Descarcă revista în format PDF - idea

atletic, eleganflæ, atracflie eroticæ øi un pronunflat dezgust faflæ de „lipsa
de respect“. Eroismul e joc øi etalare; toate astea sînt permise sub
ameninflarea neliniøtitoare, dar glorioasæ a pieirii pe cîmpul de luptæ, moartea
prematuræ a tinerilor bogafli. 36
În contrast profund cu casta, clasa e o abstracfliune (n-am în vedere doar
o idealizare de ordin øtiinflific, ci øi o abstracfliune træitæ) într-o societate
în care existæ libertatea contractului. Într-o asemenea societate, subordonarea,
ierarhia, dominaflia, rangul, demnitatea etc. nu sînt doar pur
accidentale, færæ nicio legæturæ cu calitæflile indivizilor, ci øi væzute ca atare.
Soarta nu mai este, precum în tragediile antice sau la Corneille (øi chiar
pînæ la Kleist), un accident al naøterii, ci un accident al diviziunii sociale
a muncii øi al altor tipuri istorice de noroc.
Dacæ e adeværat, øi eu cred cæ este, cæ teoria lui Marx nu-øi propune
sæ fie o teorie a naturii umane ca atare, ci una a capitalismului, atunci
vorbele nepieritoare ale Manifestului Partidului Comunist, conform
cærora „istoria tuturor societæflilor de pînæ azi este istoria luptelor de clasæ“,
trebuie cæ sînt false. Clasa fline doar de societatea capitalistæ. Clasa este,
înainte de toate, o træsæturæ structuralæ a sistemului; a aparfline unei clase
e o condiflie juridic øi, destul de des, social deschisæ oricui. Acest caracter
deschis al clasei ca poziflie socialæ contingentæ e ceea ce face capitalismul
mærefl øi îi dæ aura unei eliberæri mefistotelice prin „crize øi mai generale,
øi mai formidabile“, cum zice Manifestul. Pentru a atinge aceastæ giganticæ
„distrugere creatoare“ (o expresie a lui Schumpeter inspiratæ de
Bakunin), a fost nevoie de dezlænfluirea forflelor latente în ideea libertæflii
individuale – o eliberare de clasificarea juridic øi coercitiv silitæ a fiinflelor
umane în grupuri de obîrøie øi statut.
A discuta clasa ca atare e ceva foarte greu pentru intuiflie.
„În cadrul procesului de producflie, separarea muncii de momentele
sale obiective de existenflæ – instrumente øi materiale – e suspendatæ.
Existenfla capitalului øi a muncii salariate se sprijinæ pe
aceastæ separaflie. Capitalul nu plæteøte pentru suspendarea acestei
separaflii ce are loc în procesul real al producfliei – cæci altfel munca
n-ar putea exista deloc. […] Ca valoare de întrebuinflare însæ,
munca îi aparfline capitalistului; ea îi aparfline muncitorului doar ca
valoare de schimb. Calitatea ei vie, aceea de a conserva timpul de
muncæ reificat, folosindu-l ca pe o condiflie obiectivæ a muncii vii în
cadrul procesului de producflie, nu e treaba muncitorului. Aceastæ
apropriere, prin care munca vie transformæ instrumentul øi materialul
din cadrul procesului de producflie în corpul sufletului ei, înviindu-i astfel
din morfli, stæ færæ îndoialæ în opoziflie cu faptul cæ munca însæøi
e lipsitæ de obiect, cæ ea devine o realitate doar în vitalitatea nemijlocitæ
a muncitorului – øi cæ instrumentul øi materialul existæ, în capital,
numai în-sine. […] În mæsura însæ în care munca intræ în aceastæ
relaflie [cu momentele sale de existenflæ materialæ – G. M. T.],
relaflia existæ nu pentru sine, ci pentru capital; munca însæøi devine
un moment al capitalului.“ 37
Diferenflele dintre caste nu sînt foarte departe de acest portret al
muncitorului, care poate fi alienat øi exploatat, færæ a fi totuøi stræin
capitalului; dimpotrivæ, el este unul din „momentele“ acestuia, una dintre
træsæturile structurale ale sale. Cu siguranflæ cæ asta nu e ceva ce
s-ar putea aboli de cætre cineva prin decret ori lege. Dacæ muncitorul
e o træsæturæ a capitalului, înseamnæ cæ muncitorul poate transforma capitalismul
în altceva doar dacæ se schimbæ øi el – în sens extramoral,
bineînfleles.
Væzut din postul de observaflie ulterior al revoluflionarului, putem spune
færæ sæ ne fie foarte teamæ cæ am greøi cæ abolirea castei duce la egalitate;
dar abolirea clasei duce la socialism. Totuøi, cum am væzut, regresiunea
de la socialism la egalitarism, de la Marx la Rousseau, regresiunea
de la teoria criticæ la critica moralæ anistoricæ, de la Hegel øi Marx la Kant,
a fost mai curînd regula decît excepflia în istoria stîngii. Asta cere, aøadar,
o explicaflie.
Mai întîi, trebuie luate în considerare nevoile psihologice ale opozifliei
la orice sistem în care cineva a crescut. Toate sistemele sociale pretind
øi, de fapt, trebuie sæ pretindæ – prin mitologii, povestiri patriotice, tradiflii
øi altele asemenea – cæ sînt naturale øi cæ imperfecfliunile lor se datoreazæ
conflictelor inerente naturii umane, iar nefericirea cauzatæ mult
prea evident de factori impersonali e cumva o pedeapsæ, fie cæ ea s-a
pogorît asupra oamenilor din cauza cusururilor lor, fie cæ decurge din
ruina fatalæ a sistemului, cauzatæ de nerecunoøtinflæ, lipsæ de pietate sau
vreo hotærîre obscuræ a unor forfle de ordin mai înalt. A învinovæfli sistemul
va apærea întotdeauna ca un pretext la îndemînæ pentru a nu ne
învinui pe noi înøine, nemulflumirea fiind privitæ întotdeauna ca o slæbiciune
a celor færæ succes, a celor care n-au fost îndeajuns de nobili sau
de prevæzætori – pe scurt, a tuturor celor care împærtæøesc, în lumea
asta, soarta lui Thersites. Îfli trebuie o bazæ moralæ solidæ dacæ ai curajul
sæ spui „nu“. Astfel, pare necesar sæ se accepte cæ existæ o virtute înnæscutæ
în cei pe care ordinea dominantæ i-a considerat pînæ atunci inferiori
øi cæ inversiunea ordinii sau a ierarhiei morale încetæflenite este deopotrivæ
un adevær superior øi un motiv satisfæcætor pentru punerea ei în practicæ.
Se pot folosi aici cele mai vechi trucuri retorice:
„Ferice de voi særacilor, cæ a voastræ este împæræflia lui Dumnezeu!
Ferice de voi, cei ce flæmînzifli acum, cæ væ vefli sætura! Ferice de voi
cei ce plîngefli acum, cæci vefli rîde! Ferice de voi de væ vor urî oamenii,
de væ vor despærfli, de væ vor ocærî øi vor socoti numele vostru ca
un ræu pentru Fiul Omului! […] Însæ vai vouæ bogaflilor, cæ v-afli luat
mîngîierea voastræ! Vai vouæ celor ce sîntefli sætui acum, cæ vefli flæmînzi!
Vai vouæ celor ce rîdefli acum, cæ vefli plînge øi væ vefli tîngui! Vai vouæ
cînd tofli oamenii væ vor græi de bine; pentru cæ aøa au fæcut pærinflii
lor proorocilor celor mincinoøi! Iar vouæ celor ce ascultafli, væ zic:
sæ iubifli pe vræjmaøii voøtri øi celor ce væ uræsc sæ le facefli bine! Binecuvîntafli
pe cei ce væ blestemæ øi pentru cei ce væ obijduiesc rugafli-væ!“
38
Ordinea moralæ e inversatæ, dar pînæ øi ameninflarea acestei inversiuni
e întoarsæ cu susul în jos, cæci cei ce se gæsesc dintr-odatæ la baza græmezii
morale vor fi iertafli øi salvafli. Asta rezumæ aproape toate manifestele
revoluflionare pe care le putem imagina. Aruncarea în aer a monedei
morale, oricît de înfricoøætoare ar fi, e neutralizatæ – pînæ øi cutremurætorul
blestem „cæ vefli plînge øi væ vefli tîngui“ e atenuat prin invocarea
universalitæflii: „sæ iubifli pe vræjmaøii voøtri“. Dreptul de a ierta va trece
însæ la cei care, înainte, n-au avut puterea de a ierta øi deci de a condamna.
Puterea e luatæ øi datæ înapoi, iatæ de ce Fiul Omului e numit, de asemenea,
øi Domnul.
Al doilea motiv pentru care regresiunea socialismului la egalitarism trebuie
sæ fie regula stæ în nevoia de a avea un temei trans- øi meta-social
246