Descarcă revista în format PDF - idea

insatisfacflie, aceastæ incertitudine a unui echilibru prea fragil e mereu
efectul unei poziflii-limitæ.) 17
9. Limita externæ, limita pe care psihanaliza o împarte cu politicul, e deci
(dublatæ de) o limitæ internæ. O aratæ într-un chip decisiv textul median
al analizei culturii. Acesta e textul pe care-l încadreazæ introducerea (dacæ
putem spune aøa) a pulsiunilor de moarte (Dincolo) øi constituirea (tot
dacæ putem zice) a aøa-numitei a doua topici (Eul øi Se-ul): Psihologie colectivæ
øi analiza eului.
Titlul este prin sine un program, øi {încæ} programul unei limite. Mæcar
cæ, pentru a o sesiza bine, trebuie înfleleasæ germana: Massenpsychologie
und Ichanalyse; dacæ „psihologia colectivæ“ poate evoca asocierea,
ba chiar asociaflionismul unei multiplicitæfli de psihologii individuale øi „reflexul“
unora în cealaltæ, „psihologia“ lui Masse impune din capul locului
o entitate (cu totul nonpoliticæ øi politicæ, deopotrivæ; aceastæ Masse
freudianæ, Adorno a spus-o deja, este øi aceea a fascismului: în fond, e
propunerea a cærei analizæ, mai complexæ decît pare, ar trebui sæ reiasæ
din aceste note), entitate care mai curînd se opune eului decît sæ-i formeze
pluralitatea aglomeratæ. Øi-ul din titlu (a cærui cea mai manifestæ
intenflie e o intenflie de aplicare, în linia „reflexului“) formeazæ în realitate,
dacæ e sæ îndræznim, o conjuncflie disjunctivæ. Oximoronul acestei
formule traseazæ limita ce trebuie exploratæ.
Dar introducerea textului se-nsærcineazæ sæ înscrie aceastæ limitæ în
psihanalizæ. Aceastæ introducere amestecæ în mod inextricabil pretenflia
(termenul nu este critic) a lui Freud de-a cuceri pentru psihanalizæ spafliul
„psihologiei colective“ øi afirmarea psihanaliticæ a preînscrierii acestui
spafliu în acela al „psihologiei individuale“:
„În viafla psihicæ a individului, celælalt apare întotdeauna fie ca model,
fie ca obiect, ca asociat sau ca rival øi, de aceea, psihologia individualæ
este de la bun început totodatæ psihologie socialæ, în sensul lærgit
al cuvîntului, care este cît se poate de legitim.
Atitudinea individului faflæ de pærinflii sæi, fraflii øi surorile sale, faflæ de
persoana iubitæ, învæflætorul sau medicul sæu, aøadar toate raporturile
care au fæcut pînæ acum obiectul preferenflial al cercetærii psihanalitice
pot fi considerate fenomene sociale“.
De aceea Freud poate sæ scrie cîteva rînduri mai încolo:
„Astfel, opoziflia dintre actele psihice sociale øi narcisice (sau autiste
cum ar spune Bleuler) nu depæøeøte limitele psihologiei individuale
øi nu poate duce la separarea acesteia de psihologia socialæ sau colectivæ“.
18
Opoziflia între social øi individual cade înæuntrul limitelor psihanalizei. E
inutil – în orice caz, imposibil aici – sæ convocæm ansamblul monumental
øi polimorf al justificærilor øi verificærilor, prin intermediul lui Freud, al
acestei propoziflii. Sæ trecem mai degrabæ, direct, la urmætorul lucru:
printr-un acelaøi gest, Freud înglobeazæ analiza culturii în circumscrierea
psihanalizei øi pe aceasta, debordîndu-se ea însæøi, o duce sæ treacæ prin
propria ei limitæ. Aici deja, între øtiinfle, între discipline, între inifliatorii lor
(Freud øi Le Bon, McDougall, Trotter – altundeva sînt esteticienii, etnologii,
mitologii, istoricii preistoriei øi, mereu, pentru a sfîrøi, filosofii øi poeflii),
se joacæ un {joc de} dublu, proces indecidabil de rivalitate øi de identitate
– un proces de consum øi de consumare reciproce. Psihanaliza este
o psihosociologie, vasæzicæ o sociologie, Ichanalyse este o Massenpsychologie,
fiindcæ ea este psihanalizæ. Øtiinfla freudianæ este, cu drept deplin,
øtiinflæ a culturii øi, prin urmare, øtiinflæ politicæ. Chiar øi øi tocmai dacæ
acest drept deplin trebuie sæ fie ocazia celor mai mari dificultæfli, ba chiar
a celei mai mari dezordini, øi a ameninflærii, vom vedea, a unei panici
teoretice.
10. (Ar trebui arætat cum acest drept øtiinflific al psihanalizei s-a stabilit
în realitate demult: cel puflin din 1905, în Witz. Cæci sub speciile „Witz“-
ului e analizatæ „cea mai socialæ dintre producfliile inconøtientului“, ar trebui
spus: chiar socialitatea sa, care vine sæ dubleze analiza producfliei „celei
mai private“: aceea a visului – fiecare sprijinind-o øi completînd-o pe
cealaltæ, dar færæ ca aceastæ suplementaritate reciprocæ sæ parvinæ la o
deplinæ claritate. La fel, analiza comicului angajeazæ prima schiflæ a formærii
sociale a eului, prin mimicæ, naøterea vorbirii øi a gîndirii: ea dubleazæ
astfel studiul celeilalte socializæri, sexuale, pe care Trei eseuri
{asupra teoriei sexualitæflii} o iau în considerare în acelaøi timp. Paralela
„integrærii“ sexuale a eului øi a socializærii, aøadar paralela dintre integrarea
în societate øi integrarea societæflii se va repeta în Massenpsychologie –
øi îøi va exhiba aici dificultæflile.
Ar fi deci momentul sæ se reciteascæ {Der} Witz, øi contextul lui, debarasîndu-ne
de fascinaflia exercitatæ de vorbele de duh… Dacæ existæ
un „Witz“ al lui Witz, acesta e în primul rînd cæ el enunflæ cæ psihanaliza
este o sociologie øi cæ el începe astfel sæ denunfle faptul cæ aceastæ dublæ
øtiinflæ nu este nici o psihanalizæ, nici o sociologie. Øi nici, în consecinflæ,
o øtiinflæ politicæ – decît în sensul în care psihanaliza cautæ sæ se înstæpîneascæ
pe puterea socio-polito-logicæ… Este, bineînfleles, ceea ce Freud
vrea, în Totem øi în Massenpsychologie. Însæ nu tocmai asta este ceea ce
reuøeøte.
O altæ pistæ, în schimb, ar trebui sæ fie urmatæ cu începere de la Witz:
dubla øtiinflæ se lasæ-ntrevæzutæ aici cu ocazia primei incursiuni øi într-un
alt domeniu, acela al esteticii. Faimoasa primæ a plæcerii estetice sprijinæ
øi dubleazæ plæcerea preliminaræ din Trei eseuri (plæcerea neintegratæ,
nedescærcatæ). O problematicæ a reprezentærii dubleazæ o problematicæ
a repetifliei. Vom vedea ceea ce politicul poate avea de-a face cu
esteticul.)
11. Socius-ul deci se aflæ în eu. El este altul narcisului. Cum poate sæ existe
pentru Narcis un altul? Øi, mai ræu, în Narcis? Sau invers: cum narcisul
poate sæ nu constituie decît o parte a eului?
Aceasta-i foarte simpla øi foarte redutabila dificultate în care se converteøte
de îndatæ (dar asta nu se vede imediat) justificarea ce întemeiazæ autoritatea
sociologicæ a psihanalizei. – Ghicim cæ aceastæ întrebare priveøte
din capul locului întreaga serie a teoremelor propriu-zis psihanalitice
(øi-n mod special tot ceea ce clatinæ introducerea narcisismului, aøadar,
aøa cum se øtie, pînæ la urmæ totul). Trebuie sacrificatæ aici examinarea
tuturor acestor repercusiuni. La urma urmei (dar færæ a considera drept
neglijabil acest examen, pe care-l vom face în altæ parte), ce este important
e tocmai cæ Massenpsychologie nu constituie doar aplicarea teoremelor
ieøite din introducerea narcisismului (de altminteri, o întrebare decisivæ
pentru ce spunem ar trebui pusæ chiar aici: la drept vorbind, ce introduce
narcisismul? Eseul din 1914 purtînd acest titlu? Sau, în 1912–1913,
Totem øi tabu – în analiza animismului øi a magiei? Vom ræspunde, ca sæ
224