Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
ce bun dacæ în politicæ ceea ce conteazæ nu este gîndirea privatæ, ci, aøa cum a spus odatæ Brecht, arta de
a gîndi în capetele altor oameni. Activismul a încercat sæ înlocuiascæ dialectica materialistæ cu o dimensiune
ce nu poate fi cuantificatæ în termeni de clasæ: bunul-simfl. Intelectualii activismului reprezintæ în cel mai
bun caz doar o poziflie socialæ. Cu alte cuvinte, principiul însuøi al acestei formafliuni colective este unul reacflionar;
nu-i de mirare cæ efectul produs de aceastæ colectivitate n-a putut fi niciodatæ revoluflionar.
În schimb, principiul dezastruos al unei asemenea formafliuni colective continuæ sæ producæ efecte. Ne-am
putut da seama de asta în urmæ cu trei ani, la apariflia textului lui Döblin 2 „Sæ øtim øi sæ schimbæm!“ Dupæ
cum se øtie, publicarea acestei scrieri a constituit ræspunsul dat unui tînær – Döblin îl numeøte Domnul Hocke
–, care îi adresase reputatului autor întrebarea: „Ce-i de fæcut?“ Döblin îl invitæ sæ adere la cauza socialismului,
dar cu unele rezerve. Potrivit lui Döblin, socialismul înseamnæ: „Libertate, solidarizarea spontanæ a
oamenilor, refuzul oricærei constrîngeri, revolta împotriva nedreptæflii øi a silniciei, omenie, toleranflæ, o atitudine
paønicæ“. Oricum ar sta de fapt lucrurile, pornind de la acest socialism el face front împotriva teoriei
øi practicii miøcærii muncitoreøti radicale. „Din niciun lucru – crede Döblin – nu se poate ivi ceva ce nu existæ
deja în el: din ascuflirea ucigætoare a luptei de clasæ poate sæ rezulte justiflie, dar nu socialism.“ „Dumneavoastræ,
stimate domn – astfel îøi formuleazæ Döblin recomandarea pe care, din acest motiv øi din altele, i-o
face domnului Hocke –, nu putefli pune în practicæ acceptarea principialæ a luptei (proletariatului) înrolîndu-væ
frontului proletar. Trebuie sæ væ rezumafli la aprobarea entuziastæ øi îndîrjitæ a acestei lupte, øtiind însæ
cæ, dacæ facefli mai mult, o poziflie de o importanflæ colosalæ va ræmîne neocupatæ [...]: poziflia primordial
comunistæ a libertæflii umane individuale, a solidaritæflii øi a unitæflii spontane dintre oameni [...] Or, tocmai
aceastæ poziflie, stimate domn, este singura care væ revine.“ Aici devine foarte palpabil unde duce conceptul
de „intelectual“, ca tip definit în funcflie de opiniile, orientærile øi înclinafliile sale, øi nu în funcflie de poziflia
sa în procesul de producflie. El trebuie, cum spune Döblin, sæ-øi gæseascæ locul alæturi de proletariat. Dar
ce fel de loc este acesta? Cel al unui patron protector, al unui mecena ideologic. Un loc imposibil. Øi iatæ-ne
revenifli la teza expusæ la început: locul intelectualului în lupta de clasæ poate fi stabilit – sau mai bine
zis: ales – numai pe baza pozifliei sale în procesul de producflie.
Pentru schimbarea formelor øi a instrumentelor de producflie în sensul dorit de o intelighenflie progresistæ
– interesatæ prin urmare de eliberarea mijloacelor de producflie øi în consecinflæ utilæ luptei de clasæ –, Brecht
a introdus termenul de Umfunktionierung, deturnare funcflionalæ. El este primul care a lansat cætre intelectuali
exigenfla cu bætaie lungæ de a nu satisface cererea aparatului de producflie færæ a-l schimba, pe cît posibil,
în sens socialist. „Publicarea Eseurilor 3 , scrie în introducere autorul acestei antologii, are succes într-un
moment în care anumite munci nu mai sînt atît experienfle individuale (cu caracter de operæ), ci sînt mai
degrabæ menite utilizærii (transformærii) anumitor institute øi instituflii.“ Nu se vrea, aøa cum proclamæ fasciøtii,
o reînnoire spiritualæ, ci se propun inovaflii tehnice. Voi reveni ulterior la acestea din urmæ. În acest punct
mæ voi declara satisfæcut cu indicarea diferenflei decisive care existæ între simpla satisfacere a cererii aparatului
de producflie øi transformarea lui. Iar fraza prin care doresc sæ-mi introduc considerafliile cu privire la
neorealism este aceea cæ a satisface cererile unui aparat de producflie færæ a-l modifica în cea mai mare
mæsuræ cu putinflæ este o practicæ întru totul contestabilæ, chiar dacæ materialul cu care se satisfac aceste
cereri pare a fi de naturæ revoluflionaræ. Ne confruntæm aici cu o situaflie cu care Germania deceniului trecut
s-a confruntat din plin: faptul cæ aparatul burghez de producflie øi publicare poate sæ asimileze øi chiar
sæ propage cantitæfli uluitoare de teme revoluflionare, færæ sæ punæ serios sub semnul întrebærii propria existenflæ,
precum øi pe aceea a clasei în a cærei proprietate se aflæ. Aøa stau în orice caz lucrurile, atîta timp cît aparatul
de producflie îøi satisface cererea prin experfli, fie ei chiar revoluflionari. Numesc expert orice persoanæ
care renunflæ din principiu la înstræinarea aparatului de producflie de clasa dominantæ, prin amelioræri în favoarea
socialismului. Øi afirm, mai departe, cæ o parte considerabilæ din aøa-numita literaturæ de stînga n-a avut nicio
altæ funcflie socialæ decît aceea de a extrage mereu noi efecte din situaflia politicæ cu care sæ-øi amuze publicul.
Øi iatæ-mæ ajuns la neorealism. Acesta a lansat reportajul. Sæ ne-ntrebæm acum: cui i-a folosit aceastæ
tehnicæ?
De dragul claritæflii, voi aduce în prim-plan forma fotograficæ a reportajului. Tot ceea ce e valabil pentru ea
se aplicæ øi formei literare a acestuia. Ambele îøi datoreazæ avîntul extraordinar unor tehnici de publicare:
radioul øi presa ilustratæ. Sæ mergem înapoi la dadaism. Forfla revoluflionaræ a dadaismului consta în faptul
cæ punea la încercare autenticitatea artei. Se fæceau naturi moarte din bilete, mosoare de aflæ, mucuri de
fligaræ, care erau combinate cu elemente picturale. Se punea totul într-un cadru. I se aræta publicului: vedefli,
31