Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
flie faflæ de viafla psihicæ a altui om. Chiar în ce priveøte manifestærile
unei identificæri care s-a realizat deja mai sînt încæ multe de explicat.
Printre altele, identificarea are drept consecinflæ limitarea agresiunii
unui individ împotriva persoanei cu care s-a identificat, menajarea
øi ajutorarea acesteia. Studiul acestor identificæri, aøa cum se prezintæ
ele, de pildæ, în cadrul comunitæflii formate de clan, i-a dezvæluit
lui Robertson Smith rezultatul surprinzætor cæ ele au la bazæ recunoaøterea
unei substanfle comune (Kinship and Marriage {Rudenie
øi cæsætorie}, 1885) øi pot, prin urmare, fi create prin participarea
la o masæ luatæ în comun. Aceastæ particularitate ne permite sæ legæm
o asemenea identificare de istoria primitivæ a familiei omeneøti, aøa
cum am schiflat-o în cartea mea Totem øi tabu“. 24
Cu foarte mici diferenfle, Freud nu ne va spune nimic mai mult. Øi totuøi,
acest capitol – a cærui situaflie textualæ este astfel una din cele mai curioase
din cîte am putea gæsi – promitea, odatæ cu identificarea, „explicarea
organizærii libidinale a unei mulflimi“ 25 … Odatæ cu identificarea, ceva
i se întîmplæ psihanalizei: un accident, incizarea unei limite. Iar asta i se
întîmplæ pe limita ei politicæ, care se regæseøte astfel deopotrivæ în
poziflia de cauzæ øi de efect al limitei psihanalitice.
Aceastæ limitæ, cu toate astea, nu e nici puræ, øi nici simplæ. Nota citatæ
(øi întreg capitolul) propune simultan trei sarcini, deschide trei perspective,
care, simplificat, s-ar enunfla aøa:
1) întrucît capitolul se sprijinæ pe un ansamblu de achiziflii psihanalitice
relative la identificare, ar trebui refæcut traseul acestei nofliuni, începînd
de la originile ei la Freud;
2) trebuie interogat conceptul care apare drept cel al ultimei instanfle
a identificærii: acela de Einfühlung;
3) trebuie revenit, în Totem øi tabu, la ospæfl [repas], mai degrabæ decît
la uciderea tatælui.
16. Acesta e punctul unde vom practica economia cea mai drasticæ. Fiecare
din aceste piste se angajeazæ într-o analizæ cu neputinflæ de rezumat. Ne
vom mulflumi aici sæ livræm, neted, rezultatele în privinfla primelor douæ.
În ce-o priveøte pe a treia, îi vom evidenflia {doar} marile articulaflii.
1) Istoria nofliunii de identificare (ce traverseazæ majoritatea textelor freudiene)
conduce pe de-o parte, prin intermediul agraværii progresive a
ecartului între narcisism øi alegerea de obiect (sau reculul narcisismului
spre un stadiu „absolut“ primar), la încorporarea primitivæ, ce trebuie
calificatæ, deopotrivæ, ca relaflie øi ca nonrelaflie cu celælalt. Identificarea
din „Eu sînt sînul“ (în celebra notæ postumæ) desemneazæ inasignabilul
raport færæ raport al unui „Eu“ [„Je“] care nu este un „Eu“. Pe aceastæ
încorporare, de fapt inaccesibilæ ca atare, experienfla isteriei vine sæ articuleze
conceptul de identificare, una peste alta cu titlul de manifestare
fenomenalæ, accesibilæ analizei. Dar cu condiflia ca examenul ei sæ ajungæ,
dincoace de imitare øi de contagiune, pînæ la o apropriere (Aneignung)
de altul, care nu poate rezulta decît dintr-o comunitate, dintr-un a-ficu-celælalt
deja dat (aceastæ coborîre în spatele imitafliei øi contagiunii,
pe care Massenpsychologie tocmai o cautæ, îøi are deja principiul în
Traumdeutung 26 ). Pe dubla cale, niciodatæ redusæ cu totul, a identificærilor
narcisicæ øi istericæ se sfîrøeøte deci nu la un concept {al identitæflii},
ci la formarea, care se dedubleazæ øi se desface la nesfîrøit, a unei constituiri
de identitate printr-un a-fi-cu-celælalt ce nu are loc decît în negarea
de celælalt. Aceastæ negare e la fel de bine o apropriere: dar cel
care se apropriazæ nu are un „propriu“, nu este un subiect. Dacæ, prin
urmare, aici, trebuie sæ fie vorba de o origine, aceasta nu are loc (sau
nu se-ntîmplæ) nici printr-un subiect, nici printr-un altul, nici prin Acelaøi,
nici prin Altul, ci printr-o asocialitate sau printr-o socialitate alteratæ.
(În acelaøi fel, articolul intitulat Inconøtientul ia, într-un fel întortocheat,
drumul contrar aceluia al doctrinelor clasice ale recunoaøterii lui celælalt
pe cale analogicæ, pentru a-i substitui o vastæ øi primordialæ identificare:
ocazia {pentru noi} de-a semnala o tezæ pe care o vom verifica færæ
s-o exhibæm ca atare – øi anume cæ problema inconøtientului nu este
niciodatæ o alta decît aceea a „colectivului“.)
Acestæ istorie se întrerupe în Massenpsychologie: ceea ce dovedeøte cæ
psihanaliza identificærii conducea în mod necesar la analiza „scenei mai
largi“, a no man’s land-ului, dar cæ debordarea acestei scene nu era, cel
puflin nu imediat, sustenabilæ printr-o psihanalizæ ræmasæ dependentæ,
oricum ar fi, de paradigma subiectului.
2) Dependenfla aceasta este o dependenflæ filosoficæ generalæ, pe care
Freud o împærtæøeøte cu toatæ egologia timpului sæu, øi a tradifliei.
(E remarcabil în aceastæ privinflæ cæ
Einfühlung [„intropatia“ sau „empatia“,
atunci cînd termenul încæ se traducea]
constituie motivul permanent, în mai
multe filosofii contemporane lui Freud,
al unei problematici generale a raportului
faflæ de celælalt. Chestiunea lui celælalt
ar trebui, în plus, sæ fie ea însæøi recunoscutæ
drept chestiunea pregnantæ [în
toate sensurile cuvîntului] a filosofiei în
epoca psihanalizei [care e øi epoca revolufliei
boløevice, a Ræzboiului Mondial øi a naflional-socialismului]. Se
aflæ aici mai mult decît hazardul. Durkheim, Bergson, Dilthey øi încæ øi
alflii ar trebui convocafli aici, la fel de bine ca øi Husserl. În mod cu totul
special însæ, acesta din urmæ conduce, cu ajutorul lui Einfühlung, o analizæ
care trebuia sæ debuøeze asupra constituirii transcendentale a lui
alter ego. Foarte iute, Heidegger va marca insuficienfla unei asemenea
analize, care-l presupune mereu pe altul deja-dat, cel puflin atîta timp
cît îl identificæ numai ca eu [moi]. Sein und Zeit propune atunci analitica
unui a-fi-cu (Mitsein), în chip originar constitutiv pentru a-fi-de-faflæ
[originairement constitutif de l’être-là] (Dasein). Aceastæ analiticæ, în
fapt, nu va fi schiflatæ decît asupra motivului exclusiv al acelui a-fi-cu în
care se face experienfla lui a-fi-sine [être-soi]: a-fi-pe-lîngæ (Dabeisein)
al unui celælalt mort [l’être-auprès… d’autrui mort]. Experienfla morflii
– ar trebui spus a celui mort – e aceea a unui raport færæ raport. Cum
se vede, convergenfla lui Heidegger øi Freud pune atunci, pe acest teren,
o altfel de problemæ decît a introducerii cîtorva teme din unul dintre
aceste discursuri în celælalt: mæsurîndu-le dupæ aceastæ proximitate, care
nu trimite totuøi decît la radicala lor îndepærtare øi la excluziunea lor reciprocæ,
ea pune problema statutului însuøi al unor asemenea discursuri.
Ca din întîmplare, øi aici e vorba de un raport færæ raport. Raportul færæ
de raport al psihanalizei øi filosofiei deseneazæ øi el o limitæ comunæ,
care, o datæ în plus, angajeazæ, o øtim bine, politicul. Va trebui revenit
la asta. 27 )
227