Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
mul, adesea sub egida unei dogme (intenabile) despre „totalitarism“. Oricît
de justificate øi de noi vor fi fost aceste abordæri, ele au contribuit la neglijarea
(mult prea frecventæ) a ceea ce e evident. Fascismul din Sud øi cel
catolic au dorit introducerea unor Ständestaat (tradus mereu ca „stat
corporatist“, dar însemnînd, de fapt, un „stat al stærilor“, un fel de nouæ
societate de castæ), pe baza teoriilor lui Othmar Spann, Salazar øi alflii,
ræmase moøtenire de la contele Joseph de Maistre, marchizul de Bonald
øi Don Juan Donoso Cortés, cu un amestec de teoria „elitelor“ a
lui Vilfredo Pareto øi a altora. În nazism, au existat de asemenea versiuni
ale aceluiaøi neofeudalism, cu elemente rasiste øi sexiste flinînd de
„arischer Männerbund“ (fræflia arianæ a bærbaflilor) øi alte asemenea absurditæfli
pseudoistorice, foarte în vogæ printre oameni în pas cu moda,
cum fuseseræ Carl Schmitt øi alflii de tagma lui.
Tot acest verbiaj era, de fapt, o încercare destul de serioasæ de a reintroduce
societatea de castæ, respectiv grupuri umane cu drepturi øi obligaflii
radical diferite (iar asta împotriva concepfliilor uniformizante,
nivelatoare øi „mecanice“ ale liberalismului øi socialismului egalitar, precum
øi ale individualismului burghez): Führerprinzip în toate profesiunile
(de care mærturiøte faimoasa Rektoratsrede, i.e. alocufliunea rectoralæ de
învestire, a lui Heidegger); grupurile profesionale dizolvînd clasele (e.g.
„oflelari“ va fi însemnînd, pe viitor, atît Krupp øi Thyssen, cît øi oflelarii propriu-ziøi);
paria (evrei øi alte rase condamnate) ø.a.m.d. Fasciøtii au fost
destul de serioøi în voinfla lor de a se întoarce la vremurile dinainte de
1789, cum anunflaseræ sus øi tare predecesorii lor încæ din anii 1880.
Întrucît amintirea premodernitæflii øi a aristocrafliei era încæ vie în Europa
Centralæ øi de Sud, impulsul modernist-egalitar împotriva fascismului a
fost destul de puternic øi, întrucît el fusese reprezentat de stînga, iar atacurile
criminale ale fascismului øi nazismului furæ îndreptate atît împotriva
acesteia, cît øi împotriva burgheziei øi intelighenfliei liberale, nu e de
mirare cæ s-au næscut fronturi populare, care au fost cît se poate de sincere
în lupta lor împotriva reinstaurærii unui trecut opresiv øi împotriva
obscurantismului antiegalitar øi antiiluminist. Lupta a fost una presocialistæ
în ce priveøte caracterul ei istoric øi ideologic, dar inevitabilæ (øi trebuie
privit cu admiraflie tupeul lui Horkheimer øi Adorno cînd ignoræ cu
totul acest din urmæ aspect).
Aøadar, luptele egalitariste, antiaristocratice øi anticastæ – adicæ „rousseauiste“
– au fost întru totul justificate pînæ la sfîrøitul celui de al Doilea
Ræzboi Mondial. Uitæm însæ caracterul retrogad al fascismului øi nazismului
pe contul nostru. Fuseseræ lansate încercæri serioase de a crea o
nouæ nobilitate, începînd cu starea vitéz ori a ræzboinicilor în prima fazæ,
cea radicalæ, a contrarevolufliei viceamiralului von Horthy în Ungaria øi
ajungînd la mistica SS a lui Himmler; vitéz-ilor (foøti soldafli din Primul
Ræzboi Mondial, plætifli sau nu, cu o origine nonevreiascæ impecabilæ) li
s-a oferit pæmînt øi o micæ rentæ, fiind organizafli în ordine cavalereøti destul
de eficace începînd cu 1920; Cæpitanul Suprem al lor fusese Regentul,
von Horthy însuøi. Ordinul vitéz a renæscut în Ungaria dupæ 1989, deøi
doar ca o asociaflie nostalgicæ a extremei drepte. Ideologia „corporativæ“,
în schimb, e încæ vie în Ungaria contemporanæ; din cînd în cînd
existæ propuneri pentru renaøterea unei camere de reprezentanfli nealeøi,
constînd din delegafli ai „profesiilor respectabile“, tofli episcopii etc.
Recent, o asemenea propunere a fost lansatæ de un prim-ministru „socialist“,
un fost membru al Comitetului Central comunist.
Însæ odatæ cu triumful mondial destul de recent al capitalismului, mobilizærile
egalitare împotriva castei, deøi sînt încæ forma dominantæ (vezi luptele
împotriva særæciei, pentru locuri de muncæ, împotriva discriminærii
locale øi mondiale, pentru egalitatea între sexe øi rase, pentru echitate
privind popoarele indigene ø.a.m.d.), se prezintæ ca nesatisfæcætoare pentru
cæ inegalitatea (dacæ mai este încæ un termen pertinent) are cauze
diferite de cele din trecut. Cînd în vasta literaturæ a stîngii deziluzionate
citim despre irelevanfla clasei øi despre proletariatul pe cale de dispariflie,
avem ocazia sæ vedem amalgamarea inconøtientæ a castei øi a clasei. De
vreme ce lupta imanentæ, intracapitalistæ pentru egalitate, condusæ de
socialiøti impregnafli de „falsa conøtiinflæ“ a luptei împotriva alienærii øi exploatærii,
s-a terminat, de vreme ce sinteza provocatæ de istorie a acestor
douæ aspiraflii s-a dizolvat prin dispariflia finalæ a ræmæøiflelor ordinii
aristocratice (reverenfla øi privilegiile din naøtere), de vreme ce statele
„socialiste“ s-au reîntors la forma capitalistæ, ca rezultat al înfrîngerii victorioase
a aristocratismului agrar de cætre partidele „comuniste“ 53 , e pentru
prima oaræ cæ un capitalism pur îøi face apariflia.
Trebuie sæ fim însæ precaufli în privinfla acestui punct. În mod evident,
sinteza provocatæ de istorie dintre egalitarism
øi socialism nu s-a terminat încæ
în lumea „pe cale de dezvoltare“, unde
miøcæri egalitariste bazate pe micii negustori
din bazaruri, flærænime øi clerul
comun („radicalismul islamic“) atacæ elitele
occidentalizate øi statele militare cu
o retoricæ în stilul khmerilor roøii adaptatæ
la islam ori, în America Latinæ, la
milenarismul „indigen“. E revelator cæ
„deschiderile revoluflionare“ sînt scoase
iaræøi la mezat la periferia capitalismului, unde noi strategii ale „verigii celei
mai slabe“ øi ale „dezvoltærii mixte øi inegale“ sînt reformulate în beneficiul
unei noi generaflii de nætæræi „mandatari revoluflionari“.
Astea fiind zise, pe plan mondial capitalismul apare în lumina claræ øi necruflætoare
a triumfului sæu final. E întru totul, peste tot øi în mod absolut,
el însuøi. E ca Roma ajungînd sæ fie realizatæ perfect la Bizanfl.
Reconstruim societatea romanæ din documentele juridice scrise mai tîrziu
øi în altæ parte, documente în care dreptul roman a ajuns sæ fie generalizat
øi sintetizat de cætre popoare cultural îndepærtate de Latium, dar
care au înfleles totuøi øi, chiar mai mult, au træit øi au experimentat „Roma“
în a sa haecceitas romanæ nealteratæ, ca Romaioi. Balzac øi Dickens
poate cæ n-ar fi în stare sæ înfleleagæ ultracapitalismul împlinit al zilelor noastre,
dar noi vedem cæ nu sîntem altceva decît vlæstarii maturafli ai personajelor
lor.
Nu s-a fæcut încæ niciun experiment în direcflia socialismului marxian. E
o chestiune deschisæ dacæ se poate face vreunul, dacæ Marx a avut într-adevær
dreptate în presupozifliile sale fundamentale. Piatra de încercare
a fost øi ræmîne paradoxul clasei, adicæ acela al exploataflilor ca agent
revoluflionar colectiv. În lupta pentru egalitate în fafla legii, definirea sarcinilor
agentului revoluflionar a fost ceva relativ la îndemînæ, cum putem
vedea din Controversele Putney (1647), în cadrul cærora Rainborough
argumenteazæ împotriva lui Ireton øi Cromwell: de vreme ce nimeni
nu-øi alege mama øi tatæl, ce poate sæ însemne un drept din naøtere?
249