implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM
implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM
implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
CUPRINS<br />
TITLUL I.<br />
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA<br />
RELAŢIILOR DE FAMILIE ÎN NOUL COD CIVIL ................... 15<br />
CAPITOLUL 1 Preliminarii ................................................................ 15<br />
CAPITOLUL 2 Dispoziţiile generale privind familia ......................... 17<br />
Secţiunea 1 - Fundamentele <strong>familiei</strong> .................................................... 17<br />
Secţiunea 2 - Principiile căsătoriei ....................................................... 18<br />
Secţiunea 3 - Egalitatea în drepturi a copiilor ...................................... 20<br />
Secţiunea 4 - Îndatoririle părinţilor.<br />
Raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii .................................... 20<br />
Secţiunea 5 - Relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii ........................................ 21<br />
Secţiunea 6 - Principiul interesului superior al copilului ..................... 21<br />
Secţiunea 7 - Ascultarea copilului ........................................................ 22<br />
Secţiunea 8 - Instanţa <strong>de</strong> tutelă ............................................................. 23<br />
TITLUL II.<br />
LOGODNA ......................................................................................... 24<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noutatea reglementării. Natură juridică .............................................. 24<br />
CAPITOLUL 2<br />
Încheierea logodnei. Efecte .................................................................. 27<br />
CAPITOLUL 3<br />
Ruperea logodnei ................................................................................. 28<br />
Secţiunea 1 - Condiţii ........................................................................... 28<br />
Secţiunea 2 - Efecte. Restituirea darurilor.<br />
Răspun<strong>de</strong>re. Prescripţie .................................................. 28<br />
2.1. Restituirea darurilor<br />
2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru ruperea logodnei
TITLUL III.<br />
ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI .......................................................... 31<br />
CAPITOLUL 1<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea căsătoriei ................................... 31<br />
Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 31<br />
Secţiunea 2 - Condiţii <strong>de</strong> fond pozitive ................................................ 32<br />
2.1. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond pozitive ale<br />
căsătoriei<br />
2.2. Analiza condiţiilor <strong>de</strong> fond pozitive<br />
2.2.1. Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />
2.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială<br />
2.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii<br />
2.2.4. Consimţământul la căsătorie<br />
Secţiunea 3 - Condiţii <strong>de</strong> fond negative<br />
(impedimentele la căsătorie) .......................................... 46<br />
3.1. Noţiune<br />
3.2. Clasificare<br />
3.3. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond negative ale<br />
căsătoriei<br />
3.4. Analiza impedimentelor la căsătorie<br />
3.4.1. Bigamia<br />
3.4.2. Ru<strong>de</strong>nia<br />
3.4.3. Tutela<br />
3.4.4. Alienaţia, <strong>de</strong>bilitatea mintală şi lipsa vremelnică a<br />
facultăţilor mintale<br />
CAPITOLUL 2<br />
Formalităţi pentru încheierea căsătoriei ............................................. 54<br />
Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 54<br />
Secţiunea 2 - Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei .............. 55<br />
2.1. Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei<br />
2.1.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării <strong>de</strong><br />
sănătate<br />
2.1.2. Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />
2.1.3. Declaraţia cu privire la nume<br />
2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei minorului<br />
2
2.2. Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />
2.3. Opoziţia la căsătorie<br />
Secţiunea 3 - Formalităţi privind celebrarea căsătoriei ........................ 65<br />
3.1. Celebrarea căsătoriei<br />
3.2. Momentul încheierii căsătoriei<br />
Secţiunea 4 - Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei ...................... 70<br />
4.1. Întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie<br />
4.2. Dovada căsătoriei<br />
Secţiunea 5 - Formalităţi privind regimul matrimonial ........................ 72<br />
TITLUL IV.<br />
NULITATEA CĂSĂTORIEI ............................................................ 74<br />
CAPITOLUL 1<br />
Cazuri <strong>de</strong> nulitate. Regim juridic ......................................................... 74<br />
Secţiunea 1 - Reglementare. Clasificare ............................................... 74<br />
Secţiunea 2 - Nulităţi absolute ale căsătoriei. Regim juridic ............... 75<br />
2.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate absolută<br />
2.2. Regim juridic<br />
Secţiunea 3 - Nulităţi relative ale căsătoriei. Regim juridic ................. 87<br />
3.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă<br />
3.2. Regim juridic<br />
CAPITOLUL 2<br />
Efectele nulităţii.................................................................................... 94<br />
Secţiunea 1 - Precizări prealabile ......................................................... 94<br />
Secţiunea 2 - Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei ........................... 94<br />
Secţiunea 3 - Situaţia copiilor .............................................................. 96<br />
Secţiunea 4 - Căsătoria putativă ........................................................... 97<br />
4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
4.2. Condiţiile şi dovada bunei cre<strong>din</strong>ţe<br />
4.3. Efectele căsătoriei putative<br />
Secţiunea 5 - Opozabilitatea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti ........................... 102<br />
TITLUL V.<br />
DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE<br />
ALE SOŢILOR ................................................................................. 105<br />
3
CAPITOLUL 1<br />
Autonomia reglementării raporturilor personale .............................. 105<br />
CAPITOLUL 2<br />
Luarea <strong>de</strong>ciziilor <strong>de</strong> către soţi ............................................................ 107<br />
CAPITOLUL 3<br />
Îndatoririle soţilor .............................................................................. 108<br />
3.1. Îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral reciproc<br />
3.2. Îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună (obligaţia <strong>de</strong> coabitare)<br />
3.3. Îndatoririle conjugale (<strong>de</strong>bitum conjugale)<br />
3.4. Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate<br />
3.5. Obligaţia <strong>de</strong> a purta numele comun<br />
CAPITOLUL 4<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa personală a soţilor ....................................................... 112<br />
CAPITOLUL 5<br />
Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu .................. 114<br />
TITLUL VI.<br />
REGIMUL MATRIMONIAL ......................................................... 115<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii introductive .................................................................... 115<br />
Secţiunea 1 - Noţiunea <strong>de</strong> regim matrimonial.<br />
Caracterizare generală ................................................... 115<br />
Secţiunea 2 - Fundamentul regimului matrimonial ............................ 117<br />
Secţiunea 3 - Natura juridică a regimului matrimonial ...................... 118<br />
Secţiunea 4 - Principiile regimurilor matrimoniale ............................ 120<br />
4.1. Principiul egalităţii în drepturi <strong>din</strong>tre soţi<br />
4.2. Principiul libertăţii alegerii şi modificării<br />
regimului matrimonial<br />
4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial<br />
4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial<br />
4.3. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului<br />
căsătoriei<br />
4
Secţiunea 5 - Clasificarea regimurilor matrimoniale ......................... 124<br />
CAPITOLUL 2<br />
Convenţia matrimonială ..................................................................... 126<br />
Secţiunea 1 - Noţiune ......................................................................... 126<br />
Secţiunea 2 - Originea convenţiei matrimoniale ................................ 127<br />
Secţiunea 3 - Natura juridică .............................................................. 128<br />
Secţiunea 4 - Delimitarea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> alte<br />
instituţii ........................................................................ 128<br />
Secţiunea 5 - Formarea convenţiei matrimoniale ............................... 130<br />
5.1. Condiţii <strong>de</strong> validitate (<strong>de</strong> fond şi <strong>de</strong> formă)<br />
5.1.1. Capacitatea<br />
5.1.2. Consimţământul<br />
5.1.3. Obiectul<br />
5.1.4. Cauza<br />
5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale<br />
5.1.6. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />
5.1.7. Sancţiuni<br />
5.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate. Publicitatea<br />
convenţiei matrimoniale<br />
5.2.1. Formalităţi generale<br />
5.2.1.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
5.2.1.2. Publicitatea convenţiilor matrimoniale<br />
potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
5.2.2. Formalităţi speciale<br />
5.2.3. Sancţiunea neîn<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />
publicitate<br />
Secţiunea 6 - Efectele convenţiilor matrimoniale .............................. 150<br />
CAPITOLUL 3<br />
Regimul primar imperativ .................................................................. 152<br />
Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii generale privind regimul primar<br />
imperativ ...................................................................... 152<br />
1.1. Noţiune<br />
1.2. Trăsăturile regimului primar imperativ<br />
Secţiunea 2 - Regimul primar imperativ în situaţia normală .............. 154<br />
5
2.1. Inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa vieţii familiale (coeziunea patrimonială a<br />
cuplului)<br />
2.1.1. Locuinţa <strong>familiei</strong><br />
2.1.1.1. Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong><br />
2.1.1.2. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune<br />
2.1.1.3. Regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong><br />
2.1.1.4. Bunurile mobile care servesc locuinţei<br />
<strong>familiei</strong><br />
2.1.1.5. Efectele divorţului asupra locuinţei comune<br />
2.1.2. Cheltuielile căsătoriei<br />
2.1.2.1. Noţiune<br />
2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa economică şi socială reciprocă a soţilor<br />
2.2.1. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională<br />
2.2.1.1. Libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o profesie<br />
2.2.1.2. Participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi la exercitarea<br />
profesiei <strong>de</strong> către celălalt soţ<br />
2.2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor. Dreptul la<br />
informare<br />
2.2.2.1. Încheierea <strong>de</strong> acte juridice<br />
2.2.2.2. Depozitele bancare. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia<br />
<strong>din</strong>tre soţi<br />
2.2.2.3. Dreptul la informare<br />
Secţiunea 3 - Adaptarea regimului matrimonial în situaţia <strong>de</strong><br />
criză .............................................................................. 182<br />
3.1. Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
3.1.1. Noţiune<br />
3.1.2. Natura juridică<br />
3.1.3. Cauzele<br />
3.1.4. Câmpul <strong>de</strong> aplicare a reprezentării judiciare<br />
3.1.4.1. Puterile exercitate <strong>de</strong> soţul reprezentant<br />
3.1.4.2. Întin<strong>de</strong>rea reprezentării<br />
3.1.5. Efectele reprezentării<br />
3.1.6. Încetarea mandatului judiciar<br />
3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
3.2.1. Noţiune<br />
3.2.2. Natura măsurii<br />
3.2.3. Condiţiile măsurii<br />
3.2.4. Caracterele măsurii<br />
3.2.5. Sancţiunea<br />
6
CAPITOLUL 4<br />
Regimul comunităţii legale ................................................................. 192<br />
Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii prealabile .................................................. 192<br />
Secţiunea 2 - Caracterizare generală .................................................. 192<br />
2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii legale<br />
2.2. Trăsăturile regimului comunităţii legale<br />
2.2.1. Regim <strong>de</strong> comunitate parţială<br />
2.2.2. Regim legal, unic, obligatoriu şi imutabil<br />
Secţiunea 3 - Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui soţ ........ 195<br />
3.1. Precizări prealabile<br />
3.2. Bunurile comune ale soţilor<br />
3.2.1. Calificare. Criteriile generale <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminare a<br />
bunurilor comune<br />
3.3. Dovada bunurilor comune<br />
3.4. Bunurile proprii ale soţilor<br />
3.4.1. Precizări privind categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii<br />
3.4.2. Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii prevăzute<br />
<strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
3.4.3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui<br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
3.4.4. Natura juridică a salariului<br />
3.4.5. Dovada bunurilor proprii<br />
3.4.5.1. Importanţă. Reglementare<br />
3.5. Pasivul matrimonial<br />
3.5.1. Datoriile soţilor<br />
3.5.1.1. Conţinut<br />
3.5.1.2. Calificarea datoriilor soţiilor<br />
3.5.1.3. Categoriile <strong>de</strong> datorii comune potrivit<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
3.5.1.4. Datoriile comune ale soţilor potrivit<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
3.5.2. Regimul juridic al datoriilor soţilor<br />
3.5.2.1. Reguli specifice<br />
3.5.2.2. Regimul juridic al datoriilor personale<br />
3.5.2.3. Regimul juridic al datoriilor comune<br />
Secţiunea 4 - Funcţionarea regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri ............. 213<br />
7
4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind gestiunea<br />
bunurilor comune<br />
4.1.1. Noţiune<br />
4.1.2. Gestiunea comună (cogestiunea)<br />
4.1.3. Gestiunea paralelă (concurentă)<br />
4.1.4. Corecţii<br />
4.1.5. Gestiunea exclusivă<br />
4.1.6. Gestiunea separată<br />
4.2. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
4.2.1. Reglementare. Calificare<br />
4.2.2. Conţinutul principiului gestiunii comune<br />
4.2.3. Prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi<br />
4.2.3.1. Raţiunea reglementării<br />
4.2.3.2. Înţelesul prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit<br />
reciproc între soţi<br />
4.2.3.3. Forţa prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc<br />
4.2.4. Limitele mandatului tacit reciproc<br />
4.2.4.1. Clasificarea limitelor mandatului<br />
tacit reciproc<br />
4.2.4.2. Limite <strong>de</strong> fapt<br />
4.2.4.3. Limite convenţionale<br />
4.2.4.4. Limite legale<br />
4.2.4.5. Sancţiunea nerespectării limitelor<br />
mandatului tacit reciproc<br />
4.3. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor<br />
asupra bunurilor proprii) potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
4.4. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
4.4.1. Aspecte generale<br />
4.4.2. Sistemul gestiunii paralele<br />
4.4.2.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />
4.4.2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru actele<br />
care prejudiciază comunitatea<br />
4.4.3. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii)<br />
- excepţie <strong>de</strong> la sistemul gestiunii paralele<br />
4.4.3.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />
4.4.3.2. Modalităţile <strong>de</strong> exprimare a<br />
consimţământului<br />
4.4.3.3. Sancţiunea<br />
4.5. Gestiunea exclusivă potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
8
4.6. Gestiunea bunurilor proprii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
Secţiunea 5 - Împărţeala (partajul) bunurilor comune în timpul<br />
căsătoriei ....................................................................... 234<br />
5.1. Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />
potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
5.2. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />
potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
Secţiunea 6 - Dispoziţii speciale <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> privind<br />
drepturile soţilor în lumina legislaţiei societăţilor<br />
comerciale .................................................................... 237<br />
Secţiunea 7 - Încetarea şi lichidarea comunităţii ................................ 240<br />
7.1. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
7.1.1. Cauzele încetării regimului comunităţii legale<br />
7.1.2. Data încetării comunităţii <strong>de</strong> bunuri la divorţ<br />
7.1.3. Partajul bunurilor comune<br />
7.1.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> partaj<br />
7.1.3.2. Împărţirea bunurilor comune prin<br />
bună învoială<br />
7.1.3.3. Împărţirea bunurilor comune prin<br />
hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />
7.1.3.4. Efectele partajului<br />
7.2. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
7.2.1. Cazurile <strong>de</strong> încetare a regimului matrimonial<br />
7.2.2. Data încetării regimului comunităţii legale<br />
7.2.3. Lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
7.2.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> lichidare<br />
7.2.3.2. Lichidarea comunităţii. Efectele partajului<br />
CAPITOLUL 5<br />
Regimuri matrimoniale convenţionale .............................................. 254<br />
Secţiunea 1 - Regimul comunităţii convenţionale .............................. 254<br />
1.1. Preliminarii<br />
1.2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii<br />
1.2.1. Comunitatea extinsă<br />
1.2.2. Comunitatea restrânsă<br />
1.3. Clauze <strong>de</strong> modificare a gestiunii bunurilor<br />
1.4. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii<br />
9
1.4.1. Preliminarii<br />
1.4.2. Clauza <strong>de</strong> preciput<br />
1.4.3. Modalităţi privind lichidarea comunităţii<br />
convenţionale<br />
Secţiunea 2 - Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri ........................................ 265<br />
2.1. Succintă caracterizare<br />
2.2. Separaţia <strong>de</strong> bunuri potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
2.2.1. Temeiul juridic al separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />
2.2.2. Separaţia patrimoniilor<br />
2.2.2.1. Separaţia activului<br />
2.2.2.2. Separaţia pasivului<br />
2.2.2.3. Dovada bunurilor<br />
2.2.3. Gestiunea bunurilor<br />
2.2.4. Lichidarea regimului<br />
CAPITOLUL 6<br />
Modificarea regimului matrimonial ................................................... 276<br />
Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii generale .................................................... 276<br />
Secţiunea 2 - Modificarea regimului matrimonial potrivit<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> ............................................................ 276<br />
2.1. Delimitări conceptuale<br />
2.2. Modificarea convenţională a regimului matrimonial<br />
2.2.1. Reglementare<br />
2.2.2. Condiţii <strong>de</strong> fond<br />
2.2.2.1. Condiţii generale<br />
2.2.2.2. Condiţie specială<br />
2.2.2.3. Limitele modificării regimului matrimonial<br />
2.2.3. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />
2.2.3.1. Condiţii ad validitatem<br />
2.2.3.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi<br />
2.2.4. Efectele modificării convenţionale a regimului<br />
matrimonial<br />
2.3. Modificarea judiciară a regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
2.3.1. Condiţii<br />
2.3.2. Efectele modificării judiciare a comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
2.3.2.1. Efectele între soţi<br />
2.3.2.2. Efectele faţă <strong>de</strong> terţi<br />
10
TITLUL VII.<br />
DESFACEREA CĂSĂTORIEI ....................................................... 287<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii generale. Noţiunea <strong>de</strong> „<strong>de</strong>sfacere a căsătoriei”.<br />
Reglementare ..................................................................................... 287<br />
CAPITOLUL 2<br />
Cazurile <strong>de</strong> divorţ ............................................................................... 290<br />
Secţiunea 1 - Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară .............. 292<br />
Secţiunea 2 - Divorţul prin acordul soţilor pe care administrativă<br />
sau prin procedură notarială .......................................... 293<br />
Secţiunea 3 - Divorţul <strong>din</strong> culpă ......................................................... 296<br />
Secţiunea 4 - Divorţul după o separare în fapt ................................... 301<br />
Secţiunea 5 - Divorţul <strong>din</strong> cauza stării sănătăţii unui soţ ................... 301<br />
CAPITOLUL 3<br />
Efectele divorţului .............................................................................. 304<br />
Secţiunea 1 - Data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei .............................................. 304<br />
Secţiunea 2 - Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />
nepatrimoniale <strong>din</strong>tre soţi ............................................ 304<br />
Secţiunea 3 - Efectele divorţului asupra relaţiilor patrimoniale<br />
<strong>din</strong>tre foştii soţi ............................................................ 306<br />
3.1. Efecte cu privire la regimul matrimonial<br />
3.2. Dreptul la <strong>de</strong>spăgubiri<br />
3.3. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi<br />
3.4. Prestaţia compensatorie<br />
Secţiunea 4 - Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />
<strong>din</strong>tre părinţi şi copiii lor minori .................................. 316<br />
4.1. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei asupra relaţiilor personale<br />
<strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
4.1.1. Încre<strong>din</strong>ţarea copiilor<br />
4.2. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
4.2.1. Contribuţia părinţilor la cheltuielile <strong>de</strong> creştere,<br />
educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului<br />
4.2.2. Alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />
11
TITLUL VIII.<br />
FILIAŢIA .......................................................................................... 325<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii introductive. Noţiune ..................................................... 325<br />
CAPITOLUL 2<br />
Filiaţia ................................................................................................ 327<br />
Secţiunea 1 - Filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă .................................................... 327<br />
Secţiunea 2 - Stabilirea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tată. Prezumţia <strong>de</strong><br />
paternitate ...................................................................... 330<br />
2.1. Acţiunea în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />
2.2. Acţiunea în tăgada paternităţii<br />
2.3. Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie<br />
CAPITOLUL 3<br />
Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator ..................... 339<br />
Secţiunea 1 - Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate<br />
medical ........................................................................ 340<br />
Secţiunea 2 - Confi<strong>de</strong>nţialitatea informaţiilor .................................... 341<br />
CAPITOLUL 4<br />
Situaţia legală a copilului .................................................................. 342<br />
TITLUL IX.<br />
ADOPŢIA ......................................................................................... 344<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiune. Reglementare ....................................................................... 344<br />
Secţiunea 1 - Principiile adopţiei ........................................................ 347<br />
1.1. Principiul interesului superior al copilului<br />
Secţiunea 2 - Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />
familial ......................................................................... 348<br />
Secţiunea 3 - Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se<br />
seama <strong>de</strong> originea sa etnică, culturală şi lingvistică .... 349<br />
12
CAPITOLUL 2<br />
Condiţii <strong>de</strong> fond ale adopţiei .............................................................. 350<br />
2.1. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatului<br />
2.2. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana sau familia adoptatoare<br />
2.3. Cerinţe legate <strong>de</strong> consimţământul altor persoane implicate în<br />
adopţie<br />
2.4. Impedimente la adopţie<br />
CAPITOLUL 3<br />
Efectele adopţiei ................................................................................. 361<br />
3.1. Relaţiile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale adoptatului<br />
3.2. Raporturile <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator<br />
3.2.1. Ocrotirea părintească a copilului adoptat<br />
3.2.2. Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
3.2.3. Vocaţia succesorală legală<br />
3.2.4. Cetăţenia adoptatului<br />
3.2.5. Numele şi prenumele adoptatului<br />
3.2.6. Dreptul la informare<br />
CAPITOLUL 4<br />
Încetarea adopţiei ............................................................................... 368<br />
4.1. Desfacerea adopţiei<br />
4.2. Nulitatea adopţiei<br />
4.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei<br />
4.4. Efectele încetării adopţiei<br />
TITLUL X.<br />
AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ ................................................ 372<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiune ............................................................................................... 372<br />
CAPITOLUL 2<br />
Drepturile şi îndatoririle părinţilor ................................................... 373<br />
CAPITOLUL 3<br />
Exercitarea autorităţii părinteşti ........................................................ 378<br />
13
CAPITOLUL 4<br />
Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti ................................. 379<br />
TITLUL XI.<br />
OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE ............................... 380<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere ................... 380<br />
Secţiunea 1 - Caracterele juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere ………………………………...………….. 380<br />
CAPITOLUL 2<br />
Persoanele între care există obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
şi or<strong>din</strong>ea în care se datorează ……………………………….……. 387<br />
CAPITOLUL 3<br />
Condiţiile obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere …………………...……..……… 393<br />
CAPITOLUL 4<br />
Stabilirea şi executarea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere ............................... 399<br />
4.1. Cuantumul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
4.2. Stingerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
4.3. Plata pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
14
TITLUL I<br />
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND<br />
REGLEMENTAREA FAMILIEI<br />
ÎN NOUL COD CIVIL<br />
CAPITOLUL 1<br />
Preliminarii<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (Legea 287/17 iulie 2009, publicată în<br />
M.Of. nr. 511 <strong>din</strong> 24 iulie 2009) reglementează relaţiile <strong>de</strong> familie<br />
în Cartea a II-a, intitulată „Despre familie” (art. 258-534) 1 ,<br />
marcând revenirea, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii legislative, la<br />
tradiţia încorporării reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie în <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>civil</strong>, soluţie pe care, iniţial, o consacra şi <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864.<br />
Pe cale <strong>de</strong> consecinţă, prin legea pentru punerea în aplicare a<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (în continuare N.C.civ.) se va realiza abrogarea<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />
Noua reglementare a relaţiilor <strong>de</strong> familie valorifică<br />
soluţiile şi propunerile „<strong>de</strong> lege ferenda” conturate în doctrină şi<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă, având ca surse principale <strong>de</strong> inspiraţie <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong><br />
francez, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> <strong>din</strong> Quebec, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> elveţian. De<br />
asemenea, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> integrează principii şi reglementări care<br />
se regăsesc în prezent la nivelul unor reglementări speciale,<br />
precum cele <strong>din</strong> materia protecţiei drepturilor copilului.<br />
Cele mai spectaculoase modificări au fost aduse în<br />
materia regimurilor matrimoniale, prin reglementarea<br />
1 Art. 2664 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că acesta va intra în vigoare la data care va fi<br />
stabilită prin legea <strong>de</strong> punere în aplicare a acestuia. În termen <strong>de</strong> 12 luni <strong>de</strong> la<br />
data publicării <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare<br />
proiectul <strong>de</strong> lege pentru punerea în aplicare a <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>. Prin legea <strong>de</strong><br />
punere în aplicare, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> va fi abrogat.<br />
15
convenţiilor matrimoniale, a divorţului (prin posibilitatea conferită<br />
soţilor <strong>de</strong> a divorţa prin acordul lor pe cale administrativă sau<br />
notarială), a filiaţiei (prin modificarea regimului juridic al<br />
acţiunilor în filiaţie), a protecţiei copilului (printr-o nouă<br />
reglementare a autorităţii părinteşti).<br />
16
CAPITOLUL 2<br />
Dispoziţiile generale privind familia<br />
Titlul I <strong>din</strong> Cartea a II-a cuprin<strong>de</strong> dispoziţiile generale<br />
privind familia, care exprimă principiile generale care stau la baza<br />
reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie.<br />
În esenţă, aceste dispoziţii generale au <strong>de</strong>ja corespon<strong>de</strong>nt<br />
în reglementările existente, fie la nivel constituţional, fie la nivelul<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> ori al unor legi speciale, fie în cuprinsul unor<br />
convenţii internaţionale la care România este parte.<br />
Scopul urmărit <strong>de</strong> legiuitor a fost acela <strong>de</strong> a concentra în<br />
câteva texte principiile fundamentale aplicabile în materia<br />
reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie, care, în prezent se regăsesc<br />
dispersate şi <strong>de</strong> a ridica astfel structura <strong>de</strong> rezistenţă a întregii<br />
reglementări a <strong>familiei</strong>.<br />
Secţiunea 1. Fundamentele <strong>familiei</strong><br />
Astfel, potrivit art. 258, „(1) Familia se întemeiază pe<br />
căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum<br />
şi pe <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea părinţilor <strong>de</strong> a asigura creşterea şi<br />
educarea copiilor lor.<br />
(2) Familia are <strong>dreptul</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii şi a<br />
statului.<br />
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi<br />
sociale, încheierea căsătoriei, precum şi <strong>de</strong>zvoltarea şi<br />
consolidarea <strong>familiei</strong>.<br />
(4) În sensul prezentului <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin soţi se înţelege<br />
bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.”<br />
Alin. (1) al acestui text preia practic principiul consacrat<br />
prin art. 48 alin. (1) <strong>din</strong> Constituţie şi reflectă fundamentul<br />
relaţiilor <strong>de</strong> familie care se întemeiază, în principal, pe căsătorie.<br />
17
Alin. (2) exprimă, în concordanţă cu documentele<br />
internaţionale la care România este parte 2 , expres rolul <strong>familiei</strong><br />
ca instituţie socială fundamentală a societăţii, precum şi protecţia<br />
specială <strong>de</strong> care beneficiază <strong>din</strong> partea statului.<br />
S-ar putea consi<strong>de</strong>ra că textul are corespon<strong>de</strong>nt în<br />
preve<strong>de</strong>rile art. 1 alin. (1) <strong>din</strong> C.fam., potrivit cărora “statul<br />
ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi<br />
sociale, <strong>de</strong>zvoltarea şi consolidarea <strong>familiei</strong>”.<br />
Textul <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine însă o nuanţă: consacră<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>familiei</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii sau a statului. În<br />
mod corespunzător, alin. (3) <strong>de</strong>zvoltă obligaţia statului <strong>de</strong> a<br />
sprijini familia.<br />
În sfârşit, alin. (4) <strong>de</strong>fineşte noţiunea <strong>de</strong> soţi, aşezând la<br />
baza căsătoriei, ca şi condiţie esenţială, diferenţa <strong>de</strong> sex.<br />
Secţiunea 2. Principiile căsătoriei<br />
Art. 259 sintetizează principiile instituţiei căsătoriei,<br />
având corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 48 alin. (2) <strong>din</strong> Constituţie.<br />
Este <strong>de</strong> remarcat faptul că alin. (1) cuprin<strong>de</strong> o <strong>de</strong>finiţie<br />
legală a căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un<br />
bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.<br />
În esenţă, aceasta nu diferă faţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>finiţiile date în<br />
literatura juridică, în condiţiile în care <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu conţinea<br />
o asemenea <strong>de</strong>finiţie.<br />
2<br />
Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată şi proclamată <strong>de</strong><br />
Adunarea Generală a O.N.U., prin Rezoluţia nr. 217A (III) <strong>din</strong> 10 <strong>de</strong>cembrie<br />
1948 (art.16), Pactul internaţional cu privire la drepturile <strong>civil</strong>e şi politice,<br />
adoptat <strong>de</strong> Adunarea Generală a O.N.U., prin Rezoluţia 2.200 A (XXI) <strong>din</strong> 16<br />
<strong>de</strong>cembrie 1966 (art.23) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile<br />
economice, sociale şi culturale (art.10), ratificate <strong>de</strong> România prin Decretul nr.<br />
212/1974, Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg, la 3 mai<br />
1996, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 74/1999 - (art.16) proclamă că<br />
familia este “elementul fundamental al societăţii” sau “celula fundamentală” a<br />
societăţii şi are <strong>dreptul</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii şi a statului.<br />
18
Se remarcă <strong>din</strong> nou intenţia legiuitorului <strong>de</strong> a insista<br />
asupra faptului că este vorba doar <strong>de</strong> o uniune între bărbat şi<br />
femeie.<br />
Alin. (2) al art. 259 consacră faptul că „Bărbatul şi femeia<br />
au <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se căsători în scopul <strong>de</strong> a întemeia o familie”.<br />
Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile art. 12 <strong>din</strong> Convenţia<br />
europeană a drepturilor omului (CEDO), potrivit căruia începând<br />
cu vârsta stabilită <strong>de</strong> lege, bărbatul şi femeia au <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se<br />
căsători şi <strong>de</strong> a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce<br />
reglementează exercitarea acestui drept.<br />
Există însă şi <strong>de</strong> această dată o <strong>de</strong>osebire între cele două<br />
texte. Astfel, art. 12 <strong>din</strong> CEDO consacră nu un singur drept, ci<br />
două, respectiv <strong>dreptul</strong> la căsătorie şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o<br />
familie; chiar dacă cele două drepturi sunt strâns legate, totuşi nu<br />
sunt condiţionate unul <strong>de</strong> celălalt.<br />
Astfel, este posibil ca „familia” să fie întemeiată pe baza<br />
unor legături <strong>de</strong> fapt, în lipsa încheierii unei căsătorii, dar<br />
aducând pe lume copii în cadrul acestei convieţuiri în fapt. De<br />
asemenea, întemeierea unei familii se poate realiza şi prin<br />
adoptarea unui copil <strong>de</strong> către o persoană necăsătorită.<br />
Prin urmare, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o familie nu este<br />
condiţionat <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la căsătorie, ci – mai curând – <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong><br />
<strong>de</strong> a avea copii, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> a procrea, precum şi <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />
adopta copii.<br />
Reciproca este însă valabilă: întrucât prin căsătorie se<br />
întemeiază întot<strong>de</strong>auna o familie, chiar dacă soţii nu procreează<br />
sau nu adoptă un copil, rezultă că <strong>dreptul</strong> la căsătorie implică<br />
întot<strong>de</strong>auna <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o familie.<br />
În schimb, alin. (2) al art. 259 consacră doar <strong>dreptul</strong><br />
fundamental <strong>de</strong> a încheia o căsătorie „în scopul” întemeierii unei<br />
<strong>familiei</strong>. Aşadar, întemeierea unei familii constituie cauza<br />
<strong>de</strong>terminantă a căsătoriei.<br />
Alin. (3) preve<strong>de</strong> caracterul laic al căsătoriei şi are<br />
corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza a II-a <strong>din</strong><br />
19
Constituţie, în sensul că „Celebrarea religioasă a căsătoriei poate<br />
fi făcută numai după încheierea căsătoriei <strong>civil</strong>e.”<br />
Alin. (4)-(6) fac distincţie între <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei,<br />
atunci când este afectată <strong>de</strong> o cauză <strong>de</strong> nulitate, încetarea (prin<br />
<strong>de</strong>cesul sau <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a morţii unuia <strong>din</strong>tre soţi) şi<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ.<br />
Secţiunea 3. Egalitatea în drepturi a copiilor<br />
Potrivit art. 260, „Copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei sunt egali în<br />
faţa legii cu cei <strong>din</strong> căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi.”<br />
Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile art. 48 alin. (3) <strong>din</strong><br />
Constituţie, potrivit cărora „copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei sunt egali în<br />
faţa legii cu cei <strong>din</strong> căsătorie.” Tot astfel, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> a<br />
consacrat principiul conform căruia „Copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />
a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească are, faţă <strong>de</strong> părinte şi ru<strong>de</strong>le acestuia, aceeaşi<br />
situaţie ca şi situaţia legală a unui copil <strong>din</strong> căsătorie”. De<br />
asemenea, România este parte la Convenţia europeană asupra<br />
statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, adoptată la<br />
Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi ratificată prin Legea nr.<br />
101/1992.<br />
Art. 260 <strong>din</strong> N.C.civ. aduce, însă, un element suplimentar<br />
faţă <strong>de</strong> aceste reglementări anterioare, pentru că se referă expres şi<br />
la copiii adoptaţi pe care îi asimilează copiilor fireşti <strong>din</strong> punctul<br />
<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al statutului lor legal.<br />
Secţiunea 4. Îndatoririle părinţilor.<br />
Raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
Potrivit art. 261, „Părinţii sunt cei care au, în primul rând,<br />
îndatorirea <strong>de</strong> creştere şi educare a copiilor lor minori.”<br />
Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile Convenţiei ONU cu<br />
privire la drepturile copilului, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea<br />
nr. 18/1990, care instituie primordialitatea responsabilităţii<br />
20
părinteşti şi se regăseşte <strong>de</strong>opotrivă în art. 5 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,<br />
potrivit căruia „Răspun<strong>de</strong>rea pentru creşterea şi asigurarea<br />
<strong>de</strong>zvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având<br />
obligaţia <strong>de</strong> a-şi exercita drepturile şi <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţiile<br />
faţă <strong>de</strong> copil ţinând seama cu prioritate <strong>de</strong> interesul superior al<br />
acestuia.”<br />
Secţiunea 5. Relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
În continuarea art. 261, conform art. 262, „(1) Copilul nu<br />
poate fi separat <strong>de</strong> părinţii săi fără încuviinţarea acestora, cu<br />
excepţia cazurilor prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
(2) Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la<br />
unul <strong>din</strong>tre ei are <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu aceştia.<br />
Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat <strong>de</strong>cât în condiţiile<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege, pentru motive temeinice, luând în consi<strong>de</strong>rare<br />
interesul superior al copilului.”<br />
Şi acest text îşi are practic izvorul în preve<strong>de</strong>rile<br />
Convenţiei ONU cu privire la drepturile copiilor şi în dispoziţiile<br />
corespunzătoare ale art. 16 <strong>din</strong> Legea nr. 272/2004 privind<br />
protecţia şi promovarea drepturilor copilului.<br />
Secţiunea 6. Principiul interesului superior al copilului<br />
Art. 263 enunţă principiul fundamental care stă la baza<br />
tuturor măsurilor privitoare la copii, respectiv respectarea<br />
interesului superior al copilului.<br />
Astfel, potrivit art. 263 „(1) Orice măsură privitoare la<br />
copil, indiferent <strong>de</strong> autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea<br />
interesului superior al copilului.<br />
(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii,<br />
autorităţile competente sunt datoare să <strong>de</strong>a toate îndrumările<br />
necesare pentru ca părţile să recurgă la meto<strong>de</strong>le <strong>de</strong> soluţionare a<br />
conflictelor pe cale amiabilă.<br />
21
(3) Procedurile referitoare la relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare<br />
la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont<br />
<strong>de</strong> ele în hotărârile pe care le iau.<br />
(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se <strong>de</strong>sfăşoare<br />
într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi<br />
relaţiile <strong>de</strong> familie să nu fie afectate.<br />
(5) În sensul preve<strong>de</strong>rilor legale privind protecţia<br />
copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta<br />
<strong>de</strong> 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu,<br />
potrivit legii.”<br />
Principiul ocrotirii intereselor copilului a fost consacrat şi<br />
<strong>de</strong> art. 48 alin. (3) şi art. 49 <strong>din</strong> Constituţie, el existând şi în art. 1<br />
alin. (2) C.fam.<br />
Şi acest text are corespon<strong>de</strong>nt în reglementarea anterioară<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, respectiv în preve<strong>de</strong>rile art. 24 ale Legii nr.<br />
272/2004, care au transpus principiile cuprinse în Convenţia ONU<br />
cu privire la drepturile copilului.<br />
Definiţia noţiunii <strong>de</strong> copil cuprinsă în alin. (5) al art. 263<br />
este i<strong>de</strong>ntică <strong>de</strong>finiţiei cuprinse în art. 4 lit. a) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
272/2004.<br />
Secţiunea 7. Ascultarea copilului<br />
Art. 264 <strong>din</strong> N.C.civ. ridică la rangul <strong>de</strong> principiu<br />
ascultarea minorului în procedurile administrative şi judiciare.<br />
Astfel, textul stabileşte că: „(1) În procedurile<br />
administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului<br />
care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea,<br />
poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani, dacă<br />
autoritatea competentă consi<strong>de</strong>ră că acest lucru este necesar<br />
pentru soluţionarea cauzei.<br />
(2) Dreptul <strong>de</strong> a fi ascultat presupune posibilitatea<br />
copilului <strong>de</strong> a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa,<br />
<strong>de</strong> a-şi exprima opinia şi <strong>de</strong> a fi informat asupra consecinţelor pe<br />
22
care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra<br />
consecinţelor oricărei <strong>de</strong>cizii care îl priveşte.<br />
(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit<br />
preve<strong>de</strong>rilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii <strong>de</strong> către<br />
autoritatea competentă trebuie motivată.<br />
(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în consi<strong>de</strong>rare în<br />
raport cu vârsta şi cu gradul său <strong>de</strong> maturitate.<br />
(5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau<br />
prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi<br />
preve<strong>de</strong>rile referitoare la <strong>de</strong>semnarea <strong>de</strong> către instanţă a unui<br />
reprezentant în caz <strong>de</strong> conflict <strong>de</strong> interese rămân aplicabile.”<br />
Textul are corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 24 <strong>din</strong> Legea<br />
nr. 272/2004.<br />
Secţiunea 8. Instanţa <strong>de</strong> tutelă<br />
Art. 265 instituie instanţa <strong>de</strong> tutelă ca şi instanţă<br />
specializată în materia cauzelor <strong>de</strong> familie. Astfel, toate măsurile<br />
date prin Cartea a II-a – „Familia” în competenţa instanţei<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti, precum şi toate litigiile privind aplicarea<br />
dispoziţiilor prezentei cărţi sunt <strong>de</strong> competenţa instanţei <strong>de</strong> tutelă<br />
prevăzute la art. 107.<br />
Potrivit art. 107, procedurile <strong>din</strong> cod privind ocrotirea<br />
persoanei prin tutelă şi curatelă sunt <strong>de</strong> competenţa instanţei <strong>de</strong><br />
tutelă şi familie stabilite potrivit legii, <strong>de</strong>numită în continuare<br />
instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />
Aşadar, în tot ceea ce priveşte ocrotirea persoanei fizice,<br />
precum şi relaţiile <strong>de</strong> familie, fie nepatrimoniale, fie patrimoniale,<br />
competenţa va aparţine instanţei <strong>de</strong> tutelă şi <strong>de</strong> familie, <strong>de</strong>numită<br />
generic instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />
În aplicarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin legea pentru<br />
organizarea ju<strong>de</strong>cătorească se vor stabili regulile privind<br />
alcătuirea şi funcţionarea instanţei <strong>de</strong> tutelă, ca şi instanţă<br />
specializată.<br />
23
TITLUL II<br />
LOGODNA<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noutatea reglementării. Natură juridică<br />
Logodna nu reprezintă altceva <strong>de</strong>cât o promisiune<br />
reciprocă <strong>de</strong> căsătorie, făcută – <strong>de</strong> regulă – într-un cadru festiv.<br />
Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu<br />
este <strong>de</strong> conceput existenţa unei obligaţii <strong>de</strong> a încheia o căsătorie.<br />
Altfel spus, libertatea <strong>de</strong> a se căsători, prin componenta ei -<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a nu se căsători – face imposibilă o asemenea obligaţie<br />
juridică.<br />
Vechile noastre legiuiri, <strong>Cod</strong>urile Calimach, Caragea şi<br />
Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care<br />
obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> (după<br />
mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez) şi apoi <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> n-au mai<br />
reglementat logodna, <strong>din</strong> dorinţa <strong>de</strong> a da libertăţii matrimoniale<br />
<strong>de</strong>plină consistenţă. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră Capitolul I al<br />
Titlului II „Căsătoria” <strong>din</strong> Cartea a II-a logodnei, pe care o<br />
reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei.<br />
Este <strong>de</strong> remarcat faptul că logodna este expres prevăzută<br />
în unele legislaţii, precum <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> german 3 şi <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong><br />
elveţian. 4<br />
3 <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> german <strong>din</strong> 1900 (art. 1297-1302) dispune că, în baza logodnei, nu<br />
se poate formula o acţiune pentru a obliga la încheierea căsătoriei, însă<br />
<strong>de</strong>zicerea nejustificată <strong>de</strong> logodnă dă <strong>dreptul</strong> fiecărui logodnic la restituirea<br />
cadourilor ce şi le-au făcut în temeiul logodnei şi la repararea prejudiciilor<br />
cauzate prin <strong>de</strong>zicere.<br />
4 <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> elveţian (art. 90-93) preve<strong>de</strong> expres că logodna nu obligă la<br />
încheierea căsătoriei, dar în caz <strong>de</strong> rupere a logodnei, foştii logodnici au <strong>dreptul</strong><br />
la restituirea cadourilor, în natură sau în echivalent potrivit regulilor prevăzute<br />
pentru îmbogăţirea fără justă cauză. De asemenea, logodnicul care a făcut, cu<br />
bună-cre<strong>din</strong>ţă, cheltuieli în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o<br />
24
Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sociologic, logodna<br />
reprezintă o perioadă preparatorie, în ve<strong>de</strong>rea viitoarei căsătorii.<br />
În practică, promisiunile <strong>de</strong> căsătorie sunt a<strong>de</strong>seori dublate <strong>de</strong><br />
convieţuirea viitorilor soţi, un fel <strong>de</strong> „pre-mariaj” sau „căsătorie<br />
<strong>de</strong> probă”. Deşi, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic, simplele promisiuni<br />
<strong>de</strong> căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme <strong>de</strong> calificare<br />
juridică şi responsabilitate, nu există un contencios relevant în<br />
această materie, astfel încât, <strong>de</strong> regulă, eventualele litigii se<br />
plasează mai ales pe planul raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre<br />
concubini şi al stabilirii paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei, în cazul<br />
în care au rezultat copii.<br />
Natura juridică a logodnei este controversată în<br />
doctrină.<br />
Astfel, s-a consi<strong>de</strong>rat că logodna nu este un contract, ci un<br />
simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte<br />
extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi<br />
abuzive. Aceasta este teza cea mai răspândită.<br />
Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a<br />
logodnei, consi<strong>de</strong>rându-se că este contrar realităţii psihologice şi<br />
sociale să se nege aspectul său contractual. Dar acest contract nu<br />
are conţinutul unui antecontract <strong>de</strong> căsătorie, astfel încât părţile nu<br />
s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie <strong>de</strong> rezultat), ci s-ar<br />
obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea<br />
relaţie <strong>de</strong> natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie <strong>de</strong><br />
mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, <strong>de</strong>oarece<br />
oricare <strong>din</strong>tre părţi poate <strong>de</strong>nunţa unilateral „contractul” oricând,<br />
răspun<strong>de</strong>rea sa neputând fi antrenată <strong>de</strong>cât în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>nunţare<br />
abuzivă. Astfel înţeles, „contractul” <strong>de</strong> logodnă conduce la<br />
aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei ca un simplu<br />
fapt juridic.<br />
Deşi <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu califică expres logodna ca fiind<br />
un contract, <strong>din</strong> ansamblul reglementării s-ar putea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong><br />
această concluzie. Astfel, art. 266 <strong>de</strong>fineşte expres logodna ca<br />
pier<strong>de</strong>re prin ruperea logodnei, are <strong>dreptul</strong> la <strong>de</strong>spăgubiri, în mod echitabil,<br />
potrivit circumstanţelor.<br />
25
fiind „promisiunea reciprocă <strong>de</strong> a încheia căsătoria”. Textul se<br />
referă expres la „încheierea logodnei”, respectiv la condiţiile <strong>de</strong><br />
fond şi formalităţile logodnei.<br />
26
CAPITOLUL 2<br />
Încheierea logodnei. Efecte<br />
Potrivit art. 266 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>:<br />
„(1) Logodna este promisiunea reciprocă <strong>de</strong> a încheia<br />
căsătoria.<br />
(2) Dispoziţiile privind condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea<br />
căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia<br />
avizului medical şi a autorizării organului administrativ<br />
competent.<br />
(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi<br />
şi poate fi dovedită cu orice mijloc <strong>de</strong> probă.<br />
(4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată <strong>de</strong> încheierea<br />
logodnei.<br />
(5) Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie.”<br />
Din cuprinsul acestui text rezultă că, în ceea ce priveşte<br />
încheierea logodnei, condiţiile <strong>de</strong> fond sunt următoarele :<br />
a) diferenţa <strong>de</strong> sex (ca şi în cazul căsătoriei);<br />
b) în<strong>de</strong>plinirea celorlalte condiţii <strong>de</strong> fond cerute la<br />
încheierea căsătoriei. În cazul minorilor nu se cere însă<br />
avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare; 5<br />
c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea<br />
logodnei. Dovada se poate face cu orice mijloc <strong>de</strong><br />
probă.<br />
În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit alin. (3) al<br />
art. 266, căsătoria nu este condiţionată <strong>de</strong> încheierea logodnei, a<br />
cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate pentru viitorii<br />
soţi.<br />
De asemenea, potrivit art. 267 alin. (1) logodna nu obligă<br />
la încheierea căsătoriei, în sensul că logodnicul care rupe<br />
logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă<br />
astfel libertatea oricăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi <strong>de</strong> a se căsători sau<br />
nu.<br />
5<br />
Dintr-o eroare, textul se referă la autorizarea organului administrativ<br />
competent.<br />
27
Secţiunea 1. Condiţii<br />
CAPITOLUL 3<br />
Ruperea logodnei<br />
Oricare <strong>din</strong>tre logodnici poate rupe logodna, ceea ce<br />
echivalează cu o <strong>de</strong>nunţare unilaterală a logodnei.<br />
Potrivit alin. (3) al art. 267, ruperea logodnei nu este<br />
supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc <strong>de</strong><br />
probă.<br />
De asemenea, ca şi o garanţie a libertăţii matrimoniale,<br />
potrivit alin. (2) al art. 267, clauza penală stipulată pentru<br />
ruperea logodnei este consi<strong>de</strong>rată nescrisă.<br />
Secţiunea 2. Efecte. Restituirea darurilor.<br />
Răspun<strong>de</strong>re. Prescripţie<br />
Faptul că logodna poate fi oricând <strong>de</strong>nunţată (ruptă) în<br />
mod unilateral nu înseamnă că nu se pot produce şi anumite<br />
consecinţe juridice.<br />
Art. 268 şi art. 269 reglementează două asemenea efecte.<br />
2.1. Restituirea darurilor<br />
Potrivit art. 268, “(1) În cazul ruperii logodnei, sunt<br />
supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în<br />
consi<strong>de</strong>rarea logodnei sau, pe durata acesteia, în ve<strong>de</strong>rea<br />
căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.<br />
(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai<br />
este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.<br />
(3) Obligaţia <strong>de</strong> restituire nu există dacă logodna a încetat<br />
prin moartea unuia <strong>din</strong>tre logodnici.”<br />
28
Soluţiile sunt fireşti. Darurile manuale, făcute pentru a<br />
respecta un obicei social şi care au o valoare modică în raport cu<br />
nivelul <strong>de</strong> trai al donatorului nu se restituie.<br />
Cadourile cu valoare mare, făcute în consi<strong>de</strong>rarea<br />
căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate acestea, dacă<br />
ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu<br />
compensatoriu, în contul <strong>de</strong>spăgubirilor care s-ar cuveni părţii<br />
obligate la restituire.<br />
În doctrina franceză, în ceea ce priveşte bijuteriile <strong>de</strong><br />
familie, s-a consi<strong>de</strong>rat că acestea au un regim special: ele nu au<br />
fost remise cu titlul <strong>de</strong> donaţie (daruri manuale), ci cu titlul <strong>de</strong><br />
împrumut <strong>de</strong> folosinţă şi <strong>de</strong>ci trebuie restituite pentru a fi<br />
menţinute în familia respectivă.<br />
2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru ruperea logodnei<br />
De lege lata, chiar şi în lipsa unei reglementări exprese, în<br />
jurispru<strong>de</strong>nţa veche, anterioară anului 1948, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864, s-a consi<strong>de</strong>rat că temeiul îl constituie regulile<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun în materia răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale – art.<br />
998-999 C.Civ.<br />
Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria<br />
contractualistă asupra logodnei, răspun<strong>de</strong>rea nefiind contractuală,<br />
ci tot <strong>de</strong>lictuală, dacă se constată că <strong>de</strong>nunţarea - ca manifestare<br />
unilaterală <strong>de</strong> voinţă - a fost abuzivă. Temeiul răspun<strong>de</strong>rii nu este<br />
<strong>de</strong>ci actul logodnei, ci ruperea abuzivă, nejustificată a logodnei.<br />
În general, ceea ce se sancţionează este modalitatea în<br />
care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă,<br />
brutală, incorectă, injurioasă).<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres răspun<strong>de</strong>rea<br />
pentru ruperea logodnei în art. 269, astfel:<br />
“(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi<br />
obligată la <strong>de</strong>spăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate<br />
29
în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu<br />
împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.<br />
(2) Partea care, în mod culpabil, l-a <strong>de</strong>terminat pe celălalt<br />
să rupă logodna poate fi obligată la <strong>de</strong>spăgubiri în condiţiile alin.<br />
(1).”<br />
Reclamantul trebuie să dove<strong>de</strong>ască, aşadar, caracterul<br />
abuziv al ruperii logodnei, culpa logodnicului pârât, precum şi<br />
prejudiciul cauzat.<br />
Referitor la prejudiciu, întrucât textul nu distinge, poate fi<br />
reparat sub forma <strong>de</strong>spăgubirilor atât prejudiciul material, cât şi<br />
cel moral.<br />
În sfârşit, potrivit art. 270 <strong>din</strong> N.C.civ., <strong>dreptul</strong> la acţiune,<br />
atât pentru restituirea darurilor, cât şi în cazul răspun<strong>de</strong>rii pentru<br />
ruperea logodnei se prescrie în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la ruperea<br />
logodnei.<br />
30
TITLUL III<br />
ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI<br />
CAPITOLUL 1<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea căsătoriei<br />
Secţiunea 1. Raţiunea reglementării. Clasificare<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond, astfel cum sunt reglementate <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong>, sunt menite să asigure că încheierea căsătoriei se face în<br />
scopul întemeierii unei familii trainice şi sănătoase, <strong>de</strong> către<br />
persoanele care au aptitu<strong>din</strong>ea fizică sau morală <strong>de</strong> a întemeia o<br />
familie; aceste condiţii au, <strong>de</strong> asemenea, menirea <strong>de</strong> a asigura<br />
exprimarea unui consimţământ liber şi conştient al viitorilor soţi.<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond se clasifică în: condiţii <strong>de</strong> fond pozitive<br />
şi condiţii <strong>de</strong> fond negative sau impedimente la căsătorie.<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond pozitive trebuie să existe pentru a se<br />
încheia căsătoria.<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond negative (impedimentele la căsătorie)<br />
sunt împrejurări <strong>de</strong> fapt sau <strong>de</strong> drept care împiedică încheierea<br />
căsătoriei. Ele se invocă <strong>de</strong> terţele persoane împotriva celor care<br />
doresc să se căsătorească, pe calea opoziţiei la căsătorie, sau <strong>de</strong><br />
către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin întocmirea unui proces-verbal<br />
care constată existenţa impedimentului.<br />
31
Secţiunea 2. Condiţii <strong>de</strong> fond pozitive<br />
2.1. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond<br />
pozitive ale căsătoriei<br />
Condiţii <strong>de</strong> fond<br />
pozitive<br />
Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />
Vârsta matrimonială<br />
Comunicarea<br />
reciprocă a stării<br />
sănătăţii<br />
Consimţământul<br />
Reglementarea<br />
<strong>din</strong> C.fam<br />
Nu există<br />
Art. 4 alin.(1),<br />
astfel cum a<br />
fost modificat<br />
prin Legea nr.<br />
288/2007.<br />
Reglementarea<br />
<strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Art. 259 alin.<br />
(1) şi (2);<br />
Art. 271;<br />
Art. 277<br />
Art. 272<br />
coroborat cu<br />
art. 398<br />
Art. 10 Art. 278<br />
Art. 1 alin. (3);<br />
Art. 16<br />
Art. 21<br />
Art. 271;<br />
Art. 298<br />
Constatări<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
preve<strong>de</strong> expres<br />
această condiţie<br />
<strong>de</strong> fond<br />
În esenţă,<br />
reglementarea este<br />
asemănătoare<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />
mai preve<strong>de</strong><br />
comunicarea<br />
reciprocă a stării<br />
sănătăţii printre<br />
condiţiile <strong>de</strong> fond,<br />
ci printre<br />
formalităţile<br />
pentru încheierea<br />
căsătoriei.<br />
În esenţă,<br />
reglementarea este<br />
asemănătoare.<br />
2.2. Analiza condiţiilor <strong>de</strong> fond pozitive<br />
2.2.1. Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, această condiţie era atât <strong>de</strong><br />
evi<strong>de</strong>ntă, încât legea nu a mai prevăzut-o expres. Ea se <strong>de</strong>ducea<br />
<strong>din</strong> ansamblul reglementării căsătoriei, ca şi <strong>din</strong> unele texte <strong>din</strong><br />
C.fam. (art. 1 alin. (4): „În relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi în<br />
exerciţiul drepturilor faţă <strong>de</strong> copii, bărbatul şi femeia au drepturi<br />
32
egale.”; art. 25: „Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale<br />
în căsătorie.” – subl. ns.).<br />
În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, căsătoria poate fi încheiată<br />
numai între un bărbat şi o femeie [art. 259 alin. (1) şi (2)],<br />
precum şi art. 271 fac expres referire la bărbat şi femeie.<br />
Mai mult, art. 277 preve<strong>de</strong> expres interzicerea sau<br />
echivalarea unor forme <strong>de</strong> convieţuire cu căsătoria 6 , după cum<br />
urmează:<br />
„(1) Este interzisă căsătoria <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex.<br />
(2) Căsătoriile <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex încheiate sau<br />
contractate în străinătate fie <strong>de</strong> cetăţeni români, fie <strong>de</strong> cetăţeni<br />
străini nu sunt recunoscute în România.<br />
(3) Parteneriatele <strong>civil</strong>e <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> sex opus sau <strong>de</strong><br />
acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie <strong>de</strong> cetăţeni<br />
români, fie <strong>de</strong> cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.<br />
(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul<br />
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi<br />
Spaţiului Economic European rămân aplicabile. 7 ”<br />
Sexul, respectiv diferenţa <strong>de</strong> sex a viitorilor soţi, se<br />
dove<strong>de</strong>şte cu certificatul <strong>de</strong> naştere eliberat pe baza actului <strong>de</strong><br />
naştere.<br />
6 Pentru <strong>de</strong>zvoltări privind uniunile <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex, a se ve<strong>de</strong>a<br />
M.Avram, C.Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Hamangiu, 2010, p. 4-8.<br />
7 Potrivit OUG 30/2006, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei <strong>de</strong><br />
Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul<br />
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului<br />
Economic European, aprobată prin Legea nr. 500/2006, „persoanele aflate în<br />
întreţinere, precum şi partenerul beneficiază <strong>de</strong> drepturile membrilor <strong>de</strong><br />
familie ai cetăţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezi<strong>de</strong>nţa pe<br />
teritoriul României, în condiţiile stabilite <strong>de</strong> această ordonanţă <strong>de</strong> urgenţă” (art.<br />
3). De asemenea, potrivit art. 2, prin „partener” se înţelege „persoana care<br />
convieţuieşte cu cetăţeanul Uniunii Europene, dacă parteneriatul este<br />
înregistrat conform legii <strong>din</strong> statul membru <strong>de</strong> origine ori <strong>de</strong> provenienţă sau,<br />
în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relaţia <strong>de</strong> convieţuire poate fi<br />
dovedită”.<br />
33
Practic, această condiţie <strong>de</strong> fond interesează în cazul unor<br />
malformaţii genitale grave care constituie o lipsă <strong>de</strong> diferenţiere<br />
sexuală 8 , precum şi în cazul transsexualismului.<br />
În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin<br />
intervenţie medicală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 <strong>din</strong> Legea<br />
nr. 119/1996, care preve<strong>de</strong> că în actele <strong>de</strong> naştere şi, atunci când<br />
este cazul, în cele <strong>de</strong> căsătorie sau <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces se înscriu menţiuni cu<br />
privire la modificările intervenite în starea <strong>civil</strong>ă a persoanei,<br />
inclusiv în situaţia schimbării sexului, după rămânerea <strong>de</strong>finitivă<br />
şi irevocabilă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti. În aceste condiţii, persoana<br />
care şi-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate<br />
căsători cu o persoană care are sexul său <strong>de</strong> origine, neexistând<br />
nici o interdicţie în acest sens. Ar trebui să se reţină însă obligaţia<br />
<strong>de</strong> comunicare a acestei împrejurări viitorului soţ, în lipsă,<br />
căsătoria fiind anulabilă pentru dol 9 .<br />
8 În practica ju<strong>de</strong>cătorească s-a <strong>de</strong>cis că hermafroditismul constituie o asemenea<br />
anomalie genitală care atrage nulitatea absolută a căsătoriei.<br />
9<br />
Cu privire la constituţionalitatea art. 44 lit. j) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, a se<br />
ve<strong>de</strong>a Decizia Curţii Constituţionale nr. 530/2008 <strong>din</strong> 13/05/2008, referitoare<br />
la respingerea excepţiei <strong>de</strong> neconstituţionalitate a preve<strong>de</strong>rilor art. 44 lit. i) <strong>din</strong><br />
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă şi ale art. 4 alin. (2) lit. l)<br />
<strong>din</strong> Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale<br />
administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în M.Of. nr. 526 <strong>din</strong><br />
11/07/2008). De asemenea, cu privire la jurispru<strong>de</strong>nţa CEDO în materia<br />
căsătoriei transsexualilor care au suferit intervenţii <strong>de</strong> schimbare a sexului, a se<br />
ve<strong>de</strong>a CEDH, 11 iulie 2002, Christine Goodwin c/Royaume–Uni, în V.Berger,<br />
Jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, 2005, p. 441-444.<br />
În speţă, Christine Goodwin este o transsexuală operată, care a trecut <strong>de</strong> la<br />
sexul masculin la cel feminin. Înainte <strong>de</strong> a se supune unor tratamente<br />
hormonale şi chirurgicale, ea se căsătoreşte cu o femeie, împreună cu care are 4<br />
copii. Ea divorţează ulterior. În petiţia sa <strong>din</strong> 15 iunie 1995, adresată Comisiei,<br />
se plânge <strong>de</strong> nerecunoaşterea juridică a noii sale i<strong>de</strong>ntităţi sexuale, ca şi <strong>de</strong><br />
statutul juridic al transsexualilor în Regatul Unit. Ea <strong>de</strong>nunţă în mod special<br />
maniera în care este tratată în domeniul angajării, al securităţii sociale şi al<br />
pensiilor, precum şi imposibilitatea pentru ea <strong>de</strong> a se căsători. Ea a invocat art.<br />
8, 12, 13 şi 14 ale Convenţiei. Curtea a reţinut că au fost încălcate art. 8<br />
(<strong>dreptul</strong> la viaţă privată ) şi art. 12 (<strong>dreptul</strong> la căsătorie).<br />
34
2.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială<br />
Art. 4 <strong>din</strong> C.fam., în redactarea dată prin Legea nr.<br />
288/2007 10 , are următorul conţinut :<br />
„Vârsta minimă <strong>de</strong> căsătorie este <strong>de</strong> optsprezece ani.<br />
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />
şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu<br />
încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu<br />
autorizarea direcţiei generale <strong>de</strong> asistenţă socială şi protecţia<br />
copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.<br />
Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat sau se află în<br />
imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt<br />
părinte este suficientă.<br />
Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată<br />
încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a<br />
autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”<br />
Potrivit art. 272 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />
„(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au<br />
împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani.<br />
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit<br />
vârsta <strong>de</strong> 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu<br />
încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu<br />
autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi<br />
are domiciliul. În cazul în care unul <strong>din</strong>tre părinţi refuză să<br />
10 M. Of. nr. 749 <strong>din</strong> 5 noiembrie 2007. Potrivit art. 4 alin. (1) C.fam., în<br />
redactarea anterioară Legii nr. 288/2007, bărbatul se putea căsători numai dacă<br />
a împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, iar femeia numai dacă a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani.<br />
Cu toate acestea, pentru motive temeinice (spre exemplu, dacă viitoarea soţie<br />
este însărcinată), se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />
cincisprezece ani. Încuviinţarea se poate da <strong>de</strong> către preşe<strong>din</strong>tele consiliului<br />
ju<strong>de</strong>ţean în cuprinsul căruia femeia îşi are domiciliul sau, după caz, <strong>de</strong> către<br />
primarul general al municipiului Bucureşti, şi numai în temeiul unui aviz dat <strong>de</strong><br />
un medic oficial (art. 4 alin. (2) C.fam. şi art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
119/1996).<br />
35
încuviinţeze căsătoria, instanţa <strong>de</strong> tutelă hotărăşte şi asupra<br />
acestei divergenţe, având în ve<strong>de</strong>re interesul superior al copilului.<br />
(3) Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat sau se află în<br />
imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt<br />
părinte este suficientă.<br />
(4) De asemenea, în condiţiile art. 398, este suficientă<br />
încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească.<br />
(5) Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată<br />
încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a<br />
autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”<br />
De asemenea, potrivit art. 398 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., în caz<br />
<strong>de</strong> divorţ, părintele care nu exercită autoritatea părintească<br />
„păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia şi la căsătoria<br />
copilului.”<br />
Din analiza comparativă a acestor dispoziţii legale,<br />
rezultă următoarele:<br />
‣ Asemănări<br />
a) se instituie numai o vârstă minimă pentru încheierea<br />
căsătoriei, <strong>din</strong> raţiuni <strong>de</strong> or<strong>din</strong> eugenic, psihic şi moral, precum şi<br />
pentru a asigura un consimţământ conştient şi liber. Nu este<br />
prevăzută o vârstă maximă, <strong>de</strong>ci căsătoria se poate încheia şi “în<br />
pragul morţii” (in extremis vitae);<br />
b) nu este necesar să existe o anumită diferenţă <strong>de</strong><br />
vârstă între soţi; totuşi, diferenţa <strong>de</strong> vârstă foarte mare poate fi un<br />
indiciu, dacă se coroborează şi cu alte probe, că s-a dorit<br />
încheierea unei căsătorii fictive, urmărindu-se alte scopuri <strong>de</strong>cât<br />
întemeierea unei familii;<br />
c) se instituie aceeaşi vârstă matrimonială minimă, atât<br />
pentru bărbat, cât şi pentru femeie, şi anume - ca regulă – 18<br />
36
ani şi – ca excepţie, pentru motive temeinice – 16 ani. Vârsta<br />
matrimonială coinci<strong>de</strong>, astfel, ca regulă, cu majoratul <strong>civil</strong> (18<br />
ani), instituindu-se totodată o capacitate matrimonială specială,<br />
restrânsă, pentru minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani. Se<br />
conferă astfel eficienţă <strong>de</strong>plină principiului egalităţii sexelor,<br />
înlăturându-se o posibilă discriminare ce ar fi putut fi invocată în<br />
această materie;<br />
d) condiţiile speciale pentru căsătoria minorului care a<br />
împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani sunt: existenţa unor motive temeinice 11 ;<br />
avizul medical 12 ; încuviinţarea părinţilor 13 sau, după caz, a<br />
tutorelui ori a persoanei care a fost abilitată să exercite drepturile<br />
părinteşti; autorizarea organului competent.<br />
‣ Deosebiri. Avantajele noii reglementări<br />
N.C.civ. consacră expres unele soluţii, faţă <strong>de</strong><br />
reglementarea dată art. 4 <strong>din</strong> C.fam., prin Legea nr. 288/2007,<br />
care, în esenţă, nu au în sine caracter <strong>de</strong> noutate, în sensul că<br />
ele se puteau <strong>de</strong>duce pe cale <strong>de</strong> interpretare.<br />
11 În literatura juridică şi în practică au fost consi<strong>de</strong>rate ca fiind motive<br />
temeinice pentru acordarea dispensei <strong>de</strong> vârstă femeii care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />
cincisprezece ani, următoarele împrejurări: starea <strong>de</strong> graviditate a femeii sau<br />
naşterea unui copil <strong>de</strong> către aceasta, boala gravă a unuia <strong>din</strong>tre viitorii soţi,<br />
starea anterioară <strong>de</strong> concubinaj.<br />
12 Avizul medical trebuie să ateste starea <strong>de</strong> sănătate a celui în cauză, gradul <strong>de</strong><br />
maturizare fiziologică, psihică şi intelectuală, care să îi permită asumarea<br />
îndatoririlor specifice unei căsătorii şi a tuturor consecinţelor acesteia (inclusiv<br />
aducerea pe lume a copiilor), precum şi exprimarea unui consimţământ liber la<br />
căsătorie. De asemenea, avizul ar trebui să certifice şi existenţa motivelor<br />
temeinice, atunci când este cazul (cum ar fi starea <strong>de</strong> graviditate a viitoarei<br />
soţii).<br />
13 Prin această soluţie normativă se revine la tradiţia reglementării anterioare<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, ceea ce înseamnă că, practic, minorul nu se poate căsători<br />
singur, ci are nevoie <strong>de</strong> încuviinţare prealabilă, căsătoria fiind astfel supusă<br />
unor condiţionări exterioare voinţei viitorilor soţi.<br />
37
a) Autorizarea pentru căsătoria minorului care a împlinit<br />
vârsta <strong>de</strong> 16 ani se va da <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, iar nu <strong>de</strong> Direcţia<br />
generală <strong>de</strong> asistenţă socială şi protecţia copilului;<br />
b) În cazul în care există divergenţă între părinţi, N.C.civ.<br />
a prevăzut că va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, nefiind împărtăşită<br />
soluţia propusă în doctrină şi inspirată <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> francez, în<br />
sensul că este suficientă încuviinţarea unuia <strong>din</strong>tre părinţi 14 ;<br />
c) În cazul în care este scindată autoritatea părintească, în<br />
sensul că aceasta se exercită numai <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre părinţi (<strong>de</strong><br />
exemplu, la divorţ), este suficient consimţământul părintelui care<br />
exercită autoritatea părintească;<br />
d) În ceea ce priveşte forma în care se dă încuviinţarea <strong>de</strong><br />
către părinţi sau alte persoane, art. 4 C.fam., în redactarea dată<br />
prin Legea nr. 288/2007, nu preve<strong>de</strong> nimic cu privire la formele în<br />
care trebuie exprimat consimţământul <strong>de</strong> către persoanele chemate<br />
14 Pentru rezolvarea, <strong>de</strong> lege lata, a unei astfel <strong>de</strong> probleme, ea poate fi<br />
asimilată unei neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi<br />
în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor părinteşti, caz în care, conform art. 31 alin. (3) <strong>din</strong><br />
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,<br />
instanţa ju<strong>de</strong>cătorească, după ascultarea ambilor părinţi, este chemată să<br />
hotărască potrivit interesului superior al copilului. Această soluţie este singura<br />
posibilă <strong>de</strong>ocamdată, având în ve<strong>de</strong>re faptul că temeiul încuviinţării căsătoriei îl<br />
constituie însăşi ocrotirea părintească şi, prin urmare, chiar dacă actul căsătoriei<br />
prezintă incontestabile particularităţi care îl <strong>de</strong>limitează <strong>de</strong> sfera celorlalte acte<br />
juridice care pot fi încheiate <strong>de</strong> minor cu încuviinţarea părinţilor, în esenţă este<br />
vorba <strong>de</strong> aceeaşi instituţie juridică, şi anume exercitarea drepturilor părinteşti,<br />
care presupune şi asistarea minorului la încheierea actelor juridice. Întrucât<br />
preve<strong>de</strong>rile art. 31 alin. (3) <strong>din</strong> Legea nr. 272/2004 au o vocaţie generală,<br />
urmează să se aplice şi în ipoteza în care există o neînţelegere între părinţi cu<br />
privire la încuviinţarea căsătoriei copilului lor minor. Cu toate acestea, soluţia<br />
este în mod evi<strong>de</strong>nt nea<strong>de</strong>cvată: având în ve<strong>de</strong>re specificul situaţiei, există<br />
riscul ca, până la parcurgerea tuturor gra<strong>de</strong>lor <strong>de</strong> jurisdicţie şi pronunţarea unei<br />
hotărâri irevocabile, viitori soţi să <strong>de</strong>vină majori, iar cererea adresată instanţei<br />
să rămână lipsită <strong>de</strong> obiect.<br />
38
să încuviinţeze căsătoria minorului, în ce moment trebuie să<br />
intervină ori în faţa cărei autorităţi se exprimă.<br />
În tăcerea textului <strong>de</strong> lege, sunt posibile mai multe soluţii,<br />
cum ar fi:<br />
- încuviinţarea poate fi dată <strong>de</strong> către părinţi verbal în timpul<br />
oficierii căsătoriei, evi<strong>de</strong>nt dacă persoanele respective sunt<br />
prezente;<br />
- în cazul în care persoanele nu pot fi prezente la încheierea<br />
căsătoriei, minorul ar putea face dovada obţinerii<br />
consimţământului cerut <strong>de</strong> lege printr-un act autentic;<br />
- încuviinţarea poate fi dată printr-o <strong>de</strong>claraţie făcută <strong>de</strong> persoana<br />
în cauză la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă în a cărei rază administrativteritorială<br />
are domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa, care să o transmită, într-un<br />
anumit termen, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă un<strong>de</strong> urmează a se<br />
încheia căsătoria.<br />
N.C.civ. soluţionează această problemă, în sensul că,<br />
potrivit art. 280 alin. (3), părinţii sau, după caz, tutorele, „vor face<br />
personal o <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin care<br />
încuviinţează încheierea căsătoriei.”;<br />
e) Potrivit art. 40 <strong>din</strong> N.C.civ., „Pentru motive temeinice,<br />
instanţa <strong>de</strong> tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta<br />
<strong>de</strong> 16 ani capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. În acest scop, vor fi<br />
ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este<br />
cazul, şi avizul consiliului <strong>de</strong> familie.”<br />
Este aşa-numita instituţie „a emancipării minorului”,<br />
care dobân<strong>de</strong>şte o capacitate <strong>de</strong> exerciţiu anticipată.<br />
În acest caz, dobân<strong>din</strong>d capacitate <strong>de</strong> exerciţiu <strong>de</strong>plină şi<br />
ieşind <strong>de</strong> sub autoritatea părintească, minorul care a împlinit<br />
vârsta <strong>de</strong> 16 ani se poate căsători singur, fără încuviinţarea<br />
părinţilor sau tutorelui şi fără autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă.<br />
Textul se coroborează cu preve<strong>de</strong>rile art. 263 alin. (5) <strong>din</strong><br />
N.C.civ., potrivit cărora „În sensul preve<strong>de</strong>rilor legale privind<br />
protecţia copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a<br />
împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea <strong>de</strong>plină<br />
39
<strong>de</strong> exerciţiu, potrivit legii”. Cum fundamentul încuviinţării<br />
căsătoriei <strong>de</strong> către părinţi sau tutore îl constituie autoritatea<br />
părintească, această încuviinţare fiind concepută ca o măsură<br />
pentru protecţia copilului, înseamnă că, <strong>din</strong> moment ce a dobândit<br />
capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu anticipată, în temeiul art. 40 <strong>din</strong><br />
N.C.civ. poate încheia şi singur căsătoria.<br />
‣ Insuficienţe ale noii reglementări cu privire la<br />
încuviinţarea părinţilor<br />
a) Art. 398 alin. (2), potrivit căruia, în caz <strong>de</strong> divorţ,<br />
părintele care nu exercită autoritatea părintească „păstrează<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia şi la căsătoria copilului”, intră în<br />
contradicţie cu art. 272 alin. (4), care preve<strong>de</strong> că, în acest caz,<br />
este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea<br />
părintească 15 ;<br />
b) Se poate discuta dacă refuzul părinţilor este sau nu<br />
discreţionar, respectiv dacă poate fi atacat în instanţă <strong>de</strong> către cel<br />
interesat. Apreciem că soluţia ar trebui să fie în sensul posibilităţii<br />
<strong>de</strong> a ataca la instanţă refuzul nejustificat al părinţilor <strong>de</strong> a<br />
încuviinţa căsătoria copilului lor.<br />
Aceasta înseamnă că părinţii nu pot refuza în mod<br />
discreţionar să încuviinţeze căsătoria, ci se pot opune în măsura în<br />
care aceasta ar fi contrară interesului superior al copilului. O altă<br />
interpretare ar transforma practic încuviinţarea părinţilor <strong>din</strong>tr-un<br />
act permisiv, <strong>de</strong> asistare a minorului, într-un veritabil<br />
„consimţământ la căsătorie”, iar refuzul părinţilor <strong>de</strong> a încuviinţa<br />
căsătoria s-ar transforma într-un impediment dirimant şi arbitrar,<br />
<strong>de</strong> natură să aducă atingere substanţei însăşi a <strong>dreptul</strong>ui<br />
fundamental <strong>de</strong> a se căsători;<br />
15 Această contradicţie urmează să fie în<strong>de</strong>părtată prin legea pentru punerea în<br />
aplicare a <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
40
c) Se pune, <strong>de</strong> asemenea, problema <strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina forţa<br />
juridică a încuviinţării părinţilor, respectiv, dacă actul încuviinţării<br />
este sau nu revocabil 16 .<br />
Este neîndoielnic faptul că, după încheierea căsătoriei,<br />
încuviinţarea nu mai poate fi revocată, ceea ce înseamnă că<br />
problema s-ar putea pune numai pentru perioada cuprinsă între<br />
data încuviinţării şi cea a celebrării căsătoriei.<br />
Chiar dacă, în principiu, actele unilaterale sunt irevocabile,<br />
în materia autorizărilor (încuviinţărilor), trebuie să se facă<br />
distincţie între situaţia în care mecanismul autorizării este<br />
instituit chiar în interesul titularului autorizării (când autorizarea<br />
este irevocabilă încă <strong>de</strong> la emitere) şi situaţia în care mecanismul<br />
autorizării este instituit ca măsură <strong>de</strong> ocrotire a persoanei (când<br />
autorizarea, prin natura ei, poate fi revocată până cel mai târziu la<br />
încheierea actului proiectat, având în ve<strong>de</strong>re că nici beneficiarul<br />
autorizării, nici terţii nu au dobândit vreun drept, pe <strong>de</strong> o parte,<br />
iar, pe <strong>de</strong> altă parte, oricum beneficiarul autorizării nu poate<br />
pretin<strong>de</strong> altceva <strong>de</strong>cât ca autorizarea să se realizeze în scopul<br />
ocrotirii sale).<br />
În concluzie, apreciem că părinţii pot revoca încuviinţarea<br />
până cel mai târziu la data celebrării căsătoriei, cu precizarea că<br />
revocarea abuzivă, ca şi refuzul abuziv <strong>de</strong> a da încuviinţarea, pot<br />
fi cenzurate <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, după cum am arătat mai sus.<br />
16 Ambele probleme discutate în acest context pot fi plasate într-un cadru mai<br />
larg, fiind valabile pentru toate situaţiile în care legea impune încuviinţarea <strong>de</strong><br />
către părinţi a actelor ce se încheie <strong>de</strong> către minorul cu capacitate <strong>de</strong> exerciţiu<br />
restrânsă, iar soluţiile propuse nu reprezintă <strong>de</strong>cât aplicaţii speciale, în materia<br />
căsătoriei, în condiţiile în care modificările aduse art. 4 <strong>din</strong> C.fam. fac să se<br />
presupună intenţia legiuitorului <strong>de</strong> a se apropia <strong>de</strong> soluţiile <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun.<br />
41
2.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii<br />
Sub imperiul C.fam., potrivit art. 10:<br />
„Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că<br />
şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin<br />
lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi <strong>de</strong> anumite boli,<br />
se vor aplica dispoziţiile acelei legi.”<br />
De asemenea, art. 28 alin. 2 <strong>din</strong> Legea nr.119/1996<br />
preve<strong>de</strong> că ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, care primeşte <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />
căsătorie, solicită viitorilor soţi să prezinte, printre alte acte, şi<br />
certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora.<br />
Potrivit art. 278 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />
„Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că şiau<br />
comunicat reciproc starea sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin<br />
care este oprită căsătoria celor care suferă <strong>de</strong> anumite boli rămân<br />
aplicabile.”<br />
Rezultă că, pe fond, reglementarea este aceeaşi, cu<br />
<strong>de</strong>osebirea că, potrivit Noului <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, condiţia nu este<br />
prevăzută în rândul condiţiilor <strong>de</strong> fond pentru încheierea<br />
căsătoriei, ci în categoria formalităţilor pentru încheierea<br />
căsătoriei. Explicaţia constă în aceea că, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
formal, în<strong>de</strong>plinirea acestei condiţii se constată prin „<strong>de</strong>claraţia”<br />
soţilor în acest sens odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie.<br />
Trebuie precizat şi faptul că, potrivit art. 9 C.fam.,<br />
respectiv art. 276 <strong>din</strong> N.C.civ., nu se pot căsători alienatul<br />
mintal şi <strong>de</strong>bilul mintal.<br />
Prin urmare, starea <strong>de</strong> boală, cu excepţia alienaţiei şi<br />
<strong>de</strong>bilităţii mintale, nu constituie o piedică legală la încheierea<br />
căsătoriei, dar este obligatoriu ca viitorii soţi să se informeze<br />
reciproc asupra stării sănătăţii, pentru ca hotărârea <strong>de</strong> a încheia<br />
căsătoria să poată fi luată în cunoştinţă <strong>de</strong> cauză.<br />
42
Nerespectarea acestei condiţii <strong>de</strong> fond poate conduce la<br />
anularea căsătoriei pentru dol prin reticenţă.<br />
2.2.4. Consimţământul la căsătorie<br />
Căsătoria nu se poate încheia <strong>de</strong>cât prin consimţământul<br />
liber şi <strong>de</strong>plin al viitorilor soţi, acesta fiind totodată şi un<br />
principiu <strong>de</strong> or<strong>din</strong> constituţional (art. 48 alin. 1 <strong>din</strong> Constituţie).<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, potrivit art. 1 alin. (3),<br />
„Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi.”,<br />
iar conform art. 16 alin. (1) teza I, „Căsătoria se încheie<br />
prin consimţământul viitorilor soţi.”<br />
Potrivit art. 271 <strong>din</strong> N.C.civ., „Căsătoria se încheie între<br />
bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al<br />
acestora.”<br />
Practic, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu aduce modificări în această<br />
materie.<br />
Consimţământul este <strong>de</strong> esenţa căsătoriei şi trebuie să<br />
în<strong>de</strong>plinească următoarele condiţii <strong>de</strong> validitate:<br />
a) Consimţământul trebuie să existe. Datorită<br />
reglementării stricte a procedurii încheierii căsătoriei, în<br />
condiţiile în care căsătoria se încheie în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă, cazurile <strong>de</strong> lipsă a consimţământului nu pot fi <strong>de</strong>cât foarte<br />
rare.<br />
b) Consimţământul să fie liber. Căsătoria are la bază<br />
libertatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a încheia o căsătorie. Principiul<br />
libertăţii încheierii căsătoriei este prevăzut <strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> acte<br />
internaţionale (art. 16 pct. 1 <strong>din</strong> Declaraţia universală a<br />
drepturilor omului; art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> Pactul internaţional cu<br />
privire la drepturile <strong>civil</strong>e şi politice; CEDO consacră, în art.12,<br />
<strong>dreptul</strong> fundamental al bărbatului şi al femeii <strong>de</strong> a se căsători, în<br />
condiţiile legii). În <strong>dreptul</strong> intern, principiul este <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />
publică şi are o valoare constituţională: potrivit art. 48 alin.( 1)<br />
43
<strong>din</strong> Constituţie, familia se întemeiază pe căsătoria liber<br />
consimţită între soţi, iar potrivit alin. (2), condiţiile <strong>de</strong> încheiere a<br />
căsătoriei se stabilesc prin lege.<br />
Libertatea matrimonială presupune: <strong>dreptul</strong> persoanei <strong>de</strong> a<br />
se căsători, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a-şi alege în mod liber viitorul soţ, precum<br />
şi <strong>dreptul</strong> persoanei <strong>de</strong> a nu se căsători.<br />
c) Consimţământul să emane <strong>de</strong> la o persoană cu<br />
discernământ. Potrivit art. 9 teza a II-a C.fam., este oprit să se<br />
căsătorească acela care este vremelnic lipsit <strong>de</strong> facultăţile sale<br />
mintale, textul având în ve<strong>de</strong>re numai lipsa acci<strong>de</strong>ntală a<br />
discernământului la încheierea căsătoriei. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
reglementează lipsa discernământului în art. 299, distinct <strong>de</strong><br />
alienaţia şi <strong>de</strong>bilitatea mintală.<br />
d) Consimţământul să nu fie viciat. Viciile <strong>de</strong><br />
consimţământ la încheierea căsătoriei sunt, potrivit art. 21<br />
C.fam., eroarea asupra i<strong>de</strong>ntităţii fizice a viitorului soţ, dolul şi<br />
violenţa. Această reglementare are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile<br />
art. 298 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
După cum am evocat <strong>de</strong>ja, eroarea nu constituie viciu <strong>de</strong><br />
consimţământ la căsătorie <strong>de</strong>cât dacă poartă asupra i<strong>de</strong>ntităţii<br />
fizice a celuilalt soţ (art. 21 alin. (1) C.fam., respectiv art. 298<br />
alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.), împrejurare aproape imposibil <strong>de</strong> întâlnit în<br />
practică, datorită condiţiilor <strong>de</strong> formă extrem <strong>de</strong> riguroase<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei.<br />
Cu privire la dol, jurispru<strong>de</strong>nţa a i<strong>de</strong>ntificat o serie <strong>de</strong><br />
împrejurări <strong>de</strong> fapt constitutive <strong>de</strong> dol (inclusiv prin reticenţă) la<br />
încheierea căsătoriei, cel mai frecvent fiind ascun<strong>de</strong>rea stării <strong>de</strong><br />
boală cronică, gravă, cu excepţia alienaţiei sau <strong>de</strong>bilităţii mintale<br />
care atrage nulitatea absolută a căsătoriei. Nu atrage anularea<br />
căsătoriei ascun<strong>de</strong>rea unor afecţiuni minore şi vin<strong>de</strong>cabile,<br />
precum nevroză astenică sau afecţiuni ginecologice. În schimb,<br />
imposibilitatea <strong>de</strong> a procrea constituie o afecţiune gravă care poate<br />
44
conduce la anularea căsătoriei. Elementul asupra căruia poartă<br />
dolul trebuie să fie, <strong>de</strong>sigur, <strong>de</strong>terminant pentru luarea <strong>de</strong>ciziei<br />
privind căsătoria, în sensul că acela al cărui consimţământ a fost<br />
viciat nu ar fi încheiat-o dacă ar fi cunoscut realitatea ascunsă prin<br />
manoperele dolosive, fie ele comisive ori omisive (nu este cauză<br />
<strong>de</strong> nulitate ascun<strong>de</strong>rea vârstei, a stării <strong>civil</strong>e <strong>de</strong> copil <strong>din</strong> afara<br />
căsătoriei sau a situaţiei materiale).<br />
Violenţa, ca viciu <strong>de</strong> consimţământ, trebuie să aibă un<br />
anumit grad <strong>de</strong> intensitate ori gravitate, apt să siluiască voinţa<br />
celui care consimte la căsătorie. Ca şi în <strong>dreptul</strong> comun, violenţa<br />
poate fi fizică sau morală. Datorită aceloraşi condiţii <strong>de</strong> formă ale<br />
căsătoriei, strict şi riguros reglementate <strong>de</strong> lege, violenţa fizică<br />
este, practic, aproape imposibil <strong>de</strong> întâlnit în această materie; mai<br />
probabilă poate fi existenţa unei cauze <strong>de</strong> violenţă morală, dar<br />
aceasta nu poate să constea în simpla temere reverenţiară faţă <strong>de</strong><br />
părinţi sau, eventual, alte ru<strong>de</strong> care ar putea exercita presiuni<br />
asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. În orice caz, în<br />
aprecierea existenţei şi impactului violenţei – indiferent <strong>de</strong> natura<br />
sa – asupra viitorilor soţi trebuie să fie avută în ve<strong>de</strong>re situaţia<br />
concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul <strong>de</strong> educaţie etc.<br />
e) Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii<br />
unei familii. În <strong>dreptul</strong> comun, consimţământul trebuie dat cu<br />
intenţia <strong>de</strong> a produce efecte juridice, adică autorul său trebuie să<br />
aibă intenţia <strong>de</strong> a se angaja juridiceşte. Această condiţie capătă<br />
valenţe specifice în materia încheierii căsătoriei, în cazul căreia<br />
intenţia nu poate fi <strong>de</strong>cât aceea a întemeierii unei familii.<br />
De lege lata, chiar dacă această i<strong>de</strong>e nu este consacrată<br />
expres în nici un act normativ, ea rezultă indirect <strong>din</strong> unele texte<br />
legale, care prevăd că familia se întemeiază pe căsătorie (art. 48<br />
alin. (1) <strong>din</strong> Constituţie) ori are la bază căsătoria (art. 1 alin. (3)<br />
C.fam.). Lipsa acestei intenţii <strong>de</strong> a întemeia o familie şi<br />
încheierea căsătoriei în alte scopuri califică o astfel <strong>de</strong> căsătorie<br />
ca fiind fictivă (nereglementată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>), iar sancţiunea<br />
care intervine este nulitatea absolută.<br />
45
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres căsătoria fictivă în<br />
art. 295.<br />
f) Consimţământul trebuie să fie exprimat personal 17 .<br />
Această condiţie presupune ca fiecare soţ să îşi exprime<br />
consimţământul personal, în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă (art. 16<br />
C.fam., respectiv art. 287 <strong>din</strong> N.C.civ.). În <strong>dreptul</strong> nostru nu<br />
există nici o excepţie <strong>de</strong> la această regulă, căsătoria nefiind<br />
susceptibilă <strong>de</strong> a fi încheiată prin reprezentare.<br />
Secţiunea 3. Condiţii <strong>de</strong> fond negative<br />
(impedimentele la căsătorie)<br />
3.1. Noţiune<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond negative (impedimentele sau piedicile la<br />
căsătorie) sunt împrejurări <strong>de</strong> fapt sau <strong>de</strong> drept care împiedică<br />
încheierea căsătoriei.<br />
Ca natură juridică, impedimentele sunt limite legale ale<br />
capacităţii matrimoniale sau ale <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a încheia o<br />
căsătorie (incapacităţi speciale).<br />
Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a încheia o căsătorie este un drept<br />
fundamental al persoanei, consacrat <strong>de</strong> art. 48 alin. (1) <strong>din</strong><br />
Constituţie şi art. 12 <strong>din</strong> CEDO, dar exercitarea lui se supune<br />
legilor fiecărei ţări, care stabilesc în concret care sunt condiţiile<br />
legale pentru încheierea valabilă a căsătoriei.<br />
La baza impedimentelor stau raţiuni <strong>de</strong> or<strong>din</strong> biologic,<br />
psihologic, social şi moral.<br />
17 Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă<br />
pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată la New York, la 10<br />
<strong>de</strong>cembrie 1962, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 116/1992, preve<strong>de</strong> în<br />
art. 1 pct. 1 necesitatea ca viitorii soţi să fie prezenţi personal la momentul<br />
încheierii căsătoriei, iar la pct. 2 stipulează că o excepţie <strong>de</strong> la această regulă<br />
nu se poate face <strong>de</strong>cât în circumstanţe excepţionale, dovedite în faţa autorităţii<br />
competente. România a făcut însă rezervă cu privire la pct. 2 al art. 1.<br />
46
3.2. Clasificare<br />
Impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele<br />
criterii:<br />
a) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al sancţiunii încălcării lor,<br />
impedimentele sunt dirimante şi prohibitive. Încălcarea<br />
impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţii căsătoriei, în<br />
timp ce încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni<br />
administrative pentru ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care a celebrat<br />
căsătoria în dispreţul lor;<br />
b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al opozabilităţii lor, respectiv al<br />
persoanelor între care ele există impedimentele sunt absolute şi<br />
relative. Astfel, impedimentele absolute opresc căsătoria unei<br />
anumite persoane cu orice alte persoane, iar cele relative opresc<br />
căsătoria unei persoane doar cu o altă persoană, <strong>de</strong>terminată.<br />
Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor<br />
în absolute şi relative. De exemplu, ru<strong>de</strong>nia este un impediment<br />
relativ, <strong>de</strong>oarece interzice căsătoria între persoanele care sunt<br />
ru<strong>de</strong>, dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării acestui<br />
impediment este nulitatea absolută.<br />
3.3. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond<br />
negative ale căsătoriei<br />
Condiţii <strong>de</strong> Reglementarea Reglementarea<br />
fond egative <strong>din</strong> C.fam <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Constatări<br />
Bigamia Art.5 Art. 273 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />
Ru<strong>de</strong>nia Art.6. Art. 274<br />
Reglementare i<strong>de</strong>ntică, cu<br />
<strong>de</strong>osebiri doar în ceea ce<br />
priveşte competenţa<br />
pentru emiterea dispensei<br />
<strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie.<br />
Adopţia Art. 7 -<br />
Nu are corespon<strong>de</strong>nt în<br />
N.C.civ. De altfel, textul<br />
mai poate avea doar o<br />
aplicabilitate tranzitorie. 18<br />
18 Potrivit art. 7 C.fam., este oprită căsătoria:<br />
47
Tutela Art.8 Art. 275 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />
Alienaţia şi<br />
<strong>de</strong>bilitatea<br />
mintală<br />
Art.9 Art. 276 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />
a) între adoptator sau ascen<strong>de</strong>nţii lui, pe <strong>de</strong> o parte, şi adoptat ori <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii<br />
acestuia, pe <strong>de</strong> altă parte;<br />
b) între copiii adoptatorului, pe <strong>de</strong> o parte, şi cel adoptat sau copii acestuia, pe<br />
<strong>de</strong> altă parte;<br />
c) între cei adoptaţi <strong>de</strong> aceeaşi persoană.<br />
Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) şi c)<br />
poate fi încuviinţată în aceleaşi condiţii ca şi căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie<br />
colaterală <strong>de</strong> gradul al patrulea.<br />
Impedimentul prevăzut <strong>de</strong> art. 7 este relativ (există între persoanele <strong>de</strong>terminate<br />
<strong>de</strong> textul legal).<br />
Din perspectiva sancţiunii care se aplică în cazul încălcării sale, impedimentul<br />
prevăzut la art. 7 lit. a) este dirimant (art. 19 C.fam. sancţionează nesocotirea<br />
lui cu nulitatea absolută, în timp ce impedimentele prevăzute la art. 7 lit. b) şi<br />
c) sunt doar prohibitive).<br />
În ceea ce priveşte domeniul <strong>de</strong> aplicare a acestui impediment, el se referă<br />
numai la adopţia cu efecte restrânse (care a fost reglementată în fostele art. 75-<br />
78 C.fam.), <strong>de</strong>oarece, în cazul adopţiei cu efecte <strong>de</strong>pline, se aplică<br />
impedimentul izvorât <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nia firească (potrivit art. 50 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei), pe consi<strong>de</strong>rentul că ru<strong>de</strong>nia <strong>din</strong><br />
adopţie este asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti.<br />
Dat fiind că, după adoptarea O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al<br />
adopţiei, care a abrogat preve<strong>de</strong>rile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> referitoare la adopţie, a<br />
fost reglementată numai adopţia cu efecte <strong>de</strong>pline, asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti,<br />
rezultă că impedimentul constând în adopţie este în prezent aplicabil numai în<br />
cazul adopţiilor cu efecte restrânse încheiate sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
anterior O.U.G. nr. 25/1997.<br />
48
3.4. Analiza impedimentelor la căsătorie<br />
3.4.1. Bigamia<br />
Potrivit art. 5 C.fam., este oprit să se căsătorească bărbatul<br />
care este căsătorit sau femeia care este căsătorită.<br />
Art. 273 N.C.civ. preve<strong>de</strong>, <strong>de</strong> asemenea, că „Este interzisă<br />
încheierea unei noi căsătorii <strong>de</strong> către persoana care este<br />
căsătorită.”<br />
Este consacrat, astfel, principiul monogamiei, a cărui<br />
încălcare constituie infracţiunea <strong>de</strong> bigamie, incriminată <strong>de</strong> art.<br />
303 C.pen. Impedimentul este dirimant (potrivit art. 19 C.fam.,<br />
încălcarea lui se sancţionează cu nulitatea absolută) şi absolut<br />
(persoana căsătorită nu se poate căsători cu nici o altă persoană).<br />
În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele<br />
precizări, în raport cu soarta primei căsătorii:<br />
- dacă prima căsătorie nu a fost valabil încheiată şi este<br />
lovită <strong>de</strong> nulitate, iar persoana în cauză încheie o a doua căsătorie,<br />
nu există bigamie, chiar dacă prima căsătorie este <strong>de</strong>clarată nulă<br />
după încheierea celei <strong>de</strong>-a doua căsătorii, <strong>de</strong>oarece nulitatea are,<br />
în principiu, efect retroactiv;<br />
- dacă prima căsătorie se <strong>de</strong>sface prin divorţ (art. 37 alin.<br />
(2) şi art. 38 C.fam.), nu există bigamie, dar numai dacă cea <strong>de</strong> a<br />
doua căsătorie este încheiată după data rămânerii irevocabile<br />
(<strong>de</strong>finitive, potrivit N.C.civ.) a hotărârii <strong>de</strong> divorţ (art. 39 alin. (1)<br />
C.fam., art. 382 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />
- dacă prima căsătorie încetează prin <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre<br />
soţi, nu există bigamie, dacă data încheierii celei <strong>de</strong> a doua<br />
căsătorii se situează după data <strong>de</strong>cesului. În cazul în care soţul <strong>din</strong><br />
prima căsătorie este <strong>de</strong>clarat mort prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească,<br />
ceea ce interesează, este data morţii stabilită prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească şi această dată trebuie să fie anterioară încheierii<br />
noii căsătorii <strong>de</strong> către soţul supravieţuitor.<br />
49
Cea <strong>de</strong> a doua căsătorie poate fi <strong>de</strong>clarată nulă, chiar dacă<br />
între timp ea a încetat prin <strong>de</strong>cesul oricăruia <strong>din</strong>tre soţi, inclusiv al<br />
soţului bigam, sau a fost <strong>de</strong>sfăcută prin divorţ.<br />
De exemplu, nulitatea căsătoriei pentru bigamie poate fi<br />
<strong>de</strong>clarată chiar dacă, între timp, soţul bigam a <strong>de</strong>cedat. În acest,<br />
caz, soţul <strong>din</strong> prima căsătorie are tot interesul să ceară <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
celei <strong>de</strong> a doua căsătorii pentru bigamie, pentru a înlătura <strong>de</strong> la<br />
moştenire pe soţul supravieţuitor <strong>din</strong> cea <strong>de</strong> a doua căsătorie.<br />
Dacă, însă, acesta <strong>din</strong> urmă a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, necunoscând<br />
cauza <strong>de</strong> bigamie, păstrează calitatea <strong>de</strong> soţ până la <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
căsătoriei, astfel încât la moştenirea soţului bigam va veni atât<br />
soţul supravieţuitor <strong>din</strong> prima căsătorie, cât şi cel <strong>din</strong> cea <strong>de</strong> a<br />
doua căsătorie.<br />
Potrivit art. 22 <strong>din</strong> C. fam (art. 293 alin. (2) <strong>din</strong><br />
N.C.civ.), în cazul în care soţul unei persoane <strong>de</strong>clarată moartă s-a<br />
recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea <strong>de</strong>clarativă <strong>de</strong> moarte este<br />
anulată, căsătoria cea nouă este valabilă, iar prima căsătorie este<br />
<strong>de</strong>sfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Este un caz <strong>de</strong> aparentă<br />
bigamie soluţionat <strong>de</strong> legiuitor în favoarea celei <strong>de</strong>-a doua<br />
căsătorii, ţinând seama <strong>de</strong> faptul că aceasta este cea care produce<br />
efecte, prin existenţa în fapt a relaţiilor <strong>de</strong> familie. Art. 293 alin.<br />
(2) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> expres condiţia ca soţul care s-a<br />
recăsătorit să fi fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, soluţie pe care doctrina a<br />
susţinut-o si sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>. În caz contrar, există<br />
bigamie.<br />
3.4.2. Ru<strong>de</strong>nia<br />
Potrivit art. 6 alin. (1) C.fam. (art. 274 alin. (1) <strong>din</strong><br />
N.C.civ.), este oprită căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie dreaptă, la<br />
nesfârşit, precum şi între cele în linie colaterală până la al<br />
patrulea grad inclusiv.<br />
Cu toate acestea, alin. (2) al art. 6 <strong>din</strong> C.fam. preve<strong>de</strong> că,<br />
pentru motive temeinice, căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie colaterală<br />
50
<strong>de</strong> gradul al patrulea (veri) poate fi încuviinţată <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>tele<br />
consiliului ju<strong>de</strong>ţean în cuprinsul căruia cel care cere această<br />
încuviinţare îşi are domiciliul sau, după caz, <strong>de</strong> către primarul<br />
general al municipiului Bucureşti (art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
119/1996). Motivele temeinice pot să constea, spre exemplu, în<br />
starea <strong>de</strong> graviditate a viitoarei soţii.<br />
Reglementarea se menţine şi sub imperiul Noului <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> (alin. (2) al art. 274), cu particularitatea că dispensa <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie, adică autorizarea, se acordă <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă în a<br />
cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea,<br />
pe baza unui aviz medical special în acest sens.<br />
Este un impediment dirimant (este sancţionat cu nulitatea<br />
absolută) şi relativ (există numai între ru<strong>de</strong>le prevăzute <strong>de</strong> lege).<br />
Trei precizări sunt necesare:<br />
- ru<strong>de</strong>nia constituie impediment indiferent că este <strong>din</strong><br />
căsătorie sau <strong>din</strong> afara căsătoriei;<br />
- pentru i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong> raţiune, ru<strong>de</strong>nia <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />
este impediment la căsătorie, chiar dacă nu a fost legal stabilită,<br />
atunci când este <strong>de</strong> notorietate şi se reflectă într-o posesie <strong>de</strong> stat<br />
evi<strong>de</strong>ntă;<br />
- potrivit art. 50 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 privind<br />
regimul juridic al adopţiei „impedimentul la căsătorie izvorât <strong>din</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie există, potrivit legii, atât între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii<br />
acestuia, pe <strong>de</strong> o parte, şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, pe <strong>de</strong> altă parte, cât şi<br />
între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii acestuia, pe <strong>de</strong> o parte, şi persoanele<br />
cu care a <strong>de</strong>venit rudă prin efectul adopţiei, pe <strong>de</strong> altă parte.” În<br />
acelaşi sens, alin. (3) al art. 274 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />
impedimentul <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nie se aplică şi în cazul ru<strong>de</strong>niei <strong>din</strong><br />
adopţie.<br />
Prin urmare, în cazul adopţiei, impedimentul există sub<br />
două aspecte:<br />
a) în ceea ce priveşte raporturile adoptatului cu ru<strong>de</strong>le sale<br />
fireşti, <strong>de</strong>ci cu familia <strong>de</strong> origine, <strong>de</strong>şi, ca urmare a adopţiei<br />
51
încetează orice raporturi juridice <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească. Este, aşadar,<br />
interzisă căsătoria între adoptat şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, <strong>de</strong>oarece<br />
acest impediment are la bază existenţa unei legături <strong>de</strong> sânge;<br />
b) în ceea ce priveşte raporturile <strong>din</strong>tre adoptator şi ru<strong>de</strong>le<br />
acestuia şi adoptat este <strong>de</strong> asemenea interzisă căsătoria, <strong>de</strong>oarece<br />
adopţia, fiind cu efecte <strong>de</strong>pline este asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti.<br />
3.4.3. Tutela<br />
Potrivit art. 8 C.fam., în timpul tutelei, căsătoria este oprită<br />
între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa.<br />
Aceeaşi reglementare se regăseşte în art. 275 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Impedimentul este relativ, prohibitiv sub imperiul C.fam.<br />
(nu atrage nulitatea căsătoriei) şi dirimant sub imperiul N.C.civ.,<br />
care îl sancţionează cu nulitatea relativă.<br />
3.4.4. Alienaţia, <strong>de</strong>bilitatea mintală şi lipsa<br />
vremelnică a facultăţilor mintale<br />
Potrivit art. 9 teza I C.fam., este oprit să se căsătorească<br />
alienatul mintal şi <strong>de</strong>bilul mintal. Reglementarea i<strong>de</strong>ntică se<br />
regăseşte în art. 276 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Este un impediment dirimant, <strong>de</strong>oarece încălcarea lui se<br />
sancţionează cu nulitatea absolută (art. 19 C.fam.), şi absolut,<br />
<strong>de</strong>oarece persoana care se află într-o asemenea situaţie nu se poate<br />
căsători cu nici o altă persoană.<br />
Alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal nu se poate căsători,<br />
indiferent dacă este sau nu pus sub interdicţie, <strong>de</strong>oarece textul nu<br />
distinge. Deci nu există i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong> situaţie între starea care<br />
generează acest impediment şi lipsa capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a<br />
persoanei;<br />
Alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal nu se poate căsători nici măcar<br />
în momentele <strong>de</strong> luciditate pasageră. Cu alte cuvinte, această<br />
situaţie nu se rezumă la o lipsă a discernământului.<br />
52
Alienaţia sau <strong>de</strong>bilitatea mintală constituie impediment la<br />
căsătorie, <strong>de</strong>oarece o asemenea stare este incompatibilă cu<br />
finalitatea căsătoriei.<br />
Pot fi încadrate în categoria alienaţiei şi <strong>de</strong>bilităţii mintale<br />
bolile psihice grave, precum: schizofrenia, oligofrenia, precum şi<br />
alte afecţiuni care alterează grav şi permanent discernământul<br />
persoanei, chiar dacă aceasta cunoaşte unele perioa<strong>de</strong> pasagere <strong>de</strong><br />
luciditate.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 9 C.fam., care în teza a II-a,<br />
interzice căsătoria celui lipsit vremelnic <strong>de</strong> facultăţile mintale, cât<br />
timp nu are discernământul faptelor sale, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
reglementează distinct această ipoteză în art. 299. Conţinutul<br />
normativ este i<strong>de</strong>ntic, numai că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii<br />
legislative, s-a optat pentru două texte separate, sancţiunea fiind<br />
diferită pentru fiecare caz în parte. Astfel, numai alienaţia sau<br />
<strong>de</strong>bilitatea mintală este impediment la căsătorie a cărui încălcare<br />
se sancţionează cu nulitatea absolută, pe când lipsa vremelnică a<br />
discernământului constituie doar o cauză <strong>de</strong> nulitate relativă.<br />
Lipsa vremelnică a discernământului poate fi <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />
diverse cauze (boală gravă, alta <strong>de</strong>cât aceea care poate fi<br />
calificată ca alienaţie mintală sau <strong>de</strong>bilitate mintală, beţie, hipnoză<br />
etc.).<br />
53
CAPITOLUL 2<br />
Formalităţi pentru încheierea căsătoriei<br />
Secţiunea 1. Raţiunea reglementării. Clasificare<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, condiţiile <strong>de</strong> formă ale<br />
căsătoriei sunt reglementate <strong>de</strong> art. 11-18 C.fam., art. 27-32 <strong>din</strong><br />
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă şi art. 38-46<br />
<strong>din</strong> Metodologia nr. 1/1997 19 pentru aplicarea unitară a Legii nr.<br />
119/1996 (numită în continuare, brevitatis causa, Metodologie).<br />
Toate aceste dispoziţii legale trebuie avute în ve<strong>de</strong>re astfel<br />
cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 23/1999 20<br />
pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong> şi <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996. Această <strong>din</strong> urmă reglementare<br />
a fost adoptată pentru a asigura concordanţa <strong>din</strong>tre reglementările<br />
interne şi preve<strong>de</strong>rile Convenţiei O.N.U. privind consimţământul<br />
la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea<br />
căsătoriilor, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr.116/1992 21 .<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează formalităţile pentru<br />
încheierea căsătoriei în art. 278-292. Dispoziţiile legale <strong>din</strong><br />
Legea nr. 119/1996 vor fi modificate în mod corespunzător prin<br />
legea pentru punerea în aplicare a N.C.civ.<br />
Condiţiile <strong>de</strong> formă ale căsătoriei sunt prevăzute în<br />
următoarele scopuri:<br />
a) pentru a asigura în<strong>de</strong>plinirea condiţiilor <strong>de</strong> fond ale<br />
căsătoriei şi lipsa impedimentelor la căsătorie;<br />
b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei;<br />
c) pentru a asigura mijloacele <strong>de</strong> probă a căsătoriei.<br />
19 Emisă <strong>de</strong> Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul<br />
<strong>de</strong> Interne şi publicată în M.Of. nr. 318 bis <strong>din</strong> 19 noiembrie 1997.<br />
20 Publicată în M.Of. nr. 35 <strong>din</strong> 28 ianuarie 1999.<br />
21 Publicată în M.Of. nr. 330 <strong>din</strong> 24 <strong>de</strong>cembrie 1992.<br />
54
Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al momentului în care intervin,<br />
condiţiile <strong>de</strong> formă ale căsătoriei pot fi clasificate în:<br />
1) formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei;<br />
2) formalităţi privind încheierea/celebrarea căsătoriei (care<br />
<strong>de</strong>termină şi momentul încheierii căsătoriei);<br />
3) formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei (în cadrul<br />
cărora se asigură şi dovada căsătoriei).<br />
Secţiunea 2. Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei<br />
În cadrul acestor formalităţi se înscriu:<br />
‣ Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei, respectiv:<br />
<strong>de</strong>claraţia privind comunicarea reciprocă a stării <strong>de</strong><br />
sănătate, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, <strong>de</strong>claraţia cu privire la<br />
nume, <strong>de</strong>claraţia pentru încuviinţarea căsătoriei<br />
minorului;<br />
‣ Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie;<br />
‣ Opoziţia la căsătorie.<br />
2.1. Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei<br />
2.1.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă<br />
a stării <strong>de</strong> sănătate<br />
Potrivit art. 278 <strong>din</strong> N.C.civ., „Căsătoria nu se încheie<br />
dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că şi-au comunicat reciproc starea<br />
sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria<br />
celor care suferă <strong>de</strong> anumite boli rămân aplicabile.”<br />
Nu rezultă expres dacă <strong>de</strong>claraţia privind comunicarea<br />
reciprocă a stării <strong>de</strong> sănătate este, ca „instrumentum”, cuprinsă sau<br />
nu în chiar <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie.<br />
În prezent, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong> şi <strong>de</strong>claraţia în<br />
sensul că viitorii soţi şi-au comunicat reciproc starea <strong>de</strong> sănătate.<br />
55
Această soluţie ar trebui menţinută şi sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>, prin reglementarea <strong>de</strong>taliată emisă pe baza Legea nr.<br />
119/1996 (art. 41 <strong>din</strong> Metodologie).<br />
2.1.2. Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />
Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie este actul prin care viitorii soţi îşi<br />
exprimă voinţa în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei.<br />
Potrivit art. 12 şi art. 13 <strong>din</strong> C.fam.:<br />
„Art. 12. - Cei care vor să se căsătorească vor face,<br />
personal, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie le serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă la care<br />
urmează a se încheia căsătoria.<br />
Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi nu se află în localitatea un<strong>de</strong><br />
urmează a se încheia căsătoria, el va putea face <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />
căsătorie în localitatea un<strong>de</strong> se află, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />
care o va transmite, <strong>din</strong> oficiu şi fără întârziere, serviciului <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă competent pentru încheierea căsătoriei.<br />
Art. 13. - În <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, viitorii soţi vor arăta că<br />
nu există nici o piedică legală la căsătorie. Odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />
căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute <strong>de</strong> lege.”<br />
Potrivit art. 280 N.C.civ.:<br />
„(1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal<br />
<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, potrivit legii, la primăria un<strong>de</strong> urmează a<br />
se încheia căsătoria.<br />
(2) În cazurile prevăzute <strong>de</strong> lege, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />
se poate face şi în afara sediului primăriei.<br />
(3) Atunci când viitorul soţ este minor, părinţii sau, după<br />
caz, tutorele vor face personal o <strong>de</strong>claraţie prin care încuviinţează<br />
încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 272 alin. (5) rămân<br />
aplicabile.<br />
(4) Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu<br />
se află în localitatea un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria, ei pot<br />
face <strong>de</strong>claraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au<br />
56
domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa, care o transmite, în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore,<br />
la primăria un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria.”<br />
De asemenea, art. 281 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „ (1) În<br />
<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun<br />
impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele <strong>de</strong> familie<br />
pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul<br />
matrimonial ales.<br />
(2) Odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie ei vor prezenta<br />
dovezile cerute <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei.”<br />
Din analiza comparativă a celor două reglementări<br />
rezultă o reglementare i<strong>de</strong>ntică:<br />
‣ Conţinutul <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />
Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie trebuie să cuprindă: voinţa<br />
neîndoielnică a viitorilor soţi <strong>de</strong> a se căsători, faptul că în<strong>de</strong>plinesc<br />
condiţiile legale pentru căsătorie, respectiv că nu există<br />
impedimente la căsătorie, precum şi numele pe care îl vor purta în<br />
timpul căsătoriei.<br />
O noutate faţă <strong>de</strong> actuala reglementare o constituie faptul<br />
că <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie trebuie să facă referire şi la regimul<br />
matrimonial ales.<br />
‣ Formalităţi privind înregistrarea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong><br />
căsătorie<br />
Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie se face personal <strong>de</strong> către fiecare<br />
<strong>din</strong>tre viitorii soţi, în scris şi se semnează <strong>de</strong> către <strong>de</strong>clarant în faţa<br />
ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
Viitorii soţi trebuie să prezinte actele <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate,<br />
certificatele <strong>de</strong> naştere, certificatele medicale privind starea<br />
sănătăţii şi, când este cazul, dovezi privind <strong>de</strong>sfacerea sau<br />
încetarea căsătoriei anterioare ori dispensa <strong>de</strong> vârstă sau <strong>de</strong><br />
57
u<strong>de</strong>nie, în condiţiile art. 4 şi 6 C.fam., şi confruntă datele înscrise<br />
în <strong>de</strong>claraţie cu actele prezentate.<br />
De lege lata, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie se face la serviciul<br />
public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, la<br />
primăria competentă un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria (art. 28<br />
alin. 1 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996) 22 . Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi nu<br />
se află în unitatea administrativ-teritorială un<strong>de</strong> urmează a se<br />
încheia căsătoria, el poate face <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie la serviciul<br />
public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, la<br />
primăria unităţii administrativ-teritoriale un<strong>de</strong> se află temporar,<br />
care o transmite în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore serviciului public<br />
comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, primăriei<br />
un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria (art. 28 alin. 3 <strong>din</strong> Legea nr.<br />
119/1996).<br />
Aceeaşi reglementare se menţine în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> prin<br />
alin. (4) al art. 280.<br />
2.1.3. Declaraţia cu privire la nume<br />
Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong> şi <strong>de</strong>claraţia cu privire la<br />
numele pe care viitorii soţi urmează să-l poarte în timpul<br />
căsătoriei.<br />
În prezent, <strong>de</strong>claraţia cu privire la nume se poate face însă<br />
şi ulterior înregistrării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, până la<br />
încheierea căsătoriei, în scris, şi se anexează la <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />
căsătorie (art. 41 alin. (2) <strong>din</strong> Metodologie). Dacă viitorii soţi nu<br />
au <strong>de</strong>clarat nimic cu privire la nume, până la momentul încheierii<br />
căsătoriei, se consi<strong>de</strong>ră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele.<br />
Aceste soluţii se vor menţine şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
22 Serviciile publice comunitare <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor au fost înfiinţate prin<br />
OG. nr 84/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin reorganizarea<br />
compartimentelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>din</strong> aparatul propriu al consiliilor locale şi al<br />
formaţiunilor locale <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a populaţiei <strong>din</strong> structura Ministerului<br />
Administraţiei şi Internelor. N.C.civ. se referă generic la primăria un<strong>de</strong><br />
urmează a se încheia căsătoria (art. 280 alin. 1). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se referă la<br />
primărie şi la ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
58
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, potrivit art. 27 alin. (2)<br />
C.fam., soţii pot să-şi păstreze numele lor <strong>din</strong>aintea căsătoriei, să<br />
ia numele unuia <strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. Nu sunt permise<br />
alte combinaţii <strong>de</strong> nume. Soţul supravieţuitor sau soţul divorţat<br />
care a rămas cu numele comun dobândit la încheierea căsătoriei<br />
care a încetat prin <strong>de</strong>ces sau care şi-a păstrat numele comun, în<br />
condiţiile art. 40 alin. (2) C.fam., după ce căsătoria s-a <strong>de</strong>sfăcut<br />
prin divorţ, dacă se recăsătoreşte, poate purta acest nume ca nume<br />
comun cu <strong>noul</strong> soţ.<br />
Potrivit art. 282 <strong>din</strong> N.C.civ., „Viitorii soţi pot conveni să<br />
îşi păstreze numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei, să ia numele oricăruia<br />
<strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi<br />
păstreze numele <strong>de</strong> <strong>din</strong>aintea căsătoriei, iar celălalt să poarte<br />
numele lor reunite.”<br />
Comparând cele două reglementări, rezultă că:<br />
Art. 27 alin. (2) C.fam. conferă viitorilor soţi o triplă<br />
variantă <strong>de</strong> alegere:<br />
- să-şi păstreze fiecare numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei, când,<br />
prin căsătorie, nu se produce nici un efect asupra numelui (A,B);<br />
- să aleagă ca nume comun pe acela al unuia <strong>din</strong>tre viitorii<br />
soţi, când, prin căsătorie, se schimbă numele unuia <strong>din</strong>tre ei (A<br />
sau B);<br />
- să aleagă ca nume comun un nume compus <strong>din</strong> numele<br />
lor reunite, când, prin căsătorie, se schimbă numele ambilor soţi<br />
(AB).<br />
Limitarea prin lege a posibilităţilor <strong>de</strong> alegere a numelui<br />
are o raţiune practică evi<strong>de</strong>ntă: o libertate neîngrădită a viitorilor<br />
soţi <strong>de</strong> a-şi schimba numele prin efectul căsătoriei ar putea<br />
conduce la complicaţii tehnice ulterioare (în cazul unor căsătorii<br />
succesive; în cazul divorţului; în stabilirea numelui copiilor <strong>din</strong><br />
59
căsătorie), după cum ar putea exista riscul ca viitorii soţi să creeze<br />
combinaţii artificiale, fără o justificare temeinică.<br />
Art. 282 <strong>din</strong> N.C.civ. adaugă la aceste variante şi<br />
posibilitatea ca un soţ să-şi păstreze numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei,<br />
iar celălalt să poarte numele lor reunite (A, AB sau AB, B).<br />
Prin aceasta, legiuitorul a dat curs propunerilor <strong>din</strong><br />
doctrină, ţinând seama <strong>de</strong> jurispru<strong>de</strong>nţa CEDO în materie 23 .<br />
2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei<br />
minorului<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> actuala reglementare, care nu<br />
reglementează forma în care părinţii sau tutorele încuviinţează<br />
căsătoria minorului, art. 280 alin. (3) preve<strong>de</strong> expres că aceştia<br />
23 A se ve<strong>de</strong>a V.Berger, Jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii europene a drepturilor omului,<br />
IRDO, 2005, p. 426-429. Astfel, Curtea europeană, prin Hotărârea <strong>din</strong> 22<br />
februarie 1994, în cazul Burghartz contra Elveţiei a reţinut că, <strong>de</strong>şi art. 8 <strong>din</strong><br />
Convenţie nu conţine dispoziţii explicite în materie <strong>de</strong> nume, în calitate <strong>de</strong><br />
mijloc <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare personală şi <strong>de</strong> apartenenţă la o familie, numele unei<br />
persoane priveşte şi viaţa privată şi <strong>de</strong> familie a acesteia. Faptul că statul şi<br />
societatea au interes să îi reglementeze utilizarea nu înseamnă un obstacol, căci<br />
aceste aspecte <strong>de</strong> drept public sunt compatibile cu viaţa privată, concepută ca<br />
încorporând, într-o anumită măsură, <strong>dreptul</strong> pentru individ <strong>de</strong> a face şi <strong>de</strong>zvolta<br />
relaţii cu semenii săi, inclusiv în domeniul profesional sau comercial. În aceste<br />
condiţii, conservarea <strong>de</strong> către petiţionar a numelui <strong>de</strong> familie sub care, după<br />
spusele lui, este cunoscut în mediile aca<strong>de</strong>mice, poate influenţa cariera sa întrun<br />
fel care nu trebuie neglijat. Art. 8 este <strong>de</strong>ci aplicabil. Prin urmare, ar trebui<br />
să se recunoască şi posibilitatea oricăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi <strong>de</strong> a purta în timpul<br />
căsătoriei numele celuilalt soţ, ca nume comun, reunit cu propriul său nume.<br />
S-a discutat în doctrină în sensul că exclu<strong>de</strong>rea acestei variante este <strong>de</strong> natură să<br />
nesocotească dispoziţiile art. 8 <strong>din</strong> Convenţia europeană, respectiv ale art. 26<br />
<strong>din</strong> Constituţie, referitoare la <strong>dreptul</strong> fundamental al persoanei la respectarea<br />
vieţii private şi <strong>de</strong> familie. A se ve<strong>de</strong>a M.Avram, Numele soţilor în <strong>dreptul</strong><br />
român şi în lumina Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi<br />
libertăţilor fundamentale, în “Curierul judiciar” nr. 10/2002, p.7-16; Iulius<br />
Cezar Dumitrescu, Un aspect privind reglementarea alegerii numelui <strong>de</strong><br />
familie <strong>de</strong> către soţi, Dreptul nr. 10/2004 , p. 132-136.<br />
60
vor face personal o <strong>de</strong>claraţie la primăria un<strong>de</strong> urmează să se<br />
încheie căsătoria. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul altor<br />
persoane sau autorităţi abilitate să exercite drepturile părinteşti.<br />
2.2. Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, după înregistrarea<br />
<strong>de</strong>claraţiilor <strong>de</strong> căsătorie, se va face publicitatea intenţiei <strong>de</strong><br />
căsătorie a viitorilor soţi. Astfel, potrivit art. 13 1 <strong>din</strong> C.fam. şi art.<br />
28 1 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, introduse prin Legea nr. 23/1999,<br />
<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie se publică, în extras, într-un loc anume<br />
stabilit la sediul primăriei un<strong>de</strong> se va încheia căsătoria, prin grija<br />
ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Extrasul trebuie să cuprindă, în mod<br />
obligatoriu, data afişării, datele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ale viitorilor soţi,<br />
precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la<br />
căsătorie, în termen <strong>de</strong> 10 zile <strong>de</strong> la data afişării (art. 13 1 alin. 2<br />
<strong>din</strong> C.fam.).<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> în art. 238 conţine o reglementare aproape<br />
i<strong>de</strong>ntică, astfel:<br />
„(1) În aceeaşi zi cu primirea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie,<br />
ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă dispune publicarea acesteia, prin afişarea în<br />
extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina<br />
<strong>de</strong> internet a acesteia un<strong>de</strong> urmează să se încheie căsătoria şi, după<br />
caz, la sediul primăriei un<strong>de</strong> celălalt soţ îşi are domiciliul sau<br />
reşe<strong>din</strong>ţa.<br />
(2) Extrasul <strong>din</strong> <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong>, în mod<br />
obligatoriu: data afişării, datele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ale viitorilor soţi şi,<br />
după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi<br />
înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, în<br />
termen <strong>de</strong> 10 zile <strong>de</strong> la data afişării.<br />
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile <strong>de</strong> la afişarea<br />
<strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării,<br />
cât şi data încheierii căsătoriei.<br />
61
(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului<br />
Bucureşti, al oraşului sau al comunei un<strong>de</strong> urmează a se încheia<br />
căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice,<br />
încheierea căsătoriei înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului prevăzut la<br />
alin. (3).”<br />
Ca şi elemente <strong>de</strong> noutate, art. 238 N.C.civ. preve<strong>de</strong> şi<br />
afişarea încuviinţării părinţilor sau a tutorelui, după caz.<br />
De asemenea, termenul <strong>de</strong> 10 zile pentru celebrarea<br />
căsătoriei se calculează <strong>de</strong> la data afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie,<br />
în timp ce, potrivit actualei reglementări termenul se calculează <strong>de</strong><br />
la data <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie. Impactul practic al reglementării<br />
este însă minim, dat fiind că, în principiu, <strong>de</strong>claraţia trebuie să fie<br />
afişată în ziua primirii. 24<br />
În sfârşit, ca şi un element <strong>de</strong> noutate, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
preve<strong>de</strong>, în art. 284, reînnoirea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, în cazul<br />
în care aceasta nu s-a încheiat în termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data<br />
afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie. De asemenea, dacă viitorii soţi<br />
24 Potrivit art. 29 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr.119/1996, căsătoria se încheie în termen<br />
<strong>de</strong> 10 zile, în care se cuprind atât ziua când s-a făcut <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, cât<br />
şi ziua încheierii căsătoriei, iar dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a făcut <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />
căsătorie la un alt serviciu public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor<br />
<strong>de</strong>cât acela un<strong>de</strong> se va încheia căsătoria, termenul se calculează <strong>de</strong> la data<br />
primirii ambelor <strong>de</strong>claraţii <strong>de</strong> căsătorie la acest <strong>din</strong> urmă serviciu.<br />
Potrivit art. 29 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.119/1996, căsătoria se poate încheia şi<br />
înainte <strong>de</strong> expirarea acestui termen, cu aprobarea primarului municipiului, al<br />
sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei un<strong>de</strong> urmează să<br />
se încheie căsătoria; aprobarea se dă pentru motive temeinice (<strong>de</strong> exemplu,<br />
viitoarea soţie este însărcinată şi naşterea ar urma să aibă loc înăuntrul<br />
termenului <strong>de</strong> 10 zile etc.). De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
119/1996, comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane <strong>de</strong><br />
cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea<br />
termenului prevăzut la art. 29 alin. (2).<br />
Instituirea termenului <strong>de</strong> 10 zile are un dublu scop: pe <strong>de</strong> o parte, este un<br />
termen <strong>de</strong> gândire pentru viitorii soţi (în care aceştia pot să revină asupra<br />
hotărârii <strong>de</strong> a se căsători) şi – pe <strong>de</strong> alta – dă posibilitatea terţelor persoane să<br />
facă opoziţie la căsătorie.<br />
62
doresc să modifice <strong>de</strong>claraţia iniţială, ei trebuie să facă o nouă<br />
<strong>de</strong>claraţie şi să se dispună publicarea acesteia.<br />
Sub imperiul actualei reglementări, după expirarea<br />
termenului <strong>de</strong> 10 zile, căsătoria se poate încheia numai până la<br />
expirarea termenului <strong>de</strong> valabilitate a certificatelor medicale; în<br />
cazul expirării termenului <strong>de</strong> valabilitate a acestor certificate (14<br />
zile <strong>de</strong> la data emiterii, potrivit art. 31 lit. C <strong>din</strong> Metodologie),<br />
viitorii soţi sunt obligaţi să <strong>de</strong>pună noi certificate medicale<br />
referitoare la starea sănătăţii lor (art. 42 alin. 3 <strong>din</strong> Metodologie).<br />
2.3. Opoziţia la căsătorie<br />
Potrivit art. 14 C.fam.,<br />
„Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă<br />
există o piedică legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt<br />
în<strong>de</strong>plinite.<br />
Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea<br />
dovezilor pe care ea se întemeiază.”<br />
Opoziţia la căsătorie este actul juridic unilateral prin care o<br />
persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă existenţa<br />
unui impediment la căsătorie sau neîn<strong>de</strong>plinirea altei cerinţe<br />
legale pentru încheierea acesteia.<br />
De asemenea, art. 285 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că:<br />
„(1) Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă<br />
există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sunt<br />
în<strong>de</strong>plinite.<br />
(2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea<br />
dovezilor pe care se întemeiază.”<br />
Reglementarea este, aşadar, i<strong>de</strong>ntică.<br />
Opoziţia la căsătorie prezintă următoarele caracteristici:<br />
a) poate fi făcută <strong>de</strong> orice persoană şi chiar <strong>din</strong> oficiu <strong>de</strong><br />
către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, când acesta constată personal că nu<br />
63
sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile legale pentru încheierea căsătoriei; ea<br />
poate fi făcută şi <strong>de</strong> procuror;<br />
b) opoziţia se face în termenul <strong>de</strong> 10 zile <strong>din</strong>tre data<br />
înregistrării şi afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie şi data încheierii<br />
căsătoriei;<br />
c) opoziţia se face numai în scris şi trebuie să arate<br />
dovezile pe care se întemeiază.<br />
Opoziţiile care nu în<strong>de</strong>plinesc condiţiile legale nu sunt<br />
obligatorii pentru ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă; ele constituie doar acte<br />
oficioase, <strong>de</strong> informare. Însă, în temeiul art. 15 C.fam., ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă este obligat să verifice aceste informaţii.<br />
Primind opoziţia, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va proceda după<br />
cum urmează:<br />
a) dacă opoziţia este neîntemeiată, nu va ţine seama <strong>de</strong><br />
aceasta şi va instrumenta încheierea căsătoriei;<br />
b) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare, va putea<br />
amâna data încheierii căsătoriei, după care va hotărî dacă va<br />
instrumenta sau nu încheierea căsătoriei;<br />
c) dacă opoziţia este întemeiată, va refuza încheierea<br />
căsătoriei, întocmind un proces-verbal în acest sens (art. 30 <strong>din</strong><br />
Legea nr. 119/1996 şi art. 45 alin. (2) <strong>din</strong> Metodologie). Tot<br />
astfel, potrivit art. 286 <strong>din</strong> N.C.civ., „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />
refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care<br />
este obligat să le efectueze, a opoziţiilor primite sau a<br />
informaţiilor pe care le <strong>de</strong>ţine, în măsura în care acestea <strong>din</strong> urmă<br />
sunt notorii, constată că nu sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile prevăzute <strong>de</strong><br />
lege.”<br />
Potrivit art. 10 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, persoana<br />
nemulţumită poate sesiza ju<strong>de</strong>cătoria în raza căreia domiciliază,<br />
care se va pronunţa asupra refuzului <strong>de</strong> ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong><br />
a instrumenta încheierea căsătoriei.<br />
64
Secţiunea 3. Formalităţi privind celebrarea căsătoriei<br />
3.1. Celebrarea căsătoriei<br />
Căsătoria este un act juridic solemn, care presupune<br />
respectarea anumitor condiţii <strong>de</strong> formă, cerute ad validitatem.<br />
Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se poate vorbi chiar <strong>de</strong><br />
procedura încheierii căsătoriei.<br />
Potrivit art. 11 C.fam. şi art. 27 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996,<br />
căsătoria se încheie <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, la sediul<br />
serviciului public comunitar <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa persoanelor sau, după<br />
caz, al primăriei în a cărei rază <strong>de</strong> competenţă teritorială îşi are<br />
domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi.<br />
De asemenea, potrivit art. 16 C.fam., astfel cum a fost<br />
modificat prin Legea nr. 23/1997:<br />
„(1) Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor<br />
soţi, care sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi <strong>de</strong> doi<br />
martori, la sediul serviciului public comunitar <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa<br />
persoanelor, pentru a-şi exprima consimţământul personal şi în<br />
mod public în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
(2) Cu toate acestea, în cazurile arătate <strong>de</strong> legea specială,<br />
ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va putea încheia căsătoria şi în afara<br />
sediului serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea condiţiilor<br />
prevăzute în alin. (1).”<br />
Potrivit art. 279 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />
„(1) Căsătoria se celebrează <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă, la sediul primăriei.<br />
(2) Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea<br />
primarului, <strong>de</strong> către un ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> la o altă primărie<br />
<strong>de</strong>cât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşe<strong>din</strong>ţa<br />
viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării primăriei <strong>de</strong> domiciliu<br />
sau <strong>de</strong> reşe<strong>din</strong>ţă a viitorilor soţi, în ve<strong>de</strong>rea publicării.”<br />
65
Tot astfel, potrivit art. 287 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />
„(1) Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la<br />
sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în<br />
mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă.<br />
(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute <strong>de</strong> lege, ofiţerul<br />
<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă poate celebra căsătoria şi în afara sediului<br />
serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea celorlalte condiţii<br />
menţionate la alin. (1).<br />
(3) Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot<br />
solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiţia ca<br />
ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască<br />
această limbă.”<br />
Art. 288 <strong>din</strong> N.C.civ., reglementează condiţia martorilor la<br />
încheierea căsătoriei, astfel:<br />
„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat<br />
consimţământul potrivit art. 287.<br />
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii,<br />
precum şi cei care <strong>din</strong> cauza unei <strong>de</strong>ficienţe psihice sau fizice nu<br />
sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).<br />
(3) Martorii pot fi şi ru<strong>de</strong> sau afini, indiferent <strong>de</strong> grad, cu<br />
oricare <strong>din</strong>tre viitorii soţi.”<br />
Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că<br />
solemnitatea căsătoriei constă în următoarele:<br />
A) Căsătoria se încheie în faţa unei autorităţi, respectiv a<br />
ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />
pot fi <strong>de</strong>osebite mai multe aspecte:<br />
a) competenţa materială (ratione materiae): cel care<br />
instrumentează încheierea căsătoriei trebuie să aibă calitatea <strong>de</strong><br />
66
ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă 25 , altfel căsătoria este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută. Cu toate acestea, potrivit art. 7 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996,<br />
actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă întocmite <strong>de</strong> o persoană care a exercitat în<br />
mod public atribuţiile <strong>de</strong> ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea<br />
preve<strong>de</strong>rilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu<br />
avea această calitate. Este o aplicaţie a principiului error<br />
communis facit ius;<br />
b) competenţa personală (rationae personae): ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă este competent dacă cel puţin unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi<br />
îşi are domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa în localitatea un<strong>de</strong> urmează să se<br />
încheie căsătoria. Alegerea aparţine viitorilor soţi. Nerespectarea<br />
competenţei personale nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei;<br />
c) competenţa teritorială (ratione loci): este <strong>de</strong>terminată<br />
<strong>de</strong> limitele teritoriului comunei, oraşului, municipiului sau<br />
sectorului municipiului Bucureşti un<strong>de</strong> se află serviciul public<br />
comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa persoanelor în cadrul căruia<br />
funcţionează ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă; nici încălcarea dispoziţiilor<br />
legale privind competenţa ratione loci nu se sancţionează cu<br />
nulitatea căsătoriei.<br />
Din cele <strong>de</strong> mai sus, rezultă că – <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />
competenţei ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă –, solemnitatea căsătoriei<br />
25 Potrivit art. 3 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, cu modificările şi completările<br />
ulterioare, atribuţiile <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă se în<strong>de</strong>plinesc <strong>de</strong> către consiliile ju<strong>de</strong>ţene şi<br />
<strong>de</strong> către servicii publice comunitare locale <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor ale<br />
municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin<br />
ofiţerii <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Sunt ofiţeri <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă: primarii municipiilor,<br />
sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, şefii misiunilor<br />
diplomatice şi ai oficiilor consulare <strong>de</strong> carieră ale României, comandanţii <strong>de</strong><br />
nave şi aeronave. Aceştia pot <strong>de</strong>lega sau retrage, după caz, exercitarea<br />
atribuţiilor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari <strong>din</strong><br />
aparatul propriu al primăriei, respectiv unuia <strong>din</strong>tre agenţii diplomatici sau<br />
unuia <strong>din</strong>tre funcţionari consulari.<br />
67
este condiţionată doar <strong>de</strong> respectarea competenţei materiale,<br />
<strong>de</strong>oarece numai această condiţie este cerută ad validitatem.<br />
B) Căsătoria se încheie într-un anumit loc, şi anume la<br />
sediul primăriei.<br />
Prin excepţie, căsătoria se poate încheia şi în afara sediului<br />
primăriei, dacă <strong>din</strong> motive temeinice unul <strong>din</strong>tre soţi se află în<br />
imposibilitatea <strong>de</strong> a se prezenta. De exemplu, unul <strong>din</strong>tre viitorii<br />
soţi este infirm, grav bolnav sau pe patul <strong>de</strong> moarte, ori viitoarea<br />
soţie are o sarcină înaintată şi nu se poate <strong>de</strong>plasa.<br />
C) Căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi<br />
concomitentă a viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime<br />
consimţământul personal, precum şi în prezenţa a doi martori.<br />
Instituţia martorilor la încheierea căsătoriei a fost introdusă<br />
prin Legea nr. 23/1999, pentru a asigura concordanţa cu<br />
preve<strong>de</strong>rile Convenţiei O.N.U. <strong>de</strong> la New York, <strong>din</strong> 10 <strong>de</strong>cembrie<br />
1962, privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru<br />
căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, ratificată <strong>de</strong> România prin<br />
Legea nr. 116/1992.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> actuala reglementare <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong>, art. 288 <strong>din</strong> N.C.civ. consacră un text expres martorilor,<br />
stabilind rolul acestora, precum şi unele incapacităţi speciale<br />
pentru martori, astfel:<br />
„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat<br />
consimţământul potrivit art. 287.<br />
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii,<br />
precum şi cei care <strong>din</strong> cauza unei <strong>de</strong>ficienţe psihice sau fizice nu<br />
sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).<br />
(3) Martorii pot fi şi ru<strong>de</strong> sau afini, indiferent <strong>de</strong> grad, cu<br />
oricare <strong>din</strong>tre viitorii soţi.”<br />
D) Căsătoria se încheie în mod public, adică în astfel <strong>de</strong><br />
condiţii care să permită oricărei persoane să asiste.<br />
68
Aceasta este o publicitate virtuală, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
publicitatea efectivă care este asigurată prin prezenţa celor doi<br />
martori. Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca, la încheierea<br />
căsătoriei, să asiste şi alte persoane, în afara viitorilor soţi şi a<br />
celor doi martori, dar este necesar ca încheierea căsătoriei să se<br />
facă în asemenea condiţii încât să permită şi accesul altor<br />
persoane.<br />
Din cele <strong>de</strong> mai sus, putem trage concluzia că<br />
solemnitatea căsătoriei constă într-un ansamblu <strong>de</strong> condiţii,<br />
care trebuie respectate ad validitatem, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong><br />
comun un<strong>de</strong>, <strong>de</strong> regulă, caracterul solemn al actului juridic este<br />
dat fie <strong>de</strong> forma scrisă, fie <strong>de</strong> forma autentică necesară ad<br />
validitatem.<br />
3.2. Momentul încheierii căsătoriei<br />
Potrivit art. 31 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 şi art. 44 alin. (1)<br />
<strong>din</strong> Metodologie, la încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ia<br />
consimţământul viitorilor soţi şi apoi îi <strong>de</strong>clară căsătoriţi.<br />
Din analiza acestor preve<strong>de</strong>ri rezultă că momentul<br />
încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />
constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi <strong>de</strong>clară<br />
căsătoriţi.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres această soluţie în art.<br />
289, potrivit căruia „Căsătoria este încheiată în momentul în care,<br />
după ce ia consimţământul fiecăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi, ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă îi <strong>de</strong>clară căsătoriţi.”<br />
69
Secţiunea 4. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei<br />
4.1. Întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie<br />
După încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă este<br />
ţinut să în<strong>de</strong>plinească anumite formalităţi procedurale, majoritatea<br />
menite să asigure dovada căsătoriei.<br />
Astfel, potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, „După ce ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă a luat consimţământul viitorilor soţi şi i-a <strong>de</strong>clarat căsătoriţi,<br />
la citeşte dispoziţiile <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> referitoare la drepturile şi<br />
îndatoririle soţilor şi întocmeşte <strong>de</strong> îndată actul <strong>de</strong> căsătorie în<br />
registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, care se semnează <strong>de</strong> către soţi, <strong>de</strong><br />
cei doi martori şi <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.” (art. 17 C.fam.,<br />
art. 31 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 şi art. 44 alin. (1) <strong>din</strong><br />
Metodologie).<br />
Tot astfel, art. 290 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „După<br />
încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă întocmeşte, <strong>de</strong> îndată,<br />
în registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, actul <strong>de</strong> căsătorie, care se<br />
semnează <strong>de</strong> către soţi, <strong>de</strong> cei 2 martori şi <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă.”<br />
Actul <strong>de</strong> căsătorie se semnează <strong>de</strong> către soţi – cu numele<br />
<strong>de</strong> familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei.<br />
Prin urmare, după încheierea căsătoriei, aceasta se<br />
înregistrează în registrul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin întocmirea actului <strong>de</strong><br />
căsătorie, pe baza căruia se eliberează certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />
Din analiza preve<strong>de</strong>rilor legale menţionate mai sus, rezultă<br />
că înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă, ci este<br />
doar un element <strong>de</strong> probă, şi anume, în principiu, singurul mijloc<br />
<strong>de</strong> probă. De aceea, căsătoria este valabil încheiată, chiar dacă<br />
ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă a omis să întocmească actul <strong>de</strong> căsătorie; tot<br />
astfel, căsătoria este valabilă, chiar dacă, după întocmirea actului<br />
<strong>de</strong> căsătorie, s-a omis semnarea acestuia <strong>de</strong> către persoanele<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
70
4.2. Dovada căsătoriei<br />
Potrivit art. 18 <strong>din</strong> C.fam., căsătoria nu poate fi dovedită<br />
<strong>de</strong>cât prin certificatul <strong>de</strong> căsătorie, eliberat pe baza actului<br />
întocmit în registrul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
De asemenea, art. 13 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 preve<strong>de</strong> că<br />
starea <strong>civil</strong>ă se dove<strong>de</strong>şte cu actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, precum şi cu<br />
certificatele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă eliberate pe baza acestora. Cu alte<br />
cuvinte, numai certificatul <strong>de</strong> căsătorie eliberat pe baza actului <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă are aceeaşi putere doveditoare ca şi înregistrarea în<br />
registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine dispoziţii similare în art. 292,<br />
potrivit căruia:<br />
„ (1) Căsătoria se dove<strong>de</strong>şte cu actul <strong>de</strong> căsătorie şi prin<br />
certificatul <strong>de</strong> căsătorie eliberat pe baza acestuia.<br />
(2) Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute <strong>de</strong> lege,<br />
căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc <strong>de</strong> probă.”<br />
Dovada căsătoriei se poate face cu orice mijloace <strong>de</strong><br />
probă, în următoarele situaţii:<br />
a) când, potrivit art. 16, 52 şi 53 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 se<br />
solicită reconstituirea sau, după caz, întocmirea ulterioară a<br />
actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, respectiv a actului <strong>de</strong> căsătorie, şi anume:<br />
- nu au existat registre <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă (art. 16 lit. a);<br />
- registrele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă au fost distruse sau pierdute în<br />
totalitate sau în parte (art. 16 lit. b şi art. 52 lit. a);<br />
- nu este posibilă procurarea <strong>din</strong> străinătate a certificatelor<br />
<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau a extraselor după actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />
respectiv după actul <strong>de</strong> căsătorie (art. 16 lit. c şi art. 52 lit. b);<br />
- întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie, a fost omisă, în sensul că<br />
– <strong>de</strong>şi a luat consimţământul soţilor – ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă nu a<br />
mai întocmit actul <strong>de</strong> căsătorie în registru (art. 16 lit. d şi art. 53<br />
lit. b).<br />
71
Cererea <strong>de</strong> reconstituire sau întocmire ulterioară a actului<br />
<strong>de</strong> căsătorie se soluţionează potrivit procedurii prevăzute <strong>de</strong> art.<br />
54-55 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996: cererea, însoţită <strong>de</strong> actele<br />
doveditoare, se <strong>de</strong>pune la serviciul public comunitar local <strong>de</strong><br />
evi<strong>de</strong>nţa persoanelor competent să întocmească actul sau la cel <strong>de</strong><br />
la domiciliul solicitantului, în cazul în care actul a fost întocmit în<br />
străinătate şi nu poate fi procurat nici certificat, nici extras <strong>de</strong> pe<br />
acesta; cererea se soluţionează în termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> către<br />
primar, prin dispoziţie, care poate fi contestată la instanţa<br />
ju<strong>de</strong>cătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea<br />
emitentă.<br />
b) când dovada căsătoriei se face <strong>de</strong> un terţ care<br />
urmăreşte un interes patrimonial. De exemplu, în cazul unui<br />
contract <strong>de</strong> întreţinere încheiat între foştii soţi sub condiţia<br />
rezolutorie a recăsătoririi fostului soţ creditor, fostul soţ <strong>de</strong>bitor va<br />
putea dovedi cu orice mijloc <strong>de</strong> probă recăsătorirea creditorului.<br />
De asemenea, se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc <strong>de</strong><br />
probă în cazul în care se urmăreşte înlăturarea soţului <strong>de</strong> la a fi<br />
ascultat ca martor, potrivit art. 189 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ.<br />
Secţiunea 5. Formalităţi privind regimul matrimonial<br />
Potrivit art. 291 <strong>din</strong> N.C.civ., „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă face<br />
menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre regimul matrimonial ales. El<br />
are obligaţia ca, <strong>din</strong> oficiu şi <strong>de</strong> îndată, să comunice la registrul<br />
prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului public<br />
care a autentificat convenţia matrimonială o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong><br />
căsătorie.”<br />
Textul are caracter <strong>de</strong> noutate şi a fost necesar în<br />
condiţiile în care s-a dat o nouă reglementare regimurilor<br />
matrimoniale, prin posibilitatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a încheia o<br />
convenţie matrimonială şi <strong>de</strong> a alege un alt regim matrimonial<br />
<strong>de</strong>cât al comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri, respectiv regimul separaţiei<br />
<strong>de</strong> bunuri sau regimul comunităţii convenţionale.<br />
72
Acest text se coroborează cu art. 334 alin. (2), potrivit<br />
căruia, „După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul<br />
căsătoriei sau după primirea copiei <strong>de</strong> pe actul căsătoriei, potrivit<br />
art. 330, notarul public expediază, <strong>din</strong> oficiu, un exemplar al<br />
convenţiei la registrul menţionat la alin. (1), precum şi la celelalte<br />
registre <strong>de</strong> publicitate, în condiţiile alin. (4).”<br />
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că:<br />
‣ Actul <strong>de</strong> căsătorie va cuprin<strong>de</strong> şi menţiunea privind<br />
regimul matrimonial ales;<br />
‣ După întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie, ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă trimite <strong>din</strong> oficiu, <strong>de</strong> îndată o copie a actului <strong>de</strong><br />
căsătorie la Registrul naţional notarial al regimurilor<br />
matrimoniale, precum şi notarului public care a autentificat<br />
convenţia matrimonială;<br />
‣ După primirea copiei <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie,<br />
notarul public transmite un exemplar al convenţiei matrimoniale<br />
la Registrul naţional, pentru a se în<strong>de</strong>plini formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate a regimului matrimonial. Soluţia este firească,<br />
<strong>de</strong>oarece convenţia matrimonială nu produce efecte <strong>de</strong>cât după şi<br />
<strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei, când se pune şi problema<br />
în<strong>de</strong>plinirii formalităţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, prin<br />
înregistrarea ei în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.<br />
73
TITLUL IV<br />
NULITATEA CĂSĂTORIEI<br />
CAPITOLUL 1<br />
Cazuri <strong>de</strong> nulitate. Regim juridic<br />
Secţiunea 1. Reglementare. Clasificare<br />
Nerespectarea condiţiilor cerute <strong>de</strong> lege pentru valabila<br />
încheiere a căsătoriei, ca act juridic, se sancţionează, ca şi în<br />
<strong>dreptul</strong> comun, cu nulitatea.<br />
Cu toate acestea, în materia căsătoriei legea instituie însă<br />
unele dispoziţii <strong>de</strong>rogatorii <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, având în ve<strong>de</strong>re<br />
importanţa căsătoriei şi gravitatea consecinţelor pe care le implică<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea ei.<br />
Particularităţile nulităţii căsătoriei se regăsesc în cazurile<br />
<strong>de</strong> nulitate a căsătoriei, regimul juridic al nulităţilor şi efectele<br />
acestora.<br />
Nulităţile în materia căsătoriei pot fi clasificate după cum<br />
urmează:<br />
a) după modul cum sunt reglementate <strong>de</strong> lege, nulităţile<br />
sunt – <strong>de</strong> regulă – exprese, dar există şi nulităţi virtuale, care nu<br />
sunt expres prevăzute <strong>de</strong> lege. În literatura juridică şi în<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă s-au admis două asemenea cazuri <strong>de</strong> nulitate, şi<br />
anume: căsătoria între persoane al căror sex nu este diferenţiat şi<br />
căsătoria fictivă;<br />
b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al interesului ocrotit, nulităţile<br />
căsătoriei sunt absolute şi relative.<br />
74
Secţiunea 2. Nulităţi absolute ale căsătoriei.<br />
Regim juridic<br />
2.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate absolută<br />
Tablou comparativ al cazurilor <strong>de</strong> nulitate absolută<br />
Nr<br />
1<br />
2<br />
Caz <strong>de</strong><br />
nulitate<br />
absolută<br />
Lipsa<br />
diferenţei<br />
<strong>de</strong> sex<br />
Lipsa<br />
vârstei<br />
matrimoniale<br />
C.fam.<br />
-<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
4<br />
N.C.civ.<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 271<br />
Art. 294<br />
Alte acte<br />
normative<br />
Cazuri <strong>de</strong><br />
acoperire<br />
Nu<br />
Da<br />
Art. 20<br />
C.fam;<br />
Art. 294<br />
alin. (2)<br />
N.C.civ.<br />
Constatări<br />
Sub imperiul<br />
C.fam,<br />
nulitatea este<br />
doar virtuală.<br />
N.C.civ. o<br />
consacră<br />
expres.<br />
Spre<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
C.fam.,<br />
N.C.civ.<br />
distinge între<br />
căsătoria<br />
încheiată <strong>de</strong><br />
minorul care<br />
nu a împlinit<br />
16 ani, care<br />
este nulă, şi<br />
căsătoria<br />
încheiată <strong>de</strong><br />
minorul care a<br />
împlinit<br />
vârsta <strong>de</strong> 16<br />
ani, fără<br />
încuviinţările<br />
prevăzute <strong>de</strong><br />
lege, când<br />
sancţiunea<br />
este nulitatea<br />
relativă<br />
(art. 297).<br />
75
3<br />
Lipsa<br />
totală a<br />
consimţământului<br />
la<br />
căsătorie<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
16<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 271<br />
Nu<br />
Nu sunt<br />
<strong>de</strong>osebiri<br />
4<br />
Lipsa<br />
caracterului<br />
personal al<br />
consimţământului<br />
personal<br />
5 Bigamia<br />
6 Ru<strong>de</strong>nia<br />
7 Adopţia<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
16<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 5;<br />
art. 22<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
6<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
7 lit.<br />
a)<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 271<br />
Art. 293<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 273<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 274<br />
Nu<br />
Nu.<br />
Nu.<br />
Discuţii<br />
privind<br />
dispensa <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie<br />
- Nu.<br />
Nu sunt<br />
<strong>de</strong>osebiri<br />
Art. 293 alin.<br />
(2) C.fam,<br />
spre <strong>de</strong>osebire<br />
<strong>de</strong> art. 22<br />
C.fam,<br />
stabileşte<br />
expres că nu<br />
este bigamie,<br />
dacă soţul<br />
celui <strong>de</strong>clarat<br />
mort prin<br />
hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătoreasc<br />
ă a fost <strong>de</strong><br />
bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />
Nu sunt<br />
<strong>de</strong>osebiri<br />
Potrivit<br />
N.C.civ.,<br />
adopţia nu<br />
mai constituie<br />
impediment<br />
distinct <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie<br />
76
8<br />
9<br />
10<br />
Alienaţia<br />
si<br />
<strong>de</strong>bilitatea<br />
mintală/<br />
Lipsa<br />
discernământului<br />
Încălcarea<br />
formalităţi<br />
lor privind<br />
celebrarea<br />
căsătoriei<br />
(la sediul<br />
serviciului<br />
<strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă, în<br />
mod<br />
public, în<br />
prezenţa a<br />
doi<br />
martori, în<br />
faţa<br />
ofiţerului<br />
<strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă)<br />
Lipsa<br />
publicităţii<br />
<strong>de</strong>claraţiei<br />
<strong>de</strong><br />
căsătorie<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
9<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu art.<br />
16<br />
Art.<br />
19<br />
coroborat<br />
cu<br />
art.<br />
13¹<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 276<br />
Art. 293<br />
alin. (1)<br />
coroborat<br />
cu<br />
art. 287<br />
alin. (1)<br />
-<br />
Nu<br />
Nu<br />
Da (soluţie<br />
propusă în<br />
doctrină).<br />
Potrivit<br />
N.C.civ.,<br />
numai<br />
alienaţia sau<br />
<strong>de</strong>bilitatea<br />
mintală atrage<br />
nulitatea<br />
absolută, lipsa<br />
discernământ<br />
ului fiind<br />
sancţionată cu<br />
nulitatea<br />
relativă,<br />
potrivit art.<br />
299.<br />
Nu sunt<br />
<strong>de</strong>osebiri<br />
N.C.civ. nu a<br />
mai menţinut<br />
acest caz <strong>de</strong><br />
nulitate<br />
absolută,<br />
consi<strong>de</strong>rat<br />
excesiv.<br />
77
11<br />
Necompet<br />
enţa<br />
materială<br />
a<br />
ofiţerului<br />
<strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă<br />
(celebrare<br />
a<br />
căsătoriei<br />
<strong>de</strong> către<br />
persoana<br />
care nu<br />
are<br />
calitatea<br />
<strong>de</strong> ofiţer<br />
<strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă)<br />
- -<br />
Art. 7 <strong>din</strong><br />
Legea nr.<br />
119/1996<br />
cu privire<br />
la actele<br />
<strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă<br />
Da.<br />
Atunci<br />
când<br />
persoana a<br />
exercitat în<br />
mod public<br />
atribuţiile<br />
respective,<br />
creând o<br />
aparenţă <strong>de</strong><br />
legalitate<br />
care a<br />
<strong>de</strong>terminat<br />
o eroare<br />
comună şi<br />
invincibilă<br />
(error<br />
communis<br />
facit ius).<br />
Se menţine ca<br />
nulitate<br />
prevăzută <strong>de</strong><br />
un text<br />
special.<br />
12<br />
Căsătoria<br />
fictivă<br />
- Art. 295 -<br />
Da.<br />
Art. 295<br />
alin. (2 )<br />
N.C.civ.<br />
reglementează<br />
expres<br />
căsătoria<br />
fictivă şi<br />
nulitatea<br />
acesteia. Sub<br />
imperiul<br />
C.fam.,<br />
căsătoria<br />
fictivă este un<br />
caz <strong>de</strong> nulitate<br />
virtuală,<br />
nefiind expres<br />
reglementat.<br />
Analizând comparativ reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
şi cea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, rezultă următoarele<br />
caracteristici principale:<br />
‣ Nulităţile virtuale sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> au<br />
<strong>de</strong>venit nulităţi exprese<br />
78
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, nulităţile absolute exprese<br />
sunt prevăzute <strong>de</strong> art. 19 <strong>din</strong> C.fam. şi <strong>de</strong> art. 7 <strong>din</strong> Legea nr.<br />
119/1996. La acestea se adaugă nulităţile absolute virtuale în<br />
cazul căsătoriei persoanelor al căror sex nu este diferenţiat,<br />
precum şi în cazul căsătoriei fictive.<br />
Potrivit art. 293 <strong>din</strong> N.C.civ., este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la<br />
art. 271, 273, 274, 276 şi art. 287 alin. (1). De asemenea, <strong>noul</strong><br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres nulitatea absolută a căsătoriei<br />
pentru lipsa vârstei matrimoniale în art. 295, precum şi a<br />
căsătoriei fictive în art. 295. Nulitatea absolută pentru lipsa<br />
diferenţei <strong>de</strong> sex, respectiv în cazul căsătoriei fictive este expres<br />
consacrată.<br />
‣ Nulităţi absolute exprese potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
care nu au fost preluate <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu a mai prevăzut nulitatea absolută a<br />
căsătoriei pentru lipsa publicităţii <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie (art.<br />
19 coroborat cu art. 13¹ C.fam), soluţie excesivă impusă <strong>de</strong><br />
legiuitor. Ar fi fost suficient să se prevadă sancţiuni pentru ofiţerul<br />
<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care nu a afişat <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, aceasta fiind<br />
o obligaţie care-i revine lui, potrivit legii. Nu există nici un<br />
argument pentru care neîn<strong>de</strong>plinirea acestei obligaţii trebuie<br />
suportată <strong>de</strong> către soţi prin <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, în condiţiile în<br />
care nu a existat nici un impediment la încheierea căsătoriei. De<br />
aceea, s-a propus în doctrină ca ori <strong>de</strong> câte ori s-ar constata<br />
neîn<strong>de</strong>plinirea acestei formalităţi, dar s-ar dovedi că soţii au o<br />
viaţă <strong>de</strong> familie firească şi nu există nici un alt impediment la<br />
căsătorie, soluţia să fie aceea a acoperirii acestei cauze <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută.<br />
79
‣ Reglementarea căsătoriei fictive potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong><br />
În prezent, acest caz <strong>de</strong> nulitate nu este reglementat în<br />
legislaţie, ci este o creaţie a doctrinei şi a jurispru<strong>de</strong>nţei.<br />
Potrivit art. 294 <strong>din</strong> N.C.civ., căsătoria încheiată în alte<br />
scopuri <strong>de</strong>cât acela <strong>de</strong> a întemeia o familie este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută. Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă,<br />
până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, a intervenit<br />
convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au<br />
trecut 2 ani <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei.<br />
De asemenea, art. 1294 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />
dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor<br />
nepatrimoniale.<br />
Aceste texte permit, astfel, clarificarea naturii juridice şi,<br />
pe cale <strong>de</strong> consecinţă, a regimului juridic al căsătoriei fictive.<br />
Căsătoriei fictive nu i se aplică, aşadar, sancţiunea<br />
inopozabilităţii <strong>din</strong> materia simulaţiei, ci sancţiunea este nulitatea<br />
absolută. Din păcate, însă, nici <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu clarifică temeiul<br />
acestei nulităţi (lipsa cauzei, lipsa consimţământului sau<br />
fraudarea legii).<br />
În practică, <strong>de</strong> regulă căsătoria fictivă presupune fraudarea<br />
legii, căsătoria fiind doar un mijloc licit, pentru a obţine un<br />
rezultat ilicit. Căsătoria fictivă se încheie în scopul <strong>de</strong> a realiza<br />
unele efecte secundare, care nu sunt specifice căsătoriei, dar care<br />
nu pot fi obţinute în alt mod.<br />
Un caz întâlnit frecvent în practică <strong>de</strong> fictivitate a<br />
căsătoriei era acela al încheierii căsătoriei între autorul infracţiunii<br />
<strong>de</strong> viol şi victimă, cu scopul exclusiv <strong>de</strong> a fi exonerat <strong>de</strong><br />
răspun<strong>de</strong>re penală, în condiţiile în care, alin. (5) al art. 197 <strong>din</strong><br />
C.pen. stabilea o cauză <strong>de</strong> nepe<strong>de</strong>psire a făptuitorului în ipoteza<br />
căsătoriei cu victima. Prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea<br />
şi completarea <strong>Cod</strong>ului penal, alin. (5) al art. 197 a fost abrogat,<br />
80
astfel încât, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re legal, acest caz <strong>de</strong> fictivitate a<br />
căsătoriei nu mai poate fi întâlnit.<br />
În jurispru<strong>de</strong>nţa recentă s-a constatat nulitatea căsătoriei<br />
fictive când soţii au urmărit prin încheierea căsătoriei dobândirea<br />
calităţii legale pentru a beneficia <strong>de</strong> facilităţile prevăzute <strong>de</strong> lege<br />
tinerilor căsătoriţi la achiziţionarea <strong>de</strong> locuinţe (Trib. Satu-Mare,<br />
secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 310/1994), precum şi în cazul în care unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi, fiind preot, s-a căsătorit în scopul exclusiv <strong>de</strong> a<br />
dobândi calitatea pentru a fi promovat (Trib. Satu-Mare, secţia<br />
<strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>c. Nr. 38/1994). 26<br />
2.2. Regim juridic<br />
Ca şi în <strong>dreptul</strong> comun, analiza regimului juridic al<br />
nulităţii absolute a căsătoriei presupune <strong>de</strong>terminarea cercului <strong>de</strong><br />
persoane care pot să o invoce, dacă acţiunea este sau nu<br />
prescriptibilă şi dacă nulitatea poate ori nu să fie acoperită. În ce<br />
priveşte distincţia <strong>din</strong>tre nulitatea absolută expresă sau virtuală,<br />
aceasta nu are inci<strong>de</strong>nţă asupra regimului juridic al nulităţii<br />
absolute a căsătoriei, care este i<strong>de</strong>ntic, indiferent dacă nulitatea<br />
este sau nu prevăzută <strong>de</strong> lege.<br />
26 A se ve<strong>de</strong>a E.Florian, op. cit., p. 61, care citează cele două <strong>de</strong>cizii. De<br />
asemenea, cu privire la încheierea unei căsătorii în scopul <strong>de</strong> a obţine exclusiv<br />
schimbarea numelui <strong>de</strong> familie şi a beneficia <strong>de</strong> o nouă i<strong>de</strong>ntitate şi <strong>de</strong> un nou<br />
paşaport, întrucât, pentru anumite fapte ilicite, săvârşite în Grecia, i s-a<br />
menţionat pe paşaportul avut, <strong>de</strong> către autorităţile elene, interdicţia <strong>de</strong> şe<strong>de</strong>re pe<br />
teritoriul Greciei, a se ve<strong>de</strong>a G.Lupşan, Căsătorie fictivă. Nulitate absolută.<br />
Efecte. Notă la sentinţa <strong>civil</strong>ă nr. 60 <strong>din</strong> 3 februarie 203 a Tribunalului Iaşi, în<br />
Dreptul nr. 7/2004, p. 201-210.<br />
De asemenea, O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor,<br />
aprobată prin Legea nr. 357/2003, republicată, cu modificările ulterioare,<br />
preve<strong>de</strong> o formă specială <strong>de</strong> căsătorie fictivă, şi anume „căsătoria <strong>de</strong><br />
convenienţă”, <strong>de</strong>finită ca fiind căsătoria încheiată cu singurul scop <strong>de</strong> a eluda<br />
condiţiile <strong>de</strong> intrare şi <strong>de</strong> şe<strong>de</strong>re a străinilor în România şi <strong>de</strong> a obţine <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />
şe<strong>de</strong>re pe teritoriilor României. Sancţiunea prevăzută expres <strong>de</strong> OUG nr.<br />
194/2002 este una administrativă, respectiv refuzul prelungirii şe<strong>de</strong>rii în<br />
România.<br />
81
‣ Titularul acţiunii<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, acţiunea în constatarea<br />
nulităţii absolute a căsătoriei poate fi pornită <strong>de</strong> orice persoană<br />
care justifică un interes. Ea poate fi formulată, în condiţiile art. 45<br />
alin. (1) <strong>din</strong> C.pr.civ., şi <strong>de</strong> Ministerul Public (adică <strong>de</strong> către<br />
procuror), dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este pus sub interdicţie sau este<br />
dispărut 27 . Ju<strong>de</strong>cătorul nu poate invoca <strong>din</strong> oficiu nulitatea<br />
absolută a căsătoriei (<strong>de</strong> exemplu, în cadrul unui proces <strong>de</strong> divorţ<br />
în care ar sesiza existenţa unei astfel <strong>de</strong> nulităţi), dar poate pune în<br />
discuţia părţilor eventuala cauză <strong>de</strong> nulitate.<br />
S-a consi<strong>de</strong>rat că, în temeiul art. 45 alin. (1) <strong>din</strong> C.pr.civ.,<br />
procurorul ar putea introduce acţiunea nu numai în timpul vieţii<br />
soţilor, dar şi ulterior, dacă moştenitorii acestora sunt minori, puşi<br />
sub interdicţie ori dispăruţi.<br />
Această soluţie este expres consacrată în art. 296 <strong>din</strong><br />
N.C.civ., potrivit căruia „Orice persoană interesată poate<br />
introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu<br />
toate acestea, procurorul nu poate introduce acţiunea după<br />
încetarea sau <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, cu excepţia cazului în care ar<br />
acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor<br />
puse sub interdicţie.”<br />
‣ Imprescriptibilitatea acţiunii<br />
Fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute, este<br />
imprescriptibilă.<br />
27<br />
Potrivit art. 45 C.pr.civ., „(1) Ministerul Public poate porni acţiunea <strong>civil</strong>ă<br />
ori <strong>de</strong> câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale<br />
minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în<br />
alte cazuri expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
(2) În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul <strong>dreptul</strong>ui la care se<br />
referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi <strong>de</strong> dispoziţiile<br />
prevăzute în art. 246, 247 şi 271-273, iar în cazul în care procurorul şi-ar<br />
retrage cererea, va putea cere continuarea ju<strong>de</strong>căţii.”<br />
82
‣ Posibilitatea acoperirii nulităţii absolute a căsătoriei<br />
În principiu, în <strong>dreptul</strong> comun, nulitatea absolută nu poate<br />
fi acoperită nici măcar prin manifestarea <strong>de</strong> voinţă expresă a<br />
părţilor actului juridic lovit <strong>de</strong> nulitate sau a altor persoane, care o<br />
pot invoca.<br />
Situaţia este diferită în <strong>dreptul</strong> <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>oarece<br />
menţinerea căsătoriei şi a <strong>familiei</strong> poate fi impusă <strong>de</strong> necesitatea<br />
ocrotirii interesului superior al copilului şi a vieţii <strong>de</strong> familie, în<br />
general, valori care pot prevala asupra i<strong>de</strong>ii formale <strong>de</strong> sancţionare<br />
a nulităţii cu orice preţ.<br />
De aceea, sunt cazuri în care nulitatea absolută poate fi<br />
acoperită, după cum sunt unele în care încălcarea legii este atât <strong>de</strong><br />
gravă şi raţiunile instituirii regulii încălcate sunt atât <strong>de</strong><br />
importante, încât acoperirea nulităţii nu poate fi acceptată.<br />
A) Pot fi acoperite următoarele cazuri <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută:<br />
a) cele <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> încălcarea vârstei matrimoniale (în<br />
condiţiile art. 20 C.fam., art. 294 N.C.civ.), în următoarele două<br />
ipoteze:<br />
i) până la <strong>de</strong>clararea nulităţii <strong>de</strong> către instanţă soţul<br />
care, la încheierea căsătoriei, nu avea vârsta matrimonială<br />
a împlinit-o. Desfiinţarea căsătoriei în acest caz ar fi pur<br />
formală, <strong>de</strong>oarece, imediat după <strong>de</strong>clararea nulităţii<br />
căsătoriei pe acest motiv, foştii soţi se pot recăsători;<br />
ii) până la <strong>de</strong>clararea nulităţii, soţia a dat naştere<br />
unui copil sau a rămas însărcinată 28 . Nulitatea căsătoriei se<br />
28 Potrivit preve<strong>de</strong>rilor art. 4 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, femeia se poate căsători numai<br />
dacă a împlinit 16 ani.<br />
Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinţa căsătoria femeii<br />
care a împlinit 15 ani. Încuviinţarea se poate da <strong>de</strong> comitetul executiv al<br />
consiliului popular ju<strong>de</strong>ţean, în temeiul unui aviz al medicului oficial.<br />
83
acoperă pentru aceste motive nu numai atunci când femeia<br />
nu a avut vârsta matrimonială, dar şi atunci când bărbatul<br />
este cel care nu a avut împlinită vârsta matrimonială la<br />
încheierea căsătoriei, <strong>de</strong>oarece textul nu face nici o<br />
distincţie. În plus, dacă soţului impuber i se aplică<br />
prezumţia <strong>de</strong> paternitate atunci trebuie să se aplice şi<br />
prezumţia <strong>de</strong> pubertate, atunci când soţia a dat naştere unui<br />
copil sau a rămas însărcinată. Această cauză <strong>de</strong> acoperire a<br />
nulităţii a fost prevăzută în interesul copilului născut sau<br />
care urmează să se nască.<br />
Căsătoria se menţine chiar dacă s-a născut un copil mort<br />
sau dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, <strong>de</strong>oarece s-a<br />
dovedit astfel că, în pofida vârstei impubere, soţii au fost<br />
apţi să aibă relaţii conjugale normale;<br />
În speţă, încuviinţarea cerută <strong>de</strong> lege nu a fost acordată în prealabil oficierii<br />
căsătoriei, <strong>de</strong>şi era necesară, întrucât femeia nu împlinise încă vârsta legală <strong>de</strong><br />
16 ani.<br />
Faţă <strong>de</strong> opunerea soţilor la acţiunea formulată <strong>de</strong> autoritatea publică locală,<br />
instanţa avea obligaţia <strong>de</strong> a verifica dacă, după încheierea căsătoriei, nu a<br />
intervenit un fapt care, potrivit legii, acoperă nulitatea.<br />
În susţinerea recursului <strong>de</strong>clarat, soţii au <strong>de</strong>pus certificatul medico-legal nr.<br />
819/P - 388 <strong>din</strong> 28 noiembrie 1977, emis <strong>de</strong> Laboratorul <strong>de</strong> medicină legală<br />
Reşiţa în completarea certificatului medico-legal (cu acelaşi număr) <strong>din</strong> 27 iulie<br />
1977, înscris cu valoare <strong>de</strong> act nou potrivit C.pr.civ.<br />
Din cuprinsul acestui act rezultă că, la data examinării medicale, B.E. prezenta<br />
simptome caracteristice unei sarcini.<br />
Or, starea <strong>de</strong> graviditate a femeii în vârstă <strong>de</strong> peste cincisprezece ani constituia<br />
un motiv temeinic, care, dacă preexista căsătoriei, ar fi justificat să i se acor<strong>de</strong><br />
încuviinţarea cerută <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei. Cu atât mai mult, dacă<br />
această stare a intervenit după căsătorie, îndreptăţeşte concluzia că <strong>din</strong> punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re bio-fiziologic femeia era aptă <strong>de</strong> a se căsători.<br />
Astfel fiind, se acoperă nulitatea care, potrivit art. 19 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>,<br />
sancţionează căsătoria încheiată fără respectarea condiţiilor <strong>de</strong> vârstă înscrise în<br />
art. 4 <strong>din</strong> acelaşi <strong>Cod</strong>. (Trib. Suprem, s.civ., 362 <strong>din</strong> 1 martie 1978, în „Lege<br />
4”, Indaco Systems).<br />
84
) cele impuse <strong>de</strong> nesocotirea impedimentului la<br />
căsătorie rezultând <strong>din</strong> gradul IV <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, dacă s-a obţinut,<br />
chiar după încheierea căsătoriei, dispensa <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie prevăzută <strong>de</strong><br />
art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996. Apreciem că soluţia<br />
jurispru<strong>de</strong>nţială trebuie menţinută şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>, care, <strong>din</strong> păcate, nu cuprin<strong>de</strong> o soluţie expresă în acest<br />
sens;<br />
c) căsătoria fictivă: aceasta se poate „transforma” într-o<br />
a<strong>de</strong>vărată stare <strong>de</strong> căsătorie atunci când, în ciuda şi <strong>din</strong>colo <strong>de</strong><br />
scopul iniţial urmărit <strong>de</strong> părţi (altul <strong>de</strong>cât acela al întemeierii unei<br />
familii, soţii ajung să întreţină relaţii normale <strong>de</strong> familie, aduc pe<br />
lume copii etc., caz în care – în mod evi<strong>de</strong>nt – nu se mai impune<br />
<strong>de</strong>clararea nulităţii absolute a căsătoriei pentru fictivitate. Art. 294<br />
alin. (2) preve<strong>de</strong> expres că nulitatea căsătoriei fictive se acoperă<br />
dacă, până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, a<br />
intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas<br />
însărcinată ori au trecut 2 ani <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei;<br />
d) nulitatea prevăzută <strong>de</strong> art. 7 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996:<br />
după cum am mai arătat, este nulă căsătoria celebrată <strong>de</strong> o<br />
persoană care nu are calitatea <strong>de</strong> ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, dar nulitatea<br />
se acoperă dacă persoana a exercitat în mod public atribuţiile<br />
respective, creând o aparenţă <strong>de</strong> legalitate care a <strong>de</strong>terminat o<br />
eroare comună şi invincibilă (error communis facit ius);<br />
B) Nulitatea absolută a căsătoriei nu poate fi acoperită<br />
în următoarele situaţii:<br />
a) în cazul căsătoriei între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex sau al<br />
căror sex nu este suficient diferenţiat;<br />
b) în cazul bigamiei (art. 19, raportat la art. 5 C.fam.);<br />
c) în cazul impedimentului la căsătorie constând în<br />
ru<strong>de</strong>nia în linie directă sau colaterală până la gradul III<br />
inclusiv;<br />
85
d) în cazul impedimentului la căsătorie rezultând <strong>din</strong><br />
adopţia cu efecte restrânse (art. 19, raportat la art. 7 lit. a<br />
C.fam.);<br />
e) în cazul impedimentului la căsătorie constând în<br />
alienaţia sau <strong>de</strong>bilitatea mintală;<br />
f) în cazul încălcării formalităţilor pentru celebrarea<br />
căsătoriei.<br />
86
Secţiunea 3. Nulităţi relative ale căsătoriei.<br />
Regim juridic<br />
3.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă<br />
Tablou comparativ al cazurilor <strong>de</strong> nulitate relativă<br />
Nr.<br />
1.<br />
2.<br />
Caz <strong>de</strong> nulitate<br />
relativă<br />
Lipsa<br />
încuviinţărilor<br />
cerute <strong>de</strong> lege<br />
minorului<br />
Viciile <strong>de</strong><br />
consimţământ<br />
(eroare asupra<br />
i<strong>de</strong>ntităţii fizice<br />
a viitorului soţ,<br />
dol, violenţă)<br />
C.fam.<br />
Art. 19<br />
coroborat<br />
cu art. 4<br />
(nulitate<br />
absolută)<br />
N.C.<br />
civ.<br />
Art. 297<br />
Art. 21 Art. 298<br />
Cazuri <strong>de</strong><br />
acoperire<br />
Da.<br />
Art. 303<br />
alin. (1) şi<br />
(3) N.C.civ.<br />
Da.<br />
Art. 303<br />
alin. (2) şi<br />
(3) N.C.civ.<br />
Constatări<br />
N.C.civ. stabileşte<br />
natura relativă a<br />
nulităţii şi cazurile<br />
<strong>de</strong> acoperire.<br />
Viciile <strong>de</strong><br />
consimţământ sunt<br />
aceleaşi.Reglement<br />
are nouă privind<br />
acoperirea nulităţii.<br />
3.<br />
Lipsa<br />
discernământului<br />
Art. 19<br />
coroborat<br />
cu art. 9<br />
(nulitate<br />
absolută)<br />
Art. 298<br />
Da.<br />
Art. 303<br />
alin. (2) şi<br />
(3) N.C.civ.<br />
N.C.civ. stabileşte<br />
natura relativă a<br />
nulităţii şi<br />
reglementează<br />
cazurile <strong>de</strong><br />
acoperire.<br />
4. Tutela - Art. 300<br />
Art. 303<br />
alin. (3)<br />
N.C.civ.<br />
Reglementare nouă<br />
care transformă<br />
tutela <strong>din</strong><br />
impediment<br />
prohibitiv în<br />
impediment<br />
dirimant.<br />
Analizând comparativ reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
şi cea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, rezultă că, pe lângă viciile <strong>de</strong><br />
consimţământ, ca şi cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă, a căror<br />
reglementare este i<strong>de</strong>ntică aceleia <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> preve<strong>de</strong> expres sancţiunea nulităţii relative în mai multe<br />
cazuri discutabile sub imperiul <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />
87
Astfel:<br />
a) lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege minorului<br />
Astfel, cerinţa <strong>de</strong> fond referitoare la existenţa încuviinţării<br />
părinţilor pentru căsătoria minorului <strong>de</strong> 16 ani a fost introdusă<br />
prin Legea nr. 288/2007, fără însă să existe şi preve<strong>de</strong>ri speciale<br />
referitoare la sancţiunea ce intervine în cazul căsătoriei încheiate<br />
cu nesocotirea acestei cerinţe.<br />
În acest context, preve<strong>de</strong>rile generale ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
în materia încheierii căsătoriei impun concluzia că, în absenţa<br />
încuviinţării părinţilor, sancţiunea nu poate fi <strong>de</strong>cât nulitatea<br />
absolută a căsătoriei. Potrivit art. 19 C.fam. – asupra căruia nu s-a<br />
intervenit prin Legea nr. 288/2007 –, „este nulă căsătoria<br />
încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4 (…)”.<br />
Întrucât textul <strong>de</strong> lege nu distinge, făcând trimitere la art. 4 în<br />
întregul său, înseamnă că nesocotirea oricăror cerinţe prevăzute în<br />
ipoteza acestei norme juridice, <strong>de</strong>ci – astăzi –, inclusiv a condiţiei<br />
referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor sau tutorelui, este<br />
sancţionată cu nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate.<br />
Chiar dacă, <strong>de</strong> lege lata, nu poate fi susţinută o altă soluţie,<br />
o asemenea sancţiune este excesivă şi nu corespun<strong>de</strong> scopului<br />
pentru care norma a fost edictată şi nici interesului pe care ea este<br />
chemată să-l protejeze.<br />
Bineînţeles, există posibilitatea acoperirii nulităţii<br />
absolute pentru lipsa încuviinţării părinţilor sau tutorelui ori a<br />
autorizării prevăzute <strong>de</strong> lege, în condiţiile art. 20 C.fam., sau în<br />
cazul obţinerii acestora chiar ulterior încheierii căsătoriei, după<br />
cum s-a <strong>de</strong>cis în jurispru<strong>de</strong>nţă în legătură cu dispensa <strong>de</strong> vârstă, în<br />
condiţiile fostului art. 4 C.fam.<br />
O soluţie mult mai raţională ar fi fost <strong>de</strong>sigur aceea a<br />
nulităţii relative, sancţiune prevăzută <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun în cazul<br />
încheierii <strong>de</strong> acte juridice <strong>de</strong> către minorul cu capacitate restrânsă<br />
<strong>de</strong> exerciţiu, fără să existe încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului<br />
legal (art. 105 alin. final teza I şi art. 133 alin. ultim C.fam.).<br />
88
Întrucât interesul proteguit <strong>de</strong> norma legală în discuţie este<br />
unul particular, iar nu general, public, sancţiunea ce intervine nu<br />
trebuie să fie nulitatea absolută a căsătoriei, ci nulitatea relativă.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> corectează această situaţie, în sensul că<br />
face distincţie între:<br />
- nulitatea absolută care intervine în cazul căsătoriei încheiate <strong>de</strong><br />
minorul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani, cu particularitatea că<br />
aceasta se acoperă dacă, până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau dacă soţia<br />
a născut ori a rămas însărcinată (art. 294);<br />
- nulitatea relativă care intervine în cazul în care minorul se<br />
căsătoreşte fără să aibă încuviinţările sau autorizările prevăzute <strong>de</strong><br />
lege (art. 297).<br />
b) lipsa discernământului<br />
Potrivit art. 19 C.fam., este nulă căsătoria încheiată cu<br />
încălcarea art. 9 C.fam.<br />
Numai că art. 9 C.fam acoperă două ipoteze distincte:<br />
aceea a alienatului sau <strong>de</strong>bilului mintal (teza I) şi aceea a celui<br />
vremelnic lipsit <strong>de</strong> facultăţile sale mintale (teza a II-a).<br />
Potrivit <strong>dreptul</strong>ui comun, lipsa discernământului atrage<br />
doar nulitatea relativă a căsătoriei, dar faţă <strong>de</strong> regula <strong>de</strong><br />
interpretare potrivit căreia un<strong>de</strong> legea nu distinge, nici interpretul<br />
nu trebuie să distingă, ar trebui să consi<strong>de</strong>răm că sancţiunea este şi<br />
în acest caz nulitatea absolută. Se poate însă discuta dacă această<br />
nulitate poate fi acoperită ulterior <strong>de</strong> către cel care s-a aflat în<br />
această stare.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> clarifică şi această situaţie, în sensul că<br />
preve<strong>de</strong> expres în art. 299 că lipsa discernământului atrage<br />
nulitatea relativă a căsătoriei.<br />
89
c) tutela<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, tutela nu era <strong>de</strong> natură să<br />
atragă anularea căsătoriei, fiind doar un impediment prohibitiv, <strong>de</strong><br />
natură să atragă sancţionarea ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care a<br />
celebrat căsătoria cu nesocotirea acestui impediment.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie în art. 300 sancţiunea nulităţii<br />
relative, pe consi<strong>de</strong>rentul că raţiunile <strong>de</strong> or<strong>din</strong> moral impun<br />
această sancţiune.<br />
3.2. Regim juridic<br />
‣ Titularul acţiunii<br />
În ceea ce priveşte viciile <strong>de</strong> consimţământ, <strong>din</strong> cuprinsul<br />
art. 21 alin. (2) C.fam. rezultă că anularea căsătoriei pentru<br />
eroare, dol sau violenţă poate fi cerută numai <strong>de</strong> soţul al cărui<br />
consimţământ a fost viciat. Soluţia este aceeaşi şi în lumina art.<br />
298 alin. (1) <strong>din</strong> N.C. N.C.civ., potrivit căruia „Căsătoria poate fi<br />
anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin<br />
eroare, prin dol sau prin violenţă”.<br />
Referitor la anularea pentru lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong><br />
lege, art. 297 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „Nulitatea poate fi invocată<br />
numai <strong>de</strong> cel a cărui încuviinţare ori autorizare era necesară.”<br />
Anularea pentru lipsa discernământului poate fi invocată<br />
numai <strong>de</strong> soţul care a fost lipsit vremelnic <strong>de</strong> discernământ la<br />
încheierea căsătoriei.<br />
În sfârşit, în cazul tutelei, anularea poate fi cerută <strong>de</strong> soţul<br />
care s-a căsătorit în timp ce era sub tutelă.<br />
În pofida caracterului ei strict personal Ministerul Public<br />
(procurorul) poate formula, în condiţiile art. 45 alin. (1) <strong>din</strong><br />
C.pr.civ., acţiunea în anularea căsătoriei, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este<br />
pus sub interdicţie sau este dispărut. Cât priveşte ju<strong>de</strong>cătorul,<br />
acesta nu poate invoca <strong>din</strong> oficiu nulitatea relativă a căsătoriei, dar<br />
90
poate pune în discuţia părţilor eventuala cauză <strong>de</strong> nulitate <strong>de</strong> acest<br />
fel pe care o sesizează.<br />
Având un caracter strict personal, potrivit art. 302 <strong>din</strong><br />
N.C.civ., <strong>dreptul</strong> la acţiunea în anulabilitate nu se transmite<br />
moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită <strong>de</strong><br />
către unul <strong>din</strong>tre soţi, ea poate fi continuată <strong>de</strong> către oricare <strong>din</strong>tre<br />
moştenitorii săi.<br />
‣ Prescriptibilitatea acţiunii<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 21 alin. (2) preve<strong>de</strong> că<br />
termenul <strong>de</strong> prescripţie a acţiunii în anularea căsătoriei este <strong>de</strong> 6<br />
luni şi începe să curgă <strong>de</strong> la încetarea violenţei sau <strong>de</strong> la data<br />
<strong>de</strong>scoperirii erorii ori a dolului.<br />
Rezultă <strong>de</strong> aici că, în materia prescripţiei, următoarele<br />
aspecte au caracter special, <strong>de</strong>rogatoriu faţă <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun:<br />
a) există un termen special <strong>de</strong> prescripţie <strong>de</strong> 6 luni, spre<br />
<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> termenul general <strong>de</strong> 3 ani;<br />
b) în ceea ce priveşte momentul <strong>de</strong> la care începe să curgă<br />
termenul <strong>de</strong> prescripţie, în cazul erorii şi al dolului s-a prevăzut<br />
doar un moment subiectiv –data <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului,<br />
spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun (art. 9 alin. (2) <strong>din</strong> Decretul nr.<br />
167/1958), un<strong>de</strong> este prevăzut, alături <strong>de</strong> momentul subiectiv al<br />
<strong>de</strong>scoperirii cauzei <strong>de</strong> anulare, şi un moment obiectiv, respectiv<br />
„cel mult 18 luni <strong>de</strong> la data încheierii actului”. Aceasta înseamnă<br />
că, în materia căsătoriei, chiar dacă eroarea sau dolul se <strong>de</strong>scoperă<br />
după ani <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei, termenul <strong>de</strong> prescripţie<br />
<strong>de</strong> 6 luni curge întot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>scoperirii lor.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează prescripţia acţiunii în<br />
anulare în art. 301, stabilind pentru fiecare ipoteză în parte<br />
momentul <strong>de</strong> la care începe să curgă termenul.<br />
91
Astfel:<br />
- anularea căsătoriei poate fi cerută în termen <strong>de</strong> 6 luni;<br />
- în cazul prevăzut la art. 297 (lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege),<br />
termenul curge <strong>de</strong> la data la care cei a căror încuviinţare sau<br />
autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat<br />
cunoştinţă <strong>de</strong> aceasta;<br />
- în cazul nulităţii pentru vicii <strong>de</strong> consimţământ ori pentru lipsa<br />
discernământului, termenul curge <strong>de</strong> la data încetării violenţei sau,<br />
după caz, <strong>de</strong> la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea<br />
ori lipsa vremelnică a discernământului;<br />
- în cazul prevăzut la art. 300 (tutelei) termenul curge <strong>de</strong> la data<br />
încheierii căsătoriei.<br />
‣ Confirmarea nulităţii<br />
Ca orice nulitate relativă – şi cu atât mai mult în <strong>dreptul</strong><br />
<strong>familiei</strong>, un<strong>de</strong> se poate trece şi peste unele cauze <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută, în interesul menţinerii <strong>familiei</strong> şi a ocrotirii copiilor –, şi<br />
nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată expres, prin<br />
<strong>de</strong>claraţia în acest sens a celui îndrituit să o invoce, sau tacit, prin<br />
neintroducerea acţiunii în anulare în termenul legal <strong>de</strong> prescripţie.<br />
‣ Acoperirea nulităţii<br />
Ca şi un aspect <strong>de</strong> noutate, art. 303 reglementează<br />
acoperirea nulităţii relative.<br />
Astfel, în cazul lipsei încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege pentru<br />
căsătoria minorului, nulitatea relativă a căsătoriei se acoperă dacă,<br />
până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, s-au obţinut<br />
încuviinţările şi autorizarea cerute <strong>de</strong> lege.<br />
În cazul anulării pentru vicii <strong>de</strong> consimţământ şi a lipsei<br />
discernământului, căsătoria nu poate fi anulată dacă soţii au<br />
convieţuit timp <strong>de</strong> 6 luni <strong>de</strong> la data încetării violenţei sau <strong>de</strong> la<br />
data <strong>de</strong>scoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a<br />
facultăţilor mintale.<br />
92
În sfârşit, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă,<br />
dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau dacă<br />
soţia a născut ori a rămas însărcinată.<br />
93
CAPITOLUL 2<br />
Efectele nulităţii<br />
Secţiunea 1. Precizări prealabile<br />
Nulitatea căsătoriei are caracter judiciar, în sensul că<br />
aceasta trebuie să fie constatată, sau, după caz, pronunţată <strong>de</strong><br />
instanţa ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun, un<strong>de</strong> nulitatea unui act<br />
juridic poate fi invocată fie pe cale <strong>de</strong> acţiune, fie pe cale <strong>de</strong><br />
excepţie, nulitatea căsătoriei implică întot<strong>de</strong>auna o acţiune în<br />
justiţie, care are un caracter personal nepatrimonial (este o acţiune<br />
în contestare <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă).<br />
Căsătoria este <strong>de</strong>sfiinţată <strong>din</strong> ziua rămânerii irevocabile<br />
(<strong>de</strong>finitive, potrivit N.C.civ.) a hotărârii. 29 .<br />
Nulitatea căsătoriei produce aceleaşi efecte, indiferent<br />
dacă este absolută sau relativă, expresă ori virtuală.<br />
Secţiunea 2. Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei<br />
În principiu, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive,<br />
ceea ce înseamnă că se consi<strong>de</strong>ră că drepturile şi obligaţiile<br />
personale şi patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi nu au existat niciodată. De la<br />
efectul retroactiv al nulităţii există însă două importante excepţii,<br />
care fac ca, în practică, efectul retroactiv să fie rar întâlnit, şi<br />
anume: situaţia copiilor născuţi în timpul unei asemenea căsătorii<br />
şi căsătoria putativă.<br />
Retroactivitatea efectelor nulităţii 30 – similară celei <strong>din</strong><br />
<strong>dreptul</strong> comun – trebuie analizată pe diverse domenii: relaţiile<br />
29 O.U.G. nr. 58/2003 a abrogat preve<strong>de</strong>rile art. 2 pct. 1 lit.h) C.pr.civ. (care<br />
stabileau competenţa în primă instanţă a tribunalului). În prezent, competenţa<br />
materială aparţine ju<strong>de</strong>cătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1 C.pr.civ. Competenţa<br />
teritorială aparţine ju<strong>de</strong>cătoriei <strong>de</strong> la domiciliul soţului pârât (art. 5 C.pr.civ.).<br />
Hotărârea este supusă căilor <strong>de</strong> atac prevăzute <strong>de</strong> lege, apel şi recurs.<br />
30 Deşi atât nulitatea căsătoriei, cât şi divorţul pun capăt căsătoriei, între ele<br />
există <strong>de</strong>osebiri structurale <strong>de</strong> cauză şi efecte.<br />
94
personale <strong>din</strong>tre soţi, capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu, relaţiile lor<br />
patrimoniale.<br />
A) Relaţiile personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei afectează relaţiile<br />
personale nepatrimoniale ale soţilor după cum urmează:<br />
a) Soţii nu au avut niciodată calitatea <strong>de</strong> persoane<br />
căsătorite şi, pe cale <strong>de</strong> consecinţă, nu au avut nici una <strong>din</strong><br />
obligaţiile rezultând <strong>din</strong>tr-o astfel <strong>de</strong> situaţie. De aceea, dacă unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi s-a recăsătorit până la data <strong>de</strong>sfiinţării primei căsătorii,<br />
cea <strong>de</strong> a doua căsătorie rămâne valabilă, neconstituind un caz <strong>de</strong><br />
bigamie;<br />
b) Soţii redobân<strong>de</strong>sc numele avut înainte <strong>de</strong> încheierea<br />
căsătoriei, dacă acesta se schimbase prin căsătorie, <strong>de</strong>oarece legea<br />
nu preve<strong>de</strong> posibilitatea păstrării numelui, ca în cazul divorţului,<br />
şi nici nu permite aplicarea prin asemănare a dispoziţiilor <strong>de</strong> la<br />
divorţ în această materie;<br />
c) Între soţi nu a avut loc suspendarea cursului prescripţiei<br />
extinctive a <strong>dreptul</strong>ui la acţiune, potrivit art. 14 alin. (3) <strong>din</strong><br />
Decretul nr. 167/1958, respectiv art. 2532 pct. 1 <strong>din</strong> N.C.civ., şi a<br />
<strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a cere executarea silită (art. 405 1 alin. (1) <strong>din</strong><br />
C.pr.civ.), căci se consi<strong>de</strong>ră că ei nu au fost niciodată căsătoriţi.<br />
Astfel, nulitatea sancţionează căsătoria încheiată prin nerespectarea cerinţelor<br />
<strong>de</strong> valabilitate anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei, iar efectele sale<br />
se produc, în principiu, retroactiv (ex tunc), pe când divorţul sancţionează o<br />
căsătorie încheiată în mod valabil, dar pentru cauze posterioare încheierii sale,<br />
efectele divorţului fiind pentru viitor (ex nunc).<br />
În cazul în care acţiunea conţine atât elemente specifice divorţului, cât şi<br />
elemente privind nulitatea căsătoriei, instanţa are îndatorirea să ceară<br />
reclamantului a-şi preciza obiectul acţiunii, cu respectarea principiului<br />
contradictorialităţii <strong>de</strong>zbaterilor, punându-se în discuţia părţilor, dacă, după<br />
conţinutul ei, este vorba <strong>de</strong> o acţiune <strong>de</strong> divorţ sau <strong>de</strong> nulitatea căsătoriei.<br />
95
B) Capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu.<br />
Dacă, până la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, soţul minor nu a<br />
împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, după <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei nu poate<br />
păstra capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu dobândită la încheierea<br />
căsătoriei, potrivit art. 8 alin. (3) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954,<br />
respectiv art. 38 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., <strong>de</strong>oarece se consi<strong>de</strong>ră că<br />
nu a fost căsătorită şi nu a avut această capacitate nici pentru<br />
trecut.<br />
C) Relaţiile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Efectele nulităţii asupra relaţiilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi<br />
privesc regimul matrimonial, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />
moştenire.<br />
a) Regimul matrimonial nu a existat. Dacă în perioada<br />
cuprinsă între încheierea căsătoriei şi <strong>de</strong>clararea nulităţii căsătoriei<br />
s-au dobândit anumite bunuri, se vor aplica dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui<br />
comun în materia dobândirii proprietăţii, respectiv a proprietăţii<br />
comune pe cote-părţi.<br />
b) Între soţi nu a existat obligaţia <strong>de</strong> întreţinere, astfel<br />
încât, dacă unul <strong>din</strong>tre ei a prestat întreţinere celuilalt poate să<br />
ceară restituirea contravalorii prestaţiilor sale, în temeiul plăţii<br />
lucrului nedatorat sau al îmbogăţirii fără justă cauză, după caz.<br />
c) Soţul supravieţuitor nu are drept <strong>de</strong> moştenire. Această<br />
problemă se poate pune, însă, numai în cazul în care nulitatea<br />
căsătoriei se pronunţă după <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Secţiunea 3. Situaţia copiilor<br />
Potrivit art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> C.fam., <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei<br />
nu are nici un efect în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia<br />
<strong>de</strong> copii <strong>din</strong> căsătorie.<br />
Un text i<strong>de</strong>ntic se regăseşte în art. 305 alin. (1) <strong>din</strong><br />
N.C.civ.<br />
Textele trebuie înţelese în sensul că se referă nu la<br />
drepturile acestor copii, ci la modul <strong>de</strong> stabilire a filiaţiei,<br />
<strong>de</strong>oarece – sub aspectul statutului său legal –, nu există <strong>de</strong>osebiri<br />
96
între copilul <strong>din</strong> căsătorie şi cel <strong>din</strong> afara căsătoriei. Prin urmare,<br />
<strong>de</strong>şi căsătoria este <strong>de</strong>sfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi<br />
până în momentul <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei se stabileşte ca şi pentru<br />
copiii <strong>din</strong> căsătorie. Prin urmare, acestui copil i se va aplica<br />
prezumţia <strong>de</strong> paternitate, potrivit căreia „soţul mamei este tatăl<br />
copilului”.<br />
Pentru că în această materie nulitatea nu produce efecte<br />
<strong>de</strong>cât pentru viitor, art. 24 alin. (2) C.fam., respectiv art. 305 alin.<br />
(2) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că relaţiile personale şi patrimoniale<br />
<strong>din</strong>tre părinţi şi copii vor fi reglementate, prin asemănare, potrivit<br />
dispoziţiilor privitoare la divorţ.<br />
Secţiunea 4. Căsătoria putativă<br />
4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
Este posibil ca, în practică, unul sau ambii soţi să fie <strong>de</strong><br />
bună cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei afectate <strong>de</strong> o cauză <strong>de</strong><br />
nulitate, în sensul că a ignorat ori au ignorat cu inocenţă existenţa<br />
acelei cauze <strong>de</strong> nulitate. Prin aceeaşi hotărâre prin care se constată<br />
sau, după caz, se pronunţă nulitatea căsătoriei, instanţa este<br />
obligată să stabilească buna sau reaua cre<strong>din</strong>ţă a soţilor la<br />
încheierea căsătoriei.<br />
Potrivit art. 23 alin.(1) C.fam., „Soţul care a fost <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />
la încheierea căsătoriei, <strong>de</strong>clarată nulă sau anulată,<br />
păstrează, până la data când hotărârea instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti<br />
rămâne <strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o căsătorie valabilă.”<br />
Potrivit art. 24 alin. (1) C.fam., „În cazul prevăzut în art.<br />
23 alin. (1), cererea <strong>de</strong> întreţinere a soţului <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă şi<br />
raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie sunt supuse, prin<br />
asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.”<br />
97
Tot astfel, N.C.civ. reglementează căsătoria putativă în<br />
art. 304:<br />
„(1) Soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea unei căsătorii<br />
nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea<br />
ju<strong>de</strong>cătorească rămâne <strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o<br />
căsătorie valabilă.<br />
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), raporturile<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare,<br />
dispoziţiilor privitoare la divorţ.”<br />
Pornind <strong>de</strong> la aceste dispoziţii legale, căsătoria putativă<br />
poate fi <strong>de</strong>finită ca acea căsătorie care, <strong>de</strong>şi lovită <strong>de</strong> nulitate<br />
absolută sau relativă, produce anumite efecte faţă <strong>de</strong> soţul care a<br />
fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />
Noţiunea <strong>de</strong> căsătorie putativă evocă i<strong>de</strong>ea că, <strong>de</strong> fapt,<br />
căsătoria a existat doar în imaginaţia soţului <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, care<br />
a ignorat în mod inocent existenţa cauzei <strong>de</strong> nulitate.<br />
Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi<br />
bilaterală (când ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă) sau<br />
unilaterală (când numai unul <strong>din</strong>tre ei a fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă).<br />
Deci, în această materie, buna-cre<strong>din</strong>ţă nu acoperă cauza<br />
<strong>de</strong> nulitate, căsătoria rămânând lovită <strong>de</strong> nulitate şi fiind supusă<br />
<strong>de</strong>sfiinţării, dar efectele nulităţii se vor produce doar pentru viitor,<br />
iar nu şi pentru trecut, fiind menţinute efectele căsătoriei până la<br />
data <strong>de</strong>sfiinţării ei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Căsătoria putativă este o creaţie a <strong>dreptul</strong>ui canonic, care a<br />
apărut în secolul al XII-lea (matrimonium putativum). Când soţii<br />
au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei nu schimba<br />
convieţuirea faptică <strong>de</strong> până atunci într-un „păcat <strong>de</strong> neiertat”.<br />
4.2. Condiţiile şi dovada bunei cre<strong>din</strong>ţe<br />
În ceea ce priveşte buna cre<strong>din</strong>ţă, aceasta trebuie să<br />
în<strong>de</strong>plinească următoarele condiţii:<br />
98
a) Buna-cre<strong>din</strong>ţă presupune o eroare <strong>din</strong> partea unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi ori a ambilor, în sensul că nu au cunoscut cauza <strong>de</strong><br />
nulitate. Eroarea poate fi <strong>de</strong> fapt (<strong>de</strong> exemplu, n-au cunoscut că<br />
sunt ru<strong>de</strong>) sau <strong>de</strong> drept (n-au cunoscut faptul că legea opreşte<br />
căsătoria între veri – ru<strong>de</strong> colaterale <strong>de</strong> gradul IV). Deci eroarea<br />
<strong>de</strong> drept are valoare juridică în această materie, prin excepţie <strong>de</strong> la<br />
principiul nemo censetur ignorare legem. De asemenea, eroarea<br />
are altă semnificaţie în această materie <strong>de</strong>cât eroarea - viciu <strong>de</strong><br />
consimţământ. Eroarea ca viciu <strong>de</strong> consimţământ se invocă pentru<br />
a obţine anularea unui act, în timp ce eroarea ca şi cauză a<br />
caracterului putativ al căsătoriei se invocă, dimpotrivă, pentru a<br />
menţine, pentru trecut, efectele căsătoriei lovite <strong>de</strong> nulitate. De<br />
aceea, unul <strong>din</strong>tre soţi poate să invoce dolul - eroarea provocată -<br />
ca viciu <strong>de</strong> consimţământ la încheierea căsătoriei şi să aibă şi<br />
beneficiul putativităţii căsătoriei.<br />
b) Buna-cre<strong>din</strong>ţă trebuie să existe la momentul încheierii<br />
căsătoriei.<br />
Buna-cre<strong>din</strong>ţă se prezumă, ca şi în <strong>dreptul</strong> comun,<br />
revenind celui ce afirmă existenţa relei cre<strong>din</strong>ţe sarcina să o<br />
dove<strong>de</strong>ască.<br />
4.3. Efectele căsătoriei putative<br />
În practică se pot întâlni două situaţii, pe care le vom<br />
analiza separat: când ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă şi când<br />
numai unul <strong>din</strong>tre ei a ignorat în mod inocent existenţa cauzei <strong>de</strong><br />
nulitate 31 .<br />
31 Aşa fiind şi spre a se evita pornirea unui nou proces <strong>de</strong> către soţul interesat,<br />
în ve<strong>de</strong>rea stabilirii bunei sale cre<strong>din</strong>ţe, instanţa era datoare ca, odată cu<br />
constatarea nulităţii căsătoriei, să fi verificat şi să fi stabilit dacă soţia<br />
reclamantă a fost ori nu <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei. (Trib.<br />
Suprem, <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 3/1974, publicată în Culegere <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizii nr.<br />
1974, p. 11; <strong>de</strong>c.civ. nr.852/1978, în R.R.D. nr. 12/1978 p. 58).<br />
99
A) Ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă (putativitate<br />
bilaterală)<br />
a) Efecte asupra raporturilor personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Acestea trebuie analizate <strong>din</strong> următoarele perspective:<br />
- între soţi au existat obligaţiile reciproce specifice<br />
căsătoriei: obligaţia <strong>de</strong> sprijin moral, obligaţia <strong>de</strong> a locui<br />
împreună, obligaţiile conjugale, obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate etc.;<br />
- soţul care a luat numele <strong>de</strong> familie al celuilalt soţ la<br />
încheierea căsătoriei nu-l poate însă menţine după <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
căsătoriei, <strong>de</strong>oarece legea nu trimite la materia divorţului şi în<br />
ceea ce priveşte numele, ceea ce înseamnă că acest soţ va reveni la<br />
numele avut înainte <strong>de</strong> căsătorie;<br />
- între soţi a operat suspendarea cursului prescripţiei<br />
extinctive a <strong>dreptul</strong>ui la acţiune şi a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a cere executarea<br />
silită.<br />
b) Efecte cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu.<br />
În cazul în care <strong>de</strong>clararea nulităţii are loc înainte ca soţul<br />
minor să fi împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, acesta îşi menţine capacitatea<br />
<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu şi pentru viitor, <strong>de</strong>oarece aceasta nu se poate<br />
pier<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Art. 39 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ. consacră expres această soluţie,<br />
adică „În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost<br />
<strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea<br />
<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.”<br />
c) Efecte cu privire la raporturile patrimoniale.<br />
Potrivit art. 24 alin. (1) C.fam., aceste raporturi vor fi<br />
soluţionate după cum urmează:<br />
i) Între soţi a existat regim matrimonial. Dacă soţii au<br />
încheiat o convenţie matrimonială se aplică regimul matrimonial<br />
astfel ales, iar, în lipsă, regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri;<br />
100
ii) a existat, <strong>de</strong> asemenea, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi<br />
şi în viitor va putea exista obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi,<br />
ca şi în cazul soţilor divorţaţi;<br />
iii) Fiecare soţ beneficiază <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la moştenire, dacă<br />
<strong>de</strong>cesul celuilalt soţ a avut loc înainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei<br />
prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
B) Doar unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă<br />
(putativitate unilaterală)<br />
Dacă numai unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă,<br />
efectele analizate cu privire la relaţiile personale şi capacitatea <strong>de</strong><br />
exerciţiu se vor produce numai în persoana acestuia.<br />
În ceea ce priveşte raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi,<br />
sub reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> s-au născut unele<br />
controverse în doctrină, jurispru<strong>de</strong>nţa fixându-se în sensul că se<br />
aplică regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri chiar dacă numai unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă. Într-a<strong>de</strong>văr, art. 24 alin. (1)<br />
C.fam. preve<strong>de</strong>, aşadar, că beneficiază <strong>de</strong> dispoziţiile privitoare la<br />
divorţ, în ceea ce priveşte pensia <strong>de</strong> întreţinere, numai soţul <strong>de</strong><br />
bună cre<strong>din</strong>ţă, pe când în privinţa raporturilor patrimoniale nu mai<br />
preve<strong>de</strong> că beneficiază <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile legale privind aceste<br />
raporturi numai soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă că<br />
beneficiază <strong>de</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri şi soţul <strong>de</strong> rea cre<strong>din</strong>ţă.<br />
Art. 304 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> în mod expres că soţul <strong>de</strong><br />
bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate<br />
păstrează, până la data când hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească rămâne<br />
<strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o căsătorie valabilă, iar<br />
raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt supuse, prin<br />
asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.<br />
Situaţia obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere trebuie analizată distinct<br />
pentru perioada convieţuirii <strong>din</strong>ainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei,<br />
respectiv pentru cea <strong>de</strong> după rămânerea irevocabilă a hotărârii <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>sfiinţare.<br />
101
În prima situaţie, soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă a avut <strong>dreptul</strong> la<br />
întreţinere <strong>din</strong> partea celui <strong>de</strong> rea cre<strong>din</strong>ţă, fără ca acesta <strong>din</strong> urmă<br />
să se bucure, în mod reciproc, <strong>de</strong> acelaşi drept. De aceea, dacă<br />
soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă a prestat, totuşi, întreţinere în favoarea celui<br />
<strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, el poate cere restituirea prestaţiilor în temeiul<br />
plăţii nedatorate sau al îmbogăţirii fără just temei, după caz.<br />
În privinţa obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere după <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
căsătoriei, se aplică dispoziţiile <strong>din</strong> materia divorţului în ceea ce<br />
priveşte pensia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi, ceea ce înseamnă că<br />
soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă va beneficia <strong>de</strong> întreţinere în aceleaşi<br />
condiţii ca şi soţul divorţat care nu a avut nicio culpă în <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei. Soţul <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă nu are <strong>dreptul</strong> la întreţinere după<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, nici măcar în condiţiile prevăzute <strong>de</strong> lege<br />
pentru soţul <strong>din</strong> a cărui vină s-a <strong>de</strong>sfăcut căsătoria.<br />
În sfârşit, soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă beneficiază <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la<br />
moştenire a soţului <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, dacă acesta <strong>din</strong> urmă<br />
<strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază până la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei. În schimb, soţul <strong>de</strong> reacre<strong>din</strong>ţă<br />
nu se bucură <strong>de</strong> acelaşi drept în raport cu soţul <strong>de</strong> bună<br />
cre<strong>din</strong>ţă.<br />
Secţiunea 5. Opozabilitatea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti<br />
Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească în materia nulităţii căsătoriei,<br />
fiind pronunţată în materia stării <strong>civil</strong>e este opozabilă erga omnes.<br />
Despre hotărârea <strong>de</strong>finitivă şi irevocabilă a instanţei se<br />
face menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi pe cele <strong>de</strong> naştere ale<br />
foştilor soţi, potrivit art. 48 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 cu privire la<br />
actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Menţiunea se înscrie <strong>din</strong> oficiu, pe baza<br />
comunicării hotărârii irevocabile (<strong>de</strong>finitive, potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>) care a constatat nulitatea ori a dispus anularea sau la cererea<br />
persoanei interesate.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează însă în mod expres<br />
opozabilitatea acestei hotărâri în contextul noii reglementări a<br />
convenţiilor matrimoniale<br />
102
Astfel, potrivit art. 306:<br />
„(1) Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong> constatare a nulităţii sau<br />
<strong>de</strong> anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în<br />
condiţiile legii. Dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în<br />
mod corespunzător.<br />
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă<br />
unei terţe persoane împotriva unui act încheiat anterior <strong>de</strong> aceasta<br />
cu unul <strong>din</strong>tre soţi, afară <strong>de</strong> cazul în care au fost în<strong>de</strong>plinite<br />
formalităţile <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege cu privire la acţiunea<br />
în nulitate ori anulabilitate sau terţul a cunoscut, pe altă cale,<br />
înainte <strong>de</strong> încheierea actului, cauza <strong>de</strong> nulitate a căsătoriei.”<br />
Aceasta înseamnă că, în aplicarea preve<strong>de</strong>rilor art. 291,<br />
334 şi 335 <strong>din</strong> N.C.civ., după ce se face menţiune pe actul <strong>de</strong><br />
căsătorie <strong>de</strong>spre hotărârea <strong>de</strong> constatare a nulităţii sau <strong>de</strong> anulare a<br />
căsătoriei, serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă comunică către Registrul<br />
naţional notarial al regimurilor matrimoniale o copie <strong>de</strong> pe actul<br />
<strong>de</strong> căsătorie cu această menţiune, pentru a se face menţiunea<br />
corespunzătoare şi în acest registru privind încetarea regimului<br />
matrimonial. Prin urmare, faţă <strong>de</strong> terţi, încetarea regimului<br />
matrimonial prin efectul nulităţii căsătoriei poate fi opusă <strong>de</strong> la<br />
data la care s-au în<strong>de</strong>plinit formalităţile <strong>de</strong> publicitate prin<br />
Registrul naţional prevăzut la art. 334 <strong>din</strong> N.C.civ. În materie <strong>de</strong><br />
Carte funciară este necesară notarea hotărârii pentru opozabilitate<br />
faţă <strong>de</strong> terţi, nefiind suficientă menţiunea în Registrul naţional al<br />
regimurilor matrimoniale.<br />
Alin. (2) al art. 306 are în ve<strong>de</strong>re efectul retroactiv al<br />
nulităţii căsătoriei şi instituie o normă <strong>de</strong> protecţie faţă <strong>de</strong> terţi în<br />
ceea ce priveşte actele încheiate cu unul <strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong><br />
rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea<br />
sau s-a anulat căsătoria. Nulitatea nu le poate fi opusă <strong>de</strong>cât dacă<br />
acţiunea în nulitate sau anulabilitate a fost notată în registrele <strong>de</strong><br />
publicitate (Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, Carte<br />
funciară) sau dacă terţul a cunoscut pe altă cale cauza <strong>de</strong> nulitate a<br />
căsătoriei.<br />
103
Exemplu: unul <strong>din</strong>tre soţi contractează la bancă un credit<br />
pentru achiziţionarea unui autoturism. Autoturismul este prezumat<br />
bun comun, iar datoria, potrivit art. 351 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., este<br />
comună, fiind în legătură cu dobândirea unui bun comun.<br />
Ulterior, căsătoria se <strong>de</strong>sfiinţează. Presupunem că soţii au<br />
fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, astfel încât nu a existat niciodată comunitate<br />
<strong>de</strong> bunuri.<br />
Dacă băncii i-ar putea fi opus efectul retroactiv al nulităţii<br />
căsătoriei, ar însemna că datoria contractată <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi nu<br />
mai este comună, ci exclusivă a soţului contractant. În măsura în<br />
care acesta este insolvabil, banca ar suferi un prejudiciu.<br />
Or, în aplicarea art. 306 <strong>din</strong> N.C.civ., înseamnă că, într-o<br />
asemenea ipoteză, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă băncii,<br />
care va consi<strong>de</strong>ra, în continuare că datoria este comună, iar<br />
autoturismul este bun comun. Banca va putea urmări bunurile<br />
comune, iar dacă sunt neîn<strong>de</strong>stulătoare, foştii soţi răspund solidar<br />
cu bunurile proprii. Deci, pentru bancă a existat regimul<br />
comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />
Dacă însă împrumutul ar fi fost contractat <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre<br />
soţi nu <strong>de</strong> la bancă, ci <strong>de</strong> la o rudă apropiată, care ar fi cunoscut<br />
în fapt situaţia soţilor, respectiv cauza <strong>de</strong> nulitate a căsătoriei,<br />
celălalt soţ i-ar putea opune acestei ru<strong>de</strong> creditoare efectul<br />
retroactiv al nulităţii, în sensul <strong>de</strong> a consi<strong>de</strong>ra că nu a existat<br />
niciodată comunitate <strong>de</strong> bunuri, datoria fiind exclusivă a soţului<br />
care a contractat-o.<br />
104
TITLUL V<br />
DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE<br />
ALE SOŢILOR<br />
CAPITOLUL 1<br />
Autonomia reglementării raporturilor personale<br />
Căsătoria produce efecte cu privire la raporturile<br />
personale nepatrimoniale ale soţilor şi cu privire la capacitatea <strong>de</strong><br />
exerciţiu a femeii minore care se căsătoreşte. De asemenea,<br />
căsătoria naşte între soţi şi raporturi patrimoniale specifice.<br />
Raporturile personale nepatrimoniale reprezintă principalul<br />
conţinut al relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi şi principalul efect al căsătoriei.<br />
Ele implică, pe <strong>de</strong> o parte, o serie <strong>de</strong> îndatoriri reciproce ale<br />
soţilor, iar pe <strong>de</strong> altă parte, o relativă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a acestora.<br />
Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor sunt<br />
reglementate în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> <strong>de</strong> art. 2 şi Secţiunea I <strong>din</strong><br />
Capitolul III al Titlului I (art. 25- 28). Câteva precizări prealabile<br />
sunt necesare, înainte <strong>de</strong> a analiza conţinutul acestor raporturi<br />
personale.<br />
De asemenea, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră drepturilor şi<br />
îndatoririlor personale ale soţilor Capitolul V al Cărţii a II-a<br />
„Familia” (art. 307-311).<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> reglementează expres numai obligaţia<br />
reciprocă a soţilor <strong>de</strong> a-şi acorda sprijin moral (art. 2) şi problema<br />
numelui soţilor (art. 28). Celelalte obligaţii, precum obligaţia <strong>de</strong><br />
fi<strong>de</strong>litate, îndatoririle conjugale, obligaţia <strong>de</strong> a locui împreună se<br />
<strong>de</strong>sprind <strong>din</strong> analiza altor norme juridice, unele extrinseci<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> acoperă această lacună şi reglementează<br />
expres îndatoririle soţilor (art. 309), precum obligaţia <strong>de</strong> a<br />
fi<strong>de</strong>litate şi <strong>de</strong> a locui împreună.<br />
105
În plus, art. 301 consacră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa soţilor în ceea ce<br />
priveşte corespon<strong>de</strong>nţa, relaţiile sociale şi alegerea profesiei.<br />
106
CAPITOLUL 2<br />
Luarea <strong>de</strong>ciziilor <strong>de</strong> către soţi<br />
Relaţiile personale <strong>din</strong>tre soţi sunt guvernate <strong>de</strong> principiul<br />
egalităţii în drepturi a bărbatului cu femeia. Astfel, potrivit art. 25<br />
C.fam., bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în<br />
căsătorie, principiu consacrat şi <strong>de</strong> art. 258 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Corolarul acestui principiu îl constituie faptul că <strong>de</strong>ciziile<br />
se iau <strong>de</strong> soţi împreună în tot ceea ce priveşte căsătoria.<br />
Astfel, conform art. 26 C.fam., soţii hotărăsc <strong>de</strong> comun<br />
acord în tot ce priveşte căsătoria. Aceeaşi regulă este consacrată în<br />
art. 308 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Ca şi <strong>de</strong> lege lata, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu preve<strong>de</strong> expres ce se<br />
întâmplă în cazul în care soţii nu se înţeleg.<br />
Desigur că o asemenea împrejurare trebuie privită în<br />
raport cu art. 21 <strong>din</strong> Constituţie, care preve<strong>de</strong> că accesul la justiţie<br />
nu poate fi îngrădit. Într-a<strong>de</strong>văr, în cazul în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
nu-şi în<strong>de</strong>plineşte obligaţiile cu caracter personal care-i revin în<br />
timpul căsătoriei, se poate cere instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti să pronunţe<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ. Astfel, divorţul este sancţiunea<br />
specifică sau, în anumite cazuri, remediul atunci când soţii nu îşi<br />
în<strong>de</strong>plinesc obligaţiile personale şi, <strong>din</strong> acest motiv, raporturile<br />
<strong>din</strong>tre ei nu mai pot continua.<br />
107
CAPITOLUL 3<br />
Îndatoririle soţilor<br />
3.1. Îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral reciproc<br />
Art. 2 C.fam. preve<strong>de</strong>: „Relaţiile <strong>de</strong> familie se bazează pe<br />
prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori<br />
să-şi acor<strong>de</strong> unul altuia sprijin moral şi material.” (subl. ns.)<br />
Această obligaţie are ca obiect sprijinul pe care un soţ trebuie să-l<br />
acor<strong>de</strong> celuilalt soţ, susţinerea şi încurajarea care ar putea fi<br />
necesare în împrejurări dificile ale vieţii, cum ar fi, spre exemplu,<br />
îngrijirile cu caracter personal pe care unul <strong>din</strong>tre soţi trebuie să le<br />
<strong>de</strong>a celuilalt dacă vârsta, starea sănătăţii sau infirmitatea acestuia<br />
le-ar cere.<br />
Potrivit art. 309 <strong>din</strong> N.C.civ., soţii îşi datorează reciproc<br />
sprijin moral.<br />
3.2. Îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună<br />
(obligaţia <strong>de</strong> coabitare)<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu preve<strong>de</strong> expres obligaţia soţilor <strong>de</strong> a<br />
locui împreună sau <strong>de</strong> avea un domiciliu comun, ceea ce înseamnă<br />
că stabilirea locuinţei comune este una <strong>din</strong>tre acele probleme pe<br />
care legiuitorul le-a lăsat la aprecierea soţilor care vor <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> dacă<br />
vor locui împreună sau separat. Prin urmare, domiciliul comun al<br />
soţilor nu este <strong>de</strong> esenţa căsătoriei.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, familia presupune însă, în principiu,<br />
ducerea vieţii în comun, <strong>de</strong>ci convieţuirea soţilor, care se poate<br />
realiza cel mai bine în condiţiile în care soţii locuiesc împreună.<br />
De aceea, s-a consi<strong>de</strong>rat că obligaţia soţilor <strong>de</strong> a coabita împreună<br />
<strong>de</strong>curge <strong>din</strong> scopul căsătoriei. De aici rezultă că soţii <strong>de</strong>cid <strong>de</strong><br />
comun acord cu privire la locuinţa comună, dar ei pot <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>,<br />
pentru motive temeinice (cum ar fi exercitarea unei profesii) să<br />
locuiască separat.<br />
108
Părăsirea nejustificată a locuinţei comune <strong>de</strong> către unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi sau refuzul nejustificat al unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a locui<br />
împreună cu celălalt soţ reprezintă o încălcare a obligaţiei soţilor<br />
<strong>de</strong> a locui împreună şi poate constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preve<strong>de</strong> expres în art. 309 că soţii „au<br />
îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună. Pentru motive temeinice ei pot<br />
<strong>de</strong>ci<strong>de</strong> să locuiască separat.”<br />
3.3. Îndatoririle conjugale (<strong>de</strong>bitum conjugale)<br />
Această îndatorire – având ca obiect relaţiile intime <strong>din</strong>tre<br />
soţi – este distinctă <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> a locui împreună şi există<br />
indiferent dacă soţii au sau nu locuinţă comună. În<strong>de</strong>plinirea<br />
obligaţiei conjugale este numită consumarea căsătoriei. Refuzul<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a întreţine relaţii intime cu celălalt poate<br />
constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ, dacă este neîntemeiat.<br />
În orice caz, indiferent <strong>de</strong> motivele care îl <strong>de</strong>termină pe un<br />
soţ să refuze relaţiile intime cu celălalt, acesta <strong>din</strong> urmă nu poate<br />
să invoce calitatea <strong>de</strong> soţ pentru a obţine „executarea” acestei<br />
obligaţii maritale prin constrângere. Dimpotrivă, <strong>Cod</strong>ul penal, prin<br />
art. 197 alin. 2 lit. b¹, introdus prin Legea nr. 197/2000,<br />
incriminează violul săvârşit asupra soţului.<br />
Nici <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, nici <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu consacră<br />
expres această îndatorire, dar ea <strong>de</strong>curge <strong>din</strong> natura căsătoriei.<br />
3.4. Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate<br />
Deşi nu este consacrată în mod expres <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>,<br />
existenţa obligaţiei <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate între soţi nu poate fi pusă sub<br />
semnul îndoielii, <strong>de</strong>oarece – prin caracterul său fundamental – se<br />
află nu numai la baza relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi, ci şi a unor<br />
reglementări esenţiale pentru raporturile <strong>de</strong> familie, în general, şi<br />
<strong>de</strong> filiaţie, în special.<br />
Astfel, potrivit prezumţiei <strong>de</strong> paternitate, soţul mamei este<br />
tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. Or, atunci<br />
109
când copilul este conceput în timpul căsătoriei, această prezumţie<br />
se întemeiază la rândul său pe prezumţia că soţia si-a respectat<br />
obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate. Însă dacă soţia are o asemenea obligaţie, pe<br />
care <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> întemeiază prezumţia <strong>de</strong> paternitate, atunci –<br />
în virtutea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre soţi – şi bărbatul are o<br />
asemenea obligaţie.<br />
Încălcarea acestei obligaţii, <strong>de</strong> către oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />
poate constitui motiv temeinic pentru divorţ.<br />
Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate este expres consacrată în art. 309<br />
<strong>din</strong> N.C.civ.<br />
3.5. Obligaţia <strong>de</strong> a purta numele comun<br />
Potrivit art. 28 alin. (1) C.fam., soţii sunt obligaţi să poarte<br />
în timpul căsătoriei numele comun <strong>de</strong>clarat. Alin. (2) al aceluiaşi<br />
text preve<strong>de</strong> că, dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei<br />
un nume comun şi l-au <strong>de</strong>clarat la încheierea căsătoriei, nici unul<br />
<strong>din</strong>tre ei nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale<br />
administrativă, <strong>de</strong>cât cu consimţământul celuilalt soţ. Prin urmare,<br />
această obligaţie presupune că, dacă soţii au dobândit un nume<br />
comun prin căsătorie, potrivit art. 27 alin. (2) teza a II-a C.fam.,<br />
nici unul <strong>din</strong>tre ei nu poate – fără consimţământul expres al<br />
celuilalt soţ – să îşi schimbe acest nume comun, prin procedura<br />
administrativă prevăzută <strong>de</strong> O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea<br />
şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice,<br />
aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2003.<br />
O situaţie <strong>de</strong>osebită se poate ivi în practică, atunci când<br />
este adoptată o persoană majoră căsătorită. Într-a<strong>de</strong>văr, persoana<br />
care are capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu poate fi adoptată, dacă a<br />
fost crescută în timpul minorităţii <strong>de</strong> către cel care doreşte s-o<br />
adopte. Potrivit art. 53 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 privind<br />
regimul juridic al adopţiei, „în cazul adopţiei unei persoane<br />
căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul<br />
adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu<br />
110
consimţământul celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care<br />
încuviinţează adopţia.” (subl. ns.)<br />
Rezultă că, dacă celălalt soţ nu consimte, atunci soţul<br />
adoptat va purta în timpul căsătoriei numele comun <strong>de</strong>clarat la<br />
încheierea căsătoriei, fiind <strong>din</strong> plin aplicabile dispoziţiile art. 28<br />
C.fam.<br />
Dacă, însă, căsătoria se va <strong>de</strong>sface prin divorţ, şi se pune<br />
problema <strong>de</strong> a reveni la numele anterior căsătoriei, potrivit art. 40<br />
alin. (1) C.fam., soţul adoptat nu va reveni la numele avut înainte<br />
<strong>de</strong> căsătorie, ci va lua numele adoptatorului, <strong>de</strong>oarece, prin efectul<br />
adopţiei, vor fi dispărut efectele ru<strong>de</strong>niei fireşti şi îşi va fi produs<br />
adopţia, inclusiv cu privire la numele <strong>de</strong> familie al adoptatului.<br />
Soluţia rezultă şi <strong>din</strong> folosirea expresiei în timpul căsătoriei în<br />
cadrul art. 53 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004. Însă, dacă soţul<br />
adoptat nu poate purta numele adoptatorului în timpul căsătoriei,<br />
pentru că celălalt soţ nu şi-a dat consimţământul în faţa instanţei<br />
care încuviinţează adopţia, după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei soţul<br />
adoptat va lua numele adoptatorului, <strong>de</strong>venind astfel aplicabilă<br />
regula consacrată în art. 54 alin. (1) <strong>din</strong> lege, potrivit căreia<br />
adoptatul ia numele adoptatorului.<br />
Potrivit art. 311 <strong>din</strong> N.C.civ., soţii sunt obligaţi să poarte<br />
numele <strong>de</strong>clarat la încheierea căsătoriei. Dacă soţii au convenit<br />
să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au <strong>de</strong>clarat<br />
potrivit dispoziţiilor art. 281, unul <strong>din</strong>tre soţi nu poate cere<br />
schimbarea acestui nume pe cale administrativă <strong>de</strong>cât cu<br />
consimţământul celuilalt soţ. Rezultă că reglementarea este<br />
i<strong>de</strong>ntică, iar soluţiile date <strong>de</strong> lege lata se menţin şi în sub imperiul<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
111
CAPITOLUL 4<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa personală a soţilor<br />
Dincolo <strong>de</strong> obligaţiile lor reciproce, care restrâng<br />
libertatea soţilor, se păstrează, în mod firesc, o relativă<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a lor, în ceea ce priveşte viaţa lor socială şi<br />
profesională.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, care nu conţine nicio<br />
dispoziţie în acest sens, art. 310 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că un soţ nu<br />
are <strong>dreptul</strong> să cenzureze corespon<strong>de</strong>nţa, relaţiile sociale sau<br />
alegerea profesiei celuilalt soţ.<br />
Astfel, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu este îndreptăţit să controleze<br />
şi să îşi impună propriul punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cu privire la relaţiile<br />
sociale ale celuilalt soţ (incluzând aici întâlnirile, comunicarea, în<br />
general, şi corespon<strong>de</strong>nţa <strong>de</strong> orice fel) sau să cenzureze<br />
corespon<strong>de</strong>nţa celuilalt soţ. Evi<strong>de</strong>nt, sunt avute în ve<strong>de</strong>re relaţiile<br />
normale, compatibile cu viaţa <strong>de</strong> familie, şi nu situaţii care pun în<br />
discuţie însăşi căsătoria, prin nerespectarea obligaţiilor inerente<br />
acesteia, cum sunt cele <strong>de</strong> coabitare, <strong>de</strong> a avea relaţii conjugale şi<br />
<strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate.<br />
Comportamentul unui soţ <strong>de</strong> a controla relaţiile sociale ale<br />
celuilalt sau <strong>de</strong> a-i impune o anumită conduită în această privinţă,<br />
poate constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ,<br />
De asemenea, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională implică libertatea<br />
fiecărui soţ <strong>de</strong> a-şi alege profesia, fără nicio discriminare între<br />
bărbat şi femeie. Cu alte cuvinte, oricare <strong>din</strong>tre soţi are <strong>dreptul</strong> să<br />
îşi aleagă profesia şi locul <strong>de</strong> muncă, fără a avea nevoie <strong>de</strong><br />
consimţământul celuilalt, iar acesta <strong>din</strong> urmă nu poate interveni<br />
asupra <strong>de</strong>ciziei soţului său. Neîndoielnic, într-un climat familial<br />
normal, soţii se vor consulta cu privire la alegerea profesiei şi a<br />
locului <strong>de</strong> muncă al fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />
Nu se poate interzice, însă, <strong>de</strong> către instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, la<br />
cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, ca celălalt soţ să-şi exercite profesia<br />
pentru care a optat, chiar dacă o asemenea activitate pare să aducă<br />
atingere interesului <strong>familiei</strong>. Soţii trebuie să rezolve singuri<br />
112
asemenea neînţelegeri, legate <strong>de</strong> exercitarea profesiei. În cazul în<br />
care exercitarea profesiei ar fi incompatibilă cu viaţa <strong>de</strong> familie şi<br />
soţii nu ajung la un acord, singura soluţie judiciară este divorţul.<br />
113
CAPITOLUL 5<br />
Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu<br />
Potrivit art. 8 alin. (3) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954, „minorul<br />
care se căsătoreşte dobân<strong>de</strong>şte, prin aceasta, capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu.”<br />
Textul are corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 39 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />
potrivit cărora: „(1) Minorul dobân<strong>de</strong>şte, prin căsătorie,<br />
capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. (2) În cazul în care căsătoria este<br />
anulată, minorul care a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea<br />
căsătoriei păstrează capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.”<br />
114
TITLUL VI<br />
REGIMUL MATRIMONIAL<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii introductive<br />
Secţiunea 1. Noţiunea <strong>de</strong> regim matrimonial 32 .<br />
Caracterizare generală<br />
Lato sensu, noţiunea <strong>de</strong> „regim” <strong>de</strong>semnează un ansamblu<br />
<strong>de</strong> norme juridice, în timp ce termenul <strong>de</strong> „matrimonial”<br />
<strong>de</strong>semnează căsătoria (lat. „matrimonium” - căsătorie).<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etimologic, regimul matrimonial se<br />
referă la tot ceea ce priveşte căsătoria, fie că este vorba <strong>de</strong><br />
raporturi personale, fie <strong>de</strong> raporturi patrimoniale.<br />
Stricto sensu, regimul matrimonial <strong>de</strong>semnează statutul<br />
patrimonial al soţilor.<br />
Tradiţional, noţiunea este folosită într-un sens restrâns,<br />
tehnic, pentru a <strong>de</strong>semna totalitatea normelor juridice care<br />
reglementează raporturile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi raporturile <strong>din</strong>tre<br />
aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor.<br />
Regimul matrimonial nu acoperă însă totalitatea<br />
raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi sau <strong>din</strong>tre soţi şi terţi, precum<br />
obligaţia <strong>de</strong> întreţinere, liberalităţile, drepturile succesorale, ci<br />
doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în<br />
căsătorie.<br />
32<br />
Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a M.Avram, C.Nicolescu, Regimuri<br />
matrimoniale, Editura Hamangiu, 2010. De asemenea, a se ve<strong>de</strong>a<br />
C.M.Crăciunescu, Regimuri matrimoniale, All Beck, 2000; P.Vasilescu,<br />
Regimuri matrimoniale, Parte generală, ediţia a II-a revizuită, Universul<br />
Juridic, 2009.<br />
115
În prezent, regimul matrimonial legal al comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri este reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> (Legea nr. 4/1953,<br />
intrată în vigoare la 1 februarie 1954), art. 30-36.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (Legea nr. 287 <strong>din</strong> 17 iulie 2009)<br />
reglementează relaţiile <strong>de</strong> familie în Cartea a II-a intitulată „<br />
Despre familie” (art. 258-534).<br />
Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II<br />
„Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale<br />
ale soţilor”, art. 312-372.<br />
Reglementarea actuală instituită prin <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> se<br />
dove<strong>de</strong>şte a fi una rigidă, constrângătoare, <strong>de</strong>păşită complet <strong>de</strong><br />
realităţile zilelor noastre.<br />
În esenţă, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> propune revenirea la principiul<br />
libertăţii convenţiilor matrimoniale.<br />
Regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri, cu unele modificări,<br />
rămâne regimul legal, dar va avea un caracter flexibil, urmând a<br />
fi aplicabil doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un alt<br />
regim matrimonial prin convenţie matrimonială.<br />
Se propun ca alternative la regimul comunităţii legale <strong>de</strong><br />
bunuri două regimuri matrimoniale convenţionale: regimul<br />
separaţiei <strong>de</strong> bunuri şi regimul comunităţii convenţionale (mai<br />
largă sau mai restrânsă <strong>de</strong>cât cea legală). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />
reglementează însă posibilitatea <strong>de</strong> a alege regimul participării<br />
la achiziţii.<br />
De asemenea, după mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez şi al<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> al provinciei Québec care au constituit şi principale<br />
surse <strong>de</strong> inspiraţie la elaborarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, se propune<br />
instituirea unui regim matrimonial primar, adică a unor reguli<br />
imperative <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga prin convenţie<br />
matrimonială (<strong>de</strong> exemplu, regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong>,<br />
modul <strong>de</strong> exercitare a drepturilor soţilor asupra bunurilor în<br />
situaţia <strong>de</strong> criză, obligaţia reciprocă <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile<br />
căsătoriei).<br />
116
În sfârşit, în concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> regimurile<br />
matrimoniale sunt mutabile, putând fi modificate în condiţiile<br />
prescrise <strong>de</strong> lege.<br />
Secţiunea 2. Fundamentul regimului matrimonial<br />
Fundamentul regimului matrimonial îl reprezintă căsătoria.<br />
De aici postulatul că „nu există căsătorie fără regim<br />
matrimonial”.<br />
Dincolo <strong>de</strong> particularităţile unor sisteme <strong>de</strong> drept (<strong>dreptul</strong><br />
musulman, common law), în principiu, căsătoria implică<br />
întot<strong>de</strong>auna un regim matrimonial.<br />
Tot astfel, nu există regim matrimonial în afara căsătoriei.<br />
De lege lata în România nu există o reglementare a<br />
raporturilor <strong>din</strong>tre persoanele care convieţuiesc în uniuni libere<br />
sau o reglementare a uniunilor între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex.<br />
Deşi <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu preve<strong>de</strong> expres diferenţa <strong>de</strong> sex ca<br />
fiind o condiţie esenţială a căsătoriei, ea se <strong>de</strong>duce <strong>din</strong> ansamblul<br />
reglementării căsătoriei, ca şi <strong>din</strong> unele texte <strong>din</strong> C.fam. (art. 1<br />
alin. (4): „În relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor<br />
faţă <strong>de</strong> copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.”; art. 25:<br />
„Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie.”).<br />
Lipsa diferenţei <strong>de</strong> sex atrage, <strong>de</strong> lege lata, nulitatea absolută a<br />
căsătoriei, fiind în prezenţa unei nulităţi virtuale.<br />
În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, opţiunea legiuitorului a<br />
fost fermă în sensul reglementării căsătoriei ca uniune între un<br />
bărbat şi o femeie, cu exclu<strong>de</strong>rea expresă a oricăror forme <strong>de</strong><br />
parteneriat între persoanele <strong>de</strong> acelaşi sex, atât în <strong>dreptul</strong> intern,<br />
cât şi în <strong>dreptul</strong> internaţional privat, în planul recunoaşterii<br />
căsătoriilor sau uniunilor între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex (art. 271 şi<br />
art. 277).<br />
Legătura indisolubilă, <strong>de</strong> accesorialitate <strong>din</strong>tre căsătorie şi<br />
regimul matrimonial se reflectă neechivoc în reglementarea<br />
conferită <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> întin<strong>de</strong>rii în timp a regimului<br />
117
matrimonial. În esenţă, se poate spune că regimul matrimonial<br />
există şi funcţionează cât timp durează căsătoria.<br />
În acest sens, <strong>de</strong> lege lata, art. 30 alin. (1) <strong>din</strong> C.fam,<br />
preve<strong>de</strong> că sunt comune bunurile dobândite în timpul căsătoriei <strong>de</strong><br />
oricare <strong>din</strong>tre soţi. Fiind vorba <strong>de</strong> un regim matrimonial unic şi<br />
imperativ, existenţa în timp a comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri se<br />
întin<strong>de</strong> pe toată durata căsătoriei.<br />
Tot astfel, potrivit art. 313 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Între<br />
soţi, regimul matrimonial produce efecte numai <strong>din</strong> ziua încheierii<br />
căsătoriei.”<br />
De asemenea, art. 319 alin. (1) preve<strong>de</strong> că „Regimul<br />
matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea,<br />
<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei”. După încetare, regimul<br />
matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit art. 320.<br />
Secţiunea 3. Natura juridică a regimului matrimonial<br />
Dincolo <strong>de</strong> controversele privind natura juridică a<br />
principalelor tipuri <strong>de</strong> regimuri matrimoniale, se pot i<strong>de</strong>ntifica<br />
anumite aspecte comune tuturor regimurilor matrimoniale, <strong>de</strong><br />
natură să se imprime o natură juridică unitară.<br />
În primul rând, regimul matrimonial este o abstracţiune<br />
juridică, un concept a cărui aplicare nu <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> averea soţilor.<br />
Aşa cum orice persoană are un patrimoniu, oricât <strong>de</strong> săracă ar fi,<br />
tot astfel soţii sunt supuşi unui regim matrimonial, indiferent <strong>de</strong><br />
averea lor.<br />
În al doilea rând, regimul matrimonial trebuie examinat în<br />
complexitatea problemelor pe care le ridică. Premisa <strong>de</strong> la care<br />
trebuie să pornim este aceea că starea <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> persoană căsătorită<br />
induce în mod necesar anumite modificări în statutul patrimonial<br />
al acestei persoane. Pe <strong>de</strong> o parte, se creează o reţea <strong>de</strong> raporturi<br />
patrimoniale specifice între soţi, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, modul în<br />
care persoana căsătorită intră, în cadrul circuitului <strong>civil</strong> şi<br />
118
comercial, în raporturi juridice cu terţii, diferă - sub anumite<br />
aspecte - <strong>de</strong> modul în care o persoană celibatară stabileşte<br />
asemenea raporturi juridice.<br />
Dacă avem în ve<strong>de</strong>re natura patrimonială a regimului<br />
matrimonial, precum şi faptul că acesta presupune, în principiu, o<br />
adaptare a patrimoniului persoanei fizice la statutul <strong>de</strong> persoană<br />
căsătorită, putem consi<strong>de</strong>ra că regimul matrimonial este, ca natură<br />
juridică, o modalitate a patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Calificarea regimului matrimonial ca o modalitate a<br />
patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi permite i<strong>de</strong>ntificarea<br />
problemelor generale ale oricărui regim matrimonial.<br />
Prima problemă generală este aceea <strong>de</strong> a stabili<br />
structura sau compoziţia patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Aşa cum, în cadrul oricărui patrimoniu, distingem<br />
activul şi pasivul, tot astfel, în cadrul regimului matrimonial<br />
distingem între:<br />
- activul matrimonial, problema principală a regimului<br />
matrimonial fiind aceea <strong>de</strong> a stabili care este natura juridică a<br />
bunurilor fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi. În cazul regimurilor comunitare<br />
interesează cum se constituie, în cadrul activului patrimonial,<br />
masa bunurilor comune şi, respectiv, masa bunurilor proprii ale<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi, cum se asigură un eventual circuit sau<br />
transfer între acestea, cum operează subrogaţia reală cu titlu<br />
universal care menţine patrimoniul divizat în aceste două mase <strong>de</strong><br />
bunuri distincte. Totodată, anumite particularităţi există în materia<br />
probaţiunii bunurilor soţilor.<br />
Trebuie precizat faptul că avem în ve<strong>de</strong>re structura<br />
patrimoniului fiecărui soţ. Aceasta este valabil şi în cazul<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri, care se caracterizează prin existenţa a două<br />
patrimonii şi a trei mase <strong>de</strong> bunuri: masa bunurilor comune, care<br />
se regăseşte în patrimoniul fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi şi cele două mase<br />
<strong>de</strong> bunuri proprii, corespunzătoare patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
ei. Prin urmare, nu se poate vorbi <strong>de</strong> trei patrimonii, <strong>de</strong>oarece<br />
119
unurile comune nu alcătuiesc un al treilea patrimoniu, distinct <strong>de</strong><br />
patrimoniile celor doi soţi, ci există două patrimonii şi trei mase<br />
<strong>de</strong> bunuri.<br />
- pasivul matrimonial, problema principală a regimului<br />
matrimonial fiind aceea <strong>de</strong> a stabili care este natura juridică a<br />
datoriilor fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi. În cazul regimurilor comunitare,<br />
interesează cum se <strong>de</strong>termină natura datoriilor ca fiind comune<br />
sau proprii şi care sunt posibilităţile creditorilor <strong>de</strong> a urmări în<br />
mod corespunzător bunurile comune sau proprii ale soţilor.<br />
A doua problemă generală este aceea <strong>de</strong> a stabili modul<br />
cum funcţionează regimul matrimonial.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re compoziţia activului patrimonial,<br />
interesează modul în care soţii gestionează bunurile <strong>de</strong> care<br />
dispun, în funcţie <strong>de</strong> natura lor. Altfel spus, care sunt „puterile” pe<br />
care le au asupra bunurilor, care sunt condiţiile în care pot încheia<br />
în mod valabil acte <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra<br />
bunurilor.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re compoziţia pasivului patrimonial,<br />
interesează modul în care soţii îşi asumă datoriile şi modul în care<br />
răspund faţă <strong>de</strong> creditori (divizibil sau solidar) pentru datoriile<br />
asumate, precum şi modul în care se regularizează creanţele<br />
reciproce <strong>din</strong>tre soţi.<br />
A treia problemă generală este legată <strong>de</strong> încetarea şi<br />
lichidarea regimului matrimonial. În funcţie <strong>de</strong> natura regimului<br />
matrimonial pot fi i<strong>de</strong>ntificate şi alte probleme specifice, <strong>de</strong><br />
exemplu, împărţeala bunurilor în cazul regimurilor comunitare.<br />
Secţiunea 4. Principiile regimurilor matrimoniale<br />
Dincolo <strong>de</strong> diversitatea regimurilor matrimoniale, există<br />
un corp <strong>de</strong> principii care sunt consacrate în aproape toate<br />
120
sistemele <strong>de</strong> drept mo<strong>de</strong>rne, aplicabile raporturilor patrimoniale<br />
<strong>din</strong>tre soţi.<br />
4.1. Principiul egalităţii în drepturi <strong>din</strong>tre soţi<br />
Acesta este un principiu aplicabil tuturor raporturilor<br />
<strong>din</strong>tre soţi, fiind consacrat atât la nivel constituţional (art. 48 alin.<br />
(1) <strong>din</strong> Constituţia revizuită şi republicată), cât şi la nivelul actelor<br />
internaţionale la care România este parte.<br />
Acest principiu se reflectă în materia regimului<br />
matrimonial sub mai multe aspecte:<br />
- soţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii patrimoniale care<br />
<strong>de</strong>curg, prin efectul legii, <strong>din</strong> căsătorie;<br />
- natura juridică a bunurilor dobândite unul <strong>din</strong>tre soţi sau<br />
a datoriilor asumate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi sub imperiul unui regim<br />
matrimonial nu diferă după cum acestea aparţin bărbatului sau<br />
femeii;<br />
- puterile fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi asupra bunurilor pe care le<br />
<strong>de</strong>ţine în mod exclusiv sau împreună cu celălalt soţ nu diferă pe<br />
criteriul sexului. Principial, indiferent <strong>de</strong> „puterea lui economică”,<br />
fiecare soţ are aceeaşi „putere juridică”, adică aceleaşi drepturi şi<br />
aceleaşi modalităţi <strong>de</strong> exercitare a drepturilor asupra bunurilor<br />
sale.<br />
4.2. Principiul libertăţii alegerii şi modificării<br />
regimului matrimonial<br />
4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial<br />
Acest principiu este un reflex al principiului libertăţii şi al<br />
autonomiei <strong>de</strong> voinţă în materia regimurilor matrimoniale.<br />
Căsătoria se întemeiază pe acordul liber consimţit al<br />
viitorilor soţi.<br />
Căsătoria implică raporturi patrimoniale specifice între<br />
soţi. Raporturile patrimoniale <strong>civil</strong>e sunt guvernate <strong>de</strong> principiul<br />
121
libertăţii economice a persoanei, care este liberă să dispună <strong>de</strong><br />
avutul său.<br />
Alegerea <strong>de</strong> către viitorii soţi a regimului matrimonial<br />
concret se realizează prin încheierea unei convenţii<br />
matrimoniale.<br />
Libertatea <strong>de</strong> a alege regimul matrimonial concret poate<br />
să fie foarte largă, în sensul că permite alegerea unuia <strong>din</strong>tre<br />
regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau<br />
combinarea acestora şi crearea unui regim matrimonial „nenumit”,<br />
sau poate să fie mai restrânsă, în sensul că permite alegerea doar<br />
a unui regim matrimonial expres prevăzut <strong>de</strong> lege.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, această libertate nu este absolută, ci<br />
limitată <strong>de</strong> instituirea unui corp <strong>de</strong> norme imperative (nucleul dur<br />
al regimurilor matrimoniale) <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga prin<br />
convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul matrimonial<br />
primar.<br />
Pentru situaţiile în care, prin convenţie matrimonială, nu s-<br />
a ales un regim matrimonial concret, prin lege este indicat regimul<br />
matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul<br />
matrimonial legal.<br />
În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, libertatea <strong>de</strong> opţiune este<br />
limitată, în sensul că, în conformitate cu art. 312 alin. (1),<br />
„Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,<br />
separaţia <strong>de</strong> bunuri sau comunitatea convenţională.”<br />
4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial<br />
Libertatea alegerii regimului matrimonial implică, în<br />
principiu, şi posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a modifica în timpul căsătoriei<br />
regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.<br />
Modificarea regimului matrimonial presupune, <strong>de</strong> asemenea,<br />
încheierea unei convenţii matrimoniale.<br />
Precizăm că, <strong>de</strong>şi strâns legate, libertatea <strong>de</strong> alegere a<br />
regimului matrimonial nu implică în mod necesar şi libertatea<br />
modificării regimului matrimonial.<br />
122
Dimpotrivă, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoric, ţări care în mod<br />
tradiţional au recunoscut <strong>dreptul</strong> soţilor <strong>de</strong> a alege regimul<br />
matrimonial, au îngrădit libertatea lor <strong>de</strong> a modifica regimul<br />
matrimonial, instituind regula imutabilităţii regimului<br />
matrimonial, potrivit căruia regimul matrimonial ales la<br />
încheierea căsătoriei nu putea fi schimbat în timpul căsătoriei. De<br />
exemplu, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român, după mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez<br />
consacra regula imutabilităţii regimului matrimonial, fiind<br />
predominantă în epocă. În <strong>dreptul</strong> francez, abia prin reforma<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>din</strong> 1965 s-a renunţat la această regulă.<br />
Supusă numeroaselor critici, imutabilitatea regimurilor<br />
matrimoniale a fost abandonată în timp <strong>de</strong> majoritatea legislaţiilor.<br />
De regulă, legislaţiile care nu permit încheierea<br />
convenţiilor matrimoniale, instituind un regim legal unic şi<br />
obligatoriu, nu îngăduie nici modificarea regimului matrimonial în<br />
timpul căsătoriei.<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> <strong>din</strong> 1954 reglementează regimul<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri ca un regim unic, legal şi obligatoriu. Prin<br />
urmare, nu este permisă nici modificarea regimului matrimonial.<br />
În mod excepţional, art. 36 permite împărţirea bunurilor comune<br />
în timpul căsătoriei, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească, dacă există motive temeinice.<br />
Această posibilitate nu echivalează însă cu o modificare a<br />
regimului matrimonial, <strong>de</strong>oarece, şi după împărţirea bunurilor<br />
comune (în tot sau în parte), vor funcţiona aceleaşi reguli ale<br />
regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri. Schimbarea regimului<br />
matrimonial implică, aşadar, fie o schimbare în structura<br />
(compoziţia) regimului matrimonial – <strong>de</strong> exemplu, prin trecerea<br />
<strong>de</strong> la un regim comunitar la un regim separatist sau invers ori prin<br />
lărgirea ori restrângerea regimului comunitar existent, fie o<br />
schimbare în ceea ce priveşte funcţionarea regimului matrimonial<br />
ori instituirea unor reguli noi relative la lichidarea regimului<br />
matrimonial.<br />
123
Prin reglementarea conferită modificării regimului<br />
matrimonial, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se înscrie în categoria legislaţiilor<br />
flexibile, care permit soţilor încheierea convenţiilor matrimoniale<br />
în timpul căsătoriei, prin care să se modifice sau să se înlocuiască<br />
regimul matrimonial (art. 369).<br />
4.3. Principiul subordonării regimului matrimonial<br />
scopului căsătoriei<br />
Regimul matrimonial este subordonat scopului căsătoriei<br />
(si nuptiae sequantur) şi intereselor <strong>familiei</strong>. Relaţiile<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale<br />
şi au menirea <strong>de</strong> a susţine familia <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re material,<br />
economic.<br />
De aici <strong>de</strong>curg două consecinţe esenţiale:<br />
- nu există regim matrimonial în afara căsătoriei. Efectele<br />
oricărui regim matrimonial, fie convenţional, fie legal, se produc<br />
doar <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data<br />
încetării, <strong>de</strong>sfacerii sau <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei, neputând<br />
supravieţui acesteia;<br />
- scopul convenţiei matrimoniale este subordonat scopului<br />
căsătoriei, <strong>de</strong>ci <strong>familiei</strong>, nefiind admisă <strong>de</strong>turnarea ei <strong>de</strong> la această<br />
finalitate.<br />
Secţiunea 5. Clasificarea regimurilor matrimoniale<br />
În <strong>dreptul</strong> comparat, regimurile matrimoniale se clasifică<br />
după mai multe criterii:<br />
Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al izvorului lor, se clasifică în<br />
regimuri matrimoniale legale şi regimuri matrimoniale<br />
convenţionale.<br />
Acestea <strong>din</strong> urmă îşi au izvorul în convenţiile<br />
matrimoniale.<br />
Regimul matrimonial legal se aplică ori <strong>de</strong> câte ori viitorii<br />
soţi nu au încheiat o convenţie matrimonială.<br />
124
După structura lor, regimurile matrimoniale sunt <strong>de</strong><br />
comunitate, <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri sau eclectice (mixte), adică<br />
îmbină separaţia <strong>din</strong> timpul căsătoriei cu un principiu comunitar<br />
care se manifestă la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />
Astfel, regimul <strong>de</strong> participare la achiziţii este un regim<br />
matrimonial eclectic.<br />
La rândul lor, regimurile comunitare pot fi universale sau<br />
parţiale.<br />
Criteriul esenţial în funcţie <strong>de</strong> care se realizează calificarea<br />
regimului matrimonial este compoziţia activului.<br />
Astfel, regimurile comunitare se caracterizează prin<br />
existenţa unei mase <strong>de</strong> bunuri comune cu un regim juridic<br />
specific.<br />
Regimurile separatiste se caracterizează prin lipsa unei<br />
asemenea mase <strong>de</strong> bunuri comune, patrimoniul fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi fiind, în linii mari, structurat asemenea persoanelor<br />
celibatare.<br />
Regimurile mixte împrumută unele trăsături <strong>de</strong> la ambele<br />
regimuri, nefiind posibilă calificarea lor ca fiind separatiste sau<br />
comunitare.<br />
După cum se pot sau nu modifica în timpul căsătoriei,<br />
regimurile matrimoniale sunt imutabile sau mutabile.<br />
După cum am arătat, ten<strong>din</strong>ţa generală este aceea <strong>de</strong> a<br />
permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.<br />
125
Secţiunea 1. Noţiune<br />
CAPITOLUL 2<br />
Convenţia matrimonială<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re terminologic, există o diversitate <strong>de</strong><br />
expresii pentru a <strong>de</strong>semna, în realitate, aceeaşi noţiune: convenţie<br />
matrimonială, contract matrimonial, contract <strong>de</strong> căsătorie sau<br />
convenţie <strong>de</strong> căsătorie.<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român (1864) a folosit <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong><br />
„convenţie matrimonială” (art. 1224) şi „convenţie <strong>de</strong> maritagiu”<br />
(art. 932).<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> utilizează tot noţiunea <strong>de</strong> „convenţie<br />
matrimonială”.<br />
Expresia „convenţie matrimonială” este astfel tangenţială<br />
noţiunii <strong>de</strong> regim matrimonial.<br />
În general, convenţia matrimonială este <strong>de</strong>finită ca actul<br />
prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil în<br />
principiu pentru toată durata căsătoriei.<br />
Caracteristica generală a convenţiei matrimoniale este<br />
aceea <strong>de</strong> a fi încheiată <strong>de</strong> viitorii soţi, pentru a produce efecte <strong>de</strong><br />
la data încheierii căsătoriei şi, în principiu, pentru toată durata<br />
căsătoriei, fără însă a exclu<strong>de</strong> posibilitatea modificării regimului<br />
matrimonial iniţial, fie că acesta este un regim convenţional sau<br />
legal.<br />
Trebuie însă precizat faptul că, în realitate, nu este<br />
necesară încheierea unei convenţii matrimoniale <strong>de</strong>cât dacă<br />
viitorii soţi aleg un alt regim matrimonial <strong>de</strong>cât cel legal sau<br />
doresc să <strong>de</strong>roge sub anumite aspecte <strong>de</strong> la regimul legal. Prin<br />
urmare, alegerea <strong>de</strong> către viitorii soţi a regimului matrimonial<br />
legal (<strong>de</strong> exemplu, cel al comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri) nu necesită<br />
încheierea unei convenţii matrimoniale. În lipsa unei convenţii<br />
matrimoniale, regimul matrimonial legal este direct aplicabil.<br />
În acest sens, potrivit art. 312 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />
“Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,<br />
126
separaţia <strong>de</strong> bunuri sau comunitatea convenţională.”, iar potrivit<br />
art. 329 „Alegerea unui alt regim matrimonial <strong>de</strong>cât cel al<br />
comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii<br />
matrimoniale.”<br />
Convenţia matrimonială ocupă un loc aparte în <strong>dreptul</strong><br />
contractelor. Pe <strong>de</strong> o parte, îi sunt aplicabile regulile generale <strong>din</strong><br />
materia contractelor, iar pe <strong>de</strong> altă parte, este supusă unor multiple<br />
reglementări speciale.<br />
Secţiunea 2. Originea convenţiei matrimoniale<br />
Obiceiul <strong>de</strong> a redacta un contract <strong>de</strong> căsătorie sau o<br />
convenţie matrimonială nu este tocmai vechi. El nu exista la<br />
romani, un<strong>de</strong> regimul matrimonial nu era convenţional, ci legal.<br />
În <strong>dreptul</strong> roman singura formă <strong>de</strong> regim matrimonial era<br />
regimul dotal, care funcţiona ca regim legal, nefiind cunoscute<br />
convenţiile matrimoniale. Constituirea dotei era constatată printrun<br />
„instrumentum dotale”, care însă nu avea valoarea unei<br />
veritabile convenţii matrimoniale, <strong>de</strong>oarece nu organiza propriuzis<br />
regimul matrimonial.<br />
În Franţa, înainte <strong>de</strong> secolul al XVI-lea existau numai<br />
regimuri legale: regimurile <strong>de</strong> comunitate în nord şi regimul dotal<br />
în regiunile <strong>din</strong> sud. Abia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi<br />
începutul secolului al XVII-lea apare ten<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> a se consi<strong>de</strong>ra că<br />
regimurile legale nu sunt imperative sau prohibitive, ci se poate<br />
<strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la ele prin convenţii particulare. Cu timpul, aceste<br />
convenţii <strong>de</strong>vin <strong>din</strong> ce în ce mai frecvente şi astfel contractul <strong>de</strong><br />
căsătorie se transmite <strong>dreptul</strong>ui mo<strong>de</strong>rn.<br />
Convenţiile matrimoniale sunt tradiţionale şi în <strong>dreptul</strong><br />
nostru, fiind cunoscute chiar anterior <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>din</strong> 1864, în<br />
vechile legiuiri (<strong>Cod</strong>ul Calimach şi Legiuirea Caragea).<br />
127
Secţiunea 3. Natura juridică<br />
Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al voinţelor implicate în formarea<br />
sa, convenţia matrimonială este un act bilateral (contract),<br />
calificare predominantă, pe care o regăsim atât în doctrina veche,<br />
cât şi în <strong>dreptul</strong> comparat.<br />
Convenţia matrimonială, ca tipar juridic, poate să conţină<br />
şi dispoziţii <strong>de</strong> altă natură <strong>de</strong>cât cele prin care se reglementează<br />
raporturi patrimoniale <strong>de</strong>curgând <strong>din</strong> căsătorie, precum donaţii<br />
reciproce între viitorii soţi sau donaţii făcute <strong>de</strong> alte persoane (<strong>de</strong><br />
exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia <strong>din</strong>tre aceştia ori alte<br />
dispoziţii care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial,<br />
precum recunoaşterea unui copil (care este un act unilateral).<br />
Asemenea acte juridice îşi conservă natura juridică proprie,<br />
neputând altera calificarea convenţiei matrimoniale şi nefiind, la<br />
rândul lor, alterate <strong>de</strong> împrejurarea că îşi găsesc suportul juridic<br />
într-o convenţie matrimonială.<br />
În ceea ce priveşte donaţiile făcute în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei,<br />
potrivit art. 1030 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, donaţiile făcute viitorilor<br />
soţi sau unuia <strong>din</strong>tre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu<br />
produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie. Asemenea<br />
donaţii pot fi făcute chiar prin convenţie matrimonială. Sancţiunea<br />
care intervine, în cazul în care căsătoria nu se încheie, este<br />
caducitatea.<br />
Secţiunea 4. Delimitarea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> alte<br />
instituţii<br />
A) Delimitarea <strong>de</strong> căsătorie<br />
Convenţia matrimonială, a cărei esenţă o constituie<br />
patrimonialitatea raporturilor <strong>din</strong>tre soţi, este distinctă <strong>de</strong> actul<br />
căsătoriei, ca manifestare <strong>de</strong> voinţă a viitorilor soţi în ve<strong>de</strong>rea<br />
întemeierii unei familii.<br />
Există neîndoielnic profun<strong>de</strong> legături între convenţia<br />
matrimonială şi căsătorie.<br />
128
Cu toate acestea, fiind două acte distincte ca natură<br />
juridică, convenţia matrimonială are propriul său regim juridic.<br />
Chiar şi în doctrina veche, care împărtăşea teza<br />
contractualistă a căsătoriei, era subliniată distincţia între căsătorie<br />
- ca şi contract principal - şi convenţia matrimonială - ca şi<br />
contract accesoriu a cărui existenţă şi durată <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> existenţa şi<br />
durata căsătoriei. Erau, astfel, puse în lumină principalele<br />
<strong>de</strong>osebiri între căsătorie şi convenţia matrimonială:<br />
- căsătoria este relativă la persoana şi starea <strong>civil</strong>ă a soţilor,<br />
pe când convenţia matrimonială este relativă numai la bunurile<br />
soţilor;<br />
- căsătoria se încheie în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, pe<br />
când convenţia matrimonială se autentifică în faţa organului<br />
competent;<br />
- căsătoria este strict organizată şi reglementată <strong>de</strong> lege, în<br />
ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, pe care părţile nu le pot<br />
modifica (este un act-condiţie), pe când convenţia matrimonială se<br />
bucură <strong>de</strong> o mare libertate, astfel încât părţile pot <strong>de</strong>termina<br />
clauzele sale.<br />
B) Delimitarea <strong>de</strong> logodnă<br />
Apropierea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> logodnă se<br />
realizează în condiţiile în care atât logodna, cât şi convenţia<br />
matrimonială preced căsătoria.<br />
Logodna constă în promisiuni reciproce <strong>de</strong> căsătorie.<br />
Convenţia matrimonială se încheie, <strong>de</strong> regulă, înainte <strong>de</strong> căsătorie,<br />
în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei.<br />
După cum s-a arătat în literatura juridică, se poate vorbi<br />
doar <strong>de</strong> „o simplă coinci<strong>de</strong>nţă” 33 atunci când viitorii soţi, logodiţi,<br />
încheie o convenţie matrimonială.<br />
În realitate, efectele şi scopul celor două instituţii sunt<br />
diferite. Convenţia matrimonială stabileşte care vor fi raporturile<br />
juridice <strong>din</strong>tre soţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor, prin<br />
33 A se ve<strong>de</strong>a P. Vasilescu, op.cit., p. 210.<br />
129
alegerea unui anumit regim matrimonial, în timp ce logodna este<br />
doar un proiect <strong>de</strong> căsătorie.<br />
Convenţia matrimonială produce efecte numai <strong>de</strong> la data şi<br />
sub condiţia încheierii căsătoriei, în timp ce logodna încetează ca<br />
efect al încheierii căsătoriei.<br />
C) Delimitarea <strong>de</strong> contractul <strong>de</strong> curtaj matrimonial<br />
Contractul <strong>de</strong> curtaj, ca specie a intermedierii, presupune<br />
că un comerciant (curtier) se angajează faţă <strong>de</strong> cealaltă parte să<br />
intermedieze încheierea unei afaceri, în schimbul unui preţ.<br />
Contractul <strong>de</strong> curtaj matrimonial, ca aplicaţie a<br />
contractului <strong>de</strong> curtaj, are în ve<strong>de</strong>re intermedierea <strong>de</strong> contacte<br />
între persoane în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei viitoare.<br />
Intermedierea persoanelor în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei<br />
nu beneficiază în prezent <strong>de</strong> o reglementare specială în România.<br />
Crearea agenţiilor matrimoniale, care valorifică <strong>din</strong> punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re comercial „piaţa solitarilor”, este însă o realitate.<br />
Singurul element <strong>de</strong> asemănare îl constituie faptul că<br />
încheierea lor este anterioară căsătoriei.<br />
Convenţia matrimonială se <strong>de</strong>osebeşte însă <strong>de</strong> contractul<br />
<strong>de</strong> curtaj matrimonial atât prin condiţiile <strong>de</strong> încheiere, cât şi prin<br />
scop şi efecte.<br />
Secţiunea 5. Formarea convenţiei matrimoniale<br />
5.1. Condiţii <strong>de</strong> validitate (<strong>de</strong> fond şi <strong>de</strong> formă)<br />
5.1.1. Capacitatea<br />
Este aplicabil principiul habilis ad nuptias, habilis ad<br />
pacta nuptialia, ceea ce înseamnă că cine poate încheia valabil o<br />
căsătorie poate încheia şi o convenţie matrimonială. Prin urmare,<br />
în principiu, nu sunt aplicabile regulile generale privind<br />
capacitatea <strong>de</strong> a contracta, ci este necesară capacitatea (vârsta)<br />
matrimonială.<br />
130
Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii<br />
convenţiei matrimoniale, iar nu la data celebrării căsătoriei.<br />
În ceea ce priveşte capacitatea minorului <strong>de</strong> a încheia o<br />
convenţie matrimonială, potrivit art. 337 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />
„(1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate<br />
încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu<br />
încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei <strong>de</strong><br />
tutelă.<br />
(2) În lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la<br />
alin. (1), convenţia încheiată <strong>de</strong> minor poate fi anulată în<br />
condiţiile art. 46, care se aplică în mod corespunzător.<br />
(3) Acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a<br />
trecut un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei.”<br />
Din analiza textului se remarcă faptul că acesta se referă<br />
expres la minorul care a împlinit vârsta matrimonială (adică 18 ani<br />
şi, în anumite condiţii 16 ani) 34 . Prin urmare, nu s-ar putea admite<br />
ca minorul <strong>de</strong> 14 sau 15 ani împliniţi, care potrivit <strong>dreptul</strong>ui<br />
comun are capacitate <strong>de</strong> exerciţiu restrânsă, să încheie o convenţie<br />
matrimonială în ve<strong>de</strong>rea unei căsătorii pe care n-ar putea s-o<br />
încheie <strong>de</strong>cât după ce împlineşte vârsta matrimonială.<br />
De asemenea, pentru încheierea convenţiei matrimoniale<br />
<strong>de</strong> către un minor se va cere atât încuviinţarea ocrotitorului legal,<br />
cât şi autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă. În ceea ce priveşte<br />
încuviinţarea ocrotitorului legal, vor fi avute în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile<br />
art. 272.<br />
5.1.2. Consimţământul<br />
Consimţământul persoanelor care trebuie să participe la<br />
încheierea convenţiei matrimoniale trebuie să în<strong>de</strong>plinească<br />
condiţiile generale <strong>de</strong> validitate pentru încheierea actelor juridice.<br />
Potrivit art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ., încheierea convenţiei<br />
matrimoniale în faţa notarului public presupune consimţământul<br />
34 A se ve<strong>de</strong>a Capitolul referitor la condiţiile <strong>de</strong> fond ale căsătoriei.<br />
131
tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură<br />
autentică, specială şi având conţinut pre<strong>de</strong>terminat.<br />
Este <strong>de</strong>ci necesar ca mandatarul să aibă o procură care să<br />
cuprindă în <strong>de</strong>taliu ansamblul clauzelor proiectului <strong>de</strong> convenţie<br />
matrimonială. Prin aceasta, încheierea convenţiei matrimoniale se<br />
<strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei care presupune<br />
consimţământul personal al viitorilor soţi.<br />
În ceea ce priveşte viciile <strong>de</strong> consimţământ, având în<br />
ve<strong>de</strong>re caracterul accesoriu al convenţiei matrimoniale, s-a<br />
exprimat opinia potrivit căreia cazurile <strong>de</strong> anulabilitate ale<br />
convenţiei matrimoniale trebuie să coincidă cu cele <strong>din</strong> materia<br />
căsătoriei.<br />
Într-o altă concepţie, pe care o împărtăşim, s-a consi<strong>de</strong>rat<br />
că trebuie aplicat <strong>dreptul</strong> comun al contractelor, având în ve<strong>de</strong>re<br />
individualitatea convenţiei matrimoniale.<br />
Prin urmare, viciile <strong>de</strong> consimţământ sunt cele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />
comun, respectiv eroarea, dolul şi violenţa.<br />
5.1.3. Obiectul<br />
Obiectul convenţiei matrimoniale îl constituie regimul<br />
matrimonial pe care viitorii soţi îl aleg ca alternativă la regimul<br />
matrimonial legal.<br />
Dar, libertatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a stabili regimul<br />
matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei nu este absolută.<br />
În acest sens, există atât limite generale, cât şi limite<br />
speciale care îngră<strong>de</strong>sc această libertate.<br />
În primul rând, este aplicabilă limita generală <strong>din</strong> materia<br />
contractelor, potrivit căreia nu se poate <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la dispoziţiile<br />
imperative ale legii şi <strong>de</strong> la bunele moravuri. 35<br />
35 Potrivit art. 1169 <strong>din</strong> N.C.civ., „ Părţile sunt libere să încheie orice contracte<br />
şi să <strong>de</strong>termine conţinutul acestora, în limitele impuse <strong>de</strong> lege, <strong>de</strong> or<strong>din</strong>ea<br />
publică şi <strong>de</strong> bunele moravuri.”<br />
132
Ca şi aplicaţii ale or<strong>din</strong>ii publice în materia convenţiilor<br />
matrimoniale, nu se poate <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la:<br />
- principiul egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie;<br />
- efectele nepatrimoniale ale căsătoriei;<br />
- drepturile şi îndatoririle părinteşti;<br />
- regulile <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.<br />
Potrivit art. 332 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „(...) convenţia<br />
matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii <strong>din</strong>tre soţi,<br />
autorităţii părinteşti sau <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.”<br />
În ceea ce priveşte principiul egalităţii <strong>din</strong>tre soţi, nu s-ar<br />
putea, prin convenţie matrimonială, adopta un regim matrimonial<br />
care ar înfrânge acest principiu, prin reînvierea, pe cale<br />
convenţională, a regimurilor matrimoniale <strong>din</strong> reglementările<br />
bazate pe inegalitatea <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie. Astfel, nu ar fi<br />
posibilă adoptarea aşa-numitului „regim matrimonial fără<br />
comunitate” 36 , a cărui caracteristică era separaţia <strong>de</strong> bunuri, dar<br />
care conferea bărbatului gestiunea tuturor bunurilor femeii, dar şi<br />
obligaţia <strong>de</strong> a suporta toate sarcinile căsătoriei. Prin urmare, <strong>de</strong>şi<br />
nu exista o comunitate <strong>de</strong> bunuri, bărbatul avea gestiunea<br />
bunurilor ambilor soţi. Un asemenea regim este inacceptabil în<br />
virtutea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie, care, în<br />
planul raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, îşi găseşte expresia în<br />
regula <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, potrivit căreia fiecare soţ are gestiunea<br />
bunurilor sale proprii.<br />
În ceea ce priveşte autoritatea părintească, nu s-ar putea<br />
preve<strong>de</strong>a într-o convenţie matrimonială că obligaţia <strong>de</strong> a suporta<br />
cheltuielile privind întreţinerea unui eventual copil al soţilor ar<br />
urma să fie suportate doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi ori că, în ceea ce<br />
priveşte educaţia religioasă a copilului, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie revine<br />
în exclusivitate unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
În ceea ce priveşte regulile <strong>de</strong>voluţiunii succesorale<br />
legale, nu se poate schimba, <strong>de</strong> exemplu, prin convenţie<br />
36 Regimul fără comunitate era regimul <strong>de</strong> drept comun al Elveţiei şi al<br />
Germaniei. A se ve<strong>de</strong>a C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 7.<br />
133
matrimonială, or<strong>din</strong>ea în care persoanele sunt chemate la<br />
moştenire sau cotele care li se cuvin.<br />
În ceea ce priveşte alte dispoziţii <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, se<br />
consi<strong>de</strong>ră că nu se poate reînvia vechiul regim dotal, în condiţiile<br />
în care acesta nu mai este expres reglementat, <strong>de</strong>oarece<br />
caracteristica acestui regim era aceea <strong>de</strong> a indisponibiliza bunurile<br />
femeii care constituiau dota sau zestrea (imobilele, <strong>de</strong>oarece<br />
bunurile mobile puteau fi înstrăinate <strong>de</strong> bărbat), reprezentând <strong>de</strong>ci<br />
o gravă excepţie <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun care interzice clauzele<br />
generale <strong>de</strong> inalienabilitate. 37 Prin urmare, regimul dotal este<br />
contrar or<strong>din</strong>ii publice, dar clauzele <strong>de</strong> inalienabilitate 38 cuprinse<br />
într-o donaţie realizată prin convenţie matrimonială sunt permise,<br />
cu respectarea condiţiilor impuse <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun acestor clauze.<br />
În al doilea rând, există limite speciale ale convenţiilor<br />
matrimoniale, <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> modul <strong>de</strong> reglementare a<br />
regimurilor matrimoniale. În cadrul acestor limite se pot distinge<br />
două subcategorii, după cum libertatea convenţiilor matrimoniale<br />
se referă la <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a opta pentru un anumit regim matrimonial<br />
sau la <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a amenaja unul <strong>din</strong>tre regimurile matrimoniale<br />
alternative prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
a) În ceea ce priveşte libertatea <strong>de</strong> a alege sau <strong>de</strong> a crea<br />
un regim matrimonial, în general legislaţiile nu stabilesc<br />
restricţii, în sensul că viitorii soţi sunt liberi să adopte unul <strong>din</strong>tre<br />
regimurile matrimoniale alternative prevăzute <strong>de</strong> lege sau să-şi<br />
construiască un regim matrimonial propriu, prin combinarea mai<br />
multor tipuri <strong>de</strong> regimuri.<br />
37 Bunurile femeii care nu erau dotale se numeau parafernale şi aceasta putea să<br />
le administreze şi să dispună liber <strong>de</strong> ele.<br />
38 Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează clauzele <strong>de</strong> inalienabilitate în art. 627-629. În<br />
esenţă, pentru valabilitatea clauzei <strong>de</strong> inalienabilite se cer a fi întrunite două<br />
condiţii: interzicerea înstrăinării să se facă pentru o durată <strong>de</strong> cel mult 49 <strong>de</strong><br />
ani şi să existe un interes legitim şi serios.<br />
134
Libertatea <strong>de</strong> a alege un regim matrimonial sau <strong>de</strong> a adapta<br />
regimurile matrimoniale pe care legea le recomandă este<br />
tradiţională în legislaţia statelor europene.<br />
Acest principiu are avantajul <strong>de</strong> a permite o adaptare pe<br />
cât posibil cât mai largă a regimului matrimonial în funcţie <strong>de</strong><br />
situaţia fiecăruia, ţinând seama <strong>de</strong> averea lui, <strong>de</strong> profesie, <strong>de</strong><br />
obiceiuri, <strong>de</strong> vârstă.<br />
Există însă şi legislaţii mai puţin flexibile, care limitează<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> opţiune al viitorilor soţi la regimurile matrimoniale<br />
alternative expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
În lumina art. 312 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., viitorii soţi pot<br />
alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia <strong>de</strong><br />
bunuri sau comunitatea convenţională.<br />
Prin urmare, opţiunea lor este limitată, ei neputând opta<br />
pentru un alt regim matrimonial (<strong>de</strong> exemplu, participarea la<br />
achiziţii).<br />
b) În ceea ce priveşte libertatea <strong>de</strong> a aduce modificări<br />
conţinutului regimului matrimonial ales, faţă <strong>de</strong> modul cum<br />
acesta este configurat lege şi propus viitorilor soţi, în general se<br />
pot distinge două categorii <strong>de</strong> limite:<br />
- regimul primar imperativ, care se aplică <strong>de</strong> drept, prin<br />
însuşi efectul încheierii căsătoriei, şi <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga,<br />
alcătuind nucleul „dur”, <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, al regimurilor<br />
matrimoniale;<br />
- limite speciale intrinseci regimului matrimonial ales.<br />
Astfel, potrivit art.332 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., “Prin<br />
convenţia matrimonială nu se poate <strong>de</strong>roga, sub sancţiunea<br />
nulităţii absolute, <strong>de</strong> la dispoziţiile legale privind regimul<br />
matrimonial ales, <strong>de</strong>cât în cazurile anume prevăzute <strong>de</strong> lege.”<br />
De exemplu, dacă ne raportăm la regimurile comunitare,<br />
nu s-ar putea <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la regulile privind cogestiunea bunurilor<br />
comune sau repartizarea bunurilor şi a datoriilor care asigură un<br />
echilibru între activul şi pasivul patrimonial.<br />
135
5.1.4. Cauza<br />
Cauza convenţiei matrimoniale (affectio conjugalis) o<br />
constituie intenţia viitorilor soţi <strong>de</strong> a stabili între ei raporturi<br />
patrimoniale <strong>de</strong> natură să asigure cadrul necesar realizării vieţii <strong>de</strong><br />
familie.<br />
5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale<br />
De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte <strong>de</strong><br />
celebrarea căsătoriei.<br />
Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua<br />
căsătoriei, după cum poate fi încheiată şi în timpul căsătoriei, când<br />
are efectul unei convenţii prin care se modifică regimul<br />
matrimonial.<br />
Potrivit art. 330 alin. (2), convenţia încheiată înainte <strong>de</strong><br />
căsătorie produce efecte numai <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei.<br />
Potrivit art. 330 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. „Convenţia<br />
încheiată în timpul căsătoriei produce efecte <strong>de</strong> la data prevăzută<br />
<strong>de</strong> părţi sau, în lipsă, <strong>de</strong> la data încheierii ei.”<br />
Prin urmare, chiar art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ. permite soţilor să<br />
stabilească un termen <strong>de</strong> la care convenţia matrimonială, încheiată<br />
în timpul căsătoriei, să producă efectul modificator al regimului<br />
matrimonial.<br />
5.1.6. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />
Tradiţional, convenţia matrimonială este un act solemn,<br />
pentru care se cere ad validitatem forma autentică notarială.<br />
Raţiunile pentru care a fost impusă această condiţie sunt<br />
aceleaşi ca pentru actele solemne în general: protecţia juridică a<br />
părţilor care sunt astfel consiliate <strong>de</strong> un profesionist al <strong>dreptul</strong>ui,<br />
având în ve<strong>de</strong>re gravitatea şi complexitatea convenţiei<br />
matrimoniale.<br />
136
În acelaşi sens, art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că, sub<br />
sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială trebuie<br />
încheiată prin act autentic notarial.<br />
Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte <strong>de</strong><br />
căsătorie, dar produce efecte numai <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei,<br />
înseamnă că aceasta poate fi modificată până la momentul<br />
celebrării căsătoriei, cu respectarea aceloraşi condiţii <strong>de</strong> formă.<br />
A) Nulitatea<br />
5.1.7. Sancţiuni<br />
a) Cazurile <strong>de</strong> nulitate<br />
Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării<br />
condiţiilor <strong>de</strong> validitate ale convenţiei matrimoniale este nulitatea.<br />
Cazurile specifice <strong>de</strong> nulitate absolută sunt:<br />
- lipsa consimţământului;<br />
- nerespectarea condiţiilor privind limitele <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />
publică ale încheierii convenţiei matrimoniale;<br />
- lipsa formei autentice notariale, precum şi lipsa procurii<br />
autentice şi speciale, atunci când convenţia se încheie prin<br />
mandatar.<br />
Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor <strong>de</strong><br />
consimţământ, precum şi în cazul minorului care încheie<br />
convenţia matrimonială fără respectarea formelor <strong>de</strong> abilitare<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege (încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei<br />
<strong>de</strong> tutelă).<br />
În acest sens, potrivit art. 337 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „În<br />
lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la alin. (1), convenţia<br />
încheiată <strong>de</strong> minor poate fi anulată în condiţiile art. 46, care se<br />
aplică în mod corespunzător.”<br />
Textul nu arată expres care este sancţiunea în cazul în<br />
care minorul a încheiat convenţia matrimonială fără să fi<br />
în<strong>de</strong>plinit condiţia privind vârsta matrimonială minimă cerută <strong>de</strong><br />
lege (16 ani).<br />
137
Altfel spus, sancţiunea este nulitatea absolută sau nulitatea<br />
relativă?<br />
Pe <strong>de</strong> o parte, având în ve<strong>de</strong>re că legea nu instituie expres<br />
sancţiunea nulităţii absolute în materia convenţiei matrimoniale,<br />
se poate susţine că nu se extrapolează această sancţiune, instituită<br />
doar în materia căsătoriei pentru neîn<strong>de</strong>plinirea condiţiei privind<br />
vârsta matrimonială [art. 294 alin. (1)], ci sancţiunea aplicabilă<br />
este nulitatea relativă, prevăzută <strong>de</strong> lege pentru actele încheiate <strong>de</strong><br />
persoana lipsită <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong> exerciţiu sau cu capacitate <strong>de</strong><br />
exerciţiu restrânsă (art. 44).<br />
Dacă avem în ve<strong>de</strong>re faptul că, pentru încheierea valabilă<br />
a convenţiei matrimoniale, legea instituie condiţia capacităţii<br />
matrimoniale, s-ar putea consi<strong>de</strong>ra că sancţiunea ar trebui să fie<br />
aceeaşi, respectiv nulitatea absolută, atât pentru încheierea<br />
căsătoriei <strong>de</strong> minorul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani, cât şi<br />
pentru încheierea unei convenţii matrimoniale cu încălcarea<br />
condiţiei privind vârsta matrimonială. Nulitatea absolută se<br />
justifică în acest caz pe consi<strong>de</strong>rentul că nu este vorba doar o lipsă<br />
a capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a minorului care nu a împlinit 16 ani, ci<br />
<strong>de</strong> o veritabilă lipsă a capacităţii <strong>de</strong> folosinţă. Altfel spus, minorul<br />
care nu a împlinit vârsta matrimonială nu are <strong>dreptul</strong> să încheie o<br />
convenţie matrimonială, interesul ocrotit <strong>de</strong> normă fiind unul <strong>de</strong><br />
or<strong>din</strong>e publică.<br />
În ceea ce priveşte nulitatea relativă pentru lipsa formelor<br />
<strong>de</strong> abilitare, este aplicabil, în mod corespunzător, art. 46 care<br />
preve<strong>de</strong> că: „(1) Cel lipsit <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong> exerciţiu sau cu<br />
capacitate <strong>de</strong> exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur, în apărare,<br />
nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată <strong>din</strong> minoritate<br />
ori <strong>din</strong> punerea sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
(2) Persoanele capabile <strong>de</strong> a contracta nu pot opune<br />
minorului sau celui pus sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească<br />
incapacitatea acestuia.<br />
138
(3) Acţiunea în anulare poate fi exercitată <strong>de</strong><br />
reprezentantul legal, <strong>de</strong> minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani,<br />
precum şi <strong>de</strong> ocrotitorul legal.<br />
(4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei<br />
<strong>de</strong> tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în<br />
ve<strong>de</strong>rea exercitării acţiunii în anulare.”<br />
Aceasta presupune că :<br />
- acţiunea în anulare poate fi formulată <strong>de</strong> minorul care a<br />
încheiat convenţia matrimonială sau <strong>de</strong> ocrotitorul legal (chemat<br />
să încuviinţeze actul);<br />
- dacă instanţa <strong>de</strong> tutelă constată existenţa unei convenţii<br />
matrimoniale încheiate fără autorizare, va sesiza procurorul în<br />
ve<strong>de</strong>rea exercitării acţiunii în anulare, <strong>de</strong>oarece instanţa nu se<br />
poate consi<strong>de</strong>ra învestită <strong>din</strong> oficiu cu o acţiune în anulare;<br />
- minorul poate invoca singur, în apărare, nulitatea<br />
convenţiei matrimoniale pentru lipsa încuviinţării sau autorizării<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re că încheierea convenţiei matrimoniale se<br />
face în formă autentică notarială, apreciem că, în practică, vor fi<br />
foarte rare cazurile în care să se încheie convenţii matrimoniale<br />
cu încălcarea preve<strong>de</strong>rilor legale privind capacitatea<br />
matrimonială, rolul notarului public fiind tocmai acela <strong>de</strong> a<br />
verifica dacă sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile legale pentru încheierea<br />
valabilă a convenţiei.<br />
În sfârşit, pentru a asigura stabilitatea circuitului <strong>civil</strong> şi a<br />
nu menţine mult timp incertitu<strong>din</strong>ea asupra regimului<br />
matrimonial, art. 337 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „Acţiunea<br />
în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an <strong>de</strong> la<br />
încheierea căsătoriei.”<br />
139
) Efectele nulităţii<br />
Convenţia matrimonială lovită <strong>de</strong> nulitate este consi<strong>de</strong>rată<br />
ca şi inexistentă şi este <strong>de</strong>sfiinţată cu efect retroactiv.<br />
Efectul retroactiv al nulităţii ridică neîndoielnic numeroase<br />
probleme practice. S-a arătat că, <strong>din</strong> consi<strong>de</strong>rente care ţin <strong>de</strong><br />
securitatea circuitului <strong>civil</strong>, ar trebui să se admită o <strong>de</strong>sfiinţare cu<br />
efecte doar pentru viitor.<br />
Potrivit art. 338 <strong>din</strong> N.C.civ., „În cazul în care convenţia<br />
matrimonială este lovită <strong>de</strong> nulitate, între soţi se aplică regimul<br />
comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite <strong>de</strong> terţii<br />
<strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />
Prin urmare, soţii vor fi consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul<br />
regimului matrimonial legal, ca şi cum nu ar fi încheiat o<br />
convenţie matrimonială.<br />
În toate cazurile nulitatea convenţiei matrimoniale nu<br />
atrage nulitatea căsătoriei.<br />
B) Caducitatea<br />
Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu<br />
caducitatea. Convenţia matrimonială poate să fie valabil încheiată,<br />
dar să nu producă efecte.<br />
Distingem două asemenea situaţii:<br />
- dacă, după încheierea convenţiei matrimoniale căsătoria<br />
nu se încheie, atunci convenţia matrimonială <strong>de</strong>vine caducă,<br />
<strong>de</strong>oarece în absenţa căsătoriei ea nu are raţiune şi nu poate<br />
produce efecte <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei. Convenţia<br />
matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au<br />
renunţat la căsătoria proiectată, ceea ce este o chestiune <strong>de</strong> fapt.<br />
Cu toate acestea, vor supravieţui şi vor produce efecte<br />
actele juridice in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> regimul matrimonial, cuprinse<br />
într-o convenţie matrimonială, şi pe care părţile nu le-au<br />
subordonat încheierii căsătoriei. De exemplu, va <strong>de</strong>veni caducă<br />
orice donaţie făcută în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei (propter nuptias), dacă<br />
140
aceasta <strong>din</strong> urmă nu se celebrează, dar va rămâne valabilă o<br />
recunoaştere <strong>de</strong> filiaţie;<br />
- <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei pentru o cauză <strong>de</strong> nulitate atrage,<br />
<strong>de</strong> asemenea, caducitatea convenţiei matrimoniale, cu excepţia<br />
căsătoriei putative.<br />
C) Simulaţia. Inopozabilitatea convenţiei matrimoniale<br />
secrete<br />
Potrivit art. 331 <strong>din</strong> N.C.civ., „Actul secret prin care se<br />
alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul<br />
matrimonial pentru care sunt în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege produce efecte numai între soţi şi nu<br />
poate fi opus terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />
Textul consacră o aplicaţie în materia regimurilor<br />
matrimoniale a simulaţiei, completându-se cu preve<strong>de</strong>rile generale<br />
care reglementează simulaţia.<br />
În esenţă, mecanismul simulaţiei are în ve<strong>de</strong>re ipoteza în<br />
care părţile încheie public (aparent) o convenţie matrimonială şi<br />
aleg un regim matrimonial, în<strong>de</strong>plinind totodată formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate în ve<strong>de</strong>rea opozabilităţii faţă <strong>de</strong> terţi, iar, pe <strong>de</strong> altă<br />
parte (concomitent sau anterior) se înţeleg ca, în realitate, între ele<br />
să se aplice un alt regim matrimonial (secret). Soluţia este aceea<br />
<strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, în sensul că regimul matrimonial secret va<br />
produce efecte doar între soţi, neputând fi opus terţilor <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă,<br />
faţă <strong>de</strong> care produce efecte doar regimul matrimonial<br />
pentru care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate.<br />
5.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate.<br />
Publicitatea convenţiei matrimoniale<br />
În ve<strong>de</strong>rea ocrotirii propriilor interese, terţii care intră în<br />
raporturi juridice cu soţii sau cu unul <strong>din</strong>tre ei trebuie să aibă<br />
posibilitatea <strong>de</strong> a cunoaşte regimul matrimonial aplicabil, (regimul<br />
juridic al bunurilor soţilor, puterile <strong>de</strong> dispoziţie ale fiecăruia<br />
141
<strong>din</strong>tre ei etc.), în măsura în care acesta dictează validitatea actelor<br />
încheiate <strong>de</strong> soţi sau <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre aceştia cu privire la o categorie<br />
sau alta <strong>de</strong> bunuri. Această exigenţă este impusă şi <strong>de</strong> principiul<br />
general al securităţii circuitului <strong>civil</strong>.<br />
Pentru a produce efecte faţă <strong>de</strong> terţi, <strong>de</strong> regulă, convenţiile<br />
matrimoniale sunt supuse unor condiţii <strong>de</strong> publicitate prescrise <strong>de</strong><br />
lege.<br />
Acestea trebuie respectate atât pentru convenţia<br />
matrimonială iniţială, cât şi pentru eventualele modificări ale<br />
convenţiei matrimoniale aduse înainte <strong>de</strong> celebrarea căsătoriei.<br />
Formalităţile <strong>de</strong> publicitate se clasifică în două categorii:<br />
- formalităţi generale, care sunt direct legate <strong>de</strong> căsătorie;<br />
- formalităţi speciale, pentru anumite categorii <strong>de</strong> persoane<br />
(comercianţi).<br />
Nerespectarea acestor formalităţi atrage inopozabilitatea<br />
faţă <strong>de</strong> terţi a convenţiei matrimoniale.<br />
5.2.1. Formalităţi generale<br />
5.2.1.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale.<br />
De regulă, publicitatea organizată a convenţiei<br />
matrimoniale se asigură prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre<br />
existenţa acesteia şi, în unele sisteme <strong>de</strong> drept, prin înscrierea în<br />
registre speciale.<br />
5.2.1.2. Publicitatea convenţiilor matrimoniale potrivit<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră preve<strong>de</strong>ri exprese publicităţii<br />
regimului matrimonial şi, respectiv, convenţiilor matrimoniale 39 .<br />
A) Publicitatea regimului matrimonial<br />
39<br />
Pe lângă dispoziţiile privind publicitatea regimului şi a convenţiei<br />
matrimoniale, a se ve<strong>de</strong>a şi art. 18-24 <strong>din</strong> N.C.civ., care conţin unele dispoziţii<br />
referitoare la publicitatea în general a drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice.<br />
142
Astfel, potrivit art. 313 alin. (2), „Faţă <strong>de</strong> terţi, regimul<br />
matrimonial este opozabil <strong>de</strong> la data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />
publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege, afară <strong>de</strong> cazul în care aceştia l-au<br />
cunoscut pe altă cale.”<br />
Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că „Neîn<strong>de</strong>plinirea<br />
formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii să fie consi<strong>de</strong>raţi, în<br />
raport cu terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul<br />
matrimonial al comunităţii legale.”<br />
Prin urmare, opozabilitatea oricărui regim matrimonial se<br />
asigură prin în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />
Se poate, însă, lesne remarca faptul că, în realitate,<br />
publicitatea prezintă interes în cazul regimurilor matrimoniale<br />
convenţionale, ceea ce coinci<strong>de</strong> cu publicitatea convenţiilor<br />
matrimoniale.<br />
În cazul în care s-a optat pentru regimul matrimonial al<br />
comunităţii legale, lipsa în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate<br />
este practic indiferentă, având în ve<strong>de</strong>re că, în lumina art. 313<br />
alin. (3), neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face oricum<br />
aplicabil, regimul matrimonial al comunităţii legale, în raport cu<br />
terţii.<br />
Dacă nu s-ar da această soluţie, ar însemna ca soţii să fie<br />
trataţi ca şi concubinii, ceea ce contravine principiului potrivit<br />
căruia căsătoria presupune şi existenţa unui regim matrimonial.<br />
În sfârşit, art. 313 consacră expres sistemul publicităţii<br />
bazat pe cunoaşterea efectivă (concepţia subiectivă) a regimului<br />
matrimonial <strong>de</strong> către terţi. Aceasta înseamnă că terţii care au<br />
cunoscut efectiv, pe altă cale, regimul matrimonial convenţional<br />
nu se pot prevala <strong>de</strong> neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate<br />
pentru a invoca inopozabilitatea acestuia.<br />
B) Mecanismele <strong>de</strong> publicitate<br />
În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, publicitatea regimului<br />
matrimonial, respectiv a convenţiilor matrimoniale, se realizează<br />
143
atât prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie, cât şi prin înscriere în<br />
Registrul naţional <strong>de</strong> publicitate a regimurilor matrimoniale.<br />
Astfel, potrivit art. 291, „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă face<br />
menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre regimul matrimonial ales. El<br />
are obligaţia ca, <strong>din</strong> oficiu şi <strong>de</strong> îndată, să comunice la registrul<br />
prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului public<br />
care a autentificat convenţia matrimonială o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong><br />
căsătorie.”<br />
De asemenea, art. 334 alin. (1) –(3) preve<strong>de</strong> că:<br />
„(1) Pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale<br />
se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor<br />
matrimoniale, ţinut în format electronic, potrivit legii.<br />
(2) După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul<br />
căsătoriei sau după primirea copiei <strong>de</strong> pe actul căsătoriei, potrivit<br />
art. 330, notarul public expediază, <strong>din</strong> oficiu, un exemplar al<br />
convenţiei la registrul menţionat la alin. (1), precum şi la celelalte<br />
registre <strong>de</strong> publicitate, în condiţiile alin. (4).<br />
(3) Dispoziţiile alin. (2) nu exclud <strong>dreptul</strong> oricăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi <strong>de</strong> a solicita în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.”<br />
Din cuprinsul acestor texte rezultă că menţiunea pe actul<br />
<strong>de</strong> căsătorie se face şi în cazul în care regimul matrimonial ales<br />
este cel al comunităţii legale. În această ipoteză, ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă comunică la Registrul naţional notarial o copie <strong>de</strong> pe actul<br />
<strong>de</strong> căsătorie.<br />
Dacă însă regimul ales este unul convenţional, ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă comunică notarului public care a autentificat convenţia<br />
o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie, iar notarul public, la rândul lui,<br />
comunică un exemplar al convenţiei pentru a se efectua<br />
publicitatea convenţiei matrimoniale prin înscriere în Registrul<br />
naţional notarial.<br />
Rezultă că, pe lângă publicitatea pe marginea actului <strong>de</strong><br />
căsătorie, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie un sistem <strong>de</strong> publicitate a<br />
convenţiilor matrimoniale prin registrul special <strong>de</strong> publicitate.<br />
144
În primul rând, se pune problema clarificării raportului<br />
între publicitatea prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi<br />
publicitatea prin registrul special <strong>de</strong> publicitate.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile exprese ale art. 313 alin. (2),<br />
precum şi cele ale art. 334 alin. (1), rezultă că opozabilitatea faţă<br />
<strong>de</strong> terţi este asigurată prin publicitatea în Registrul naţional<br />
notarial al regimurilor matrimoniale. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi s-<br />
a făcut menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie, dacă nu s-a realizat şi<br />
înscrierea în acest registru, convenţia matrimonială nu este<br />
opozabilă terţilor (afară <strong>de</strong> cazul în care ei au cunoscut-o pe altă<br />
cale, una <strong>din</strong>tre situaţii putând fi chiar prin luarea la cunoştinţă a<br />
menţiunii <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie).<br />
Invers, dacă s-a făcut înscrierea în registrul special, dar nu<br />
s-a făcut menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>din</strong> cauza unei omisiuni a<br />
ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, convenţia matrimonială este opozabilă<br />
terţilor.<br />
Dacă nu s-a făcut nici menţiunea pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi<br />
nici înregistrarea în registrul special, convenţia matrimonială este<br />
opozabilă numai terţilor care au cunoscut-o în orice mod.<br />
În al doilea rând, consi<strong>de</strong>răm că soluţia instituirii unui<br />
Registru naţional notarial în format electronic este în mod<br />
evi<strong>de</strong>nt una mo<strong>de</strong>rnă şi judicioasă în raport cu soluţiile<br />
preconizate în variantele anterioare ale proiectului <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>, în sensul ţinerii şi organizării acestui registru la nivelul<br />
ju<strong>de</strong>cătoriilor.<br />
În al treilea rând, înscrierea convenţiilor matrimoniale în<br />
registrul special se face în cadrul unei proceduri <strong>din</strong> oficiu, <strong>de</strong><br />
către notarul public care a autentificat convenţia matrimonială,<br />
tocmai pentru a asigura o publicitate completă a convenţiilor<br />
matrimoniale. 40<br />
40 În cuprinsul art. 334 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., trimiterea la art. 330 este greşită,<br />
<strong>de</strong>oarece acest text se referă la autentificarea convenţiei matrimoniale.<br />
145
În sfârşit, potrivit art. 334 alin. (5), orice persoană, fără a<br />
fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul special<br />
al regimurilor matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii,<br />
eliberarea <strong>de</strong> extrase certificate.<br />
5.2.2. Formalităţi speciale<br />
Dincolo <strong>de</strong> publicitatea convenţiei matrimoniale prin<br />
Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, care este o<br />
publicitate generică a regimului matrimonial ales, este necesar<br />
să se respecte şi formalităţile speciale <strong>de</strong> publicitate instituite <strong>de</strong><br />
lege, ţinând seama <strong>de</strong> calitatea persoanei sau <strong>de</strong> natura<br />
bunurilor.<br />
Art. 334 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că: „Ţinând seama<br />
<strong>de</strong> natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor nota în cartea<br />
funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum şi în alte<br />
registre <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege. În toate aceste cazuri,<br />
neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate speciale nu poate fi<br />
acoperită prin înscrierea făcută în registrul menţionat la alin. (1).”<br />
41<br />
Formalităţile speciale sunt, în general, prevăzute pentru<br />
comercianţi, prin menţiune în registrul comerţului cu privire la<br />
regimul matrimonial adoptat. 42<br />
Trimiterea trebuia făcută la art. 291, care instituie obligaţia ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> a comunica notarului o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie.<br />
41 Textul analizat este totuşi impropriu redactat, <strong>de</strong>oarece înscrierea în registrele<br />
speciale nu se face întot<strong>de</strong>auna ţinând seama <strong>de</strong> natura bunurilor, ci uneori se<br />
face ţinând seama <strong>de</strong> calitatea persoanei (<strong>de</strong> comerciant, în cazul registrului<br />
comerţului).<br />
42<br />
În prezent, Legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată, cu<br />
modificările şi completările ulterioare, preve<strong>de</strong> expres în art. 21 lit. d) doar<br />
înregistrarea menţiunilor referitoare la hotărârea <strong>de</strong> divorţ al comerciantului,<br />
precum şi la hotărârea <strong>de</strong> împărţire a bunurilor comune pronunţate în timpul<br />
exercitării comerţului.<br />
146
Tot astfel, o persoană căsătorită, care <strong>de</strong>vine comerciant,<br />
trebuie să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor<br />
privind regimul său matrimonial.<br />
De asemenea, publicitatea convenţiei matrimoniale nu<br />
exclu<strong>de</strong> respectarea şi a celorlalte formalităţi <strong>de</strong> publicitate<br />
imobiliară sau mobiliară, dacă este cazul.<br />
Anumite particularităţi sunt legate <strong>de</strong> în<strong>de</strong>plinirea<br />
formalităţilor <strong>de</strong> publicitate imobiliară.<br />
Mai întâi, în concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> este consacrat aşanumitul<br />
efect constitutiv al înscrierilor în Cartea funciară.<br />
Astfel, potrivit art. 877 <strong>din</strong> N.C.civ., „Drepturile reale<br />
imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se<br />
dobân<strong>de</strong>sc, se modifică şi se sting numai cu respectarea regulilor<br />
<strong>de</strong> carte funciară.”<br />
De asemenea, potrivit art. 885 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Sub<br />
rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra<br />
imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobân<strong>de</strong>sc, atât între<br />
părţi, cât şi faţă <strong>de</strong> terţi, numai prin înscrierea lor în cartea<br />
funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.”<br />
Prin urmare, publicitatea imobiliară nu mai are doar un<br />
efect <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />
De exemplu, atunci când prin convenţia matrimonială se<br />
face şi donaţia unui imobil, este necesară înscrierea în Cartea<br />
funciară a <strong>dreptul</strong>ui astfel dobândit şi aceasta nu doar pentru<br />
opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţ, ci ca şi o condiţie <strong>de</strong> care <strong>de</strong>pin<strong>de</strong><br />
transferul însuşi al <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> proprietate.<br />
În al doilea rând, alin. (4) al art. 334 se referă nu la<br />
bunurile privite ut singuli, ci la notarea convenţiei matrimoniale<br />
în aceste registre speciale <strong>de</strong> publicitate, sub sancţiunea<br />
inopozabilităţii convenţiei matrimoniale.<br />
În acest sens, textul trebuie coroborat cu art. 902 alin. (2),<br />
potrivit căruia, sunt supuse notării în cartea funciară, printre altele:<br />
calitatea <strong>de</strong> bun comun a unui imobil; convenţia matrimonială,<br />
147
precum şi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei; <strong>de</strong>stinaţia unui<br />
imobil <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>. Precizăm faptul că terţ în această<br />
materie este persoana care a dobândit un drept real sau un alt drept<br />
în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară [art. 902 alin.<br />
(3)].<br />
Prin urmare, <strong>de</strong>şi s-a făcut publicitatea convenţiei<br />
matrimoniale în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale,<br />
dacă însă convenţia matrimonială nu este notată în cartea funciară,<br />
ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze<br />
doar pe înscrierile şi notările în cartea funciară atunci când<br />
contractează cu unul <strong>din</strong> soţi.<br />
De exemplu, dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul unei<br />
comunităţi lărgite <strong>de</strong> bunuri, care presupune că sunt bunuri<br />
comune şi cele dobândite în timpul căsătoriei <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
prin moştenire, iar în cartea funciară imobilul este înscris doar pe<br />
numele soţului moştenitor, fără a fi notată convenţia matrimonială<br />
(sau măcar calitatea <strong>de</strong> bun comun), terţul contractant este<br />
îndreptăţit să consi<strong>de</strong>re că numai soţul înscris în cartea funciară<br />
este proprietar asupra bunului. Tot astfel, dacă, prin convenţie<br />
matrimonială, soţii au inclus în comunitate şi bunurile dobândite<br />
înainte <strong>de</strong> căsătorie, dar nu au notat convenţia matrimonială în<br />
cartea funciară, faţă <strong>de</strong> terţi va fi consi<strong>de</strong>rat proprietar exclusiv<br />
doar soţul pe numele căruia este înscris <strong>dreptul</strong> în cartea funciară<br />
şi aceasta in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> faptul că au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile<br />
<strong>de</strong> publicitate în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.<br />
În sfârşit, chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în<br />
cartea funciară, opozabilitatea faţă <strong>de</strong> terţi poate fi asigurată în<br />
condiţiile art. 902 alin. (1), dacă se dove<strong>de</strong>şte că terţul a cunoscut<br />
existenţa convenţiei matrimoniale, respectiv a regimului<br />
matrimonial pe altă cale.<br />
Or, şi <strong>de</strong> această dată, chiar în lipsa notării convenţiei<br />
matrimoniale în cartea funciară, având în ve<strong>de</strong>re faptul că<br />
transmisiunile şi constituirile <strong>de</strong> drepturi reale se fac prin acte<br />
încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute (art.<br />
148
1244 <strong>din</strong> N.C.civ.), notarul public poate consilia părţile,<br />
procedând, în ve<strong>de</strong>rea încheierii actului la verificarea stării <strong>civil</strong>e,<br />
precum şi, în cazul persoanelor căsătorite, a regimului<br />
matrimonial, situaţie în care poate fi adusă la cunoştinţa terţului<br />
existenţa convenţiei matrimoniale, pentru ca actul încheiat să fie<br />
în concordanţă cu statutul patrimonial al soţului contractant.<br />
5.2.3. Sancţiunea neîn<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />
publicitate<br />
Lipsa formalităţilor <strong>de</strong> publicitate atrage inopozabilitatea<br />
faţă <strong>de</strong> terţi a regimului matrimonial instituit prin convenţia<br />
matrimonială, soţii fiind consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul<br />
regimului matrimonial legal.<br />
De remarcat este faptul că lipsa formalităţilor <strong>de</strong><br />
publicitate nu poate fi invocată <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> terţi faţă <strong>de</strong> soţi, iar nu <strong>de</strong><br />
către un soţ faţă <strong>de</strong> celălalt soţ sau <strong>de</strong> către soţi în contra terţilor.<br />
Potrivit art. 335 <strong>din</strong> N.C.civ.: „(1) Convenţia matrimonială<br />
nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia<br />
cu unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>cât dacă au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe<br />
altă cale.<br />
(2) De asemenea, convenţia matrimonială nu poate fi<br />
opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia cu oricare<br />
<strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei.”<br />
Neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii<br />
sa fie consi<strong>de</strong>raţi în raport cu terţii ca fiind căsătoriţi sub<br />
regimul matrimonial al comunităţii legale.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, chiar şi atunci când sunt în<strong>de</strong>plinite<br />
formalităţile <strong>de</strong> publicitate, convenţia matrimonială nu poate fi<br />
opusă creditorilor unuia <strong>din</strong>tre soţi, cu privire la actele încheiate<br />
înainte <strong>de</strong> căsătorie. Gajul general al creditorilor chirografari ai<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi, pentru creanţele născute înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />
nu poate fi, aşadar, restrâns prin convenţie matrimonială, ei fiind<br />
149
îndreptăţiţi să urmărească bunurile soţului <strong>de</strong>bitor, indiferent <strong>de</strong><br />
natura pe care aceste bunuri o dobân<strong>de</strong>sc prin efectul convenţiei<br />
matrimoniale.<br />
Secţiunea 6. Efectele convenţiilor matrimoniale<br />
Efectul specific al convenţiei matrimoniale, ca operaţiune<br />
juridică, este i<strong>de</strong>ntic tipului <strong>de</strong> regim matrimonial ales, care poate<br />
fi un regim <strong>de</strong> comunitate, <strong>de</strong> separaţie sau mixt.<br />
Dincolo <strong>de</strong> efectul substanţial, convenţia matrimonială, ca<br />
instrumentum, produce şi efecte probatorii, actul fiind valorificat<br />
ca mijloc <strong>de</strong> probă a regimului matrimonial aplicabil între soţi.<br />
Celelalte acte juridice cuprinse în convenţia matrimonială<br />
(donaţii, clauze <strong>de</strong> atribuire etc.) vor produce efectele specifice<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun.<br />
Efectele în timp ale convenţiei matrimoniale coincid cu<br />
întin<strong>de</strong>rea în timp a regimului matrimonial.<br />
Potrivit art. 330 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ. „Convenţia<br />
matrimonială încheiată înainte <strong>de</strong> căsătorie produce efecte numai<br />
<strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei”, iar conform alin. (3) „Convenţia<br />
încheiată în timpul căsătoriei produce efecte <strong>de</strong> la data prevăzută<br />
<strong>de</strong> părţi sau, în lipsă, <strong>de</strong> la data încheierii ei.”<br />
Tot astfel, potrivit art. 313 „(1) Între soţi, regimul<br />
matrimonial produce efecte numai <strong>din</strong> ziua încheierii căsătoriei.<br />
(2) Faţă <strong>de</strong> terţi, regimul matrimonial este opozabil <strong>de</strong> la data<br />
în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege, afară <strong>de</strong><br />
cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale.<br />
(3) Neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii să<br />
fie consi<strong>de</strong>raţi, în raport cu terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, ca fiind<br />
căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.”<br />
De asemenea, conform art. 319 „(1) Regimul matrimonial<br />
încetează prin constatarea nulităţii, anularea, <strong>de</strong>sfacerea sau<br />
încetarea căsătoriei.<br />
(2) În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat,<br />
în condiţiile legii.”<br />
150
Din textele menţionate rezultă că trebuie să se facă<br />
distincţie între efectele convenţiei matrimoniale (regimului<br />
matrimonial) între soţi şi efectele faţă <strong>de</strong> terţi.<br />
Între soţi, convenţia matrimonială produce efecte numai <strong>de</strong><br />
la data încheierii căsătoriei.<br />
Faţă <strong>de</strong> terţi, convenţia matrimonială produce efecte <strong>de</strong> la<br />
data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate. I<strong>de</strong>al este ca data<br />
încheierii căsătoriei să coincidă cu data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor<br />
<strong>de</strong> publicitate, astfel încât, şi faţă <strong>de</strong> terţi, regimul matrimonial<br />
instituit prin convenţia matrimonială să producă efecte începând<br />
cu acelaşi moment, evitându-se situaţiile în care, între soţi să<br />
existe un regim matrimonial convenţional, iar faţă <strong>de</strong> terţi, soţii să<br />
fie consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal,<br />
până la data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />
Efectele convenţiei matrimoniale încetează odată cu<br />
<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei, când încetează şi regimul<br />
matrimonial şi se pune problema lichidării acestuia.<br />
151
CAPITOLUL 3<br />
Regimul primar imperativ<br />
Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind regimul primar<br />
imperativ<br />
1.1. Noţiune<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, Capitolul VI al Titlului II - Cartea a II-a -,<br />
reglementează drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, iar,<br />
în cadrul acestui capitol, Secţiunea I cuprin<strong>de</strong> dispoziţii privind<br />
regimul matrimonial în general, cu precizarea <strong>din</strong> art. 312 alin.<br />
(2) că “Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial ales, nu se poate <strong>de</strong>roga<br />
<strong>de</strong> la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se preve<strong>de</strong><br />
altfel.”<br />
Regimul primar imperativ <strong>de</strong>semnează, astfel, un corp <strong>de</strong><br />
norme juridice aplicabile raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi,<br />
precum şi raporturilor <strong>din</strong>tre soţi şi terţi, oricare ar fi regimul<br />
matrimonial concret aplicabil în timpul căsătoriei.<br />
În acest sens, s-a afirmat că regimul primar imperativ<br />
formează “constituţia” regimurilor matrimoniale.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re terminologic, în literatura juridică, se<br />
utilizează <strong>de</strong>numiri variate: „statut imperativ <strong>de</strong> bază”, „regim<br />
primar”, „regim matrimonial <strong>de</strong> bază”, „regim matrimonial<br />
primar” sau „regim primar imperativ”.<br />
Existenţa unui asemenea bloc <strong>de</strong> norme juridice<br />
dobân<strong>de</strong>şte relevanţă doar în sistemele <strong>de</strong> drept care admit<br />
posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale, adică recunosc<br />
regimurile matrimoniale convenţionale. Regimul primar<br />
imperativ constituie astfel nucleul <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică <strong>de</strong> la care<br />
nu se poate <strong>de</strong>roga prin convenţie matrimonială.<br />
De aceea, <strong>de</strong>limitarea regimului primar imperativ <strong>de</strong><br />
regimul matrimonial ales <strong>de</strong> părţi este inutilă în cadrul unui regim<br />
matrimonial unic, legal şi imperativ, cum este cel reglementat <strong>de</strong><br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />
152
Raţiunea acestui regim matrimonial este aceea <strong>de</strong> a<br />
asigura, în situaţia normală, “<strong>de</strong> pace conjugală”, pe <strong>de</strong> o parte, o<br />
minimă coeziune (inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă) patrimonială a soţilor, iar, pe<br />
<strong>de</strong> altă parte, o minimă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă economică şi socială a<br />
soţilor.<br />
De asemenea, pentru situaţia <strong>de</strong> criză conjugală, se<br />
urmăreşte echilibrarea puterilor <strong>din</strong>tre soţi.<br />
În raporturile soţilor cu terţii, regimul primar trebuie să<br />
concilieze două obiective: să prevină ca situaţia patrimonială a<br />
soţilor să frâneze libertatea circuitului <strong>civil</strong> şi autonomia lor<br />
juridică, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, să prevină ca această autonomie să<br />
afecteze căsătoria.<br />
În ceea ce priveşte natura juridică, s-a pus problema dacă<br />
acesta este un veritabil regim matrimonial.<br />
Această calificare poate fi susţinută <strong>de</strong> faptul că este<br />
aplicabil raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, precum şi<br />
raporturilor <strong>din</strong>tre aceştia şi terţi, ceea ce, prin <strong>de</strong>finiţie, constituie<br />
esenţa regimului matrimonial.<br />
Cu toate acestea, regimul primar imperativ nu epuizează<br />
toate aceste raporturi, ci fragmentar cuprin<strong>de</strong> numai ceea ce s-a<br />
consi<strong>de</strong>rat că reprezintă <strong>dreptul</strong> imperativ şi comun al raporturilor<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, astfel încât să se asigure o minimă unitate<br />
în marea diversitate a regimurilor matrimoniale.<br />
De aceea, este un regim matrimonial incomplet, limitat la<br />
anumite aspecte ale raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi şi <strong>din</strong>tre<br />
aceştia şi terţi.<br />
1.2. Trăsăturile regimului primar imperativ<br />
Însăşi <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> “regim primar imperativ”, consi<strong>de</strong>rată<br />
ca cea mai elocventă <strong>de</strong> unii autori, exprimă trăsăturile acestuia:<br />
a) este primar, în dublu sens:<br />
- este aplicabil înaintea oricăror altor reguli, dispoziţiile<br />
care îl compun fiind aplicabile înaintea altor preve<strong>de</strong>ri legale în<br />
materie sau stipulaţii <strong>din</strong> cuprinsul convenţiilor matrimoniale.<br />
153
Explicaţia acestui caracter rezidă în aceea că regimul primar este<br />
un efect legal al căsătoriei, aplicându-se automat soţilor, pe data<br />
încheierii căsătoriei, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> regimul matrimonial aplicabil<br />
in concreto;<br />
- este comun tuturor regimurilor matrimoniale, şi<br />
constituie baza acestora, cuprinzând drepturile şi libertăţile<br />
fundamentale valabile în toate raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
b) este imperativ, adică se aplică în mod obligatoriu,<br />
normele juridice care-l reprezintă fiind <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, cu<br />
excepţia cazurilor în care legea permite părţilor să <strong>de</strong>roge prin<br />
convenţia lor.<br />
Secţiunea 2. Regimul primar imperativ în situaţia normală<br />
2.1. Inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa vieţii familiale<br />
(coeziunea patrimonială a cuplului)<br />
2.1.1. Locuinţa <strong>familiei</strong><br />
2.1.1.1. Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />
Locuinţa <strong>familiei</strong> nu se confundă cu domiciliul comun al<br />
soţilor. Legea instituie obligaţia soţilor <strong>de</strong> a locui împreună, iar nu<br />
<strong>de</strong> a avea un domiciliu comun.<br />
De aceea, pot exista situaţii în care soţii să aibă domicilii<br />
separate, dar şi o locuinţă comună, aceasta <strong>din</strong> urmă fiind supusă<br />
regimului special <strong>de</strong> protecţie.<br />
Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong> este, aşadar, o noţiune <strong>de</strong><br />
fapt, iar nu <strong>de</strong> drept, şi este locuinţa un<strong>de</strong> familia trăieşte efectiv.<br />
Numai astfel normele <strong>de</strong> protecţie îşi găsesc raţiunea aplicării lor,<br />
pentru că ceea ce se protejează este un interes comun al <strong>familiei</strong>.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re principiul potrivit căruia soţii <strong>de</strong>cid <strong>de</strong><br />
comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria (art. 308 <strong>din</strong><br />
N.C.civ.), rezultă că locuinţa <strong>familiei</strong> este aleasă <strong>de</strong> soţi <strong>de</strong> comun<br />
154
acord, fie că este vorba <strong>de</strong> locuinţa <strong>de</strong> origine (iniţială), fie <strong>de</strong><br />
schimbarea acesteia.<br />
Definirea locuinţei <strong>familiei</strong>, în sensul regimului primar,<br />
presupune două elemente: unul obiectiv, material, concretizat în<br />
imobilul <strong>de</strong> locuit, cel <strong>de</strong>-al doilea subiectiv, voluntar, referinduse<br />
la afectarea respectivului imobil <strong>familiei</strong>, adică ducerii vieţii <strong>de</strong><br />
familie în acel loc. Criteriul general este, aşadar, acela al<br />
afectaţiunii sau al <strong>de</strong>stinaţiei imobilului <strong>de</strong> a servi intereselor<br />
locative ale <strong>familiei</strong>.<br />
În acest sens, potrivit art. 321 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />
„Locuinţa <strong>familiei</strong> este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă,<br />
locuinţa soţului la care se află copiii.”<br />
De aceea, dacă soţii <strong>de</strong>ţin mai multe imobile, intră sub<br />
inci<strong>de</strong>nţa regimului matrimonial primar numai locuinţa care, prin<br />
<strong>de</strong>stinaţia ei, în<strong>de</strong>plineşte funcţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />
În situaţia normală, locuinţa <strong>familiei</strong> este aceea în care<br />
locuiesc soţii şi copiii lor.<br />
Dacă soţii sunt separaţi în fapt sau au locuinţe separate,<br />
atunci în<strong>de</strong>plineşte acest rol imobilul în care locuieşte unul <strong>din</strong>tre<br />
soţi şi copiii soţilor.<br />
Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, este prevăzută condiţia<br />
notării în Cartea funciară a unui imobil ca locuinţă comună.<br />
Potrivit art. 321 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „Oricare <strong>din</strong>tre soţi<br />
poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui<br />
imobil ca locuinţă a <strong>familiei</strong>, chiar dacă nu este proprietarul<br />
imobilului.”<br />
Soluţia este firească, având în ve<strong>de</strong>re că aplicarea<br />
dispoziţiilor regimului primar este <strong>de</strong> natură să confere un anumit<br />
regim juridic imobilului care constituie locuinţa <strong>familiei</strong>, aspect <strong>de</strong><br />
care terţii trebuie să aibă cunoştinţă, mai ales în condiţiile în care<br />
<strong>de</strong> multe ori locuinţa conjugală reprezintă cea mai importantă<br />
(dacă nu chiar unica) garanţie a creditorilor soţilor.<br />
155
2.1.1.2. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> ipoteza în care soţii sunt proprietari<br />
asupra locuinţei comune, în cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în<br />
temeiul unui contract <strong>de</strong> închiriere, există o preocupare a<br />
legiuitorului <strong>de</strong> a reglementa, prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun,<br />
drepturile locative ale soţilor atât în timpul căsătoriei, cât şi la<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ.<br />
Potrivit art. 323 <strong>din</strong> N.C.civ., “(1) În cazul în care<br />
locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în temeiul unui contract <strong>de</strong> închiriere,<br />
fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul<br />
<strong>din</strong>tre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat<br />
înainte <strong>de</strong> căsătorie.<br />
(2) Dispoziţiile art. 322 sunt aplicabile în mod<br />
corespunzător.”<br />
Prin urmare, se consacră expres soluţia potrivit căreia<br />
fiecare soţ are un drept locativ propriu, după mo<strong>de</strong>lul Legii nr.<br />
5/1973, locuinţa astfel <strong>de</strong>ţinută având regimul juridic special al<br />
locuinţei <strong>de</strong> familie prevăzut <strong>de</strong> art. 322.<br />
Întrucât textul instituie o normă care ţine <strong>de</strong> regimul<br />
primar imperativ, apreciem că nu este posibilă încheierea unei<br />
convenţii contrare, prin care soţii să stipuleze, <strong>de</strong> exemplu, că<br />
numai unul <strong>din</strong>tre ei ar avea drepturi locative.<br />
2.1.1.3. Regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />
Regimul juridic special al locuinţei <strong>familiei</strong> presupune<br />
limitarea <strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune singur, fără<br />
consimţământul expres al celuilalt soţ, prin acte juridice, <strong>de</strong><br />
locuinţa <strong>familiei</strong>, chiar şi atunci când regimul matrimonial concret<br />
i-ar conferi acest drept.<br />
Astfel, potrivit art. 322 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) Niciunul <strong>din</strong>tre<br />
soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără<br />
consimţământul scris al celuilalt soţ <strong>de</strong> drepturile asupra locuinţei<br />
<strong>familiei</strong>.<br />
156
(2) De asemenea, un soţ nu poate <strong>de</strong>plasa <strong>din</strong> locuinţă bunurile<br />
ce mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong> şi nu poate dispune<br />
<strong>de</strong> acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.<br />
(3) În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv<br />
legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa <strong>de</strong> tutelă, pentru ca<br />
aceasta să autorizeze încheierea actului.<br />
(4) Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului<br />
poate cere anularea lui în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care a luat<br />
cunoştinţă <strong>de</strong>spre acesta, dar nu mai târziu <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data<br />
încetării regimului matrimonial.<br />
(5) În lipsa notării locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care<br />
nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci<br />
numai daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care<br />
terţul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />
<strong>familiei</strong>.<br />
(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor<br />
încheiate cu încălcarea preve<strong>de</strong>rilor alin. (2).”<br />
În raport cu <strong>dreptul</strong> comun, regulile <strong>de</strong> protecţie a locuinţei<br />
<strong>familiei</strong> apar ca reguli exorbitante şi ca o veritabilă limită legală a<br />
<strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune prin acte juridice, ca<br />
atribut al <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> proprietate.<br />
Sub acest aspect, pentru a <strong>de</strong>termina domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />
a acestor reguli, trebuie <strong>de</strong>limitată sfera actelor juridice care intră<br />
sub inci<strong>de</strong>nţa lor, atât <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al obiectului lor, cât şi<br />
<strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al naturii lor.<br />
Totodată, această limită nu trebuie înţeleasă în mod<br />
absolut, <strong>de</strong>oarece locuinţa <strong>familiei</strong> nu <strong>de</strong>vine un bun inalienabil,<br />
scos <strong>din</strong> circuitul <strong>civil</strong>, protecţia juridică fiind asigurată doar prin<br />
cerinţa consimţământului expres al ambilor soţi.<br />
157
A. Obiectul actelor juridice interzise unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
Necesitatea consimţământului ambilor soţi vizează actele<br />
juridice prin care s-ar dispune <strong>de</strong> drepturile asupra locuinţei<br />
comune (art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />
Prin urmare, trebuie să fie vorba <strong>de</strong> un act juridic care are<br />
ca obiect un imobil cu <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />
Având în ve<strong>de</strong>re faptul că textul nu face nicio distincţie<br />
(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere <strong>de</strong>bemus), rezultă că<br />
nu are importanţă natura <strong>dreptul</strong>ui (real sau <strong>de</strong> creanţă) asupra<br />
locuinţei <strong>familiei</strong>: drept <strong>de</strong> proprietate, uzufruct, abitaţie, drept <strong>de</strong><br />
creanţă în baza unui contract <strong>de</strong> închiriere etc.<br />
În cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în proprietate, nu<br />
are importanţă dacă soţul care doreşte să dispună <strong>de</strong> aceasta este<br />
proprietar exclusiv sau dacă locuinţa este bun comun, în funcţie <strong>de</strong><br />
regimul matrimonial concret aplicabil soţilor.<br />
De exemplu, în cadrul separaţiei <strong>de</strong> patrimonii, imobilul<br />
cu <strong>de</strong>stinaţie <strong>de</strong> locuinţă comună poate să fie proprietate exclusivă<br />
a soţului care intenţionează să dispună <strong>de</strong> el.<br />
În cadrul regimului <strong>de</strong> comunitate, imobilul poate să fie<br />
bun propriu al acestui soţ sau bun comun. În acest ultim caz,<br />
interdicţia <strong>de</strong> înstrăinare este dublată şi <strong>de</strong> regula cogestiunii <strong>din</strong><br />
materia comunităţii <strong>de</strong> bunuri, potrivit căreia actele <strong>de</strong> dispoziţie<br />
asupra bunurilor comune imobile trebuie făcute cu<br />
consimţământul expres al soţilor.<br />
În situaţia în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în temeiul unui<br />
contract <strong>de</strong> închiriere, având în ve<strong>de</strong>re că potrivit art. 323 alin.<br />
(1) <strong>din</strong> N.C.civ., fiecare soţ are un drept locativ propriu, (chiar<br />
dacă numai unul <strong>din</strong>tre ei este titularul contractului ori contractul<br />
este încheiat înainte <strong>de</strong> căsătorie), este necesar, <strong>de</strong> asemenea,<br />
consimţământul expres al ambilor soţi pentru încheierea oricăror<br />
acte juridice prin care s-ar dispune asupra drepturilor <strong>de</strong>rivate <strong>din</strong><br />
contractul <strong>de</strong> închiriere (spre exemplu, o subînchiriere ori, mai<br />
grav, însăşi rezilierea contractului) şi care ar fi <strong>de</strong> natură să<br />
afecteze <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> folosinţă a locuinţei conjugale.<br />
158
B. Natura juridică a actelor interzise unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
În general, sunt avute în ve<strong>de</strong>re actele <strong>de</strong> dispoziţie inter<br />
vivos, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, precum vânzare, schimb,<br />
constituirea ca aport la o societate comercială, donaţie, ipotecă,<br />
rezilierea unui contract <strong>de</strong> închiriere etc., precum şi unele acte<br />
preparatorii (spre exemplu, mandatul <strong>de</strong> a vin<strong>de</strong> dat unui agent<br />
imobiliar).<br />
Consi<strong>de</strong>răm că soţul proprietar poate dispune <strong>de</strong> locuinţă<br />
prin testament, care este un act mortis causa, ale cărui efecte se<br />
produc la data încetării căsătoriei (prin <strong>de</strong>cesul soţului testator) şi<br />
<strong>de</strong>ci a regimului matrimonial.<br />
Pentru asigurarea libertăţii exercitării profesiei, se admite<br />
că, în cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în baza unui contract <strong>de</strong><br />
închiriere care este accesoriu contractului <strong>de</strong> muncă, soţul salariat<br />
îşi poate da <strong>de</strong>misia, chiar dacă, indirect, familia este privată <strong>de</strong><br />
acea locuinţă.<br />
Întrucât dispoziţiile în materie nu instituie o<br />
insesizabilitate a locuinţei <strong>familiei</strong>, aceasta ar putea fi urmărită <strong>de</strong><br />
un creditor al unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă, potrivit regimului<br />
matrimonial concret aplicabil, aceasta face parte <strong>din</strong> masa<br />
bunurilor urmăribile, fără a fi necesar ca asumarea/contractarea<br />
datoriei să implice şi consimţământul prealabil al celuilalt soţ.<br />
Trebuie <strong>de</strong>ci operată distincţia între actele <strong>de</strong> dispoziţie directă<br />
(interzise dacă sunt încheiate <strong>de</strong> un singur soţ) şi dispoziţia<br />
indirectă asupra locuinţei, prin asumarea unor datorii.<br />
O rezervă se impune totuşi a fi făcută şi în această <strong>din</strong><br />
urmă situaţie, în caz <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>e frauduloasă <strong>din</strong> partea<br />
creditorului, care, probată în mod corespunzător, este susceptibilă<br />
<strong>de</strong> a conduce la soluţia respingerii cererii <strong>de</strong> executare silită<br />
asupra locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />
159
C. Consimţământul expres al ambilor soţi<br />
Consimţământul celuilalt soţ poate fi analizat <strong>din</strong><br />
perspectiva naturii juridice, a manifestării (aspectul formal), a<br />
conţinutului (fondul) – elemente în raport cu care se apreciază şi<br />
valabilitatea acestui consimţământ – precum şi <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al limitelor (posibilităţile <strong>de</strong> cenzurare a refuzului abuziv)<br />
şi al duratei protecţiei.<br />
a) Natura juridică. Dacă locuinţa este proprietate<br />
exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, acordul celuilalt are valoarea unui<br />
„consimţământ <strong>de</strong> neîmpotrivire”, fără ca soţul neproprietar să<br />
<strong>de</strong>vină parte în contract. De exemplu, în ipoteza vânzării<br />
imobilului, preţul va intra numai în patrimoniul soţului proprietar<br />
exclusiv, întrucât numai puterea <strong>de</strong> a dispune, iar nu însăşi<br />
proprietatea este partajată.<br />
În această ipoteză, consimţământul soţului neproprietar are<br />
natura juridică a unui act unilateral permisiv, a unei autorizări<br />
(auctoritas, augere) 43 .<br />
Dacă însă imobilul care constituie locuinţa conjugală face<br />
parte <strong>din</strong> categoria bunurilor comune în <strong>de</strong>vălmăşie,<br />
consimţământul ambilor este impus chiar <strong>de</strong> regula cogestiunii <strong>din</strong><br />
materia comunităţii <strong>de</strong> bunuri [art. 346 alin. (1)], astfel încât<br />
ambii soţi trebuie să aibă calitatea <strong>de</strong> parte în actul juridic,<br />
beneficiind <strong>de</strong> drepturile, respectiv fiind ţinuţi <strong>de</strong> obligaţiile<br />
izvorâte <strong>din</strong> act. Altfel spus, cerinţa consimţământului ambilor<br />
soţi are o dublă semnificaţie juridică: este necesar atât pentru că<br />
imobilul are <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>, cât şi pentru că<br />
imobilul este proprietate comună.<br />
Tot astfel, dacă bunul este proprietate comună pe cote-părţi<br />
a soţilor, <strong>de</strong>vin aplicabile preve<strong>de</strong>rile art. 641 alin. (4) <strong>din</strong><br />
N.C.civ., care instituie regula unanimităţii (acordul tuturor<br />
coproprietarilor) pentru orice acte <strong>de</strong> dispoziţie asupra bunurilor<br />
43 Cu privire la actul permisiv, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram, Actul unilateral în <strong>dreptul</strong><br />
privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 210 şi urm.<br />
160
comune. Prin urmare, şi în această ipoteză, consimţământul<br />
ambilor soţi impus <strong>de</strong> art. 322 este dublat oricum <strong>de</strong><br />
consimţământul cerut <strong>de</strong> lege tuturor coproprietarilor.<br />
b) Forma. Art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> expres<br />
că celălalt soţ trebuie să-şi exprime consimţământul în formă<br />
scrisă. Apreciem că forma scrisă instituită <strong>de</strong> lege este necesară nu<br />
ad validitatem, ci doar ad probationem, nerespectarea acestei<br />
cerinţe atrăgând sancţiunea imposibilităţii dovedirii existenţei<br />
consimţământului cu alt mijloc <strong>de</strong> probă.<br />
Avantajul practic al acestei soluţii legislative este<br />
incontestabil, având în ve<strong>de</strong>re certitu<strong>din</strong>ea pe care forma scrisă o<br />
prezintă (în absenţa condiţiei, consimţământul ar fi putut fi<br />
exprimat şi verbal), prin aceasta, soluţia normativă fiind <strong>de</strong> natură<br />
să prevină potenţiale litigii legate <strong>de</strong> manifestarea efectivă a<br />
consimţământului celuilalt soţ.<br />
Cu toate acestea, fiind vorba <strong>de</strong> un imobil supus înscrierii<br />
în cartea funciară, <strong>de</strong>vin inci<strong>de</strong>nte şi preve<strong>de</strong>rile art. 1244 <strong>din</strong><br />
N.C.civ., potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute,<br />
convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care<br />
urmează a fi înscrise în cartea funciară, trebuie încheiate prin<br />
înscris autentic.<br />
Prin urmare, dacă locuinţa este bun comun sau proprietate<br />
pe cote-părţi, având în ve<strong>de</strong>re că fiecare soţ <strong>de</strong>vine parte în actul<br />
<strong>de</strong> dispoziţie, consimţământul ambilor soţi fiind cerut şi în calitate<br />
<strong>de</strong> coproprietari, acesta trebuie să îmbrace chiar forma autentică<br />
cerută ad validitatem <strong>de</strong> art. 1244.<br />
Dacă însă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre<br />
soţi, se pune problema dacă actul prin care soţul neproprietar îşi<br />
exprimă consimţământul trebuie sau nu să îmbrace aceeaşi formă<br />
autentică. Întrucât soţul neproprietar nu <strong>de</strong>vine parte în actul <strong>de</strong><br />
dispoziţie, sunt pe <strong>de</strong>plin aplicabile preve<strong>de</strong>rile art. 322 alin. (1)<br />
<strong>din</strong> N.C.civ.<br />
161
Desigur, nimic nu împiedică pe acest soţ să-şi exprime<br />
consimţământul printr-o <strong>de</strong>claraţie în formă autentică, după cum<br />
ar fi suficient şi un înscris sub semnătură privată.<br />
Actul unilateral prin care soţul neproprietar îşi dă<br />
consimţământul este, aşadar, distinct <strong>de</strong> însuşi actul <strong>de</strong> dispoziţie<br />
pe care urmează să-l încheie soţul proprietar al locuinţei, numai<br />
acest <strong>din</strong> urmă act fiind supus formei autentice ad validitatem<br />
prevăzută <strong>de</strong> art. 1244.<br />
c) Conţinut. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al conţinutului, se poate<br />
discuta dacă este suficient un acord <strong>de</strong> principiu al celuilalt soţ sau<br />
consimţământul trebuie să fie special, exprimat în consi<strong>de</strong>rarea<br />
naturii juridice a actului preconizat, dar şi a condiţiilor concrete în<br />
care ar urma să se încheie.<br />
d) Limite. Art. 322 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „În<br />
cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim,<br />
celălalt soţ poate să sesizeze instanţa <strong>de</strong> tutelă, pentru ca aceasta<br />
să autorizeze încheierea actului.”<br />
Introducerea unei asemenea dispoziţii este pe <strong>de</strong>plin<br />
justificată, având menirea <strong>de</strong> a da posibilitatea instanţei să<br />
cenzureze refuzul abuziv al unui soţ <strong>de</strong> a-şi da consimţământul<br />
pentru încheierea actului juridic <strong>de</strong> dispoziţie.<br />
e) Durata protecţiei. Protecţia specială prevăzută la art.<br />
322 există atâta timp cât durează căsătoria, (chiar dacă ar interveni<br />
o schimbare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei), vocaţia<br />
conjugală a locuinţei putând subzista chiar şi în perioada în care<br />
soţii sunt separaţi în fapt sau se află în curs <strong>de</strong> divorţ.<br />
D. Sancţiunea<br />
Actul <strong>de</strong> dispoziţie încheiat fără consimţământul celuilalt<br />
soţ este lovit <strong>de</strong> nulitate relativă, dat fiind că se aduce atingere<br />
unui interes privat (al soţului care nu şi-a dat consimţământul).<br />
162
Prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, se instituie un regim<br />
special al nulităţii.<br />
Astfel, potrivit art. 322 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţul care<br />
nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere<br />
anularea lui în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care a luat cunoştinţă<br />
<strong>de</strong>spre acesta, dar nu mai târziu <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data încetării<br />
regimului matrimonial.”<br />
De asemenea, pentru asigurarea <strong>din</strong>amicii circuitului <strong>civil</strong><br />
şi protejarea intereselor terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, legiuitorul a<br />
prevăzut expres în alin. (5) al aceluiaşi articol că „În lipsa notării<br />
locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care nu şi-a dat<br />
consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai dauneinterese<br />
<strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul<br />
dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />
<strong>familiei</strong>.”<br />
Fiind vorba <strong>de</strong> o nulitate relativă, ea poate fi acoperită prin<br />
confirmare expresă sau tacită 44 , <strong>de</strong> către soţul al cărui<br />
consimţământ a fost nesocotit la încheierea actului. Spre exemplu,<br />
participarea acestuia, alături <strong>de</strong> soţul dispunător, la predarea<br />
apartamentului care a constituit locuinţa <strong>familiei</strong>, la încasarea<br />
preţului etc., pot fi consi<strong>de</strong>rate confirmări ale actului <strong>de</strong> dispoziţie<br />
având ca obiect locuinţa conjugală, situaţie în care nu s-ar mai<br />
putea promova o acţiune în anularea actului. A admite o altă<br />
soluţie, ar însemna acceptarea posibilităţii lezării sau chiar<br />
fraudării intereselor terţului cu care s-a contractat.<br />
Din analiza textului citat rezultă că termenul <strong>de</strong> prescripţie<br />
pentru introducerea acţiunii este unul special, <strong>de</strong> 1 an, care începe<br />
să curgă <strong>de</strong> la un moment subiectiv – data la care titularul acţiunii<br />
a luat cunoştinţă <strong>de</strong> încheierea actului (împrejurare care poate fi<br />
dovedită prin orice mijloc <strong>de</strong> probă) – în nicio situaţie însă<br />
acţiunea neputând fi promovată mai târziu <strong>de</strong> 1 an <strong>de</strong> la data<br />
încetării regimului matrimonial – momentul obiectiv. Ţinând cont<br />
44 Cu privire la confirmarea unui act anulabil, a se ve<strong>de</strong>a art. 1262-1265 <strong>din</strong><br />
N.C.civ.<br />
163
<strong>de</strong> durata în timp până la care pot fi aplicate regulile speciale <strong>de</strong><br />
protecţie vizând locuinţa conjugală, precum şi <strong>de</strong> faptul că<br />
dispoziţiile imperative <strong>din</strong> această materie nu sunt influenţate <strong>de</strong><br />
regimul matrimonial concret căruia soţii îi sunt supuşi, apreciem<br />
că prin sintagma „încetarea regimului matrimonial” trebuie<br />
înţeleasă încetarea regimului matrimonial consecutivă <strong>de</strong>sfacerii,<br />
încetării, constatării nulităţii sau anulării căsătoriei (art. 319 alin.<br />
(1) <strong>din</strong> N.C.civ.), iar nu şi modificarea regimului matrimonial în<br />
timpul căsătoriei 45 .<br />
2.1.1.4. Bunurile mobile care servesc locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie un regim special şi pentru bunurile<br />
care mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong>.<br />
În acest sens, art. 322 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „(…) un soţ nu<br />
poate <strong>de</strong>plasa <strong>din</strong> locuinţă bunurile ce mobilează sau <strong>de</strong>corează<br />
locuinţa <strong>familiei</strong> şi nu poate dispune <strong>de</strong> acestea fără<br />
consimţământul scris al celuilalt soţ.”<br />
Textul are în ve<strong>de</strong>re atât <strong>de</strong>plasarea materială a bunurilor,<br />
cât şi actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra acestora.<br />
În ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> dispoziţie, este necesar ca la<br />
data încheierii actului juridic cu terţul aceste bunuri mobile să se<br />
găsească în locuinţa <strong>familiei</strong>. Tocmai <strong>de</strong> aceea textul a avut în<br />
ve<strong>de</strong>re ambele ipoteze, ca şi garanţie că aceste bunuri nu sunt<br />
<strong>de</strong>plasate <strong>din</strong> locuinţă <strong>de</strong> un singur soţ, pentru a fi astfel sustrase<br />
regimului lor juridic special şi înstrăinate fără consimţământul<br />
celuilalt soţ.<br />
Este <strong>de</strong> remarcat că şi această regulă este aplicabilă cu<br />
prioritate faţă <strong>de</strong> regulile regimului matrimonial concret.<br />
45<br />
Art. 319 are <strong>de</strong>numirea marginală „Încetarea regimului matrimonial”.<br />
Formularea cuprin<strong>de</strong> două ipoteze distincte: una este ipoteza încetării regimului<br />
matrimonial ca efect al disoluţiei căsătoriei, care presupune încetarea aplicării<br />
tuturor regulilor regimurilor matrimoniale, inclusiv ale regimului primar<br />
imperativ, şi alta este ipoteza încetării unui anumit regim matrimonial ca efect<br />
al modificării, mai exact, al înlocuirii acestuia cu un alt regim matrimonial. În<br />
acest al doilea caz, căsătoria se menţine şi, prin urmare, există continuitate şi în<br />
ceea ce priveşte aplicarea regimului primar imperativ.<br />
164
Astfel, în cadrul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, rezultă că se<br />
limitează <strong>dreptul</strong> soţului care este proprietar exclusiv asupra<br />
acestor bunuri <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> ele în mod liber, fiind necesar şi<br />
consimţământul expres al celuilalt soţ.<br />
În cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri, dacă aceste<br />
bunuri mobile sunt bunuri proprii, regula este <strong>de</strong> excepţie faţă <strong>de</strong><br />
aceea potrivit căreia fiecare soţ poate dispune în mod liber <strong>de</strong><br />
bunurile sale proprii.<br />
Dacă aceste bunuri sunt comune, se <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la regula<br />
potrivit căreia un soţ poate dispune singur cu titlu oneros <strong>de</strong><br />
bunurile mobile comune (art. 346 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />
În ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în lipsa<br />
consimţământului, alin. (6) al art. 322 preve<strong>de</strong> că sunt aplicabile<br />
în mod corespunzător dispoziţiile alin. (5), potrivit cărora “ În<br />
lipsa notării locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care nu şi-a<br />
dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai<br />
daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul<br />
dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />
<strong>familiei</strong>.”<br />
Prin urmare, soţul care nu şi-a dat consimţământul la<br />
<strong>de</strong>plasarea bunurilor mobile poate cere daune-interese <strong>de</strong> la<br />
celălalt soţ.<br />
De asemenea, în cazul actelor <strong>de</strong> înstrăinare, soţul care nu<br />
şi-a dat consimţământul la încheierea actului nu poate cere<br />
anularea actului <strong>de</strong>cât dacă terţul dobânditor a fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă,<br />
respectiv a cunoscut calitatea bunului mobil <strong>de</strong> bun care<br />
mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong>. Dacă terţul dobânditor<br />
nu a cunoscut calitatea/<strong>de</strong>stinaţia bunurilor în cauză şi nici<br />
împotrivirea celuilalt soţ, fiind <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, nu se poate<br />
solicita anularea actului juridic, soţul al cărui consimţământ nu a<br />
fost obţinut putând pretin<strong>de</strong> numai daune-interese <strong>de</strong> la soţul<br />
dispunător.<br />
În situaţia în care soţul care încheie actul juridic <strong>de</strong><br />
dispoziţie nu are calitatea <strong>de</strong> proprietar sau pe aceea <strong>de</strong><br />
coproprietar <strong>de</strong>vălmaş sau pe cote-părţi asupra bunului respectiv,<br />
165
terţul cocontractant s-ar putea prevala <strong>de</strong> norma cu caracter<br />
general <strong>din</strong> cuprinsul art. 937 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., care instituie,<br />
în materie mobiliară, „prezumţia proprietăţii” asupra bunului<br />
posedat. 46<br />
2.1.1.5. Efectele divorţului asupra locuinţei comune.<br />
Atribuirea locuinţei comune la divorţ poate avea ca obiect<br />
fie locuinţa <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> soţi în calitate <strong>de</strong> chiriaşi, fie locuinţa<br />
proprietate comună a soţilor.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> reglementarea în vigoare, care nu<br />
cuprin<strong>de</strong> expres criteriile atribuirii locuinţei la <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei prin divorţ, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> umple acest gol legislativ.<br />
Potrivit art. 324 <strong>din</strong> N.C.civ., “(1) La <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei <strong>de</strong> către ambii<br />
soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere<br />
poate fi atribuit unuia <strong>din</strong>tre soţi, ţinând seama, în or<strong>din</strong>e, <strong>de</strong><br />
interesul superior al copiilor minori, <strong>de</strong> culpa în <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei şi <strong>de</strong> posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.<br />
(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere<br />
este dator să plătească celuilalt soţ o in<strong>de</strong>mnizaţie pentru<br />
acoperirea cheltuielilor <strong>de</strong> instalare într-o altă locuinţă, cu<br />
excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat <strong>din</strong> culpa<br />
exclusivă a acestuia <strong>din</strong> urmă. Dacă există bunuri comune,<br />
in<strong>de</strong>mnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite<br />
soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere.<br />
(3) Atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere se face cu<br />
citarea locatorului şi produce efecte faţă <strong>de</strong> acesta <strong>de</strong> la data când<br />
hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească a rămas <strong>de</strong>finitivă.<br />
(4) Preve<strong>de</strong>rile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul<br />
în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea<br />
46 Potrivit art. 937 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., persoana care, cu bună-cre<strong>din</strong>ţă,<br />
încheie cu un neproprietar un act translativ <strong>de</strong> proprietate cu titlu oneros, având<br />
ca obiect un bun mobil, <strong>de</strong>vine proprietarul acelui bun <strong>din</strong> momentul luării sale<br />
în posesie efectivă.<br />
166
eneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data<br />
rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> partaj.”<br />
Din cuprinsul art. 324 alin. (1) rezultă că, pentru<br />
atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere, instanţa <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cată va avea în ve<strong>de</strong>re următoarele repere:<br />
- instanţa va aborda chestiunea atribuirii locuinţei numai la<br />
cererea părţii; ea va putea lua act <strong>de</strong> învoiala soţilor survenită în<br />
timpul ju<strong>de</strong>căţii;<br />
- dacă subzistă posibilitatea divizării locuinţei în unităţi<br />
locative distincte care ar satisface interesele ambilor soţi şi ale<br />
copiilor, instanţa este datoare să ia în calcul şi această soluţie, care<br />
prezintă avantajul că nu aduce atingere drepturilor locative ale<br />
niciuneia <strong>din</strong>tre părţi.<br />
În măsura în care nu este posibilă folosirea locuinţei <strong>de</strong><br />
către ambii soţi şi nu s-a realizat o învoială a acestora, criteriile pe<br />
care instanţele urmează să le valorifice, în or<strong>din</strong>ea prevăzută <strong>de</strong><br />
lege, sunt următoarele:<br />
a) criteriul interesului superior al copiilor minori. Ca un<br />
aspect <strong>de</strong> noutate, se poate remarca faptul că, în concepţia <strong>noul</strong>ui<br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, criteriul nu mai este cel al încre<strong>din</strong>ţării copiilor minori,<br />
ci al „interesului superior al copiilor minori”.<br />
Explicaţia acestei opţiuni legislative este aceea că, în<br />
concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> Civil, în principiu, divorţul nu produce<br />
efecte cu privire la raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii. Altfel spus,<br />
potrivit art. 397, „După divorţ, autoritatea părintească revine în<br />
comun ambilor părinţi, afară <strong>de</strong> cazul în care instanţa <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />
altfel.”<br />
Aşadar, după divorţ, <strong>de</strong> regulă, autoritatea părintească<br />
continuă să fie exercitată în mod egal şi în comun <strong>de</strong> ambii părinţi,<br />
spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> soluţia <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> care presupune că<br />
instanţa <strong>de</strong> divorţ dispune încre<strong>din</strong>ţarea copilului minor unuia<br />
<strong>din</strong>tre părinţi, ceea ce echivalează cu o scindare a drepturilor<br />
167
părinteşti, în sensul că, după divorţ, acestea nu mai revin în mod<br />
egal părinţilor.<br />
În viziunea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, dată fiind aplicarea regulii<br />
stabilite la art. 397, menirea principală a instanţei va fi aceea <strong>de</strong><br />
a stabili locuinţa copilului, în condiţiile art. 400, <strong>de</strong> regulă la<br />
unul <strong>din</strong>tre părinţi, ţinând seama <strong>de</strong> interesul superior al<br />
copilului.<br />
Evi<strong>de</strong>nt, teza finală a art. 397 permite instanţei ca în<br />
anumite situaţii, temeinic motivate, să dispună scindarea<br />
exercitării autorităţii părinteşti, în sensul <strong>de</strong> a hotărî ca aceasta să<br />
se realizeze, după divorţ, doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre părinţi (art. 398) 47 ,<br />
respectiv să dispună, în mod excepţional, exercitarea autorităţii<br />
părinteşti <strong>de</strong> către alte persoane (art. 399) 48 . Faţă <strong>de</strong> cele mai sus<br />
precizate, acest criteriu trebuie înţeles astfel: locuinţa comună este<br />
atribuită soţului la care s-a stabilit locuinţa copilului, dacă<br />
autoritatea părintească revine în comun soţilor divorţaţi; locuinţa<br />
se atribuie soţului căruia i s-au încre<strong>din</strong>ţat copiii, atunci când<br />
instanţa <strong>de</strong> divorţ a dispus o asemenea măsură;<br />
47 Potrivit art. 398, dacă există motive întemeiate, având în ve<strong>de</strong>re interesul<br />
superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie<br />
exercitată numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre părinţi. Celălalt părinte păstrează <strong>dreptul</strong><br />
<strong>de</strong> a veghea asupra modului <strong>de</strong> creştere şi educare a copilului, precum şi <strong>dreptul</strong><br />
<strong>de</strong> a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia.<br />
48 Potrivit art. 399, în mod excepţional, instanţa <strong>de</strong> tutelă poate hotărî<br />
plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu<br />
consimţământul acestora, sau într-o instituţie <strong>de</strong> ocrotire. Acestea exercită<br />
drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.<br />
Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită <strong>de</strong><br />
către părinţi în comun sau <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre ei. În realitate, este vorba <strong>de</strong><br />
scindarea exercitării autorităţii părinteşti între părinţi şi alte persoane, iar nu<br />
<strong>de</strong>spre exercitarea autorităţii părinteşti <strong>de</strong> către alte persoane, cum sugerează<br />
<strong>de</strong>numirea marginală a art. 399, <strong>de</strong>oarece aceste persoane vor exercita doar<br />
drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, în timp ce<br />
drepturile cu privire la bunurile copilului vor fi exercitate <strong>de</strong> părinţi în comun<br />
sau <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre ei, după cum hotărăşte instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />
168
) în cazul în care acest criteriu nu poate fi aplicat (spre<br />
exemplu, nu există copii minori), criteriul subsecvent prevăzut<br />
este acela al culpei în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei;<br />
c) dacă nici acest <strong>din</strong> urmă criteriu nu se poate valorifica<br />
(reţinându-se, spre exemplu, o culpă comună şi sensibil egală a<br />
soţilor în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei), instanţa <strong>de</strong> divorţ va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />
atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere „în funcţie <strong>de</strong><br />
posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi”. Apreciem că, în<br />
acest context, pe baza unei suverane aprecieri, instanţa poate lua<br />
în consi<strong>de</strong>rare o multitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong> elemente, (spre exemplu, nevoia<br />
acută <strong>de</strong> locuinţă, vârsta, sănătatea, profesia, distanţa faţă <strong>de</strong> locul<br />
<strong>de</strong> muncă etc.), pe baza cărora se va stabili care <strong>din</strong>tre soţi este cel<br />
mai îndreptăţit.<br />
Este important <strong>de</strong> precizat că, fiind instituite prin dispoziţii<br />
imperative care intră în compunerea regimului primar, aceste<br />
criterii legale, la care am făcut referire, sunt obligatorii atât pentru<br />
instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, cât şi pentru soţi, aceştia neputând aduce<br />
<strong>de</strong>rogări prin convenţia matrimonială încheiată, stabilind o altă<br />
or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> prioritate. Orice clauză contrară trebuie consi<strong>de</strong>rată<br />
nescrisă, nefiind producătoare <strong>de</strong> efecte juridice.<br />
În cazul locuinţelor cu regim special reglementate <strong>de</strong><br />
Legea nr. 114/1996, în principiu, instanţa <strong>de</strong> divorţ nu poate<br />
atribui beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere <strong>de</strong>cât titularului, cu<br />
excepţia situaţiei, mai mult teoretice, în care fiecare <strong>din</strong> soţi este<br />
<strong>de</strong>opotrivă îndreptăţit a fi titular al unei astfel <strong>de</strong> locuinţe.<br />
Un alt aspect <strong>de</strong> noutate faţă <strong>de</strong> reglementarea în vigoare,<br />
<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> semnalat, îl constituie obligaţia soţului căruia i s-a<br />
atribuit locuinţa comună <strong>de</strong> a plăti celuilalt o „in<strong>de</strong>mnizaţie <strong>de</strong><br />
instalare” într-o altă locuinţă. Această obligaţie nu există atunci<br />
când criteriul la atribuire a fost cel al culpei la divorţ, în sensul că<br />
locuinţa s-a atribuit soţului inocent. Imputarea in<strong>de</strong>mnizaţiei va<br />
avea loc la partaj, fiind scăzută efectiv <strong>din</strong> ce primeşte soţul<br />
169
eneficiar, realizându-se, pe această cale, o echilibrare<br />
patrimonială a soţilor.<br />
În ceea ce priveşte procedura <strong>de</strong> atribuire a beneficiului<br />
contractului <strong>de</strong> închiriere, textul instituie obligativitatea citării<br />
locatorului, în ve<strong>de</strong>rea asigurării opozabilităţii faţă <strong>de</strong> acesta a<br />
soluţiei <strong>de</strong> atribuire.<br />
Criteriile şi regulile statuate pentru atribuirea beneficiului<br />
contractului <strong>de</strong> închiriere „se aplică în mod similar şi în cazul în<br />
care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea<br />
beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data<br />
rămânerii irevocabile 49 a hotărârii <strong>de</strong> partaj.” – art. 324 alin. (4)<br />
<strong>din</strong> N.C.civ. 50<br />
Precizăm că şi sub imperiul reglementării anterioare în<br />
materie locativă, criteriile legale <strong>de</strong> atribuire a beneficiului<br />
contractului <strong>de</strong> închiriere erau valorificate <strong>de</strong> instanţe şi în cazul<br />
în care locuinţa constituia proprietate comună a soţilor. Dacă<br />
locuinţa, care a avut calitatea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>, este<br />
proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, în principiu nu poate fi<br />
atribuită neproprietarului şi nici partajată. În literatura <strong>de</strong><br />
specialitate şi în practica ju<strong>de</strong>cătorească s-a admis totuşi că la<br />
cererea soţului neproprietar instanţa poate obliga proprietarul să<br />
asigure soţului său, precum şi copiilor încre<strong>din</strong>ţaţi acestuia o<br />
suprafaţă locativă corespunzătoare, fie în locuinţa proprietatea sa,<br />
fie într-o altă locuinţă; în anumite condiţii, se va putea dispune<br />
evacuarea provizorie a proprietarului până la în<strong>de</strong>plinirea <strong>de</strong> către<br />
acesta a obligaţiei privind asigurarea spaţiului locativ.<br />
Ţinând cont <strong>de</strong> caracterul temporar al acestei măsuri,<br />
precum şi <strong>de</strong> împrejurarea că prin divorţ nu se stinge obligaţia<br />
49 Din eroare, textul face referire la data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong><br />
partaj. În realitate, este vorba <strong>de</strong> hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong>finitivă, care,<br />
potrivit art. 320 <strong>din</strong> N.C.civ., constituie actul <strong>de</strong> lichidare a regimului<br />
matrimonial.<br />
50 Precizăm că acest alineat al art. 324 <strong>din</strong> N.C.civ. nu a existat în varianta<br />
adoptată <strong>de</strong> Senat (2004), fiind introdus în cadrul <strong>de</strong>zbaterilor <strong>din</strong> comisia<br />
parlamentară în ve<strong>de</strong>rea asumării răspun<strong>de</strong>rii Guvernului.<br />
170
legală <strong>de</strong> întreţinere a părintelui proprietar faţă <strong>de</strong> copii, acesta<br />
având îndatorirea <strong>de</strong> a asigura o locuinţă corespunzătoare copiilor<br />
şi chiar fostului soţ, dacă sunt în<strong>de</strong>plinite cerinţele legale, ca o<br />
componentă a obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, apreciem că această<br />
măsură extremă ar putea fi dispusă în continuare <strong>de</strong> instanţe, dar<br />
cu maximă pru<strong>de</strong>nţă şi numai pe o perioadă limitată <strong>de</strong> timp,<br />
pentru a nu leza excesiv <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate şi a păstra un just<br />
echilibru între interesele aflate în prezenţă.<br />
2.1.2. Cheltuielile căsătoriei<br />
2.1.2.1. Noţiune.<br />
Tradiţional, atât la nivelul doctrinei, cât şi prin<br />
reglementările legale în materie, se face distincţie între obligaţia<br />
soţilor <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsniciei şi obligaţia <strong>de</strong><br />
sprijin material reciproc între soţi, ambele obligaţii implicând<br />
obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi.<br />
Astfel, spre exemplu, în sistemul român <strong>de</strong> drept, <strong>de</strong> lege<br />
lata art. 2 C.fam. consacră obligaţia membrilor <strong>de</strong> familie <strong>de</strong> a-şi<br />
acorda sprijin material, dublată <strong>de</strong> îndatorirea soţilor, instituită<br />
prin art. 29 <strong>din</strong> acelaşi cod, <strong>de</strong> a contribui „în raport cu mijloacele<br />
fiecăruia la cheltuielile căsniciei.” În mod distinct, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
reglementează obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi şi faţă <strong>de</strong> copiii lor<br />
minori (art. 86).<br />
Fundamentul acestor obligaţii rezidă în principiul<br />
solidarităţii între membrii <strong>familiei</strong>, în general, şi în relaţiile <strong>din</strong>tre<br />
soţi, în special.<br />
Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial concret aplicabil,<br />
obligaţia fiecărui soţ <strong>de</strong> a contribui, în raport cu mijloacele sale, la<br />
cheltuielile căsătoriei este <strong>de</strong> natură să <strong>de</strong>termine o coeziune<br />
patrimonială în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, temperând vocaţiile<br />
individualiste ale fiecăruia <strong>din</strong>tre ei (în special în cazul<br />
regimurilor separatiste) şi asigurând astfel sursa necesară pentru a<br />
face faţă sarcinilor obişnuite pe care viaţa în comun le presupune.<br />
171
În ceea ce priveşte raportul între aceste trei obligaţii, s-a<br />
afirmat că, în sens larg, obligaţia soţilor <strong>de</strong> a suporta cheltuielile<br />
căsătoriei cuprin<strong>de</strong> „cheltuielile pentru ducerea gospodăriei<br />
comune, obligaţia părinţilor <strong>de</strong> a întreţine copiii minori şi<br />
obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi”.<br />
Două texte <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> sunt consacrate obligaţiei<br />
soţilor <strong>de</strong> a suporta cheltuielile căsătoriei:<br />
Astfel potrivit art. 325, „(1) Soţii sunt obligaţi să îşi<br />
acor<strong>de</strong> sprijin material reciproc.<br />
(2) Ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele<br />
fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie<br />
matrimonială nu s-a prevăzut altfel.<br />
(3) Orice convenţie care preve<strong>de</strong> că suportarea<br />
cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia <strong>din</strong>tre soţi este<br />
consi<strong>de</strong>rată nescrisă.”<br />
De asemenea, art. 326 preve<strong>de</strong> că „ Munca oricăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o<br />
contribuţie la cheltuielile căsătoriei.”<br />
A. Stabilirea cuantumului contribuţiei prin acordul<br />
soţilor. Obligaţia <strong>de</strong> a suporta cheltuielile căsniciei constituie un<br />
efect al căsătoriei şi se concretizează în contribuţia fiecăruia la<br />
asigurarea condiţiilor materiale ale traiului comun. Deşi regulile în<br />
această materie intră în compunerea regimului primar, <strong>de</strong> la care<br />
nu se poate <strong>de</strong>roga, totuşi, prin excepţie, viitorii soţi sau, după caz,<br />
soţii au posibilitatea <strong>de</strong> a stabili prin convenţie matrimonială unele<br />
aspecte vizând cheltuielile căsătoriei, norma juridică având un<br />
caracter supletiv, iar nu imperativ. Numai în lipsa unei asemenea<br />
stipulaţii se aplică dispoziţia legală prin care se consacră regula<br />
proporţionalităţii mijloacelor, cu precizarea că nu se poate conveni<br />
în sensul că numai unul <strong>din</strong>tre soţi este obligat să suporte<br />
cheltuielile căsătoriei.<br />
172
În fapt, însă, este posibil ca unul <strong>din</strong>tre soţi să suporte<br />
singur toate cheltuielile căsătoriei, în funcţie <strong>de</strong> resursele<br />
materiale <strong>de</strong> care dispune, dacă celălalt se află în imposibilitate <strong>de</strong><br />
a vărsa partea <strong>de</strong> contribuţie care îi revine. Explicaţia rezidă în<br />
aceea că obligaţia <strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsniciei este dublată<br />
<strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> sprijin material reciproc, aceasta <strong>din</strong> urmă fiind <strong>de</strong><br />
or<strong>din</strong>e publică.<br />
Tot <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică este şi regula potrivit căreia munca<br />
în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie<br />
la suportarea sarcinilor căsătoriei. 51 Prin urmare, prin convenţia<br />
matrimonială, indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial, nu s-ar putea<br />
stabili faptul că această prestaţie a unuia <strong>din</strong>tre soţi nu este<br />
consi<strong>de</strong>rată o astfel <strong>de</strong> contribuţie.<br />
În cadrul acestor limite, libertatea soţilor este <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><br />
mare, prin convenţia matrimonială ei putând conveni proporţia în<br />
care fiecare soţ trebuie să contribuie, eventual şi sursa <strong>de</strong><br />
contribuţie. Se pot stabili nişte proporţii fixe, care să nu varieze în<br />
timp, chiar dacă resursele fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi ar fluctua<br />
consi<strong>de</strong>rabil, după cum este permisă stabilirea unei cote variabile<br />
<strong>de</strong> contribuţie în timpul căsătoriei (spre exemplu, pentru a<br />
favoriza iniţial pe acela <strong>din</strong> soţi care intenţionează să <strong>de</strong>zvolte o<br />
afacere, urmând ca <strong>de</strong> la un anumit moment <strong>de</strong>terminat sau cel<br />
puţin <strong>de</strong>terminabil, acestuia să-i incumbe o cotă superioară <strong>de</strong><br />
contribuţie).<br />
B. Lipsa unui acord al soţilor în privinţa proporţiilor <strong>de</strong><br />
contribuţie. În lipsa stabilirii pe cale convenţională a proporţiilor<br />
contributive ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi se aplică regula instituită prin<br />
dispoziţiile art. 325 alin. (2), potrivit cărora ei sunt obligaţi să<br />
contribuie „în raport cu mijloacele fiecăruia.”<br />
Întrucât textul <strong>de</strong> lege nu face nicio <strong>de</strong>taliere privind<br />
conţinutul noţiunii <strong>de</strong> „mijloace”, apreciem că trebuie avute în<br />
51 În plus, în cazul regimurilor matrimoniale <strong>de</strong> tip comunitar, munca în<br />
gospodărie a unuia <strong>din</strong>tre soţi şi pentru educarea copiilor reprezintă şi o<br />
contribuţie indirectă la dobândirea bunurilor comune.<br />
173
ve<strong>de</strong>re toate mijloacele materiale ale soţului respectiv, precum<br />
câştigul <strong>din</strong> muncă, fructele bunurilor proprii, veniturile obţinute<br />
<strong>din</strong> alte surse (divi<strong>de</strong>n<strong>de</strong>, drepturi <strong>de</strong> proprietate intelectuală etc.).<br />
În jurispru<strong>de</strong>nţa franceză s-a reţinut că posibilităţile personale ale<br />
soţilor pot inclu<strong>de</strong> şi veniturile potenţiale, admiţându-se astfel că<br />
trebuie luate în calcul şi veniturile pe care o gestiune utilă a<br />
bunurilor proprii le-ar putea procura în mod normal.<br />
2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa economică şi socială reciprocă a<br />
soţilor<br />
În cadrul regimului matrimonial primar, fiecare soţ poate<br />
să acţioneze <strong>de</strong> o manieră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
economic şi social, în exercitarea unei profesii, să încheie singur<br />
acte juridice, cu obligaţia însă <strong>de</strong> informare a celuilalt soţ cu<br />
privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale.<br />
2.2.1. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională<br />
Ca urmare a reformelor legislative intervenite în secolul<br />
trecut, prin care s-a consacrat principiul egalităţii <strong>de</strong>pline a soţilor,<br />
regula dominantă este libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o<br />
profesie. Poate fi vorba <strong>de</strong> o activitate profesională in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă,<br />
separată <strong>de</strong> a celuilalt sau, în anumite situaţii, nu tocmai rare în<br />
practică, <strong>de</strong> o colaborare a unuia <strong>din</strong>tre soţi la activitatea<br />
profesională <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> celălalt (comerciant, liber-profesionist<br />
etc.).<br />
2.2.1.1. Libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o profesie.<br />
Potrivit art. 327 <strong>din</strong> N.C.civ., „Fiecare soţ este liber să<br />
exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, <strong>de</strong> veniturile<br />
încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile<br />
căsătoriei.”<br />
174
Această libertate implică, în primul rând, libertatea<br />
fiecărui soţ <strong>de</strong> a-şi alege profesia, fără nicio discriminare între<br />
bărbat şi femeie (principiul egalităţii în drepturi a soţilor).<br />
În al doilea rând, este vorba <strong>de</strong>spre libertatea fiecărui soţ<br />
<strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> veniturile obţinute <strong>din</strong> exercitarea profesiei.<br />
În categoria „veniturilor încasate” intră toate acele<br />
venituri profesionale ale unui soţ, oricare ar fi originea şi natura:<br />
nu doar salariul, stricto sensu, ci şi ansamblul accesoriilor acestuia<br />
(in<strong>de</strong>mnizaţii, prime etc.), precum şi sumele <strong>de</strong> bani încasate cu<br />
titlu <strong>de</strong> substitut al salariului (compensaţia acordată în cazul<br />
<strong>de</strong>sfacerii contractului individual <strong>de</strong> muncă, pensiile etc.). De<br />
asemenea, trebuie incluse în sfera acestei noţiuni şi veniturile<br />
profesionale rezultate <strong>din</strong> <strong>de</strong>sfăşurarea unei activităţi care nu are<br />
caracter salarial (onorarii, drepturi <strong>de</strong> autor şi altele asemenea).<br />
Dat fiind caracterul imperativ al acestei dispoziţii, care<br />
intră în alcătuirea regimului primar, nu este permis soţilor ca, pe<br />
cale convenţională (prin inserarea în cuprinsul convenţiei<br />
matrimoniale a aşa-numitei clauze <strong>de</strong> administrare conjunctă), să<br />
anihileze ori să limiteze această putere <strong>de</strong> care fiecare <strong>din</strong>tre ei<br />
beneficiază direct în baza legii <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> veniturile <strong>din</strong><br />
muncă.<br />
Libertatea <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> venitul <strong>din</strong> muncă nu este<br />
absolută, textul precizând că această libertate <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong><br />
venituri se exercită „în condiţiile legii”.<br />
Astfel, în toate cazurile, libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a<br />
dispune <strong>de</strong> câştigul său <strong>din</strong> muncă este limitată <strong>de</strong> obligaţia<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsătoriei.<br />
De asemenea, natura juridică a salariului <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>, însă, <strong>de</strong><br />
regimul matrimonial. În cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri,<br />
salariul încasat are natura juridică a unui bun comun, dar prezintă<br />
şi unele particularităţi, acesta putând fi folosit atât pentru<br />
dobândirea unor bunuri comune, cât şi pentru dobândirea unor<br />
bunuri proprii, după cum pot fi achitate atât datorii comune, cât şi<br />
175
datorii proprii. În schimb, în cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri,<br />
salariul este bun exclusiv al fiecărui soţ.<br />
Mai mult, în cadrul regimurilor comunitare, un soţ nu<br />
poate dispune singur, cu titlu gratuit între vii, <strong>de</strong> bunurile comune.<br />
De aceea, se pune problema dacă, după ce s-a achitat <strong>de</strong> obligaţia<br />
<strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsătoriei, soţul poate dispune liber <strong>de</strong><br />
salariu, inclusiv prin acte între vii cu titlu gratuit, soluţia fiind<br />
controversată.<br />
În jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina franceză se consi<strong>de</strong>ră, în mod<br />
justificat, că regula <strong>din</strong> cadrul regimului matrimonial primar are<br />
precă<strong>de</strong>re asupra regulii <strong>din</strong> cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri şi tocmai în aceasta constă caracterul ei <strong>de</strong>rogatoriu.<br />
2.2.1.2. Participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi la exercitarea<br />
profesiei <strong>de</strong> către celălalt soţ.<br />
Potrivit art. 328 <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţul care a participat<br />
efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o<br />
compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia <strong>din</strong> urmă, dacă<br />
participarea sa a <strong>de</strong>păşit limitele obligaţiei <strong>de</strong> sprijin material şi<br />
ale obligaţiei <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsătoriei.”<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re practic, textul este <strong>de</strong> natură să<br />
amelioreze situaţia patrimonială a soţului (<strong>de</strong> regulă a femeii) care<br />
contribuie la activitatea profesională a celuilalt soţ.<br />
Totuşi, aplicarea acestui text implică unele distincţii:<br />
- în măsura în care participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi se înscrie<br />
în cadrul îndatoririi generale <strong>de</strong> sprijin reciproc între soţi, fără a fi<br />
vorba <strong>de</strong> o “participare efectivă” la activitatea profesională a<br />
acestuia <strong>din</strong> urmă, soţul respectiv nu are <strong>dreptul</strong> la compensaţie;<br />
- în măsura în care soţul care a prestat activitatea a acţionat<br />
în calitate <strong>de</strong> mandatar al celuilalt soţ, atunci se va aplica <strong>dreptul</strong><br />
comun în materia contractului <strong>de</strong> mandat;<br />
176
- între soţi se poate încheia un contract <strong>de</strong> muncă şi atunci<br />
raporturile <strong>din</strong>tre soţi vor fi raporturi <strong>de</strong> muncă, în temeiul cărora<br />
soţul colaborator are <strong>dreptul</strong> la salariu.<br />
Prin urmare, <strong>dreptul</strong> la compensaţie există dacă un soţ a<br />
participat efectiv, o perioadă <strong>de</strong> timp în<strong>de</strong>lungată la activitatea<br />
celuilalt soţ, fără a pretin<strong>de</strong> sau a primi o remuneraţie, fiind<br />
<strong>de</strong>păşite limitele obligaţiei sale <strong>de</strong> sprijin material şi ale obligaţiei<br />
<strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsătoriei. Dreptul la compensaţie<br />
este o aplicaţie în această materie a principiului îmbogăţirii fără<br />
justă cauză.<br />
2.2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor.<br />
Dreptul la informare<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră două texte care reglementează<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor şi reversul acesteia, <strong>dreptul</strong> la<br />
informare în art. 317 şi art. 318.<br />
2.2.2.1. Încheierea <strong>de</strong> acte juridice.<br />
Potrivit art. 317 alin. (1), „Dacă prin lege nu se preve<strong>de</strong><br />
altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ<br />
sau cu terţe persoane.”<br />
Textul evocă i<strong>de</strong>ea potrivit căreia căsătoria, chiar dacă<br />
produce modificări în statutul persoanei, nu îngră<strong>de</strong>şte, în<br />
principiu, capacitatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a încheia acte juridice cu<br />
celălalt soţ sau cu terţii, şi aceasta in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> regimul<br />
matrimonial aplicabil.<br />
Desigur, textul nu înlătură regulile speciale privind<br />
gestiunea bunurilor comune, în cazul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri,<br />
<strong>de</strong>oarece actele juridice se încheie în condiţiile legii.<br />
În lumina acestui text, soţii pot încheia între ei, în<br />
principiu, orice contract <strong>civil</strong> (inclusiv vânzarea, a cărei<br />
interdicţie nu a mai fost reţinută în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>). De asemenea,<br />
ei pot încheia un contract <strong>de</strong> muncă, după cum pot constitui<br />
împreună o societate comercială.<br />
177
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor îşi găseşte cea mai<br />
<strong>de</strong>plină exprimare în ceea ce priveşte gestiunea bunurilor<br />
proprietate exclusivă sau, după caz, a bunurilor proprii ale soţilor.<br />
2.2.2.2. Depozitele bancare. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi. 52<br />
Potrivit art. 317 alin. (2) şi (3), “(2) Fiecare soţ poate să<br />
facă singur, fără consimţământul celuilalt, <strong>de</strong>pozite bancare,<br />
precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea.<br />
(3) În raport cu societatea bancară, soţul titular al contului<br />
are, chiar şi după <strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />
dispune <strong>de</strong> fondurile <strong>de</strong>puse, dacă prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />
executorie nu s-a <strong>de</strong>cis altfel.”<br />
Fiind o dispoziţie legală care ţine <strong>de</strong> regimul primar<br />
imperativ, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecărui soţ în materia <strong>de</strong>pozitelor<br />
bancare funcţionează oricare ar fi regimul matrimonial concret<br />
aplicabil şi indiferent <strong>de</strong> natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bani <strong>de</strong>puse.<br />
Avantajul practic al unei asemenea dispoziţii este<br />
incontestabil.<br />
Necesitatea prezenţei ambilor soţi pentru constituirea unor<br />
<strong>de</strong>pozite bancare 53 şi efectuarea oricăror operaţiuni legate <strong>de</strong><br />
acestea sau cercetarea <strong>de</strong> către instituţia bancară a naturii juridice<br />
a sumelor <strong>de</strong>puse, precum şi a puterilor/drepturilor soţului<br />
<strong>de</strong>ponent ar avea evi<strong>de</strong>nt un caracter paralizant asupra <strong>din</strong>amicii<br />
circuitului <strong>civil</strong> şi comercial, incompatibil cu exigenţele societăţii<br />
mo<strong>de</strong>rne.<br />
52 Pentru o analiză sub imperiul actualei reglementări, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram,<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa reciprocă a soţilor în materia <strong>de</strong>pozitelor bancare, în P.R.,<br />
Supliment nr. 2/2006, in honorem Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, Ed. Rosetti, p.<br />
18-28.<br />
53 Menţionăm că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează contractele bancare în Capitolul<br />
XV <strong>din</strong> Titlul IX “Diferite contracte speciale” – Cartea a V-a “Despre<br />
obligaţii”. Contul bancar curent este reglementat <strong>de</strong> art. 2184-2190, iar<br />
<strong>de</strong>pozitul bancar <strong>de</strong> art. 2191 şi 2192.<br />
178
Această in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă presupune că fiecare soţ, indiferent<br />
<strong>de</strong> regimul matrimonial aplicabil, poate solicita singur <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea<br />
unui cont <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit, asemenea unui celibatar. De asemenea, faţă<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>pozitar, <strong>de</strong>ponentul este tot<strong>de</strong>auna reputat, chiar şi după<br />
disoluţia căsătoriei, că are libera dispoziţie asupra fondurilor şi<br />
titlurilor aflate în <strong>de</strong>pozit.<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi este, pe <strong>de</strong> o parte,<br />
expresia capacităţii sale <strong>de</strong> folosinţă care nu poate fi limitată <strong>de</strong><br />
statutul <strong>de</strong> persoană căsătorită, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, este expresia<br />
principiului neamestecului instituţiei <strong>de</strong> credit în afacerile<br />
clienţilor săi.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că, prin convenţie matrimonială, soţii nu ar<br />
putea să anihileze această libertate <strong>de</strong> care fiecare soţ<br />
beneficiază, în temeiul legii, în relaţiile cu instituţiile <strong>de</strong> credit,<br />
ceea ce nu înseamnă, însă, că nu ar putea recurge la mecanisme<br />
precum contul comun (conjunctiv) cu privire la anumite sume <strong>de</strong><br />
bani sau alte valori.<br />
În ceea ce priveşte domeniul <strong>de</strong> aplicare al acestei reguli,<br />
sunt necesare unele precizări:<br />
a) Regula in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei se aplică în raporturile curente<br />
ale unui soţ cu banca, respectiv în cazul contului <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit.<br />
Nu sunt avute în ve<strong>de</strong>re, în acest context, contractele<br />
bancare personalizate, cum este contractul <strong>de</strong> credit care implică<br />
asumarea unui risc <strong>din</strong> partea instituţiei <strong>de</strong> credit.<br />
b) În ceea ce priveşte contul <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit, acesta poate<br />
îmbrăca mai multe forme, precum: contul curent <strong>de</strong><br />
disponibilităţi băneşti 54 (inclusiv contul <strong>de</strong> card), <strong>de</strong>pozitul<br />
bancar (<strong>de</strong> fonduri 55 şi <strong>de</strong> titluri 56 ).<br />
54 În conformitate cu art. 2184 <strong>din</strong> N.C.civ., în cazul în care <strong>de</strong>pozitul bancar,<br />
creditul sau orice altă operaţiune bancară se realizează prin contul curent,<br />
titularul contului poate să dispună în orice moment <strong>de</strong> soldul creditor al<br />
179
Este, totuşi, <strong>de</strong> remarcat faptul că, fiind vorba <strong>de</strong> sume <strong>de</strong><br />
bani, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> bunuri mobile, chiar şi în lipsa unui text expres,<br />
potrivit regulilor regimurilor matrimoniale, soluţia ar fi fost<br />
aceeaşi, şi anume, posibilitatea oricăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a <strong>de</strong>schi<strong>de</strong><br />
singur un asemenea cont. Aceasta <strong>de</strong>oarece, chiar şi în cadrul<br />
regimurilor comunitare, un soţ poate dispune singur <strong>de</strong> bunurile<br />
mobile comune.<br />
Dincolo însă <strong>de</strong> acest aspect, principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />
semnifică faptul că, practic, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al instituţiei <strong>de</strong><br />
credit nu interesează natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bani <strong>de</strong>puse,<br />
raporturile <strong>din</strong>tre un soţ şi bancă fiind distincte <strong>de</strong> raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţi cu privire la sumele <strong>de</strong>puse.<br />
Textul are în ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea şi funcţionarea<br />
contului bancar.<br />
Instituirea acestui principiu nu înseamnă că se ignoră total<br />
regulile regimului matrimonial. Numai că aceste reguli sunt<br />
contului, cu respectarea termenului <strong>de</strong> preaviz, dacă acesta a fost convenit <strong>de</strong><br />
părţi.<br />
55 Potrivit art. 2191 <strong>din</strong> N.C.civ., prin constituirea unui <strong>de</strong>pozit <strong>de</strong> fonduri la o<br />
instituţie <strong>de</strong> credit, aceasta dobân<strong>de</strong>şte proprietatea asupra sumelor <strong>de</strong> bani<br />
<strong>de</strong>puse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară, <strong>de</strong> aceeaşi specie,<br />
la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea <strong>de</strong>ponentului, cu<br />
respectarea termenului <strong>de</strong> preaviz stabilit <strong>de</strong> părţi ori, în lipsă, <strong>de</strong> uzanţe. În<br />
lipsă <strong>de</strong> stipulaţie contrară, <strong>de</strong>punerile şi retragerile se efectuează la sediul<br />
unităţii operative a băncii un<strong>de</strong> a fost constituit <strong>de</strong>pozitul. Instituţia <strong>de</strong> credit<br />
este obligată să asigure, în mod gratuit, informarea clientului cu privire la<br />
operaţiunile efectuate în conturile sale. În cazul în care clientul nu solicită<br />
altfel, această informare se realizează lunar, în condiţiile şi în modalităţile<br />
convenite <strong>de</strong> părţi. Dispoziţiile art. 2180 <strong>din</strong> N.C.civ. privind aprobarea<br />
contului sunt aplicabile în mod corespunzător.<br />
56<br />
Potrivit art. 2192 <strong>din</strong> N.C.civ., prin constituirea unui <strong>de</strong>pozit <strong>de</strong> titluri,<br />
instituţia <strong>de</strong> credit este împuternicită cu administrarea acestora. În lipsă <strong>de</strong><br />
dispoziţii speciale, preve<strong>de</strong>rile art. 792-857 sunt aplicabile în mod<br />
corespunzător. Instituţia <strong>de</strong> credit are <strong>dreptul</strong> la rambursarea cheltuielilor<br />
efectuate pentru operaţiunile necesare, precum şi la o remuneraţie, în măsura<br />
stabilită prin convenţie sau prin uzanţe. Este consi<strong>de</strong>rată nescrisă orice clauză<br />
prin care instituţia <strong>de</strong> credit este exonerată <strong>de</strong> răspun<strong>de</strong>re pentru neexecutarea<br />
obligaţiilor care îi revin în administrarea titlurilor cu pru<strong>de</strong>nţă şi diligenţă.<br />
180
aplicabile doar în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, iar nu şi în raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţul <strong>de</strong>ponent şi instituţia <strong>de</strong> credit. Altfel spus, soţul care<br />
nu este titular al contului nu poate opune instituţiei <strong>de</strong> credit<br />
regulile regimului matrimonial, pentru a interfera în raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţul titular şi bancă.<br />
În acest sens, în raporturile <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>pozitul bancar nu<br />
schimbă natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bun comun sau propriu,<br />
regulile speciale în materie bancară neputând înlătura, în<br />
raporturile <strong>din</strong>tre soţi, regulile aplicabile regimului matrimonial.<br />
2.2.2.3. Dreptul la informare.<br />
Potrivit art. 318, “(1) Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt<br />
să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale,<br />
iar în caz <strong>de</strong> refuz nejustificat, se poate adresa instanţei <strong>de</strong> tutelă.<br />
(2) Instanţa poate să îl oblige pe soţul celui care a sesizat-o<br />
sau pe orice terţ să furnizeze informaţiile cerute şi să <strong>de</strong>pună<br />
probele necesare în acest sens.<br />
(3) Terţii pot să refuze furnizarea informaţiilor cerute<br />
atunci când, potrivit legii, refuzul este justificat <strong>de</strong> păstrarea<br />
secretului profesional.<br />
(4) Atunci când informaţiile solicitate <strong>de</strong> un soţ pot fi<br />
obţinute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt soţ, refuzul<br />
acestuia <strong>de</strong> a le solicita naşte prezumţia relativă că susţinerile<br />
soţului reclamant sunt a<strong>de</strong>vărate.”<br />
Reversul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei patrimoniale a soţilor îl constituie<br />
îndatorirea care revine fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a-l informa pe<br />
celălalt cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale.<br />
Refuzul abuziv al unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a furniza celuilalt<br />
aceste informaţii poate fi cenzurat <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, astfel încât<br />
soţul pârât sau terţul <strong>de</strong>ţinător al informaţiilor poate fi obligat să<br />
le prezinte.<br />
Textul soluţionează şi problema specială care se poate ivi<br />
în cazul în care se constată că terţul refuză să furnizeze<br />
informaţiile solicitate, opunând secretul profesional, astfel încât,<br />
181
practic, informaţiile nu pot fi obţinute <strong>de</strong>cât la solicitarea soţului<br />
pârât. În acest caz, se instituie prezumţia relativă, potrivit căreia<br />
susţinerile soţului reclamant sunt a<strong>de</strong>vărate.<br />
Apreciem că acţiunea unuia <strong>din</strong>tre soţi, întemeiată pe<br />
dispoziţiile art. 318, poate fi admisă numai dacă soţul reclamant<br />
justifică un interes legitim şi nu acţionează doar <strong>din</strong> spirit <strong>de</strong><br />
şicană ori simplă curiozitate.<br />
Secţiunea 3. Adaptarea regimului matrimonial în situaţia <strong>de</strong><br />
criză<br />
Scopul regimului primar este şi acela <strong>de</strong> a oferi soluţii<br />
pentru <strong>de</strong>păşirea situaţiilor <strong>de</strong> criză, fiind organizate două<br />
categorii <strong>de</strong> mecanisme prin care se urmăreşte dozarea puterilor<br />
soţilor, fie în sensul extin<strong>de</strong>rii puterilor unuia <strong>din</strong>tre ei, fie prin<br />
limitarea puterilor celuilalt. Un rol important revine în aceste<br />
momente instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, care este chemată să dispună<br />
corectivele necesare, reglând astfel, până la revenirea la normal,<br />
raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
3.1. Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
3.1.1. Noţiune<br />
Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi intervine<br />
în anumite situaţii în care, în interesul <strong>familiei</strong>, unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
este abilitat <strong>de</strong> justiţie, în mod excepţional, să exercite drepturile<br />
pe care le are celălalt soţ potrivit regimului matrimonial.<br />
Astfel, potrivit art. 315 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) În cazul în care<br />
unul <strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa,<br />
celălalt soţ poate cere instanţei <strong>de</strong> tutelă încuviinţarea <strong>de</strong> a-l<br />
reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit<br />
regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc<br />
condiţiile, limitele şi perioada <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat.<br />
182
(2) În afara altor cazuri prevăzute <strong>de</strong> lege, mandatul încetează<br />
atunci când soţul reprezentat nu se mai află în situaţia prevăzută la<br />
alin. (1) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.<br />
(3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod<br />
corespunzător.”<br />
3.1.2. Natura juridică<br />
Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi are natura<br />
unui mandat judiciar, 57 calificarea rezultând expres chiar <strong>din</strong><br />
<strong>de</strong>numirea marginală a textului. În consecinţă, sunt aplicabile în<br />
mod corespunzător dispoziţiile <strong>din</strong> materia contractului <strong>de</strong><br />
mandat, cu precizarea că prin hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească se stabilesc<br />
condiţiile, întin<strong>de</strong>rea şi durata <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat.<br />
Sub aspect procedural, procedura instituirii mandatului<br />
judiciar poate fi calificată drept o procedură necontencioasă<br />
(graţioasă).<br />
3.1.3. Cauzele<br />
Mandatul judiciar este aplicabil în situaţiile în care unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa.<br />
Dacă avem în ve<strong>de</strong>re faptul că mandatul judiciar este<br />
practic un substitut al tutelei 58 şi al curatelei 59 , motiv pentru care<br />
încetează <strong>de</strong> drept prin luarea acestor măsuri <strong>de</strong> protecţie a<br />
persoanei, rezultă că expresia „imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta<br />
voinţa” poate avea conţinutul dat <strong>de</strong> înseşi cauzele care justifică<br />
instituirea tutelei sau, după caz, a curatelei.<br />
57 Neîndoielnic, în baza art. 314 <strong>din</strong> N.C.civ., un soţ poate da celuilalt mandat<br />
să-l reprezinte în exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului<br />
matrimonial, situaţie în care reprezentarea are o natură convenţională, nefiind<br />
necesar să se apeleze la mandatul judiciar.<br />
58 Cu privire la tutelă, a se ve<strong>de</strong>a art. 110-163 (tutela minorului), precum şi art.<br />
164-177 (ocrotirea interzisului ju<strong>de</strong>cătoresc) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
59 Cu privire la curatelă, a se ve<strong>de</strong>a art. 178-186 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
183
Astfel, orientativ pot fi avute în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile art. 164<br />
referitor la condiţiile punerii sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească,<br />
potrivit cărora această măsură se poate lua faţă <strong>de</strong> persoana care<br />
nu are discernământul necesar pentru a se îngriji <strong>de</strong> interesele sale.<br />
De asemenea, potrivit art. 178 <strong>din</strong> N.C.civ., curatela se<br />
instituie în următoarele cazuri:<br />
a) dacă, <strong>din</strong> cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi<br />
fizice, o persoană, <strong>de</strong>şi capabilă, nu poate, personal, să îşi<br />
administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii<br />
corespunzătoare şi, <strong>din</strong> motive temeinice, nu îşi poate numi un<br />
reprezentant sau un administrator;<br />
b) dacă, <strong>din</strong> cauza bolii sau <strong>din</strong> alte motive, o persoană,<br />
<strong>de</strong>şi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia<br />
măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;<br />
c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme<br />
în<strong>de</strong>lungată <strong>de</strong> la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un<br />
administrator general;<br />
d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii<br />
<strong>de</strong>spre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.<br />
După cum s-a arătat în mod sugestiv în doctrină, căsătoria<br />
<strong>de</strong>vine un mijloc, a<strong>de</strong>sea cel mai bun, <strong>de</strong> protecţie a soţului<br />
incapabil.<br />
Sintetizând, se poate consi<strong>de</strong>ra că noţiunea <strong>de</strong><br />
„imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa” acoperă două tipuri <strong>de</strong><br />
situaţii, imposibilitatea putând fi <strong>de</strong> natură fizică (ipoteza în care<br />
voinţa unuia <strong>din</strong>tre soţi nu se poate forma în mod valabil, spre<br />
exemplu, alienaţie, <strong>de</strong>bilitate mintală, paralizie, comă etc.) sau <strong>de</strong><br />
natură socială (absenţă în<strong>de</strong>lungată, dispariţie, prizonierat – caz în<br />
care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută).<br />
184
Nu este necesar ca aceste cauze, care legitimează<br />
acordarea mandatului judiciar, să fie absolute: important este ca<br />
impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi este necesar a fi exprimat.<br />
De asemenea, faţă <strong>de</strong> cele mai sus arătate, nu poate fi<br />
consi<strong>de</strong>rat că se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa<br />
soţul care se opune la în<strong>de</strong>plinirea unui act <strong>de</strong> către celălalt,<br />
<strong>de</strong>oarece soţul care se opune, prin ipoteză, nu este în<br />
imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa, dimpotrivă el şi-o exprimă,<br />
dar în sens negativ.<br />
3.1.4. Câmpul <strong>de</strong> aplicare a reprezentării judiciare<br />
3.1.4.1. Puterile exercitate <strong>de</strong> soţul reprezentant.<br />
Art. 315 alin. (1) preve<strong>de</strong> posibilitatea pentru soţul<br />
mandatar <strong>de</strong> a-l reprezenta pe celălalt soţ în „exercitarea<br />
drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial”.<br />
Dispoziţia este aplicabilă indiferent <strong>de</strong> regimul<br />
matrimonial căruia soţii îi sunt supuşi şi vizează ansamblul<br />
bunurilor soţilor (proprietate exclusivă, comune sau proprii) şi<br />
toate puterile <strong>de</strong> or<strong>din</strong> patrimonial.<br />
Astfel, în temeiul acestui text un soţ poate primi abilitare<br />
judiciară, chiar dacă nu este titularul niciunui drept cu privire la<br />
bunurile respective, actele preconizate având ca obiect bunuri<br />
proprietate exclusivă a celuilalt soţ (în cadrul separaţiei <strong>de</strong> bunuri)<br />
sau bunuri proprii ale soţului reprezentat (în cadrul comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri). De asemenea, textul este aplicabil şi în cazul bunurilor<br />
asupra cărora soţii au un drept <strong>de</strong> proprietate pe cote – părţi.<br />
Cu referire la comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri, alin. (3) al art.<br />
315 preve<strong>de</strong> că dispoziţiile art. 346 (referitor la actele <strong>de</strong><br />
înstrăinare şi grevare a bunurilor comune) şi 347 (referitor la<br />
sancţiunea nulităţii relative) sunt aplicabile în mod corespunzător.<br />
Aceasta înseamnă că şi în cazul bunurilor comune, pentru<br />
situaţiile în care legea impune consimţământul ambilor soţi, (spre<br />
exemplu, actele <strong>de</strong> dispoziţie grave cu privire la imobile), s-ar<br />
185
putea obţine un asemenea mandat judiciar, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi se<br />
află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa. Dacă un soţ încheie<br />
singur asemenea acte, fără a avea încuviinţarea instanţei, actul este<br />
lovit <strong>de</strong> nulitate relativă, potrivit art. 347.<br />
3.1.4.2. Întin<strong>de</strong>rea reprezentării.<br />
Având caracter judiciar, limitele în care operează<br />
reprezentarea (natura mandatului, condiţiile reprezentării, durata)<br />
sunt fixate prin chiar hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care se<br />
încuviinţează această măsură.<br />
Reprezentarea poate fi generală (pentru exercitarea tuturor<br />
drepturilor/puterilor soţului reprezentat, dar, ca şi în <strong>dreptul</strong><br />
comun, numai în ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> administrare) ori poate<br />
fi specială (limitată la un act particular, fie <strong>de</strong> administrare, fie <strong>de</strong><br />
dispoziţie, având ca obiect bunuri <strong>de</strong>terminate).<br />
Condiţiile reprezentării trebuie să rezulte expres <strong>din</strong><br />
cuprinsul hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, fiind fixate sau cel puţin trasate<br />
repere cu privire la condiţiile esenţiale ale actelor juridice.<br />
Perioada <strong>de</strong> valabilitate a mandatului judiciar este <strong>de</strong><br />
asemenea fixată <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cător. Reprezentarea judiciară are un<br />
caracter esenţialmente provizoriu, în sensul că nu se justifică<br />
menţinerea ei în situaţia în care condiţiile care au <strong>de</strong>terminat-o şi<br />
au legitimat o asemenea abilitare au dispărut.<br />
3.1.5. Efectele reprezentării<br />
Soţul care a primit abilitarea judiciară acţionează ca un<br />
mandatar, consecinţa fiind aceea că efectele actului juridic<br />
încheiat se produc exclusiv în persoana şi în patrimoniul soţului<br />
reprezentat. Numai în cazul bunurilor comune, dacă legea impune<br />
consimţământul ambilor soţi, atunci actul va fi încheiat <strong>de</strong> soţul<br />
reprezentant în dublă calitate: în nume propriu şi în numele soţului<br />
pe care-l reprezintă.<br />
186
3.1.6. Încetarea mandatului judiciar<br />
Art. 315 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „În afara altor cazuri<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege, mandatul încetează atunci când soţul<br />
reprezentat nu se mai află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta<br />
voinţa sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.”<br />
Prin urmare, reprezentarea judiciară este concepută ca un<br />
substitut al tutelei sau, după caz, al curatelei, având un caracter<br />
temporar, respectiv până la instituirea acestor măsuri <strong>de</strong> protecţie.<br />
Sintetizând, mandatul judiciar încetează: prin expirarea<br />
perioa<strong>de</strong>i <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat (stabilită prin hotărârea<br />
ju<strong>de</strong>cătorească), precum şi prin luarea unei măsuri <strong>de</strong> ocrotire faţă<br />
<strong>de</strong> soţul aflat în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa (tutelă,<br />
curatelă), potrivit legii.<br />
Aceste cauze speciale se completează, în mod<br />
corespunzător, cu modurile <strong>de</strong> încetare a mandatului <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />
comun 60 .<br />
3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
3.2.1. Noţiune<br />
Măsura limitării judiciare a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi este<br />
edictată în ve<strong>de</strong>rea protejării intereselor <strong>familiei</strong>, reprezentând un<br />
remediu eficace pentru ten<strong>din</strong>ţele individualiste şi atitu<strong>din</strong>ile<br />
necugetate sau chiar rău-intenţionate manifestate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong> soţi.<br />
60 Potrivit art. 2030 <strong>din</strong> N.C.civ., „Pe lângă cauzele generale <strong>de</strong> încetare a<br />
contractelor, mandatul încetează prin oricare <strong>din</strong>tre următoarele moduri:<br />
a) revocarea sa <strong>de</strong> către mandant;<br />
b) renunţarea mandatarului;<br />
c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a<br />
mandatarului.<br />
Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în<br />
cadrul unei activităţi cu caracter <strong>de</strong> continuitate, mandatul nu încetează dacă<br />
această activitate este în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare, cu respectarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong><br />
revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora.”<br />
187
Potrivit art. 316 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) În mod excepţional,<br />
dacă unul <strong>din</strong>tre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol<br />
grav interesele <strong>familiei</strong>, celălalt soţ poate cere instanţei <strong>de</strong> tutelă<br />
ca, pentru o durată <strong>de</strong>terminată, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> anumite<br />
bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres.<br />
Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se <strong>de</strong>păşi în<br />
total 2 ani. Hotărârea <strong>de</strong> încuviinţare a măsurii se comunică în<br />
ve<strong>de</strong>rea efectuării formalităţilor <strong>de</strong> publicitate imobiliară sau<br />
mobiliară, după caz.<br />
(2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti sunt lovite <strong>de</strong> nulitate relativă. Dreptul la acţiune se<br />
prescrie în termen <strong>de</strong> un an, care începe să curgă <strong>de</strong> la data când<br />
soţul vătămat a luat cunoştinţă <strong>de</strong> existenţa actului.<br />
(3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod<br />
corespunzător.”<br />
3.2.2. Natura măsurii<br />
Prin aceste dispoziţii legale se instituie o veritabilă limită<br />
cu caracter judiciar a <strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune<br />
singur <strong>de</strong> anumite bunuri, chiar şi în situaţia în care regimul<br />
matrimonial concret aplicabil i-ar conferi acest drept. Astfel, în<br />
cadrul regimurilor comunitare se extin<strong>de</strong> practic domeniul <strong>de</strong><br />
aplicare a regulii cogestiunii bunurilor comune (spre exemplu,<br />
dacă în situaţie normală unul <strong>din</strong>tre soţi ar fi putut dispune singur<br />
<strong>de</strong> un bun mobil comun, prin aplicarea acestei măsuri se<br />
condiţionează valabilitatea actului juridic <strong>de</strong> dispoziţie având ca<br />
obiect respectivul bun <strong>de</strong> existenţa consimţământului ambilor<br />
soţi). Mai mult, în cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri limita<br />
poate părea şi mai frapantă, pentru că soţul proprietar exclusiv nu<br />
mai poate dispune singur şi discreţionar <strong>de</strong> acele bunuri<br />
<strong>de</strong>terminate prin hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească, instituindu-se regula<br />
cogestiunii, <strong>de</strong>şi aceasta este specifică regimurilor comunitare.<br />
Prin urmare, indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial căruia soţii<br />
îi sunt supuşi, legea impune necesitatea existenţei<br />
188
consimţământului expres al celuilalt soţ, extinzând, astfel, în mod<br />
excepţional, regula cogestiunii <strong>din</strong> materia bunurilor comune<br />
asupra unor bunuri care, în mod normal, nu intră în câmpul său <strong>de</strong><br />
aplicare.<br />
Precizăm, însă, că măsura trebuie să privească anumite<br />
bunuri, nefiind <strong>de</strong> conceput luarea unei măsuri generale, prin care<br />
să se limiteze <strong>dreptul</strong> unui soţ <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> toate bunurile<br />
asupra cărora are putere potrivit regimului matrimonial.<br />
3.2.3. Condiţiile măsurii<br />
Pentru a putea fi dispusă, este necesar a fi întrunite<br />
cumulativ cerinţele prevăzute în ipoteza normativă a normei<br />
juridice: încheierea <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong> soţi a unor acte juridice (a)<br />
prin care pune în pericol grav (b) interesele <strong>familiei</strong> (c), <strong>din</strong><br />
formularea textului rezultând exigenţa unei legături <strong>de</strong> cauzalitate<br />
între (a) şi (b)+(c).<br />
O reprezentare clară a condiţiilor în care se poate dispune<br />
această măsură impune <strong>de</strong>terminarea înţelesului noţiunilor <strong>de</strong><br />
„pericol grav” şi „interesele <strong>familiei</strong>”, admiţând că, dat fiind<br />
caracterul general al acestor concepte utilizate în conţinutul<br />
normativ al dispoziţiei, în practică se pot ivi o serie <strong>de</strong> dificultăţi<br />
legate <strong>de</strong> interpretarea şi aplicarea textului.<br />
a) pericol grav<br />
Reţinerea sau nu a unei stări <strong>de</strong> pericol cu caracter grav,<br />
generate <strong>de</strong> încheierea <strong>de</strong> către un soţ a anumitor acte juridice,<br />
rămâne la aprecierea suverană a instanţei, care va ţine seama <strong>de</strong><br />
circumstanţele particulare ale cauzei, <strong>de</strong> gradul <strong>de</strong> afectare a<br />
intereselor <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong> nivelul <strong>de</strong> trai şi condiţiile materiale ale<br />
soţilor etc. Spre exemplu, se poate consi<strong>de</strong>ra că această condiţie<br />
este în<strong>de</strong>plinită dacă un soţ este risipitor, punându-se în<br />
imposibilitate <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţiile privind suportarea<br />
cheltuielilor căsniciei.<br />
189
Nu este necesar ca efectul grav şi dăunător să se fi produs<br />
<strong>de</strong>ja, finalitatea edictării acestei dispoziţii <strong>de</strong> protecţie fiind<br />
evitarea unei stări <strong>de</strong> pericol. În doctrina şi jurispru<strong>de</strong>nţa franceză<br />
s-a admis că inci<strong>de</strong>nţa textului este atrasă şi atunci când pericolul<br />
este iminent sau, cel puţin, este foarte probabil să se producă întrun<br />
viitor apropiat.<br />
b) interesele <strong>familiei</strong><br />
Indubitabil, interesul <strong>familiei</strong> nu se rezumă la o însumare<br />
matematică a intereselor individuale ale fiecărui membru al<br />
<strong>familiei</strong>, şi nici la interesul egoist al unuia <strong>din</strong>tre soţi. Şi cu privire<br />
la <strong>de</strong>terminarea conţinutului precis al acestei noţiuni, ju<strong>de</strong>cătorul<br />
este chemat să aprecieze, situaţie care, în opinia noastră, este<br />
susceptibilă să genereze o jurispru<strong>de</strong>nţă contradictorie. Deşi este<br />
evi<strong>de</strong>nt că în primul rând sunt avute în ve<strong>de</strong>re interesele<br />
patrimoniale ale <strong>familiei</strong>, nu am exclu<strong>de</strong> <strong>de</strong> plano inci<strong>de</strong>nţa<br />
textului atunci când periclitate sunt interese <strong>de</strong> natură morală,<br />
nepatrimoniale.<br />
3.2.4. Caracterele măsurii<br />
Exigenţele temporale ale art. 316 alin. (1) proiectează o<br />
vie lumină asupra raţiunii <strong>de</strong> a fi şi a finalităţii acestei măsuri:<br />
simplu paliativ al unui grav conflict familial, măsura dispusă în<br />
temeiul acestui text nu poate sta la originea unui rearanjament<br />
durabil al raporturilor <strong>din</strong>tre soţi.<br />
De aici pot fi <strong>de</strong>duse şi caracterele măsurii în discuţie:<br />
- poate fi dispusă în mod excepţional, caracter care rezultă<br />
expres chiar <strong>din</strong> formularea textului;<br />
- este o măsură temporară, care se dispune pe o perioadă<br />
<strong>de</strong>terminată, ce nu poate <strong>de</strong>păşi doi ani, în această durată fiind<br />
incluse şi eventuale prelungiri, acordate în temeiul art. 316 alin.<br />
(1);<br />
- caracterul provizoriu, precar, în sensul că măsura poate fi<br />
modificată sau ridicată şi înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului, dacă<br />
190
intervine o schimbare esenţială a împrejurărilor care au legitimato.<br />
Acest caracter se imprimă şi asupra hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti prin<br />
care se dispune, hotărârea pronunţată având o putere <strong>de</strong> lucru<br />
ju<strong>de</strong>cat provizorie.<br />
3.2.5. Sancţiunea<br />
Potrivit art. 316 alin. (2) teza I, „Actele încheiate cu<br />
nerespectarea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti sunt lovite <strong>de</strong> nulitate<br />
relativă.”<br />
Termenul special <strong>de</strong> prescripţie prevăzut <strong>de</strong> lege este <strong>de</strong> un<br />
an care începe să curgă <strong>de</strong> la un moment subiectiv, respectiv data<br />
la care soţul care nu şi-a dat consimţământul a luat cunoştinţă <strong>de</strong><br />
existenţa actului.<br />
Pentru asigurarea opozabilităţii faţă <strong>de</strong> terţi a hotărârii <strong>de</strong><br />
încuviinţare a măsurii, art. 316 alin. (1) teza a III-a preve<strong>de</strong> că<br />
hotărârea se comunică în ve<strong>de</strong>rea efectuării formalităţilor <strong>de</strong><br />
publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. Faţă <strong>de</strong> această<br />
dispoziţie, practic, efectul anulării actului juridic trebuie suportat<br />
doar <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, în cazul bunurilor mobile, sau <strong>de</strong><br />
către terţii care au încheiat actul doar cu unul <strong>din</strong>tre soţi după<br />
în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate în cartea funciară, în<br />
situaţia bunurilor imobile.<br />
191
CAPITOLUL 4<br />
Regimul comunităţii legale<br />
Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii prealabile<br />
Având în ve<strong>de</strong>re faptul că regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
este <strong>de</strong> lege lata regimul matrimonial legal, reglementat <strong>de</strong> C.fam.<br />
(art. 29-36), care a înlocuit fostele art. 1223-1293 C.civ.,<br />
referitoare la „contractul <strong>de</strong> căsătorie şi drepturile respective ale<br />
soţilor”, precum şi faptul că el îşi menţine acest statut şi în <strong>noul</strong><br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, o analiză comparativă a celor două reglementări este<br />
necesară pentru a evi<strong>de</strong>nţia, pe <strong>de</strong> o parte, aspectele <strong>de</strong><br />
continuitate iar, pe <strong>de</strong> altă parte, îmbunătăţirile pe care <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> le aduce acestui regim.<br />
Aşa cum va rezulta <strong>din</strong> prezentarea acestui regim, multe<br />
<strong>din</strong>tre soluţiile <strong>de</strong>ja consacrate în doctrină şi în jurispru<strong>de</strong>nţă îşi<br />
vor păstra actualitatea şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
Cu toate acestea, se poate consi<strong>de</strong>ra că prin soluţiile mult<br />
mai flexibile consacrate <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> regimul comunităţii<br />
legale <strong>de</strong> bunuri şi-a sporit atractivitatea, <strong>de</strong>venind un regim<br />
matrimonial mult mai adaptat actualelor condiţii economice şi<br />
sociale.<br />
Secţiunea 2. Caracterizare generală<br />
2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii<br />
legale<br />
La baza acestui regim, atât în reglementarea cuprinsă în<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, cât şi în reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, stau<br />
următoarele principii:<br />
A. Egalitatea <strong>din</strong>tre soţi, consacrată <strong>de</strong> art. 48 alin. (1)<br />
Constituţia, republicată, ca şi <strong>de</strong> art. 1 alin. 4 şi art. 25 C.fam,<br />
respectiv art. 258 alin. (1) şi art. 308 <strong>din</strong> N.C.civ..<br />
192
Din principiul egalităţii rezultă că:<br />
a) bunurile soţilor sunt comune sau proprii, fără a <strong>de</strong>osebi<br />
după cum au fost dobândite <strong>de</strong> bărbat sau <strong>de</strong> femeie;<br />
b) administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor<br />
comune sunt reglementate astfel încât fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi să i se<br />
confere practic aceleaşi puteri asupra bunurilor comune;<br />
c) la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ, în cazul <strong>de</strong>sfiinţării<br />
sau la încetarea căsătoriei, când se pune problema lichidării<br />
regimului matrimonial şi împărţirii bunurilor comune nu se poate<br />
face nicio discriminare bazată pe sex. Aceasta nu înseamnă, însă,<br />
că bunurile se vor împărţi întot<strong>de</strong>auna în cote egale, <strong>de</strong>oarece<br />
criteriul în raport cu care se va <strong>de</strong>termina cota <strong>de</strong> proprietate a<br />
fiecărui soţ <strong>din</strong> bunurile comune este contribuţia efectivă pe care<br />
fiecare a avut-o la dobândirea şi conservarea acestor bunuri.<br />
B. Reglementarea raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi s-a<br />
făcut în i<strong>de</strong>ea că acestea nu au o existenţă <strong>de</strong> sine stătătoare, ci<br />
sunt subordonate raporturilor personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Comunitatea <strong>de</strong> bunuri a fost reglementată ca o masă <strong>de</strong> bunuri<br />
afectată realizării sarcinilor căsătoriei.<br />
C. Munca femeii, <strong>de</strong>pusă în gospodărie şi pentru educarea<br />
copiilor, constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune.<br />
Această soluţie a fost instituită în practica ju<strong>de</strong>cătorească chiar<br />
înainte <strong>de</strong> adoptarea <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, sub imperiul Constituţiei<br />
<strong>din</strong> 1948, care a consacrat principiul egalităţii <strong>din</strong>tre sexe, când s-<br />
a <strong>de</strong>cis că, <strong>de</strong>şi soţii erau căsătoriţi sub imperiul separaţiei <strong>de</strong><br />
patrimonii, bunurile dobândite în timpul căsătoriei erau bunuri<br />
proprietate comună, chiar dacă erau dobândite doar <strong>de</strong> bărbat, dată<br />
fiind această contribuţie “indirectă” a femeii. Acest principiu s-a<br />
menţinut şi sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>şi nu a fost prevăzut<br />
expres ca atare.<br />
În lumina egalităţii în drepturi a soţilor, acest principiu<br />
trebuie reformulat, în sensul că munca oricăruia <strong>din</strong>tre soţi – şi nu<br />
193
numai a femeii – în gospodărie şi pentru educarea copiilor<br />
constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres soluţia în sensul că<br />
„Munca oricăruia <strong>din</strong>tre soţi în gospodărie şi pentru creşterea<br />
copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei”<br />
(art.326) şi, prin aceasta, o contribuţie indirectă la dobândirea<br />
bunurilor comune.<br />
2.2. Trăsăturile regimului comunităţii legale<br />
Dacă la nivelul principiilor se remarcă o <strong>de</strong>plină i<strong>de</strong>ntitate<br />
între cele două reglementări, la nivelul trăsăturilor există şi unele<br />
<strong>de</strong>osebiri semnificative <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> viziunea pluralistă pe care<br />
legiuitorul a avut-o în această materie, prin instituirea libertăţii <strong>de</strong><br />
a încheia convenţii matrimoniale.<br />
2.2.1. Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al structurii, regimul<br />
comunităţii legale a fost şi rămâne un<br />
regim <strong>de</strong> comunitate parţială, <strong>de</strong>oarece:<br />
a) În ceea ce priveşte bunurile, soţii au, potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>, două categorii <strong>de</strong> bunuri: comune (art. 30 C.fam.) şi<br />
proprii (art. 31 C.fam.). Asupra bunurilor comune soţii au un<br />
drept <strong>de</strong> proprietate în <strong>de</strong>vălmăşie („<strong>de</strong>-a valma”), care se<br />
caracterizează prin aceea că nici <strong>dreptul</strong> nu este divizat pe cotepărţi<br />
şi nici bunul nu este împărţit în materialitatea sa. Regula este<br />
că bunurile sunt comune (art. 30 alin. (1) C.fam.), iar excepţia că<br />
anumite categorii <strong>de</strong> bunuri sunt proprii (art. 31 C.fam). Este,<br />
<strong>de</strong>ci, un regim precumpănitor <strong>de</strong> comunitate, în care separaţia <strong>de</strong><br />
bunuri are un caracter limitat, subsidiar.<br />
Aceeaşi structură se menţine şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin<br />
reglementarea bunurilor comune (art.339) şi a bunurilor proprii<br />
(art. 340).<br />
194
) În ceea ce priveşte datoriile, soţii au, <strong>de</strong> asemenea,<br />
două categorii <strong>de</strong> datorii: comune (art. 32 C.fam.) şi proprii (art.<br />
33 C.fam.). Principiul instituit în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> este, însă, invers<br />
<strong>de</strong>cât acela aplicabil în cazul bunurilor, pentru că, <strong>de</strong> regulă,<br />
datoriile fiecărui soţ sunt proprii, iar comune sunt numai<br />
categoriile <strong>de</strong> datorii expres prevăzute <strong>de</strong> lege. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
reglementează, <strong>de</strong> asemenea, datoriile comune (art. 351),<br />
precum şi răspun<strong>de</strong>rea soţilor pentru aceste datorii (art. 352 şi<br />
art. 353). Datoriile care nu sunt comune sunt proprii.<br />
2.2.2. Regimul matrimonial reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong> este legal, unic, obligatoriu şi imutabil, incompatibil cu<br />
vreun regim matrimonial convenţional şi imposibil <strong>de</strong> modificat<br />
sau înlocuit în timpul căsătoriei.<br />
Aceste trăsături <strong>de</strong>curg <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 30 alin. (2)<br />
C.fam. Astfel, după ce alin. (1) al textului preve<strong>de</strong> că „bunurile<br />
dobândite în timpul căsătoriei, <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi, sunt, <strong>de</strong> la<br />
data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, alin. (2) dispune:<br />
„Orice convenţie contrară este nulă.”<br />
În schimb, regimul comunităţii legale reglementat <strong>de</strong><br />
<strong>noul</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, <strong>de</strong>şi îşi menţine caracterul legal, dobân<strong>de</strong>şte un<br />
caracter flexibil şi mutabil. Caracterul imperativ al comunităţii<br />
legale <strong>de</strong> bunuri se menţine, în anumite limite, fiind vizibil atenuat<br />
<strong>de</strong> posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale, astfel încât<br />
se poate vorbi <strong>de</strong> temperarea caracterului imperativ al acestui<br />
regim.<br />
Secţiunea 3. Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui<br />
soţ<br />
3.1. Precizări prealabile<br />
Patrimoniul fiecărei persoane cuprin<strong>de</strong> drepturi (activul<br />
patrimonial) şi obligaţii (pasivul patrimonial). Această structură<br />
195
este pe <strong>de</strong>plin aplicabilă patrimoniului fiecărui soţ, în care se<br />
regăsesc atât drepturile asupra bunurilor comune şi asupra<br />
bunurilor proprii, cât şi datoriile: comune şi proprii.<br />
Putem spune, aşadar, că activul matrimonial cuprin<strong>de</strong><br />
bunurile comune ale soţilor şi bunurile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi, iar pasivul matrimonial cuprin<strong>de</strong> datoriile comune ale soţilor,<br />
precum şi datoriile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />
3.2. Bunurile comune ale soţilor<br />
3.2.1. Calificare. Criteriile generale <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>terminare a bunurilor comune<br />
Potrivit art. 30 alin. (1) C.fam, “Bunurile dobândite în<br />
timpul căsătoriei, <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi, sunt, <strong>de</strong> la data dobândirii<br />
lor, bunuri comune ale soţilor.”<br />
În mod similar, potrivit art. 339 <strong>din</strong> N.C.civ., „Bunurile<br />
dobândite în timpul regimului comunităţii legale <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre<br />
soţi sunt, <strong>de</strong> la data dobândirii lor, bunuri comune în <strong>de</strong>vălmăşie<br />
ale soţilor.”<br />
După cum se poate lesne observa, <strong>de</strong>osebirea principală<br />
<strong>din</strong>tre cele două texte constă în faptul că textul <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> califică în mod expres proprietatea comună a soţilor ca<br />
fiind una în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />
Astfel, art. 667-668 <strong>din</strong> N.C.civ. reglementează<br />
proprietatea comună în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />
Potrivit art. 667, „Există proprietate în <strong>de</strong>vălmăşie atunci<br />
când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />
proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca<br />
vreuna <strong>din</strong>tre acestea să fie titularul unei cote-părţi <strong>de</strong>terminate<br />
<strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.”<br />
Evi<strong>de</strong>nt, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor are ca izvor<br />
legea, care leagă <strong>de</strong> efectul căsătoriei regimul matrimonial al<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri, ca regim legal.<br />
196
De asemenea, art. 668 preve<strong>de</strong> că: “(1) Dacă se naşte prin<br />
efectul legii, proprietatea în <strong>de</strong>vălmăşie este supusă dispoziţiilor<br />
acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele<br />
privind regimul comunităţii legale.<br />
(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în <strong>de</strong>vălmăşie este<br />
un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale<br />
se aplică în mod corespunzător.”<br />
În timpul căsătoriei, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor este<br />
supusă regulilor specifice regimului matrimonial al comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri.<br />
Prin urmare, regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri a<br />
soţilor a fost consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> legiuitor regimul <strong>de</strong> drept comun în<br />
materia proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe a soţilor.<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, un bun este comun dacă<br />
sunt în<strong>de</strong>plinite cumulativ următoarele condiţii:<br />
a) este dobândit <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi în timpul căsătoriei<br />
şi<br />
b) nu face parte <strong>din</strong>tre categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii<br />
prevăzute ca atare <strong>de</strong> art. 31 C.fam.<br />
Pentru calificarea unui bun ca fiind comun, contribuţia<br />
efectivă a fiecărui soţ la dobândirea lui nu este o condiţie<br />
esenţială, <strong>de</strong>oarece această contribuţie este presupusă <strong>de</strong> lege,<br />
prin însuşi faptul instituirii comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />
Contribuţia directă sau indirectă a fiecărui soţ interesează, însă, în<br />
momentul în care se pune problema <strong>de</strong>terminării cotelor-părţi care<br />
se cuvin fiecărui soţ, în cazul împărţirii bunurilor comune.<br />
Aceste condiţii pentru calificarea unui bun ca fiind<br />
comun se menţin şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, cu precizarea<br />
că art. 339, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 30 alin. (1) C.fam., nu mai are<br />
în ve<strong>de</strong>re dobândirea bunului în timpul căsătoriei, ci „în timpul<br />
regimului comunităţii legale”. Aceasta se explică prin faptul că,<br />
<strong>de</strong>şi comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri are vocaţia <strong>de</strong> a se aplica pe<br />
toată durata căsătoriei, este posibil ca existenţa în timp a acesteia<br />
197
să nu coincidă întot<strong>de</strong>auna cu durata căsătoriei. Astfel, este posibil<br />
ca soţii să modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei şi să<br />
opteze pentru un regim convenţional, după cum este posibil ca<br />
soţii să se căsătorească sub imperiul unui regim convenţional pe<br />
care să-l înlocuiască în timpul căsătoriei cu regimul comunităţii<br />
legale.<br />
Referitor la bunurile dobândite <strong>de</strong> soţi în timpul separaţiei<br />
lor în fapt, se menţine soluţia consacrată în doctrină şi în<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă, în sensul că acestea sunt bunuri comune, pentru<br />
următoarele argumente:<br />
a) separaţia în fapt nu atrage după sine încetarea sau<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, <strong>de</strong>ci bunurile trebuie consi<strong>de</strong>rate ca fiind<br />
dobândite în timpul căsătoriei;<br />
b) legea nu conţine nici o <strong>de</strong>rogare în privinţa acestor<br />
bunuri;<br />
c) dacă nu s-ar da o asemenea soluţie, ar însemna că soţii<br />
ar avea posibilitatea să schimbe regimul matrimonial, separânduse<br />
în fapt înainte <strong>de</strong> dobândirea anumitor bunuri şi <strong>de</strong>terminând,<br />
pe această cale, un alt regim juridic al acelor bunuri <strong>de</strong>cât cel<br />
prevăzut <strong>de</strong> lege.<br />
Cu toate acestea, separaţia în fapt a soţilor prezintă interes<br />
în ceea ce priveşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea<br />
bunurilor comune.<br />
În sfârşit, dacă sunt bunuri comune numai bunurile<br />
dobândite în timpul căsătoriei, rezultă – per a contrario – că<br />
bunurile dobândite <strong>de</strong> către concubini, <strong>de</strong>ci “în afara căsătoriei”<br />
nu sunt bunuri comune.<br />
Într-a<strong>de</strong>văr, regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri nu se aplică<br />
concubinilor, care sunt supuşi <strong>dreptul</strong>ui comun în ceea ce priveşte<br />
raporturile juridice patrimoniale <strong>din</strong>tre ei.<br />
198
3.3. Dovada bunurilor comune<br />
Potrivit art. 30 alin. (3) C.fam., „calitatea <strong>de</strong> bun comun<br />
nu trebuie dovedită”. Textul instituie, astfel, prezumţia <strong>de</strong><br />
comunitate, cu privire la care se impun următoarele precizări:<br />
a) prezumţia <strong>de</strong> comunitate, fiind un mijloc <strong>de</strong> probă, nu se<br />
confundă cu comunitatea <strong>de</strong> bunuri. Potrivit acestei prezumţii,<br />
orice bun dobândit în timpul căsătoriei <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi este<br />
bun comun, fără a fi nevoie să se facă dovada că bunul a fost<br />
dobândit prin contribuţia ambilor soţi;<br />
b) prezumţia <strong>de</strong> comunitate este relativă, în sensul că se<br />
poate face dovada contrară, şi anume că bunul nu este comun, ci<br />
este propriu, adică se încadrează în una <strong>din</strong> categoriile <strong>de</strong> bunuri<br />
prevăzute <strong>de</strong> art. 31 C.fam.<br />
Soluţia a fost conservată în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>. Potrivit art.<br />
343 alin. (1), „Calitatea <strong>de</strong> bun comun nu trebuie să fie dovedită.”<br />
3.4. Bunurile proprii ale soţilor<br />
3.4.1. Precizări privind categoriile <strong>de</strong> bunuri<br />
proprii<br />
În contextul regimului matrimonial <strong>de</strong> comunitate parţială,<br />
reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, bunurile proprii ale soţilor au o<br />
serie <strong>de</strong> caracteristici, <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> viziunea legiuitorului <strong>din</strong><br />
1954, care a prevăzut un regim <strong>de</strong> favoare pentru bunurile comune<br />
şi unul restrictiv pentru bunurile proprii.<br />
Bunurile proprii reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la comunitatea <strong>de</strong><br />
bunuri, în sensul că anumite categorii <strong>de</strong> bunuri, <strong>de</strong>şi sunt<br />
dobândite în timpul căsătoriei, nu sunt bunuri comune, ci<br />
legiuitorul le-a consi<strong>de</strong>rat bunuri proprii, având în ve<strong>de</strong>re câteva<br />
criterii: legătura strânsă pe care acestea o au cu soţul care le-a<br />
dobândit, afectaţiunea bunului sau subrogaţia reală.<br />
Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii sunt expres şi limitativ<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
199
Aceste caracteristici ale bunurilor proprii se menţin şi în<br />
reglementarea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
3.4.2. Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii prevăzute <strong>de</strong><br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
Potrivit art. 31 C.fam., sunt bunuri proprii :<br />
„a) bunurile dobândite înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei;<br />
b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire,<br />
legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele<br />
vor fi comune;<br />
c) bunurile <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate exercitării<br />
profesiunii unuia <strong>din</strong>tre soţi;<br />
d) bunurile dobândite cu titlu <strong>de</strong> premiu sau recompensă,<br />
manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice,<br />
proiectele <strong>de</strong> invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;<br />
e) in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> asigurare sau <strong>de</strong>spăgubirea pentru<br />
pagube pricinuite persoanei;<br />
f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu<br />
sau bunul în care a trecut această valoare”.<br />
3.4.3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui<br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu aduce în această materie noutăţi<br />
spectaculoase, fiind menţinute în esenţă, aceleaşi categorii.<br />
Astfel, potrivit art. 340, „Nu sunt bunuri comune, ci<br />
bunuri proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi:<br />
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau<br />
donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în<br />
mod expres, că ele vor fi comune;<br />
b) bunurile <strong>de</strong> uz personal;<br />
c) bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />
dacă nu sunt elemente ale unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />
200
d) drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală<br />
asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a<br />
înregistrat;<br />
e) bunurile dobândite cu titlu <strong>de</strong> premiu sau recompensă,<br />
manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice,<br />
proiectele <strong>de</strong> invenţii şi alte asemenea bunuri;<br />
f) in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> asigurare şi <strong>de</strong>spăgubirile pentru orice<br />
prejudiciu material sau moral adus unuia <strong>din</strong>tre soţi;<br />
g) bunurile, sumele <strong>de</strong> bani sau orice valori care înlocuiesc<br />
un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;<br />
h) fructele bunurilor proprii.”<br />
Comparând cele două texte, se remarcă următoarele<br />
<strong>de</strong>osebiri :<br />
- nu s-a mai prevăzut expres categoria <strong>de</strong> bunuri<br />
dobândite înainte <strong>de</strong> căsătorie; după cum s-a arătat în literatura<br />
<strong>de</strong> specialitate, această categorie <strong>de</strong> bunuri „nu constituie o<br />
excepţie veritabilă <strong>de</strong> la regula statornicită prin art. 30 alin. (1)<br />
C.fam.” Sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, natura juridică a acestora,<br />
<strong>de</strong> bunuri proprii, rezultă indubitabil <strong>din</strong> interpretarea per a<br />
contrario a art. 339, care preve<strong>de</strong> că sunt bunuri comune în<br />
<strong>de</strong>vălmăşie ale soţilor bunurile dobândite în timpul comunităţii<br />
legale. De altfel, în condiţiile consacrării principiului mutabilităţii<br />
regimului matrimonial (art. 369 <strong>din</strong> N.C.civ.), reperul temporal<br />
oricum nu ar mai putea fi data încheierii căsătoriei, ci momentul<br />
în care regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri va începe să producă<br />
efecte, fiind evi<strong>de</strong>nt că durata <strong>de</strong> funcţionare a regimului<br />
comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri nu se suprapune în toate cazurile cu<br />
durata căsătoriei.<br />
- la lit. a), spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong>, s-a instituit condiţia ca dispunătorul să fi prevăzut „în<br />
mod expres” că bunurile vor fi comune, ceea ce înseamnă o<br />
schimbare în ceea ce priveşte soluţiile prin care în prezent se<br />
201
accepta că voinţa dispunătorului poate fi şi implicită, rezultând în<br />
mod neechivoc <strong>din</strong> anumite împrejurări <strong>de</strong> fapt.<br />
- la lit. c), cu privire la bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării unei<br />
profesii, s-au exceptat bunurile comune care sunt elemente ale<br />
unui fond <strong>de</strong> comerţ. Aceasta înseamnă că elementele unui fond<br />
<strong>de</strong> comerţ, care sunt dobândite în timpul căsătoriei cu bunuri<br />
comune, sunt tot bunuri comune, chiar dacă sunt <strong>de</strong>stinate<br />
exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> alte bunuri<br />
<strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, care sunt bunuri<br />
proprii, chiar dacă au fost dobândite cu bunuri comune.<br />
În ceea ce priveşte gestiunea acestor bunuri comune, dată<br />
fiind <strong>de</strong>stinaţia lor specială, consi<strong>de</strong>răm că se poate pune în<br />
discuţie aplicarea sistemului gestiunii exclusive, cu excepţia<br />
actelor <strong>de</strong> o anumită gravitate, prevăzute <strong>de</strong> lege ca fiind supuse<br />
gestiunii comune (<strong>de</strong> exemplu, actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra<br />
imobilelor). Soluţia gestiunii exclusive este firească, având în<br />
ve<strong>de</strong>re necesitatea asigurării in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei profesionale a soţilor<br />
(art. 327), astfel încât, practic, ar trebui să se admită că numai<br />
soţul care exercită profesia respectivă poate să facă actele <strong>de</strong><br />
gestiune curentă. Dacă s-ar aplica sistemul gestiunii paralele, ar<br />
însemna că aceste acte ar putea fi în<strong>de</strong>plinite <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi<br />
singur, <strong>de</strong>ci chiar <strong>de</strong> către soţul care nu exercită profesia<br />
respectivă, ceea ce ar însemna o imixtiune în exerciţiul profesiei,<br />
contrară <strong>de</strong>stinaţiei pe care soţii au dat-o bunului respectiv.<br />
Din păcate, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu a reglementat expres<br />
această soluţie, ceea ce permite şi interpretarea contrară, în sensul<br />
că, <strong>din</strong> moment ce acest bun are regimul juridic al bunului comun,<br />
gestiunea se realizează, fără nicio excepţie, potrivit regulilor<br />
expres prevăzute pentru bunurile comune.<br />
- la lit. d) s-a precizat expres că sunt bunuri proprii şi<br />
drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală asupra creaţiilor<br />
sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat.<br />
202
Precizăm faptul că această categorie <strong>de</strong> bunuri se distinge <strong>de</strong> cea<br />
prevăzută la lit. e), dar şi <strong>de</strong> bunurile la care se referă art. 341,<br />
respectiv veniturile cuvenite în temeiul unui drept <strong>de</strong> proprietate<br />
intelectuală, acestea <strong>din</strong> urmă fiind calificate expres <strong>de</strong> legiuitor<br />
drept bunuri comune. Lit. d) are în ve<strong>de</strong>re drepturile patrimoniale<br />
<strong>de</strong> autor, astfel cum acestea sunt prevăzute <strong>de</strong> art. 12-13 <strong>din</strong><br />
Legea nr. 8/1996 privind <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> autor şi drepturile conexe, cu<br />
modificările şi completările ulterioare 61 .<br />
Prin urmare, <strong>de</strong>şi aceste drepturi patrimoniale sunt bunuri<br />
proprii, veniturile încasate <strong>din</strong> exploatarea operei sunt bunuri<br />
comune, urmând regimul asemănător salariului.<br />
- la lit. h) s-a precizat că sunt bunuri proprii fructele<br />
bunurilor proprii, soluţie care <strong>de</strong> lege lata este consacrată în<br />
doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă.<br />
3.4.4. Natura juridică a salariului<br />
În ceea ce priveşte natura juridică a salariului, în tăcerea<br />
legii, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, au fost elaborate mai multe<br />
teorii.<br />
Soluţia însuşită <strong>de</strong> practica ju<strong>de</strong>cătorească porneşte <strong>de</strong> la<br />
faptul că salariul prezintă anumite particularităţi.<br />
61 Potrivit art. 12, „Autorul unei opere are <strong>dreptul</strong> patrimonial exclusiv <strong>de</strong> a<br />
<strong>de</strong>ci<strong>de</strong> dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv <strong>de</strong> a consimţi la<br />
utilizarea operei <strong>de</strong> către alţii.”, în vreme ce art. 13 vizează următoarele<br />
categorii <strong>de</strong> drepturi patrimoniale: a) reproducerea operei; b) distribuirea<br />
operei; c) importul în ve<strong>de</strong>rea comercializării pe piaţa internă a copiilor<br />
realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea operei; e)<br />
împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin<br />
orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât<br />
să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, <strong>de</strong><br />
către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i)<br />
realizarea <strong>de</strong> opere <strong>de</strong>rivate.<br />
203
Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al legislaţiei muncii, salariul se<br />
prezintă sub două forme: ca drept <strong>de</strong> creanţă (salariul neîncasat) şi<br />
ca drept real <strong>de</strong> proprietate (salariul încasat).<br />
Prin urmare, suntem în prezenţa a două drepturi distincte,<br />
cu naturi juridice diferite:<br />
- salariul ca drept <strong>de</strong> creanţă este bun propriu, calificare ce<br />
asigură concordanţa cu legislaţia muncii;<br />
- salariul încasat în timpul căsătoriei şi care se prezintă sub<br />
forma unei sume <strong>de</strong> bani, este bun comun în temeiul art. 30 alin.<br />
(1) C.fam.<br />
Este concepţia mixtă sau dualistă asupra salariului.<br />
Se remarcă, aşadar, că salariul, ca drept <strong>de</strong> creanţă, <strong>de</strong>şi<br />
este dobândit în timpul căsătoriei, nu este bun comun, ci bun<br />
propriu; pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong>şi este calificat ca bun propriu, suma<br />
<strong>de</strong> bani încasată cu acest titlu nu mai este bun propriu, ci este bun<br />
comun.<br />
De asemenea, salariul încasat, ca bun comun, prezintă<br />
anumite particularităţi, şi anume:<br />
- nu este doar un bun comun, alături <strong>de</strong> celelalte bunuri<br />
comune, ci şi un criteriu în raport cu care se stabileşte contribuţia<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi la dobândirea bunurilor comune, alături <strong>de</strong><br />
munca în gospodărie şi pentru educarea copiilor;<br />
- <strong>de</strong> regulă, bunurile dobândite cu sumele <strong>de</strong> bani<br />
provenite <strong>din</strong> salariu sunt bunuri comune, dar o parte <strong>din</strong> salariu<br />
poate fi utilizată pentru dobândirea unor bunuri proprii, precum<br />
bunurile <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei sau<br />
pentru satisfacerea unor interese personale, precum achitarea unei<br />
pensii <strong>de</strong> întreţinere datorată copilului <strong>din</strong>tr-o căsătorie anterioară.<br />
După mo<strong>de</strong>lul salariului se <strong>de</strong>termină, sub imperiul<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi natura juridică a altor venituri, precum:<br />
- sumele încasate <strong>de</strong> un soţ cu titlul <strong>de</strong> pensie în cadrul<br />
sistemului <strong>de</strong> asigurări sociale;<br />
204
- bursa primită <strong>de</strong> un soţ, în străinătate, pe baza unei<br />
convenţii <strong>de</strong> colaborare ştiinţifică;<br />
- remuneraţia care se cuvine unui soţ care are calitatea <strong>de</strong><br />
autor şi care este bun propriu sub forma <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> creanţă şi<br />
bun comun dacă este încasată în timpul căsătoriei.<br />
Controversa privind natura juridică a salariului a fost<br />
rezolvată <strong>de</strong> art. 341 <strong>din</strong> N.C.civ., potrivit căruia “Veniturile <strong>din</strong><br />
muncă, sumele <strong>de</strong> bani cuvenite cu titlu <strong>de</strong> pensie în cadrul<br />
asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile<br />
cuvenite în temeiul unui drept <strong>de</strong> proprietate intelectuală sunt<br />
bunuri comune, indiferent <strong>de</strong> data dobândirii lor, însă numai în<br />
cazul în care creanţa privind încasarea lor <strong>de</strong>vine sca<strong>de</strong>ntă în<br />
timpul comunităţii.”<br />
Mai întâi, se remarcă faptul că textul are în ve<strong>de</strong>re<br />
„veniturile”, <strong>de</strong>ci sumele încasate cu titlu <strong>de</strong> salariu, pensie etc.,<br />
soluţia fiind în sensul că acestea sunt bunuri comune.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire însă <strong>de</strong> soluţia cristalizată sub imperiul<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 341 condiţionează calitatea <strong>de</strong> bun comun<br />
<strong>de</strong> data sca<strong>de</strong>nţei creanţei, care trebuie să se situeze în timpul<br />
funcţionării regimului comunităţii. Prin urmare, dacă sca<strong>de</strong>nţa se<br />
situează în timpul comunităţii, suma <strong>de</strong> bani încasată chiar după<br />
încetarea regimului comunităţii este bun comun. Dimpotrivă, dacă<br />
sca<strong>de</strong>nţa s-a situat înainte <strong>de</strong> începerea funcţionării acestui regim,<br />
suma <strong>de</strong> bani încasată chiar în timpul comunităţii este bun propriu.<br />
3.4.5. Dovada bunurilor proprii<br />
3.4.5.1. Importanţă. Reglementare.<br />
Dat fiind că bunurile proprii reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la<br />
regula comunităţii <strong>de</strong> bunuri, calitatea <strong>de</strong> bun propriu trebuie<br />
dovedită.<br />
Dovada bunurilor proprii prezintă o importanţă practică<br />
<strong>de</strong>osebită. De exemplu: în cazul unei acţiuni <strong>de</strong> împărţire a<br />
bunurilor comune, fiecare soţ are interesul să probeze că anumite<br />
205
unuri sunt proprii şi <strong>de</strong>ci nu fac obiectul împărţirii; <strong>de</strong> asemenea,<br />
oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere şi obţine constatarea că unul sau mai<br />
multe bunuri sunt proprii; sau, în cazul în care creditorul personal<br />
al unuia <strong>din</strong>tre soţi a pornit urmărirea silită a bunurilor acestui soţ,<br />
celălalt soţ are interesul să probeze că anumite bunuri sunt proprii<br />
ale sale şi <strong>de</strong>ci nu pot fi urmărite.<br />
De lege lata, art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 32/1954<br />
cuprin<strong>de</strong> unele dispoziţii speciale cu privire la dovada bunurilor<br />
proprii. Textul preve<strong>de</strong> că „dovada că un bun este propriu se va<br />
putea face, între soţi, prin orice mijloc <strong>de</strong> probă”.<br />
În doctrină şi în practica ju<strong>de</strong>cătorească, s-a consi<strong>de</strong>rat că,<br />
în cazurile în care calitatea <strong>de</strong> bun propriu rezultă <strong>din</strong>tr-un act<br />
juridic încheiat <strong>de</strong> către un soţ cu un terţ, dacă soţul dobânditor<br />
trebuie să facă dovada calităţii <strong>de</strong> bun propriu a bunului astfel<br />
dobândit în raporturile sale cu celălalt soţ, întrucât se poate folosi<br />
<strong>de</strong> orice mijloc <strong>de</strong> probă, înseamnă că se <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong><br />
comun în ceea ce priveşte forma cerută <strong>de</strong> lege ad probationem.<br />
Astfel, art. 5 alin. (1) <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile art. 1191<br />
alin. (1) C.civ., potrivit cărora dovada actelor juridice a căror<br />
valoare este mai mare <strong>de</strong> 250 <strong>de</strong> lei se poate face numai prin<br />
înscrisuri. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi este vorba <strong>de</strong> un bun propriu,<br />
dobândit <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi printr-un act juridic, dovada între soţi<br />
se poate face cu orice mijloace <strong>de</strong> probă, chiar dacă, potrivit<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun, este necesar un înscris ad probationem.<br />
Art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 32/1954 nu <strong>de</strong>rogă, însă, <strong>de</strong><br />
la <strong>dreptul</strong> comun atunci când este vorba <strong>de</strong> acte juridice solemne,<br />
când anumite condiţii <strong>de</strong> formă sunt cerute ad validitatem, precum<br />
donaţia (cu excepţia darului manual), testamentul, actele <strong>de</strong><br />
înstrăinare a terenurilor, <strong>de</strong>oarece nerespectarea acestor condiţii<br />
<strong>de</strong> formă conduce la însăşi nulitatea actului. În aceste cazuri,<br />
dovada dobândirii bunului ca bun propriu se poate face numai cu<br />
înscrisurile care în<strong>de</strong>plinesc condiţiile <strong>de</strong> formă cerute pentru<br />
validitatea actului juridic <strong>de</strong> dobândire.<br />
206
De asemenea, se consi<strong>de</strong>ră că art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul<br />
nr. 32/1954 <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la art. 1191 alin. (2) C.civ., potrivit căruia<br />
nu se poate face dovada prin martori în contra sau peste ceea ce<br />
preve<strong>de</strong> un înscris. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi există un înscris în<br />
care figurează ambii soţi ca dobânditori ai bunului, se poate face<br />
dovada contrară, în sensul că bunul nu este comun, ci propriu,<br />
preţul fiind plătit mai înainte <strong>de</strong> către părinţii unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />
care au înţeles astfel să-l gratifice pe copilul lor. Tot astfel, se<br />
poate face dovada peste un înscris, în sensul că, în realitate, s-a<br />
plătit un preţ mai mare <strong>de</strong>cât cel indicat în înscris.<br />
Această regulă se menţine şi în cadrul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />
cu unele precizări suplimentare.<br />
Astfel, potrivit art. 343 alin. (2), dovada că un bun este<br />
propriu se poate face între soţi prin orice mijloc <strong>de</strong> probă. În cazul<br />
prevăzut la art. 340 lit. a), adică al bunurilor dobândite prin<br />
moştenire legală, legat sau donaţie, dovada se face în condiţiile<br />
legii. Prin urmare, se consacră expres soluţia în sensul că<br />
<strong>de</strong>rogarea <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun nu priveşte şi forma cerută <strong>de</strong> lege<br />
ad validitatem.<br />
De asemenea, alin. (3) al art. 343 instituie o regulă nouă în<br />
materia probaţiunii bunurilor proprii, în sensul că, pentru bunurile<br />
mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte <strong>de</strong> încheierea acesteia<br />
se întocmeşte un inventar <strong>de</strong> către notarul public sau sub<br />
semnătură privată, dacă părţile convin astfel. În lipsa inventarului,<br />
se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.<br />
Se remarcă, astfel, o ten<strong>din</strong>ţă <strong>de</strong> penetrare a regulilor <strong>din</strong><br />
materia regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, căruia îi este specific<br />
inventarul întocmit înainte <strong>de</strong> căsătorie. Soluţia este judicioasă,<br />
fiind <strong>de</strong> natură să faciliteze probaţiunea caracterului <strong>de</strong> bun<br />
propriu al bunurilor mobile, în condiţiile în care, dat fiind traiul<br />
în comun al soţilor, a<strong>de</strong>seori bunurile mobile proprii ale unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi sunt utilizate în comun, astfel încât este dificil <strong>de</strong><br />
utilizat criteriul posesiei pentru a stabili care <strong>din</strong>tre soţi este<br />
proprietarul.<br />
207
3.5. Pasivul matrimonial<br />
3.5.1. Datoriile soţilor<br />
3.5.1.1. Conţinut.<br />
Pasivul patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi cuprin<strong>de</strong> două<br />
categorii <strong>de</strong> datorii: datorii personale şi datorii comune. În mod<br />
corespunzător, soţii au două categorii <strong>de</strong> creditori: personali şi<br />
comuni.<br />
3.5.1.2. Calificarea datoriilor soţiilor.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> bunurile soţilor, guvernate <strong>de</strong> regula<br />
potrivit căreia bunurile sunt prezumate a fi comune, iar proprii<br />
sunt doar bunurile expres şi limitativ prevăzute <strong>de</strong> lege, în materia<br />
datoriilor regula care permite calificarea acestora este inversă:<br />
datoriile soţilor sunt prezumate că sunt personale, ale fiecăruia<br />
<strong>din</strong>tre ei, iar comune sunt numai datoriile expres şi limitativ<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
3.5.1.3. Categoriile <strong>de</strong> datorii comune potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>.<br />
Conform art. 32 C.fam., „Soţii răspund cu bunurile<br />
comune pentru:<br />
a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia <strong>din</strong>tre<br />
bunurile lor comune;<br />
b) obligaţiile ce au contractat împreună;<br />
c) obligaţiile contractate <strong>de</strong> fiecare <strong>din</strong>tre soţi pentru<br />
împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei;<br />
d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea <strong>de</strong> către<br />
unul <strong>din</strong>tre soţi a unor bunuri proprietate „socialistă”, dacă prin<br />
aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.”<br />
208
3.5.1.4. Datoriile comune ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>.<br />
Conform art. 351 <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţii răspund cu bunurile<br />
comune pentru:<br />
a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea,<br />
administrarea sau dobândirea bunurilor comune;<br />
b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună;<br />
c) obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi pentru<br />
acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;<br />
d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, <strong>de</strong> către<br />
unul <strong>din</strong>tre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care,<br />
prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor.”<br />
Se remarcă faptul că, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 32 lit. a) <strong>din</strong><br />
C.fam., art. 351 lit. a) <strong>din</strong> N.C.civ. a lărgit sfera acestei categorii<br />
<strong>de</strong> datorii comune, în sensul că are în ve<strong>de</strong>re practic orice<br />
cheltuială făcută în legătură cu conservarea, administrarea şi<br />
dobândirea unui bun comun. Prin aceasta s-a urmărit să se asigure<br />
un echilibru între activul şi pasivul matrimonial, astfel încât orice<br />
obligaţie care este în legătură cu un bun comun, fie pentru<br />
conservarea, administrarea şi chiar dobândirea bunului, să aibă<br />
natura unei datorii comune.<br />
De asemenea, art. 351 lit. d) <strong>din</strong> N.C.civ. a clarificat<br />
conţinutul acestei categorii <strong>de</strong> datorii comune, în sensul că are în<br />
ve<strong>de</strong>re prejudiciul cauzat unui terţ, prin însuşirea unui bun,<br />
indiferent <strong>de</strong> forma <strong>de</strong> proprietate, fiind astfel însuşite propunerile<br />
formulate în literatura juridică, pornind <strong>de</strong> la premisa că în această<br />
materie nu se justifică instituirea unui tratament diferit pentru cele<br />
două forme <strong>de</strong> proprietate (publică şi privată).<br />
209
3.5.2. Regimul juridic al datoriilor soţilor<br />
3.5.2.1. Reguli specifice.<br />
În funcţie <strong>de</strong> natura juridică a datoriei – personală sau<br />
comună – legea instituie anumite reguli specifice <strong>de</strong> urmărire a<br />
bunurilor <strong>de</strong> către creditorii soţilor.<br />
3.5.2.2. Regimul juridic al datoriilor personale.<br />
În prezent, potrivit art. 33 C.fam., creditorii personali ai<br />
fiecărui soţ pot urmări numai bunurile proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor.<br />
În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc<br />
bunurile comune ale soţilor, celălalt soţ poate invoca beneficiul <strong>de</strong><br />
discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor soţului<br />
<strong>de</strong>bitor.<br />
Dacă bunurile proprii ale acestuia nu sunt în<strong>de</strong>stulătoare,<br />
creditorii săi personali pot cere împărţirea bunurilor comune prin<br />
hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, însă numai în măsura necesară<br />
satisfacerii creanţei lor (art. 33 alin. (2) C.fam.).<br />
Bunurile comune împărţite <strong>de</strong>vin proprii, astfel încât se<br />
respectă regula potrivit căreia creditorii personali nu pot urmări<br />
<strong>de</strong>cât bunurile proprii.<br />
Întrucât art. 33 interzice numai urmărirea bunurilor<br />
comune, iar nu şi indisponibilizarea lor, creditorii personali pot<br />
cere luarea unor măsuri asiguratorii (sechestru asigurător, poprire<br />
asiguratorie) asupra bunurilor comune.<br />
În mod corespunzător, art. 353 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />
bunurile comune nu pot fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale<br />
soţului <strong>de</strong>bitor, creditorul său personal poate cere partajul<br />
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru<br />
acoperirea creanţei sale. Bunurile astfel împărţite <strong>de</strong>vin bunuri<br />
proprii.<br />
210
3.5.2.3. Regimul juridic al datoriilor comune.<br />
Creditorii comuni pot urmări bunurile comune ale soţilor.<br />
După urmărirea bunurilor comune, dacă acestea au fost<br />
insuficiente pentru a acoperi integral creanţa, pot fi urmărite şi<br />
bunurile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi (art. 34 C.fam.). Aşadar,<br />
urmărirea bunurilor proprii <strong>de</strong> către creditorii comuni are un<br />
caracter subsidiar, fiecare soţ putând opune beneficiul <strong>de</strong><br />
discuţiune în ipoteza în care creditorii comuni execută mai întâi<br />
bunurile lor proprii.<br />
La urmărirea bunurilor proprii, creditorul trebuie să ţină<br />
seama după cum obligaţia soţilor este divizibilă, solidară sau<br />
indivizibilă. Faptul că datoria este comună nu înseamnă că<br />
obligaţia soţilor este, <strong>de</strong> drept, şi solidară. Pentru a stabili dacă<br />
obligaţia este divizibilă sau solidară (indivizibilă) sunt aplicabile<br />
regulile <strong>dreptul</strong>ui comun. Astfel, <strong>de</strong> regulă, datoria este divizibilă,<br />
iar solidaritatea (indivizibilitatea) rezultă <strong>din</strong> lege, <strong>din</strong> contract sau<br />
<strong>din</strong> natura obiectului obligaţiei.<br />
Prin urmare, dacă legea sau contractul nu prevăd<br />
solidaritatea (indivizibilitatea), obligaţia este divizibilă. Aceasta<br />
înseamnă că un creditor comun, atunci când trece la urmărirea<br />
bunurilor proprii ale soţilor trebuie să-şi dividă creanţa între cei<br />
doi soţi. Întrucât încă nu se cunoaşte cota care revine fiecăruia<br />
<strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> bunurile comune, va opera o prezumţie simplă că<br />
cei doi soţi au cote egale, astfel încât fiecare soţ va putea fi<br />
urmărit pentru jumătate <strong>din</strong> valoarea creanţei.<br />
Ulterior, la împărţeala bunurilor comune se va restabili,<br />
dacă va fi cazul, echilibrul patrimonial <strong>din</strong>tre soţi, având în ve<strong>de</strong>re<br />
principiul potrivit căruia fiecare soţ trebuie să contribuie la plata<br />
datoriilor comune proporţional cu partea <strong>din</strong> comunitate ce i se<br />
cuvine. Astfel, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a fost urmărit <strong>de</strong> creditorul<br />
comun mai mult <strong>de</strong>cât cota sa <strong>de</strong> contribuţie la bunurile comune,<br />
pentru diferenţă, soţul care a plătit mai mult va avea un drept <strong>de</strong><br />
creanţă împotriva celuilalt soţ.<br />
Dacă obligaţia este solidară (indivizibilă), creditorul<br />
comun va putea urmări pe oricare <strong>din</strong>tre soţi pentru întreaga<br />
211
valoare a creanţei rămasă neachitată după urmărirea bunurilor<br />
comune. Tot astfel, soţul care a plătit mai mult <strong>de</strong>cât cota sa <strong>de</strong><br />
contribuţie la bunurile comune, va avea, pentru diferenţă, un drept<br />
<strong>de</strong> creanţă împotriva celuilalt soţ.<br />
În ceea ce priveşte regimul datoriilor comune, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> aduce unele modificări în raport cu reglementarea actuală<br />
cuprinsă în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />
Astfel, potrivit art. 352 <strong>din</strong> N.C.civ., în măsura în care<br />
obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor<br />
comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel<br />
care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului<br />
pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni <strong>din</strong><br />
comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei.<br />
Soţul care a plătit datoria comună are un drept <strong>de</strong> retenţie<br />
asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a<br />
creanţelor pe care acesta i le datorează.<br />
Prin urmare, se instituie principiul răspun<strong>de</strong>rii solidare a<br />
soţilor pentru datoriile comune, precum şi un drept <strong>de</strong> retenţie 62 ,<br />
ca o garanţie în beneficiul soţului care a plătit integral datoria<br />
comună.<br />
În sfârşit, un alt element <strong>de</strong> noutate în această materie este<br />
dat <strong>de</strong> soluţia legislativă consacrată <strong>de</strong> art. 354 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />
potrivit căruia veniturile <strong>din</strong> muncă ale unui soţ, precum şi cele<br />
asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune<br />
asumate <strong>de</strong> către celălalt soţ, cu excepţia obligaţiilor asumate<br />
pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei [art. 351<br />
lit. c)]. Textul restrânge, aşadar, gajul general al creditorilor<br />
comuni ai soţilor, ceea ce permite menţinerea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />
profesionale a soţilor, precum şi conservarea <strong>de</strong> către comunitate a<br />
unui minimum <strong>de</strong> resurse.<br />
62 Cu privire la reglementarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, a se ve<strong>de</strong>a<br />
art. 2495-2499.<br />
212
Secţiunea 4. Funcţionarea regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind gestiunea bunurilor<br />
comune<br />
4.1.1. Noţiune<br />
Una <strong>din</strong>tre cele mai importante probleme ale regimurilor<br />
comunitare (cum este şi cel prevăzut <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>) o<br />
constituie cea legată <strong>de</strong> gestiunea bunurilor comune.<br />
La baza acestei gestiuni stă, în prezent, principiul egalităţii<br />
soţilor.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re teoretic pot fi concepute trei sisteme<br />
<strong>de</strong> gestiune a bunurilor comune: gestiunea comună (fiecare soţ are<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a participa la gestiunea bunurilor comune, alături <strong>de</strong><br />
celălalt), gestiunea paralelă (fiecare soţ are aceleaşi puteri asupra<br />
bunurilor comune) şi gestiunea separată (fiecare soţ nu are putere<br />
<strong>de</strong>cât asupra bunurilor proprii şi asupra bunurilor comune pe care<br />
le-a dobândit).<br />
La acestea se poate adăuga, cu titlu excepţional, aşanumita<br />
gestiune exclusivă (un soţ are o putere exclusivă, ţinând<br />
seama <strong>de</strong> natura juridică a actului sau a bunului).<br />
4.1.2. Gestiunea comună (cogestiunea)<br />
În cadrul acestui sistem, toate actele asupra bunurilor<br />
comune se săvârşesc <strong>de</strong> cei doi soţi împreună, fiind <strong>de</strong>ci necesar,<br />
întot<strong>de</strong>auna, consimţământul ambilor. Acest sistem asigură<br />
coeziunea patrimonială <strong>din</strong>tre soţi, pentru că, prin ipoteză, toate<br />
<strong>de</strong>ciziile se iau în comun <strong>de</strong> cei doi soţi. Pe <strong>de</strong> altă parte, acestui<br />
sistem i s-ar putea reproşa faptul că nu răspun<strong>de</strong> suficient<br />
<strong>din</strong>amicii circuitului <strong>civil</strong>.<br />
Pentru a corecta acest neajuns, se poate recurge la<br />
mecanismul complementar al mandatului tacit reciproc între soţi:<br />
<strong>de</strong>şi actul este încheiat doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, acesta acţionează<br />
213
atât în numele său, cât şi al celuilalt soţ, care <strong>de</strong>vine astfel parte<br />
în contract, fiind <strong>de</strong>ci presupus şi consimţământul său. Mandatul<br />
tacit, <strong>de</strong> regulă, corespun<strong>de</strong> realităţii, după cum sunt situaţii în<br />
care se transformă în ficţiune. Se ajunge, astfel, să se prezume<br />
existenţa unui mandat în cazuri în care este evi<strong>de</strong>ntă lipsa lui <strong>de</strong><br />
fundament real (în cazul separaţiei în fapt a soţilor, în timpul<br />
procedurilor <strong>de</strong> divorţ sau în alte cazuri punctuale în care unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi s-a opus în fapt încheierii unui act <strong>de</strong> către celălalt soţ).<br />
4.1.3. Gestiunea paralelă (concurentă)<br />
Aceasta presupune că fiecare soţ are, în principiu, puterea<br />
<strong>de</strong> a gestiona singur comunitatea <strong>de</strong> bunuri, altfel spus fiecare este<br />
în egală măsură „şef al comunităţii”.<br />
Egalitatea <strong>din</strong>tre soţi se traduce, aşadar, într-o<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă reciprocă a lor în ceea ce priveşte gestiunea<br />
bunurilor comune. Fiecare soţ poate săvârşi acte asupra<br />
bunurilor comune în virtutea propriei sale puteri conferite <strong>de</strong><br />
lege, iar nu şi în calitate <strong>de</strong> reprezentant al celuilalt soţ.<br />
Acest sistem elimină practic dificultăţile generate <strong>de</strong><br />
prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc, dar prezintă riscul săvârşirii<br />
unor acte <strong>de</strong>zordonate, contradictorii, <strong>de</strong>oarece fiecare soţ poate<br />
să acţioneze pe cont propriu asupra bunurilor comune. Teoretic,<br />
nu este exclusă chiar şi ipoteza în care fiecare soţ să încheie acte<br />
juridice singur asupra aceluiaşi bun comun.<br />
Totuşi, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re practic, s-a constatat că acest<br />
risc este relativ scăzut în legislaţiile care îl consacră, iar rezolvarea<br />
acestor eventuale cazuri nu implică crearea unor noi mecanisme,<br />
fiind suficiente cele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun: va avea preferinţă terţul<br />
care a transcris primul <strong>dreptul</strong> său ori, după caz, cel care a încheiat<br />
primul contractul (qui prior tempore potior iure) sau cel care a<br />
intrat primul în posesia bunului. În schimb, gestiunea paralelă<br />
presupune că fiecare soţ are puterea să acţioneze singur în<br />
interesul comunităţii şi, <strong>de</strong> aceea, instituie principiul<br />
responsabilităţii fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi pentru actele încheiate<br />
214
singur şi prin care se prejudiciază interesele celuilalt soţ legate<br />
<strong>de</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />
4.1.4. Corecţii<br />
Este <strong>de</strong> remarcat, însă, faptul că niciunul <strong>din</strong>tre aceste două<br />
mari sisteme nu poate fi generalizat în practică.<br />
Astfel, gestiunea comună este temperată <strong>de</strong> o prezumţie <strong>de</strong><br />
mandat tacit reciproc între soţi, pentru a facilita încheierea<br />
anumitor acte juridice (<strong>de</strong> regulă, actele cu titlu oneros asupra<br />
bunurilor mobile comune) şi se admite, totodată, gestiunea<br />
paralelă în ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> conservare.<br />
La fel, gestiunea paralelă nu poate fi generalizată, ci este<br />
necesară temperarea iniţiativelor unuia <strong>din</strong>tre soţi în cazul actelor<br />
juridice grave pentru comunitate, prin instituirea unei gestiuni<br />
comune asupra anumitor categorii <strong>de</strong> bunuri sau acte.<br />
Prin urmare, <strong>din</strong> combinarea acestor două tehnici juridice,<br />
pot rezulta două sisteme:<br />
a) regula să fie aceea a gestiunii comune, iar excepţia<br />
aceea a gestiunii paralele;<br />
b) regula să fie aceea a gestiunii paralele, iar excepţia<br />
aceea a gestiunii comune.<br />
4.1.5. Gestiunea exclusivă<br />
Gestiunea exclusivă reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la gestiunea<br />
concurentă şi <strong>de</strong> la cogestiune şi intervine atunci când actul<br />
prezintă un caracter personal. Astfel, sunt consi<strong>de</strong>rate că intră în<br />
sfera acestui mecanism: legatul; partajul unei succesiuni care intră<br />
în comunitate (şi care poate fi cerut doar <strong>de</strong> soţul moştenitor);<br />
actele <strong>de</strong> gestiune asupra bunurilor comune care au fost afectate<br />
exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi şi care nu pot fi făcute <strong>de</strong>cât<br />
<strong>de</strong> soţul care exercită profesia, fără nicio ingerinţă <strong>din</strong> partea<br />
celuilalt soţ, sub condiţia să fie vorba <strong>de</strong> acte curente.<br />
215
4.1.6. Gestiunea separată<br />
În cadrul acestui sistem, fiecare soţ exercită puteri doar<br />
asupra bunurilor proprii, precum şi asupra bunurilor comune pe<br />
care le-a dobândit.<br />
S-a arătat că acest sistem prezintă un dublu inconvenient:<br />
pe <strong>de</strong> o parte, distruge orice spirit comunitar în timpul căsătoriei,<br />
pe <strong>de</strong> altă parte, prezintă serioase dificultăţi practice <strong>de</strong>oarece<br />
presupune să se <strong>de</strong>termine pentru fiecare bun în parte care <strong>din</strong>tre<br />
soţi l-a dobândit.<br />
4.2. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong><br />
4.2.1. Reglementare. Calificare<br />
Potrivit art. 35 alin. (1) C.fam., soţii administrează şi<br />
folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel <strong>de</strong> ele.<br />
În continuare, alin. (2) preve<strong>de</strong> “Oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />
exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi<br />
consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, niciunul <strong>din</strong>tre soţi<br />
nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie<br />
ce face parte <strong>din</strong> bunurile comune, dacă nu are consimţământul<br />
expres al celuilalt soţ.”<br />
Sistemul consacrat <strong>de</strong> art. 35 alin. (1) C.fam. – potrivit<br />
căruia soţii administrează, folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile<br />
comune – este, în principiu, un sistem al gestiunii comune.<br />
Pentru a tempera efectele inhibitoare asupra circuitului<br />
<strong>civil</strong> ale unui atare sistem, art. 35 alin. (2) C.fam. instituie<br />
prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi, precum şi două<br />
limite legale ale acesteia, şi anume în cazul actelor <strong>de</strong> dispoziţie<br />
asupra imobilelor, precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit între<br />
vii. La acestea, se adaugă limitele <strong>de</strong> fapt, constând în opunerea<br />
în fapt a unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
216
Prin excepţie, în cazul actelor <strong>de</strong> conservare se aplică<br />
mecanismul gestiunii paralele, în sensul că aceste acte pot fi<br />
săvârşite <strong>de</strong> un singur soţ, fără consimţământul celuilalt şi chiar<br />
dacă acesta <strong>din</strong> urmă s-ar opune, regulă justificată <strong>de</strong> faptul că<br />
aceste acte profită întot<strong>de</strong>auna comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
Gestiunea exclusivă poate fi regăsită în cazul<br />
testamentului, fiind general admis că un soţ poate dispune singur,<br />
prin testament, <strong>de</strong> partea sa <strong>din</strong> bunurile comune, ţinând cont <strong>de</strong><br />
faptul că testamentul produce efecte la data morţii soţului testator,<br />
când încetează şi comunitatea <strong>de</strong> bunuri. De asemenea, se poate<br />
discuta <strong>de</strong> o gestiune exclusivă a bunurilor în cazul sumelor <strong>de</strong><br />
bani (bunuri comune), <strong>de</strong>puse <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi la o bancă, având<br />
în ve<strong>de</strong>re caracterul personal al raporturilor <strong>din</strong>tre bancă şi<br />
client. 63<br />
4.2.2. Conţinutul principiului gestiunii comune<br />
Legiuitorul a consacrat aşa-numitul principiu al “gestiunii<br />
comune”, în concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a<br />
soţilor.<br />
Conţinutul acestui principiu este dat <strong>de</strong> următoarele reguli:<br />
- soţii administrează, folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong><br />
bunurile comune cât timp durează căsătoria;<br />
- regula gestiunii comune se aplică actelor <strong>de</strong> folosinţă,<br />
administrare şi dispoziţie, cu excepţia actelor <strong>de</strong> conservare care<br />
pot fi făcute <strong>de</strong> un singur soţ.<br />
4.2.3. Prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi<br />
Teza I a alin. (2) al art. 35 C.fam. reglementează<br />
prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi: „Oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />
63 Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram, In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa reciprocă a soţilor în<br />
materia <strong>de</strong>pozitelor bancare, în P.R., Supliment nr. 2/2006, in honorem<br />
Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, p. 18-28.<br />
217
exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi<br />
consimţământul celuilalt soţ.”<br />
4.2.3.1. Raţiunea reglementării.<br />
Într-a<strong>de</strong>văr, regula potrivit căreia soţii administrează,<br />
folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile comune poate stânjeni<br />
circuitul <strong>civil</strong> dacă s-ar cere întot<strong>de</strong>auna consimţământul expres al<br />
ambilor soţi.<br />
De aceea, pentru a asigura fluiditatea circuitului <strong>civil</strong> şi<br />
pentru a ocroti interesele terţilor <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, s-a prevăzut că<br />
atunci când un soţ face singur acte <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi<br />
dispoziţie asupra bunurilor comune este consi<strong>de</strong>rat că are şi<br />
consimţământul celuilalt soţ.<br />
4.2.3.2. Înţelesul prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între<br />
soţi.<br />
Legea presupune că soţul care încheie singur un act <strong>de</strong><br />
administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra unui bun comun<br />
acţionează atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant, ca<br />
mandatar, al celuilalt soţ, astfel încât, în virtutea prezumţiei <strong>de</strong><br />
mandat tacit reciproc, <strong>de</strong>şi actul este încheiat doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre<br />
soţi, se va consi<strong>de</strong>ra că ambii soţi sunt părţi în actul respectiv.<br />
De aici rezultă următoarele consecinţe:<br />
a) oricare <strong>din</strong>tre soţi care încheie actul singur îl reprezintă<br />
pe celălalt soţ în temeiul unui mandat tacit. Deci, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />
reprezentare reciprocă a soţilor nu izvorăşte <strong>din</strong> lege, ci este<br />
convenţional. De aceea, în ceea ce priveşte mandatul tacit, se vor<br />
aplica regulile <strong>dreptul</strong>ui comun <strong>din</strong> materia mandatului, prevăzute<br />
în <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, în măsura în care sunt compatibile cu dispoziţiile<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>;<br />
b) existenţa mandatului tacit reciproc nu trebuie dovedită,<br />
<strong>de</strong>oarece este presupusă <strong>de</strong> legiuitor;<br />
218
c) nu se confundă mandatul tacit reciproc între soţi – care<br />
este un act juridic – cu prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc – care<br />
este un mijloc <strong>de</strong> probă şi dispensează pe soţul care a încheiat<br />
actul singur să facă dovada, potrivit <strong>dreptul</strong>ui comun, că a încheiat<br />
actul în temeiul unui mandat tacit pe care îl are <strong>din</strong> partea celuilalt<br />
soţ. De altfel, în aceasta constă şi specificitatea reglementării faţă<br />
<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun: faptul că mandatul tacit reciproc <strong>din</strong>tre soţi –<br />
coproprietari <strong>de</strong>vălmaşi – nu trebuie dovedit, în timp ce – între<br />
coproprietarii pe cote-părţi – cel care invocă un asemenea mandat<br />
tacit trebuie să îl dove<strong>de</strong>ască.<br />
4.2.3.3. Forţa prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc.<br />
Potrivit art. 1202 alin. (2) C.civ., nicio dovadă nu este<br />
primită împotriva prezumţiei legale când legea, în puterea unei<br />
asemenea prezumţii, anulează un act sau nu dă <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se<br />
reclama în justiţie. Pornind <strong>de</strong> la acest text, rezultă că prezumţia<br />
<strong>de</strong> mandat tacit reciproc este o prezumţie relativă, pentru că, în<br />
temeiul ei legea nici nu anulează un act, nici nu stinge <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />
acţiune în justiţie.<br />
Aceasta înseamnă că poate fi răsturnată prin dovada<br />
contrară, adică soţul interesat poate să dove<strong>de</strong>ască faptul că s-a<br />
opus la încheierea unui act juridic <strong>de</strong> către celălalt soţ, opunere<br />
care – evi<strong>de</strong>nt – contrazice i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> mandat tacit. Opunerea<br />
acestui soţ poate să fie formal adusă la cunoştinţa terţului sau<br />
poate să rezulte <strong>din</strong> împrejurări <strong>de</strong> fapt neechivoce. Desigur,<br />
opunerea celuilalt soţ nu trebuie să fie abuzivă, adică să împiedice<br />
realizarea scopului comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
De exemplu, în cazul în care soţia şi copilul au fost izgoniţi<br />
<strong>de</strong> către celălalt soţ, fără a li se asigura întreţinerea necesară,<br />
vânzarea bunurilor mobile comune <strong>de</strong> către soţie răspun<strong>de</strong> unei<br />
stări <strong>de</strong> necesitate, astfel încât aceste acte vor fi valabile, opunerea<br />
celuilalt soţ fiind în mod vădit abuzivă.<br />
Opunerea unuia <strong>din</strong>tre soţi echivalează practic cu o lipsă a<br />
consimţământului acestui soţ la încheierea actului juridic <strong>de</strong> către<br />
219
celălalt soţ, fiind, totodată, şi o limită <strong>de</strong> fapt a prezumţiei<br />
mandatului tacit reciproc.<br />
4.2.4. Limitele mandatului tacit reciproc. Conţinut<br />
Mandatul tacit reciproc nu există în anumite situaţii, care<br />
constituie limitele acestuia. Aplicarea mandatului tacit reciproc<br />
este limitată sau îngrădită atunci când anumite acte juridice nu se<br />
pot încheia <strong>de</strong>cât cu consimţământul expres al ambilor soţi. În<br />
astfel <strong>de</strong> situaţii, fiecare soţ trebuie să-şi exprime consimţământul,<br />
fie personal, prin prezenţa la încheierea actului, fie printr-un<br />
mandat expres şi special, dat pentru încheierea actului juridic<br />
respectiv.<br />
4.2.4.1. Clasificarea limitelor mandatului tacit reciproc.<br />
Criterii.<br />
Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al izvorului lor, limitele<br />
mandatului tacit reciproc se clasifică în limite <strong>de</strong> fapt,<br />
convenţionale şi legale.<br />
După modul în care sunt prevăzute <strong>de</strong> lege, limitele se<br />
clasifică în limite exprese şi limite virtuale sau implicite, care nu<br />
sunt prevăzute <strong>de</strong> lege în mod direct, dar rezultă <strong>din</strong> ansamblul<br />
preve<strong>de</strong>rilor legale.<br />
4.2.4.2. Limite <strong>de</strong> fapt.<br />
În primul rând, astfel cum am arătat, mandatul tacit<br />
reciproc poate fi limitat, în fapt, prin opunerea unuia <strong>din</strong>tre soţi la<br />
încheierea unui act juridic <strong>de</strong> către celălalt soţ. Soţul care invocă<br />
această opunere trebuie s-o dove<strong>de</strong>ască, dovadă care se face, în<br />
principiu, cu orice mijloc <strong>de</strong> probă. Această limită are ca premisă<br />
caracterul relativ al prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi.<br />
4.2.4.3. Limite convenţionale.<br />
În al doilea rând, mandatul tacit reciproc poate fi limitat<br />
prin convenţia soţilor. Astfel, este valabilă convenţia soţilor prin<br />
220
care aceştia <strong>de</strong>cid ca anumite acte cu privire la anumite bunuri să<br />
fie încheiate numai cu consimţământul expres al ambilor soţi. Se<br />
observă că, printr-o asemenea convenţie, soţii scot anumite acte<br />
juridice <strong>din</strong> câmpul <strong>de</strong> aplicare a prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit<br />
reciproc.<br />
Precizăm însă că, pentru a fi valabilă, o asemenea<br />
convenţie trebuie să fie concretă, respectiv să se refere la anumite<br />
acte juridice şi la anumite bunuri. Nu va fi, însă, valabilă o<br />
convenţie generală prin care soţii înlătură total aplicarea<br />
prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc, <strong>de</strong>oarece ar intra sub<br />
inci<strong>de</strong>nţa art. 30 alin. (2) C.fam., fiind o convenţie contrară<br />
regimului comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />
4.2.4.4. Limite legale.<br />
În al treilea rând, mandatul tacit reciproc nu se aplică cu<br />
privire la anumite categorii <strong>de</strong> acte juridice şi cu privire la anumite<br />
bunuri, fie pentru că legea o preve<strong>de</strong> în mod expres, fie pentru că<br />
o astfel <strong>de</strong> soluţie – <strong>de</strong>şi neprevăzută expres ca atare – rezultă<br />
implicit <strong>din</strong> lege.<br />
Acestea sunt limitele legale ale mandatului tacit reciproc,<br />
şi anume: mandatul tacit reciproc nu se aplică în cazul actelor <strong>de</strong><br />
dispoziţie cu privire la bunurile imobile şi nici în cazul actelor<br />
cu titlu gratuit între vii.<br />
A. Actele <strong>de</strong> dispoziţie cu privire la bunurile imobile. În<br />
cazul acestora funcţionează limita legală expresă, consacrată <strong>de</strong><br />
art. 35 alin. (2) teza a II-a C.fam. 64 , care preve<strong>de</strong>: „Cu toate<br />
acestea, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate<br />
greva un teren sau o construcţie ce face parte <strong>din</strong> bunurile<br />
comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ.”<br />
În ceea ce priveşte sfera <strong>de</strong> aplicare a acestei limite, se<br />
impun a fi făcute următoarele precizări:<br />
64 Cu privire la constituţionalitatea art. 35 alin. (2) C.fam., a se ve<strong>de</strong>a Curtea<br />
Constituţională, <strong>de</strong>cizia nr. 1215 <strong>din</strong> 11 noiembrie 2008, publicată în M.Of. nr.<br />
826 <strong>din</strong> 9 <strong>de</strong>cembrie 2008.<br />
221
a) Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al bunurilor, limita se aplică nu<br />
numai terenurilor şi construcţiilor la care se referă textul<br />
menţionat, ci şi imobilelor prin <strong>de</strong>stinaţie şi imobilelor prin<br />
obiectul la care se aplică (uzufructul bunurilor imobile, servituţile,<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> superficie şi acţiunile cu privire la imobile). Art. 35<br />
alin. (2) teza a II-a C.fam. nu se referă însă la bunurile mobile,<br />
indiferent <strong>de</strong> valoarea lor.<br />
b) Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al actelor juridice, limita<br />
prevăzută <strong>de</strong> art. 35 alin. 2 teza a II-a C.fam. se aplică actelor <strong>de</strong><br />
dispoziţie asupra bunurilor imobile, care micşorează comunitatea<br />
<strong>de</strong> bunuri, dată fiind gravitatea lor. Actele <strong>de</strong> folosinţă şi <strong>de</strong><br />
administrare asupra bunurilor imobile pot fi însă făcute <strong>de</strong> un<br />
singur soţ, în temeiul mandatului tacit reciproc <strong>din</strong>tre soţi.<br />
De exemplu, intră sub inci<strong>de</strong>nţa acestui text şi nu pot fi<br />
făcute <strong>de</strong>cât cu consimţământul expres al ambilor soţi, vânzarea<br />
sau schimbul având ca obiect un teren sau o construcţie bun<br />
comun, grevarea unui teren bun comun cu o servitute ori<br />
constituirea unei ipoteci asupra unui astfel <strong>de</strong> bun.<br />
c) De asemenea, trebuie menţionat că art. 35 alin. (2) teza<br />
a II-a C.fam. se referă numai la înstrăinarea prin acte între vii, iar<br />
nu şi la actele <strong>din</strong> cauză <strong>de</strong> moarte.<br />
d) În sfârşit, textul se referă numai la înstrăinarea<br />
bunurilor imobile, iar nu şi la dobândirea <strong>de</strong> bunuri imobile.<br />
Deci, un soţ poate să cumpere un imobil, în temeiul prezumţiei <strong>de</strong><br />
mandat tacit reciproc, dar nu poate, ulterior, să vândă acel imobil<br />
<strong>de</strong>cât dacă are consimţământul expres al celuilalt soţ.<br />
B. Actele cu titlu gratuit între vii. Aceasta este o limită<br />
legală virtuală a mandatului tacit reciproc între soţi, în sensul că<br />
nu este expres prevăzută <strong>de</strong> lege, dar rezultă <strong>din</strong> ansamblul<br />
reglementării regimului matrimonial şi <strong>din</strong> caracterul grav, ca şi<br />
<strong>din</strong> regimul special al acestor acte juridice.<br />
222
În ceea ce priveşte sfera <strong>de</strong> aplicare a acestei limite a<br />
mandatului tacit reciproc, trebuie făcute următoarele precizări:<br />
a) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al bunurilor, această limită se<br />
referă atât la bunuri mobile, cât şi la bunuri imobile;<br />
b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al actelor juridice, limita se<br />
referă numai la actele cu titlu gratuit între vii, iar nu şi la cele<br />
pentru cauză <strong>de</strong> moarte. Este vorba <strong>de</strong>ci <strong>de</strong>spre donaţiile şi <strong>de</strong>spre<br />
actele <strong>de</strong> binefacere (actele <strong>de</strong>zinteresate) care au ca obiect bunuri<br />
comune.<br />
Prin excepţie, se consi<strong>de</strong>ră că darurile şi actele <strong>de</strong><br />
binefacere obişnuite, care se fac cu intenţia <strong>de</strong> a respecta unele<br />
obiceiuri <strong>din</strong> societate, pot fi încheiate <strong>de</strong> un singur soţ cu<br />
consimţământul prezumat al celuilalt soţ.<br />
Fundamentul acestei limite rezidă în caracterul imperativ<br />
al regimului matrimonial actual, în cadrul căruia un soţ nu poate<br />
dona singur un bun comun, <strong>de</strong>oarece aceasta ar fi o convenţie prin<br />
care s-ar micşora comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />
În plus, în cazul donaţiilor nu se justifică aplicarea<br />
prezumţiei mandatului tacit reciproc, <strong>de</strong>oarece între interesul<br />
celuilalt soţ <strong>de</strong> a evita o pagubă (certat <strong>de</strong> damno vitando) şi<br />
interesul terţului <strong>de</strong> a păstra un avantaj patrimonial gratuit (certat<br />
<strong>de</strong> lucrum captando) trebuie ocrotite interesele soţilor.<br />
4.2.4.5. Sancţiunea nerespectării limitelor mandatului<br />
tacit reciproc.<br />
Legea nu preve<strong>de</strong> expres care este soarta actului încheiat<br />
<strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi cu încălcarea limitelor mandatului tacit<br />
reciproc, astfel încât sancţiunile vor fi <strong>de</strong>terminate pe baza<br />
regulilor <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun.<br />
A. În primul rând, soţul care nu a consimţit la încheierea<br />
actului <strong>de</strong> către celălalt soţ va putea invoca inopozabilitatea faţă<br />
<strong>de</strong> el a actului. De exemplu, dacă bunul imobil înstrăinat <strong>de</strong> unul<br />
<strong>din</strong>tre soţi nu a fost predat, soţul care nu a consimţit la încheierea<br />
223
actului se poate opune predării bunului, iar dacă terţul va<br />
introduce o acţiune în revendicare, se va apăra invocând prin<br />
întâmpinare caracterul <strong>de</strong> bun comun şi faptul că actul <strong>de</strong><br />
înstrăinare, încheiat doar <strong>de</strong> către celălalt soţ, nu îi este opozabil.<br />
B. În al doilea rând, soţul care nu a consimţit la<br />
încheierea actului poate introduce singur acţiunea în revendicarea<br />
bunului comun, în calitate <strong>de</strong> proprietar <strong>de</strong>vălmaş; într-o<br />
asemenea împrejurare, nu s-ar putea opune soţului neparticipant la<br />
act necesitatea ca şi celălalt soţ să fie parte, ca reclamant, în<br />
acţiunea în revendicare, <strong>de</strong>oarece acesta nu ar avea niciodată<br />
interesul să participe la o astfel <strong>de</strong> acţiune – întrucât el este cel<br />
care a înstrăinat bunul comun către terţul pârât –, iar o atare<br />
cerinţă ar paraliza posibilitatea <strong>de</strong> acţiune a reclamantului şi ar da<br />
o primă <strong>de</strong> încurajare soţului care a încheiat actul <strong>de</strong> înstrăinare cu<br />
încălcarea limitelor mandatului tacit reciproc.<br />
C. În al treilea rând, soţul care nu şi-a dat<br />
consimţământul are la în<strong>de</strong>mână acţiunea în nulitate relativă a<br />
actului încheiat <strong>de</strong> către celălalt soţ. Acţiunea se introduce<br />
împotriva soţului care a încheiat actul şi a terţului care a contractat<br />
cu acest soţ.<br />
Caracteristicile acestei nulităţi sunt următoarele:<br />
a) Este vorba <strong>de</strong> o nulitate relativă, iar nu <strong>de</strong> o nulitate<br />
absolută întemeiată pe art. 30 alin. (2) C.fam. Într-a<strong>de</strong>văr, prin<br />
această sancţiune se ocrotesc interesele soţului care nu şi-a dat<br />
expres consimţământul şi numai el şi succesorii lui o pot invoca.<br />
De asemenea, acest soţ poate să confirme actul.<br />
b) Nulitatea actului este totală, <strong>de</strong>oarece nu se cunosc<br />
cotele-părţi ale soţilor pentru a se putea consi<strong>de</strong>ra că nulitatea<br />
loveşte actul doar în ceea ce priveşte partea <strong>din</strong> bun ce se cuvine<br />
soţului care nu şi-a dat consimţământul.<br />
224
c) Înstrăinarea nu <strong>de</strong>vine valabilă după ce bunul respectiv<br />
este împărţit între soţi, <strong>de</strong>oarece fiind vorba <strong>de</strong> o comunitate<br />
organizată, împărţirea bunurilor comune produce doar efecte<br />
pentru viitor – când se realizează în timpul căsătoriei – sau <strong>de</strong> la<br />
data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ – când se<br />
realizează la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei sau după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />
d) În ceea ce priveşte efectele nulităţii faţă <strong>de</strong> terţul<br />
contractant, acestea sunt diferite, potrivit următoarelor distincţii:<br />
(i) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un bun mobil, printr-un<br />
act cu titlu oneros (<strong>de</strong> exemplu, un contract <strong>de</strong> vânzarecumpărare),<br />
fără consimţământul celuilalt soţ, cu încălcarea<br />
limitelor <strong>de</strong> fapt sau convenţionale, atunci terţul dobânditor <strong>de</strong><br />
bună-cre<strong>din</strong>ţă se poate apăra, invocând art. 1909 C.civ., şi poate<br />
păstra bunul în calitate <strong>de</strong> dobânditor prin posesia <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />
(aşa-numita „prescripţie instantanee”);<br />
(ii) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un imobil, printr-un<br />
act cu titlu oneros, fără consimţământul expres al celuilalt soţ, se<br />
consi<strong>de</strong>ră că efectele nulităţii relative le suportă şi terţul<br />
dobânditor, <strong>de</strong>oarece această limită a mandatului tacit reciproc<br />
este prevăzută expres <strong>de</strong> lege, iar terţul avea datoria să <strong>de</strong>pună<br />
diligenţele necesare şi să se intereseze dacă bunul este comun sau<br />
propriu.<br />
(iii) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un bun - mobil sau<br />
imobil - printr-un act cu titlu gratuit, fără consimţământul celuilalt<br />
soţ, efectele nulităţii le suportă şi terţul dobânditor, chiar dacă a<br />
fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong>oarece, în acest caz, se acordă preferinţă<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri faţă <strong>de</strong> principiul ocrotirii bunei-cre<strong>din</strong>ţe a<br />
terţului (soţul neparticipant la act încearcă să evite o pagubă –<br />
certat <strong>de</strong> damno vitando – în timp ce terţul încearcă să păstreze un<br />
beneficiu – certat <strong>de</strong> lucrum captando);<br />
(iv) neîndoielnic, terţul va pier<strong>de</strong> întot<strong>de</strong>auna bunul,<br />
indiferent <strong>de</strong> natura acestuia, într-o astfel <strong>de</strong> acţiune în anulare<br />
atunci când a fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, adică a ştiut că bunul este<br />
225
comun şi, totuşi, a încheiat actul cu un singur soţ, cu încălcarea<br />
limitelor mandatului tacit reciproc.<br />
4.3. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor<br />
asupra bunurilor proprii) potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong><br />
În principiu, <strong>dreptul</strong> soţilor asupra bunurilor proprii nu<br />
ridică probleme practice <strong>de</strong>osebite.<br />
Fiecare soţ exercită în mod exclusiv, asupra bunurilor<br />
proprii, drepturile <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi dispoziţie; fiecare<br />
soţ poate să încheie diferite acte juridice fie cu terţii, fie cu celălalt<br />
soţ, cu excepţia vânzării între soţi care este interzisă, potrivit art.<br />
1307 C.civ.<br />
Raporturile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi cele <strong>din</strong>tre fiecare soţ şi<br />
terţi cu privire la bunurile proprii ale fiecărui soţ sunt guvernate <strong>de</strong><br />
<strong>dreptul</strong> comun. Un soţ poate da un mandat general celuilalt soţ<br />
pentru administrarea bunurilor sale proprii, după cum, potrivit<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun, poate să-i <strong>de</strong>a un mandat special pentru<br />
înstrăinarea anumitor bunuri proprii.<br />
De asemenea, între soţi, cu privire la bunurile lor proprii<br />
sunt aplicabile dispoziţiile privind gestiunea <strong>de</strong> afaceri (art. 987-<br />
991 C.civ.).<br />
4.4. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong><br />
4.4.1. Aspecte generale<br />
În sistemul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, pentru majoritatea actelor<br />
juridice care au ca obiect bunuri comune ale soţilor, legiuitorul a<br />
consacrat mecanismul gestiunii paralele (concurente),<br />
comunitatea fiind dotată astfel cu un „executiv bicefal”. Noul <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> s-a în<strong>de</strong>părtat aşadar <strong>de</strong> soluţia tradiţională <strong>din</strong> cuprinsul<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, respectiv sistemul cogestiunii, instituit prin<br />
226
dispoziţiile art. 35 alin. (1), potrivit cărora soţii administrează,<br />
folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile comune. Consecinţa<br />
firească a noii perspective şi opţiuni legislative în materia<br />
gestiunii bunurilor comune este renunţarea la prezumţia<br />
mandatului tacit reciproc, a cărei raţiune nu mai subzistă, odată cu<br />
consacrarea sistemului gestiunii concurente.<br />
4.4.2. Sistemul gestiunii paralele<br />
4.4.2.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare.<br />
Art. 345 şi art. 346 permit i<strong>de</strong>ntificarea domeniului <strong>de</strong><br />
aplicare a sistemului gestiunii paralele, atât <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
al bunurilor, cât şi al naturii actelor juridice asupra acestora.<br />
Astfel, potrivit art. 345: „(1) Fiecare soţ are <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />
folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ. Cu<br />
toate acestea, schimbarea <strong>de</strong>stinaţiei bunului comun nu se poate<br />
face <strong>de</strong>cât prin acordul soţilor.<br />
(2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte <strong>de</strong><br />
conservare, acte <strong>de</strong> administrare cu privire la oricare <strong>din</strong>tre<br />
bunurile comune, precum şi acte <strong>de</strong> dobândire a bunurilor<br />
comune.<br />
(3) Dispoziţiile art. 322 rămân aplicabile.<br />
(4) În măsura în care interesele sale legate <strong>de</strong> comunitatea<br />
<strong>de</strong> bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a<br />
participat la încheierea actului nu poate pretin<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât dauneinterese<br />
<strong>de</strong> la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite <strong>de</strong><br />
terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />
De asemenea, art. 346 preve<strong>de</strong> că : „(1) Actele <strong>de</strong><br />
înstrăinare sau <strong>de</strong> grevare cu drepturi reale având ca obiect<br />
bunurile comune nu pot fi încheiate <strong>de</strong>cât cu acordul ambilor soţi.<br />
(2) Cu toate acestea, oricare <strong>din</strong>tre soţi poate dispune<br />
singur, cu titlu oneros, <strong>de</strong> bunurile mobile comune a căror<br />
227
înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi <strong>de</strong><br />
publicitate. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.<br />
(3) Sunt, <strong>de</strong> asemenea, exceptate <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile alin. (1)<br />
darurile obişnuite.”<br />
Din analiza acestor texte rezultă că sunt supuse regulii<br />
gestiunii paralele următoarele categorii <strong>de</strong> acte având ca obiect<br />
bunuri comune:<br />
- actele <strong>de</strong> conservare;<br />
- actele <strong>de</strong> folosinţă;<br />
- actele <strong>de</strong> administrare;<br />
- actele <strong>de</strong> dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor<br />
mobile care, potrivit legii, nu sunt supuse unor formalităţi <strong>de</strong><br />
publicitate, precum şi darurile obişnuite.<br />
Deşi legiuitorul se referă doar la „acte”, intră în sfera <strong>de</strong><br />
aplicare a acestei reguli şi acţiunile în justiţie corespunzătoare,<br />
formulate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi sau introduse împotriva oricăruia<br />
<strong>din</strong>tre soţi. Prin urmare, fiecare soţ are calitate procesuală activă<br />
<strong>de</strong> a sta singur în proces, putând formula acţiuni mobiliare sau<br />
imobiliare, posesorii sau petitorii, după cum fiecare soţ are calitate<br />
procesuală pasivă <strong>de</strong> a sta singur în proces şi <strong>de</strong> a apăra<br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />
În ceea ce priveşte acţiunea în revendicarea bunurilor<br />
comune, art. 643 <strong>din</strong> N.C.civ. consacră soluţia potrivit căreia „(1)<br />
Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent <strong>de</strong><br />
calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate,<br />
inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.<br />
(2) Hotărârile ju<strong>de</strong>cătoreşti pronunţate în folosul<br />
coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile<br />
celorlalţi coproprietari.<br />
(3) Când acţiunea nu este introdusă <strong>de</strong> toţi coproprietarii,<br />
pârâtul poate cere instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată introducerea în cauză a<br />
celorlalţi coproprietari în calitate <strong>de</strong> reclamanţi, în termenul şi<br />
228
condiţiile prevăzute în <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă pentru chemarea<br />
în ju<strong>de</strong>cată a altor persoane.”<br />
Prin acest text, problema legată <strong>de</strong> vechea regulă a<br />
unanimităţii este rezolvată în spiritul jurispru<strong>de</strong>nţei Curţii<br />
Europene a Drepturilor Omului (cauza Lupaş contra României).<br />
4.4.2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru actele care prejudiciază<br />
comunitatea.<br />
Corelativ regulii gestiunii paralele, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie<br />
principiul responsabilităţii între soţi pentru gestiunea bunurilor<br />
comune [art. 345 alin. (4)].<br />
Aceasta înseamnă că soţul care, prin actele pe care le-a<br />
încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate <strong>de</strong><br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri, răspun<strong>de</strong> pentru prejudiciul cauzat. Actul<br />
rămâne valabil, astfel încât drepturile terţilor nu pot fi afectate<br />
(<strong>de</strong>sfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi obligat<br />
la <strong>de</strong>spăgubiri faţă <strong>de</strong> celălalt soţ.<br />
Deşi, la prima ve<strong>de</strong>re, textul pare simplu, în realitate,<br />
suscită numeroase întrebări, legate <strong>de</strong> natura juridică a acestei<br />
răspun<strong>de</strong>ri. S-ar putea consi<strong>de</strong>ra că textul este o aplicaţie a<br />
principiului răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale, în i<strong>de</strong>ea că unul <strong>din</strong>tre<br />
soţi a încheiat un act care cauzează celuilalt un prejudiciu legat <strong>de</strong><br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri. De aici, i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> daune-interese. Pe <strong>de</strong> altă<br />
parte, se pune întrebarea cât <strong>de</strong> gravă trebuie să fie culpa acestui<br />
soţ? Poate fi angajată răspun<strong>de</strong>rea lui în cazul în care, <strong>de</strong> exemplu,<br />
datorită inabilităţii, a încheiat un act care prejudiciază comunitatea<br />
<strong>de</strong> bunuri? O asemenea soluţie ar genera permanent litigii între<br />
soţi şi ar compromite, practic, i<strong>de</strong>ea gestiunii concurente.<br />
Or, un soţ nu trebuie privit ca un administrator or<strong>din</strong>ar,<br />
pentru că gestiunea pe care el o exercită are un caracter familial şi<br />
gratuit, ceea ce înseamnă că el nu poate fi supus unei supravegheri<br />
minuţioase <strong>din</strong> partea celuilalt soţ, care ar face insuportabil traiul<br />
229
în comun. De aceea, ni se pare că răspun<strong>de</strong>rea ar trebui să<br />
intervină în cazul unei culpe care prezintă o anumită gravitate.<br />
În sfârşit, precizăm că, potrivit art. 386, actele menţionate<br />
la art. 346 alin. (2), respectiv actele cu titlu oneros asupra<br />
bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii,<br />
anumitor formalităţi <strong>de</strong> publicitate, precum şi actele <strong>din</strong> care se<br />
nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
după data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ, sunt lovite <strong>de</strong> nulitate<br />
relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.<br />
Prin urmare, sub condiţia dovedirii frau<strong>de</strong>i, soţul care a<br />
suferit un prejudiciu va putea cere anularea actelor încheiate <strong>de</strong><br />
celălalt soţ după data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ, ţinând seama<br />
<strong>de</strong> faptul că, potrivit art. 385 alin. (1), regimul matrimonial<br />
încetează între soţi cu efect retroactiv, în principiu <strong>de</strong> la data<br />
cererii <strong>de</strong> divorţ. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile, în<br />
sensul că soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate<br />
pretin<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât daune – interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, dacă terţul<br />
dobânditor a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />
4.4.3. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii) - excepţie<br />
<strong>de</strong> la sistemul gestiunii paralele<br />
4.4.3.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare.<br />
În lumina art. 346, sunt avute în ve<strong>de</strong>re anumite categorii<br />
<strong>de</strong> acte grave, pentru care este necesar consimţământul ambilor<br />
soţi, adică actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra bunurilor comune, afară <strong>de</strong><br />
actele asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă<br />
formelor <strong>de</strong> publicitate, precum şi <strong>de</strong> darurile obişnuite.<br />
Rezultă că actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra imobilelor presupun<br />
consimţământul expres al ambilor soţi, ca şi în reglementarea<br />
actuală.<br />
Tot astfel, este necesar acordul ambilor în cazul actelor <strong>de</strong><br />
dispoziţie cu titlu oneros având ca obiect bunuri mobile supuse<br />
formelor <strong>de</strong> publicitate, precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit<br />
între vii asupra bunurilor mobile, cu excepţia darurilor obişnuite.<br />
230
De asemenea, actele ce presupun schimbarea <strong>de</strong>stinaţiei<br />
unui bun comun pot fi săvârşite doar cu acordul ambilor soţi.<br />
Prin urmare, <strong>de</strong>şi, raportat la întreaga masă <strong>de</strong> bunuri<br />
comune ale soţilor, regula pare să fie gestiunea paralelă, în<br />
realitate, în materia actelor <strong>de</strong> dispoziţie asupra imobilelor şi<br />
mobilelor a căror înstrăinare este supusă anumitor formalităţi <strong>de</strong><br />
publicitate (<strong>de</strong> exemplu, nave 65 , aeronave 66 etc.), precum şi a<br />
actelor cu titlu gratuit între vii, regula cogestiunii a triumfat.<br />
4.4.3.2. Modalităţile <strong>de</strong> exprimare a consimţământului.<br />
În primul rând, este impusă condiţia încheierii actului <strong>de</strong><br />
comun acord.<br />
Dacă, însă, iniţiativa încheierii actului aparţine doar unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi, acesta trebuie să aibă şi consimţământul celuilalt soţ 67 .<br />
65 Potrivit art. 51¹¹ <strong>din</strong> O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile<br />
navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,<br />
constituirea şi/sau transmiterea <strong>de</strong> drepturi reale asupra navelor, precum şi<br />
stingerea acestor drepturi, care nu sunt transcrise în registrele prevăzute la art.<br />
51 1 şi 51 7 , nu sunt opozabile terţilor. Registrele prevăzute la art. 51 1 sunt:<br />
Registrul matricol al navelor maritime, Registrul matricol al navelor <strong>de</strong><br />
navigaţie interioară, Registrul matricol al navelor <strong>de</strong> navigaţie interioară,<br />
Registrul matricol al navelor <strong>de</strong> navigaţie interioară, iar art. 51 7 are în ve<strong>de</strong>re<br />
Registrul <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a navelor în construcţie.<br />
Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care<br />
arborează pavilionul român se transcrie, la solicitarea persoanelor juridice sau<br />
fizice titulare ale acestor drepturi, făcându-se menţiunile corespunzătoare şi în<br />
actul <strong>de</strong> naţionalitate.<br />
66 Potrivit art. 22 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul aerian – O.G. 29/1997, cu modificările şi<br />
completările ulterioare, actele <strong>de</strong> proprietate sau <strong>de</strong> transmitere a proprietăţii,<br />
<strong>de</strong> constituire <strong>de</strong> ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă <strong>civil</strong>ă<br />
sunt reglementate <strong>de</strong> legislaţia naţională şi se înscriu în Registrul unic <strong>de</strong><br />
înmatriculare a aeronavelor <strong>civil</strong>e. Înscrierea în Registrul unic <strong>de</strong><br />
înmatriculare a aeronavelor <strong>civil</strong>e nu este constitutivă <strong>de</strong> drepturi şi are ca efect<br />
numai opozabilitatea faţă <strong>de</strong> terţi a <strong>dreptul</strong>ui înscris.<br />
67 Art. 346 se referă la „acordul ambilor soţi”, în timp ce art. 347, care instituie<br />
sancţiunea nulităţii relative, se referă la lipsa „consimţământului expres al<br />
ambilor soţi”. Este o uşoară necorelare a textelor, condiţia <strong>de</strong> valabilitate a<br />
actului fiind evi<strong>de</strong>nt aceea a consimţământului expres al ambilor soţi.<br />
231
Aceasta înseamnă că acordul soţilor se va realiza fie prin<br />
încheierea actului în prezenţa ambilor, fie prin încheierea actului<br />
<strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre soţi, dar şi în numele celuilalt soţ, pe baza<br />
unui mandat expres şi special.<br />
Se remarcă <strong>de</strong>osebirea faţă <strong>de</strong> materia regimului<br />
matrimonial primar, un<strong>de</strong>, pentru unele situaţii speciale, s-a<br />
prevăzut necesitatea consimţământului expres, în scris al celuilalt<br />
soţ (<strong>de</strong> exemplu, în ceea ce priveşte locuinţa <strong>familiei</strong>).<br />
4.4.3.3. Sancţiunea.<br />
Actul încheiat fără consimţământul celuilalt soţ este lovit<br />
<strong>de</strong> nulitate relativă, [art. 347 alin. (1)], regimul nulităţii fiind cel<br />
<strong>de</strong> drept comun. Desigur, soţul în cauză poate să confirme actul.<br />
De asemenea, va fi apărat <strong>de</strong> efectele nulităţii terţul<br />
dobânditor care a <strong>de</strong>pus diligenţa necesară pentru a se informa cu<br />
privire la natura bunului [art. 347 alin. (2)], în această ipoteză<br />
soţul lezat prin neexprimarea consimţământului putând pretin<strong>de</strong><br />
doar daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ.<br />
Cu toate acestea, prin excepţie, soţul care nu şi-a dat<br />
consimţământul ca celălalt soţ să întrebuinţeze bunuri comune<br />
pentru a <strong>de</strong>veni singur acţionar la o societate comercială ale cărei<br />
acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă reglementată nu poate cere<br />
<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ (art. 349 alin. (1) teza a IIa).<br />
4.5. Gestiunea exclusivă potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
Gestiunea exclusivă înseamnă că actele supuse acestui<br />
mecanism nu pot fi în<strong>de</strong>plinite <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, în virtutea<br />
caracterului personal al actului săvârşit.<br />
Intră în această categorie:<br />
- legatul. Astfel, potrivit art. 350 <strong>din</strong> N.C.civ., fiecare soţ<br />
poate dispune prin legat <strong>de</strong> partea ce i s-ar cuveni, la încetarea<br />
căsătoriei, <strong>din</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri. Soluţia se justifică prin<br />
caracterul personal al testamentului, pe <strong>de</strong> o parte, iar, pe <strong>de</strong> altă<br />
232
parte, prin efectul „mortis causa” al actului, care presupune că<br />
acesta produce efecte la <strong>de</strong>cesul soţului dispunător, când încetează<br />
şi comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />
- gestiunea sumelor <strong>de</strong> bani sau a titlurilor aflate în<br />
conturile <strong>de</strong>schise doar pe numele unuia <strong>din</strong>tre soţi. Soţul titular<br />
al contului are gestiunea exclusivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> provenienţa<br />
sau natura juridică a acestor bunuri (art. 317 alin. (2) <strong>din</strong><br />
N.C.civ.);<br />
- bunurile comune <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi şi care nu au natura juridică a bunurilor proprii,<br />
respectiv elementele unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri (art. 340 lit. c), teza a II-a coroborat cu art.<br />
327 care consacră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională a soţilor). Gestiunea<br />
exclusivă are în ve<strong>de</strong>re doar actele <strong>de</strong> gestiune curentă, ca<br />
excepţie <strong>de</strong> la regula gestiunii paralele. Nu se <strong>de</strong>rogă, însă, <strong>de</strong> la<br />
condiţia consimţământului conjunct al soţilor, în cazul actelor<br />
grave, dispoziţiile art. 346 şi ale art. 347 fiind aplicabile;<br />
- titlurile <strong>de</strong> valoare care, <strong>de</strong>şi sunt bunuri comune, soţul<br />
care este asociat exercită singur toate drepturile ce <strong>de</strong>curg <strong>din</strong><br />
această calitate (art. 349 alin. (2), teza a II-a).<br />
4.6. Gestiunea bunurilor proprii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong><br />
Potrivit art. 342, fiecare soţ poate folosi, administra şi<br />
dispune liber <strong>de</strong> bunurile sale proprii, în condiţiile legii.<br />
În absenţa unor dispoziţii speciale privind modalitatea <strong>de</strong><br />
realizare a gestiunii bunurilor proprii, îşi vor găsi aplicarea<br />
mecanismele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, ţinând seama însă, dacă este<br />
cazul, <strong>de</strong> regulile <strong>de</strong> protecţie care configurează regimul primar<br />
imperativ, care prevalează asupra oricăror altor dispoziţii; spre<br />
exemplu, dacă locuinţa conjugală este bun propriu al unuia <strong>din</strong>tre<br />
soţi, acesta nu poate dispune totuşi singur şi discreţionar <strong>de</strong><br />
imobilul în cauză (art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />
233
Secţiunea 5. Împărţeala (partajul) bunurilor comune în<br />
timpul căsătoriei<br />
5.1. Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />
potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
Preocuparea legiuitorului pentru protecţia comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri a soţilor a <strong>de</strong>terminat şi o viziune extrem <strong>de</strong> restrictivă cu<br />
privire la posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a pune capăt <strong>de</strong>vălmăşiei <strong>din</strong>tre ei<br />
în timpul căsătoriei, datorită temerii că o împărţeală 68 a bunurilor<br />
comune ar semnifica, <strong>de</strong> fapt, încetarea comunităţii, ceea ce era<br />
inadmisibil în concepţia redactorilor <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>. Altfel spus,<br />
prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la regula <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun potrivit căreia<br />
nimeni nu poate fi silit să rămână în indiviziune, în viziunea<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, proprietatea comună <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor a fost<br />
concepută ca fiind o proprietate comună organizată şi forţată,<br />
menită să dăinuie cât timp durează şi căsătoria.<br />
Aşa fiind, în acest cod au fost prevăzute doar două situaţii<br />
în care împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei a fost<br />
socotită admisibilă: la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre soţi, pentru<br />
motive temeinice şi la cererea creditorilor personali ai unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi, care a urmărit bunurile personale ale acestuia, ce s-au<br />
dovedit, însă, insuficiente pentru satisfacerea creanţei sale.<br />
Prima ipoteză a fost reglementată în art. 36 alin. (2)<br />
C.fam.: „Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime<br />
sau numai o parte <strong>din</strong>tre ele, se pot împărţi prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite<br />
<strong>de</strong>vin bunuri proprii. Bunurile neîmpărţite, precum şi cele ce se<br />
vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.”<br />
Din cuprinsul textului rezultă că, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>, împărţirea bunurilor comune la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
are un caracter excepţional, presupunând existenţa unor motive<br />
68 <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă foloseşte noţiunea <strong>de</strong> împărţeală: în Cartea VI,<br />
„Proceduri speciale”, Cap. VII 1 poartă titlul „Procedura împărţelii judiciare” (s.<br />
n.).<br />
234
temeinice. De asemenea, împărţirea se poate face doar pe cale<br />
ju<strong>de</strong>cătorească. Urmare împărţelii, bunurile comune supuse<br />
partajului vor <strong>de</strong>veni bunuri proprii. Bunurile comune care nu au<br />
fost împărţite îşi păstrează, firesc, acest caracter, după cum toate<br />
bunurile dobândite după partaj, în timpul căsătoriei, vor fi bunuri<br />
comune. Cu alte cuvinte, comunitatea <strong>de</strong> bunuri nu încetează, ci<br />
rămâne în fiinţă atâta timp cât va dura şi căsătoria.<br />
Evi<strong>de</strong>nt, partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />
produce efecte numai pentru viitor, prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile<br />
art. 786 C.civ.<br />
Cea <strong>de</strong>-a doua ipoteză face obiectul art. 33 alin. (2)<br />
C.fam. Astfel, după ce art. 33 alin. (1) preve<strong>de</strong> că „bunurile<br />
comune nu pot fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia <strong>din</strong>tre<br />
soţi”, alin. (2) al aceluiaşi text dispune: „Cu toate acestea, după<br />
urmărirea bunurilor proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor, creditorul său<br />
personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în<br />
măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.”<br />
Pentru a fi admisă o astfel <strong>de</strong> acţiune, este necesară<br />
în<strong>de</strong>plinirea următoarelor condiţii:<br />
a) creditorul personal al unuia <strong>din</strong>tre soţi să fi urmărit, în<br />
prealabil, bunurile proprii ale <strong>de</strong>bitorului său, ceea ce înseamnă că<br />
această acţiune are un caracter subsidiar;<br />
b) bunurile proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor să se fi dovedit<br />
neîn<strong>de</strong>stulătoare pentru acoperirea creanţei sale;<br />
c) obiectul acţiunii creditorului să îl constituie bunurile<br />
comune ale soţilor, însă numai în măsura acoperirii creanţei sale.<br />
Dacă instanţa constată că aceste condiţii sunt în<strong>de</strong>plinite,<br />
va admite acţiunea <strong>de</strong> partaj formulată <strong>de</strong> către creditor şi va<br />
dispune împărţeala bunurilor cerută <strong>de</strong> către acesta.<br />
Creditorii exercită acţiunea în împărţirea bunurilor comune<br />
în nume propriu, iar nu pe calea acţiunii oblice, în numele soţului<br />
<strong>de</strong>bitor, condiţiile <strong>de</strong> exercitare ale celor două acţiuni <strong>de</strong> partaj<br />
fiind diferite.<br />
235
Ca şi în cazul împărţirii bunurilor comune în timpul<br />
căsătoriei la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, vor <strong>de</strong>veni bunuri proprii<br />
numai bunurile comune împărţite la cererea creditorului şi<br />
atribuite fiecărui soţ (art. 33 alin. (3) C.fam.). Bunurile<br />
neîmpărţite, ca şi cele dobândite ulterior, vor fi bunuri comune,<br />
pentru că regimul matrimonial al comunităţii <strong>de</strong> bunuri îşi<br />
continuă existenţa atâta timp cât va dura căsătoria.<br />
Ambele cazuri <strong>de</strong> împărţire a bunurilor comune în timpul<br />
căsătoriei sunt ipoteze admise <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> în mod<br />
excepţional, nefiind permisă extin<strong>de</strong>rea lor şi la alte situaţii.<br />
Cu toate acestea, jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina au extins această<br />
posibilitate şi în alte cazuri, generate <strong>de</strong> aplicarea unor dispoziţii<br />
legale extrinseci <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, socotind că partajul bunurilor<br />
comune poate fi cerut şi în cazul confiscării speciale, ca măsură <strong>de</strong><br />
siguranţă dispusă potrivit <strong>Cod</strong>ului penal, precum şi în cadrul<br />
contestaţiei la executare, în condiţiile art. 400 1 <strong>din</strong> C.pr.civ.,<br />
respectiv în condiţiile art. 174 alin. (2) <strong>din</strong> O.G. nr. 92/2003<br />
privind <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură fiscală, republicată.<br />
5.2. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />
potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> Civil<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> menţine posibilitatea împărţirii bunurilor<br />
comune în timpul căsătoriei, cu precizarea că, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
reglementarea restrictivă <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, permite soţilor să<br />
recurgă oricând în timpul căsătoriei la un partaj amiabil.<br />
Astfel, potrivit art. 358, în timpul regimului comunităţii,<br />
bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act<br />
încheiat în formă autentică notarială, în caz <strong>de</strong> bună învoială, ori<br />
pe cale ju<strong>de</strong>cătorească, în caz <strong>de</strong> neînţelegere.<br />
Prin urmare, în timpul căsătoriei se poate face un partaj<br />
amiabil al bunurilor comune, prin act notarial, sau, în caz <strong>de</strong><br />
neînţelegere, pe cale ju<strong>de</strong>cătorească, fără însă ca legea să mai<br />
236
condiţioneze admisibilitatea acţiunii <strong>de</strong> partaj <strong>de</strong> dovada unor<br />
motive temeinice.<br />
La împărţirea bunurilor comune se aplică în mod<br />
corespunzător preve<strong>de</strong>rile art. 357 alin. (2), în sensul că se<br />
<strong>de</strong>termină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza<br />
contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la<br />
în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se<br />
prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.<br />
Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj <strong>de</strong>vin bunuri<br />
proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune.<br />
Alin. (4) al art. 358 consacră expres soluţia potrivit căreia<br />
regimul comunităţii nu încetează <strong>de</strong>cât în condiţiile legii, chiar<br />
dacă toate bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei.<br />
Prin urmare, bunurile care vor fi dobândite după partaj sunt<br />
supuse regimului comunităţii legale, <strong>de</strong>venind, după caz, bunuri<br />
comune sau bunuri proprii.<br />
În sfârşit, soluţiile prezentate privind împărţirea<br />
bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi se menţin şi în reglementarea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>.<br />
Astfel, art. 353 preve<strong>de</strong> expres că bunurile comune nu pot<br />
fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia <strong>din</strong>tre soţi. Cu toate<br />
acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor,<br />
creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă<br />
numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.<br />
Bunurile astfel împărţite <strong>de</strong>vin bunuri proprii şi pot fi urmărite <strong>de</strong><br />
creditorul personal.<br />
Secţiunea 6. Dispoziţii speciale <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> privind<br />
drepturile soţilor în lumina legislaţiei<br />
societăţilor comerciale<br />
Art. 348-349 conţin soluţii legislative exprese vizând<br />
problematica aportului în bunuri comune la constituirea unei<br />
237
persoane juridice. Textele sunt evi<strong>de</strong>nt binevenite, reglementând<br />
aspecte practice <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importante pentru constituirea<br />
societăţilor şi natura juridică a titlurilor <strong>de</strong> valoare.<br />
Astfel, potrivit art. 348 „(1) Bunurile comune pot face<br />
obiectul unui aport la societăţi, asociaţii sau fundaţii, în condiţiile<br />
legii, dispoziţiile art. 346 alin. (1) şi art. 347 aplicându-se în mod<br />
corespunzător.<br />
(2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociaţi<br />
soţii trebuie să <strong>de</strong>semneze un reprezentant comun, care poate fi<br />
oricare <strong>din</strong>tre ei sau un terţ, în condiţiile legii.”<br />
De asemenea, art. 349 preve<strong>de</strong> că: „(1) Sub sancţiunea<br />
prevăzută la art. 347, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate singur, fără<br />
acordul celuilalt soţ, să dispună <strong>de</strong> bunurile comune ca aport la o<br />
societate sau pentru dobândirea <strong>de</strong> părţi sociale ori, după caz, <strong>de</strong><br />
acţiuni. În cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt<br />
tranzacţionate pe o piaţă reglementată, soţul care nu şi-a dat<br />
acordul la întrebuinţarea bunurilor comune nu poate pretin<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile<br />
dobândite <strong>de</strong> terţi.<br />
(2) În toate cazurile, părţile sociale sau, după caz, acţiunile<br />
sunt bunuri comune. Cu toate acestea, soţul care a <strong>de</strong>venit asociat<br />
exercită singur toate drepturile ce <strong>de</strong>curg <strong>din</strong> această calitate.”<br />
În primul rând, se remarcă faptul că ipoteza avută în<br />
ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> art. 348 nu se reduce la sfera societăţilor comerciale 69 ,<br />
ci are în ve<strong>de</strong>re orice societate, inclusiv societatea <strong>civil</strong>ă 70 , precum<br />
şi asociaţiile şi fundaţiile 71 .<br />
69 Cu privire la reglementarea societăţilor comerciale, a se ve<strong>de</strong>a Legea nr.<br />
31/1990, republicată în M.Of. nr. 1066 <strong>din</strong> 17 noiembrie 2004, cu modificările<br />
şi completările ulterioare.<br />
70 Cu privire la contractul <strong>de</strong> societate, a se ve<strong>de</strong>a art. 1881-1954 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Aceste texte vor constitui <strong>dreptul</strong> comun în materia societăţilor.<br />
71 A se ve<strong>de</strong>a O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în<br />
M.Of. nr. 39 <strong>din</strong> 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.<br />
238
În al doilea rând, în ceea ce priveşte soluţiile preconizate,<br />
se pot i<strong>de</strong>ntifica următoarele aspecte principale:<br />
a) Art. 348 alin. (1) instituie regula potrivit căreia bunurile<br />
comune pot fi aduse ca aport la constituirea unei societăţi sau a<br />
unei asociaţii ori fundaţii. Aceasta nu reprezintă nicio noutate în<br />
raport cu reglementarea „<strong>de</strong> lege lata”;<br />
b) De asemenea, art. 348 alin. (1) instituie regula<br />
cogestiunii, indiferent <strong>de</strong> natura mobiliară sau imobiliară a<br />
bunului comun aportat şi indiferent dacă se aduce ca aport însuşi<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate sau un alt drept. Prin trimiterea la art. 346<br />
alin. (1) şi, respectiv art. 347 se înţelege că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
al gravităţii lor, legiuitorul a asimilat aportul unui act <strong>de</strong><br />
înstrăinare a bunului comun, motiv pentru care a impus condiţia<br />
consimţământului expres ambilor soţi.<br />
c) Alin. (2) al art. 348 are în ve<strong>de</strong>re, pe cale <strong>de</strong> consecinţă,<br />
ipoteza în care soţii <strong>de</strong>vin asociaţi, când trebuie să-şi <strong>de</strong>semneze<br />
un reprezentant comun, care poate fi unul <strong>din</strong>tre soţi sau un terţ, în<br />
condiţiile legii. Prin urmare, în această ipoteză, soţii exercită în<br />
comun calitatea <strong>de</strong> asociaţi. 72<br />
d) Art. 349 alin. (1) are în ve<strong>de</strong>re în mod special ipoteza<br />
societăţilor.<br />
Textul instituie regula cogestiunii, atât pentru actele prin<br />
care un soţ dispune aducerea unui bun comun ca aport la o<br />
societate (faza constituirii societăţii), cât şi pentru actele <strong>de</strong><br />
dobândire <strong>de</strong> părţi sociale sau <strong>de</strong> acţiuni cu bunuri comune (faza<br />
ulterioară constituirii societăţii). Prin aceasta, soluţia este diferită<br />
faţă <strong>de</strong> aceea <strong>de</strong> lege lata, care permitea unui singur soţ să facă<br />
toate aceste acte în temeiul mandatului tacit reciproc între soţi, cu<br />
72 După cum se poate observa, soluţia este i<strong>de</strong>ntică aceleia pe care o consacră în<br />
prezent art. 83, respectiv art. 102 <strong>din</strong> Legea nr. 31/1990.<br />
239
excepţia aportului <strong>de</strong> bunuri imobile pentru care se cererea<br />
consimţământul expres al ambilor soţi.<br />
Sancţiunea care se aplică în cazul în care lipseşte acordul<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi este nulitatea relativă a actului, prevăzută <strong>de</strong> art.<br />
347, cu excepţia cazului în care actul are ca obiect dobândirea <strong>de</strong><br />
acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată, când soţul care nu<br />
şi-a dat consimţământul poate cere numai daune-interese.<br />
e) Dată fiind natura comună a bunului adus ca aport, în<br />
toate cazurile, părţile sociale sau, după caz, acţiunile, sunt bunuri<br />
comune, dar soţul asociat exercită singur drepturile care <strong>de</strong>curg<br />
<strong>din</strong> această calitate. Aceasta înseamnă că suntem în prezenţa unei<br />
gestiuni exclusive.<br />
Secţiunea 7. Încetarea şi lichidarea comunităţii<br />
7.1. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu reglementează expres aspectele privind<br />
încetarea şi lichidarea regimului matrimonial.<br />
Art. 36 C.fam. are în ve<strong>de</strong>re doar împărţirea bunurilor<br />
comune la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, prin învoiala soţilor sau, în caz<br />
<strong>de</strong> neînţelegere, prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Totuşi, chiar sub imperiul regimului unic şi imperativ al<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri, problematica privind încetarea şi lichidarea<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri prezintă aspecte mult mai complexe, care nu<br />
se reduc la mecanismul împărţirii bunurilor comune ale soţilor.<br />
Astfel, este necesar să se stabilească data încetării<br />
comunităţii (a regimului matrimonial), natura juridică a<br />
comunităţii post-matrimoniale, iar în cadrul lichidării propriu-zise,<br />
pe lângă împărţirea bunurilor comune, trebuie avute în ve<strong>de</strong>re<br />
problemele legate <strong>de</strong> lichidarea pasivului matrimonial.<br />
240
7.1.1. Cauzele încetării regimului comunităţii<br />
legale<br />
Cauzele încetării regimului comunităţii legale coincid cu<br />
cele care produc disoluţia căsătoriei 73 , având în ve<strong>de</strong>re principiul<br />
potrivit căruia regimul matrimonial nu poate exista <strong>de</strong>cât în<br />
limitele temporale ale căsătoriei, ceea ce înseamnă că nu poate<br />
supravieţui disoluţiei căsătoriei.<br />
Art. 37 C.fam. distinge între încetarea căsătoriei prin<br />
moartea unuia <strong>din</strong>tre soţi sau prin <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a<br />
morţii unuia <strong>din</strong>tre ei [alin. (1)] şi <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ<br />
[alin. (2)].<br />
În plus, art. 19 şi urm. C.fam. reglementează nulitatea<br />
căsătoriei, în acest context interesând art. 24 alin. (1) <strong>din</strong> materia<br />
căsătoriei putative, potrivit căruia raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre<br />
bărbat şi femeie sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor<br />
privitoare la divorţ. Altfel spus, în cazul căsătoriei putative, când<br />
cel puţin unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea<br />
căsătoriei, căsătoria produce efecte juridice, inclusiv în ceea ce<br />
priveşte regimul matrimonial, până la constatarea nulităţii sau,<br />
după caz, anularea căsătoriei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească. Dacă,<br />
însă, ambii soţi au fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei<br />
lovite <strong>de</strong> nulitate, atunci nulitatea produce efecte retroactive,<br />
consi<strong>de</strong>rându-se că nu a existat niciodată căsătorie şi, <strong>de</strong>ci, nici<br />
regim matrimonial. În acest caz, nu se pune, aşadar, problema<br />
lichidării comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
În sfârşit, un caz special <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei este cel<br />
reglementat <strong>de</strong> art. 22 C.fam.<br />
În toate aceste cazuri, regimul matrimonial încetează la<br />
data la care s-a produs disoluţia căsătoriei, în funcţie <strong>de</strong> cauzele <strong>de</strong><br />
încetare, <strong>de</strong>sfacere sau <strong>de</strong>sfiinţare a căsătoriei.<br />
73 Noţiunea <strong>de</strong> disoluţie acoperă generic toate cauzele <strong>de</strong> încetare a regimului<br />
matrimonial: <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, încetarea căsătoriei, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei.<br />
241
Încetarea regimului matrimonial este, însă, distinctă <strong>de</strong><br />
problema privind lichidarea comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri,<br />
lichidare care presupune repartiţia activului şi a pasivului<br />
comunitar între soţi, potrivit regulilor care privesc împărţirea<br />
bunurilor comune, compensarea reciprocă a creanţelor etc.<br />
7.1.2. Data încetării comunităţii <strong>de</strong> bunuri la<br />
divorţ<br />
Efectul principal al <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin divorţ îl<br />
constituie încetarea regimului matrimonial pe data <strong>de</strong>sfacerii<br />
căsătoriei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească irevocabilă.<br />
Aceasta înseamnă că:<br />
- bunurile dobândite după această dată nu mai sunt<br />
comune, încetând, <strong>de</strong> altfel, distincţia între bunuri comune şi<br />
bunuri proprii;<br />
- prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc nu se mai aplică în<br />
raport cu bunurile comune;<br />
- obligaţiile asumate <strong>de</strong> soţi după această dată nu mai pot fi<br />
consi<strong>de</strong>rate comune, în sensul art. 32 C.fam.<br />
Bunurile comune ale soţilor, la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />
urmează să fie împărţite, <strong>de</strong>oarece, după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei şi<br />
încetarea regimului matrimonial, re<strong>de</strong>vine activ principiul <strong>din</strong><br />
<strong>dreptul</strong> comun, potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să<br />
rămână în indiviziune.<br />
Împărţeala bunurilor comune se poate face chiar în cadrul<br />
procedurii <strong>de</strong> divorţ, dar, <strong>de</strong> regulă, în practică, împărţeala<br />
bunurilor comune poate să intervină la o dată mult ulterioară<br />
rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />
Pentru acest <strong>din</strong> urmă caz, se pune problema <strong>de</strong> a şti dacă<br />
bunurile comune ale soţilor rămân şi după divorţ în proprietate<br />
comună în <strong>de</strong>vălmăşie sau dacă proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor se<br />
transformă <strong>de</strong> drept, prin efectul divorţului, în proprietate pe cotepărţi.<br />
242
Se consi<strong>de</strong>ră că proprietatea comună continuă să-şi<br />
păstreze caracterul <strong>de</strong>vălmaş şi după divorţ, până la data<br />
împărţelii, cotele-părţi nefiind <strong>de</strong>terminate, ci doar <strong>de</strong>terminabile.<br />
Dincolo, însă, <strong>de</strong> această problemă teoretică, interesul<br />
practic este <strong>de</strong> a şti cum se exercită drepturile foştilor soţi asupra<br />
bunurilor comune, până la efectuarea împărţelii, în condiţiile în<br />
care, dată fiind încetarea regimului matrimonial, nu mai pot fi<br />
aplicate regulile <strong>de</strong> gestiune a bunurilor comune care au funcţionat<br />
în timpul căsătoriei şi care erau specifice regimului matrimonial al<br />
comunităţii legale. Astfel, prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între<br />
soţi nu-şi mai găseşte aplicare. Bunurile dobândite ulterior<br />
divorţului sunt proprietate exclusivă a fostului soţ dobânditor, iar<br />
datoriile făcute <strong>de</strong> fiecare <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt, <strong>de</strong> asemenea,<br />
exclusive soţului care şi le-a asumat.<br />
Cât priveşte gestiunea bunurilor comune după <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, în lipsa unei reglementări exprese, ar trebui să<br />
acceptăm că sunt aplicabile, cu unele adaptări, regulile <strong>dreptul</strong>ui<br />
comun în materia indiviziunii (precum regula unanimităţii), iar nu<br />
regulile <strong>de</strong> gestiune a bunurilor specifice regimului matrimonial al<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri, <strong>de</strong>oarece căsătoria a fost <strong>de</strong>sfăcută, iar<br />
regimul matrimonial a încetat. Aceste “adaptări” ale <strong>dreptul</strong>ui<br />
comun la proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă presupun că: fostul soţ nu poate<br />
să înstrăineze cota sa <strong>de</strong> proprietate <strong>din</strong> bunurile comune, pentru<br />
că aceasta nu este <strong>de</strong>terminată; creditorii comuni ai soţilor<br />
păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a urmări pentru realizarea creanţei lor<br />
totalitatea bunurilor comune, <strong>de</strong>ci <strong>dreptul</strong> lor nu este modificat<br />
prin încetarea regimului matrimonial.<br />
În concluzie, se poate spune că regimul matrimonial<br />
încetează <strong>de</strong> drept, pentru viitor, prin efectul hotărârii irevocabile<br />
<strong>de</strong> divorţ, dar comunitatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor poate continua să<br />
supravieţuiască până la realizarea lichidării, respectiv a<br />
împărţelii bunurilor comune.<br />
243
Nu se confundă, aşadar, încetarea regimului comunităţii<br />
legale cu încetarea proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe a soţilor.<br />
7.1.3. Partajul bunurilor comune<br />
7.1.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> partaj.<br />
Art. 36 alin. (1) C.fam. preve<strong>de</strong>: „La <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />
bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora.<br />
Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va<br />
hotărî instanţa ju<strong>de</strong>cătorească.” Din acest text rezultă că<br />
împărţeala bunurilor comune, la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, se poate<br />
face prin bună învoială sau prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
7.1.3.2. Împărţirea bunurilor comune prin bună învoială.<br />
A. Momentul când învoiala poate avea loc. Sintagma „la<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei”, folosită <strong>de</strong> art. 36 alin. (1) C.fam.,<br />
semnifică momentul la care învoiala părţilor îşi produce efectele.<br />
Învoiala poate avea loc, după caz:<br />
a) concomitent cu pronunţarea hotărârii <strong>de</strong> divorţ: soţii<br />
<strong>de</strong>pun o tranzacţie asupra partajului, încheiată potrivit art. 1704 –<br />
1717 C.civ., la dosarul <strong>de</strong> divorţ, <strong>de</strong> care ju<strong>de</strong>cătorul va lua act şi<br />
va pronunţa asupra partajului o hotărâre <strong>de</strong> expedient, conform<br />
art. 271-273 <strong>din</strong> C.pr.civ.;<br />
b) în timpul procesului <strong>de</strong> divorţ, tot printr-o tranzacţie,<br />
încheiată în faţa instanţei sau în faţa notarului public, <strong>de</strong> care<br />
ju<strong>de</strong>cătorul va lua act tot în condiţiile art. 271-273 <strong>din</strong> C.pr.civ.<br />
În ambele aceste cazuri, tranzacţia îşi va produce efectele<br />
numai la data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei, adică la data rămânerii<br />
irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ, conform art. 39 alin. (1) C.fam.<br />
c) după divorţ.<br />
244
Dacă învoiala soţilor intervine anterior intentării acţiunii<br />
<strong>de</strong> divorţ, ea este nulă absolut, potrivit art. 30 alin. (2) C.fam.,<br />
<strong>de</strong>oarece contravine regimului matrimonial al comunităţii. Totuşi,<br />
în temeiul principiului conversiunii actelor juridice, convenţia<br />
astfel încheiată poate valora mijloc <strong>de</strong> probă cu privire la existenţa<br />
şi valoarea bunurilor comune într-un viitor proces <strong>de</strong> partaj.<br />
B. Obiectul învoielii soţilor. Soţii se pot învoi să<br />
transforme <strong>de</strong>vălmăşia în indiviziune – caz în care nu este vorba<br />
<strong>de</strong> partaj, ci doar <strong>de</strong> stabilirea contribuţiei fiecăruia la dobândirea<br />
bunurilor comune şi, pe cale <strong>de</strong> consecinţă, a cotelor - părţi <strong>din</strong><br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate comună – sau să împartă bunurile în<br />
materialitatea lor, realizând un partaj propriu-zis.<br />
C. Forma învoielii soţilor. Soţii pot încheia actul <strong>de</strong> partaj<br />
în forma unui înscris sub semnătură privată sau a unui înscris<br />
autentic, legea neprevăzând o anumită formă ad validitatem<br />
pentru actul juridic al împărţelii. Forma scrisă poate fi cerută ad<br />
probationem, cum este cazul art. 1191 C.civ. sau al art. 1705<br />
C.civ., în cazul tranzacţiei.<br />
7.1.3.3. Împărţirea bunurilor comune prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Ju<strong>de</strong>carea oricărei cereri <strong>de</strong> împărţeală privind bunuri<br />
asupra cărora părţile au un drept <strong>de</strong> proprietate comună se face cu<br />
procedura prevăzută în <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă (art. 673¹-<br />
673 14 ).<br />
Dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile<br />
supuse împărţelii, calitatea <strong>de</strong> coproprietar, cota-parte ce se cuvine<br />
fiecăruia şi creanţele născute <strong>din</strong> starea <strong>de</strong> proprietate comună pe<br />
care coproprietarii le au unii faţă <strong>de</strong> alţii.<br />
În ceea ce priveşte bunurile supuse împărţelii, instanţa<br />
trebuie să stabilească, practic, compunerea masei <strong>de</strong> împărţit în<br />
care intră numai bunurile comune ale soţilor existente la data<br />
împărţelii.<br />
245
De asemenea, ju<strong>de</strong>cătorul este obligat să stabilească, pe<br />
baza susţinerilor părţilor şi a probelor administrate în cauză,<br />
contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, pentru<br />
că, pe baza acestei contribuţii, va stabili cotele-părţi conform<br />
cărora va dispune partajarea bunurilor.<br />
Jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina au i<strong>de</strong>ntificat o serie <strong>de</strong> criterii<br />
care pot fi avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea cotelor <strong>de</strong> contribuţie a<br />
soţilor la dobândirea bunurilor comune:<br />
- cotele <strong>de</strong> contribuţie se stabilesc raportat la totalitatea<br />
bunurilor comune, ca o masă patrimonială, şi nu pentru bunuri<br />
privite izolat, individual <strong>de</strong>terminate;<br />
- <strong>din</strong> egalitatea soţilor, prevăzută <strong>de</strong> lege (art. 1 alin. (4) şi<br />
art. 25 C.fam.), se poate <strong>de</strong>duce o prezumţie simplă privind<br />
egalitatea contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune;<br />
- <strong>din</strong> probele administrate în cauză, pot să rezulte, însă, în<br />
mod concret, cote diferite <strong>de</strong> contribuţie ale soţilor la dobândirea<br />
bunurilor comune, diferenţa putând să meargă până la o cotă <strong>de</strong><br />
100 % pentru un soţ şi <strong>de</strong> 0% pentru celălalt. În jurispru<strong>de</strong>nţa<br />
recentă, tot mai frecvent instanţele stabilesc cote <strong>de</strong> contribuţie<br />
inegale.<br />
Pentru stabilirea cotelor, pot fi avute în ve<strong>de</strong>re o serie <strong>de</strong><br />
împrejurări, după cum urmează: veniturile fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi;<br />
munca efectivă a fiecărui soţ în gospodărie şi pentru creşterea<br />
copiilor; separaţia în fapt a soţilor şi contribuţia singulară a unuia<br />
<strong>din</strong>tre ei, pe perioada separaţiei, la dobândirea bunurilor comune;<br />
- valoarea bunurilor proprii ale unui soţ nu are influenţă în<br />
privinţa <strong>de</strong>terminării cotei sale <strong>de</strong> contribuţie la dobândirea<br />
bunurilor comune;<br />
- sumele plătite <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, în timpul căsătoriei, cu<br />
titlu <strong>de</strong> obligaţie personală (cum ar fi întreţinerea unui copil <strong>din</strong><br />
altă căsătorie) vor fi avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea cotelor <strong>de</strong><br />
contribuţie.<br />
Pentru dovada contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor<br />
comune pot fi administrate orice mijloace <strong>de</strong> probă.<br />
246
Aceste reguli generale se menţin şi în reglementarea<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
7.1.3.4. Efectele partajului.<br />
Fie că are loc prin bună învoială sau pe cale judiciară, ca<br />
urmare a partajului, bunurile comune <strong>de</strong>vin bunuri proprietate<br />
exclusivă 74 a fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi, potrivit modalităţilor<br />
concrete <strong>de</strong> împărţire (în natură sau prin atribuire).<br />
În ceea ce priveşte efectele partajului, se pune problema <strong>de</strong><br />
a <strong>de</strong>termina dacă şi în ce măsură împărţirea bunurilor comune<br />
produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun al partajului prevăzut<br />
<strong>de</strong> art. 786 C.civ., potrivit căruia fiecare coproprietar este<br />
consi<strong>de</strong>rat proprietar exclusiv al bunurilor care i s-au atribuit <strong>de</strong><br />
la data dobândirii lor şi că niciodată nu a fost proprietar asupra<br />
celorlalte bunuri.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că trebuie să se facă distincţie între două<br />
ipoteze:<br />
a) când împărţirea bunurilor comune se realizează la<br />
divorţ, partajul nu produce efecte <strong>de</strong>cât pentru viitor. Fiind în<br />
prezenţa unei comunităţi <strong>de</strong> bunuri organizată şi strict<br />
reglementată <strong>de</strong> lege, iar nu în prezenţa unei proprietăţi comune<br />
temporare, partajul nu poate produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />
comun. În această ipoteză, partajul are <strong>de</strong>ci efect constitutiv;<br />
b) când împărţirea bunurilor comune se face după divorţ,<br />
atunci partajul produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, până<br />
74 Este incorect să se spună că bunurile împărţite la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>de</strong>vin<br />
bunuri proprii, <strong>de</strong>oarece regimul matrimonial a încetat, <strong>de</strong>ci nu mai poate fi<br />
utilizată distincţia între bunuri comune şi bunuri proprii. Bunurile <strong>de</strong>vin<br />
proprietate exclusivă a fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi. Numai în cazul în care<br />
împărţirea bunurilor comune se realizează în timpul căsătoriei, bunurile astfel<br />
împărţite <strong>de</strong>vin proprii, <strong>de</strong>oarece, chiar şi în condiţiile unui asemenea partaj,<br />
regimul matrimonial continuă să funcţioneze şi, prin urmare, este necesară<br />
calificarea bunurilor ca fiind comune sau proprii.<br />
247
la data divorţului, respectiv a rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong><br />
divorţ. În această ipoteză, partajul are <strong>de</strong>ci efect <strong>de</strong>clarativ, în<br />
sensul că efectele se produc <strong>de</strong> la data divorţului, <strong>de</strong>oarece <strong>de</strong> la<br />
această dată a încetat regimul matrimonial, iar proprietatea<br />
comună <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor a continuat să existe doar ca o<br />
comunitate post-matrimonială <strong>de</strong> tranziţie.<br />
7.2. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit <strong>noul</strong>ui<br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
7.2.1. Cazurile <strong>de</strong> încetare a regimului<br />
matrimonial<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine<br />
dispoziţii explicite în această materie.<br />
Potrivit art. 319 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., regimul<br />
matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea,<br />
<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei.<br />
De asemenea, art. 355 alin. (1) preve<strong>de</strong> că: „La încetarea<br />
comunităţii, aceasta se lichi<strong>de</strong>ază prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească sau<br />
act autentic notarial.”, iar, potrivit alin. (3), „Când comunitatea<br />
încetează prin <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre soţi, lichidarea se face între<br />
soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului <strong>de</strong>cedat. În acest caz,<br />
obligaţiile soţului <strong>de</strong>cedat se divid între moştenitori proporţional<br />
cu cotele ce le revin <strong>din</strong> moştenire.”<br />
În cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea<br />
nulităţii, anularea sau <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, lichidarea se face între<br />
soţi.<br />
În cazul în care comunitatea încetează prin moartea unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi<br />
moştenitorii soţului <strong>de</strong>cedat, în sensul că: mai întâi se stabileşte<br />
cota care revine fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />
apoi cota <strong>din</strong> comunitate care revine soţului <strong>de</strong>cedat se inclu<strong>de</strong> în<br />
masa succesorală.<br />
248
Soluţiile nu prezintă elemente <strong>de</strong> noutate faţă <strong>de</strong> actuala<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă, dar prezintă avantajul incontestabil al unei<br />
reglementări explicite.<br />
7.2.2. Data încetării regimului comunităţii legale<br />
Pornind <strong>de</strong> la soluţia conferită în doctrină sub imperiul<br />
<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 356 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „Dacă regimul<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri încetează prin <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, foştii<br />
soţi rămân coproprietari în <strong>de</strong>vălmăşie asupra bunurilor comune<br />
până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia.”<br />
De asemenea, potrivit art. 355 alin. (2), „Până la<br />
finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa<br />
bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor”.<br />
Prin urmare, ţinând seama <strong>de</strong> soluţiile preconizate în<br />
doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, se face<br />
distincţie între încetarea regimului matrimonial şi încetarea<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
Deşi textul se referă doar la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, el este<br />
aplicabil şi în cazul <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei putative, când se aplică<br />
prin asemănare dispoziţiile <strong>de</strong> la divorţ, potrivit art. 304 alin. (2).<br />
De asemenea, aceeaşi este soluţia şi în cazul în care se<br />
realizează modificarea regimului comunităţii legale prin<br />
înlocuirea lui cu un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri (art. 369-370),<br />
<strong>de</strong>oarece şi în acest caz comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri încetează.<br />
Totodată, <strong>de</strong>şi art. 356 este plasat în secţiunea referitoare<br />
la regimul comunităţii legale, el se aplică şi comunităţii<br />
convenţionale, în lumina art. 368.<br />
Dacă soţii nu au procedat la împărţirea bunurilor comune<br />
odată cu încetarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri (prin <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei putative sau înlocuirea<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri cu separaţia <strong>de</strong> bunuri), comunitatea <strong>de</strong><br />
bunuri supravieţuieşte, iar proprietatea comună a soţilor va avea în<br />
continuare natura juridică a unei proprietăţi <strong>de</strong>vălmaşe.<br />
249
Potrivit art. 668 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) Dacă se naşte prin<br />
efectul legii, proprietatea în <strong>de</strong>vălmăşie este supusă dispoziţiilor<br />
acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele<br />
privind regimul comunităţii legale.<br />
(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în <strong>de</strong>vălmăşie este<br />
un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale<br />
se aplică în mod corespunzător.”<br />
Regimul comunităţii legale a soţilor este, aşadar,<br />
consi<strong>de</strong>rat ca fiind regimul <strong>de</strong> drept comun în materia<br />
proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe.<br />
Aceasta înseamnă că, practic, în ipoteza în care nu s-a<br />
făcut lichidarea la divorţ, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor<br />
supravieţuieşte, iar regulile privind gestiunea bunurilor comune<br />
sunt tot cele aplicabile în timpul căsătoriei, respectiv cele ale<br />
comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri. Legiuitorul a optat, prin această<br />
soluţie, pentru o supravieţuire a regulilor aplicabile regimului<br />
matrimonial al comunităţii <strong>de</strong> bunuri, punând astfel capăt<br />
controverselor doctrinare generate <strong>de</strong> absenţa unui text clarificator<br />
în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />
Precizăm că, atunci când comunitatea <strong>de</strong> bunuri încetează<br />
odată cu încetarea regimului matrimonial (divorţ, <strong>de</strong>sfiinţarea<br />
căsătoriei putative), vor continua să se aplice doar preve<strong>de</strong>rile<br />
legale <strong>din</strong> materia comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri care reflectă<br />
regimul proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe (cum sunt cele referitoare la<br />
gestiunea bunurilor), iar nu şi celelalte dispoziţii legale specifice<br />
regimurilor matrimoniale (<strong>de</strong> exemplu, cele care ţin <strong>de</strong> regimul<br />
primar imperativ).<br />
Evi<strong>de</strong>nt, după încetarea comunităţii, regulile specifice<br />
acesteia sunt aplicabile numai bunurilor comune dobândite în<br />
timpul acesteia.<br />
Bunurile dobândite după divorţ sau, în cazul căsătoriei<br />
putative, după <strong>de</strong>sfiinţarea acesteia, sunt proprietate exclusivă a<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi şi nu mai alimentează comunitatea <strong>de</strong><br />
bunuri.<br />
250
Tot astfel, nu mai sunt bunuri comune bunurile dobândite<br />
după înlocuirea comunităţii cu separaţia <strong>de</strong> bunuri.<br />
7.2.3. Lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
7.2.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> lichidare.<br />
Potrivit art. 320 <strong>din</strong> N.C.civ., „În caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong><br />
schimbare, regimul matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin<br />
bună învoială sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară.<br />
Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong>finitivă sau, după caz, înscrisul<br />
întocmit în formă autentică notarială constituie act <strong>de</strong> lichidare”.<br />
Tot astfel, art. 355 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că “La<br />
încetarea comunităţii, aceasta se lichi<strong>de</strong>ază prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească sau act autentic notarial.”<br />
În esenţă, soluţia este aceeaşi ca şi cea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>familiei</strong>, în sensul că lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri se poate<br />
face prin bună învoială sau prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Aspectul inovator adus <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> constă în faptul<br />
că, în ceea ce priveşte lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri prin<br />
învoiala soţilor, la încetarea comunităţii, se instituie expres<br />
condiţia formei autentice notariale.<br />
Condiţia actului notarial poate fi consi<strong>de</strong>rată excesivă,<br />
având în ve<strong>de</strong>re faptul că, în materia partajului, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />
impune o asemenea condiţie. Astfel, art. 670 preve<strong>de</strong> doar că<br />
partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească, în condiţiile legii. Actul <strong>de</strong> partaj trebuie să<br />
îmbrace forma autentică numai în cazul imobilelor, potrivit art.<br />
680 alin. (2).<br />
7.2.3.2. Lichidarea comunităţii. Efectele partajului.<br />
Potrivit art. 357, „(1) În cadrul lichidării comunităţii,<br />
fiecare <strong>din</strong>tre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va<br />
proceda la partajul bunurilor comune.<br />
251
(2) În acest scop, se <strong>de</strong>termină mai întâi cota-parte ce<br />
revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea<br />
bunurilor comune, cât şi la în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune. Până<br />
la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.<br />
(3) Dispoziţiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod<br />
corespunzător.” 75<br />
Textul <strong>de</strong>scrie succint mecanismul lichidării comunităţii<br />
legale, care implică partajul bunurilor comune şi lichidarea<br />
datoriilor, valorificând soluţiile <strong>de</strong>ja consacrate în doctrină şi<br />
jurispru<strong>de</strong>nţă. Ca şi aspect <strong>de</strong> noutate, prin alin. (2) teza a II-a se<br />
instituie o prezumţie legală simplă că soţii au avut o contribuţie<br />
egală.<br />
Aceste dispoziţii speciale se completează cu preve<strong>de</strong>rile<br />
generale <strong>din</strong> materia partajului (art. 669-685), care, potrivit art.<br />
686, sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent <strong>de</strong><br />
izvorul lor, precum şi celor aflate în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />
Se menţin regulile referitoare la împărţire, aplicabile şi<br />
„<strong>de</strong> lege lata”.<br />
Astfel, potrivit art. 676, partajul bunurilor comune se va<br />
face în natură, proporţional cu cota parte a fiecărui coproprietar.<br />
Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în<br />
natură, partajul se va face în unul <strong>din</strong>tre următoarele moduri:<br />
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în<br />
favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;<br />
75 Trimiterea la art. 364 alin. (2) <strong>din</strong> materia regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri este<br />
curioasă. Acest text preve<strong>de</strong>: “Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru<br />
obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite<br />
ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong> creşterea şi educarea copiilor.” În realitate, în<br />
cadrul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri, potrivit art. 352, răspun<strong>de</strong>rea soţilor cu<br />
bunurile proprii este solidară pentru toate datoriile comune, care trebuie avute<br />
în ve<strong>de</strong>re la lichidarea regimului matrimonial, iar nu doar pentru datoriile<br />
asumate pentru acoperirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong><br />
creşterea şi educarea copiilor.<br />
252
) vânzarea bunului în modul stabilit <strong>de</strong> coproprietari ori,<br />
în caz <strong>de</strong> neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi<br />
distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte<br />
a fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />
În ceea ce priveşte efectele partajului, în concepţia <strong>noul</strong>ui<br />
<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> împărţeala bunurilor aflate în coproprietate produce<br />
efect constitutiv, adică numai pentru viitor, ţinând totodată cont <strong>de</strong><br />
efectul constitutiv al cărţii funciare.<br />
Astfel, potrivit art. 680, „(1) Fiecare coproprietar <strong>de</strong>vine<br />
proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor <strong>de</strong><br />
bani ce i-au fost atribuite numai cu începere <strong>de</strong> la data stabilită în<br />
actul <strong>de</strong> partaj, dar nu mai <strong>de</strong>vreme <strong>de</strong> data încheierii actului, în<br />
cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, <strong>de</strong> la data rămânerii<br />
<strong>de</strong>finitive a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti.<br />
(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se<br />
produc numai dacă actul <strong>de</strong> partaj încheiat în formă autentică sau<br />
hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească rămasă <strong>de</strong>finitivă, după caz, au fost<br />
înscrise în cartea funciară.”<br />
253
CAPITOLUL 5<br />
Regimuri matrimoniale convenţionale<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează ca regimuri matrimoniale<br />
convenţionale regimul comunităţii convenţionale (art. 366-368) şi<br />
regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri (art. 360-365). Regimul participării<br />
la achiziţii nu a fost reţinut printre mo<strong>de</strong>lele alternative la regimul<br />
legal al comunităţii, fiind consi<strong>de</strong>rat un regim complicat, lipsit <strong>de</strong><br />
orice tradiţie în România şi care nu ar fi <strong>de</strong> natură să înregistreze<br />
un interes <strong>de</strong>osebit, chiar dacă în varianta <strong>din</strong> 2000 a proiectului<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se propunea reglementarea şi a acestui tip <strong>de</strong><br />
regim matrimonial.<br />
Secţiunea 1. Regimul comunităţii convenţionale<br />
1.1. Preliminarii.<br />
Reglementat <strong>de</strong> art. 366-368 <strong>din</strong> N.C.civ., regimul<br />
comunităţii convenţionale poate fi ales <strong>de</strong> viitorii soţi sau <strong>de</strong> soţi<br />
prin încheierea unei convenţii matrimoniale.<br />
Art. 367 preve<strong>de</strong> o listă cu caracter limitativ a stipulaţiilor<br />
posibile, acest caracter al enumerării putând fi <strong>de</strong>sprins <strong>din</strong><br />
ipoteza normativă a art. 366, un<strong>de</strong> se statuează clar că <strong>de</strong>rogările<br />
<strong>de</strong> la regimul legal sunt permise „în condiţiile şi limitele<br />
prevăzute în prezenta secţiune”.<br />
Prin această tehnică <strong>de</strong> reglementare, libertatea <strong>de</strong> acţiune<br />
a soţilor este îngrădită, stipulaţiile convenţionale trebuind a se<br />
circumscrie perimetrului îngust trasat <strong>de</strong> legiuitor. Se impune<br />
totuşi precizarea că, în funcţie <strong>de</strong> interesele concrete, opţiunea<br />
soţilor poate viza una sau mai multe <strong>din</strong>tre clauzele prevăzute la<br />
art. 367 lit. a)-e), fiind permisă aşadar cumularea lor, după cum<br />
rezultă expres <strong>din</strong> partea introductivă a aceluiaşi articol.<br />
Toate aspectele care nu au făcut obiectul unor <strong>de</strong>rogări<br />
convenţionale vor fi supuse dispoziţiilor privind regimul<br />
comunităţii legale (reduse la achiziţii).<br />
254
Clauzele unei comunităţi convenţionale, pe care soţii le pot<br />
combina în limitele permise <strong>de</strong> art. 367, (<strong>de</strong>sigur sub rezerva<br />
respectării dispoziţiilor <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică <strong>din</strong> structura regimului<br />
primar imperativ), vizează compoziţia comunităţii, gestiunea sa,<br />
precum şi lichidarea şi partajul său, aspecte pe care le vom<br />
analiza în cele ce urmează.<br />
1.2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii.<br />
În funcţie <strong>de</strong> interesele patrimoniale concrete, <strong>de</strong><br />
aspiraţiile, mentalităţile ori alte circumstanţe particulare, soţii pot<br />
opta pentru o comunitate <strong>de</strong> bunuri mai extinsă sau mai restrânsă<br />
<strong>de</strong>cât cea legală.<br />
1.2.1. Comunitatea extinsă<br />
Potrivit art. 367 lit. a), convenţia matrimonială poate viza<br />
„inclu<strong>de</strong>rea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte<br />
sau după încheierea căsătoriei, cu excepţia celor prevăzute la art.<br />
340 lit. b) şi c)”.<br />
Neîndoielnic, se vor supune acestui regim matrimonial<br />
alternativ soţii care sunt animaţi <strong>de</strong> un puternic spirit comunitar.<br />
În ceea ce priveşte compoziţia activului matrimonial, pe<br />
lângă bunurile consi<strong>de</strong>rate comune (în <strong>de</strong>vălmăşie) sub imperiul<br />
regimului legal, în structura activului se vor regăsi acele bunuri<br />
proprii, dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, cărora<br />
soţii, prin clauzele convenţiei matrimoniale, le-au imprimat o<br />
apartenenţă comunitară.<br />
În primul rând, după cum se statuează în art. 367 lit. a),<br />
îşi vor păstra caracterul <strong>de</strong> bunuri proprii acelea prevăzute <strong>de</strong> art.<br />
340 lit. b) şi c), o <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la această regulă prin convenţie<br />
matrimonială nefiind posibilă, faţă <strong>de</strong> intenţia univocă a<br />
legiuitorului. Art. 340 lit. b) vizează bunurile <strong>de</strong> uz personal, în<br />
vreme ce, în ipoteza normativă a lit. c), se face referire la<br />
255
„bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă nu<br />
sunt elemente ale unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />
comunitatea <strong>de</strong> bunuri”.<br />
În al doilea rând, în cazul liberalităţilor, nu vor putea face<br />
parte <strong>din</strong> activul comunitar, (in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> cele stipulate în<br />
cuprinsul convenţiei matrimoniale), acele bunuri cu privire la care<br />
donatorul ori testatorul a prevăzut expres că vor fi proprietatea<br />
exclusivă a soţului gratificat. Deşi nu există o dispoziţie în acest<br />
sens, apreciem că soluţia se impune pentru a respecta astfel voinţa<br />
dispunătorului, fiind în<strong>de</strong>obşte cunoscut că liberalităţile sunt acte<br />
juridice intuitu personae, făcute în consi<strong>de</strong>rarea persoanei<br />
gratificate.<br />
În al treilea rând, modul <strong>de</strong> redactare a art. 367 lit. a),<br />
precum şi lipsa unei reglementări speciale a comunităţii universale<br />
<strong>de</strong> bunuri, ridică problema <strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina dacă părţile pot extin<strong>de</strong><br />
comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri până la limita maximă a unei<br />
comunităţi universale.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că nimic nu împiedică soţii să extindă<br />
comunitatea legală până la o comunitate universală, ceea ce ar<br />
presupune că intră în comunitate toate bunurile prezente şi viitoare<br />
ale soţilor, cu excepţia bunurilor <strong>de</strong> uz personal şi a celor <strong>de</strong>stinate<br />
exercitării unei profesii [art. 340 lit. b) şi c)].<br />
Astfel, folosirea sintagmei „a unor bunuri proprii” nu are<br />
în ve<strong>de</strong>re limitarea posibilităţii soţilor <strong>de</strong> a inclu<strong>de</strong> în comunitate<br />
toate celelalte bunuri care în regimul comunităţii legale sunt<br />
consi<strong>de</strong>rate proprii, cu excepţia bunurilor <strong>de</strong> uz personal şi a celor<br />
<strong>de</strong>stinate exercitării unei profesii. În realitate, referirea textului la<br />
unele bunuri proprii trebuie privită în raport cu faptul că alte<br />
bunuri proprii, cum sunt cele <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate<br />
exercitării unei profesii nu pot fi în niciun caz incluse în<br />
comunitate.<br />
256
Pe <strong>de</strong> altă parte, faptul că aceste două categorii <strong>de</strong> bunuri<br />
proprii nu pot fi incluse în comunitate nu alterează cu nimic<br />
calificarea regimului ca fiind unul <strong>de</strong> comunitate universală.<br />
Aceasta nu trebuie concepută ca fiind incompatibilă cu noţiunea<br />
<strong>de</strong> bunuri proprii. Existenţa celor două categorii <strong>de</strong> bunuri proprii<br />
se justifică şi în cadrul comunităţii universale <strong>de</strong> bunuri prin aceea<br />
că asigură, în cadrul unei simbioze aproape totale, o minimă<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă patrimonială a soţilor, necesară ca şi o garanţie a<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei lor personale.<br />
Prin urmare, soţii au <strong>de</strong>plina libertate <strong>de</strong> a <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />
inclu<strong>de</strong>rea în activul comunitar a unor bunuri care, sub imperiul<br />
regimului legal, sunt calificate ca fiind bunuri proprii: spre<br />
exemplu, drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală [art.<br />
340 lit. d)], sumele <strong>de</strong> bani ori valorile care înlocuiesc un bun<br />
propriu [art. 340 lit. g)], fructele bunurilor proprii [art. 340 lit. h)]<br />
etc.<br />
1.2.2. Comunitatea restrânsă<br />
Dacă sub imperiul reglementării <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />
opiniile exprimate în literatura <strong>de</strong> specialitate sunt unanime în<br />
sensul că nu se pot încheia convenţii având ca obiect suprimarea<br />
ori micşorarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri, sancţiunea care intervine<br />
fiind nulitatea absolută, art. 367 lit. b) <strong>din</strong> N.C.civ. permite soţilor<br />
stipularea unor clauze convenţionale vizând „restrângerea<br />
comunităţii la bunurile anume <strong>de</strong>terminate în convenţia<br />
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul<br />
căsătoriei”.<br />
În cuprinsul convenţiei matrimoniale este necesar ca<br />
bunurile ce vor intra în structura activului comunitar, potrivit<br />
voinţei soţilor, să fie foarte clar <strong>de</strong>terminate: în cazul bunurilor<br />
prezente, prin <strong>de</strong>scrierea elementelor relevante <strong>de</strong> individualizare<br />
a lor; pentru bunurile viitoare, prin precizarea criteriilor generice<br />
care să permită i<strong>de</strong>ntificarea acestora, evi<strong>de</strong>nt, la momentul<br />
dobândirii, care prin ipoteză este ulterior datei <strong>de</strong> încheiere a<br />
257
convenţiei matrimoniale (spre exemplu, soţii pot stipula intrarea în<br />
comunitate a unui fond <strong>de</strong> comerţ care nu există la momentul<br />
instituirii clauzei).<br />
Neîndoielnic, un rol important va avea notarul public<br />
chemat să autentifice convenţia matrimonială, menirea lui fiind<br />
aceea <strong>de</strong> a surprin<strong>de</strong> fi<strong>de</strong>l intenţia soţilor şi <strong>de</strong> a configura în mod<br />
corespunzător toate aceste clauze.<br />
Pentru toate celelalte aspecte care nu au făcut obiectul<br />
unor stipulaţii exprese, (spre exemplu, administrarea bunurilor<br />
comune, lichidarea comunităţii convenţionale etc.), vor fi<br />
aplicabile în completare dispoziţiile privind regimul comunităţii<br />
legale, conform celor statuate la art. 368.<br />
1.3. Clauze <strong>de</strong> modificare a gestiunii bunurilor<br />
Potrivit art. 367 lit. c) teza I, în cuprinsul convenţiei<br />
matrimoniale se poate stipula „obligativitatea acordului ambilor<br />
soţi pentru încheierea anumitor acte <strong>de</strong> administrare”.<br />
Unele precizări sunt necesare.<br />
În primul rând, trebuie menţionat că administrarea<br />
conjunctă poate avea ca obiect numai bunurile care fac parte <strong>din</strong><br />
activul comunitar, fiind interzise acele clauze privind<br />
administrarea comună a bunurilor proprii ale unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />
Art. 342, plasat în cadrul secţiunii „Regimul comunităţii<br />
legale”, dispune că „fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune<br />
liber <strong>de</strong> bunurile sale proprii”; <strong>de</strong> la această regulă, fiind <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />
publică, nu sunt admise <strong>de</strong>rogări pe cale convenţională, întrucât s-<br />
ar ajunge la încălcarea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre bărbat şi<br />
femeie, reînviindu-se practic vechile regimuri (regimul dotal,<br />
regimul fără comunitate), bazate pe poziţia <strong>de</strong> subordonare a<br />
femeii faţă <strong>de</strong> bărbat.<br />
În al doilea rând, semnificaţia textului este aceea <strong>de</strong> a<br />
permite soţilor ca, prin voinţa lor, să sustragă <strong>din</strong> câmpul <strong>de</strong><br />
258
aplicare a mecanismului gestiunii paralele o serie <strong>de</strong> acte juridice,<br />
condiţionând astfel validitatea acestor acte <strong>de</strong> existenţa<br />
consimţământului expres al ambilor. În opinia noastră, pentru a fi<br />
valabilă, o asemenea stipulaţie trebuie să fie concretă, respectiv să<br />
se refere la anumite acte juridice şi la anumite bunuri. Prin<br />
urmare, nu va fi valabilă o clauză generală, prin care soţii să<br />
înlăture total mecanismul gestiunii paralele instituit <strong>de</strong> legiuitor în<br />
privinţa actelor <strong>de</strong> administrare, întrucât o asemenea stipulaţie ar<br />
intra sub inci<strong>de</strong>nţa art. 366 coroborat cu art. 359. 76<br />
În al treilea rând, <strong>de</strong>şi textul foloseşte in terminis<br />
noţiunea <strong>de</strong> „administrare”, nu cre<strong>de</strong>m că intenţia legiuitorului a<br />
fost una restrictivă. Este a<strong>de</strong>vărat că preve<strong>de</strong>rile <strong>din</strong> această<br />
materie au un caracter <strong>de</strong> excepţie, dar, dacă se permite o <strong>de</strong>rogare<br />
convenţională referitoare la actele <strong>de</strong> administrare, a fortiori<br />
consi<strong>de</strong>răm că soluţia ar trebui admisă şi în privinţa actelor <strong>de</strong><br />
dispoziţie, 77 în cazul lor raţiunile putând fi mult mai puternice.<br />
În al patrulea rând, în situaţia în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
nesocoteşte această exigenţă <strong>de</strong> sorginte convenţională, sancţiunea<br />
care intervine este nulitatea relativă, soluţia în acest sens rezultând<br />
<strong>din</strong> coroborarea dispoziţiilor art. 368 cu cele ale art. 347. 78<br />
În al cincilea rând, potrivit art. 367 lit. c) teza a II-a,<br />
„dacă unul <strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima<br />
voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie<br />
singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei <strong>de</strong><br />
76 Nefiind admisă o <strong>de</strong>rogare sub acest aspect <strong>de</strong> la dispoziţiile regimului<br />
comunităţii legale, convenţia generală ar fi lovită <strong>de</strong> nulitate absolută, conform<br />
art. 359.<br />
77 Desigur, avem în ve<strong>de</strong>re actele <strong>de</strong> dispoziţie sustrase sistemului cogestiunii,<br />
în condiţiile alin. (2) al art. 346, pentru celelalte legea impunând oricum<br />
acordul ambilor soţi.<br />
78 Conform art. 347 alin. (1), plasat în cadrul Secţiunii a 2-a „Regimul<br />
comunităţii legale”, „Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ,<br />
atunci când el este necesar potrivit legii, este lovit <strong>de</strong> nulitate relativă”.<br />
259
tutelă”. În ce priveşte noţiunea <strong>de</strong> „imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima<br />
voinţa” pot fi concepute două tipuri <strong>de</strong> situaţii, imposibilitatea<br />
putând fi <strong>de</strong> natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />
nu se poate forma în mod valabil: spre exemplu, alienaţie,<br />
<strong>de</strong>bilitate mintală, comă etc.) sau <strong>de</strong> natură socială (absenţă<br />
în<strong>de</strong>lungată, dispariţie – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi<br />
cunoscută). Nu este necesar ca aceste cauze să fie absolute:<br />
important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la<br />
care consimţământul unuia <strong>din</strong>tre soţi este necesar a fi exprimat.<br />
În sfârşit, precizăm faptul că ipoteza analizată se<br />
<strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> cea reglementată la art. 315 (mandatul judiciar),<br />
<strong>de</strong>oarece, în măsura în care instanţa acordă încuviinţarea, actul se<br />
încheie <strong>de</strong> soţul care a solicitat încuviinţarea singur, iar nu în<br />
temeiul unui mandat judiciar, ceea ce înseamnă, practic, revenirea<br />
la regula gestiunii paralele, în condiţiile în care gestiunea comună<br />
convenită <strong>de</strong> părţi nu poate funcţiona <strong>din</strong> motive obiective<br />
(imposibilitatea unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa) sau<br />
subiective (opunerea abuzivă).<br />
1.4. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii<br />
1.4.1. Preliminarii<br />
Alături <strong>de</strong> stabilirea compoziţiei patrimoniului fiecărui soţ<br />
şi <strong>de</strong> gestiunea bunurilor care intră în structura activului<br />
comunitar, o a treia problemă importantă a oricărui regim<br />
matrimonial, în special a celor <strong>de</strong> tip comunitar, vizează lichidarea<br />
şi partajul comunităţii <strong>de</strong> bunuri (fie ea legală sau convenţională).<br />
Lichidarea regimului matrimonial are loc după încetarea sa ori, în<br />
unele cazuri, odată cu aceasta şi constă în evaluarea şi împărţirea<br />
bunurilor soţilor. 79<br />
79 Pentru unele precizări generale vizând lichidarea regimului matrimonial, a se<br />
ve<strong>de</strong>a şi C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 20-21.<br />
260
Conform art. 320 teza I – text cu vocaţie generală <strong>de</strong><br />
aplicare – „în caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong> schimbare, regimul<br />
matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin bună învoială sau, în<br />
caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară”.<br />
În ceea ce priveşte soarta bunurilor comune după<br />
dizolvarea regimului matrimonial, soţii pot hotărî inserarea în<br />
cuprinsul convenţiei matrimoniale a clauzei <strong>de</strong> preciput, fiindu-le,<br />
totodată, permis să stabilească în acelaşi tipar juridic şi o serie <strong>de</strong><br />
modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.<br />
1.4.2. Clauza <strong>de</strong> preciput<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> celelalte stipulaţii convenţionale<br />
permise <strong>de</strong> dispoziţiile art. 367 <strong>din</strong> N.C.civ., clauza <strong>de</strong> preciput<br />
este singura care beneficiază <strong>de</strong> o reglementare mai consistentă<br />
(art. 333).<br />
Clauza <strong>de</strong> preciput oferă soţului supravieţuitor <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />
prelua, fără contrapartidă şi înainte <strong>de</strong> partajul moştenirii, „unul<br />
sau mai multe <strong>din</strong> bunurile comune, <strong>de</strong>ţinute în <strong>de</strong>vălmăşie sau în<br />
coproprietate”.<br />
În privinţa bunurilor care pot face obiectul clauzei, este<br />
neîndoielnic că această clauză nu poate viza <strong>de</strong>cât bunuri privite<br />
ut singuli, ceea ce implică necesitatea individualizării acestor<br />
bunuri în cuprinsul convenţiei matrimoniale sau, cel puţin,<br />
precizarea criteriilor generice care să permită i<strong>de</strong>ntificarea lor. În<br />
sistemele <strong>de</strong> drept care reglementează clauza <strong>de</strong> preciput, în<br />
practică, cel mai a<strong>de</strong>sea obiectul ei este reprezentat <strong>de</strong>: locuinţa<br />
comună a soţilor, un fond <strong>de</strong> comerţ pe care aceştia îl exploatau<br />
împreună în timpul vieţii sau diverse alte bunuri care, <strong>de</strong> multe<br />
ori, au mai mult o valoare sentimentală, <strong>de</strong>cât una materială. Se<br />
poate remarca faptul că, atunci când poartă asupra locuinţei,<br />
clauza <strong>de</strong> preciput oferă un grad sporit <strong>de</strong> protecţie soţului<br />
supravieţuitor, prin raportare la beneficiile minimale pe care<br />
261
acesta le poate extrage <strong>din</strong> exercitarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> abitaţie<br />
consacrat <strong>de</strong> art. 973 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
Cât priveşte beneficiarii săi, preciputul prezintă un<br />
pronunţat caracter personal, putând fi stipulat numai în favoarea<br />
soţului supravieţuitor. Astfel, clauza va fi activată şi preciputul va<br />
produce efecte numai în caz <strong>de</strong> încetare a căsătoriei prin <strong>de</strong>cesul<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi, eveniment care, ope legis, conduce la încetarea<br />
regimului comunităţii convenţionale: după cum este în<strong>de</strong>obşte<br />
cunoscut, ca o consecinţă a caracterului său accesoriu, regimul<br />
matrimonial nu poate supravieţui căsătoriei, fiind <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt<br />
temporal <strong>de</strong> această instituţie.<br />
Prin urmare, clauza <strong>de</strong> preciput <strong>de</strong>vine caducă ori <strong>de</strong> câte<br />
ori comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor [art. 333 alin.<br />
(4)], prin constatarea nulităţii, anularea ori <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />
precum şi în situaţia în care regimul comunităţii convenţionale îşi<br />
epuizează efectele în timpul căsătoriei (spre exemplu, prin<br />
înlocuirea sa cu regimul convenţional al separaţiei <strong>de</strong> bunuri).<br />
Dispoziţiile art. 333 alin. (4) menţionează în rândul ipotezelor <strong>de</strong><br />
caducitate a clauzei <strong>de</strong> preciput şi cazul în care soţii au <strong>de</strong>cedat în<br />
acelaşi timp. Apreciem că această ipoteză este firească şi cât se<br />
poate <strong>de</strong> logică, în condiţiile în care, fiind vorba <strong>de</strong> comorienţi ori<br />
<strong>de</strong> co<strong>de</strong>cedaţi, funcţionează o prezumţie a morţii concomitente,<br />
astfel că, <strong>de</strong>şi soţii au vocaţie succesorală reciprocă, în situaţia<br />
specială analizată niciunul nu va putea moşteni în urma celuilalt,<br />
(neavând aşadar calitatea <strong>de</strong> soţ supravieţuitor), întrucât nu se<br />
poate dovedi „existenţa”, <strong>de</strong>ci capacitatea succesorală a vreunuia<br />
<strong>din</strong>tre ei în momentul morţii celuilalt soţ.<br />
Efectele preciputului pot fi <strong>de</strong>duse <strong>din</strong> conţinutul art. 333<br />
alin. (1): soţul beneficiar (supravieţuitor) preia, fără contrapartidă<br />
şi înainte <strong>de</strong> partajul moştenirii, bunurile enunţate în cuprinsul<br />
clauzei, după care se va proceda la lichidarea efectivă a<br />
comunităţii <strong>de</strong> bunuri între soţul supravieţuitor şi moştenitorii<br />
262
soţului <strong>de</strong>cedat. De notat că, în practică, cele două operaţiuni la<br />
care am făcut referire, respectiv prelevarea şi partajul moştenirii,<br />
pot avea loc la o distanţă temporală apreciabilă. Întrucât legea nu<br />
preve<strong>de</strong> un termen pentru exercitarea preciputului, apare utilă<br />
stipularea unui astfel <strong>de</strong> termen în cuprinsul convenţiei<br />
matrimoniale.<br />
Neîndoielnic, clauza <strong>de</strong> preciput este susceptibilă <strong>de</strong> a<br />
procura soţului supravieţuitor un avantaj, prin raportare la situaţia<br />
care ar rezulta <strong>din</strong> aplicarea regulilor regimului comunităţii legale<br />
combinate cu cele ale <strong>dreptul</strong>ui succesoral, protejându-l, în<br />
principiu, <strong>de</strong> rezultatele inechitabile pe care efectul aleatoriu al<br />
partajului le-ar putea produce.<br />
Preocupat ca prin mecanismul clauzei <strong>de</strong> preciput să nu fie<br />
lezate totuşi interesele moştenitorilor rezervatari (în special în<br />
cazul căsătoriilor subsecvente), legiuitorul a prevăzut expres că<br />
această clauză este supusă reducţiunii, în condiţiile legii, (nu însă<br />
şi raportului donaţiilor) – art. 333 alin. (2) – ori <strong>de</strong> câte ori se<br />
<strong>de</strong>păşeşte cotitatea disponibilă în limita căreia <strong>de</strong>functul putea<br />
dispune în mod discreţionar. 80 Prin urmare, atunci când soţul<br />
supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori a căror rezervă<br />
succesorală este încălcată, clauza <strong>de</strong> preciput este asimilată parţial<br />
unei liberalităţi, pentru restul ipotezelor ea având natura juridică a<br />
unui act cu titlu oneros.<br />
Preciputul nu poartă <strong>de</strong>cât asupra activului net al<br />
comunităţii, aşa cum rezultă <strong>de</strong> altfel şi <strong>din</strong> ipoteza normativă a<br />
art. 367 lit. d), ceea ce înseamnă că el nu se execută <strong>de</strong>cât după<br />
satisfacerea creanţelor creditorilor comunitari, aceştia conservând<br />
<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a urmări bunurile ce fac obiectul clauzei – art. 333 alin.<br />
(3). Drept urmare, atunci când aceste bunuri au fost vândute la<br />
cererea creditorilor comuni, clauza <strong>de</strong> preciput <strong>de</strong>vine caducă,<br />
potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.<br />
80 Pentru noţiunile <strong>de</strong> „cotitate disponibilă” şi „cotitate disponibilă specială a<br />
soţului supravieţuitor”, a se ve<strong>de</strong>a art. 1089, respectiv art. 1090 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
263
Deşi putem intui raţiunea care stă la baza instituirii acestei<br />
situaţii <strong>de</strong> caducitate, apreciem că suficiente argumente ple<strong>de</strong>ază<br />
în favoarea soluţiei contrare: în condiţiile în care executarea<br />
clauzei <strong>de</strong> preciput se poate face şi prin echivalent (dacă<br />
executarea în natură nu este posibilă), 81 preciputul stipulat iniţial<br />
în natură ar fi convertit într-o prelevare în valoare, urmând să<br />
poarte asupra restului masei comune (evi<strong>de</strong>nt, dacă mai există un<br />
rest). Pentru a preveni potenţiale complicaţii, o utilitate practică<br />
<strong>de</strong>osebită prezintă stipularea în cuprinsul convenţiei matrimoniale<br />
a modalităţilor, precum şi a reperului temporal la care se va face<br />
evaluarea bunurilor ce constituie obiectul clauzei <strong>de</strong> preciput.<br />
1.4.3. Modalităţi privind lichidarea comunităţii<br />
convenţionale<br />
Potrivit art. 320 teza I, „În caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong><br />
schimbare, regimul matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin<br />
bună învoială sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară” (s.n.).<br />
Rezultă, aşadar, că normele juridice în materia lichidării regimului<br />
matrimonial nu au caracter <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, fiind permisă, aşa<br />
cum preve<strong>de</strong> şi art. 367 lit. e), stipularea în cuprinsul convenţiei<br />
matrimoniale a modalităţii concrete în care soţii înţeleg să<br />
proce<strong>de</strong>ze la lichidarea comunităţii convenţionale.<br />
Paleta <strong>de</strong> opţiuni posibile este foarte largă, exemplificativ<br />
clauzele putând fi configurate după cum urmează:<br />
- partajarea bunurilor comune în cote egale, indiferent <strong>de</strong><br />
contribuţia fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi la<br />
în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune;<br />
- unul <strong>din</strong>tre soţi să primească nuda proprietate, iar celălalt<br />
uzufructul;<br />
81 A se ve<strong>de</strong>a dispoziţiile art. 333 alin. (5) şi cele ale art. 367 lit. d).<br />
264
- stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se<br />
partajeze bunurile comune (spre exemplu, ¼ şi ¾); apreciem că<br />
stipularea unei asemenea clauze nu aduce atingere principiului<br />
egalităţii soţilor, <strong>din</strong> moment ce chiar criteriul legal <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>terminare a cotei-părţi ce revine fiecărui soţ, consacrat <strong>de</strong> art.<br />
357 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., are în ve<strong>de</strong>re contribuţia efectivă a<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre ei, care, prin ipoteză, poate fi diferită. Prin<br />
adoptarea acestei clauze <strong>de</strong> partaj inegal, soţii pot viza, spre<br />
exemplu, restabilirea echilibrului patrimonial rupt <strong>de</strong> o inegalitate<br />
a aporturilor în comunitate. Drept urmare, consi<strong>de</strong>răm că o<br />
asemenea clauză este, în principiu, valabilă, cu excepţia situaţiei<br />
în care poate fi dovedită intenţia frauduloasă a soţilor.<br />
Utilitatea practică a stipulării unei astfel <strong>de</strong> clauze este<br />
evi<strong>de</strong>ntă, fiind în<strong>de</strong>obşte cunoscut că, în general, procesele <strong>de</strong><br />
partajare a bunurilor comune ale soţilor sunt complexe,<br />
costisitoare şi <strong>de</strong> durată.<br />
Secţiunea 2. Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />
2.1. Succintă caracterizare<br />
Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri se situează la antipodul<br />
regimurilor comunitare.<br />
Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul<br />
separaţiei <strong>de</strong> bunuri are vocaţia <strong>de</strong> a realiza o completă disociere a<br />
intereselor soţilor, oferind acestora cea mai mare in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />
patrimonială.<br />
În cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri fiecare <strong>din</strong>tre soţi<br />
păstrează administrarea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă şi proprietatea exclusivă<br />
asupra bunurilor sale, putând dispune discreţionar <strong>de</strong> acestea.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> regimurile <strong>de</strong> tip comunitar, regimul<br />
separatist nu conduce la formarea niciunei mase <strong>de</strong> bunuri<br />
comune, masa <strong>de</strong> bunuri proprii a fiecărui soţ <strong>de</strong>zvoltându-se în<br />
mod autonom. Totuşi, raporturile pecuniare <strong>din</strong>tre soţii aflaţi sub<br />
265
imperiul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri sunt cu totul diferite <strong>de</strong><br />
cele <strong>din</strong>tre două persoane străine una faţă <strong>de</strong> alta.<br />
Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri prezintă multiple avantaje,<br />
care pot fi sintetizate astfel: simplicitate şi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă.<br />
Regimul separaţiei conferă soţilor o in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />
patrimonială <strong>de</strong>plină.<br />
Un alt avantaj al regimului separaţiei este acela că<br />
protejează soţii în cazul unui pasiv foarte important. Spre<br />
exemplu, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este comerciant lansat într-o<br />
activitate ce implică un mare risc profesional, se recomandă în<br />
acest caz opţiunea pentru regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, soţul<br />
necomerciant fiind protejat astfel <strong>de</strong> riscul unei eventuale<br />
insolvabilităţi.<br />
Simplificarea gestionării bunurilor este evi<strong>de</strong>ntă,<br />
întrucât, în condiţiile disocierii intereselor patrimoniale ale soţilor,<br />
nu există în timpul căsătoriei acea întrepătrun<strong>de</strong>re a puterilor<br />
fiecăruia <strong>din</strong>tre ei care se manifestă în cazul regimurilor <strong>de</strong> tip<br />
comunitar, conducând <strong>de</strong> multe ori la complicaţii atât în relaţiile<br />
<strong>din</strong>tre soţi, cât şi în raporturile cu terţii. Simplificată este, <strong>de</strong><br />
asemenea, (cel puţin în aparenţă) şi procedura <strong>de</strong> lichidare, căci<br />
neexistând bunuri comune nu există partaj, fiecare <strong>din</strong> soţi<br />
conservând proprietatea şi gestiunea bunurilor sale proprii.<br />
Această perspectivă simplistă asupra separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />
se poate dovedi însă <strong>de</strong> multe ori iluzorie, având în ve<strong>de</strong>re că, în<br />
mod inevitabil, comunitatea <strong>de</strong> viaţă generează o anume<br />
comunitate <strong>de</strong> interese şi chiar o confuziune parţială a acestora.<br />
Separaţia <strong>de</strong> bunuri este a<strong>de</strong>sea injustă, în special în<br />
privinţa soţului care nu exercită o activitate profesională,<br />
ocupându-se <strong>de</strong> menaj şi <strong>de</strong> creşterea copiilor; (<strong>de</strong> cele mai multe<br />
ori femeia este cea care se află într-o asemenea situaţie, în zilele<br />
noastre însă ten<strong>din</strong>ţa fiind aceea <strong>de</strong> bilateralizare).<br />
Totodată, pentru a preîntâmpina producerea unor<br />
confuzii în cadrul patrimoniilor lor, soţii sunt nevoiţi ca în<br />
permanenţă să ţină o evi<strong>de</strong>nţă strictă a bunurilor achiziţionate şi<br />
266
a datoriilor contractate. Numai că în raporturile <strong>din</strong>tre soţi<br />
contabilitatea nu este poate una <strong>din</strong> valorile care ar trebui<br />
cultivate.<br />
De asemenea, la disoluţia căsătoriei, nu <strong>de</strong> puţine ori,<br />
operaţiunea <strong>de</strong> lichidare se poate dovedi în practică mult mai<br />
complicată şi mai nesigură <strong>de</strong>cât în cazul comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
2.2. Separaţia <strong>de</strong> bunuri potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
2.2.1. Temeiul juridic al separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />
În arhitectura normativă a <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, regimul<br />
separaţiei <strong>de</strong> bunuri este reglementat <strong>de</strong> art. 360-365.<br />
El este, în principal, un regim convenţional, în sensul că<br />
izvorul său este convenţia matrimonială, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
reglementarea aplicabilă sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864, în<br />
lumina căreia regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri era consi<strong>de</strong>rat ca fiind<br />
regimul matrimonial legal.<br />
Temeiul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri îl poate, însă,<br />
constitui şi hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care instanţa, la cererea<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi, pronunţă separaţia <strong>de</strong> bunuri, „atunci când<br />
celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale<br />
ale <strong>familiei</strong>” – art. 370 alin. (1).<br />
2.2.2. Separaţia patrimoniilor<br />
2.2.2.1. Separaţia activului.<br />
Potrivit art. 360, „Fiecare <strong>din</strong>tre soţi este proprietar<br />
exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte <strong>de</strong> încheierea<br />
căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobân<strong>de</strong>şte în nume<br />
propriu după această dată”.<br />
Dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul separaţiei <strong>de</strong> bunuri,<br />
în cadrul patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre ei nu se mai constituie<br />
aşadar acea masă <strong>de</strong> bunuri comune, specifică regimurilor <strong>de</strong> tip<br />
267
comunitar: orice bun dobândit <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi alimentează<br />
exclusiv patrimoniul respectivului soţ, nici data dobândirii<br />
(anterioară sau posterioară încheierii căsătoriei) şi nici caracterul<br />
oneros sau gratuit neavând vreo relevanţă cu privire la<br />
<strong>de</strong>terminarea naturii juridice a bunului în cauză.<br />
Cu unele excepţii, relaţiile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţii aflaţi<br />
sub regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri se <strong>de</strong>sfăşoară în aceleaşi condiţii<br />
ca între persoane necăsătorite, fiind aplicabile în principiu<br />
dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui comun (regulile privitoare la accesiune,<br />
mandat, îmbogăţirea fără justă cauză etc.).<br />
Deşi simple în aparenţă, principiul dominant fiind acela<br />
„fiecare pentru sine”, regulile <strong>de</strong> fond în privinţa separaţiei<br />
patrimoniilor la nivelul activului se pot a<strong>de</strong>sea complica.<br />
Spre exemplu, în ipoteza în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />
dobân<strong>de</strong>şte un bun utilizând fonduri/bunuri aparţinând celuilalt<br />
soţ, fără acordul acestuia <strong>din</strong> urmă, se pune problema <strong>de</strong>terminării<br />
naturii juridice a bunului dobândit în asemenea condiţii.<br />
Soluţia este oferită <strong>de</strong> dispoziţiile art. 363 alin. (2),<br />
potrivit cărora în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul<br />
său, soţul proprietar al bunurilor/fondurilor utilizate poate alege<br />
între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a<br />
pretin<strong>de</strong> daune-interese <strong>de</strong> la soţul dobânditor.<br />
Dar cum această soluţie, fără niciun fel <strong>de</strong> circumstanţiere,<br />
ar fi fost <strong>de</strong> natură să pericliteze securitatea circuitului <strong>civil</strong>,<br />
afectând drepturile/interesele terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, teza a II-a<br />
a aceluiaşi text preve<strong>de</strong> că „Proprietatea nu poate fi însă reclamată<br />
<strong>de</strong>cât înainte ca soţul dobânditor să dispună <strong>de</strong> bunul dobândit, cu<br />
excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a<br />
fost achiziţionat <strong>de</strong> către soţul vânzător prin valorificarea<br />
bunurilor celuilalt soţ.”<br />
Separaţia patrimoniilor celor doi soţi nu este însă<br />
absolută, în condiţiile în care <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> frecvent soţii pot adopta o<br />
atitu<strong>din</strong>e comunitară: proce<strong>de</strong>ază la achiziţionarea unor bunuri<br />
268
indivize (<strong>de</strong> o importanţă/valoare pecuniară <strong>de</strong>osebită), 82 <strong>de</strong>schid<br />
conturi comune etc., acte licite, dar contrare spiritului acestui<br />
regim matrimonial. În anumite cazuri, starea <strong>de</strong> indiviziune le<br />
poate fi „impusă” soţilor: spre exemplu, situaţia bunului dobândit<br />
în baza unui act juridic cu titlu gratuit, voinţa donatorului fiind<br />
aceea <strong>de</strong> a-i gratifica pe ambii soţi. În toate aceste ipoteze <strong>de</strong>vin<br />
aplicabile regulile <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun privitoare la indiviziune, art.<br />
362 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. prevăzând că „Bunurile dobândite<br />
împreună <strong>de</strong> soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cotepărţi,<br />
în condiţiile legii”.<br />
În ceea ce priveşte dovada coproprietăţii, sunt aplicabile<br />
preve<strong>de</strong>rile art. 361, care se aplică în mod corespunzător. Este<br />
vorba <strong>de</strong> inventarul care poate fi întocmit pentru bunurile mobile<br />
dobândite în timpul separaţiei <strong>de</strong> bunuri. Consi<strong>de</strong>răm că trimiterea<br />
vizează în principal alin. (4) al art. 361, ceea ce înseamnă că, în<br />
lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, existenţa<br />
coproprietăţii în cazul unei posesii comune.<br />
2.2.2.2. Separaţia pasivului.<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor se manifestă şi în<br />
privinţa laturii pasive, în principiu neexistând <strong>de</strong>cât datorii<br />
personale ale fiecărui soţ. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 364<br />
alin. (1), „Niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate fi ţinut <strong>de</strong> obligaţiile<br />
născute <strong>din</strong> acte săvârşite <strong>de</strong> celălalt soţ.”<br />
Aşadar, datoriile care grevau patrimoniul fiecărui soţ în<br />
momentul încheierii căsătoriei, precum şi acelea asumate <strong>de</strong> el în<br />
timpul căsătoriei rămân personale ale soţului respectiv, (indiferent<br />
dacă sunt <strong>de</strong> natură contractuală sau <strong>de</strong>lictuală) şi vor fi guvernate<br />
<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun al obligaţiilor.<br />
Principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei patrimoniale la nivelul laturii<br />
pasive comportă, însă, anumite limite.<br />
82 Spre exemplu, imobilul căruia i se imprimă <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>,<br />
achiziţionat prin contribuţia financiară comună.<br />
269
Potrivit alin. (2) al art. 364, „soţii răspund solidar pentru<br />
obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre ei pentru acoperirea<br />
cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong> creşterea<br />
şi educarea copiilor.” (s.n.). În lipsă <strong>de</strong> convenţie contrară, fiecare<br />
<strong>din</strong> soţi este ţinut să contribuie la cheltuielile căsătoriei<br />
proporţional cu mijloacele <strong>de</strong> care dispune, 83 fiind posibil ca unul<br />
<strong>din</strong> soţi să contracteze datorii pentru care se va angaja răspun<strong>de</strong>rea<br />
solidară a soţilor, cu excepţia situaţiilor în care soţul interesat face<br />
dovada caracterului inutil ori excesiv al cheltuielilor făcute <strong>de</strong><br />
celălalt. Caracterul solidar al obligaţiei reprezintă, fără îndoială, o<br />
formă <strong>de</strong> protecţie a terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă care intră în relaţii<br />
patrimoniale cu unul <strong>din</strong>tre soţi.<br />
2.2.2.3. Dovada bunurilor.<br />
Necesitatea <strong>de</strong>limitării patrimoniilor soţilor ridică unele<br />
probleme <strong>de</strong> dovadă în două categorii <strong>de</strong> situaţii: în raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţi (spre exemplu, la momentul partajului cu ocazia<br />
lichidării regimului), precum şi faţă <strong>de</strong> creditorii fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
soţi, în scopul <strong>de</strong>limitării bunurilor pe care aceştia au <strong>dreptul</strong> să le<br />
urmărească.<br />
Dacă în privinţa bunurilor imobile proprietatea este mai<br />
uşor <strong>de</strong> dovedit, unele dificultăţi pot apărea în materie <strong>de</strong> bunuri<br />
mobile corporale, în condiţiile în care comunitatea <strong>de</strong> viaţă<br />
<strong>de</strong>termină a<strong>de</strong>sea o confuziune parţială a elementelor mobiliare<br />
<strong>din</strong> patrimoniile soţilor, iar <strong>de</strong> multe ori probele scrise nu sunt<br />
păstrate.<br />
Soluţia legislativă instituită pentru preîntâmpinarea acestor<br />
situaţii <strong>de</strong>licate şi complexe este aceea a întocmirii <strong>de</strong> către<br />
notarul public (chemat să autentifice convenţia matrimonială) a<br />
unui inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent <strong>de</strong> modul lor<br />
<strong>de</strong> dobândire – art. 361 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, inventarul va fi anexat<br />
convenţiei matrimoniale, fiind supus aceloraşi formalităţi <strong>de</strong><br />
83 Conform art. 325 alin. (2), dispoziţie care intră în compunerea regimului<br />
primar imperativ.<br />
270
publicitate ca şi aceasta – alin. (3) al art. 361. Astfel, în privinţa<br />
bunurilor mobile existente la momentul adoptării regimului<br />
separaţiei 84 , confuzia ar putea fi evitată dacă inventarul este<br />
riguros întocmit, pe baza <strong>de</strong>claraţiilor soţilor şi mai ales a<br />
mijloacelor <strong>de</strong> probă pe care aceştia le pot furniza. Neîndoielnic,<br />
utilitatea acestui inventar este mai pregnantă în cazul soţilor ale<br />
căror patrimonii conţin elemente consistente <strong>de</strong> natură mobiliară.<br />
Dacă, <strong>din</strong> varii motive, inventarul nu se întocmeşte, lipsind<br />
astfel persoana interesată <strong>de</strong> un mijloc <strong>de</strong> probă eficient în<br />
dovedirea naturii juridice <strong>de</strong> bun propriu, conform alin. (4) al art.<br />
361, până la proba contrară se prezumă că <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate<br />
exclusivă aparţine soţului posesor. Dar, cum viaţa în comun<br />
generează inevitabil o confuziune inclusiv în privinţa posesiei<br />
bunurilor mobile corporale, <strong>de</strong> multe ori, posesia nu ar putea servi<br />
drept mijloc <strong>de</strong> probă, fiind viciată prin caracterul său echivoc. În<br />
această situaţie, dovada contrară poate fi făcută prin orice mijloc<br />
<strong>de</strong> probă: registre <strong>de</strong> familie, documente <strong>de</strong> bancă, facturi,<br />
martori, indicii etc., cu excepţia ipotezei în care „bunul a fost<br />
dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii <strong>de</strong><br />
formă pentru validitate ori unor cerinţe <strong>de</strong> publicitate”, când<br />
„<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate exclusivă nu se poate dovedi <strong>de</strong>cât prin<br />
înscrisul care în<strong>de</strong>plineşte formele cerute <strong>de</strong> lege” – alin. (5) al<br />
art. 361.<br />
Din analiza art. 361 reiese că legiuitorul a configurat o<br />
anumită ierarhie a mijloacelor <strong>de</strong> probă care pot fi invocate <strong>de</strong><br />
persoana interesată pentru dovedirea proprietăţii exclusive<br />
asupra unui bun, poziţia pe care mijlocul respectiv se situează<br />
imprimându-i acestuia o anumită forţă probatorie:<br />
- în vârful pirami<strong>de</strong>i sunt plasate înscrisurile care<br />
în<strong>de</strong>plinesc exigenţele formale prevăzute <strong>de</strong> lege (pentru acele<br />
categorii <strong>de</strong> bunuri dobândite prin acte juridice la care se referă<br />
84 Potrivit art. 361 alin. (2), un inventar se poate întocmi şi pentru bunurile<br />
mobile dobândite în timpul separaţiei <strong>de</strong> bunuri.<br />
271
alin. (5) al art. 361, dovada este exclusivă, în sensul că nu se<br />
admite un alt mijloc <strong>de</strong> probă);<br />
- treapta imediat inferioară este ocupată <strong>de</strong> inventarul<br />
bunurilor mobile întocmit <strong>de</strong> notar;<br />
- pe următorul palier se situează posesia, pentru ca baza<br />
pirami<strong>de</strong>i, extrem <strong>de</strong> întinsă, să fie alcătuită <strong>din</strong> orice mijloc <strong>de</strong><br />
probă admis <strong>de</strong> lege, supus însă aprecierii suverane a ju<strong>de</strong>cătorilor<br />
fondului.<br />
Întrucât dispoziţiile art. 361 nu fac niciun fel <strong>de</strong><br />
distincţie, or<strong>din</strong>ea în care mijloacele <strong>de</strong> probă pot fi invocate<br />
trebuie urmărită atât în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, cât şi faţă <strong>de</strong><br />
terţi. Având în ve<strong>de</strong>re imposibilitatea morală <strong>de</strong> preconstituire a<br />
unui înscris care există <strong>de</strong> cele mai multe ori între soţi,<br />
consi<strong>de</strong>răm că în relaţiile <strong>din</strong>tre ei dovada ar trebui permisă prin<br />
orice mijloc <strong>de</strong> probă, fără a fi necesară respectarea acelei ierarhii<br />
prestabilite <strong>de</strong> legiuitor.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> alte sisteme <strong>de</strong> drept, reglementarea<br />
română nu a consacrat expres prezumţia legală <strong>de</strong> indiviziune,<br />
<strong>de</strong> o incontestabilă utilitate practică, potrivit căreia bunurile<br />
asupra cărora niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate justifica o proprietate<br />
exclusivă sunt consi<strong>de</strong>rate că le aparţin în indiviziune, fiecare<br />
pentru jumătate.<br />
Această aparentă lacună <strong>de</strong> reglementare este suplinită,<br />
însă, prin apelul la dispoziţiile art. 362 alin. (1), care statuează în<br />
sensul că „aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în<br />
condiţiile legii.”<br />
De asemenea, se poate consi<strong>de</strong>ra că o asemenea prezumţie<br />
este instituită implicit prin trimiterea pe care o face art. 362 alin.<br />
(2) la art. 361.<br />
Acest text instituie prezumţia potrivit căreia, în lipsa<br />
inventarului, până la proba contrară, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate<br />
aparţine soţului posesor, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă că, în măsura în care<br />
272
posesia este comună, se prezumă că bunurile sunt în coproprietate,<br />
aplicându-se preve<strong>de</strong>rile art. 633, potrivit cărora „Dacă bunul este<br />
stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba<br />
contrară”, cotele-părţi fiind prezumate egale, conform art. 634<br />
alin. (2). Desigur, această prezumţie nu poate opera în cazul în<br />
care bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit<br />
legii, unei condiţii <strong>de</strong> formă pentru validitate ori unor cerinţe <strong>de</strong><br />
publicitate, când <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate exclusivă, respectiv <strong>de</strong><br />
coproprietate trebuie să rezulte <strong>din</strong> înscrisul care în<strong>de</strong>plineşte<br />
formele cerute <strong>de</strong> lege.<br />
2.2.3. Gestiunea bunurilor<br />
In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa soţilor – trăsătura esenţială a regimului<br />
separaţiei – se manifestă şi în privinţa gestiunii bunurilor. Astfel,<br />
sub rezerva <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţia privind contribuţia la<br />
cheltuielile căsătoriei, fiecare soţ administrează, foloseşte şi<br />
dispune în mod discreţionar <strong>de</strong> bunurile proprietate exclusivă, fără<br />
nicio ingerinţă <strong>din</strong> partea celuilalt.<br />
Principiul enunţat comportă însă o serie <strong>de</strong> limitări, dictate<br />
în special <strong>de</strong> imperativul protejării intereselor <strong>familiei</strong>.<br />
a) Afectarea principiului in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei soţilor în gestiunea<br />
bunurilor proprietate exclusivă se produce, în primul rând, prin<br />
acţiunea unor norme juridice <strong>din</strong> structura regimului primar<br />
imperativ, prin care se instituie un mecanism <strong>de</strong> cogestiune a<br />
anumitor bunuri, similar celui <strong>din</strong> materia regimului comunitar<br />
pentru actele cele mai grave.<br />
Astfel, potrivit art. 322, valabilitatea oricăror acte juridice,<br />
având ca obiect drepturile asupra locuinţei <strong>familiei</strong> sau bunurile ce<br />
mobilează/<strong>de</strong>corează această locuinţă, este condiţionată <strong>de</strong><br />
exprimarea consimţământului scris al celuilalt soţ, chiar şi în<br />
ipoteza în care locuinţa este proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre<br />
soţi.<br />
De asemenea, în condiţiile art. 316, dacă unul <strong>din</strong> soţi<br />
încheie acte <strong>de</strong> dispoziţie care pun în pericol grav interesele<br />
273
<strong>familiei</strong>, pe cale judiciară se poate limita <strong>dreptul</strong> soţului titular <strong>de</strong><br />
a dispune singur <strong>de</strong> anumite bunuri, principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />
patrimoniale fiind astfel limitat.<br />
b) O a doua categorie <strong>de</strong> limite survine în cazul imixtiunii<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi în gestiunea bunurilor personale ale celuilalt. În<br />
principiu, se aplică dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui comun, în funcţie <strong>de</strong><br />
calificarea concretă pe care intervenţia unuia <strong>din</strong>tre soţi o poate<br />
primi: <strong>de</strong> regulă, mandat expres sau tacit ori gestiune <strong>de</strong> afaceri.<br />
O dispoziţie specială, reglementată <strong>de</strong> art. 363 alin. (1),<br />
vizează situaţia în care unul <strong>din</strong> soţi se foloseşte <strong>de</strong> bunurile<br />
celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia <strong>din</strong> urmă; obligaţiile care se<br />
nasc în sarcina soţului beneficiar al folosinţei sunt cele ale unui<br />
uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute <strong>de</strong> art. 723, 726 şi 727<br />
<strong>din</strong> N.C.civ. vizând inventarierea bunurilor, constituirea garanţiei<br />
pentru în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor, respectiv numirea<br />
administratorului.<br />
În privinţa fructelor pe care acest soţ le datorează<br />
titularului, art. 363 alin. (1) teza a II-a statuează în sensul că soţul<br />
respectiv este ţinut să restituie „numai fructele existente la data<br />
solicitării lor <strong>de</strong> către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării<br />
ori schimbării regimului matrimonial”.<br />
2.2.4. Lichidarea regimului<br />
În condiţiile în care patrimoniile celor doi soţi sunt<br />
complet separate, neexistând în principiu <strong>de</strong>cât bunuri proprietate<br />
exclusivă, în cazul regimului separaţiei dizolvarea nu ar trebui să<br />
implice o lichidare propriu-zisă.<br />
Neexistând dispoziţii speciale în materie, operaţiunea <strong>de</strong><br />
lichidare va fi guvernată <strong>de</strong> regulile <strong>dreptul</strong>ui comun privitoare la<br />
partaj (în cazul bunurilor proprietate pe cote-părţi), îmbogăţire<br />
fără justă cauză, compensaţie etc. Astfel, în baza acestor preve<strong>de</strong>ri<br />
va fi efectuat partajul bunurilor pe care soţii le-au dobândit în<br />
274
indiviziune şi tot <strong>dreptul</strong>ui comun (al obligaţiilor) va fi supus<br />
regimul juridic al creanţelor existente între soţi.<br />
Pentru a înlătura orice posibilă interpretare echivocă,<br />
legiuitorul a prevăzut expres în art. 365 că „La încetarea<br />
regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, fiecare <strong>din</strong>tre soţi are un drept <strong>de</strong><br />
retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a<br />
datoriilor pe care le au unul faţă <strong>de</strong> celălalt”. În cazul soţilor,<br />
fizionomia <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie pare a fi una specială, cu o sferă<br />
<strong>de</strong> cuprin<strong>de</strong>re mai întinsă faţă <strong>de</strong> cea conturată <strong>de</strong> dispoziţiile<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun: 85 nu mai este vorba neapărat <strong>de</strong> un <strong>de</strong>bitum cum<br />
re iunctum, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> o conexiune a datoriei cu lucrul (condiţie<br />
esenţială pentru invocarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie), ci <strong>de</strong> orice datorii<br />
pe care soţii le au unul faţă <strong>de</strong> celălalt, chiar fără legătură cu lucrul<br />
reţinut.<br />
85 A se ve<strong>de</strong>a art. 2495-2499 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
275
CAPITOLUL VI<br />
Modificarea regimului matrimonial<br />
Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />
Tradiţional, regimurile matrimoniale erau imutabile, ceea<br />
ce însemna că, în timpul căsătoriei, soţii nu puteau modifica sau<br />
schimba regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.<br />
Principiul imutabilităţii a fost introdus în <strong>dreptul</strong> nostru<br />
prin preluarea vechiului art. 1395 C.civ.fr., fiind consacrat <strong>de</strong> art.<br />
1228 C.civ., <strong>din</strong> care rezultă că orice convenţie matrimonială<br />
făcută după încheierea căsătoriei este nulă. Era, <strong>de</strong>ci, permisă<br />
numai modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> încheierea<br />
căsătoriei.<br />
În timp, regula imutabilităţii a fost abandonată.<br />
Mutabilitatea regimului matrimonial este cu atât mai<br />
necesară astăzi, în condiţiile creşterii instabilităţii economice a<br />
<strong>familiei</strong>, majoritatea ţărilor instituind posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a<br />
modifica regimul matrimonial pe cale convenţională, fie în mod<br />
liber, fie sub un anumit control ju<strong>de</strong>cătoresc, pentru a permite<br />
astfel soţilor să-şi adapteze regimul matrimonial unor noi situaţii<br />
patrimoniale sau profesionale, intervenite în timpul căsătoriei.<br />
Secţiunea 2. Modificarea regimului matrimonial potrivit<br />
<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
2.1. Delimitări conceptuale<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, care instituie un regim<br />
matrimonial unic, imperativ şi imutabil (regimul comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri), <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, favorabil pluralismului şi flexibilităţii,<br />
permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.<br />
În primul rând, consi<strong>de</strong>răm că este necesar să se facă<br />
distincţie între modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong><br />
276
căsătorie şi modificarea regimului matrimonial în timpul<br />
căsătoriei.<br />
Astfel, potrivit art. 336 <strong>din</strong> N.C.civ., convenţia<br />
matrimonială poate fi modificată înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei,<br />
cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 330 (înscris autentificat<br />
<strong>de</strong> notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat<br />
personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având<br />
conţinut pre<strong>de</strong>terminat) şi art. 332 (prin convenţia matrimonială<br />
nu se poate <strong>de</strong>roga, sub sancţiunea nulităţii absolute, <strong>de</strong> la<br />
dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales <strong>de</strong>cât în<br />
cazurile anume prevăzute <strong>de</strong> lege. De asemenea, convenţia<br />
matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii <strong>din</strong>tre soţi,<br />
autorităţii părinteşti sau <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.)<br />
Totodată, pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, trebuie<br />
respectate condiţiile <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> art. 334 şi 335<br />
pentru orice convenţie matrimonială.<br />
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />
poate să aibă ca obiect chiar înlocuirea regimului matrimonial<br />
iniţial ales <strong>de</strong> soţi, după cum poate să privească doar anumite<br />
modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial (<strong>de</strong> exemplu, în<br />
cadrul regimului comunităţii convenţionale viitorii soţi adaugă<br />
sau, după caz, elimină clauza <strong>de</strong> preciput).<br />
Modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />
se realizează cu acordul tuturor persoanelor care au participat la<br />
încheierea ei.<br />
În schimb, modificarea regimului matrimonial se<br />
realizează în timpul căsătoriei, după ce regimul matrimonial ales<br />
la încheierea căsătoriei şi-a produs efecte. Şi aceasta presupune<br />
încheierea unei convenţii, care trebuie să în<strong>de</strong>plinească toate<br />
condiţiile convenţiei matrimoniale.<br />
Deosebirea <strong>din</strong>tre cele două ipoteze constă, aşadar, în<br />
faptul că, înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei vorbim <strong>de</strong> modificarea<br />
convenţiei matrimoniale (pentru că nu există încă un regim<br />
matrimonial aplicabil), pe când în timpul căsătoriei se modifică<br />
însuşi regimul matrimonial. Modificarea convenţiei matrimoniale<br />
277
înainte <strong>de</strong> căsătorie presupune prezenţa tuturor celor care au<br />
participat la încheierea ei (a viitorilor soţi, dar şi, după caz, a<br />
terţilor care au făcut donaţii, potrivit principiului simetriei actelor<br />
juridice), în timp ce modificarea regimului matrimonial în timpul<br />
căsătoriei se realizează doar cu acordul soţilor.<br />
În al doilea rând, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> face distincţie între<br />
modificarea convenţională (art. 369) şi cea judiciară a regimului<br />
matrimonial (art. 370-art. 372).<br />
Art. 369 preve<strong>de</strong> posibilitatea modificării regimului<br />
matrimonial după cel puţin un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei, cu<br />
respectarea condiţiilor prevăzute <strong>de</strong> lege pentru convenţiile<br />
matrimoniale. Aceasta este o modificare convenţională.<br />
Modificarea judiciară are în ve<strong>de</strong>re trecerea pe cale<br />
judiciară <strong>de</strong> la regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri la regimul separaţiei<br />
<strong>de</strong> bunuri, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă, prin actele încheiate,<br />
celălalt soţ pune în pericol interesele patrimoniale ale <strong>familiei</strong>.<br />
2.2. Modificarea convenţională a regimului<br />
matrimonial<br />
2.2.1. Reglementare<br />
Potrivit art. 369 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) După cel puţin un an <strong>de</strong><br />
la încheierea căsătoriei, soţii pot, ori <strong>de</strong> câte ori doresc, să<br />
înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim<br />
matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condiţiilor prevăzute<br />
<strong>de</strong> lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale.<br />
(2) Dispoziţiile art. 291, 334, 335 şi 361 sunt aplicabile în mod<br />
corespunzător.<br />
(3) Creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea<br />
regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen<br />
<strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate sau, după caz, <strong>de</strong> când au luat cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong><br />
aceste împrejurări pe altă cale.<br />
278
(4) Creditorii prevăzuţi la alin. (3) pot invoca oricând, pe cale<br />
<strong>de</strong> excepţie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului<br />
matrimonial făcute în frauda intereselor lor.”<br />
2.2.2. Condiţii <strong>de</strong> fond<br />
Din cuprinsul art. 369 alin. (1), rezultă că modificarea<br />
directă a regimului matrimonial presupune încheierea unei<br />
convenţii matrimoniale, prin care fie se înlocuieşte regimul<br />
matrimonial sub imperiul căruia soţii s-au căsătorit, fie, după caz,<br />
soţii aduc anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim<br />
matrimonial.<br />
Convenţia matrimonială prin care se modifică regimul<br />
matrimonial trebuie să în<strong>de</strong>plinească unele condiţii generale <strong>de</strong><br />
validitate ale contractelor, precum şi unele condiţii speciale.<br />
2.2.2.1. Condiţii generale.<br />
Modificarea regimului matrimonial presupune<br />
consimţământul liber şi neviciat al soţilor.<br />
Chiar dacă la încheierea convenţiei matrimoniale iniţiale<br />
au fost părţi şi alte persoane <strong>de</strong>cât viitorii soţi, consimţământul<br />
acestor persoane nu este necesar la modificarea convenţiei<br />
matrimoniale în timpul căsătoriei, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> situaţia în<br />
care convenţia matrimonială se modifică înainte <strong>de</strong> celebrarea<br />
căsătoriei.<br />
Astfel, art. 369 alin. (1) se referă expres la soţii care pot să<br />
modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă<br />
că, <strong>de</strong>şi la încheierea convenţiei matrimoniale au participat şi alte<br />
persoane, raţiune pentru care, potrivit art. 330 alin. (1), convenţia<br />
matrimonială se încheie „cu consimţământul tuturor părţilor”,<br />
pentru modificarea regimului matrimonial nu se cere şi<br />
consimţământul acestora.<br />
În ceea ce priveşte capacitatea, întrucât minorul care s-a<br />
căsătorit dobân<strong>de</strong>şte capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu, poate să<br />
279
încheie singur o asemenea convenţie matrimonială <strong>de</strong> modificare<br />
a regimului matrimonial.<br />
2.2.2.2. Condiţie specială.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie condiţia ca <strong>de</strong> la data încheierii<br />
căsătoriei să fi trecut cel puţin un an. După împlinirea acestui<br />
termen, soţii pot modifica regimul matrimonial ori <strong>de</strong> câte ori<br />
doresc.<br />
2.2.2.3. Limitele modificării regimului matrimonial.<br />
La modificarea regimului matrimonial trebuie să se ţină<br />
seama <strong>de</strong> limitele impuse convenţiei matrimoniale. Astfel, în ceea<br />
ce priveşte obiectul convenţiei matrimoniale modificatoare,<br />
trebuie avute în ve<strong>de</strong>re dispoziţiile art. 332 alin. (1) care<br />
statuează că „Prin convenţia matrimonială nu se poate <strong>de</strong>roga, sub<br />
sancţiunea nulităţii absolute, <strong>de</strong> la dispoziţiile legale privind<br />
regimul matrimonial ales <strong>de</strong>cât în cazurile anume prevăzute <strong>de</strong><br />
lege” şi, <strong>de</strong> asemenea, preve<strong>de</strong>rile art. 312 alin. (2), potrivit<br />
cărora, “Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial ales, nu se poate<br />
<strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se<br />
preve<strong>de</strong> altfel.”<br />
2.2.3. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />
2.2.3.1. Condiţii ad validitatem.<br />
Este cerută ad validitatem forma autentică notarială, ca şi<br />
pentru încheierea convenţiei matrimoniale.<br />
2.2.3.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />
Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, modificarea regimului<br />
matrimonial este supusă măsurilor <strong>de</strong> publicitate.<br />
Despre modificarea convenţiei matrimoniale se face<br />
menţiune în actul <strong>de</strong> căsătorie, iar, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este<br />
comerciant, şi în registrul comerţului.<br />
280
Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, sunt aplicabile dispoziţiile<br />
privind publicitatea convenţiei matrimoniale, astfel încât<br />
modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie<br />
înscrisă în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale,<br />
pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />
În plus, pentru a fi opozabilă terţilor, este necesar ca prin<br />
modificarea regimului matrimonial soţii să nu fi urmărit fraudarea<br />
intereselor terţilor. Prin urmare, chiar dacă s-au în<strong>de</strong>plinit<br />
formalităţile <strong>de</strong> publicitate, modificarea regimului matrimonial nu<br />
este opozabilă terţilor, dacă modificarea s-a făcut în frauda<br />
intereselor lor.<br />
În acest sens, creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau<br />
lichidarea regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie<br />
în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care au fost în<strong>de</strong>plinite<br />
formalităţile <strong>de</strong> publicitate sau, după caz, <strong>de</strong> când au luat<br />
cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong> aceste împrejurări pe altă cale. Ei pot<br />
invoca oricând, pe cale <strong>de</strong> excepţie, inopozabilitatea modificării<br />
sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor<br />
lor 86 .<br />
2.2.4. Efectele modificării convenţionale a<br />
regimului matrimonial<br />
Între soţi, modificarea produce efecte, în principiu, <strong>de</strong> la<br />
data încheierii convenţiei în forma autentică notarială.<br />
Faţă <strong>de</strong> terţi, efectele se produc <strong>de</strong> la data în<strong>de</strong>plinirii<br />
formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />
În funcţie <strong>de</strong> întin<strong>de</strong>rea sau amploarea modificărilor,<br />
rezultatul poate să fie o înlocuire a regimului matrimonial cu un<br />
altul sau modificarea regimului existent.<br />
Astfel, soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului<br />
matrimonial, <strong>de</strong> exemplu, pot trece <strong>de</strong> la regimul <strong>de</strong> comunitate la<br />
un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri sau invers. În acest caz,<br />
abandonarea unui regim matrimonial în favoarea altuia, <strong>de</strong> alt tip,<br />
86 Acţiunea revocatorie este reglementată în N.C.civ. în art. 1562-1565.<br />
281
implică încetarea şi, după caz, lichidarea regimului matrimonial<br />
anterior. De exemplu, dacă se trece <strong>de</strong> la regimul comunităţii la<br />
regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, încetarea regimului comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri va fi urmată <strong>de</strong> lichidarea acestuia, în special <strong>de</strong><br />
împărţeala bunurilor comune, fără însă ca legea să impună soţilor<br />
ca împărţeala să se facă odată cu schimbarea regimului sau într-un<br />
anumit termen <strong>de</strong> la data schimbării. Sub acest aspect, trebuie<br />
remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului<br />
matrimonial ar putea să aducă atingere creditorilor, cât eventualul<br />
partaj fraudulos al bunurilor comune, prin care, <strong>de</strong> exemplu, soţii<br />
convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia <strong>din</strong>tre soţi, pentru a<br />
frauda pe creditorii celuilalt soţ, prin micşorarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> gaj<br />
general al creditorilor chirografari. În acest caz, însă, creditorul<br />
are la în<strong>de</strong>mână acţiunea revocatorie împotriva actului <strong>de</strong><br />
împărţeală făcut în frauda lui, potrivit art. 369 alin. (3).<br />
În cazul în care se trece <strong>de</strong> la un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong><br />
bunuri la un regim <strong>de</strong> comunitate, <strong>de</strong> regulă, nu se ridică<br />
asemenea probleme complicate legate <strong>de</strong> lichidarea regimului<br />
matrimonial, <strong>de</strong>şi nu este exclusă nici în cadrul separaţiei<br />
existenţa unor bunuri în coproprietate, care pot fi supuse<br />
împărţelii.<br />
Cu atât mai mult, dacă se menţine regimul comunităţii, dar<br />
se modifică doar întin<strong>de</strong>rea comunităţii - în sensul restrângerii sau<br />
al extin<strong>de</strong>rii -, nu este necesară lichidarea regimului matrimonial<br />
anterior.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, soţii pot opta pentru o schimbare parţială<br />
a regimului matrimonial, în sensul că pot să modifice doar regimul<br />
unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la gestiunea<br />
bunurilor sau cele care privesc lichidarea regimului matrimonial,<br />
în condiţiile art. 367.<br />
282
2.3. Modificarea judiciară a regimului comunităţii<br />
<strong>de</strong> bunuri<br />
2.3.1. Condiţii<br />
Potrivit art. 370 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Dacă regimul<br />
matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau<br />
convenţionale, instanţa, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, poate<br />
pronunţa separaţia <strong>de</strong> bunuri, atunci când celălalt soţ încheie acte<br />
care pun în pericol interesele patrimoniale ale <strong>familiei</strong>.”<br />
Se reglementează, astfel, posibilitatea unei modificări<br />
judiciare a regimului comunităţii, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />
constând în instituirea unui regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri, care îşi<br />
va avea temeiul în hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Noţiunea <strong>de</strong> „interese patrimoniale ale <strong>familiei</strong>” este una<br />
<strong>de</strong> fapt, al cărei conţinut se <strong>de</strong>termină <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată <strong>de</strong> la<br />
caz la caz. Instanţa trebuie să stabilească existenţa unei legături <strong>de</strong><br />
cauzalitate între actele săvârşite <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi şi „starea <strong>de</strong><br />
pericol” pe care aceste acte o generează.<br />
Potrivit alin. (2) al art. 370, instanţa va face aplicarea<br />
dispoziţiilor art. 357, ceea ce înseamnă că instituirea judiciară a<br />
regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri este precedată <strong>de</strong> lichidarea<br />
regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />
Prin aceasta, modificarea judiciară a comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />
se <strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> simpla împărţeală judiciară a bunurilor în timpul<br />
căsătoriei, care potrivit art. 358 alin. (4) nu implică şi modificarea<br />
regimului matrimonial.<br />
Potrivit alin. (3) al art. 370, dispoziţiile art. 361 se aplică<br />
în mod corespunzător. Aceasta înseamnă că se va proceda la<br />
întocmirea inventarului bunurilor mobile proprii, care este supus<br />
formalităţilor <strong>de</strong> publicitate a convenţiilor matrimoniale. Nu<br />
rezultă, însă, <strong>din</strong> text dacă, prin aceeaşi hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească,<br />
283
instanţa ia act şi <strong>de</strong> inventarul bunurilor mobile sau dacă<br />
inventarul va fi întocmit separat <strong>de</strong> notarul public, la cererea<br />
soţilor. Evi<strong>de</strong>nt, cea mai simplă soluţie ar fi aceea ca, prin<br />
hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească, instanţa să ia act şi <strong>de</strong> inventar.<br />
2.3.2 Efectele modificării judiciare a comunităţii<br />
<strong>de</strong> bunuri<br />
2.3.2.1. Efectele între soţi.<br />
Potrivit art. 371, separaţia <strong>de</strong> bunuri pronunţată <strong>de</strong> către<br />
instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze, iar<br />
soţilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art. 360-<br />
365. Între soţi, efectele separaţiei se produc retroactiv, nu <strong>de</strong> la<br />
data hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, ci <strong>de</strong> la data formulării cererii, cu<br />
excepţia cazului în care instanţa, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre ei,<br />
dispune ca aceste efecte să li se aplice chiar <strong>de</strong> la data separaţiei în<br />
fapt.<br />
Măsura trecerii la separaţia <strong>de</strong> bunuri este una <strong>de</strong>finitivă,<br />
nefiind prevăzută posibilitatea pentru soţi <strong>de</strong> a cere instanţei<br />
modificarea ulterioară a măsurii.<br />
În acest context, se pune întrebarea dacă soţii pot modifica,<br />
ulterior, acest regim pe cale convenţională, <strong>de</strong> exemplu, în<br />
ve<strong>de</strong>rea reinstituirii comunităţii <strong>de</strong> bunuri. Se pare că nu există<br />
niciun impediment legal, dat fiind că art. 369 alin. (1) are în<br />
ve<strong>de</strong>re înlocuirea convenţională a „regimului matrimonial existent<br />
cu un alt regim”, fără să distingă după cum temeiul regimului<br />
matrimonial înlocuit este legal, convenţional sau judiciar.<br />
2.3.2.2. Efectele faţă <strong>de</strong> terţi.<br />
În primul rând, precizăm că potrivit art. 372 alin. (1),<br />
creditorii soţilor nu pot cere separaţia <strong>de</strong> bunuri, dar pot interveni<br />
în cauză. Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a cere separaţia <strong>de</strong> bunuri este un<br />
drept personal al soţilor, dat fiind şi caracterul motivelor care pot<br />
justifica o asemenea măsură (interesele <strong>familiei</strong>).<br />
284
De asemenea, conform alin. (2), convenţia matrimonială<br />
nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia<br />
cu oricare <strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei.<br />
În al doilea rând, pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, alin.<br />
(3) al art. 370 preve<strong>de</strong> că se aplică în mod corespunzător<br />
dispoziţiile:<br />
- art. 291, ceea ce înseamnă că <strong>de</strong>spre această schimbare<br />
judiciară se va face menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie;<br />
- art. 334 privind înscrierea acestei modificări în Registrul<br />
naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi în<br />
celelalte registre pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi;<br />
- art. 335, potrivit căruia „(1) Convenţia matrimonială nu<br />
poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia cu<br />
unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>cât dacă au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />
publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe<br />
altă cale.<br />
Prin aplicarea „în mod corespunzător” a acestui text,<br />
înseamnă că hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a instituit<br />
regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri nu poate fi opusă terţilor <strong>de</strong>cât dacă<br />
au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate prevăzute la art. 334<br />
sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. De asemenea, separaţia<br />
<strong>de</strong> bunuri instituită prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească nu poate fi opusă<br />
terţilor cu privire la actele încheiate cu oricare <strong>din</strong>tre soţi înainte<br />
<strong>de</strong> modificarea judiciară a regimului matrimonial.<br />
În sfârşit, potrivit alin. (2) al art. 372, „Dispoziţiile art.<br />
369 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.”<br />
Aceasta înseamnă că, în măsura în care terţii au fost<br />
prejudiciaţi prin instituirea regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, ei au la<br />
în<strong>de</strong>mână acţiunea pauliană (revocatorie) în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />
data la care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate sau,<br />
după caz, <strong>de</strong> la data la care au luat cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong><br />
hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a instituit separaţia <strong>de</strong> bunuri.<br />
285
De asemenea, ei pot, pe cale <strong>de</strong> excepţie, să invoce oricând<br />
inopozabilitatea <strong>noul</strong>ui regim al separaţiei <strong>de</strong> bunuri, respectiv<br />
inopozabilitatea lichidării regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri, dacă<br />
dove<strong>de</strong>sc că schimbarea sau lichidarea judiciară a regimului<br />
matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor.<br />
286
TITLUL VII<br />
DESFACEREA CĂSĂTORIEI<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii generale. Noţiunea <strong>de</strong> „<strong>de</strong>sfacere a<br />
căsătoriei”. Reglementare<br />
Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate <strong>de</strong><br />
disoluţie a căsătoriei valabil încheiate. În sistemul actual<br />
reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, divorţul este posibil numai pe cale<br />
judiciară, putând fi pronunţat la iniţiativa unuia <strong>din</strong> soţi sau pe<br />
temeiul consimţământului ambilor soţi. Divorţul stinge, la data<br />
rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei, principalele efecte ale<br />
actului juridic al căsătoriei în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, în special<br />
efectele <strong>de</strong> natură personală.<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> consacră instituţiei <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />
Capitolul IV al Titlului I, art. 37-44, dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui material<br />
completându-se cu cele ale <strong>Cod</strong>ului <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă privitoare<br />
la divorţ, art. 607-619, prin care se instituie o procedură specială,<br />
<strong>de</strong>rogatorie <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, <strong>de</strong> urmat în toate pricinile având<br />
ca obiect <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />
Dispoziţiile relative la divorţ au fost substanţial modificate<br />
prin Legea nr. 59/1993 87 şi, comparând textele (avem în ve<strong>de</strong>re<br />
textul <strong>de</strong> referinţă, art. 38 C.fam, în reglementarea anterioară şi<br />
ulterioară intervenţiei legiuitorului), remarcăm abandonarea principiului<br />
caracterului excepţional al <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei. Aceeaşi<br />
modificare legislativă a reintrodus divorţul prin consimţământ<br />
mutual, prevăzându-se că, în anumite condiţii, căsătoria poate fi<br />
<strong>de</strong>sfăcută şi „numai pe baza acordului ambilor soţi” art. 38 alin.<br />
(2) C.fam.<br />
87 M.Of. nr. 177 <strong>din</strong> 26 iulie 1993.<br />
287
În fine, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> vechea reglementare, când<br />
alienaţia mintală cronică putea fi invocată în susţinerea cererii <strong>de</strong><br />
divorţ 88 numai <strong>de</strong> soţul lezat <strong>de</strong> consecinţele maladiei, 89 nu şi <strong>de</strong><br />
însuşi soţul bolnav, sub imperiul reglementărilor astăzi în vigoare<br />
„oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii<br />
sale face imposibilă continuarea căsătoriei” (art. 38 alin. (3)<br />
C.fam.).<br />
Analiza dispoziţiilor referitoare la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei<br />
indică preferinţa legiuitorului pentru sistemul (concepţia) mixt<br />
asupra divorţului, privit <strong>de</strong>opotrivă ca remediu şi ca sancţiune: ca<br />
remediu pentru că, datorită unor motive temeinice, raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate; ca sancţiune, fiindcă<br />
imposibilitatea continuării căsătoriei implică vinovăţia unuia sau a<br />
ambilor soţi, afară <strong>de</strong>, subliniem încă <strong>de</strong> pe acum, culpa exclusivă<br />
a soţului reclamant. În cazul divorţului prin acordul soţilor,<br />
consimţământul mutual al acestora, exprimat stăruitor, are<br />
semnificaţia unei prezumţii peremptorii a motivelor temeinice <strong>de</strong><br />
divorţ, <strong>din</strong> cauza cărora continuarea căsătoriei nu mai este<br />
posibilă 90 .<br />
88 Reamintim că alienaţia, precum şi <strong>de</strong>bilitatea mintală, existente în momentul<br />
încheierii căsătoriei atrag nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei (art. 9<br />
şi 19 C.fam.). În contextul motivelor <strong>de</strong> divorţ, avem în ve<strong>de</strong>re alienaţia mintală<br />
survenită ulterior încheierii căsătoriei.<br />
89 De exemplu, s-a <strong>de</strong>cis că reclamantul, suferind <strong>de</strong> schizofrenie medical<br />
confirmată, nu poate pretin<strong>de</strong> că relaţiile <strong>de</strong> familie sunt <strong>de</strong>teriorate <strong>din</strong> cauza<br />
stării sale <strong>de</strong> sănătate şi că, pentru el, continuarea căsătoriei este imposibilă -<br />
Trib. jud. Constanţa, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 201/1987, R.R.D. nr. 7/1987, p. 69-70.<br />
90<br />
Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia <strong>de</strong> neconstituţionalitate a<br />
preve<strong>de</strong>rilor art. 37 şi art. 38 C.fam., în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) <strong>din</strong><br />
Constituţie, care proclamă rolul autorităţilor publice în respectarea şi ocrotirea<br />
vieţii <strong>de</strong> familie, întrucât textele criticate îngăduie „posibilitatea <strong>de</strong> a divorţa cu<br />
uşurinţă", subminând astfel „familia şi societatea", s-a pronunţat în sensul<br />
respingerii excepţiei, apreciind, în esenţă, că „instanţele <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată dispun <strong>de</strong><br />
instrumente legale pentru a nu permite <strong>de</strong>sfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, pe<br />
care trebuie să le aplice în litera şi spiritul lor, acţionând astfel în sensul<br />
în<strong>de</strong>plinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice <strong>de</strong> a respecta şi ocroti viaţa<br />
<strong>de</strong> familie. Este, astfel, îmbinat raţional principiul stabilităţii căsătoriei cu<br />
admisibilitatea <strong>de</strong>sfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă." -<br />
288
Noua reglementare a <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> modifică în mod<br />
radical concepţia clasică legată <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />
aducând în discuţie posibilitatea realizării divorţului pe cale<br />
administrativă sau prin procedură notarială, introducând<br />
criterii mult mai relaxate <strong>din</strong> perspectiva cazurilor <strong>de</strong> divorţ<br />
edictate prin lege.<br />
Decizia nr. 163 <strong>din</strong> 22 mai 2001 (M.Of. nr. 453 <strong>din</strong> 9 august 2001). În acelaşi<br />
sens, constatând că nu există temeiuri pentru a se reconsi<strong>de</strong>ra jurispru<strong>de</strong>nţa în<br />
materie, Decizia nr. 311 <strong>din</strong> 6 aprilie 2006 a Curţii Constituţionale (M.Of. nr.<br />
402 <strong>din</strong> 9 mai 2006).<br />
289
CAPITOLUL 2<br />
Cazurile <strong>de</strong> divorţ<br />
Potrivit actualei reglementări a art. 37 alin. (2) C.fam.,<br />
„căsătoria se poate <strong>de</strong>sface prin divorţ.”<br />
Desfacerea căsătoriei presupune existenţa unei căsătorii<br />
valabil încheiate ale cărei efecte se sting pentru viitor, divorţul<br />
fiind urmare a manifestării <strong>de</strong> voinţă a unuia sau a ambilor soţi<br />
care nu mai consi<strong>de</strong>ră posibilă continuarea relaţiilor <strong>de</strong> căsătorie.<br />
După cum rezultă <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile cuprinse în art. 38<br />
C.fam., <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei poate fi pronunţată fie la iniţiativa<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţi, fie pe temeiul consimţământului ambilor soţi.<br />
Divorţul prin acordul soţilor în actuala reglementare poate<br />
fi solicitat dacă <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei a trecut mai mult <strong>de</strong><br />
un an şi dacă <strong>din</strong> căsătorie nu au rezultat copii minori.<br />
Deşi nu este prevăzută în mod explicit printre cerinţele<br />
divorţului prin consimţământ mutual, existenţa şi caracterul liber,<br />
neviciat al consimţământului soţilor în sensul <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />
este subînţeleasă; <strong>de</strong> fapt, existenţa acordului acestora este<br />
premisa <strong>de</strong>clanşării şi condiţia finalizării procedurii judiciare.<br />
Aşa cum stabileşte art. 613 1 alin. (2) <strong>din</strong> C.pr.civ., primind<br />
cererea <strong>de</strong> divorţ formulată în condiţiile art. 38 alin. (2) C.fam.,<br />
preşe<strong>din</strong>tele instanţei va verifica existenţa consimţământului<br />
soţilor, după care va fixa un termen <strong>de</strong> 2 luni în şe<strong>din</strong>ţă publică,<br />
termen la care instanţa va verifica dacă soţii stăruie în <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la<br />
ju<strong>de</strong>carea cererii.<br />
Din interpretarea art. 38 alin. (1) , potrivit căruia „Instanţa<br />
ju<strong>de</strong>cătorească poate <strong>de</strong>sface căsătoria prin divorţ atunci când,<br />
datorită unor motive temeinice, raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav<br />
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”, <strong>de</strong>ducem<br />
următoarele condiţii cumulative ale acestui divorţ <strong>din</strong> culpă:<br />
- există motive temeinice <strong>de</strong> divorţ;<br />
- motivele temeinice invocate au vătămat grav relaţiile<br />
<strong>din</strong>tre soţi;<br />
290
- continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.<br />
În conformitate cu noua reglementare prevăzută <strong>de</strong> art.<br />
373 N.C.civ., divorţul poate avea loc:<br />
- prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, sau a unuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi acceptată <strong>de</strong> celălalt soţ;<br />
- atunci când <strong>din</strong> cauza unor motive temeinice raporturile<br />
<strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este<br />
posibilă;<br />
- la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, după o separare în fapt care a<br />
durat cel puţin doi ani;<br />
- la cererea aceluia <strong>din</strong>tre soţi a cărui stare <strong>de</strong> sănătate face<br />
imposibilă continuarea căsătoriei.<br />
Este evi<strong>de</strong>nt că noua reglementare abor<strong>de</strong>ază cazurile <strong>de</strong><br />
divorţ şi motivele <strong>de</strong> divorţ într-o manieră mult mai relaxată şi<br />
mai puţin formalistă, încercând o adaptare a instrumentelor<br />
juridice la realităţile societăţii mo<strong>de</strong>rne.<br />
Abordând prima posibilitate - divorţul prin acord -,<br />
constatăm că, în sistemul actual reglementat <strong>de</strong> art. 38 alin. (2)<br />
C.fam., acesta se realizează numai pe cale judiciară, cu<br />
respectarea următoarelor condiţii:<br />
- trecerea a mai mult <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei;<br />
- inexistenţa unor copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie;<br />
- existenţa consimţământului soţilor;<br />
- existenţa unei cereri formulate <strong>de</strong> ambii soţi în faţa<br />
instanţei competente.<br />
În literatura <strong>de</strong> specialitate, se apreciază că termenul <strong>de</strong> un<br />
an, stabilit prin art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam., nu este nici <strong>de</strong><br />
prescripţie, nici <strong>de</strong> <strong>de</strong>că<strong>de</strong>re 91 , prin urmare se va socoti pe zile<br />
91 A se ve<strong>de</strong>a I.P Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 203.<br />
Termenul <strong>de</strong> un an <strong>din</strong> această materie aminteşte, prin durata şi, mai ales, prin<br />
funcţiile sale - condiţie <strong>de</strong> exercitare a <strong>dreptul</strong>ui subiectiv, condiţie <strong>de</strong><br />
admisibilitate a cererii - <strong>de</strong> termenul stabilit în materie <strong>de</strong> <strong>de</strong>clarare<br />
ju<strong>de</strong>cătorească a dispariţiei şi a morţii: art. 16 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954<br />
preve<strong>de</strong> că <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a dispariţiei poate avea loc numai dacă a<br />
trecut un an <strong>de</strong> la data ultimelor ştiri, <strong>din</strong> care rezultă că persoana era în viaţă,<br />
291
întregi, fără a se lua în calcul ziua încheierii căsătoriei - practic,<br />
ziua <strong>de</strong> plecare fiind cea <strong>de</strong>-a doua zi <strong>de</strong> căsătorie, termenul<br />
consi<strong>de</strong>rându-se împlinit în ziua şi luna corespunzătoare<br />
momentului iniţial. 92<br />
Noile texte ale <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>, respectiv art. 373 lit.a) şi<br />
art.375-378 instituie, pe <strong>de</strong> o parte, posibilitatea realizării<br />
divorţului prin acord pe cale judiciară, iar pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin acord, pe cale notarială<br />
sau administrativă.<br />
Secţiunea 1. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară<br />
Art. 374 N.C.civ. stabileşte că divorţul prin acordul soţilor<br />
poate fi solicitat instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată în următoarele condiţii:<br />
- indiferent <strong>de</strong> data încheierii căsătoriei;<br />
- indiferent <strong>de</strong> existenţa sau nu a unor copii minori<br />
rezultaţi <strong>din</strong> căsătorie;<br />
- în condiţiile existenţei consimţământului soţilor,<br />
consimţământ liber şi neviciat;<br />
- la cererea ambilor soţi sau a unuia <strong>din</strong>tre soţi acceptată <strong>de</strong><br />
celălalt soţ.<br />
O analiză comparativă a dispoziţiilor în vigoare în prezent<br />
şi a celor aduse în discuţie în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> relevă o extin<strong>de</strong>re<br />
importantă a ariei <strong>de</strong> inci<strong>de</strong>nţă a divorţului prin acordul<br />
părţilor, fiind dată posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei în aceşti<br />
termeni şi pentru soţii ce au copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie. De<br />
asemenea, apreciem ca <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă abordarea mai<br />
puţin formalistă <strong>din</strong> perspectiva <strong>de</strong>sfiinţării unor termene stricte<br />
iar alin. (3) al aceluiaşi text dispune că <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a morţii nu va<br />
fi precedată <strong>de</strong> <strong>de</strong>clararea dispariţiei dacă a trecut cel puţin un an <strong>de</strong> la data<br />
împrejurării în care a avut loc dispariţia, împrejurări care sunt <strong>de</strong> natură să<br />
justifice moartea prezumată a celui dispărut.<br />
92 De exemplu, dacă încheierea căsătoriei a avut loc pe data <strong>de</strong> 15 martie 2001,<br />
termenul <strong>de</strong> un an s-a împlinit la 16 martie 2002.<br />
292
<strong>de</strong> respectat cu privire la durata căsătoriei, putându-se adresa<br />
instanţei cu o solicitare <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acordul<br />
părţilor indiferent <strong>de</strong> data încheierii căsătoriei.<br />
Subliniem faptul că divorţul prin acordul soţilor nu poate<br />
fi admis în niciun caz dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este pus sub<br />
interdicţie. În toate împrejurările, instanţa învestită cu<br />
soluţionarea cererii <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acordul soţilor<br />
este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi<br />
neviciat al fiecărui soţ.<br />
Secţiunea 2. Divorţul prin acordul soţilor pe cale<br />
administrativă sau prin procedură notarială<br />
Mo<strong>de</strong>rnitatea dispoziţiilor <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> este, însă,<br />
relevată pe <strong>de</strong>plin în abordarea absolut revoluţionară pentru<br />
sistemul <strong>de</strong> drept român a posibilităţii <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin<br />
acordul soţilor în faţa unui notar sau în faţa unui ofiţer <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă.<br />
Art. 375 N.C.civ. stabileşte că dacă soţii sunt <strong>de</strong> acord cu<br />
divorţul şi nu au copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie sau adoptaţi,<br />
pot solicita <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />
sau a unui notar public <strong>de</strong> la locul căsătoriei sau <strong>de</strong> la locul ultimei<br />
locuinţe comune a soţilor.<br />
Rezultă, <strong>de</strong>ci, că se poate solicita <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin<br />
acordul soţilor pe cale notarială sau administrativă în următoarele<br />
condiţii:<br />
- inexistenţa <strong>din</strong> căsătorie a unor copii minori, copii<br />
născuţi <strong>din</strong> căsătorie sau adoptaţi;<br />
- existenţa acordului soţilor;<br />
- la cererea comună a ambilor soţi.<br />
Similar cu reglementarea actuală a divorţului prin acordul<br />
soţilor, în noua procedură <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acord pe<br />
cale administrativă sau prin procedură notarială se instituie un<br />
termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la primirea cererii <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
293
<strong>civil</strong>ă sau notarul public pentru eventuala retragere a cererii <strong>de</strong><br />
divorţ.<br />
După expirarea acestui termen, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau<br />
notarul public vor verifica dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă<br />
există consimţământul lor liber şi neviciat în acest scop. Dacă soţii<br />
vor stărui în divorţ, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public vor<br />
proceda la eliberarea unui certificat <strong>de</strong> divorţ în care nu se vor<br />
face menţiuni cu privire la culpa soţilor.<br />
Este interesant <strong>de</strong> văzut faptul că, în acest gen <strong>de</strong><br />
procedură, se va realiza finalizarea solicitărilor prin eliberarea<br />
directă a unui certificat <strong>de</strong> divorţ, document cu caracter<br />
administrativ, care presupunem că nu va îmbrăca, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al motivării şi al formei, cerinţele prevăzute în prezent<br />
pentru hotărârile ju<strong>de</strong>cătoreşti.<br />
Din interpretarea dispoziţiilor art. 376 alin. (4) şi (5) şi<br />
art. 378 N.C.civ., apreciem că <strong>de</strong>cizia luată <strong>de</strong> ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />
<strong>civil</strong>ă sau <strong>de</strong> notarul public, atunci când admite solicitarea soţilor<br />
şi proce<strong>de</strong>ază la eliberarea certificatului <strong>de</strong> divorţ, nu este supusă<br />
niciunei căi <strong>de</strong> atac, rămânând însă în discuţie posibilitatea<br />
formulării unor cereri în temeiul legii contenciosului<br />
administrativ.<br />
Pentru a se putea realiza <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei în această<br />
procedură este esenţial ca părţile să se înţeleagă cu privire la<br />
numele <strong>de</strong> familie pe care urmează să-l poarte după divorţ. În<br />
ipoteza unor divergenţe <strong>din</strong>tre soţi pe acest aspect, ofiţerul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public vor emite o dispoziţie <strong>de</strong> respingere<br />
a cererii <strong>de</strong> divorţ, îndrumând soţii să se adreseze instanţei <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cată, în condiţiile reglementate <strong>de</strong> art. 374 <strong>din</strong> N.C.civ. pentru<br />
divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară.<br />
În ceea ce priveşte celelalte cereri formulate <strong>de</strong> soţi cu<br />
privire la alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se<br />
înţeleg, competenţa <strong>de</strong> soluţionare a acestora revine instanţei <strong>de</strong><br />
ju<strong>de</strong>cată.<br />
În contextul în care divorţul prin acordul soţilor pe cale<br />
administrativă sau prin procedură notarială introduce posibilitatea<br />
294
<strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina competenţa în raport <strong>de</strong> locul încheierii căsătoriei<br />
sau <strong>de</strong> locul ultimei locuinţe comune a soţilor, se pune în mod<br />
necesar problema reglementării unui circuit al comunicărilor <strong>de</strong><br />
or<strong>din</strong> administrativ prin care să se poată realiza în mod eficient<br />
menţiunile necesare în actul <strong>de</strong> căsătorie în scopul informării<br />
publice a terţilor.<br />
Astfel, art. 377 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că, dacă solicitarea<br />
<strong>de</strong> divorţ este <strong>de</strong>pusă chiar la primăria un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria,<br />
ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, după emiterea certificatului <strong>de</strong> divorţ, va<br />
face menţiunile necesare în actul <strong>de</strong> căsătorie. În situaţia în care<br />
cererea a fost înregistrată la primăria în a cărei rază teritorială soţii<br />
au avut ultima locuinţă comună, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, imediat<br />
după emiterea certificatului <strong>de</strong> divorţ, va înainta o copie certificată<br />
a acestuia la primăria locului un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria, aceasta<br />
urmând a efectua menţiunile necesare în certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />
În ipoteza constatării <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin acordul<br />
soţilor <strong>de</strong> către notarul public, notarul va emite certificatul <strong>de</strong><br />
divorţ şi va înainta <strong>de</strong> îndată o copie certificată a acestuia la<br />
primăria locului un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria, aceasta urmând a<br />
efectua menţiunile necesare în certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />
Arătam mai <strong>de</strong>vreme că, în ipoteza în care soţii nu se<br />
înţeleg cu privire la numele <strong>de</strong> familie pe care să-l poarte după<br />
divorţ, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public emite o dispoziţie<br />
<strong>de</strong> respingere a cererii <strong>de</strong> divorţ. În practică, însă, se poate pune şi<br />
problema refuzului acestor agenţi ai autorităţii publice <strong>de</strong> a<br />
proceda la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, dacă nu sunt întrunite condiţiile<br />
art. 375 N.C.civ. Legiuitorul a avut în ve<strong>de</strong>re ca, în aceste situaţii,<br />
să precizeze foarte clar în art. 378 alin. (2) N.C.civ. că împotriva<br />
acestui refuz nu există nicio cale <strong>de</strong> atac. Aceasta nu exclu<strong>de</strong><br />
posibilitatea ca soţii să se adreseze cu o cerere <strong>de</strong> divorţ instanţei<br />
<strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, cerere formulată în conformitate cu oricare <strong>din</strong><br />
motivele reglementate <strong>de</strong> art. 373 N.C.civ. Dacă refuzul ofiţerului<br />
<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau al notarului public <strong>de</strong> a constata <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei prin acordul soţilor şi <strong>de</strong> a emite certificatul <strong>de</strong> divorţ<br />
este un refuz abuziv, oricare <strong>din</strong>tre cei doi soţi se poate adresa pe<br />
295
cale separată pentru repararea prejudiciului instanţei competente<br />
în materie.<br />
Secţiunea 3. Divorţul <strong>din</strong> culpă<br />
Potrivit celor <strong>de</strong>ja meţionate, în actuala reglementare a art.<br />
38 alin. (1) C.fam, „Instanţa ju<strong>de</strong>cătorească poate <strong>de</strong>sface<br />
căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice,<br />
raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei<br />
nu mai este posibilă”. Cauzele concrete ale <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei nu<br />
sunt individualizate în legislaţia noastră; ele pot fi <strong>de</strong> natură<br />
subiectivă, fondate pe conduita culpabilă a unuia sau a ambilor<br />
soţi şi care a condus la <strong>de</strong>teriorarea relaţiilor <strong>de</strong> familie art. 38<br />
alin. (1) C.fam., sau <strong>de</strong> natură obiectivă, neimputabile vreunuia<br />
<strong>din</strong>tre soţi, practic vorbim aici <strong>de</strong> boala gravă a unuia <strong>din</strong> soţi,<br />
boală care face imposibilă continuarea căsătoriei art. 38 alin. (3)<br />
C.fam.<br />
În reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> – art. 373 lit.b),<br />
art.379-380, se poate pronunţa divorţul <strong>din</strong> culpă atunci când <strong>din</strong><br />
cauza unor motive temeinice raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav<br />
vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, păstrânduse,<br />
practic, termenii edictaţi în actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>. Elementul<br />
<strong>de</strong> noutate este adus, însă, <strong>de</strong> posibilitatea pronunţării divorţului<br />
chiar dacă în totalitate culpa aparţine reclamantului.<br />
Motivele <strong>de</strong> natură subiectivă, evocând responsabilitatea a<br />
cel puţin unuia <strong>din</strong>tre soţi, sunt lăsate la aprecierea instanţei; în loc<br />
<strong>de</strong> a le enumera, chiar exemplificativ, legiuitorul a preferat să<br />
acor<strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cătorului libertate <strong>de</strong>plină în aprecierea temeiniciei<br />
motivelor invocate, ţinând seama <strong>de</strong> toate circumstanţele care<br />
particularizează o speţă <strong>de</strong>terminată, urmând să <strong>de</strong>cidă <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei numai atunci când motivele, a căror realitate a fost<br />
dovedită, sunt cu a<strong>de</strong>vărat serioase şi severe, prin natura şi<br />
gravitatea lor compromiţând relaţiile <strong>din</strong>tre soţi.<br />
296
În practica judiciară au fost reţinute ca fiind întemeiate<br />
motive precum: sustragerea în<strong>de</strong>lungată şi nejustificată a soţului<br />
pârât <strong>de</strong> la obligaţia <strong>de</strong> a convieţui dacă, în raport <strong>de</strong> împrejurările<br />
cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanţa şi-a format<br />
convingerea că <strong>de</strong>spărţirea faptică este <strong>de</strong>finitivă, nefiind cu<br />
putinţă reluarea vieţii conjugale 93 ; actele <strong>de</strong> violenţă fizică sau/şi<br />
verbală ale unuia <strong>din</strong>tre soţi, mai cu seamă când nu este vorba <strong>de</strong><br />
„simple acci<strong>de</strong>nte” 94 ; infi<strong>de</strong>litatea unuia <strong>din</strong>tre soţi; existenţa unor<br />
nepotriviri <strong>de</strong> or<strong>din</strong> fiziologic 95 .<br />
Motivele <strong>de</strong> divorţ invocate şi dovedite în cursul<br />
procesului permit instanţei, în prezent, să stabilească culpa unuia<br />
sau a ambilor soţi în <strong>de</strong>strămarea căsniciei. Cu toate că divorţul nu<br />
intervine exclusiv cu titlu <strong>de</strong> sancţiune îndreptată împotriva<br />
soţului ori a soţilor vinovaţi, ci <strong>de</strong>opotrivă ca remediu pentru o<br />
stare <strong>de</strong> fapt ce a <strong>de</strong>venit <strong>de</strong> nesuportat pentru cel puţin unul <strong>din</strong>tre<br />
soţi, stabilirea sau repartizarea culpei este relevantă sub aspectul<br />
93 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 636/1981, Repertoriu... pe anii 1980-<br />
1985, p. 29-30; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, CD. 1971, p.<br />
143; Trib. jud. Maramureş, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 1096/1976, R.R.D. nr. 12/1977, p.<br />
47. Instanţa este datoare să verifice dacă situaţia nefirească a <strong>de</strong>spărţirii faptice<br />
nu se datorează chiar comportamentului soţului reclamant, într-o asemenea<br />
ipoteză cererea acestuia fiind neîntemeiată - Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia<br />
nr. 643/1978, R.R.D. nr. 10/1978, p. 53-54; Trib. jud. Hunedoara, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă<br />
nr. 793/1978, R.R.D. nr. 1/1979, p. 53. A se ve<strong>de</strong>a, <strong>de</strong> asemenea, Plenul Trib.<br />
Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969, modificată prin Decizia <strong>de</strong><br />
îndrumare nr. 10/1974 (pct. 1), CD. 1974, p. 34.<br />
94 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, cit. supra; Trib. jud.<br />
Bistriţa-Năsăud, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 538/1970, R.R.D. nr. 4/1971, p. 135. S-a<br />
<strong>de</strong>cis că actele singulare <strong>de</strong> lovire nu sunt <strong>de</strong> natură să justifice <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei; dacă se face însă dovada că între soţi există o atmosferă tensionată,<br />
datorită scandalurilor şi certurilor provocate <strong>de</strong> pârât, divorţul este admisibil -<br />
Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 766/1978, R.R.D. nr. 11/1978, p. 61. În<br />
ceea ce priveşte reacţia scuzabilă a unuia <strong>din</strong>tre soţi faţă <strong>de</strong> actele <strong>de</strong> violenţă<br />
sau infi<strong>de</strong>litatea celuilalt, nu poate fi invocată în susţinerea cererii <strong>de</strong> divorţ,<br />
afară <strong>de</strong> cazul în care ar <strong>de</strong>păşi anumite limite rezonabile, transformându-se<br />
într-o atitu<strong>din</strong>e duşmănoasă, care alimentează neînţelegerile <strong>din</strong>tre soţi.<br />
95 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, cit. supra.<br />
297
admisibilităţii cererii <strong>de</strong> divorţ, precum şi al efectelor <strong>de</strong>sfacerii<br />
căsătoriei.<br />
Sub primul aspect, acela al admisibilităţii cererii <strong>de</strong> divorţ,<br />
pretinsa culpă a soţului pârât invocată <strong>de</strong> reclamant, odată<br />
constatată <strong>de</strong> instanţă, face posibilă verificarea şi a celorlalte<br />
cerinţe în prezenţa cărora poate fi pronunţată disoluţia căsătoriei.<br />
Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme, divorţul se<br />
pronunţă fie <strong>din</strong> vina ambilor soţi, fie <strong>din</strong> vina exclusivă a soţului<br />
pârât. Desfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina ambilor soţi presupune culpa<br />
concurentă gravă a soţului reclamant, culpă <strong>de</strong> natură să justifice<br />
prin ea însăşi <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />
Divorţul nu poate fi pronunţat în situaţia în care <strong>din</strong><br />
probele administrate rezultă culpa exclusivă a soţului reclamant,<br />
iar soţul pârât nu a formulat cerere reconvenţională solicitând, şi<br />
el, <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei 96 . În urma modificărilor aduse art. 38<br />
C.fam. prin Legea nr. 59/1993, s-a renunţat la condiţia restrictivă<br />
ca, datorită motivelor temeinice, continuarea căsătoriei să fie vădit<br />
imposibilă pentru cel care cere <strong>de</strong>sfacerea ei”, această condiţie<br />
fiind înlocuită cu cerinţa neataşată persoanei vreunuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />
şi anume „continuarea căsniciei nu mai este posibilă”.<br />
Este <strong>de</strong> reţinut că, în situaţia în care alături <strong>de</strong> cererea<br />
introductivă a soţului exclusiv vinovat există o cerere<br />
reconvenţională a celuilalt soţ, solicitând, <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, divorţul se va putea pronunţa inclusiv <strong>din</strong> vina<br />
exclusivă a soţului reclamant. Practic, într-o asemenea ipoteză,<br />
cererea introductivă a reclamantului a fost respinsă, dar s-a admis<br />
cererea reconvenţională a soţului iniţial pârât în divorţ.<br />
Instanţa poate pronunţa <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina<br />
ambilor soţi atât în situaţia în care numai unul <strong>din</strong>tre ei<br />
(reclamantul) a făcut cerere <strong>de</strong> divorţ - însă <strong>din</strong> probele<br />
administrate reiese culpa ambilor, culpa concurentă a soţului<br />
reclamant fiind gravă şi neîndoielnic stabilită (art. 617 alin. (2) <strong>din</strong><br />
C.pr.civ) - cât şi în cazul în care ambii soţi au cerut divorţul, iar<br />
96 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969, modificată prin<br />
Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, cit. supra.<br />
298
instanţa a admis cererea principală, precum şi cea<br />
reconvenţională.<br />
Sub cel <strong>de</strong>-al doilea aspect, acela al raportului <strong>din</strong>tre<br />
vinovăţia unuia sau a ambilor soţi şi efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei,<br />
este <strong>de</strong> semnalat că, dacă divorţul s-a pronunţat <strong>din</strong> vina exclusivă<br />
a unuia <strong>din</strong>tre soţi, acest soţ nu va avea drept la întreţinere <strong>din</strong><br />
partea fostului său soţ <strong>de</strong>cât timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei (art. 41 alin. (4) C.fam.), la împlinirea termenului<br />
<strong>dreptul</strong> său stingându-se; în schimb, obligaţia aceluiaşi fost soţ <strong>de</strong><br />
a da întreţinere fostului său soţ se menţine şi poate fi valorificată<br />
oricând, stingându-se, în raporturile <strong>din</strong>tre ei, prin recăsătorirea<br />
beneficiarului întreţinerii (art. 41 alin. (5) C.fam.). Divorţul <strong>din</strong><br />
vina ambilor soţi asigură fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi un drept la<br />
întreţinere pe toată durata stării <strong>de</strong> nevoie în care s-ar afla datorită<br />
incapacităţii <strong>de</strong> a munci survenită în timpul căsătoriei, anterior<br />
căsătoriei sau în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei şi<br />
<strong>din</strong>tr-o împrejurare în legătură cu căsătoria (art. 41 alin. (2)<br />
C.fam.), <strong>dreptul</strong> la întreţinere încetând, şi <strong>de</strong> această dată, prin<br />
recăsătorirea creditorului întreţinerii.<br />
Culpa unuia <strong>din</strong>tre soţi poate fi criteriu <strong>de</strong> preferinţă în<br />
favoarea celuilalt la atribuirea locuinţei comune.<br />
Vinovăţia soţilor, aşa cum rezultă <strong>din</strong> hotărârea instanţei,<br />
nu are consecinţe directe asupra partajării bunurilor comune,<br />
cotele cuvenite fiecărui <strong>de</strong>vălmaş stabilindu-se potrivit<br />
contribuţiei reale, efective la dobândirea bunurilor comunitare.<br />
Bineînţeles, când unul <strong>din</strong>tre soţi a risipit, a distrus ori a sustras o<br />
parte <strong>din</strong> bunurile comune, cota ce-i revine va reflecta conduita sa,<br />
dar nu pentru că acest soţ ar fi fost, eventual, singurul vinovat <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, ci pentru că faptele sale au constituit<br />
<strong>de</strong>opotrivă motive temeinice <strong>de</strong> divorţ şi motive pentru stabilirea<br />
<strong>de</strong> cote diferenţiate <strong>de</strong> contribuţie la dobândirea comunităţii <strong>de</strong><br />
bunuri.<br />
De asemenea, chestiunea încre<strong>din</strong>ţării copiilor minori spre<br />
creştere şi educare unuia <strong>din</strong>tre părinţi sau, în cazuri extreme, unei<br />
299
terţe persoane, va fi soluţionată ţinându-se seama exclusiv <strong>de</strong><br />
interesele copiilor.<br />
La cererea ambilor soţi, hotărârea prin care se pronunţă<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei nu se va motiva (art. 617 alin. (2) <strong>din</strong><br />
C.pr.civ.), dar, indiferent că o astfel <strong>de</strong> cerere a fost sau nu<br />
formulată, instanţa este obligată să statueze cu privire la culpa<br />
soţilor.<br />
După intrarea în vigoare a dispoziţiilor <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />
cre<strong>de</strong>m că toate cele mai sus arătate ca fiind interpretări<br />
câştigate prin interpretările instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată vor putea fi<br />
analizate şi prin raportare la reglementarea nouă a divorţului <strong>din</strong><br />
culpă, mai puţin situaţiile care ţin <strong>de</strong> culpa exclusivă a<br />
reclamantului, în care divorţul se va putea pronunţa <strong>din</strong> culpa<br />
acestuia, soţul nevinovat putând să ceară soţului vinovat o<br />
<strong>de</strong>spăgubire, în conformitate cu art.388 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Motivele <strong>de</strong> natură subiectivă sau obiectivă afirmate şi<br />
dovedite în faţa instanţei vor constitui temei al <strong>de</strong>sfacerii<br />
căsătoriei numai dacă s-au răsfrânt asupra relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi,<br />
vătămându-le grav. Precizăm că, sub aspectul soluţionării cererii<br />
<strong>de</strong> divorţ, interesează exclusiv relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, <strong>de</strong> aceea<br />
eventualele discordii <strong>din</strong>tre unul <strong>din</strong> soţi şi alţi membrii ai <strong>familiei</strong><br />
(<strong>de</strong> regulă, părinţii celuilalt), în măsura în care nu se regăsesc şi în<br />
relaţia <strong>din</strong>tre soţi, nu sunt relevante.<br />
Instanţa ju<strong>de</strong>cătorească urmează să aprecieze în concret<br />
dacă menţinerea căsătoriei mai este sau nu posibilă, ţinând seama<br />
<strong>de</strong> natura şi gravitatea motivelor <strong>de</strong> fapt invocate, <strong>de</strong> măsura în<br />
care acestea au marcat convieţuirea soţilor, erodând sau chiar<br />
distrugând liantul afectiv al relaţiilor conjugale, precum şi <strong>de</strong><br />
întreg complexul <strong>de</strong> împrejurări caracteristice speţei.<br />
Stabilitatea <strong>familiei</strong> nu este o chestiune care să privească<br />
exclusiv soţii în cauză, <strong>de</strong> aceea instanţa nu este un simplu<br />
„ghişeu” <strong>de</strong> înregistrare a divorţului. Cum, însă, trăinicia relaţiilor<br />
<strong>din</strong>tre soţi este condiţionată <strong>de</strong> o multitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong> factori<br />
extrajuridici, apărarea căsătoriei prin mijloace juridice nu poate fi<br />
300
ealizată <strong>de</strong>cât în limite rezonabile, ceea ce presupune, pe <strong>de</strong> o<br />
parte, menţinerea căsătoriei ori <strong>de</strong> câte ori neînţelegerile <strong>din</strong>tre<br />
soţi au caracter pasager şi, în mod obişnuit (faţă <strong>de</strong> natura<br />
motivelor aduse în atenţia ju<strong>de</strong>cătorului), nu alterează iremediabil<br />
relaţia cuplului conjugal, iar pe <strong>de</strong> altă parte, ca <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei să nu fie refuzată dacă se constată că, doar în acest fel,<br />
poate fi asigurată protejarea intereselor unuia sau ambilor soţi.<br />
În situaţia în care soţul reclamant <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază în timpul<br />
procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea <strong>de</strong> divorţ<br />
conform art.380 <strong>din</strong> N.C.civ. Acţiunea continuată <strong>de</strong> moştenitori<br />
va fi admisă numai dacă instanţa va constata culpa exclusivă a<br />
soţului pârât.<br />
Secţiunea 4. Divorţul după o separare în fapt<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> introduce, prin art. 373 lit.c), posibilitatea<br />
<strong>de</strong>sfacerii căsătoriei la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi după o separare în<br />
fapt care a durat cel puţin doi ani. Este a<strong>de</strong>vărat că art. 379 alin.<br />
(2) N.C.civ. abor<strong>de</strong>ază această formulă <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei la<br />
secţiunea <strong>de</strong>dicată divorţului <strong>din</strong> culpă, dar dorim să o subliniem<br />
distinct în acest material, întrucât ea aduce un element <strong>de</strong> noutate<br />
<strong>din</strong> perspectiva unui motiv <strong>de</strong> divorţ ce ţine exclusiv <strong>de</strong><br />
separarea în fapt a soţilor. În această ipoteză, divorţul se<br />
pronunţă <strong>din</strong> culpa exclusivă a soţului reclamant. În cazul în care<br />
pârâtul se va <strong>de</strong>clara <strong>de</strong> acord cu divorţul cerut <strong>de</strong> reclamant,<br />
instanţa se va pronunţa fără a face menţiune <strong>de</strong>spre culpa soţilor.<br />
Secţiunea 5. Divorţul <strong>din</strong> cauza stării sănătăţii unui soţ<br />
Motivele <strong>de</strong> natură obiectivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> conduita<br />
culpabilă a vreunuia <strong>din</strong>tre soţi, constituie temei al <strong>de</strong>sfacerii<br />
căsătoriei şi „oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere divorţul arunci când<br />
starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei” art. 38<br />
alin. (3) C.fam.<br />
301
Această posibilitate este preluată şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />
fiind reglementată <strong>de</strong> art. 373 lit.d) şi art. 381. În situaţia în care<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei se va pronunţa în temeiul art. 373 lit.d), nu<br />
se va face menţiune <strong>de</strong>spre culpa soţilor.<br />
În lipsa oricărei precizări referitoare la natura afecţiunii ce<br />
poate susţine cererea <strong>de</strong> divorţ şi întrucât <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei pe<br />
motivul precarităţii stării <strong>de</strong> sănătate evocă i<strong>de</strong>ea divorţului<br />
remediu ca soluţie pentru o situaţie ce nu mai poate dăinui,<br />
apreciem că s-au avut în ve<strong>de</strong>re atât afecţiunile <strong>de</strong> natură fizică,<br />
organică, cât şi cele <strong>de</strong> natură psihică. Gravitatea maladiei precum<br />
şi severitatea formelor sale <strong>de</strong> manifestare sunt relevante sub<br />
aspectul admisibilităţii acţiunii, <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei putându-se<br />
pronunţa, cum reiese <strong>din</strong> textul citat, dacă boala face imposibilă<br />
continuarea căsătoriei.<br />
Ţinând seama <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 9 coroborat cu art. 19<br />
C.fam., căsătoria încheiată <strong>de</strong> alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal, precum<br />
şi <strong>de</strong> cel lipsit vremelnic <strong>de</strong> facultăţile mintale, cât timp nu a avut<br />
discernământul faptelor sale, este lovită <strong>de</strong> nulitate absolută. Dacă<br />
boala psihică <strong>de</strong> natura celor amintite (afară <strong>de</strong> <strong>de</strong>bilitatea mintală,<br />
care nu se dobân<strong>de</strong>şte, ci există <strong>de</strong> la naştere) a <strong>de</strong>butat ulterior<br />
încheierii căsătoriei, cererea <strong>de</strong> divorţ fondată pe art. 38 alin. (3)<br />
C.fam. este admisibilă.<br />
Necomunicarea reciprocă <strong>de</strong> către viitorii soţi a<br />
eventualelor afecţiuni <strong>de</strong> care suferă, altele <strong>de</strong>cât cele care,<br />
potrivit art. 9 C.fam., sunt impedimente la căsătorie, constituie o<br />
încălcare a obligaţiei instituite prin art. 10 C.fam. şi poate atrage<br />
anularea căsătoriei la cererea soţului al cărui consimţământ a fost<br />
viciat prin dol (art. 21 C.fam.).<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> nulitatea absolută a actului juridic,<br />
nulitatea relativă este supusă unui termen <strong>de</strong> prescripţie, <strong>de</strong> 6 luni<br />
în materie <strong>de</strong> căsătorie, cu începere <strong>de</strong> la data când soţul<br />
îndreptăţit să o invoce a cunoscut motivul <strong>de</strong> nulitate relativă. Prin<br />
împlinirea termenului <strong>de</strong> prescripţie, soţul pier<strong>de</strong> şansa <strong>de</strong> a obţine<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, dar boala <strong>de</strong> care suferă celălalt poate<br />
302
întemeia o acţiune <strong>de</strong> divorţ dacă, se înţelege, este cauza<br />
imposibilităţii continuării relaţiilor maritale.<br />
Acest motiv <strong>de</strong> divorţ poate fi invocat <strong>de</strong> însuşi soţul<br />
bolnav 97 , spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> motivele temeinice <strong>de</strong> natură<br />
subiectivă care nu justifică <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina<br />
exclusivă a soţului reclamant în prezenta reglementare a <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>.<br />
La cererea ambilor soţi, instanţa, pronunţând divorţul, nu<br />
va motiva hotărârea sa (art. 617 alin. (2) C.pr.civ.). Dată fiind<br />
natura motivelor invocate, nu se va statua cu privire la vinovăţia<br />
soţilor în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, aspect preluat şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong>. 98<br />
97<br />
Sub auspiciile reglementărilor anterioare modificărilor aduse <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong> prin Legea nr. 59/1993, boala gravă survenită în timpul căsătoriei<br />
constituia motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ aflat numai la în<strong>de</strong>mâna soţului lezat <strong>de</strong><br />
consecinţele maladiei. A se ve<strong>de</strong>a Trib. jud. Constanţa, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />
20/1987, R.R.D. nr. 7/1987, p. 69-70.<br />
98 Aceeaşi era soluţia promovată <strong>de</strong> practica judiciară, îndrumată <strong>de</strong> fosta<br />
instanţă supremă, anterior modificărilor aduse art. 38 <strong>din</strong> C.fam. prin Legea nr.<br />
59/1993. A se ve<strong>de</strong>a Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969,<br />
modificată prin Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, pct. 5 lit. a), CD. 1974, p.<br />
36; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1938/1983, Repertoriu ... pe anii<br />
1980-1985, p. 29. Art. 617 alin. (3) C.pr.civ. preve<strong>de</strong> în mod expres această<br />
soluţie doar pentru ipoteza divorţului prin acordul soţilor.<br />
303
CAPITOLUL 3<br />
Efectele divorţului<br />
Desfacerea căsătoriei produce consecinţe care se răsfrâng<br />
asupra întregului complex <strong>de</strong> relaţii <strong>de</strong> natură personală şi <strong>de</strong><br />
natură patrimonială generate prin încheierea căsătoriei, atât între<br />
soţi, cât şi între aceştia, pe <strong>de</strong> o parte, şi copiii lor, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />
Alături <strong>de</strong> aceste raporturi intrafamiliale, vor suferi anumite<br />
modificări şi relaţiile cu terţii, în primul rând raporturile<br />
patrimoniale, până acum substanţial marcate <strong>de</strong> regulile<br />
comunităţii matrimoniale <strong>de</strong> bunuri.<br />
Ca trăsătură comună, toate efectele divorţului se vor<br />
produce numai pentru viitor, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> cele ale <strong>de</strong>sfiinţării<br />
căsătoriei care, în principiu, operează atât pentru trecut, cât şi<br />
pentru viitor.<br />
Secţiunea 1. Data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />
În conformitate cu dispoziţiile art. 382 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />
căsătoria este <strong>de</strong>sfăcută <strong>din</strong> ziua când hotărârea prin care s-a<br />
pronunţat divorţul a rămas <strong>de</strong>finitivă. În mod excepţional, în<br />
ipoteza prevăzută <strong>de</strong> art. 380 N.C.civ., dacă acţiunea <strong>de</strong> divorţ<br />
este continuată <strong>de</strong> moştenitorul soţului reclamant, căsătoria se va<br />
consi<strong>de</strong>ra <strong>de</strong>sfăcută la data <strong>de</strong>cesului.<br />
În ceea ce priveşte procedurile realizate în conformitate cu<br />
dispoziţiile art. 375 N.C.civ., respectiv divorţul prin acordul<br />
soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială,<br />
căsătoria este <strong>de</strong>sfăcută cu data eliberării certificatului <strong>de</strong> divorţ.<br />
Secţiunea 2. Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />
nepatrimoniale <strong>din</strong>tre soţi<br />
Divorţul îşi produce efecte în principal asupra relaţiilor<br />
personale <strong>din</strong>tre foştii soţi. Odată cu pier<strong>de</strong>rea calităţii <strong>de</strong> soţ,<br />
încetează drepturile şi obligaţiile personale reciproce <strong>din</strong>tre<br />
304
aceştia. Prin urmare, foştii soţi nu mai sunt ţinuţi să-şi acor<strong>de</strong><br />
sprijin moral, se sting îndatoririle <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate, <strong>de</strong> coabitare,<br />
precum şi cele conjugale.<br />
Cât priveşte numele dobândit prin încheierea căsătoriei,<br />
după caz, acesta se va păstra în continuare sau va fi redobândit<br />
numele <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei, potrivit cu opţiunea părţilor<br />
şi conform celor stabilite <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> divorţ.<br />
Art. 383 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că, odată cu <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat<br />
în timpul căsătoriei, instanţa luând act <strong>de</strong> înţelegere prin hotărârea<br />
pronunţată. Pentru motive temeinice, justificate <strong>de</strong> interesul unuia<br />
<strong>din</strong> soţi sau <strong>de</strong> interesul superior al copilului, instanţa poate<br />
încuviinţa ca soţii să păstreze numele <strong>din</strong> căsătorie chiar în lipsa<br />
unei înţelegeri între ei. Dacă instanţa nu a încuviinţat o asemenea<br />
cerere sau dacă soţii nu au căzut <strong>de</strong> acord pe acest aspect, fiecare<br />
soţ va purta numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei.<br />
Aşa cum am arătat mai <strong>de</strong>vreme, acordul soţilor cu privire<br />
la numele ce va fi purtat după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei este esenţial<br />
pentru a se putea aborda posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin<br />
acord în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau a notarului public,<br />
conform art. 375-378 N.C.civ.<br />
Desfacerea căsătoriei nu are consecinţe asupra capacităţii<br />
<strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu a femeii minore la data rămânerii irevocabile<br />
a hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />
În conformitate cu dispoziţiile art. 384 N.C.civ., soţul<br />
împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pier<strong>de</strong> drepturile pe care<br />
legea sau convenţiile anterioare încheiate cu terţii i le atribuiau.<br />
Aceste drepturi nu se vor pier<strong>de</strong> în ipoteza culpei comune sau a<br />
divorţului prin acordul soţilor.<br />
305
Secţiunea 3. Efectele divorţului asupra relaţiilor<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi<br />
Urmare a <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei, încetează obligaţia<br />
reciprocă <strong>de</strong> sprijin material, obligaţia soţilor <strong>de</strong> a contribui la<br />
susţinerea cheltuielilor căsniciei, precum şi obligaţia legală <strong>de</strong><br />
întreţinere între soţi - luând naştere, în condiţiile art. 41 alin. (2)-<br />
(5) C. fam, o nouă obligaţie <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi; vocaţia<br />
succesorală reciprocă se stinge odată cu pier<strong>de</strong>rea calităţii <strong>de</strong> soţ.<br />
3.1. Efecte cu privire la regimul matrimonial<br />
Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, cel mai <strong>de</strong> seamă efect<br />
priveşte comunitatea <strong>de</strong> bunuri a soţilor. Astfel, art. 36 alin. (1)<br />
C.fam stabileşte că „la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, bunurile comune se<br />
împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se<br />
învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa<br />
ju<strong>de</strong>cătorească.”<br />
Pentru a fi producătoare <strong>de</strong> efecte juridice, învoiala soţilor<br />
trebuie să intervină fie consecutiv introducerii cererii în<br />
<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, oricând în cursul ju<strong>de</strong>căţii, inclusiv în faţa<br />
instanţei <strong>de</strong> divorţ învestite cu rezolvarea cererii accesorii <strong>de</strong><br />
partajare a bunurilor comune sau a instanţei sesizate pe cale<br />
principală cu o cerere <strong>de</strong> partaj, 99 fie ulterior rămânerii irevocabile<br />
a hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Chestiunea partajului este receptată în<br />
doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă ca o facultate recunoscută soţilor,<br />
subzistând şi varianta menţinerii comunităţii 100 .<br />
99 Faptul că iniţial părţile optaseră pentru lichidarea judiciară a patrimoniului<br />
lor comunitar nu împiedică partajul convenţional (care poate fi şi numai<br />
parţial), urmând ca instanţa să ia act <strong>de</strong> învoiala soţilor.<br />
100 „Desfacerea căsătoriei nu impune împărţirea bunurilor comune. Foştii soţi<br />
pot, dacă vor, să continue să stăpânească împreună aceste bunuri, <strong>de</strong>oarece<br />
starea <strong>de</strong> coproprietate fiind o stare legală, nimeni nu poate fi forţat să ceară<br />
ieşirea <strong>din</strong> indiviziune" - se afirmă în cuprinsul Deciziei <strong>de</strong> îndrumare a<br />
Plenului Trib. Suprem nr. 1/1964, Culegere <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizii ale Plenului Tribunalului<br />
Suprem pe anii 1952-1965, p. 108.<br />
306
Abordarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> distinge, însă, în art.385 noile<br />
ipoteze legate <strong>de</strong> instituirea regimurilor matrimoniale, precizând<br />
în alin. (1) că, în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează<br />
între soţi la data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ.<br />
În cazul divorţului prin acord, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> dă<br />
posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a cere, fiecare în parte sau împreună, să<br />
se constate că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în<br />
fapt.<br />
Posibilităţile reglementate în art. 385 alin. (1) şi (2) se<br />
aplică şi divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă sau<br />
prin procedură notarială.<br />
De asemenea, situaţia regimului matrimonial va fi<br />
tranşată în conformitate cu dispoziţiile capitolului VI <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
<strong>civil</strong> – „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”.<br />
Toate actele <strong>de</strong> înstrăinare sau <strong>de</strong> grevare cu drepturi<br />
reale ce privesc bunurile comune, indicate în art. 346 alin. (2),<br />
precum şi actele <strong>din</strong> care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii<br />
<strong>de</strong> bunuri încheiate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi după data introducerii<br />
cererii <strong>de</strong> divorţ, sunt lovite <strong>de</strong> nulitate relativă dacă au fost<br />
făcute în frauda celuilalt soţ. În măsura în care interesele sale au<br />
fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a participat la<br />
încheierea actului în condiţiile art. 345 N.C.civ. nu poate pretin<strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ fără a fi afectate drepturile<br />
dobândite <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă. Faţă <strong>de</strong> terţi, hotărârea<br />
ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a pronunţat divorţul sau certificatul <strong>de</strong><br />
divorţ sunt opozabile în condiţiile legii.<br />
3.2. Dreptul la <strong>de</strong>spăgubiri<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră, în art. 388, distinct <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la<br />
o prestaţie compensatorie, posibilitatea ca soţul nevinovat, care<br />
suferă un prejudiciu prin <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, să poată cere<br />
soţului vinovat să îl <strong>de</strong>spăgubească, <strong>de</strong>spăgubiri ce se vor stabili<br />
<strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată prin hotărârea pronunţată. Este interesant<br />
307
<strong>de</strong> văzut în practica instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată care vor fi criteriile şi<br />
situaţiile concrete <strong>de</strong> stabilire a unor asemenea <strong>de</strong>spăgubiri, cu<br />
atât mai mult cu cât, în ipoteza <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei <strong>din</strong> culpa<br />
exclusivă a reclamantului, pârâtul poate uza <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile art.<br />
388 N.C.civ.<br />
3.3. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în art.389 că, prin <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi încetează, soţul<br />
divorţat având <strong>dreptul</strong> la întreţinere dacă se află în nevoie <strong>din</strong><br />
pricina unei incapacităţi <strong>de</strong> muncă survenite înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />
ori în timpul căsătoriei. De asemenea, el beneficiază <strong>de</strong> acest<br />
drept şi în situaţia în care incapacitatea se iveşte în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un<br />
an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, dar numai dacă respectiva<br />
incapacitate este cauzată <strong>de</strong> o împrejurare ce are legătură cu<br />
căsătoria.<br />
Actualul C.fam., în art. 41 alin. (2)-(5), reglementează o<br />
astfel <strong>de</strong> îndatorire în relaţia <strong>din</strong>tre foştii soţi. Aceleaşi dispoziţii<br />
sunt <strong>de</strong> aplicat în materia căsătoriei putative, potrivit art. 24 alin.<br />
(1) C.fam.<br />
Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi divorţaţi<br />
sau <strong>din</strong>tre foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată este, aşadar, o<br />
obligaţie distinctă faţă <strong>de</strong> cea fondată pe îndatorirea <strong>de</strong> sprijin<br />
material reciproc <strong>din</strong> timpul căsătoriei, după cum diferite sunt şi<br />
condiţiile celor două feluri <strong>de</strong> obligaţii. Ca numitor comun, în<br />
ambele cazuri avem ca premisă instituţia căsătoriei, fiindcă şi între<br />
foştii soţi izvorul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere este căsătoria, <strong>de</strong> această<br />
dată <strong>de</strong>sfăcută ori <strong>de</strong>sfiinţată, fără <strong>de</strong> care o atare <strong>de</strong> îndatorire nu<br />
ar exista, aşa cum nu există între concubini sau foşti concubini,<br />
indiferent <strong>de</strong> durata convieţuirii.<br />
308
Fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre foştii<br />
soţi se află în acele reguli morale, umanitare, care impun asistenţa<br />
materială între persoanele legate în trecut prin căsătorie 101 .<br />
Dreptul la întreţinere presupune, înainte <strong>de</strong> toate,<br />
întrunirea condiţiilor <strong>de</strong> drept comun în materie, adică starea <strong>de</strong><br />
nevoie a celui care pretin<strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />
incapacitatea sa <strong>de</strong> a munci şi, <strong>de</strong> partea celui ţinut să acor<strong>de</strong><br />
întreţinerea, <strong>de</strong> existenţa mijloacelor necesare. Aceste cerinţe<br />
generale prezintă câteva trăsături particulare, pe care le vom<br />
analiza în cele ce urmează.<br />
Astfel, în ceea ce priveşte incapacitatea <strong>de</strong> muncă, se are în<br />
ve<strong>de</strong>re <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ aflat în nevoie <strong>de</strong> cauza<br />
unei incapacităţi survenite înainte <strong>de</strong> căsătorie sau în timpul<br />
căsătoriei; dacă incapacitatea s-a ivit în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />
<strong>de</strong>sfacerea ori <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, fostul soţ are drept la<br />
101 A se ve<strong>de</strong>a: I.P. Filipescu, Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, cit. supra, p. 67;<br />
Al. Bacaci, op. cit., p. 175. Se admite, în mod unanim, că obligaţia <strong>de</strong><br />
întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi nu poate fi explicată invocând principiile<br />
răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale - în i<strong>de</strong>ea că soţul <strong>din</strong> a cărui vină a fost <strong>de</strong>sfăcută<br />
căsătoria, lipsindu-1 pe celălalt <strong>de</strong> sprijinul material pe care i-1 acorda, ar<br />
datora <strong>de</strong>spăgubiri - cel puţin <strong>din</strong> următoarele consi<strong>de</strong>rente: <strong>dreptul</strong> la<br />
întreţinere este recunoscut şi aceluia <strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> a cărui culpă - concurentă<br />
sau exclusivă - a fost pronunţat divorţul; vinovăţia unuia <strong>din</strong>tre soţi în ceea ce<br />
priveşte <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prezintă interes în stabilirea limitei <strong>de</strong> timp a<br />
<strong>dreptul</strong>ui la întreţinere, dar, în aceste limite, <strong>dreptul</strong> la întreţinere există<br />
indiferent <strong>de</strong> conduita culpabilă <strong>din</strong> timpul căsătoriei; atât condiţiile <strong>de</strong><br />
acordare, cât şi cuantumul întreţinerii sunt diferite <strong>de</strong> cele aplicabile în cazul<br />
obligaţiei <strong>de</strong> repararea prejudiciului cauzat unei persoane; obligaţia <strong>de</strong><br />
întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi prezintă caracterele specifice obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere în general. A se ve<strong>de</strong>a: I.P. Filipescu, op. cit., p. 434; Al. Bacaci, op.<br />
cit., p. 175. Cu privire la fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre<br />
foştii soţi, în doctrină a fost exprimată şi opinia potrivit căreia, ulterior<br />
<strong>de</strong>sfacerii sau <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere este forma <strong>de</strong><br />
manifestarea obligaţiei <strong>de</strong> sprijin reciproc născute prin încheierea căsătoriei şi<br />
care „supravieţuieşte" disoluţiei acesteia, neputându-se vorbi <strong>de</strong> o nouă<br />
obligaţie, distinctă <strong>de</strong> cea existentă între soţi - I. Comănescu, I. Mihuţă, R.<br />
Petrescu, op. cit., p. 186.<br />
309
întreţinere numai dacă incapacitatea sa a fost <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> o<br />
împrejurare în legătură cu căsătoria (cum ar fi, în cazul fostei soţii,<br />
o incapacitate cauzată <strong>de</strong> naştere).<br />
Ca şi în cazul soţilor, săvârşirea unor fapte grave<br />
îndreptate împotriva celui căruia i se cere întreţinere atrage<br />
<strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong> asistenţă materială,<br />
indiferent dacă faptele au fost comise înainte sau ulterior<br />
<strong>de</strong>sfacerii căsătoriei 102 .<br />
Dreptul la întreţinere al fostului soţ recăsătorit se stinge,<br />
<strong>de</strong>oarece obligaţia <strong>de</strong> întreţinere există, în primul rând, între soţi,<br />
<strong>de</strong>ci soţul <strong>din</strong> căsătoria actuală a beneficiarului preia, odată cu<br />
încheierea căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere. Legiuitorul,<br />
referindu-se la soţul recăsătorit, are în ve<strong>de</strong>re încheierea unei<br />
căsătorii subsecvente, valabile <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic. Dar,<br />
dacă această <strong>din</strong> urmă căsătorie va fi <strong>de</strong>sfiinţată, iar creditorul<br />
întreţinerii nu beneficiază <strong>de</strong> avantajele putativităţii căsătoriei nule<br />
sau anulate, se va reactiva obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a fostului soţ.<br />
Soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată păstrează <strong>dreptul</strong><br />
la întreţinere faţă <strong>de</strong> soţul <strong>din</strong> această căsătorie, obligaţia fostului<br />
soţ <strong>din</strong> căsătoria prece<strong>de</strong>ntă celei <strong>de</strong>sfiinţate s-a stins, <strong>de</strong> această<br />
dată fără posibilitatea <strong>de</strong> a fi reactivată.<br />
Se înţelege, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere subzistă chiar dacă<br />
<strong>de</strong>bitorul se recăsătoreşte. Nu este exclus ca acesta să fie<br />
concomitent ţinut la întreţinere atât faţă <strong>de</strong> fostul soţ, cât şi faţă <strong>de</strong><br />
soţul <strong>din</strong> căsătoria actuală.<br />
În lipsa dispoziţiilor exprese privitoare la or<strong>din</strong>ea în care<br />
îşi datorează întreţinere foştii soţi, prin asemănare cu situaţia<br />
soţilor, se aplică aceeaşi regulă <strong>de</strong> preferinţă; aşadar, foştii soţi îşi<br />
datorează întreţinere înaintea oricărei alte persoane 103 .<br />
102 A se ve<strong>de</strong>a şi Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., p. 273-274, în<br />
sensul că numai faptele ulterioare <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei conduc la pier<strong>de</strong>rea<br />
<strong>dreptul</strong>ui la întreţinere I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 466.<br />
103 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, op. cit., p. 299; T.M.B., secţia a III-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />
1458/1991, CD. 1991, p. 54-55.<br />
310
Virtual, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ se naşte <strong>din</strong><br />
momentul în care dobân<strong>de</strong>şte „calitatea” <strong>de</strong> „fost soţ”, adică <strong>de</strong> la<br />
data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Este <strong>de</strong> principiu,<br />
însă, că întreţinerea se acordă numai <strong>de</strong> la data când s-a cerut,<br />
prezumându-se că, anterior, cel îndreptăţit nu s-a aflat în nevoie.<br />
Aşadar, instanţa va dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului la plata<br />
întreţinerii începând cu data introducerii cererii <strong>de</strong> chemare în<br />
ju<strong>de</strong>cată, chiar dacă a trecut un timp oarecare <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, exceptând cazul în care promovarea cu întârziere a<br />
acţiunii în stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere este imputabilă<br />
<strong>de</strong>bitorului (<strong>de</strong> exemplu, acesta a refuzat să comunice domiciliul<br />
său actual sau locul său <strong>de</strong> muncă), când, admiţându-se acţiunea,<br />
pensia va fi acordată şi pentru trecut, adică pentru un interval<br />
premergător <strong>de</strong>clanşării procesului.<br />
Este posibil ca <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ să fi fost<br />
stabilit în cadrul procesului <strong>de</strong> divorţ; <strong>de</strong> această dată, <strong>de</strong>bitorul<br />
datorează întreţinere <strong>din</strong> momentul rămânerii irevocabile a<br />
hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Creditorul, fost soţ exclusiv culpabil <strong>de</strong> divorţ,<br />
are un drept la întreţinere limitat în timp la un an <strong>de</strong> zile socotit <strong>de</strong><br />
la data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei. Fostul soţ în a cărui sarcină nu s-a<br />
reţinut vreo vină în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, precum şi cel în egală<br />
măsură vinovat (oricare <strong>din</strong>tre foştii soţi al căror divorţ s-a<br />
pronunţat <strong>din</strong> culpa ambilor) poate beneficia <strong>de</strong> întreţinere pe o<br />
durată nepre<strong>de</strong>terminată 104 ; la fel, durata <strong>dreptul</strong>ui la întreţinere nu<br />
este prestabilită în acele ipoteze <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei când<br />
instanţa nu statuează privitor la culpa soţilor 105 . Ju<strong>de</strong>cătorul<br />
învestit cu o acţiune directă în stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
cuvenită fostului soţ nu are a se ocupa <strong>de</strong> vinovăţia părţilor;<br />
104 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 348/1979, CD. 1979, p. 165.<br />
105 Este cazul divorţului pentru motive temeinice, <strong>de</strong> natură obiectivă (boala<br />
gravă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, art. 38 alin. (3) C.fam), precum şi al divorţului prin<br />
consimţământul mutual al soţilor (art. 38 alin. (2) C.fam, art. 617 alin. (3)<br />
C.pr.civ.).<br />
311
aceasta a fost stabilită <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> divorţ cu putere <strong>de</strong> lucru<br />
ju<strong>de</strong>cat 106 .<br />
În toate cazurile, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ se<br />
stinge prin recăsătorire, precum şi - dat fiind caracterul personal<br />
al obligaţiei - prin moartea creditorului sau a <strong>de</strong>bitorului<br />
întreţinerii. Dispoziţiile referitoare la durata în timp a obligaţiei<br />
legale <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi şi la cauzele speciale <strong>de</strong><br />
stingere a acesteia au caracter imperativ, astfel că orice convenţie<br />
contrară, fie în sensul restrângerii, fie în sensul extin<strong>de</strong>rii ori al<br />
transferului (cesiunii) este lovită <strong>de</strong> nulitate absolută. 107<br />
Cuantumul pensiei <strong>de</strong> întreţinere poate fi stabilit până la o<br />
treime <strong>din</strong> venitul net <strong>din</strong> muncă al fostului soţ, în sistemul<br />
actualului <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>, iar potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> poate fi<br />
stabilit până la o pătrime <strong>din</strong> acest venit net. Dacă acelaşi <strong>de</strong>bitor<br />
este ţinut faţă <strong>de</strong> copii cu o obligaţie <strong>de</strong> întreţinere, cele două<br />
categorii <strong>de</strong> pensii, însumate, nu vor putea <strong>de</strong>păşi jumătate <strong>din</strong><br />
venitul lunar net <strong>din</strong> muncă al <strong>de</strong>bitorului, în conformitate cu art.<br />
41 alin. (3) C. fam, respectiv art. 389 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. Acest<br />
<strong>din</strong> urmă nivel maximal va fi respectat şi în alte ipoteze <strong>de</strong><br />
106 Este ceea ce am numit „efectul pozitiv" al puterii lucrului ju<strong>de</strong>cat, permiţând<br />
părţii să se prevaleze <strong>de</strong> constatările jurisdicţionale ale instanţei într-un nou<br />
litigiu, pentru a <strong>de</strong>duce alte consecinţe juridice ale unei situaţii <strong>de</strong>ja consacrate,<br />
potrivit cu obiectul şi cauza acestei <strong>din</strong> urmă cereri. A se ve<strong>de</strong>a E. Florian,<br />
Puterea lucrului ju<strong>de</strong>cat, op. cit., p. 122.<br />
107 S-a <strong>de</strong>cis că <strong>de</strong>claraţia soţului făcută în cursul procesului <strong>de</strong> divorţ prin care<br />
se obliga să acor<strong>de</strong> o pensie <strong>de</strong> întreţinere celuilalt soţ aflat în incapacitatea <strong>de</strong> a<br />
munci şi lipsit <strong>de</strong> mijloace proprii, poate fi interpretată în sensul că s-a urmărit<br />
asigurarea fostului soţ aflat în nevoie cu disponibilităţi materiale <strong>de</strong> întreţinere<br />
pentru tot restul vieţii. O astfel <strong>de</strong> obligaţie evocă contractul <strong>de</strong> rentă viageră,<br />
guvernat <strong>de</strong> dispoziţiile art. 1640 C.civ, iar nu obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
reglementată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>; în consecinţă, grevează patrimoniul <strong>de</strong>bitorului<br />
şi se va transmite moştenitorilor săi - Trib. Suprem, în compunerea prevăzută<br />
<strong>de</strong> art. 39 alin. (2) şi (3) <strong>din</strong> Legea pentru organizarea ju<strong>de</strong>cătorească, <strong>de</strong>cizia<br />
<strong>civil</strong>ă nr. 55/1975, CD. 1975, p. 152.<br />
312
concurs, ori <strong>de</strong> câte ori fostul soţ datorează întreţinere,<br />
concomitent, mai multor creditori 108 .<br />
Dacă fostul soţ datorează întreţinere mai multor persoane,<br />
dar nu <strong>de</strong>ţine mijloacele necesare acoperirii tuturor creanţelor, în<br />
raport <strong>de</strong> împrejurări, instanţa va hotărî fie ca întreţinerea să se<br />
presteze numai unuia sau unora <strong>din</strong>tre creditori, fie ca pensia ce<br />
poate fi stabilită în sarcina <strong>de</strong>bitorului să se împartă între toţi cei<br />
îndreptăţiţi, care apoi se pot îndrepta, pentru completarea întreţinerii,<br />
împotriva altor persoane obligate, cu respectarea or<strong>din</strong>ii în<br />
care se datorează aceasta.<br />
Dacă, în afara veniturilor <strong>din</strong> muncă, <strong>de</strong>bitorul are la<br />
dispoziţie şi alte mijloace materiale, acestea vor fi avute în ve<strong>de</strong>re<br />
la stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere. De exemplu, instanţa <strong>de</strong> divorţ,<br />
stabilind <strong>dreptul</strong> la întreţinere al unuia <strong>din</strong>tre foştii soţi, poate<br />
dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului să asigure creditorului o suprafaţă<br />
locativă corespunzătoare, eventual chiar în imobilul proprietatea<br />
sa şi, în acelaşi timp, la plata unei sume <strong>de</strong> bani cu titlu <strong>de</strong> pensie<br />
<strong>de</strong> întreţinere în favoarea aceluiaşi beneficiar 109 . Întreţinerea<br />
datorată trebuie să furnizeze beneficiarului cele strict necesare<br />
traiului (locuinţa este un astfel <strong>de</strong> element), iar potrivit art. 93<br />
C.fam., prestaţiile pot fi executate în natură, prin echivalent<br />
bănesc ori printr-o modalitate mixtă, potrivit cu împrejurările<br />
concrete ale cauzei. La <strong>de</strong>terminarea cuantumului prestaţiilor în<br />
numerar se va ţine seama <strong>de</strong> faptul că <strong>de</strong>bitorul execută în natură<br />
o parte <strong>din</strong> obligaţia ce-i revine.<br />
Datorită caracterului personal al obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere,<br />
vor fi avute în ve<strong>de</strong>re exclusiv mijloacele <strong>de</strong>bitorului, nu şi<br />
108 A se ve<strong>de</strong>a Al. Bacaci, op. cit., p. 178.<br />
109 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 5/1975, pct. 8, CD. 1975, p.<br />
30; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1308/1984, R.R.D. nr. 67/1985, p.<br />
66. Instanţa poate dispune evacuarea provizorie a soţului proprietar până când<br />
acesta va oferi celui îndreptăţit la întreţinere o altă locuinţă - Trib. Suprem,<br />
secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 132/1982, Legislaţia <strong>familiei</strong> p. 402. În acelaşi sens,<br />
Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 547/1980, Legislaţia <strong>familiei</strong> p. 403.<br />
313
mijloacele soţului sau ale altor persoane cu care împarte aceeaşi<br />
gospodărie 110 .<br />
În raport <strong>de</strong> dispoziţiile art. 389 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ. când<br />
divorţul este pronunţat <strong>din</strong> culpa exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />
acesta nu beneficiază <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong> partea fostului soţ <strong>de</strong>cât<br />
timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />
În cazul căsătoriei putative, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al<br />
fostului soţ este supus, prin asemănare, preve<strong>de</strong>rilor <strong>din</strong> materia<br />
divorţului, în conformitate cu art. 24 alin. (1) C. fam. Dreptul<br />
fostului soţ <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă sau al foştilor soţi <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă<br />
ia naştere odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care a<br />
fost <strong>de</strong>sfiinţată căsătoria. Reclamantul <strong>din</strong> cererea având ca obiect<br />
stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere urmează să probeze, aidoma fostul<br />
soţ divorţat, starea sa <strong>de</strong> nevoie datorată neputinţei <strong>de</strong> a munci<br />
cauzate <strong>de</strong> o incapacitate survenită înainte sau după încheierea<br />
căsătoriei nule sau anulate ori cu <strong>de</strong>but în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />
<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei <strong>din</strong>tr-o împrejurare în legătură cu căsătoria.<br />
Dreptul fostului soţ <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă nu este limitat în<br />
timp. Când amândoi soţii beneficiază <strong>de</strong> putativitatea căsătoriei<br />
<strong>de</strong>sfiinţate, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere are caracter reciproc.<br />
Fostul soţ <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă şi-a pierdut cu efect retroactiv<br />
calitatea <strong>de</strong> soţ şi drepturile ataşate stării <strong>de</strong> persoană căsătorită,<br />
aşadar, nu va obţine asistenţa materială în temeiul căsătoriei<br />
<strong>de</strong>sfiinţate.<br />
Ca şi în cazul foştilor soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfăcută şi <strong>din</strong><br />
aceleaşi raţiuni, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />
se stinge prin recăsătorire.<br />
3.4. Prestaţia compensatorie<br />
Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> aduce în discuţie<br />
posibilitatea acordării unei prestaţii compensatorii soţului<br />
110 Trib. Bucureşti, secţia a V-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 50/2002, cit. supra.<br />
314
nevinovat, subiect care a constituit obiectul unor în<strong>de</strong>lungate<br />
dispute în doctrină. Prin regulile stabilite <strong>de</strong> art. 390-395 N.C.civ.,<br />
se stabilesc în mod clar termenii <strong>de</strong> acordare a unei asemenea<br />
prestaţii.<br />
În cazul în care divorţul se pronunţă exclusiv <strong>din</strong> culpa<br />
soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia, pe cât este posibil,<br />
<strong>de</strong> o prestaţie care să compenseze un <strong>de</strong>zechilibru semnificativ pe<br />
care divorţul l-ar cauza în condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale solicitantului.<br />
Pentru a se putea solicita o asemenea prestaţie, este<br />
necesar să fie întrunite o serie <strong>de</strong> condiţii:<br />
- divorţul să se fi pronunţat <strong>din</strong> culpa exclusivă a soţului<br />
pârât;<br />
- căsătoria să fi durat cel puţin 20 <strong>de</strong> ani;<br />
- să se solicite odată cu cererea <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei;<br />
- să existe un <strong>de</strong>zechilibru semnificativ pe care divorţul îl<br />
<strong>de</strong>termină în condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale celui ce solicită prestaţia.<br />
Prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia <strong>de</strong><br />
întreţinere solicitată în conformitate cu art. 389 N.C.civ., astfel<br />
încât soţul solicitant trebuie să <strong>de</strong>cidă dacă apelează la solicitarea<br />
unei prestaţii compensatorii sau a unei pensii <strong>de</strong> întreţinere la<br />
momentul <strong>de</strong>rulării procedurilor <strong>de</strong> divorţ.<br />
În stabilirea nivelului şi termenilor prestaţiei<br />
compensatorii se vor avea în ve<strong>de</strong>re:<br />
- resursele soţului solicitant în momentul divorţului;<br />
- resursele celuilalt soţ în momentul divorţului;<br />
- efectele pe care le are sau le poate avea lichidarea<br />
regimului matrimonial;<br />
- orice alte împrejurări previzibile <strong>de</strong> natură să modifice<br />
condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale solicitantului (contribuţia la creşterea<br />
copiilor minori, pregătirea profesională, posibilitatea <strong>de</strong> a<br />
<strong>de</strong>sfăşura o activitate producătoare <strong>de</strong> venituri).<br />
315
Art. 392 <strong>din</strong> N.C.civ. arată că prestaţia compensatorie<br />
poate îmbrăca următoarele forme:<br />
- o sumă <strong>de</strong> bani<br />
→ sumă globală, ce poate fi in<strong>de</strong>xată trimestrial în<br />
funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei;<br />
→ rentă viageră → în cotă procentuală;<br />
→ o sumă <strong>de</strong>terminată, ce poate fi in<strong>de</strong>xată<br />
trimestrial în funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei.<br />
- în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri<br />
mobile sau imobile aparţinând <strong>de</strong>bitorului.<br />
La cererea soţului creditor, instanţa îl poate obliga pe soţul<br />
<strong>de</strong>bitor să constituie o garanţie reală sau să <strong>de</strong>pună o cauţiune<br />
pentru a asigura executarea rentei.<br />
Prestaţia compensatorie poate fi modificată, prin hotărâre a<br />
instanţei în sensul măririi sau micşorării, în ipoteza în care<br />
intervin modificări semnificative în mijloacele <strong>de</strong> care <strong>de</strong>bitorul<br />
dispune sau în resursele pe care creditorul le are.<br />
Prestaţia compensatorie încetează dacă:<br />
- soţul creditor se recăsătoreşte;<br />
- unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază;<br />
- când soţul creditor obţine resurse <strong>de</strong> natură să îi asigure<br />
condiţii <strong>de</strong> viaţă asemănătoare celor <strong>din</strong> timpul căsătoriei.<br />
Secţiunea 4. Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />
<strong>din</strong>tre părinţi şi copiii lor minori<br />
Consecinţe ale divorţului se produc şi în privinţa copiilor<br />
rezultaţi <strong>din</strong> căsătoria părţilor sau a celor care beneficiază <strong>de</strong> un<br />
regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat <strong>de</strong> ambii soţi,<br />
al copilului firesc al unuia <strong>din</strong>tre soţi adoptat <strong>de</strong> celălalt soţ), faţă<br />
<strong>de</strong> care, până la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, soţii au exercitat împreună<br />
drepturile şi îndatoririle părinteşti. Ele se răsfrâng atât asupra<br />
relaţiilor personale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii, cât şi asupra relaţiilor <strong>de</strong><br />
natură patrimonială.<br />
316
4.1. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei asupra relaţiilor<br />
personale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
4.1.1. Încre<strong>din</strong>ţarea copiilor<br />
Cum am văzut, odată cu pronunţarea divorţului, instanţa<br />
este obligată să hotărască, în lipsa cererii părţilor chiar şi <strong>din</strong><br />
oficiu, asupra încre<strong>din</strong>ţării copiilor spre creştere şi educare, în<br />
funcţie <strong>de</strong> interesul superior al minorilor, fie unuia <strong>din</strong>tre părinţi,<br />
fie, în mod excepţional 111 , unei terţe persoane sau familii, cu<br />
consimţământul acesteia ori unei instituţii <strong>de</strong> ocrotire - art. 42<br />
alin. (1) şi (2) C.fam.<br />
Prin dispoziţiile art. 396 <strong>din</strong> N.C.civ., se stabileşte că<br />
instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re şi concluziile rapoartelor <strong>de</strong> anchetă<br />
psiho-socială, precum şi, dacă este cazul, învoiala părinţilor pe<br />
care îi ascultă. De asemenea, vor fi ascultaţi minorii cu<br />
respectarea dispoziţiilor art.264 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
În mod revoluţionar faţă <strong>de</strong> actualele norme ale <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong>, noua reglementare a art. 397 N.C.civ. stabileşte fără<br />
dubiu faptul că după divorţ autoritatea părintească revine în<br />
comun ambilor părinţi, în afara cazului în care instanţa <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />
altfel.<br />
Dacă există motive întemeiate, instanţa poate <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> ca<br />
autoritatea părintească să fie exercitată numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre<br />
părinţi, celălalt părinte păstrând <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a veghea la modul <strong>de</strong><br />
creştere şi educare a copilului, precum şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la<br />
adopţia sau la căsătoria acestuia.<br />
În mod excepţional, conform art. 399 <strong>din</strong> N.C.civ, instanţa<br />
poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie<br />
111 Măsura încre<strong>din</strong>ţării minorului spre creştere şi educare unei terţe persoane<br />
poate intra în discuţie numai dacă, potrivit constatărilor instanţei, nu este în<br />
interesul minorului încre<strong>din</strong>ţarea sa la unul <strong>din</strong>tre părinţi. Ataşamentul<br />
bunicilor, cât <strong>de</strong> puternic ar fi, nu este un argument suficient pentru a fi<br />
înlăturaţi părinţii. În acest sens, T.M.B., secţia a III-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />
1511/1992, Culegere ... pe anul 1992, p. 54; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia<br />
nr. 421/1977, CD. 1977, p. 128.<br />
317
ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie <strong>de</strong><br />
ocrotire, acestea dobân<strong>din</strong>d exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor<br />
părinteşti cu privire la persoana copilului. Instanţa va stabili, <strong>de</strong><br />
asemenea, dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se<br />
exercită <strong>de</strong> către părinţi în comun sau <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre ei.<br />
Măsura încre<strong>din</strong>ţării copilului are caracter provizoriu, ceea<br />
ce înseamnă că se va putea reveni oricând asupra celor dispuse,<br />
dacă se constată schimbarea împrejurărilor care au motivat soluţia<br />
dată. Instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre părinţi sau a<br />
unui alt membru <strong>de</strong> familie, a copilului - dacă a împlinit 14 ani,<br />
a autorităţii tutelare sau a unei instituţii <strong>de</strong> ocrotire, ori la<br />
solicitarea procurorului, în baza art. 45 C.pr.civ, va putea dispune<br />
reîncre<strong>din</strong>ţarea copilului spre creştere şi educare, dacă se constată<br />
că acesta e sensul actual al interesului minorului. 112<br />
Modalităţile <strong>de</strong> exercitare a drepturilor părinteşti<br />
recunoscute aceluia <strong>din</strong>tre părinţi căruia nu i-au fost încre<strong>din</strong>ţaţi<br />
copiii (<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul, precum şi<br />
<strong>de</strong> a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea<br />
profesională a copilului, pe scurt, potrivit terminologiei curente,<br />
„<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul”) se stabilesc pe<br />
cale convenţională <strong>de</strong> către părinţii aflaţi în divorţ sau divorţaţi şi,<br />
numai în subsidiar, <strong>de</strong> către instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, 113 fie în cadrul<br />
procesului <strong>de</strong> divorţ, fie în cadrul unei acţiuni ulterioare. În cazul<br />
în care instanţa este învestită să <strong>de</strong>cidă în acest sens ascultarea<br />
copilului este obligatorie, conform dispoziţiilor art. 401 alin. (2)<br />
<strong>din</strong> N.C.civ..<br />
112 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 2447/1993, B.J. 1993, p. 110.<br />
113 Art. 42 C.fam. obligă instanţa <strong>de</strong> divorţ să dispună cu privire la încre<strong>din</strong>ţarea<br />
copiilor minori, iar eventuala învoială a părinţilor este producătoare <strong>de</strong> efecte<br />
numai dacă este încuviinţată; preve<strong>de</strong>rile art. 43 C.fam. nu obligă instanţa să<br />
stabilească modalităţile <strong>de</strong> exercitare a <strong>dreptul</strong>ui părintelui <strong>de</strong> a avea legături<br />
personale cu copilul, prin urmare înţelegerea realizată <strong>de</strong> părinţi cu privire la<br />
valorificarea concretă a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul nu este<br />
condiţionată <strong>de</strong> girul instanţei, urmând a fi exercitat întocmai şi cu bunăcre<strong>din</strong>ţă,<br />
dar numai în concordanţă cu interesele minorului - T.M.B., secţia a<br />
IlI-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1884/1983, R.R.D. nr. 5/1984, p. 60.<br />
318
Ca forme concrete <strong>de</strong> înfăptuire, părintele poate vizita<br />
copilul la domiciliul părintelui în a cărui grijă se află, poate găzdui<br />
copilul la domiciliul său, inclusiv în perioada vacanţelor<br />
şcolare 114 . În principiu, faptul că părinţii domiciliază în localităţi<br />
diferite nu are o semnificaţie <strong>de</strong>osebită, putându-se permite<br />
părintelui căruia nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul să-1 ia cu sine pentru<br />
scurte perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> timp 115 ; totuşi, o atare măsură nu poate fi<br />
dispusă dacă, indiferent <strong>din</strong> ce împrejurări (vârsta fragedă a<br />
copilului, starea precară a sănătăţii sale, etc.), ar contraveni<br />
interesului superior al copilului (art. 16 <strong>din</strong> Legea nr.<br />
272/2004) 116 . De asemenea, părintele poate coresponda cu copilul<br />
114 Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a I. Albu, Dreptul părintelui divorţat căruia nu i<br />
s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul <strong>de</strong> a avea legături personale, R.R.D. nr. 2/1988, p. 28-<br />
33. Potrivit practicii judiciare, se va ţine seama şi <strong>de</strong> interesul manifestat <strong>de</strong><br />
părinte în a păstra legături personale cu copilul, <strong>de</strong> vârsta copilului, <strong>de</strong><br />
capacitatea sa <strong>de</strong> a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu părintele său,<br />
specifică vârstei şi sexului - CA. Piteşti, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 2121/2004,<br />
Jurispru<strong>de</strong>nţă naţională 2004-2005, Ed. Brilliance, Piatra-Neamţ, 2006, p. 273-<br />
274. Stabilirea unui program <strong>de</strong> vizitare a copilului <strong>de</strong> către tată, pe<br />
consi<strong>de</strong>rentul că acesta nu a avut o atitu<strong>din</strong>e agresivă faţă <strong>de</strong> copil, ci numai<br />
faţă <strong>de</strong> mamă s-a manifestat violent, reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor<br />
legale în materie, câtă vreme s-a dovedit că interesul superior al copilului nu<br />
este, pentru moment, păstrarea acestor legături - CA. Alba Iulia, secţia pentru<br />
minori şi familie, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 32/2006, D. Tiţian, Cauzele cu minori în<br />
materie <strong>civil</strong>ă şi penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006, p. 65. A se<br />
ve<strong>de</strong>a şi C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 321/1994, Repertoriu ... pe anii 1989-<br />
1994, voi. I, p. 595; T.M.B., secţia a IlI-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 150/1990, Dreptul<br />
nr. 3/1992, p. 65.<br />
115 Trib. jud. Braşov, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 954/1992, R.R.D. nr. 6/1983, p. 59.<br />
116<br />
Consi<strong>de</strong>răm discutabilă soluţia instanţei <strong>de</strong> a încuviinţa menţinerea<br />
legăturilor personale cu copilul într-o manieră neadaptată interesului acestuia<br />
<strong>de</strong> a se „acomoda" cât mai curând posibil cu <strong>noul</strong> său ambient familial. În<br />
consi<strong>de</strong>rentele unei soluţii <strong>de</strong> speţă, se afirmă că, în ceea ce priveşte stabilirea<br />
criteriilor <strong>dreptul</strong>ui minorului <strong>de</strong> a avea legături personale cu părinţii naturali,<br />
importante sunt criteriile legate <strong>de</strong> interesul acestuia, condiţiile <strong>de</strong> loc, relaţiile<br />
tensionate <strong>din</strong>tre noile familii, în speţă tatăl minorului şi soţul mamei acestuia,<br />
neavând importanţă în luarea unor asemenea măsuri - CA. Bucureşti, secţia a<br />
III-a <strong>civil</strong>ă şi pentru cauze cu minori şi familie, <strong>de</strong>cizia nr. 511/2005, Culegere<br />
319
sau poate stabili orice altă formă <strong>de</strong> comunicare, poate transmite<br />
informaţii copilului şi este îndreptăţit să primească informaţii<br />
privitoare la copil (inclusiv fotografii recente, evaluări medicale<br />
sau şcolare).<br />
În orice caz, stabilirea practică a planului <strong>de</strong> legături<br />
personale <strong>din</strong>tre părinte şi copil nu trebuie să lipsească <strong>de</strong>mersul<br />
<strong>de</strong> orice finalitate. De pildă, încuviinţarea dată părintelui <strong>de</strong> a<br />
avea legături personale cu copilul numai trei ore într-o singură zi<br />
pe an şi, chiar şi aceasta, la sediul autorităţii administraţiei publice<br />
locale, în prezenţa unui membru al autorităţii tutelare, exclu<strong>de</strong><br />
<strong>din</strong>tr-un început orice exerciţiu al acestui drept. 117<br />
Exercitarea abuzivă <strong>de</strong> către părinte a drepturilor ce i-au<br />
fost conferite faţă <strong>de</strong> persoana copilului încre<strong>din</strong>ţat celuilalt soţ,<br />
<strong>de</strong> natură a stânjeni sau periclita procesul <strong>de</strong> creştere, educare,<br />
instruire şi formare a acestuia, îndreptăţeşte instanţa sesizată prin<br />
cererea celuilalt părinte să dispună limitarea, suspendarea sau<br />
chiar suprimarea acestui drept al părintelui, în funcţie <strong>de</strong> natura şi<br />
gravitatea abaterilor constatate 118 .<br />
<strong>de</strong> practică judiciară în materie <strong>civil</strong>ă a Curţii <strong>de</strong> Apel Bucureşti, 2005, Ed.<br />
Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 284.<br />
117 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 437/1975, R.R.D. nr. 10/1975, p. 66.<br />
Aprecierea modalităţii <strong>de</strong> vizitare a minorului <strong>de</strong> către bunici şi părintele căruia<br />
nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat minorul se face prin fixarea unui program în limite<br />
suficiente şi rezonabile. Stabilirea unui program restrictiv <strong>de</strong> vizitare pe<br />
consi<strong>de</strong>rentul că părintele sau bunicii au domiciliul în altă ţară reprezintă o<br />
aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie, câtă vreme se dove<strong>de</strong>şte că este<br />
în interesul superior al copilului să fie păstrate aceste legături - CA. Alba Iulia,<br />
secţia pentru minori şi familie, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 2/2006, D. Tiţian, Cauzele cu<br />
minori în materie <strong>civil</strong>ă şi penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006, p.<br />
53.<br />
118 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, loc. cit., p. 32. Spre aceeaşi concluzie tind unele soluţii<br />
ale practicii judiciare: <strong>dreptul</strong> părintelui <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul<br />
„urmează să fie exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra<br />
<strong>de</strong>zvoltării copilului... (fiind) greşită măsura ca minorul să fie luat <strong>de</strong> la<br />
domiciliul său o dată pe lună şi să fie readus a doua zi, <strong>de</strong>plasându-1 în altă<br />
localitate, la o distanţă <strong>de</strong> 60 km., un<strong>de</strong> să locuiască într-o cameră, împreună şi<br />
cu concubina tatălui, mai ales că aceasta nu a manifestat un ataşament <strong>de</strong>osebit<br />
320
Dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat<br />
copilul <strong>de</strong> a menţine legături personale cu copilul, precum şi <strong>de</strong> a<br />
veghea la ocrotirea sa, nu e o simplă facultate, <strong>de</strong> care va putea<br />
uza sau nu, ci şi o îndatorire, atât prin conţinutul, cât şi prin scopul<br />
său, el fiind îndatorat să contribuie în continuare la ocrotirea<br />
copilului 119 .<br />
Art. 400 <strong>din</strong> N.C.civ. tranşează o altă problemă în<strong>de</strong>lung<br />
<strong>de</strong>zbătută în doctrina şi practica ultimilor ani cu privire la<br />
locuinţa copilului după divorţ. Se stabileşte că instanţa, în<br />
condiţiile în care nu există o înţelegere a părinţilor sau înţelegerea<br />
lor este contrară intereselor minorului, va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> odată cu<br />
pronunţarea divorţului că locuinţa copilului minor este la părintele<br />
cu care locuieşte în mod statornic. În ipoteza în care până la divorţ<br />
copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa va stabili locuinţa la unul<br />
<strong>din</strong>tre aceştia, ţinând cont <strong>de</strong> interesul superior al copilului. Numai<br />
în mod excepţional şi dacă este în interesul superior al copilului,<br />
instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte ru<strong>de</strong> ori<br />
persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie <strong>de</strong><br />
ocrotire, acestea exercitând supravegherea copilului şi în<strong>de</strong>plinind<br />
toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura<br />
copilului.<br />
faţă <strong>de</strong> copil" - Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1830/1981, CD. 1981, p.<br />
171; „în cazul în care părintele şi-ar exercita în mod abuziv <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a-şi<br />
vizita copilul, se va putea cere încetarea tulburării, eventual prin interzicerea<br />
vizitelor în anumite ore ... (dar) atât timp cât o atare situaţie nu s-a ivit,<br />
limitarea anticipată a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a-şi vizita copilul este nejustificată" - Trib.<br />
Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 723/1970, Repertoriu ... pe anii 1969-1975, p.<br />
58.<br />
119 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, loc. cit., p. 29. Cum judicios remarcă autorul, formula<br />
legislativă <strong>din</strong> art. 43 alin. (1) şi (3) C.fam. este incompletă, întrucât părintele<br />
divorţat căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul exercită nu numai drepturi, ci şi<br />
îndatoriri părinteşti, la fel ca şi celălalt părinte, care va avea atât drepturi, cât şi<br />
îndatoriri părinteşti. Într-o interpretare strict riguroasă (şi ermetică), în cazul<br />
divorţului, ambii părinţi ar fi <strong>de</strong>grevaţi <strong>de</strong> îndatoririle faţă <strong>de</strong> copil.<br />
321
4.2. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile<br />
patrimoniale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />
4.2.1. Contribuţia părinţilor la cheltuielile <strong>de</strong><br />
creştere, educare, învăţătură şi pregătire<br />
profesională a copilului<br />
Dispunând <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, instanţa <strong>de</strong> divorţ este<br />
obligată să fixeze contribuţia fiecăruia <strong>din</strong>tre părinţi la cheltuielile<br />
<strong>de</strong> creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională (art. 42<br />
alin. (3) <strong>Cod</strong> familie), într-un cuvânt, la cheltuielile <strong>de</strong> întreţinere<br />
a minorului, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens şi<br />
indiferent dacă încre<strong>din</strong>ţarea copilului s-a dispus la unul <strong>din</strong>tre<br />
părinţi sau la o terţă persoană ori la o instituţie <strong>de</strong> ocrotire.<br />
Cuantumul întreţinerii datorate se stabileşte în funcţie <strong>de</strong><br />
nevoile minorului şi <strong>de</strong> mijloacele fiecărui părinte. Învoiala<br />
părinţilor este admisibilă dar, ca şi în cazul învoielii privind<br />
încre<strong>din</strong>ţarea copilului, este necesară încuviinţarea instanţei (art.<br />
42 alin. ultim C.fam.), pentru a se preveni nesocotirea intereselor<br />
beneficiarului întreţinerii.<br />
Şi <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, în dispoziţiile art.402, preia acelaşi<br />
principiu urmând să <strong>de</strong>zvoltăm în titlul X dispoziţiile <strong>noul</strong>ui cod<br />
<strong>civil</strong> în materie.<br />
4.2.2. Alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />
Legea privind alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii nr. 61/1993 120 ,<br />
astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa <strong>de</strong><br />
Urgenţă nr. 44/2006 121 , stabileşte <strong>dreptul</strong> tuturor copiilor în vârstă<br />
120 Republicată, M.Of. nr. 56 <strong>din</strong> 8 februarie 1999.<br />
121 O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei <strong>de</strong><br />
Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea <strong>familiei</strong> în ve<strong>de</strong>rea<br />
creşterii copilului şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />
(M.Of. nr. 545 <strong>din</strong> 23 iunie 2006).<br />
322
<strong>de</strong> până la 18 ani, fără discriminare 122 , <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong> alocaţie<br />
<strong>de</strong> stat, ca formă <strong>de</strong> ocrotire a statului [art. 1 alin. (1) şi (2)]; tinerii<br />
care au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani şi care urmează cursurile<br />
învăţământului liceal sau profesional, beneficiază <strong>de</strong> alocaţie <strong>de</strong><br />
stat până la finalizarea studiilor [art. 1 alin. (3)] 123 .<br />
Titularul <strong>dreptul</strong>ui la alocaţia <strong>de</strong> stat este copilul, stabileşte<br />
art. 3 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr. 61/1993, şi se plăteşte, după cum se<br />
arată în cuprinsul art. 4 alin. (1) <strong>din</strong> aceeaşi lege, unuia <strong>din</strong>tre<br />
părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe<br />
baza <strong>de</strong>ciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti,<br />
părintelui căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul spre creştere şi<br />
educare 124 . După împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, plata alocaţiei <strong>de</strong><br />
stat se poate face direct titularului, cu încuviinţarea<br />
reprezentantului său legal [art. 4 alin. (3)]. Deci, părintele sau un<br />
alt ocrotitor legal nu face <strong>de</strong>cât să încaseze drepturile cuvenite<br />
copilului titular al <strong>dreptul</strong>ui la alocaţie <strong>de</strong> stat.<br />
Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme, este<br />
admisibilă cererea <strong>de</strong> obligare a părintelui care a încasat alocaţia<br />
122 Prin Decizia nr. 277 <strong>din</strong> 21 martie 2006 (M.Of. nr. 348 <strong>din</strong> 18 aprilie 2006),<br />
Curtea Constituţională a dispus admiterea excepţiei <strong>de</strong> neconstituţionalitate a<br />
preve<strong>de</strong>rilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr. 61/1993 (în<br />
redactarea anterioară O.U.G. nr. 44/2006), constatând că prin condiţionarea<br />
acordării alocaţiei <strong>de</strong> faptul frecventării <strong>de</strong> către copilul <strong>de</strong> vârstă şcolară cel<br />
puţin a învăţământului general obligatoriu, respectiv neacordarea alocaţiei în<br />
cazul copilului aflat într-o instituţie <strong>de</strong> ocrotire a statului, sunt contrare<br />
preve<strong>de</strong>rilor art. 49 alin. (2) <strong>din</strong> Constituţie, republicată, conform cărora statul<br />
acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu<br />
handicap, ca expresie a regimului special <strong>de</strong> protecţie şi asistenţă în realizarea<br />
drepturilor copiilor şi tinerilor, fără nici o discriminare sau condiţionare.<br />
123 Tânărul aflat în continuarea studiilor liceale sau profesionale şi care repetă<br />
anul şcolar nu beneficiază <strong>de</strong> alocaţie <strong>de</strong> stat, afară <strong>de</strong> cazul în care repetă <strong>din</strong><br />
motive <strong>de</strong> sănătate, dovedite cu certificat medical (art. 1 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
61/1993, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 44/2006).<br />
124 În funcţie <strong>de</strong> titularul ocrotirii părinteşti, alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii se<br />
plăteşte, <strong>de</strong> asemenea, tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în<br />
plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-<br />
a fost încre<strong>din</strong>ţat copilul în ve<strong>de</strong>rea adopţiei (art. 4 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
61/1993, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 44/2006).<br />
323
<strong>de</strong> stat pentru copil să o remită părintelui în a cărui îngrijire se află<br />
titularul, pe temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză 125 .<br />
Părintele care a neglijat întocmirea formelor necesare încasării<br />
alocaţiei poate fi şi el obligat la <strong>de</strong>spăgubiri, potrivit regulilor <strong>din</strong><br />
materia răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale 126 .<br />
125 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, cit. supra.<br />
126 A se ve<strong>de</strong>a Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., p. 161.<br />
324
TITLUL VIII<br />
FILIAŢIA<br />
CAPITOLUL 1<br />
Consi<strong>de</strong>raţii introductive. Noţiune<br />
Filiaţia poate fi <strong>de</strong>finită ca şirul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei unei<br />
persoane, una <strong>din</strong> alta sau ca legătura directă <strong>din</strong>tre părinţi şi<br />
copii.<br />
Ru<strong>de</strong>nia firească este legătura bazată pe <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţa unei<br />
persoane <strong>din</strong>tr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane<br />
au un ascen<strong>de</strong>nt comun. Ru<strong>de</strong>nia <strong>civil</strong>ă este legătura rezultată <strong>din</strong><br />
adopţia încheiată în condiţiile prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Modalitatea <strong>de</strong> stabilire a legăturii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie este <strong>de</strong>taliată<br />
în cuprinsul art. 406 N.C.civ. Astfel:<br />
- ru<strong>de</strong>nia este în linie dreaptă în cazul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei unei<br />
persoane <strong>din</strong>tr-o altă persoană şi poate fi ascen<strong>de</strong>ntă sau<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntă;<br />
- ru<strong>de</strong>nia este în linie colaterală atunci când rezultă <strong>din</strong><br />
faptul că mai multe persoane au un ascen<strong>de</strong>nt comun.<br />
Gradul <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie se stabileşte astfel:<br />
- în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi<br />
părinţii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />
gradul al doilea;<br />
- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând <strong>de</strong> la<br />
una <strong>din</strong>tre ru<strong>de</strong> până la ascen<strong>de</strong>ntul comun şi coborând <strong>de</strong> la<br />
acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul al<br />
doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, <strong>de</strong> gradul al treilea, verii<br />
primari, <strong>de</strong> gradul al patrulea.<br />
Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este<br />
legătura <strong>din</strong>tre un soţ şi ru<strong>de</strong>le celuilalt soţ. Ru<strong>de</strong>le soţului sunt, în<br />
aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.<br />
325
Subliniem faptul că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> introduce o<br />
reglementare distinctă cu privire la noţiunea <strong>de</strong> posesie <strong>de</strong> stat.<br />
Posesia <strong>de</strong> stat este starea <strong>de</strong> fapt care indică legăturile <strong>de</strong> filiaţie<br />
şi ru<strong>de</strong>nie <strong>din</strong>tre copil şi familia <strong>din</strong> care se pretin<strong>de</strong> că face parte.<br />
Ea constă, în principal, în oricare <strong>din</strong>tre următoarele<br />
împrejurări:<br />
a) o persoană se comportă faţă <strong>de</strong> un copil ca fiind al său,<br />
îngrijindu-se <strong>de</strong> creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă<br />
faţă <strong>de</strong> această persoană ca fiind părintele său;<br />
b) copilul este recunoscut <strong>de</strong> către familie, în societate şi,<br />
când este cazul, <strong>de</strong> către autorităţile publice, ca fiind al persoanei<br />
<strong>de</strong>spre care se pretin<strong>de</strong> că este părintele său;<br />
c) copilul poartă numele persoanei <strong>de</strong>spre care se pretin<strong>de</strong><br />
că este părintele său.<br />
Posesia <strong>de</strong> stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi<br />
neechivocă.<br />
326
CAPITOLUL 2<br />
Filiaţia<br />
Secţiunea 1. Filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă<br />
Când este vorba <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminarea filiaţiei unui copil,<br />
dovada maternităţii trebuie făcută înaintea oricărei alte dovezi.<br />
Filiaţia maternă rezultă <strong>din</strong> faptul material al naşterii<br />
copilului <strong>de</strong> către o anumită femeie, fiind importante în această<br />
situaţie două elemente <strong>de</strong> fapt:<br />
- împrejurarea că o anumită femeie a dat naştere unui<br />
copil;<br />
- i<strong>de</strong>ntitatea copilului care revendică maternitatea cu<br />
aceea a copilului născut <strong>de</strong> femeia respectivă.<br />
Starea <strong>civil</strong>ă a mamei <strong>de</strong> la data naşterii copilului nu este<br />
relevantă în stabilirea legăturii <strong>de</strong> filiaţie maternă.<br />
Dovada legăturii <strong>de</strong> filiaţie maternă se face prin certificatul<br />
constatator al naşterii, consolidat prin folosinţa stării <strong>civil</strong>e –<br />
posesia <strong>de</strong> stat.<br />
În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio<br />
persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă <strong>de</strong> mamă, <strong>de</strong>cât aceea<br />
ce rezultă <strong>din</strong> actul său <strong>de</strong> naştere şi <strong>din</strong> posesia <strong>de</strong> stat conformă<br />
cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă a<br />
persoanei ce are o posesie <strong>de</strong> stat conformă cu actul său <strong>de</strong><br />
naştere.<br />
În ipoteza rar întâlnită a unei substituiri <strong>de</strong> copil sau în<br />
cazul în care a fost înregistrată ca mamă o altă femeie <strong>de</strong>cât cea<br />
care a născut copilul se poate face dovada a<strong>de</strong>văratei filiaţii cu<br />
orice mijloc <strong>de</strong> probă.<br />
Arătam mai sus că filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă rezultă <strong>din</strong> însuşi<br />
faptul naşterii.<br />
327
Ea se poate stabili, însă, şi prin:<br />
a) recunoaştere în formele prevăzute <strong>de</strong> art. 415-416<br />
N.C.civ., dacă naşterea nu a fost trecută în registrul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă sau copilul a fost trecut în registru ca<br />
născut <strong>din</strong> părinţi necunoscuţi, mama îl poate<br />
recunoaşte pe copil.<br />
Recunoaşterea poate fi făcută prin:<br />
- <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă;<br />
- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va<br />
trimite <strong>din</strong> oficiu serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă competent<br />
pentru efectuarea menţiunilor necesare;<br />
- testament.<br />
Nulitatea absolută a recunoaşterii <strong>de</strong> maternitate intervine<br />
dacă:<br />
* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit<br />
legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară<br />
a fost înlăturată prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, recunoaşterea este<br />
valabilă;<br />
* a fost făcută după <strong>de</strong>cesul copilului, iar acesta nu a lăsat<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti;<br />
* a fost făcută în alte forme <strong>de</strong>cât cele prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Nulitatea relativă a recunoaşterii <strong>de</strong> maternitate poate fi<br />
cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia <strong>dreptul</strong>ui la<br />
acţiune începe să curgă <strong>de</strong> la data încetării violenţei ori, după caz,<br />
a <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului.<br />
Precizăm că în reglementarea actuală a art. 48 <strong>din</strong> C.fam.<br />
sunt urmate aceleaşi reguli în această materie.<br />
b) prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească → printr-o acţiune în<br />
contestarea filiaţiei, în situaţia în care a avut loc o<br />
substituire <strong>de</strong> copil, sau a fost înregistrată ca mamă o<br />
altă femeie <strong>de</strong>cât cea care l-a născut pe copil; orice<br />
328
persoană interesată poate contesta oricând printr-o<br />
acţiune în instanţă filiaţia stabilită <strong>de</strong> un act <strong>de</strong> naştere<br />
ce nu este în conformitate cu posesia <strong>de</strong> stat.<br />
Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu diferă <strong>de</strong> prezenta<br />
reglementare <strong>din</strong> art. 50 C.fam. care utilizează<br />
principii i<strong>de</strong>ntice <strong>de</strong> analiză.<br />
→ contestarea maternităţii, stabilită pe cale<br />
ju<strong>de</strong>cătorească. În sistemul actual al <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>,<br />
maternitatea, rezultând <strong>din</strong> certificatul <strong>de</strong> naştere<br />
eliberat pe baza hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti <strong>de</strong> stabilire a<br />
filiaţiei rămasă irevocabilă, poate fi contestată <strong>de</strong> orice<br />
persoană interesată afară <strong>de</strong> cele ce au participat ca<br />
părţi în procedurile judiciare. <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu<br />
reglementează această acţiune, dar ea poate fi <strong>de</strong>dusă<br />
<strong>din</strong> interpretarea art. 57 <strong>din</strong> Legea 119/1996, coroborat<br />
cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> Decretul 31/1954.<br />
Acţiunea este imprescriptibilă extinctiv. Noul <strong>Cod</strong><br />
<strong>civil</strong> reglementează în art. 421 aceeaşi posibilitate <strong>de</strong><br />
contestare oricând <strong>de</strong> către orice persoană interesată a<br />
filiaţiei stabilite printr-un act <strong>de</strong> naştere ce nu este<br />
conform cu posesia <strong>de</strong> stat.<br />
→ printr-o acţiune în stabilirea maternităţii în cazul<br />
în care, <strong>din</strong> orice motiv, dovada filiaţiei faţă <strong>de</strong> mamă<br />
nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii,<br />
ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse<br />
în certificatul constatator al naşterii. Subliniem că, în<br />
actuala reglementare a art. 51 <strong>din</strong> C.fam., regulile<br />
aplicabile în această materie sunt i<strong>de</strong>ntice.<br />
Condiţii pentru intentarea unei acţiuni în stabilirea<br />
maternităţii:<br />
a) <strong>dreptul</strong> la acţiune aparţine copilului şi se porneşte în<br />
numele său <strong>de</strong> reprezentantul său legal; ea poate fi<br />
continuată <strong>de</strong> moştenitorii săi în condiţiile legii;<br />
329
) acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a<br />
moştenitorilor pretinsei mame;<br />
c) acţiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp<br />
copilul a <strong>de</strong>cedat înainte <strong>de</strong> introducerea acţiunii,<br />
moştenitorii săi o pot formula în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data<br />
<strong>de</strong>cesului.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reia practic dispoziţiile edictate în art. 52<br />
<strong>din</strong> C.fam. în ceea ce priveşte acţiunea în stabilirea maternităţii.<br />
Secţiunea 2. Stabilirea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tată.<br />
Prezumţia <strong>de</strong> paternitate<br />
În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau<br />
conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.<br />
Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul<br />
mamei să fie tatăl copilului.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte, în art. 412 alin. (1), că intervalul<br />
<strong>de</strong> timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi <strong>din</strong>aintea naşterii<br />
copilului este timpul legal al concepţiunii, termen ce se calculează<br />
zi cu zi.<br />
Între aceste două texte <strong>de</strong> lege se realizează conectarea<br />
pentru stabilirea în concret a paternităţii reale a unui copil,<br />
generând o abordare diferită a paternităţii <strong>din</strong> căsătorie, faţă <strong>de</strong><br />
paternitatea <strong>din</strong> afara căsătoriei.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preia, astfel, <strong>din</strong> actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>,<br />
regulile consacrate <strong>de</strong> art. 53 alin. (1) privind prezumţia <strong>de</strong><br />
paternitate şi art. 61 C.fam. privind timpul legal al concepţiunii.<br />
Ca şi un aspect <strong>de</strong> noutate, art. 412 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
preve<strong>de</strong> că „Prin mijloace <strong>de</strong> probă ştiinţifice se poate face<br />
dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă <strong>din</strong><br />
intervalul <strong>de</strong> timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui<br />
interval”. Aceasta înseamnă că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres<br />
330
caracterul relativ al prezumţiei timpului legal al concepţiunii,<br />
atât în ceea ce priveste durata minimă şi durata maximă a<br />
gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea <strong>de</strong> a face dovada<br />
că, în realitate, copilul a fost conceput într-o anumită perioadă<br />
<strong>din</strong> timpul legal al concepţiunii.<br />
Filiaţia faţă <strong>de</strong> tată se poate realiza prin:<br />
A. recunoaşterea copilului în condiţiile prezentate în art.<br />
415 alin. (2) N.C.civ.<br />
Astfel, recunoaşterea se poate realiza în formele prevăzute<br />
<strong>de</strong> art. 415-416 N.C.civ., respectiv copilul conceput şi născut în<br />
afara căsătoriei poate fi recunoscut <strong>de</strong> către tatăl său; după<br />
moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti.<br />
Recunoaşterea poate fi făcută prin:<br />
- <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă;<br />
- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va<br />
trimite <strong>din</strong> oficiu serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă competent<br />
pentru efectuarea menţiunilor necesare;<br />
- testament.<br />
Nulitatea absolută a recunoaşterii <strong>de</strong> paternitate intervine<br />
dacă:<br />
* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit<br />
legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară<br />
a fost înlăturată prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, recunoaşterea este<br />
valabilă;<br />
* a fost făcută după <strong>de</strong>cesul copilului, iar acesta nu a lăsat<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti;<br />
* a fost făcută în alte forme <strong>de</strong>cât cele prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Nulitatea relativă a recunoaşterii <strong>de</strong> paternitate poate fi<br />
cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia <strong>dreptul</strong>ui la<br />
331
acţiune începe să curgă <strong>de</strong> la data încetării violenţei ori, după caz,<br />
a <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului.<br />
Arătăm că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preia regulile existente în<br />
prezent în C.fam. (art. 56 şi urm.), pornind <strong>de</strong> la aceeaşi limitare a<br />
posibilităţii <strong>de</strong> recunoaştere numai la copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei.<br />
B. Pe cale ju<strong>de</strong>cătorească în cadrul:<br />
- unei acţiuni în stabilire <strong>de</strong> paternitate <strong>din</strong> afara<br />
căsătoriei;<br />
- unei acţiuni în tăgada <strong>de</strong> paternitate în situaţia unei<br />
filiaţii <strong>de</strong>ja stabilite faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie;<br />
- pe calea unei acţiuni în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl<br />
<strong>din</strong> căsătorie.<br />
Vom <strong>de</strong>talia în cele ce urmează condiţiile impuse <strong>de</strong> lege<br />
pentru fiecare <strong>din</strong>tre acţiunile în justiţie care vizează filiaţia faţă<br />
<strong>de</strong> tată.<br />
2.1. Acţiunea în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara<br />
căsătoriei<br />
Dacă tatăl <strong>din</strong> afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil,<br />
paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />
în următoarele condiţii:<br />
- acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în numele lui<br />
<strong>de</strong> către mamă sau <strong>de</strong> reprezentantul lui legal; ea poate<br />
fi pornită sau continuată şi <strong>de</strong> moştenitorii copilului; şi<br />
în prezent, art. 59 <strong>din</strong> C.fam. utilizează aceleaşi reguli<br />
<strong>de</strong> lucru, fiind condiţionată <strong>de</strong> calitatea <strong>de</strong> copil <strong>din</strong><br />
afara căsătoriei a titularului <strong>dreptul</strong>ui.<br />
- acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată ori a<br />
moştenitorilor acestuia;<br />
332
- acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. În<br />
situaţia în care copilul a <strong>de</strong>cedat înainte <strong>de</strong> a introduce<br />
acţiunea, moştenitorii săi o pot introduce în termen <strong>de</strong><br />
un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />
Art. 426 N.C.civ. instituie o prezumţie <strong>de</strong> filiaţie faţă <strong>de</strong><br />
pretinsul tată în ipoteza în care se dove<strong>de</strong>şte că pretinsul tată a<br />
convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al<br />
concepţiunii.<br />
Această prezumţie poate fi înlăturată dacă pretinsul tată<br />
dove<strong>de</strong>şte că este exclus ca el să-l fi conceput pe copil.<br />
Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine să tranşeze o dispută<br />
în<strong>de</strong>lungată în doctrină şi practică, <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> actuala<br />
reglementare <strong>din</strong> art. 60 alin. (1) C.fam., conform căreia acţiunea<br />
în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei putea să fie pornită <strong>de</strong><br />
mamă în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la naşterea copilului. În acest fel, se<br />
realiza un conflict cu normele <strong>din</strong> art. 60 alin. (4) C.fam. şi art. 59<br />
C.fam., <strong>din</strong> perspectiva rolului mamei ca parte în această<br />
procedură (atât în nume propriu, cât şi ca reprezentantă legală a<br />
copilului). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în mod clar termenii în care<br />
doar copilul poate porni această acţiune şi faptul că ea nu este<br />
supusă unui termen <strong>de</strong> prescripţie.<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> nou vine cu o reglementare specială privind<br />
recunoaşterea pentru mama copilului a unui drept <strong>de</strong> a fi<br />
<strong>de</strong>spăgubită cu cheltuielile ce ţin <strong>de</strong> perioada <strong>de</strong> sarcină şi naştere.<br />
Ea poate solicita şi obţine <strong>de</strong> la pretinsul tată:<br />
- jumătate <strong>din</strong> cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;<br />
- jumătate <strong>din</strong> cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în<br />
timpul sarcinii şi în perioada <strong>de</strong> lehuzie.<br />
Această acţiune în <strong>de</strong>spăgubiri:<br />
→ se intentează în termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la naşterea<br />
copilului;<br />
333
→ se poate formula şi în situaţia în care copilul s-a<br />
născut mort sau a murit înainte <strong>de</strong> pronunţarea<br />
hotărârii privind stabilirea paternităţii;<br />
→ nu poate fi admisă dacă mama nu a formulat şi<br />
acţiune pentru stabilirea paternităţii.<br />
2.2. Acţiunea în tăgada paternităţii<br />
Prezumţia instituită <strong>de</strong> art. 414 N.C.civ. indică faptul că un<br />
copil născut sau conceput în timp căsătoriei îl are ca tată pe soţul<br />
mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca<br />
soţul mamei să fie tatăl copilului.<br />
Dacă prezumţia se regăseşte în termeni i<strong>de</strong>ntici şi în<br />
actuala reglementare a art.54 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, trebuie să<br />
subliniem că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine cu o abordare mult mai largă a<br />
categoriilor <strong>de</strong> subiecţi ce pot formula acest tip <strong>de</strong> acţiune în faţa<br />
instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată.<br />
Acţiunea în tăgada <strong>de</strong> paternitate se poate intenta în<br />
următorii termeni:<br />
- se porneşte <strong>de</strong>: → soţul mamei;<br />
→ mamă;<br />
→ tatăl biologic;<br />
→ copil;<br />
→ moştenitorii acestora.<br />
Observăm că noile dispoziţii ale <strong>Cod</strong>ului Civil extind<br />
sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada<br />
paternităţii, dând această posibilitate chiar copilului şi tatălui<br />
biologic. Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni<br />
reprezintă, <strong>din</strong> punctul nostru <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, un element inovator care<br />
va genera în practică <strong>de</strong>zvoltări şi interpretări <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al probatoriilor administrate.<br />
- se introduce <strong>de</strong> soţul mamei:<br />
→ împotriva copilului;<br />
334
→ împotriva mamei copilului, dacă respectivul<br />
copil este <strong>de</strong>cedat.<br />
Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi<br />
pornită <strong>de</strong> tutore sau curator.<br />
- mama sau copilul pot introduce acţiune:<br />
→ împotriva soţului;<br />
→ împotriva moştenitorilor soţului, dacă soţul este<br />
<strong>de</strong>cedat.<br />
- tatăl biologic poate introduce acţiune:<br />
→ împotriva soţului mamei şi a copilului;<br />
→ împotriva moştenitorilor acestora, dacă soţul şi<br />
copilul sunt <strong>de</strong>cedaţi.<br />
Acţiunea în tăgada <strong>de</strong> paternitate se formulează cu<br />
respectarea strictă a termenelor prevăzute <strong>de</strong> lege:<br />
• soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada<br />
paternităţii în termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la:<br />
→ data la care a cunoscut că este prezumat tată al<br />
copilului;<br />
→ data când a aflat că prezumţia nu corespun<strong>de</strong><br />
realităţii;<br />
→ data ridicării interdicţiei, dacă soţul fusese pus<br />
sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, iar acţiunea nu a fost<br />
pornită <strong>de</strong> tutore.<br />
Dacă soţul a murit înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului <strong>de</strong> 3<br />
ani, fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii, aceasta poate fi<br />
pornită <strong>de</strong> moştenitori în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />
• mama poate porni acţiunea în tăgada paternităţii în<br />
termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la:<br />
→ data naşterii copilului;<br />
335
→ data ridicării interdicţiei, dacă mama fusese<br />
pusă sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, iar acţiunea<br />
nu a fost pornită <strong>de</strong> tutore.<br />
Dacă mama a murit înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului <strong>de</strong> 3<br />
ani fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii, aceasta poate fi<br />
pornită <strong>de</strong> moştenitori în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />
• pretinsul tată biologic poate introduce acţiunea în<br />
tăgada paternităţii pe toată durata vieţii lui. Ea poate fi<br />
admisă numai dacă pretinsul tată biologic face dovada<br />
paternităţii sale faţă <strong>de</strong> copil.<br />
Dacă pretinsul tată biologic a murit fără a porni acţiunea în<br />
tăgada paternităţii, aceasta poate fi pornită <strong>de</strong> moştenitori în<br />
termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />
• copilul poate introduce acţiunea (prin reprezentantul<br />
său legal pe perioada minorităţii) pe toată durata vieţii<br />
lui.<br />
Dacă respectivul copil a murit fără a porni acţiunea în<br />
tăgada paternităţii, aceasta poate fi pornită <strong>de</strong> moştenitori în<br />
termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului. Dispoziţiile art. 429 alin. (3)<br />
N.C.civ. se aplică în mod corespunzător.<br />
În actualul sistem al <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi cu precizările<br />
aduse <strong>de</strong> Legea 288/2007, acţiunea în tăgăduirea paternităţii se<br />
prescrie în termen <strong>de</strong> 3 ani:<br />
- <strong>de</strong> la data naşterii copilului, pentru mamă şi pentru<br />
copil;<br />
- pentru soţul mamei termenul curge <strong>de</strong> la data la care a<br />
luat cunoştinţă <strong>de</strong> naşterea copilului;<br />
- pentru copil <strong>de</strong> la data majoratului său, dacă acţiunea<br />
nu a fost introdusă în timpul minorităţii sale.<br />
336
2.3. Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong><br />
căsătorie<br />
Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie<br />
poate fi formulată <strong>de</strong> orice persoană interesată, oricând.<br />
În faţa instanţei se va solicita să se constate că nu sunt<br />
întrunite condiţiile pentru ca prezumţia <strong>de</strong> paternitate să se aplice<br />
unui copil înregistrat în actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ca fiind născut <strong>din</strong><br />
căsătorie.<br />
În actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong> această posibilitate nu este clar<br />
reglementată, doctrina şi practica judiciară fiind cele care au creat<br />
o cale <strong>de</strong> acţiune în aşa numita contestare a paternităţii copilului<br />
aparent <strong>din</strong> căsătorie. Prin acţiunea în contestarea paternităţii<br />
copilului aparent <strong>din</strong> căsătorie, se urmăreşte exclusiv înlăturarea<br />
prezumţiei <strong>de</strong> paternitate greşit aplicate datorită înregistrării<br />
greşite a copilului, ca fiind <strong>din</strong> căsătorie. Lipsa acestei<br />
reglementări în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> a <strong>de</strong>terminat introducerea unor<br />
reguli clare în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> – art. 434.<br />
Pentru toate categoriile <strong>de</strong> acţiuni referitoare la filiaţie,<br />
<strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte o serie <strong>de</strong> dispoziţii procedurale<br />
aplicabile în mod general:<br />
- părinţii vor fi citaţi în toate cauzele referitoare la filiaţie,<br />
chiar şi când nu au calitatea <strong>de</strong> reclamant sau pârât;<br />
- copilul va fi citat în toate cauzele referitoare la filiaţie,<br />
chiar şi când nu are calitatea <strong>de</strong> reclamant sau pârât;<br />
- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la<br />
drept;<br />
- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la<br />
ju<strong>de</strong>cată atunci când acţiunea este introdusă în numele unui copil<br />
sau al unei persoane puse sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, ori este<br />
formulată <strong>de</strong> copilul minor singur, potrivit legii;<br />
- prin hotărârea pronunţată, în caz <strong>de</strong> admitere a acţiunii,<br />
instanţa va dispune obligatoriu cu privire la:<br />
→ numele copilului;<br />
337
→ exercitarea autorităţii părinteşti;<br />
→ obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong> copil.<br />
După caz, instanţa poate stabili şi modul în care copilul<br />
păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.<br />
- în cazul în care acţiunea privitoare la filiaţie vizează o<br />
moştenire vacantă, acţiunea poate fi introdusă împotriva comunei,<br />
oraşului sau municipiului <strong>de</strong> la locul <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rii succesiunii;<br />
citarea în proces a renunţătorilor, dacă ei există, este obligatorie;<br />
- în cazul infracţiunilor a căror calificare presupune<br />
existenţa unui raport <strong>de</strong> filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea<br />
penală nu poate fi pronunţată înainte <strong>de</strong> rămânerea <strong>de</strong>finitivă a<br />
hotărârii <strong>civil</strong>e privitoare la raportul <strong>de</strong> filiaţie.<br />
338
CAPITOLUL 3<br />
Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator<br />
Adaptându-se la realităţile medicinei mo<strong>de</strong>rne şi venind în<br />
întâmpinarea unor probleme dificile cu care instanţele <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată<br />
sunt confruntate în prezent, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează, în mod<br />
cu totul inovator pentru legislaţia românească, situaţia copiilor<br />
născuţi în urma unor operaţiuni <strong>de</strong> reproducere umană asistată<br />
medical, în care este utilizat material genetic <strong>de</strong> la terţi donatori.<br />
Art. 441 N.C.civ. stabileşte că reproducerea umană<br />
asistată medical cu terţ donator nu <strong>de</strong>termină nicio legătură <strong>de</strong><br />
filiaţie între copil şi donator. În acest caz, nicio acţiune în<br />
răspun<strong>de</strong>re nu poate fi pornită împotriva donatorului.<br />
Pornind <strong>de</strong> la situaţii concrete aduse spre soluţionare în<br />
ultimii ani în faţa Curţii Europene <strong>de</strong> Justiţie, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />
precizează în mod clar că: părinţi, în sensul dat <strong>de</strong> prezenta<br />
secţiune, nu pot fi <strong>de</strong>cât un bărbat şi o femeie sau o femeie<br />
singură. Sunt, astfel, curmate orice posibilităţi <strong>de</strong> discuţie legate<br />
<strong>de</strong> cuplurile <strong>de</strong> tip homosexual şi <strong>de</strong> posibilitatea <strong>de</strong> a discuta în<br />
calitate <strong>de</strong> părinţi <strong>de</strong>spre un cuplu format <strong>din</strong> persoane <strong>de</strong> acelaşi<br />
sex.<br />
Condiţiile în care părinţii care, pentru a avea un copil,<br />
doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator,<br />
vizează:<br />
- existenţa consimţământului prealabil, în condiţii care să<br />
asigure <strong>de</strong>plina confi<strong>de</strong>nţialitate, în faţa unui notar public;<br />
- notarul public să le explice, în mod expres, consecinţele<br />
actului lor cu privire la filiaţie.<br />
Consimţământul rămâne fără efect:<br />
- în cazul <strong>de</strong>cesului;<br />
- al formulării unei cereri <strong>de</strong> divorţ;<br />
- al separaţiei în fapt, survenite anterior momentului<br />
concepţiunii realizate în cadrul reproducerii umane<br />
asistate medical.<br />
339
El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faţa<br />
medicului chemat să asigure asistenţa pentru reproducerea cu terţ<br />
donator.<br />
Secţiunea 1. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii<br />
asistate medical<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preîntâmpină potenţialele conflicte vizând<br />
filiaţia copiilor născuţi în urma unor proceduri <strong>de</strong> reproducere<br />
umană asistată medical. Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului<br />
pentru motive ce ţin <strong>de</strong> reproducerea asistată medical şi nici<br />
copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.<br />
Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate<br />
tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a<br />
consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul<br />
unui terţ donator.<br />
În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod,<br />
dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.<br />
Art. 444 <strong>din</strong> N.C.civ. instituie o regulă <strong>de</strong> responsabilitate<br />
legată <strong>de</strong> părintele care înţelege să nu recunoască un copil născut<br />
în urma unei proceduri <strong>de</strong> reproducere umană asistată medical,<br />
<strong>de</strong>şi iniţial consimţise la aceasta. Astfel, cel care, după ce a<br />
consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu<br />
recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei răspun<strong>de</strong><br />
faţă <strong>de</strong> mamă şi faţă <strong>de</strong> copil. În acest caz, paternitatea copilului<br />
este stabilită pe cale ju<strong>de</strong>cătorească în condiţiile art. 411 şi 423.<br />
În ceea ce priveşte raporturile <strong>din</strong>tre tată şi copil, tatăl are<br />
aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă <strong>de</strong> copilul născut prin<br />
reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă <strong>de</strong> un copil<br />
născut prin concepţiune naturală.<br />
340
Secţiunea 2. Confi<strong>de</strong>nţialitatea informaţiilor<br />
Orice informaţii privind reproducerea umană asistată<br />
medical sunt confi<strong>de</strong>nţiale.<br />
Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel <strong>de</strong><br />
informaţii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei<br />
persoane astfel concepute sau a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor acesteia, instanţa<br />
poate autoriza transmiterea lor, în mod confi<strong>de</strong>nţial, medicului sau<br />
autorităţilor competente.<br />
De asemenea, oricare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii persoanei astfel<br />
concepute poate să se prevaleze <strong>de</strong> acest drept, dacă faptul <strong>de</strong> a fi<br />
privat <strong>de</strong> informaţiile pe care le cere poate să prejudicieze grav<br />
sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.<br />
341
CAPITOLUL 4<br />
Situaţia legală a copilului<br />
Copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită<br />
potrivit legii are, faţă <strong>de</strong> fiecare părinte şi ru<strong>de</strong>le acestuia, aceeaşi<br />
situaţie ca şi aceea a unui copil <strong>din</strong> căsătorie.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte următoarele reguli pentru copilul<br />
<strong>din</strong> căsătorie:<br />
• copilul <strong>din</strong> căsătorie ia numele <strong>de</strong> familie comun al<br />
părinţilor săi;<br />
• dacă părinţii nu au un nume comun, copilul ia numele<br />
unuia <strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. În acest caz<br />
numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi<br />
se <strong>de</strong>clară, odată cu naşterea copilului, la serviciul <strong>de</strong><br />
stare <strong>civil</strong>ă;<br />
• în lipsa acordului părinţilor, instanţa <strong>de</strong> tutelă hotărăşte<br />
şi comunică <strong>de</strong> îndată hotărârea rămasă <strong>de</strong>finitivă la<br />
serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă un<strong>de</strong> a fost înregistrată<br />
naşterea.<br />
În ceea ce priveşte copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei, art. 450<br />
N.C.civ. stabileşte:<br />
* copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei ia numele <strong>de</strong> familie al<br />
aceluia <strong>din</strong>tre părinţi faţă <strong>de</strong> care filiaţia a fost mai întâi<br />
stabilită;<br />
* în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă <strong>de</strong><br />
celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua<br />
numele <strong>de</strong> familie al părintelui faţă <strong>de</strong> care şi-a stabilit<br />
filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul<br />
nume <strong>de</strong> familie al copilului se <strong>de</strong>clară <strong>de</strong> către părinţi,<br />
împreună, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă la care a fost<br />
înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor, se<br />
aplică dispoziţiile art. 449 alin. (3);<br />
342
* în cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp<br />
faţă <strong>de</strong> ambii părinţi, se aplică în mod corespunzător<br />
dispoziţiile art. 449 alin. (2) şi (3).<br />
343
TITLUL IX<br />
ADOPŢIA<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiune. Reglementare<br />
Adopţia este o ficţiune juridică prin care filiaţia firească şi<br />
raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească sunt înlocuite cu o filiaţie <strong>civil</strong>ă,<br />
respectiv cu legături <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă.<br />
Astăzi, adopţia este consacrată, chiar încurajată ca<br />
fenomen, în mai toate legislaţiile, fiind cunoscută şi acceptată încă<br />
<strong>din</strong> antichitate.<br />
Adopţia era, <strong>de</strong> asemenea, cunoscută în vechiul drept<br />
românesc, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „înfială” (art. 236 şi urm. <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />
Calimach); potrivit <strong>Cod</strong>ului Caragea, „facerea <strong>de</strong> fii <strong>de</strong> suflet este<br />
dar spre mântuirea celor ce nu au copii”.<br />
<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român <strong>de</strong> la 1864, inspirat <strong>de</strong> cel francez,<br />
reglementa adopţia sub forma unui contract solemn, încheiat între<br />
adoptator şi adoptat 127 . Dispoziţiile sale au fost abrogate în 1954,<br />
odată cu intrarea în vigoare a <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />
Anul 1990 a marcat începutul reformei în domeniul<br />
adopţiei. Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a<br />
corectat unele <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, pentru ca<br />
Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al<br />
adopţiei 128 să dispună abrogarea tuturor dispoziţiilor anterioare şi<br />
127 Cu privire la adopţie, în reglementarea dată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, a se ve<strong>de</strong>a C.<br />
Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., vol. I, p. 327-333. Cea<br />
mai importantă cerinţă privitoare la persoana viitorului adoptator era ca acesta<br />
să se bucure <strong>de</strong> „bună reputaţie" şi era supusă evaluării instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti,<br />
care putea refuza încuviinţarea adopţiei (p. 327).<br />
128 Cu privire la trecutul legislativ al instituţiei adopţiei, pe larg, a se ve<strong>de</strong>a D.<br />
Lupaşcu, Aspecte teoretice şi <strong>de</strong> practică judiciară privind adopţia, cu referire<br />
specială la reglementarea stabilită prin Legea nr. 273/2004, P.R. nr. 4/2004, p.<br />
119-149 sau Dreptul nr. 12/2004, p. 9-45.<br />
344
instituirea unui cadru juridic nou şi unitar, în concordanţă cu<br />
documentele internaţionale la care România este parte 129 . În<br />
scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi<br />
practicile internaţionale în domeniu, a fost adoptată Legea nr.<br />
273/2004 privind regimul juridic al adopţiei 130 , intrată în vigoare<br />
la 1 ianuarie 2005, dată <strong>de</strong> la care reglementările anterioare,<br />
precum şi orice dispoziţie contrară au fost abrogate. Normele<br />
metodologice pentru punerea în aplicare a noii legi au fost<br />
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1435/2004. 131 Recent,<br />
Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă nr. 102/2008 132 a modificat şi completat<br />
Legea nr. 273/2004, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr.<br />
369/2008 133 , prin care au fost <strong>de</strong>clarate neconstituţionale<br />
preve<strong>de</strong>rile art. 35 alin. (2) lit. i) teza I şi art. 63 alin. (3) şi (4) <strong>din</strong><br />
Legea privind regimul juridic al adopţiei.<br />
Potrivit <strong>de</strong>finiţiei date în art. 451 <strong>din</strong> N.C.civ., „adopţia<br />
este operaţiunea juridică prin care se creează legătura <strong>de</strong> filiaţie<br />
între adoptator şi adoptat, precum şi legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie între<br />
adoptat şi ru<strong>de</strong>le adoptatorului.”<br />
Adopţia este operaţiunea juridică prin care, la iniţiativa şi<br />
cu consimţământul persoanelor implicate, având încuviinţarea<br />
129 Cadrul legislativ intern se întregeşte cu preve<strong>de</strong>rile cuprinse în convenţiile<br />
internaţionale în materie la care ţara noastră este parte şi care, în baza art. 11<br />
<strong>din</strong> Constituţie, sunt încorporate în <strong>dreptul</strong> intern: Convenţia <strong>de</strong> la Haga asupra<br />
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la<br />
29 mai 1993, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 84/1994 (M.Of. nr. 298 <strong>din</strong><br />
21 octombrie 1994); Convenţia europeană în materia adopţiei <strong>de</strong> copii,<br />
încheiată la Strasbourg, la 24 aprilie 1967, la care ţara noastră a a<strong>de</strong>rat prin<br />
Legea nr. 15/1993 (M.Of. nr. 67 <strong>din</strong> 31 martie 1993) cu rezerva neaplicării<br />
dispoziţiilor art. 7 <strong>din</strong> Convenţie, potrivit cărora vârsta adoptatorului nu poate fi<br />
mai mică <strong>de</strong> 21 <strong>de</strong> ani şi nici mai mare <strong>de</strong> 35 <strong>de</strong> ani; Convenţia O.N.U. cu<br />
privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, ratificată prin<br />
Legea nr. 18/1990 (M.Of. nr. 109 <strong>din</strong> 28 septembrie 1990).<br />
130 M.Of. nr. 557 <strong>din</strong> 23 iunie 2004.<br />
131 M.Of. nr. 868 <strong>din</strong> 23 septembrie 2004.<br />
132 M.Of. nr. 639 <strong>din</strong> 5 septembrie 2008.<br />
133 M.Of. nr. 238 <strong>din</strong> 27 martie 2008.<br />
345
instanţei, ia naştere ru<strong>de</strong>nia <strong>civil</strong>ă <strong>din</strong>tre adoptat, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi,<br />
pe <strong>de</strong> o parte, şi adoptator (adoptatori) şi ru<strong>de</strong>le acestora, pe <strong>de</strong><br />
altă parte, concomitent cu stingerea ru<strong>de</strong>niei fireşti care lega<br />
adoptatul şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi <strong>de</strong> părinţii fireşti ai adoptatului şi <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>le acestora.<br />
În doctrină şi în practica judiciară, termenul „adopţie” este<br />
întrebuinţat în trei accepţiuni:<br />
- ca operaţiune juridică, <strong>de</strong>semnează manifestările <strong>de</strong><br />
voinţă ale persoanelor faţă <strong>de</strong> care se vor produce<br />
efectele adopţiei, precum şi activitatea <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong><br />
instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu, în<br />
ve<strong>de</strong>rea stabilirii raportului juridic al adopţiei;<br />
- ca raport juridic, adopţia evocă legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie<br />
<strong>civil</strong>ă care ia naştere între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi,<br />
pe <strong>de</strong> o parte, şi părintele sau părinţii adoptivi şi ru<strong>de</strong>le<br />
fireşti ai acestora, pe <strong>de</strong> altă parte;<br />
- ca instituţie juridică, adopţia este noţiunea care<br />
reuneşte normele juridice reglementând condiţiile<br />
încuviinţării şi ale încetării adopţiei, precum şi efectele<br />
ataşate acestor operaţiuni.<br />
Adopţia presupune, după cum rezultă <strong>din</strong> <strong>de</strong>finiţia <strong>de</strong> mai<br />
sus, cumulativ, manifestarea <strong>de</strong> voinţă a persoanelor care vor fi în<br />
mod direct atinse <strong>de</strong> efectele adopţiei - fie că vor fi generate noi<br />
drepturi şi îndatoriri în temeiul filiaţiei şi a ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e, fie că<br />
drepturile şi îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi<br />
ru<strong>de</strong>niei fireşti se vor stinge - precum şi o manifestare <strong>de</strong><br />
autoritate.<br />
346
Secţiunea 1. Principiile adopţiei<br />
Art. 452 <strong>din</strong> N.C.civ. enunţă principiile care trebuie<br />
respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei:<br />
• principiului interesului superior al copilului;<br />
• principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />
familial;<br />
• principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama<br />
<strong>de</strong> originea sa etnică, culturală şi lingvistică;<br />
Dintre acestea, principiul interesului superior al copilului<br />
se <strong>de</strong>taşează ca fiind <strong>de</strong> importanţă primordială, fiind consi<strong>de</strong>rat<br />
etalon al fiecăreia <strong>din</strong> acţiunile, măsurile sau <strong>de</strong>ciziile luate în<br />
legătură cu înfăptuirea adopţiei.<br />
1.1. Principiul interesului superior al copilului<br />
Analizarea interesului superior al copilului presupune<br />
stabilirea, mai întâi, dacă în cazul unui copil anume măsura<br />
adopţiei este sau nu cea mai potrivită formă <strong>de</strong> asigurare a<br />
protecţiei <strong>din</strong> perspectiva <strong>dreptul</strong>ui (şi a interesului) său<br />
fundamental ca, pe cât posibil, să fie îngrijit, crescut şi educat <strong>de</strong><br />
părinţii fireşti sau cel puţin în apropierea acestora, în cadrul<br />
<strong>familiei</strong> extinse. Apoi cre<strong>de</strong>m că acest principiu vizează<br />
modalităţile <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare a persoanei sau <strong>familiei</strong> care, <strong>din</strong>tre<br />
toţi cei care în<strong>de</strong>plinesc condiţiile <strong>de</strong> eligibilitate, se adaptează cel<br />
mai bine minorului în discuţie.<br />
Interesul superior al copilului reclamă asigurarea grabnică<br />
a unui mediu protectiv, <strong>de</strong>ci rapiditate în în<strong>de</strong>plinirea oricăror<br />
acte referitoare la procedura adopţiei.<br />
Într-o situaţie <strong>de</strong> fapt reală, recomandările cu caracter<br />
general privind <strong>de</strong>terminarea interesului superior al copilului se<br />
individualizează şi se exprimă prin fiecare <strong>din</strong> actele sau <strong>de</strong>ciziile<br />
premergătoare încuviinţării propriu-zise a adopţiei şi apoi prin<br />
actul final al instanţei.<br />
347
Lămurirea sensului, a conţinutului concret al cerinţei<br />
interesului superior al copilului are loc, în fiecare <strong>din</strong> etapele<br />
procedurii <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei, cu implicarea persoanelor<br />
direct vizate <strong>de</strong> efectele adopţiei, a adoptatului în primul rând.<br />
Consimţământul la adopţie al adoptatului, al părinţilor fireşti (sau<br />
tutorelui), al adoptatorului, este condiţie <strong>de</strong> fond a operaţiunii<br />
juridice, dar şi indicator extrem <strong>de</strong> valoros al interesului superior<br />
al copilului. În formarea convingerii instanţei asupra conformităţii<br />
<strong>de</strong>ciziei privind măsura <strong>de</strong> protecţie alternativă cu interesul<br />
superior al copilului, un rol aparte revine Direcţiei generale pentru<br />
asistenţă socială şi protecţia copilului, învestită cu supravegherea<br />
şi observarea evoluţiei copilului pe toată durata procedurii<br />
adopţiei.<br />
Principiul interesului superior al copilului însoţeşte adopţia<br />
şi ulterior încuviinţării prin hotărârea irevocabilă a instanţei.<br />
Promovarea interesului superior al copilului nu exclu<strong>de</strong> un<br />
interes propriu al adoptatorului în realizarea adopţiei, dimpotrivă,<br />
prezenţa interesului său - fără îndoială, <strong>de</strong> natură morală -<br />
confirmă interesul superior al copilului în realizarea noii schiţe <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie, <strong>civil</strong>ă, cu implicarea acestui părinte adoptiv.<br />
Secţiunea 2. Principiul creşterii şi educării copilului într-un<br />
mediu familial<br />
Principiul creşterii copilului într-un mediu familial este un<br />
criteriu în selecţia părinţilor adoptivi. Capacitatea viitorului<br />
părinte adoptiv <strong>de</strong> a asigura copilului mediul familial dorit este<br />
verificată în condiţiile legii şi confirmată apoi în cursul procedurii<br />
adopţiei, <strong>de</strong> această dată, pe baza evaluărilor directe privind<br />
evoluţia relaţiilor <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator, prin rapoartele<br />
stabilite a fi realizate. Evaluarea persoanei sau a <strong>familiei</strong><br />
adoptatoare se face ţinând seama, alături <strong>de</strong> alte elemente, <strong>de</strong> viaţa<br />
familială; în cazul în care numai unul <strong>din</strong>tre soţi solicită adopţia,<br />
interesează motivele pentru care celălalt soţ nu se asociază la<br />
cerere.<br />
348
Tradiţional, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al copilului, mediul<br />
familial presupune un cuplu parental. În cazul adopţiei, acest<br />
cuplu nu poate fi <strong>de</strong>cât unul legal constituit, căsătorit. Legiuitorul<br />
nu interzice adopţia <strong>de</strong> către o persoană necăsătorită şi nici nu<br />
stabileşte explicit vreun criteriu <strong>de</strong> preferinţă în favoarea<br />
adoptatorilor soţ şi soţie, însă cre<strong>de</strong>m că aceştia <strong>din</strong> urmă ar putea<br />
invoca, în concurs cu un candidat necăsătorit, beneficiul<br />
principiului analizat.<br />
Secţiunea 3. Principiul continuităţii în educarea copilului,<br />
ţinându-se seama <strong>de</strong> originea sa etnică,<br />
culturală şi lingvistică<br />
Acest principiu vizează, în esenţă, asigurarea unui mediu<br />
stabil pentru copil care să permită păstrarea elementelor<br />
structurale fundamentale ale personalităţii sale.<br />
În aplicarea principiului continuităţii în educarea copilului,<br />
în cadrul activităţilor vizând i<strong>de</strong>ntificarea celui mai potrivit<br />
adoptator (familii adoptatoare), au prioritate ru<strong>de</strong>le <strong>din</strong> familia<br />
extinsă, asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau<br />
persoana ori familia la care copilul se află în plasament.<br />
De asemenea, caracterul subsidiar al adopţiei<br />
internaţionale a copilului cu domiciliul în România este explicat<br />
<strong>de</strong> necesitatea asigurării continuităţii, prin menţinerea copilului în<br />
mediul său <strong>de</strong> origine.<br />
349
CAPITOLUL 2<br />
Condiţiile <strong>de</strong> fond ale adopţiei<br />
Conform art. 5-18 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 se instituie o<br />
serie <strong>de</strong> cerinţe <strong>de</strong> fond şi, <strong>de</strong> asemenea, se indică impedimentele<br />
la adopţie, acele împrejurări în prezenţa cărora adopţia este<br />
interzisă.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> <strong>de</strong>taliază în art. 455- 468 condiţiile <strong>de</strong><br />
fond ale adopţiei, fiind preluate aproape i<strong>de</strong>ntic vechile cerinţe <strong>din</strong><br />
Legea 273/2004 aplicabile în prezent.<br />
2.1. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatului<br />
În conformitate cu Legea 273/2004 privind regimul juridic<br />
al adopţiei, termenul „adoptat” <strong>de</strong>semnează persoana care a fost<br />
sau urmează a fi adoptată [art. 3 lit. a)].<br />
Art. 455 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, <strong>de</strong> asemenea, cerinţe cu<br />
privire la persoana ce poate fi adoptată.<br />
Privitor la persoana adoptatului, sunt <strong>de</strong> întrunit<br />
următoarele cerinţe:<br />
• vârsta adoptatului. Art. 3 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004<br />
consacră faptul că adopţia vizează copilul, copilul fiind<br />
persoana care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau nu a<br />
dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. Aceeaşi regulă<br />
este preluată şi <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> în art. 455 alin.(1).<br />
Excepţia <strong>de</strong> la regulă este adopţia persoanei majore,<br />
permisă numai dacă adoptatul a fost crescut pe timpul minorităţii<br />
<strong>de</strong> persoana sau familia care doreşte să adopte, conform art. 5 alin.<br />
(3) <strong>din</strong> Legea 273/2004 şi art. 455 alin. (2) <strong>din</strong> codul <strong>civil</strong>.<br />
Adopţia persoanei care a împlinit 18 ani sau care a<br />
dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu anterior vârstei<br />
majoratului se află sub condiţia restrictivă a creşterii în timpul<br />
minorităţii <strong>de</strong> către persoana sau familia care doreşte să adopte.<br />
Însăşi raţiunea <strong>de</strong>rogării <strong>de</strong> la regula adopţiei <strong>de</strong> copii este<br />
350
explicată prin această condiţie, fiindcă prin creşterea pe timpul<br />
minorităţii <strong>de</strong> către cel sau cei care doresc să <strong>de</strong>vină părinţi<br />
adoptivi, finalitatea adopţiei, adică înfăptuirea ocrotirii, s-a<br />
realizat cu anticipaţie. Cererea <strong>de</strong> adopţie a părintelui adoptiv este<br />
dovada legăturilor afective statornicite, a căror consacrare juridică<br />
nu este lipsită <strong>de</strong> interes pentru niciuna <strong>din</strong> părţi, ţinând seama <strong>de</strong><br />
multitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> efecte ale filiaţiei şi ale ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e.<br />
Persoana <strong>de</strong>venită majoră trebuie să fi beneficiat în timpul<br />
minorităţii <strong>de</strong> ocrotirea complexă a persoanei sau a <strong>familiei</strong> care<br />
voieşte să o adopte, o protecţie acoperitoare pentru componentele<br />
esenţiale ale persoanei şi personalităţii sale.<br />
Astfel, s-a <strong>de</strong>cis că faptul creşterii în timpul minorităţii<br />
înseamnă mai mult <strong>de</strong>cât acordarea sau asigurarea întreţinerii<br />
copilului, implicând, <strong>de</strong> asemenea, existenţa unor legături afective<br />
între adoptat şi adoptator, <strong>de</strong> natura acelora <strong>din</strong>tre copil şi părinţii<br />
săi fireşti.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, în ceea ce priveşte întreţinerea copilului,<br />
aceasta nu trebuie rezumată doar la întreţinerea propriu-zisă, ci, <strong>de</strong><br />
asemenea, trebuie avută în ve<strong>de</strong>re educarea copilului, care nu<br />
poate fi suplinită prin simple influenţe cu caracter educativ,<br />
ambele - întreţinerea şi educarea - presupunând o anumită<br />
continuitate 134 .<br />
De asemenea, întreţinerea acordată pe timpul minorităţii<br />
trebuie să se fi prestat în natură, prin traiul în comun al copilului<br />
cu cei care l-au crescut, nefiind suficientă plata periodică a unor<br />
sume <strong>de</strong> bani.<br />
Cât priveşte durata „creşterii în timpul minorităţii”, nu a<br />
fost stabilită o perioadă minimă şi nici nu cre<strong>de</strong>m că ar fi fost<br />
indicat. Dacă persoana sau familia adoptatoare a înfăptuit sau nu<br />
ocrotirea părintească, dacă între aceştia şi adoptat s-au statornicit<br />
sau nu legături speciale, afectiv-emoţionale, sunt chestiuni <strong>de</strong> fapt<br />
care nu pot fi <strong>de</strong>terminate printr-o măsurătoare a intervalului <strong>de</strong><br />
timp.<br />
Evi<strong>de</strong>nt, factorul temporal este un criteriu, dar care nu<br />
134 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 531/1970, Legislaţia <strong>familiei</strong> p . 438.<br />
351
epuizează întreg conţinutul condiţiei privind creşterea copilului în<br />
timpul minorităţii. Nu se cere ca adoptatorul (adoptatorii) să fi<br />
crescut copilul pe întreaga perioadă a minorităţii, ci să-1 fi crescut<br />
vreme suficient <strong>de</strong> în<strong>de</strong>lungată şi cu caracter <strong>de</strong> continuitate ca să<br />
excludă i<strong>de</strong>ea creşterii ocazionale, în alt scop <strong>de</strong>cât acela al<br />
ocrotirii copilului. 135<br />
• consimţământul adoptatului, dacă a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />
10 ani, conform art. 11 alin. (1) lit. a) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
273/2004 şi art.463 alin. (1) lit.b) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
reprezintă o altă cerinţă.<br />
În cuprinsul textului care stabileşte persoanele chemate să<br />
consimtă la adopţie, legiuitorul indică în mod expres „copilul care<br />
a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani” iar nu „adoptatul care a împlinit 10<br />
ani”, dar este mai presus <strong>de</strong> orice îndoială că cerinţa<br />
consimţământului este, <strong>de</strong> asemenea, prezentă în cazul adopţiei<br />
persoanei majore sau care a dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu.<br />
Referindu-ne la adopţia <strong>de</strong> drept comun, anume adopţia<br />
copilului, este <strong>de</strong> observat că manifestarea <strong>de</strong> voinţă a minorului<br />
care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani, cu valoare <strong>de</strong> condiţie <strong>de</strong><br />
valabilitate a operaţiunii juridice, constituie o excepţie <strong>de</strong> la<br />
regulile privitoare la capacitate în materie <strong>de</strong> acte juridice. Cum se<br />
ştie, doar la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani consimţământul copilului<br />
are valenţe ale manifestării juridice a voinţei, până la această<br />
vârstă atitu<strong>din</strong>ea sa nu are <strong>de</strong>cât semnificaţia unei „manifestări<br />
afective <strong>de</strong> voinţă”.<br />
Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a<br />
împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani face ca alegerea acestuia să fie <strong>de</strong>cisivă.<br />
Refuzul <strong>de</strong> a consimţi la adopţie, cu neputinţă <strong>de</strong> suplinit prin vreo<br />
încuviinţare sau manifestare <strong>de</strong> voinţă a altei persoane, împiedică<br />
135 Bunăoară, s-a <strong>de</strong>cis că poate fi încuviinţată adopţia persoanei majore care,<br />
<strong>de</strong> la vârsta <strong>de</strong> 11 ani, a locuit în mod efectiv împreună cu părintele adoptiv -<br />
Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 529/1976, CD. 1976, p. 175. A se ve<strong>de</strong>a,<br />
<strong>de</strong> asemenea, C.S.J, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 547/1993, BJ. 1993, p. 105-106.<br />
352
încuviinţarea adopţiei. Consimţământul la adopţie al copilului care<br />
a împlinit 10 ani se exprimă în faţa instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, în etapa<br />
finală a procedurii adopţiei, anume în faza încuviinţării. El este<br />
pregătit în ve<strong>de</strong>rea manifestării <strong>de</strong> voinţă prin grija direcţiei<br />
generale care instrumentează cazul său, fiind sfătuit şi informat în<br />
prealabil, potrivit vârstei şi maturităţii sale, în special cu privire la<br />
consecinţele adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie,<br />
întocmindu-se un raport în acest sens.<br />
De asemenea, în faţa instanţei va fi exprimat<br />
consimţământul la adopţie al adoptatului major sau având<br />
capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.<br />
2.2. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana sau familia<br />
adoptatoare<br />
Prin adoptator, respectiv familie adoptatoare, se<br />
<strong>de</strong>semnează persoana, respectiv soţul şi soţia, care a (sau au)<br />
adoptat ori urmează să adopte.<br />
În principiu, orice persoană poate <strong>de</strong>veni părinte adoptiv,<br />
indiferent <strong>de</strong> starea <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong> sex, rasă naţionalitate ori <strong>de</strong><br />
cetăţenie.<br />
Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, în mod<br />
expres, condiţiile pentru calitatea <strong>de</strong> adoptator, condiţii reluate în<br />
art. 459 şi urm. <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Acestea sunt urmatoarele:<br />
* capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu;<br />
Deplinătatea capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a celui care voieşte să<br />
adopte este expres prevăzută şi este o condiţie necesară, dat fiind<br />
faptul că, prin efectul adopţiei, adoptatorul va dobândi drepturile<br />
şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana şi la patrimoniul<br />
copilului, inclusiv reprezentarea sa ori, după caz, încuviinţarea<br />
actelor juridice ale acestuia.<br />
Ocrotirea copilului se explică prin lipsa capacităţii sale<br />
<strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu, <strong>de</strong> aceea, sarcina înfăptuirii ocrotirii nu poate<br />
353
fi încre<strong>din</strong>ţată celui care, fiind lipsit <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu, are nevoie el însuşi <strong>de</strong> ocrotire.<br />
* vârsta adoptatorului;<br />
Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă<br />
<strong>de</strong>cât cel pe care doreşte să îl adopte, pentru că, aşa cum s-a spus,<br />
„adopţia imită natura şi legea nu a îngăduit formarea unui raport<br />
<strong>de</strong> filiaţie între două persoane care nu ar fi <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> în<strong>de</strong>părtate în<br />
vârstă una faţă <strong>de</strong> alta”.<br />
Pentru motive temeinice, poate fi încuviinţată adopţia<br />
chiar dacă diferenţa <strong>de</strong> vârstă este mai mică <strong>de</strong> 18 ani, dar în nici o<br />
situaţie mai mică <strong>de</strong> 16 ani conform art. 460 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Subliniem că, în reglementarea Legii nr. 273/2004, această<br />
diferenţă era fixată la 15 ani. Regula este, aşadar, cea a diferenţei<br />
<strong>de</strong> vârstă <strong>de</strong> cel puţin 18 ani; adopţia încuviinţată în condiţiile unei<br />
diferenţe <strong>de</strong> vârstă sub 18 ani, dar în niciun caz mai puţin <strong>de</strong> 16<br />
ani, este excepţia, care trebuie susţinută <strong>de</strong> motive temeinice,<br />
reţinute ca atare <strong>de</strong> instanţa ju<strong>de</strong>cătorească. Exemplificativ, se află<br />
într-o situaţie cu valoare <strong>de</strong> motiv temeinic adoptatorul care este<br />
soţul părintelui firesc al copilului adoptat, adoptatorul care a<br />
crescut pe timpul minorităţii persoana majoră care urmează a fi<br />
adoptată.<br />
Convenţia europeană în materia adopţiei <strong>de</strong> copii preve<strong>de</strong><br />
că adoptatorul trebuie să fi atins vârsta <strong>de</strong> cel puţin 21 <strong>de</strong> ani, dar<br />
să nu fi <strong>de</strong>păşit vârsta <strong>de</strong> 35 <strong>de</strong> ani (art. 7), însă aceste dispoziţii<br />
nu sunt aplicabile în <strong>dreptul</strong> român <strong>de</strong>oarece ţara noastră,<br />
ratificând Convenţia, a făcut rezervă la art. 7 al Convenţiei.<br />
* condiţii materiale şi morale necesare pentru creşterea,<br />
<strong>de</strong>zvoltarea armonioasă a copilului, aptitu<strong>din</strong>i atestate <strong>de</strong><br />
autorităţile competente;<br />
Persoana sau familia adoptatoare trebuie să în<strong>de</strong>plinească<br />
garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare <strong>de</strong>zvoltării<br />
<strong>de</strong>pline şi armonioase a personalităţii copilului, dovedită prin<br />
atestarea solicitantului, cerinţă impusă <strong>de</strong> art. 461 N.C.civ.<br />
354
Condiţia atestatului privind aptitu<strong>din</strong>ea morală şi materială<br />
<strong>de</strong> a adopta este regula în concepţia actualei legi a adopţiei, cu<br />
două excepţii când obţinerea atestatului nu este necesară:<br />
• adopţia priveşte o persoană majoră;<br />
• adopţia se referă la copilul firesc sau adoptat al celuilalt<br />
soţ (art. 20).<br />
Procedura atestării adoptatorului sau a <strong>familiei</strong><br />
adoptatoare este reglementată minuţios prin art. 19-21 <strong>din</strong> Legea<br />
nr. 273/2004.<br />
La solicitarea persoanei (<strong>familiei</strong>) interesate, direcţia<br />
generală <strong>de</strong> la domiciliul acesteia proce<strong>de</strong>ază la evaluarea<br />
garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale, ţinând seama <strong>de</strong>:<br />
personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a<br />
adoptatorului sau a <strong>familiei</strong> adoptatoare, viaţa familială, condiţiile<br />
<strong>de</strong> locuit, aptitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> a educa un copil; motivele pentru care se<br />
doreşte adopţia; atunci când numai unul <strong>din</strong>tre soţi solicită<br />
adopţia, motivele pentru care celălalt nu se asociază cererii;<br />
impedimente <strong>de</strong> orice natură relevante pentru capacitatea <strong>de</strong> a<br />
adopta [art. 19 alin. (1)].<br />
În tot cursul procesului <strong>de</strong> evaluare, Direcţia generală <strong>de</strong><br />
asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să asigure<br />
adoptatorului (<strong>familiei</strong> adoptatoare) serviciile <strong>de</strong><br />
pregătire/consiliere necesare în ve<strong>de</strong>rea asumării în cunoştinţă <strong>de</strong><br />
cauză şi în mod corespunzător a rolului <strong>de</strong> părinte (art. 21).<br />
Pe baza rezultatelor evaluării, aceeaşi autoritate <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />
asupra aptitu<strong>din</strong>ii <strong>de</strong> a adopta în termen <strong>de</strong> 60 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data<br />
<strong>de</strong>punerii cererii <strong>de</strong> evaluare [art. 19 alin. (2)]. Dacă rezultatul<br />
evaluării este favorabil, direcţia generală va elibera atestatul <strong>de</strong><br />
persoană sau familie aptă să adopte. Atestatul este valabil timp <strong>de</strong><br />
un an (<strong>de</strong> la data comunicării <strong>de</strong>ciziei, presupunem), cu<br />
posibilitatea prelungirii anuale la cerere şi sub condiţia actualizării<br />
concluziilor privitoare la capacitatea <strong>de</strong> a adopta [art. 19 alin. (3)].<br />
În cazul rezultatului nefavorabil, adoptatorul (familia<br />
adoptatoare) are <strong>dreptul</strong> să solicite direcţiei generale, în termen <strong>de</strong><br />
355
30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la comunicarea <strong>de</strong>ciziei, reevaluarea aptitu<strong>din</strong>ii <strong>de</strong> a<br />
adopta. Rezultatul, <strong>de</strong> asemenea nefavorabil, al reevaluării poate fi<br />
atacat în termen <strong>de</strong> 15 zile <strong>de</strong> la data comunicării, la tribunalul <strong>de</strong><br />
la domiciliul adoptatorului [art. 19 alin. (4) şi (5)].<br />
Atestatul eliberat, însoţit <strong>de</strong> toate informaţiile privitoare la<br />
persoana sau familia atestată, va fi transmis, prin grija direcţiei<br />
generale, Oficiului Român pentru Adopţii, în termen <strong>de</strong> 5 zile <strong>de</strong><br />
la emiterea atestatului [art. 66 alin. (1) lit. e), alin. (2)], în ve<strong>de</strong>rea<br />
înscrierii în Registrul naţional pentru adopţii.<br />
Rămâne <strong>de</strong> văzut dacă legiuitorul va menţine în legea<br />
specială, la care face referire în art. 454 N.C.civ, aceleaşi<br />
proceduri.<br />
* consimţământul la adopţie al adoptatorului, conform<br />
art. 11 lit. C <strong>din</strong> legea 273/2004 şi art. 463 alin. (2). lit. c) <strong>din</strong><br />
N.C.civ.;<br />
Adopţia presupune manifestarea <strong>de</strong> voinţă liberă,<br />
neviciată, a fiecăreia <strong>din</strong> persoanele faţă <strong>de</strong> care efectele filiaţiei<br />
<strong>civil</strong>e se vor produce în mod nemijlocit: adoptatorul sau soţii<br />
adoptatori, adoptatul, părinţii fireşti ai copilului. Consimţământul<br />
la adopţie al adoptatorului sau al adoptatorilor este, în toate<br />
cazurile, condiţie indispensabilă pentru valabilitatea operaţiunii<br />
juridice.<br />
Potrivit legislaţiei noastre, adopţia poate fi încuviinţată<br />
unui singur părinte adoptiv sau unei familii, adică soţilor, fie<br />
simultan, fie succesiv. Faptul că cel care doreşte să adopte este<br />
persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să <strong>de</strong>vină, la rândul<br />
său, părinte adoptator dar, întrucât adoptatul va intra în familia<br />
adoptatorului (asemănător copilului firesc <strong>din</strong> afara căsătoriei al<br />
părintelui care adoptă), soţul adoptatorului este consultat, cerândui-se<br />
consimţământul cu titlu <strong>de</strong> „neîmpotrivire” la adopţie, afară<br />
<strong>de</strong> cazurile în care acesta se află în imposibilitatea <strong>de</strong> a-şi<br />
manifesta voinţa. Când adoptatorul este soţul părintelui adoptiv,<br />
acesta <strong>din</strong> urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa <strong>de</strong> părinte<br />
dobândită prin efectul adopţiei anterioare .<br />
356
În funcţie <strong>de</strong> situaţia concretă în care se găseşte viitorul<br />
părinte, este necesar, după caz, fie consimţământul la adopţie al<br />
unei singure persoane, fie consimţământul la adopţie al fiecăruia<br />
<strong>din</strong>tre soţii care doresc, <strong>de</strong>opotrivă, calitatea <strong>de</strong> părinte adoptiv,<br />
fie consimţământul la adopţie al unuia <strong>din</strong>tre soţi care va <strong>de</strong>veni<br />
părinte adoptiv - consimţământul său fiind „completat” <strong>de</strong><br />
manifestarea <strong>de</strong> voinţă a soţului care nu se opune adopţiei<br />
preconizate <strong>de</strong> soţul său. În toate cazurile, conform Legii<br />
273/2004, consimţământul părintelui adoptator va fi exprimat în<br />
faţa instanţei, în etapa soluţionării cererii <strong>de</strong> încuviinţare a<br />
adopţiei. În aceleaşi condiţii va fi luat consimţământul soţului<br />
celui care adoptă.<br />
* o cerinţă <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă <strong>din</strong> perspectiva noii<br />
reglementări a codului <strong>civil</strong> este aceea a diferenţierii <strong>de</strong> sex pentru<br />
adoptatori, două persoane <strong>de</strong> acelaşi sex neputând adopta<br />
împreună. Din perspectiva numeroaselor cereri ce fac obiectul<br />
contenciosului drepturilor omului în prezent, cre<strong>de</strong>m că pentru<br />
instanţele române acest text aduce o clarificare necesară.<br />
2.3. Cerinţe legate <strong>de</strong> consimţământul altor persoane<br />
implicate în adopţie<br />
Art. 463 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că pentru încheierea unei<br />
adopţii mai este necesar consimţământul părinţilor fireşti ai<br />
adoptatului minor sau al celui ce exercită ocrotirea părintească,<br />
dacă părinţii sunt necunoscuţi, morţi, <strong>de</strong>claraţi morţi sau puşi<br />
sub interdicţie.<br />
Instanţa poate trece peste împotrivirea părinţilor fireşti sau<br />
a tutorelui <strong>de</strong> a consimţi la adopţie, în cazul copiilor abandonaţi,<br />
dacă se dove<strong>de</strong>şte, prin orice mijloc <strong>de</strong> probă, că aceştia refuză în<br />
mod abuziv să-şi <strong>de</strong>a consimţământul, cu toate că, potrivit<br />
aprecierii aceleiaşi instanţe, adopţia este în interesul superior al<br />
copilului.<br />
Părinţii fireşti sau tutorele îşi vor putea exprima<br />
357
consimţământul numai după trecerea a 60 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la naşterea<br />
copilului, potrivit datei înscrise în certificatul său <strong>de</strong> naştere şi, <strong>de</strong><br />
asemenea, cu precizarea că acest consimţământ este revocabil în<br />
termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la exprimarea lui, conform art. 466<br />
N.C.civ.<br />
• Părintele ori părinţii <strong>de</strong>căzuţi <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor<br />
părinteşti ori cărora li s-a interzis exerciţiul drepturilor<br />
părinteşti păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia<br />
copilului, caz în care este obligatoriu şi consimţământul<br />
celui ce exercită autoritatea părintească.<br />
• Dacă unul <strong>din</strong> părinţi este <strong>de</strong>cedat, <strong>de</strong>clarat mort,<br />
necunoscut ori dacă este în imposibilitate <strong>din</strong> orice motiv<br />
<strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte<br />
este suficient. Când ambii părinţi sunt într-o asemenea<br />
situaţie, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.<br />
• Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să<br />
consimtă la adopţia aceluiaşi copil <strong>de</strong> către soţul său, caz<br />
în care nu mai este necesar consimţământul părinţilor<br />
fireşti.<br />
Părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel ce exercită<br />
ocrotirea părintească trebuie să fie informaţi corespunzător cu<br />
privire la consecinţele adopţiei.<br />
2.4. Impedimente la adopţie<br />
Legiuitorul indică în mod expres acele situaţii în care<br />
adopţia este interzisă.<br />
Astfel:<br />
* este interzisă adopţia între fraţi conform art. 8 alin. (1)<br />
<strong>din</strong> Legea 273/2004 şi art. 457 <strong>din</strong> N.C.civ., fără a <strong>de</strong>osebi după<br />
cum fraţii sunt <strong>din</strong> căsătorie sau <strong>din</strong> afara căsătoriei şi fără să<br />
intereseze dacă sunt fraţi buni (cu acelaşi tată şi aceeaşi mamă),<br />
fraţi consangvini (numai după tată) ori couterini.<br />
* este interzisă adopţia propriului copil firesc, argument<br />
adus în doctrină prin analizarea <strong>de</strong> ansamblu a condiţiilor <strong>de</strong><br />
358
<strong>de</strong>rulare a adopţiei.<br />
* este interzisă adopţia a doi soţi sau foşti soţi <strong>de</strong> către<br />
acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia<br />
între soţi sau între foşti soţi conform art. 8 alin. (2) <strong>din</strong> legea<br />
adopţiei şi art. 458 N.C.civ.<br />
* este interzisă adopţia simultană sau succesivă <strong>de</strong> către<br />
mai mulţi adoptatori conform art. 7 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
273/2004 şi art. 462 N.C.civ.<br />
Nu se <strong>de</strong>osebeşte după cum cel ce urmează a fi adoptat<br />
este un copil sau o persoană majoră ori cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu, pentru a nu se ajunge la relaţii <strong>de</strong> filiaţie <strong>civil</strong>ă<br />
multiplicate sau multiplicabile la nesfârşit şi, în cazul adoptatului<br />
copil, la disiparea periculoasă a responsabilităţilor legate <strong>de</strong><br />
ocrotirea părintească care s-ar înfăptui într-o formulă ce nu are<br />
legătură cu principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />
familial.<br />
Legiuitorul îngăduie două categorii <strong>de</strong> excepţii <strong>de</strong> la<br />
impedimentul enunţat:<br />
- adopţia simultană sau succesivă <strong>de</strong> către adoptatori soţ şi<br />
soţie. Ceea ce interesează este ca, la data încuviinţării<br />
adopţiei, adoptatorii să fie căsătoriţi între ei, în cazul<br />
adopţiilor succesive neavând relevanţă dacă la data<br />
adopţiei anterioare cel care doreşte să adopte acum avea<br />
calitatea <strong>de</strong> soţ al părintelui adoptiv şi s-a mulţumit să<br />
consimtă cu titlu <strong>de</strong> „neopunere” la adopţia solicitată <strong>de</strong><br />
soţul său ori a <strong>de</strong>venit soţ al părintelui adoptiv ulterior<br />
încuviinţării adopţiei;<br />
- adopţia succesivă în cazul încetării, <strong>din</strong> orice motiv, a<br />
adopţiei anterioare. Adopţia încetează fie prin <strong>de</strong>sfacere,<br />
fie prin <strong>de</strong>clararea nulităţii acesteia;<br />
- adoptatorul sau soţii adoptatori au <strong>de</strong>cedat.<br />
* este interzisă adopţia <strong>de</strong> către persoane cu boli psihice<br />
şi handicap mintal.<br />
359
Reamintim că <strong>de</strong>plinătatea capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a<br />
părintelui adoptiv este una <strong>din</strong>tre cerinţele <strong>de</strong> fond ale adopţiei. De<br />
aceea, în cazul celui aflat sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, adopţia<br />
nu poate fi încuviinţată pe motivul neîn<strong>de</strong>plinirii uneia <strong>din</strong><br />
cerinţele <strong>de</strong> fond, în vreme ce persoana cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu poate fi refuzată în intenţia <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni adoptator pe<br />
temeiul impedimentului rezultând <strong>din</strong> boala psihică şi handicapul<br />
mental, dovedit ca atare.<br />
360
CAPITOLUL 3<br />
Efectele adopţiei<br />
Adopţia produce efecte numai <strong>de</strong> la data rămânerii<br />
irevocabile a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti prin care a fost încuviinţată.<br />
Pe baza hotărârii irevocabile <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei,<br />
serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va întocmi un nou act <strong>de</strong> naştere al<br />
adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi<br />
fireşti.<br />
Prin efectul adopţiei, legăturile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale<br />
adoptatului sunt reconfigurate şi vor produce consecinţele în mod<br />
obişnuite raporturilor <strong>de</strong> filiaţie, respectiv <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie.<br />
3.1. Relaţiile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale adoptatului<br />
Efectul principal al adopţiei este acela constitutiv <strong>de</strong><br />
legături <strong>de</strong> filiaţie <strong>civil</strong>ă între adoptat, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, pe <strong>de</strong> o<br />
parte, şi adoptator sau adoptatori, pe <strong>de</strong> altă parte, precum şi <strong>de</strong><br />
relaţii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă între adoptat şi ru<strong>de</strong>le părintelui sau<br />
părinţilor adoptivi.<br />
Concomitent şi simetric opus, este generat efectul extinctiv<br />
în ceea ce priveşte filiaţia firească între adoptat şi părinţii săi<br />
fireşti, precum şi ru<strong>de</strong>nia firească între adoptat şi ru<strong>de</strong>le sale<br />
fireşti, afară <strong>de</strong> impedimentul la căsătorie izvorât <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nie, care<br />
continuă să existe între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii acestuia, pe <strong>de</strong> o<br />
parte, şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />
Dacă, însă, adopţia se referă la copilul firesc al celuilalt<br />
soţ, efectul extinctiv este doar parţial, ceea ce înseamnă că<br />
încetează numai legătura <strong>de</strong> filiaţie a copilului faţă <strong>de</strong> părintele<br />
firesc necăsătorit cu adoptatorul, precum şi raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie<br />
firească faţă <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestui părinte firesc; <strong>de</strong> asemenea, efectul<br />
extinctiv nu se manifestă în privinţa ru<strong>de</strong>niei fireşti <strong>din</strong>tre fraţii<br />
adoptaţi <strong>de</strong> către acelaşi părinte sau familie adoptivă; efectul<br />
constitutiv este solitar în cazul adopţiei copilului adoptiv al<br />
celuilalt soţ, raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă astfel născute<br />
361
alăturându-se celor <strong>de</strong>ja existente prin efectul adopţiei anterioare.<br />
Adopţia nu afectează în nici un fel legătura <strong>de</strong> filiaţie<br />
<strong>din</strong>tre persoana adoptată şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi fireşti.<br />
Adoptatul intră în familia părintelui său adoptiv asemenea<br />
unui <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nt firesc al acestuia, fie că este vorba <strong>de</strong>spre<br />
adoptatul minor, fie <strong>de</strong>spre cel major. Atât adoptatul, cât şi<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, sunt ru<strong>de</strong> cu adoptatorul sau adoptatorii şi cu<br />
ru<strong>de</strong>le acestora.<br />
În cazul adopţiei copilului (<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului) adoptiv al<br />
celuilalt soţ, fie că este vorba <strong>de</strong> o primă adopţie încuviinţată<br />
anterior căsătoriei părinţilor adoptatori, fie <strong>de</strong> o adopţie realizată<br />
numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre soţi, în timpul căsătoriei, raporturile <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă nou create se vor ataşa, fără să afecteze, relaţiilor <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie adoptivă preexistente. Filiaţia şi ru<strong>de</strong>nia firească a<br />
aceluiaşi adoptat nu prezintă interes, fiindcă au încetat pe data<br />
încuviinţării irevocabile a adopţiei anterioare.<br />
3.2. Raporturile <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator<br />
Naşterea relaţiilor <strong>de</strong> filiaţie adoptivă, precum şi a<br />
raporturilor <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie adoptivă, are loc împreună cu drepturile şi<br />
îndatoririle fondate pe aceste legături. Aceste drepturi şi îndatoriri<br />
nu sunt efecte distincte ale adopţiei, ci efectele implicite,<br />
nici<strong>de</strong>cum secundare ca importanţă, ale filiaţiei şi ru<strong>de</strong>niei, aşa<br />
cum au fost mo<strong>de</strong>late prin operaţiunea juridică realizată. Avem în<br />
ve<strong>de</strong>re transferul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în favoarea<br />
părintelui sau părinţilor adoptivi, modificarea numelui şi,<br />
eventual, a prenumelui celui adoptat, obligaţia legală <strong>de</strong><br />
întreţinere în cadrul <strong>familiei</strong> adoptive, vocaţia succesorală între<br />
ru<strong>de</strong>le <strong>civil</strong>e, precum şi, în cazul adopţiei internaţionale, cetăţenia<br />
adoptatului.<br />
Cu toate că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e lato<br />
sensu, consecinţele adopţiei sunt aceleaşi, fără a <strong>de</strong>osebi după cum<br />
cel adoptat este minor sau persoană cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu, efectele raporturilor <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie astfel create nu sunt<br />
362
i<strong>de</strong>ntice, însă explicaţia se află în stadiul diferit al capacităţii<br />
persoanei adoptate, fără legătură cu artificiul ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e,<br />
stadiu <strong>de</strong> capacitate în funcţie <strong>de</strong> care ocrotirea părintească a<br />
adoptatului, ca şi în cazul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului firesc, este sau nu cazul<br />
să se înfăptuiască.<br />
Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic, persoana adoptată se bucură<br />
<strong>de</strong> tratamentul asigurat <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului firesc. In privinţa copilului<br />
adoptat principiul este <strong>de</strong> mult consacrat prin dispoziţiile <strong>Cod</strong>ului<br />
<strong>familiei</strong> [art. 97 alin. (1)] şi reafirmat prin art. 7 <strong>din</strong> Legea nr.<br />
272/2004, iar în ceea ce priveşte adoptatul major, argumentul <strong>de</strong><br />
text este furnizat <strong>de</strong> art. 51 alin. (3) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004,<br />
potrivit căruia adoptatul are faţă <strong>de</strong> adoptator drepturile şi<br />
îndatoririle <strong>de</strong> orice natură pe care le are o persoană faţă <strong>de</strong><br />
părinţii săi fireşti.<br />
3.2.1. Ocrotirea părintească a copilului adoptat<br />
Din momentul încuviinţări irevocabile a adopţiei,<br />
adoptatorul are faţă <strong>de</strong> copilul adoptat drepturile şi îndatoririle<br />
părintelui firesc faţă <strong>de</strong> copilul său, atât drepturile şi îndatoririle<br />
privitoare la persoană, cât şi cele referitoare la bunurile copilului.<br />
În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al copilului,<br />
drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită <strong>de</strong> către adoptator şi<br />
părintele firesc căsătorit cu acesta . Atât în cazul adoptatorilor soţ<br />
şi soţie, cât şi al adoptatorului căsătorit cu părintele firesc al<br />
copilului, părinţii vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti<br />
împreună şi în mod egal., dacă acest lucru este necesar în ve<strong>de</strong>rea<br />
<strong>de</strong>săvârşirii învăţăturii sau a pregătirii sale profesionale.<br />
Obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere copilului este, în primul rând,<br />
în sarcina părinţilor. În subsidiar, au obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
a copilului, în or<strong>din</strong>ea stabilită <strong>de</strong> art. 89 C.fam., fraţii, precum şi<br />
ascen<strong>de</strong>nţii minorului, alţii <strong>de</strong>cât părinţii acestuia. Condiţiile,<br />
cuantumul, modalităţile <strong>de</strong> executare, stingerea obligaţiei legale<br />
<strong>de</strong> întreţinere sunt stabilite prin norme <strong>de</strong>opotrivă aplicabile<br />
copilului firesc şi celui adoptiv.<br />
363
În situaţia <strong>de</strong>cesului, dispariţiei, <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rii <strong>din</strong> drepturile<br />
părinteşti, aplicării pe<strong>de</strong>psei interzicerii drepturilor părinteşti sau a<br />
neputinţei, <strong>din</strong> orice motive, a unuia <strong>din</strong>tre părinţi <strong>de</strong> a-şi<br />
manifesta voinţa, drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi<br />
preluate, integral, <strong>de</strong> către celălalt părinte.<br />
Dacă amândoi părinţii se află în vreuna <strong>din</strong> aceste situaţii,<br />
copilul, fiind lipsit, temporar sau <strong>de</strong>finitiv, <strong>de</strong> ocrotirea părinţilor,<br />
are <strong>dreptul</strong> la protecţie alternativă, care se va putea realiza fie prin<br />
instituirea tutelei, fie prin luarea unei măsuri <strong>de</strong> protecţie specială,<br />
cu precizarea că protecţia alternativă poate însemna adopţia<br />
succesivă a copilului, însă numai dacă părinţii adoptatori au<br />
<strong>de</strong>cedat. Audierea copilului este obligatorie.<br />
3.2.2. Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
Afară <strong>de</strong> obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere a copilului în cadrul<br />
înfăptuirii ocrotirii părinteşti, între membrii <strong>familiei</strong> există<br />
obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, cu caracter reciproc, adoptatul cu<br />
capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu fiind, şi <strong>din</strong> acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re,<br />
perfect integrat în familia sa adoptivă. Persoanele între care există<br />
obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, or<strong>din</strong>ea în care se datorează<br />
întreţinerea, precum şi condiţiile generale ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere sunt cele stabilite <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun în materie .<br />
Adoptatul major aflat în continuarea studiilor are drept la<br />
întreţinere în aceleaşi condiţii în care <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul firesc, aflat în<br />
aceeaşi situaţie, îşi poate valorifica <strong>dreptul</strong> la întreţinere.<br />
Adoptatul are nu doar <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a primi întreţinere, ci şi<br />
obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere, în funcţie <strong>de</strong> echilibrul condiţiilor<br />
cerute pentru a fi creditor sau <strong>de</strong>bitor al obligaţiei.<br />
3.2.3. Vocaţia succesorală legală<br />
În <strong>dreptul</strong> nostru, transmisiunea succesorală legală are ca<br />
temei ru<strong>de</strong>nia, firească sau adoptivă.<br />
364
Ca premisă a moştenirii legale, interesează, aşadar,<br />
existenţa legăturii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie cu <strong>de</strong>functul, ţinând seama <strong>de</strong><br />
relaţiile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie astfel cum au fost stabilite prin efectul<br />
adopţiei, practic ignorând sursa acestor relaţii, intrând în acţiune<br />
regulile <strong>dreptul</strong>ui succesoral, care vor stabili, dacă o anumită<br />
persoană, aflată într-un anumit grad <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie cu <strong>de</strong>functul, va<br />
culege sau nu, şi dacă da, care este cota ce îi revine <strong>din</strong> moştenirea<br />
lăsată.<br />
Întrucât relaţiile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească au încetat prin efectul<br />
adopţiei, adoptatul şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi nu au chemare legală la<br />
moştenirea lăsată <strong>de</strong> părinţii fireşti sau <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestora, cu<br />
excepţia ipotezelor particulare semnalate mai sus şi în limitele<br />
ru<strong>de</strong>niei fireşti rămase neatinsă.<br />
În virtutea principiului reciprocităţii vocaţiei legale<br />
generale, persoanele la a căror moştenire este chemat adoptatul au,<br />
la rândul lor, chemare generală la moştenirea adoptatului.<br />
3.2.4. Cetăţenia adoptatului<br />
Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat <strong>de</strong> un<br />
cetăţean român sau <strong>de</strong> soţii având cetăţenie română, dobân<strong>de</strong>şte<br />
cetăţenia română. Când numai unul <strong>din</strong>tre soţi are cetăţenie<br />
română, adoptatorii vor <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> cetăţenia copilului sau, în caz <strong>de</strong><br />
neînţelegeri între aceştia, va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> instanţa ju<strong>de</strong>cătorească odată<br />
cu încuviinţarea adopţiei.<br />
Ulterior încuviinţării adopţiei, schimbarea cetăţeniei<br />
părinţilor adoptivi are în privinţa cetăţeniei copilului adoptat<br />
aceleaşi consecinţe ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti.<br />
3.2.5. Numele şi prenumele adoptatului<br />
Prin adopţie, adoptatul dobân<strong>de</strong>şte numele <strong>de</strong> familie al<br />
adoptatorului. Dacă adopţia se face <strong>de</strong> către soţi, ori <strong>de</strong> către soţul<br />
părintelui firesc, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta acest<br />
nume, iar dacă soţii nu au un nume comun, ei sunt obligaţi să<br />
365
<strong>de</strong>clare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care<br />
urmează să îl poarte adoptatul. În caz <strong>de</strong> divergenţe, instanţa va<br />
<strong>de</strong>ci<strong>de</strong>.<br />
In cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un<br />
nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi pe<br />
timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul<br />
celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.<br />
Dacă nu există acordul celuilalt soţ, adoptatul rămâne cu numele<br />
comun <strong>din</strong> căsătorie (care poate fi chiar numele său <strong>de</strong> familie,<br />
adică numele său „firesc”), însă, în cazul <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei,<br />
presupunând că nu va opta, în condiţiile legii, pentru păstrarea<br />
numelui comun <strong>din</strong> căsătoriei, va lua numele dobândit prin<br />
adopţie.<br />
Odată cu încuviinţarea adopţiei, instanţa poate dispune<br />
schimbarea prenumelui copilului adoptat, pentru motive<br />
temeinice, la cererea părintelui sau a părinţilor adoptivi şi cu<br />
consimţământul copilului care a împlinit 10 ani.<br />
Faţă <strong>de</strong> redactarea textului, se pare că schimbarea<br />
prenumelui în cadrul procedurii adopţiei este admisibilă numai în<br />
cazul copilului adoptat, nu şi în cazul persoanei majore.<br />
3.2.6. Dreptul la informare. Informaţiile cu<br />
privire la adopţie sunt confi<strong>de</strong>nţiale<br />
Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, <strong>de</strong> îndată<br />
ce vârsta şi gradul <strong>de</strong> maturitate ale acestuia o permit, conform art.<br />
52 alin. (1) <strong>din</strong> legea adopţiei.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte, în art. 474, că prin lege specială<br />
se vor stabili condiţiile concrete <strong>de</strong> acces la aceste informaţii.<br />
Din perspectiva legii actuale, adoptatorii şi adoptatul au<br />
<strong>dreptul</strong> să obţină <strong>din</strong> partea autorităţilor competente extrase <strong>din</strong><br />
registrele publice, al căror conţinut atestă faptul, data şi locul<br />
naşterii, dar nu <strong>de</strong>zvăluie în mod expres adopţia şi nici i<strong>de</strong>ntitatea<br />
părinţilor fireşti. După dobândirea capacităţii <strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu,<br />
adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se<br />
366
află domiciliul său ori, dacă nu domiciliază în România,<br />
Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile<br />
aflate în posesia oricărei autorităţi publice cu privire la i<strong>de</strong>ntitatea<br />
părinţilor fireşti. I<strong>de</strong>ntitatea părinţilor fireşti ai copilului poate fi<br />
<strong>de</strong>zvăluită înainte ca acesta să fi dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />
exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre adoptatori, a adoptatului,<br />
a soţului sau a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor acestuia ori a reprezentantului unei<br />
instituţii medicale sau unui spital.<br />
Soluţionarea cererilor <strong>de</strong> acest fel are loc cu citarea<br />
direcţiei generale <strong>de</strong> la domiciliul copilului, a Oficiului Român<br />
pentru Adopţii, precum şi a oricărei alte persoane a cărei audiere<br />
poate fi utilă, şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor<br />
administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este<br />
dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale<br />
solicitantului şi dacă adoptatul a beneficiat <strong>de</strong> consiliere <strong>din</strong> partea<br />
direcţiei generale..<br />
367
CAPITOLUL 4<br />
Încetarea adopţiei<br />
Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte două<br />
cazuri <strong>de</strong> încetare a adopţiei, anume <strong>de</strong>sfacerea adopţiei şi<br />
<strong>de</strong>clararea nulităţii acesteia (art. 475).<br />
4.1. Desfacerea adopţiei<br />
Desfacerea adopţiei intervine <strong>de</strong> drept prin <strong>de</strong>cesul<br />
adoptatorului sau al soţilor adoptatori, sau, dacă adopţia a încetat<br />
<strong>din</strong> orice alte motive, conform art. 462 N.C.civ. Desfacerea<br />
adopţiei presupune <strong>de</strong>cesul părintelui adoptiv, dacă adopţia a fost<br />
încuviinţată faţă <strong>de</strong> un singur părinte adoptiv, sau <strong>de</strong>cesul ambilor<br />
părinţi adoptivi, <strong>de</strong>sigur, indiferent dacă moartea acestora a avut<br />
loc concomitent sau succesiv.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> - art.477 - aduce în atenţie şi posibilitatea<br />
<strong>de</strong>sfacerii adopţiei la cererea adoptatorului sau a <strong>familiei</strong><br />
adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor ori a<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor lor, precum şi atunci când el se face vinovat <strong>de</strong><br />
săvârşirea unor fapte penale pe<strong>de</strong>psite cu închisoare <strong>de</strong> minimum<br />
2 ani faţă <strong>de</strong> adoptatori. Dacă urmare a acestor fapte adoptatorul a<br />
<strong>de</strong>cedat, cererea poate fi făcută <strong>de</strong> cei ce ar veni la moştenire<br />
împreună cu adoptatul sau în lipsa lui.<br />
Este reglementată şi posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii adopţiei la<br />
cererea adoptatului, în condiţii i<strong>de</strong>ntice cu cele mai sus <strong>de</strong>scrise.<br />
4.2. Nulitatea adopţiei<br />
* Adopţia este nulă absolut dacă este fictivă ori dacă s-a<br />
încheiat cu încălcarea cerinţelor <strong>de</strong> formă sau <strong>de</strong> fond, cu<br />
excepţia, în acest ultim caz, a unei sancţiuni cu nulitatea relativă<br />
prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />
Este consi<strong>de</strong>rată fictivă adopţia încheiată în alt scop <strong>de</strong>cât<br />
cel al ocrotirii intereselor superioare ale copilului.<br />
368
Nulitatea absolută ar putea surveni în cazul lipsei<br />
consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al<br />
tutorelui copilului.<br />
Potrivit art. 463 alin. (2), „nu este valabil consimţământul<br />
dat în consi<strong>de</strong>rarea promisiunii sau obţinerii efective a unor<br />
foloase, indiferent <strong>de</strong> natura acestora.”. Consimţământul<br />
„interesat” al oricăruia <strong>din</strong>tre cei chemaţi să consimtă la adopţie -<br />
dat fiind caracterul general al enunţului - atrage nulitatea absolută<br />
a operaţiunii juridice, pentru lipsa consimţământului la adopţie.<br />
Lipsa consimţământului la adopţie al copilului care a<br />
împlinit 10 ani la data încuviinţării, lipsa consimţământului la<br />
adopţie al adoptatorului sau al soţilor adoptatori, neîn<strong>de</strong>plinirea<br />
oricăreia <strong>din</strong> cerinţele <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatorului,<br />
neîn<strong>de</strong>plinirea oricăreia <strong>din</strong>tre cerinţele <strong>de</strong> fond referitoare la<br />
persoana adoptatului, prezenţa oricăruia <strong>din</strong> impedimentele la<br />
adopţie, prevăzute expres <strong>de</strong> lege sau subînţelese <strong>de</strong> legiuitor pot,<br />
<strong>de</strong> asemenea, constitui motive <strong>de</strong> nulitate absolută.<br />
Nesocotirea cerinţelor <strong>de</strong> formă ale încuviinţării adopţiei<br />
cre<strong>de</strong>m că se va stabili în funcţie <strong>de</strong> viitoarea reglementare legală<br />
a procedurii adopţiei.<br />
* Cazurile <strong>de</strong> nulitate relativă a adopţiei expres prevăzute<br />
vizează vicierea consimţământului prin eroare, dol sau violenţă.<br />
Potrivit art. 465 N.C.civ., părinţii fireşti ori tutorele trebuie<br />
să consimtă la adopţie în mod liber şi necondiţionat,<br />
consimţământul fiind liber dacă nu a fost viciat prin eroare, dol<br />
sau violenţă, iar sancţiunea tipică în cazul alterării<br />
consimţământului prin oricare <strong>din</strong>tre viciile voinţei este nulitatea<br />
relativă a actului juridic încheiat.<br />
Nulitatea relativă a adopţiei poate interveni şi în alte<br />
situaţii: vicierea consimţământului la adopţie al adoptatorului, al<br />
unuia <strong>din</strong>tre soţii adoptatori sau a consimţământului copilului care<br />
a împlinit 10 ani sau a consimţământului la adopţie al părinţilor.<br />
369
Conform art. 479 N.C.civ. eroarea poate întemeia o<br />
acţiune în anularea adopţiei pentru vicierea consimţământului<br />
adoptatorului numai dacă priveşte i<strong>de</strong>ntitatea fizică a adoptatului.<br />
Dacă, însă, eroarea poartă asupra însăşi naturii juridice a<br />
operaţiunii, bunăoară, dacă „adoptatorul” îşi manifestă<br />
consimţământul încre<strong>din</strong>ţat că este parte la un contract <strong>de</strong><br />
întreţinere cu cel „adoptat”, nu ne mai găsim în prezenţa unui<br />
„simplu” viciu al voinţei. De această dată, reprezentarea falsă a<br />
realităţii nu doar alterează voinţa, ci este obstacol care împiedică<br />
manifestarea <strong>de</strong> voinţă, echivalând cu lipsa consimţământului. În<br />
consecinţă, sancţiunea ce intervine este aceea a nulităţii absolute.<br />
Dolul constituie cauză <strong>de</strong> anulabilitate a adopţiei indiferent<br />
<strong>de</strong> la care <strong>din</strong> persoanele implicate în realizarea adopţiei ar<br />
proveni manoperele dolosive; <strong>de</strong> asemenea, aceste manopere<br />
„viclene” pot fi provocate <strong>de</strong> către un terţ în raport cu adopţia.<br />
Potrivit practicii judiciare, manoperele dolosive<br />
întrebuinţate evocă dolul ca viciu <strong>de</strong> consimţământ numai dacă<br />
prin natura şi prin felul în care s-au exercitat au fost <strong>de</strong>cisive în<br />
manifestarea consimţământului la adopţie, adică în lipsa lor<br />
persoana în cauză nu ar fi luat parte <strong>de</strong> realizarea adopţiei. 136<br />
Violenţa, admisă în teorie, este totuşi dificil <strong>de</strong> imaginat în<br />
practică în legătură cu consimţământul la adopţie, în special<br />
datorită procedurii specifice <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei.<br />
4.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei<br />
Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adopţiei poate<br />
fi formulată <strong>de</strong> orice persoană interesată conform art. 480 alin. (3)<br />
N.C.civ..<br />
În ceea ce priveşte nulităţile indicate <strong>de</strong> art. 479 N.C.civ.,<br />
<strong>dreptul</strong> la acţiune este prescriptibil în termen <strong>de</strong> 6 luni socotit <strong>de</strong><br />
136 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 693/1970, Legislaţia <strong>familiei</strong>, cit.<br />
supra, p. 447.<br />
370
la data <strong>de</strong>scoperirii erorii ori dolului sau a încetării violenţei,dar<br />
nu mai târziu <strong>de</strong> 2 ani <strong>de</strong> la încheierea adopţiei.<br />
Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă<br />
menţinerea adopţiei e în interesul celui adoptat. Acesta va fi<br />
obligatoriu ascultat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 264.<br />
4.4. Efectele încetării adopţiei<br />
Conform art. 482 N.C.civ., la încetarea adopţiei, drepturile<br />
şi îndatoririle părinteşti vor fi, în principiu, redobândite <strong>de</strong> către<br />
părinţii fireşti ai copilului, afară numai dacă instanţa, dispunând<br />
nulitatea adopţiei, nu a <strong>de</strong>cis instituirea tutelei sau a altor măsuri<br />
<strong>de</strong> protecţie specială a copilului. Domiciliul copilului nu va mai fi<br />
la părintele sau la părinţii adoptivi, ci se va stabili în funcţie <strong>de</strong><br />
forma <strong>de</strong> protecţie care i se va asigura copilului (prin părinţi sau<br />
prin mijloace alternative <strong>de</strong> ocrotire). Adoptatul redobân<strong>de</strong>şte<br />
numele <strong>de</strong> familie şi, după caz, prenumele avut înainte <strong>de</strong><br />
încuviinţarea adopţiei.<br />
371
TITLUL X<br />
AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiune<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează o noţiune nouă,<br />
autoritatea părintească. Aceasta constituie cadrul general cu<br />
privire la drepturile si îndatoririle părinteşti privind persoana si<br />
bunurile copilului minor, exercitarea autorităţii părinteşti si<br />
<strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti.<br />
Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (art. 483), „autoritatea<br />
părintească este ansamblul <strong>de</strong> drepturi şi îndatoriri, care<br />
privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în<br />
mod egal ambilor părinţi”.<br />
Părinţii vor exercita autoritatea părintească numai în<br />
interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei<br />
acestuia, şi îl vor asocia pe copil la toate <strong>de</strong>ciziile care îl privesc,<br />
ţinând cont <strong>de</strong> vârsta şi <strong>de</strong> gradul său <strong>de</strong> maturitate.<br />
Autoritatea părintească se va exercita până la data când<br />
copilul dobân<strong>de</strong>şte capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.<br />
Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.<br />
Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita<br />
potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile<br />
<strong>din</strong>tre părinţi şi copii.<br />
Ori <strong>de</strong> câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la<br />
exerciţiul drepturilor sau la în<strong>de</strong>plinirea îndatoririlor părinteşti,<br />
instanţa tutelară, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în<br />
consi<strong>de</strong>rare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială,<br />
hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.<br />
Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 281 fiind<br />
aplicabile.<br />
372
CAPITOLUL 2<br />
Drepturile şi îndatoririle părinţilor<br />
Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, părinţii au <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea<br />
<strong>de</strong> a creşte copilul, îngrijind <strong>de</strong> sănătatea şi <strong>de</strong>zvoltarea lui fizică,<br />
psihică şi intelectuală, <strong>de</strong> educaţia, învăţătura şi pregătirea<br />
profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri şi<br />
însuşirilor copilului – art. 487 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
De asemenea, părinţii au îndatorirea <strong>de</strong> a creşte copilul în<br />
condiţii care să asigure <strong>de</strong>zvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,<br />
morală şi socială în mod armonios. În acest scop, părinţii sunt<br />
obligaţi:<br />
- să coopereze cu copilul;<br />
- să îi respecte viaţa intimă, privată şi <strong>de</strong>mnitatea;<br />
- să informeze copilul <strong>de</strong>spre toate actele şi faptele care l-ar<br />
putea afecta şi să ia în consi<strong>de</strong>rare opinia acestuia;<br />
- să ia toate masurile necesare pentru protejarea şi realizarea<br />
drepturilor copilului;<br />
- să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu<br />
atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formarii<br />
profesionale a copilului.<br />
Părintele minor care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani are numai<br />
drepturile si îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului -<br />
art. 490 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului<br />
revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii.<br />
Măsurile disciplinare<br />
Măsurile disciplinare nu pot fi luate <strong>de</strong> părinţi <strong>de</strong>cât cu<br />
respectarea <strong>de</strong>mnităţii copilului. Sunt interzise pe<strong>de</strong>psele fizice,<br />
precum şi orice alte măsuri care pot afecta <strong>de</strong>zvoltarea fizică,<br />
psihică sau starea emoţională a copilului.<br />
Legiuitorul răspun<strong>de</strong>, astfel, unor cerinţe impuse <strong>de</strong> textele<br />
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi <strong>de</strong> jurispru<strong>de</strong>nţa<br />
373
Curţii <strong>de</strong> la Strasbourg în privinţa pe<strong>de</strong>pselor şi măsurilor<br />
coercitive aplicate minorilor atât în cadrul familial, cât şi în mediul<br />
şcolar. România <strong>de</strong>vine astfel unul <strong>din</strong>tre statele europene care<br />
interzice în mod clar, prin lege, pe<strong>de</strong>psele fizice şi măsurile<br />
coercitive care ar putea leza fizic, psihic, ori emoţional copiii.<br />
Religia copilului<br />
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în<br />
alegerea unei religii, în condiţiile legii. În acest scop, părinţii vor<br />
ţinea seama <strong>de</strong> opinia, vârsta şi gradul <strong>de</strong> maturitate al copilului. Ei<br />
nu îl vor putea obliga să a<strong>de</strong>re la o anumită religie sau la un anumit<br />
cult religios.<br />
Copilul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani are <strong>dreptul</strong> să-şi<br />
aleagă singur cre<strong>din</strong>ţa religioasă.<br />
Numele copilului<br />
Părinţii aleg prenumele şi, când e cazul, numele <strong>de</strong> familie<br />
al copilului, în condiţiile legii – art.492 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Supravegherea copilului<br />
Părinţii au <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea <strong>de</strong> supraveghere a<br />
copilului minor. Prin stabilirea în art. 493 N.C.civ a acestor<br />
drepturi şi obligaţii în sarcina părinţilor, legiuitorul a vrut să<br />
accentueze necesitatea unei implicări conştiente şi responsabile a<br />
părinţilor în îndrumarea continuă a copilului, atât în ceea ce<br />
priveşte <strong>de</strong>zvoltarea sa intelectuală, cât şi conduita sa în societate,<br />
în mediul şcolar şi în relaţiile cu alte persoane.<br />
Această obligaţie este apoi preluată în art.494 <strong>din</strong><br />
N.C.civ., atunci când se punctează în mod particular limitele<br />
exercitării acestei supravegheri <strong>din</strong> partea părinţilor. Astfel,<br />
părinţii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice<br />
corespon<strong>de</strong>nţa şi legăturile personale ale copilului cu bunicii săi<br />
ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu<br />
sunt ru<strong>de</strong> cu el.<br />
374
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează în mod inovator, în<br />
cuprinsul unui text <strong>de</strong> lege, noţiunea <strong>de</strong> „locuinţă a copilului”.<br />
Potrivit art. 496 <strong>din</strong> N.C.civ., copilul minor va locui la<br />
părinţii săi. Daca părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili,<br />
<strong>de</strong> comun acord, locuinţa copilului.<br />
În caz <strong>de</strong> neînţelegere între părinţi, instanţa va fi cea care<br />
va hotărî, luând în consi<strong>de</strong>rare concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă<br />
psiho-socială şi, ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit<br />
10 ani. Locuinţa copilului stabilită în condiţiile reglementate <strong>de</strong><br />
art. 496 nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor, exceptând<br />
cazurile anume stabilite <strong>de</strong> lege.<br />
În ceea ce priveşte părintele cu care copilul nu locuieşte în<br />
mod statornic, acesta îşi păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături<br />
personale cu minorul la locuinţa sa. În cazul în care este în<br />
interesul superior al copilului, instanţa <strong>de</strong> tutelă poate limita<br />
exerciţiul acestui drept.<br />
Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi<br />
părinteşti, schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele la<br />
care locuieşte, nu poate avea loc <strong>de</strong>cât cu acordul prealabil al<br />
celuilalt părinte. În cazul în care părinţii nu se pot înţelege, ei se<br />
vor adresa <strong>din</strong> nou instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, aceasta hotărând, <strong>de</strong>sigur<br />
tot potrivit interesului superior al copilului. Şi în cadrul acestei<br />
proceduri, instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re concluziile raportului <strong>de</strong><br />
anchetă psiho-socială, îi va asculta pe părinţi şi, în mod<br />
obligatoriu, pe copil.<br />
Sunt numeroase situaţii în practică în care se pune<br />
problema înapoierii copilului <strong>de</strong> la persoane ce îl <strong>de</strong>ţin fără drept.<br />
Art. 495 N.C.civ. reglementează acest aspect, arătând că<br />
părinţii pot cere oricând instanţei <strong>de</strong> tutelă înapoierea copilului.<br />
Instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re interesul superior al copilului, putând<br />
proceda la respingerea cererii numai dacă înapoierea este în mod<br />
vădit contrară interesului superior al copilului. Ascultarea copilului<br />
este, şi în acest caz, obligatorie.<br />
375
Din perspectivă patrimonială, patrimoniul părintelui şi cel<br />
al copilului nu se confundă. Părintele nu are niciun drept asupra<br />
bunurilor copilului, iar copilul nu are niciun drept asupra bunurilor<br />
părintelui. Desigur că regulile privitoare la moştenire şi la<br />
întreţinere îşi găsesc pe mai <strong>de</strong>parte aplicaţia, însă legiuitorul a<br />
vrut să sublinieze faptul că minorul este in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt patrimonial<br />
faţă <strong>de</strong> părinţii săi.<br />
O altă noţiune reglementată <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> Civil este cea <strong>de</strong><br />
„administrare a bunurilor”. Astfel, părinţii au <strong>dreptul</strong> şi<br />
îndatorirea <strong>de</strong> a administra bunurile copilului lor minor, precum şi<br />
<strong>de</strong> a-l reprezenta în actele juridice <strong>civil</strong>e ori <strong>de</strong> a-i încuviinţa aceste<br />
acte, după caz.<br />
După împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, minorul îşi va exercita<br />
drepturile si îşi va executa obligaţiile singur, în condiţiile legii,<br />
însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei<br />
tutelare.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine să reglementeze şi problema modului<br />
în care copilul poate avea un cuvânt <strong>de</strong> spus în ceea ce priveşte<br />
alegerea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale. Art. 498<br />
<strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că după împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, copilul<br />
poate cere părinţilor săi să-şi schimbe felul învăţăturii, felul<br />
pregătirii profesionale, iar în acest context, poate solicita chiar<br />
schimbarea locuinţei în ve<strong>de</strong>rea asigurării condiţiilor propice<br />
pentru <strong>de</strong>săvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.<br />
Cre<strong>de</strong>m că aici s-a avut în ve<strong>de</strong>re o schimbare a locuinţei<br />
<strong>din</strong> perspectiva oraşului în care se află instituţia <strong>de</strong> învăţământ,<br />
ori a mutării locuinţei la celălalt părinte cu care copilul nu<br />
locuieşte în mod statornic, pentru a putea fi mai aproape <strong>de</strong><br />
şcoală. În ipoteza în care părinţii se opun acestei solicitări, copilul<br />
se poate adresa instanţei <strong>de</strong> tutelă. Instanţa va hotărî în funcţie <strong>de</strong><br />
concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă psiho-socială, ascultarea copilului<br />
în cadrul procedurii fiind obligatorie.<br />
376
În cadrul capitolului privind drepturile şi îndatoririle<br />
părinteşti este abordată şi obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă<br />
<strong>de</strong> copilul minor, aspect pe care l-am <strong>de</strong>zvoltat în cadrul prezentei<br />
lucrări la Titlul X. Ceea ce dorim să subliniem este importanţa<br />
precizării aduse în art. 499, prin care se tranşează o serie <strong>de</strong><br />
discuţii <strong>din</strong> practica judiciară a ultimilor ani, legate <strong>de</strong> vârsta<br />
maximă până la care părinţii sunt obligaţi să presteze întreţinere<br />
copiilor majori aflaţi în continuarea studiilor, fiind stabilită o<br />
limită <strong>de</strong> 26 ani.<br />
377
CAPITOLUL 3<br />
Exercitarea autorităţii părinteşti<br />
Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea<br />
părintească. Faţă <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, oricare <strong>din</strong>tre părinţi,<br />
care în<strong>de</strong>plineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor<br />
şi în<strong>de</strong>plinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi<br />
consimţământul celuilalt părinte.<br />
Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se<br />
exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în<br />
raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii.<br />
În cazul copilului <strong>din</strong> afara căsătoriei, a cărui filiaţie a<br />
fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv, faţă <strong>de</strong> ambii<br />
părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal,<br />
<strong>de</strong> către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului<br />
<strong>din</strong> afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul <strong>de</strong> exercitare a<br />
autoritaţii părinteşti se stabileşte <strong>de</strong> către instanţa tutelară, fiind<br />
aplicabile, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.<br />
Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei, este<br />
obligată să dispună asupra modului <strong>de</strong> exercitare a responsabilităţii<br />
părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la<br />
divorţ.<br />
Cu încuviinţarea instanţei tutelare, părinţii se pot înţelege<br />
cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la<br />
luarea unei măsuri <strong>de</strong> protecţie a copilului, dacă este respectat<br />
interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie,<br />
dispoziţiile art. 264 N.C.civ. fiind aplicabile.<br />
Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat, <strong>de</strong>clarat mort prin<br />
hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, pus sub interdicţie, <strong>de</strong>căzut <strong>din</strong> exerciţiul<br />
drepturilor părinteşti sau dacă, <strong>din</strong> orice motiv, se află în neputinţa<br />
<strong>de</strong> a-şi exprima voinţa, celalalt părinte exercită singur autoritatea<br />
părintească.<br />
378
CAPITOLUL 4<br />
Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti<br />
Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti va putea fi<br />
pronunţată <strong>de</strong> instanţa tutelară, la cererea autorităţilor<br />
administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului,<br />
dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau <strong>de</strong>zvoltarea<br />
copilului:<br />
- prin relele tratamente aplicate acestuia;<br />
- prin consumul <strong>de</strong> alcool sau stupefiante;<br />
- prin purtare abuzivă ori prin neglijenţa gravă în<br />
în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor părinteşti;<br />
- prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.<br />
Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi<br />
se întin<strong>de</strong> asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării<br />
hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate dispune <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea<br />
numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii,<br />
dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea,<br />
educarea, învăţătura si pregătirea profesională a copiilor. Cererea<br />
se va ju<strong>de</strong>ca <strong>de</strong> urgenţă, cu citarea părinţilor. În cauză,<br />
participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea va avea în<br />
ve<strong>de</strong>re concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă psiho-socială.<br />
Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte<br />
părintele <strong>de</strong> obligaţia sa <strong>de</strong> a da întreţinere copilului.<br />
În cazul în care, după <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor<br />
părinteşti, copilul se află în situaţia <strong>de</strong> a fi lipsit <strong>de</strong> îngrijirea<br />
ambilor părinţi, se va institui tutela.<br />
Instanţa va reda părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti,<br />
dacă au încetat împrejurările care au dus la <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul<br />
acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi<br />
<strong>de</strong>zvoltarea copilului.<br />
Până la soluţionarea cererii, instanţa poate îngădui<br />
părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în<br />
interesul superior al copilului.<br />
379
TITLUL XI<br />
OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE<br />
CAPITOLUL 1<br />
Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere<br />
Reglementată în principal, în prezent, prin dispoziţiile art.<br />
86-96 C.fam., obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este îndatorirea<br />
impusă <strong>de</strong> lege unei persoane <strong>de</strong> a asigura altei persoane<br />
mijloacele necesare traiului, precum şi - în cazul obligaţiei <strong>de</strong><br />
întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong> copiii lor minori - a mijloacelor<br />
necesare educării şi pregătirii profesionale.<br />
Deşi este <strong>de</strong>stinată a satisface, în primul rând, nevoile<br />
alimentare ale creditorului, obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este mai<br />
complexă <strong>de</strong>cât o simplă îndatorire alimentară, pentru că are<br />
menirea <strong>de</strong> a procura celui îndreptăţit resursele necesare împlinirii<br />
şi a altor trebuinţe, precum cele privind asigurarea unei locuinţe, a<br />
tratamentelor medicale etc.<br />
Temeiul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere se află în<br />
îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral şi material pe care sunt datori să şi-1<br />
acor<strong>de</strong> persoanele legate prin raporturi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, <strong>de</strong> căsătorie<br />
sau prin alte raporturi asimilate, sub unele aspecte, celor <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie.<br />
Aceleaşi principii sunt reluate în dispoziţiile capitolului V<br />
<strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />
Secţiunea 1. Caracterele juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere<br />
Trăsăturile juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere sunt<br />
următoarele:<br />
- caracterul legal, în sensul că obligaţia <strong>de</strong> întreţinere este<br />
stabilită <strong>de</strong> lege şi există numai în condiţiile şi între persoanele<br />
380
prevăzute <strong>de</strong> aceasta; principiul este reafirmat în art. 513 <strong>din</strong><br />
N.C.civ.<br />
Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este diferită <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong><br />
întreţinere <strong>de</strong> natură contractuală, însă regulile acesteia <strong>din</strong> urmă<br />
constituie <strong>dreptul</strong> comun în materie. Deoarece nu există<br />
incompatibilitate între cele două tipuri <strong>de</strong> obligaţii <strong>de</strong> întreţinere,<br />
este posibilă coexistenţa acestora, în sensul că acelaşi creditor este<br />
îndreptăţit la întreţinere <strong>din</strong> partea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor atât în temeiul<br />
dispoziţiilor <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, cât şi în temeiul unei convenţii.<br />
- caracterul personal al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere -<br />
există numai între persoanele anume prevăzute <strong>de</strong> lege, este<br />
inseparabil legată atât <strong>de</strong> persoana celui îndreptăţit să primească<br />
întreţinere, cât şi <strong>de</strong> persoana celui obligat să o presteze şi este<br />
<strong>de</strong>stinată exclusiv asigurării trebuinţelor <strong>de</strong> zi cu zi ale<br />
beneficiarului.<br />
Creanţa <strong>de</strong> întreţinere este insesizabilă, <strong>de</strong>şi nu în<br />
întregime, aşa cum rezultă <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 409 alin. (1) <strong>din</strong><br />
C.pr.civ. Creanţa <strong>de</strong> întreţinere este incesibilă atât activ, cât şi<br />
pasiv; prin urmare, este exclusă cesiunea <strong>de</strong> creanţă, novaţia prin<br />
schimbare <strong>de</strong> <strong>de</strong>bitor sau stipulaţia pentru altul. Creanţa <strong>de</strong><br />
întreţinere este exceptată <strong>de</strong> la regula compensaţiei legale.<br />
Compensaţia ju<strong>de</strong>cătorească este admisibilă, <strong>de</strong>ci poate fi dispusă<br />
<strong>de</strong> instanţă, dar numai cu privire la creanţe <strong>de</strong> întreţinere, ceea ce<br />
se întâmplă în cazul părinţilor divorţaţi, când fiecăruia i s-au<br />
încre<strong>din</strong>ţat copii spre creştere şi educare. În nici un caz creanţa <strong>de</strong><br />
întreţinere nu poate fi compensată cu o creanţă <strong>de</strong> altă natură, <strong>de</strong><br />
exemplu cu obligaţia <strong>de</strong> a plăti cheltuieli judiciare.<br />
Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere nu poate forma obiectul<br />
acţiunii oblice, dar creditorii <strong>de</strong>bitorului obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere vor putea cere pe această cale sistarea întreţinerii sau<br />
reducerea cuantumului acesteia. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere nu poate<br />
fi transmisă moştenitorilor în conformitate cu dispoziţiile actuale<br />
ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, în afară <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> întreţinere datorată<br />
381
minorului care poate trece asupra moştenitorilor <strong>de</strong>bitorului în<br />
condiţiile art.96 C.fam..<br />
- caracterul, în principiu, reciproc al întreţinerii rezultă<br />
în prezent <strong>din</strong> dispoziţiile cuprinse în art. 2 şi art. 86 C.fam., însă<br />
fără ca existenţa obligaţiei să fie condiţionată <strong>de</strong> reciprocitatea<br />
în<strong>de</strong>plinirii acesteia. Spuneam că obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, în<br />
principiu, are caracter reciproc, pentru că excepţiile <strong>de</strong> la regulă<br />
sunt numeroase.<br />
- caracterul succesiv al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere este<br />
explicabil, întrucât, <strong>de</strong> regulă, executarea sa are loc prin prestaţii<br />
periodice, corespunzător ritmului nevoilor beneficiarului, nevoi pe<br />
care este <strong>de</strong>stinat să le satisfacă. De aceea, în principiu, plata<br />
anticipată a întreţinerii sub forma unei prestaţii globale nu este<br />
acceptabilă. Totuşi, potrivit Deciziei <strong>de</strong> îndrumare nr. 2/1973 a<br />
fostei instanţe supreme, părţile pot conveni ca suma ce totalizează<br />
prestaţiile periodice pe întreaga durată, stabilită prin hotărâre<br />
ju<strong>de</strong>cătorească, să fie anticipat <strong>de</strong>pusă la C.E.C., cu autorizarea<br />
părintelui căruia i s-au încre<strong>din</strong>ţat copiii spre creştere şi educare să<br />
încaseze periodic suma fixată, pe baza unei clauze <strong>de</strong> retragere.<br />
De asemenea, potrivit practicii judiciare, pensia <strong>de</strong> întreţinere<br />
stabilită ca prestaţie succesivă poate fi înlocuită cu o sumă globală<br />
pentru toată perioada pe care este datorată, în cazul în care unul<br />
<strong>din</strong>tre părinţi emigrează împreună cu copilul care i-a fost<br />
încre<strong>din</strong>ţat spre creştere şi educare, iar executarea obligaţiei ar fi<br />
imposibilă altfel. Chiar dacă executarea întreţinerii s-ar face<br />
printr-o plată globală, în condiţiile <strong>de</strong> mai sus, creditorul<br />
întreţinerii nu îşi pier<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a solicita majorarea<br />
cuantumului întreţinerii, dacă s-au modificat criteriile avute în<br />
ve<strong>de</strong>re iniţial la stabilirea nivelului pensiei <strong>de</strong> întreţinere 137 .<br />
Finalitatea obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere este aceea <strong>de</strong> a<br />
asigura satisfacerea nevoilor curente ale creditorului, astfel că,<br />
137 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 17/1962, CD. 1962, p. 29-31.<br />
382
dacă aducerea la în<strong>de</strong>plinire a acesteia se face prin constrângerea<br />
<strong>de</strong>bitorului, întreţinerea se acordă <strong>de</strong> la data introducerii cererii <strong>de</strong><br />
chemare în ju<strong>de</strong>cată, iar nu <strong>de</strong> la data pronunţării hotărârii,<br />
întrucât promovarea acţiunii semnifică punerea în întârziere a<br />
<strong>de</strong>bitorului. În principiu, întreţinerea nu poate fi acordată pentru o<br />
perioadă anterioară introducerii cererii <strong>de</strong> chemare în ju<strong>de</strong>cată,<br />
fiindcă până la data sesizării instanţei se prezumă că cel îndreptăţit<br />
(creditorul) nu a avut nevoie <strong>de</strong> întreţinerea altei persoane 138 ;<br />
prezumţia este relativă şi poate fi răsturnată dacă se dove<strong>de</strong>şte că<br />
promovarea cererii a fost întârziată <strong>din</strong> motive imputabile <strong>de</strong>bitorului,<br />
urmând ca acesta să fie obligat la acoperirea cheltuielilor <strong>de</strong><br />
întreţinere aferente unei perioa<strong>de</strong> premergătoare, stabilite prin<br />
hotărârea instanţei 139 .<br />
- caracterul prin excelenţă variabil al obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere, dat fiind faptul că existenţa, cuantumul, precum şi<br />
modalităţile concrete <strong>de</strong> executare ale acesteia diferă <strong>de</strong> la caz la<br />
caz, fiind <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> fapt concretă în care se găsesc<br />
părţile, adică <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> nevoie a celui care pretin<strong>de</strong> întreţinerea<br />
şi <strong>de</strong> posibilităţile materiale ale celui obligat să asigure<br />
întreţinerea, acestea fiind criteriile generale avute în ve<strong>de</strong>re la<br />
stabilirea şi apoi, dacă este cazul, la modificarea cuantumului sau<br />
a modalităţilor <strong>de</strong> executarea obligaţiei.<br />
- caracterul divizibil al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere,<br />
atât sub aspect activ, adică al creditorilor întreţinerii, cât şi sub<br />
aspect pasiv, al <strong>de</strong>bitorilor obligaţiei. De drept comun, obligaţiile<br />
sunt divizibile, căci solidaritatea nu se prezumă (art. 1041 C.civ).<br />
Aşadar, când mai mulţi creditori sunt <strong>de</strong>opotrivă şi concomitent<br />
îndreptăţiţi la întreţinerea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor, iar <strong>de</strong>bitorul nu poate<br />
asigura în întregime întreţinerea cuvenită fiecăruia în parte,<br />
instanţa poate hotărî, potrivit art. 92 C.fam. şi în raport <strong>de</strong><br />
138 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 786/1993, Dreptul nr. 12/1993, p. 91; Trib.<br />
Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1978/1989, Dreptul nr. 4/1990, p. 71.<br />
139 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1978/1989, cit. supra.<br />
383
dispoziţiile 523 N.C.civ., fie ca întreţinerea să fie prestată numai<br />
unuia <strong>din</strong>tre creditori, fie ca întreţinerea ce poate fi stabilită în<br />
sarcina <strong>de</strong>bitorului să fie împărţită între mai mulţi creditori sau<br />
toţi creditorii (divizibilitate activă); în ipoteza în care mai multe<br />
persoane sunt ţinute a acorda asistenţă aceluiaşi creditor, fiecare<br />
<strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori va contribui la plata întreţinerii proporţional cu<br />
mijloacele <strong>de</strong> care dispune (divizibilitate pasivă).<br />
În ceea ce priveşte divizibilitatea activă a obligaţiei, dacă<br />
<strong>de</strong>bitorul ţinut concomitent la întreţinerea mai multor creditori nu<br />
are mijloace în<strong>de</strong>stulătoare pentru a acoperi în întregime starea <strong>de</strong><br />
nevoie a fiecăruia <strong>din</strong>tre creditori, instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, ţinând<br />
seama <strong>de</strong> trebuinţele fiecărei persoane îndreptăţite la întreţinere,<br />
poate hotărî fie ca întreţinerea să se presteze unei singure<br />
persoane, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau între<br />
toate persoanele în drept să o primească - situaţie în care se va<br />
stabili, prin aceeaşi hotărâre, modul în care se împarte întreţinerea<br />
între beneficiarii acesteia. Creditorul neîn<strong>de</strong>stulat, în totul sau în<br />
parte, poate solicita întreţinere <strong>de</strong> la alte persoane obligate în<br />
or<strong>din</strong>ea imediat următoare<br />
Divizibilitatea pasivă a obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere are<br />
ca ipoteză situaţia în care mai multe persoane sunt <strong>de</strong>opotrivă<br />
chemate la întreţinerea aceleaşi persoane, fiecare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori<br />
urmând să contribuie proporţional cu mijloacele sale. Esenţial este<br />
ca <strong>de</strong>bitorii să fie obligaţi în aceeaşi or<strong>din</strong>e; divizibilitatea nu<br />
operează între <strong>de</strong>bitori <strong>de</strong> rang diferit.<br />
Regula divizibilităţii face ca persoana îndreptăţită la<br />
întreţinere să fie nevoită să acţioneze in justiţie pe toţi cei<br />
îndatoraţi pentru a obţine acoperirea integrală a creanţei, întrucât<br />
fiecare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori este ţinut numai în măsura propriei sale<br />
părţi; dacă, totuşi, reclamantul se îndreaptă numai împotriva unuia<br />
sau împotriva unora <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori, nu i se va putea impune<br />
chemarea în ju<strong>de</strong>cată şi a celorlalţi obligaţi, dar instanţa va stabili<br />
contribuţia pârâţilor ţinând seama <strong>de</strong> partea fiecăruia 140 . Aceasta<br />
140 Trib. jud. Braşov, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 145/1972, R.R.D. nr. 11/1972, p. 166.<br />
384
înseamnă că nu se poate ajunge la obligarea în întregime la plata<br />
întreţinerii <strong>de</strong> către <strong>de</strong>bitorii chemaţi în ju<strong>de</strong>cată şi, respectiv, la<br />
scutirea celorlalte persoane care, <strong>de</strong>şi potrivit legii datorează<br />
înţreţinere, nu au fost chemate în ju<strong>de</strong>cată.<br />
Principiul divizibilităţii obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere<br />
comportă două excepţii, când obligaţia revine mai multor <strong>de</strong>bitori<br />
solidari şi oricare <strong>din</strong>tre aceştia poate fi acţionat pentru întreaga<br />
creanţă, urmând ca <strong>de</strong>bitorul plătitor să se întoarcă împotriva<br />
celorlalţi obligaţi cu o acţiune în regres pentru partea ce revine<br />
fiecăruia:<br />
- părintele îndreptăţit la întreţinere, în caz <strong>de</strong> urgenţă, se<br />
poate îndrepta împotriva unuia <strong>din</strong>tre copiii săi, cu posibilitatea<br />
recunoscută <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului care a prestat întreţinerea <strong>de</strong> a se<br />
întoarce împotriva celorlalţi obligaţi, pentru partea fiecăruia (art.<br />
90 alin. (2) C.fam.).<br />
Cum s-a precizat în literatura <strong>de</strong> specialitate, această ipoteză<br />
<strong>de</strong> solidaritate pasivă se fon<strong>de</strong>ază pe i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> urgenţă în care se<br />
găseşte părintele aflat în stare <strong>de</strong> nevoie; prin urmare, condiţia<br />
urgenţei trebuie verificată <strong>de</strong> către instanţă; pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
solidaritatea este facultativă pentru părintele creditor, care poate<br />
urmări pe unul <strong>din</strong>tre copii săi şi numai pentru partea ce revine<br />
acestuia.<br />
- oricare <strong>din</strong>tre moştenitorii persoanei obligate la<br />
întreţinerea unui minor sau <strong>din</strong>tre moştenitorii celui care a dat<br />
întreţinere unui copil fără a avea obligaţia legală, poate fi acţionat<br />
în ju<strong>de</strong>cată pentru întreaga creanţă cuvenită minorului,<br />
moştenitorul care a executat în întregime întreţinerea având la<br />
în<strong>de</strong>mână calea acţiunii în regres împotriva celorlalţi <strong>de</strong>bitori<br />
solidari, pentru partea contributivă a fiecăruia, stabilită<br />
proporţional cu valoarea bunurilor moştenite. Este <strong>de</strong> precizat că<br />
obligaţia moştenitorilor este una subsidiară, <strong>de</strong>ci nu poate fi<br />
valorificată <strong>de</strong>cât dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi<br />
ori se află în stare <strong>de</strong> nevoie.<br />
385
Regula divizibilităţii mai cunoaşte o abatere, <strong>de</strong>şi nu este<br />
explicit nominalizată <strong>de</strong> legiuitor ca fiind o altă excepţie - <strong>de</strong><br />
aceea nu o putem inclu<strong>de</strong> printre cazurile <strong>de</strong> divizibilitate, anume<br />
ipoteza creditorului minor îndreptăţit la întreţinerea părinţilor,<br />
acesta fiind îndrituit să obţină întreaga creanţă <strong>de</strong> la oricare <strong>din</strong>tre<br />
părinţi (art. 107 C.fam.). De această dată, obligaţia este in<br />
solidum, o categorie controversată, contestată <strong>de</strong> unii autori dacă<br />
aplicaţia se face la obligaţia <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre părinţi şi copiii<br />
lor minori.<br />
386
CAPITOLUL 2<br />
Persoanele între care există obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />
şi or<strong>din</strong>ea în care se datorează<br />
Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere se fon<strong>de</strong>ază pe solidaritatea<br />
intrafamilială, pe datoria morală a fiecăruia <strong>de</strong> a acorda asistenţă<br />
persoanelor apropiate aflate în stare <strong>de</strong> nevoie şi invers, <strong>de</strong> a putea<br />
beneficia <strong>de</strong> sprijinul material al ru<strong>de</strong>lor sau al altor persoane <strong>de</strong><br />
care suntem legaţi prin raporturi asimilate celor <strong>de</strong> familie.<br />
Potrivit art. 86 C.fam., şi în raport <strong>de</strong> dispoziţiile art.516-<br />
518 <strong>din</strong> N.C.civ., obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere există între<br />
următoarele persoane:<br />
- între soţ şi soţie;<br />
- între părinţi şi copii, fără a <strong>de</strong>osebi după cum filiaţia este<br />
firească sau adoptivă. Cât priveşte adopţiile cu efecte restrânse<br />
încuviinţate sub imperiul regimului juridic al adopţiei în vigoare<br />
până la Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 (în<br />
prezent abrogată) - varietate a ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e care îşi produce<br />
nestingherit efectele, întrucât legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească a celui<br />
adoptat faţă <strong>de</strong> părinţi şi ru<strong>de</strong>le acestora nu a încetat, ci a fost<br />
„dublată" <strong>de</strong> o legătură <strong>de</strong> filiaţie adoptivă, prioritară faţă <strong>de</strong> cea<br />
firească, inclusiv sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti<br />
- obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere există, cu caracter <strong>de</strong> reciprocitate,<br />
între părinţii adoptivi şi cel adoptat şi, <strong>de</strong> asemenea, însă numai în<br />
subsidiar, între părinţii fireşti şi cel adoptat cu efecte restrânse <strong>de</strong><br />
filiaţie firească.<br />
- între bunici şi nepoţi;<br />
- între străbunici şi strănepoţi;<br />
- între fraţi şi surori;<br />
- între celelalte persoane anume prevăzute <strong>de</strong> lege:<br />
* între foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfăcută. Soţul <strong>din</strong> a<br />
cărui vină exclusivă a fost pronunţat divorţul are drept la<br />
întreţinerea celuilalt soţ doar timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>sfacerii<br />
căsătoriei (rămânerea irevocabilă a hotărârii <strong>de</strong> divorţ), dar poate<br />
387
fi obligat oricând în viitor să presteze întreţinere fostului său soţ,<br />
câtă vreme acesta <strong>din</strong> urmă nu s-a recăsătorit;<br />
* între foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată; dacă<br />
amândoi soţii au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la data încheierii căsătoriei<br />
nule sau anulate, fiecare <strong>din</strong>tre ei poate invoca beneficiul<br />
putativităţii, inclusiv <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ. Când<br />
numai unul <strong>din</strong>tre foştii soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, numai acesta<br />
are acest avantaj, <strong>de</strong>ci se va putea bucura <strong>de</strong> întreţinerea fostului<br />
soţ <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă. Dacă instanţa, <strong>de</strong>sfiinţând căsătoria, a reţinut<br />
reaua-cre<strong>din</strong>ţă a ambilor soţi, nici unul nu este îndreptăţit şi nu<br />
este dator să primească, respectiv să acor<strong>de</strong> întreţinere;<br />
* soţul care a contribuit la întreţinerea copilului<br />
firesc al celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere<br />
copilului pe timpul minorităţii acestuia, însă numai dacă părinţii<br />
fireşti sunt <strong>de</strong>cedaţi, dispăruţi ori sunt în nevoie (art. 87 alin. (1)<br />
C.fam., art. 517 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />
* copilul care a beneficiat timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani<br />
<strong>de</strong> întreţinerea soţului părintelui firesc (adică a părintelui vitreg)<br />
poate fi la rândul său obligat a da întreţinere soţului părintelui<br />
firesc (art. 87 alin. (2) C.fam., art. 517 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />
* moştenitorii celui obligat la întreţinerea unui copil,<br />
precum şi moştenitorii celui care, <strong>de</strong>şi nu avea obligaţia legală, a<br />
dat întreţinere unui copil, sunt datori a continua întreţinerea,<br />
fiecare în măsura valorii bunurilor moştenite, însă numai pe<br />
perioada minorităţii copilului şi, în subsidiar, faţă <strong>de</strong> părinţii<br />
copilului, <strong>de</strong>ci doar dacă părinţii, obligaţi în primul rând, au murit,<br />
sunt dispăruţi ori se află în stare <strong>de</strong> nevoie (art. 96 alin. (1)<br />
C.fam., art. 518 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />
* cel care ia un copil (găsit sau părăsit <strong>de</strong> părinţi)<br />
pentru a-1 îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei<br />
măsuri <strong>de</strong> protecţie, are obligaţia <strong>de</strong> a-1 întreţine (art. 13 alin. (2)<br />
<strong>din</strong> Legea nr. 272/2004); obligaţia are caracter tranzitoriu, fiind<br />
limitată pe perioada în care minorul se află în mod efectiv sub<br />
ocrotirea <strong>de</strong>bitorului. Luând copilul în grija sa, <strong>de</strong>bitorul<br />
întreţinerii urmează ca, în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore, să anunţe autorită-<br />
388
ţile administraţiei publice locale <strong>de</strong> la domiciliul său în ve<strong>de</strong>rea<br />
<strong>de</strong>clanşării procedurilor <strong>de</strong> instituire a uneia <strong>din</strong> măsurile <strong>de</strong><br />
protecţie prevăzute <strong>de</strong> Legea nr. 272/2004.<br />
Legea stabileşte or<strong>din</strong>ea imperativă a prestării întreţinerii,<br />
instituind o ierarhie a celor obligaţi, în funcţie <strong>de</strong> calitatea sau <strong>de</strong><br />
proximitatea relaţiei <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie faţă <strong>de</strong> cel îndreptăţit la<br />
întreţinere. În prezent art. 89 C.fam. stabileşte această or<strong>din</strong>e, ea<br />
fiind preluată în dispoziţiile art. 519 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
Textul art. 89 C.fam. stabileşte următoarea or<strong>din</strong>e a<br />
prestării întreţinerii <strong>de</strong> către persoanele enumerate în cuprinsul<br />
art. 86 alin. (1):<br />
- soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;<br />
- <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul este obligat la întreţinere înaintea<br />
ascen<strong>de</strong>ntului, iar dacă sunt mai mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi sau mai mulţi<br />
ascen<strong>de</strong>nţi, cel în grad mai apropiat este obligat înaintea celui în<br />
grad mai în<strong>de</strong>părtat.<br />
Să luăm un exemplu: creditorul are <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi şi<br />
ascen<strong>de</strong>nţi - evi<strong>de</strong>nt, exclu<strong>de</strong>m prezenţa unui soţ al creditorului<br />
aflat în situaţia <strong>de</strong> a da întreţinere. El va pretin<strong>de</strong> întreţinere mai<br />
întâi copiilor, adică <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor, care sunt obligaţi înaintea<br />
ascen<strong>de</strong>nţilor, şi abia pe urmă, dacă <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii nu sunt în<br />
măsură să în<strong>de</strong>plinească obligaţia, se poate întoarce împotriva<br />
părinţilor, adică a ascen<strong>de</strong>nţilor. Când acelaşi creditor are mai<br />
mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi şi/sau mai mulţi ascen<strong>de</strong>nţi, <strong>de</strong> pildă există<br />
copii, nepoţi, strănepoţi şi/sau părinţi, bunici, el se va îndrepta mai<br />
întâi împotriva <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor, şi anume a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor <strong>de</strong> grad<br />
mai apropiat, adică împotriva copiilor, apoi a nepoţilor, apoi a<br />
strănepoţilor, şi doar dacă niciuna <strong>din</strong>tre aceste categorii <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi nu poate asigura întreţinerea se va orienta spre<br />
ascen<strong>de</strong>nţi, întâi împotriva părinţilor, iar apoi, dacă este cazul,<br />
împotriva bunicilor. În aplicarea acestei reguli, în practică s-a<br />
<strong>de</strong>cis că bunicii vor putea fi obligaţi la întreţinerea nepoţilor numai<br />
dacă părinţii minorului, <strong>din</strong> cauze in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> voinţa lor, nu<br />
389
dispun <strong>de</strong> mijloace materiale sau aceste mijloace sunt<br />
neîn<strong>de</strong>stulătoare 141 ;<br />
- cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea<br />
părinţilor fireşti. Este vorba <strong>de</strong> adopţia cu efecte restrânse<br />
încuviinţată sub imperiul reglementărilor anterioare Ordonanţei <strong>de</strong><br />
urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 (act normativ abrogat odată cu<br />
intrarea în vigoare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al<br />
adopţiei), când cel adoptat, precum şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, <strong>de</strong>veneau<br />
ru<strong>de</strong> numai cu adoptatorul, nu şi cu ru<strong>de</strong>le acestuia, păstrând în<br />
acelaşi timp relaţia <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească faţă <strong>de</strong> părinţi şi ru<strong>de</strong>le<br />
acestora, implicit şi drepturile şi obligaţiile aferente raporturilor <strong>de</strong><br />
ru<strong>de</strong>nie. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor fireşti, precum şi a<br />
ru<strong>de</strong>lor acestora are caracter subsidiar, adoptatul urmând să ceară<br />
întreţinere părintelui său adoptiv şi numai dacă acesta este<br />
<strong>de</strong>cedat, dispărut sau lipsit <strong>de</strong> mijloace se va putea îndrepta<br />
împotriva părinţilor fireşti, iar dacă nici aceştia nu pot asigura<br />
aducerea la în<strong>de</strong>plinire a obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, împotriva<br />
celorlalte ru<strong>de</strong> fireşti. În cazul tuturor adopţiilor încuviinţate sub<br />
imperiul Ordonanţei <strong>de</strong> urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 şi apoi<br />
al Legii nr. 273/2004, cel adoptat, întocmai ca un copil firesc al<br />
adoptatorului, are drept la întreţinere <strong>din</strong> partea adoptatorului,<br />
apoi a ru<strong>de</strong>lor acestuia; când adoptatorul este soţul părintelui<br />
firesc, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere se află in solidum în sarcina ambilor<br />
părinţi, cel adoptiv şi cel firesc (art. 51 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004).<br />
- fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, dar<br />
înaintea bunicilor;<br />
Cât priveşte „celelalte persoane prevăzute <strong>de</strong> lege" în<br />
exprimarea art. 86 alin. (1) parte finală C.fam., în lipsa<br />
dispoziţiilor exprese, urmând indicaţiile legiuitorului, or<strong>din</strong>ea în<br />
care se datorează întreţinerea este următoarea:<br />
141 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1802/1991, Dreptul nr. 5/1992, p. 87.<br />
390
- între foştii soţi divorţaţi sau a căror căsătorie a fost<br />
<strong>de</strong>sfiinţată, întreţinerea se datorează în aceeaşi or<strong>din</strong>e ca şi între<br />
soţii <strong>din</strong>tr-o căsătorie în fiinţă, adică înaintea oricărei alte<br />
persoane;<br />
- soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al<br />
celuilalt soţ datorează întreţinere copilului, dar numai dacă părinţii<br />
fireşti sunt <strong>de</strong>cedaţi, dispăruţi ori se află în nevoie (art. 87 alin. (1)<br />
C.fam.);<br />
- copilul întreţinut timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani <strong>de</strong> soţul<br />
părintelui firesc poate fi obligat la întreţinerea părintelui vitreg<br />
(art. 87 alin. (2) C.fam.). Dacă soţul părintelui firesc, părintele<br />
vitreg <strong>din</strong> perspectiva <strong>de</strong>bitorului potenţial, are copii fireşti<br />
obligaţi în termeni imperativi prin art. 86 alin. (1) C.fam.,<br />
consi<strong>de</strong>răm că instanţa va putea stabili o pensie <strong>de</strong> întreţinere în<br />
baza art. 87 alin. (2) C.fam., numai dacă <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii fireşti nu<br />
dispun <strong>de</strong> mijloace în<strong>de</strong>stulătoare pentru acoperirea integrală a<br />
stării <strong>de</strong> nevoie a beneficiarului. Este a<strong>de</strong>vărat, nu s-a instituit o<br />
or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> preferinţă între aceste categorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>bitori, ci doar s-a<br />
recunoscut instanţei facultatea ca, în aplicarea art. 91 C.fam., să<br />
atragă în rândul celor obligaţi, în temeiul art. 87 alin. (2) C.fam.,<br />
şi persoana care a beneficiat timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani <strong>de</strong><br />
întreţinerea soţului părintelui firesc;<br />
- moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea<br />
unui copil, la fel ca moştenitorii celui care, fără a avea obligaţia<br />
legală, a prestat întreţinere unui copil, sunt datori a continua<br />
întreţinerea copilului pe timpul minorităţii acestuia, dar numai în<br />
subsidiar, dacă părinţii copilului au murit, sunt dispăruţi sau se<br />
află în nevoie (art. 96 C.fam.);<br />
- întreţinerea datorată <strong>de</strong> cel care a luat copilul pentru a-1<br />
îngriji sau proteja temporar (art. 13 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />
272/2004), prin <strong>de</strong>finiţie, are caracter subsidiar faţă <strong>de</strong> obligaţia<br />
391
impusă părinţilor, <strong>de</strong> vreme ce are drept creditor copilul găsit sau<br />
părăsit <strong>de</strong> părinţi.<br />
Aceleaşi principii se regăsesc în cuprinsul art. 519 <strong>din</strong><br />
N.C.civ. în următoarea ierarhizare:<br />
• soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea<br />
celorlalţi obligaţi;<br />
• <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul este obligat la întreţinere înaintea<br />
ascen<strong>de</strong>ntului, iar dacă sunt mai mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi sau<br />
ascen<strong>de</strong>nţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai<br />
în<strong>de</strong>părtat;<br />
• fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi,<br />
dar înaintea bunicilor;<br />
• în cazul <strong>de</strong>sfacerii adopţiei, adoptatul poate cere<br />
întreţinere numai <strong>de</strong> la ru<strong>de</strong>le sale fireşti sau, după caz,<br />
<strong>de</strong> la soţul său (art.520 N.C.civ.).<br />
392
CAPITOLUL 3<br />
Condiţiile obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
Legiuitorul, stabilind persoanele între care fiinţează<br />
obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong>termină, într-o manieră implicită,<br />
categoriile <strong>de</strong> persoane cu vocaţie la întreţinere. Dreptul la<br />
întreţinere se naşte şi, corelativ, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere<br />
<strong>de</strong>vine activă, numai dacă cel îndreptăţit se află în stare <strong>de</strong> nevoie,<br />
fiind lipsit <strong>de</strong> un câştig <strong>din</strong> muncă datorită incapacităţii <strong>de</strong> a munci<br />
(art. 86 alin. (2) C.fam.), iar cel virtual <strong>de</strong>semnat pentru a presta<br />
întreţinere poate fi obligat în concret numai dacă are la dispoziţie<br />
mijloacele necesare înfăptuirii acesteia.<br />
În <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se stabileşte conform art. 524, <strong>de</strong><br />
asemenea, că are drept la întreţinere numai cel ce se află în<br />
nevoie, neputându-se întreţine <strong>din</strong> munca sau <strong>din</strong> bunurile sale.<br />
O persoană este îndreptăţită la întreţinere numai dacă<br />
în<strong>de</strong>plineşte, cumulativ, două cerinţe: se află în stare <strong>de</strong> nevoie;<br />
cauza stării <strong>de</strong> nevoie în care se găseşte este incapacitatea sa <strong>de</strong> a<br />
munci.<br />
Această stare evocă neputinţa unei persoane, fie şi parţială,<br />
<strong>de</strong> a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic,<br />
adică alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, medicamente şi alte<br />
asemenea. Se află în această situaţie cel care nu obţine venituri<br />
dobândite prin muncă ori produse <strong>de</strong> bunurile sale şi nici nu <strong>de</strong>ţine<br />
bunuri <strong>de</strong> care, potrivit traiului obişnuit, s-ar putea dispensa<br />
valorificându-le.<br />
Întrucât starea <strong>de</strong> nevoie nu trebuie să fie absolută, faptul<br />
că o persoană beneficiază <strong>de</strong> o pensie <strong>de</strong> invaliditate sau <strong>de</strong> o<br />
pensie pentru limită <strong>de</strong> vârstă nu exclu<strong>de</strong> posibilitatea <strong>de</strong> a primi<br />
şi o pensie <strong>de</strong> întreţinere potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>oarece pensia<br />
obţinută în cadrul sistemului <strong>de</strong> asigurări sociale se fon<strong>de</strong>ază pe<br />
alte criterii <strong>de</strong>cât starea <strong>de</strong> nevoie a titularului.<br />
Starea <strong>de</strong> nevoie este o chestiune <strong>de</strong> fapt ce trebuie<br />
analizată şi apreciată <strong>de</strong> la caz la caz, în funcţie <strong>de</strong> situaţia<br />
393
concretă în care se găseşte cel care pretin<strong>de</strong> întreţinere, nivelul <strong>de</strong><br />
trai al părţilor, păstrându-se echilibrul între standardul <strong>de</strong> viaţă al<br />
creditorului şi cel al <strong>de</strong>bitorului întreţinerii.<br />
În mod distinct, atât art. 86 alin. (3) <strong>din</strong> C.fam, cât şi art.<br />
252 <strong>din</strong> N.C.civ., reglementează situaţia <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> întreţinere<br />
al minorului.<br />
După cum spune art. 86 alin. (3) C.fam, „<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul, cât<br />
timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii<br />
în care se află", ceea ce înseamnă că, în cazul copilului, creditor în<br />
raport cu părintele său, singura cerinţă impusă pentru a beneficia<br />
<strong>de</strong> întreţinere este starea <strong>de</strong> nevoie, iar această condiţie (a stării <strong>de</strong><br />
nevoie a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor) este prezumată iuris tantum.<br />
Art.525 alin.1 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, însă, că „minorul care cere<br />
întreţinere <strong>de</strong> la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate<br />
întreţine <strong>din</strong> munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”. Deci starea <strong>de</strong><br />
nevoie a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor se prezumă până la proba contrară.<br />
În cadrul acţiunii având ca obiect stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
în favoarea sa, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul minor va fi protejat <strong>de</strong> această<br />
prezumţie, în sensul că va fi scutit <strong>de</strong> a proba starea <strong>de</strong> nevoie.<br />
Avantajul nu este <strong>de</strong> neglijat, pentru că, afară <strong>de</strong> cazul în care cel<br />
împotriva căruia se îndreaptă cererea <strong>de</strong> întreţinere, adică părintele<br />
pârât, s-ar opune admiterii acesteia, dove<strong>din</strong>d că minorul, având<br />
mijloace proprii, nu se află în nevoie, copilului reclamant nu i se<br />
pretin<strong>de</strong> nici un efort <strong>de</strong> probaţiune privind temeinicia pretenţiei,<br />
spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> situaţia persoanei majore prezumate a dispune<br />
<strong>de</strong> mijloace proprii suficiente şi care, solicitând pensie <strong>de</strong><br />
întreţinere, va trebui să facă <strong>de</strong> la început dovada stării sale <strong>de</strong><br />
nevoie.<br />
Starea <strong>de</strong> nevoie prezumată a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor<br />
creează dificultăţi în situaţia în care acesta, <strong>de</strong>şi nu obţine venituri,<br />
dispune <strong>de</strong> bunuri proprii.<br />
Conform art. 106 C.fam., „Părintele nu are niciun drept<br />
asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor<br />
părintelui, în afară <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la moştenire şi la întreţinere". Alin.<br />
394
(2) al art. 525 <strong>din</strong> N.C.civ. dă, însă, posibilitatea instanţei să<br />
încuviinţeze ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea<br />
bunurilor pe care minorul le <strong>de</strong>ţine, cu excepţia celor <strong>de</strong> strictă<br />
necesitate.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> regula <strong>de</strong> drept comun, conform căreia<br />
numai cel aflat în stare <strong>de</strong> nevoie <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> incapacitatea sa<br />
<strong>de</strong> a munci este îndrituit la întreţinere, legiuitorul stabileşte în mod<br />
expres <strong>dreptul</strong> la întreţinere al <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor, oricare ar fi<br />
pricina nevoii în care se află. În consecinţă, singura cerinţă impusă<br />
<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor este starea sa <strong>de</strong> nevoie, iar aceasta este<br />
prezumată iuris tantum pe toată durata minorităţii. Minorul care<br />
obţine venituri în<strong>de</strong>stulătoare întreţinerii sale nu va putea pretin<strong>de</strong><br />
întreţinere; dacă veniturile sau resursele sale materiale acoperă<br />
numai în parte starea <strong>de</strong> nevoie, părinţii <strong>de</strong>bitori sunt datori la<br />
întreţinere proporţional cu nevoia copilului creditor.<br />
Dispoziţiile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> <strong>de</strong>taliază, în cuprinsul mai<br />
multor texte, care anume sunt acele nevoi ale minorului a căror<br />
asigurare ca<strong>de</strong> în sarcina părinţilor.<br />
Astfel, art. 107, după ce în alineatul întâi instituie în<br />
termeni imperativi obligaţia părinţilor <strong>de</strong> a-şi întreţine copilul<br />
minor, în alineatul următor precizează că obiectul acestei obligaţii<br />
este furnizarea mijloacelor necesare pentru creşterea, educarea,<br />
învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.<br />
Art. 530 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, în alin. (1), în principiu<br />
aceleaşi cerinţe. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere ce incumbă părinţilor<br />
minorului are caracter complex, fiind mai cuprinzătoare<br />
comparativ cu îndatorirea <strong>de</strong> a da întreţinere potrivit <strong>dreptul</strong>ui<br />
comun, având ca finalitate procurarea nu doar a mijloacelor necesare<br />
traiului, ci şi asigurarea condiţiilor materiale reclamate <strong>de</strong><br />
procesul <strong>de</strong> formare a copilului prin şcolarizare şi pregătire<br />
profesională.<br />
Cât priveşte obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong><br />
copiii lor minori, este <strong>de</strong> necontestat că amândoi părinţii sunt<br />
395
datori să contribuie, fiecare proporţional cu mijloacele <strong>de</strong> care<br />
dispune, la acoperirea cheltuielilor legate <strong>de</strong> creşterea, educarea şi<br />
pregătirea profesională a copilului. Oricare <strong>din</strong>tre părinţi poate fi<br />
urmărit pentru întreaga creanţă a întreţinerii, iar părintele care a<br />
executat în întregime prestaţia are la în<strong>de</strong>mână o acţiune în regres<br />
împotriva celuilalt părinte pentru partea ce revine acestuia.<br />
În ceea ce priveşte celelalte persoane care solicită<br />
întreţinere, în afara minorilor, incapacitatea <strong>de</strong> muncă poate avea<br />
cele mai diverse cauze: boala, infirmitatea, vârsta înaintată etc. şi<br />
poate fi totală sau parţială, <strong>de</strong>finitivă sau temporară. Dreptul la<br />
întreţinere există în toate aceste cazuri, dar în limite diferite,<br />
corespunzător potenţialului real <strong>de</strong> muncă al beneficiarului<br />
întreţinerii.<br />
În practica instanţelor ju<strong>de</strong>cătoreşti s-a pus problema dacă<br />
împlinirea vârstei <strong>de</strong> pensionare marchează, prin ea însăşi,<br />
pier<strong>de</strong>rea capacităţii <strong>de</strong> muncă. Cre<strong>de</strong>m că obţinerea unei<br />
asemenea prestaţii în temeiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi, respectiv în<br />
temeiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, va fi condiţionată, la fel ca în cazul altor<br />
categorii <strong>de</strong> persoane, <strong>de</strong> proba incapacităţii <strong>de</strong> muncă. Fără<br />
îndoială, dovada este mai uşor <strong>de</strong> produs în această ipoteză,<br />
criteriul vârstei <strong>de</strong> pensionare putând fi reţinut ca prezumţie<br />
simplă <strong>de</strong> diminuarea capacităţii <strong>de</strong> muncă (iar nu <strong>de</strong> pier<strong>de</strong>re a<br />
acesteia), lăsată la aprecierea instanţei.<br />
Proba incapacităţii <strong>de</strong> muncă, la fel ca şi cea a stării <strong>de</strong><br />
nevoie, se face prin oricare <strong>din</strong> mijloacele <strong>de</strong> dovadă reglementate<br />
<strong>de</strong> lege (înscrisuri, martori, prezumţii etc.).<br />
O persoană poate fi obligată la întreţinerea alteia numai<br />
dacă sunt întrunite următoarele cerinţe legale: <strong>de</strong>bitorul dispune<br />
<strong>de</strong> mijloacele necesare asigurării întreţinerii altei persoane (art. 90<br />
alin. (1), art. 91, art. 94 alin. (1) C.fam. şi art. 527 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />
nu există o altă persoană obligată la întreţinere înaintea<br />
396
<strong>de</strong>bitorului, în or<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> preferinţă stabilită prin art. 89 C.fam. şi<br />
art. 516-523 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />
În ceea ce priveşte noţiunea <strong>de</strong> mijloace <strong>de</strong> care dispune<br />
<strong>de</strong>bitorul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, vor fi avute în ve<strong>de</strong>re toate<br />
mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului, cum ar fi: câştigul <strong>din</strong> muncă<br />
- dacă este cazul, salariul obţinut la fiecare <strong>din</strong> locurile <strong>de</strong> muncă -<br />
, precum şi celelalte câştiguri cu caracter <strong>de</strong> continuitate 142 , cum<br />
ar fi sporul <strong>de</strong> vechime, in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> conducere etc., dar şi<br />
ajutorul pentru incapacitate temporară <strong>de</strong> muncă, compensaţia<br />
acordată salariaţilor în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a contractului individual<br />
<strong>de</strong> muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele<br />
cuvenite şomerilor; <strong>de</strong> asemenea, economiile realizate, bunurile<br />
care, nefiindu-i necesare, ar putea fi înstrăinate.<br />
Nu vor fi luate în calcul veniturile întâmplătoare, cum ar fi<br />
in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare sau <strong>de</strong> transfer, sporul pentru condiţii<br />
<strong>de</strong>osebite <strong>de</strong> muncă, alocaţiile <strong>de</strong> stat şi in<strong>de</strong>mnizaţiile pentru<br />
copii, ajutorul pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutorul <strong>de</strong><br />
maternitate, cel acordat în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces, bursele <strong>de</strong> studii acordate<br />
<strong>de</strong> stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea in<strong>de</strong>mnizaţii cu<br />
<strong>de</strong>stinaţie specială.<br />
În principiu, faptul că cel care urmează să plătească<br />
întreţinere nu are venituri sau alte mijloace, întrucât nu prestează<br />
vreo muncă, <strong>de</strong>şi are capacitatea <strong>de</strong> a munci, nu este <strong>de</strong> natură să<br />
înlăture obligaţia sa <strong>de</strong> întreţinere.<br />
În asemenea situaţii – inexistenţa veniturilor cu caracter <strong>de</strong><br />
continuitate –, în practică s-a prezumat existenţa mijloacelor la<br />
nivelul salariului minim pe economia naţională, stabilit periodic<br />
prin hotărâre <strong>de</strong> guvern.<br />
În ceea ce priveşte privarea <strong>de</strong> libertate, invocată ca motiv<br />
<strong>de</strong> împiedicare a executării obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, se consi<strong>de</strong>ră<br />
că urmează a se distinge între <strong>de</strong>bitorul condamnat pentru<br />
infracţiunea <strong>de</strong> abandon <strong>de</strong> familie, care poate fi obligat la<br />
142 Trib. jud. Sibiu, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 193/1991, cu note <strong>de</strong> B. Diamant, V.<br />
Luncean (I), V. Pătulea (II), Dreptul nr. 10-11/1991, p. 91 şi urm.<br />
397
întreţinere, şi cel condamnat pentru o altă infracţiune, acesta <strong>din</strong><br />
urmă fiind, în principiu, scutit <strong>de</strong> plată pe durata <strong>de</strong>tenţiei, dacă<br />
salariul reprezenta singurul său venit.<br />
La stabilirea posibilităţilor materiale ale <strong>de</strong>bitorului se va<br />
ţine seama, alături <strong>de</strong> resursele propriu-zise ale acestuia, şi <strong>de</strong><br />
sarcinile cărora trebuie să le facă faţă, cum ar fi alte obligaţii <strong>de</strong><br />
întreţinere, cheltuieli impuse <strong>de</strong> nevoile personale - inclusiv<br />
pentru îngrijirea sănătăţii -, costurile gospodăriei sale etc., fiindcă<br />
nici în această materie nu se poate da satisfacţie absolută <strong>dreptul</strong>ui<br />
unei persoane (<strong>dreptul</strong> la întreţinere al creditorului) împovărând<br />
peste măsură o altă persoană, periclitând <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong>bitorului întreţinerii<br />
<strong>de</strong> a-şi asigura sieşi mijloace rezonabile pentru un trai<br />
<strong>de</strong>cent.<br />
398
CAPITOLUL 4<br />
Stabilirea şi executarea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
Întreţinerea, având ca obiect asigurarea a ceea ce este<br />
necesar traiului celui îndreptăţit va fi prestată, după cum rezultă<br />
<strong>din</strong> art. 93 alin. (1) C.fam., fie în natură, fie prin echivalent<br />
bănesc; <strong>de</strong> asemenea, se poate stabili un sistem mixt <strong>de</strong> executare<br />
a obligaţiei, adică parte în natură, parte în numerar.<br />
Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în art. 530 că obligaţia <strong>de</strong><br />
întreţinere se execută în natură prin asigurarea celor necesare<br />
traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi<br />
pregătire profesională; dacă obligaţia <strong>de</strong> întreţinere nu se execută<br />
<strong>de</strong> bună voie în natură, instanţa va dispune executarea ei prin plata<br />
unei pensii <strong>de</strong> întreţinere stabilite în bani.<br />
Pensia se poate stabili sub forma unei sume sau la o cotă<br />
procentuală <strong>din</strong> venitul net lunar al celui ce datorează întreţinerea,<br />
formularea <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> tranşând controversele <strong>din</strong><br />
practica instanţelor legate <strong>de</strong> stabilirea unei cote procentuale, în<br />
condiţiile reglementării <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>. În plus, faţă <strong>de</strong> vechea<br />
reglementare, N.C.civ. stabileşte în art. 531 alin. (2) că pensia <strong>de</strong><br />
întreţinere stabilită într-o sumă fixă se in<strong>de</strong>xează <strong>de</strong> drept<br />
trimestrial în funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei.<br />
4.1. Cuantumul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
Criteriile generale avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea întin<strong>de</strong>rii<br />
obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere sunt nevoia celui care o pretin<strong>de</strong> şi<br />
mijloacele celui care urmează să o presteze conform art. 94 alin.<br />
(1) C.fam.<br />
Atunci când întreţinerea este datorată <strong>de</strong> părinţi, inclusiv<br />
adoptivi, legea stabileşte prin art. 94 alin. (3) C.fam. următoarele<br />
plafoane maximale <strong>din</strong> câştigul <strong>din</strong> muncă al celui obligat:<br />
- până la o pătrime pentru un copil;<br />
- până la o treime pentru doi copii;<br />
- până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.<br />
399
Facem precizarea că aceste limite nu sunt fixe, ci<br />
maximale, aşadar, indică nivelul până la care poate ajunge<br />
cuantumul pensiei <strong>de</strong> întreţinere calculat în raport <strong>de</strong> venitul net<br />
<strong>din</strong> muncă al <strong>de</strong>bitorului, nivel care nu poate fi <strong>de</strong>păşit, însă, în<br />
concret; suma acordată <strong>de</strong> instanţă - <strong>de</strong>terminată prin conjugarea<br />
celor două criterii ale obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, adică nevoia<br />
creditorului şi mijloacele <strong>de</strong>bitorului - se poate situa sub nivelul<br />
maxim permis ori poate fi egală cu acesta, funcţie <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> fapt<br />
concretă.<br />
Aşa cum s-a arătat în literatura <strong>de</strong> specialitate, intenţia<br />
legiuitorului exprimată prin art. 94 alin. (3) C.fam nu a fost <strong>de</strong> a<br />
face o evaluare a stării <strong>de</strong> nevoie a copilului, pentru că starea <strong>de</strong><br />
nevoie în general este o realitate obiectivă legată exclusiv <strong>de</strong><br />
creditor, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> câştigurile <strong>din</strong> muncă ale <strong>de</strong>bitorului, ci<br />
s-a urmărit <strong>de</strong>terminarea aproximativă a câtimii <strong>din</strong> câştigul <strong>din</strong><br />
muncă pe care părintele firesc sau cel adoptiv trebuie să o aloce<br />
întreţinerii minorului, păstrându-se totodată echilibrul proporţiilor<br />
între situaţia părinţilor şi cea a copiilor.<br />
În principiu, aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la<br />
câtimea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere nu poate fi înlăturată <strong>de</strong> către<br />
părinţi prin convenţia lor sau prin manifestări unilaterale <strong>de</strong><br />
voinţă, pentru a se preveni prejudicierea intereselor creditorului<br />
copil minor.<br />
Dar, aşa cum reiese <strong>din</strong> cuprinsul art. 107 alin. (3) C.fam,<br />
întin<strong>de</strong>rea obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, felul şi modalităţile<br />
concrete <strong>de</strong> executare, precum şi contribuţia fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />
părinţi se vor stabili pe cale judiciară doar dacă există neînţelegeri<br />
între părinţi; cu alte cuvinte, convenţiile intervenite între părinţi<br />
ori manifestările unilaterale ale părintelui (<strong>de</strong>bitor) nu au nimic<br />
ilicit câtă vreme interesele copilului sunt proteguite. Totuşi, în caz<br />
<strong>de</strong> divorţ, orice convenţie a soţilor privitoare la contribuţia<br />
fiecăruia la întreţinerea copiilor minori este supusă încuviinţării<br />
instanţei (art. 42 alin. ultim C.fam.) care verifică dacă prin<br />
400
înţelegerea soţilor nu sunt nesocotite drepturile copiilor sau ale<br />
altor persoane îndreptăţite la întreţinere.<br />
Cotele prevăzute <strong>de</strong> art. 94 alin. (3) C.fam se raportează<br />
exclusiv la câştigul <strong>din</strong> muncă al părintelui firesc sau adoptiv, prin<br />
„câştig <strong>din</strong> muncă" înţelegându-se venitul net al <strong>de</strong>bitorului. Fiind<br />
vorba <strong>de</strong> o normă specială, ea <strong>de</strong>vine inci<strong>de</strong>ntă numai când<br />
obligaţia <strong>de</strong> întreţinere se execută asupra câştigului <strong>din</strong> muncă, nu<br />
şi asupra altor mijloace aflate la dispoziţia celui obligat. Iată <strong>de</strong> ce,<br />
atunci când, dată fiind starea <strong>de</strong> nevoie în care se găseşte copilul,<br />
pensia <strong>de</strong> întreţinere cuvenită lui a fost fixată avându-se în ve<strong>de</strong>re<br />
şi celelalte surse <strong>de</strong> venit ale <strong>de</strong>bitorului, iar suma globală datorată<br />
cu acest titlu <strong>de</strong>păşeşte plafoanele maximale indicate <strong>de</strong> lege,<br />
urmărirea a ceea ce exce<strong>de</strong> cotelor stabilite prin art. 94 alin. (3)<br />
C.fam se va face asupra altor bunuri ale <strong>de</strong>bitorului, şi nu asupra<br />
câştigului său <strong>din</strong> muncă.<br />
Deoarece criteriile în funcţie <strong>de</strong> care se <strong>de</strong>termină pensia<br />
<strong>de</strong> întreţinere se raportează la fiecare <strong>din</strong>tre copiii îndreptăţiţi,<br />
atunci când părintele este ţinut la întreţinerea mai multor minori,<br />
cuantumul prestaţiilor se stabileşte individual, pentru fiecare copil<br />
în parte, în raport <strong>de</strong> nevoia fiecăruia şi, <strong>de</strong> asemenea, indicânduse<br />
durata întreţinerii 143 .<br />
Întin<strong>de</strong>rea întreţinerii va ţine seama, în toate cazurile, <strong>de</strong><br />
numărul total <strong>de</strong> copii aflaţi în întreţinerea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor (<strong>de</strong><br />
numărul <strong>de</strong> copii faţă <strong>de</strong> care acelaşi <strong>de</strong>bitor are, în calitate <strong>de</strong><br />
părinte, obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere), fără a <strong>de</strong>osebi după cum<br />
aceştia sunt <strong>din</strong> căsătorie (<strong>din</strong> aceeaşi căsătorie ori <strong>din</strong> căsătorii<br />
diferite), <strong>din</strong> afara căsătoriei, însă având filiaţia legal stabilită faţă<br />
<strong>de</strong> <strong>de</strong>bitor ori sunt copii adoptaţi şi, foarte important, indiferent<br />
dacă toţi copiii sau numai unii <strong>din</strong>tre ei au solicitat, pe cale<br />
ju<strong>de</strong>cătorească, pensie <strong>de</strong> întreţinere. Doar în mod excepţional,<br />
când nevoile copiilor minori sunt aproximativ aceleaşi, se poate<br />
dispune o sumă globală cu titlu <strong>de</strong> pensie <strong>de</strong> întreţinere cuvenită<br />
143 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1191/1972, C.D. 1972, p. 227.<br />
401
tuturor copiilor, urmând ca aceasta să se împartă în cote egale<br />
între beneficiari 144 .<br />
Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere are caracter personal, <strong>de</strong><br />
aceea este exceptată <strong>de</strong> la compensaţia legală. În schimb, dacă<br />
sunt mai mulţi copii, unii încre<strong>din</strong>ţaţi spre creştere şi educare la<br />
unul <strong>din</strong>tre părinţi, alţii la celălalt părinte, este admisibilă<br />
compensaţia judiciară. În nici un caz nu pot fi compensate judiciar<br />
creanţe <strong>de</strong> altă natură cu creanţa întreţinerii (<strong>de</strong> exemplu,<br />
cheltuielile judiciare cu pensia datorată copilului).<br />
La <strong>de</strong>terminarea cuantumului întreţinerii, instanţa va ţine<br />
seama <strong>de</strong> mijloacele ambilor părinţi, nu doar <strong>de</strong> cele aflate la<br />
dispoziţia părintelui pârât, fiindcă amândoi părinţii au aceleaşi<br />
drepturi şi îndatoriri faţă <strong>de</strong> copilul minor. Ca să înţelegem,<br />
părintele acţionat în ju<strong>de</strong>cată este cel căruia nu i-a fost încre<strong>din</strong>ţat<br />
copilul spre creştere şi educare, copilul aflându-se în grija efectivă<br />
a celuilalt părinte care, în acest fel, îşi în<strong>de</strong>plineşte în natură<br />
propria obligaţie <strong>de</strong> întreţinere. Când spunem că instanţa va lua în<br />
consi<strong>de</strong>rare mijloacele ambilor părinţi, ne referim la această<br />
ipoteză, adică se va ţine seama <strong>de</strong> ceea ce poate asigura <strong>din</strong><br />
mijloacele sale părintele căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul, nici<strong>de</strong>cum<br />
nu se pune problema să fixăm o pensie <strong>de</strong> întreţinere care să<br />
însumeze datoriile cu acest titlu ale ambilor părinţi, obligaţie care<br />
să se execute pe seama patrimoniilor părinţilor sau a patrimoniului<br />
unuia <strong>din</strong>tre ei.<br />
În toate cazurile, instanţa stabileşte o sumă concretă la<br />
care este ţinut <strong>de</strong>bitorul cu titlu <strong>de</strong> obligaţie <strong>de</strong> întreţinere, nefiind<br />
suficientă indicarea unei cote <strong>din</strong> câştigul său <strong>din</strong> muncă, <strong>de</strong>oarece<br />
prin această <strong>din</strong> urmă modalitate s-ar îngreuna punerea în executare<br />
a hotărârii, cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte exact ce<br />
anume se înţelege prin „câştig <strong>din</strong> muncă".<br />
Nu este mai puţin a<strong>de</strong>vărat că, date fiind condiţiile economice<br />
<strong>din</strong> ultimele <strong>de</strong>cenii, precum şi majorările, in<strong>de</strong>xările<br />
salariale succesive, unele instanţe au preferat să exprime pensia <strong>de</strong><br />
144 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 16/1965, CD. 1952-1965, p.<br />
139.<br />
402
întreţinere printr-o cotă procentuală <strong>din</strong> salariul net lunar al<br />
<strong>de</strong>bitorului, corelată atât cu limitele maximale prevăzute <strong>de</strong> art. 94<br />
alin. (3) C.fam, cât şi cu evoluţia veniturilor celui care urma să<br />
presteze întreţinerea, apreciindu-se că în acest fel se evită<br />
promovarea repetată <strong>de</strong> cereri având ca obiect majorarea pensiei<br />
<strong>de</strong> întreţinere, prevenindu-se totodată riscul unor pensii <strong>de</strong>venite<br />
excesive la un moment dat <strong>din</strong> cauza fluctuaţiilor imprevizibile a<br />
veniturilor avute în ve<strong>de</strong>re la data stabilirii cuantumului<br />
întreţinerii. Precizăm că <strong>de</strong>terminarea câştigurilor <strong>din</strong> muncă ale<br />
<strong>de</strong>bitorului se face pe baza salariului mediu şi a celorlalte venituri<br />
<strong>din</strong> muncă având caracter <strong>de</strong> continuitate obţinute în ultimele şase<br />
luni premergătoare obligării la plată.<br />
În ceea ce priveşte cuantumul întreţinerii, şi N.C.civ. în<br />
art. 529 preia vechile dispoziţii ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> arătând că:<br />
• întreţinerea datorată <strong>de</strong> părinte se stabileşte până la o<br />
pătrime <strong>din</strong> venitul său lunar net pentru un copil, o<br />
treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai<br />
mulţi copii;<br />
• cuantumul întreţinerii datorate copiilor împreună cu<br />
întreţinerea datorată altor persoane nu poate <strong>de</strong>păşi<br />
jumătate <strong>din</strong> venitul net lunar al celui obligat.<br />
În concret, condiţiile <strong>de</strong> înfăptuire a întreţinerii vor fi<br />
<strong>de</strong>taliate prin hotărârea instanţei, potrivit circumstanţelor cauzei,<br />
avându-se în ve<strong>de</strong>re nevoia creditorului şi posibilităţile<br />
<strong>de</strong>bitorului, indicându-se - dacă este cazul - fie bunurile ori<br />
serviciile care urmează a se furniza beneficiarului întreţinerii, fie<br />
cuantumul pensiei <strong>de</strong> achitat, iar în cazul modalităţii mixte <strong>de</strong><br />
executare, elementele care se vor asigura în natură şi câtimea<br />
prestaţiei băneşti. Felul executării se poate stabili şi prin învoiala<br />
părţilor, dar, pentru a fi protejate interesele ambelor părţi, este<br />
necesar ca instanţa să încuviinţeze o astfel <strong>de</strong> învoială.<br />
Dacă intervin modificări în împrejurările avute în ve<strong>de</strong>re<br />
<strong>de</strong> instanţă la data stabilirii modalităţii <strong>de</strong> executare a obligaţiei, la<br />
403
cerere, aceasta va fi adaptată stării <strong>de</strong> fapt actuale, conform<br />
preve<strong>de</strong>rilor art. 531 <strong>din</strong> N.C.civ..<br />
Pensia <strong>de</strong> întreţinere se datorează <strong>de</strong> la data cererii <strong>de</strong><br />
chemare în ju<strong>de</strong>cată conform dispoziţiilor art. 532 <strong>din</strong> N.C.civ. În<br />
mod excepţional, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă<br />
anterioară dacă introducerea cererii <strong>de</strong> chemare în ju<strong>de</strong>cată a fost<br />
întârziată <strong>din</strong> culpa <strong>de</strong>bitorului obligaţiei.<br />
Prestaţiile stabilite prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească cu titlu <strong>de</strong><br />
întreţinere cuvenită minorului sunt acordate până la data când<br />
beneficiarul împlineşte vârsta majoratului. Dobân<strong>din</strong>d capacitate<br />
<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu, creditorul întreţinerii îşi va putea valorifica<br />
<strong>dreptul</strong> la întreţinere personal şi singur, formulând o nouă cerere<br />
<strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong> această dată cu respectarea condiţiilor <strong>de</strong> drept<br />
comun în materie <strong>de</strong> întreţinere. Dacă cererea sa va fi admisă,<br />
cuantumul pensiei fixate anterior pentru perioada minorităţii poate<br />
suferi modificări, <strong>de</strong>oarece elementele în funcţie <strong>de</strong> care se<br />
<strong>de</strong>termină această câtime - nevoia creditorului şi mijloacele<br />
materiale ale <strong>de</strong>bitorului - sunt şi ele variabile; <strong>de</strong> altfel, prin art.<br />
94 alin. (2) şi art. 44 C.fam. se preve<strong>de</strong> în mod expres că „instanţa<br />
ju<strong>de</strong>cătorească va putea mări sau micşora obligaţia <strong>de</strong> întreţinere<br />
sau a hotărî încetarea ei", în funcţie <strong>de</strong> evoluţia elementelor ce au<br />
stat la baza stabilirii ei 145 .<br />
145 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 2/1973, CD. 1973, p. 13 şi<br />
Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 19/1964, cit. supra. În practică, au fost pronunţate şi<br />
unele soluţii discutabile sub aspectul legalităţii. De exemplu, instanţa a admis<br />
cererea <strong>de</strong> majorare a pensiei <strong>de</strong> întreţinere stabilite în favoarea copilului,<br />
motivată prin schimbările intervenite în situaţia materială a <strong>de</strong>bitorului care a<br />
primit o sumă însemnată cu titlu <strong>de</strong> <strong>de</strong>spăgubiri pentru prejudiciul încercat în<br />
urma unui acci<strong>de</strong>nt; ju<strong>de</strong>cătorul a apreciat că un astfel <strong>de</strong> „venit" trebuie inclus<br />
în categoria celor care <strong>de</strong>finesc mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului, în funcţie<br />
<strong>de</strong> care se calculează nivelul pensiei <strong>de</strong> întreţinere datorate - Trib. jud. Tulcea,<br />
<strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 204/1975, R.R.D. nr. 97/1977, p. 62. O primă observaţie: după<br />
cum rezultă <strong>din</strong> datele speţei, „venitul" <strong>de</strong> care se face vorbire este o sumă<br />
globală acordată <strong>de</strong>bitorului victimă a acci<strong>de</strong>ntului; aşa fiind nu ne aflăm în<br />
prezenţa unui venit <strong>din</strong> categoria celor vizate <strong>de</strong> legiuitor în contextul normelor<br />
privitoare la obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, pentru că lipseşte caracterul <strong>de</strong><br />
continuitate al venitului; cel mult s-ar putea discuta dacă şi în ce măsură<br />
404
În caz <strong>de</strong> divorţ, instanţa este obligată să se pronunţe, chiar<br />
<strong>din</strong> oficiu dacă părţile nu au formulat o cerere expresă, asupra<br />
contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile <strong>de</strong> creştere, educare şi<br />
învăţătură ale copiilor. Şi <strong>de</strong> această dată, pensia <strong>de</strong> întreţinere se<br />
stabileşte începând cu data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ - cererea<br />
privind stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere fiind accesorie cererii<br />
principale -, iar nu <strong>de</strong> la data pronunţării divorţului sau a<br />
rămânerii irevocabile a hotărârii 146 . Dacă pensia cuvenită copiilor<br />
a fost stabilită printr-o hotărâre separată, anterior pronunţării<br />
divorţului, instanţa învestită cu soluţionarea cererii în <strong>de</strong>sfacerea<br />
căsătoriei, datoare să statueze asupra obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere a<br />
părinţilor, va dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului cu începere <strong>de</strong> la data<br />
pronunţării hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />
4.2. Stingerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
Cauzele generale <strong>de</strong> stingere a obligaţiei legale <strong>de</strong><br />
întreţinere sunt următoarele:<br />
- dispariţia stării <strong>de</strong> nevoie a creditorului întreţinerii.<br />
Descen<strong>de</strong>ntul ajuns la vârsta majoratului, dacă nu se află în<br />
continuarea studiilor, beneficiază <strong>de</strong> întreţinere în condiţiile<br />
<strong>dreptul</strong>ui comun, <strong>de</strong>ci făcând proba stării <strong>de</strong> nevoie în care se<br />
găseşte datorită incapacităţii sale <strong>de</strong> a munci. Tânărul care îşi<br />
continuă studiile are drept la întreţinere până la finalizarea<br />
<strong>de</strong>spăgubirile obţinute sporesc mijloacele aflate la dispoziţia <strong>de</strong>bitorului<br />
întreţinerii. În al doilea rând, sumele acordate cu titlu <strong>de</strong> <strong>de</strong>sdăunări au<br />
întot<strong>de</strong>auna o <strong>de</strong>stinaţie precisă, adică sunt menite să repare prejudiciul încercat<br />
<strong>de</strong> victimă, <strong>de</strong> aceea cu greu s-ar putea admite că pe această cale vor spori<br />
mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului.<br />
146 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 641/1990, Deciziile Curţii Supreme <strong>de</strong><br />
Justiţie pe anii 1990-1992, p. 208; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />
1556/1976, CD. 1976, p. 175; Trib. jud. Hunedoara, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />
749/1978, R.R.D. nr. 1/1979, p. 54. În sensul că instanţa <strong>de</strong> divorţ, în lipsa unei<br />
cereri exprese a părţii interesate, stabilind <strong>din</strong> oficiu pensia <strong>de</strong> întreţinere, va<br />
dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului cu începere <strong>de</strong> la data pronunţării hotărârii <strong>de</strong><br />
divorţ, iar nu <strong>de</strong> la data promovării cererii, Trib. jud. Sălaj, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />
281/1980, R.R.D. nr. 3/1981, p. 58.<br />
405
studiilor, însă fără a <strong>de</strong>păşi vârsta <strong>de</strong> 26 <strong>de</strong> ani. Întrucât, exceptând<br />
categoria <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor minori, starea <strong>de</strong> nevoie a creditorului<br />
întreţinerii trebuie să fie consecinţa incapacităţii <strong>de</strong> muncă, <strong>dreptul</strong><br />
la întreţinere se stinge odată cu dispariţia cauzelor <strong>de</strong> incapacitate,<br />
chiar dacă starea <strong>de</strong> nevoie s-ar menţine;<br />
- <strong>de</strong>bitorul obligaţiei nu mai dispune <strong>de</strong> mijloace<br />
în<strong>de</strong>stulătoare prestării întreţinerii. Această cauză <strong>de</strong> stingere a<br />
obligaţiei poate fi reţinută, <strong>de</strong> pildă, în situaţia în care persoana<br />
ţinută să presteze întreţinere şi-a pierdut capacitatea <strong>de</strong> muncă, iar<br />
veniturile sale nu acoperă nici propriile nevoi. Încetarea obligaţiei<br />
<strong>de</strong> întreţinere nu este cu titlu <strong>de</strong>finitiv, astfel că se va putea reveni<br />
asupra măsurii sistării prestaţiilor imediat ce s-au schimbat<br />
împrejurările care au justificat luarea acesteia, adică <strong>de</strong> îndată ce<br />
situaţia materială a <strong>de</strong>bitorului se va fi îmbunătăţit;<br />
- <strong>de</strong>cesul creditorului sau al <strong>de</strong>bitorului obligaţiei <strong>de</strong><br />
întreţinere;<br />
- pier<strong>de</strong>rea calităţii avute în ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> legiuitor prin<br />
impunerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere. Este o altă consecinţă a<br />
caracterului personal al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere.<br />
4.3. Plata pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />
Conform art. 533 <strong>din</strong> N.C.civ., pensia <strong>de</strong> întreţinere se<br />
plăteşte în rate periodice, la termenele convenite <strong>de</strong> părţi sau, în<br />
lipsa acordului lor, la termenele stabilite prin hotărârea<br />
ju<strong>de</strong>cătorească.<br />
Părţile pot conveni, aşa cum am mai arătat, ca întreţinerea<br />
să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să<br />
acopere nevoile <strong>de</strong> întreţinere.<br />
406