Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
Despre picturæ sau semn øi patæ
Walter Benjamin
Traducere efectuatæ dupæ „Über die Malerei
oder Zeichen und Mal“, in Gesammelte Schriften,
Band II/2: Aufsätze, Essays, Vorträge, Frankfurt
am Main, Suhrkamp Taschenbuch Wissenschaft,
1991, pp. 603–607, © Suhrkamp Verlag,
Frankfurt am Main, 1977.
A. Semnul
Sfera semnului cuprinde diverse domenii caracterizate de semnificaflia, mereu diferitæ, pe care o are în ele
linia. Asemenea semnificaflii sînt: linia geometricæ, linia scrisului [Linie des Schriftzeichens], linia graficæ øi linia
semnului absolut (linia magicæ în sine, ca atare, adicæ nu prin ceea ce reprezintæ).
a), b) Linia geometricæ øi scrisul [der Schriftzeichen] nu vor fi luate în considerare în acest context.
c) Linia graficæ. Linia graficæ este definitæ prin contrast cu suprafafla; în cazul ei, aceastæ opoziflie nu are numai
o semnificaflie vizualæ, ci øi una metafizicæ. Cæci liniei grafice îi este asociat fondul pe care ea apare. Linia graficæ
defineøte suprafafla øi o determinæ, tocmai prin faptul cæ aceasta i se asociazæ ca fond. Øi invers, o linie
graficæ nu existæ decît pe un fond, astfel încît un desen, de pildæ, care øi-ar acoperi total suprafafla n-ar mai
fi un desen. Fondului îi revine deci o poziflie bine definitæ, indispensabilæ pentru sensul desenului, aøa încît
în graficæ raportul reciproc dintre douæ linii se poate defini numai prin raportarea la fondul lor, fenomen
care face sæ aparæ de altfel cu maximæ claritate diferenfla dintre linia graficæ øi cea geometricæ. – Linia graficæ
dæ identitate fondului ei. Identitatea pe care o are fondul unui desen este cu totul alta decît cea a suprafeflei
de hîrtie albæ pe care el se aflæ, din perspectiva cæreia ar putea fi chiar negatæ, dacæ pe aceasta am vrea s-o
percepem ca pe-o unduire de valuri albe (eventual chiar imperceptibilæ cu ochiul liber). Desenul pur nu
va altera însæ prin asta funcflia dætætoare de sens grafic a fondului sæu, prin utilizarea lui „parcimonioasæ“,
ca fond de culoare albæ; reiese de aici cæ, în anumite circumstanfle, reprezentarea desenatæ a norilor øi cerului
poate fi riscantæ øi nu rareori ea este, pentru desenator, o piatræ de-ncercare a puritæflii stilului sæu.
d) Semnul absolut. Ca sæ-nflelegem semnul absolut, adicæ esenfla mitologicæ a semnului, ar trebui sæ øtim
în primul rînd ceva despre sfera semnului menflionatæ la început. Aceastæ sferæ nu poate fi în niciun caz un
mediu, ci reprezintæ o ordine, cel mai probabil cu totul necunoscutæ nouæ deocamdatæ. Frapantæ este însæ
opoziflia dintre natura semnului absolut øi cea a petei absolute. 1 Aceastæ opoziflie, de o imensæ importanflæ
metafizicæ, ar fi de cercetat mai întîi. Semnul pare sæ aibæ o relaflie mai mult spaflialæ øi sæ se raporteze
mai mult la persoanæ; pata, dimpotrivæ, pare a avea (dupæ cum vom vedea) o semnificaflie mai mult temporalæ
øi care eliminæ de-a dreptul elementul personal. Semne absolute sînt: semnul lui Cain, de exemplu,
semnul cu care au fost însemnate casele israeliflilor la cea de-a zecea plagæ care a lovit Egiptul, semnul, probabil
similar, din Ali Baba øi cei patruzeci de hofli; cu rezerva necesaræ, putem presupune din aceste cazuri cæ
semnul absolut are o semnificaflie preponderent spaflialæ øi personalæ.
B. Pata
a) Pata absolutæ. În mæsura în care putem stabili ceva cu privire la natura petei absolute, adicæ despre esenfla
miticæ a petei, cele stabilite aici vor fi de o mare însemnætate pentru întreaga sferæ a petei, în opoziflie cu
cea a semnului. Or, prima diferenflæ fundamentalæ trebuie væzutæ în faptul cæ semnul este imprimat [aufgedrückt]
2 , în timp ce, dimpotrivæ, pata iese în evidenflæ [hervortritt]. Avem aici un indiciu cæ sfera petei este
aceea a un mediu. Dacæ semnul absolut nu apare cu precædere pe ceea ce e viu, ci este întipærit øi pe clædiri
lipsite de viaflæ øi pe copaci, pata se manifestæ de preferinflæ la cei vii (stigmatele lui Cristos, îmbujorarea,
poate lepra, semnul din næscare). Aici nu mai avem vreo opoziflie între patæ øi pata absolutæ, întrucît pata
este întotdeauna absolutæ øi nu seamænæ, ca fenomen, cu nimic altceva. Foarte frapant este faptul cæ de
multe ori pata este asociatæ, în virtutea aparifliei sale la cele vii, cu vinovæflia (îmbujorarea), respectiv cu nevinovæflia
(stigmatele lui Cristos); øi chiar atunci cînd pata apare la ceva din domeniul inanimat (cercul soarelui
în Advent al lui Strindberg), ea este deseori indiciul acuzator [mahnendes Zeichen] pentru o vinæ. În acest
sens, ea apare însæ simultan cu semnul (Beløaflar 3 ), iar insolitul fenomenului rezidæ, în mare mæsuræ, în reunirea
acestor douæ configuraflii, care nu poate fi atribuitæ decît lui Dumnezeu. Întrucît raportul temporal al culpei
øi ispæøirii este unul magic, aceastæ magie temporalæ apare de preferinflæ în patæ, în sensul cæ rezistenfla prezentului
între trecut øi viitor este dezactivatæ, iar acestea, reunite în chip magic, nævælesc asupra pæcætosului.
Dar mediul petei nu are numai aceastæ semnificaflie temporalæ, ci – aøa cum reiese, cu totul tulburætor, în
15