Descarcă revista în format PDF - idea

pune la începutul Politicii sale. Animalul politic se sacrificæ aici el însuøi
dupæ imaginea sa.
Dar se mai poate de asemenea, se-ntîmplæ, cu toate cæ nu poartæ un
nume, ca sacrificiului sæ i se substituie sacri-ficiul de care vorbeøte Freud
în Moise: punerea la distanflæ, în rezervæ, în retragere a însuøi lucrului
aceluia [de cela même], asta [ça] la care a trebuit renunflat sau asta care
a renunflat sæ ne pæstreze în sînul sæu. Existæ sacrificiul ca mimicæ a lui
Narcis øi sacrificiul ca secretul sæu. Existæ sacrificiul ierarhic øi sacrificiul de
iubire.
Nu vom spune totuøi: existæ sacrificiul estetic øi sacrificiul etic. N-ar fi mai
just, tæind cu începere de aici în Freud øi-n metafizicæ, sæ opunem în mod
simplu tragedia (greacæ) eticii (iudaice) decît ar fi sæ separæm dreptul de
politic. Cæci un drept „pur“ de orice politicæ converteøte în esenflæ sau
în naturæ („om“, „individ“, „subiect“) pe acela care decupeazæ dreptul
øi presupune, în fond, rezolvatæ problema socialitæflii sale. Pe-atîta cît øi
cît de puflin i s-ar discerne rigoarea, structura însæøi a retragerii o interzice.
Eticul øi dreptul nu propun o antipoliticæ, ci o politicæ a fiinflei-færæproprietate.
Færæ îndoialæ cæ, dincolo de Freud, lui Marx totuøi îi revine
faptul de a o fi înfleles:
„Omul nu se pierde în obiectul sæu numai cînd acesta devine pentru
om obiect uman sau om obiectualizat. Asta este posibil numai
atunci cînd obiectul devine pentru el obiect social, cînd el însuøi devine
pentru sine fiinflæ socialæ, dupæ cum øi societatea devine pentru el
esenflæ în acest obiect“ (Manuscrise economico-filosofice). 44
27. Nu e vorba, departe de asta, de a aluneca subreptice pentru a
conchide un program politic. În schimb, e cu adeværat vorba de a programa,
odatæ cu cea a lui Freud, o altæ lecturæ a lui Marx øi a lui Hegel.
Ele vor veni la timpul lor. Dar vor fi supuse la douæ condiflii impuse de
douæ scolii ale anchetei noastre freudiene:
1º toatæ aceastæ analizæ ar putea sæ paræ cæ ar reconduce, invincibil, la
a fixa originea societæflii în originea limbajului (în imposibila de-nominare
a Tatælui). Ni se pare cæ nu e deloc cazul øi cæ nu e o întîmplare nici cæ
aceastæ origine nu este menflionatæ în Moise, decît în treacæt. Færæ îndoialæ,
în retragerea mamei se joacæ øi naøterea primului poet epic pe care-l
descrie apendicele B al Massenpsychologie. Øi færæ îndoialæ ficfliunea
acestui poet care se ficflioneazæ el însuøi ca eroul mitului de origine (al
uciderii Tatælui) îi îngæduie lui Freud sæ scrie cæ „prin mit se degajeazæ individul
din psihologia colectivæ“. 45 Dar dublul proces al recunoaøterii lui
celælalt în moarte øi în mamæ se instaureazæ înainte de o asemenea „degajare“.
Structura limbajului este structuræ, în sens strict, de identificare generalæ.
În schimb, procesul a ceea ce face posibil limbajul, procesul incisiv
al identificærii freudiene nu este, am recunoscut-o, decît un proces de
alterare. Dacæ trebuie vorbit de mit, vom spune cæ, în fond, a-fi-cu-celælalt
constituie mythantul (mutant) prin excelenflæ. În mythafliunea pe care
i-o imprimæ retragerea, nicio îndoialæ cæ el accede la limbaj. Nicio îndoialæ
øi cæ acest limbaj face putere. Dar accesul însuøi, trecerea, mythafliunea,
retragerea øi secretul ei nu sînt încæ, niciodatæ, nici limbaj, nici
putere. 46 Ceea ce nu vrea sæ însemne cæ o altæ politicæ n-ar avea sæ le
reînscrie.
2º dacæ retragerea chipului mamei formeazæ culpabilitatea „în fafla“
cæreia, paradoxal, trebuie [il faut] sæ ne flinem, asta nu înseamnæ cæ avem
a ne lipsi de orice figuræ øi de orice politicæ. Retragerea însæøi reclamæ
ca o figuræ sæ ræsaræ. În anumite privinfle, la care ar trebui atenflie, Filosofia
dreptului a lui Hegel, departe de a se complace în Statul-Totalitate,
enunflæ necesitatea acestui traseu, o de-limitare a puterii øi a (re)prezentærii
sale. Condiflia pentru asta e poate urmætoarea, pe cît de simplæ, pe
atît de redutabil exigentæ: ca nicio Figuræ, nicio Putere sæ nu fie ce nu
pot fi, exhibare a chipului însuøi (nici Øef, nici Nafliune, nici Patrie); ci ca
o figuræ sæ se deseneze øi sæ se decidæ dinspre retragere. Nu chip al iubirii,
ci conturul sæu care se retrage øi se retraseazæ. Retragere a panicii.
28. Retragere a panicii: doar o altæ politicæ poate înfrunta Politicul. Ce
e mai singular în „lecflia“ lui Freud e færæ îndoialæ aceea cæ ea se derobeazæ
oricærei construcflii de model politic øi declaræ astfel cæ nici o mythafliune
nu se face prin Model, ci prin ciobire. Dacæ, de-o parte, Freud reconstituie
irezistibil instanfla Puterii arhetipice, el, tot astfel, o face sæ basculeze
pe limita ei. Øi de-o altæ parte, Freud nu erijeazæ modelul unei libertæfli
individuale, al unei Etici pure confruntate pur øi simplu cu Puterea. El
ne lasæ în fapt – e încheierea lui Moise – sæ interogæm dificila „identitate“
a unui „popor“. Ceea ce n-ar putea fi o sarcinæ pur teoreticæ, ci implicæ
o practicæ – ea însæøi una a limitei, nici psihanaliticæ, nici politicæ, nici moralæ,
nici esteticæ. Ci totul în acelaøi timp, cu totul altfel în acelaøi timp. Acolo
unde asta se retrage, acolo asta trebuie sæ ni se întîmple.
iunie 1979
Traducere de Adrian T. Sîrbu
Note:
1. Din constrîngeri flinînd de restituirea unei anumite strategii retorice a prezentærii „descoperirilor“
prilejuite de aceastæ lecturæ freudianæ (strategie încorporatæ, prin urmare,
în chiar „litera“ textului, în granulaflia sa, mai precis în caracterul sæu de notaflie a unui
protocol, foarte complex, de lecturæ) øi deopotrivæ din rafliuni de coerenflæ cu afirmaflii
teoretice (teze) cærora aceastæ lecturæ le prilejuieøte degajarea (e.g. „problema inconøtientului
nu este niciodatæ o alta decît a «colectivului»“, cf. infra), am ales sæ restitui titlul
acestui opus în forma notatæ aici. În volumul al 4-lea din ediflia româneascæ de Opere
ale lui S. Freud în 17 volume, pe care o datoræm voinflei øi perseverenflei admirabile
a Editurii Trei, titlul lucrærii este tradus ca, de-a dreptul: Psihologia maselor øi analiza Eului
(cf. Sigmund Freud, Opere, vol. 4, Studii despre societate øi religie, Bucureøti, 2000, pp.
49–106), dar asta dupæ ce o versiune cvasiidenticæ a textului fusese anterior publicatæ
de traducætorii ei, George Purdea øi Vasile Dem. Zamfirescu, sub titlul „Psihologia mulflimii
øi analiza eului“ (cf. Dincolo de principiul plæcerii, Caiete de psihanalizæ, 1, Bucureøti, Editura
„Jurnalul literar“, 1992, pp. 158–262). Justificarea oferitæ de Roxana Melnicu, cotraducætoare
a volumului 4 din Opere, pentru opfliunea finalæ în favoarea formulei
„psihologia maselor“ („Notæ asupra traducerii“, p. 8), menitæ sæ semnifice depæøirea
de cætre Freud, din capul locului, a punctului de vedere al simplei „psihologii a mulflimilor“
à la Gustave Le Bon, este de altfel perfect susflinutæ øi de aceastæ lecturæ deconstructivæ
a textului freudian.
În ce priveøte citatul ca atare, a se vedea, în ediflia româneascæ, p. 69. (N. tr.)
2. Conform dublului sens al cuvîntului francez lettre (scrisoare øi literæ), o dublæ traducere
este posibilæ: „Titlul scrisorii“, dar øi, deopotrivæ (flinînd cont de tematica acestei
cærfli – o lecturæ a lui Lacan), „Cu titlul literei“ (aluzie la titlul eseului lui Lacan însuøi:
„L’instance de la lettre ou l’inconscient depuis Freud“ [Instanfla literei sau inconøtientul
dupæ Freud], acesta la rîndul lui aluziv la titlul unei nuvele a lui E. A. Poe, cea analizatæ
tot de Lacan în „Seminarul asupra «Scrisorii pierdute»“. Ambele texte lacaniene
se gæsesc în Écrits, Paris, Seuil, 1966). (N. tr.)
232