CUPRINS

PRINCIPALII AGENTI AI SISTEMELOR DE ACTIUNI POLITICE CONTEMPORANE
constituie clasa socială. Locul, rolul şi orientarea ideologică a partidelor vor
depinde de poziŃia claselor sociale în sistemul economic şi întreaga
formaŃiune socială, de istoria lor, de caracteristicile culturii şi ale conştiinŃei lor,
de cantitatea şi calitatea mijloacelor politice pe care le posedă fiecare.
Totodată, clasele sociale alcătuiesc suportul coalizării partidelor. De aceea,
criteriul clasial al tipologizării partidelor politice, după Marx, este mai profund.
El este un criteriu determinist, sociologic, genetic, funcŃional.
Deci, tipul de partid este determinat de evoluŃia istorică a clasei
sociale pe care o reprezintă. Înainte de a fi partid de masă, de notabilităŃi, de
opinie sau ideologic, dintr-o Ńară mai dezvoltată sau mai puŃin dezvoltată,
partidul este un instrument de exercitare a voinŃei uneia dintre clasele sociale.
Determinismul clasial este compatibil cu diversitatea partidelor de
reprezentare a intereselor primare ale aceleiaşi clase. Există în mod obiectiv o
relativă autonomie a partidelor în raport cu baza lor socială, care nu trebuie
subestimată în practică şi nici de ştiinŃa politică. În virtutea acestei autonomii,
aderenŃa la un partid este condiŃionată, justificată de mobiluri ce au ca
substrat religia, naŃionalitatea, sexul, vârsta, ocupaŃia, educaŃia, tradiŃiile etc.
Însă, factorul esenŃial, determinant al aderenŃei la un partid îl constituie
interesele de clasă. Determinismul clasial are un caracter statistic, împletinduse
cu acŃiunea factorilor culturali, etnici, religioşi etc. (şi aceştia, în ultimă
instanŃă, sunt determinaŃi clasial).
Lupta politică, ideologică a claselor sociale este compatibilă cu
"încadrarea victimelor ei". Taberele politice aflate în luptă urmăresc realizarea
unui număr cât mai mare de "victime" în rândurile adversarului. Ele folosesc în
acest scop toate instrumentele politice de care dispun. Partidele burgheze,
pentru a-şi atrage aderenŃi din rândurile categoriilor sociale intermediare şi
chiar ale claselor exploatate, neatinse de politică, vor folosi o mare diversitate
de mijloace: propaganda, banii, şomajul, manipularea, propagarea culturii lor
politice, sistemul dreptului etc. Astfel, ele vor să-şi consolideze poziŃiile în
sistemul electoral, să impună o disciplină de vot favorabilă.
La rândul lor, partidele clasei muncitoare vor folosi toate fisurile şi
contradicŃiile din cadrul vieŃii politice burgheze; utilizând instrumentele politice
proprii, ele vor reuşi să atragă de partea lor tot mai mulŃi aderenŃi, simpatizanŃi
şi alegători din rândurile claselor intermediare, ale intelectualităŃii şi chiar ale
micii burghezii. În acest fel, criteriul clasial al elaborării unei tipologii a
partidelor politice a fost absolutizat. Este necesară luarea în considerare şi a
celorlalte criterii posibile - fiecare având menirea de a dezvălui asemănări şi
deosebiri distincte. Se impune însă, din nevoi gnoseologice şi practice,
recurgerea la o ierarhizare a criteriilor pentru că ele nu sunt egale nici ca
valoare, nici ca profunzime sociologică.
3. Tipologia lui Max Weber a avut şi are, într-adevăr, o largă
circulaŃie în literatura politologică a ultimelor decenii.
Max Weber a clasificat partidele în partide de notabilităŃi şi partide
de organizare a maselor. Partidele de notabilităŃi s-au format odată cu
ascensiunea burgheziei, având în frunte intelectuali, categorii specifice
Occidentului. Prin structura lor, erau apropiate de partidele nobilimii; aveau un
143