Descarcă revista în format PDF - idea

Lumea pare a fi devenit un loc al celor ce cælætoresc: cei care cælætoresc
undeva, cu afaceri sau de plæcere, øi cei care cælætoresc de undeva, gonifli
de ræzboi, de foamete sau de nenorociri. Între cele douæ categorii, cei
care se plictisesc pur øi simplu øi cælætoresc de dragul de a cælætori, færæ
o destinaflie precisæ, øi cei care cautæ ceva încæ nedefinit, ceva pe care
ei înøiøi speræ sæ-l descopere la încheierea cælætoriei. Nu numai sæ-l descopere,
ci øi sæ se afle printre cei cîfliva care-l væd primul, intact, uimitor,
øi totuøi autentic, faptul de a fi primul turist într-o zonæ færæ turiøti.
Aceasta e promisiunea turismului de azi, de a oferi cea mai autenticæ
experienflæ.
Dupæ cum observa Umberto Eco încæ în 1975, în cartea sa Cælætorii
în hiperrealitate, ceea ce au sæ ne ofere turismul øi industria divertismentului
e iluzia perfectæ la preflul perfect. Tocmai aceastæ iluzie øi cæutarea
occidentalæ a locului care e întotdeauna „øi mai perfect“, mai neatins,
le problematizeazæ Lisa Torell în lucrærile ei. Ea foloseøte imagini cu aluræ
exoticæ øi îøi scrie pe ele, la modul literal, propriile texte, semænînd cu
niøte poveøti øi folosind un vocabular cu o tuøæ publicitaræ, de fapt, unul
critic øi autocritic. Ea se referæ la veønicul consumator cælætor colonial
– occidental –, care nu e satisfæcut sau nu øtie sæ fie pur øi simplu într-un
loc øi are nevoie sæ eticheteze respectivul loc, sæ gæseascæ un compartiment
adecvat pentru el, pe o scaræ a experienflelor, øi, nu în ultimul
rînd, sæ-l ia acasæ, de pildæ, sub forma unui suvenir culinar. Artista se
include øi pe sine în criticæ, punînd sub semnul întrebærii perspectiva prin
care îøi reprezintæ o realitate pe care o întîlneøte pentru întîia oaræ, prin
pæstrarea distanflei øi fæcînd vizibile propriile-i condiflii øi condiflionæri.
Vorbind despre sine, la persoana întîia, ea nu aruncæ responsabilitatea
în cîrca cititorilor; aceøtia se mai pot privi ca inocenfli, întrucît artista nu
face decît sæ spunæ o poveste, ei îi place sæ scrie aøa cum altora le place
sæ facæ fotografii în vacanflæ. Pe de altæ parte, în scurtæ vreme acel eu devine
noi, sau nouæ, la fel de uøor pe cît ei devine lor. Desigur, existæ întotdeauna
pretextul cæ nu pofli înflelege limba – nu face parte dintr-un pachet
turistic sæ evadezi complet prin a nu vorbi sau a nu-i înflelege pe ceilalfli?
Pentru ca nici mæcar sæ nu mai trebuiascæ sæ te faci cæ asculfli, fiind absolvit
de lipsa ta de competenfle lingvistice… Aici e punctul în care artista înceteazæ
a mai fi mulflumitæ, nemaiavînd încredere în familia noastræ globalæ
de turiøti vorbitori de limbæ englezæ. Textele sale, scrise iniflial în suedezæ,
apoi traduse în englezæ, sînt traduse, de fiecare datæ cînd proiectul e prezentat
într-o altæ flaræ, în limba locului respectiv øi prezentate în paralel
cu originalul sau cu varianta englezæ. Uneori, variante diferite sînt prezentate
laolaltæ, iar spectatorilor le este oferitæ posibilitatea de a face o
comparaflie. Astfel, lucrærile Lisei Torell sugereazæ cæ o cælætorie autenticæ
înseamnæ, în primul rînd, o experienflæ a traducerii – o traducere
lingvisticæ øi apoi culturalæ. (Raluca Voinea – traducere de Alex Moldovan)
The world seems to become a place destined to people who travel: those who
travel to somewhere, with the purpose of business or leisure, and those who travel
from somewhere, chased by war, hunger or other misfortunes. In between, those
who are just bored and travel for the sake of travel, without a precise destination,
and those who are seeking something which is yet undefined, and which they
themselves are hoping to discover at the end of the journey. Not only to discover,
but to be among the few who see it first, unspoiled, amazing, yet still genuine,
to be the first tourist in a tourist-free area. This is the promise of tourism today,
to deliver the ultimate authentic experience.
As Umberto Eco observed already in 1975 in his Travels in Hyperreality book, what
tourism and entertainment have to offer us is the perfect illusion at the perfect
price. It’s this illusion, and the Western quest for the place which is always “more
perfect”, more untouched that Lisa Torell brings into question in her works.
She uses images which have an exotic allure, and writes on them, literally, her own
texts, apparently tale-like and in a vocabulary with an advertising note, but in reality
critical and self-critical. She is referring to the perpetually colonial – Western –
traveler consumer, who is not satisfied with, or does not know how to only be in
a place, and instead needs to label that place, find a right compartment for it on
a scale of experiences, and not least, take it back home, for example in the form
of a culinary souvenir. The artist is including herself in the critique, questioning her
perspective from which to represent a reality which she is for the first time encountering
by keeping her distance and making visible her own conditions and conditionings.
In talking about herself, in the first person, she is not throwing the
responsibility to the readers; they can still see themselves as innocent, for look, the
artist is only telling a story, she likes to write like other people like to take pictures
on their vacation. However, the I soon becomes the we, the us, just as easily as
they becomes them. Sure, there is always the pretext that one cannot understand
a language – isn’t it part of a holiday pack that you can escape totally by not
speaking or understanding the others? So that you don’t even have to pretend
that you’re listening, you’re absolved by your linguistic inexperience... That’s where
the artist is not content, where she does not trust our global family of Englishspeaking
tourists. Her texts, first written in Swedish, then translated into English,
are every time the project is presented in a different country, translated into the
language of that place, and presented parallel to the original or the English version.
Sometimes different versions are presented together and the spectators are
given the possibility to compare. Thus the works of Lisa Torell imply that authentic
travel is first of all an experience of translation – linguistic and subsequently
cultural translation. (Raluca Voinea)
37