Descarcă revista în format PDF - idea

– El ia figura organicitæflii sociale, a lui Masse ca „expresie biologicæ, în
ordinea socialæ, a structurii pluricelulare a organismelor superioare“
(cap. III). Modelul celulei – sau al ceea ce Dincolo, folosindu-se de comparaflie
în sens invers, numise „starea celularæ“ – implicæ de douæ ori subiectul:
o datæ ca individul constituit pe care-l formeazæ fiecare celulæ,
o altæ datæ ca ansamblul organizat ce reproduce în mare individualitatea
membrilor, cu toate caracteristicile de autosuficienflæ ale acestei individualitæfli.
Iubirea – care e de fapt modul propriu de regenerare øi/sau de
reproducere øi propagare al celulelor evoluate (cf. tot Dincolo) – nu poate
avea loc, ca legare pozitivæ, decît între subiecfli pe care îi integreazæ într-un
Subiect mai mare. (Integrarea sexualæ, la capætul cæreia, spuneau
cele Trei eseuri, sexualitatea devine „altruistæ“ în reproducere, este deci
bine plasatæ, deopotrivæ în paralel, ca øi în serie, cu integrarea socio-politicæ.)
– El ia, într-un mod øi mai marcat, figura Øefului. Dacæ datul de pornire
se alcætuieøte din subiecfli, aceøtia sînt niøte subiecfli la marginea panicii.
Øeful, individ excepflional, îi fline-n mînæ prin fascinaflia faflæ de el în asigurarea
de a fi iubifli cu toflii.
Nu numai cæ, prin urmare, iubirea presupune subiecflii øi raportul acestor
subiecfli: se vede de asemenea øi cæ aceastæ presupoziflie ia, în mod
foarte exact, forma Politicului. Cele douæ figuri implicate, organismul social
øi øeful iubitor, acoperæ, cu foarte mici excepflii, circumscrierea completæ
a Politicului, a acestei naturi a lui zoon politikon, aøa cum au redescris-o
sau reconstruit-o, neobosit, douæzeci øi cinci de secole de metafizicæ
(sub beneficiul totuøi al unui inventar deconstructiv, pe care Freud ne
va îngædui, poate, sæ-l conducem dupæ aceea). Suveranul, fiindcæ de el
e vorba, poate oscila de la forma organicæ integralæ (ideologie a socialismului,
care nu este neapærat gîndirea lui Marx) la forma øefului unic, care
nu doar comandæ, ci strînge (în fascie) øi conduce (Führer, Freud utilizeazæ
termenul): e vorba mereu de acelaøi 20 stat 21 celular, care nu-øi schimbæ
decît forma (Führer-ul, noteazæ Freud, poate fi înlocuit de o idee),
dar nu øi structura: este un corp social øi politic sau, mai degrabæ, ca la
Platon, Aristotel, Hobbes sau Rousseau, socialitatea drept corp, este Politicul.
Iar acest corp are un cap [tête]: Øeful, în textul lui Freud, e chiar
cæpetenia-cæpæflînæ [chef] (aceea care se reteazæ): Oberhaupt.
Dar cu adeværat acest corp este un corp psihic, corp de iubire pe care
se înalflæ capul Tatælui. De aici, mai încolo în carte, reamintirea istoriei
hoardei øi explicarea omului ca „animal de hoardæ“, versiune freudianæ,
prezidatæ de Tatæl, a animalului politic.
14. Pentru o clipæ, aproape cæ am uita aici de punctul de pornire, într-atît
motivul acesta al hoardei e øtiut, ræzmeliflat ca vulgata freudianæ,
øi mai întîi meliflat de cætre însuøi Freud. Punctul de pornire era, cu toate
astea, insuficienfla legæturii libidinale, marcate prin introducerea identificærii.
Prin urmare, riguros, insuficienfla hoardei drept corp social de iubire.
Sigur, în capitolele succedînd prezentarea identificærii, aceasta se aflæ condusæ
îndæræt la raportul de iubire øi, în ultimæ instanflæ, puterea de iubire
(sau de iluzie amoroasæ) a Tatælui e ceea ce face posibilæ „aceastæ legæturæ
pozitivæ care nu e, în fond, decît o identificare“ 22 (cap. IX).
Dar se ghiceøte atunci cæ dificultæflile sînt mai curînd sporite decît surmontate.
Freud însuøi, cîteva rînduri mai încolo, scapæ o semimærturisire
(„analiza întreprinsæ asupra identificærii nu ne apare nici nouæ cîtuøi
de puflin exhaustivæ“). Redusæ la iubire, identificarea pierde specificitatea
care-i era atribuitæ. Redusæ la identificarea amoroasæ, societatea, pe de
o parte, nu este cu nimic explicatæ (ci se presupune pe ea însæøi), pe
de altæ parte, asta prelungeøte, intact øi chiar întærit, Subiectul Politicului
øi politica subiectului.
Douæ concluzii se impun deci, cu toatæ evidenfla: în primul rînd, identificarea
a fost læsatæ de izbeliøte; în al doilea rînd, modelul Politicului (al hoardei
øi al Tatælui) nu poate ræspunde exigenflei lui Freud. Aceste douæ lucruri
sînt legate: tocmai fiindcæ identificarea n-a fost degajatæ ca atare a
revenit Politicul, ca sæ explice, în loc sæ fie el însuøi explicat.
Sæ subliniem, de pe acuma, ipoteza pe care nu vom conteni s-o confirmæm:
Politicul freudian, si anume erecflia Puterii Tatælui sau a Tatælui-Putere,
nu este decît contralovitura, invadatoare, a unei operaflii neîncheiate
asupra identificærii. Vom examina îndatæ aceastæ neîncheiere. Dar trebuie
semnalat de-ndatæ cæ ipoteza comportæ øi reversiunea ei: dacæ analiza
a ræmas suspendatæ asupra identificærii, este øi fiindcæ modelul
Tatælui-Putere obnubileazæ privirea lui Freud. Deja, øtim asta, figura Tatælui,
în derivarea darwinianæ din Totem øi tabu (care va servi, pînæ la capæt,
de… matrice, dacæ putem zice), era de nesusflinut: cæci o gorilæ nu este
un tatæ, øi tatæ nu poate exista decît dupæ aceea [dans l’après-coup], posterior
loviturii mortale [dans l’après du coup mortel]. Dar aici, ca øi acolo,
Freud se încæpæflîneazæ sæ urzeascæ øi sæ sævîrøeascæ, de partea lui, o lovituræ
– care e lovitura politicæ prin excelenflæ: „lovitura de øef“ [le „coup
du chef“]. Pentru a-ncepe, e nevoie de un cap, de-o cæpetenie. Iar Freud,
oricum, voieøte sæ înceapæ: pulsiune sau pasiune arhefilicæ, aceea care
face esenfla însæøi a dorinflei metafizice (øi) politice. Arhefilie atît de puternicæ,
încît se orbeøte faflæ de contradicflia pe care ea nu înceteazæ
s-o reproducæ: a pune începutul în „ataøamentul faflæ de o persoanæ exterioaræ
mulflimii“ 23 (cap. IX) înseamnæ a presupune øi mulflimea, øi persoana,
a nu explica nimic. Istoria hoardei, în orice caz sub forma aceasta,
nu explicæ nimic, nimic decît autoexplicarea Politicului. Iar, ca primæ (doar
dacæ nu-i aci plæcerea de pe urmæ a trebii) – autoconfirmarea puterii
psihanalizei în analiza culturii.
15. Dar Freud o øtie. Dacæ adaugæ Massenpsychologie la Totem øi tabu,
øi dacæ la acestea va adæuga Nepriinflæ øi pe Moise, asta se întîmplæ în
cadrul miøcærii continue a unei serii de deplasæri, de ræsuciri øi, pînæ la
urmæ, de deconcertæri ale propriei sale arhefilii. Dacæ acest traseu e în
mæsura aceasta de imprecis, prost reperabil (øi nici nu-i putem aici menfliona,
departe de asta, toate episoadele) øi niciodatæ încheiat, este øi
fiindcæ arhefilia nu provine numai din exterior, dintr-un rest de ideologie
(de metafizicæ) în Freud. Politica Tatælui se introduce ca o limitæ externæ
pentru cæ ea întîlneøte o limitæ internæ a psihanalizei: aceea a
identificærii.
Mærturisirea lui Freud asupra acestui punct e limpede øi e completæ:
nota finalæ a capitolului VII din Massenpsychologie mærturiseøte a fi
læsat intact în „enigma“ sa esenflialul identificærii:
„Øtim foarte bine cæ prin aceste exemple luate din patologie nu am
epuizat esenfla identificærii øi cæ am læsat deci neelucidatæ în parte enigma
înfæfliøatæ de formafliunile colective. Aici ar fi necesaræ o analizæ
psihologicæ mult mai temeinicæ øi mai cuprinzætoare. Plecînd de la
identificare øi trecînd prin imitaflie se ajunge la Einfühlung, adicæ la
înflelegerea mecanismului prin care luæm în general o anumitæ pozi-
226