Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
4. Împrejurarea cæ limba germanæ nu distinge lexicalizat între ceea ce, în românæ, se cheamæ „limbæ“, respectiv „limbaj“ øi foloseøte pentru
ambele înflelesuri aceeaøi vocabulæ, die Sprache, læsînd prin urmare de fiecare datæ în sarcina contextului (øi a înflelegerii intuitive a vorbitorului)
sæ discrimineze în privinfla aspectului principial al activitæflii lingvistice a omului avut în vedere, a fost cealaltæ complicaflie practicæ
în restituirea acestui text în românæ. Spunem complicaflie, øi nu realmente o problemæ, deoarece, conceptual, nu se vede de ce ar exista
în general vreo dificultate în a înflelege faptul cæ limbajul, ca aptitudine/activitate genericæ, nu se realizeazæ decît sub forma unor multiple
(øi echipolente) tehnici istoric-culturale intersubiective ale sale – ceea ce se cheamæ îndeobøte „limbi“ (termen care, luat la singular øi independent
de axa diversitæflii lingvistice, se suprapune de altfel indistinct primului); øi, mai mult, cæ în cadrul acestora, el se actualizeazæ pe
deplin, færæ rest, numai prin felurile concrete de a vorbi (toate felurile posibile) – ceea ce se cheamæ, întîmplætor sau nu, tot „limbaj“. Limbajul
este în limbæ, iar limba – în limbaj (în toate sensurile), ca sæ spunem aøa, iar comprehensiunea nu are decît sæ se muleze pe aceastæ
dialecticæ imanentæ a instanflelor lingvistice pentru a se orienta, firesc øi færæ greø, în privinfla sensului, în pofida echivocitæflii termenilor. Complicaflia,
în trecerea de la germanæ la românæ, apare acolo unde, inclusiv datoritæ faptului cæ despre limbaj se vorbeøte, speculativ-filosofic, la modul
absolut (adicæ în afara unui punct de vedere „antropologic“), aøa cum face Benjamin în acest eseu, termenul Sprache este în postura de
a spune simultan øi „limbæ“, øi „limbaj“, iar asta în mod necesar (din motive de conflinut sau pe cale de consecinflæ logicæ); ba mai mult,
existæ chiar ocurenfle unde (auto)reflexivitatea acestui concept devine ea însæøi absolutæ (cf. infra, teza despre „numele ca die Sprache der
Sprache“). În cazurile fericite, notaflia imbricatæ a semnificantului a putut rezolva relativ elegant sarcina traducerii. În alte cazuri, pentru a
nu se ciunti arbitrar din sensul conceptual, a fost preferatæ soluflia mai dizgraflioasæ a expunerii dualitæflii semnificafliei prin notaflia „limbæ/limbaj“
(acolo unde ea nu perturbæ nimic din coerenfla gramaticalæ a restului frazei). În sfîrøit, acolo unde, din motive de incompatibilitate
gramaticalæ a prezenflei ambilor semnificanfli într-o aceeaøi poziflie în frazæ, acest lucru nu a fost – practic – posibil, a fost privilegiat termenul
generic de „limbaj“, dualitatea fiind semnalatæ în notæ. (N. red.)
5. Sau mai degrabæ ispita de a porni de la aceastæ ipotezæ este abisul oricærei filosofæri?
6. Nici al limbilor, deopotrivæ. Cf. n. 4. (N. red.)
7. Sau: împærtæøeøte [teilt… mit]. Cf. n. 2. (N. red.)
8. La începutul alineatului. (N. red.)
9. De citit, inclusiv, øi: al comunicafliei (cf. n. 2). (N. red.)
10. Iatæ øi caufliunea expresæ, în litera textului, a dialecticii limbæ/limbaj, nu numai presupusæ („forflatæ“) de împrejurarea idiomaticæ a unicitæflii
semnficantului Sprache pentru cele douæ aspecte sau instanfle ale sale, ci cu care Benjamin efectiv calculeazæ reflexiv. (N. red.)
11. La plural. (N. red.)
12. Conform echivocului întreflinut de absenfla în germanæ a lexicalizærii distincfliei „limbæ“ vs. „limbaj“, s-ar putea foarte bine citi øi: „diferenfla
între limbajul omenesc øi cel al lucrurilor“. Pe lîngæ faptul cæ vorbeøte despre fundamentul diferenflierii, originalul spune: Unterschied der
Menschensprache von der Sprache der Dinge, pærînd astfel sæ privilegieze marcarea discontinuitæflii de nivel ontologic între cele douæ ipostaze
ale „limbajului în genere“. (N. red.)
13. Sau øi: limba însæøi. O altæ ocurenflæ care solicitæ, dincolo de litera semnificantului, înflelegerea dialecticæ imanentæ a instanflelor „limbæ“,
respectiv „limbaj“ în aprehendarea nivelului determinat la care ne situæm de fiecare datæ cînd enunflæm, în limbaj, ceva despre chiar exercifliul
generic de semnificare/comunicare care este el însuøi (cf. øi n. 4). În fond, la modul absolut, categorial, i.e. færæ alfli determinanfli de context
logico-gramatical, limbæ øi limbaj „sînt“ – adicæ semnificæ (trimit la) – unul øi acelaøi lucru în experienfla lui umanæ. (N. red.)
14. La plural, din nou. (N. red.)
15. Facerea, 2, 19. (Echivalarea citatelor øi a referinflelor la textul biblic s-a fæcut dupæ Biblia sau Sfânta Scripturæ dupæ textul grecesc al Septuagintei,
ed. a 2-a, Bucureøti, Institutul Biblic øi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1941.) O altæ variantæ de traducere a versetului,
în versiunea folositæ de neoprotestanflii români (Biblia sau Sfînta Scripturæ a Vechiului øi Noului Testament, s.l. Societatea Biblicæ, s.a.):
„øi orice nume pe care-l dædea omul fiecærei viefluitoare, acela-i era numele“. (N. red.)
16. Øi între limbi, de asemenea. Pe cale de consecinflæ, atunci cînd consideræm enunflul sub unghiul diversitæflii lingvistice ca atare, øi nu doar
al „felurilor de a vorbi“ (i.e. al „limbajelor“). (N. red.)
17. În sens generic, aøadar: limbaj. Benjamin a prevenit deja, nu doar cæ necunoaøterea niciunei alte limbi fæcute din nume, în afaræ de cea
omeneascæ, nu îndreptæfleøte respingerea ipotezei cæ esenflialitatea limbajului în genere rezidæ în numire, ci øi cæ numele sînt, în ultimæ
instanflæ, limbajul însuøi, instanfla lui condensatæ øi exponenflialæ, chintesenflialæ („limbajul limbajului [sau al limbii]“). Cf. øi n. 13; de asemenea,
n. 4. (N. red.)
18. Acesta e punctul critic în care, credem, se valideazæ deplin opfliunile de echivalare, explicitate deja, pentru geistige Wesen (cf. n. 3), pentru
a fi preîntîmpinate, dacæ nu chiar blocate, posibilele contrasensuri datorate identificærii dintre speculaflia benjaminianæ asupra esenflialitæflii
spirituale (ca esenflialitate de ordinul sau felul limbajului) øi foarte tradiflionala schemæ metafizicæ scolasticæ a scærii existenflelor (lucrurilor)
ca esenfle (entitæfli, fiinfle) spiritual-substanfliale tale quale, aøa cum a fost elaboratæ aceasta din urmæ în doctrina cunoscutæ îndeobøte ca
analogia entis. Ceea ce e remarcabil însæ este cæ dacæ, pe de-o parte, prin speculaflia de ontoteologie lingvisticæ de aici Benjamin realizeazæ
o transpoziflie consecventæ în domeniul limbajului a principiului prezidînd analogia entis, desubstanflializînd-o (pe calea unui fel de
doctrinæ a analogia linguae, exprimatæ în centralitatea acordatæ „numirii lucrurilor“ øi, mai ales, în ideea traductibilitæflii generale, cf. infra),
pe de altæ parte, consecinflele ultime ale acestui idealism speculativ lingvistic absolut sînt – aøa cum se va vedea în continuare – extrem
de apropiate deja de reformularea materialistæ a reflexiei asupra limbajului, pe care Benjamin o va opera însæ doar în anii ’30, în Über
das mimetische Vermögen [Despre capacitatea mimeticæ]. (N. red.)
19. Generic, din nou (cf. n. 17, 13). (N. red.)
20. Johann Georg Hamann (1730–1788), filosof øi scriitor german (eseist, polemist øi pamfletar, autor de aforisme øi de scrisori). A fost supranumit
„Magul Nordului“, datoritæ stilului sæu avîntat øi plastic, lapidar totodatæ, de a scrie, înflesat de aluzii literare biblice øi clasice, øi væzut
13