Descarcă revista în format PDF - idea

Într-un text mai vechi, „Amintirile unei videoactiviste“, am definit activismul video nu ca o producflie video avînd un conflinut de frondæ øi realizatæ
de cætre militanfli, nu ca o simplæ eliminare a diferenflei dintre producætori øi spectatori prin implicarea neprofesioniøtilor în procesul de producflie,
ci ca o chestionare a producfliei dominante de imagini øi sunete øi o reflecflie asupra propriei poziflii în acest sistem. Definiflia invoca o distincflie
fæcutæ de Jean-Luc Godard între a face un film politic (un film despre politicæ) øi a face film în mod politic. A face film în mod politic înseamnæ a
investiga modul cum filmul produce semnificaflie øi a-i submina regulile. Mai înseamnæ øi a face publicul sæ se simtæ inconfortabil øi a-l provoca sæ
reflecteze la propria-i poziflie vis à vis de putere.
Deøi textul acela a fost scris în contextul unui proiect mai vechi, punerea la lucru a distincfliei lui Godard devine explicitæ pentru întîia oaræ în Locuri
comune ale tranzifliei. În tranzit analizeazæ ideologia tranzifliei postcomuniste, care funcflioneazæ printr-o serie de øtergeri (a trecutului, a identitæflilor
øi a gîndirii înseøi). Dar în timp ce narafliunea criticæ aceste øtergeri, ea nu o face din perspectiva puritæflii unui „din afaræ“. Spre deosebire de alte
filme (cum ar fi cele ale lui Péter Forgács) ce criticæ istoria oficialæ, opunîndu-i istorii private autentice, În tranzit admite cæ istoriile private sînt ele
însele construite øi impure, întrucît memoria funcflioneazæ precum o elaborare oniricæ ce øterge conexiuni øi creeazæ noi asocieri. Deøi admite
complicitatea subiectivitæflii, mesajul videoului nu e unul pesimist: dacæ istoria e o sumæ de øtergeri, e sarcina noastræ sæ sæpæm prin græmada de
ruine øi sæ descoperim urmele lucrurilor ce s-au pierdut.
Din cele trei filme ale proiectului, Douæ sau trei chestiuni despre activism e cel care angajeazæ direct distincflia lui Godard dintre a face un film politic
øi a face film în mod politic. Videoul poate fi considerat drept un contradocumentar: el foloseøte convenfliile documentarului øi apoi le submineazæ;
cea de-a doua jumætate o distruge pe prima. Douæ sau trei chestiuni despre activism începe cu o bogæflie de sunete øi imagini, introducînd spectatorul
în poveøtile militanflilor români, dar treptat devine mult mai sec øi mai fragmentat, împiedicînd identificarea øi provocînd gîndirea. Forma
se pune în slujba scopului: într-un context românesc în care activismul e lipsit de vigoare øi constituit din grupuri izolate, videoul îøi propune sæ
fie un instrumente de autoreflecflie, cerîndu-le militanflilor sæ priveascæ la propria lor poziflie din perspectiva altora. Lucrarea nu prezintæ mediile
militante româneøti, ci încearcæ sæ intervinæ din interior, pentru a provoca o schimbare.
Întrucît postcomunismul a anulat posibilitatea conceperii de formule altele decît capitalismul efectiv dominant, întrucît nu existæ o tradiflie a militantismului
sau a unei stîngi intelectuale în România, militanflii øi intelectualii obiønuiesc sæ-øi caute modele în afaræ, adesea copiindu-le necritic øi
aplicîndu-le într-un context la care nu se potrivesc. Mulfli cad în capcana autocolonizærii – dorinfla, motivatæ de un sentiment de inferioritate, de
a-øi însuøi modelele occidentale ca unicæ sursæ de valoare. Viefli precare examineazæ teoria precaritæflii, acum la modæ, care postuleazæ existenfla
unei tendinfle cætre munca instabilæ, parflialæ, pe termen scurt în capitalismul postfordist øi îi evalueazæ eøecul de a explica realitatea vieflilor muncitorilor
din România. Videoul e fæcut de femei øi se concentreazæ asupra vieflilor femeilor. Aceasta e o criticæ indirectæ la adresa discursului din jurul
precaritæflii, care e dominat de bærbafli, øi care generalizeazæ din propria lor experienflæ, dar øi a contextului românesc, unde feminismul reprezintæ
încæ un cuvânt ruøinos. (Traducere de Alex Moldovan)
In an older text, “Memoirs of a Video Activist”, I defined video activism not as video made by activists with an oppositional content, nor simply as eliminating the difference
between producers and spectators by involving non-experts in the process of production, but as questioning the dominant production of images and sounds and
reflecting on one’s own position in this system. The definition invoked a distinction made by Jean-Luc Godard between making a political film (a film about politics) and
making film politically. Making film politically means investigating how film produces meaning and disrupting its rules. It also means making the audience uncomfortable
and provoking them to reflect on their own position vis à vis power.
Although that text was written in the context of an older project, Godard’s distinction becomes explicit for the first time in Commonplaces of Transition. In Transit analyzes
the ideology of postcommunist transition, which functions through a series of erasures (of the past, of identities and of thought itself). But while the narrative criticizes
these erasures, it is not from the purity of an outside. In contrast to other films (like those by Péter Forgács) that criticize official history and oppose it with authentic
private histories, In Transit admits that private histories are themselves constructed and impure because memory functions like a dreamwork that erases connections and
creates new associations. Although admitting the complicity of subjectivity, the message of the video is not a pessimistic one: if history is a sum of erasures, it is our task
to dig through its pile of ruins and uncover the traces of things that have been lost.
Out of the 3 videos in the project, it is Two or Three Things about Activism that engages directly with Godard’s distinction between making political film and making film
politically. The video can be classified as a counter-documentary: it uses the conventions of documentary and then disrupts them; the second half destroys the first.
Two or Three Things about Activism begins with a richness of sound and image, immersing the viewer in the stories of Romanian activists, but increasingly becomes more
bare and fragmented, preventing identification and provoking thought. The form contributes to the goal: in a Romanian context in which activism is weak and made up
of isolated groups, the video hopes to be a tool for self-reflection, asking activists to see their own position from the point of view of the others. It doesn’t represent
Romanian activism, but tries to intervene in it from the inside, to provoke change.
Because postcommunism has erased the possibility of thinking alternatives to capitalism, because there is no tradition of activism or of an intellectual left in Romania, it is
common for activists and intellectuals to look outside for their models, often copying them uncritically and applying them to a context where they don’t fit. Many fall into
the trap of self-colonization – the desire, motivated by a feeling of inferiority, to internalize the models of the West as the only source of value. Precarious Lives examines
the currently fashionable theory of precarity, which posits a tendency toward unstable, part-time, short-term work in post-Fordist capitalism, and evaluates its failure in
explaining the realities of workers’ lives in Romania. The video is made by women and focuses on women’s lives. This is an indirect critique of the discourse surrounding
precarity, which is dominated by men and generalizes from their experience, but also of the Romanian context, where feminism is still an embarrassing word.