Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
seøi. Øi ca s-ajungem, færæ înconjur, la registrul politic: niciodatæ Freud,
din psihanaliza unui subiect, presupunînd autoritatea care-o asigneazæ,
n-a putut scoate analiza instituirii acestei autoritæfli. A dat-o de altfel
de-nfleles el însuøi foarte bine. Chiar øi urmînd sæ revenim la asta mai
încolo, sæ reamintim, de pe acum, douæ texte care tranøeazæ:
„Remuøcarea se raporteazæ doar la un act vinovat øi presupune,
bineînfleles, o conøtiinflæ, o predispoziflie la a te simfli vinovat, preexistentæ
sævîrøirii acestui act. Niciodatæ o atare remuøcare nu ne
va fi deci de vreun ajutor pentru a regæsi originea conøtiinflei øi a sentimentului
de culpabilitate în general. (…) Cu toate acestea, dacæ sentimentul
uman de culpabilitate trimite pînæ la uciderea tatælui primitiv,
în cauzæ aici era totuøi o «remuøcare», iar atunci aceastæ anterioritate,
asupra actului în chestiune, a conøtiinflei øi a numitului sentiment
n-ar fi putut sæ existe“ (Nepriinflæ). 11
„Atunci cînd este vorba de anumite progrese spirituale, ca, de pildæ,
triumful dreptului patern, e imposibil de determinat autoritatea
care decide în privinfla a ce trebuie sæ fie cel mai de prefl. Nu poate
sæ fie aici în joc autoritatea paternæ, de vreme ce autoritatea aceasta
nu i-a fost conferitæ tatælui decît tocmai de progres“ (Moise). 12
Øi tot dimpotrivæ, în analiza culturii Freud a cæutat sæ indice [à pointer],
în multiple feluri, emergenfla unui subiect; nu plecînd de la alfli subiecfli,
nici de la un discurs-subiect (fie acesta cel al altuia sau al aceluiaøi, al tatælui
sau al fratelui), ci pornind de la nonsubiect sau de la nonsubiecfli. Or,
nonsubiectul (în mæsura în care el poate fi numit…), cel fær’-de-autoritate,
cel færæ-de-tatæ („sæ ne amintim cæ tatæl a avut øi el copilærie“ stæ
scris în Moise 13 ), cel færæ-de-supraeu øi deci færæ-de-eu, anterior oricærei
topici ca øi oricærei instituflii, într-atît de anterior încît nicio regresie n-o
poate de fapt atinge, øi „mai largæ“ decît orice instanflæ fondatoare – „nonsubiectul“
formeazæ, precum se vede, limita concurentæ [conjointe] a
psihanalizei øi a politicului.
6. Sæ aøezæm aici, færæ a mai zæbovi, o ipotezæ, ba chiar o tezæ, ce se
dovedeøte iute indispensabilæ: dacæ limita psihanalizei e aceea a subiectului,
aceeaøi limitæ, væzutæ ca trasînd conturul politicului, e cea a puterii.
Puterea nu este ultima chestiune, nici instanfla primæ. Odatæ cu chestiunea
nonsubiectului trebuie sæ se iveascæ øi cea a unei nonputeri sau
a unei neputinfle.
Una peste alta, Freud ne conduce instantaneu pe limita comunæ a
unei duble întrebæri, de-o vîrstæ cu metafizica:
– prin ce se susfline subiectul? (dacæ binevoim sæ ne-amintim cæ subiectul,
substanfla, este chiar susflinerea);
– de la ce se autorizeazæ autoritatea?
Acest ceva prin care psihanaliza, în consecinflæ, debordeazæ, prin limita
ei înseøi, spafliul „scenei mai largi“, nu e cultura øi {nu e} politica, {væzute}
ca un aparat bun de atribuit, de controlat øi evaluat de cætre psihanalizæ.
Ea debordeazæ, ea se debordeazæ pe limita (externæ/internæ øi ea)
a politicului: dacæ în subiect e vorba øi de altceva decît de subiect, în putere
e vorba de altceva decît de putere.
7. Dar n-am putea avansa înæuntrul acestei ipoteze decît examinînd
maniera în care Freud îøi parcurge, în mod obscur, încæpæflînat, repetitiv,
limita proprie. – Sæ revenim la aceasta, pentru a o situa mai bine.
Cæ aceastæ limitæ e externæ e dovedit – øi mai profund decît în textul
din 1935 citat mai sus – de impresionanta serie de mærturisiri de eøec
sau de neducere la bun sfîrøit cu care-øi însofleøte Freud scrierile despre
culturæ. Færæ îndoialæ cæ ar trebui analizat pentru el însuøi cvasisistemul
pe care (falsa/veritabila) modestie øi prudenfla hiperbolicæ îl fac de-a
lungul aproape întregii opere freudiene. Dar chiar øi dacæ o mulflime
dintre aceste precauflii ar fi nevoie a fi luate în ræspær, insistenfla lor în analiza
culturii ar fi revelatoare: ea ar mærturisi în privinfla mizei capitale, pentru
Freud, a acestei analize øi, prin urmare, poate cæ ar mærturisi despre
lucrul asupra cæruia psihanaliza joacæ, îøi joacæ propria mizæ, în debordarea
ei pe scena mai largæ.
De altminteri, mærturisirile lui Freud se fac nu numai prin antifrazæ (øi
poate cæ tot astfel, evitînd sau ocolind un cod de bunæ cuviinflæ, Freud
îl surprinde øi cîteodatæ-l rætæceøte cel mai mult pe cititor). Lunga mærturisire
pe care o constituie, în anume privinfle, Nepriinflæ (øi faimosul
„pesimism“ cu care ea s-a vrut a fi etichetatæ) poartæ efectiv marca
renunflærii la ideea unei amelioræri decisive a societæflii (prin psihanalizæ,
în particular), aøa cum o gæseam în texte anterioare (în Witz 14 , în
special). Færæ îndoialæ, Nepriinflæ evocæ,
în încheiere, speranfla ca, odatæ øi-odatæ,
sæ fie întreprinsæ cura societæflii.
Numai cæ obstacolul de surmontat
practic în aceastæ întreprindere ar fi
acela al „autoritæflii necesare pentru a
impune colectivitæflii terapeutica avutæ în
vedere“. 15 Cum oare psihanaliza øi-ar
putea conferi autoritatea? Cum autoritatea
ar putea fi psihanalizatæ? Politicul
îøi întîlneøte aici efectiv limita: cæci întrebarea
completæ, inextricabilæ poate, întrebare-limitæ în orice caz, ar fi
atunci urmætoarea: cum oare psihanaliza ar avea puterea (terapeuticæ,
dar existæ øi vreo alta?) dacæ puterea nu este psihanalizatæ? Øi cum ar
fi psihanalizatæ puterea dacæ psihanaliza, abordînd puterea, ea însæøi
se debordeazæ?
Dar tot astfel se vede cum aceastæ limitæ dubleazæ sau se dubleazæ printr-o
limitæ teoreticæ a întreprinderii, pe care aceeaøi paginæ a notat-o:
nevroza colectivæ, spre deosebire de cea individualæ, nu poate fi reperatæ
prin raportare la „normalitatea“ anturajului. Aceastæ dificultate are mai
multe aspecte, dintre care, deocamdatæ, e nevoie sæ-l reflinem pe acesta:
psihanaliza colectivæ nu se poate raporta la deja-datul unui „anturaj“
(de nu doar acela al fiarelor ori cel al îngerilor…), ea nu are de-a face
cu subiecfli, nici cu subiectul.
Astfel e deja confirmat cæ limita externæ se dubleazæ cu o limitæ internæ
øi cæ, neîndoielnic, fiecare provine din cealaltæ, în aceeaøi miøcare a trecerii,
la limita scenei freudiene, cætre un no man’s land mai larg.
8. (Înainte de-a o verifica, sæ indicæm, færæ a o aræta, cæ putem øi cæ trebuie
sæ facem sæ conveargæ cætre aceastæ mærturisire din Nepriinflæ o serie
care începe, cel puflin, cu mærturisirea explicafliei insuficiente a totemului,
din fruntea lui Totem øi tabu, øi se terminæ cu aceastæ frazæ din iunie
1938, din prefafla la Moise: „Spiritului meu critic, aceastæ muncæ asupra
lui Moise îi apare ca o dansatoare miøcîndu-se pe poante“. 16 Aceastæ
223