Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
Motivul unei asemenea evoluflii în socialismul de dupæ 1914 pare de la
sine înfleles: nevoia de autolegitimare a miøcærii muncitoreøti, în condifliile
înfrîngerilor pe care le-a suferit øi ale puterii care, în pofida acestora, i-a
ræmas, precum øi contribuflia sa repetatæ la revolufliile burgheze lichidînd
ræmæøiflele semifeudale ale vechiului regim. O clauzæ îndreptatæ spre transcenderea
capitalismului a ræmas – øi ræmîne încæ – utopicæ, în timp ce
triumful „secular“ al social-democrafliei în Occident øi transformarea, în
Est, a vechiului regim într-un tiranic capitalism de stat sub comandæ boløevicæ
oferiseræ o reabilitare a miøcærii, legitimatæ mai ales printr-un sistem
puritanist øi egalitar mai apropiat de Geneva lui Calvin øi Rousseau decît
de clasica noapte a Walpurgiei imaginatæ de Marx. 19 Practica statului
bunæstærii [„welfarism“] nu s-a limitat însæ doar la Occident: ideea pe care
øi-a fæcut-o blocul sovietic despre legitimitate includea, de asemenea,
øi o creøtere constantæ a veniturilor, timp liber, servicii sociale øi medicale
accesibile. „Planificarea“ fusese o idee comunæ Chinei Roøii a lui Mao
øi Franflei patriotarde øi pompiériste a lui de Gaulle. Iacobinismul le caracteriza
pe ambele. Comunitatea staatstragende [constitutivæ a statului],
cæreia i se adresau etatismul øi egalitarismul statului social, trebuia
însæ definitæ cumva: alegerea a cæzut pe popor, cæruia i se oferea demnitatea
egalæ a „cetæfleniei“.
Pentru a înflelege asta cum se cuvine, e util sæ ne întoarcem la ceea ce
deplîngea Thompson în polemica sa cu Perry Anderson øi Tom Nairn.
Într-o aclamatæ suitæ de eseuri 20 , ei încercaseræ sæ demonstreze cæ slæbiciunile
miøcærii muncitoreøti britanice erau cauzate de o particularitate
a capitalismului britanic: preponderenfla economicæ a unei agriculturi eficiente
øi favorabile pieflei pe marile moøii øi influenfla politicæ disproporflionatæ
a aristocrafliei funciare, deopotrivæ mai bogatæ øi mai puternicæ decît
burghezia incipientæ – dacæ putem vorbi de aøa ceva în Anglia (în sens
cultural) –, care limita orizontul, vigoarea øi gama socialismului proletar
pe insulele britanice. Conform lui Anderson, acesta a fost, de asemenea,
motivul pentru declinul de mai tîrziu al Angliei, sub toate aspectele
decisive din punctul de vedere al criteriilor „modernitæflii“ europene, incluzînd
un numær izbitor de mare de pete oarbe în cultura britanicæ de
rang înalt, mai ales în cadrul aøa-numitelor øtiinfle socio-umane. 21
De aici se trage marea forflæ emoflionalæ a „clasei“ ca o problemæ socioculturalæ
specialæ în Anglia – definitæ în vorbirea curentæ ca un complicat
sistem de indicatori aproape tribali, cum ar fi dicflia, îmbræcæmintea,
ticurile verbale øi chiar postura, formulele de politefle (øi negarea lor ritualæ),
regimul alimentar øi altele asemenea. Aceste diferenfle de „clasæ“,
amintind uneori de caste, alteori de etnii, au dat o cachet aparte luptelor
de clasæ din Anglia, negînd posibilitatea unei ideologii burghez-iacobine
a „comunitæflii“ ori a „unitæflii naflionale“. Conservatorii de pe continent
negau vehement pînæ øi existenfla luptei de clasæ, dar comedieni øi satiriøti
High Tory, cum ar fi, de pildæ, Peregrine Worsthorne ori Auberon
Waugh (de fapt, ambii Waugh, père et fils), au mærturisit cæ îi amuzæ
sæ-øi batæ joc de væduve øi orfani, în timp ce duceau o luptæ elegantæ øi
perpetuæ împotriva vulgului, cu „slujbele“, „concediile“, „televizoarele“
øi „muzicile pop“ ale lui. În Anglia, duømanul de clasæ fusese foarte vizibil,
dar el n-a fost niciodatæ „burghezul“, ci „filfizonul“, „grangurele grozav
de elegant“, opus celor care furæ comuni ca bælegarul. Pînæ øi azi,
„engleza de estuar“ [estuary English], presupus yuppieficatæ øi lipsitæ de
vreun caracter de clasæ, are øi o versiune øic.
Toate astea conflin accente premoderne. Pare clar cæ pentru a crea un
„popor“ ar fi nevoie de anihilarea claselor de sus, precum în Franfla secolului
al XVIII-lea, unde doar starea a treia a devenit nafliunea øi unde relafliile
de clasæ au fost etnicizate (aristocraflia: nordicæ; poporul: celtic, galez;
cf. sînge de normand în Anglia, varegii în Rusia etc.). Identitatea de clasæ
de acest tip e categoric presocialistæ. Miøcærile socialiste au folosit-o în
trecut, creîndu-øi greutæfli uriaøe pe mai tîrziu. Utilizarea acestei identitæfli
a reuøit doar acolo unde se puteau combina revendicæri particulare ale
unui proletariat redus ca numær øi, de obicei, „diferit“ din punct de vedere
cultural (øi cîteodatæ etnic) cu entuziasmele general-democratice (sau
„burgheze“) ale unei majoritæfli de obicei flæræneøti ori provinciale, condusæ
de clasele mijlocii øi opinia jurnalisticæ: pentru republicæ (în locul
monarhiei), vot universal, anticlericalism (ori laïcité), reformæ agraræ (i.e.
redistribuirea pæmîntului), reducerea privilegiilor din naøtere, armatæ formatæ
din cetæfleni, drepturi ale minoritæflilor naflionale, capacitate de vot
pentru femei øi altele la fel.
Asta fusese una dintre dilemele fundamentale ale social-democrafliei austro-ungare
øi ale celei ruseøti, iar, mai tîrziu, øi ale comunismului est- øi
sud-asiatic (în India øi Nepal, ea persistæ
pînæ în zilele noastre). De-a lungul belle
époque, socialismul din Est se confrunta
cu perspectiva fie a unei victorii aflate
la cheremul revolufliei burgheze democratice,
împotriva unui vechi regim aristocratic
cu elemente de modernizare
militaræ (die Soldateska), fie a unei înfrîngeri
øi anihilæri sigure în timp ce pæstra
puritatea ideii „occidentale“ de proletariat.
Cînd Gramsci numeøte Revoluflia
din Octombrie din Rusia o „revoluflie împotriva Das Kapital“, observaflia
sa e øi bine-venitæ, øi la obiect în acest sens (nu cæ Lenin øi Troflki ar fi
øtiut prea bine ce fac). Chiar mai timpuriu însæ, era limpede cæ sufragiul
universal, egalitarismul sociocultural, parlamentarismul democratic
øi o societate mai secularizatæ, mai tolerantæ øi mai puflin militaristæ puteau
fi realizate la est de Rin, la sud de Alpi øi la vest de Pirinei, adicæ în
cadrul unor societæfli predominant agrare, numai printr-o miøcare socialistæ,
øi nu de plæpînda burghezie liberalæ.
Una peste alta, socialiøtii au decis sæ-øi asume conducerea unor revoluflii
nonsocialiste, democratice. Rezultatul a fost: naflionalism, atît în calamitatea
lui august 1914, cît øi în transformarea inevitabilæ a leninismului în
stalinism. Adeværul este cæ societæflile capitaliste moderne, aøa cum le
øtim astæzi, ar fi cu totul imposibile færæ miøcæri a cæror falsæ conøtiinflæ a
fost tocmai „socialismul“. Socialismul ca miøcare politicæ a fost unealta
modernizærii capitaliste nu doar în Est, ci øi în Europa Centralæ øi Occidentalæ;
burghezia însæøi fæcuse, istoric vorbind, foarte puflin în ce priveøte
crearea societæflii capitaliste moderne øi lupta pentru ea. 22 Sæ ne aducem
aminte cæ presupusele revoluflii burgheze ale secolului al XIX-lea au fost
conduse, întotdeauna, de mica nobilime funciaræ; aceste revoluflii au fost
sævîrøite în Europa Centralæ øi de Est în 1918-1919 de miøcarea muncitoreascæ
socialistæ – acest din urmæ fapt e unul dintre cele mai importante
øi cele mai neglijate aspecte ale controversatei chestiuni privitoare
la originile fascismului øi ale naflional-socialismului, îndreptate ambele
243