CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
Totodată, multipartidismul şi bipartidismul evidenŃiază anumite riscuri:
guvernarea şi activitatea politică a partidelor în condiŃiile de concurenŃă şi de
lupte politice sunt limitate în ce priveşte afirmarea liberă a creativităŃii politice
şi a unei eficienŃe corespunzătoare. A conduce în condiŃiile competiŃiilor şi
luptelor politice, după unii teoreticieni, înseamnă a nu-Ńi putea realiza integral
talentul politic. ContribuŃia fiecărui partid la realizarea conducerii are loc prin
rotaŃia la putere, printr-un aport parŃial, sporadic. Pentru evitarea surselor de
ineficienŃă a acŃiunii politice, pentru a spori operativitatea în luarea deciziilor la
scara societăŃii globale, adesea au fost invocate argumente, justificări conform
cărora unul dintre partidele stăpânilor bogăŃiei societăŃii ar trebui să se
transforme în partid omniprezent, atotputernic, adică în partid unic.
Dacă există carenŃe, restricŃii de diferite feluri în funcŃionarea
sistemelor multipartidiste, nu ar trebui uitate multiplele şi marile lor avantaje,
şanse conferite mecanismului democratic de autoreglare a dinamicii sociale.
Multipartismul este formula de fiinŃare a societăŃii politice care exprimă (deşi
nu perfect) cel mai adecvat voinŃa societăŃii civile prin natura mişcărilor
politice, a doctrinelor şi programelor puse în jocul politic, prin modul de
reprezentare, prin relaŃiile cu „maşina” statală etc.; competiŃiile dintre agenŃii
politici incită la creativitate, la o utilizare abilă a instrumentelor politice, la
formarea unor lideri viguroşi, inteligenŃi care se vor impune printr-o bună
mânuire a artei conducerii, la trezirea unor noi forŃe care se vor angaja în
eforturi de a ameliora ordinea socială cu mecanismele ei generatoare de
progres, la respectarea şi afirmarea drepturilor omului, ale cetăŃeanului, ale
legalităŃii în ansamblul ei.
c) Sistemele monopartidiste. Partidele unice sunt intolerante faŃă de
adversarii politici, se manifestă ca un fel de "armate private", revendicându-şi
statutul de reprezentante ale întregii naŃiuni (partide fasciste, comuniste din
fostele Ńări ale blocului est-european, partide-state din Ńări în curs de
dezvoltare etc.). Ele se pretind făuritoare ale unităŃii societăŃii civile, ale
comunităŃii naŃionale, de voinŃă socială axată pe o direcŃie unică. Dar, în
realitate, ele vor recurge la politica autoritară care arată cu degetul spre
mijloacele represive, de constrângere prin forŃă atât pe plan intern cât şi pe
plan extern. O astfel de politică exprimă voinŃa nu a întregii societăŃi civile, ci a
cercurilor sociale dominante în viaŃa economică, exprimată în programe
politice difuzate printr-o "educaŃie" abilă, diferenŃiată şi adesea obsesivă.
Unitatea naŃională realizată de partidul fascist, de pildă, este artificială şi
fragilă, lipsită de fundamente economico-sociale corespunzătoare. Ea este
consecinŃa dictaturii partidului, a transformării statului şi dreptului în
instrumente de bază ale totalitarismului.
Partidul extremist, ajuns la putere şi devenit unic, transformă
societatea într-un mecanism uriaş, probabil eficient sub aspectul realizării
scopurilor elitei guvernante, dar care va zdrobi personalitatea umană,
obligând-o la aliniere şi conformare continuă în raport cu normele impersonale
menite să regleze conduita cetăŃeanului, înăbuşind iniŃiativa, libertatea umană,
drepturile omului, substituind, în acelaşi timp, valorile general acceptabile ale
culturii şi civilizaŃiei cu valorile clicii dictatoriale, ale "aparatului" sau
154