Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
Despre limbaj în genere øi despre limbajul omului
Walter Benjamin
Fiecare manifestare a vieflii spirituale omeneøti poate fi conceputæ ca un fel de limbaj, iar aceastæ concepflie,
precum o adeværatæ metodæ, deschide chestionæri noi în toate direcfliile. Putem vorbi despre un limbaj al
muzicii øi unul al sculpturii, despre un limbaj al justifliei – care n-are nimic de-a face, direct, cu limba în care
sînt redactate sentinflele în tribunalele germane sau engleze –, despre un limbaj al tehnicii, care nu e acela
profesional al tehnicienilor. Limbaj înseamnæ într-un asemenea context principiul flintind la comunicarea [Mitteilung]
unor conflinuturi spirituale în respectivele domenii obiectuale: în tehnicæ, artæ, justiflie sau religie. Într-un
cuvînt: orice comunicare a unor conflinuturi spirituale este limbaj, comunicarea prin cuvînt fiind numai
un caz special, al aceluia omenesc øi al celor care îl întemeiazæ ori sînt întemeiate pe el (justiflie, poezie).
Dar existenfla limbajului nu se extinde numai asupra tuturor domeniilor de manifestare ale spiritului uman,
cærora limbajul le este totdeauna într-un anume sens inerent, ci acoperæ pur øi simplu totul. Nu existæ eveniment
sau lucru, fie în natura vie, fie în cea neînsufleflitæ, care sæ nu participe într-un anumit fel la limbaj, cæci
fiecæruia îi este esenflial sæ-øi comunice conflinutul spiritual. Astfel folosit, cuvîntul „limbaj“ nu este nicidecum
o metaforæ. Cæci este o cunoøtinflæ plinæ de tîlc aceea cæ nu ne putem imagina nimic care sæ nu-øi comunice
esenfla spiritualæ 1 prin expresie [sein geistiges Wesen nicht im Ausdruck mitteilt]; gradul mai mare sau mai
mic de conøtienflæ cu care este asociatæ aparent (sau real) o asemenea comunicare nu poate schimba cu
nimic imposibilitatea de a ne imagina absenfla totalæ a limbajului [din ceva]. O existenflæ care n-ar avea chiar
nicio legæturæ cu limbajul e o idee; însæ aceastæ idee nu poate fi fæcutæ fructuoasæ nici mæcar în regiunea
acelor idei a cæror sferæ o desemneazæ pe cea de Dumnezeu.
Un lucru e cert: în aceastæ terminologie, este socotitæ limbaj orice expresie, în mæsura în care constituie
o comunicare [Mitteilung 2 ] a unor conflinuturi spirituale. Iar expresia nu poate fi înfleleasæ, în orice caz, potrivit
esenflei sale celei mai complete øi mai læuntrice, decît ca limbaj; pe de altæ parte, pentru a înflelege o
esenflialitate-de-limbaj [sprachliche Wesen], trebuie sæ ne întrebæm întotdeauna cærei esenflialitæfli spirituale
[geistige Wesen] îi este ea expresia nemijlocitæ. 3 Asta înseamnæ, de pildæ: limba germanæ nu este nicidecum
expresia tuturor lucrurilor care – prezumtiv – pot fi exprimate prin ea, ci expresia nemijlocitæ a ceea
ce se comunicæ în ea [was sich in ihr mitteilt]. Acest „se“ e o esenflialitate spiritualæ. Fireøte însæ cæ esenflialitatea
spiritualæ care se comunicæ în limbæ nu e limba însæøi, ci ceva ce trebuie deosebit de aceasta. Punctul
de vedere cæ esenfla spiritualæ a unui lucru constæ tocmai în limba(jul) 4 acestuia – aceastæ ipotezæ este
marele abis în care riscæ sæ cadæ orice teorie a limbajului 5 , or, sarcina celei din urmæ este tocmai aceea de
a se menfline în echilibru deasupra lui. Deosebirea dintre esenflialitatea spiritualæ øi cea de ordinul limbajului,
în care prima comunicæ, e tot ce poate fi mai originar în cercetarea teoreticæ a limbajului, iar aceastæ
distincflie pare a fi atît de neîndoielnicæ, încît identitatea, adesea afirmatæ, dintre cele douæ esenfle formeazæ
mai degrabæ un paradox profund øi incomprehensibil, care øi-a gæsit de la-nceput expresia în ambiguitatea
cuvîntului λογος. Øi totuøi, acest paradox îøi pæstreazæ, ca soluflie, poziflia centralæ în teoria limbajului, ræmînînd
însæ un paradox insolubil atunci cînd el e pus la început.
Ce comunicæ limbajul? Comunicæ esenfl(ialitate)a spiritualæ care îi corespunde. E fundamental de øtiut cæ
aceastæ esenflæ spiritualæ se comunicæ în limbaj, øi nu prin limbaj. Nu existæ deci vreun locutor al limbajelor 6 ,
dacæ prin asta ne referim la cineva care se comunicæ prin aceste limbaje. A spune cæ esenfla spiritualæ se
comunicæ într-un limbaj, øi nu prin el, înseamnæ cæ, din afaræ, ea nu e echivalentæ esenflei-limbaj. Esenflialitatea
spiritualæ e aceeaøi cu cea de ordinul limbajului numai în mæsura în care ea e comunicabilæ [mitteilbar].
Ceea ce e comunicabil dintr-o esenflæ spiritualæ e esenfla sa de limbaj. Limbajul comunicæ, aøadar, esenflade-limbaj
a lucrurilor, oricare ar fi, pe aceea spiritualæ însæ numai atîta cît ea e nemijlocit conflinutæ în prima,
atîta cît e ea comunicabilæ.
Traducerea s-a fæcut dupæ „Über Sprache überhaupt
und über die Sprache des Menschen“, in
Gesammelte Schriften, Band II/1: Aufsätze,
Essays, Vorträge: Metaphysich-geschichtsphilosophische
Studien [Opere complete, vol. II/1,
Articole, eseuri øi conferinfle: studii metafizice øi
istorico-filosofice], Frankfurt am Main, Suhrkamp
Taschenbuch Wissenschaft, 1991, pp. 140–157,
© Suhrkamp Verlag, Frankfurt am Main, 1977.
WALTER BENJAMIN s-a næscut la 15 iulie 1892, a studiat filosofia la Freiburg, Berlin, München øi Berna øi a træit, dupæ terminarea studiilor, la Berlin, ca scriitor
øi traducætor. A emigrat în Franfla în 1933 øi a fost membru la Paris al Institutului pentru Studii Sociale, care, apoi, s-a mutat la Geneva øi, mai tîrziu, la New
York. Fugind din fafla trupelor germane, s-a sinucis la 27 septembrie 1940 la Port Bou, pe granifla spaniolæ. Cele mai importante lucræri: Afinitæflile elective ale
lui Goethe, Originea dramei baroce germane, Stradæ cu sens unic, Opera de artæ în epoca reproductibilitæflii sale tehnice, Copilærie berlinezæ la început de veac.
5