Descarcă revista în format PDF - idea

mod special cum ar putea manualul sæ fie de folos oricærei persoane care se întreabæ:
„De ce am nevoie de artæ?“ øi „Care e legætura dintre mine øi artæ?“.
O altæ etapæ în relaflia noastræ cu publicul a fost momentul în care proiectele noastre
au devenit platforme de întîlnire între diferite domenii, spaflii de dezbatere ce
nu mai adreseazæ exclusiv sfera artei, arta devenind doar o metodologie pentru a
lucra cu un conflinut mai complex. În felul acesta, nu numai cæ publicul a devenit
mai divers, dar, de fapt, s-a deschis o posibilitate de colaborare realæ cu cei pe care
îi numim public, noi devenind, la rîndul nostru, public pentru subiectele pe care ei
le aduc în discuflie.
Felul în care am conceput proiectul Feminisme se bazeazæ mult pe felul acesta de
raportare la public; am încercat sæ facem vizibil acest caracter flexibil øi fluid inclusiv
în modul în care am conceput identitatea vizualæ a proiectului. Chiar dacæ am
conceput dinainte un plan de evenimente pentru cele zece luni în care funcflioneazæ
spafliul de proiecte, totuøi planul acesta e unul in progress, iar lucrul acesta am vrut
sæ-l facem vizibil øi în designul website-ului, al invitafliilor etc. Øi, mai ales, în pregætirea
spafliului fizic al proiectului. Elementele din spafliu nu determinæ o structuræ fixæ,
sînt module care-øi schimbæ destinaflia în funcflie de nevoi øi øi-ar pæstra utilitatea øi
în alte spaflii. Am gîndit spafliul ca pe o „sculpturæ“ cu referinfle la un spafliu privat øi
unul în care nimic nu e definitiv, „despachetat“ complet, încæ, un amestec între bucætærie
øi un loc de trecere ce încæ nu øi-a revelat toate potenflialitæflile. Dincolo de
diferitele lui funcflii practice, am conceput spafliul ca fiind, mai mult decît un cadru
neutru în care sæ se întîmple evenimente publice sau sæ aibæ loc întîlniri informale,
o formæ care sæ se refere în sine la idei cum ar fi, de exemplu, fluiditatea graniflelor
dintre public øi privat.
Din punctul nostru de vedere, practica noastræ este în continuare una artisticæ, chiar
dacæ problematicile pe care le-am abordat în ultimii ani au glisat treptat de la întrebæri
cum ar fi „ce este arta?“ la întrebæri ca „la ce foloseøte arta?“ øi „care sînt responsabilitæflile
fiecæruia dintre noi?“. Aøa cæ nu consideræm cæ ar fi o contradicflie între
faptul cæ ceea ce facem este perceput uneori ca activism cultural øi alteori ca artæ.
Consideræm cæ e foarte important sæ gæsim feluri în care arta, deøi de multe ori acaparatæ
(parflial sau complet) de cætre sistemul neoliberal, sæ poatæ fi folositæ, cu toate
acestea, ca un instrument autoreflexiv øi cinstit de criticæ øi analizæ. Consideræm cæ
strategiile artistice pot fi folosite pentru o formæ de activism cultural.
Credem cæ felul în care lucræm ca grup øi maniera în care negociem relafliile dintre
noi în interiorul grupului, dar øi relafliile cu alte grupuri sau alfli indivizi, felul în care
ne referim constant la noi însene ca fiind „eu“ øi fiind „noi“ sînt o practicæ importantæ
pentru modul cum încercæm sæ ne definim constant poziflia ca artiste øi ca persoane
reacflionînd la neajunsurile din jur. Legat de acest lucru, de munca în colaborare,
am putea sæ vorbim øi de modelele care ne inspiræ.
Credem cæ nevoia abordærii problematicilor feministe a fost øi este mereu actualæ
oriunde în lume. Dacæ ne gîndim, de exemplu, la una dintre principalele probleme
abordate de feminism, problema inegalitæflii (cine sînt cele/cei care se aflæ în umbræ,
ale cæror voci nu sînt auzite, ale cæror probleme nu se discutæ, ce anume e
socotit demn de a fi luat în discuflie, cît sînt de inechitabile øi faflæ de cine stærile de
fapt pe care le luæm drept „normalitate“), o sæ vedem cæ aceastæ problemæ nu a
fost nicicînd complet rezolvatæ.
În acest sens, modelele care ne inspiræ nu vin în mod necesar doar din sfera artei.
Sînt diverse øi vin din diferite domenii, sînt toate acele întrebæri, acfliuni, abordæri, practici
care ne chestioneazæ prejudecæflile, ne lærgesc perspectivele, ne activeazæ creativitatea
øi curajul de a crede cæ schimbarea unei situaflii constrîngætoare este posibilæ.
¬ Practic, spafliul proiectului Feminisme funcflioneazæ ca un loc de întîlnire între public
øi toate aceste inifliative locale øi din stræinætate despre care vorbeafli. Cu o parte
Feminisms, “Is Tradition Benefic to Women? The Contestation of the
Appropriation by the State of the Religious Practices of Inferiorization
of Women: Theory, Activism, Courtrooms”, lecture by Emil Moise, Timiøoara,
November 2008, photo: H.arta
An intermediary phase in our developing relation to art and its public
was the project About Art and the Ways We Look at the World, a
manual talking about art, but without simply addressing those within
the field. We conceived it in such a manner that someone interested
in becoming an artist could find some guiding points in there, but
we were especially concerned about how the manual could be useful
to any person wondering: “Why do I need art?“ and “What connection
is there between me and art?“
Another phase of our relation with the public was the moment when
our projects became meeting platforms for various fields, a debate
space no longer relating exclusively to the art sphere, with art
becoming just a methodology of working with a more complex content.
This way, not only has the public became more diverse, but,
in fact, the possibility of an actual collaboration with those we call
the public has been opened, as we become, in our turn, the public
for the topics they bring into discussion.
The way we conceived the project Feminisms is very much based on
this kind of approaching the public and we also tried to render visible
this flexible and fluid character in the way we conceived the visual
identity of the project. Even though we had a pre-established plan
of events for the 10 months during which the project space will be
functioning, this is nevertheless a plan in progress and this is something
we also wanted to make visible in the website design, in the
invitations, etc, and especially in the way we set the physical space
for the project. The spatial elements do not create a fixed structure;
they are modules changing their destination according to the needs
and which would also prove useful in other locations. We thought the
space as a “sculpture“ with references to a private space and to a
space where nothing is definitive, completely “unpacked“ yet, a mixture
of kitchen and passing space which still hasn’t revealed all its
potentialities yet. Apart from its various practical functions, we conceived
the space as something more than a neutral framework for
the public events or informal meetings, as a form relating itself to
ideas such as, for instance, the fluidity of the borders between public
and private.
From our point of view, our practice is still an artistic one, even
though the issues we’ve been approaching in the last years changed
gradually from questions like: “What is Art?“ to questions like “What
is the use of art?“ and “What are the responsibilities of each of us?“
So we don’t see any contradictions between the fact that sometimes
what we do is regarded as cultural activism and sometimes as art.
We think it is very important to find ways in which art, although many
times is appropriated (partially or completely) by the neo-liberal system,
may still be used as a self-reflexive and honest tool of critique
and analysis. We think that artistic strategies may be used as a form
of cultural activism.
76