CUPRINS

CADRUL SAU SITUATIA DE DESFASURARE A ACTIUNII POLITICE
ObservaŃiile şi explicaŃiile acestor gânditori, chiar dacă aveau un
substrat fatalist, prezentau, la timpul lor, un caracter progresist.
Începând cu sfârşitul secolului trecut s-a conturat treptat concepŃia
geopolitică în strânsă legătură cu formarea uniunilor monopoliste şi cu
proliferarea diferitelor variante de imperialism. În anul 1897, Fr. Ratzel publica
lucrarea sa "Geografia politică". În anul 1899, Rudolf Kjellén pronunŃa pentru
prima dată cuvântul geopolitică (având aceeaşi semnificaŃie ca noŃiunea de
geografie politică a lui Ratzel), iar în anul 1916 tipăreşte lucrarea "Probleme
ştiinŃifice ale războiului mondial" al cărei prim capitol se intitulează "Probleme
geopolitice". Deci, geopolitica a apărut şi s-a dezvoltat în strânsă legătură cu
problematica, cu scopurile şi consecinŃele războiului şi s-a constituit ca un
capitol al gândirii politice referitor la dependenŃa statului de baza geografică,
de aşezarea, înfăŃişarea, spaŃiul, teritoriul, frontierele Ńării. R. Kjellén
considera statul strâns legat de geografie, cu o puternică voinŃă de creştere şi
afirmare; istoria sa fiind modelată de natura şi particularităŃile mediului fizic -
geografic.
Opera lui Kjellén a servit drept premisă teoretică pentru şcoala
geopolitică germană al cărei şef a fost K. Haushoffer. Ideologii fascişti au
împins la extrem determinismul geografic în scopul justificării
expansionismului german, a pangermanismului. Din simpla teorie despre
dependenŃa evenimentelor politice de teritoriu, geopolitica devine un îndreptar
al vieŃii politice, o conştiinŃă geografică a statului fascist german, o teorie a
statului înzestrat cu o puternică voinŃă de expansiune izvorâtă din pretinsa
nevoie de spaŃiu vital şi din alte temeiuri geografice. Geopolitica, în strânsă
corelaŃie cu rasismul, a devenit teoria oficială a nazismului, servind drept
instrument politic de influenŃare şi manipulare a poporului german, de
justificare a nevoilor imperialiste de "spaŃiu vital", de materii prime şi de
colonii. Geopolitica a "legitimat" caracterul dinamic al geografiei statelor în
favoarea pangermanismului şi a oferit un îndreptar practicii politice naziste.
O parte a politologilor contemporani şi-au însuşit într-o măsură mai
mică sau mai mare poziŃia determinismului geografic al politicii, dezvoltând-o
pe un alt plan. G. Burdeau considera că orice regim politic poartă marca
mediului fizic. Caracterul geografic determină dezvoltarea politică a societăŃii
prin acŃiunea întinderii şi naturii teritoriului. Astfel, într-o Ńară vastă partidele
politice riscă să aibă implantaŃii locale, este favorizată soluŃia federalismului,
funcŃionează greoi contactul dintre conducători şi mulŃime. În ce priveşte
natura teritoriului, prezintă importanŃă trei caractere geografice: situarea
teritoriului (insularitatea Angliei favorizează liberalismul etc.), vecinătatea
(absenŃa barierelor naturale predispune la centralism etc.) şi resursele
naturale (influenŃează stilul instituŃiilor etc.). Burdeau, în maniera şcolii
geografice, considera că mediul fizic determină mentalităŃile politice şi, prin
intermediul acestora, dezvoltarea vieŃii politice.
M. Duverger includea între factorii geografici cu influenŃă asupra
luptelor politice: climatul, resursele naturale şi spaŃiul. Referitor la rolul
spaŃiului, accentua asupra repartiŃiei populaŃiei în spaŃiu. Regiunile
aglomerate, de pildă, favorizează inovaŃia politică şi expansiunea ideilor
113