid sau partidist-statale. În numele acestor "valori" sunt
justificate şi promovate pe larg teroarea, abuzurile de putere, cele mai odioase
crime din istorie, cultul personalităŃii "marelui dictator" etc.
Pentru că partidul unic (fascist, extremist etc.) nu posedă o bază
socială omogenă, pentru că structura organizatorică paramilitară considerată
"de fier" a acestuia are drept fundament nu o unitate social-economică şi de
voinŃă naŃională reală, ci una impusă prin metode artificiale, dezvoltarea sa
istorică este incompatibilă cu perenitatea. Întreaga istorie de până acum
demonstrează acest fapt.
Monopartidismul fascist, chiar dacă prezintă o eficienŃă din unghiul
de vedere al cercului dirigent politic - statal, va elabora şi va aplica deciziile
politice pe temeiul unei unanimităŃi artificiale, într-un anumit sens "mecanice".
ForŃele politice democratice, adversarii politici, opoziŃia (la fel de numeroase,
în existenŃa lor virtuală sau ca tendinŃă de a se exprima, precum în oricare altă
Ńară) nu au dreptul să se exprime, iar tăcerea este interpretată ca aprobare. În
realitate, unanimitatea în luarea deciziilor nu poate exista, ca adeziune
subiectivă firească, într-un sistem politic fascist, dictatorial sau totalitar de
orice fel, pentru că acesta este în principiu ilegitim atât prin geneză, cât şi prin
funcŃionarea sau prin dezvoltarea sa.
Monopartidismul fascist este motivat prin superioritatea şi eficienŃa
statului total, neutru, nepartizan, care exclude principiul liberal şi democratic.
Sistemul monopartidist comunist s-a format şi afirmat în procesul
revoluŃiei şi construcŃiei socialiste. Devenind partide de guvernământ, partidele
comuniste şi-au ridicat pe trepte înalte rolul de forŃe politice ale clasei
muncitoare şi aliaŃilor acesteia (expresia aparŃine doctrinarilor acestor partide).
Ele au folosit puterea de stat împotriva forŃelor politice şi sociale
contrarevoluŃionare, pentru făurirea societăŃii socialiste. Odată cu înlăturarea
claselor exploatatoare şi a forŃelor lor politice, partidul marxist-leninist a
devenit forŃă de conducere a întregului popor, a întregii naŃiuni.
În dezvoltarea lor istorică, partidele comuniste - devenite partide de
guvernământ, au trecut în general prin trei etape mai importante, şi anume: 1.
Partide de reprezentare a clasei muncitoare (în perioada prerevoluŃionară). 2.
Partide de reprezentare a forŃelor sociale participante la revoluŃia socialistă, la
mişcarea de reînoire "din temelii a societăŃii". 3. Partide de reprezentare a
unităŃii de voinŃă şi de acŃiune a întregului popor, a naŃiunii socialiste,
dobândind rolul de centru vital al naŃiunii. Dar un astfel de rol a fost expresia
unei false conştiinŃe de sine, a fost o construcŃie ideologică artificială, fără o
acoperire consistentă în viaŃa socială. Unitatea de voinŃă şi de acŃiune a
poporului în jurul partidului comunist era considerată forŃa motrice
fundamentală a progresului social, un fundament al unanimităŃii, al
consensului în luarea deciziilor la scară macrosocială.
În acest fel a fost elaborată o doctrină a legitimităŃii deciziilor de
interes global: caracterul unitar, necontradictoriu al bazei economice (în
sensul inexistenŃei contradicŃiilor antagoniste), al întregii vieŃi sociale,
culturale, naŃionale vor determina în planul funcŃionării şi dezvoltării sistemului
politic fenomenul unanimităŃii în luarea principalelor decizii de interes naŃional,
155