CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
bipartidiste unul dintre partide, de regulă, obŃine majoritatea parlamentară, în
cazul multipartidismului o astfel de reuşită în alegeri constituie excepŃia de la
regulă. Prin urmare, formarea majorităŃii parlamentare presupune negocieri,
compromisuri pentru a se forma o coaliŃie, o alianŃă. Astfel de sisteme
fiinŃează în cele mai multe democraŃii europene: FranŃa, Italia, Olanda, Belgia,
Suedia, Norvegia, Irlanda, Finlanda, Spania, România etc.
În funcŃie de ponderea şi influenŃa partidelor componente, sistemele
pluripartidiste pot fi cu partide dominante de guvernământ (un singur partid,
prin programul şi eficienŃa practicii sale politice, îi surclasează pe rivalii săi,
obŃinând, de regulă, cca. 35 - 40% din totalul voturilor, detaşându-se net de
următorii competitori), precum cele din Italia, Danemarca, Suedia, Norvegia
etc. şi pot fi sisteme de partide echilibrate, în sensul că raporturile de forŃe
între cele mai importante partide de pe eşicher sunt apropiate obŃinând cca.
25% din totalul voturilor (precum cele din Olanda, Belgia, ElveŃia, Israel,
Finlanda, Portugalia etc.). În toate aceste situaŃii, pentru a forma guvernul,
sunt necesare alianŃe, negocieri, compromisuri. Adesea astfel de alianŃe se
destramă în timpul legislaturii, fiind necesare alegeri parlamentare anticipate
sau intercalate.
Multipartidismul şi bipartidismul complică, prin diferite medieri şi
compromisuri, sistemul democraŃiei, luarea deciziilor. FracŃiunile corpului
electoral vor alege câte unul dintre programele puse în joc de multitudinea
partidelor politice. CetăŃeanul, votant pentru un partid, nu-şi realizează
opŃiunile sale în mod direct, pentru că aleşii (deputaŃii, senatorii) vor fi puşi în
situaŃia de a realiza alianŃe şi compromisuri parlamentare.
Nici bipartismul, nici multipartismul nu pot realiza cu certitudine
majorităŃi parlamentare stabile şi coerente, nu vor putea obŃine, de regulă,
legiferări bazate pe unanimitate. Deci, guvernul, organele executive ale
statului nu pot fi susŃinute cu fidelitate şi constanŃă, ceea ce provoacă
instabilitatea guvernamentală (guvernul fiind supus frecvent moŃiunilor de
cenzură) şi un neîntrerupt proces de derutare a opiniei publice. Alegătorii,
cetăŃenii vor rămâne astfel străini de mecanismul de funcŃionare a organelor
centrale ale statului în luarea multor decizii politice, precum şi de procedurile
politico - juridice. Reiese, deci, că sistemele pluripartidiste pot produce
înstrăinarea politică a cetăŃeanului, fapt care constituie condiŃia, cauza şi
consecinŃa parŃialei lor legitimităŃi.
Ruptura dintre cetăŃeni şi procesul de elaborare, adoptare a deciziilor
politice, dezinformarea şi neinformarea cetăŃenilor, folosirea diferitelor tehnici de
manipulare a maselor au favorizat apariŃia diferitelor subculturi politice
contestatare (ale studenŃilor, profesorilor universitari, mişcărilor de femei,
mişcărilor negrilor, imigranŃilor, ale unor categorii socio-profesionale - bunăoară
"mineriadele din România" etc.). Astfel de subculturi politice pot fi determinate
nu numai de fenomenul înstrăinării politice, ci mai ales de contradicŃiile socioeconomice,
suprastructurale, din sfera aplicării dreptului. În consecinŃă, urmează
a se produce o repolitizare la periferia dinamicii sistemului partidist - fenomen
care stă în câmpul de observaŃie a agenŃilor politici.
153