Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
La care Aragon adaugæ urmætorul comentariu: „Tovaræøul nostru atinge aici o problemæ care priveøte un
mare numær de scriitori contemporani. Nu tofli au curajul sæ se confrunte cu ea... Sînt rari cei care îøi recunosc
atît de clar poziflia ca René Maublanc. Dar tocmai de la aceøtia trebuie sæ pretindem øi mai mult... Nu este
suficient sæ slæbeascæ burghezia dinæuntrul ei, ci aceasta trebuie combætutæ împreunæ cu proletariatul... Lui
René Maublanc øi numeroøilor noøtri prieteni din rîndul scriitorilor care încæ mai øovæie, le dæm exemplul
scriitorilor ruøi sovietici care, deøi erau øi ei din rîndurile burgheziei ruseøti, au devenit pionieri în clædirea
socialismului“.
Atît spune Aragon. Dar cum au ajuns ei sæ devinæ pionieri? Cu siguranflæ cæ nu færæ lupte îndîrjite, nu færæ
confruntæri extrem de dificile. Reflecfliile pe care vi le-am expus aici reprezintæ o încercare de a trage învæflæminte
din aceste lupte. Ele se bazeazæ pe un concept ce a fost clarificat în dezbaterea despre atitudinea intelectualilor
ruøi: conceptul de specialist. Solidaritatea dintre specialist øi proletariat – în asta constæ începutul considerafliei
mele – nu poate fi niciodatæ altfel decît indirectæ. Oricît s-ar agita activiøtii øi reprezentanflii
neorealismului, ei nu pot schimba însæ faptul cæ proletarizarea unui intelectual nu dæ aproape niciodatæ un
proletar autentic. De ce? Pentru cæ burghezia i-a dat, sub forma educafliei, un mijloc de producflie care,
pe baza privilegiului culturii, îl face solidar cu ea øi, mai mult, face ca burghezia însæøi sæ fie solidaræ cu el.
Iatæ de ce explicaflia datæ de Aragon în alt context e pe deplin corectæ: „Intelectualul revoluflionar apare,
în primul rînd øi cu precædere, ca trædætor al clasei sale de origine“. Aceastæ trædare constæ, în cazul scriitorului,
într-o atitudine care-l transformæ din cineva care satisface cererea aparatului de producflie într-un
inginer care consideræ cæ misiunea sa e adaptarea acestui aparat în sensul scopurilor revolufliei proletare.
E vorba de o activitate de mijlocire, dar una care îl elibereazæ totuøi pe intelectual de sarcina pur distructivæ
la care Maublanc, alæturi de mulfli alfli tovaræøi, crede cæ trebuie sæ se limiteze. Dar reuøeøte el oare sæ
promoveze socializarea mijloacelor de producflie intelectualæ? Vede el oare cæile de urmat în organizarea
muncitorilor intelectuali în cadrul procesului de producflie? Are el oare vreo propunere pentru deturnarea
funcflionalæ a romanului, a dramei, a poeziei? Cu cît mai mult reuøeøte scriitorul sæ-øi conducæ activitatea
înspre aceste scopuri, cu atît mai justæ va fi tendinfla muncii sale øi cu atît mai avansatæ va fi, în mod necesar,
øi calitatea sa tehnicæ. Totodatæ, cu cît îøi va cunoaøte mai bine, în acest fel, poziflia în procesul de producflie,
cu atît mai puflin îi va veni ideea sæ îøi prezinte activitatea ca fiind „spiritualæ“. Spiritul care se face auzit în
numele fascismului trebuie sæ disparæ. Spiritul care i se opune din convingerea în propria sa putere miraculoasæ
va dispærea. Cæci lupta revoluflionaræ nu se dæ între capitalism øi spirit, ci între capitalism øi proletariat.
Traducere de Maria-Magdalena Anghelescu
Note:
** În francezæ în original. „Trebuie sæ-i cîøtigæm pe intelectuali de partea clasei muncitoare, fæcîndu-i sæ-øi dea seama care este adeværata identitate
a întreprinderilor lor spirituale øi sæ devinæ conøtienfli de condiflia lor de producætori.“
1. Kurt Hiller (1885–1972), eseist øi activist socialist, unul dintre primii promotori ai drepturilor de gen, dat aici de Benjamin ca exemplu pentru
intelectualitatea de stînga care e de fapt contrarevoluflionaræ. (N. red.)
2. Alfred Döblin (1878–1957), autorul foarte influentului roman Berlin Alexanderplatz, publicat cu cinci ani înainte de alocufliunea lui Benjamin.
(N. red.)
3. Versuche este titlul primei antologii de opere ale lui Brecht. (N. red.)
4. Hans Eisler (1898–1962), fiul filosofului Rudolf Eisler, compozitor care a studiat cu Arnold Schoenberg, compunînd øi el în tehnicæ serialæ.
(N. red.)
ræmîn unele realizate în principal – øi esenflialmente
– de Maria-Magdalena Anghelescu, iar
ele, de aceea, se øi cuvine sæ aparæ sub semnætura
ei; recunoaøterea dificultæflilor care au fost
de învins e øi un elogiu la adresa ei.
În afara alcætuirii aparatului de note, planul de inserflie
al intervenfliei noastre a fost, în mod precis,
acela delimitat de grija de a obfline, ori de cîte
ori ne-a apærut ca decisiv, un optim apt sæ evite
rupturi între douæ niveluri discursive care, pentru
justeflea versiunii româneøti, era indispensabil
sæ poatæ lucra împreunæ. Pe de-o parte, era
vorba, bineînfleles, de firescul øi cursivitatea unei
exprimæri perfect native (implicînd talentul filologic
øi darul expresiv, mai mult, îndræzneala lui
neaoøæ, pe care colaboratoarea noastræ le posedæ
din plin – de unde se verificæ o datæ-n plus
cæ, pentru o traducere izbutitæ, e esenflialæ, mai
presus de orice, buna cunoaøtere a propriei
limbi…); de cealaltæ parte, era în joc proprietatea
conceptualæ (øi de asemenea cea tehnicæ) a gîndirii
lui Benjamin. Cæci aceasta din urmæ, pentru
a fi realmente apropriabilæ, a reclamat o dublæ
negociere: nu doar translaflie între germanæ øi
românæ, ci, în chiar stræbaterea transformærilor
de la una la cealaltæ, „încapsulatæ“ în ele, decizie
între posibilitæflile savante ori filosofice ale românei
înseøi – øi deci o corespunzætoare asumare
a responsabilitæflii, deopotrivæ teoretic, ideologic
øi politic. Cît priveøte acum diviziunea muncii
redacflionale desfæøurate între originale øi versiunile
lucrate de Maria-Magdalena Anghelescu,
pentru primele trei texte (respectiv „Despre
limbaj…“, „Despre picturæ…“, „Scurtæ istorie…“),
revizuirea a fost efectuatæ în principal de
(între) Adrian T. Sîrbu øi Ovidiu fiichindeleanu
(cu un plus de implicare a primului în redesenarea
conceptualitæflii traducerii pentru nofliunilecheie
din eseul despre limbaj), iar pentru ultimul,
„Autorul ca producætor“, mai ales de (între)
Ovidiu fiichindeleanu øi Alexandru Polgár. Fiecare
însæ a avut un droit de regard nelimitat asupra
muncii celorlalfli, înainte de a supune în fine
rezultatele noastre comune, pentru imprimatur,
semnatarei de drept a versiunilor publicate. (ATS)
35