Descarcă revista în format PDF - idea

+ (presences of art)
general vorbind, al filosofiei. Extenuat de atîtea ræzboaie, epuizat de atîtea
præpæduri øi mizerii, omul din Apus s-a anesteziat în ciclonul inedit al
consumismului øi a sfîrøit prin a abdica de la reperele etice impuse de concepflia
clasicæ a progresului, ce implica educaflia moralæ, strædania minuflioasæ,
un echilibru între funcflionalul tehnic, utilitarismul financiar øi comercial
øi Frumosul ca valoare universalæ neutilitaræ.
Democraflia de masæ contemporanæ, împlinitæ sub semnul societæflii de
consum – ceea ce ventrilocii gîndirii liberale numesc sfîrøitul istoriei –, pune
laolaltæ øi face sæ coincidæ etica socialæ cu cæutarea freneticæ a bunæstærii
materiale imediate, în care calitatea devenirii oamenilor are ca mæsuræ gestionarea
precaritæflii locurilor de muncæ, a împrumuturilor pentru nevoi
domestice, a timpului liber anteprogramat. Estetica øi, în general, cultura
au ajuns sæ fie obiect contabil pe o piaflæ giganticæ, ce funcflioneazæ de acum
încolo sub imperiul plusvalorii øi al luptei permanente împotriva scæderii
tendenfliale a ratei profitului. Triumf al informafliei-uniformizærii, ce se
ilustreazæ ca nonexperienflæ a lumii, øi al publicitæflii, ca estetizare a mærfii.
Præbuøire a utopiilor, sfîrøit al filosofiei, al avangardelor, toate pecetluiesc
simultan victoria absolutæ a utilitarismului, în toate formele lui: al celui
din øtiinflele sociale ca profilaxie øi ortopedie socialæ, economicæ øi politicæ;
al celui privind dezvoltarea tehnicæ infinitæ ca împlinire øi perenitate a fericirii;
al celui al limbii, sterilizatæ øi devenitæ simulacru de adevær al comunicærii.
Lumea occidentalæ e prinsæ într-o agitaflie freneticæ, în ochiul unui ciclon
mediatic øi spectacular ce scapæ tot mai mult controlului celor ce l-au provocat.
Cît despre spectatori (majoritatea dintre noi), strigoi buimaci, fantome
halucinante øi minfli abrutizate, ei se dedau befliei lucrurilor înmulflite, a imaginilor,
sunetelor, zgomotelor electronice øi încearcæ sæ uite, în beløugul clipei
de faflæ, ameninflarea unei precaritæfli implacabile, mereu de faflæ, ascunsæ
în apropiere, øi totodatæ neputincioasæ în a trezi conøtiinflele amorflite
de atîta cacofonie. Folosindu-ne care mai de care de soluflii cosmetice în
încercarea de a depæøi condiflia noastræ limitatæ de muritori prin idealul
tinereflii veønice pe pæmînt, ne-am trezit, pentru prima oaræ în istoria Occidentului,
confruntafli cu noi înøine, ca niøte sclavi îndopafli cu bunætæfli øi cu
noutæfli de tot felul, mizînd totul pe o mizerie spiritualæ nemaiîntîlnitæ. Rætæcifli
în mirajele metafizicii, negînd realul în folosul dublului sæu ideal, moøtenitorii
tîrzii ai filosofiei epocii Luminilor uitæ sæ priveascæ modernitatea øi sæ-i
asculte mesajul în esenfla lui tehnicæ øi mercantilæ, cu alte cuvinte, în generalizarea
diviziunii muncii ca fundament al socialului øi al politicului øi, mai
departe, al oricærei activitæfli umane, inclusiv arta, chiar dacæ aceasta nu-i
decît expresia cea mai tragicæ sau mai derizorie a ei. Aceasta e întemeierea
pe care o împlineøte arta modernitæflii tîrzii în expresia estetico-politicæ radicalæ
a producfliei, vînzærii øi consumului.
3. Artæ øi societate
Nu existæ totuøi niciun mijloc de a salva nonutilitarismul artei? La drept vorbind,
însæøi deriziunea ei nu ne poate scoate, oare, din mizeria spiritualæ?
Øi nu pæstreazæ arta ultima frînturæ de mister omenesc, pe care secularizarea
generalæ a lumii l-a fæcut sæ disparæ în folosul experienflei progresului,
redusæ la lucrurile ce se pot mæsura în împrejurærile cotidiene cele mai
triviale?
Odatæ proclamatæ moartea lui Dumnezeu, artistului îi revenea obligaflia
de temut de a aræta lumii prezenfla nonutilitarului ca ultimæ posibilitate a
unei mîntuiri. Injoncfliunile, provocærile øi admonestærile avangardelor,
immediate material welfare in which people’s becoming translates into the management
of the precariousness of the jobs, of the domestic loans, of the spare
time programmed in advance. Aesthetics and, generally speaking, culture
became the object of accounting on a gigantic market working from now on
according to surplus value and the permanent struggle against the tendency
of the rate of profit to fall. It’s a triumph of information-levelling, which reveals
itself as a non-experience of the world, and of advertising, as an aesthetization
of the goods. A collapse of utopias, end of philosophy, of avant-gardes, they all
mark the simultaneous (and absolute) victory of utilitarianism, in its every form:
that of social sciences as prophylaxis and social, economical and political orthopaedics,
that of the infinite technical development as accomplishment and
precariousness of happiness, that of language, sterilized and turned into a simulacrum
of truth of communication. Western world is caught up in a frantic effervescence,
into the eye of a media storm which escapes ever more the control
of those who caused it. As for the spectators, (most of us), giddy ghosts, hallucinatory
phantoms and imbruted minds, they indulge in the exhilaration of multiplied
things, of electronic images, sounds and noises and try to forget, in the
abundance of the moment, the threat of an implacable precariousness, always
present, hidden and at the same time incapable of awaking the consciences
benumbed by so much cacophony. By using all kinds of cosmetic solutions in trying
to overcome our limited mortal condition through the ideal of the everlasting
youth on earth, we found ourselves, for the first time in the history of the
West, confronting ourselves, like slaves force-fed with goodies and novelties of
all sorts, on the brink of an unprecedented spiritual misery. Lost in the mirage
of metaphysics, denying reality in favour of its ideal double, the late inheritors
of the philosophy of the Enlightenment fail to look at modernity and to listen to
its message in its technical and mercantile essence, in other words, as generalisation
of labour as foundation of the social and politic domain and further on
of any human activity including art, even though it is only its tragic or risible
expression. It is exactly this establishment that late modern art brings forth, as
a radical aesthetical-political expression of production, selling and consumption.
3. Art and Society
Is there any way to save the non-utilitarianism of art? As a matter of fact, is it
not possible for the very risible character of it to bail us out of the spiritual misery?
And does art not retain the last piece of human mystery, which the overall
secularisation of the world made to disappear in favour of the experience of the
progress, reduced to the things which may be measured in the most trivial quotidian
situations?
Once the death of God was proclaimed, it was the artist’s fearful obligation
to show the world that the presence of non-utilitarianism is the last chance of
redemption. The injunctions, the challenges and the admonitions of the avantgardes,
the premonitory images signalling great catastrophes, their fury against
the establishment of a generalised conformism, peculiar to a society living in
abundance, forebode the victory of the “absolute vacuum” without avoiding the
traps of the barbaric mercantilism. I remember the Good Friday in 1989 when,
on my return from Beaubourg, I passed by the Saint Merry church where the
Crossway Mess was being celebrated. I entered out of curiosity and I saw how
empty the house of the Lord was. Only a few tourists and local senior citizens
were listening to the priest chanting his litanies, one by one. Tens of metres
away, hundreds of people were queuing to enter the temple of modern art.
A sign of our times! What else could they have done?
191