Descarcă revista în format PDF - idea

Nu vom mai simfli nimic, nicio opoziflie, totul se va arcui dispærînd în
jurul nostru, îndemnîndu-ne sæ visæm. Viafla va fi, în sfîrøit øi, mai ales,
în mod nebaroc, færæ umbre øi contorsiuni, Vis. Vom træi exclusiv pentru
a visa øi pentru a ne realiza direct, imediat, visele. Nu va mai exista
televizor, nu vor mai exista display-uri, nu vom mai vedea, dual, pasiv,
în separaflie, încarcerafli în Exterior, condamnafli la exterioritate, ca
(pînæ) acum, în rupturæ, nimic. Vom visa-træi totul, tot timpul: „ca în
vis“, în imagini despre noi înøine ca lume a noastræ înøine. Imaginea
propriu-zisæ va dispærea, devenind permanent realitate, tocmai, efemeræ,
pentru cæ nimic nu trebuie sæ dureze, tocmai durata lucrurilor
este „teroarea istoriei“ øi fatalitatea, ca (pînæ) acum, totul trebuie sæ
poate fi oricînd îmbunætæflit, sæ poatæ deveni tot timpul mai bun, de
la o secundæ la alta, træim ca sæ realizæm în mod efectiv Progresul, Mai-
Binele permanent, infinitul Plæcut.
Øi totul, graflie saltelelor viitorului!
Nicio opoziflie, nicio senzaflie: totul moale øi potrivit, pasiv, supunîndu-ni-se
automat, de la sine, primindu-ne, întîmpinîndu-ne, ospitalitate
universalæ (alt vis filosofic care va fi în sfîrøit împlinit!), nimic nu ni
se va mai împotrivi, vom fi învins orice opoziflie. Totul va dispærea. Putere
imediatæ, plæcutæ, senzaflie de bine, tocmai, færæ suport, cæci senzaflia
de bine o creeazæ tocmai dispariflia realitæflii.
Vom evolua într-un vid concentric, cæruia îi vom fi centrul cald de iradiere.
Ne vom fline cald nouæ înøine printr-o lume refractantæ, dar nerefractaræ.
Dinspre noi, de jur împrejur, se va propaga un vid primitor.
Mediul însuøi va dispærea.
Arta, ingineria disparifliei.
Øi atunci, numai arta va mai face ceva sæ aparæ, ne va mai face sæ simflim
ceva.
Arta va trebui sæ re-creeze duritatea, asprimea, opoziflia, tarele, întîlnirea,
contactul, prezenfla øi co-prezenfla. Societatea. Socialul.
Adeværatæ revoluflie este revoluflia invizibilæ a materialelor, fabricarea
materiei înseøi. Teletehnologiile imaginii constituie, azi, doar pionieratul
acestei evoluflii. Aøa cum, azi, televizoarele, ecranele, „infrastructura“
tehnologicæ urmeazæ, deja, calea øi destinul imaginii, virtualizîndu-se,
aplatizîndu-se, dispærînd pentru a se realiza, realitatea însæøi, materia
însæøi va urma acest destin.
Vom sta în moale, în puf, în vid.
Alt semn actual: dorinfla stæpînitoare de relaxare a tinerilor, care øi numai
pentru cinci minute, indiferent unde s-ar afla, în posturile curente ale
vieflii de zi cu zi, se întind, vor sæ se simtæ plæcut, sæ simtæ plæcerea faptului
simplu de a fi: realizarea Visului.
Nicio rezistenflæ, pînæ la infinit.
We will feel nothing more, no opposition, all will curve disappearing around us, inciting
us to dream. Life will finally be non-baroque, shadowless, contortionless Dream.
We will live exclusively to dream and to directly and immediately realize our dreams.
There will be no more television sets, no displays, we will see nothing more, as we do
(or used to until) now: dually, passively, separately, trapped in the Exterior, condemned
to exteriority, caught in the rupture. We will be living-dreaming everything,
every time: “as in dream”, with images of ourselves as world of ourselves. The image
itself will disappear to permanently become reality; an ephemeral reality, precisely
because nothing should last anymore as (until) now, since the very duration of things
is “the terror of history” and fatality, all must be continually improved, all must
become anytime better, from one second to the other, we live in order to effectively
realize the Progress, the permanent Better, the infinite Pleasantness.
And all this, thanks to the mattresses of the future!
No opposition, no sensation: all will be soft and befitting, passive, automatically
yielding to us, all will embrace us, welcome us with universal hospitality (another
philosophical dream which will finally come true!), nothing will any longer resist us,
we will have swept any opposition by then. All will disappear. Immediate power,
pleasant, foundationless sensation of good – for the sensation of well-being is created
precisely by the disappearance of reality.
We will evolve within a concentric void whose warm centre of irradiation we will be.
We will keep ourselves warm through a refracting but unrefractory world. On our
side, all around us, a welcoming void will spread out. The environment itself will disappear.
Art, the engineering of disappearance.
And then, only art will keep making something appear, will make us feel something.
Art will have to re-create durity, ruggedness, opposition, hardness, the encounter,
the contact, the presence and co-presence.
The true revolution is the invisible revolution of materials, the fabrication of matter
itself. Today, the image teletechnologies represent only the spade work of this evolution.
While nowadays the television sets, the screens, the technological “infrastructure”
follow the way and the destiny of the image by virtualizing themselves and
flatting, disappearing to realize themselves, similarly, reality itself, the matter itself
will follow this destiny.
We will live in cotton wool, slipped into softness, into the void.
Another current sign: the dominating relaxation desire of young people who lay
down, even if it is only for five minutes, wherever they might find themselves while
assuming the current postures of everyday life, they want to feel pleasantly, to feel
the pleasure of simply being: the realization of Dream.
No resistance, infinitely.
And then, only art will still be able to restore the remembrance of reality. Mere reality,
timeworn, outdated reality already pertains to the task of art.
174