Descarcă revista în format PDF - idea

înflelege în cadrul dinamicii relafliilor lor, de a vedea contradicfliile ca fiindu-i inerente
modernismului însuøi øi de a le cerceta specificul într-un spafliu cultural dat. Bætælia
ideologicæ asupra modernismului în Iugoslavia socialistæ, precum øi moøtenirea øi
importanfla lui astæzi sînt tocmai ceea ce nu poate fi læsat în seama institufliilor, fiind
necesar sæ fie preluat øi învestit cu noi sensuri.
¬ În urmæ cu doi ani, afli fost curatorul expozifliei Collective Creativity [Creativitate
colectivæ] la Fridericianum, în Kassel, avînd ca temæ creativitatea colectivæ. Expoziflia
se concentra asupra grupurilor artistice øi a creativitæflii artistice colective. Activafli
ca un colectiv de nouæ ani. Ce pærere avefli despre actul curatorial colectiv? Este acesta
øi o formæ de criticæ productivæ øi performativæ a institufliilor sociale øi a politicii?
√ Ideea unei colaboræri pe termen lung a venit ca ræspuns la entuziasmul creat
în jurul primei expoziflii øi la recunoaøterea ideilor øi opfliunilor politice pe care le
împærtæøeam. Ceea ce numim act curatorial colectiv are de-a face, în cazul nostru,
cu motivaflia de a continua sæ dezvoltæm ceea ce dobîndiseræm spontan prin
experienfla primului proiect. Aøa cum spunea în 1963 Djuro Seder, membru al grupului
croat Gorgona, „opera colectivæ nu poate fi anticipatæ ca formæ, ci doar ca efort.
Aspectul final al operei colective nu are absolut nicio importanflæ“. Cu alte cuvinte,
creativitatea comunæ nu e o valoare în sine, ci existæ doar ca proces niciodatæ finalizat
în care creativitatea funcflioneazæ ca un efect secundar al puterilor de emancipare
ale unui colectiv.
¬ Cea de-a IX-a Bienalæ de la Istanbul, avîndu-i drept curatori pe Charles Esche
øi Vasif Kotun, a fost o dovadæ raræ a faptului cæ bienalele pot fi gesturi autoreflexive
øi constructive, øi nu doar simple instrumente ale industriei turistice, ale regenerærii urbane
øi globalizærii culturale. Intitulatæ simplu Istanbul, a fost modestæ în ambiflii – færæ mari
narafliuni sau teme extraordinare. Încercarea de a regîndi critic formatul bienalelor e
o provocare inevitabilæ pentru orice curator. Experienflele øi abordærile voastre curatoriale
anterioare væ vor ghida, færæ îndoialæ, în conceperea celei de-a XI-a Bienale de
la Istanbul. Deøi e poate prea curînd, îmi putefli spune ceva despre unele proiecflii fundamentale
pe care le privifli drept cele mai importante în procesul prin care ia formæ expoziflia?
Dar despre relaflia cu oraøul Istanbul, cu substanfla istoricæ øi politicæ localæ
a acestuia?
√ Problema cu care ne confruntæm este cea de a examina critic limitærile sociale,
temporale øi spafliale ale culturii-„eveniment“ reprezentative, exemplificatæ paradigmatic
în domeniul artei contemporane de fenomenul expozifliilor bienale, de a regîndi
chestiuni legate de producerea, definirea øi prezentarea operei øi identitæflii
artistului într-o lume (artisticæ) globalizatæ. În momentul de faflæ, cea de-a XI-a Bienalæ
de la Istanbul este o cercetare deschisæ concentratæ pe examinarea statutului Bienalei
de la Istanbul în context local øi internaflional, în raport cu un set de probleme
politice øi sociale asociate cu aceastæ regiune în ansamblul ei, avînd în vedere cæ Istanbulul
joacæ un rol major în peisajul politic øi social al regiunii, în sensul cel mai larg
al cuvîntului. Aceastæ cercetare tinde sæ devinæ publicæ în încercarea de a pæstra funcflionalæ,
în acelaøi timp, perioada de doi ani dintre expozifliile bienale în procesul de
a crea posibilitatea unor colaboræri susflinute cu inifliativele øi programele culturale
independente existente. Formatul în sine al expozifliei e înfleles ca posibilitate a unor
planuri tranzitorii øi temporare, dar ambiflioase, de comunicare pe termen lung øi
a înfiinflærii de noi platforme internaflionale pentru artiøti øi activiøti din domeniul cultural
aflafli la niøte periferii geografice chipurile în retragere, dar foarte reale fizic. Chiar
dacæ astæzi simflim cæ nu mai existæ regiuni excluse din circuitul artistic internaflional,
persistæ încæ problema controlului, jocul nerezolvat øi continuu al includerii øi excluderii.
În aceastæ privinflæ, rolul bienalei-ca-proces e înfleles ca o contrapoziflie la
slæbirea generalæ a oricærei protecflii instituflionale care determinæ standardele (culturale)
în afara pieflei.
anti-communism of the 90s. Current revisionist view inscribes into
post WWII Yugoslavian abstraction a tendency of “restoration of
belonging to Western European cultural circle“ and understands
modernism as certain continuity of “bourgeois“ culture, failing to
comprehend that exactly this bourgeois, traditionalist culture prone
to academism strongly resisted modernistic tendencies, and that
modernism stands on the positions of social changes, that ideologically
it is closer to socialist project than to bourgeois culture.
That does not mean that modernist artists were necessarily Party
men. It is not about mere manipulation and instrumentalization
of modernistic tendencies for political needs related to Yugoslavia’s
separation from Soviet bloc. In modernist abstraction enlightened
communist consciousness saw closeness to universalism of modern
emancipatory politics. Those artists were not modernist because they
were communists following Party line, but as modernists they were
necessarily leftist, anti-fascist, socialists, and communists.
The fact that Vojin Bakic’ used the same formal repertoire to simultaneously
create global cosmopolitan cultural identity and collective
memory of socialist Yugoslavia is thus not a paradox but true face
of modernism. The point is not to neutralize or reconcile contrasted
views on modernism, but to understand them within dynamics of
their relations, to see contradictions as inherent to modernism itself,
and to explore their specifics in given cultural space. The ideological
battle over modernism in socialist Yugoslavia and its legacy and
importance today is exactly that which can not be left to institutions,
that needs to be taken over and invested with new meanings.
¬ Two years ago you have curated the exhibition Collective
Creativity at the Fridericianum in Kassel about collective creating.
The exhibition was focused on artists’ groups and collective artistic
creativity. You are working as collective since nine years. What about
collective curating? Is it also a way of productive and perfomative
criticism of social institutions and politics?
√ The idea of a long-term collaboration came as an afterthought
resulting from the enthusiasm that developed around this first exhibition
and the recognition of the ideas and political stands that we
shared. What we call collective curating in our case is actually connected
with the motivation to continue to develop what was spontaneously
achieved throughout the experience of the first project.
As Djuro Seder, member of the Croatian group Gorgona said in 1963,
The collective work cannot be foreseen as a form, only as an effort.
“The final appearance of the collective work is of no consequence
at all.“ In other words, collective creativity is not a value per se,
it exists only as a never finalized process in which creativity functions
as a side-effect of the emancipatory powers of a collective.
¬ The 9th Istanbul Biennale curated by Charles Esche and Vasif
Kotun was a rare proof that biennials can be self-reflexive and constructive
gestures rather than merely tools of the tourism industry,
urban regeneration and cultural globalization. Titled simply Istanbul,
it was modest in its ambition – no grand narratives or portentous
themes. The attempt to critically rethink the format of biennials is
an inevitable challenge for every curator. Your previous curatorial
experiences and approaches will certainly guide you in the conception
of the 11th Istanbul Biennale. Although is maybe too early, can
you tell already something about some core projections which you
regard as most important in the process of the exhibition taking its
form? What about the relationship to the city of Istanbul, to its local
historical and political content?
√ The problem we are facing is how to critically examine social,
temporal and spatial limitations of representative “event“ culture,
in the field of contemporary art paradigmatically exemplified by
phenomenon of biennial exhibitions, how to rethink the questions
of production, definition, and presentation of the work and of artists’
identity in globalized (art)world. At this stage the 11th Istanbul Biennale
is an open research focused on the examination of the status
of the Istanbul Biennale in both local and international contexts, connected
to a set of political and social issues associated with the wider
112