Descarcă revista în format PDF - idea

verso: subiectul în istoria lui
Panica politicæ*
Philippe Lacoue-Labarthe
Jean-Luc Nancy
„Concepînd panica drept unul din fenomenele cele mai revelatoare
ale «group mind», ajungem la paradoxul cæ sufletul colectiv se anuleazæ
el însuøi într-una din manifestærile lui cele mai caracteristice.“
(Freud, Psihologie colectivæ øi analiza eului 1 )
„Omul e un animal care, din momentul în care træieøte printre alfli
indivizi din specia lui, are nevoie de un stæpîn (…) Or, acest stæpîn,
la rîndul lui, este, ca øi el, un animal care are nevoie de un stæpîn.“
(Kant, Idee a unei istorii universale din punct de vedere cosmopolit)
1. Notele care urmeazæ sînt, færæ precaufliile îndeobøte convenite,
efectiv niøte note. Sînt adunate, sumar øi fragmentar, în decursul unei
munci didactice în desfæøurare deja de trei ani øi a cærei prezentare nu
poate fi vorba sæ fie fæcutæ într-un articol. În acelaøi timp, ele constituie
cele dintîi repere ale unei exploræri viitoare. Dacæ, provizoriu, ne
riscæm cu ele sub aceastæ formæ cam neatractivæ, e dintr-o rafliune politicæ:
astæzi e necesar, ba chiar urgent, sæ reclamæm o problematizare
riguroasæ a „raportului“ între psihanalizæ øi politicæ. De-acum, minimul
de rigoare constæ, fiecare se poate încredinfla singur, în refuzul unui dublu
impas: cel de care se poticnesc instrumentærile psihanalitice puse, mai
mult sau mai puflin deliberat, în slujba unei gîndiri politice convenflionale
(ce poate merge de la comunismele de-un fel sau altul la social-democraflie):
în felul acesta, se izbuteøte doar întærirea datelor de pornire, cele
* Textul a apærut în numærul al 2-lea al publicafliei Confrontation (caiet tematic sub genericul
L’État cellulaire [Statul/starea celular(æ)]), Paris, Aubier, 1979, pp. 33–57. Se publicæ
aici dimpreunæ cu mulflumirile noastre adresate la un loc lui Claire Nancy øi Jean-Luc
Nancy pentru amabila îngæduinflæ de a-l prelua în românæ.
PHILIPPE LACOUE-LABARTHE (1940–2007) a fost critic, filosof, estetician, scriitor øi
traducætor; figuræ intelectualæ singularæ pe fundalul evolufliei gîndirii franceze în a doua jumætate
a secolului al XX-lea, activitatea sa se desfæøoaræ în proximitatea (færæ confuzie)
øi la confluenfla (diferenflialæ) cu liniile de gîndire ale unui J. Derrida sau J.-L. Nancy (cu
care a øi editat ori semnat cîteva cærfli importante: L’Absolu littéraire [Absolutul literar],
Paris, Seuil, 1981, de exemplu, sau Les fins de l’homme. A partir du travail de Jacques
Derrida [Încheierile omului. Pornind de la munca lui J. D.], Paris, Galilée, 1981, respectiv
Le titre de la lettre [Titlul scrisorii], Paris, Galilée, 1973). În dialog constant øi færæ concesii
cu Heidegger øi romantismul german, tradiflie de gîndire din care el degajeazæ, cu
o rigoare incomparabilæ, tematizarea chestiunii lui mimesis (ca Darstellung, Gestalt,
Gestell) – în toate dimensiunile acesteia: filosoficæ, esteticæ øi politicæ –, confruntînd, în
acelaøi timp, aceastæ tradiflie cu alte avataruri moderne ale acestei chestiuni originar aristotelico-platonice
– via Diderot, Rousseau, Hölderlin, Nietzsche sau Freud –, Ph. Lacoue-Labarthe
a fost profund angajat în ceea ce s-ar putea numi o deconstrucflie a
„nexului tragic“ al istoriei (aøadar, al filosofiei øi politicului) occidentale. Cartea exemplaræ
din acest punct de vedere este La fiction du politique. Heidegger, l’art et la politique
([Ficfliunea politicului. Heidegger, arta øi politica] Paris, Bourgois, 1987). Alte titluri: Le
sujet de la philosophie ([Subiectul filosofiei] Paris, Aubier-Flammarion, 1979), L’imitation
des modernes ([Imitarea modernilor] Paris, Galilée, 1985), La poésie comme expérience
([Poezia ca experienflæ] Paris, Bourgois, 1986), Musica ficta: figures de Wagner ([Musica
ce erau de chestionat; øi impasul proclamafliilor (oscilînd de la stînga anarhistæ
la dreapta libertaræ) conform cærora, odatæ dezvæluitæ capcana libidinalæ
a politicului, acesta trebuie abandonat istoriei caduce a delirului sæu
occidental, pentru a-i substitui o esteticæ sau o moralæ. (Asupra intereselor
politice – øi asupra intereselor politice ale psihanalizei – puse în
joc în fiecare caz n-o sæ revenim aici.)
Spus altfel, refuzæm comportamentele de panicæ teoreticæ (øi practicæ)
în care fiecare se pæzeøte, printr-un discurs narcisic, împotriva sentimentului
de disoluflie a legæturilor care asigurau coeziunea gloatei occidentale…
Acest dublu refuz nu e naiv. El nu provine dintr-o dorinflæ angelicæ de-a
surmonta înfruntærile øi impasurile politicii. Dacæ de înfruntare-i vorba,
noi øtim unde ne plasæm; øi întrucît pare inevitabil, azi, sæ punem pe
i-uri niøte puncte enorme, sæ spunem: la stînga, precum Freud însuøi,
bunæoaræ. Însæ dacæ e vorba sæ analizæm, øtim, de asemenea, unde nu
avem a ne plasa: în supunerea faflæ de politic sau faflæ de psihanalizæ, ori
faflæ de amîndouæ. Cæci o exigenflæ „de stînga“ øi una a rigorii trec de acum,
împreunæ, prin deconstituirea acestei duble supuneri. Iar øi-n privinfla
asta, øi mai ales în ea, avem de învæflat
ceva de la Freud, neîndoios unul din gînditorii
cei mai puflin supuøi, inclusiv propriei
doctrine.
2. Sîntem silifli sæ excludem din cuprinsul
acestor note examinarea majoritæflii
altor referinfle decît cele freudiene. Asta
nu înseamnæ cæ am propune o altæ „reîntoarcere
la Freud“, una mai puræ. E
vorba mai curînd de ceva din Freud
care de-acum revine, fiindcæ nu a avut încæ loc cu adeværat, nici la el,
nici dupæ el. Asta nu înseamnæ însæ nici cæ vom fi ajuns ori revenit la Freud
ficta: figuri ale lui Wagner] Paris, Bourgois, 1991), Métaphrasis suivi de Le Théâtre de
Hölderlin ([Metaphrasis urmat de Teatrul lui Hölderlin] Paris, PUF, 1998), Poétique de
l’histoire ([Poetica istoriei] Paris, Galilée, 2002), La Vraie semblance ([Adeværata asemænare]
Paris, Galilée, 2008 – postum).
JEAN-LUC NANCY (næscut în 1940) este filosof; a fost profesor de filosofie la Universitatea
„Marc Bloch“ din Strasbourg, dar a predat sau a conferenfliat în egalæ mæsuræ în
multe alte universitæfli din Europa øi America; are de asemenea o prezenflæ internaflionalæ
neobositæ, prin numeroase participæri øi intervenflii la colocvii sau în volume colective, reviste,
cataloage de expoziflii, fiind actualmente unul din cei mai traduøi filosofi francezi
contemporani. Aceastæ recunoaøtere o datoreazæ vocii sale distincte în cadrul gîndirii
franceze a deconstrucfliei, amplitudinii reflecfliei aflate în dialog constant cu întreaga tradiflie
a filosofiei occidentale (a scris cærfli despre chestiuni cruciale pentru înflelegerea de sine
a lumii actuale, aøa cum se formuleazæ ele paradigmatic la Platon, Descartes, Kant, Hegel,
Schelling, romantismul øcolii de la Jena, Marx, Heidegger) øi, desigur, operei sale impozante
(peste 20 de volume). În afara numelor menflionate, interlocutori privilegiafli îi mai
sînt autori ca Bataille, Blanchot, Lacan sau Nietzsche. Printre temele sale de predilecflie
se aflæ problema libertæflii, a fiinflei-în-comun ori a comunitæflii de existenflæ, a expunerii la
imanenfla sensului væzutæ ca existenflæ, mondialitatea lumii ca autodeconstrucflie a ontoteologicului
etc. Cîteva titluri reprezentative: La communauté désoeuvrée (Bourgois,
1986; în rom. Comunitatea absentæ, Cluj, Idea, 2005), L’expérience de la liberté (Galilée,
1988; în rom., Experienfla libertæflii, Cluj, Idea, 2003)), Une pensée finie ([O gîndire finitæ]
Galilée, 1990), Le sens du monde ([Sensul lumii] Galilée, 1993), Être singulier pluriel ([Fiinflæ
singular pluralæ] Galilée, 1996), La création du monde ou la mondialisation ([Creaflia
lumii sau mondializarea] Galilée, 2002), La déclosion ([Decloziunea] Galilée, 2005).
221