Descarcă revista în format PDF - idea

Anonym, Schelling (1775–1854)
dagherotipie: „La-nceput, ei nici n-aveau curajul ... – relata el – sæ priveascæ prea mult primele poze fæcute
de el. Se temeau de claritatea acelor oameni øi credeau cæ fefliøoarele minuscule ale persoanelor din poze
puteau sæ-i vadæ pe fiecare dintre ei, într-atît îi buimæcea nemaivæzuta claritate øi neobiønuita fidelitate a primelor
imagini reproduse de Daguerre“. 14
Aceøti primi oameni reproduøi au intrat în cîmpul vizual al fotografiei nepætafli sau, mai bine zis, nelegendafli
[unbeschriften]. Ziarele erau încæ obiecte de lux, pe care lumea øi le cumpæra doar rareori, ræsfoindu-le
mai degrabæ în cafenele, procedeul fotografic nu devenise încæ o unealtæ a lor, iar cei care-øi vedeau numele
tipærit erau, încæ, foarte puflini. Chipul omenesc era încadrat de o tæcere în care privirea adæsta. Pe scurt:
la baza tuturor mijloacelor acestei arte portretistice stætea faptul cæ actualitatea nu intrase încæ în contact
cu fotografia. Multe din portretele lui Hill au fost fæcute în cimitirul franciscan din Edinburgh – nimic nu este
mai caracteristic pentru aceastæ perioadæ timpurie, poate numai felul în care modelele se simfleau aici ca
acasæ. Øi într-adevær, judecînd dupæ o imagine fæcutæ de Hill, cimitirul chiar aratæ ca un interior: un spafliu
izolat, îngrædit, unde, sprijinite de zidul de incintæ, din pajiøte se ridicæ monumente funerare scobite ca niøte
cæmine, înæuntrul cærora, în locul limbilor de foc, se aratæ inscripflii. Dar acest loc nu øi-ar fi putut produce
niciodatæ marele efect dacæ alegerea sa n-ar fi avut argumente tehnice. Sensibilitatea mai redusæ la luminæ
a primelor plæci fæcea necesaræ o lungæ expunere în aer liber. Aceasta, la rîndul ei, pærea sæ recomande
plasarea subiectului ce urma sæ fie fotografiat într-un loc cît mai izolat, unde nimic sæ nu-i tulbure liniøtea
reculegerii. „Sinteza expresiei care se obfline prin lunga încremenire a modelului – spune Orlik despre începuturile
fotografiei – e principalul motiv pentru care aceste fotografii, în pofida simplitæflii lor, exercitæ un efect
mai intens øi mai durabil asupra privitorului decît fotografii mai recente, la egalitate cu bune portrete desenate
sau pictate.“ 15 Procedeul însuøi îndemna modelele sæ træiascæ, nu ieøind din clipæ, ci intrînd în ea; de parcæ
pe durata îndelungatæ a înregistrærii fotografice s-ar fi integrat în imagine, intrînd astfel în cel mai frapant contrast
cu aparifliile dintr-o fotografie instantanee, ce corespund acestei lumi schimbate în care, cum bine a
remarcat Kracauer, depinde de acea fracfliune de secundæ cît dureazæ expunerea „dacæ un sportiv devine
atît de celebru încît fotografii sæ-l pozeze la comanda unei reviste ilustrate“. 16 În aceste imagini timpurii, totul
era fæcut sæ dureze: nu numai inegalabilele grupuri, în care oamenii apæreau laolaltæ – iar dispariflia lor a
fost, cu siguranflæ, unul dintre simptomele cele mai precise ale celor petrecute în societate în a doua jumætate
a secolului [al XIX-lea] –, dar pînæ øi faldurile pe care veømintele le fac în aceste poze flin mai mult.
Privifli, de pildæ, haina lui Schelling: poate intra færæ grijæ cu ea în nemurire; formele pe care le-a luat veømîntul
pe trupul celui care-l poartæ sînt cu totul demne de zbîrciturile chipului sæu. Pe scurt, totul îi dæ dreptul
lui Bernard von Brentano 17 sæ presupunæ cæ „un fotograf din 1850 era la nivelul instrumentului sæu“ –
pentru prima øi, pentru multæ vreme, ultima oaræ.
De altfel, ca sæ actualizæm pe deplin efectul colosal al dagherotipiei în epoca descoperirii ei, trebuie sæ ne
gîndim cæ pictura de plein air începuse pe atunci sæ le descopere pictorilor celor mai novatori cu totul alte
perspective. Conøtient cæ tocmai în aceastæ privinflæ fotografia trebuia sæ preia øtafeta de la picturæ, Arago
spune øi el, în retrospectiva sa istoricæ, referindu-se în mod expres la primele încercæri ale lui Giovanni Battista
Porta 18 : „În ce priveøte efectul, care depinde de transparenfla imperfectæ a atmosferei noastre (øi care
a fost definit impropriu cu termenul de «perspectivæ aerianæ»), nici pictorii cei mai experimentafli n-au sperat
cæ i-ar putea ajuta în vreun fel camera obscura – id est copierea imaginilor care apar în ea – la reproducerea
exactæ a acelor imagini“. 19 Din clipa în care lui Daguerre i-a fost dat sæ fixeze imaginile din camera
obscuræ, pictorii se despærfliseræ deja, în acest punct, de tehnicieni. Dar adeværata victimæ a fotografiei n-a
fost pictura peisagisticæ, ci portretul în miniaturæ. Lucrurile au evoluat atît de rapid, încît pe la 1840 cei mai
mulfli dintre nenumæraflii miniaturiøti au devenit fotografi profesioniøti, întîi ca activitate adiacentæ, apoi în
exclusivitate. Aici experienfla meseriei cu care îøi cîøtigaseræ pînæ atunci existenfla a lucrat în favoarea lor;
nu pregætirea lor artisticæ, ci tocmai experienfla lor artizanalæ este cea cæreia i se datoreazæ înaltul nivel al
realizærilor lor fotografice. Aceastæ generaflie de tranziflie a dispærut foarte lent; pare sæ fi plutit chiar un fel
de binecuvîntare biblicæ asupra celor dintîi fotografi: acei Nadar, Stelzner, Pierson, Bayard au atins cu toflii
90 sau 100 de ani. 20 Pînæ la urmæ însæ, afaceriøti de pretutindeni au næpædit meseria de fotograf, iar mai apoi,
cînd retuøul pe negativ – revanøæ a pictorului prost asupra fotografiei – a ajuns pretutindeni procedeul curent,
gustul a luat-o rapid la vale. E epoca în care au început sæ se umple albumele de fotografii. Le gæseai cu
predilecflie în locurile cele mai ræcoroase ale locuinflei, pe console sau gheridoanele din camera de oaspefli:
terfeloage de piele cu ornamentaflii metalice respingætoare, cu foi groase de-un deget øi margini aurite, pe
20