Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
al unei posibilitæfli de schimbare care sæ reducæ sau chiar sæ facæ dispærutæ
orice nedreptate øi dominaflie. Acest temei e dat (intuitiv) de supleflea,
plasticitatea, flexibilitatea, maleabilitatea naturii umane øi de caracterul
accidental al înzestrærilor intelectuale, estetice øi fizice, distribuite aleatoriu
printre ranguri, rase, credinfle øi provincii. Cu alte cuvinte, e vorba
de o credinflæ în posibilitatea egalitæflii færæ a deranja prea mult forma societæflii
care – chiar dacæ s-ar obfline egalitatea salariilor, a øanselor, a statutului
øi a accesului la puterea politicæ – ar confline încæ elemente de
dominaflie, fie din cauza guvernærii (temperate de lege), fie din cauza
diverselor ierarhii sociale de dirijare øi control la locul de muncæ, în cadrul
educafliei øi al familiei, precum øi ca o continuæ diviziune socialæ a
muncii.
Însæ dominaflia mæritatæ cu egalitatea n-ar contrazice posibilitatea egalitæflii
decît dacæ reproducerea perpetuæ a inegalitæflilor ar fi mereu deranjatæ
de noi forfle „de jos“, care restabilesc de fiecare datæ egalitatea. 39 Redistribuirea
(singura modalitate prin care se poate impune øi reimpune în
mod constant egalitatea, în cazul în care celelalte aspecte tradiflionale
ale societæflii ræmîn în esenflæ neschimbate) poate fi pusæ în practicæ doar
de un stat extrem de puternic, care e în stare sæ înfrîngæ rezistenfla celor
de la care trebuie sæ se ia. Puterea statului însæ e capabilæ sæ consolideze
dominaflia concentratæ în mîinile cîtorva, puflini, care vor întæri, apoi,
iar dominaflia, care e în mod firesc nefavorabilæ unei egalitæfli a condifliilor
øi a pozifliilor sociale, øi aøa la nesfîrøit. Asta e posibil totuøi doar dacæ maleabilitæflii
naturii umane i se dæ mînæ liberæ de cætre cultura dominantæ
sau „hegemonicæ“; de unde rezultæ un permanent Kulturkampf privitor
la egalitatea presocialæ ori „naturalæ“ a indivizilor înainte de redistribuire,
de la „sîngele albastru“ la selecflia naturalæ øi curba în formæ de clopot
[the bell curve]. 40
În al treilea rînd, egalitarismul fusese (øi pînæ la un punct încæ este) expresia
unei dinamici a indivizilor dezrædæcinafli în raport cu „casta“. Luptînd
împotriva sistemului pieflei, socialiøtii s-au regæsit luptînd încæ împotriva
ræmæøiflelor ordinii feudale, i.e. pentru un sistem în care plusvaloarea se
extrage în cadrul unei piefle (de la oameni juridic liberi øi consimflind la
obligafliile contractuale), øi nu prin coerciflie sau condiflionare socio-religioasæ.
Mai simplu, ei trebuiau sæ izbîndeascæ în a înfæptui revoluflii burgheze
øi proletare în acelaøi timp. De unde rezultæ polemicile nesfîrøite
ale social-democrafliei din secolul al XIX-lea despre chestiunea flæræneascæ,
în cadrul cærora socialiøtii trebuiau sæ sprijine uneori crearea unor
mici afaceri rurale pentru a cîøtiga aliafli la sat, de care aveau nevoie pentru
a le permite sæ zdrobeascæ aristocraflia øi mica nobilime funciaræ, care
au constituit pînæ nu demult pætura politicæ a multor flæri. 41 Socialiøtilor
central-europeni (mai ales în Germania øi Austro-Ungaria) le-a dat
destulæ bætaie de cap cæ nu o burghezie autohtonæ a creat capitalismul
lor øi asta era, în realitate, adeværat într-un sens mult mai general. 42 Problema
lui Kautsky øi a lui Lenin (øi, totodatæ, a lui Luxemburg, Szabó, Dobrogeanu-Gherea
øi Mariátegui) se prea poate cæ este efectiv una
universalæ.
În al patrulea rînd, et nunc venio ad fortissimum, existæ o dificultate moralæ
øi psihologicæ profundæ în privinfla marxismului, întreflesutæ cu problematica
istoricæ. Marxismul, la urma urmei, propune abolirea
proletariatului, øi nu apoteoza lui. Din cauza reificærii øi a alienærii, el susfline
împreunæ cu Simone Weil cæ la condition ouvrière, a fi muncitor, e cea
mai rea condiflie în care se poate regæsi o fiinflæ umanæ. (Iar Simone Weil
are mare dreptate sæ creadæ cæ solidaritatea perfectæ cu clasa muncitoare
înseamnæ asumarea øi familiarizarea cu servitutea øi mizeria. Asta e
însæ, desigur, opusul sentimentului solidaritæflii din tradiflia socialismului
nonmarxian.) Sensul socialismului rousseauist e restabilirea puritæflii
poporului prin destituirea cu forfla a castelor superioare øi excluderea
elementelor economice exterioare, cum ar fi comerflul; poporul e
considerat a fi capabil sæ descopere virtutea sa, care a fost øtearsæ øi coruptæ
de opresiune øi inegalitate, servitute øi deferenflæ. Asta presupune o
Esenflæ a Omului de identificat prin mijloace filosofice; materialismul istoric
s-a næscut tocmai pentru a demonstra absurditatea unei asemenea
esenfle. „Lærgirea“ marxismului în sens normativ (de obicei cu un adaos
de filosofie moralæ kantianæ) a însemnat aproape întotdeauna o regresiune
în direcflia egalitæflii øi a lui Rousseau. 43
Pe de altæ parte, aceastæ constantæ regresiune e perfect de-nfleles din
punct de vedere psihologic. E aproape imposibil sæ duci o luptæ pe viaflæ
øi pe moarte (ceea ce revoluflia, oricît de încet øi de gradual, este în mod
necesar), dacæ nu existæ sentimentul cæ ea e purtatæ de partea unui popor
care meritæ sacrificiul, a cærui cauzæ e moral
superioaræ pentru cæ ei sînt superiori
duømanului lor. Ideile împotriva luxului
ale lui Rousseau øi ale nenumæraflilor
sæi premergætori ideologici declaræ tot
ce e „mare øi bun“ ca fiind inutil. Aceastæ
idee poate fi plauzibilæ (chiar dacæ tot
neplæcutæ) în cazul societæflii de castæ, dar
în cazul societæflii de clasæ, Marx e de neclintit
cæ:
„[…] în prezentarea mea, profitul
pe capital nu e «pur øi simplu o sumæ reflinutæ [deduction] muncitorului
sau o ‘jefuire’ a acestuia». Dimpotrivæ, eu prezint capitalistul
ca pe funcflionarul necesar al producfliei capitaliste øi aræt pe larg cæ
el nu «refline o sumæ» sau «jefuieøte», ci sileøte la producflia de plusvaloare,
aøadar reflinerea a orice nu face decît sæ ajute producflia; mai
mult, eu aræt în detaliu cæ deøi în cadrul schimbului de mærfuri se
schimbæ doar echivalenfli, capitalistul – de îndatæ ce plæteøte muncitorului
valoarea realæ a forflei sale de muncæ – îøi va asigura în deplinæ
legalitate, conform dreptului în vigoare în cadrul acestui mod
de producflie, plusvaloarea“. 44
Asta nu sunæ la fel ca vocea milenaræ a rebeliunii. Acea voce ne spune,
dimpotrivæ, cæ „am fost jefuifli“, noi, cei cumpætafli, de cei necumpætafli.
Cæ truda cinstitæ n-a fost plætitæ cum se cuvine, iar asta din cauza puterii
coercitive superioare a celor puternici. Cæ a destina un rol necesar
în producflie claselor dominante e o falsitate „ideologicæ“ pernicioasæ.
Toate valorile sînt create de muncitori – aceasta e viziunea lui Lassalle,
øi nu a lui Marx. 45 Întreaga artæ „socialistæ“, oficialæ øi triumfætoare, de la
realismul social sovietic pînæ la muralismul latinoamerican, glorificæ
puterea, forfla, puritatea øi munca proletaræ, precum øi confruntarea sa
victorioasæ cu duømanul firav øi impur – spre deosebire de cele cîteva
opere de artæ inspirate cu adeværat din viziunea marxistæ, de la George
Grosz øi Gyula Derkovits la avangarda ceva mai extremæ. Creafliile acestea
sînt aproape invariabil întunecate øi pesimiste. Problema lor fusese
247