Descarcă revista în format PDF - idea

ceilalfli stau la coadæ la intrarea muzeelor! Sînt prinøi de fiorul celor ce juiseazæ
trægînd cu ochiul la plæcerea altora øi niciodatæ privirea lor nu se lasæ cuprinsæ
de acea nenumitæ strælucire care e totuøi iubirea. A încerca abandonul
în øi prin privirea aruncatæ asupra operei înseamnæ a pætrunde în ea, a trece
„Through the looking-glass“, pradæ minunærii øi grijii, chiar øi atunci cînd ea
se desface peste momentul celor mai uriaøe catastrofe umane (sæ ne gîndim
la manifestul dada, proclamat în cele mai grele momente ale Primului Ræzboi
Mondial).
Nu e mai puflin adeværat cæ unii artiøti propun spre contemplare opere
care înfæfliøeazæ tocmai asta, øi poate cæ aceasta e ultima posibilitate ce le
ræmîne pentru a spune adeværul lumii, cu vacuitatea obiectelor arætate,
în imanenfla lucrurilor însele.
E neîndoios calea aleasæ de artiøtii cei mai radicali ai modernitæflii tîrzii. Cel
ce introduce în muzeu Rahatul artistului ne sileøte sæ realizæm adeværul
plusvalorii în goliciunea grotescæ øi cinicæ a obiectului însuøi. Cale paradoxalæ,
desigur, dar care aratæ – asemeni cuvîntului strævechilor mituri –, celor
ce sînt în stare sæ înfleleagæ, unde se aflæ adeværata putere, care e îndeajuns
de puternicæ pentru a se læsa luatæ în derîdere, plætind în acelaøi timp
pentru asta.
În aceastæ lume, a noastræ, a reginei-marfæ ce desfiinfleazæ toate limitele
ce i s-ar putea pune în cale, din eroi nu mai ræmîne decît erzaflul unor sigilii
fabuloase (stele de cinema de la Hollywood, fotbaliøti sau jucætori de
tenis, prezentatori de televiziune). Tocmai de aceea, lumea noastræ e deschisæ
infinitæflii de potenflialitæfli, de convertibilitæfli, de transformæri, de procesualitæfli,
de simultaneitæfli îngæduite de limbajul obiectivant al øtiinflei, al
tehnicii, al reclamei. Øi astfel se instaureazæ øi se impune domnia efemerului
în reificarea generalizatæ. Doar cîfliva artiøti ræmîn de veghe pentru a
halucina imanenfla lucrurilor, eliberînd gîndirea dinaintea lor (Gelassenheit
zu den Dingen), øi cheamæ astfel, prin aducerea sub ochii noøtri a nimicului
sau a excrementului, prezenfla fiinflei modernitæflii, în transcendenfla care
îi e proprie – banul. Nu e aici decît adeværul timpului nostru: nihilismul.
Acum zece ani, Beuys lansa o sfidare contemporanilor sæi intitulînd un schelet
de mamut: Kunst = Kapital. 11 Cu asta venim atunci la esenfla nihilismului,
la puterea sa de „consumare a fiinflei prin valoarea de schimb“. 12 Beuys
a murit, dar opera lui ræmîne acolo, în cripta muzealæ, aureolatæ de aurul
pe care-l reprezintæ, ca dovadæ, dacæ mai era nevoie, cæ nimic, nici chiar
revolta, nu scapæ destinului Somafliei-Com(-)punere (Gestell).
Traducere de Virgil Ciomoø (revizuitæ de Adrian T. Sîrbu)
Note:
1. Acest eseu dezvoltæ o comunicare fæcutæ în cadrul celei de-a doua ediflii a Zilelor Franco-Maghiare,
consacratæ „Avangardelor naflionale øi internaflionale“ øi organizatæ de Institutul
de Literaturæ al Academiei Maghiare de Øtiinfle, Georges Baal de la IMSECO–CNRS
øi Institutul Francez de la Budapesta, cu ajutorul Fundafliei Soros. Reuniunea a avut loc
la Budapesta, în 1–3 noiembrie 1989. Îi mulflumesc lui Zádor Tordai pentru sugestiile
sale amicale, care n-au ræmas færæ rezultat.
2. „Drumul pictorilor e drept øi curb.“
3. A treia serie de lucræri menite sæ transforme antrepozitele din Bordeaux în muzeu de
artæ contemporanæ ajungea, în 1991, la suma de 80.944.393 de franci francezi!
4. Împreunæ cu dezvoltarea sportului ca spectacol de masæ øi sursæ de gigantice profituri
financiare, acesta e un simptom ce ne îngæduie sæ vedem cît de mult au devenit
and enforces itself in the generalised reification. Only a few artists stand awake
to hallucinate the immanence of things, liberating the though before them
(Gelassenheit zu den Dingen), and thus calling, by putting nothingness, the
almost nothing or the excrement before our eyes, the presence of the being
of modernity in the transcendence proper to it – money. Here is the truth of out
time: nihilism!
Ten years ago, Beuys challenged his contemporaries by naming a mammoth
skeleton Kunst = Kapital. 11 This leads us to the essence of nihilism, to its power
to “consume being through exchange value”. 12 Beuys is dead, but his work
stands, inside the museum crypt, with the aura of the gold it represents, as
a proof (as if it needed one) that nothing, not even revolt, can escape the destiny
of the Conjuration-Com(-)position (Gestell).
Translated by Alex Moldovan
Notes:
1. This essay represents the development of a communication I presented at the second
edition of the French-Hungarian Days, dedicated to the National and International
Avant-gardes, organized by the Literature Institute of the Hungarian
Science Academy, IMSECO-CNRS and the French Institute in Budapest, with the
help of the Soros Foundation. The meeting took place in Budapest, November 1–3,
1989. I thank Zádor Tordai for his friendly suggestions which were put to use.
2. “The way of the painters is straight and curb.”
3. The third series of works meant to turn the Bordeaux warehouses into a contemporary
art museum raised in 1991 80,944,393 French francs.
4. Along with sports turning into a mass spectacle and a source of gigantic profits,
this is a symptom which allows us to see the degree to which the Western democracies
are the inheritors of the totalitarian regimes, whose culture-based and mass
sports profits were essentially political and moral.
5. During the debate which followed after the presentation of this material, Jacques
Leenhardt noted that there is still an estimation inferior to the usual course of contemporary
painters works, which does not ensure the profitability of the capital
invested. Briefly, it should be added that this devaluation is very well controlled
and doesn’t counter-balance the general rise of artworks price (and also of some
modest baubles), which overcomes the medium inflation level in the Western countries
which – solely – determine the market values. Other artist, the firemen of the
Third Republic, which I thought doomed to remain forever the poor illustrators of
the history books dedicated to our war epopees and to the luxury at the end of the
century, start to regain their prestige. That’s why, we should properly “welcome”
the staging at the d’Orsay Museum which, by putting them next to the impressionists,
counts on proximity to weaken the renewing force of the latter: thanks to this
conflict-free and struggle-free simultaneity, the firemen regain their aesthetic dignity
and financial value which the occurrence of the avant-gardes made them lose.
6. Erwin Panofsky, Idea: Contribution à l’histoire du concept de l’ancienne théorie de
l’art, Paris, Flammarion, 1983.
7. A common error made by most commentators is to understand Brancusi’s work
as a transposition of forms inspired by Romanian folk art. Cf. Radu Varia, Brancusi,
New York, 1989.
8. Cf. Art Workers Coalition, Demonstrations in front of Picasso’s Guernica with My
Lai posters 1969, in Adrian Henry, Total Art: Environments, Happenings and
Performances, Oxford University Press, 1974, p. 178, photo 145.
9. The version of the Harvesters that I refer to belongs to the collection Auguste Rodin
and dates from 1888 (Rodin Museum). Another representation of the same subject
occurs in Summer Night, Fields in the Sunset, property of Wintehur Kunstmuseum.
10. Lev Rubinstein, “Déboulonner le stéréotype”, in Les Nouveaux Cahiers de l’Est,
Paris, no. 3/1992, pp. 40–42.
11. Christie’s Galleries, 1979.
12. Gianni Vattimo, The End of Modernity: Nihilism and Hermeneutics in Postmodern
Culture, Johns Hopkins University Press, 1988, Ch. 1. “An Appologia for Nihilism”.
196