Descarcă revista în format PDF - idea

excelenfla, superioritatea ori valoarea poporului, ci de faptul cæ acesta
e jefuit chiar de umanitatea sa. În plus, nu existæ „popor“, existæ doar
clase. Precum burghezia însæøi, clasa muncitoare e rezultatul distrugerii
unei ordini sociale precedente. Marx nu crede în autocrearea øi autoinventarea
clasei muncitoare, în paralel cu capitalismul sau în marginea acestuia,
prin constituirea unei baterii separate de valori sociale, obiceiuri
sau tehnici de rezistenflæ.
Existæ, aøadar, o viziune angelicæ a exploatatului (aceea a lui Rousseau,
Karl Polányi, E. P. Thompson) øi una demonicæ, marxianæ. Pentru Marx,
calea spre sfîrøitul capitalismului (øi dincolo de el) trece prin împlinirea
[completion] capitalismului, un sistem de creøtere economicæ øi intelectualæ,
imaginaflie, irosire, anarhie, distrugere øi mizerie. E o apocalipsæ
în sensul original, grec, al termenului: o „cæderea a vælului“ care prezintæ
toate mecanismele sociale în nuditatea lor completæ; capitalismul ne
ajutæ sæ cunoaøtem întrucît nu e în stare sæ menflinæ iluzii, mai ales iluzii
naturaliste øi religioase. El a eliberat subiecflii din înrædæcinarea lor tradiflionalæ
(pe care vechiul regim le-o prezentase ca fiind „naturalæ“) pentru
a-i azvîrli pe piafla muncii, unde esenfla lor producætoare-creatoare
se aratæ pe sine drept dispensabilæ, înlocuibilæ, dependentæ de cerere
– cu alte cuvinte, cu totul stræinæ percepfliei ei de sine ori „valorii sale
interioare“. În cadrul capitalismului, ceea ce sînt fiinflele umane e contingent
sau stohastic; nu existæ vreo modalitate în care ei sæ fie pur øi
simplu, în sine. Identitatea lor e limitatæ de reevaluarea permanentæ a pieflei
øi de istoricitatea pasageræ a tot øi toate, determinatæ – printre alfli
factori contingenfli – de dezvoltæri întîmplætoare în cadrul øtiinflei øi tehnologiei.
Ceea ce face toatæ treaba sæ fie demonicæ e, de fapt, cæ, în contrast
cu caracterul exterior, incomprehensibilitatea „destinului“, „stelele“,
participanflii la economia capitalistæ nu se nasc în aceastæ condiflie, ei sînt
plasafli pe pozifliile lor în urma unei suite de alegeri øi constrîngeri care
sînt fæcute în mod vædit de mîna omului. A te fi næscut nobil sau plebeu
nu e o vinæ personalæ øi n-are nicio dimensiune moralæ; alienarea se prezintæ
însæ drept ceva pe care fiecare øi-o face cu mîna lui.
Marx e poetul demonismului faustian: numai capitalismul reveleazæ
socialul, iar dezvelirea finalæ, apocalipsa, revelaflia de pe urmæ poate fi
atinsæ înaintînd cu greu în bezna înstræinærii, care, din punct de vedere
istoric, e unicæ în ce priveøte energia sa, forfla sa diabolicæ. 5 Marx nu se
„opune“ capitalismului la modul ideologic; Rousseau în schimb, da. Pentru
Marx, e istoria; pentru Rousseau, e ræul.
Karl Polányi a fost cel care a descris cel mai bine bazele socialismului
rousseauist, cæruia el însuøi îi este unul dintre reprezentanflii arhetipali. 6
Dupæ Polányi, cea mai mare descoperire a lui Rousseau a fost „poporul“.
Asta nu-i atît de trivial pe cît ar putea pærea. Supoziflia comunæ a oricærei
filosofii – în contradicflie cu creøtinismul – este cæ umanitatea brutæ, neinstruitæ
e færæ valoare. Filosofia anticæ greacæ, despre care se presupune
cæ tofli iubitorii de înflelepciune ulteriori n-ar fi fæcut altceva decît sæ-i adauge
note de subsol, susflinea cæ virtutea era cunoaøtere. Însæ cunoaøterea
(øtiinfla, filosofia, chiar litterae humaniores) e o instituflie socialæ, posibilæ
numai în anumite situaflii de mare complexitate, numite uneori „civilizaflie“,
ceea ce permite creøterea øi îmbunætæflirea respectivei cunoaøteri.
Aøadar, augmentarea øtiinflei presupune o necesaræ sau mæcar plauzibilæ
perfectibilitate a civilizafliei øi caracterul general salutar al institufliilor societæflii,
folositoare ori indispensabile pentru avansarea cunoaøterii.
Rousseau a ræsturnat aceastæ tendinflæ filosoficæ mai mult decît bimilenaræ
cînd spusese cæ artele, literele, øtiinflele, „cultura“ øi „civilizaflia“ n-au
contribuit deloc la progresul moral al umanitæflii – ba dimpotrivæ. Intuifliile
elementare ale persoanelor ce træiesc în circumstanfle care, în mod obiønuit,
n-ar duce la avansarea cunoaøterii øi la rafinarea continuæ a artelor,
moravurilor øi manierelor sînt, a crezut el, superioare tuturor lucrurilor
cu care s-ar putea læuda societæflile complexe, inegale øi sofisticate.
Dar superioare în ce sens?
Intuifliile în cauzæ au fost væzute ca superioare pentru cæ dezvoltarea civilizafliei
cerea o separaflie tot mai avansatæ între oameni – cultura înaltæ,
conform lui Nietzsche, presupune sclavia care sæ poatæ susfline o aristocraflie
cu o viaflæ tihnitæ, dedicatæ ræzboiului, jocului øi frumosului –, iar
asta într-o asemenea mæsuræ încît posesia tuturor „virtuflilor“ se limiteazæ
doar la cîfliva, puflini. Pînæ øi în societæfli în care comunicarea esenflialæ are
loc între oameni care se cunosc personal între ei (afecfliune øi simpatie
sînt posibile numai între asemenea persoane), tranzacfliile „civilizaflionale“
majore sînt executate prin mediere abstractæ, cum ar fi scrierea. Pentru
a pæstra o umbræ de echitate øi uniformitate în societate, e necesaræ
codificarea dreptului [law] øi a religiei. În loc sæ ajungæ la o înflelegere în
urma unor experienfle øi sentimente împærtæøite, oamenii vor crede în
øi vor respecta aceleaøi prescripflii („valori“), citind øi fiind citifli (de oficialitæfli).
Scrierea øi codul (legea uniformæ, religia scripturalæ, educaflia superioaræ,
arta rafinatæ) se vor transforma din mijloace de mediere în cadrul
societæflii, facilitînd contactul øi cooperarea, într-un scop social, o sursæ
motivaflionalæ pentru acfliuni viitoare – cu alte cuvinte, în autoritate. E
vorba însæ de-o autoritate bazatæ pe bine-cunoscuta transformare a unui
instrument într-un scop sau un flel. E un „fetiø“.
Rousseau credea cæ am fi ræmas deopotrivæ mai virtuoøi øi mai fericifli
dacæ am fi fost cu totul lipsifli sau dacæ mæcar am scæpa de mediere. Øtia
cæ e prea tîrziu, iar refletele sale pentru o soluflie sînt faimos de disperate;
ele iau forma unei purificæri, „curæflæri“, épuration. Toate solufliile socialismului
rousseauist (din acest motiv foarte ræspîndite în societæflile flæræneøti,
adicæ în cadrul societæflilor care încæ dispun de o memorie culturalæ puternicæ
în privinfla experienflelor øi idealurilor flæræneøti) vizeazæ simplificarea
lucrurilor în sensul unui mod de viaflæ mai natural (øi, cu ceva noroc, întru
totul natural). E, la urma urmei, celebra tezæ a lui Karl Polányi cæ societæflile
de piaflæ nu sînt naturale, cæ ele sînt mai curînd excepflia decît regula
istoriei. 7 Pe de o parte, el rezistæ ideii cæ ordinea capitalistæ ar fi una
naturalæ øi ivirea sa ar fi fost împiedicatæ în trecut numai de înapoierea
øtiinflificæ øi tehnologicæ, respectiv de oarbe superstiflii; el se opune, de
asemenea, øi ideii cæ læcomia øi spiritul de concurenflæ sînt „instincte“ caracteristice
tuturor societæflilor, reprimate în trecut doar de „falsa conøtiinflæ“
cavalereascæ øi religioasæ (iar în aceastæ privinflæ el gîndeøte la fel ca marxiøtii,
atunci cînd „istoricizeazæ“ competiflia øi piafla). Pe de altæ parte,
Polányi vede societæflile care nu sînt de piaflæ ca fiind „naturale“ pentru
cæ ele se aflæ istoriceøte în majoritate. El credea cæ trebuie sæ ne orientæm
acfliunea socialæ spre reînfiinflarea a ceea ce capitalismul modern a
falsificat.
Un alt mare socialist rousseauist, Marcel Mauss, a arætat cæ majoritatea
operafliunilor de schimb din istoria umanitæflii furæ motivate nu de dorinfla
de cîøtig, ci de exhibarea ostentativæ øi de satisfacflia mîndriei. 8 Încæ un
socialist rousseauist, Georges Bataille, unul dintre geniile cu adeværat pro-
240