Descarcă revista în format PDF - idea

cialismul rousseauist nu e cæ demascæ pretenfliile sforæitoare ale doctrinei
clasei stæpînitoare, ci faptul cæ, fæcînd asta, trateazæ „vulgarul“, „popularul“
[demotic] ca „natural“. Tot ce pare sæ fie mai presus de cunoøtinflele
culturii vulgare (în cazul nostru, cultura clasei muncitoare, dar în cel al
lui Rousseau, folclorul flærænesc) e væzut de socialismul rousseauist ca inutil
sau artificial. Asta ar fi adeværat doar dacæ proletariatul ar fi originar autocreat,
øi nu produsul complicat al societæflii capitaliste.
Ideea principalæ a socialismului rousseauist este, evident, egalitatea.
Egalitatea e o nofliune cu multe faflete, însæ în aceastæ tradiflie anume,
ea înseamnæ renunflarea la tot ce e superfluu, de la lux la cultivarea sinelui,
de la competiflia agonisticæ (din care rezultæ excelenflæ) la desfætærile artei
înalte, ruptæ de nevoile comunitæflii. Cuvîntul grecesc pentru egalitate,
homonoia, înseamnæ etimologic øi „a fi pe aceeaøi minte“. Comunitatea
rousseauistæ e sobræ, muzicalæ øi marflialæ. E ostilæ invididuafliei øi textului. 13
E, de asemenea, ostilæ opiniei. Opinia e un aspect al sociabilitæflii în societatea
burghezæ, fiind, totodatæ, øi duømanul tradiflional al filosofiei, antonimul
cæutærii adeværului. Varietatea vidæ a opiniilor individuale e
reductibilæ la un spirit aflat în slujba unor interese puternice, o expresie
de sine, care nu e nici rezultatul contemplærii færæ prejudecæfli ori pasiune
a realitæflii (naturii), nici o veritabilæ manifestare exterioaræ a unui
sentiment læuntric. Competiflia diverselor opinii nu e nici mæcar una a
eurilor de dragul lor înseøi, ci pur øi simplu o competiflie pentru adaptarea
rapidæ la exigenflele puterii øi avînd ca scop avansarea [în ierarhia acesteia
din urmæ]: o adaptare færæ credinflæ veritabilæ în excelenfla opiniei
împærtæøite. 14 Sociabilitatea burghezæ e falsæ, poporul – readus la statutul
sæu natural – este (sau a fost) autentic. În Geneva lui Rousseau, „simflæmîntul
veritabil“ ca un criteriu al moralitæflii elementare corespunzætoare
evocæ ideea calvinistæ a „legitimærii credinflei“. 15
Egalitatea, aøadar, e opusæ nu doar ierarhiei, ci øi varietæflii ori diversitæflii.
Expresia „clase sporovæitoare“ [chattering classes] fusese inventatæ cu
mult mai tîrziu de Don Juan Donoso Cortés, dar cu siguranflæ cæ Rousseau
se opunea øi el lui Öffentlichkeit ca „loc de pælævrægealæ“ [„talking
shop“]. Ca instrument, opinia e caricatura oricærui efort intelectual
onorabil. Øi mi-e teamæ cæ acelaøi lucru e valabil øi pentru orice „libertate
de expresie“ care ar duce la o frivolæ juxtapunere a unor egoisme
aflate în concurenflæ. Socialismul lui Rousseau e moralist, øi nu istoricist.
Lukács spunea cæ natura devine peisaj cînd ne uitæm la ea din afaræ, cînd
sîntem separafli de ea. Pentru Rousseau øi rousseauiøti, „poporul“ e naturæ,
øi nu peisaj; nu e privit din afaræ. Solidaritatea, mila, simpatia predestineazæ
la apropiere. Asemænarea impune o modestie în ce priveøte flelurile politice.
Emanciparea poporului nu înseamnæ abolirea lui (aøa cum, la Marx,
emanciparea proletariatului înseamnæ – în mod decisiv – autoanihilarea
acestuia). Ea înseamnæ, în schimb, abolirea aristocrafliei øi a clerului; de
fapt, nu abolirea „clasei“, ci aceea a „castei“ sau a „stærii“, prin care starea
a treia – oamenii din popor – devine Nafliunea.
Clasa muncitoare (øi burghezia) realæ
De ce (øi cum) au putut încurca socialiøtii moderni abolirea castei cu aceea
a clasei? Existæ mai multe motive pentru asta.
Unul dintre ele e enigma cea mai veche a miøcærii muncitoreøti; e vorba
de faptul cæ ori de cîte ori au avut loc miøcæri sau revoluflii proletare încununate
de succes, ele triumfaseræ nu împotriva capitalismului, ci împotriva
ræmæøiflelor cvasifeudale ale vechiului regim, care, în mod firesc, le
contraria comprehensiunea øi imaginea lor despre sine. Complicatele
dezbateri la nesfîrøit despre conøtiinfla de clasæ sînt influenflate, toate, de
acest fapt primordial. Acesta e motivul care face teoria lui Arno Mayer
despre „persistenfla vechiului regim“ atît de crucialæ pentru dezbaterile
marxiste. 16
Lupta de clasæ, aøa cum e purtatæ ea de miøcarea muncitorilor, în loc
sæ preamæreascæ „virtuflile“ paradoxale, demonice ale capitalismului, a
fost silitæ nu doar sæ-l atace pe acesta din urmæ, dar øi sæ se apere pe
sine. S-a apærat pe sine insistînd pe excelenfla „Marii Cauze de Odinioaræ“,
superioritatea moralæ a celor ce luptau pentru autonomia clasei
muncitoare, presupunînd cæ ei reprezintæ o excepflie de la regula generalæ
a societæflii burgheze. Asta a condus la un rezultat durabil, cam
de-un secol, din 1870 pînæ în 1970: crearea unei contraputeri formate
din sindicatele øi partidele clasei muncitoare, cu casele lor de economii,
fonduri de sænætate øi grevæ, ziare, academii populare færæ frecvenflæ,
cluburi muncitoreøti, biblioteci, coruri, fanfare, intelectuali angajafli, cîntece,
romane, tratate filosofice, reviste savante, broøuri, administraflii locale
bine consolidate, societæfli de temperanflæ – toate cu moravurile, manierele
øi stilurile lor proprii. Un sondaj sociologic maghiar din 1906 aratæ
cæ în ansamblurile rezidenfliale muncitoreøti din Transilvania existæ cîte
un portret al lui Marx øi unul al lui Lassalle pe apartament, muncitorii
sînt antialcoolici într-o societate în care bæutul e la ordinea zilei øi în mod
deschis ateiøti øi anticlericaliøti într-o organizare statalæ dominatæ de militantul
bisericesc; cæsætoriile la bisericæ nu sînt privite cu ochi buni, existæ
încercæri de nutriflie sænætoasæ, sînt încurajate sporturile noncompetitive
(la care cei din afaræ nu participæ; în Europa Centralæ, pînæ în 1945, au
existat campionate de atletism øi competiflii de coruri de masæ ale clasei
muncitoare); filantropia nonsocialistæ e refuzatæ, petrecerile se organizeazæ
doar la lumina zilei pentru a evita imoralitatea øi – într-o flaræ de
analfabefli desculfli, despærflifli doar printr-o singuræ generaflie de satul primordial
– mæcar bærbaflii încearcæ sæ citeascæ texte de øtiinfle sociale øi
istorie serioasæ. Oricît de admirabile ar fi toate astea, trebuie cæ a fost
vorba, de fapt, de o sectæ.
Aceastæ contraputere øi-a dezvoltat propria suprastructuræ øi ideologie
politicæ, de la social-democraflia „reformistæ“ pînæ la anarhosindicalismul
revoluflionar, o lume cu totul separatæ în care regulile burgheziei nu se
mai aplicau. 17 Amalgamarea socialismului rousseauist øi a celui marxian
a decurs din interesele particulare ale acestei contraputeri constituite:
miøcarea muncitoreascæ fusese adesea rousseauistæ faflæ de ea însæøi øi
marxistæ faflæ de duømanul burghez.
Ce-a însemnat asta în termenii luptei sale? În secolul al XIX-lea, luptele
au trebuit sæ fie date împotriva tronului øi a altarului, pentru votul universal,
pentru dreptul de asociere øi de grevæ; apoi, unitatea naflionalæ
s-a reforjat în Marele Ræzboi, de parcæ lupta de clasæ s-ar fi putut întrerupe
dupæ pofta inimii; dupæ ræzboi, proletariatul a eliberat flærænimea
esticæ zbætîndu-se în mizerie, care a fost flinutæ pînæ atunci într-o condiflie
servilæ (asta fusese cea mai masivæ realizare istoricæ a regimurilor comuniste
18 ); mai tîrziu, acesta a trebuit sæ creeze alianfle de ordinul fronturilor
populare øi al Rezistenflei împotriva primejdiei fasciste – a existat întotdeauna
ceva care sæ împiedice politica proletaræ (în sens marxist), excepflie
fæcînd cîteva episoade eroice ale unor minoritæfli revoluflionare.
242