CUPRINS

INTRODUCERE ÎN ŞTIINłA POLITICII
principiu, rolul determinant în raport cu acŃiunea politică globală îl are situaŃia
internă şi nu conjuncturile internaŃionale. Dar, aceasta nu exclude
posibilitatea, în anumite condiŃii istorice beligene care aduc la ordinea zilei
problematica polemologică, ca situaŃia internaŃională să treacă pe primul plan
în ce priveşte aportul la determinarea practicii politice.
Aşadar, influenŃa situaŃiei asupra eficienŃei acŃiunii politice şi a
funcŃionării sistemului politic trebuie înŃeleasă prin evitarea opticii mecaniciste,
a simplificărilor şi prin punerea în valoare a metodologiei sociologice. Orice
acŃiune politică este produsul relaŃiei agentului politic cu situaŃia globală, deci
are o dublă determinare - obiectivă şi subiectivă. Mediul în care se
desfăşoară activitatea agentului nu trebuie fetişizat. Oricare agent politic
are o autonomie în cadrul situaŃiei istorice, combină resursele şi
instrumentele politice într-un mod original, dă dovadă de creativitate, de
operativitate în ceea ce întreprinde. Orice acŃiune politică devine posibilă şi
necesară de abia atunci când sunt coapte condiŃiile situaŃionale obiective şi
este maturizată subiectivitatea agentului care va acŃiona într-o direcŃie fie de
conservare, fie de reformare lentă, fie de revoluŃionare a situaŃiei existente în
funcŃie de valorile, atitudinile şi voinŃa sa. Prin intermediul subiectivităŃii lor,
agenŃii politici caută şi vor putea găsi calea cea mai eficientă de ieşire sau de
depăşire a dificultăŃilor, obstacolelor care survin obiectiv în situaŃia socială.
Dar istoria a creat în anumite momente situaŃii fără nici o ieşire; în astfel de
circumstanŃe agenŃii politici vor părăsi scena istoriei.
3. CondiŃionarea geografică a acŃiunii politice
Legătura dintre politică şi geografie a fost observată încă din
antichitate, de când exista organizarea statală. ObservaŃii interesante pentru
istoricul problemei le-au făcut Tucidide, Herodot, Platon şi Aristotel. Herodot,
de pildă, afirma şi credea că Egiptul este un dar al Nilului. Aristotel, în
lucrarea sa "Politica", îşi exprima convingerea că libertatea este condiŃionată
de clima temperată, iar teritoriile cu climat cald conduc la aservire.
De-a lungul istoriei doctrinelor politice s-a conturat o orientare care a
făcut o amplă tradiŃie exagerând rolul factorului geografic (Jean Bodin,
Montesquieu, J.Michelet, V.Conta etc.) considerau că între geografie, climă -
în special, şi dezvoltarea social - politică există o relaŃie legică şi cauzală.
Bodin şi Montesquieu credeau că mediul geografic determină psihicul
popoarelor care, la rândul lui, va genera moravurile, tradiŃiile, instituŃiile şi
diferite alte relaŃii sociale. Climatul cald, de pildă, ar determina laşitatea
popoarelor conducându-le spre aservire, supunere iar climatul rece ar fi
generator de curaj şi libertate. Motesquieu era convins că există o corelaŃie
semnificativă între forma insulară a teritoriului statelor şi înclinaŃia lor spre
libertate, între invazii şi lipsa obstacolelor naturale dintre state. J. Michelet,
pornind de la observarea influenŃei căldurii asupra revoluŃiei franceze din
1789, a formulat opinia că revoluŃiile sociale sunt favorizate de climatul cald.
112