13.05.2015 Views

implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM

implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM

implementarea dispoziţiilor de dreptul familiei din noul Cod civil - CSM

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

CUPRINS<br />

TITLUL I.<br />

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REGLEMENTAREA<br />

RELAŢIILOR DE FAMILIE ÎN NOUL COD CIVIL ................... 15<br />

CAPITOLUL 1 Preliminarii ................................................................ 15<br />

CAPITOLUL 2 Dispoziţiile generale privind familia ......................... 17<br />

Secţiunea 1 - Fundamentele <strong>familiei</strong> .................................................... 17<br />

Secţiunea 2 - Principiile căsătoriei ....................................................... 18<br />

Secţiunea 3 - Egalitatea în drepturi a copiilor ...................................... 20<br />

Secţiunea 4 - Îndatoririle părinţilor.<br />

Raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii .................................... 20<br />

Secţiunea 5 - Relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii ........................................ 21<br />

Secţiunea 6 - Principiul interesului superior al copilului ..................... 21<br />

Secţiunea 7 - Ascultarea copilului ........................................................ 22<br />

Secţiunea 8 - Instanţa <strong>de</strong> tutelă ............................................................. 23<br />

TITLUL II.<br />

LOGODNA ......................................................................................... 24<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noutatea reglementării. Natură juridică .............................................. 24<br />

CAPITOLUL 2<br />

Încheierea logodnei. Efecte .................................................................. 27<br />

CAPITOLUL 3<br />

Ruperea logodnei ................................................................................. 28<br />

Secţiunea 1 - Condiţii ........................................................................... 28<br />

Secţiunea 2 - Efecte. Restituirea darurilor.<br />

Răspun<strong>de</strong>re. Prescripţie .................................................. 28<br />

2.1. Restituirea darurilor<br />

2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru ruperea logodnei


TITLUL III.<br />

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI .......................................................... 31<br />

CAPITOLUL 1<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea căsătoriei ................................... 31<br />

Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 31<br />

Secţiunea 2 - Condiţii <strong>de</strong> fond pozitive ................................................ 32<br />

2.1. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond pozitive ale<br />

căsătoriei<br />

2.2. Analiza condiţiilor <strong>de</strong> fond pozitive<br />

2.2.1. Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />

2.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială<br />

2.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii<br />

2.2.4. Consimţământul la căsătorie<br />

Secţiunea 3 - Condiţii <strong>de</strong> fond negative<br />

(impedimentele la căsătorie) .......................................... 46<br />

3.1. Noţiune<br />

3.2. Clasificare<br />

3.3. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond negative ale<br />

căsătoriei<br />

3.4. Analiza impedimentelor la căsătorie<br />

3.4.1. Bigamia<br />

3.4.2. Ru<strong>de</strong>nia<br />

3.4.3. Tutela<br />

3.4.4. Alienaţia, <strong>de</strong>bilitatea mintală şi lipsa vremelnică a<br />

facultăţilor mintale<br />

CAPITOLUL 2<br />

Formalităţi pentru încheierea căsătoriei ............................................. 54<br />

Secţiunea 1 - Raţiunea reglementării. Clasificare ................................ 54<br />

Secţiunea 2 - Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei .............. 55<br />

2.1. Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei<br />

2.1.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă a stării <strong>de</strong><br />

sănătate<br />

2.1.2. Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />

2.1.3. Declaraţia cu privire la nume<br />

2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei minorului<br />

2


2.2. Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />

2.3. Opoziţia la căsătorie<br />

Secţiunea 3 - Formalităţi privind celebrarea căsătoriei ........................ 65<br />

3.1. Celebrarea căsătoriei<br />

3.2. Momentul încheierii căsătoriei<br />

Secţiunea 4 - Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei ...................... 70<br />

4.1. Întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie<br />

4.2. Dovada căsătoriei<br />

Secţiunea 5 - Formalităţi privind regimul matrimonial ........................ 72<br />

TITLUL IV.<br />

NULITATEA CĂSĂTORIEI ............................................................ 74<br />

CAPITOLUL 1<br />

Cazuri <strong>de</strong> nulitate. Regim juridic ......................................................... 74<br />

Secţiunea 1 - Reglementare. Clasificare ............................................... 74<br />

Secţiunea 2 - Nulităţi absolute ale căsătoriei. Regim juridic ............... 75<br />

2.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate absolută<br />

2.2. Regim juridic<br />

Secţiunea 3 - Nulităţi relative ale căsătoriei. Regim juridic ................. 87<br />

3.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă<br />

3.2. Regim juridic<br />

CAPITOLUL 2<br />

Efectele nulităţii.................................................................................... 94<br />

Secţiunea 1 - Precizări prealabile ......................................................... 94<br />

Secţiunea 2 - Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei ........................... 94<br />

Secţiunea 3 - Situaţia copiilor .............................................................. 96<br />

Secţiunea 4 - Căsătoria putativă ........................................................... 97<br />

4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />

4.2. Condiţiile şi dovada bunei cre<strong>din</strong>ţe<br />

4.3. Efectele căsătoriei putative<br />

Secţiunea 5 - Opozabilitatea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti ........................... 102<br />

TITLUL V.<br />

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE<br />

ALE SOŢILOR ................................................................................. 105<br />

3


CAPITOLUL 1<br />

Autonomia reglementării raporturilor personale .............................. 105<br />

CAPITOLUL 2<br />

Luarea <strong>de</strong>ciziilor <strong>de</strong> către soţi ............................................................ 107<br />

CAPITOLUL 3<br />

Îndatoririle soţilor .............................................................................. 108<br />

3.1. Îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral reciproc<br />

3.2. Îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună (obligaţia <strong>de</strong> coabitare)<br />

3.3. Îndatoririle conjugale (<strong>de</strong>bitum conjugale)<br />

3.4. Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate<br />

3.5. Obligaţia <strong>de</strong> a purta numele comun<br />

CAPITOLUL 4<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa personală a soţilor ....................................................... 112<br />

CAPITOLUL 5<br />

Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu .................. 114<br />

TITLUL VI.<br />

REGIMUL MATRIMONIAL ......................................................... 115<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii introductive .................................................................... 115<br />

Secţiunea 1 - Noţiunea <strong>de</strong> regim matrimonial.<br />

Caracterizare generală ................................................... 115<br />

Secţiunea 2 - Fundamentul regimului matrimonial ............................ 117<br />

Secţiunea 3 - Natura juridică a regimului matrimonial ...................... 118<br />

Secţiunea 4 - Principiile regimurilor matrimoniale ............................ 120<br />

4.1. Principiul egalităţii în drepturi <strong>din</strong>tre soţi<br />

4.2. Principiul libertăţii alegerii şi modificării<br />

regimului matrimonial<br />

4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial<br />

4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial<br />

4.3. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului<br />

căsătoriei<br />

4


Secţiunea 5 - Clasificarea regimurilor matrimoniale ......................... 124<br />

CAPITOLUL 2<br />

Convenţia matrimonială ..................................................................... 126<br />

Secţiunea 1 - Noţiune ......................................................................... 126<br />

Secţiunea 2 - Originea convenţiei matrimoniale ................................ 127<br />

Secţiunea 3 - Natura juridică .............................................................. 128<br />

Secţiunea 4 - Delimitarea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> alte<br />

instituţii ........................................................................ 128<br />

Secţiunea 5 - Formarea convenţiei matrimoniale ............................... 130<br />

5.1. Condiţii <strong>de</strong> validitate (<strong>de</strong> fond şi <strong>de</strong> formă)<br />

5.1.1. Capacitatea<br />

5.1.2. Consimţământul<br />

5.1.3. Obiectul<br />

5.1.4. Cauza<br />

5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale<br />

5.1.6. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />

5.1.7. Sancţiuni<br />

5.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate. Publicitatea<br />

convenţiei matrimoniale<br />

5.2.1. Formalităţi generale<br />

5.2.1.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />

5.2.1.2. Publicitatea convenţiilor matrimoniale<br />

potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

5.2.2. Formalităţi speciale<br />

5.2.3. Sancţiunea neîn<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />

publicitate<br />

Secţiunea 6 - Efectele convenţiilor matrimoniale .............................. 150<br />

CAPITOLUL 3<br />

Regimul primar imperativ .................................................................. 152<br />

Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii generale privind regimul primar<br />

imperativ ...................................................................... 152<br />

1.1. Noţiune<br />

1.2. Trăsăturile regimului primar imperativ<br />

Secţiunea 2 - Regimul primar imperativ în situaţia normală .............. 154<br />

5


2.1. Inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa vieţii familiale (coeziunea patrimonială a<br />

cuplului)<br />

2.1.1. Locuinţa <strong>familiei</strong><br />

2.1.1.1. Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong><br />

2.1.1.2. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune<br />

2.1.1.3. Regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong><br />

2.1.1.4. Bunurile mobile care servesc locuinţei<br />

<strong>familiei</strong><br />

2.1.1.5. Efectele divorţului asupra locuinţei comune<br />

2.1.2. Cheltuielile căsătoriei<br />

2.1.2.1. Noţiune<br />

2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa economică şi socială reciprocă a soţilor<br />

2.2.1. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională<br />

2.2.1.1. Libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o profesie<br />

2.2.1.2. Participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi la exercitarea<br />

profesiei <strong>de</strong> către celălalt soţ<br />

2.2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor. Dreptul la<br />

informare<br />

2.2.2.1. Încheierea <strong>de</strong> acte juridice<br />

2.2.2.2. Depozitele bancare. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia<br />

<strong>din</strong>tre soţi<br />

2.2.2.3. Dreptul la informare<br />

Secţiunea 3 - Adaptarea regimului matrimonial în situaţia <strong>de</strong><br />

criză .............................................................................. 182<br />

3.1. Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

3.1.1. Noţiune<br />

3.1.2. Natura juridică<br />

3.1.3. Cauzele<br />

3.1.4. Câmpul <strong>de</strong> aplicare a reprezentării judiciare<br />

3.1.4.1. Puterile exercitate <strong>de</strong> soţul reprezentant<br />

3.1.4.2. Întin<strong>de</strong>rea reprezentării<br />

3.1.5. Efectele reprezentării<br />

3.1.6. Încetarea mandatului judiciar<br />

3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

3.2.1. Noţiune<br />

3.2.2. Natura măsurii<br />

3.2.3. Condiţiile măsurii<br />

3.2.4. Caracterele măsurii<br />

3.2.5. Sancţiunea<br />

6


CAPITOLUL 4<br />

Regimul comunităţii legale ................................................................. 192<br />

Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii prealabile .................................................. 192<br />

Secţiunea 2 - Caracterizare generală .................................................. 192<br />

2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii legale<br />

2.2. Trăsăturile regimului comunităţii legale<br />

2.2.1. Regim <strong>de</strong> comunitate parţială<br />

2.2.2. Regim legal, unic, obligatoriu şi imutabil<br />

Secţiunea 3 - Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui soţ ........ 195<br />

3.1. Precizări prealabile<br />

3.2. Bunurile comune ale soţilor<br />

3.2.1. Calificare. Criteriile generale <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminare a<br />

bunurilor comune<br />

3.3. Dovada bunurilor comune<br />

3.4. Bunurile proprii ale soţilor<br />

3.4.1. Precizări privind categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii<br />

3.4.2. Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii prevăzute<br />

<strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

3.4.3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui<br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

3.4.4. Natura juridică a salariului<br />

3.4.5. Dovada bunurilor proprii<br />

3.4.5.1. Importanţă. Reglementare<br />

3.5. Pasivul matrimonial<br />

3.5.1. Datoriile soţilor<br />

3.5.1.1. Conţinut<br />

3.5.1.2. Calificarea datoriilor soţiilor<br />

3.5.1.3. Categoriile <strong>de</strong> datorii comune potrivit<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

3.5.1.4. Datoriile comune ale soţilor potrivit<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

3.5.2. Regimul juridic al datoriilor soţilor<br />

3.5.2.1. Reguli specifice<br />

3.5.2.2. Regimul juridic al datoriilor personale<br />

3.5.2.3. Regimul juridic al datoriilor comune<br />

Secţiunea 4 - Funcţionarea regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri ............. 213<br />

7


4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind gestiunea<br />

bunurilor comune<br />

4.1.1. Noţiune<br />

4.1.2. Gestiunea comună (cogestiunea)<br />

4.1.3. Gestiunea paralelă (concurentă)<br />

4.1.4. Corecţii<br />

4.1.5. Gestiunea exclusivă<br />

4.1.6. Gestiunea separată<br />

4.2. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

4.2.1. Reglementare. Calificare<br />

4.2.2. Conţinutul principiului gestiunii comune<br />

4.2.3. Prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi<br />

4.2.3.1. Raţiunea reglementării<br />

4.2.3.2. Înţelesul prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit<br />

reciproc între soţi<br />

4.2.3.3. Forţa prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc<br />

4.2.4. Limitele mandatului tacit reciproc<br />

4.2.4.1. Clasificarea limitelor mandatului<br />

tacit reciproc<br />

4.2.4.2. Limite <strong>de</strong> fapt<br />

4.2.4.3. Limite convenţionale<br />

4.2.4.4. Limite legale<br />

4.2.4.5. Sancţiunea nerespectării limitelor<br />

mandatului tacit reciproc<br />

4.3. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor<br />

asupra bunurilor proprii) potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

4.4. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

4.4.1. Aspecte generale<br />

4.4.2. Sistemul gestiunii paralele<br />

4.4.2.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />

4.4.2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru actele<br />

care prejudiciază comunitatea<br />

4.4.3. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii)<br />

- excepţie <strong>de</strong> la sistemul gestiunii paralele<br />

4.4.3.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />

4.4.3.2. Modalităţile <strong>de</strong> exprimare a<br />

consimţământului<br />

4.4.3.3. Sancţiunea<br />

4.5. Gestiunea exclusivă potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

8


4.6. Gestiunea bunurilor proprii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

Secţiunea 5 - Împărţeala (partajul) bunurilor comune în timpul<br />

căsătoriei ....................................................................... 234<br />

5.1. Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />

potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

5.2. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />

potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

Secţiunea 6 - Dispoziţii speciale <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> privind<br />

drepturile soţilor în lumina legislaţiei societăţilor<br />

comerciale .................................................................... 237<br />

Secţiunea 7 - Încetarea şi lichidarea comunităţii ................................ 240<br />

7.1. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

7.1.1. Cauzele încetării regimului comunităţii legale<br />

7.1.2. Data încetării comunităţii <strong>de</strong> bunuri la divorţ<br />

7.1.3. Partajul bunurilor comune<br />

7.1.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> partaj<br />

7.1.3.2. Împărţirea bunurilor comune prin<br />

bună învoială<br />

7.1.3.3. Împărţirea bunurilor comune prin<br />

hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />

7.1.3.4. Efectele partajului<br />

7.2. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

7.2.1. Cazurile <strong>de</strong> încetare a regimului matrimonial<br />

7.2.2. Data încetării regimului comunităţii legale<br />

7.2.3. Lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

7.2.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> lichidare<br />

7.2.3.2. Lichidarea comunităţii. Efectele partajului<br />

CAPITOLUL 5<br />

Regimuri matrimoniale convenţionale .............................................. 254<br />

Secţiunea 1 - Regimul comunităţii convenţionale .............................. 254<br />

1.1. Preliminarii<br />

1.2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii<br />

1.2.1. Comunitatea extinsă<br />

1.2.2. Comunitatea restrânsă<br />

1.3. Clauze <strong>de</strong> modificare a gestiunii bunurilor<br />

1.4. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii<br />

9


1.4.1. Preliminarii<br />

1.4.2. Clauza <strong>de</strong> preciput<br />

1.4.3. Modalităţi privind lichidarea comunităţii<br />

convenţionale<br />

Secţiunea 2 - Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri ........................................ 265<br />

2.1. Succintă caracterizare<br />

2.2. Separaţia <strong>de</strong> bunuri potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

2.2.1. Temeiul juridic al separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />

2.2.2. Separaţia patrimoniilor<br />

2.2.2.1. Separaţia activului<br />

2.2.2.2. Separaţia pasivului<br />

2.2.2.3. Dovada bunurilor<br />

2.2.3. Gestiunea bunurilor<br />

2.2.4. Lichidarea regimului<br />

CAPITOLUL 6<br />

Modificarea regimului matrimonial ................................................... 276<br />

Secţiunea 1 - Consi<strong>de</strong>raţii generale .................................................... 276<br />

Secţiunea 2 - Modificarea regimului matrimonial potrivit<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> ............................................................ 276<br />

2.1. Delimitări conceptuale<br />

2.2. Modificarea convenţională a regimului matrimonial<br />

2.2.1. Reglementare<br />

2.2.2. Condiţii <strong>de</strong> fond<br />

2.2.2.1. Condiţii generale<br />

2.2.2.2. Condiţie specială<br />

2.2.2.3. Limitele modificării regimului matrimonial<br />

2.2.3. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />

2.2.3.1. Condiţii ad validitatem<br />

2.2.3.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi<br />

2.2.4. Efectele modificării convenţionale a regimului<br />

matrimonial<br />

2.3. Modificarea judiciară a regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

2.3.1. Condiţii<br />

2.3.2. Efectele modificării judiciare a comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

2.3.2.1. Efectele între soţi<br />

2.3.2.2. Efectele faţă <strong>de</strong> terţi<br />

10


TITLUL VII.<br />

DESFACEREA CĂSĂTORIEI ....................................................... 287<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii generale. Noţiunea <strong>de</strong> „<strong>de</strong>sfacere a căsătoriei”.<br />

Reglementare ..................................................................................... 287<br />

CAPITOLUL 2<br />

Cazurile <strong>de</strong> divorţ ............................................................................... 290<br />

Secţiunea 1 - Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară .............. 292<br />

Secţiunea 2 - Divorţul prin acordul soţilor pe care administrativă<br />

sau prin procedură notarială .......................................... 293<br />

Secţiunea 3 - Divorţul <strong>din</strong> culpă ......................................................... 296<br />

Secţiunea 4 - Divorţul după o separare în fapt ................................... 301<br />

Secţiunea 5 - Divorţul <strong>din</strong> cauza stării sănătăţii unui soţ ................... 301<br />

CAPITOLUL 3<br />

Efectele divorţului .............................................................................. 304<br />

Secţiunea 1 - Data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei .............................................. 304<br />

Secţiunea 2 - Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />

nepatrimoniale <strong>din</strong>tre soţi ............................................ 304<br />

Secţiunea 3 - Efectele divorţului asupra relaţiilor patrimoniale<br />

<strong>din</strong>tre foştii soţi ............................................................ 306<br />

3.1. Efecte cu privire la regimul matrimonial<br />

3.2. Dreptul la <strong>de</strong>spăgubiri<br />

3.3. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi<br />

3.4. Prestaţia compensatorie<br />

Secţiunea 4 - Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />

<strong>din</strong>tre părinţi şi copiii lor minori .................................. 316<br />

4.1. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei asupra relaţiilor personale<br />

<strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

4.1.1. Încre<strong>din</strong>ţarea copiilor<br />

4.2. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

4.2.1. Contribuţia părinţilor la cheltuielile <strong>de</strong> creştere,<br />

educare, învăţătură şi pregătire profesională a copilului<br />

4.2.2. Alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />

11


TITLUL VIII.<br />

FILIAŢIA .......................................................................................... 325<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii introductive. Noţiune ..................................................... 325<br />

CAPITOLUL 2<br />

Filiaţia ................................................................................................ 327<br />

Secţiunea 1 - Filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă .................................................... 327<br />

Secţiunea 2 - Stabilirea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tată. Prezumţia <strong>de</strong><br />

paternitate ...................................................................... 330<br />

2.1. Acţiunea în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />

2.2. Acţiunea în tăgada paternităţii<br />

2.3. Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie<br />

CAPITOLUL 3<br />

Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator ..................... 339<br />

Secţiunea 1 - Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii asistate<br />

medical ........................................................................ 340<br />

Secţiunea 2 - Confi<strong>de</strong>nţialitatea informaţiilor .................................... 341<br />

CAPITOLUL 4<br />

Situaţia legală a copilului .................................................................. 342<br />

TITLUL IX.<br />

ADOPŢIA ......................................................................................... 344<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiune. Reglementare ....................................................................... 344<br />

Secţiunea 1 - Principiile adopţiei ........................................................ 347<br />

1.1. Principiul interesului superior al copilului<br />

Secţiunea 2 - Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />

familial ......................................................................... 348<br />

Secţiunea 3 - Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se<br />

seama <strong>de</strong> originea sa etnică, culturală şi lingvistică .... 349<br />

12


CAPITOLUL 2<br />

Condiţii <strong>de</strong> fond ale adopţiei .............................................................. 350<br />

2.1. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatului<br />

2.2. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana sau familia adoptatoare<br />

2.3. Cerinţe legate <strong>de</strong> consimţământul altor persoane implicate în<br />

adopţie<br />

2.4. Impedimente la adopţie<br />

CAPITOLUL 3<br />

Efectele adopţiei ................................................................................. 361<br />

3.1. Relaţiile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale adoptatului<br />

3.2. Raporturile <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator<br />

3.2.1. Ocrotirea părintească a copilului adoptat<br />

3.2.2. Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

3.2.3. Vocaţia succesorală legală<br />

3.2.4. Cetăţenia adoptatului<br />

3.2.5. Numele şi prenumele adoptatului<br />

3.2.6. Dreptul la informare<br />

CAPITOLUL 4<br />

Încetarea adopţiei ............................................................................... 368<br />

4.1. Desfacerea adopţiei<br />

4.2. Nulitatea adopţiei<br />

4.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei<br />

4.4. Efectele încetării adopţiei<br />

TITLUL X.<br />

AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ ................................................ 372<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiune ............................................................................................... 372<br />

CAPITOLUL 2<br />

Drepturile şi îndatoririle părinţilor ................................................... 373<br />

CAPITOLUL 3<br />

Exercitarea autorităţii părinteşti ........................................................ 378<br />

13


CAPITOLUL 4<br />

Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti ................................. 379<br />

TITLUL XI.<br />

OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE ............................... 380<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere ................... 380<br />

Secţiunea 1 - Caracterele juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere ………………………………...………….. 380<br />

CAPITOLUL 2<br />

Persoanele între care există obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

şi or<strong>din</strong>ea în care se datorează ……………………………….……. 387<br />

CAPITOLUL 3<br />

Condiţiile obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere …………………...……..……… 393<br />

CAPITOLUL 4<br />

Stabilirea şi executarea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere ............................... 399<br />

4.1. Cuantumul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

4.2. Stingerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

4.3. Plata pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

14


TITLUL I<br />

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND<br />

REGLEMENTAREA FAMILIEI<br />

ÎN NOUL COD CIVIL<br />

CAPITOLUL 1<br />

Preliminarii<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (Legea 287/17 iulie 2009, publicată în<br />

M.Of. nr. 511 <strong>din</strong> 24 iulie 2009) reglementează relaţiile <strong>de</strong> familie<br />

în Cartea a II-a, intitulată „Despre familie” (art. 258-534) 1 ,<br />

marcând revenirea, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii legislative, la<br />

tradiţia încorporării reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie în <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>civil</strong>, soluţie pe care, iniţial, o consacra şi <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864.<br />

Pe cale <strong>de</strong> consecinţă, prin legea pentru punerea în aplicare a<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (în continuare N.C.civ.) se va realiza abrogarea<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />

Noua reglementare a relaţiilor <strong>de</strong> familie valorifică<br />

soluţiile şi propunerile „<strong>de</strong> lege ferenda” conturate în doctrină şi<br />

jurispru<strong>de</strong>nţă, având ca surse principale <strong>de</strong> inspiraţie <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong><br />

francez, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> <strong>din</strong> Quebec, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> elveţian. De<br />

asemenea, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> integrează principii şi reglementări care<br />

se regăsesc în prezent la nivelul unor reglementări speciale,<br />

precum cele <strong>din</strong> materia protecţiei drepturilor copilului.<br />

Cele mai spectaculoase modificări au fost aduse în<br />

materia regimurilor matrimoniale, prin reglementarea<br />

1 Art. 2664 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că acesta va intra în vigoare la data care va fi<br />

stabilită prin legea <strong>de</strong> punere în aplicare a acestuia. În termen <strong>de</strong> 12 luni <strong>de</strong> la<br />

data publicării <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare<br />

proiectul <strong>de</strong> lege pentru punerea în aplicare a <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>. Prin legea <strong>de</strong><br />

punere în aplicare, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> va fi abrogat.<br />

15


convenţiilor matrimoniale, a divorţului (prin posibilitatea conferită<br />

soţilor <strong>de</strong> a divorţa prin acordul lor pe cale administrativă sau<br />

notarială), a filiaţiei (prin modificarea regimului juridic al<br />

acţiunilor în filiaţie), a protecţiei copilului (printr-o nouă<br />

reglementare a autorităţii părinteşti).<br />

16


CAPITOLUL 2<br />

Dispoziţiile generale privind familia<br />

Titlul I <strong>din</strong> Cartea a II-a cuprin<strong>de</strong> dispoziţiile generale<br />

privind familia, care exprimă principiile generale care stau la baza<br />

reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie.<br />

În esenţă, aceste dispoziţii generale au <strong>de</strong>ja corespon<strong>de</strong>nt<br />

în reglementările existente, fie la nivel constituţional, fie la nivelul<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> ori al unor legi speciale, fie în cuprinsul unor<br />

convenţii internaţionale la care România este parte.<br />

Scopul urmărit <strong>de</strong> legiuitor a fost acela <strong>de</strong> a concentra în<br />

câteva texte principiile fundamentale aplicabile în materia<br />

reglementării relaţiilor <strong>de</strong> familie, care, în prezent se regăsesc<br />

dispersate şi <strong>de</strong> a ridica astfel structura <strong>de</strong> rezistenţă a întregii<br />

reglementări a <strong>familiei</strong>.<br />

Secţiunea 1. Fundamentele <strong>familiei</strong><br />

Astfel, potrivit art. 258, „(1) Familia se întemeiază pe<br />

căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum<br />

şi pe <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea părinţilor <strong>de</strong> a asigura creşterea şi<br />

educarea copiilor lor.<br />

(2) Familia are <strong>dreptul</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii şi a<br />

statului.<br />

(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi<br />

sociale, încheierea căsătoriei, precum şi <strong>de</strong>zvoltarea şi<br />

consolidarea <strong>familiei</strong>.<br />

(4) În sensul prezentului <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin soţi se înţelege<br />

bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie.”<br />

Alin. (1) al acestui text preia practic principiul consacrat<br />

prin art. 48 alin. (1) <strong>din</strong> Constituţie şi reflectă fundamentul<br />

relaţiilor <strong>de</strong> familie care se întemeiază, în principal, pe căsătorie.<br />

17


Alin. (2) exprimă, în concordanţă cu documentele<br />

internaţionale la care România este parte 2 , expres rolul <strong>familiei</strong><br />

ca instituţie socială fundamentală a societăţii, precum şi protecţia<br />

specială <strong>de</strong> care beneficiază <strong>din</strong> partea statului.<br />

S-ar putea consi<strong>de</strong>ra că textul are corespon<strong>de</strong>nt în<br />

preve<strong>de</strong>rile art. 1 alin. (1) <strong>din</strong> C.fam., potrivit cărora “statul<br />

ocroteşte căsătoria şi familia; el sprijină, prin măsuri economice şi<br />

sociale, <strong>de</strong>zvoltarea şi consolidarea <strong>familiei</strong>”.<br />

Textul <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine însă o nuanţă: consacră<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>familiei</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii sau a statului. În<br />

mod corespunzător, alin. (3) <strong>de</strong>zvoltă obligaţia statului <strong>de</strong> a<br />

sprijini familia.<br />

În sfârşit, alin. (4) <strong>de</strong>fineşte noţiunea <strong>de</strong> soţi, aşezând la<br />

baza căsătoriei, ca şi condiţie esenţială, diferenţa <strong>de</strong> sex.<br />

Secţiunea 2. Principiile căsătoriei<br />

Art. 259 sintetizează principiile instituţiei căsătoriei,<br />

având corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 48 alin. (2) <strong>din</strong> Constituţie.<br />

Este <strong>de</strong> remarcat faptul că alin. (1) cuprin<strong>de</strong> o <strong>de</strong>finiţie<br />

legală a căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un<br />

bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii.<br />

În esenţă, aceasta nu diferă faţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>finiţiile date în<br />

literatura juridică, în condiţiile în care <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu conţinea<br />

o asemenea <strong>de</strong>finiţie.<br />

2<br />

Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată şi proclamată <strong>de</strong><br />

Adunarea Generală a O.N.U., prin Rezoluţia nr. 217A (III) <strong>din</strong> 10 <strong>de</strong>cembrie<br />

1948 (art.16), Pactul internaţional cu privire la drepturile <strong>civil</strong>e şi politice,<br />

adoptat <strong>de</strong> Adunarea Generală a O.N.U., prin Rezoluţia 2.200 A (XXI) <strong>din</strong> 16<br />

<strong>de</strong>cembrie 1966 (art.23) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile<br />

economice, sociale şi culturale (art.10), ratificate <strong>de</strong> România prin Decretul nr.<br />

212/1974, Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg, la 3 mai<br />

1996, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 74/1999 - (art.16) proclamă că<br />

familia este “elementul fundamental al societăţii” sau “celula fundamentală” a<br />

societăţii şi are <strong>dreptul</strong> la ocrotire <strong>din</strong> partea societăţii şi a statului.<br />

18


Se remarcă <strong>din</strong> nou intenţia legiuitorului <strong>de</strong> a insista<br />

asupra faptului că este vorba doar <strong>de</strong> o uniune între bărbat şi<br />

femeie.<br />

Alin. (2) al art. 259 consacră faptul că „Bărbatul şi femeia<br />

au <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se căsători în scopul <strong>de</strong> a întemeia o familie”.<br />

Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile art. 12 <strong>din</strong> Convenţia<br />

europeană a drepturilor omului (CEDO), potrivit căruia începând<br />

cu vârsta stabilită <strong>de</strong> lege, bărbatul şi femeia au <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se<br />

căsători şi <strong>de</strong> a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce<br />

reglementează exercitarea acestui drept.<br />

Există însă şi <strong>de</strong> această dată o <strong>de</strong>osebire între cele două<br />

texte. Astfel, art. 12 <strong>din</strong> CEDO consacră nu un singur drept, ci<br />

două, respectiv <strong>dreptul</strong> la căsătorie şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o<br />

familie; chiar dacă cele două drepturi sunt strâns legate, totuşi nu<br />

sunt condiţionate unul <strong>de</strong> celălalt.<br />

Astfel, este posibil ca „familia” să fie întemeiată pe baza<br />

unor legături <strong>de</strong> fapt, în lipsa încheierii unei căsătorii, dar<br />

aducând pe lume copii în cadrul acestei convieţuiri în fapt. De<br />

asemenea, întemeierea unei familii se poate realiza şi prin<br />

adoptarea unui copil <strong>de</strong> către o persoană necăsătorită.<br />

Prin urmare, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o familie nu este<br />

condiţionat <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la căsătorie, ci – mai curând – <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong><br />

<strong>de</strong> a avea copii, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> a procrea, precum şi <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />

adopta copii.<br />

Reciproca este însă valabilă: întrucât prin căsătorie se<br />

întemeiază întot<strong>de</strong>auna o familie, chiar dacă soţii nu procreează<br />

sau nu adoptă un copil, rezultă că <strong>dreptul</strong> la căsătorie implică<br />

întot<strong>de</strong>auna <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a întemeia o familie.<br />

În schimb, alin. (2) al art. 259 consacră doar <strong>dreptul</strong><br />

fundamental <strong>de</strong> a încheia o căsătorie „în scopul” întemeierii unei<br />

<strong>familiei</strong>. Aşadar, întemeierea unei familii constituie cauza<br />

<strong>de</strong>terminantă a căsătoriei.<br />

Alin. (3) preve<strong>de</strong> caracterul laic al căsătoriei şi are<br />

corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza a II-a <strong>din</strong><br />

19


Constituţie, în sensul că „Celebrarea religioasă a căsătoriei poate<br />

fi făcută numai după încheierea căsătoriei <strong>civil</strong>e.”<br />

Alin. (4)-(6) fac distincţie între <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei,<br />

atunci când este afectată <strong>de</strong> o cauză <strong>de</strong> nulitate, încetarea (prin<br />

<strong>de</strong>cesul sau <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a morţii unuia <strong>din</strong>tre soţi) şi<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ.<br />

Secţiunea 3. Egalitatea în drepturi a copiilor<br />

Potrivit art. 260, „Copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei sunt egali în<br />

faţa legii cu cei <strong>din</strong> căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi.”<br />

Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile art. 48 alin. (3) <strong>din</strong><br />

Constituţie, potrivit cărora „copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei sunt egali în<br />

faţa legii cu cei <strong>din</strong> căsătorie.” Tot astfel, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> a<br />

consacrat principiul conform căruia „Copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />

a cărui filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească are, faţă <strong>de</strong> părinte şi ru<strong>de</strong>le acestuia, aceeaşi<br />

situaţie ca şi situaţia legală a unui copil <strong>din</strong> căsătorie”. De<br />

asemenea, România este parte la Convenţia europeană asupra<br />

statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, adoptată la<br />

Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi ratificată prin Legea nr.<br />

101/1992.<br />

Art. 260 <strong>din</strong> N.C.civ. aduce, însă, un element suplimentar<br />

faţă <strong>de</strong> aceste reglementări anterioare, pentru că se referă expres şi<br />

la copiii adoptaţi pe care îi asimilează copiilor fireşti <strong>din</strong> punctul<br />

<strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al statutului lor legal.<br />

Secţiunea 4. Îndatoririle părinţilor.<br />

Raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

Potrivit art. 261, „Părinţii sunt cei care au, în primul rând,<br />

îndatorirea <strong>de</strong> creştere şi educare a copiilor lor minori.”<br />

Textul are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile Convenţiei ONU cu<br />

privire la drepturile copilului, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea<br />

nr. 18/1990, care instituie primordialitatea responsabilităţii<br />

20


părinteşti şi se regăseşte <strong>de</strong>opotrivă în art. 5 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,<br />

potrivit căruia „Răspun<strong>de</strong>rea pentru creşterea şi asigurarea<br />

<strong>de</strong>zvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având<br />

obligaţia <strong>de</strong> a-şi exercita drepturile şi <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţiile<br />

faţă <strong>de</strong> copil ţinând seama cu prioritate <strong>de</strong> interesul superior al<br />

acestuia.”<br />

Secţiunea 5. Relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

În continuarea art. 261, conform art. 262, „(1) Copilul nu<br />

poate fi separat <strong>de</strong> părinţii săi fără încuviinţarea acestora, cu<br />

excepţia cazurilor prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

(2) Copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la<br />

unul <strong>din</strong>tre ei are <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu aceştia.<br />

Exerciţiul acestui drept nu poate fi limitat <strong>de</strong>cât în condiţiile<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege, pentru motive temeinice, luând în consi<strong>de</strong>rare<br />

interesul superior al copilului.”<br />

Şi acest text îşi are practic izvorul în preve<strong>de</strong>rile<br />

Convenţiei ONU cu privire la drepturile copiilor şi în dispoziţiile<br />

corespunzătoare ale art. 16 <strong>din</strong> Legea nr. 272/2004 privind<br />

protecţia şi promovarea drepturilor copilului.<br />

Secţiunea 6. Principiul interesului superior al copilului<br />

Art. 263 enunţă principiul fundamental care stă la baza<br />

tuturor măsurilor privitoare la copii, respectiv respectarea<br />

interesului superior al copilului.<br />

Astfel, potrivit art. 263 „(1) Orice măsură privitoare la<br />

copil, indiferent <strong>de</strong> autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea<br />

interesului superior al copilului.<br />

(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii,<br />

autorităţile competente sunt datoare să <strong>de</strong>a toate îndrumările<br />

necesare pentru ca părţile să recurgă la meto<strong>de</strong>le <strong>de</strong> soluţionare a<br />

conflictelor pe cale amiabilă.<br />

21


(3) Procedurile referitoare la relaţiile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

trebuie să garanteze că dorinţele şi interesele părinţilor referitoare<br />

la copii pot fi aduse la cunoştinţa autorităţilor şi că acestea ţin cont<br />

<strong>de</strong> ele în hotărârile pe care le iau.<br />

(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se <strong>de</strong>sfăşoare<br />

într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului şi<br />

relaţiile <strong>de</strong> familie să nu fie afectate.<br />

(5) În sensul preve<strong>de</strong>rilor legale privind protecţia<br />

copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta<br />

<strong>de</strong> 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu,<br />

potrivit legii.”<br />

Principiul ocrotirii intereselor copilului a fost consacrat şi<br />

<strong>de</strong> art. 48 alin. (3) şi art. 49 <strong>din</strong> Constituţie, el existând şi în art. 1<br />

alin. (2) C.fam.<br />

Şi acest text are corespon<strong>de</strong>nt în reglementarea anterioară<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, respectiv în preve<strong>de</strong>rile art. 24 ale Legii nr.<br />

272/2004, care au transpus principiile cuprinse în Convenţia ONU<br />

cu privire la drepturile copilului.<br />

Definiţia noţiunii <strong>de</strong> copil cuprinsă în alin. (5) al art. 263<br />

este i<strong>de</strong>ntică <strong>de</strong>finiţiei cuprinse în art. 4 lit. a) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

272/2004.<br />

Secţiunea 7. Ascultarea copilului<br />

Art. 264 <strong>din</strong> N.C.civ. ridică la rangul <strong>de</strong> principiu<br />

ascultarea minorului în procedurile administrative şi judiciare.<br />

Astfel, textul stabileşte că: „(1) În procedurile<br />

administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului<br />

care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea,<br />

poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani, dacă<br />

autoritatea competentă consi<strong>de</strong>ră că acest lucru este necesar<br />

pentru soluţionarea cauzei.<br />

(2) Dreptul <strong>de</strong> a fi ascultat presupune posibilitatea<br />

copilului <strong>de</strong> a cere şi a primi orice informaţie, potrivit cu vârsta sa,<br />

<strong>de</strong> a-şi exprima opinia şi <strong>de</strong> a fi informat asupra consecinţelor pe<br />

22


care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum şi asupra<br />

consecinţelor oricărei <strong>de</strong>cizii care îl priveşte.<br />

(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit<br />

preve<strong>de</strong>rilor alin. (1) şi (2). Respingerea cererii <strong>de</strong> către<br />

autoritatea competentă trebuie motivată.<br />

(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în consi<strong>de</strong>rare în<br />

raport cu vârsta şi cu gradul său <strong>de</strong> maturitate.<br />

(5) Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau<br />

prezenţa copilului, în procedurile care îl privesc, precum şi<br />

preve<strong>de</strong>rile referitoare la <strong>de</strong>semnarea <strong>de</strong> către instanţă a unui<br />

reprezentant în caz <strong>de</strong> conflict <strong>de</strong> interese rămân aplicabile.”<br />

Textul are corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 24 <strong>din</strong> Legea<br />

nr. 272/2004.<br />

Secţiunea 8. Instanţa <strong>de</strong> tutelă<br />

Art. 265 instituie instanţa <strong>de</strong> tutelă ca şi instanţă<br />

specializată în materia cauzelor <strong>de</strong> familie. Astfel, toate măsurile<br />

date prin Cartea a II-a – „Familia” în competenţa instanţei<br />

ju<strong>de</strong>cătoreşti, precum şi toate litigiile privind aplicarea<br />

dispoziţiilor prezentei cărţi sunt <strong>de</strong> competenţa instanţei <strong>de</strong> tutelă<br />

prevăzute la art. 107.<br />

Potrivit art. 107, procedurile <strong>din</strong> cod privind ocrotirea<br />

persoanei prin tutelă şi curatelă sunt <strong>de</strong> competenţa instanţei <strong>de</strong><br />

tutelă şi familie stabilite potrivit legii, <strong>de</strong>numită în continuare<br />

instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />

Aşadar, în tot ceea ce priveşte ocrotirea persoanei fizice,<br />

precum şi relaţiile <strong>de</strong> familie, fie nepatrimoniale, fie patrimoniale,<br />

competenţa va aparţine instanţei <strong>de</strong> tutelă şi <strong>de</strong> familie, <strong>de</strong>numită<br />

generic instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />

În aplicarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin legea pentru<br />

organizarea ju<strong>de</strong>cătorească se vor stabili regulile privind<br />

alcătuirea şi funcţionarea instanţei <strong>de</strong> tutelă, ca şi instanţă<br />

specializată.<br />

23


TITLUL II<br />

LOGODNA<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noutatea reglementării. Natură juridică<br />

Logodna nu reprezintă altceva <strong>de</strong>cât o promisiune<br />

reciprocă <strong>de</strong> căsătorie, făcută – <strong>de</strong> regulă – într-un cadru festiv.<br />

Logodna nu poate fi calificată ca un antecontract, pentru că nu<br />

este <strong>de</strong> conceput existenţa unei obligaţii <strong>de</strong> a încheia o căsătorie.<br />

Altfel spus, libertatea <strong>de</strong> a se căsători, prin componenta ei -<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a nu se căsători – face imposibilă o asemenea obligaţie<br />

juridică.<br />

Vechile noastre legiuiri, <strong>Cod</strong>urile Calimach, Caragea şi<br />

Donici au reglementat logodna ca un contract (antecontract) care<br />

obliga la încheierea căsătoriei. Ulterior, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> (după<br />

mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez) şi apoi <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> n-au mai<br />

reglementat logodna, <strong>din</strong> dorinţa <strong>de</strong> a da libertăţii matrimoniale<br />

<strong>de</strong>plină consistenţă. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră Capitolul I al<br />

Titlului II „Căsătoria” <strong>din</strong> Cartea a II-a logodnei, pe care o<br />

reglementează ca o situaţie juridică premergătoare căsătoriei.<br />

Este <strong>de</strong> remarcat faptul că logodna este expres prevăzută<br />

în unele legislaţii, precum <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> german 3 şi <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong><br />

elveţian. 4<br />

3 <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> german <strong>din</strong> 1900 (art. 1297-1302) dispune că, în baza logodnei, nu<br />

se poate formula o acţiune pentru a obliga la încheierea căsătoriei, însă<br />

<strong>de</strong>zicerea nejustificată <strong>de</strong> logodnă dă <strong>dreptul</strong> fiecărui logodnic la restituirea<br />

cadourilor ce şi le-au făcut în temeiul logodnei şi la repararea prejudiciilor<br />

cauzate prin <strong>de</strong>zicere.<br />

4 <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> elveţian (art. 90-93) preve<strong>de</strong> expres că logodna nu obligă la<br />

încheierea căsătoriei, dar în caz <strong>de</strong> rupere a logodnei, foştii logodnici au <strong>dreptul</strong><br />

la restituirea cadourilor, în natură sau în echivalent potrivit regulilor prevăzute<br />

pentru îmbogăţirea fără justă cauză. De asemenea, logodnicul care a făcut, cu<br />

bună-cre<strong>din</strong>ţă, cheltuieli în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei sau riscă să sufere o<br />

24


Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sociologic, logodna<br />

reprezintă o perioadă preparatorie, în ve<strong>de</strong>rea viitoarei căsătorii.<br />

În practică, promisiunile <strong>de</strong> căsătorie sunt a<strong>de</strong>seori dublate <strong>de</strong><br />

convieţuirea viitorilor soţi, un fel <strong>de</strong> „pre-mariaj” sau „căsătorie<br />

<strong>de</strong> probă”. Deşi, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic, simplele promisiuni<br />

<strong>de</strong> căsătorie sunt suficiente pentru a ridica probleme <strong>de</strong> calificare<br />

juridică şi responsabilitate, nu există un contencios relevant în<br />

această materie, astfel încât, <strong>de</strong> regulă, eventualele litigii se<br />

plasează mai ales pe planul raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre<br />

concubini şi al stabilirii paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei, în cazul<br />

în care au rezultat copii.<br />

Natura juridică a logodnei este controversată în<br />

doctrină.<br />

Astfel, s-a consi<strong>de</strong>rat că logodna nu este un contract, ci un<br />

simplu fapt juridic care poate să producă cel mult efecte<br />

extrinseci căsătoriei, în special în cazul ruperii unilaterale şi<br />

abuzive. Aceasta este teza cea mai răspândită.<br />

Există însă şi opinii care împărtăşesc teza contractualistă a<br />

logodnei, consi<strong>de</strong>rându-se că este contrar realităţii psihologice şi<br />

sociale să se nege aspectul său contractual. Dar acest contract nu<br />

are conţinutul unui antecontract <strong>de</strong> căsătorie, astfel încât părţile nu<br />

s-ar obliga să încheie căsătoria (obligaţie <strong>de</strong> rezultat), ci s-ar<br />

obliga doar să încerce în mod loial să stabilească o asemenea<br />

relaţie <strong>de</strong> natură să conducă la încheierea căsătoriei (obligaţie <strong>de</strong><br />

mijloace). Libertatea matrimonială nu ar fi atinsă, <strong>de</strong>oarece<br />

oricare <strong>din</strong>tre părţi poate <strong>de</strong>nunţa unilateral „contractul” oricând,<br />

răspun<strong>de</strong>rea sa neputând fi antrenată <strong>de</strong>cât în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>nunţare<br />

abuzivă. Astfel înţeles, „contractul” <strong>de</strong> logodnă conduce la<br />

aceleaşi consecinţe practice ca şi calificarea logodnei ca un simplu<br />

fapt juridic.<br />

Deşi <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu califică expres logodna ca fiind<br />

un contract, <strong>din</strong> ansamblul reglementării s-ar putea <strong>de</strong>sprin<strong>de</strong><br />

această concluzie. Astfel, art. 266 <strong>de</strong>fineşte expres logodna ca<br />

pier<strong>de</strong>re prin ruperea logodnei, are <strong>dreptul</strong> la <strong>de</strong>spăgubiri, în mod echitabil,<br />

potrivit circumstanţelor.<br />

25


fiind „promisiunea reciprocă <strong>de</strong> a încheia căsătoria”. Textul se<br />

referă expres la „încheierea logodnei”, respectiv la condiţiile <strong>de</strong><br />

fond şi formalităţile logodnei.<br />

26


CAPITOLUL 2<br />

Încheierea logodnei. Efecte<br />

Potrivit art. 266 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>:<br />

„(1) Logodna este promisiunea reciprocă <strong>de</strong> a încheia<br />

căsătoria.<br />

(2) Dispoziţiile privind condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea<br />

căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepţia<br />

avizului medical şi a autorizării organului administrativ<br />

competent.<br />

(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi<br />

şi poate fi dovedită cu orice mijloc <strong>de</strong> probă.<br />

(4) Încheierea căsătoriei nu este condiţionată <strong>de</strong> încheierea<br />

logodnei.<br />

(5) Logodna se poate încheia doar între bărbat şi femeie.”<br />

Din cuprinsul acestui text rezultă că, în ceea ce priveşte<br />

încheierea logodnei, condiţiile <strong>de</strong> fond sunt următoarele :<br />

a) diferenţa <strong>de</strong> sex (ca şi în cazul căsătoriei);<br />

b) în<strong>de</strong>plinirea celorlalte condiţii <strong>de</strong> fond cerute la<br />

încheierea căsătoriei. În cazul minorilor nu se cere însă<br />

avizul medical şi încuviinţarea instanţei tutelare; 5<br />

c) nu se impun formalităţi speciale pentru celebrarea<br />

logodnei. Dovada se poate face cu orice mijloc <strong>de</strong><br />

probă.<br />

În ceea ce priveşte efectele logodnei, potrivit alin. (3) al<br />

art. 266, căsătoria nu este condiţionată <strong>de</strong> încheierea logodnei, a<br />

cărei încheiere constituie, aşadar, doar o facultate pentru viitorii<br />

soţi.<br />

De asemenea, potrivit art. 267 alin. (1) logodna nu obligă<br />

la încheierea căsătoriei, în sensul că logodnicul care rupe<br />

logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. Se conservă<br />

astfel libertatea oricăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi <strong>de</strong> a se căsători sau<br />

nu.<br />

5<br />

Dintr-o eroare, textul se referă la autorizarea organului administrativ<br />

competent.<br />

27


Secţiunea 1. Condiţii<br />

CAPITOLUL 3<br />

Ruperea logodnei<br />

Oricare <strong>din</strong>tre logodnici poate rupe logodna, ceea ce<br />

echivalează cu o <strong>de</strong>nunţare unilaterală a logodnei.<br />

Potrivit alin. (3) al art. 267, ruperea logodnei nu este<br />

supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc <strong>de</strong><br />

probă.<br />

De asemenea, ca şi o garanţie a libertăţii matrimoniale,<br />

potrivit alin. (2) al art. 267, clauza penală stipulată pentru<br />

ruperea logodnei este consi<strong>de</strong>rată nescrisă.<br />

Secţiunea 2. Efecte. Restituirea darurilor.<br />

Răspun<strong>de</strong>re. Prescripţie<br />

Faptul că logodna poate fi oricând <strong>de</strong>nunţată (ruptă) în<br />

mod unilateral nu înseamnă că nu se pot produce şi anumite<br />

consecinţe juridice.<br />

Art. 268 şi art. 269 reglementează două asemenea efecte.<br />

2.1. Restituirea darurilor<br />

Potrivit art. 268, “(1) În cazul ruperii logodnei, sunt<br />

supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în<br />

consi<strong>de</strong>rarea logodnei sau, pe durata acesteia, în ve<strong>de</strong>rea<br />

căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.<br />

(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai<br />

este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.<br />

(3) Obligaţia <strong>de</strong> restituire nu există dacă logodna a încetat<br />

prin moartea unuia <strong>din</strong>tre logodnici.”<br />

28


Soluţiile sunt fireşti. Darurile manuale, făcute pentru a<br />

respecta un obicei social şi care au o valoare modică în raport cu<br />

nivelul <strong>de</strong> trai al donatorului nu se restituie.<br />

Cadourile cu valoare mare, făcute în consi<strong>de</strong>rarea<br />

căsătoriei proiectate sunt supuse restituirii. Cu toate acestea, dacă<br />

ruperea logodnei a fost abuzivă, ele pot fi păstrate cu titlu<br />

compensatoriu, în contul <strong>de</strong>spăgubirilor care s-ar cuveni părţii<br />

obligate la restituire.<br />

În doctrina franceză, în ceea ce priveşte bijuteriile <strong>de</strong><br />

familie, s-a consi<strong>de</strong>rat că acestea au un regim special: ele nu au<br />

fost remise cu titlul <strong>de</strong> donaţie (daruri manuale), ci cu titlul <strong>de</strong><br />

împrumut <strong>de</strong> folosinţă şi <strong>de</strong>ci trebuie restituite pentru a fi<br />

menţinute în familia respectivă.<br />

2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru ruperea logodnei<br />

De lege lata, chiar şi în lipsa unei reglementări exprese, în<br />

jurispru<strong>de</strong>nţa veche, anterioară anului 1948, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864, s-a consi<strong>de</strong>rat că temeiul îl constituie regulile<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun în materia răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale – art.<br />

998-999 C.Civ.<br />

Soluţia ar fi aceeaşi şi dacă se împărtăşeşte teoria<br />

contractualistă asupra logodnei, răspun<strong>de</strong>rea nefiind contractuală,<br />

ci tot <strong>de</strong>lictuală, dacă se constată că <strong>de</strong>nunţarea - ca manifestare<br />

unilaterală <strong>de</strong> voinţă - a fost abuzivă. Temeiul răspun<strong>de</strong>rii nu este<br />

<strong>de</strong>ci actul logodnei, ci ruperea abuzivă, nejustificată a logodnei.<br />

În general, ceea ce se sancţionează este modalitatea în<br />

care s-a produs ruperea unilaterală a logodnei (intempestivă,<br />

brutală, incorectă, injurioasă).<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres răspun<strong>de</strong>rea<br />

pentru ruperea logodnei în art. 269, astfel:<br />

“(1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi<br />

obligată la <strong>de</strong>spăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate<br />

29


în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu<br />

împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.<br />

(2) Partea care, în mod culpabil, l-a <strong>de</strong>terminat pe celălalt<br />

să rupă logodna poate fi obligată la <strong>de</strong>spăgubiri în condiţiile alin.<br />

(1).”<br />

Reclamantul trebuie să dove<strong>de</strong>ască, aşadar, caracterul<br />

abuziv al ruperii logodnei, culpa logodnicului pârât, precum şi<br />

prejudiciul cauzat.<br />

Referitor la prejudiciu, întrucât textul nu distinge, poate fi<br />

reparat sub forma <strong>de</strong>spăgubirilor atât prejudiciul material, cât şi<br />

cel moral.<br />

În sfârşit, potrivit art. 270 <strong>din</strong> N.C.civ., <strong>dreptul</strong> la acţiune,<br />

atât pentru restituirea darurilor, cât şi în cazul răspun<strong>de</strong>rii pentru<br />

ruperea logodnei se prescrie în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la ruperea<br />

logodnei.<br />

30


TITLUL III<br />

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI<br />

CAPITOLUL 1<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond pentru încheierea căsătoriei<br />

Secţiunea 1. Raţiunea reglementării. Clasificare<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond, astfel cum sunt reglementate <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong>, sunt menite să asigure că încheierea căsătoriei se face în<br />

scopul întemeierii unei familii trainice şi sănătoase, <strong>de</strong> către<br />

persoanele care au aptitu<strong>din</strong>ea fizică sau morală <strong>de</strong> a întemeia o<br />

familie; aceste condiţii au, <strong>de</strong> asemenea, menirea <strong>de</strong> a asigura<br />

exprimarea unui consimţământ liber şi conştient al viitorilor soţi.<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond se clasifică în: condiţii <strong>de</strong> fond pozitive<br />

şi condiţii <strong>de</strong> fond negative sau impedimente la căsătorie.<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond pozitive trebuie să existe pentru a se<br />

încheia căsătoria.<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond negative (impedimentele la căsătorie)<br />

sunt împrejurări <strong>de</strong> fapt sau <strong>de</strong> drept care împiedică încheierea<br />

căsătoriei. Ele se invocă <strong>de</strong> terţele persoane împotriva celor care<br />

doresc să se căsătorească, pe calea opoziţiei la căsătorie, sau <strong>de</strong><br />

către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin întocmirea unui proces-verbal<br />

care constată existenţa impedimentului.<br />

31


Secţiunea 2. Condiţii <strong>de</strong> fond pozitive<br />

2.1. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond<br />

pozitive ale căsătoriei<br />

Condiţii <strong>de</strong> fond<br />

pozitive<br />

Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />

Vârsta matrimonială<br />

Comunicarea<br />

reciprocă a stării<br />

sănătăţii<br />

Consimţământul<br />

Reglementarea<br />

<strong>din</strong> C.fam<br />

Nu există<br />

Art. 4 alin.(1),<br />

astfel cum a<br />

fost modificat<br />

prin Legea nr.<br />

288/2007.<br />

Reglementarea<br />

<strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Art. 259 alin.<br />

(1) şi (2);<br />

Art. 271;<br />

Art. 277<br />

Art. 272<br />

coroborat cu<br />

art. 398<br />

Art. 10 Art. 278<br />

Art. 1 alin. (3);<br />

Art. 16<br />

Art. 21<br />

Art. 271;<br />

Art. 298<br />

Constatări<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

preve<strong>de</strong> expres<br />

această condiţie<br />

<strong>de</strong> fond<br />

În esenţă,<br />

reglementarea este<br />

asemănătoare<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />

mai preve<strong>de</strong><br />

comunicarea<br />

reciprocă a stării<br />

sănătăţii printre<br />

condiţiile <strong>de</strong> fond,<br />

ci printre<br />

formalităţile<br />

pentru încheierea<br />

căsătoriei.<br />

În esenţă,<br />

reglementarea este<br />

asemănătoare.<br />

2.2. Analiza condiţiilor <strong>de</strong> fond pozitive<br />

2.2.1. Diferenţa <strong>de</strong> sex<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, această condiţie era atât <strong>de</strong><br />

evi<strong>de</strong>ntă, încât legea nu a mai prevăzut-o expres. Ea se <strong>de</strong>ducea<br />

<strong>din</strong> ansamblul reglementării căsătoriei, ca şi <strong>din</strong> unele texte <strong>din</strong><br />

C.fam. (art. 1 alin. (4): „În relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi în<br />

exerciţiul drepturilor faţă <strong>de</strong> copii, bărbatul şi femeia au drepturi<br />

32


egale.”; art. 25: „Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale<br />

în căsătorie.” – subl. ns.).<br />

În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, căsătoria poate fi încheiată<br />

numai între un bărbat şi o femeie [art. 259 alin. (1) şi (2)],<br />

precum şi art. 271 fac expres referire la bărbat şi femeie.<br />

Mai mult, art. 277 preve<strong>de</strong> expres interzicerea sau<br />

echivalarea unor forme <strong>de</strong> convieţuire cu căsătoria 6 , după cum<br />

urmează:<br />

„(1) Este interzisă căsătoria <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex.<br />

(2) Căsătoriile <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex încheiate sau<br />

contractate în străinătate fie <strong>de</strong> cetăţeni români, fie <strong>de</strong> cetăţeni<br />

străini nu sunt recunoscute în România.<br />

(3) Parteneriatele <strong>civil</strong>e <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> sex opus sau <strong>de</strong><br />

acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie <strong>de</strong> cetăţeni<br />

români, fie <strong>de</strong> cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.<br />

(4) Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul<br />

României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi<br />

Spaţiului Economic European rămân aplicabile. 7 ”<br />

Sexul, respectiv diferenţa <strong>de</strong> sex a viitorilor soţi, se<br />

dove<strong>de</strong>şte cu certificatul <strong>de</strong> naştere eliberat pe baza actului <strong>de</strong><br />

naştere.<br />

6 Pentru <strong>de</strong>zvoltări privind uniunile <strong>din</strong>tre persoane <strong>de</strong> acelaşi sex, a se ve<strong>de</strong>a<br />

M.Avram, C.Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Hamangiu, 2010, p. 4-8.<br />

7 Potrivit OUG 30/2006, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei <strong>de</strong><br />

Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul<br />

României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului<br />

Economic European, aprobată prin Legea nr. 500/2006, „persoanele aflate în<br />

întreţinere, precum şi partenerul beneficiază <strong>de</strong> drepturile membrilor <strong>de</strong><br />

familie ai cetăţeanului Uniunii Europene privind intrarea şi rezi<strong>de</strong>nţa pe<br />

teritoriul României, în condiţiile stabilite <strong>de</strong> această ordonanţă <strong>de</strong> urgenţă” (art.<br />

3). De asemenea, potrivit art. 2, prin „partener” se înţelege „persoana care<br />

convieţuieşte cu cetăţeanul Uniunii Europene, dacă parteneriatul este<br />

înregistrat conform legii <strong>din</strong> statul membru <strong>de</strong> origine ori <strong>de</strong> provenienţă sau,<br />

în cazul în care parteneriatul nu este înregistrat, relaţia <strong>de</strong> convieţuire poate fi<br />

dovedită”.<br />

33


Practic, această condiţie <strong>de</strong> fond interesează în cazul unor<br />

malformaţii genitale grave care constituie o lipsă <strong>de</strong> diferenţiere<br />

sexuală 8 , precum şi în cazul transsexualismului.<br />

În cazul transsexualismului şi al schimbării sexului prin<br />

intervenţie medicală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 <strong>din</strong> Legea<br />

nr. 119/1996, care preve<strong>de</strong> că în actele <strong>de</strong> naştere şi, atunci când<br />

este cazul, în cele <strong>de</strong> căsătorie sau <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces se înscriu menţiuni cu<br />

privire la modificările intervenite în starea <strong>civil</strong>ă a persoanei,<br />

inclusiv în situaţia schimbării sexului, după rămânerea <strong>de</strong>finitivă<br />

şi irevocabilă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti. În aceste condiţii, persoana<br />

care şi-a schimbat sexul prin intervenţie medicală se poate<br />

căsători cu o persoană care are sexul său <strong>de</strong> origine, neexistând<br />

nici o interdicţie în acest sens. Ar trebui să se reţină însă obligaţia<br />

<strong>de</strong> comunicare a acestei împrejurări viitorului soţ, în lipsă,<br />

căsătoria fiind anulabilă pentru dol 9 .<br />

8 În practica ju<strong>de</strong>cătorească s-a <strong>de</strong>cis că hermafroditismul constituie o asemenea<br />

anomalie genitală care atrage nulitatea absolută a căsătoriei.<br />

9<br />

Cu privire la constituţionalitatea art. 44 lit. j) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, a se<br />

ve<strong>de</strong>a Decizia Curţii Constituţionale nr. 530/2008 <strong>din</strong> 13/05/2008, referitoare<br />

la respingerea excepţiei <strong>de</strong> neconstituţionalitate a preve<strong>de</strong>rilor art. 44 lit. i) <strong>din</strong><br />

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă şi ale art. 4 alin. (2) lit. l)<br />

<strong>din</strong> Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale<br />

administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în M.Of. nr. 526 <strong>din</strong><br />

11/07/2008). De asemenea, cu privire la jurispru<strong>de</strong>nţa CEDO în materia<br />

căsătoriei transsexualilor care au suferit intervenţii <strong>de</strong> schimbare a sexului, a se<br />

ve<strong>de</strong>a CEDH, 11 iulie 2002, Christine Goodwin c/Royaume–Uni, în V.Berger,<br />

Jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, IRDO, 2005, p. 441-444.<br />

În speţă, Christine Goodwin este o transsexuală operată, care a trecut <strong>de</strong> la<br />

sexul masculin la cel feminin. Înainte <strong>de</strong> a se supune unor tratamente<br />

hormonale şi chirurgicale, ea se căsătoreşte cu o femeie, împreună cu care are 4<br />

copii. Ea divorţează ulterior. În petiţia sa <strong>din</strong> 15 iunie 1995, adresată Comisiei,<br />

se plânge <strong>de</strong> nerecunoaşterea juridică a noii sale i<strong>de</strong>ntităţi sexuale, ca şi <strong>de</strong><br />

statutul juridic al transsexualilor în Regatul Unit. Ea <strong>de</strong>nunţă în mod special<br />

maniera în care este tratată în domeniul angajării, al securităţii sociale şi al<br />

pensiilor, precum şi imposibilitatea pentru ea <strong>de</strong> a se căsători. Ea a invocat art.<br />

8, 12, 13 şi 14 ale Convenţiei. Curtea a reţinut că au fost încălcate art. 8<br />

(<strong>dreptul</strong> la viaţă privată ) şi art. 12 (<strong>dreptul</strong> la căsătorie).<br />

34


2.2.2. Vârsta (capacitatea) matrimonială<br />

Art. 4 <strong>din</strong> C.fam., în redactarea dată prin Legea nr.<br />

288/2007 10 , are următorul conţinut :<br />

„Vârsta minimă <strong>de</strong> căsătorie este <strong>de</strong> optsprezece ani.<br />

Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />

şaisprezece ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu<br />

încuviinţarea părinţilor săi ori, după caz, a tutorelui şi cu<br />

autorizarea direcţiei generale <strong>de</strong> asistenţă socială şi protecţia<br />

copilului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.<br />

Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat sau se află în<br />

imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt<br />

părinte este suficientă.<br />

Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată<br />

încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a<br />

autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”<br />

Potrivit art. 272 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />

„(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au<br />

împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani.<br />

(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit<br />

vârsta <strong>de</strong> 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu<br />

încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui şi cu<br />

autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă în a cărei circumscripţie minorul îşi<br />

are domiciliul. În cazul în care unul <strong>din</strong>tre părinţi refuză să<br />

10 M. Of. nr. 749 <strong>din</strong> 5 noiembrie 2007. Potrivit art. 4 alin. (1) C.fam., în<br />

redactarea anterioară Legii nr. 288/2007, bărbatul se putea căsători numai dacă<br />

a împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, iar femeia numai dacă a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani.<br />

Cu toate acestea, pentru motive temeinice (spre exemplu, dacă viitoarea soţie<br />

este însărcinată), se poate încuviinţa căsătoria femeii care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />

cincisprezece ani. Încuviinţarea se poate da <strong>de</strong> către preşe<strong>din</strong>tele consiliului<br />

ju<strong>de</strong>ţean în cuprinsul căruia femeia îşi are domiciliul sau, după caz, <strong>de</strong> către<br />

primarul general al municipiului Bucureşti, şi numai în temeiul unui aviz dat <strong>de</strong><br />

un medic oficial (art. 4 alin. (2) C.fam. şi art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

119/1996).<br />

35


încuviinţeze căsătoria, instanţa <strong>de</strong> tutelă hotărăşte şi asupra<br />

acestei divergenţe, având în ve<strong>de</strong>re interesul superior al copilului.<br />

(3) Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat sau se află în<br />

imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, încuviinţarea celuilalt<br />

părinte este suficientă.<br />

(4) De asemenea, în condiţiile art. 398, este suficientă<br />

încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea părintească.<br />

(5) Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată<br />

încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a<br />

autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.”<br />

De asemenea, potrivit art. 398 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., în caz<br />

<strong>de</strong> divorţ, părintele care nu exercită autoritatea părintească<br />

„păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia şi la căsătoria<br />

copilului.”<br />

Din analiza comparativă a acestor dispoziţii legale,<br />

rezultă următoarele:<br />

‣ Asemănări<br />

a) se instituie numai o vârstă minimă pentru încheierea<br />

căsătoriei, <strong>din</strong> raţiuni <strong>de</strong> or<strong>din</strong> eugenic, psihic şi moral, precum şi<br />

pentru a asigura un consimţământ conştient şi liber. Nu este<br />

prevăzută o vârstă maximă, <strong>de</strong>ci căsătoria se poate încheia şi “în<br />

pragul morţii” (in extremis vitae);<br />

b) nu este necesar să existe o anumită diferenţă <strong>de</strong><br />

vârstă între soţi; totuşi, diferenţa <strong>de</strong> vârstă foarte mare poate fi un<br />

indiciu, dacă se coroborează şi cu alte probe, că s-a dorit<br />

încheierea unei căsătorii fictive, urmărindu-se alte scopuri <strong>de</strong>cât<br />

întemeierea unei familii;<br />

c) se instituie aceeaşi vârstă matrimonială minimă, atât<br />

pentru bărbat, cât şi pentru femeie, şi anume - ca regulă – 18<br />

36


ani şi – ca excepţie, pentru motive temeinice – 16 ani. Vârsta<br />

matrimonială coinci<strong>de</strong>, astfel, ca regulă, cu majoratul <strong>civil</strong> (18<br />

ani), instituindu-se totodată o capacitate matrimonială specială,<br />

restrânsă, pentru minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani. Se<br />

conferă astfel eficienţă <strong>de</strong>plină principiului egalităţii sexelor,<br />

înlăturându-se o posibilă discriminare ce ar fi putut fi invocată în<br />

această materie;<br />

d) condiţiile speciale pentru căsătoria minorului care a<br />

împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani sunt: existenţa unor motive temeinice 11 ;<br />

avizul medical 12 ; încuviinţarea părinţilor 13 sau, după caz, a<br />

tutorelui ori a persoanei care a fost abilitată să exercite drepturile<br />

părinteşti; autorizarea organului competent.<br />

‣ Deosebiri. Avantajele noii reglementări<br />

N.C.civ. consacră expres unele soluţii, faţă <strong>de</strong><br />

reglementarea dată art. 4 <strong>din</strong> C.fam., prin Legea nr. 288/2007,<br />

care, în esenţă, nu au în sine caracter <strong>de</strong> noutate, în sensul că<br />

ele se puteau <strong>de</strong>duce pe cale <strong>de</strong> interpretare.<br />

11 În literatura juridică şi în practică au fost consi<strong>de</strong>rate ca fiind motive<br />

temeinice pentru acordarea dispensei <strong>de</strong> vârstă femeii care a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />

cincisprezece ani, următoarele împrejurări: starea <strong>de</strong> graviditate a femeii sau<br />

naşterea unui copil <strong>de</strong> către aceasta, boala gravă a unuia <strong>din</strong>tre viitorii soţi,<br />

starea anterioară <strong>de</strong> concubinaj.<br />

12 Avizul medical trebuie să ateste starea <strong>de</strong> sănătate a celui în cauză, gradul <strong>de</strong><br />

maturizare fiziologică, psihică şi intelectuală, care să îi permită asumarea<br />

îndatoririlor specifice unei căsătorii şi a tuturor consecinţelor acesteia (inclusiv<br />

aducerea pe lume a copiilor), precum şi exprimarea unui consimţământ liber la<br />

căsătorie. De asemenea, avizul ar trebui să certifice şi existenţa motivelor<br />

temeinice, atunci când este cazul (cum ar fi starea <strong>de</strong> graviditate a viitoarei<br />

soţii).<br />

13 Prin această soluţie normativă se revine la tradiţia reglementării anterioare<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, ceea ce înseamnă că, practic, minorul nu se poate căsători<br />

singur, ci are nevoie <strong>de</strong> încuviinţare prealabilă, căsătoria fiind astfel supusă<br />

unor condiţionări exterioare voinţei viitorilor soţi.<br />

37


a) Autorizarea pentru căsătoria minorului care a împlinit<br />

vârsta <strong>de</strong> 16 ani se va da <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, iar nu <strong>de</strong> Direcţia<br />

generală <strong>de</strong> asistenţă socială şi protecţia copilului;<br />

b) În cazul în care există divergenţă între părinţi, N.C.civ.<br />

a prevăzut că va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, nefiind împărtăşită<br />

soluţia propusă în doctrină şi inspirată <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> francez, în<br />

sensul că este suficientă încuviinţarea unuia <strong>din</strong>tre părinţi 14 ;<br />

c) În cazul în care este scindată autoritatea părintească, în<br />

sensul că aceasta se exercită numai <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre părinţi (<strong>de</strong><br />

exemplu, la divorţ), este suficient consimţământul părintelui care<br />

exercită autoritatea părintească;<br />

d) În ceea ce priveşte forma în care se dă încuviinţarea <strong>de</strong><br />

către părinţi sau alte persoane, art. 4 C.fam., în redactarea dată<br />

prin Legea nr. 288/2007, nu preve<strong>de</strong> nimic cu privire la formele în<br />

care trebuie exprimat consimţământul <strong>de</strong> către persoanele chemate<br />

14 Pentru rezolvarea, <strong>de</strong> lege lata, a unei astfel <strong>de</strong> probleme, ea poate fi<br />

asimilată unei neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi<br />

în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor părinteşti, caz în care, conform art. 31 alin. (3) <strong>din</strong><br />

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,<br />

instanţa ju<strong>de</strong>cătorească, după ascultarea ambilor părinţi, este chemată să<br />

hotărască potrivit interesului superior al copilului. Această soluţie este singura<br />

posibilă <strong>de</strong>ocamdată, având în ve<strong>de</strong>re faptul că temeiul încuviinţării căsătoriei îl<br />

constituie însăşi ocrotirea părintească şi, prin urmare, chiar dacă actul căsătoriei<br />

prezintă incontestabile particularităţi care îl <strong>de</strong>limitează <strong>de</strong> sfera celorlalte acte<br />

juridice care pot fi încheiate <strong>de</strong> minor cu încuviinţarea părinţilor, în esenţă este<br />

vorba <strong>de</strong> aceeaşi instituţie juridică, şi anume exercitarea drepturilor părinteşti,<br />

care presupune şi asistarea minorului la încheierea actelor juridice. Întrucât<br />

preve<strong>de</strong>rile art. 31 alin. (3) <strong>din</strong> Legea nr. 272/2004 au o vocaţie generală,<br />

urmează să se aplice şi în ipoteza în care există o neînţelegere între părinţi cu<br />

privire la încuviinţarea căsătoriei copilului lor minor. Cu toate acestea, soluţia<br />

este în mod evi<strong>de</strong>nt nea<strong>de</strong>cvată: având în ve<strong>de</strong>re specificul situaţiei, există<br />

riscul ca, până la parcurgerea tuturor gra<strong>de</strong>lor <strong>de</strong> jurisdicţie şi pronunţarea unei<br />

hotărâri irevocabile, viitori soţi să <strong>de</strong>vină majori, iar cererea adresată instanţei<br />

să rămână lipsită <strong>de</strong> obiect.<br />

38


să încuviinţeze căsătoria minorului, în ce moment trebuie să<br />

intervină ori în faţa cărei autorităţi se exprimă.<br />

În tăcerea textului <strong>de</strong> lege, sunt posibile mai multe soluţii,<br />

cum ar fi:<br />

- încuviinţarea poate fi dată <strong>de</strong> către părinţi verbal în timpul<br />

oficierii căsătoriei, evi<strong>de</strong>nt dacă persoanele respective sunt<br />

prezente;<br />

- în cazul în care persoanele nu pot fi prezente la încheierea<br />

căsătoriei, minorul ar putea face dovada obţinerii<br />

consimţământului cerut <strong>de</strong> lege printr-un act autentic;<br />

- încuviinţarea poate fi dată printr-o <strong>de</strong>claraţie făcută <strong>de</strong> persoana<br />

în cauză la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă în a cărei rază administrativteritorială<br />

are domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa, care să o transmită, într-un<br />

anumit termen, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă un<strong>de</strong> urmează a se<br />

încheia căsătoria.<br />

N.C.civ. soluţionează această problemă, în sensul că,<br />

potrivit art. 280 alin. (3), părinţii sau, după caz, tutorele, „vor face<br />

personal o <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin care<br />

încuviinţează încheierea căsătoriei.”;<br />

e) Potrivit art. 40 <strong>din</strong> N.C.civ., „Pentru motive temeinice,<br />

instanţa <strong>de</strong> tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta<br />

<strong>de</strong> 16 ani capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. În acest scop, vor fi<br />

ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este<br />

cazul, şi avizul consiliului <strong>de</strong> familie.”<br />

Este aşa-numita instituţie „a emancipării minorului”,<br />

care dobân<strong>de</strong>şte o capacitate <strong>de</strong> exerciţiu anticipată.<br />

În acest caz, dobân<strong>din</strong>d capacitate <strong>de</strong> exerciţiu <strong>de</strong>plină şi<br />

ieşind <strong>de</strong> sub autoritatea părintească, minorul care a împlinit<br />

vârsta <strong>de</strong> 16 ani se poate căsători singur, fără încuviinţarea<br />

părinţilor sau tutorelui şi fără autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă.<br />

Textul se coroborează cu preve<strong>de</strong>rile art. 263 alin. (5) <strong>din</strong><br />

N.C.civ., potrivit cărora „În sensul preve<strong>de</strong>rilor legale privind<br />

protecţia copilului, prin copil se înţelege persoana care nu a<br />

împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani şi nici nu a dobândit capacitatea <strong>de</strong>plină<br />

39


<strong>de</strong> exerciţiu, potrivit legii”. Cum fundamentul încuviinţării<br />

căsătoriei <strong>de</strong> către părinţi sau tutore îl constituie autoritatea<br />

părintească, această încuviinţare fiind concepută ca o măsură<br />

pentru protecţia copilului, înseamnă că, <strong>din</strong> moment ce a dobândit<br />

capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu anticipată, în temeiul art. 40 <strong>din</strong><br />

N.C.civ. poate încheia şi singur căsătoria.<br />

‣ Insuficienţe ale noii reglementări cu privire la<br />

încuviinţarea părinţilor<br />

a) Art. 398 alin. (2), potrivit căruia, în caz <strong>de</strong> divorţ,<br />

părintele care nu exercită autoritatea părintească „păstrează<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia şi la căsătoria copilului”, intră în<br />

contradicţie cu art. 272 alin. (4), care preve<strong>de</strong> că, în acest caz,<br />

este suficientă încuviinţarea părintelui care exercită autoritatea<br />

părintească 15 ;<br />

b) Se poate discuta dacă refuzul părinţilor este sau nu<br />

discreţionar, respectiv dacă poate fi atacat în instanţă <strong>de</strong> către cel<br />

interesat. Apreciem că soluţia ar trebui să fie în sensul posibilităţii<br />

<strong>de</strong> a ataca la instanţă refuzul nejustificat al părinţilor <strong>de</strong> a<br />

încuviinţa căsătoria copilului lor.<br />

Aceasta înseamnă că părinţii nu pot refuza în mod<br />

discreţionar să încuviinţeze căsătoria, ci se pot opune în măsura în<br />

care aceasta ar fi contrară interesului superior al copilului. O altă<br />

interpretare ar transforma practic încuviinţarea părinţilor <strong>din</strong>tr-un<br />

act permisiv, <strong>de</strong> asistare a minorului, într-un veritabil<br />

„consimţământ la căsătorie”, iar refuzul părinţilor <strong>de</strong> a încuviinţa<br />

căsătoria s-ar transforma într-un impediment dirimant şi arbitrar,<br />

<strong>de</strong> natură să aducă atingere substanţei însăşi a <strong>dreptul</strong>ui<br />

fundamental <strong>de</strong> a se căsători;<br />

15 Această contradicţie urmează să fie în<strong>de</strong>părtată prin legea pentru punerea în<br />

aplicare a <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

40


c) Se pune, <strong>de</strong> asemenea, problema <strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina forţa<br />

juridică a încuviinţării părinţilor, respectiv, dacă actul încuviinţării<br />

este sau nu revocabil 16 .<br />

Este neîndoielnic faptul că, după încheierea căsătoriei,<br />

încuviinţarea nu mai poate fi revocată, ceea ce înseamnă că<br />

problema s-ar putea pune numai pentru perioada cuprinsă între<br />

data încuviinţării şi cea a celebrării căsătoriei.<br />

Chiar dacă, în principiu, actele unilaterale sunt irevocabile,<br />

în materia autorizărilor (încuviinţărilor), trebuie să se facă<br />

distincţie între situaţia în care mecanismul autorizării este<br />

instituit chiar în interesul titularului autorizării (când autorizarea<br />

este irevocabilă încă <strong>de</strong> la emitere) şi situaţia în care mecanismul<br />

autorizării este instituit ca măsură <strong>de</strong> ocrotire a persoanei (când<br />

autorizarea, prin natura ei, poate fi revocată până cel mai târziu la<br />

încheierea actului proiectat, având în ve<strong>de</strong>re că nici beneficiarul<br />

autorizării, nici terţii nu au dobândit vreun drept, pe <strong>de</strong> o parte,<br />

iar, pe <strong>de</strong> altă parte, oricum beneficiarul autorizării nu poate<br />

pretin<strong>de</strong> altceva <strong>de</strong>cât ca autorizarea să se realizeze în scopul<br />

ocrotirii sale).<br />

În concluzie, apreciem că părinţii pot revoca încuviinţarea<br />

până cel mai târziu la data celebrării căsătoriei, cu precizarea că<br />

revocarea abuzivă, ca şi refuzul abuziv <strong>de</strong> a da încuviinţarea, pot<br />

fi cenzurate <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, după cum am arătat mai sus.<br />

16 Ambele probleme discutate în acest context pot fi plasate într-un cadru mai<br />

larg, fiind valabile pentru toate situaţiile în care legea impune încuviinţarea <strong>de</strong><br />

către părinţi a actelor ce se încheie <strong>de</strong> către minorul cu capacitate <strong>de</strong> exerciţiu<br />

restrânsă, iar soluţiile propuse nu reprezintă <strong>de</strong>cât aplicaţii speciale, în materia<br />

căsătoriei, în condiţiile în care modificările aduse art. 4 <strong>din</strong> C.fam. fac să se<br />

presupună intenţia legiuitorului <strong>de</strong> a se apropia <strong>de</strong> soluţiile <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun.<br />

41


2.2.3. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii<br />

Sub imperiul C.fam., potrivit art. 10:<br />

„Căsătoria nu se va încheia dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că<br />

şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor. În cazul în care, prin<br />

lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi <strong>de</strong> anumite boli,<br />

se vor aplica dispoziţiile acelei legi.”<br />

De asemenea, art. 28 alin. 2 <strong>din</strong> Legea nr.119/1996<br />

preve<strong>de</strong> că ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, care primeşte <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />

căsătorie, solicită viitorilor soţi să prezinte, printre alte acte, şi<br />

certificatele medicale privind starea sănătăţii acestora.<br />

Potrivit art. 278 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />

„Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că şiau<br />

comunicat reciproc starea sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin<br />

care este oprită căsătoria celor care suferă <strong>de</strong> anumite boli rămân<br />

aplicabile.”<br />

Rezultă că, pe fond, reglementarea este aceeaşi, cu<br />

<strong>de</strong>osebirea că, potrivit Noului <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, condiţia nu este<br />

prevăzută în rândul condiţiilor <strong>de</strong> fond pentru încheierea<br />

căsătoriei, ci în categoria formalităţilor pentru încheierea<br />

căsătoriei. Explicaţia constă în aceea că, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />

formal, în<strong>de</strong>plinirea acestei condiţii se constată prin „<strong>de</strong>claraţia”<br />

soţilor în acest sens odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie.<br />

Trebuie precizat şi faptul că, potrivit art. 9 C.fam.,<br />

respectiv art. 276 <strong>din</strong> N.C.civ., nu se pot căsători alienatul<br />

mintal şi <strong>de</strong>bilul mintal.<br />

Prin urmare, starea <strong>de</strong> boală, cu excepţia alienaţiei şi<br />

<strong>de</strong>bilităţii mintale, nu constituie o piedică legală la încheierea<br />

căsătoriei, dar este obligatoriu ca viitorii soţi să se informeze<br />

reciproc asupra stării sănătăţii, pentru ca hotărârea <strong>de</strong> a încheia<br />

căsătoria să poată fi luată în cunoştinţă <strong>de</strong> cauză.<br />

42


Nerespectarea acestei condiţii <strong>de</strong> fond poate conduce la<br />

anularea căsătoriei pentru dol prin reticenţă.<br />

2.2.4. Consimţământul la căsătorie<br />

Căsătoria nu se poate încheia <strong>de</strong>cât prin consimţământul<br />

liber şi <strong>de</strong>plin al viitorilor soţi, acesta fiind totodată şi un<br />

principiu <strong>de</strong> or<strong>din</strong> constituţional (art. 48 alin. 1 <strong>din</strong> Constituţie).<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, potrivit art. 1 alin. (3),<br />

„Familia are la bază căsătoria liber consimţită între soţi.”,<br />

iar conform art. 16 alin. (1) teza I, „Căsătoria se încheie<br />

prin consimţământul viitorilor soţi.”<br />

Potrivit art. 271 <strong>din</strong> N.C.civ., „Căsătoria se încheie între<br />

bărbat şi femeie prin consimţământul personal şi liber al<br />

acestora.”<br />

Practic, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu aduce modificări în această<br />

materie.<br />

Consimţământul este <strong>de</strong> esenţa căsătoriei şi trebuie să<br />

în<strong>de</strong>plinească următoarele condiţii <strong>de</strong> validitate:<br />

a) Consimţământul trebuie să existe. Datorită<br />

reglementării stricte a procedurii încheierii căsătoriei, în<br />

condiţiile în care căsătoria se încheie în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă, cazurile <strong>de</strong> lipsă a consimţământului nu pot fi <strong>de</strong>cât foarte<br />

rare.<br />

b) Consimţământul să fie liber. Căsătoria are la bază<br />

libertatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a încheia o căsătorie. Principiul<br />

libertăţii încheierii căsătoriei este prevăzut <strong>de</strong> o serie <strong>de</strong> acte<br />

internaţionale (art. 16 pct. 1 <strong>din</strong> Declaraţia universală a<br />

drepturilor omului; art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> Pactul internaţional cu<br />

privire la drepturile <strong>civil</strong>e şi politice; CEDO consacră, în art.12,<br />

<strong>dreptul</strong> fundamental al bărbatului şi al femeii <strong>de</strong> a se căsători, în<br />

condiţiile legii). În <strong>dreptul</strong> intern, principiul este <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />

publică şi are o valoare constituţională: potrivit art. 48 alin.( 1)<br />

43


<strong>din</strong> Constituţie, familia se întemeiază pe căsătoria liber<br />

consimţită între soţi, iar potrivit alin. (2), condiţiile <strong>de</strong> încheiere a<br />

căsătoriei se stabilesc prin lege.<br />

Libertatea matrimonială presupune: <strong>dreptul</strong> persoanei <strong>de</strong> a<br />

se căsători, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a-şi alege în mod liber viitorul soţ, precum<br />

şi <strong>dreptul</strong> persoanei <strong>de</strong> a nu se căsători.<br />

c) Consimţământul să emane <strong>de</strong> la o persoană cu<br />

discernământ. Potrivit art. 9 teza a II-a C.fam., este oprit să se<br />

căsătorească acela care este vremelnic lipsit <strong>de</strong> facultăţile sale<br />

mintale, textul având în ve<strong>de</strong>re numai lipsa acci<strong>de</strong>ntală a<br />

discernământului la încheierea căsătoriei. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

reglementează lipsa discernământului în art. 299, distinct <strong>de</strong><br />

alienaţia şi <strong>de</strong>bilitatea mintală.<br />

d) Consimţământul să nu fie viciat. Viciile <strong>de</strong><br />

consimţământ la încheierea căsătoriei sunt, potrivit art. 21<br />

C.fam., eroarea asupra i<strong>de</strong>ntităţii fizice a viitorului soţ, dolul şi<br />

violenţa. Această reglementare are corespon<strong>de</strong>nt în preve<strong>de</strong>rile<br />

art. 298 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

După cum am evocat <strong>de</strong>ja, eroarea nu constituie viciu <strong>de</strong><br />

consimţământ la căsătorie <strong>de</strong>cât dacă poartă asupra i<strong>de</strong>ntităţii<br />

fizice a celuilalt soţ (art. 21 alin. (1) C.fam., respectiv art. 298<br />

alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.), împrejurare aproape imposibil <strong>de</strong> întâlnit în<br />

practică, datorită condiţiilor <strong>de</strong> formă extrem <strong>de</strong> riguroase<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei.<br />

Cu privire la dol, jurispru<strong>de</strong>nţa a i<strong>de</strong>ntificat o serie <strong>de</strong><br />

împrejurări <strong>de</strong> fapt constitutive <strong>de</strong> dol (inclusiv prin reticenţă) la<br />

încheierea căsătoriei, cel mai frecvent fiind ascun<strong>de</strong>rea stării <strong>de</strong><br />

boală cronică, gravă, cu excepţia alienaţiei sau <strong>de</strong>bilităţii mintale<br />

care atrage nulitatea absolută a căsătoriei. Nu atrage anularea<br />

căsătoriei ascun<strong>de</strong>rea unor afecţiuni minore şi vin<strong>de</strong>cabile,<br />

precum nevroză astenică sau afecţiuni ginecologice. În schimb,<br />

imposibilitatea <strong>de</strong> a procrea constituie o afecţiune gravă care poate<br />

44


conduce la anularea căsătoriei. Elementul asupra căruia poartă<br />

dolul trebuie să fie, <strong>de</strong>sigur, <strong>de</strong>terminant pentru luarea <strong>de</strong>ciziei<br />

privind căsătoria, în sensul că acela al cărui consimţământ a fost<br />

viciat nu ar fi încheiat-o dacă ar fi cunoscut realitatea ascunsă prin<br />

manoperele dolosive, fie ele comisive ori omisive (nu este cauză<br />

<strong>de</strong> nulitate ascun<strong>de</strong>rea vârstei, a stării <strong>civil</strong>e <strong>de</strong> copil <strong>din</strong> afara<br />

căsătoriei sau a situaţiei materiale).<br />

Violenţa, ca viciu <strong>de</strong> consimţământ, trebuie să aibă un<br />

anumit grad <strong>de</strong> intensitate ori gravitate, apt să siluiască voinţa<br />

celui care consimte la căsătorie. Ca şi în <strong>dreptul</strong> comun, violenţa<br />

poate fi fizică sau morală. Datorită aceloraşi condiţii <strong>de</strong> formă ale<br />

căsătoriei, strict şi riguros reglementate <strong>de</strong> lege, violenţa fizică<br />

este, practic, aproape imposibil <strong>de</strong> întâlnit în această materie; mai<br />

probabilă poate fi existenţa unei cauze <strong>de</strong> violenţă morală, dar<br />

aceasta nu poate să constea în simpla temere reverenţiară faţă <strong>de</strong><br />

părinţi sau, eventual, alte ru<strong>de</strong> care ar putea exercita presiuni<br />

asupra viitorilor soţi pentru încheierea căsătoriei. În orice caz, în<br />

aprecierea existenţei şi impactului violenţei – indiferent <strong>de</strong> natura<br />

sa – asupra viitorilor soţi trebuie să fie avută în ve<strong>de</strong>re situaţia<br />

concretă a victimei, starea sa psihică, nivelul <strong>de</strong> educaţie etc.<br />

e) Consimţământul trebuie dat în scopul întemeierii<br />

unei familii. În <strong>dreptul</strong> comun, consimţământul trebuie dat cu<br />

intenţia <strong>de</strong> a produce efecte juridice, adică autorul său trebuie să<br />

aibă intenţia <strong>de</strong> a se angaja juridiceşte. Această condiţie capătă<br />

valenţe specifice în materia încheierii căsătoriei, în cazul căreia<br />

intenţia nu poate fi <strong>de</strong>cât aceea a întemeierii unei familii.<br />

De lege lata, chiar dacă această i<strong>de</strong>e nu este consacrată<br />

expres în nici un act normativ, ea rezultă indirect <strong>din</strong> unele texte<br />

legale, care prevăd că familia se întemeiază pe căsătorie (art. 48<br />

alin. (1) <strong>din</strong> Constituţie) ori are la bază căsătoria (art. 1 alin. (3)<br />

C.fam.). Lipsa acestei intenţii <strong>de</strong> a întemeia o familie şi<br />

încheierea căsătoriei în alte scopuri califică o astfel <strong>de</strong> căsătorie<br />

ca fiind fictivă (nereglementată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>), iar sancţiunea<br />

care intervine este nulitatea absolută.<br />

45


Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres căsătoria fictivă în<br />

art. 295.<br />

f) Consimţământul trebuie să fie exprimat personal 17 .<br />

Această condiţie presupune ca fiecare soţ să îşi exprime<br />

consimţământul personal, în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă (art. 16<br />

C.fam., respectiv art. 287 <strong>din</strong> N.C.civ.). În <strong>dreptul</strong> nostru nu<br />

există nici o excepţie <strong>de</strong> la această regulă, căsătoria nefiind<br />

susceptibilă <strong>de</strong> a fi încheiată prin reprezentare.<br />

Secţiunea 3. Condiţii <strong>de</strong> fond negative<br />

(impedimentele la căsătorie)<br />

3.1. Noţiune<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond negative (impedimentele sau piedicile la<br />

căsătorie) sunt împrejurări <strong>de</strong> fapt sau <strong>de</strong> drept care împiedică<br />

încheierea căsătoriei.<br />

Ca natură juridică, impedimentele sunt limite legale ale<br />

capacităţii matrimoniale sau ale <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a încheia o<br />

căsătorie (incapacităţi speciale).<br />

Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a încheia o căsătorie este un drept<br />

fundamental al persoanei, consacrat <strong>de</strong> art. 48 alin. (1) <strong>din</strong><br />

Constituţie şi art. 12 <strong>din</strong> CEDO, dar exercitarea lui se supune<br />

legilor fiecărei ţări, care stabilesc în concret care sunt condiţiile<br />

legale pentru încheierea valabilă a căsătoriei.<br />

La baza impedimentelor stau raţiuni <strong>de</strong> or<strong>din</strong> biologic,<br />

psihologic, social şi moral.<br />

17 Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă<br />

pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată la New York, la 10<br />

<strong>de</strong>cembrie 1962, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 116/1992, preve<strong>de</strong> în<br />

art. 1 pct. 1 necesitatea ca viitorii soţi să fie prezenţi personal la momentul<br />

încheierii căsătoriei, iar la pct. 2 stipulează că o excepţie <strong>de</strong> la această regulă<br />

nu se poate face <strong>de</strong>cât în circumstanţe excepţionale, dovedite în faţa autorităţii<br />

competente. România a făcut însă rezervă cu privire la pct. 2 al art. 1.<br />

46


3.2. Clasificare<br />

Impedimentele la căsătorie se clasifică după următoarele<br />

criterii:<br />

a) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al sancţiunii încălcării lor,<br />

impedimentele sunt dirimante şi prohibitive. Încălcarea<br />

impedimentelor dirimante atrage sancţiunea nulităţii căsătoriei, în<br />

timp ce încălcarea celor prohibitive atrage numai sancţiuni<br />

administrative pentru ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care a celebrat<br />

căsătoria în dispreţul lor;<br />

b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al opozabilităţii lor, respectiv al<br />

persoanelor între care ele există impedimentele sunt absolute şi<br />

relative. Astfel, impedimentele absolute opresc căsătoria unei<br />

anumite persoane cu orice alte persoane, iar cele relative opresc<br />

căsătoria unei persoane doar cu o altă persoană, <strong>de</strong>terminată.<br />

Nu se confundă această clasificare cu aceea a nulităţilor<br />

în absolute şi relative. De exemplu, ru<strong>de</strong>nia este un impediment<br />

relativ, <strong>de</strong>oarece interzice căsătoria între persoanele care sunt<br />

ru<strong>de</strong>, dar sancţiunea care se aplică în cazul încălcării acestui<br />

impediment este nulitatea absolută.<br />

3.3. Tabel comparativ privind condiţiile <strong>de</strong> fond<br />

negative ale căsătoriei<br />

Condiţii <strong>de</strong> Reglementarea Reglementarea<br />

fond egative <strong>din</strong> C.fam <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Constatări<br />

Bigamia Art.5 Art. 273 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />

Ru<strong>de</strong>nia Art.6. Art. 274<br />

Reglementare i<strong>de</strong>ntică, cu<br />

<strong>de</strong>osebiri doar în ceea ce<br />

priveşte competenţa<br />

pentru emiterea dispensei<br />

<strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie.<br />

Adopţia Art. 7 -<br />

Nu are corespon<strong>de</strong>nt în<br />

N.C.civ. De altfel, textul<br />

mai poate avea doar o<br />

aplicabilitate tranzitorie. 18<br />

18 Potrivit art. 7 C.fam., este oprită căsătoria:<br />

47


Tutela Art.8 Art. 275 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />

Alienaţia şi<br />

<strong>de</strong>bilitatea<br />

mintală<br />

Art.9 Art. 276 Reglementare i<strong>de</strong>ntică<br />

a) între adoptator sau ascen<strong>de</strong>nţii lui, pe <strong>de</strong> o parte, şi adoptat ori <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii<br />

acestuia, pe <strong>de</strong> altă parte;<br />

b) între copiii adoptatorului, pe <strong>de</strong> o parte, şi cel adoptat sau copii acestuia, pe<br />

<strong>de</strong> altă parte;<br />

c) între cei adoptaţi <strong>de</strong> aceeaşi persoană.<br />

Pentru motive temeinice, căsătoria între persoanele prevăzute la lit. b) şi c)<br />

poate fi încuviinţată în aceleaşi condiţii ca şi căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie<br />

colaterală <strong>de</strong> gradul al patrulea.<br />

Impedimentul prevăzut <strong>de</strong> art. 7 este relativ (există între persoanele <strong>de</strong>terminate<br />

<strong>de</strong> textul legal).<br />

Din perspectiva sancţiunii care se aplică în cazul încălcării sale, impedimentul<br />

prevăzut la art. 7 lit. a) este dirimant (art. 19 C.fam. sancţionează nesocotirea<br />

lui cu nulitatea absolută, în timp ce impedimentele prevăzute la art. 7 lit. b) şi<br />

c) sunt doar prohibitive).<br />

În ceea ce priveşte domeniul <strong>de</strong> aplicare a acestui impediment, el se referă<br />

numai la adopţia cu efecte restrânse (care a fost reglementată în fostele art. 75-<br />

78 C.fam.), <strong>de</strong>oarece, în cazul adopţiei cu efecte <strong>de</strong>pline, se aplică<br />

impedimentul izvorât <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nia firească (potrivit art. 50 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

273/2004 privind regimul juridic al adopţiei), pe consi<strong>de</strong>rentul că ru<strong>de</strong>nia <strong>din</strong><br />

adopţie este asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti.<br />

Dat fiind că, după adoptarea O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al<br />

adopţiei, care a abrogat preve<strong>de</strong>rile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> referitoare la adopţie, a<br />

fost reglementată numai adopţia cu efecte <strong>de</strong>pline, asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti,<br />

rezultă că impedimentul constând în adopţie este în prezent aplicabil numai în<br />

cazul adopţiilor cu efecte restrânse încheiate sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

anterior O.U.G. nr. 25/1997.<br />

48


3.4. Analiza impedimentelor la căsătorie<br />

3.4.1. Bigamia<br />

Potrivit art. 5 C.fam., este oprit să se căsătorească bărbatul<br />

care este căsătorit sau femeia care este căsătorită.<br />

Art. 273 N.C.civ. preve<strong>de</strong>, <strong>de</strong> asemenea, că „Este interzisă<br />

încheierea unei noi căsătorii <strong>de</strong> către persoana care este<br />

căsătorită.”<br />

Este consacrat, astfel, principiul monogamiei, a cărui<br />

încălcare constituie infracţiunea <strong>de</strong> bigamie, incriminată <strong>de</strong> art.<br />

303 C.pen. Impedimentul este dirimant (potrivit art. 19 C.fam.,<br />

încălcarea lui se sancţionează cu nulitatea absolută) şi absolut<br />

(persoana căsătorită nu se poate căsători cu nici o altă persoană).<br />

În cazul a două căsătorii succesive, se pot face următoarele<br />

precizări, în raport cu soarta primei căsătorii:<br />

- dacă prima căsătorie nu a fost valabil încheiată şi este<br />

lovită <strong>de</strong> nulitate, iar persoana în cauză încheie o a doua căsătorie,<br />

nu există bigamie, chiar dacă prima căsătorie este <strong>de</strong>clarată nulă<br />

după încheierea celei <strong>de</strong>-a doua căsătorii, <strong>de</strong>oarece nulitatea are,<br />

în principiu, efect retroactiv;<br />

- dacă prima căsătorie se <strong>de</strong>sface prin divorţ (art. 37 alin.<br />

(2) şi art. 38 C.fam.), nu există bigamie, dar numai dacă cea <strong>de</strong> a<br />

doua căsătorie este încheiată după data rămânerii irevocabile<br />

(<strong>de</strong>finitive, potrivit N.C.civ.) a hotărârii <strong>de</strong> divorţ (art. 39 alin. (1)<br />

C.fam., art. 382 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />

- dacă prima căsătorie încetează prin <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre<br />

soţi, nu există bigamie, dacă data încheierii celei <strong>de</strong> a doua<br />

căsătorii se situează după data <strong>de</strong>cesului. În cazul în care soţul <strong>din</strong><br />

prima căsătorie este <strong>de</strong>clarat mort prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească,<br />

ceea ce interesează, este data morţii stabilită prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească şi această dată trebuie să fie anterioară încheierii<br />

noii căsătorii <strong>de</strong> către soţul supravieţuitor.<br />

49


Cea <strong>de</strong> a doua căsătorie poate fi <strong>de</strong>clarată nulă, chiar dacă<br />

între timp ea a încetat prin <strong>de</strong>cesul oricăruia <strong>din</strong>tre soţi, inclusiv al<br />

soţului bigam, sau a fost <strong>de</strong>sfăcută prin divorţ.<br />

De exemplu, nulitatea căsătoriei pentru bigamie poate fi<br />

<strong>de</strong>clarată chiar dacă, între timp, soţul bigam a <strong>de</strong>cedat. În acest,<br />

caz, soţul <strong>din</strong> prima căsătorie are tot interesul să ceară <strong>de</strong>sfiinţarea<br />

celei <strong>de</strong> a doua căsătorii pentru bigamie, pentru a înlătura <strong>de</strong> la<br />

moştenire pe soţul supravieţuitor <strong>din</strong> cea <strong>de</strong> a doua căsătorie.<br />

Dacă, însă, acesta <strong>din</strong> urmă a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, necunoscând<br />

cauza <strong>de</strong> bigamie, păstrează calitatea <strong>de</strong> soţ până la <strong>de</strong>sfiinţarea<br />

căsătoriei, astfel încât la moştenirea soţului bigam va veni atât<br />

soţul supravieţuitor <strong>din</strong> prima căsătorie, cât şi cel <strong>din</strong> cea <strong>de</strong> a<br />

doua căsătorie.<br />

Potrivit art. 22 <strong>din</strong> C. fam (art. 293 alin. (2) <strong>din</strong><br />

N.C.civ.), în cazul în care soţul unei persoane <strong>de</strong>clarată moartă s-a<br />

recăsătorit şi, după aceasta, hotărârea <strong>de</strong>clarativă <strong>de</strong> moarte este<br />

anulată, căsătoria cea nouă este valabilă, iar prima căsătorie este<br />

<strong>de</strong>sfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Este un caz <strong>de</strong> aparentă<br />

bigamie soluţionat <strong>de</strong> legiuitor în favoarea celei <strong>de</strong>-a doua<br />

căsătorii, ţinând seama <strong>de</strong> faptul că aceasta este cea care produce<br />

efecte, prin existenţa în fapt a relaţiilor <strong>de</strong> familie. Art. 293 alin.<br />

(2) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> expres condiţia ca soţul care s-a<br />

recăsătorit să fi fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, soluţie pe care doctrina a<br />

susţinut-o si sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>. În caz contrar, există<br />

bigamie.<br />

3.4.2. Ru<strong>de</strong>nia<br />

Potrivit art. 6 alin. (1) C.fam. (art. 274 alin. (1) <strong>din</strong><br />

N.C.civ.), este oprită căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie dreaptă, la<br />

nesfârşit, precum şi între cele în linie colaterală până la al<br />

patrulea grad inclusiv.<br />

Cu toate acestea, alin. (2) al art. 6 <strong>din</strong> C.fam. preve<strong>de</strong> că,<br />

pentru motive temeinice, căsătoria între ru<strong>de</strong>le în linie colaterală<br />

50


<strong>de</strong> gradul al patrulea (veri) poate fi încuviinţată <strong>de</strong> preşe<strong>din</strong>tele<br />

consiliului ju<strong>de</strong>ţean în cuprinsul căruia cel care cere această<br />

încuviinţare îşi are domiciliul sau, după caz, <strong>de</strong> către primarul<br />

general al municipiului Bucureşti (art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

119/1996). Motivele temeinice pot să constea, spre exemplu, în<br />

starea <strong>de</strong> graviditate a viitoarei soţii.<br />

Reglementarea se menţine şi sub imperiul Noului <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> (alin. (2) al art. 274), cu particularitatea că dispensa <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie, adică autorizarea, se acordă <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă în a<br />

cărei circumscripţie îşi are domiciliul cel care cere încuviinţarea,<br />

pe baza unui aviz medical special în acest sens.<br />

Este un impediment dirimant (este sancţionat cu nulitatea<br />

absolută) şi relativ (există numai între ru<strong>de</strong>le prevăzute <strong>de</strong> lege).<br />

Trei precizări sunt necesare:<br />

- ru<strong>de</strong>nia constituie impediment indiferent că este <strong>din</strong><br />

căsătorie sau <strong>din</strong> afara căsătoriei;<br />

- pentru i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong> raţiune, ru<strong>de</strong>nia <strong>din</strong> afara căsătoriei<br />

este impediment la căsătorie, chiar dacă nu a fost legal stabilită,<br />

atunci când este <strong>de</strong> notorietate şi se reflectă într-o posesie <strong>de</strong> stat<br />

evi<strong>de</strong>ntă;<br />

- potrivit art. 50 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 privind<br />

regimul juridic al adopţiei „impedimentul la căsătorie izvorât <strong>din</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie există, potrivit legii, atât între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii<br />

acestuia, pe <strong>de</strong> o parte, şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, pe <strong>de</strong> altă parte, cât şi<br />

între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii acestuia, pe <strong>de</strong> o parte, şi persoanele<br />

cu care a <strong>de</strong>venit rudă prin efectul adopţiei, pe <strong>de</strong> altă parte.” În<br />

acelaşi sens, alin. (3) al art. 274 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />

impedimentul <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nie se aplică şi în cazul ru<strong>de</strong>niei <strong>din</strong><br />

adopţie.<br />

Prin urmare, în cazul adopţiei, impedimentul există sub<br />

două aspecte:<br />

a) în ceea ce priveşte raporturile adoptatului cu ru<strong>de</strong>le sale<br />

fireşti, <strong>de</strong>ci cu familia <strong>de</strong> origine, <strong>de</strong>şi, ca urmare a adopţiei<br />

51


încetează orice raporturi juridice <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească. Este, aşadar,<br />

interzisă căsătoria între adoptat şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, <strong>de</strong>oarece<br />

acest impediment are la bază existenţa unei legături <strong>de</strong> sânge;<br />

b) în ceea ce priveşte raporturile <strong>din</strong>tre adoptator şi ru<strong>de</strong>le<br />

acestuia şi adoptat este <strong>de</strong> asemenea interzisă căsătoria, <strong>de</strong>oarece<br />

adopţia, fiind cu efecte <strong>de</strong>pline este asimilată ru<strong>de</strong>niei fireşti.<br />

3.4.3. Tutela<br />

Potrivit art. 8 C.fam., în timpul tutelei, căsătoria este oprită<br />

între tutore şi persoana minoră ce se află sub tutela sa.<br />

Aceeaşi reglementare se regăseşte în art. 275 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Impedimentul este relativ, prohibitiv sub imperiul C.fam.<br />

(nu atrage nulitatea căsătoriei) şi dirimant sub imperiul N.C.civ.,<br />

care îl sancţionează cu nulitatea relativă.<br />

3.4.4. Alienaţia, <strong>de</strong>bilitatea mintală şi lipsa<br />

vremelnică a facultăţilor mintale<br />

Potrivit art. 9 teza I C.fam., este oprit să se căsătorească<br />

alienatul mintal şi <strong>de</strong>bilul mintal. Reglementarea i<strong>de</strong>ntică se<br />

regăseşte în art. 276 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Este un impediment dirimant, <strong>de</strong>oarece încălcarea lui se<br />

sancţionează cu nulitatea absolută (art. 19 C.fam.), şi absolut,<br />

<strong>de</strong>oarece persoana care se află într-o asemenea situaţie nu se poate<br />

căsători cu nici o altă persoană.<br />

Alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal nu se poate căsători,<br />

indiferent dacă este sau nu pus sub interdicţie, <strong>de</strong>oarece textul nu<br />

distinge. Deci nu există i<strong>de</strong>ntitate <strong>de</strong> situaţie între starea care<br />

generează acest impediment şi lipsa capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a<br />

persoanei;<br />

Alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal nu se poate căsători nici măcar<br />

în momentele <strong>de</strong> luciditate pasageră. Cu alte cuvinte, această<br />

situaţie nu se rezumă la o lipsă a discernământului.<br />

52


Alienaţia sau <strong>de</strong>bilitatea mintală constituie impediment la<br />

căsătorie, <strong>de</strong>oarece o asemenea stare este incompatibilă cu<br />

finalitatea căsătoriei.<br />

Pot fi încadrate în categoria alienaţiei şi <strong>de</strong>bilităţii mintale<br />

bolile psihice grave, precum: schizofrenia, oligofrenia, precum şi<br />

alte afecţiuni care alterează grav şi permanent discernământul<br />

persoanei, chiar dacă aceasta cunoaşte unele perioa<strong>de</strong> pasagere <strong>de</strong><br />

luciditate.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 9 C.fam., care în teza a II-a,<br />

interzice căsătoria celui lipsit vremelnic <strong>de</strong> facultăţile mintale, cât<br />

timp nu are discernământul faptelor sale, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

reglementează distinct această ipoteză în art. 299. Conţinutul<br />

normativ este i<strong>de</strong>ntic, numai că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al tehnicii<br />

legislative, s-a optat pentru două texte separate, sancţiunea fiind<br />

diferită pentru fiecare caz în parte. Astfel, numai alienaţia sau<br />

<strong>de</strong>bilitatea mintală este impediment la căsătorie a cărui încălcare<br />

se sancţionează cu nulitatea absolută, pe când lipsa vremelnică a<br />

discernământului constituie doar o cauză <strong>de</strong> nulitate relativă.<br />

Lipsa vremelnică a discernământului poate fi <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />

diverse cauze (boală gravă, alta <strong>de</strong>cât aceea care poate fi<br />

calificată ca alienaţie mintală sau <strong>de</strong>bilitate mintală, beţie, hipnoză<br />

etc.).<br />

53


CAPITOLUL 2<br />

Formalităţi pentru încheierea căsătoriei<br />

Secţiunea 1. Raţiunea reglementării. Clasificare<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, condiţiile <strong>de</strong> formă ale<br />

căsătoriei sunt reglementate <strong>de</strong> art. 11-18 C.fam., art. 27-32 <strong>din</strong><br />

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă şi art. 38-46<br />

<strong>din</strong> Metodologia nr. 1/1997 19 pentru aplicarea unitară a Legii nr.<br />

119/1996 (numită în continuare, brevitatis causa, Metodologie).<br />

Toate aceste dispoziţii legale trebuie avute în ve<strong>de</strong>re astfel<br />

cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 23/1999 20<br />

pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong> şi <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996. Această <strong>din</strong> urmă reglementare<br />

a fost adoptată pentru a asigura concordanţa <strong>din</strong>tre reglementările<br />

interne şi preve<strong>de</strong>rile Convenţiei O.N.U. privind consimţământul<br />

la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea<br />

căsătoriilor, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr.116/1992 21 .<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează formalităţile pentru<br />

încheierea căsătoriei în art. 278-292. Dispoziţiile legale <strong>din</strong><br />

Legea nr. 119/1996 vor fi modificate în mod corespunzător prin<br />

legea pentru punerea în aplicare a N.C.civ.<br />

Condiţiile <strong>de</strong> formă ale căsătoriei sunt prevăzute în<br />

următoarele scopuri:<br />

a) pentru a asigura în<strong>de</strong>plinirea condiţiilor <strong>de</strong> fond ale<br />

căsătoriei şi lipsa impedimentelor la căsătorie;<br />

b) pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei;<br />

c) pentru a asigura mijloacele <strong>de</strong> probă a căsătoriei.<br />

19 Emisă <strong>de</strong> Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi Ministerul<br />

<strong>de</strong> Interne şi publicată în M.Of. nr. 318 bis <strong>din</strong> 19 noiembrie 1997.<br />

20 Publicată în M.Of. nr. 35 <strong>din</strong> 28 ianuarie 1999.<br />

21 Publicată în M.Of. nr. 330 <strong>din</strong> 24 <strong>de</strong>cembrie 1992.<br />

54


Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al momentului în care intervin,<br />

condiţiile <strong>de</strong> formă ale căsătoriei pot fi clasificate în:<br />

1) formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei;<br />

2) formalităţi privind încheierea/celebrarea căsătoriei (care<br />

<strong>de</strong>termină şi momentul încheierii căsătoriei);<br />

3) formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei (în cadrul<br />

cărora se asigură şi dovada căsătoriei).<br />

Secţiunea 2. Formalităţi premergătoare celebrării căsătoriei<br />

În cadrul acestor formalităţi se înscriu:<br />

‣ Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei, respectiv:<br />

<strong>de</strong>claraţia privind comunicarea reciprocă a stării <strong>de</strong><br />

sănătate, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, <strong>de</strong>claraţia cu privire la<br />

nume, <strong>de</strong>claraţia pentru încuviinţarea căsătoriei<br />

minorului;<br />

‣ Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie;<br />

‣ Opoziţia la căsătorie.<br />

2.1. Declaraţiile pentru încheierea căsătoriei<br />

2.1.1. Declaraţia privind comunicarea reciprocă<br />

a stării <strong>de</strong> sănătate<br />

Potrivit art. 278 <strong>din</strong> N.C.civ., „Căsătoria nu se încheie<br />

dacă viitorii soţi nu <strong>de</strong>clară că şi-au comunicat reciproc starea<br />

sănătăţii lor. Dispoziţiile legale prin care este oprită căsătoria<br />

celor care suferă <strong>de</strong> anumite boli rămân aplicabile.”<br />

Nu rezultă expres dacă <strong>de</strong>claraţia privind comunicarea<br />

reciprocă a stării <strong>de</strong> sănătate este, ca „instrumentum”, cuprinsă sau<br />

nu în chiar <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie.<br />

În prezent, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong> şi <strong>de</strong>claraţia în<br />

sensul că viitorii soţi şi-au comunicat reciproc starea <strong>de</strong> sănătate.<br />

55


Această soluţie ar trebui menţinută şi sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>, prin reglementarea <strong>de</strong>taliată emisă pe baza Legea nr.<br />

119/1996 (art. 41 <strong>din</strong> Metodologie).<br />

2.1.2. Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />

Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie este actul prin care viitorii soţi îşi<br />

exprimă voinţa în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei.<br />

Potrivit art. 12 şi art. 13 <strong>din</strong> C.fam.:<br />

„Art. 12. - Cei care vor să se căsătorească vor face,<br />

personal, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie le serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă la care<br />

urmează a se încheia căsătoria.<br />

Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi nu se află în localitatea un<strong>de</strong><br />

urmează a se încheia căsătoria, el va putea face <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />

căsătorie în localitatea un<strong>de</strong> se află, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />

care o va transmite, <strong>din</strong> oficiu şi fără întârziere, serviciului <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă competent pentru încheierea căsătoriei.<br />

Art. 13. - În <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, viitorii soţi vor arăta că<br />

nu există nici o piedică legală la căsătorie. Odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />

căsătorie, ei vor prezenta dovezile cerute <strong>de</strong> lege.”<br />

Potrivit art. 280 N.C.civ.:<br />

„(1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal<br />

<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, potrivit legii, la primăria un<strong>de</strong> urmează a<br />

se încheia căsătoria.<br />

(2) În cazurile prevăzute <strong>de</strong> lege, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie<br />

se poate face şi în afara sediului primăriei.<br />

(3) Atunci când viitorul soţ este minor, părinţii sau, după<br />

caz, tutorele vor face personal o <strong>de</strong>claraţie prin care încuviinţează<br />

încheierea căsătoriei. Dispoziţiile art. 272 alin. (5) rămân<br />

aplicabile.<br />

(4) Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi, părinţii sau tutorele nu<br />

se află în localitatea un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria, ei pot<br />

face <strong>de</strong>claraţia la primăria în a cărei rază teritorială îşi au<br />

56


domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa, care o transmite, în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore,<br />

la primăria un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria.”<br />

De asemenea, art. 281 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „ (1) În<br />

<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, viitorii soţi vor arăta că nu există niciun<br />

impediment legal la căsătorie şi vor menţiona numele <strong>de</strong> familie<br />

pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum şi regimul<br />

matrimonial ales.<br />

(2) Odată cu <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie ei vor prezenta<br />

dovezile cerute <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei.”<br />

Din analiza comparativă a celor două reglementări<br />

rezultă o reglementare i<strong>de</strong>ntică:<br />

‣ Conţinutul <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />

Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie trebuie să cuprindă: voinţa<br />

neîndoielnică a viitorilor soţi <strong>de</strong> a se căsători, faptul că în<strong>de</strong>plinesc<br />

condiţiile legale pentru căsătorie, respectiv că nu există<br />

impedimente la căsătorie, precum şi numele pe care îl vor purta în<br />

timpul căsătoriei.<br />

O noutate faţă <strong>de</strong> actuala reglementare o constituie faptul<br />

că <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie trebuie să facă referire şi la regimul<br />

matrimonial ales.<br />

‣ Formalităţi privind înregistrarea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong><br />

căsătorie<br />

Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie se face personal <strong>de</strong> către fiecare<br />

<strong>din</strong>tre viitorii soţi, în scris şi se semnează <strong>de</strong> către <strong>de</strong>clarant în faţa<br />

ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

Viitorii soţi trebuie să prezinte actele <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntitate,<br />

certificatele <strong>de</strong> naştere, certificatele medicale privind starea<br />

sănătăţii şi, când este cazul, dovezi privind <strong>de</strong>sfacerea sau<br />

încetarea căsătoriei anterioare ori dispensa <strong>de</strong> vârstă sau <strong>de</strong><br />

57


u<strong>de</strong>nie, în condiţiile art. 4 şi 6 C.fam., şi confruntă datele înscrise<br />

în <strong>de</strong>claraţie cu actele prezentate.<br />

De lege lata, <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie se face la serviciul<br />

public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, la<br />

primăria competentă un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria (art. 28<br />

alin. 1 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996) 22 . Dacă unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi nu<br />

se află în unitatea administrativ-teritorială un<strong>de</strong> urmează a se<br />

încheia căsătoria, el poate face <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie la serviciul<br />

public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, la<br />

primăria unităţii administrativ-teritoriale un<strong>de</strong> se află temporar,<br />

care o transmite în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore serviciului public<br />

comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor sau, după caz, primăriei<br />

un<strong>de</strong> urmează a se încheia căsătoria (art. 28 alin. 3 <strong>din</strong> Legea nr.<br />

119/1996).<br />

Aceeaşi reglementare se menţine în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> prin<br />

alin. (4) al art. 280.<br />

2.1.3. Declaraţia cu privire la nume<br />

Declaraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong> şi <strong>de</strong>claraţia cu privire la<br />

numele pe care viitorii soţi urmează să-l poarte în timpul<br />

căsătoriei.<br />

În prezent, <strong>de</strong>claraţia cu privire la nume se poate face însă<br />

şi ulterior înregistrării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, până la<br />

încheierea căsătoriei, în scris, şi se anexează la <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />

căsătorie (art. 41 alin. (2) <strong>din</strong> Metodologie). Dacă viitorii soţi nu<br />

au <strong>de</strong>clarat nimic cu privire la nume, până la momentul încheierii<br />

căsătoriei, se consi<strong>de</strong>ră că au înţeles să-şi păstreze fiecare numele.<br />

Aceste soluţii se vor menţine şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

22 Serviciile publice comunitare <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor au fost înfiinţate prin<br />

OG. nr 84/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin reorganizarea<br />

compartimentelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>din</strong> aparatul propriu al consiliilor locale şi al<br />

formaţiunilor locale <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a populaţiei <strong>din</strong> structura Ministerului<br />

Administraţiei şi Internelor. N.C.civ. se referă generic la primăria un<strong>de</strong><br />

urmează a se încheia căsătoria (art. 280 alin. 1). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se referă la<br />

primărie şi la ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

58


Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, potrivit art. 27 alin. (2)<br />

C.fam., soţii pot să-şi păstreze numele lor <strong>din</strong>aintea căsătoriei, să<br />

ia numele unuia <strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. Nu sunt permise<br />

alte combinaţii <strong>de</strong> nume. Soţul supravieţuitor sau soţul divorţat<br />

care a rămas cu numele comun dobândit la încheierea căsătoriei<br />

care a încetat prin <strong>de</strong>ces sau care şi-a păstrat numele comun, în<br />

condiţiile art. 40 alin. (2) C.fam., după ce căsătoria s-a <strong>de</strong>sfăcut<br />

prin divorţ, dacă se recăsătoreşte, poate purta acest nume ca nume<br />

comun cu <strong>noul</strong> soţ.<br />

Potrivit art. 282 <strong>din</strong> N.C.civ., „Viitorii soţi pot conveni să<br />

îşi păstreze numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei, să ia numele oricăruia<br />

<strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ poate să îşi<br />

păstreze numele <strong>de</strong> <strong>din</strong>aintea căsătoriei, iar celălalt să poarte<br />

numele lor reunite.”<br />

Comparând cele două reglementări, rezultă că:<br />

Art. 27 alin. (2) C.fam. conferă viitorilor soţi o triplă<br />

variantă <strong>de</strong> alegere:<br />

- să-şi păstreze fiecare numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei, când,<br />

prin căsătorie, nu se produce nici un efect asupra numelui (A,B);<br />

- să aleagă ca nume comun pe acela al unuia <strong>din</strong>tre viitorii<br />

soţi, când, prin căsătorie, se schimbă numele unuia <strong>din</strong>tre ei (A<br />

sau B);<br />

- să aleagă ca nume comun un nume compus <strong>din</strong> numele<br />

lor reunite, când, prin căsătorie, se schimbă numele ambilor soţi<br />

(AB).<br />

Limitarea prin lege a posibilităţilor <strong>de</strong> alegere a numelui<br />

are o raţiune practică evi<strong>de</strong>ntă: o libertate neîngrădită a viitorilor<br />

soţi <strong>de</strong> a-şi schimba numele prin efectul căsătoriei ar putea<br />

conduce la complicaţii tehnice ulterioare (în cazul unor căsătorii<br />

succesive; în cazul divorţului; în stabilirea numelui copiilor <strong>din</strong><br />

59


căsătorie), după cum ar putea exista riscul ca viitorii soţi să creeze<br />

combinaţii artificiale, fără o justificare temeinică.<br />

Art. 282 <strong>din</strong> N.C.civ. adaugă la aceste variante şi<br />

posibilitatea ca un soţ să-şi păstreze numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei,<br />

iar celălalt să poarte numele lor reunite (A, AB sau AB, B).<br />

Prin aceasta, legiuitorul a dat curs propunerilor <strong>din</strong><br />

doctrină, ţinând seama <strong>de</strong> jurispru<strong>de</strong>nţa CEDO în materie 23 .<br />

2.1.4. Declaraţia pentru încuviinţarea căsătoriei<br />

minorului<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> actuala reglementare, care nu<br />

reglementează forma în care părinţii sau tutorele încuviinţează<br />

căsătoria minorului, art. 280 alin. (3) preve<strong>de</strong> expres că aceştia<br />

23 A se ve<strong>de</strong>a V.Berger, Jurispru<strong>de</strong>nţa Curţii europene a drepturilor omului,<br />

IRDO, 2005, p. 426-429. Astfel, Curtea europeană, prin Hotărârea <strong>din</strong> 22<br />

februarie 1994, în cazul Burghartz contra Elveţiei a reţinut că, <strong>de</strong>şi art. 8 <strong>din</strong><br />

Convenţie nu conţine dispoziţii explicite în materie <strong>de</strong> nume, în calitate <strong>de</strong><br />

mijloc <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare personală şi <strong>de</strong> apartenenţă la o familie, numele unei<br />

persoane priveşte şi viaţa privată şi <strong>de</strong> familie a acesteia. Faptul că statul şi<br />

societatea au interes să îi reglementeze utilizarea nu înseamnă un obstacol, căci<br />

aceste aspecte <strong>de</strong> drept public sunt compatibile cu viaţa privată, concepută ca<br />

încorporând, într-o anumită măsură, <strong>dreptul</strong> pentru individ <strong>de</strong> a face şi <strong>de</strong>zvolta<br />

relaţii cu semenii săi, inclusiv în domeniul profesional sau comercial. În aceste<br />

condiţii, conservarea <strong>de</strong> către petiţionar a numelui <strong>de</strong> familie sub care, după<br />

spusele lui, este cunoscut în mediile aca<strong>de</strong>mice, poate influenţa cariera sa întrun<br />

fel care nu trebuie neglijat. Art. 8 este <strong>de</strong>ci aplicabil. Prin urmare, ar trebui<br />

să se recunoască şi posibilitatea oricăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi <strong>de</strong> a purta în timpul<br />

căsătoriei numele celuilalt soţ, ca nume comun, reunit cu propriul său nume.<br />

S-a discutat în doctrină în sensul că exclu<strong>de</strong>rea acestei variante este <strong>de</strong> natură să<br />

nesocotească dispoziţiile art. 8 <strong>din</strong> Convenţia europeană, respectiv ale art. 26<br />

<strong>din</strong> Constituţie, referitoare la <strong>dreptul</strong> fundamental al persoanei la respectarea<br />

vieţii private şi <strong>de</strong> familie. A se ve<strong>de</strong>a M.Avram, Numele soţilor în <strong>dreptul</strong><br />

român şi în lumina Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor şi<br />

libertăţilor fundamentale, în “Curierul judiciar” nr. 10/2002, p.7-16; Iulius<br />

Cezar Dumitrescu, Un aspect privind reglementarea alegerii numelui <strong>de</strong><br />

familie <strong>de</strong> către soţi, Dreptul nr. 10/2004 , p. 132-136.<br />

60


vor face personal o <strong>de</strong>claraţie la primăria un<strong>de</strong> urmează să se<br />

încheie căsătoria. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul altor<br />

persoane sau autorităţi abilitate să exercite drepturile părinteşti.<br />

2.2. Publicitatea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, după înregistrarea<br />

<strong>de</strong>claraţiilor <strong>de</strong> căsătorie, se va face publicitatea intenţiei <strong>de</strong><br />

căsătorie a viitorilor soţi. Astfel, potrivit art. 13 1 <strong>din</strong> C.fam. şi art.<br />

28 1 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, introduse prin Legea nr. 23/1999,<br />

<strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie se publică, în extras, într-un loc anume<br />

stabilit la sediul primăriei un<strong>de</strong> se va încheia căsătoria, prin grija<br />

ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Extrasul trebuie să cuprindă, în mod<br />

obligatoriu, data afişării, datele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ale viitorilor soţi,<br />

precum şi înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la<br />

căsătorie, în termen <strong>de</strong> 10 zile <strong>de</strong> la data afişării (art. 13 1 alin. 2<br />

<strong>din</strong> C.fam.).<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> în art. 238 conţine o reglementare aproape<br />

i<strong>de</strong>ntică, astfel:<br />

„(1) În aceeaşi zi cu primirea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie,<br />

ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă dispune publicarea acesteia, prin afişarea în<br />

extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei şi pe pagina<br />

<strong>de</strong> internet a acesteia un<strong>de</strong> urmează să se încheie căsătoria şi, după<br />

caz, la sediul primăriei un<strong>de</strong> celălalt soţ îşi are domiciliul sau<br />

reşe<strong>din</strong>ţa.<br />

(2) Extrasul <strong>din</strong> <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie cuprin<strong>de</strong>, în mod<br />

obligatoriu: data afişării, datele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ale viitorilor soţi şi,<br />

după caz, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, precum şi<br />

înştiinţarea că orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, în<br />

termen <strong>de</strong> 10 zile <strong>de</strong> la data afişării.<br />

(3) Căsătoria se încheie după 10 zile <strong>de</strong> la afişarea<br />

<strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării,<br />

cât şi data încheierii căsătoriei.<br />

61


(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului<br />

Bucureşti, al oraşului sau al comunei un<strong>de</strong> urmează a se încheia<br />

căsătoria poate să încuviinţeze, pentru motive temeinice,<br />

încheierea căsătoriei înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului prevăzut la<br />

alin. (3).”<br />

Ca şi elemente <strong>de</strong> noutate, art. 238 N.C.civ. preve<strong>de</strong> şi<br />

afişarea încuviinţării părinţilor sau a tutorelui, după caz.<br />

De asemenea, termenul <strong>de</strong> 10 zile pentru celebrarea<br />

căsătoriei se calculează <strong>de</strong> la data afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie,<br />

în timp ce, potrivit actualei reglementări termenul se calculează <strong>de</strong><br />

la data <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie. Impactul practic al reglementării<br />

este însă minim, dat fiind că, în principiu, <strong>de</strong>claraţia trebuie să fie<br />

afişată în ziua primirii. 24<br />

În sfârşit, ca şi un element <strong>de</strong> noutate, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

preve<strong>de</strong>, în art. 284, reînnoirea <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie, în cazul<br />

în care aceasta nu s-a încheiat în termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data<br />

afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie. De asemenea, dacă viitorii soţi<br />

24 Potrivit art. 29 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr.119/1996, căsătoria se încheie în termen<br />

<strong>de</strong> 10 zile, în care se cuprind atât ziua când s-a făcut <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, cât<br />

şi ziua încheierii căsătoriei, iar dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a făcut <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong><br />

căsătorie la un alt serviciu public comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor<br />

<strong>de</strong>cât acela un<strong>de</strong> se va încheia căsătoria, termenul se calculează <strong>de</strong> la data<br />

primirii ambelor <strong>de</strong>claraţii <strong>de</strong> căsătorie la acest <strong>din</strong> urmă serviciu.<br />

Potrivit art. 29 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.119/1996, căsătoria se poate încheia şi<br />

înainte <strong>de</strong> expirarea acestui termen, cu aprobarea primarului municipiului, al<br />

sectorului municipiului Bucureşti, al oraşului sau al comunei un<strong>de</strong> urmează să<br />

se încheie căsătoria; aprobarea se dă pentru motive temeinice (<strong>de</strong> exemplu,<br />

viitoarea soţie este însărcinată şi naşterea ar urma să aibă loc înăuntrul<br />

termenului <strong>de</strong> 10 zile etc.). De asemenea, potrivit art. 8 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

119/1996, comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane <strong>de</strong><br />

cetăţenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea<br />

termenului prevăzut la art. 29 alin. (2).<br />

Instituirea termenului <strong>de</strong> 10 zile are un dublu scop: pe <strong>de</strong> o parte, este un<br />

termen <strong>de</strong> gândire pentru viitorii soţi (în care aceştia pot să revină asupra<br />

hotărârii <strong>de</strong> a se căsători) şi – pe <strong>de</strong> alta – dă posibilitatea terţelor persoane să<br />

facă opoziţie la căsătorie.<br />

62


doresc să modifice <strong>de</strong>claraţia iniţială, ei trebuie să facă o nouă<br />

<strong>de</strong>claraţie şi să se dispună publicarea acesteia.<br />

Sub imperiul actualei reglementări, după expirarea<br />

termenului <strong>de</strong> 10 zile, căsătoria se poate încheia numai până la<br />

expirarea termenului <strong>de</strong> valabilitate a certificatelor medicale; în<br />

cazul expirării termenului <strong>de</strong> valabilitate a acestor certificate (14<br />

zile <strong>de</strong> la data emiterii, potrivit art. 31 lit. C <strong>din</strong> Metodologie),<br />

viitorii soţi sunt obligaţi să <strong>de</strong>pună noi certificate medicale<br />

referitoare la starea sănătăţii lor (art. 42 alin. 3 <strong>din</strong> Metodologie).<br />

2.3. Opoziţia la căsătorie<br />

Potrivit art. 14 C.fam.,<br />

„Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă<br />

există o piedică legală ori dacă alte cerinţe ale legii nu sunt<br />

în<strong>de</strong>plinite.<br />

Opunerea la căsătorie se va face numai în scris, cu arătarea<br />

dovezilor pe care ea se întemeiază.”<br />

Opoziţia la căsătorie este actul juridic unilateral prin care o<br />

persoană aduce la cunoştinţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă existenţa<br />

unui impediment la căsătorie sau neîn<strong>de</strong>plinirea altei cerinţe<br />

legale pentru încheierea acesteia.<br />

De asemenea, art. 285 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că:<br />

„(1) Orice persoană poate face opoziţie la căsătorie, dacă<br />

există un impediment legal sau dacă alte cerinţe ale legii nu sunt<br />

în<strong>de</strong>plinite.<br />

(2) Opoziţia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea<br />

dovezilor pe care se întemeiază.”<br />

Reglementarea este, aşadar, i<strong>de</strong>ntică.<br />

Opoziţia la căsătorie prezintă următoarele caracteristici:<br />

a) poate fi făcută <strong>de</strong> orice persoană şi chiar <strong>din</strong> oficiu <strong>de</strong><br />

către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, când acesta constată personal că nu<br />

63


sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile legale pentru încheierea căsătoriei; ea<br />

poate fi făcută şi <strong>de</strong> procuror;<br />

b) opoziţia se face în termenul <strong>de</strong> 10 zile <strong>din</strong>tre data<br />

înregistrării şi afişării <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie şi data încheierii<br />

căsătoriei;<br />

c) opoziţia se face numai în scris şi trebuie să arate<br />

dovezile pe care se întemeiază.<br />

Opoziţiile care nu în<strong>de</strong>plinesc condiţiile legale nu sunt<br />

obligatorii pentru ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă; ele constituie doar acte<br />

oficioase, <strong>de</strong> informare. Însă, în temeiul art. 15 C.fam., ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă este obligat să verifice aceste informaţii.<br />

Primind opoziţia, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va proceda după<br />

cum urmează:<br />

a) dacă opoziţia este neîntemeiată, nu va ţine seama <strong>de</strong><br />

aceasta şi va instrumenta încheierea căsătoriei;<br />

b) dacă opoziţia necesită timp pentru verificare, va putea<br />

amâna data încheierii căsătoriei, după care va hotărî dacă va<br />

instrumenta sau nu încheierea căsătoriei;<br />

c) dacă opoziţia este întemeiată, va refuza încheierea<br />

căsătoriei, întocmind un proces-verbal în acest sens (art. 30 <strong>din</strong><br />

Legea nr. 119/1996 şi art. 45 alin. (2) <strong>din</strong> Metodologie). Tot<br />

astfel, potrivit art. 286 <strong>din</strong> N.C.civ., „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />

refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care<br />

este obligat să le efectueze, a opoziţiilor primite sau a<br />

informaţiilor pe care le <strong>de</strong>ţine, în măsura în care acestea <strong>din</strong> urmă<br />

sunt notorii, constată că nu sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile prevăzute <strong>de</strong><br />

lege.”<br />

Potrivit art. 10 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, persoana<br />

nemulţumită poate sesiza ju<strong>de</strong>cătoria în raza căreia domiciliază,<br />

care se va pronunţa asupra refuzului <strong>de</strong> ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong><br />

a instrumenta încheierea căsătoriei.<br />

64


Secţiunea 3. Formalităţi privind celebrarea căsătoriei<br />

3.1. Celebrarea căsătoriei<br />

Căsătoria este un act juridic solemn, care presupune<br />

respectarea anumitor condiţii <strong>de</strong> formă, cerute ad validitatem.<br />

Dată fiind complexitatea acestor condiţii, se poate vorbi chiar <strong>de</strong><br />

procedura încheierii căsătoriei.<br />

Potrivit art. 11 C.fam. şi art. 27 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996,<br />

căsătoria se încheie <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, la sediul<br />

serviciului public comunitar <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa persoanelor sau, după<br />

caz, al primăriei în a cărei rază <strong>de</strong> competenţă teritorială îşi are<br />

domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi.<br />

De asemenea, potrivit art. 16 C.fam., astfel cum a fost<br />

modificat prin Legea nr. 23/1997:<br />

„(1) Căsătoria se încheie prin consimţământul viitorilor<br />

soţi, care sunt obligaţi să fie prezenţi împreună, însoţiţi <strong>de</strong> doi<br />

martori, la sediul serviciului public comunitar <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa<br />

persoanelor, pentru a-şi exprima consimţământul personal şi în<br />

mod public în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

(2) Cu toate acestea, în cazurile arătate <strong>de</strong> legea specială,<br />

ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va putea încheia căsătoria şi în afara<br />

sediului serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea condiţiilor<br />

prevăzute în alin. (1).”<br />

Potrivit art. 279 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />

„(1) Căsătoria se celebrează <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă, la sediul primăriei.<br />

(2) Prin excepţie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea<br />

primarului, <strong>de</strong> către un ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> la o altă primărie<br />

<strong>de</strong>cât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi au reşe<strong>din</strong>ţa<br />

viitorii soţi, cu obligativitatea înştiinţării primăriei <strong>de</strong> domiciliu<br />

sau <strong>de</strong> reşe<strong>din</strong>ţă a viitorilor soţi, în ve<strong>de</strong>rea publicării.”<br />

65


Tot astfel, potrivit art. 287 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />

„(1) Viitorii soţi sunt obligaţi să se prezinte împreună la<br />

sediul primăriei, pentru a-şi da consimţământul la căsătorie în<br />

mod public, în prezenţa a 2 martori, în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă.<br />

(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute <strong>de</strong> lege, ofiţerul<br />

<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă poate celebra căsătoria şi în afara sediului<br />

serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea celorlalte condiţii<br />

menţionate la alin. (1).<br />

(3) Persoanele care aparţin minorităţilor naţionale pot<br />

solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiţia ca<br />

ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască<br />

această limbă.”<br />

Art. 288 <strong>din</strong> N.C.civ., reglementează condiţia martorilor la<br />

încheierea căsătoriei, astfel:<br />

„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat<br />

consimţământul potrivit art. 287.<br />

(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii,<br />

precum şi cei care <strong>din</strong> cauza unei <strong>de</strong>ficienţe psihice sau fizice nu<br />

sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).<br />

(3) Martorii pot fi şi ru<strong>de</strong> sau afini, indiferent <strong>de</strong> grad, cu<br />

oricare <strong>din</strong>tre viitorii soţi.”<br />

Din analiza acestor dispoziţii legale, rezultă că<br />

solemnitatea căsătoriei constă în următoarele:<br />

A) Căsătoria se încheie în faţa unei autorităţi, respectiv a<br />

ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

În ceea ce priveşte competenţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />

pot fi <strong>de</strong>osebite mai multe aspecte:<br />

a) competenţa materială (ratione materiae): cel care<br />

instrumentează încheierea căsătoriei trebuie să aibă calitatea <strong>de</strong><br />

66


ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă 25 , altfel căsătoria este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută. Cu toate acestea, potrivit art. 7 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996,<br />

actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă întocmite <strong>de</strong> o persoană care a exercitat în<br />

mod public atribuţiile <strong>de</strong> ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, cu respectarea<br />

preve<strong>de</strong>rilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu<br />

avea această calitate. Este o aplicaţie a principiului error<br />

communis facit ius;<br />

b) competenţa personală (rationae personae): ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă este competent dacă cel puţin unul <strong>din</strong>tre viitorii soţi<br />

îşi are domiciliul sau reşe<strong>din</strong>ţa în localitatea un<strong>de</strong> urmează să se<br />

încheie căsătoria. Alegerea aparţine viitorilor soţi. Nerespectarea<br />

competenţei personale nu este sancţionată cu nulitatea căsătoriei;<br />

c) competenţa teritorială (ratione loci): este <strong>de</strong>terminată<br />

<strong>de</strong> limitele teritoriului comunei, oraşului, municipiului sau<br />

sectorului municipiului Bucureşti un<strong>de</strong> se află serviciul public<br />

comunitar local <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţa persoanelor în cadrul căruia<br />

funcţionează ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă; nici încălcarea dispoziţiilor<br />

legale privind competenţa ratione loci nu se sancţionează cu<br />

nulitatea căsătoriei.<br />

Din cele <strong>de</strong> mai sus, rezultă că – <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al<br />

competenţei ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă –, solemnitatea căsătoriei<br />

25 Potrivit art. 3 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996, cu modificările şi completările<br />

ulterioare, atribuţiile <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă se în<strong>de</strong>plinesc <strong>de</strong> către consiliile ju<strong>de</strong>ţene şi<br />

<strong>de</strong> către servicii publice comunitare locale <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a persoanelor ale<br />

municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, prin<br />

ofiţerii <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Sunt ofiţeri <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă: primarii municipiilor,<br />

sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor, şefii misiunilor<br />

diplomatice şi ai oficiilor consulare <strong>de</strong> carieră ale României, comandanţii <strong>de</strong><br />

nave şi aeronave. Aceştia pot <strong>de</strong>lega sau retrage, după caz, exercitarea<br />

atribuţiilor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari <strong>din</strong><br />

aparatul propriu al primăriei, respectiv unuia <strong>din</strong>tre agenţii diplomatici sau<br />

unuia <strong>din</strong>tre funcţionari consulari.<br />

67


este condiţionată doar <strong>de</strong> respectarea competenţei materiale,<br />

<strong>de</strong>oarece numai această condiţie este cerută ad validitatem.<br />

B) Căsătoria se încheie într-un anumit loc, şi anume la<br />

sediul primăriei.<br />

Prin excepţie, căsătoria se poate încheia şi în afara sediului<br />

primăriei, dacă <strong>din</strong> motive temeinice unul <strong>din</strong>tre soţi se află în<br />

imposibilitatea <strong>de</strong> a se prezenta. De exemplu, unul <strong>din</strong>tre viitorii<br />

soţi este infirm, grav bolnav sau pe patul <strong>de</strong> moarte, ori viitoarea<br />

soţie are o sarcină înaintată şi nu se poate <strong>de</strong>plasa.<br />

C) Căsătoria se încheie în prezenţa efectivă şi<br />

concomitentă a viitorilor soţi, care trebuie să-şi exprime<br />

consimţământul personal, precum şi în prezenţa a doi martori.<br />

Instituţia martorilor la încheierea căsătoriei a fost introdusă<br />

prin Legea nr. 23/1999, pentru a asigura concordanţa cu<br />

preve<strong>de</strong>rile Convenţiei O.N.U. <strong>de</strong> la New York, <strong>din</strong> 10 <strong>de</strong>cembrie<br />

1962, privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru<br />

căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, ratificată <strong>de</strong> România prin<br />

Legea nr. 116/1992.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> actuala reglementare <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong>, art. 288 <strong>din</strong> N.C.civ. consacră un text expres martorilor,<br />

stabilind rolul acestora, precum şi unele incapacităţi speciale<br />

pentru martori, astfel:<br />

„(1) Martorii atestă faptul că soţii şi-au exprimat<br />

consimţământul potrivit art. 287.<br />

(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii,<br />

precum şi cei care <strong>din</strong> cauza unei <strong>de</strong>ficienţe psihice sau fizice nu<br />

sunt apţi să ateste faptele prevăzute la alin. (1).<br />

(3) Martorii pot fi şi ru<strong>de</strong> sau afini, indiferent <strong>de</strong> grad, cu<br />

oricare <strong>din</strong>tre viitorii soţi.”<br />

D) Căsătoria se încheie în mod public, adică în astfel <strong>de</strong><br />

condiţii care să permită oricărei persoane să asiste.<br />

68


Aceasta este o publicitate virtuală, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />

publicitatea efectivă care este asigurată prin prezenţa celor doi<br />

martori. Aceasta înseamnă că nu este obligatoriu ca, la încheierea<br />

căsătoriei, să asiste şi alte persoane, în afara viitorilor soţi şi a<br />

celor doi martori, dar este necesar ca încheierea căsătoriei să se<br />

facă în asemenea condiţii încât să permită şi accesul altor<br />

persoane.<br />

Din cele <strong>de</strong> mai sus, putem trage concluzia că<br />

solemnitatea căsătoriei constă într-un ansamblu <strong>de</strong> condiţii,<br />

care trebuie respectate ad validitatem, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong><br />

comun un<strong>de</strong>, <strong>de</strong> regulă, caracterul solemn al actului juridic este<br />

dat fie <strong>de</strong> forma scrisă, fie <strong>de</strong> forma autentică necesară ad<br />

validitatem.<br />

3.2. Momentul încheierii căsătoriei<br />

Potrivit art. 31 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 şi art. 44 alin. (1)<br />

<strong>din</strong> Metodologie, la încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ia<br />

consimţământul viitorilor soţi şi apoi îi <strong>de</strong>clară căsătoriţi.<br />

Din analiza acestor preve<strong>de</strong>ri rezultă că momentul<br />

încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />

constată existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi <strong>de</strong>clară<br />

căsătoriţi.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres această soluţie în art.<br />

289, potrivit căruia „Căsătoria este încheiată în momentul în care,<br />

după ce ia consimţământul fiecăruia <strong>din</strong>tre viitorii soţi, ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă îi <strong>de</strong>clară căsătoriţi.”<br />

69


Secţiunea 4. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei<br />

4.1. Întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie<br />

După încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă este<br />

ţinut să în<strong>de</strong>plinească anumite formalităţi procedurale, majoritatea<br />

menite să asigure dovada căsătoriei.<br />

Astfel, potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, „După ce ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă a luat consimţământul viitorilor soţi şi i-a <strong>de</strong>clarat căsătoriţi,<br />

la citeşte dispoziţiile <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> referitoare la drepturile şi<br />

îndatoririle soţilor şi întocmeşte <strong>de</strong> îndată actul <strong>de</strong> căsătorie în<br />

registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, care se semnează <strong>de</strong> către soţi, <strong>de</strong><br />

cei doi martori şi <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.” (art. 17 C.fam.,<br />

art. 31 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 şi art. 44 alin. (1) <strong>din</strong><br />

Metodologie).<br />

Tot astfel, art. 290 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „După<br />

încheierea căsătoriei, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă întocmeşte, <strong>de</strong> îndată,<br />

în registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, actul <strong>de</strong> căsătorie, care se<br />

semnează <strong>de</strong> către soţi, <strong>de</strong> cei 2 martori şi <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă.”<br />

Actul <strong>de</strong> căsătorie se semnează <strong>de</strong> către soţi – cu numele<br />

<strong>de</strong> familie pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei.<br />

Prin urmare, după încheierea căsătoriei, aceasta se<br />

înregistrează în registrul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, prin întocmirea actului <strong>de</strong><br />

căsătorie, pe baza căruia se eliberează certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />

Din analiza preve<strong>de</strong>rilor legale menţionate mai sus, rezultă<br />

că înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă, ci este<br />

doar un element <strong>de</strong> probă, şi anume, în principiu, singurul mijloc<br />

<strong>de</strong> probă. De aceea, căsătoria este valabil încheiată, chiar dacă<br />

ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă a omis să întocmească actul <strong>de</strong> căsătorie; tot<br />

astfel, căsătoria este valabilă, chiar dacă, după întocmirea actului<br />

<strong>de</strong> căsătorie, s-a omis semnarea acestuia <strong>de</strong> către persoanele<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

70


4.2. Dovada căsătoriei<br />

Potrivit art. 18 <strong>din</strong> C.fam., căsătoria nu poate fi dovedită<br />

<strong>de</strong>cât prin certificatul <strong>de</strong> căsătorie, eliberat pe baza actului<br />

întocmit în registrul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

De asemenea, art. 13 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 preve<strong>de</strong> că<br />

starea <strong>civil</strong>ă se dove<strong>de</strong>şte cu actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, precum şi cu<br />

certificatele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă eliberate pe baza acestora. Cu alte<br />

cuvinte, numai certificatul <strong>de</strong> căsătorie eliberat pe baza actului <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă are aceeaşi putere doveditoare ca şi înregistrarea în<br />

registrul actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine dispoziţii similare în art. 292,<br />

potrivit căruia:<br />

„ (1) Căsătoria se dove<strong>de</strong>şte cu actul <strong>de</strong> căsătorie şi prin<br />

certificatul <strong>de</strong> căsătorie eliberat pe baza acestuia.<br />

(2) Cu toate acestea, în situaţiile prevăzute <strong>de</strong> lege,<br />

căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc <strong>de</strong> probă.”<br />

Dovada căsătoriei se poate face cu orice mijloace <strong>de</strong><br />

probă, în următoarele situaţii:<br />

a) când, potrivit art. 16, 52 şi 53 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 se<br />

solicită reconstituirea sau, după caz, întocmirea ulterioară a<br />

actelor <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, respectiv a actului <strong>de</strong> căsătorie, şi anume:<br />

- nu au existat registre <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă (art. 16 lit. a);<br />

- registrele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă au fost distruse sau pierdute în<br />

totalitate sau în parte (art. 16 lit. b şi art. 52 lit. a);<br />

- nu este posibilă procurarea <strong>din</strong> străinătate a certificatelor<br />

<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau a extraselor după actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă,<br />

respectiv după actul <strong>de</strong> căsătorie (art. 16 lit. c şi art. 52 lit. b);<br />

- întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie, a fost omisă, în sensul că<br />

– <strong>de</strong>şi a luat consimţământul soţilor – ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă nu a<br />

mai întocmit actul <strong>de</strong> căsătorie în registru (art. 16 lit. d şi art. 53<br />

lit. b).<br />

71


Cererea <strong>de</strong> reconstituire sau întocmire ulterioară a actului<br />

<strong>de</strong> căsătorie se soluţionează potrivit procedurii prevăzute <strong>de</strong> art.<br />

54-55 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996: cererea, însoţită <strong>de</strong> actele<br />

doveditoare, se <strong>de</strong>pune la serviciul public comunitar local <strong>de</strong><br />

evi<strong>de</strong>nţa persoanelor competent să întocmească actul sau la cel <strong>de</strong><br />

la domiciliul solicitantului, în cazul în care actul a fost întocmit în<br />

străinătate şi nu poate fi procurat nici certificat, nici extras <strong>de</strong> pe<br />

acesta; cererea se soluţionează în termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> către<br />

primar, prin dispoziţie, care poate fi contestată la instanţa<br />

ju<strong>de</strong>cătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea<br />

emitentă.<br />

b) când dovada căsătoriei se face <strong>de</strong> un terţ care<br />

urmăreşte un interes patrimonial. De exemplu, în cazul unui<br />

contract <strong>de</strong> întreţinere încheiat între foştii soţi sub condiţia<br />

rezolutorie a recăsătoririi fostului soţ creditor, fostul soţ <strong>de</strong>bitor va<br />

putea dovedi cu orice mijloc <strong>de</strong> probă recăsătorirea creditorului.<br />

De asemenea, se poate face proba căsătoriei cu orice mijloc <strong>de</strong><br />

probă în cazul în care se urmăreşte înlăturarea soţului <strong>de</strong> la a fi<br />

ascultat ca martor, potrivit art. 189 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ.<br />

Secţiunea 5. Formalităţi privind regimul matrimonial<br />

Potrivit art. 291 <strong>din</strong> N.C.civ., „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă face<br />

menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre regimul matrimonial ales. El<br />

are obligaţia ca, <strong>din</strong> oficiu şi <strong>de</strong> îndată, să comunice la registrul<br />

prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului public<br />

care a autentificat convenţia matrimonială o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong><br />

căsătorie.”<br />

Textul are caracter <strong>de</strong> noutate şi a fost necesar în<br />

condiţiile în care s-a dat o nouă reglementare regimurilor<br />

matrimoniale, prin posibilitatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a încheia o<br />

convenţie matrimonială şi <strong>de</strong> a alege un alt regim matrimonial<br />

<strong>de</strong>cât al comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri, respectiv regimul separaţiei<br />

<strong>de</strong> bunuri sau regimul comunităţii convenţionale.<br />

72


Acest text se coroborează cu art. 334 alin. (2), potrivit<br />

căruia, „După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul<br />

căsătoriei sau după primirea copiei <strong>de</strong> pe actul căsătoriei, potrivit<br />

art. 330, notarul public expediază, <strong>din</strong> oficiu, un exemplar al<br />

convenţiei la registrul menţionat la alin. (1), precum şi la celelalte<br />

registre <strong>de</strong> publicitate, în condiţiile alin. (4).”<br />

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că:<br />

‣ Actul <strong>de</strong> căsătorie va cuprin<strong>de</strong> şi menţiunea privind<br />

regimul matrimonial ales;<br />

‣ După întocmirea actului <strong>de</strong> căsătorie, ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă trimite <strong>din</strong> oficiu, <strong>de</strong> îndată o copie a actului <strong>de</strong><br />

căsătorie la Registrul naţional notarial al regimurilor<br />

matrimoniale, precum şi notarului public care a autentificat<br />

convenţia matrimonială;<br />

‣ După primirea copiei <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie,<br />

notarul public transmite un exemplar al convenţiei matrimoniale<br />

la Registrul naţional, pentru a se în<strong>de</strong>plini formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate a regimului matrimonial. Soluţia este firească,<br />

<strong>de</strong>oarece convenţia matrimonială nu produce efecte <strong>de</strong>cât după şi<br />

<strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei, când se pune şi problema<br />

în<strong>de</strong>plinirii formalităţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, prin<br />

înregistrarea ei în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.<br />

73


TITLUL IV<br />

NULITATEA CĂSĂTORIEI<br />

CAPITOLUL 1<br />

Cazuri <strong>de</strong> nulitate. Regim juridic<br />

Secţiunea 1. Reglementare. Clasificare<br />

Nerespectarea condiţiilor cerute <strong>de</strong> lege pentru valabila<br />

încheiere a căsătoriei, ca act juridic, se sancţionează, ca şi în<br />

<strong>dreptul</strong> comun, cu nulitatea.<br />

Cu toate acestea, în materia căsătoriei legea instituie însă<br />

unele dispoziţii <strong>de</strong>rogatorii <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, având în ve<strong>de</strong>re<br />

importanţa căsătoriei şi gravitatea consecinţelor pe care le implică<br />

<strong>de</strong>sfiinţarea ei.<br />

Particularităţile nulităţii căsătoriei se regăsesc în cazurile<br />

<strong>de</strong> nulitate a căsătoriei, regimul juridic al nulităţilor şi efectele<br />

acestora.<br />

Nulităţile în materia căsătoriei pot fi clasificate după cum<br />

urmează:<br />

a) după modul cum sunt reglementate <strong>de</strong> lege, nulităţile<br />

sunt – <strong>de</strong> regulă – exprese, dar există şi nulităţi virtuale, care nu<br />

sunt expres prevăzute <strong>de</strong> lege. În literatura juridică şi în<br />

jurispru<strong>de</strong>nţă s-au admis două asemenea cazuri <strong>de</strong> nulitate, şi<br />

anume: căsătoria între persoane al căror sex nu este diferenţiat şi<br />

căsătoria fictivă;<br />

b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al interesului ocrotit, nulităţile<br />

căsătoriei sunt absolute şi relative.<br />

74


Secţiunea 2. Nulităţi absolute ale căsătoriei.<br />

Regim juridic<br />

2.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate absolută<br />

Tablou comparativ al cazurilor <strong>de</strong> nulitate absolută<br />

Nr<br />

1<br />

2<br />

Caz <strong>de</strong><br />

nulitate<br />

absolută<br />

Lipsa<br />

diferenţei<br />

<strong>de</strong> sex<br />

Lipsa<br />

vârstei<br />

matrimoniale<br />

C.fam.<br />

-<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

4<br />

N.C.civ.<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 271<br />

Art. 294<br />

Alte acte<br />

normative<br />

Cazuri <strong>de</strong><br />

acoperire<br />

Nu<br />

Da<br />

Art. 20<br />

C.fam;<br />

Art. 294<br />

alin. (2)<br />

N.C.civ.<br />

Constatări<br />

Sub imperiul<br />

C.fam,<br />

nulitatea este<br />

doar virtuală.<br />

N.C.civ. o<br />

consacră<br />

expres.<br />

Spre<br />

<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />

C.fam.,<br />

N.C.civ.<br />

distinge între<br />

căsătoria<br />

încheiată <strong>de</strong><br />

minorul care<br />

nu a împlinit<br />

16 ani, care<br />

este nulă, şi<br />

căsătoria<br />

încheiată <strong>de</strong><br />

minorul care a<br />

împlinit<br />

vârsta <strong>de</strong> 16<br />

ani, fără<br />

încuviinţările<br />

prevăzute <strong>de</strong><br />

lege, când<br />

sancţiunea<br />

este nulitatea<br />

relativă<br />

(art. 297).<br />

75


3<br />

Lipsa<br />

totală a<br />

consimţământului<br />

la<br />

căsătorie<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

16<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 271<br />

Nu<br />

Nu sunt<br />

<strong>de</strong>osebiri<br />

4<br />

Lipsa<br />

caracterului<br />

personal al<br />

consimţământului<br />

personal<br />

5 Bigamia<br />

6 Ru<strong>de</strong>nia<br />

7 Adopţia<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

16<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 5;<br />

art. 22<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

6<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

7 lit.<br />

a)<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 271<br />

Art. 293<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 273<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 274<br />

Nu<br />

Nu.<br />

Nu.<br />

Discuţii<br />

privind<br />

dispensa <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie<br />

- Nu.<br />

Nu sunt<br />

<strong>de</strong>osebiri<br />

Art. 293 alin.<br />

(2) C.fam,<br />

spre <strong>de</strong>osebire<br />

<strong>de</strong> art. 22<br />

C.fam,<br />

stabileşte<br />

expres că nu<br />

este bigamie,<br />

dacă soţul<br />

celui <strong>de</strong>clarat<br />

mort prin<br />

hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătoreasc<br />

ă a fost <strong>de</strong><br />

bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />

Nu sunt<br />

<strong>de</strong>osebiri<br />

Potrivit<br />

N.C.civ.,<br />

adopţia nu<br />

mai constituie<br />

impediment<br />

distinct <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie<br />

76


8<br />

9<br />

10<br />

Alienaţia<br />

si<br />

<strong>de</strong>bilitatea<br />

mintală/<br />

Lipsa<br />

discernământului<br />

Încălcarea<br />

formalităţi<br />

lor privind<br />

celebrarea<br />

căsătoriei<br />

(la sediul<br />

serviciului<br />

<strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă, în<br />

mod<br />

public, în<br />

prezenţa a<br />

doi<br />

martori, în<br />

faţa<br />

ofiţerului<br />

<strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă)<br />

Lipsa<br />

publicităţii<br />

<strong>de</strong>claraţiei<br />

<strong>de</strong><br />

căsătorie<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

9<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu art.<br />

16<br />

Art.<br />

19<br />

coroborat<br />

cu<br />

art.<br />

13¹<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 276<br />

Art. 293<br />

alin. (1)<br />

coroborat<br />

cu<br />

art. 287<br />

alin. (1)<br />

-<br />

Nu<br />

Nu<br />

Da (soluţie<br />

propusă în<br />

doctrină).<br />

Potrivit<br />

N.C.civ.,<br />

numai<br />

alienaţia sau<br />

<strong>de</strong>bilitatea<br />

mintală atrage<br />

nulitatea<br />

absolută, lipsa<br />

discernământ<br />

ului fiind<br />

sancţionată cu<br />

nulitatea<br />

relativă,<br />

potrivit art.<br />

299.<br />

Nu sunt<br />

<strong>de</strong>osebiri<br />

N.C.civ. nu a<br />

mai menţinut<br />

acest caz <strong>de</strong><br />

nulitate<br />

absolută,<br />

consi<strong>de</strong>rat<br />

excesiv.<br />

77


11<br />

Necompet<br />

enţa<br />

materială<br />

a<br />

ofiţerului<br />

<strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă<br />

(celebrare<br />

a<br />

căsătoriei<br />

<strong>de</strong> către<br />

persoana<br />

care nu<br />

are<br />

calitatea<br />

<strong>de</strong> ofiţer<br />

<strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă)<br />

- -<br />

Art. 7 <strong>din</strong><br />

Legea nr.<br />

119/1996<br />

cu privire<br />

la actele<br />

<strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă<br />

Da.<br />

Atunci<br />

când<br />

persoana a<br />

exercitat în<br />

mod public<br />

atribuţiile<br />

respective,<br />

creând o<br />

aparenţă <strong>de</strong><br />

legalitate<br />

care a<br />

<strong>de</strong>terminat<br />

o eroare<br />

comună şi<br />

invincibilă<br />

(error<br />

communis<br />

facit ius).<br />

Se menţine ca<br />

nulitate<br />

prevăzută <strong>de</strong><br />

un text<br />

special.<br />

12<br />

Căsătoria<br />

fictivă<br />

- Art. 295 -<br />

Da.<br />

Art. 295<br />

alin. (2 )<br />

N.C.civ.<br />

reglementează<br />

expres<br />

căsătoria<br />

fictivă şi<br />

nulitatea<br />

acesteia. Sub<br />

imperiul<br />

C.fam.,<br />

căsătoria<br />

fictivă este un<br />

caz <strong>de</strong> nulitate<br />

virtuală,<br />

nefiind expres<br />

reglementat.<br />

Analizând comparativ reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

şi cea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, rezultă următoarele<br />

caracteristici principale:<br />

‣ Nulităţile virtuale sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> au<br />

<strong>de</strong>venit nulităţi exprese<br />

78


Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, nulităţile absolute exprese<br />

sunt prevăzute <strong>de</strong> art. 19 <strong>din</strong> C.fam. şi <strong>de</strong> art. 7 <strong>din</strong> Legea nr.<br />

119/1996. La acestea se adaugă nulităţile absolute virtuale în<br />

cazul căsătoriei persoanelor al căror sex nu este diferenţiat,<br />

precum şi în cazul căsătoriei fictive.<br />

Potrivit art. 293 <strong>din</strong> N.C.civ., este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute la<br />

art. 271, 273, 274, 276 şi art. 287 alin. (1). De asemenea, <strong>noul</strong><br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează expres nulitatea absolută a căsătoriei<br />

pentru lipsa vârstei matrimoniale în art. 295, precum şi a<br />

căsătoriei fictive în art. 295. Nulitatea absolută pentru lipsa<br />

diferenţei <strong>de</strong> sex, respectiv în cazul căsătoriei fictive este expres<br />

consacrată.<br />

‣ Nulităţi absolute exprese potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

care nu au fost preluate <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu a mai prevăzut nulitatea absolută a<br />

căsătoriei pentru lipsa publicităţii <strong>de</strong>claraţiei <strong>de</strong> căsătorie (art.<br />

19 coroborat cu art. 13¹ C.fam), soluţie excesivă impusă <strong>de</strong><br />

legiuitor. Ar fi fost suficient să se prevadă sancţiuni pentru ofiţerul<br />

<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care nu a afişat <strong>de</strong>claraţia <strong>de</strong> căsătorie, aceasta fiind<br />

o obligaţie care-i revine lui, potrivit legii. Nu există nici un<br />

argument pentru care neîn<strong>de</strong>plinirea acestei obligaţii trebuie<br />

suportată <strong>de</strong> către soţi prin <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, în condiţiile în<br />

care nu a existat nici un impediment la încheierea căsătoriei. De<br />

aceea, s-a propus în doctrină ca ori <strong>de</strong> câte ori s-ar constata<br />

neîn<strong>de</strong>plinirea acestei formalităţi, dar s-ar dovedi că soţii au o<br />

viaţă <strong>de</strong> familie firească şi nu există nici un alt impediment la<br />

căsătorie, soluţia să fie aceea a acoperirii acestei cauze <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută.<br />

79


‣ Reglementarea căsătoriei fictive potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong><br />

În prezent, acest caz <strong>de</strong> nulitate nu este reglementat în<br />

legislaţie, ci este o creaţie a doctrinei şi a jurispru<strong>de</strong>nţei.<br />

Potrivit art. 294 <strong>din</strong> N.C.civ., căsătoria încheiată în alte<br />

scopuri <strong>de</strong>cât acela <strong>de</strong> a întemeia o familie este lovită <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută. Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă,<br />

până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, a intervenit<br />

convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas însărcinată ori au<br />

trecut 2 ani <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei.<br />

De asemenea, art. 1294 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />

dispoziţiile referitoare la simulaţie nu se aplică actelor<br />

nepatrimoniale.<br />

Aceste texte permit, astfel, clarificarea naturii juridice şi,<br />

pe cale <strong>de</strong> consecinţă, a regimului juridic al căsătoriei fictive.<br />

Căsătoriei fictive nu i se aplică, aşadar, sancţiunea<br />

inopozabilităţii <strong>din</strong> materia simulaţiei, ci sancţiunea este nulitatea<br />

absolută. Din păcate, însă, nici <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu clarifică temeiul<br />

acestei nulităţi (lipsa cauzei, lipsa consimţământului sau<br />

fraudarea legii).<br />

În practică, <strong>de</strong> regulă căsătoria fictivă presupune fraudarea<br />

legii, căsătoria fiind doar un mijloc licit, pentru a obţine un<br />

rezultat ilicit. Căsătoria fictivă se încheie în scopul <strong>de</strong> a realiza<br />

unele efecte secundare, care nu sunt specifice căsătoriei, dar care<br />

nu pot fi obţinute în alt mod.<br />

Un caz întâlnit frecvent în practică <strong>de</strong> fictivitate a<br />

căsătoriei era acela al încheierii căsătoriei între autorul infracţiunii<br />

<strong>de</strong> viol şi victimă, cu scopul exclusiv <strong>de</strong> a fi exonerat <strong>de</strong><br />

răspun<strong>de</strong>re penală, în condiţiile în care, alin. (5) al art. 197 <strong>din</strong><br />

C.pen. stabilea o cauză <strong>de</strong> nepe<strong>de</strong>psire a făptuitorului în ipoteza<br />

căsătoriei cu victima. Prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea<br />

şi completarea <strong>Cod</strong>ului penal, alin. (5) al art. 197 a fost abrogat,<br />

80


astfel încât, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re legal, acest caz <strong>de</strong> fictivitate a<br />

căsătoriei nu mai poate fi întâlnit.<br />

În jurispru<strong>de</strong>nţa recentă s-a constatat nulitatea căsătoriei<br />

fictive când soţii au urmărit prin încheierea căsătoriei dobândirea<br />

calităţii legale pentru a beneficia <strong>de</strong> facilităţile prevăzute <strong>de</strong> lege<br />

tinerilor căsătoriţi la achiziţionarea <strong>de</strong> locuinţe (Trib. Satu-Mare,<br />

secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 310/1994), precum şi în cazul în care unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi, fiind preot, s-a căsătorit în scopul exclusiv <strong>de</strong> a<br />

dobândi calitatea pentru a fi promovat (Trib. Satu-Mare, secţia<br />

<strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>c. Nr. 38/1994). 26<br />

2.2. Regim juridic<br />

Ca şi în <strong>dreptul</strong> comun, analiza regimului juridic al<br />

nulităţii absolute a căsătoriei presupune <strong>de</strong>terminarea cercului <strong>de</strong><br />

persoane care pot să o invoce, dacă acţiunea este sau nu<br />

prescriptibilă şi dacă nulitatea poate ori nu să fie acoperită. În ce<br />

priveşte distincţia <strong>din</strong>tre nulitatea absolută expresă sau virtuală,<br />

aceasta nu are inci<strong>de</strong>nţă asupra regimului juridic al nulităţii<br />

absolute a căsătoriei, care este i<strong>de</strong>ntic, indiferent dacă nulitatea<br />

este sau nu prevăzută <strong>de</strong> lege.<br />

26 A se ve<strong>de</strong>a E.Florian, op. cit., p. 61, care citează cele două <strong>de</strong>cizii. De<br />

asemenea, cu privire la încheierea unei căsătorii în scopul <strong>de</strong> a obţine exclusiv<br />

schimbarea numelui <strong>de</strong> familie şi a beneficia <strong>de</strong> o nouă i<strong>de</strong>ntitate şi <strong>de</strong> un nou<br />

paşaport, întrucât, pentru anumite fapte ilicite, săvârşite în Grecia, i s-a<br />

menţionat pe paşaportul avut, <strong>de</strong> către autorităţile elene, interdicţia <strong>de</strong> şe<strong>de</strong>re pe<br />

teritoriul Greciei, a se ve<strong>de</strong>a G.Lupşan, Căsătorie fictivă. Nulitate absolută.<br />

Efecte. Notă la sentinţa <strong>civil</strong>ă nr. 60 <strong>din</strong> 3 februarie 203 a Tribunalului Iaşi, în<br />

Dreptul nr. 7/2004, p. 201-210.<br />

De asemenea, O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor,<br />

aprobată prin Legea nr. 357/2003, republicată, cu modificările ulterioare,<br />

preve<strong>de</strong> o formă specială <strong>de</strong> căsătorie fictivă, şi anume „căsătoria <strong>de</strong><br />

convenienţă”, <strong>de</strong>finită ca fiind căsătoria încheiată cu singurul scop <strong>de</strong> a eluda<br />

condiţiile <strong>de</strong> intrare şi <strong>de</strong> şe<strong>de</strong>re a străinilor în România şi <strong>de</strong> a obţine <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />

şe<strong>de</strong>re pe teritoriilor României. Sancţiunea prevăzută expres <strong>de</strong> OUG nr.<br />

194/2002 este una administrativă, respectiv refuzul prelungirii şe<strong>de</strong>rii în<br />

România.<br />

81


‣ Titularul acţiunii<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, acţiunea în constatarea<br />

nulităţii absolute a căsătoriei poate fi pornită <strong>de</strong> orice persoană<br />

care justifică un interes. Ea poate fi formulată, în condiţiile art. 45<br />

alin. (1) <strong>din</strong> C.pr.civ., şi <strong>de</strong> Ministerul Public (adică <strong>de</strong> către<br />

procuror), dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este pus sub interdicţie sau este<br />

dispărut 27 . Ju<strong>de</strong>cătorul nu poate invoca <strong>din</strong> oficiu nulitatea<br />

absolută a căsătoriei (<strong>de</strong> exemplu, în cadrul unui proces <strong>de</strong> divorţ<br />

în care ar sesiza existenţa unei astfel <strong>de</strong> nulităţi), dar poate pune în<br />

discuţia părţilor eventuala cauză <strong>de</strong> nulitate.<br />

S-a consi<strong>de</strong>rat că, în temeiul art. 45 alin. (1) <strong>din</strong> C.pr.civ.,<br />

procurorul ar putea introduce acţiunea nu numai în timpul vieţii<br />

soţilor, dar şi ulterior, dacă moştenitorii acestora sunt minori, puşi<br />

sub interdicţie ori dispăruţi.<br />

Această soluţie este expres consacrată în art. 296 <strong>din</strong><br />

N.C.civ., potrivit căruia „Orice persoană interesată poate<br />

introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a căsătoriei. Cu<br />

toate acestea, procurorul nu poate introduce acţiunea după<br />

încetarea sau <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, cu excepţia cazului în care ar<br />

acţiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor<br />

puse sub interdicţie.”<br />

‣ Imprescriptibilitatea acţiunii<br />

Fiind o acţiune în constatarea nulităţii absolute, este<br />

imprescriptibilă.<br />

27<br />

Potrivit art. 45 C.pr.civ., „(1) Ministerul Public poate porni acţiunea <strong>civil</strong>ă<br />

ori <strong>de</strong> câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale<br />

minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în<br />

alte cazuri expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

(2) În cazul în care procurorul a pornit acţiunea, titularul <strong>dreptul</strong>ui la care se<br />

referă acţiunea va fi introdus în proces. El se va putea folosi <strong>de</strong> dispoziţiile<br />

prevăzute în art. 246, 247 şi 271-273, iar în cazul în care procurorul şi-ar<br />

retrage cererea, va putea cere continuarea ju<strong>de</strong>căţii.”<br />

82


‣ Posibilitatea acoperirii nulităţii absolute a căsătoriei<br />

În principiu, în <strong>dreptul</strong> comun, nulitatea absolută nu poate<br />

fi acoperită nici măcar prin manifestarea <strong>de</strong> voinţă expresă a<br />

părţilor actului juridic lovit <strong>de</strong> nulitate sau a altor persoane, care o<br />

pot invoca.<br />

Situaţia este diferită în <strong>dreptul</strong> <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>oarece<br />

menţinerea căsătoriei şi a <strong>familiei</strong> poate fi impusă <strong>de</strong> necesitatea<br />

ocrotirii interesului superior al copilului şi a vieţii <strong>de</strong> familie, în<br />

general, valori care pot prevala asupra i<strong>de</strong>ii formale <strong>de</strong> sancţionare<br />

a nulităţii cu orice preţ.<br />

De aceea, sunt cazuri în care nulitatea absolută poate fi<br />

acoperită, după cum sunt unele în care încălcarea legii este atât <strong>de</strong><br />

gravă şi raţiunile instituirii regulii încălcate sunt atât <strong>de</strong><br />

importante, încât acoperirea nulităţii nu poate fi acceptată.<br />

A) Pot fi acoperite următoarele cazuri <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută:<br />

a) cele <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> încălcarea vârstei matrimoniale (în<br />

condiţiile art. 20 C.fam., art. 294 N.C.civ.), în următoarele două<br />

ipoteze:<br />

i) până la <strong>de</strong>clararea nulităţii <strong>de</strong> către instanţă soţul<br />

care, la încheierea căsătoriei, nu avea vârsta matrimonială<br />

a împlinit-o. Desfiinţarea căsătoriei în acest caz ar fi pur<br />

formală, <strong>de</strong>oarece, imediat după <strong>de</strong>clararea nulităţii<br />

căsătoriei pe acest motiv, foştii soţi se pot recăsători;<br />

ii) până la <strong>de</strong>clararea nulităţii, soţia a dat naştere<br />

unui copil sau a rămas însărcinată 28 . Nulitatea căsătoriei se<br />

28 Potrivit preve<strong>de</strong>rilor art. 4 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, femeia se poate căsători numai<br />

dacă a împlinit 16 ani.<br />

Cu toate acestea, pentru motive temeinice, se poate încuviinţa căsătoria femeii<br />

care a împlinit 15 ani. Încuviinţarea se poate da <strong>de</strong> comitetul executiv al<br />

consiliului popular ju<strong>de</strong>ţean, în temeiul unui aviz al medicului oficial.<br />

83


acoperă pentru aceste motive nu numai atunci când femeia<br />

nu a avut vârsta matrimonială, dar şi atunci când bărbatul<br />

este cel care nu a avut împlinită vârsta matrimonială la<br />

încheierea căsătoriei, <strong>de</strong>oarece textul nu face nici o<br />

distincţie. În plus, dacă soţului impuber i se aplică<br />

prezumţia <strong>de</strong> paternitate atunci trebuie să se aplice şi<br />

prezumţia <strong>de</strong> pubertate, atunci când soţia a dat naştere unui<br />

copil sau a rămas însărcinată. Această cauză <strong>de</strong> acoperire a<br />

nulităţii a fost prevăzută în interesul copilului născut sau<br />

care urmează să se nască.<br />

Căsătoria se menţine chiar dacă s-a născut un copil mort<br />

sau dacă femeia a întrerupt cursul sarcinii, <strong>de</strong>oarece s-a<br />

dovedit astfel că, în pofida vârstei impubere, soţii au fost<br />

apţi să aibă relaţii conjugale normale;<br />

În speţă, încuviinţarea cerută <strong>de</strong> lege nu a fost acordată în prealabil oficierii<br />

căsătoriei, <strong>de</strong>şi era necesară, întrucât femeia nu împlinise încă vârsta legală <strong>de</strong><br />

16 ani.<br />

Faţă <strong>de</strong> opunerea soţilor la acţiunea formulată <strong>de</strong> autoritatea publică locală,<br />

instanţa avea obligaţia <strong>de</strong> a verifica dacă, după încheierea căsătoriei, nu a<br />

intervenit un fapt care, potrivit legii, acoperă nulitatea.<br />

În susţinerea recursului <strong>de</strong>clarat, soţii au <strong>de</strong>pus certificatul medico-legal nr.<br />

819/P - 388 <strong>din</strong> 28 noiembrie 1977, emis <strong>de</strong> Laboratorul <strong>de</strong> medicină legală<br />

Reşiţa în completarea certificatului medico-legal (cu acelaşi număr) <strong>din</strong> 27 iulie<br />

1977, înscris cu valoare <strong>de</strong> act nou potrivit C.pr.civ.<br />

Din cuprinsul acestui act rezultă că, la data examinării medicale, B.E. prezenta<br />

simptome caracteristice unei sarcini.<br />

Or, starea <strong>de</strong> graviditate a femeii în vârstă <strong>de</strong> peste cincisprezece ani constituia<br />

un motiv temeinic, care, dacă preexista căsătoriei, ar fi justificat să i se acor<strong>de</strong><br />

încuviinţarea cerută <strong>de</strong> lege pentru încheierea căsătoriei. Cu atât mai mult, dacă<br />

această stare a intervenit după căsătorie, îndreptăţeşte concluzia că <strong>din</strong> punct <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re bio-fiziologic femeia era aptă <strong>de</strong> a se căsători.<br />

Astfel fiind, se acoperă nulitatea care, potrivit art. 19 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>,<br />

sancţionează căsătoria încheiată fără respectarea condiţiilor <strong>de</strong> vârstă înscrise în<br />

art. 4 <strong>din</strong> acelaşi <strong>Cod</strong>. (Trib. Suprem, s.civ., 362 <strong>din</strong> 1 martie 1978, în „Lege<br />

4”, Indaco Systems).<br />

84


) cele impuse <strong>de</strong> nesocotirea impedimentului la<br />

căsătorie rezultând <strong>din</strong> gradul IV <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, dacă s-a obţinut,<br />

chiar după încheierea căsătoriei, dispensa <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie prevăzută <strong>de</strong><br />

art. 28 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996. Apreciem că soluţia<br />

jurispru<strong>de</strong>nţială trebuie menţinută şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>, care, <strong>din</strong> păcate, nu cuprin<strong>de</strong> o soluţie expresă în acest<br />

sens;<br />

c) căsătoria fictivă: aceasta se poate „transforma” într-o<br />

a<strong>de</strong>vărată stare <strong>de</strong> căsătorie atunci când, în ciuda şi <strong>din</strong>colo <strong>de</strong><br />

scopul iniţial urmărit <strong>de</strong> părţi (altul <strong>de</strong>cât acela al întemeierii unei<br />

familii, soţii ajung să întreţină relaţii normale <strong>de</strong> familie, aduc pe<br />

lume copii etc., caz în care – în mod evi<strong>de</strong>nt – nu se mai impune<br />

<strong>de</strong>clararea nulităţii absolute a căsătoriei pentru fictivitate. Art. 294<br />

alin. (2) preve<strong>de</strong> expres că nulitatea căsătoriei fictive se acoperă<br />

dacă, până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, a<br />

intervenit convieţuirea soţilor, soţia a născut sau a rămas<br />

însărcinată ori au trecut 2 ani <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei;<br />

d) nulitatea prevăzută <strong>de</strong> art. 7 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996:<br />

după cum am mai arătat, este nulă căsătoria celebrată <strong>de</strong> o<br />

persoană care nu are calitatea <strong>de</strong> ofiţer <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, dar nulitatea<br />

se acoperă dacă persoana a exercitat în mod public atribuţiile<br />

respective, creând o aparenţă <strong>de</strong> legalitate care a <strong>de</strong>terminat o<br />

eroare comună şi invincibilă (error communis facit ius);<br />

B) Nulitatea absolută a căsătoriei nu poate fi acoperită<br />

în următoarele situaţii:<br />

a) în cazul căsătoriei între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex sau al<br />

căror sex nu este suficient diferenţiat;<br />

b) în cazul bigamiei (art. 19, raportat la art. 5 C.fam.);<br />

c) în cazul impedimentului la căsătorie constând în<br />

ru<strong>de</strong>nia în linie directă sau colaterală până la gradul III<br />

inclusiv;<br />

85


d) în cazul impedimentului la căsătorie rezultând <strong>din</strong><br />

adopţia cu efecte restrânse (art. 19, raportat la art. 7 lit. a<br />

C.fam.);<br />

e) în cazul impedimentului la căsătorie constând în<br />

alienaţia sau <strong>de</strong>bilitatea mintală;<br />

f) în cazul încălcării formalităţilor pentru celebrarea<br />

căsătoriei.<br />

86


Secţiunea 3. Nulităţi relative ale căsătoriei.<br />

Regim juridic<br />

3.1. Cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă<br />

Tablou comparativ al cazurilor <strong>de</strong> nulitate relativă<br />

Nr.<br />

1.<br />

2.<br />

Caz <strong>de</strong> nulitate<br />

relativă<br />

Lipsa<br />

încuviinţărilor<br />

cerute <strong>de</strong> lege<br />

minorului<br />

Viciile <strong>de</strong><br />

consimţământ<br />

(eroare asupra<br />

i<strong>de</strong>ntităţii fizice<br />

a viitorului soţ,<br />

dol, violenţă)<br />

C.fam.<br />

Art. 19<br />

coroborat<br />

cu art. 4<br />

(nulitate<br />

absolută)<br />

N.C.<br />

civ.<br />

Art. 297<br />

Art. 21 Art. 298<br />

Cazuri <strong>de</strong><br />

acoperire<br />

Da.<br />

Art. 303<br />

alin. (1) şi<br />

(3) N.C.civ.<br />

Da.<br />

Art. 303<br />

alin. (2) şi<br />

(3) N.C.civ.<br />

Constatări<br />

N.C.civ. stabileşte<br />

natura relativă a<br />

nulităţii şi cazurile<br />

<strong>de</strong> acoperire.<br />

Viciile <strong>de</strong><br />

consimţământ sunt<br />

aceleaşi.Reglement<br />

are nouă privind<br />

acoperirea nulităţii.<br />

3.<br />

Lipsa<br />

discernământului<br />

Art. 19<br />

coroborat<br />

cu art. 9<br />

(nulitate<br />

absolută)<br />

Art. 298<br />

Da.<br />

Art. 303<br />

alin. (2) şi<br />

(3) N.C.civ.<br />

N.C.civ. stabileşte<br />

natura relativă a<br />

nulităţii şi<br />

reglementează<br />

cazurile <strong>de</strong><br />

acoperire.<br />

4. Tutela - Art. 300<br />

Art. 303<br />

alin. (3)<br />

N.C.civ.<br />

Reglementare nouă<br />

care transformă<br />

tutela <strong>din</strong><br />

impediment<br />

prohibitiv în<br />

impediment<br />

dirimant.<br />

Analizând comparativ reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

şi cea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, rezultă că, pe lângă viciile <strong>de</strong><br />

consimţământ, ca şi cazuri <strong>de</strong> nulitate relativă, a căror<br />

reglementare este i<strong>de</strong>ntică aceleia <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> preve<strong>de</strong> expres sancţiunea nulităţii relative în mai multe<br />

cazuri discutabile sub imperiul <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />

87


Astfel:<br />

a) lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege minorului<br />

Astfel, cerinţa <strong>de</strong> fond referitoare la existenţa încuviinţării<br />

părinţilor pentru căsătoria minorului <strong>de</strong> 16 ani a fost introdusă<br />

prin Legea nr. 288/2007, fără însă să existe şi preve<strong>de</strong>ri speciale<br />

referitoare la sancţiunea ce intervine în cazul căsătoriei încheiate<br />

cu nesocotirea acestei cerinţe.<br />

În acest context, preve<strong>de</strong>rile generale ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

în materia încheierii căsătoriei impun concluzia că, în absenţa<br />

încuviinţării părinţilor, sancţiunea nu poate fi <strong>de</strong>cât nulitatea<br />

absolută a căsătoriei. Potrivit art. 19 C.fam. – asupra căruia nu s-a<br />

intervenit prin Legea nr. 288/2007 –, „este nulă căsătoria<br />

încheiată cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în art. 4 (…)”.<br />

Întrucât textul <strong>de</strong> lege nu distinge, făcând trimitere la art. 4 în<br />

întregul său, înseamnă că nesocotirea oricăror cerinţe prevăzute în<br />

ipoteza acestei norme juridice, <strong>de</strong>ci – astăzi –, inclusiv a condiţiei<br />

referitoare la existenţa încuviinţării părinţilor sau tutorelui, este<br />

sancţionată cu nulitatea absolută a căsătoriei astfel încheiate.<br />

Chiar dacă, <strong>de</strong> lege lata, nu poate fi susţinută o altă soluţie,<br />

o asemenea sancţiune este excesivă şi nu corespun<strong>de</strong> scopului<br />

pentru care norma a fost edictată şi nici interesului pe care ea este<br />

chemată să-l protejeze.<br />

Bineînţeles, există posibilitatea acoperirii nulităţii<br />

absolute pentru lipsa încuviinţării părinţilor sau tutorelui ori a<br />

autorizării prevăzute <strong>de</strong> lege, în condiţiile art. 20 C.fam., sau în<br />

cazul obţinerii acestora chiar ulterior încheierii căsătoriei, după<br />

cum s-a <strong>de</strong>cis în jurispru<strong>de</strong>nţă în legătură cu dispensa <strong>de</strong> vârstă, în<br />

condiţiile fostului art. 4 C.fam.<br />

O soluţie mult mai raţională ar fi fost <strong>de</strong>sigur aceea a<br />

nulităţii relative, sancţiune prevăzută <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun în cazul<br />

încheierii <strong>de</strong> acte juridice <strong>de</strong> către minorul cu capacitate restrânsă<br />

<strong>de</strong> exerciţiu, fără să existe încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului<br />

legal (art. 105 alin. final teza I şi art. 133 alin. ultim C.fam.).<br />

88


Întrucât interesul proteguit <strong>de</strong> norma legală în discuţie este<br />

unul particular, iar nu general, public, sancţiunea ce intervine nu<br />

trebuie să fie nulitatea absolută a căsătoriei, ci nulitatea relativă.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> corectează această situaţie, în sensul că<br />

face distincţie între:<br />

- nulitatea absolută care intervine în cazul căsătoriei încheiate <strong>de</strong><br />

minorul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani, cu particularitatea că<br />

aceasta se acoperă dacă, până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii<br />

ju<strong>de</strong>cătoreşti, ambii soţi au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau dacă soţia<br />

a născut ori a rămas însărcinată (art. 294);<br />

- nulitatea relativă care intervine în cazul în care minorul se<br />

căsătoreşte fără să aibă încuviinţările sau autorizările prevăzute <strong>de</strong><br />

lege (art. 297).<br />

b) lipsa discernământului<br />

Potrivit art. 19 C.fam., este nulă căsătoria încheiată cu<br />

încălcarea art. 9 C.fam.<br />

Numai că art. 9 C.fam acoperă două ipoteze distincte:<br />

aceea a alienatului sau <strong>de</strong>bilului mintal (teza I) şi aceea a celui<br />

vremelnic lipsit <strong>de</strong> facultăţile sale mintale (teza a II-a).<br />

Potrivit <strong>dreptul</strong>ui comun, lipsa discernământului atrage<br />

doar nulitatea relativă a căsătoriei, dar faţă <strong>de</strong> regula <strong>de</strong><br />

interpretare potrivit căreia un<strong>de</strong> legea nu distinge, nici interpretul<br />

nu trebuie să distingă, ar trebui să consi<strong>de</strong>răm că sancţiunea este şi<br />

în acest caz nulitatea absolută. Se poate însă discuta dacă această<br />

nulitate poate fi acoperită ulterior <strong>de</strong> către cel care s-a aflat în<br />

această stare.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> clarifică şi această situaţie, în sensul că<br />

preve<strong>de</strong> expres în art. 299 că lipsa discernământului atrage<br />

nulitatea relativă a căsătoriei.<br />

89


c) tutela<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, tutela nu era <strong>de</strong> natură să<br />

atragă anularea căsătoriei, fiind doar un impediment prohibitiv, <strong>de</strong><br />

natură să atragă sancţionarea ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă care a<br />

celebrat căsătoria cu nesocotirea acestui impediment.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie în art. 300 sancţiunea nulităţii<br />

relative, pe consi<strong>de</strong>rentul că raţiunile <strong>de</strong> or<strong>din</strong> moral impun<br />

această sancţiune.<br />

3.2. Regim juridic<br />

‣ Titularul acţiunii<br />

În ceea ce priveşte viciile <strong>de</strong> consimţământ, <strong>din</strong> cuprinsul<br />

art. 21 alin. (2) C.fam. rezultă că anularea căsătoriei pentru<br />

eroare, dol sau violenţă poate fi cerută numai <strong>de</strong> soţul al cărui<br />

consimţământ a fost viciat. Soluţia este aceeaşi şi în lumina art.<br />

298 alin. (1) <strong>din</strong> N.C. N.C.civ., potrivit căruia „Căsătoria poate fi<br />

anulată la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat prin<br />

eroare, prin dol sau prin violenţă”.<br />

Referitor la anularea pentru lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong><br />

lege, art. 297 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „Nulitatea poate fi invocată<br />

numai <strong>de</strong> cel a cărui încuviinţare ori autorizare era necesară.”<br />

Anularea pentru lipsa discernământului poate fi invocată<br />

numai <strong>de</strong> soţul care a fost lipsit vremelnic <strong>de</strong> discernământ la<br />

încheierea căsătoriei.<br />

În sfârşit, în cazul tutelei, anularea poate fi cerută <strong>de</strong> soţul<br />

care s-a căsătorit în timp ce era sub tutelă.<br />

În pofida caracterului ei strict personal Ministerul Public<br />

(procurorul) poate formula, în condiţiile art. 45 alin. (1) <strong>din</strong><br />

C.pr.civ., acţiunea în anularea căsătoriei, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este<br />

pus sub interdicţie sau este dispărut. Cât priveşte ju<strong>de</strong>cătorul,<br />

acesta nu poate invoca <strong>din</strong> oficiu nulitatea relativă a căsătoriei, dar<br />

90


poate pune în discuţia părţilor eventuala cauză <strong>de</strong> nulitate <strong>de</strong> acest<br />

fel pe care o sesizează.<br />

Având un caracter strict personal, potrivit art. 302 <strong>din</strong><br />

N.C.civ., <strong>dreptul</strong> la acţiunea în anulabilitate nu se transmite<br />

moştenitorilor. Cu toate acestea, dacă acţiunea a fost pornită <strong>de</strong><br />

către unul <strong>din</strong>tre soţi, ea poate fi continuată <strong>de</strong> către oricare <strong>din</strong>tre<br />

moştenitorii săi.<br />

‣ Prescriptibilitatea acţiunii<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 21 alin. (2) preve<strong>de</strong> că<br />

termenul <strong>de</strong> prescripţie a acţiunii în anularea căsătoriei este <strong>de</strong> 6<br />

luni şi începe să curgă <strong>de</strong> la încetarea violenţei sau <strong>de</strong> la data<br />

<strong>de</strong>scoperirii erorii ori a dolului.<br />

Rezultă <strong>de</strong> aici că, în materia prescripţiei, următoarele<br />

aspecte au caracter special, <strong>de</strong>rogatoriu faţă <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun:<br />

a) există un termen special <strong>de</strong> prescripţie <strong>de</strong> 6 luni, spre<br />

<strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> termenul general <strong>de</strong> 3 ani;<br />

b) în ceea ce priveşte momentul <strong>de</strong> la care începe să curgă<br />

termenul <strong>de</strong> prescripţie, în cazul erorii şi al dolului s-a prevăzut<br />

doar un moment subiectiv –data <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului,<br />

spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun (art. 9 alin. (2) <strong>din</strong> Decretul nr.<br />

167/1958), un<strong>de</strong> este prevăzut, alături <strong>de</strong> momentul subiectiv al<br />

<strong>de</strong>scoperirii cauzei <strong>de</strong> anulare, şi un moment obiectiv, respectiv<br />

„cel mult 18 luni <strong>de</strong> la data încheierii actului”. Aceasta înseamnă<br />

că, în materia căsătoriei, chiar dacă eroarea sau dolul se <strong>de</strong>scoperă<br />

după ani <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei, termenul <strong>de</strong> prescripţie<br />

<strong>de</strong> 6 luni curge întot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>scoperirii lor.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează prescripţia acţiunii în<br />

anulare în art. 301, stabilind pentru fiecare ipoteză în parte<br />

momentul <strong>de</strong> la care începe să curgă termenul.<br />

91


Astfel:<br />

- anularea căsătoriei poate fi cerută în termen <strong>de</strong> 6 luni;<br />

- în cazul prevăzut la art. 297 (lipsa încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege),<br />

termenul curge <strong>de</strong> la data la care cei a căror încuviinţare sau<br />

autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat<br />

cunoştinţă <strong>de</strong> aceasta;<br />

- în cazul nulităţii pentru vicii <strong>de</strong> consimţământ ori pentru lipsa<br />

discernământului, termenul curge <strong>de</strong> la data încetării violenţei sau,<br />

după caz, <strong>de</strong> la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea<br />

ori lipsa vremelnică a discernământului;<br />

- în cazul prevăzut la art. 300 (tutelei) termenul curge <strong>de</strong> la data<br />

încheierii căsătoriei.<br />

‣ Confirmarea nulităţii<br />

Ca orice nulitate relativă – şi cu atât mai mult în <strong>dreptul</strong><br />

<strong>familiei</strong>, un<strong>de</strong> se poate trece şi peste unele cauze <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută, în interesul menţinerii <strong>familiei</strong> şi a ocrotirii copiilor –, şi<br />

nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată expres, prin<br />

<strong>de</strong>claraţia în acest sens a celui îndrituit să o invoce, sau tacit, prin<br />

neintroducerea acţiunii în anulare în termenul legal <strong>de</strong> prescripţie.<br />

‣ Acoperirea nulităţii<br />

Ca şi un aspect <strong>de</strong> noutate, art. 303 reglementează<br />

acoperirea nulităţii relative.<br />

Astfel, în cazul lipsei încuviinţărilor cerute <strong>de</strong> lege pentru<br />

căsătoria minorului, nulitatea relativă a căsătoriei se acoperă dacă,<br />

până la rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, s-au obţinut<br />

încuviinţările şi autorizarea cerute <strong>de</strong> lege.<br />

În cazul anulării pentru vicii <strong>de</strong> consimţământ şi a lipsei<br />

discernământului, căsătoria nu poate fi anulată dacă soţii au<br />

convieţuit timp <strong>de</strong> 6 luni <strong>de</strong> la data încetării violenţei sau <strong>de</strong> la<br />

data <strong>de</strong>scoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a<br />

facultăţilor mintale.<br />

92


În sfârşit, în toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă,<br />

dacă, între timp, ambii soţi au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau dacă<br />

soţia a născut ori a rămas însărcinată.<br />

93


CAPITOLUL 2<br />

Efectele nulităţii<br />

Secţiunea 1. Precizări prealabile<br />

Nulitatea căsătoriei are caracter judiciar, în sensul că<br />

aceasta trebuie să fie constatată, sau, după caz, pronunţată <strong>de</strong><br />

instanţa ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun, un<strong>de</strong> nulitatea unui act<br />

juridic poate fi invocată fie pe cale <strong>de</strong> acţiune, fie pe cale <strong>de</strong><br />

excepţie, nulitatea căsătoriei implică întot<strong>de</strong>auna o acţiune în<br />

justiţie, care are un caracter personal nepatrimonial (este o acţiune<br />

în contestare <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă).<br />

Căsătoria este <strong>de</strong>sfiinţată <strong>din</strong> ziua rămânerii irevocabile<br />

(<strong>de</strong>finitive, potrivit N.C.civ.) a hotărârii. 29 .<br />

Nulitatea căsătoriei produce aceleaşi efecte, indiferent<br />

dacă este absolută sau relativă, expresă ori virtuală.<br />

Secţiunea 2. Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei<br />

În principiu, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive,<br />

ceea ce înseamnă că se consi<strong>de</strong>ră că drepturile şi obligaţiile<br />

personale şi patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi nu au existat niciodată. De la<br />

efectul retroactiv al nulităţii există însă două importante excepţii,<br />

care fac ca, în practică, efectul retroactiv să fie rar întâlnit, şi<br />

anume: situaţia copiilor născuţi în timpul unei asemenea căsătorii<br />

şi căsătoria putativă.<br />

Retroactivitatea efectelor nulităţii 30 – similară celei <strong>din</strong><br />

<strong>dreptul</strong> comun – trebuie analizată pe diverse domenii: relaţiile<br />

29 O.U.G. nr. 58/2003 a abrogat preve<strong>de</strong>rile art. 2 pct. 1 lit.h) C.pr.civ. (care<br />

stabileau competenţa în primă instanţă a tribunalului). În prezent, competenţa<br />

materială aparţine ju<strong>de</strong>cătoriei, în temeiul art. 1 pct. 1 C.pr.civ. Competenţa<br />

teritorială aparţine ju<strong>de</strong>cătoriei <strong>de</strong> la domiciliul soţului pârât (art. 5 C.pr.civ.).<br />

Hotărârea este supusă căilor <strong>de</strong> atac prevăzute <strong>de</strong> lege, apel şi recurs.<br />

30 Deşi atât nulitatea căsătoriei, cât şi divorţul pun capăt căsătoriei, între ele<br />

există <strong>de</strong>osebiri structurale <strong>de</strong> cauză şi efecte.<br />

94


personale <strong>din</strong>tre soţi, capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu, relaţiile lor<br />

patrimoniale.<br />

A) Relaţiile personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei afectează relaţiile<br />

personale nepatrimoniale ale soţilor după cum urmează:<br />

a) Soţii nu au avut niciodată calitatea <strong>de</strong> persoane<br />

căsătorite şi, pe cale <strong>de</strong> consecinţă, nu au avut nici una <strong>din</strong><br />

obligaţiile rezultând <strong>din</strong>tr-o astfel <strong>de</strong> situaţie. De aceea, dacă unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi s-a recăsătorit până la data <strong>de</strong>sfiinţării primei căsătorii,<br />

cea <strong>de</strong> a doua căsătorie rămâne valabilă, neconstituind un caz <strong>de</strong><br />

bigamie;<br />

b) Soţii redobân<strong>de</strong>sc numele avut înainte <strong>de</strong> încheierea<br />

căsătoriei, dacă acesta se schimbase prin căsătorie, <strong>de</strong>oarece legea<br />

nu preve<strong>de</strong> posibilitatea păstrării numelui, ca în cazul divorţului,<br />

şi nici nu permite aplicarea prin asemănare a dispoziţiilor <strong>de</strong> la<br />

divorţ în această materie;<br />

c) Între soţi nu a avut loc suspendarea cursului prescripţiei<br />

extinctive a <strong>dreptul</strong>ui la acţiune, potrivit art. 14 alin. (3) <strong>din</strong><br />

Decretul nr. 167/1958, respectiv art. 2532 pct. 1 <strong>din</strong> N.C.civ., şi a<br />

<strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a cere executarea silită (art. 405 1 alin. (1) <strong>din</strong><br />

C.pr.civ.), căci se consi<strong>de</strong>ră că ei nu au fost niciodată căsătoriţi.<br />

Astfel, nulitatea sancţionează căsătoria încheiată prin nerespectarea cerinţelor<br />

<strong>de</strong> valabilitate anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei, iar efectele sale<br />

se produc, în principiu, retroactiv (ex tunc), pe când divorţul sancţionează o<br />

căsătorie încheiată în mod valabil, dar pentru cauze posterioare încheierii sale,<br />

efectele divorţului fiind pentru viitor (ex nunc).<br />

În cazul în care acţiunea conţine atât elemente specifice divorţului, cât şi<br />

elemente privind nulitatea căsătoriei, instanţa are îndatorirea să ceară<br />

reclamantului a-şi preciza obiectul acţiunii, cu respectarea principiului<br />

contradictorialităţii <strong>de</strong>zbaterilor, punându-se în discuţia părţilor, dacă, după<br />

conţinutul ei, este vorba <strong>de</strong> o acţiune <strong>de</strong> divorţ sau <strong>de</strong> nulitatea căsătoriei.<br />

95


B) Capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu.<br />

Dacă, până la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, soţul minor nu a<br />

împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, după <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei nu poate<br />

păstra capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu dobândită la încheierea<br />

căsătoriei, potrivit art. 8 alin. (3) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954,<br />

respectiv art. 38 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., <strong>de</strong>oarece se consi<strong>de</strong>ră că<br />

nu a fost căsătorită şi nu a avut această capacitate nici pentru<br />

trecut.<br />

C) Relaţiile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Efectele nulităţii asupra relaţiilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi<br />

privesc regimul matrimonial, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />

moştenire.<br />

a) Regimul matrimonial nu a existat. Dacă în perioada<br />

cuprinsă între încheierea căsătoriei şi <strong>de</strong>clararea nulităţii căsătoriei<br />

s-au dobândit anumite bunuri, se vor aplica dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui<br />

comun în materia dobândirii proprietăţii, respectiv a proprietăţii<br />

comune pe cote-părţi.<br />

b) Între soţi nu a existat obligaţia <strong>de</strong> întreţinere, astfel<br />

încât, dacă unul <strong>din</strong>tre ei a prestat întreţinere celuilalt poate să<br />

ceară restituirea contravalorii prestaţiilor sale, în temeiul plăţii<br />

lucrului nedatorat sau al îmbogăţirii fără justă cauză, după caz.<br />

c) Soţul supravieţuitor nu are drept <strong>de</strong> moştenire. Această<br />

problemă se poate pune, însă, numai în cazul în care nulitatea<br />

căsătoriei se pronunţă după <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Secţiunea 3. Situaţia copiilor<br />

Potrivit art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> C.fam., <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei<br />

nu are nici un efect în privinţa copiilor, care îşi păstrează situaţia<br />

<strong>de</strong> copii <strong>din</strong> căsătorie.<br />

Un text i<strong>de</strong>ntic se regăseşte în art. 305 alin. (1) <strong>din</strong><br />

N.C.civ.<br />

Textele trebuie înţelese în sensul că se referă nu la<br />

drepturile acestor copii, ci la modul <strong>de</strong> stabilire a filiaţiei,<br />

<strong>de</strong>oarece – sub aspectul statutului său legal –, nu există <strong>de</strong>osebiri<br />

96


între copilul <strong>din</strong> căsătorie şi cel <strong>din</strong> afara căsătoriei. Prin urmare,<br />

<strong>de</strong>şi căsătoria este <strong>de</strong>sfiinţată, filiaţia copiilor născuţi şi concepuţi<br />

până în momentul <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei se stabileşte ca şi pentru<br />

copiii <strong>din</strong> căsătorie. Prin urmare, acestui copil i se va aplica<br />

prezumţia <strong>de</strong> paternitate, potrivit căreia „soţul mamei este tatăl<br />

copilului”.<br />

Pentru că în această materie nulitatea nu produce efecte<br />

<strong>de</strong>cât pentru viitor, art. 24 alin. (2) C.fam., respectiv art. 305 alin.<br />

(2) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că relaţiile personale şi patrimoniale<br />

<strong>din</strong>tre părinţi şi copii vor fi reglementate, prin asemănare, potrivit<br />

dispoziţiilor privitoare la divorţ.<br />

Secţiunea 4. Căsătoria putativă<br />

4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />

Este posibil ca, în practică, unul sau ambii soţi să fie <strong>de</strong><br />

bună cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei afectate <strong>de</strong> o cauză <strong>de</strong><br />

nulitate, în sensul că a ignorat ori au ignorat cu inocenţă existenţa<br />

acelei cauze <strong>de</strong> nulitate. Prin aceeaşi hotărâre prin care se constată<br />

sau, după caz, se pronunţă nulitatea căsătoriei, instanţa este<br />

obligată să stabilească buna sau reaua cre<strong>din</strong>ţă a soţilor la<br />

încheierea căsătoriei.<br />

Potrivit art. 23 alin.(1) C.fam., „Soţul care a fost <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />

la încheierea căsătoriei, <strong>de</strong>clarată nulă sau anulată,<br />

păstrează, până la data când hotărârea instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti<br />

rămâne <strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o căsătorie valabilă.”<br />

Potrivit art. 24 alin. (1) C.fam., „În cazul prevăzut în art.<br />

23 alin. (1), cererea <strong>de</strong> întreţinere a soţului <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă şi<br />

raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie sunt supuse, prin<br />

asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.”<br />

97


Tot astfel, N.C.civ. reglementează căsătoria putativă în<br />

art. 304:<br />

„(1) Soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea unei căsătorii<br />

nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea<br />

ju<strong>de</strong>cătorească rămâne <strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o<br />

căsătorie valabilă.<br />

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), raporturile<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare,<br />

dispoziţiilor privitoare la divorţ.”<br />

Pornind <strong>de</strong> la aceste dispoziţii legale, căsătoria putativă<br />

poate fi <strong>de</strong>finită ca acea căsătorie care, <strong>de</strong>şi lovită <strong>de</strong> nulitate<br />

absolută sau relativă, produce anumite efecte faţă <strong>de</strong> soţul care a<br />

fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />

Noţiunea <strong>de</strong> căsătorie putativă evocă i<strong>de</strong>ea că, <strong>de</strong> fapt,<br />

căsătoria a existat doar în imaginaţia soţului <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, care<br />

a ignorat în mod inocent existenţa cauzei <strong>de</strong> nulitate.<br />

Putativitatea (caracterul putativ al căsătoriei) poate fi<br />

bilaterală (când ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă) sau<br />

unilaterală (când numai unul <strong>din</strong>tre ei a fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă).<br />

Deci, în această materie, buna-cre<strong>din</strong>ţă nu acoperă cauza<br />

<strong>de</strong> nulitate, căsătoria rămânând lovită <strong>de</strong> nulitate şi fiind supusă<br />

<strong>de</strong>sfiinţării, dar efectele nulităţii se vor produce doar pentru viitor,<br />

iar nu şi pentru trecut, fiind menţinute efectele căsătoriei până la<br />

data <strong>de</strong>sfiinţării ei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Căsătoria putativă este o creaţie a <strong>dreptul</strong>ui canonic, care a<br />

apărut în secolul al XII-lea (matrimonium putativum). Când soţii<br />

au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei nu schimba<br />

convieţuirea faptică <strong>de</strong> până atunci într-un „păcat <strong>de</strong> neiertat”.<br />

4.2. Condiţiile şi dovada bunei cre<strong>din</strong>ţe<br />

În ceea ce priveşte buna cre<strong>din</strong>ţă, aceasta trebuie să<br />

în<strong>de</strong>plinească următoarele condiţii:<br />

98


a) Buna-cre<strong>din</strong>ţă presupune o eroare <strong>din</strong> partea unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi ori a ambilor, în sensul că nu au cunoscut cauza <strong>de</strong><br />

nulitate. Eroarea poate fi <strong>de</strong> fapt (<strong>de</strong> exemplu, n-au cunoscut că<br />

sunt ru<strong>de</strong>) sau <strong>de</strong> drept (n-au cunoscut faptul că legea opreşte<br />

căsătoria între veri – ru<strong>de</strong> colaterale <strong>de</strong> gradul IV). Deci eroarea<br />

<strong>de</strong> drept are valoare juridică în această materie, prin excepţie <strong>de</strong> la<br />

principiul nemo censetur ignorare legem. De asemenea, eroarea<br />

are altă semnificaţie în această materie <strong>de</strong>cât eroarea - viciu <strong>de</strong><br />

consimţământ. Eroarea ca viciu <strong>de</strong> consimţământ se invocă pentru<br />

a obţine anularea unui act, în timp ce eroarea ca şi cauză a<br />

caracterului putativ al căsătoriei se invocă, dimpotrivă, pentru a<br />

menţine, pentru trecut, efectele căsătoriei lovite <strong>de</strong> nulitate. De<br />

aceea, unul <strong>din</strong>tre soţi poate să invoce dolul - eroarea provocată -<br />

ca viciu <strong>de</strong> consimţământ la încheierea căsătoriei şi să aibă şi<br />

beneficiul putativităţii căsătoriei.<br />

b) Buna-cre<strong>din</strong>ţă trebuie să existe la momentul încheierii<br />

căsătoriei.<br />

Buna-cre<strong>din</strong>ţă se prezumă, ca şi în <strong>dreptul</strong> comun,<br />

revenind celui ce afirmă existenţa relei cre<strong>din</strong>ţe sarcina să o<br />

dove<strong>de</strong>ască.<br />

4.3. Efectele căsătoriei putative<br />

În practică se pot întâlni două situaţii, pe care le vom<br />

analiza separat: când ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă şi când<br />

numai unul <strong>din</strong>tre ei a ignorat în mod inocent existenţa cauzei <strong>de</strong><br />

nulitate 31 .<br />

31 Aşa fiind şi spre a se evita pornirea unui nou proces <strong>de</strong> către soţul interesat,<br />

în ve<strong>de</strong>rea stabilirii bunei sale cre<strong>din</strong>ţe, instanţa era datoare ca, odată cu<br />

constatarea nulităţii căsătoriei, să fi verificat şi să fi stabilit dacă soţia<br />

reclamantă a fost ori nu <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei. (Trib.<br />

Suprem, <strong>de</strong>cizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 3/1974, publicată în Culegere <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizii nr.<br />

1974, p. 11; <strong>de</strong>c.civ. nr.852/1978, în R.R.D. nr. 12/1978 p. 58).<br />

99


A) Ambii soţi au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă (putativitate<br />

bilaterală)<br />

a) Efecte asupra raporturilor personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Acestea trebuie analizate <strong>din</strong> următoarele perspective:<br />

- între soţi au existat obligaţiile reciproce specifice<br />

căsătoriei: obligaţia <strong>de</strong> sprijin moral, obligaţia <strong>de</strong> a locui<br />

împreună, obligaţiile conjugale, obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate etc.;<br />

- soţul care a luat numele <strong>de</strong> familie al celuilalt soţ la<br />

încheierea căsătoriei nu-l poate însă menţine după <strong>de</strong>sfiinţarea<br />

căsătoriei, <strong>de</strong>oarece legea nu trimite la materia divorţului şi în<br />

ceea ce priveşte numele, ceea ce înseamnă că acest soţ va reveni la<br />

numele avut înainte <strong>de</strong> căsătorie;<br />

- între soţi a operat suspendarea cursului prescripţiei<br />

extinctive a <strong>dreptul</strong>ui la acţiune şi a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a cere executarea<br />

silită.<br />

b) Efecte cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu.<br />

În cazul în care <strong>de</strong>clararea nulităţii are loc înainte ca soţul<br />

minor să fi împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani, acesta îşi menţine capacitatea<br />

<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu şi pentru viitor, <strong>de</strong>oarece aceasta nu se poate<br />

pier<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Art. 39 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ. consacră expres această soluţie,<br />

adică „În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost<br />

<strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea<br />

<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.”<br />

c) Efecte cu privire la raporturile patrimoniale.<br />

Potrivit art. 24 alin. (1) C.fam., aceste raporturi vor fi<br />

soluţionate după cum urmează:<br />

i) Între soţi a existat regim matrimonial. Dacă soţii au<br />

încheiat o convenţie matrimonială se aplică regimul matrimonial<br />

astfel ales, iar, în lipsă, regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri;<br />

100


ii) a existat, <strong>de</strong> asemenea, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi<br />

şi în viitor va putea exista obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi,<br />

ca şi în cazul soţilor divorţaţi;<br />

iii) Fiecare soţ beneficiază <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la moştenire, dacă<br />

<strong>de</strong>cesul celuilalt soţ a avut loc înainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei<br />

prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

B) Doar unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă<br />

(putativitate unilaterală)<br />

Dacă numai unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă,<br />

efectele analizate cu privire la relaţiile personale şi capacitatea <strong>de</strong><br />

exerciţiu se vor produce numai în persoana acestuia.<br />

În ceea ce priveşte raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi,<br />

sub reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> s-au născut unele<br />

controverse în doctrină, jurispru<strong>de</strong>nţa fixându-se în sensul că se<br />

aplică regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri chiar dacă numai unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă. Într-a<strong>de</strong>văr, art. 24 alin. (1)<br />

C.fam. preve<strong>de</strong>, aşadar, că beneficiază <strong>de</strong> dispoziţiile privitoare la<br />

divorţ, în ceea ce priveşte pensia <strong>de</strong> întreţinere, numai soţul <strong>de</strong><br />

bună cre<strong>din</strong>ţă, pe când în privinţa raporturilor patrimoniale nu mai<br />

preve<strong>de</strong> că beneficiază <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile legale privind aceste<br />

raporturi numai soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă că<br />

beneficiază <strong>de</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri şi soţul <strong>de</strong> rea cre<strong>din</strong>ţă.<br />

Art. 304 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> în mod expres că soţul <strong>de</strong><br />

bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate<br />

păstrează, până la data când hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească rămâne<br />

<strong>de</strong>finitivă, situaţia unui soţ <strong>din</strong>tr-o căsătorie valabilă, iar<br />

raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt supuse, prin<br />

asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.<br />

Situaţia obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere trebuie analizată distinct<br />

pentru perioada convieţuirii <strong>din</strong>ainte <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei,<br />

respectiv pentru cea <strong>de</strong> după rămânerea irevocabilă a hotărârii <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>sfiinţare.<br />

101


În prima situaţie, soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă a avut <strong>dreptul</strong> la<br />

întreţinere <strong>din</strong> partea celui <strong>de</strong> rea cre<strong>din</strong>ţă, fără ca acesta <strong>din</strong> urmă<br />

să se bucure, în mod reciproc, <strong>de</strong> acelaşi drept. De aceea, dacă<br />

soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă a prestat, totuşi, întreţinere în favoarea celui<br />

<strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, el poate cere restituirea prestaţiilor în temeiul<br />

plăţii nedatorate sau al îmbogăţirii fără just temei, după caz.<br />

În privinţa obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere după <strong>de</strong>sfiinţarea<br />

căsătoriei, se aplică dispoziţiile <strong>din</strong> materia divorţului în ceea ce<br />

priveşte pensia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi, ceea ce înseamnă că<br />

soţul <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă va beneficia <strong>de</strong> întreţinere în aceleaşi<br />

condiţii ca şi soţul divorţat care nu a avut nicio culpă în <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei. Soţul <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă nu are <strong>dreptul</strong> la întreţinere după<br />

<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, nici măcar în condiţiile prevăzute <strong>de</strong> lege<br />

pentru soţul <strong>din</strong> a cărui vină s-a <strong>de</strong>sfăcut căsătoria.<br />

În sfârşit, soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă beneficiază <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la<br />

moştenire a soţului <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, dacă acesta <strong>din</strong> urmă<br />

<strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază până la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei. În schimb, soţul <strong>de</strong> reacre<strong>din</strong>ţă<br />

nu se bucură <strong>de</strong> acelaşi drept în raport cu soţul <strong>de</strong> bună<br />

cre<strong>din</strong>ţă.<br />

Secţiunea 5. Opozabilitatea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti<br />

Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească în materia nulităţii căsătoriei,<br />

fiind pronunţată în materia stării <strong>civil</strong>e este opozabilă erga omnes.<br />

Despre hotărârea <strong>de</strong>finitivă şi irevocabilă a instanţei se<br />

face menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi pe cele <strong>de</strong> naştere ale<br />

foştilor soţi, potrivit art. 48 <strong>din</strong> Legea nr. 119/1996 cu privire la<br />

actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă. Menţiunea se înscrie <strong>din</strong> oficiu, pe baza<br />

comunicării hotărârii irevocabile (<strong>de</strong>finitive, potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>) care a constatat nulitatea ori a dispus anularea sau la cererea<br />

persoanei interesate.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează însă în mod expres<br />

opozabilitatea acestei hotărâri în contextul noii reglementări a<br />

convenţiilor matrimoniale<br />

102


Astfel, potrivit art. 306:<br />

„(1) Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong> constatare a nulităţii sau<br />

<strong>de</strong> anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în<br />

condiţiile legii. Dispoziţiile art. 291, 334 şi 335 sunt aplicabile în<br />

mod corespunzător.<br />

(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă<br />

unei terţe persoane împotriva unui act încheiat anterior <strong>de</strong> aceasta<br />

cu unul <strong>din</strong>tre soţi, afară <strong>de</strong> cazul în care au fost în<strong>de</strong>plinite<br />

formalităţile <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege cu privire la acţiunea<br />

în nulitate ori anulabilitate sau terţul a cunoscut, pe altă cale,<br />

înainte <strong>de</strong> încheierea actului, cauza <strong>de</strong> nulitate a căsătoriei.”<br />

Aceasta înseamnă că, în aplicarea preve<strong>de</strong>rilor art. 291,<br />

334 şi 335 <strong>din</strong> N.C.civ., după ce se face menţiune pe actul <strong>de</strong><br />

căsătorie <strong>de</strong>spre hotărârea <strong>de</strong> constatare a nulităţii sau <strong>de</strong> anulare a<br />

căsătoriei, serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă comunică către Registrul<br />

naţional notarial al regimurilor matrimoniale o copie <strong>de</strong> pe actul<br />

<strong>de</strong> căsătorie cu această menţiune, pentru a se face menţiunea<br />

corespunzătoare şi în acest registru privind încetarea regimului<br />

matrimonial. Prin urmare, faţă <strong>de</strong> terţi, încetarea regimului<br />

matrimonial prin efectul nulităţii căsătoriei poate fi opusă <strong>de</strong> la<br />

data la care s-au în<strong>de</strong>plinit formalităţile <strong>de</strong> publicitate prin<br />

Registrul naţional prevăzut la art. 334 <strong>din</strong> N.C.civ. În materie <strong>de</strong><br />

Carte funciară este necesară notarea hotărârii pentru opozabilitate<br />

faţă <strong>de</strong> terţi, nefiind suficientă menţiunea în Registrul naţional al<br />

regimurilor matrimoniale.<br />

Alin. (2) al art. 306 are în ve<strong>de</strong>re efectul retroactiv al<br />

nulităţii căsătoriei şi instituie o normă <strong>de</strong> protecţie faţă <strong>de</strong> terţi în<br />

ceea ce priveşte actele încheiate cu unul <strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong><br />

rămânerea <strong>de</strong>finitivă a hotărârii prin care s-a constatat nulitatea<br />

sau s-a anulat căsătoria. Nulitatea nu le poate fi opusă <strong>de</strong>cât dacă<br />

acţiunea în nulitate sau anulabilitate a fost notată în registrele <strong>de</strong><br />

publicitate (Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, Carte<br />

funciară) sau dacă terţul a cunoscut pe altă cale cauza <strong>de</strong> nulitate a<br />

căsătoriei.<br />

103


Exemplu: unul <strong>din</strong>tre soţi contractează la bancă un credit<br />

pentru achiziţionarea unui autoturism. Autoturismul este prezumat<br />

bun comun, iar datoria, potrivit art. 351 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., este<br />

comună, fiind în legătură cu dobândirea unui bun comun.<br />

Ulterior, căsătoria se <strong>de</strong>sfiinţează. Presupunem că soţii au<br />

fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, astfel încât nu a existat niciodată comunitate<br />

<strong>de</strong> bunuri.<br />

Dacă băncii i-ar putea fi opus efectul retroactiv al nulităţii<br />

căsătoriei, ar însemna că datoria contractată <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi nu<br />

mai este comună, ci exclusivă a soţului contractant. În măsura în<br />

care acesta este insolvabil, banca ar suferi un prejudiciu.<br />

Or, în aplicarea art. 306 <strong>din</strong> N.C.civ., înseamnă că, într-o<br />

asemenea ipoteză, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă băncii,<br />

care va consi<strong>de</strong>ra, în continuare că datoria este comună, iar<br />

autoturismul este bun comun. Banca va putea urmări bunurile<br />

comune, iar dacă sunt neîn<strong>de</strong>stulătoare, foştii soţi răspund solidar<br />

cu bunurile proprii. Deci, pentru bancă a existat regimul<br />

comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />

Dacă însă împrumutul ar fi fost contractat <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre<br />

soţi nu <strong>de</strong> la bancă, ci <strong>de</strong> la o rudă apropiată, care ar fi cunoscut<br />

în fapt situaţia soţilor, respectiv cauza <strong>de</strong> nulitate a căsătoriei,<br />

celălalt soţ i-ar putea opune acestei ru<strong>de</strong> creditoare efectul<br />

retroactiv al nulităţii, în sensul <strong>de</strong> a consi<strong>de</strong>ra că nu a existat<br />

niciodată comunitate <strong>de</strong> bunuri, datoria fiind exclusivă a soţului<br />

care a contractat-o.<br />

104


TITLUL V<br />

DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PERSONALE<br />

ALE SOŢILOR<br />

CAPITOLUL 1<br />

Autonomia reglementării raporturilor personale<br />

Căsătoria produce efecte cu privire la raporturile<br />

personale nepatrimoniale ale soţilor şi cu privire la capacitatea <strong>de</strong><br />

exerciţiu a femeii minore care se căsătoreşte. De asemenea,<br />

căsătoria naşte între soţi şi raporturi patrimoniale specifice.<br />

Raporturile personale nepatrimoniale reprezintă principalul<br />

conţinut al relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi şi principalul efect al căsătoriei.<br />

Ele implică, pe <strong>de</strong> o parte, o serie <strong>de</strong> îndatoriri reciproce ale<br />

soţilor, iar pe <strong>de</strong> altă parte, o relativă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a acestora.<br />

Drepturile şi obligaţiile personale ale soţilor sunt<br />

reglementate în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> <strong>de</strong> art. 2 şi Secţiunea I <strong>din</strong><br />

Capitolul III al Titlului I (art. 25- 28). Câteva precizări prealabile<br />

sunt necesare, înainte <strong>de</strong> a analiza conţinutul acestor raporturi<br />

personale.<br />

De asemenea, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră drepturilor şi<br />

îndatoririlor personale ale soţilor Capitolul V al Cărţii a II-a<br />

„Familia” (art. 307-311).<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> reglementează expres numai obligaţia<br />

reciprocă a soţilor <strong>de</strong> a-şi acorda sprijin moral (art. 2) şi problema<br />

numelui soţilor (art. 28). Celelalte obligaţii, precum obligaţia <strong>de</strong><br />

fi<strong>de</strong>litate, îndatoririle conjugale, obligaţia <strong>de</strong> a locui împreună se<br />

<strong>de</strong>sprind <strong>din</strong> analiza altor norme juridice, unele extrinseci<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> acoperă această lacună şi reglementează<br />

expres îndatoririle soţilor (art. 309), precum obligaţia <strong>de</strong> a<br />

fi<strong>de</strong>litate şi <strong>de</strong> a locui împreună.<br />

105


În plus, art. 301 consacră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa soţilor în ceea ce<br />

priveşte corespon<strong>de</strong>nţa, relaţiile sociale şi alegerea profesiei.<br />

106


CAPITOLUL 2<br />

Luarea <strong>de</strong>ciziilor <strong>de</strong> către soţi<br />

Relaţiile personale <strong>din</strong>tre soţi sunt guvernate <strong>de</strong> principiul<br />

egalităţii în drepturi a bărbatului cu femeia. Astfel, potrivit art. 25<br />

C.fam., bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în<br />

căsătorie, principiu consacrat şi <strong>de</strong> art. 258 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Corolarul acestui principiu îl constituie faptul că <strong>de</strong>ciziile<br />

se iau <strong>de</strong> soţi împreună în tot ceea ce priveşte căsătoria.<br />

Astfel, conform art. 26 C.fam., soţii hotărăsc <strong>de</strong> comun<br />

acord în tot ce priveşte căsătoria. Aceeaşi regulă este consacrată în<br />

art. 308 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Ca şi <strong>de</strong> lege lata, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu preve<strong>de</strong> expres ce se<br />

întâmplă în cazul în care soţii nu se înţeleg.<br />

Desigur că o asemenea împrejurare trebuie privită în<br />

raport cu art. 21 <strong>din</strong> Constituţie, care preve<strong>de</strong> că accesul la justiţie<br />

nu poate fi îngrădit. Într-a<strong>de</strong>văr, în cazul în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

nu-şi în<strong>de</strong>plineşte obligaţiile cu caracter personal care-i revin în<br />

timpul căsătoriei, se poate cere instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti să pronunţe<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ. Astfel, divorţul este sancţiunea<br />

specifică sau, în anumite cazuri, remediul atunci când soţii nu îşi<br />

în<strong>de</strong>plinesc obligaţiile personale şi, <strong>din</strong> acest motiv, raporturile<br />

<strong>din</strong>tre ei nu mai pot continua.<br />

107


CAPITOLUL 3<br />

Îndatoririle soţilor<br />

3.1. Îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral reciproc<br />

Art. 2 C.fam. preve<strong>de</strong>: „Relaţiile <strong>de</strong> familie se bazează pe<br />

prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori<br />

să-şi acor<strong>de</strong> unul altuia sprijin moral şi material.” (subl. ns.)<br />

Această obligaţie are ca obiect sprijinul pe care un soţ trebuie să-l<br />

acor<strong>de</strong> celuilalt soţ, susţinerea şi încurajarea care ar putea fi<br />

necesare în împrejurări dificile ale vieţii, cum ar fi, spre exemplu,<br />

îngrijirile cu caracter personal pe care unul <strong>din</strong>tre soţi trebuie să le<br />

<strong>de</strong>a celuilalt dacă vârsta, starea sănătăţii sau infirmitatea acestuia<br />

le-ar cere.<br />

Potrivit art. 309 <strong>din</strong> N.C.civ., soţii îşi datorează reciproc<br />

sprijin moral.<br />

3.2. Îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună<br />

(obligaţia <strong>de</strong> coabitare)<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu preve<strong>de</strong> expres obligaţia soţilor <strong>de</strong> a<br />

locui împreună sau <strong>de</strong> avea un domiciliu comun, ceea ce înseamnă<br />

că stabilirea locuinţei comune este una <strong>din</strong>tre acele probleme pe<br />

care legiuitorul le-a lăsat la aprecierea soţilor care vor <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> dacă<br />

vor locui împreună sau separat. Prin urmare, domiciliul comun al<br />

soţilor nu este <strong>de</strong> esenţa căsătoriei.<br />

Pe <strong>de</strong> altă parte, familia presupune însă, în principiu,<br />

ducerea vieţii în comun, <strong>de</strong>ci convieţuirea soţilor, care se poate<br />

realiza cel mai bine în condiţiile în care soţii locuiesc împreună.<br />

De aceea, s-a consi<strong>de</strong>rat că obligaţia soţilor <strong>de</strong> a coabita împreună<br />

<strong>de</strong>curge <strong>din</strong> scopul căsătoriei. De aici rezultă că soţii <strong>de</strong>cid <strong>de</strong><br />

comun acord cu privire la locuinţa comună, dar ei pot <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>,<br />

pentru motive temeinice (cum ar fi exercitarea unei profesii) să<br />

locuiască separat.<br />

108


Părăsirea nejustificată a locuinţei comune <strong>de</strong> către unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi sau refuzul nejustificat al unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a locui<br />

împreună cu celălalt soţ reprezintă o încălcare a obligaţiei soţilor<br />

<strong>de</strong> a locui împreună şi poate constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preve<strong>de</strong> expres în art. 309 că soţii „au<br />

îndatorirea <strong>de</strong> a locui împreună. Pentru motive temeinice ei pot<br />

<strong>de</strong>ci<strong>de</strong> să locuiască separat.”<br />

3.3. Îndatoririle conjugale (<strong>de</strong>bitum conjugale)<br />

Această îndatorire – având ca obiect relaţiile intime <strong>din</strong>tre<br />

soţi – este distinctă <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> a locui împreună şi există<br />

indiferent dacă soţii au sau nu locuinţă comună. În<strong>de</strong>plinirea<br />

obligaţiei conjugale este numită consumarea căsătoriei. Refuzul<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a întreţine relaţii intime cu celălalt poate<br />

constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ, dacă este neîntemeiat.<br />

În orice caz, indiferent <strong>de</strong> motivele care îl <strong>de</strong>termină pe un<br />

soţ să refuze relaţiile intime cu celălalt, acesta <strong>din</strong> urmă nu poate<br />

să invoce calitatea <strong>de</strong> soţ pentru a obţine „executarea” acestei<br />

obligaţii maritale prin constrângere. Dimpotrivă, <strong>Cod</strong>ul penal, prin<br />

art. 197 alin. 2 lit. b¹, introdus prin Legea nr. 197/2000,<br />

incriminează violul săvârşit asupra soţului.<br />

Nici <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, nici <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu consacră<br />

expres această îndatorire, dar ea <strong>de</strong>curge <strong>din</strong> natura căsătoriei.<br />

3.4. Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate<br />

Deşi nu este consacrată în mod expres <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>,<br />

existenţa obligaţiei <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate între soţi nu poate fi pusă sub<br />

semnul îndoielii, <strong>de</strong>oarece – prin caracterul său fundamental – se<br />

află nu numai la baza relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi, ci şi a unor<br />

reglementări esenţiale pentru raporturile <strong>de</strong> familie, în general, şi<br />

<strong>de</strong> filiaţie, în special.<br />

Astfel, potrivit prezumţiei <strong>de</strong> paternitate, soţul mamei este<br />

tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. Or, atunci<br />

109


când copilul este conceput în timpul căsătoriei, această prezumţie<br />

se întemeiază la rândul său pe prezumţia că soţia si-a respectat<br />

obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate. Însă dacă soţia are o asemenea obligaţie, pe<br />

care <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> întemeiază prezumţia <strong>de</strong> paternitate, atunci –<br />

în virtutea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre soţi – şi bărbatul are o<br />

asemenea obligaţie.<br />

Încălcarea acestei obligaţii, <strong>de</strong> către oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />

poate constitui motiv temeinic pentru divorţ.<br />

Obligaţia <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate este expres consacrată în art. 309<br />

<strong>din</strong> N.C.civ.<br />

3.5. Obligaţia <strong>de</strong> a purta numele comun<br />

Potrivit art. 28 alin. (1) C.fam., soţii sunt obligaţi să poarte<br />

în timpul căsătoriei numele comun <strong>de</strong>clarat. Alin. (2) al aceluiaşi<br />

text preve<strong>de</strong> că, dacă soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei<br />

un nume comun şi l-au <strong>de</strong>clarat la încheierea căsătoriei, nici unul<br />

<strong>din</strong>tre ei nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale<br />

administrativă, <strong>de</strong>cât cu consimţământul celuilalt soţ. Prin urmare,<br />

această obligaţie presupune că, dacă soţii au dobândit un nume<br />

comun prin căsătorie, potrivit art. 27 alin. (2) teza a II-a C.fam.,<br />

nici unul <strong>din</strong>tre ei nu poate – fără consimţământul expres al<br />

celuilalt soţ – să îşi schimbe acest nume comun, prin procedura<br />

administrativă prevăzută <strong>de</strong> O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea<br />

şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice,<br />

aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2003.<br />

O situaţie <strong>de</strong>osebită se poate ivi în practică, atunci când<br />

este adoptată o persoană majoră căsătorită. Într-a<strong>de</strong>văr, persoana<br />

care are capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu poate fi adoptată, dacă a<br />

fost crescută în timpul minorităţii <strong>de</strong> către cel care doreşte s-o<br />

adopte. Potrivit art. 53 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 privind<br />

regimul juridic al adopţiei, „în cazul adopţiei unei persoane<br />

căsătorite care poartă un nume comun în timpul căsătoriei, soţul<br />

adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu<br />

110


consimţământul celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care<br />

încuviinţează adopţia.” (subl. ns.)<br />

Rezultă că, dacă celălalt soţ nu consimte, atunci soţul<br />

adoptat va purta în timpul căsătoriei numele comun <strong>de</strong>clarat la<br />

încheierea căsătoriei, fiind <strong>din</strong> plin aplicabile dispoziţiile art. 28<br />

C.fam.<br />

Dacă, însă, căsătoria se va <strong>de</strong>sface prin divorţ, şi se pune<br />

problema <strong>de</strong> a reveni la numele anterior căsătoriei, potrivit art. 40<br />

alin. (1) C.fam., soţul adoptat nu va reveni la numele avut înainte<br />

<strong>de</strong> căsătorie, ci va lua numele adoptatorului, <strong>de</strong>oarece, prin efectul<br />

adopţiei, vor fi dispărut efectele ru<strong>de</strong>niei fireşti şi îşi va fi produs<br />

adopţia, inclusiv cu privire la numele <strong>de</strong> familie al adoptatului.<br />

Soluţia rezultă şi <strong>din</strong> folosirea expresiei în timpul căsătoriei în<br />

cadrul art. 53 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004. Însă, dacă soţul<br />

adoptat nu poate purta numele adoptatorului în timpul căsătoriei,<br />

pentru că celălalt soţ nu şi-a dat consimţământul în faţa instanţei<br />

care încuviinţează adopţia, după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei soţul<br />

adoptat va lua numele adoptatorului, <strong>de</strong>venind astfel aplicabilă<br />

regula consacrată în art. 54 alin. (1) <strong>din</strong> lege, potrivit căreia<br />

adoptatul ia numele adoptatorului.<br />

Potrivit art. 311 <strong>din</strong> N.C.civ., soţii sunt obligaţi să poarte<br />

numele <strong>de</strong>clarat la încheierea căsătoriei. Dacă soţii au convenit<br />

să poarte în timpul căsătoriei un nume comun şi l-au <strong>de</strong>clarat<br />

potrivit dispoziţiilor art. 281, unul <strong>din</strong>tre soţi nu poate cere<br />

schimbarea acestui nume pe cale administrativă <strong>de</strong>cât cu<br />

consimţământul celuilalt soţ. Rezultă că reglementarea este<br />

i<strong>de</strong>ntică, iar soluţiile date <strong>de</strong> lege lata se menţin şi în sub imperiul<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

111


CAPITOLUL 4<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa personală a soţilor<br />

Dincolo <strong>de</strong> obligaţiile lor reciproce, care restrâng<br />

libertatea soţilor, se păstrează, în mod firesc, o relativă<br />

in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă a lor, în ceea ce priveşte viaţa lor socială şi<br />

profesională.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, care nu conţine nicio<br />

dispoziţie în acest sens, art. 310 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că un soţ nu<br />

are <strong>dreptul</strong> să cenzureze corespon<strong>de</strong>nţa, relaţiile sociale sau<br />

alegerea profesiei celuilalt soţ.<br />

Astfel, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu este îndreptăţit să controleze<br />

şi să îşi impună propriul punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re cu privire la relaţiile<br />

sociale ale celuilalt soţ (incluzând aici întâlnirile, comunicarea, în<br />

general, şi corespon<strong>de</strong>nţa <strong>de</strong> orice fel) sau să cenzureze<br />

corespon<strong>de</strong>nţa celuilalt soţ. Evi<strong>de</strong>nt, sunt avute în ve<strong>de</strong>re relaţiile<br />

normale, compatibile cu viaţa <strong>de</strong> familie, şi nu situaţii care pun în<br />

discuţie însăşi căsătoria, prin nerespectarea obligaţiilor inerente<br />

acesteia, cum sunt cele <strong>de</strong> coabitare, <strong>de</strong> a avea relaţii conjugale şi<br />

<strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate.<br />

Comportamentul unui soţ <strong>de</strong> a controla relaţiile sociale ale<br />

celuilalt sau <strong>de</strong> a-i impune o anumită conduită în această privinţă,<br />

poate constitui motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ,<br />

De asemenea, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională implică libertatea<br />

fiecărui soţ <strong>de</strong> a-şi alege profesia, fără nicio discriminare între<br />

bărbat şi femeie. Cu alte cuvinte, oricare <strong>din</strong>tre soţi are <strong>dreptul</strong> să<br />

îşi aleagă profesia şi locul <strong>de</strong> muncă, fără a avea nevoie <strong>de</strong><br />

consimţământul celuilalt, iar acesta <strong>din</strong> urmă nu poate interveni<br />

asupra <strong>de</strong>ciziei soţului său. Neîndoielnic, într-un climat familial<br />

normal, soţii se vor consulta cu privire la alegerea profesiei şi a<br />

locului <strong>de</strong> muncă al fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />

Nu se poate interzice, însă, <strong>de</strong> către instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, la<br />

cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, ca celălalt soţ să-şi exercite profesia<br />

pentru care a optat, chiar dacă o asemenea activitate pare să aducă<br />

atingere interesului <strong>familiei</strong>. Soţii trebuie să rezolve singuri<br />

112


asemenea neînţelegeri, legate <strong>de</strong> exercitarea profesiei. În cazul în<br />

care exercitarea profesiei ar fi incompatibilă cu viaţa <strong>de</strong> familie şi<br />

soţii nu ajung la un acord, singura soluţie judiciară este divorţul.<br />

113


CAPITOLUL 5<br />

Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea <strong>de</strong> exerciţiu<br />

Potrivit art. 8 alin. (3) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954, „minorul<br />

care se căsătoreşte dobân<strong>de</strong>şte, prin aceasta, capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu.”<br />

Textul are corespon<strong>de</strong>nt în dispoziţiile art. 39 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />

potrivit cărora: „(1) Minorul dobân<strong>de</strong>şte, prin căsătorie,<br />

capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. (2) În cazul în care căsătoria este<br />

anulată, minorul care a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea<br />

căsătoriei păstrează capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.”<br />

114


TITLUL VI<br />

REGIMUL MATRIMONIAL<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii introductive<br />

Secţiunea 1. Noţiunea <strong>de</strong> regim matrimonial 32 .<br />

Caracterizare generală<br />

Lato sensu, noţiunea <strong>de</strong> „regim” <strong>de</strong>semnează un ansamblu<br />

<strong>de</strong> norme juridice, în timp ce termenul <strong>de</strong> „matrimonial”<br />

<strong>de</strong>semnează căsătoria (lat. „matrimonium” - căsătorie).<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etimologic, regimul matrimonial se<br />

referă la tot ceea ce priveşte căsătoria, fie că este vorba <strong>de</strong><br />

raporturi personale, fie <strong>de</strong> raporturi patrimoniale.<br />

Stricto sensu, regimul matrimonial <strong>de</strong>semnează statutul<br />

patrimonial al soţilor.<br />

Tradiţional, noţiunea este folosită într-un sens restrâns,<br />

tehnic, pentru a <strong>de</strong>semna totalitatea normelor juridice care<br />

reglementează raporturile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi raporturile <strong>din</strong>tre<br />

aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor.<br />

Regimul matrimonial nu acoperă însă totalitatea<br />

raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi sau <strong>din</strong>tre soţi şi terţi, precum<br />

obligaţia <strong>de</strong> întreţinere, liberalităţile, drepturile succesorale, ci<br />

doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în<br />

căsătorie.<br />

32<br />

Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a M.Avram, C.Nicolescu, Regimuri<br />

matrimoniale, Editura Hamangiu, 2010. De asemenea, a se ve<strong>de</strong>a<br />

C.M.Crăciunescu, Regimuri matrimoniale, All Beck, 2000; P.Vasilescu,<br />

Regimuri matrimoniale, Parte generală, ediţia a II-a revizuită, Universul<br />

Juridic, 2009.<br />

115


În prezent, regimul matrimonial legal al comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri este reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> (Legea nr. 4/1953,<br />

intrată în vigoare la 1 februarie 1954), art. 30-36.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (Legea nr. 287 <strong>din</strong> 17 iulie 2009)<br />

reglementează relaţiile <strong>de</strong> familie în Cartea a II-a intitulată „<br />

Despre familie” (art. 258-534).<br />

Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II<br />

„Căsătoria”, Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale<br />

ale soţilor”, art. 312-372.<br />

Reglementarea actuală instituită prin <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> se<br />

dove<strong>de</strong>şte a fi una rigidă, constrângătoare, <strong>de</strong>păşită complet <strong>de</strong><br />

realităţile zilelor noastre.<br />

În esenţă, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> propune revenirea la principiul<br />

libertăţii convenţiilor matrimoniale.<br />

Regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri, cu unele modificări,<br />

rămâne regimul legal, dar va avea un caracter flexibil, urmând a<br />

fi aplicabil doar în cazurile în care părţile nu au optat pentru un alt<br />

regim matrimonial prin convenţie matrimonială.<br />

Se propun ca alternative la regimul comunităţii legale <strong>de</strong><br />

bunuri două regimuri matrimoniale convenţionale: regimul<br />

separaţiei <strong>de</strong> bunuri şi regimul comunităţii convenţionale (mai<br />

largă sau mai restrânsă <strong>de</strong>cât cea legală). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />

reglementează însă posibilitatea <strong>de</strong> a alege regimul participării<br />

la achiziţii.<br />

De asemenea, după mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez şi al<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> al provinciei Québec care au constituit şi principale<br />

surse <strong>de</strong> inspiraţie la elaborarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, se propune<br />

instituirea unui regim matrimonial primar, adică a unor reguli<br />

imperative <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga prin convenţie<br />

matrimonială (<strong>de</strong> exemplu, regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong>,<br />

modul <strong>de</strong> exercitare a drepturilor soţilor asupra bunurilor în<br />

situaţia <strong>de</strong> criză, obligaţia reciprocă <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile<br />

căsătoriei).<br />

116


În sfârşit, în concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> regimurile<br />

matrimoniale sunt mutabile, putând fi modificate în condiţiile<br />

prescrise <strong>de</strong> lege.<br />

Secţiunea 2. Fundamentul regimului matrimonial<br />

Fundamentul regimului matrimonial îl reprezintă căsătoria.<br />

De aici postulatul că „nu există căsătorie fără regim<br />

matrimonial”.<br />

Dincolo <strong>de</strong> particularităţile unor sisteme <strong>de</strong> drept (<strong>dreptul</strong><br />

musulman, common law), în principiu, căsătoria implică<br />

întot<strong>de</strong>auna un regim matrimonial.<br />

Tot astfel, nu există regim matrimonial în afara căsătoriei.<br />

De lege lata în România nu există o reglementare a<br />

raporturilor <strong>din</strong>tre persoanele care convieţuiesc în uniuni libere<br />

sau o reglementare a uniunilor între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex.<br />

Deşi <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu preve<strong>de</strong> expres diferenţa <strong>de</strong> sex ca<br />

fiind o condiţie esenţială a căsătoriei, ea se <strong>de</strong>duce <strong>din</strong> ansamblul<br />

reglementării căsătoriei, ca şi <strong>din</strong> unele texte <strong>din</strong> C.fam. (art. 1<br />

alin. (4): „În relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor<br />

faţă <strong>de</strong> copii, bărbatul şi femeia au drepturi egale.”; art. 25:<br />

„Bărbatul şi femeia au drepturi şi obligaţii egale în căsătorie.”).<br />

Lipsa diferenţei <strong>de</strong> sex atrage, <strong>de</strong> lege lata, nulitatea absolută a<br />

căsătoriei, fiind în prezenţa unei nulităţi virtuale.<br />

În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, opţiunea legiuitorului a<br />

fost fermă în sensul reglementării căsătoriei ca uniune între un<br />

bărbat şi o femeie, cu exclu<strong>de</strong>rea expresă a oricăror forme <strong>de</strong><br />

parteneriat între persoanele <strong>de</strong> acelaşi sex, atât în <strong>dreptul</strong> intern,<br />

cât şi în <strong>dreptul</strong> internaţional privat, în planul recunoaşterii<br />

căsătoriilor sau uniunilor între persoane <strong>de</strong> acelaşi sex (art. 271 şi<br />

art. 277).<br />

Legătura indisolubilă, <strong>de</strong> accesorialitate <strong>din</strong>tre căsătorie şi<br />

regimul matrimonial se reflectă neechivoc în reglementarea<br />

conferită <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> întin<strong>de</strong>rii în timp a regimului<br />

117


matrimonial. În esenţă, se poate spune că regimul matrimonial<br />

există şi funcţionează cât timp durează căsătoria.<br />

În acest sens, <strong>de</strong> lege lata, art. 30 alin. (1) <strong>din</strong> C.fam,<br />

preve<strong>de</strong> că sunt comune bunurile dobândite în timpul căsătoriei <strong>de</strong><br />

oricare <strong>din</strong>tre soţi. Fiind vorba <strong>de</strong> un regim matrimonial unic şi<br />

imperativ, existenţa în timp a comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri se<br />

întin<strong>de</strong> pe toată durata căsătoriei.<br />

Tot astfel, potrivit art. 313 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Între<br />

soţi, regimul matrimonial produce efecte numai <strong>din</strong> ziua încheierii<br />

căsătoriei.”<br />

De asemenea, art. 319 alin. (1) preve<strong>de</strong> că „Regimul<br />

matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea,<br />

<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei”. După încetare, regimul<br />

matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit art. 320.<br />

Secţiunea 3. Natura juridică a regimului matrimonial<br />

Dincolo <strong>de</strong> controversele privind natura juridică a<br />

principalelor tipuri <strong>de</strong> regimuri matrimoniale, se pot i<strong>de</strong>ntifica<br />

anumite aspecte comune tuturor regimurilor matrimoniale, <strong>de</strong><br />

natură să se imprime o natură juridică unitară.<br />

În primul rând, regimul matrimonial este o abstracţiune<br />

juridică, un concept a cărui aplicare nu <strong>de</strong>pin<strong>de</strong> <strong>de</strong> averea soţilor.<br />

Aşa cum orice persoană are un patrimoniu, oricât <strong>de</strong> săracă ar fi,<br />

tot astfel soţii sunt supuşi unui regim matrimonial, indiferent <strong>de</strong><br />

averea lor.<br />

În al doilea rând, regimul matrimonial trebuie examinat în<br />

complexitatea problemelor pe care le ridică. Premisa <strong>de</strong> la care<br />

trebuie să pornim este aceea că starea <strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> persoană căsătorită<br />

induce în mod necesar anumite modificări în statutul patrimonial<br />

al acestei persoane. Pe <strong>de</strong> o parte, se creează o reţea <strong>de</strong> raporturi<br />

patrimoniale specifice între soţi, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, modul în<br />

care persoana căsătorită intră, în cadrul circuitului <strong>civil</strong> şi<br />

118


comercial, în raporturi juridice cu terţii, diferă - sub anumite<br />

aspecte - <strong>de</strong> modul în care o persoană celibatară stabileşte<br />

asemenea raporturi juridice.<br />

Dacă avem în ve<strong>de</strong>re natura patrimonială a regimului<br />

matrimonial, precum şi faptul că acesta presupune, în principiu, o<br />

adaptare a patrimoniului persoanei fizice la statutul <strong>de</strong> persoană<br />

căsătorită, putem consi<strong>de</strong>ra că regimul matrimonial este, ca natură<br />

juridică, o modalitate a patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Calificarea regimului matrimonial ca o modalitate a<br />

patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi permite i<strong>de</strong>ntificarea<br />

problemelor generale ale oricărui regim matrimonial.<br />

Prima problemă generală este aceea <strong>de</strong> a stabili<br />

structura sau compoziţia patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Aşa cum, în cadrul oricărui patrimoniu, distingem<br />

activul şi pasivul, tot astfel, în cadrul regimului matrimonial<br />

distingem între:<br />

- activul matrimonial, problema principală a regimului<br />

matrimonial fiind aceea <strong>de</strong> a stabili care este natura juridică a<br />

bunurilor fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi. În cazul regimurilor comunitare<br />

interesează cum se constituie, în cadrul activului patrimonial,<br />

masa bunurilor comune şi, respectiv, masa bunurilor proprii ale<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi, cum se asigură un eventual circuit sau<br />

transfer între acestea, cum operează subrogaţia reală cu titlu<br />

universal care menţine patrimoniul divizat în aceste două mase <strong>de</strong><br />

bunuri distincte. Totodată, anumite particularităţi există în materia<br />

probaţiunii bunurilor soţilor.<br />

Trebuie precizat faptul că avem în ve<strong>de</strong>re structura<br />

patrimoniului fiecărui soţ. Aceasta este valabil şi în cazul<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri, care se caracterizează prin existenţa a două<br />

patrimonii şi a trei mase <strong>de</strong> bunuri: masa bunurilor comune, care<br />

se regăseşte în patrimoniul fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi şi cele două mase<br />

<strong>de</strong> bunuri proprii, corespunzătoare patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

ei. Prin urmare, nu se poate vorbi <strong>de</strong> trei patrimonii, <strong>de</strong>oarece<br />

119


unurile comune nu alcătuiesc un al treilea patrimoniu, distinct <strong>de</strong><br />

patrimoniile celor doi soţi, ci există două patrimonii şi trei mase<br />

<strong>de</strong> bunuri.<br />

- pasivul matrimonial, problema principală a regimului<br />

matrimonial fiind aceea <strong>de</strong> a stabili care este natura juridică a<br />

datoriilor fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi. În cazul regimurilor comunitare,<br />

interesează cum se <strong>de</strong>termină natura datoriilor ca fiind comune<br />

sau proprii şi care sunt posibilităţile creditorilor <strong>de</strong> a urmări în<br />

mod corespunzător bunurile comune sau proprii ale soţilor.<br />

A doua problemă generală este aceea <strong>de</strong> a stabili modul<br />

cum funcţionează regimul matrimonial.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re compoziţia activului patrimonial,<br />

interesează modul în care soţii gestionează bunurile <strong>de</strong> care<br />

dispun, în funcţie <strong>de</strong> natura lor. Altfel spus, care sunt „puterile” pe<br />

care le au asupra bunurilor, care sunt condiţiile în care pot încheia<br />

în mod valabil acte <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra<br />

bunurilor.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re compoziţia pasivului patrimonial,<br />

interesează modul în care soţii îşi asumă datoriile şi modul în care<br />

răspund faţă <strong>de</strong> creditori (divizibil sau solidar) pentru datoriile<br />

asumate, precum şi modul în care se regularizează creanţele<br />

reciproce <strong>din</strong>tre soţi.<br />

A treia problemă generală este legată <strong>de</strong> încetarea şi<br />

lichidarea regimului matrimonial. În funcţie <strong>de</strong> natura regimului<br />

matrimonial pot fi i<strong>de</strong>ntificate şi alte probleme specifice, <strong>de</strong><br />

exemplu, împărţeala bunurilor în cazul regimurilor comunitare.<br />

Secţiunea 4. Principiile regimurilor matrimoniale<br />

Dincolo <strong>de</strong> diversitatea regimurilor matrimoniale, există<br />

un corp <strong>de</strong> principii care sunt consacrate în aproape toate<br />

120


sistemele <strong>de</strong> drept mo<strong>de</strong>rne, aplicabile raporturilor patrimoniale<br />

<strong>din</strong>tre soţi.<br />

4.1. Principiul egalităţii în drepturi <strong>din</strong>tre soţi<br />

Acesta este un principiu aplicabil tuturor raporturilor<br />

<strong>din</strong>tre soţi, fiind consacrat atât la nivel constituţional (art. 48 alin.<br />

(1) <strong>din</strong> Constituţia revizuită şi republicată), cât şi la nivelul actelor<br />

internaţionale la care România este parte.<br />

Acest principiu se reflectă în materia regimului<br />

matrimonial sub mai multe aspecte:<br />

- soţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii patrimoniale care<br />

<strong>de</strong>curg, prin efectul legii, <strong>din</strong> căsătorie;<br />

- natura juridică a bunurilor dobândite unul <strong>din</strong>tre soţi sau<br />

a datoriilor asumate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi sub imperiul unui regim<br />

matrimonial nu diferă după cum acestea aparţin bărbatului sau<br />

femeii;<br />

- puterile fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi asupra bunurilor pe care le<br />

<strong>de</strong>ţine în mod exclusiv sau împreună cu celălalt soţ nu diferă pe<br />

criteriul sexului. Principial, indiferent <strong>de</strong> „puterea lui economică”,<br />

fiecare soţ are aceeaşi „putere juridică”, adică aceleaşi drepturi şi<br />

aceleaşi modalităţi <strong>de</strong> exercitare a drepturilor asupra bunurilor<br />

sale.<br />

4.2. Principiul libertăţii alegerii şi modificării<br />

regimului matrimonial<br />

4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial<br />

Acest principiu este un reflex al principiului libertăţii şi al<br />

autonomiei <strong>de</strong> voinţă în materia regimurilor matrimoniale.<br />

Căsătoria se întemeiază pe acordul liber consimţit al<br />

viitorilor soţi.<br />

Căsătoria implică raporturi patrimoniale specifice între<br />

soţi. Raporturile patrimoniale <strong>civil</strong>e sunt guvernate <strong>de</strong> principiul<br />

121


libertăţii economice a persoanei, care este liberă să dispună <strong>de</strong><br />

avutul său.<br />

Alegerea <strong>de</strong> către viitorii soţi a regimului matrimonial<br />

concret se realizează prin încheierea unei convenţii<br />

matrimoniale.<br />

Libertatea <strong>de</strong> a alege regimul matrimonial concret poate<br />

să fie foarte largă, în sensul că permite alegerea unuia <strong>din</strong>tre<br />

regimurile matrimoniale reglementate alternativ prin lege sau<br />

combinarea acestora şi crearea unui regim matrimonial „nenumit”,<br />

sau poate să fie mai restrânsă, în sensul că permite alegerea doar<br />

a unui regim matrimonial expres prevăzut <strong>de</strong> lege.<br />

Pe <strong>de</strong> altă parte, această libertate nu este absolută, ci<br />

limitată <strong>de</strong> instituirea unui corp <strong>de</strong> norme imperative (nucleul dur<br />

al regimurilor matrimoniale) <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga prin<br />

convenţie matrimonială şi care alcătuieşte regimul matrimonial<br />

primar.<br />

Pentru situaţiile în care, prin convenţie matrimonială, nu s-<br />

a ales un regim matrimonial concret, prin lege este indicat regimul<br />

matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul<br />

matrimonial legal.<br />

În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, libertatea <strong>de</strong> opţiune este<br />

limitată, în sensul că, în conformitate cu art. 312 alin. (1),<br />

„Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,<br />

separaţia <strong>de</strong> bunuri sau comunitatea convenţională.”<br />

4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial<br />

Libertatea alegerii regimului matrimonial implică, în<br />

principiu, şi posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a modifica în timpul căsătoriei<br />

regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.<br />

Modificarea regimului matrimonial presupune, <strong>de</strong> asemenea,<br />

încheierea unei convenţii matrimoniale.<br />

Precizăm că, <strong>de</strong>şi strâns legate, libertatea <strong>de</strong> alegere a<br />

regimului matrimonial nu implică în mod necesar şi libertatea<br />

modificării regimului matrimonial.<br />

122


Dimpotrivă, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re istoric, ţări care în mod<br />

tradiţional au recunoscut <strong>dreptul</strong> soţilor <strong>de</strong> a alege regimul<br />

matrimonial, au îngrădit libertatea lor <strong>de</strong> a modifica regimul<br />

matrimonial, instituind regula imutabilităţii regimului<br />

matrimonial, potrivit căruia regimul matrimonial ales la<br />

încheierea căsătoriei nu putea fi schimbat în timpul căsătoriei. De<br />

exemplu, <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român, după mo<strong>de</strong>lul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> francez<br />

consacra regula imutabilităţii regimului matrimonial, fiind<br />

predominantă în epocă. În <strong>dreptul</strong> francez, abia prin reforma<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>din</strong> 1965 s-a renunţat la această regulă.<br />

Supusă numeroaselor critici, imutabilitatea regimurilor<br />

matrimoniale a fost abandonată în timp <strong>de</strong> majoritatea legislaţiilor.<br />

De regulă, legislaţiile care nu permit încheierea<br />

convenţiilor matrimoniale, instituind un regim legal unic şi<br />

obligatoriu, nu îngăduie nici modificarea regimului matrimonial în<br />

timpul căsătoriei.<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> <strong>din</strong> 1954 reglementează regimul<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri ca un regim unic, legal şi obligatoriu. Prin<br />

urmare, nu este permisă nici modificarea regimului matrimonial.<br />

În mod excepţional, art. 36 permite împărţirea bunurilor comune<br />

în timpul căsătoriei, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească, dacă există motive temeinice.<br />

Această posibilitate nu echivalează însă cu o modificare a<br />

regimului matrimonial, <strong>de</strong>oarece, şi după împărţirea bunurilor<br />

comune (în tot sau în parte), vor funcţiona aceleaşi reguli ale<br />

regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri. Schimbarea regimului<br />

matrimonial implică, aşadar, fie o schimbare în structura<br />

(compoziţia) regimului matrimonial – <strong>de</strong> exemplu, prin trecerea<br />

<strong>de</strong> la un regim comunitar la un regim separatist sau invers ori prin<br />

lărgirea ori restrângerea regimului comunitar existent, fie o<br />

schimbare în ceea ce priveşte funcţionarea regimului matrimonial<br />

ori instituirea unor reguli noi relative la lichidarea regimului<br />

matrimonial.<br />

123


Prin reglementarea conferită modificării regimului<br />

matrimonial, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se înscrie în categoria legislaţiilor<br />

flexibile, care permit soţilor încheierea convenţiilor matrimoniale<br />

în timpul căsătoriei, prin care să se modifice sau să se înlocuiască<br />

regimul matrimonial (art. 369).<br />

4.3. Principiul subordonării regimului matrimonial<br />

scopului căsătoriei<br />

Regimul matrimonial este subordonat scopului căsătoriei<br />

(si nuptiae sequantur) şi intereselor <strong>familiei</strong>. Relaţiile<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale<br />

şi au menirea <strong>de</strong> a susţine familia <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re material,<br />

economic.<br />

De aici <strong>de</strong>curg două consecinţe esenţiale:<br />

- nu există regim matrimonial în afara căsătoriei. Efectele<br />

oricărui regim matrimonial, fie convenţional, fie legal, se produc<br />

doar <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei şi se întind în timp până la data<br />

încetării, <strong>de</strong>sfacerii sau <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei, neputând<br />

supravieţui acesteia;<br />

- scopul convenţiei matrimoniale este subordonat scopului<br />

căsătoriei, <strong>de</strong>ci <strong>familiei</strong>, nefiind admisă <strong>de</strong>turnarea ei <strong>de</strong> la această<br />

finalitate.<br />

Secţiunea 5. Clasificarea regimurilor matrimoniale<br />

În <strong>dreptul</strong> comparat, regimurile matrimoniale se clasifică<br />

după mai multe criterii:<br />

Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al izvorului lor, se clasifică în<br />

regimuri matrimoniale legale şi regimuri matrimoniale<br />

convenţionale.<br />

Acestea <strong>din</strong> urmă îşi au izvorul în convenţiile<br />

matrimoniale.<br />

Regimul matrimonial legal se aplică ori <strong>de</strong> câte ori viitorii<br />

soţi nu au încheiat o convenţie matrimonială.<br />

124


După structura lor, regimurile matrimoniale sunt <strong>de</strong><br />

comunitate, <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri sau eclectice (mixte), adică<br />

îmbină separaţia <strong>din</strong> timpul căsătoriei cu un principiu comunitar<br />

care se manifestă la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />

Astfel, regimul <strong>de</strong> participare la achiziţii este un regim<br />

matrimonial eclectic.<br />

La rândul lor, regimurile comunitare pot fi universale sau<br />

parţiale.<br />

Criteriul esenţial în funcţie <strong>de</strong> care se realizează calificarea<br />

regimului matrimonial este compoziţia activului.<br />

Astfel, regimurile comunitare se caracterizează prin<br />

existenţa unei mase <strong>de</strong> bunuri comune cu un regim juridic<br />

specific.<br />

Regimurile separatiste se caracterizează prin lipsa unei<br />

asemenea mase <strong>de</strong> bunuri comune, patrimoniul fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi fiind, în linii mari, structurat asemenea persoanelor<br />

celibatare.<br />

Regimurile mixte împrumută unele trăsături <strong>de</strong> la ambele<br />

regimuri, nefiind posibilă calificarea lor ca fiind separatiste sau<br />

comunitare.<br />

După cum se pot sau nu modifica în timpul căsătoriei,<br />

regimurile matrimoniale sunt imutabile sau mutabile.<br />

După cum am arătat, ten<strong>din</strong>ţa generală este aceea <strong>de</strong> a<br />

permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.<br />

125


Secţiunea 1. Noţiune<br />

CAPITOLUL 2<br />

Convenţia matrimonială<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re terminologic, există o diversitate <strong>de</strong><br />

expresii pentru a <strong>de</strong>semna, în realitate, aceeaşi noţiune: convenţie<br />

matrimonială, contract matrimonial, contract <strong>de</strong> căsătorie sau<br />

convenţie <strong>de</strong> căsătorie.<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român (1864) a folosit <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong><br />

„convenţie matrimonială” (art. 1224) şi „convenţie <strong>de</strong> maritagiu”<br />

(art. 932).<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> utilizează tot noţiunea <strong>de</strong> „convenţie<br />

matrimonială”.<br />

Expresia „convenţie matrimonială” este astfel tangenţială<br />

noţiunii <strong>de</strong> regim matrimonial.<br />

În general, convenţia matrimonială este <strong>de</strong>finită ca actul<br />

prin care viitorii soţi stabilesc regimul matrimonial aplicabil în<br />

principiu pentru toată durata căsătoriei.<br />

Caracteristica generală a convenţiei matrimoniale este<br />

aceea <strong>de</strong> a fi încheiată <strong>de</strong> viitorii soţi, pentru a produce efecte <strong>de</strong><br />

la data încheierii căsătoriei şi, în principiu, pentru toată durata<br />

căsătoriei, fără însă a exclu<strong>de</strong> posibilitatea modificării regimului<br />

matrimonial iniţial, fie că acesta este un regim convenţional sau<br />

legal.<br />

Trebuie însă precizat faptul că, în realitate, nu este<br />

necesară încheierea unei convenţii matrimoniale <strong>de</strong>cât dacă<br />

viitorii soţi aleg un alt regim matrimonial <strong>de</strong>cât cel legal sau<br />

doresc să <strong>de</strong>roge sub anumite aspecte <strong>de</strong> la regimul legal. Prin<br />

urmare, alegerea <strong>de</strong> către viitorii soţi a regimului matrimonial<br />

legal (<strong>de</strong> exemplu, cel al comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri) nu necesită<br />

încheierea unei convenţii matrimoniale. În lipsa unei convenţii<br />

matrimoniale, regimul matrimonial legal este direct aplicabil.<br />

În acest sens, potrivit art. 312 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />

“Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,<br />

126


separaţia <strong>de</strong> bunuri sau comunitatea convenţională.”, iar potrivit<br />

art. 329 „Alegerea unui alt regim matrimonial <strong>de</strong>cât cel al<br />

comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii<br />

matrimoniale.”<br />

Convenţia matrimonială ocupă un loc aparte în <strong>dreptul</strong><br />

contractelor. Pe <strong>de</strong> o parte, îi sunt aplicabile regulile generale <strong>din</strong><br />

materia contractelor, iar pe <strong>de</strong> altă parte, este supusă unor multiple<br />

reglementări speciale.<br />

Secţiunea 2. Originea convenţiei matrimoniale<br />

Obiceiul <strong>de</strong> a redacta un contract <strong>de</strong> căsătorie sau o<br />

convenţie matrimonială nu este tocmai vechi. El nu exista la<br />

romani, un<strong>de</strong> regimul matrimonial nu era convenţional, ci legal.<br />

În <strong>dreptul</strong> roman singura formă <strong>de</strong> regim matrimonial era<br />

regimul dotal, care funcţiona ca regim legal, nefiind cunoscute<br />

convenţiile matrimoniale. Constituirea dotei era constatată printrun<br />

„instrumentum dotale”, care însă nu avea valoarea unei<br />

veritabile convenţii matrimoniale, <strong>de</strong>oarece nu organiza propriuzis<br />

regimul matrimonial.<br />

În Franţa, înainte <strong>de</strong> secolul al XVI-lea existau numai<br />

regimuri legale: regimurile <strong>de</strong> comunitate în nord şi regimul dotal<br />

în regiunile <strong>din</strong> sud. Abia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi<br />

începutul secolului al XVII-lea apare ten<strong>din</strong>ţa <strong>de</strong> a se consi<strong>de</strong>ra că<br />

regimurile legale nu sunt imperative sau prohibitive, ci se poate<br />

<strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la ele prin convenţii particulare. Cu timpul, aceste<br />

convenţii <strong>de</strong>vin <strong>din</strong> ce în ce mai frecvente şi astfel contractul <strong>de</strong><br />

căsătorie se transmite <strong>dreptul</strong>ui mo<strong>de</strong>rn.<br />

Convenţiile matrimoniale sunt tradiţionale şi în <strong>dreptul</strong><br />

nostru, fiind cunoscute chiar anterior <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>din</strong> 1864, în<br />

vechile legiuiri (<strong>Cod</strong>ul Calimach şi Legiuirea Caragea).<br />

127


Secţiunea 3. Natura juridică<br />

Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al voinţelor implicate în formarea<br />

sa, convenţia matrimonială este un act bilateral (contract),<br />

calificare predominantă, pe care o regăsim atât în doctrina veche,<br />

cât şi în <strong>dreptul</strong> comparat.<br />

Convenţia matrimonială, ca tipar juridic, poate să conţină<br />

şi dispoziţii <strong>de</strong> altă natură <strong>de</strong>cât cele prin care se reglementează<br />

raporturi patrimoniale <strong>de</strong>curgând <strong>din</strong> căsătorie, precum donaţii<br />

reciproce între viitorii soţi sau donaţii făcute <strong>de</strong> alte persoane (<strong>de</strong><br />

exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia <strong>din</strong>tre aceştia ori alte<br />

dispoziţii care nu au nicio legătură cu regimul matrimonial,<br />

precum recunoaşterea unui copil (care este un act unilateral).<br />

Asemenea acte juridice îşi conservă natura juridică proprie,<br />

neputând altera calificarea convenţiei matrimoniale şi nefiind, la<br />

rândul lor, alterate <strong>de</strong> împrejurarea că îşi găsesc suportul juridic<br />

într-o convenţie matrimonială.<br />

În ceea ce priveşte donaţiile făcute în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei,<br />

potrivit art. 1030 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, donaţiile făcute viitorilor<br />

soţi sau unuia <strong>din</strong>tre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, nu<br />

produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie. Asemenea<br />

donaţii pot fi făcute chiar prin convenţie matrimonială. Sancţiunea<br />

care intervine, în cazul în care căsătoria nu se încheie, este<br />

caducitatea.<br />

Secţiunea 4. Delimitarea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> alte<br />

instituţii<br />

A) Delimitarea <strong>de</strong> căsătorie<br />

Convenţia matrimonială, a cărei esenţă o constituie<br />

patrimonialitatea raporturilor <strong>din</strong>tre soţi, este distinctă <strong>de</strong> actul<br />

căsătoriei, ca manifestare <strong>de</strong> voinţă a viitorilor soţi în ve<strong>de</strong>rea<br />

întemeierii unei familii.<br />

Există neîndoielnic profun<strong>de</strong> legături între convenţia<br />

matrimonială şi căsătorie.<br />

128


Cu toate acestea, fiind două acte distincte ca natură<br />

juridică, convenţia matrimonială are propriul său regim juridic.<br />

Chiar şi în doctrina veche, care împărtăşea teza<br />

contractualistă a căsătoriei, era subliniată distincţia între căsătorie<br />

- ca şi contract principal - şi convenţia matrimonială - ca şi<br />

contract accesoriu a cărui existenţă şi durată <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> existenţa şi<br />

durata căsătoriei. Erau, astfel, puse în lumină principalele<br />

<strong>de</strong>osebiri între căsătorie şi convenţia matrimonială:<br />

- căsătoria este relativă la persoana şi starea <strong>civil</strong>ă a soţilor,<br />

pe când convenţia matrimonială este relativă numai la bunurile<br />

soţilor;<br />

- căsătoria se încheie în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, pe<br />

când convenţia matrimonială se autentifică în faţa organului<br />

competent;<br />

- căsătoria este strict organizată şi reglementată <strong>de</strong> lege, în<br />

ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, pe care părţile nu le pot<br />

modifica (este un act-condiţie), pe când convenţia matrimonială se<br />

bucură <strong>de</strong> o mare libertate, astfel încât părţile pot <strong>de</strong>termina<br />

clauzele sale.<br />

B) Delimitarea <strong>de</strong> logodnă<br />

Apropierea convenţiei matrimoniale <strong>de</strong> logodnă se<br />

realizează în condiţiile în care atât logodna, cât şi convenţia<br />

matrimonială preced căsătoria.<br />

Logodna constă în promisiuni reciproce <strong>de</strong> căsătorie.<br />

Convenţia matrimonială se încheie, <strong>de</strong> regulă, înainte <strong>de</strong> căsătorie,<br />

în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei.<br />

După cum s-a arătat în literatura juridică, se poate vorbi<br />

doar <strong>de</strong> „o simplă coinci<strong>de</strong>nţă” 33 atunci când viitorii soţi, logodiţi,<br />

încheie o convenţie matrimonială.<br />

În realitate, efectele şi scopul celor două instituţii sunt<br />

diferite. Convenţia matrimonială stabileşte care vor fi raporturile<br />

juridice <strong>din</strong>tre soţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor, prin<br />

33 A se ve<strong>de</strong>a P. Vasilescu, op.cit., p. 210.<br />

129


alegerea unui anumit regim matrimonial, în timp ce logodna este<br />

doar un proiect <strong>de</strong> căsătorie.<br />

Convenţia matrimonială produce efecte numai <strong>de</strong> la data şi<br />

sub condiţia încheierii căsătoriei, în timp ce logodna încetează ca<br />

efect al încheierii căsătoriei.<br />

C) Delimitarea <strong>de</strong> contractul <strong>de</strong> curtaj matrimonial<br />

Contractul <strong>de</strong> curtaj, ca specie a intermedierii, presupune<br />

că un comerciant (curtier) se angajează faţă <strong>de</strong> cealaltă parte să<br />

intermedieze încheierea unei afaceri, în schimbul unui preţ.<br />

Contractul <strong>de</strong> curtaj matrimonial, ca aplicaţie a<br />

contractului <strong>de</strong> curtaj, are în ve<strong>de</strong>re intermedierea <strong>de</strong> contacte<br />

între persoane în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei viitoare.<br />

Intermedierea persoanelor în ve<strong>de</strong>rea încheierii căsătoriei<br />

nu beneficiază în prezent <strong>de</strong> o reglementare specială în România.<br />

Crearea agenţiilor matrimoniale, care valorifică <strong>din</strong> punct <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re comercial „piaţa solitarilor”, este însă o realitate.<br />

Singurul element <strong>de</strong> asemănare îl constituie faptul că<br />

încheierea lor este anterioară căsătoriei.<br />

Convenţia matrimonială se <strong>de</strong>osebeşte însă <strong>de</strong> contractul<br />

<strong>de</strong> curtaj matrimonial atât prin condiţiile <strong>de</strong> încheiere, cât şi prin<br />

scop şi efecte.<br />

Secţiunea 5. Formarea convenţiei matrimoniale<br />

5.1. Condiţii <strong>de</strong> validitate (<strong>de</strong> fond şi <strong>de</strong> formă)<br />

5.1.1. Capacitatea<br />

Este aplicabil principiul habilis ad nuptias, habilis ad<br />

pacta nuptialia, ceea ce înseamnă că cine poate încheia valabil o<br />

căsătorie poate încheia şi o convenţie matrimonială. Prin urmare,<br />

în principiu, nu sunt aplicabile regulile generale privind<br />

capacitatea <strong>de</strong> a contracta, ci este necesară capacitatea (vârsta)<br />

matrimonială.<br />

130


Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii<br />

convenţiei matrimoniale, iar nu la data celebrării căsătoriei.<br />

În ceea ce priveşte capacitatea minorului <strong>de</strong> a încheia o<br />

convenţie matrimonială, potrivit art. 337 <strong>din</strong> N.C.civ.:<br />

„(1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate<br />

încheia sau modifica o convenţie matrimonială numai cu<br />

încuviinţarea ocrotitorului său legal şi cu autorizarea instanţei <strong>de</strong><br />

tutelă.<br />

(2) În lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la<br />

alin. (1), convenţia încheiată <strong>de</strong> minor poate fi anulată în<br />

condiţiile art. 46, care se aplică în mod corespunzător.<br />

(3) Acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a<br />

trecut un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei.”<br />

Din analiza textului se remarcă faptul că acesta se referă<br />

expres la minorul care a împlinit vârsta matrimonială (adică 18 ani<br />

şi, în anumite condiţii 16 ani) 34 . Prin urmare, nu s-ar putea admite<br />

ca minorul <strong>de</strong> 14 sau 15 ani împliniţi, care potrivit <strong>dreptul</strong>ui<br />

comun are capacitate <strong>de</strong> exerciţiu restrânsă, să încheie o convenţie<br />

matrimonială în ve<strong>de</strong>rea unei căsătorii pe care n-ar putea s-o<br />

încheie <strong>de</strong>cât după ce împlineşte vârsta matrimonială.<br />

De asemenea, pentru încheierea convenţiei matrimoniale<br />

<strong>de</strong> către un minor se va cere atât încuviinţarea ocrotitorului legal,<br />

cât şi autorizarea instanţei <strong>de</strong> tutelă. În ceea ce priveşte<br />

încuviinţarea ocrotitorului legal, vor fi avute în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile<br />

art. 272.<br />

5.1.2. Consimţământul<br />

Consimţământul persoanelor care trebuie să participe la<br />

încheierea convenţiei matrimoniale trebuie să în<strong>de</strong>plinească<br />

condiţiile generale <strong>de</strong> validitate pentru încheierea actelor juridice.<br />

Potrivit art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ., încheierea convenţiei<br />

matrimoniale în faţa notarului public presupune consimţământul<br />

34 A se ve<strong>de</strong>a Capitolul referitor la condiţiile <strong>de</strong> fond ale căsătoriei.<br />

131


tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură<br />

autentică, specială şi având conţinut pre<strong>de</strong>terminat.<br />

Este <strong>de</strong>ci necesar ca mandatarul să aibă o procură care să<br />

cuprindă în <strong>de</strong>taliu ansamblul clauzelor proiectului <strong>de</strong> convenţie<br />

matrimonială. Prin aceasta, încheierea convenţiei matrimoniale se<br />

<strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei care presupune<br />

consimţământul personal al viitorilor soţi.<br />

În ceea ce priveşte viciile <strong>de</strong> consimţământ, având în<br />

ve<strong>de</strong>re caracterul accesoriu al convenţiei matrimoniale, s-a<br />

exprimat opinia potrivit căreia cazurile <strong>de</strong> anulabilitate ale<br />

convenţiei matrimoniale trebuie să coincidă cu cele <strong>din</strong> materia<br />

căsătoriei.<br />

Într-o altă concepţie, pe care o împărtăşim, s-a consi<strong>de</strong>rat<br />

că trebuie aplicat <strong>dreptul</strong> comun al contractelor, având în ve<strong>de</strong>re<br />

individualitatea convenţiei matrimoniale.<br />

Prin urmare, viciile <strong>de</strong> consimţământ sunt cele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />

comun, respectiv eroarea, dolul şi violenţa.<br />

5.1.3. Obiectul<br />

Obiectul convenţiei matrimoniale îl constituie regimul<br />

matrimonial pe care viitorii soţi îl aleg ca alternativă la regimul<br />

matrimonial legal.<br />

Dar, libertatea viitorilor soţi <strong>de</strong> a stabili regimul<br />

matrimonial aplicabil în timpul căsătoriei nu este absolută.<br />

În acest sens, există atât limite generale, cât şi limite<br />

speciale care îngră<strong>de</strong>sc această libertate.<br />

În primul rând, este aplicabilă limita generală <strong>din</strong> materia<br />

contractelor, potrivit căreia nu se poate <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la dispoziţiile<br />

imperative ale legii şi <strong>de</strong> la bunele moravuri. 35<br />

35 Potrivit art. 1169 <strong>din</strong> N.C.civ., „ Părţile sunt libere să încheie orice contracte<br />

şi să <strong>de</strong>termine conţinutul acestora, în limitele impuse <strong>de</strong> lege, <strong>de</strong> or<strong>din</strong>ea<br />

publică şi <strong>de</strong> bunele moravuri.”<br />

132


Ca şi aplicaţii ale or<strong>din</strong>ii publice în materia convenţiilor<br />

matrimoniale, nu se poate <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la:<br />

- principiul egalităţii în drepturi între bărbat şi femeie;<br />

- efectele nepatrimoniale ale căsătoriei;<br />

- drepturile şi îndatoririle părinteşti;<br />

- regulile <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.<br />

Potrivit art. 332 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „(...) convenţia<br />

matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii <strong>din</strong>tre soţi,<br />

autorităţii părinteşti sau <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.”<br />

În ceea ce priveşte principiul egalităţii <strong>din</strong>tre soţi, nu s-ar<br />

putea, prin convenţie matrimonială, adopta un regim matrimonial<br />

care ar înfrânge acest principiu, prin reînvierea, pe cale<br />

convenţională, a regimurilor matrimoniale <strong>din</strong> reglementările<br />

bazate pe inegalitatea <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie. Astfel, nu ar fi<br />

posibilă adoptarea aşa-numitului „regim matrimonial fără<br />

comunitate” 36 , a cărui caracteristică era separaţia <strong>de</strong> bunuri, dar<br />

care conferea bărbatului gestiunea tuturor bunurilor femeii, dar şi<br />

obligaţia <strong>de</strong> a suporta toate sarcinile căsătoriei. Prin urmare, <strong>de</strong>şi<br />

nu exista o comunitate <strong>de</strong> bunuri, bărbatul avea gestiunea<br />

bunurilor ambilor soţi. Un asemenea regim este inacceptabil în<br />

virtutea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre bărbat şi femeie, care, în<br />

planul raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, îşi găseşte expresia în<br />

regula <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, potrivit căreia fiecare soţ are gestiunea<br />

bunurilor sale proprii.<br />

În ceea ce priveşte autoritatea părintească, nu s-ar putea<br />

preve<strong>de</strong>a într-o convenţie matrimonială că obligaţia <strong>de</strong> a suporta<br />

cheltuielile privind întreţinerea unui eventual copil al soţilor ar<br />

urma să fie suportate doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi ori că, în ceea ce<br />

priveşte educaţia religioasă a copilului, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie revine<br />

în exclusivitate unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

În ceea ce priveşte regulile <strong>de</strong>voluţiunii succesorale<br />

legale, nu se poate schimba, <strong>de</strong> exemplu, prin convenţie<br />

36 Regimul fără comunitate era regimul <strong>de</strong> drept comun al Elveţiei şi al<br />

Germaniei. A se ve<strong>de</strong>a C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 7.<br />

133


matrimonială, or<strong>din</strong>ea în care persoanele sunt chemate la<br />

moştenire sau cotele care li se cuvin.<br />

În ceea ce priveşte alte dispoziţii <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, se<br />

consi<strong>de</strong>ră că nu se poate reînvia vechiul regim dotal, în condiţiile<br />

în care acesta nu mai este expres reglementat, <strong>de</strong>oarece<br />

caracteristica acestui regim era aceea <strong>de</strong> a indisponibiliza bunurile<br />

femeii care constituiau dota sau zestrea (imobilele, <strong>de</strong>oarece<br />

bunurile mobile puteau fi înstrăinate <strong>de</strong> bărbat), reprezentând <strong>de</strong>ci<br />

o gravă excepţie <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun care interzice clauzele<br />

generale <strong>de</strong> inalienabilitate. 37 Prin urmare, regimul dotal este<br />

contrar or<strong>din</strong>ii publice, dar clauzele <strong>de</strong> inalienabilitate 38 cuprinse<br />

într-o donaţie realizată prin convenţie matrimonială sunt permise,<br />

cu respectarea condiţiilor impuse <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun acestor clauze.<br />

În al doilea rând, există limite speciale ale convenţiilor<br />

matrimoniale, <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> modul <strong>de</strong> reglementare a<br />

regimurilor matrimoniale. În cadrul acestor limite se pot distinge<br />

două subcategorii, după cum libertatea convenţiilor matrimoniale<br />

se referă la <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a opta pentru un anumit regim matrimonial<br />

sau la <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a amenaja unul <strong>din</strong>tre regimurile matrimoniale<br />

alternative prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

a) În ceea ce priveşte libertatea <strong>de</strong> a alege sau <strong>de</strong> a crea<br />

un regim matrimonial, în general legislaţiile nu stabilesc<br />

restricţii, în sensul că viitorii soţi sunt liberi să adopte unul <strong>din</strong>tre<br />

regimurile matrimoniale alternative prevăzute <strong>de</strong> lege sau să-şi<br />

construiască un regim matrimonial propriu, prin combinarea mai<br />

multor tipuri <strong>de</strong> regimuri.<br />

37 Bunurile femeii care nu erau dotale se numeau parafernale şi aceasta putea să<br />

le administreze şi să dispună liber <strong>de</strong> ele.<br />

38 Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează clauzele <strong>de</strong> inalienabilitate în art. 627-629. În<br />

esenţă, pentru valabilitatea clauzei <strong>de</strong> inalienabilite se cer a fi întrunite două<br />

condiţii: interzicerea înstrăinării să se facă pentru o durată <strong>de</strong> cel mult 49 <strong>de</strong><br />

ani şi să existe un interes legitim şi serios.<br />

134


Libertatea <strong>de</strong> a alege un regim matrimonial sau <strong>de</strong> a adapta<br />

regimurile matrimoniale pe care legea le recomandă este<br />

tradiţională în legislaţia statelor europene.<br />

Acest principiu are avantajul <strong>de</strong> a permite o adaptare pe<br />

cât posibil cât mai largă a regimului matrimonial în funcţie <strong>de</strong><br />

situaţia fiecăruia, ţinând seama <strong>de</strong> averea lui, <strong>de</strong> profesie, <strong>de</strong><br />

obiceiuri, <strong>de</strong> vârstă.<br />

Există însă şi legislaţii mai puţin flexibile, care limitează<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> opţiune al viitorilor soţi la regimurile matrimoniale<br />

alternative expres prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

În lumina art. 312 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., viitorii soţi pot<br />

alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia <strong>de</strong><br />

bunuri sau comunitatea convenţională.<br />

Prin urmare, opţiunea lor este limitată, ei neputând opta<br />

pentru un alt regim matrimonial (<strong>de</strong> exemplu, participarea la<br />

achiziţii).<br />

b) În ceea ce priveşte libertatea <strong>de</strong> a aduce modificări<br />

conţinutului regimului matrimonial ales, faţă <strong>de</strong> modul cum<br />

acesta este configurat lege şi propus viitorilor soţi, în general se<br />

pot distinge două categorii <strong>de</strong> limite:<br />

- regimul primar imperativ, care se aplică <strong>de</strong> drept, prin<br />

însuşi efectul încheierii căsătoriei, şi <strong>de</strong> la care nu se poate <strong>de</strong>roga,<br />

alcătuind nucleul „dur”, <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, al regimurilor<br />

matrimoniale;<br />

- limite speciale intrinseci regimului matrimonial ales.<br />

Astfel, potrivit art.332 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., “Prin<br />

convenţia matrimonială nu se poate <strong>de</strong>roga, sub sancţiunea<br />

nulităţii absolute, <strong>de</strong> la dispoziţiile legale privind regimul<br />

matrimonial ales, <strong>de</strong>cât în cazurile anume prevăzute <strong>de</strong> lege.”<br />

De exemplu, dacă ne raportăm la regimurile comunitare,<br />

nu s-ar putea <strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la regulile privind cogestiunea bunurilor<br />

comune sau repartizarea bunurilor şi a datoriilor care asigură un<br />

echilibru între activul şi pasivul patrimonial.<br />

135


5.1.4. Cauza<br />

Cauza convenţiei matrimoniale (affectio conjugalis) o<br />

constituie intenţia viitorilor soţi <strong>de</strong> a stabili între ei raporturi<br />

patrimoniale <strong>de</strong> natură să asigure cadrul necesar realizării vieţii <strong>de</strong><br />

familie.<br />

5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale<br />

De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte <strong>de</strong><br />

celebrarea căsătoriei.<br />

Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua<br />

căsătoriei, după cum poate fi încheiată şi în timpul căsătoriei, când<br />

are efectul unei convenţii prin care se modifică regimul<br />

matrimonial.<br />

Potrivit art. 330 alin. (2), convenţia încheiată înainte <strong>de</strong><br />

căsătorie produce efecte numai <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei.<br />

Potrivit art. 330 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. „Convenţia<br />

încheiată în timpul căsătoriei produce efecte <strong>de</strong> la data prevăzută<br />

<strong>de</strong> părţi sau, în lipsă, <strong>de</strong> la data încheierii ei.”<br />

Prin urmare, chiar art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ. permite soţilor să<br />

stabilească un termen <strong>de</strong> la care convenţia matrimonială, încheiată<br />

în timpul căsătoriei, să producă efectul modificator al regimului<br />

matrimonial.<br />

5.1.6. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />

Tradiţional, convenţia matrimonială este un act solemn,<br />

pentru care se cere ad validitatem forma autentică notarială.<br />

Raţiunile pentru care a fost impusă această condiţie sunt<br />

aceleaşi ca pentru actele solemne în general: protecţia juridică a<br />

părţilor care sunt astfel consiliate <strong>de</strong> un profesionist al <strong>dreptul</strong>ui,<br />

având în ve<strong>de</strong>re gravitatea şi complexitatea convenţiei<br />

matrimoniale.<br />

136


În acelaşi sens, art. 330 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că, sub<br />

sancţiunea nulităţii absolute, convenţia matrimonială trebuie<br />

încheiată prin act autentic notarial.<br />

Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte <strong>de</strong><br />

căsătorie, dar produce efecte numai <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei,<br />

înseamnă că aceasta poate fi modificată până la momentul<br />

celebrării căsătoriei, cu respectarea aceloraşi condiţii <strong>de</strong> formă.<br />

A) Nulitatea<br />

5.1.7. Sancţiuni<br />

a) Cazurile <strong>de</strong> nulitate<br />

Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării<br />

condiţiilor <strong>de</strong> validitate ale convenţiei matrimoniale este nulitatea.<br />

Cazurile specifice <strong>de</strong> nulitate absolută sunt:<br />

- lipsa consimţământului;<br />

- nerespectarea condiţiilor privind limitele <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />

publică ale încheierii convenţiei matrimoniale;<br />

- lipsa formei autentice notariale, precum şi lipsa procurii<br />

autentice şi speciale, atunci când convenţia se încheie prin<br />

mandatar.<br />

Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor <strong>de</strong><br />

consimţământ, precum şi în cazul minorului care încheie<br />

convenţia matrimonială fără respectarea formelor <strong>de</strong> abilitare<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege (încuviinţarea părinţilor şi autorizarea instanţei<br />

<strong>de</strong> tutelă).<br />

În acest sens, potrivit art. 337 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „În<br />

lipsa încuviinţării sau a autorizării prevăzute la alin. (1), convenţia<br />

încheiată <strong>de</strong> minor poate fi anulată în condiţiile art. 46, care se<br />

aplică în mod corespunzător.”<br />

Textul nu arată expres care este sancţiunea în cazul în<br />

care minorul a încheiat convenţia matrimonială fără să fi<br />

în<strong>de</strong>plinit condiţia privind vârsta matrimonială minimă cerută <strong>de</strong><br />

lege (16 ani).<br />

137


Altfel spus, sancţiunea este nulitatea absolută sau nulitatea<br />

relativă?<br />

Pe <strong>de</strong> o parte, având în ve<strong>de</strong>re că legea nu instituie expres<br />

sancţiunea nulităţii absolute în materia convenţiei matrimoniale,<br />

se poate susţine că nu se extrapolează această sancţiune, instituită<br />

doar în materia căsătoriei pentru neîn<strong>de</strong>plinirea condiţiei privind<br />

vârsta matrimonială [art. 294 alin. (1)], ci sancţiunea aplicabilă<br />

este nulitatea relativă, prevăzută <strong>de</strong> lege pentru actele încheiate <strong>de</strong><br />

persoana lipsită <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong> exerciţiu sau cu capacitate <strong>de</strong><br />

exerciţiu restrânsă (art. 44).<br />

Dacă avem în ve<strong>de</strong>re faptul că, pentru încheierea valabilă<br />

a convenţiei matrimoniale, legea instituie condiţia capacităţii<br />

matrimoniale, s-ar putea consi<strong>de</strong>ra că sancţiunea ar trebui să fie<br />

aceeaşi, respectiv nulitatea absolută, atât pentru încheierea<br />

căsătoriei <strong>de</strong> minorul care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 16 ani, cât şi<br />

pentru încheierea unei convenţii matrimoniale cu încălcarea<br />

condiţiei privind vârsta matrimonială. Nulitatea absolută se<br />

justifică în acest caz pe consi<strong>de</strong>rentul că nu este vorba doar o lipsă<br />

a capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a minorului care nu a împlinit 16 ani, ci<br />

<strong>de</strong> o veritabilă lipsă a capacităţii <strong>de</strong> folosinţă. Altfel spus, minorul<br />

care nu a împlinit vârsta matrimonială nu are <strong>dreptul</strong> să încheie o<br />

convenţie matrimonială, interesul ocrotit <strong>de</strong> normă fiind unul <strong>de</strong><br />

or<strong>din</strong>e publică.<br />

În ceea ce priveşte nulitatea relativă pentru lipsa formelor<br />

<strong>de</strong> abilitare, este aplicabil, în mod corespunzător, art. 46 care<br />

preve<strong>de</strong> că: „(1) Cel lipsit <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong> exerciţiu sau cu<br />

capacitate <strong>de</strong> exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur, în apărare,<br />

nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată <strong>din</strong> minoritate<br />

ori <strong>din</strong> punerea sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

(2) Persoanele capabile <strong>de</strong> a contracta nu pot opune<br />

minorului sau celui pus sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească<br />

incapacitatea acestuia.<br />

138


(3) Acţiunea în anulare poate fi exercitată <strong>de</strong><br />

reprezentantul legal, <strong>de</strong> minorul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani,<br />

precum şi <strong>de</strong> ocrotitorul legal.<br />

(4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei<br />

<strong>de</strong> tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în<br />

ve<strong>de</strong>rea exercitării acţiunii în anulare.”<br />

Aceasta presupune că :<br />

- acţiunea în anulare poate fi formulată <strong>de</strong> minorul care a<br />

încheiat convenţia matrimonială sau <strong>de</strong> ocrotitorul legal (chemat<br />

să încuviinţeze actul);<br />

- dacă instanţa <strong>de</strong> tutelă constată existenţa unei convenţii<br />

matrimoniale încheiate fără autorizare, va sesiza procurorul în<br />

ve<strong>de</strong>rea exercitării acţiunii în anulare, <strong>de</strong>oarece instanţa nu se<br />

poate consi<strong>de</strong>ra învestită <strong>din</strong> oficiu cu o acţiune în anulare;<br />

- minorul poate invoca singur, în apărare, nulitatea<br />

convenţiei matrimoniale pentru lipsa încuviinţării sau autorizării<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re că încheierea convenţiei matrimoniale se<br />

face în formă autentică notarială, apreciem că, în practică, vor fi<br />

foarte rare cazurile în care să se încheie convenţii matrimoniale<br />

cu încălcarea preve<strong>de</strong>rilor legale privind capacitatea<br />

matrimonială, rolul notarului public fiind tocmai acela <strong>de</strong> a<br />

verifica dacă sunt în<strong>de</strong>plinite condiţiile legale pentru încheierea<br />

valabilă a convenţiei.<br />

În sfârşit, pentru a asigura stabilitatea circuitului <strong>civil</strong> şi a<br />

nu menţine mult timp incertitu<strong>din</strong>ea asupra regimului<br />

matrimonial, art. 337 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „Acţiunea<br />

în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an <strong>de</strong> la<br />

încheierea căsătoriei.”<br />

139


) Efectele nulităţii<br />

Convenţia matrimonială lovită <strong>de</strong> nulitate este consi<strong>de</strong>rată<br />

ca şi inexistentă şi este <strong>de</strong>sfiinţată cu efect retroactiv.<br />

Efectul retroactiv al nulităţii ridică neîndoielnic numeroase<br />

probleme practice. S-a arătat că, <strong>din</strong> consi<strong>de</strong>rente care ţin <strong>de</strong><br />

securitatea circuitului <strong>civil</strong>, ar trebui să se admită o <strong>de</strong>sfiinţare cu<br />

efecte doar pentru viitor.<br />

Potrivit art. 338 <strong>din</strong> N.C.civ., „În cazul în care convenţia<br />

matrimonială este lovită <strong>de</strong> nulitate, între soţi se aplică regimul<br />

comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite <strong>de</strong> terţii<br />

<strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />

Prin urmare, soţii vor fi consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul<br />

regimului matrimonial legal, ca şi cum nu ar fi încheiat o<br />

convenţie matrimonială.<br />

În toate cazurile nulitatea convenţiei matrimoniale nu<br />

atrage nulitatea căsătoriei.<br />

B) Caducitatea<br />

Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu<br />

caducitatea. Convenţia matrimonială poate să fie valabil încheiată,<br />

dar să nu producă efecte.<br />

Distingem două asemenea situaţii:<br />

- dacă, după încheierea convenţiei matrimoniale căsătoria<br />

nu se încheie, atunci convenţia matrimonială <strong>de</strong>vine caducă,<br />

<strong>de</strong>oarece în absenţa căsătoriei ea nu are raţiune şi nu poate<br />

produce efecte <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei. Convenţia<br />

matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au<br />

renunţat la căsătoria proiectată, ceea ce este o chestiune <strong>de</strong> fapt.<br />

Cu toate acestea, vor supravieţui şi vor produce efecte<br />

actele juridice in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> regimul matrimonial, cuprinse<br />

într-o convenţie matrimonială, şi pe care părţile nu le-au<br />

subordonat încheierii căsătoriei. De exemplu, va <strong>de</strong>veni caducă<br />

orice donaţie făcută în ve<strong>de</strong>rea căsătoriei (propter nuptias), dacă<br />

140


aceasta <strong>din</strong> urmă nu se celebrează, dar va rămâne valabilă o<br />

recunoaştere <strong>de</strong> filiaţie;<br />

- <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei pentru o cauză <strong>de</strong> nulitate atrage,<br />

<strong>de</strong> asemenea, caducitatea convenţiei matrimoniale, cu excepţia<br />

căsătoriei putative.<br />

C) Simulaţia. Inopozabilitatea convenţiei matrimoniale<br />

secrete<br />

Potrivit art. 331 <strong>din</strong> N.C.civ., „Actul secret prin care se<br />

alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul<br />

matrimonial pentru care sunt în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege produce efecte numai între soţi şi nu<br />

poate fi opus terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />

Textul consacră o aplicaţie în materia regimurilor<br />

matrimoniale a simulaţiei, completându-se cu preve<strong>de</strong>rile generale<br />

care reglementează simulaţia.<br />

În esenţă, mecanismul simulaţiei are în ve<strong>de</strong>re ipoteza în<br />

care părţile încheie public (aparent) o convenţie matrimonială şi<br />

aleg un regim matrimonial, în<strong>de</strong>plinind totodată formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate în ve<strong>de</strong>rea opozabilităţii faţă <strong>de</strong> terţi, iar, pe <strong>de</strong> altă<br />

parte (concomitent sau anterior) se înţeleg ca, în realitate, între ele<br />

să se aplice un alt regim matrimonial (secret). Soluţia este aceea<br />

<strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, în sensul că regimul matrimonial secret va<br />

produce efecte doar între soţi, neputând fi opus terţilor <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă,<br />

faţă <strong>de</strong> care produce efecte doar regimul matrimonial<br />

pentru care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate.<br />

5.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate.<br />

Publicitatea convenţiei matrimoniale<br />

În ve<strong>de</strong>rea ocrotirii propriilor interese, terţii care intră în<br />

raporturi juridice cu soţii sau cu unul <strong>din</strong>tre ei trebuie să aibă<br />

posibilitatea <strong>de</strong> a cunoaşte regimul matrimonial aplicabil, (regimul<br />

juridic al bunurilor soţilor, puterile <strong>de</strong> dispoziţie ale fiecăruia<br />

141


<strong>din</strong>tre ei etc.), în măsura în care acesta dictează validitatea actelor<br />

încheiate <strong>de</strong> soţi sau <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre aceştia cu privire la o categorie<br />

sau alta <strong>de</strong> bunuri. Această exigenţă este impusă şi <strong>de</strong> principiul<br />

general al securităţii circuitului <strong>civil</strong>.<br />

Pentru a produce efecte faţă <strong>de</strong> terţi, <strong>de</strong> regulă, convenţiile<br />

matrimoniale sunt supuse unor condiţii <strong>de</strong> publicitate prescrise <strong>de</strong><br />

lege.<br />

Acestea trebuie respectate atât pentru convenţia<br />

matrimonială iniţială, cât şi pentru eventualele modificări ale<br />

convenţiei matrimoniale aduse înainte <strong>de</strong> celebrarea căsătoriei.<br />

Formalităţile <strong>de</strong> publicitate se clasifică în două categorii:<br />

- formalităţi generale, care sunt direct legate <strong>de</strong> căsătorie;<br />

- formalităţi speciale, pentru anumite categorii <strong>de</strong> persoane<br />

(comercianţi).<br />

Nerespectarea acestor formalităţi atrage inopozabilitatea<br />

faţă <strong>de</strong> terţi a convenţiei matrimoniale.<br />

5.2.1. Formalităţi generale<br />

5.2.1.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale.<br />

De regulă, publicitatea organizată a convenţiei<br />

matrimoniale se asigură prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre<br />

existenţa acesteia şi, în unele sisteme <strong>de</strong> drept, prin înscrierea în<br />

registre speciale.<br />

5.2.1.2. Publicitatea convenţiilor matrimoniale potrivit<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră preve<strong>de</strong>ri exprese publicităţii<br />

regimului matrimonial şi, respectiv, convenţiilor matrimoniale 39 .<br />

A) Publicitatea regimului matrimonial<br />

39<br />

Pe lângă dispoziţiile privind publicitatea regimului şi a convenţiei<br />

matrimoniale, a se ve<strong>de</strong>a şi art. 18-24 <strong>din</strong> N.C.civ., care conţin unele dispoziţii<br />

referitoare la publicitatea în general a drepturilor, a actelor şi a faptelor juridice.<br />

142


Astfel, potrivit art. 313 alin. (2), „Faţă <strong>de</strong> terţi, regimul<br />

matrimonial este opozabil <strong>de</strong> la data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />

publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege, afară <strong>de</strong> cazul în care aceştia l-au<br />

cunoscut pe altă cale.”<br />

Alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că „Neîn<strong>de</strong>plinirea<br />

formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii să fie consi<strong>de</strong>raţi, în<br />

raport cu terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul<br />

matrimonial al comunităţii legale.”<br />

Prin urmare, opozabilitatea oricărui regim matrimonial se<br />

asigură prin în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />

Se poate, însă, lesne remarca faptul că, în realitate,<br />

publicitatea prezintă interes în cazul regimurilor matrimoniale<br />

convenţionale, ceea ce coinci<strong>de</strong> cu publicitatea convenţiilor<br />

matrimoniale.<br />

În cazul în care s-a optat pentru regimul matrimonial al<br />

comunităţii legale, lipsa în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate<br />

este practic indiferentă, având în ve<strong>de</strong>re că, în lumina art. 313<br />

alin. (3), neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face oricum<br />

aplicabil, regimul matrimonial al comunităţii legale, în raport cu<br />

terţii.<br />

Dacă nu s-ar da această soluţie, ar însemna ca soţii să fie<br />

trataţi ca şi concubinii, ceea ce contravine principiului potrivit<br />

căruia căsătoria presupune şi existenţa unui regim matrimonial.<br />

În sfârşit, art. 313 consacră expres sistemul publicităţii<br />

bazat pe cunoaşterea efectivă (concepţia subiectivă) a regimului<br />

matrimonial <strong>de</strong> către terţi. Aceasta înseamnă că terţii care au<br />

cunoscut efectiv, pe altă cale, regimul matrimonial convenţional<br />

nu se pot prevala <strong>de</strong> neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate<br />

pentru a invoca inopozabilitatea acestuia.<br />

B) Mecanismele <strong>de</strong> publicitate<br />

În concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, publicitatea regimului<br />

matrimonial, respectiv a convenţiilor matrimoniale, se realizează<br />

143


atât prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie, cât şi prin înscriere în<br />

Registrul naţional <strong>de</strong> publicitate a regimurilor matrimoniale.<br />

Astfel, potrivit art. 291, „Ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă face<br />

menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>de</strong>spre regimul matrimonial ales. El<br />

are obligaţia ca, <strong>din</strong> oficiu şi <strong>de</strong> îndată, să comunice la registrul<br />

prevăzut la art. 334 alin. (1), precum şi, după caz, notarului public<br />

care a autentificat convenţia matrimonială o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong><br />

căsătorie.”<br />

De asemenea, art. 334 alin. (1) –(3) preve<strong>de</strong> că:<br />

„(1) Pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale<br />

se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor<br />

matrimoniale, ţinut în format electronic, potrivit legii.<br />

(2) După autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul<br />

căsătoriei sau după primirea copiei <strong>de</strong> pe actul căsătoriei, potrivit<br />

art. 330, notarul public expediază, <strong>din</strong> oficiu, un exemplar al<br />

convenţiei la registrul menţionat la alin. (1), precum şi la celelalte<br />

registre <strong>de</strong> publicitate, în condiţiile alin. (4).<br />

(3) Dispoziţiile alin. (2) nu exclud <strong>dreptul</strong> oricăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi <strong>de</strong> a solicita în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.”<br />

Din cuprinsul acestor texte rezultă că menţiunea pe actul<br />

<strong>de</strong> căsătorie se face şi în cazul în care regimul matrimonial ales<br />

este cel al comunităţii legale. În această ipoteză, ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă comunică la Registrul naţional notarial o copie <strong>de</strong> pe actul<br />

<strong>de</strong> căsătorie.<br />

Dacă însă regimul ales este unul convenţional, ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă comunică notarului public care a autentificat convenţia<br />

o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie, iar notarul public, la rândul lui,<br />

comunică un exemplar al convenţiei pentru a se efectua<br />

publicitatea convenţiei matrimoniale prin înscriere în Registrul<br />

naţional notarial.<br />

Rezultă că, pe lângă publicitatea pe marginea actului <strong>de</strong><br />

căsătorie, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie un sistem <strong>de</strong> publicitate a<br />

convenţiilor matrimoniale prin registrul special <strong>de</strong> publicitate.<br />

144


În primul rând, se pune problema clarificării raportului<br />

între publicitatea prin menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi<br />

publicitatea prin registrul special <strong>de</strong> publicitate.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile exprese ale art. 313 alin. (2),<br />

precum şi cele ale art. 334 alin. (1), rezultă că opozabilitatea faţă<br />

<strong>de</strong> terţi este asigurată prin publicitatea în Registrul naţional<br />

notarial al regimurilor matrimoniale. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi s-<br />

a făcut menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie, dacă nu s-a realizat şi<br />

înscrierea în acest registru, convenţia matrimonială nu este<br />

opozabilă terţilor (afară <strong>de</strong> cazul în care ei au cunoscut-o pe altă<br />

cale, una <strong>din</strong>tre situaţii putând fi chiar prin luarea la cunoştinţă a<br />

menţiunii <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie).<br />

Invers, dacă s-a făcut înscrierea în registrul special, dar nu<br />

s-a făcut menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie <strong>din</strong> cauza unei omisiuni a<br />

ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, convenţia matrimonială este opozabilă<br />

terţilor.<br />

Dacă nu s-a făcut nici menţiunea pe actul <strong>de</strong> căsătorie şi<br />

nici înregistrarea în registrul special, convenţia matrimonială este<br />

opozabilă numai terţilor care au cunoscut-o în orice mod.<br />

În al doilea rând, consi<strong>de</strong>răm că soluţia instituirii unui<br />

Registru naţional notarial în format electronic este în mod<br />

evi<strong>de</strong>nt una mo<strong>de</strong>rnă şi judicioasă în raport cu soluţiile<br />

preconizate în variantele anterioare ale proiectului <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>, în sensul ţinerii şi organizării acestui registru la nivelul<br />

ju<strong>de</strong>cătoriilor.<br />

În al treilea rând, înscrierea convenţiilor matrimoniale în<br />

registrul special se face în cadrul unei proceduri <strong>din</strong> oficiu, <strong>de</strong><br />

către notarul public care a autentificat convenţia matrimonială,<br />

tocmai pentru a asigura o publicitate completă a convenţiilor<br />

matrimoniale. 40<br />

40 În cuprinsul art. 334 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., trimiterea la art. 330 este greşită,<br />

<strong>de</strong>oarece acest text se referă la autentificarea convenţiei matrimoniale.<br />

145


În sfârşit, potrivit art. 334 alin. (5), orice persoană, fără a<br />

fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul special<br />

al regimurilor matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii,<br />

eliberarea <strong>de</strong> extrase certificate.<br />

5.2.2. Formalităţi speciale<br />

Dincolo <strong>de</strong> publicitatea convenţiei matrimoniale prin<br />

Registrul naţional al regimurilor matrimoniale, care este o<br />

publicitate generică a regimului matrimonial ales, este necesar<br />

să se respecte şi formalităţile speciale <strong>de</strong> publicitate instituite <strong>de</strong><br />

lege, ţinând seama <strong>de</strong> calitatea persoanei sau <strong>de</strong> natura<br />

bunurilor.<br />

Art. 334 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că: „Ţinând seama<br />

<strong>de</strong> natura bunurilor, convenţiile matrimoniale se vor nota în cartea<br />

funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum şi în alte<br />

registre <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege. În toate aceste cazuri,<br />

neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate speciale nu poate fi<br />

acoperită prin înscrierea făcută în registrul menţionat la alin. (1).”<br />

41<br />

Formalităţile speciale sunt, în general, prevăzute pentru<br />

comercianţi, prin menţiune în registrul comerţului cu privire la<br />

regimul matrimonial adoptat. 42<br />

Trimiterea trebuia făcută la art. 291, care instituie obligaţia ofiţerului <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă <strong>de</strong> a comunica notarului o copie <strong>de</strong> pe actul <strong>de</strong> căsătorie.<br />

41 Textul analizat este totuşi impropriu redactat, <strong>de</strong>oarece înscrierea în registrele<br />

speciale nu se face întot<strong>de</strong>auna ţinând seama <strong>de</strong> natura bunurilor, ci uneori se<br />

face ţinând seama <strong>de</strong> calitatea persoanei (<strong>de</strong> comerciant, în cazul registrului<br />

comerţului).<br />

42<br />

În prezent, Legea registrului comerţului nr. 26/1990, republicată, cu<br />

modificările şi completările ulterioare, preve<strong>de</strong> expres în art. 21 lit. d) doar<br />

înregistrarea menţiunilor referitoare la hotărârea <strong>de</strong> divorţ al comerciantului,<br />

precum şi la hotărârea <strong>de</strong> împărţire a bunurilor comune pronunţate în timpul<br />

exercitării comerţului.<br />

146


Tot astfel, o persoană căsătorită, care <strong>de</strong>vine comerciant,<br />

trebuie să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor<br />

privind regimul său matrimonial.<br />

De asemenea, publicitatea convenţiei matrimoniale nu<br />

exclu<strong>de</strong> respectarea şi a celorlalte formalităţi <strong>de</strong> publicitate<br />

imobiliară sau mobiliară, dacă este cazul.<br />

Anumite particularităţi sunt legate <strong>de</strong> în<strong>de</strong>plinirea<br />

formalităţilor <strong>de</strong> publicitate imobiliară.<br />

Mai întâi, în concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> este consacrat aşanumitul<br />

efect constitutiv al înscrierilor în Cartea funciară.<br />

Astfel, potrivit art. 877 <strong>din</strong> N.C.civ., „Drepturile reale<br />

imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se<br />

dobân<strong>de</strong>sc, se modifică şi se sting numai cu respectarea regulilor<br />

<strong>de</strong> carte funciară.”<br />

De asemenea, potrivit art. 885 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Sub<br />

rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra<br />

imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobân<strong>de</strong>sc, atât între<br />

părţi, cât şi faţă <strong>de</strong> terţi, numai prin înscrierea lor în cartea<br />

funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.”<br />

Prin urmare, publicitatea imobiliară nu mai are doar un<br />

efect <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />

De exemplu, atunci când prin convenţia matrimonială se<br />

face şi donaţia unui imobil, este necesară înscrierea în Cartea<br />

funciară a <strong>dreptul</strong>ui astfel dobândit şi aceasta nu doar pentru<br />

opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţ, ci ca şi o condiţie <strong>de</strong> care <strong>de</strong>pin<strong>de</strong><br />

transferul însuşi al <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> proprietate.<br />

În al doilea rând, alin. (4) al art. 334 se referă nu la<br />

bunurile privite ut singuli, ci la notarea convenţiei matrimoniale<br />

în aceste registre speciale <strong>de</strong> publicitate, sub sancţiunea<br />

inopozabilităţii convenţiei matrimoniale.<br />

În acest sens, textul trebuie coroborat cu art. 902 alin. (2),<br />

potrivit căruia, sunt supuse notării în cartea funciară, printre altele:<br />

calitatea <strong>de</strong> bun comun a unui imobil; convenţia matrimonială,<br />

147


precum şi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei; <strong>de</strong>stinaţia unui<br />

imobil <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>. Precizăm faptul că terţ în această<br />

materie este persoana care a dobândit un drept real sau un alt drept<br />

în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară [art. 902 alin.<br />

(3)].<br />

Prin urmare, <strong>de</strong>şi s-a făcut publicitatea convenţiei<br />

matrimoniale în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale,<br />

dacă însă convenţia matrimonială nu este notată în cartea funciară,<br />

ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze<br />

doar pe înscrierile şi notările în cartea funciară atunci când<br />

contractează cu unul <strong>din</strong> soţi.<br />

De exemplu, dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul unei<br />

comunităţi lărgite <strong>de</strong> bunuri, care presupune că sunt bunuri<br />

comune şi cele dobândite în timpul căsătoriei <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

prin moştenire, iar în cartea funciară imobilul este înscris doar pe<br />

numele soţului moştenitor, fără a fi notată convenţia matrimonială<br />

(sau măcar calitatea <strong>de</strong> bun comun), terţul contractant este<br />

îndreptăţit să consi<strong>de</strong>re că numai soţul înscris în cartea funciară<br />

este proprietar asupra bunului. Tot astfel, dacă, prin convenţie<br />

matrimonială, soţii au inclus în comunitate şi bunurile dobândite<br />

înainte <strong>de</strong> căsătorie, dar nu au notat convenţia matrimonială în<br />

cartea funciară, faţă <strong>de</strong> terţi va fi consi<strong>de</strong>rat proprietar exclusiv<br />

doar soţul pe numele căruia este înscris <strong>dreptul</strong> în cartea funciară<br />

şi aceasta in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> faptul că au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile<br />

<strong>de</strong> publicitate în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.<br />

În sfârşit, chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în<br />

cartea funciară, opozabilitatea faţă <strong>de</strong> terţi poate fi asigurată în<br />

condiţiile art. 902 alin. (1), dacă se dove<strong>de</strong>şte că terţul a cunoscut<br />

existenţa convenţiei matrimoniale, respectiv a regimului<br />

matrimonial pe altă cale.<br />

Or, şi <strong>de</strong> această dată, chiar în lipsa notării convenţiei<br />

matrimoniale în cartea funciară, având în ve<strong>de</strong>re faptul că<br />

transmisiunile şi constituirile <strong>de</strong> drepturi reale se fac prin acte<br />

încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute (art.<br />

148


1244 <strong>din</strong> N.C.civ.), notarul public poate consilia părţile,<br />

procedând, în ve<strong>de</strong>rea încheierii actului la verificarea stării <strong>civil</strong>e,<br />

precum şi, în cazul persoanelor căsătorite, a regimului<br />

matrimonial, situaţie în care poate fi adusă la cunoştinţa terţului<br />

existenţa convenţiei matrimoniale, pentru ca actul încheiat să fie<br />

în concordanţă cu statutul patrimonial al soţului contractant.<br />

5.2.3. Sancţiunea neîn<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong><br />

publicitate<br />

Lipsa formalităţilor <strong>de</strong> publicitate atrage inopozabilitatea<br />

faţă <strong>de</strong> terţi a regimului matrimonial instituit prin convenţia<br />

matrimonială, soţii fiind consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul<br />

regimului matrimonial legal.<br />

De remarcat este faptul că lipsa formalităţilor <strong>de</strong><br />

publicitate nu poate fi invocată <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> terţi faţă <strong>de</strong> soţi, iar nu <strong>de</strong><br />

către un soţ faţă <strong>de</strong> celălalt soţ sau <strong>de</strong> către soţi în contra terţilor.<br />

Potrivit art. 335 <strong>din</strong> N.C.civ.: „(1) Convenţia matrimonială<br />

nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia<br />

cu unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>cât dacă au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe<br />

altă cale.<br />

(2) De asemenea, convenţia matrimonială nu poate fi<br />

opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia cu oricare<br />

<strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei.”<br />

Neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii<br />

sa fie consi<strong>de</strong>raţi în raport cu terţii ca fiind căsătoriţi sub<br />

regimul matrimonial al comunităţii legale.<br />

Pe <strong>de</strong> altă parte, chiar şi atunci când sunt în<strong>de</strong>plinite<br />

formalităţile <strong>de</strong> publicitate, convenţia matrimonială nu poate fi<br />

opusă creditorilor unuia <strong>din</strong>tre soţi, cu privire la actele încheiate<br />

înainte <strong>de</strong> căsătorie. Gajul general al creditorilor chirografari ai<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi, pentru creanţele născute înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />

nu poate fi, aşadar, restrâns prin convenţie matrimonială, ei fiind<br />

149


îndreptăţiţi să urmărească bunurile soţului <strong>de</strong>bitor, indiferent <strong>de</strong><br />

natura pe care aceste bunuri o dobân<strong>de</strong>sc prin efectul convenţiei<br />

matrimoniale.<br />

Secţiunea 6. Efectele convenţiilor matrimoniale<br />

Efectul specific al convenţiei matrimoniale, ca operaţiune<br />

juridică, este i<strong>de</strong>ntic tipului <strong>de</strong> regim matrimonial ales, care poate<br />

fi un regim <strong>de</strong> comunitate, <strong>de</strong> separaţie sau mixt.<br />

Dincolo <strong>de</strong> efectul substanţial, convenţia matrimonială, ca<br />

instrumentum, produce şi efecte probatorii, actul fiind valorificat<br />

ca mijloc <strong>de</strong> probă a regimului matrimonial aplicabil între soţi.<br />

Celelalte acte juridice cuprinse în convenţia matrimonială<br />

(donaţii, clauze <strong>de</strong> atribuire etc.) vor produce efectele specifice<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun.<br />

Efectele în timp ale convenţiei matrimoniale coincid cu<br />

întin<strong>de</strong>rea în timp a regimului matrimonial.<br />

Potrivit art. 330 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ. „Convenţia<br />

matrimonială încheiată înainte <strong>de</strong> căsătorie produce efecte numai<br />

<strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei”, iar conform alin. (3) „Convenţia<br />

încheiată în timpul căsătoriei produce efecte <strong>de</strong> la data prevăzută<br />

<strong>de</strong> părţi sau, în lipsă, <strong>de</strong> la data încheierii ei.”<br />

Tot astfel, potrivit art. 313 „(1) Între soţi, regimul<br />

matrimonial produce efecte numai <strong>din</strong> ziua încheierii căsătoriei.<br />

(2) Faţă <strong>de</strong> terţi, regimul matrimonial este opozabil <strong>de</strong> la data<br />

în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> lege, afară <strong>de</strong><br />

cazul în care aceştia l-au cunoscut pe altă cale.<br />

(3) Neîn<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate face ca soţii să<br />

fie consi<strong>de</strong>raţi, în raport cu terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, ca fiind<br />

căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.”<br />

De asemenea, conform art. 319 „(1) Regimul matrimonial<br />

încetează prin constatarea nulităţii, anularea, <strong>de</strong>sfacerea sau<br />

încetarea căsătoriei.<br />

(2) În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat,<br />

în condiţiile legii.”<br />

150


Din textele menţionate rezultă că trebuie să se facă<br />

distincţie între efectele convenţiei matrimoniale (regimului<br />

matrimonial) între soţi şi efectele faţă <strong>de</strong> terţi.<br />

Între soţi, convenţia matrimonială produce efecte numai <strong>de</strong><br />

la data încheierii căsătoriei.<br />

Faţă <strong>de</strong> terţi, convenţia matrimonială produce efecte <strong>de</strong> la<br />

data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate. I<strong>de</strong>al este ca data<br />

încheierii căsătoriei să coincidă cu data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor<br />

<strong>de</strong> publicitate, astfel încât, şi faţă <strong>de</strong> terţi, regimul matrimonial<br />

instituit prin convenţia matrimonială să producă efecte începând<br />

cu acelaşi moment, evitându-se situaţiile în care, între soţi să<br />

existe un regim matrimonial convenţional, iar faţă <strong>de</strong> terţi, soţii să<br />

fie consi<strong>de</strong>raţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial legal,<br />

până la data în<strong>de</strong>plinirii formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />

Efectele convenţiei matrimoniale încetează odată cu<br />

<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei, când încetează şi regimul<br />

matrimonial şi se pune problema lichidării acestuia.<br />

151


CAPITOLUL 3<br />

Regimul primar imperativ<br />

Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind regimul primar<br />

imperativ<br />

1.1. Noţiune<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, Capitolul VI al Titlului II - Cartea a II-a -,<br />

reglementează drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor, iar,<br />

în cadrul acestui capitol, Secţiunea I cuprin<strong>de</strong> dispoziţii privind<br />

regimul matrimonial în general, cu precizarea <strong>din</strong> art. 312 alin.<br />

(2) că “Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial ales, nu se poate <strong>de</strong>roga<br />

<strong>de</strong> la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se preve<strong>de</strong><br />

altfel.”<br />

Regimul primar imperativ <strong>de</strong>semnează, astfel, un corp <strong>de</strong><br />

norme juridice aplicabile raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi,<br />

precum şi raporturilor <strong>din</strong>tre soţi şi terţi, oricare ar fi regimul<br />

matrimonial concret aplicabil în timpul căsătoriei.<br />

În acest sens, s-a afirmat că regimul primar imperativ<br />

formează “constituţia” regimurilor matrimoniale.<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re terminologic, în literatura juridică, se<br />

utilizează <strong>de</strong>numiri variate: „statut imperativ <strong>de</strong> bază”, „regim<br />

primar”, „regim matrimonial <strong>de</strong> bază”, „regim matrimonial<br />

primar” sau „regim primar imperativ”.<br />

Existenţa unui asemenea bloc <strong>de</strong> norme juridice<br />

dobân<strong>de</strong>şte relevanţă doar în sistemele <strong>de</strong> drept care admit<br />

posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale, adică recunosc<br />

regimurile matrimoniale convenţionale. Regimul primar<br />

imperativ constituie astfel nucleul <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică <strong>de</strong> la care<br />

nu se poate <strong>de</strong>roga prin convenţie matrimonială.<br />

De aceea, <strong>de</strong>limitarea regimului primar imperativ <strong>de</strong><br />

regimul matrimonial ales <strong>de</strong> părţi este inutilă în cadrul unui regim<br />

matrimonial unic, legal şi imperativ, cum este cel reglementat <strong>de</strong><br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />

152


Raţiunea acestui regim matrimonial este aceea <strong>de</strong> a<br />

asigura, în situaţia normală, “<strong>de</strong> pace conjugală”, pe <strong>de</strong> o parte, o<br />

minimă coeziune (inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă) patrimonială a soţilor, iar, pe<br />

<strong>de</strong> altă parte, o minimă in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă economică şi socială a<br />

soţilor.<br />

De asemenea, pentru situaţia <strong>de</strong> criză conjugală, se<br />

urmăreşte echilibrarea puterilor <strong>din</strong>tre soţi.<br />

În raporturile soţilor cu terţii, regimul primar trebuie să<br />

concilieze două obiective: să prevină ca situaţia patrimonială a<br />

soţilor să frâneze libertatea circuitului <strong>civil</strong> şi autonomia lor<br />

juridică, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, să prevină ca această autonomie să<br />

afecteze căsătoria.<br />

În ceea ce priveşte natura juridică, s-a pus problema dacă<br />

acesta este un veritabil regim matrimonial.<br />

Această calificare poate fi susţinută <strong>de</strong> faptul că este<br />

aplicabil raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, precum şi<br />

raporturilor <strong>din</strong>tre aceştia şi terţi, ceea ce, prin <strong>de</strong>finiţie, constituie<br />

esenţa regimului matrimonial.<br />

Cu toate acestea, regimul primar imperativ nu epuizează<br />

toate aceste raporturi, ci fragmentar cuprin<strong>de</strong> numai ceea ce s-a<br />

consi<strong>de</strong>rat că reprezintă <strong>dreptul</strong> imperativ şi comun al raporturilor<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi, astfel încât să se asigure o minimă unitate<br />

în marea diversitate a regimurilor matrimoniale.<br />

De aceea, este un regim matrimonial incomplet, limitat la<br />

anumite aspecte ale raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi şi <strong>din</strong>tre<br />

aceştia şi terţi.<br />

1.2. Trăsăturile regimului primar imperativ<br />

Însăşi <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> “regim primar imperativ”, consi<strong>de</strong>rată<br />

ca cea mai elocventă <strong>de</strong> unii autori, exprimă trăsăturile acestuia:<br />

a) este primar, în dublu sens:<br />

- este aplicabil înaintea oricăror altor reguli, dispoziţiile<br />

care îl compun fiind aplicabile înaintea altor preve<strong>de</strong>ri legale în<br />

materie sau stipulaţii <strong>din</strong> cuprinsul convenţiilor matrimoniale.<br />

153


Explicaţia acestui caracter rezidă în aceea că regimul primar este<br />

un efect legal al căsătoriei, aplicându-se automat soţilor, pe data<br />

încheierii căsătoriei, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> regimul matrimonial aplicabil<br />

in concreto;<br />

- este comun tuturor regimurilor matrimoniale, şi<br />

constituie baza acestora, cuprinzând drepturile şi libertăţile<br />

fundamentale valabile în toate raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

b) este imperativ, adică se aplică în mod obligatoriu,<br />

normele juridice care-l reprezintă fiind <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, cu<br />

excepţia cazurilor în care legea permite părţilor să <strong>de</strong>roge prin<br />

convenţia lor.<br />

Secţiunea 2. Regimul primar imperativ în situaţia normală<br />

2.1. Inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa vieţii familiale<br />

(coeziunea patrimonială a cuplului)<br />

2.1.1. Locuinţa <strong>familiei</strong><br />

2.1.1.1. Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />

Locuinţa <strong>familiei</strong> nu se confundă cu domiciliul comun al<br />

soţilor. Legea instituie obligaţia soţilor <strong>de</strong> a locui împreună, iar nu<br />

<strong>de</strong> a avea un domiciliu comun.<br />

De aceea, pot exista situaţii în care soţii să aibă domicilii<br />

separate, dar şi o locuinţă comună, aceasta <strong>din</strong> urmă fiind supusă<br />

regimului special <strong>de</strong> protecţie.<br />

Noţiunea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong> este, aşadar, o noţiune <strong>de</strong><br />

fapt, iar nu <strong>de</strong> drept, şi este locuinţa un<strong>de</strong> familia trăieşte efectiv.<br />

Numai astfel normele <strong>de</strong> protecţie îşi găsesc raţiunea aplicării lor,<br />

pentru că ceea ce se protejează este un interes comun al <strong>familiei</strong>.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re principiul potrivit căruia soţii <strong>de</strong>cid <strong>de</strong><br />

comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria (art. 308 <strong>din</strong><br />

N.C.civ.), rezultă că locuinţa <strong>familiei</strong> este aleasă <strong>de</strong> soţi <strong>de</strong> comun<br />

154


acord, fie că este vorba <strong>de</strong> locuinţa <strong>de</strong> origine (iniţială), fie <strong>de</strong><br />

schimbarea acesteia.<br />

Definirea locuinţei <strong>familiei</strong>, în sensul regimului primar,<br />

presupune două elemente: unul obiectiv, material, concretizat în<br />

imobilul <strong>de</strong> locuit, cel <strong>de</strong>-al doilea subiectiv, voluntar, referinduse<br />

la afectarea respectivului imobil <strong>familiei</strong>, adică ducerii vieţii <strong>de</strong><br />

familie în acel loc. Criteriul general este, aşadar, acela al<br />

afectaţiunii sau al <strong>de</strong>stinaţiei imobilului <strong>de</strong> a servi intereselor<br />

locative ale <strong>familiei</strong>.<br />

În acest sens, potrivit art. 321 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />

„Locuinţa <strong>familiei</strong> este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă,<br />

locuinţa soţului la care se află copiii.”<br />

De aceea, dacă soţii <strong>de</strong>ţin mai multe imobile, intră sub<br />

inci<strong>de</strong>nţa regimului matrimonial primar numai locuinţa care, prin<br />

<strong>de</strong>stinaţia ei, în<strong>de</strong>plineşte funcţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />

În situaţia normală, locuinţa <strong>familiei</strong> este aceea în care<br />

locuiesc soţii şi copiii lor.<br />

Dacă soţii sunt separaţi în fapt sau au locuinţe separate,<br />

atunci în<strong>de</strong>plineşte acest rol imobilul în care locuieşte unul <strong>din</strong>tre<br />

soţi şi copiii soţilor.<br />

Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, este prevăzută condiţia<br />

notării în Cartea funciară a unui imobil ca locuinţă comună.<br />

Potrivit art. 321 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., „Oricare <strong>din</strong>tre soţi<br />

poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui<br />

imobil ca locuinţă a <strong>familiei</strong>, chiar dacă nu este proprietarul<br />

imobilului.”<br />

Soluţia este firească, având în ve<strong>de</strong>re că aplicarea<br />

dispoziţiilor regimului primar este <strong>de</strong> natură să confere un anumit<br />

regim juridic imobilului care constituie locuinţa <strong>familiei</strong>, aspect <strong>de</strong><br />

care terţii trebuie să aibă cunoştinţă, mai ales în condiţiile în care<br />

<strong>de</strong> multe ori locuinţa conjugală reprezintă cea mai importantă<br />

(dacă nu chiar unica) garanţie a creditorilor soţilor.<br />

155


2.1.1.2. Drepturile soţilor asupra locuinţei comune.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> ipoteza în care soţii sunt proprietari<br />

asupra locuinţei comune, în cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în<br />

temeiul unui contract <strong>de</strong> închiriere, există o preocupare a<br />

legiuitorului <strong>de</strong> a reglementa, prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun,<br />

drepturile locative ale soţilor atât în timpul căsătoriei, cât şi la<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ.<br />

Potrivit art. 323 <strong>din</strong> N.C.civ., “(1) În cazul în care<br />

locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în temeiul unui contract <strong>de</strong> închiriere,<br />

fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul<br />

<strong>din</strong>tre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat<br />

înainte <strong>de</strong> căsătorie.<br />

(2) Dispoziţiile art. 322 sunt aplicabile în mod<br />

corespunzător.”<br />

Prin urmare, se consacră expres soluţia potrivit căreia<br />

fiecare soţ are un drept locativ propriu, după mo<strong>de</strong>lul Legii nr.<br />

5/1973, locuinţa astfel <strong>de</strong>ţinută având regimul juridic special al<br />

locuinţei <strong>de</strong> familie prevăzut <strong>de</strong> art. 322.<br />

Întrucât textul instituie o normă care ţine <strong>de</strong> regimul<br />

primar imperativ, apreciem că nu este posibilă încheierea unei<br />

convenţii contrare, prin care soţii să stipuleze, <strong>de</strong> exemplu, că<br />

numai unul <strong>din</strong>tre ei ar avea drepturi locative.<br />

2.1.1.3. Regimul juridic al locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />

Regimul juridic special al locuinţei <strong>familiei</strong> presupune<br />

limitarea <strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune singur, fără<br />

consimţământul expres al celuilalt soţ, prin acte juridice, <strong>de</strong><br />

locuinţa <strong>familiei</strong>, chiar şi atunci când regimul matrimonial concret<br />

i-ar conferi acest drept.<br />

Astfel, potrivit art. 322 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) Niciunul <strong>din</strong>tre<br />

soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără<br />

consimţământul scris al celuilalt soţ <strong>de</strong> drepturile asupra locuinţei<br />

<strong>familiei</strong>.<br />

156


(2) De asemenea, un soţ nu poate <strong>de</strong>plasa <strong>din</strong> locuinţă bunurile<br />

ce mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong> şi nu poate dispune<br />

<strong>de</strong> acestea fără consimţământul scris al celuilalt soţ.<br />

(3) În cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv<br />

legitim, celălalt soţ poate să sesizeze instanţa <strong>de</strong> tutelă, pentru ca<br />

aceasta să autorizeze încheierea actului.<br />

(4) Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului<br />

poate cere anularea lui în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care a luat<br />

cunoştinţă <strong>de</strong>spre acesta, dar nu mai târziu <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data<br />

încetării regimului matrimonial.<br />

(5) În lipsa notării locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care<br />

nu şi-a dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci<br />

numai daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care<br />

terţul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />

<strong>familiei</strong>.<br />

(6) Dispoziţiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor<br />

încheiate cu încălcarea preve<strong>de</strong>rilor alin. (2).”<br />

În raport cu <strong>dreptul</strong> comun, regulile <strong>de</strong> protecţie a locuinţei<br />

<strong>familiei</strong> apar ca reguli exorbitante şi ca o veritabilă limită legală a<br />

<strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune prin acte juridice, ca<br />

atribut al <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> proprietate.<br />

Sub acest aspect, pentru a <strong>de</strong>termina domeniul <strong>de</strong> aplicare<br />

a acestor reguli, trebuie <strong>de</strong>limitată sfera actelor juridice care intră<br />

sub inci<strong>de</strong>nţa lor, atât <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al obiectului lor, cât şi<br />

<strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al naturii lor.<br />

Totodată, această limită nu trebuie înţeleasă în mod<br />

absolut, <strong>de</strong>oarece locuinţa <strong>familiei</strong> nu <strong>de</strong>vine un bun inalienabil,<br />

scos <strong>din</strong> circuitul <strong>civil</strong>, protecţia juridică fiind asigurată doar prin<br />

cerinţa consimţământului expres al ambilor soţi.<br />

157


A. Obiectul actelor juridice interzise unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

Necesitatea consimţământului ambilor soţi vizează actele<br />

juridice prin care s-ar dispune <strong>de</strong> drepturile asupra locuinţei<br />

comune (art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />

Prin urmare, trebuie să fie vorba <strong>de</strong> un act juridic care are<br />

ca obiect un imobil cu <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>.<br />

Având în ve<strong>de</strong>re faptul că textul nu face nicio distincţie<br />

(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere <strong>de</strong>bemus), rezultă că<br />

nu are importanţă natura <strong>dreptul</strong>ui (real sau <strong>de</strong> creanţă) asupra<br />

locuinţei <strong>familiei</strong>: drept <strong>de</strong> proprietate, uzufruct, abitaţie, drept <strong>de</strong><br />

creanţă în baza unui contract <strong>de</strong> închiriere etc.<br />

În cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în proprietate, nu<br />

are importanţă dacă soţul care doreşte să dispună <strong>de</strong> aceasta este<br />

proprietar exclusiv sau dacă locuinţa este bun comun, în funcţie <strong>de</strong><br />

regimul matrimonial concret aplicabil soţilor.<br />

De exemplu, în cadrul separaţiei <strong>de</strong> patrimonii, imobilul<br />

cu <strong>de</strong>stinaţie <strong>de</strong> locuinţă comună poate să fie proprietate exclusivă<br />

a soţului care intenţionează să dispună <strong>de</strong> el.<br />

În cadrul regimului <strong>de</strong> comunitate, imobilul poate să fie<br />

bun propriu al acestui soţ sau bun comun. În acest ultim caz,<br />

interdicţia <strong>de</strong> înstrăinare este dublată şi <strong>de</strong> regula cogestiunii <strong>din</strong><br />

materia comunităţii <strong>de</strong> bunuri, potrivit căreia actele <strong>de</strong> dispoziţie<br />

asupra bunurilor comune imobile trebuie făcute cu<br />

consimţământul expres al soţilor.<br />

În situaţia în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în temeiul unui<br />

contract <strong>de</strong> închiriere, având în ve<strong>de</strong>re că potrivit art. 323 alin.<br />

(1) <strong>din</strong> N.C.civ., fiecare soţ are un drept locativ propriu, (chiar<br />

dacă numai unul <strong>din</strong>tre ei este titularul contractului ori contractul<br />

este încheiat înainte <strong>de</strong> căsătorie), este necesar, <strong>de</strong> asemenea,<br />

consimţământul expres al ambilor soţi pentru încheierea oricăror<br />

acte juridice prin care s-ar dispune asupra drepturilor <strong>de</strong>rivate <strong>din</strong><br />

contractul <strong>de</strong> închiriere (spre exemplu, o subînchiriere ori, mai<br />

grav, însăşi rezilierea contractului) şi care ar fi <strong>de</strong> natură să<br />

afecteze <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> folosinţă a locuinţei conjugale.<br />

158


B. Natura juridică a actelor interzise unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

În general, sunt avute în ve<strong>de</strong>re actele <strong>de</strong> dispoziţie inter<br />

vivos, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, precum vânzare, schimb,<br />

constituirea ca aport la o societate comercială, donaţie, ipotecă,<br />

rezilierea unui contract <strong>de</strong> închiriere etc., precum şi unele acte<br />

preparatorii (spre exemplu, mandatul <strong>de</strong> a vin<strong>de</strong> dat unui agent<br />

imobiliar).<br />

Consi<strong>de</strong>răm că soţul proprietar poate dispune <strong>de</strong> locuinţă<br />

prin testament, care este un act mortis causa, ale cărui efecte se<br />

produc la data încetării căsătoriei (prin <strong>de</strong>cesul soţului testator) şi<br />

<strong>de</strong>ci a regimului matrimonial.<br />

Pentru asigurarea libertăţii exercitării profesiei, se admite<br />

că, în cazul în care locuinţa este <strong>de</strong>ţinută în baza unui contract <strong>de</strong><br />

închiriere care este accesoriu contractului <strong>de</strong> muncă, soţul salariat<br />

îşi poate da <strong>de</strong>misia, chiar dacă, indirect, familia este privată <strong>de</strong><br />

acea locuinţă.<br />

Întrucât dispoziţiile în materie nu instituie o<br />

insesizabilitate a locuinţei <strong>familiei</strong>, aceasta ar putea fi urmărită <strong>de</strong><br />

un creditor al unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă, potrivit regimului<br />

matrimonial concret aplicabil, aceasta face parte <strong>din</strong> masa<br />

bunurilor urmăribile, fără a fi necesar ca asumarea/contractarea<br />

datoriei să implice şi consimţământul prealabil al celuilalt soţ.<br />

Trebuie <strong>de</strong>ci operată distincţia între actele <strong>de</strong> dispoziţie directă<br />

(interzise dacă sunt încheiate <strong>de</strong> un singur soţ) şi dispoziţia<br />

indirectă asupra locuinţei, prin asumarea unor datorii.<br />

O rezervă se impune totuşi a fi făcută şi în această <strong>din</strong><br />

urmă situaţie, în caz <strong>de</strong> atitu<strong>din</strong>e frauduloasă <strong>din</strong> partea<br />

creditorului, care, probată în mod corespunzător, este susceptibilă<br />

<strong>de</strong> a conduce la soluţia respingerii cererii <strong>de</strong> executare silită<br />

asupra locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />

159


C. Consimţământul expres al ambilor soţi<br />

Consimţământul celuilalt soţ poate fi analizat <strong>din</strong><br />

perspectiva naturii juridice, a manifestării (aspectul formal), a<br />

conţinutului (fondul) – elemente în raport cu care se apreciază şi<br />

valabilitatea acestui consimţământ – precum şi <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re al limitelor (posibilităţile <strong>de</strong> cenzurare a refuzului abuziv)<br />

şi al duratei protecţiei.<br />

a) Natura juridică. Dacă locuinţa este proprietate<br />

exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, acordul celuilalt are valoarea unui<br />

„consimţământ <strong>de</strong> neîmpotrivire”, fără ca soţul neproprietar să<br />

<strong>de</strong>vină parte în contract. De exemplu, în ipoteza vânzării<br />

imobilului, preţul va intra numai în patrimoniul soţului proprietar<br />

exclusiv, întrucât numai puterea <strong>de</strong> a dispune, iar nu însăşi<br />

proprietatea este partajată.<br />

În această ipoteză, consimţământul soţului neproprietar are<br />

natura juridică a unui act unilateral permisiv, a unei autorizări<br />

(auctoritas, augere) 43 .<br />

Dacă însă imobilul care constituie locuinţa conjugală face<br />

parte <strong>din</strong> categoria bunurilor comune în <strong>de</strong>vălmăşie,<br />

consimţământul ambilor este impus chiar <strong>de</strong> regula cogestiunii <strong>din</strong><br />

materia comunităţii <strong>de</strong> bunuri [art. 346 alin. (1)], astfel încât<br />

ambii soţi trebuie să aibă calitatea <strong>de</strong> parte în actul juridic,<br />

beneficiind <strong>de</strong> drepturile, respectiv fiind ţinuţi <strong>de</strong> obligaţiile<br />

izvorâte <strong>din</strong> act. Altfel spus, cerinţa consimţământului ambilor<br />

soţi are o dublă semnificaţie juridică: este necesar atât pentru că<br />

imobilul are <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>, cât şi pentru că<br />

imobilul este proprietate comună.<br />

Tot astfel, dacă bunul este proprietate comună pe cote-părţi<br />

a soţilor, <strong>de</strong>vin aplicabile preve<strong>de</strong>rile art. 641 alin. (4) <strong>din</strong><br />

N.C.civ., care instituie regula unanimităţii (acordul tuturor<br />

coproprietarilor) pentru orice acte <strong>de</strong> dispoziţie asupra bunurilor<br />

43 Cu privire la actul permisiv, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram, Actul unilateral în <strong>dreptul</strong><br />

privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 210 şi urm.<br />

160


comune. Prin urmare, şi în această ipoteză, consimţământul<br />

ambilor soţi impus <strong>de</strong> art. 322 este dublat oricum <strong>de</strong><br />

consimţământul cerut <strong>de</strong> lege tuturor coproprietarilor.<br />

b) Forma. Art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> expres<br />

că celălalt soţ trebuie să-şi exprime consimţământul în formă<br />

scrisă. Apreciem că forma scrisă instituită <strong>de</strong> lege este necesară nu<br />

ad validitatem, ci doar ad probationem, nerespectarea acestei<br />

cerinţe atrăgând sancţiunea imposibilităţii dovedirii existenţei<br />

consimţământului cu alt mijloc <strong>de</strong> probă.<br />

Avantajul practic al acestei soluţii legislative este<br />

incontestabil, având în ve<strong>de</strong>re certitu<strong>din</strong>ea pe care forma scrisă o<br />

prezintă (în absenţa condiţiei, consimţământul ar fi putut fi<br />

exprimat şi verbal), prin aceasta, soluţia normativă fiind <strong>de</strong> natură<br />

să prevină potenţiale litigii legate <strong>de</strong> manifestarea efectivă a<br />

consimţământului celuilalt soţ.<br />

Cu toate acestea, fiind vorba <strong>de</strong> un imobil supus înscrierii<br />

în cartea funciară, <strong>de</strong>vin inci<strong>de</strong>nte şi preve<strong>de</strong>rile art. 1244 <strong>din</strong><br />

N.C.civ., potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute,<br />

convenţiile care strămută sau constituie drepturi reale care<br />

urmează a fi înscrise în cartea funciară, trebuie încheiate prin<br />

înscris autentic.<br />

Prin urmare, dacă locuinţa este bun comun sau proprietate<br />

pe cote-părţi, având în ve<strong>de</strong>re că fiecare soţ <strong>de</strong>vine parte în actul<br />

<strong>de</strong> dispoziţie, consimţământul ambilor soţi fiind cerut şi în calitate<br />

<strong>de</strong> coproprietari, acesta trebuie să îmbrace chiar forma autentică<br />

cerută ad validitatem <strong>de</strong> art. 1244.<br />

Dacă însă locuinţa este proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre<br />

soţi, se pune problema dacă actul prin care soţul neproprietar îşi<br />

exprimă consimţământul trebuie sau nu să îmbrace aceeaşi formă<br />

autentică. Întrucât soţul neproprietar nu <strong>de</strong>vine parte în actul <strong>de</strong><br />

dispoziţie, sunt pe <strong>de</strong>plin aplicabile preve<strong>de</strong>rile art. 322 alin. (1)<br />

<strong>din</strong> N.C.civ.<br />

161


Desigur, nimic nu împiedică pe acest soţ să-şi exprime<br />

consimţământul printr-o <strong>de</strong>claraţie în formă autentică, după cum<br />

ar fi suficient şi un înscris sub semnătură privată.<br />

Actul unilateral prin care soţul neproprietar îşi dă<br />

consimţământul este, aşadar, distinct <strong>de</strong> însuşi actul <strong>de</strong> dispoziţie<br />

pe care urmează să-l încheie soţul proprietar al locuinţei, numai<br />

acest <strong>din</strong> urmă act fiind supus formei autentice ad validitatem<br />

prevăzută <strong>de</strong> art. 1244.<br />

c) Conţinut. Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al conţinutului, se poate<br />

discuta dacă este suficient un acord <strong>de</strong> principiu al celuilalt soţ sau<br />

consimţământul trebuie să fie special, exprimat în consi<strong>de</strong>rarea<br />

naturii juridice a actului preconizat, dar şi a condiţiilor concrete în<br />

care ar urma să se încheie.<br />

d) Limite. Art. 322 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „În<br />

cazul în care consimţământul este refuzat fără un motiv legitim,<br />

celălalt soţ poate să sesizeze instanţa <strong>de</strong> tutelă, pentru ca aceasta<br />

să autorizeze încheierea actului.”<br />

Introducerea unei asemenea dispoziţii este pe <strong>de</strong>plin<br />

justificată, având menirea <strong>de</strong> a da posibilitatea instanţei să<br />

cenzureze refuzul abuziv al unui soţ <strong>de</strong> a-şi da consimţământul<br />

pentru încheierea actului juridic <strong>de</strong> dispoziţie.<br />

e) Durata protecţiei. Protecţia specială prevăzută la art.<br />

322 există atâta timp cât durează căsătoria, (chiar dacă ar interveni<br />

o schimbare a regimului matrimonial în timpul căsătoriei), vocaţia<br />

conjugală a locuinţei putând subzista chiar şi în perioada în care<br />

soţii sunt separaţi în fapt sau se află în curs <strong>de</strong> divorţ.<br />

D. Sancţiunea<br />

Actul <strong>de</strong> dispoziţie încheiat fără consimţământul celuilalt<br />

soţ este lovit <strong>de</strong> nulitate relativă, dat fiind că se aduce atingere<br />

unui interes privat (al soţului care nu şi-a dat consimţământul).<br />

162


Prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, se instituie un regim<br />

special al nulităţii.<br />

Astfel, potrivit art. 322 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţul care<br />

nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere<br />

anularea lui în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care a luat cunoştinţă<br />

<strong>de</strong>spre acesta, dar nu mai târziu <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data încetării<br />

regimului matrimonial.”<br />

De asemenea, pentru asigurarea <strong>din</strong>amicii circuitului <strong>civil</strong><br />

şi protejarea intereselor terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, legiuitorul a<br />

prevăzut expres în alin. (5) al aceluiaşi articol că „În lipsa notării<br />

locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care nu şi-a dat<br />

consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai dauneinterese<br />

<strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul<br />

dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />

<strong>familiei</strong>.”<br />

Fiind vorba <strong>de</strong> o nulitate relativă, ea poate fi acoperită prin<br />

confirmare expresă sau tacită 44 , <strong>de</strong> către soţul al cărui<br />

consimţământ a fost nesocotit la încheierea actului. Spre exemplu,<br />

participarea acestuia, alături <strong>de</strong> soţul dispunător, la predarea<br />

apartamentului care a constituit locuinţa <strong>familiei</strong>, la încasarea<br />

preţului etc., pot fi consi<strong>de</strong>rate confirmări ale actului <strong>de</strong> dispoziţie<br />

având ca obiect locuinţa conjugală, situaţie în care nu s-ar mai<br />

putea promova o acţiune în anularea actului. A admite o altă<br />

soluţie, ar însemna acceptarea posibilităţii lezării sau chiar<br />

fraudării intereselor terţului cu care s-a contractat.<br />

Din analiza textului citat rezultă că termenul <strong>de</strong> prescripţie<br />

pentru introducerea acţiunii este unul special, <strong>de</strong> 1 an, care începe<br />

să curgă <strong>de</strong> la un moment subiectiv – data la care titularul acţiunii<br />

a luat cunoştinţă <strong>de</strong> încheierea actului (împrejurare care poate fi<br />

dovedită prin orice mijloc <strong>de</strong> probă) – în nicio situaţie însă<br />

acţiunea neputând fi promovată mai târziu <strong>de</strong> 1 an <strong>de</strong> la data<br />

încetării regimului matrimonial – momentul obiectiv. Ţinând cont<br />

44 Cu privire la confirmarea unui act anulabil, a se ve<strong>de</strong>a art. 1262-1265 <strong>din</strong><br />

N.C.civ.<br />

163


<strong>de</strong> durata în timp până la care pot fi aplicate regulile speciale <strong>de</strong><br />

protecţie vizând locuinţa conjugală, precum şi <strong>de</strong> faptul că<br />

dispoziţiile imperative <strong>din</strong> această materie nu sunt influenţate <strong>de</strong><br />

regimul matrimonial concret căruia soţii îi sunt supuşi, apreciem<br />

că prin sintagma „încetarea regimului matrimonial” trebuie<br />

înţeleasă încetarea regimului matrimonial consecutivă <strong>de</strong>sfacerii,<br />

încetării, constatării nulităţii sau anulării căsătoriei (art. 319 alin.<br />

(1) <strong>din</strong> N.C.civ.), iar nu şi modificarea regimului matrimonial în<br />

timpul căsătoriei 45 .<br />

2.1.1.4. Bunurile mobile care servesc locuinţei <strong>familiei</strong>.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie un regim special şi pentru bunurile<br />

care mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong>.<br />

În acest sens, art. 322 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „(…) un soţ nu<br />

poate <strong>de</strong>plasa <strong>din</strong> locuinţă bunurile ce mobilează sau <strong>de</strong>corează<br />

locuinţa <strong>familiei</strong> şi nu poate dispune <strong>de</strong> acestea fără<br />

consimţământul scris al celuilalt soţ.”<br />

Textul are în ve<strong>de</strong>re atât <strong>de</strong>plasarea materială a bunurilor,<br />

cât şi actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra acestora.<br />

În ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> dispoziţie, este necesar ca la<br />

data încheierii actului juridic cu terţul aceste bunuri mobile să se<br />

găsească în locuinţa <strong>familiei</strong>. Tocmai <strong>de</strong> aceea textul a avut în<br />

ve<strong>de</strong>re ambele ipoteze, ca şi garanţie că aceste bunuri nu sunt<br />

<strong>de</strong>plasate <strong>din</strong> locuinţă <strong>de</strong> un singur soţ, pentru a fi astfel sustrase<br />

regimului lor juridic special şi înstrăinate fără consimţământul<br />

celuilalt soţ.<br />

Este <strong>de</strong> remarcat că şi această regulă este aplicabilă cu<br />

prioritate faţă <strong>de</strong> regulile regimului matrimonial concret.<br />

45<br />

Art. 319 are <strong>de</strong>numirea marginală „Încetarea regimului matrimonial”.<br />

Formularea cuprin<strong>de</strong> două ipoteze distincte: una este ipoteza încetării regimului<br />

matrimonial ca efect al disoluţiei căsătoriei, care presupune încetarea aplicării<br />

tuturor regulilor regimurilor matrimoniale, inclusiv ale regimului primar<br />

imperativ, şi alta este ipoteza încetării unui anumit regim matrimonial ca efect<br />

al modificării, mai exact, al înlocuirii acestuia cu un alt regim matrimonial. În<br />

acest al doilea caz, căsătoria se menţine şi, prin urmare, există continuitate şi în<br />

ceea ce priveşte aplicarea regimului primar imperativ.<br />

164


Astfel, în cadrul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, rezultă că se<br />

limitează <strong>dreptul</strong> soţului care este proprietar exclusiv asupra<br />

acestor bunuri <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> ele în mod liber, fiind necesar şi<br />

consimţământul expres al celuilalt soţ.<br />

În cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri, dacă aceste<br />

bunuri mobile sunt bunuri proprii, regula este <strong>de</strong> excepţie faţă <strong>de</strong><br />

aceea potrivit căreia fiecare soţ poate dispune în mod liber <strong>de</strong><br />

bunurile sale proprii.<br />

Dacă aceste bunuri sunt comune, se <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la regula<br />

potrivit căreia un soţ poate dispune singur cu titlu oneros <strong>de</strong><br />

bunurile mobile comune (art. 346 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />

În ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în lipsa<br />

consimţământului, alin. (6) al art. 322 preve<strong>de</strong> că sunt aplicabile<br />

în mod corespunzător dispoziţiile alin. (5), potrivit cărora “ În<br />

lipsa notării locuinţei <strong>familiei</strong> în cartea funciară, soţul care nu şi-a<br />

dat consimţământul nu poate cere anularea actului, ci numai<br />

daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, cu excepţia cazului în care terţul<br />

dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea <strong>de</strong> locuinţă a<br />

<strong>familiei</strong>.”<br />

Prin urmare, soţul care nu şi-a dat consimţământul la<br />

<strong>de</strong>plasarea bunurilor mobile poate cere daune-interese <strong>de</strong> la<br />

celălalt soţ.<br />

De asemenea, în cazul actelor <strong>de</strong> înstrăinare, soţul care nu<br />

şi-a dat consimţământul la încheierea actului nu poate cere<br />

anularea actului <strong>de</strong>cât dacă terţul dobânditor a fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă,<br />

respectiv a cunoscut calitatea bunului mobil <strong>de</strong> bun care<br />

mobilează sau <strong>de</strong>corează locuinţa <strong>familiei</strong>. Dacă terţul dobânditor<br />

nu a cunoscut calitatea/<strong>de</strong>stinaţia bunurilor în cauză şi nici<br />

împotrivirea celuilalt soţ, fiind <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, nu se poate<br />

solicita anularea actului juridic, soţul al cărui consimţământ nu a<br />

fost obţinut putând pretin<strong>de</strong> numai daune-interese <strong>de</strong> la soţul<br />

dispunător.<br />

În situaţia în care soţul care încheie actul juridic <strong>de</strong><br />

dispoziţie nu are calitatea <strong>de</strong> proprietar sau pe aceea <strong>de</strong><br />

coproprietar <strong>de</strong>vălmaş sau pe cote-părţi asupra bunului respectiv,<br />

165


terţul cocontractant s-ar putea prevala <strong>de</strong> norma cu caracter<br />

general <strong>din</strong> cuprinsul art. 937 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., care instituie,<br />

în materie mobiliară, „prezumţia proprietăţii” asupra bunului<br />

posedat. 46<br />

2.1.1.5. Efectele divorţului asupra locuinţei comune.<br />

Atribuirea locuinţei comune la divorţ poate avea ca obiect<br />

fie locuinţa <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> soţi în calitate <strong>de</strong> chiriaşi, fie locuinţa<br />

proprietate comună a soţilor.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> reglementarea în vigoare, care nu<br />

cuprin<strong>de</strong> expres criteriile atribuirii locuinţei la <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei prin divorţ, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> umple acest gol legislativ.<br />

Potrivit art. 324 <strong>din</strong> N.C.civ., “(1) La <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei <strong>de</strong> către ambii<br />

soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere<br />

poate fi atribuit unuia <strong>din</strong>tre soţi, ţinând seama, în or<strong>din</strong>e, <strong>de</strong><br />

interesul superior al copiilor minori, <strong>de</strong> culpa în <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei şi <strong>de</strong> posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.<br />

(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere<br />

este dator să plătească celuilalt soţ o in<strong>de</strong>mnizaţie pentru<br />

acoperirea cheltuielilor <strong>de</strong> instalare într-o altă locuinţă, cu<br />

excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat <strong>din</strong> culpa<br />

exclusivă a acestuia <strong>din</strong> urmă. Dacă există bunuri comune,<br />

in<strong>de</strong>mnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite<br />

soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere.<br />

(3) Atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere se face cu<br />

citarea locatorului şi produce efecte faţă <strong>de</strong> acesta <strong>de</strong> la data când<br />

hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească a rămas <strong>de</strong>finitivă.<br />

(4) Preve<strong>de</strong>rile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul<br />

în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea<br />

46 Potrivit art. 937 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., persoana care, cu bună-cre<strong>din</strong>ţă,<br />

încheie cu un neproprietar un act translativ <strong>de</strong> proprietate cu titlu oneros, având<br />

ca obiect un bun mobil, <strong>de</strong>vine proprietarul acelui bun <strong>din</strong> momentul luării sale<br />

în posesie efectivă.<br />

166


eneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data<br />

rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> partaj.”<br />

Din cuprinsul art. 324 alin. (1) rezultă că, pentru<br />

atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere, instanţa <strong>de</strong><br />

ju<strong>de</strong>cată va avea în ve<strong>de</strong>re următoarele repere:<br />

- instanţa va aborda chestiunea atribuirii locuinţei numai la<br />

cererea părţii; ea va putea lua act <strong>de</strong> învoiala soţilor survenită în<br />

timpul ju<strong>de</strong>căţii;<br />

- dacă subzistă posibilitatea divizării locuinţei în unităţi<br />

locative distincte care ar satisface interesele ambilor soţi şi ale<br />

copiilor, instanţa este datoare să ia în calcul şi această soluţie, care<br />

prezintă avantajul că nu aduce atingere drepturilor locative ale<br />

niciuneia <strong>din</strong>tre părţi.<br />

În măsura în care nu este posibilă folosirea locuinţei <strong>de</strong><br />

către ambii soţi şi nu s-a realizat o învoială a acestora, criteriile pe<br />

care instanţele urmează să le valorifice, în or<strong>din</strong>ea prevăzută <strong>de</strong><br />

lege, sunt următoarele:<br />

a) criteriul interesului superior al copiilor minori. Ca un<br />

aspect <strong>de</strong> noutate, se poate remarca faptul că, în concepţia <strong>noul</strong>ui<br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, criteriul nu mai este cel al încre<strong>din</strong>ţării copiilor minori,<br />

ci al „interesului superior al copiilor minori”.<br />

Explicaţia acestei opţiuni legislative este aceea că, în<br />

concepţia <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> Civil, în principiu, divorţul nu produce<br />

efecte cu privire la raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii. Altfel spus,<br />

potrivit art. 397, „După divorţ, autoritatea părintească revine în<br />

comun ambilor părinţi, afară <strong>de</strong> cazul în care instanţa <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />

altfel.”<br />

Aşadar, după divorţ, <strong>de</strong> regulă, autoritatea părintească<br />

continuă să fie exercitată în mod egal şi în comun <strong>de</strong> ambii părinţi,<br />

spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> soluţia <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> care presupune că<br />

instanţa <strong>de</strong> divorţ dispune încre<strong>din</strong>ţarea copilului minor unuia<br />

<strong>din</strong>tre părinţi, ceea ce echivalează cu o scindare a drepturilor<br />

167


părinteşti, în sensul că, după divorţ, acestea nu mai revin în mod<br />

egal părinţilor.<br />

În viziunea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, dată fiind aplicarea regulii<br />

stabilite la art. 397, menirea principală a instanţei va fi aceea <strong>de</strong><br />

a stabili locuinţa copilului, în condiţiile art. 400, <strong>de</strong> regulă la<br />

unul <strong>din</strong>tre părinţi, ţinând seama <strong>de</strong> interesul superior al<br />

copilului.<br />

Evi<strong>de</strong>nt, teza finală a art. 397 permite instanţei ca în<br />

anumite situaţii, temeinic motivate, să dispună scindarea<br />

exercitării autorităţii părinteşti, în sensul <strong>de</strong> a hotărî ca aceasta să<br />

se realizeze, după divorţ, doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre părinţi (art. 398) 47 ,<br />

respectiv să dispună, în mod excepţional, exercitarea autorităţii<br />

părinteşti <strong>de</strong> către alte persoane (art. 399) 48 . Faţă <strong>de</strong> cele mai sus<br />

precizate, acest criteriu trebuie înţeles astfel: locuinţa comună este<br />

atribuită soţului la care s-a stabilit locuinţa copilului, dacă<br />

autoritatea părintească revine în comun soţilor divorţaţi; locuinţa<br />

se atribuie soţului căruia i s-au încre<strong>din</strong>ţat copiii, atunci când<br />

instanţa <strong>de</strong> divorţ a dispus o asemenea măsură;<br />

47 Potrivit art. 398, dacă există motive întemeiate, având în ve<strong>de</strong>re interesul<br />

superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie<br />

exercitată numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre părinţi. Celălalt părinte păstrează <strong>dreptul</strong><br />

<strong>de</strong> a veghea asupra modului <strong>de</strong> creştere şi educare a copilului, precum şi <strong>dreptul</strong><br />

<strong>de</strong> a consimţi la adopţia sau la căsătoria acestuia.<br />

48 Potrivit art. 399, în mod excepţional, instanţa <strong>de</strong> tutelă poate hotărî<br />

plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu<br />

consimţământul acestora, sau într-o instituţie <strong>de</strong> ocrotire. Acestea exercită<br />

drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului.<br />

Instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită <strong>de</strong><br />

către părinţi în comun sau <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre ei. În realitate, este vorba <strong>de</strong><br />

scindarea exercitării autorităţii părinteşti între părinţi şi alte persoane, iar nu<br />

<strong>de</strong>spre exercitarea autorităţii părinteşti <strong>de</strong> către alte persoane, cum sugerează<br />

<strong>de</strong>numirea marginală a art. 399, <strong>de</strong>oarece aceste persoane vor exercita doar<br />

drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, în timp ce<br />

drepturile cu privire la bunurile copilului vor fi exercitate <strong>de</strong> părinţi în comun<br />

sau <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre ei, după cum hotărăşte instanţa <strong>de</strong> tutelă.<br />

168


) în cazul în care acest criteriu nu poate fi aplicat (spre<br />

exemplu, nu există copii minori), criteriul subsecvent prevăzut<br />

este acela al culpei în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei;<br />

c) dacă nici acest <strong>din</strong> urmă criteriu nu se poate valorifica<br />

(reţinându-se, spre exemplu, o culpă comună şi sensibil egală a<br />

soţilor în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei), instanţa <strong>de</strong> divorţ va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />

atribuirea beneficiului contractului <strong>de</strong> închiriere „în funcţie <strong>de</strong><br />

posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi”. Apreciem că, în<br />

acest context, pe baza unei suverane aprecieri, instanţa poate lua<br />

în consi<strong>de</strong>rare o multitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong> elemente, (spre exemplu, nevoia<br />

acută <strong>de</strong> locuinţă, vârsta, sănătatea, profesia, distanţa faţă <strong>de</strong> locul<br />

<strong>de</strong> muncă etc.), pe baza cărora se va stabili care <strong>din</strong>tre soţi este cel<br />

mai îndreptăţit.<br />

Este important <strong>de</strong> precizat că, fiind instituite prin dispoziţii<br />

imperative care intră în compunerea regimului primar, aceste<br />

criterii legale, la care am făcut referire, sunt obligatorii atât pentru<br />

instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, cât şi pentru soţi, aceştia neputând aduce<br />

<strong>de</strong>rogări prin convenţia matrimonială încheiată, stabilind o altă<br />

or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> prioritate. Orice clauză contrară trebuie consi<strong>de</strong>rată<br />

nescrisă, nefiind producătoare <strong>de</strong> efecte juridice.<br />

În cazul locuinţelor cu regim special reglementate <strong>de</strong><br />

Legea nr. 114/1996, în principiu, instanţa <strong>de</strong> divorţ nu poate<br />

atribui beneficiul contractului <strong>de</strong> închiriere <strong>de</strong>cât titularului, cu<br />

excepţia situaţiei, mai mult teoretice, în care fiecare <strong>din</strong> soţi este<br />

<strong>de</strong>opotrivă îndreptăţit a fi titular al unei astfel <strong>de</strong> locuinţe.<br />

Un alt aspect <strong>de</strong> noutate faţă <strong>de</strong> reglementarea în vigoare,<br />

<strong>de</strong>mn <strong>de</strong> semnalat, îl constituie obligaţia soţului căruia i s-a<br />

atribuit locuinţa comună <strong>de</strong> a plăti celuilalt o „in<strong>de</strong>mnizaţie <strong>de</strong><br />

instalare” într-o altă locuinţă. Această obligaţie nu există atunci<br />

când criteriul la atribuire a fost cel al culpei la divorţ, în sensul că<br />

locuinţa s-a atribuit soţului inocent. Imputarea in<strong>de</strong>mnizaţiei va<br />

avea loc la partaj, fiind scăzută efectiv <strong>din</strong> ce primeşte soţul<br />

169


eneficiar, realizându-se, pe această cale, o echilibrare<br />

patrimonială a soţilor.<br />

În ceea ce priveşte procedura <strong>de</strong> atribuire a beneficiului<br />

contractului <strong>de</strong> închiriere, textul instituie obligativitatea citării<br />

locatorului, în ve<strong>de</strong>rea asigurării opozabilităţii faţă <strong>de</strong> acesta a<br />

soluţiei <strong>de</strong> atribuire.<br />

Criteriile şi regulile statuate pentru atribuirea beneficiului<br />

contractului <strong>de</strong> închiriere „se aplică în mod similar şi în cazul în<br />

care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea<br />

beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data<br />

rămânerii irevocabile 49 a hotărârii <strong>de</strong> partaj.” – art. 324 alin. (4)<br />

<strong>din</strong> N.C.civ. 50<br />

Precizăm că şi sub imperiul reglementării anterioare în<br />

materie locativă, criteriile legale <strong>de</strong> atribuire a beneficiului<br />

contractului <strong>de</strong> închiriere erau valorificate <strong>de</strong> instanţe şi în cazul<br />

în care locuinţa constituia proprietate comună a soţilor. Dacă<br />

locuinţa, care a avut calitatea <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>, este<br />

proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, în principiu nu poate fi<br />

atribuită neproprietarului şi nici partajată. În literatura <strong>de</strong><br />

specialitate şi în practica ju<strong>de</strong>cătorească s-a admis totuşi că la<br />

cererea soţului neproprietar instanţa poate obliga proprietarul să<br />

asigure soţului său, precum şi copiilor încre<strong>din</strong>ţaţi acestuia o<br />

suprafaţă locativă corespunzătoare, fie în locuinţa proprietatea sa,<br />

fie într-o altă locuinţă; în anumite condiţii, se va putea dispune<br />

evacuarea provizorie a proprietarului până la în<strong>de</strong>plinirea <strong>de</strong> către<br />

acesta a obligaţiei privind asigurarea spaţiului locativ.<br />

Ţinând cont <strong>de</strong> caracterul temporar al acestei măsuri,<br />

precum şi <strong>de</strong> împrejurarea că prin divorţ nu se stinge obligaţia<br />

49 Din eroare, textul face referire la data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong><br />

partaj. În realitate, este vorba <strong>de</strong> hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong>finitivă, care,<br />

potrivit art. 320 <strong>din</strong> N.C.civ., constituie actul <strong>de</strong> lichidare a regimului<br />

matrimonial.<br />

50 Precizăm că acest alineat al art. 324 <strong>din</strong> N.C.civ. nu a existat în varianta<br />

adoptată <strong>de</strong> Senat (2004), fiind introdus în cadrul <strong>de</strong>zbaterilor <strong>din</strong> comisia<br />

parlamentară în ve<strong>de</strong>rea asumării răspun<strong>de</strong>rii Guvernului.<br />

170


legală <strong>de</strong> întreţinere a părintelui proprietar faţă <strong>de</strong> copii, acesta<br />

având îndatorirea <strong>de</strong> a asigura o locuinţă corespunzătoare copiilor<br />

şi chiar fostului soţ, dacă sunt în<strong>de</strong>plinite cerinţele legale, ca o<br />

componentă a obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, apreciem că această<br />

măsură extremă ar putea fi dispusă în continuare <strong>de</strong> instanţe, dar<br />

cu maximă pru<strong>de</strong>nţă şi numai pe o perioadă limitată <strong>de</strong> timp,<br />

pentru a nu leza excesiv <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate şi a păstra un just<br />

echilibru între interesele aflate în prezenţă.<br />

2.1.2. Cheltuielile căsătoriei<br />

2.1.2.1. Noţiune.<br />

Tradiţional, atât la nivelul doctrinei, cât şi prin<br />

reglementările legale în materie, se face distincţie între obligaţia<br />

soţilor <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsniciei şi obligaţia <strong>de</strong><br />

sprijin material reciproc între soţi, ambele obligaţii implicând<br />

obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi.<br />

Astfel, spre exemplu, în sistemul român <strong>de</strong> drept, <strong>de</strong> lege<br />

lata art. 2 C.fam. consacră obligaţia membrilor <strong>de</strong> familie <strong>de</strong> a-şi<br />

acorda sprijin material, dublată <strong>de</strong> îndatorirea soţilor, instituită<br />

prin art. 29 <strong>din</strong> acelaşi cod, <strong>de</strong> a contribui „în raport cu mijloacele<br />

fiecăruia la cheltuielile căsniciei.” În mod distinct, <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

reglementează obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi şi faţă <strong>de</strong> copiii lor<br />

minori (art. 86).<br />

Fundamentul acestor obligaţii rezidă în principiul<br />

solidarităţii între membrii <strong>familiei</strong>, în general, şi în relaţiile <strong>din</strong>tre<br />

soţi, în special.<br />

Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial concret aplicabil,<br />

obligaţia fiecărui soţ <strong>de</strong> a contribui, în raport cu mijloacele sale, la<br />

cheltuielile căsătoriei este <strong>de</strong> natură să <strong>de</strong>termine o coeziune<br />

patrimonială în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, temperând vocaţiile<br />

individualiste ale fiecăruia <strong>din</strong>tre ei (în special în cazul<br />

regimurilor separatiste) şi asigurând astfel sursa necesară pentru a<br />

face faţă sarcinilor obişnuite pe care viaţa în comun le presupune.<br />

171


În ceea ce priveşte raportul între aceste trei obligaţii, s-a<br />

afirmat că, în sens larg, obligaţia soţilor <strong>de</strong> a suporta cheltuielile<br />

căsătoriei cuprin<strong>de</strong> „cheltuielile pentru ducerea gospodăriei<br />

comune, obligaţia părinţilor <strong>de</strong> a întreţine copiii minori şi<br />

obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi”.<br />

Două texte <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> sunt consacrate obligaţiei<br />

soţilor <strong>de</strong> a suporta cheltuielile căsătoriei:<br />

Astfel potrivit art. 325, „(1) Soţii sunt obligaţi să îşi<br />

acor<strong>de</strong> sprijin material reciproc.<br />

(2) Ei sunt obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele<br />

fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie<br />

matrimonială nu s-a prevăzut altfel.<br />

(3) Orice convenţie care preve<strong>de</strong> că suportarea<br />

cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia <strong>din</strong>tre soţi este<br />

consi<strong>de</strong>rată nescrisă.”<br />

De asemenea, art. 326 preve<strong>de</strong> că „ Munca oricăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o<br />

contribuţie la cheltuielile căsătoriei.”<br />

A. Stabilirea cuantumului contribuţiei prin acordul<br />

soţilor. Obligaţia <strong>de</strong> a suporta cheltuielile căsniciei constituie un<br />

efect al căsătoriei şi se concretizează în contribuţia fiecăruia la<br />

asigurarea condiţiilor materiale ale traiului comun. Deşi regulile în<br />

această materie intră în compunerea regimului primar, <strong>de</strong> la care<br />

nu se poate <strong>de</strong>roga, totuşi, prin excepţie, viitorii soţi sau, după caz,<br />

soţii au posibilitatea <strong>de</strong> a stabili prin convenţie matrimonială unele<br />

aspecte vizând cheltuielile căsătoriei, norma juridică având un<br />

caracter supletiv, iar nu imperativ. Numai în lipsa unei asemenea<br />

stipulaţii se aplică dispoziţia legală prin care se consacră regula<br />

proporţionalităţii mijloacelor, cu precizarea că nu se poate conveni<br />

în sensul că numai unul <strong>din</strong>tre soţi este obligat să suporte<br />

cheltuielile căsătoriei.<br />

172


În fapt, însă, este posibil ca unul <strong>din</strong>tre soţi să suporte<br />

singur toate cheltuielile căsătoriei, în funcţie <strong>de</strong> resursele<br />

materiale <strong>de</strong> care dispune, dacă celălalt se află în imposibilitate <strong>de</strong><br />

a vărsa partea <strong>de</strong> contribuţie care îi revine. Explicaţia rezidă în<br />

aceea că obligaţia <strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsniciei este dublată<br />

<strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> sprijin material reciproc, aceasta <strong>din</strong> urmă fiind <strong>de</strong><br />

or<strong>din</strong>e publică.<br />

Tot <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică este şi regula potrivit căreia munca<br />

în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie<br />

la suportarea sarcinilor căsătoriei. 51 Prin urmare, prin convenţia<br />

matrimonială, indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial, nu s-ar putea<br />

stabili faptul că această prestaţie a unuia <strong>din</strong>tre soţi nu este<br />

consi<strong>de</strong>rată o astfel <strong>de</strong> contribuţie.<br />

În cadrul acestor limite, libertatea soţilor este <strong>de</strong>stul <strong>de</strong><br />

mare, prin convenţia matrimonială ei putând conveni proporţia în<br />

care fiecare soţ trebuie să contribuie, eventual şi sursa <strong>de</strong><br />

contribuţie. Se pot stabili nişte proporţii fixe, care să nu varieze în<br />

timp, chiar dacă resursele fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi ar fluctua<br />

consi<strong>de</strong>rabil, după cum este permisă stabilirea unei cote variabile<br />

<strong>de</strong> contribuţie în timpul căsătoriei (spre exemplu, pentru a<br />

favoriza iniţial pe acela <strong>din</strong> soţi care intenţionează să <strong>de</strong>zvolte o<br />

afacere, urmând ca <strong>de</strong> la un anumit moment <strong>de</strong>terminat sau cel<br />

puţin <strong>de</strong>terminabil, acestuia să-i incumbe o cotă superioară <strong>de</strong><br />

contribuţie).<br />

B. Lipsa unui acord al soţilor în privinţa proporţiilor <strong>de</strong><br />

contribuţie. În lipsa stabilirii pe cale convenţională a proporţiilor<br />

contributive ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi se aplică regula instituită prin<br />

dispoziţiile art. 325 alin. (2), potrivit cărora ei sunt obligaţi să<br />

contribuie „în raport cu mijloacele fiecăruia.”<br />

Întrucât textul <strong>de</strong> lege nu face nicio <strong>de</strong>taliere privind<br />

conţinutul noţiunii <strong>de</strong> „mijloace”, apreciem că trebuie avute în<br />

51 În plus, în cazul regimurilor matrimoniale <strong>de</strong> tip comunitar, munca în<br />

gospodărie a unuia <strong>din</strong>tre soţi şi pentru educarea copiilor reprezintă şi o<br />

contribuţie indirectă la dobândirea bunurilor comune.<br />

173


ve<strong>de</strong>re toate mijloacele materiale ale soţului respectiv, precum<br />

câştigul <strong>din</strong> muncă, fructele bunurilor proprii, veniturile obţinute<br />

<strong>din</strong> alte surse (divi<strong>de</strong>n<strong>de</strong>, drepturi <strong>de</strong> proprietate intelectuală etc.).<br />

În jurispru<strong>de</strong>nţa franceză s-a reţinut că posibilităţile personale ale<br />

soţilor pot inclu<strong>de</strong> şi veniturile potenţiale, admiţându-se astfel că<br />

trebuie luate în calcul şi veniturile pe care o gestiune utilă a<br />

bunurilor proprii le-ar putea procura în mod normal.<br />

2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa economică şi socială reciprocă a<br />

soţilor<br />

În cadrul regimului matrimonial primar, fiecare soţ poate<br />

să acţioneze <strong>de</strong> o manieră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />

economic şi social, în exercitarea unei profesii, să încheie singur<br />

acte juridice, cu obligaţia însă <strong>de</strong> informare a celuilalt soţ cu<br />

privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale.<br />

2.2.1. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională<br />

Ca urmare a reformelor legislative intervenite în secolul<br />

trecut, prin care s-a consacrat principiul egalităţii <strong>de</strong>pline a soţilor,<br />

regula dominantă este libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o<br />

profesie. Poate fi vorba <strong>de</strong> o activitate profesională in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă,<br />

separată <strong>de</strong> a celuilalt sau, în anumite situaţii, nu tocmai rare în<br />

practică, <strong>de</strong> o colaborare a unuia <strong>din</strong>tre soţi la activitatea<br />

profesională <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong> celălalt (comerciant, liber-profesionist<br />

etc.).<br />

2.2.1.1. Libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a exercita o profesie.<br />

Potrivit art. 327 <strong>din</strong> N.C.civ., „Fiecare soţ este liber să<br />

exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, <strong>de</strong> veniturile<br />

încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile<br />

căsătoriei.”<br />

174


Această libertate implică, în primul rând, libertatea<br />

fiecărui soţ <strong>de</strong> a-şi alege profesia, fără nicio discriminare între<br />

bărbat şi femeie (principiul egalităţii în drepturi a soţilor).<br />

În al doilea rând, este vorba <strong>de</strong>spre libertatea fiecărui soţ<br />

<strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> veniturile obţinute <strong>din</strong> exercitarea profesiei.<br />

În categoria „veniturilor încasate” intră toate acele<br />

venituri profesionale ale unui soţ, oricare ar fi originea şi natura:<br />

nu doar salariul, stricto sensu, ci şi ansamblul accesoriilor acestuia<br />

(in<strong>de</strong>mnizaţii, prime etc.), precum şi sumele <strong>de</strong> bani încasate cu<br />

titlu <strong>de</strong> substitut al salariului (compensaţia acordată în cazul<br />

<strong>de</strong>sfacerii contractului individual <strong>de</strong> muncă, pensiile etc.). De<br />

asemenea, trebuie incluse în sfera acestei noţiuni şi veniturile<br />

profesionale rezultate <strong>din</strong> <strong>de</strong>sfăşurarea unei activităţi care nu are<br />

caracter salarial (onorarii, drepturi <strong>de</strong> autor şi altele asemenea).<br />

Dat fiind caracterul imperativ al acestei dispoziţii, care<br />

intră în alcătuirea regimului primar, nu este permis soţilor ca, pe<br />

cale convenţională (prin inserarea în cuprinsul convenţiei<br />

matrimoniale a aşa-numitei clauze <strong>de</strong> administrare conjunctă), să<br />

anihileze ori să limiteze această putere <strong>de</strong> care fiecare <strong>din</strong>tre ei<br />

beneficiază direct în baza legii <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> veniturile <strong>din</strong><br />

muncă.<br />

Libertatea <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> venitul <strong>din</strong> muncă nu este<br />

absolută, textul precizând că această libertate <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong><br />

venituri se exercită „în condiţiile legii”.<br />

Astfel, în toate cazurile, libertatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a<br />

dispune <strong>de</strong> câştigul său <strong>din</strong> muncă este limitată <strong>de</strong> obligaţia<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsătoriei.<br />

De asemenea, natura juridică a salariului <strong>de</strong>pin<strong>de</strong>, însă, <strong>de</strong><br />

regimul matrimonial. În cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri,<br />

salariul încasat are natura juridică a unui bun comun, dar prezintă<br />

şi unele particularităţi, acesta putând fi folosit atât pentru<br />

dobândirea unor bunuri comune, cât şi pentru dobândirea unor<br />

bunuri proprii, după cum pot fi achitate atât datorii comune, cât şi<br />

175


datorii proprii. În schimb, în cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri,<br />

salariul este bun exclusiv al fiecărui soţ.<br />

Mai mult, în cadrul regimurilor comunitare, un soţ nu<br />

poate dispune singur, cu titlu gratuit între vii, <strong>de</strong> bunurile comune.<br />

De aceea, se pune problema dacă, după ce s-a achitat <strong>de</strong> obligaţia<br />

<strong>de</strong> a contribui la sarcinile căsătoriei, soţul poate dispune liber <strong>de</strong><br />

salariu, inclusiv prin acte între vii cu titlu gratuit, soluţia fiind<br />

controversată.<br />

În jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina franceză se consi<strong>de</strong>ră, în mod<br />

justificat, că regula <strong>din</strong> cadrul regimului matrimonial primar are<br />

precă<strong>de</strong>re asupra regulii <strong>din</strong> cadrul regimului comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri şi tocmai în aceasta constă caracterul ei <strong>de</strong>rogatoriu.<br />

2.2.1.2. Participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi la exercitarea<br />

profesiei <strong>de</strong> către celălalt soţ.<br />

Potrivit art. 328 <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţul care a participat<br />

efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ poate obţine o<br />

compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia <strong>din</strong> urmă, dacă<br />

participarea sa a <strong>de</strong>păşit limitele obligaţiei <strong>de</strong> sprijin material şi<br />

ale obligaţiei <strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsătoriei.”<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re practic, textul este <strong>de</strong> natură să<br />

amelioreze situaţia patrimonială a soţului (<strong>de</strong> regulă a femeii) care<br />

contribuie la activitatea profesională a celuilalt soţ.<br />

Totuşi, aplicarea acestui text implică unele distincţii:<br />

- în măsura în care participarea unuia <strong>din</strong>tre soţi se înscrie<br />

în cadrul îndatoririi generale <strong>de</strong> sprijin reciproc între soţi, fără a fi<br />

vorba <strong>de</strong> o “participare efectivă” la activitatea profesională a<br />

acestuia <strong>din</strong> urmă, soţul respectiv nu are <strong>dreptul</strong> la compensaţie;<br />

- în măsura în care soţul care a prestat activitatea a acţionat<br />

în calitate <strong>de</strong> mandatar al celuilalt soţ, atunci se va aplica <strong>dreptul</strong><br />

comun în materia contractului <strong>de</strong> mandat;<br />

176


- între soţi se poate încheia un contract <strong>de</strong> muncă şi atunci<br />

raporturile <strong>din</strong>tre soţi vor fi raporturi <strong>de</strong> muncă, în temeiul cărora<br />

soţul colaborator are <strong>dreptul</strong> la salariu.<br />

Prin urmare, <strong>dreptul</strong> la compensaţie există dacă un soţ a<br />

participat efectiv, o perioadă <strong>de</strong> timp în<strong>de</strong>lungată la activitatea<br />

celuilalt soţ, fără a pretin<strong>de</strong> sau a primi o remuneraţie, fiind<br />

<strong>de</strong>păşite limitele obligaţiei sale <strong>de</strong> sprijin material şi ale obligaţiei<br />

<strong>de</strong> a contribui la cheltuielile căsătoriei. Dreptul la compensaţie<br />

este o aplicaţie în această materie a principiului îmbogăţirii fără<br />

justă cauză.<br />

2.2.2. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor.<br />

Dreptul la informare<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră două texte care reglementează<br />

in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor şi reversul acesteia, <strong>dreptul</strong> la<br />

informare în art. 317 şi art. 318.<br />

2.2.2.1. Încheierea <strong>de</strong> acte juridice.<br />

Potrivit art. 317 alin. (1), „Dacă prin lege nu se preve<strong>de</strong><br />

altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ<br />

sau cu terţe persoane.”<br />

Textul evocă i<strong>de</strong>ea potrivit căreia căsătoria, chiar dacă<br />

produce modificări în statutul persoanei, nu îngră<strong>de</strong>şte, în<br />

principiu, capacitatea fiecărui soţ <strong>de</strong> a încheia acte juridice cu<br />

celălalt soţ sau cu terţii, şi aceasta in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> regimul<br />

matrimonial aplicabil.<br />

Desigur, textul nu înlătură regulile speciale privind<br />

gestiunea bunurilor comune, în cazul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri,<br />

<strong>de</strong>oarece actele juridice se încheie în condiţiile legii.<br />

În lumina acestui text, soţii pot încheia între ei, în<br />

principiu, orice contract <strong>civil</strong> (inclusiv vânzarea, a cărei<br />

interdicţie nu a mai fost reţinută în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>). De asemenea,<br />

ei pot încheia un contract <strong>de</strong> muncă, după cum pot constitui<br />

împreună o societate comercială.<br />

177


In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor îşi găseşte cea mai<br />

<strong>de</strong>plină exprimare în ceea ce priveşte gestiunea bunurilor<br />

proprietate exclusivă sau, după caz, a bunurilor proprii ale soţilor.<br />

2.2.2.2. Depozitele bancare. In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi. 52<br />

Potrivit art. 317 alin. (2) şi (3), “(2) Fiecare soţ poate să<br />

facă singur, fără consimţământul celuilalt, <strong>de</strong>pozite bancare,<br />

precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea.<br />

(3) În raport cu societatea bancară, soţul titular al contului<br />

are, chiar şi după <strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />

dispune <strong>de</strong> fondurile <strong>de</strong>puse, dacă prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />

executorie nu s-a <strong>de</strong>cis altfel.”<br />

Fiind o dispoziţie legală care ţine <strong>de</strong> regimul primar<br />

imperativ, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecărui soţ în materia <strong>de</strong>pozitelor<br />

bancare funcţionează oricare ar fi regimul matrimonial concret<br />

aplicabil şi indiferent <strong>de</strong> natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bani <strong>de</strong>puse.<br />

Avantajul practic al unei asemenea dispoziţii este<br />

incontestabil.<br />

Necesitatea prezenţei ambilor soţi pentru constituirea unor<br />

<strong>de</strong>pozite bancare 53 şi efectuarea oricăror operaţiuni legate <strong>de</strong><br />

acestea sau cercetarea <strong>de</strong> către instituţia bancară a naturii juridice<br />

a sumelor <strong>de</strong>puse, precum şi a puterilor/drepturilor soţului<br />

<strong>de</strong>ponent ar avea evi<strong>de</strong>nt un caracter paralizant asupra <strong>din</strong>amicii<br />

circuitului <strong>civil</strong> şi comercial, incompatibil cu exigenţele societăţii<br />

mo<strong>de</strong>rne.<br />

52 Pentru o analiză sub imperiul actualei reglementări, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram,<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa reciprocă a soţilor în materia <strong>de</strong>pozitelor bancare, în P.R.,<br />

Supliment nr. 2/2006, in honorem Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, Ed. Rosetti, p.<br />

18-28.<br />

53 Menţionăm că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează contractele bancare în Capitolul<br />

XV <strong>din</strong> Titlul IX “Diferite contracte speciale” – Cartea a V-a “Despre<br />

obligaţii”. Contul bancar curent este reglementat <strong>de</strong> art. 2184-2190, iar<br />

<strong>de</strong>pozitul bancar <strong>de</strong> art. 2191 şi 2192.<br />

178


Această in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă presupune că fiecare soţ, indiferent<br />

<strong>de</strong> regimul matrimonial aplicabil, poate solicita singur <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea<br />

unui cont <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit, asemenea unui celibatar. De asemenea, faţă<br />

<strong>de</strong> <strong>de</strong>pozitar, <strong>de</strong>ponentul este tot<strong>de</strong>auna reputat, chiar şi după<br />

disoluţia căsătoriei, că are libera dispoziţie asupra fondurilor şi<br />

titlurilor aflate în <strong>de</strong>pozit.<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi este, pe <strong>de</strong> o parte,<br />

expresia capacităţii sale <strong>de</strong> folosinţă care nu poate fi limitată <strong>de</strong><br />

statutul <strong>de</strong> persoană căsătorită, iar, pe <strong>de</strong> altă parte, este expresia<br />

principiului neamestecului instituţiei <strong>de</strong> credit în afacerile<br />

clienţilor săi.<br />

Consi<strong>de</strong>răm că, prin convenţie matrimonială, soţii nu ar<br />

putea să anihileze această libertate <strong>de</strong> care fiecare soţ<br />

beneficiază, în temeiul legii, în relaţiile cu instituţiile <strong>de</strong> credit,<br />

ceea ce nu înseamnă, însă, că nu ar putea recurge la mecanisme<br />

precum contul comun (conjunctiv) cu privire la anumite sume <strong>de</strong><br />

bani sau alte valori.<br />

În ceea ce priveşte domeniul <strong>de</strong> aplicare al acestei reguli,<br />

sunt necesare unele precizări:<br />

a) Regula in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei se aplică în raporturile curente<br />

ale unui soţ cu banca, respectiv în cazul contului <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit.<br />

Nu sunt avute în ve<strong>de</strong>re, în acest context, contractele<br />

bancare personalizate, cum este contractul <strong>de</strong> credit care implică<br />

asumarea unui risc <strong>din</strong> partea instituţiei <strong>de</strong> credit.<br />

b) În ceea ce priveşte contul <strong>de</strong> <strong>de</strong>pozit, acesta poate<br />

îmbrăca mai multe forme, precum: contul curent <strong>de</strong><br />

disponibilităţi băneşti 54 (inclusiv contul <strong>de</strong> card), <strong>de</strong>pozitul<br />

bancar (<strong>de</strong> fonduri 55 şi <strong>de</strong> titluri 56 ).<br />

54 În conformitate cu art. 2184 <strong>din</strong> N.C.civ., în cazul în care <strong>de</strong>pozitul bancar,<br />

creditul sau orice altă operaţiune bancară se realizează prin contul curent,<br />

titularul contului poate să dispună în orice moment <strong>de</strong> soldul creditor al<br />

179


Este, totuşi, <strong>de</strong> remarcat faptul că, fiind vorba <strong>de</strong> sume <strong>de</strong><br />

bani, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> bunuri mobile, chiar şi în lipsa unui text expres,<br />

potrivit regulilor regimurilor matrimoniale, soluţia ar fi fost<br />

aceeaşi, şi anume, posibilitatea oricăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a <strong>de</strong>schi<strong>de</strong><br />

singur un asemenea cont. Aceasta <strong>de</strong>oarece, chiar şi în cadrul<br />

regimurilor comunitare, un soţ poate dispune singur <strong>de</strong> bunurile<br />

mobile comune.<br />

Dincolo însă <strong>de</strong> acest aspect, principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />

semnifică faptul că, practic, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al instituţiei <strong>de</strong><br />

credit nu interesează natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bani <strong>de</strong>puse,<br />

raporturile <strong>din</strong>tre un soţ şi bancă fiind distincte <strong>de</strong> raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţi cu privire la sumele <strong>de</strong>puse.<br />

Textul are în ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong>opotrivă <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rea şi funcţionarea<br />

contului bancar.<br />

Instituirea acestui principiu nu înseamnă că se ignoră total<br />

regulile regimului matrimonial. Numai că aceste reguli sunt<br />

contului, cu respectarea termenului <strong>de</strong> preaviz, dacă acesta a fost convenit <strong>de</strong><br />

părţi.<br />

55 Potrivit art. 2191 <strong>din</strong> N.C.civ., prin constituirea unui <strong>de</strong>pozit <strong>de</strong> fonduri la o<br />

instituţie <strong>de</strong> credit, aceasta dobân<strong>de</strong>şte proprietatea asupra sumelor <strong>de</strong> bani<br />

<strong>de</strong>puse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară, <strong>de</strong> aceeaşi specie,<br />

la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea <strong>de</strong>ponentului, cu<br />

respectarea termenului <strong>de</strong> preaviz stabilit <strong>de</strong> părţi ori, în lipsă, <strong>de</strong> uzanţe. În<br />

lipsă <strong>de</strong> stipulaţie contrară, <strong>de</strong>punerile şi retragerile se efectuează la sediul<br />

unităţii operative a băncii un<strong>de</strong> a fost constituit <strong>de</strong>pozitul. Instituţia <strong>de</strong> credit<br />

este obligată să asigure, în mod gratuit, informarea clientului cu privire la<br />

operaţiunile efectuate în conturile sale. În cazul în care clientul nu solicită<br />

altfel, această informare se realizează lunar, în condiţiile şi în modalităţile<br />

convenite <strong>de</strong> părţi. Dispoziţiile art. 2180 <strong>din</strong> N.C.civ. privind aprobarea<br />

contului sunt aplicabile în mod corespunzător.<br />

56<br />

Potrivit art. 2192 <strong>din</strong> N.C.civ., prin constituirea unui <strong>de</strong>pozit <strong>de</strong> titluri,<br />

instituţia <strong>de</strong> credit este împuternicită cu administrarea acestora. În lipsă <strong>de</strong><br />

dispoziţii speciale, preve<strong>de</strong>rile art. 792-857 sunt aplicabile în mod<br />

corespunzător. Instituţia <strong>de</strong> credit are <strong>dreptul</strong> la rambursarea cheltuielilor<br />

efectuate pentru operaţiunile necesare, precum şi la o remuneraţie, în măsura<br />

stabilită prin convenţie sau prin uzanţe. Este consi<strong>de</strong>rată nescrisă orice clauză<br />

prin care instituţia <strong>de</strong> credit este exonerată <strong>de</strong> răspun<strong>de</strong>re pentru neexecutarea<br />

obligaţiilor care îi revin în administrarea titlurilor cu pru<strong>de</strong>nţă şi diligenţă.<br />

180


aplicabile doar în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, iar nu şi în raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţul <strong>de</strong>ponent şi instituţia <strong>de</strong> credit. Altfel spus, soţul care<br />

nu este titular al contului nu poate opune instituţiei <strong>de</strong> credit<br />

regulile regimului matrimonial, pentru a interfera în raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţul titular şi bancă.<br />

În acest sens, în raporturile <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>pozitul bancar nu<br />

schimbă natura juridică a sumelor <strong>de</strong> bun comun sau propriu,<br />

regulile speciale în materie bancară neputând înlătura, în<br />

raporturile <strong>din</strong>tre soţi, regulile aplicabile regimului matrimonial.<br />

2.2.2.3. Dreptul la informare.<br />

Potrivit art. 318, “(1) Fiecare soţ poate să îi ceară celuilalt<br />

să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale,<br />

iar în caz <strong>de</strong> refuz nejustificat, se poate adresa instanţei <strong>de</strong> tutelă.<br />

(2) Instanţa poate să îl oblige pe soţul celui care a sesizat-o<br />

sau pe orice terţ să furnizeze informaţiile cerute şi să <strong>de</strong>pună<br />

probele necesare în acest sens.<br />

(3) Terţii pot să refuze furnizarea informaţiilor cerute<br />

atunci când, potrivit legii, refuzul este justificat <strong>de</strong> păstrarea<br />

secretului profesional.<br />

(4) Atunci când informaţiile solicitate <strong>de</strong> un soţ pot fi<br />

obţinute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt soţ, refuzul<br />

acestuia <strong>de</strong> a le solicita naşte prezumţia relativă că susţinerile<br />

soţului reclamant sunt a<strong>de</strong>vărate.”<br />

Reversul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei patrimoniale a soţilor îl constituie<br />

îndatorirea care revine fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a-l informa pe<br />

celălalt cu privire la bunurile, veniturile şi datoriile sale.<br />

Refuzul abuziv al unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a furniza celuilalt<br />

aceste informaţii poate fi cenzurat <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> tutelă, astfel încât<br />

soţul pârât sau terţul <strong>de</strong>ţinător al informaţiilor poate fi obligat să<br />

le prezinte.<br />

Textul soluţionează şi problema specială care se poate ivi<br />

în cazul în care se constată că terţul refuză să furnizeze<br />

informaţiile solicitate, opunând secretul profesional, astfel încât,<br />

181


practic, informaţiile nu pot fi obţinute <strong>de</strong>cât la solicitarea soţului<br />

pârât. În acest caz, se instituie prezumţia relativă, potrivit căreia<br />

susţinerile soţului reclamant sunt a<strong>de</strong>vărate.<br />

Apreciem că acţiunea unuia <strong>din</strong>tre soţi, întemeiată pe<br />

dispoziţiile art. 318, poate fi admisă numai dacă soţul reclamant<br />

justifică un interes legitim şi nu acţionează doar <strong>din</strong> spirit <strong>de</strong><br />

şicană ori simplă curiozitate.<br />

Secţiunea 3. Adaptarea regimului matrimonial în situaţia <strong>de</strong><br />

criză<br />

Scopul regimului primar este şi acela <strong>de</strong> a oferi soluţii<br />

pentru <strong>de</strong>păşirea situaţiilor <strong>de</strong> criză, fiind organizate două<br />

categorii <strong>de</strong> mecanisme prin care se urmăreşte dozarea puterilor<br />

soţilor, fie în sensul extin<strong>de</strong>rii puterilor unuia <strong>din</strong>tre ei, fie prin<br />

limitarea puterilor celuilalt. Un rol important revine în aceste<br />

momente instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, care este chemată să dispună<br />

corectivele necesare, reglând astfel, până la revenirea la normal,<br />

raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

3.1. Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

3.1.1. Noţiune<br />

Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi intervine<br />

în anumite situaţii în care, în interesul <strong>familiei</strong>, unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

este abilitat <strong>de</strong> justiţie, în mod excepţional, să exercite drepturile<br />

pe care le are celălalt soţ potrivit regimului matrimonial.<br />

Astfel, potrivit art. 315 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) În cazul în care<br />

unul <strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa,<br />

celălalt soţ poate cere instanţei <strong>de</strong> tutelă încuviinţarea <strong>de</strong> a-l<br />

reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit<br />

regimului matrimonial. Prin hotărârea pronunţată se stabilesc<br />

condiţiile, limitele şi perioada <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat.<br />

182


(2) În afara altor cazuri prevăzute <strong>de</strong> lege, mandatul încetează<br />

atunci când soţul reprezentat nu se mai află în situaţia prevăzută la<br />

alin. (1) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.<br />

(3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod<br />

corespunzător.”<br />

3.1.2. Natura juridică<br />

Extin<strong>de</strong>rea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi are natura<br />

unui mandat judiciar, 57 calificarea rezultând expres chiar <strong>din</strong><br />

<strong>de</strong>numirea marginală a textului. În consecinţă, sunt aplicabile în<br />

mod corespunzător dispoziţiile <strong>din</strong> materia contractului <strong>de</strong><br />

mandat, cu precizarea că prin hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească se stabilesc<br />

condiţiile, întin<strong>de</strong>rea şi durata <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat.<br />

Sub aspect procedural, procedura instituirii mandatului<br />

judiciar poate fi calificată drept o procedură necontencioasă<br />

(graţioasă).<br />

3.1.3. Cauzele<br />

Mandatul judiciar este aplicabil în situaţiile în care unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa.<br />

Dacă avem în ve<strong>de</strong>re faptul că mandatul judiciar este<br />

practic un substitut al tutelei 58 şi al curatelei 59 , motiv pentru care<br />

încetează <strong>de</strong> drept prin luarea acestor măsuri <strong>de</strong> protecţie a<br />

persoanei, rezultă că expresia „imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta<br />

voinţa” poate avea conţinutul dat <strong>de</strong> înseşi cauzele care justifică<br />

instituirea tutelei sau, după caz, a curatelei.<br />

57 Neîndoielnic, în baza art. 314 <strong>din</strong> N.C.civ., un soţ poate da celuilalt mandat<br />

să-l reprezinte în exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului<br />

matrimonial, situaţie în care reprezentarea are o natură convenţională, nefiind<br />

necesar să se apeleze la mandatul judiciar.<br />

58 Cu privire la tutelă, a se ve<strong>de</strong>a art. 110-163 (tutela minorului), precum şi art.<br />

164-177 (ocrotirea interzisului ju<strong>de</strong>cătoresc) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

59 Cu privire la curatelă, a se ve<strong>de</strong>a art. 178-186 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

183


Astfel, orientativ pot fi avute în ve<strong>de</strong>re preve<strong>de</strong>rile art. 164<br />

referitor la condiţiile punerii sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească,<br />

potrivit cărora această măsură se poate lua faţă <strong>de</strong> persoana care<br />

nu are discernământul necesar pentru a se îngriji <strong>de</strong> interesele sale.<br />

De asemenea, potrivit art. 178 <strong>din</strong> N.C.civ., curatela se<br />

instituie în următoarele cazuri:<br />

a) dacă, <strong>din</strong> cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi<br />

fizice, o persoană, <strong>de</strong>şi capabilă, nu poate, personal, să îşi<br />

administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii<br />

corespunzătoare şi, <strong>din</strong> motive temeinice, nu îşi poate numi un<br />

reprezentant sau un administrator;<br />

b) dacă, <strong>din</strong> cauza bolii sau <strong>din</strong> alte motive, o persoană,<br />

<strong>de</strong>şi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia<br />

măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;<br />

c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme<br />

în<strong>de</strong>lungată <strong>de</strong> la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un<br />

administrator general;<br />

d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informaţii<br />

<strong>de</strong>spre ea şi nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.<br />

După cum s-a arătat în mod sugestiv în doctrină, căsătoria<br />

<strong>de</strong>vine un mijloc, a<strong>de</strong>sea cel mai bun, <strong>de</strong> protecţie a soţului<br />

incapabil.<br />

Sintetizând, se poate consi<strong>de</strong>ra că noţiunea <strong>de</strong><br />

„imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa” acoperă două tipuri <strong>de</strong><br />

situaţii, imposibilitatea putând fi <strong>de</strong> natură fizică (ipoteza în care<br />

voinţa unuia <strong>din</strong>tre soţi nu se poate forma în mod valabil, spre<br />

exemplu, alienaţie, <strong>de</strong>bilitate mintală, paralizie, comă etc.) sau <strong>de</strong><br />

natură socială (absenţă în<strong>de</strong>lungată, dispariţie, prizonierat – caz în<br />

care voinţa celuilalt soţ nu poate fi cunoscută).<br />

184


Nu este necesar ca aceste cauze, care legitimează<br />

acordarea mandatului judiciar, să fie absolute: important este ca<br />

impedimentul să fie constatat la momentul la care consimţământul<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi este necesar a fi exprimat.<br />

De asemenea, faţă <strong>de</strong> cele mai sus arătate, nu poate fi<br />

consi<strong>de</strong>rat că se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa<br />

soţul care se opune la în<strong>de</strong>plinirea unui act <strong>de</strong> către celălalt,<br />

<strong>de</strong>oarece soţul care se opune, prin ipoteză, nu este în<br />

imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa, dimpotrivă el şi-o exprimă,<br />

dar în sens negativ.<br />

3.1.4. Câmpul <strong>de</strong> aplicare a reprezentării judiciare<br />

3.1.4.1. Puterile exercitate <strong>de</strong> soţul reprezentant.<br />

Art. 315 alin. (1) preve<strong>de</strong> posibilitatea pentru soţul<br />

mandatar <strong>de</strong> a-l reprezenta pe celălalt soţ în „exercitarea<br />

drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial”.<br />

Dispoziţia este aplicabilă indiferent <strong>de</strong> regimul<br />

matrimonial căruia soţii îi sunt supuşi şi vizează ansamblul<br />

bunurilor soţilor (proprietate exclusivă, comune sau proprii) şi<br />

toate puterile <strong>de</strong> or<strong>din</strong> patrimonial.<br />

Astfel, în temeiul acestui text un soţ poate primi abilitare<br />

judiciară, chiar dacă nu este titularul niciunui drept cu privire la<br />

bunurile respective, actele preconizate având ca obiect bunuri<br />

proprietate exclusivă a celuilalt soţ (în cadrul separaţiei <strong>de</strong> bunuri)<br />

sau bunuri proprii ale soţului reprezentat (în cadrul comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri). De asemenea, textul este aplicabil şi în cazul bunurilor<br />

asupra cărora soţii au un drept <strong>de</strong> proprietate pe cote – părţi.<br />

Cu referire la comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri, alin. (3) al art.<br />

315 preve<strong>de</strong> că dispoziţiile art. 346 (referitor la actele <strong>de</strong><br />

înstrăinare şi grevare a bunurilor comune) şi 347 (referitor la<br />

sancţiunea nulităţii relative) sunt aplicabile în mod corespunzător.<br />

Aceasta înseamnă că şi în cazul bunurilor comune, pentru<br />

situaţiile în care legea impune consimţământul ambilor soţi, (spre<br />

exemplu, actele <strong>de</strong> dispoziţie grave cu privire la imobile), s-ar<br />

185


putea obţine un asemenea mandat judiciar, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi se<br />

află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa. Dacă un soţ încheie<br />

singur asemenea acte, fără a avea încuviinţarea instanţei, actul este<br />

lovit <strong>de</strong> nulitate relativă, potrivit art. 347.<br />

3.1.4.2. Întin<strong>de</strong>rea reprezentării.<br />

Având caracter judiciar, limitele în care operează<br />

reprezentarea (natura mandatului, condiţiile reprezentării, durata)<br />

sunt fixate prin chiar hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care se<br />

încuviinţează această măsură.<br />

Reprezentarea poate fi generală (pentru exercitarea tuturor<br />

drepturilor/puterilor soţului reprezentat, dar, ca şi în <strong>dreptul</strong><br />

comun, numai în ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> administrare) ori poate<br />

fi specială (limitată la un act particular, fie <strong>de</strong> administrare, fie <strong>de</strong><br />

dispoziţie, având ca obiect bunuri <strong>de</strong>terminate).<br />

Condiţiile reprezentării trebuie să rezulte expres <strong>din</strong><br />

cuprinsul hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, fiind fixate sau cel puţin trasate<br />

repere cu privire la condiţiile esenţiale ale actelor juridice.<br />

Perioada <strong>de</strong> valabilitate a mandatului judiciar este <strong>de</strong><br />

asemenea fixată <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cător. Reprezentarea judiciară are un<br />

caracter esenţialmente provizoriu, în sensul că nu se justifică<br />

menţinerea ei în situaţia în care condiţiile care au <strong>de</strong>terminat-o şi<br />

au legitimat o asemenea abilitare au dispărut.<br />

3.1.5. Efectele reprezentării<br />

Soţul care a primit abilitarea judiciară acţionează ca un<br />

mandatar, consecinţa fiind aceea că efectele actului juridic<br />

încheiat se produc exclusiv în persoana şi în patrimoniul soţului<br />

reprezentat. Numai în cazul bunurilor comune, dacă legea impune<br />

consimţământul ambilor soţi, atunci actul va fi încheiat <strong>de</strong> soţul<br />

reprezentant în dublă calitate: în nume propriu şi în numele soţului<br />

pe care-l reprezintă.<br />

186


3.1.6. Încetarea mandatului judiciar<br />

Art. 315 alin. (2) preve<strong>de</strong> că „În afara altor cazuri<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege, mandatul încetează atunci când soţul<br />

reprezentat nu se mai află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi manifesta<br />

voinţa sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator.”<br />

Prin urmare, reprezentarea judiciară este concepută ca un<br />

substitut al tutelei sau, după caz, al curatelei, având un caracter<br />

temporar, respectiv până la instituirea acestor măsuri <strong>de</strong> protecţie.<br />

Sintetizând, mandatul judiciar încetează: prin expirarea<br />

perioa<strong>de</strong>i <strong>de</strong> valabilitate a acestui mandat (stabilită prin hotărârea<br />

ju<strong>de</strong>cătorească), precum şi prin luarea unei măsuri <strong>de</strong> ocrotire faţă<br />

<strong>de</strong> soţul aflat în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa (tutelă,<br />

curatelă), potrivit legii.<br />

Aceste cauze speciale se completează, în mod<br />

corespunzător, cu modurile <strong>de</strong> încetare a mandatului <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />

comun 60 .<br />

3.2. Limitarea judiciară a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

3.2.1. Noţiune<br />

Măsura limitării judiciare a puterilor unuia <strong>din</strong>tre soţi este<br />

edictată în ve<strong>de</strong>rea protejării intereselor <strong>familiei</strong>, reprezentând un<br />

remediu eficace pentru ten<strong>din</strong>ţele individualiste şi atitu<strong>din</strong>ile<br />

necugetate sau chiar rău-intenţionate manifestate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong> soţi.<br />

60 Potrivit art. 2030 <strong>din</strong> N.C.civ., „Pe lângă cauzele generale <strong>de</strong> încetare a<br />

contractelor, mandatul încetează prin oricare <strong>din</strong>tre următoarele moduri:<br />

a) revocarea sa <strong>de</strong> către mandant;<br />

b) renunţarea mandatarului;<br />

c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a<br />

mandatarului.<br />

Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în<br />

cadrul unei activităţi cu caracter <strong>de</strong> continuitate, mandatul nu încetează dacă<br />

această activitate este în curs <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare, cu respectarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong><br />

revocare sau renunţare al părţilor ori al moştenitorilor acestora.”<br />

187


Potrivit art. 316 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) În mod excepţional,<br />

dacă unul <strong>din</strong>tre soţi încheie acte juridice prin care pune în pericol<br />

grav interesele <strong>familiei</strong>, celălalt soţ poate cere instanţei <strong>de</strong> tutelă<br />

ca, pentru o durată <strong>de</strong>terminată, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> anumite<br />

bunuri să poată fi exercitat numai cu consimţământul său expres.<br />

Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se <strong>de</strong>păşi în<br />

total 2 ani. Hotărârea <strong>de</strong> încuviinţare a măsurii se comunică în<br />

ve<strong>de</strong>rea efectuării formalităţilor <strong>de</strong> publicitate imobiliară sau<br />

mobiliară, după caz.<br />

(2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii<br />

ju<strong>de</strong>cătoreşti sunt lovite <strong>de</strong> nulitate relativă. Dreptul la acţiune se<br />

prescrie în termen <strong>de</strong> un an, care începe să curgă <strong>de</strong> la data când<br />

soţul vătămat a luat cunoştinţă <strong>de</strong> existenţa actului.<br />

(3) Dispoziţiile art. 346 şi 347 sunt aplicabile în mod<br />

corespunzător.”<br />

3.2.2. Natura măsurii<br />

Prin aceste dispoziţii legale se instituie o veritabilă limită<br />

cu caracter judiciar a <strong>dreptul</strong>ui unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a dispune<br />

singur <strong>de</strong> anumite bunuri, chiar şi în situaţia în care regimul<br />

matrimonial concret aplicabil i-ar conferi acest drept. Astfel, în<br />

cadrul regimurilor comunitare se extin<strong>de</strong> practic domeniul <strong>de</strong><br />

aplicare a regulii cogestiunii bunurilor comune (spre exemplu,<br />

dacă în situaţie normală unul <strong>din</strong>tre soţi ar fi putut dispune singur<br />

<strong>de</strong> un bun mobil comun, prin aplicarea acestei măsuri se<br />

condiţionează valabilitatea actului juridic <strong>de</strong> dispoziţie având ca<br />

obiect respectivul bun <strong>de</strong> existenţa consimţământului ambilor<br />

soţi). Mai mult, în cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri limita<br />

poate părea şi mai frapantă, pentru că soţul proprietar exclusiv nu<br />

mai poate dispune singur şi discreţionar <strong>de</strong> acele bunuri<br />

<strong>de</strong>terminate prin hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească, instituindu-se regula<br />

cogestiunii, <strong>de</strong>şi aceasta este specifică regimurilor comunitare.<br />

Prin urmare, indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial căruia soţii<br />

îi sunt supuşi, legea impune necesitatea existenţei<br />

188


consimţământului expres al celuilalt soţ, extinzând, astfel, în mod<br />

excepţional, regula cogestiunii <strong>din</strong> materia bunurilor comune<br />

asupra unor bunuri care, în mod normal, nu intră în câmpul său <strong>de</strong><br />

aplicare.<br />

Precizăm, însă, că măsura trebuie să privească anumite<br />

bunuri, nefiind <strong>de</strong> conceput luarea unei măsuri generale, prin care<br />

să se limiteze <strong>dreptul</strong> unui soţ <strong>de</strong> a dispune <strong>de</strong> toate bunurile<br />

asupra cărora are putere potrivit regimului matrimonial.<br />

3.2.3. Condiţiile măsurii<br />

Pentru a putea fi dispusă, este necesar a fi întrunite<br />

cumulativ cerinţele prevăzute în ipoteza normativă a normei<br />

juridice: încheierea <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong> soţi a unor acte juridice (a)<br />

prin care pune în pericol grav (b) interesele <strong>familiei</strong> (c), <strong>din</strong><br />

formularea textului rezultând exigenţa unei legături <strong>de</strong> cauzalitate<br />

între (a) şi (b)+(c).<br />

O reprezentare clară a condiţiilor în care se poate dispune<br />

această măsură impune <strong>de</strong>terminarea înţelesului noţiunilor <strong>de</strong><br />

„pericol grav” şi „interesele <strong>familiei</strong>”, admiţând că, dat fiind<br />

caracterul general al acestor concepte utilizate în conţinutul<br />

normativ al dispoziţiei, în practică se pot ivi o serie <strong>de</strong> dificultăţi<br />

legate <strong>de</strong> interpretarea şi aplicarea textului.<br />

a) pericol grav<br />

Reţinerea sau nu a unei stări <strong>de</strong> pericol cu caracter grav,<br />

generate <strong>de</strong> încheierea <strong>de</strong> către un soţ a anumitor acte juridice,<br />

rămâne la aprecierea suverană a instanţei, care va ţine seama <strong>de</strong><br />

circumstanţele particulare ale cauzei, <strong>de</strong> gradul <strong>de</strong> afectare a<br />

intereselor <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong> nivelul <strong>de</strong> trai şi condiţiile materiale ale<br />

soţilor etc. Spre exemplu, se poate consi<strong>de</strong>ra că această condiţie<br />

este în<strong>de</strong>plinită dacă un soţ este risipitor, punându-se în<br />

imposibilitate <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţiile privind suportarea<br />

cheltuielilor căsniciei.<br />

189


Nu este necesar ca efectul grav şi dăunător să se fi produs<br />

<strong>de</strong>ja, finalitatea edictării acestei dispoziţii <strong>de</strong> protecţie fiind<br />

evitarea unei stări <strong>de</strong> pericol. În doctrina şi jurispru<strong>de</strong>nţa franceză<br />

s-a admis că inci<strong>de</strong>nţa textului este atrasă şi atunci când pericolul<br />

este iminent sau, cel puţin, este foarte probabil să se producă întrun<br />

viitor apropiat.<br />

b) interesele <strong>familiei</strong><br />

Indubitabil, interesul <strong>familiei</strong> nu se rezumă la o însumare<br />

matematică a intereselor individuale ale fiecărui membru al<br />

<strong>familiei</strong>, şi nici la interesul egoist al unuia <strong>din</strong>tre soţi. Şi cu privire<br />

la <strong>de</strong>terminarea conţinutului precis al acestei noţiuni, ju<strong>de</strong>cătorul<br />

este chemat să aprecieze, situaţie care, în opinia noastră, este<br />

susceptibilă să genereze o jurispru<strong>de</strong>nţă contradictorie. Deşi este<br />

evi<strong>de</strong>nt că în primul rând sunt avute în ve<strong>de</strong>re interesele<br />

patrimoniale ale <strong>familiei</strong>, nu am exclu<strong>de</strong> <strong>de</strong> plano inci<strong>de</strong>nţa<br />

textului atunci când periclitate sunt interese <strong>de</strong> natură morală,<br />

nepatrimoniale.<br />

3.2.4. Caracterele măsurii<br />

Exigenţele temporale ale art. 316 alin. (1) proiectează o<br />

vie lumină asupra raţiunii <strong>de</strong> a fi şi a finalităţii acestei măsuri:<br />

simplu paliativ al unui grav conflict familial, măsura dispusă în<br />

temeiul acestui text nu poate sta la originea unui rearanjament<br />

durabil al raporturilor <strong>din</strong>tre soţi.<br />

De aici pot fi <strong>de</strong>duse şi caracterele măsurii în discuţie:<br />

- poate fi dispusă în mod excepţional, caracter care rezultă<br />

expres chiar <strong>din</strong> formularea textului;<br />

- este o măsură temporară, care se dispune pe o perioadă<br />

<strong>de</strong>terminată, ce nu poate <strong>de</strong>păşi doi ani, în această durată fiind<br />

incluse şi eventuale prelungiri, acordate în temeiul art. 316 alin.<br />

(1);<br />

- caracterul provizoriu, precar, în sensul că măsura poate fi<br />

modificată sau ridicată şi înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului, dacă<br />

190


intervine o schimbare esenţială a împrejurărilor care au legitimato.<br />

Acest caracter se imprimă şi asupra hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti prin<br />

care se dispune, hotărârea pronunţată având o putere <strong>de</strong> lucru<br />

ju<strong>de</strong>cat provizorie.<br />

3.2.5. Sancţiunea<br />

Potrivit art. 316 alin. (2) teza I, „Actele încheiate cu<br />

nerespectarea hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti sunt lovite <strong>de</strong> nulitate<br />

relativă.”<br />

Termenul special <strong>de</strong> prescripţie prevăzut <strong>de</strong> lege este <strong>de</strong> un<br />

an care începe să curgă <strong>de</strong> la un moment subiectiv, respectiv data<br />

la care soţul care nu şi-a dat consimţământul a luat cunoştinţă <strong>de</strong><br />

existenţa actului.<br />

Pentru asigurarea opozabilităţii faţă <strong>de</strong> terţi a hotărârii <strong>de</strong><br />

încuviinţare a măsurii, art. 316 alin. (1) teza a III-a preve<strong>de</strong> că<br />

hotărârea se comunică în ve<strong>de</strong>rea efectuării formalităţilor <strong>de</strong><br />

publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. Faţă <strong>de</strong> această<br />

dispoziţie, practic, efectul anulării actului juridic trebuie suportat<br />

doar <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, în cazul bunurilor mobile, sau <strong>de</strong><br />

către terţii care au încheiat actul doar cu unul <strong>din</strong>tre soţi după<br />

în<strong>de</strong>plinirea formalităţilor <strong>de</strong> publicitate în cartea funciară, în<br />

situaţia bunurilor imobile.<br />

191


CAPITOLUL 4<br />

Regimul comunităţii legale<br />

Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii prealabile<br />

Având în ve<strong>de</strong>re faptul că regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

este <strong>de</strong> lege lata regimul matrimonial legal, reglementat <strong>de</strong> C.fam.<br />

(art. 29-36), care a înlocuit fostele art. 1223-1293 C.civ.,<br />

referitoare la „contractul <strong>de</strong> căsătorie şi drepturile respective ale<br />

soţilor”, precum şi faptul că el îşi menţine acest statut şi în <strong>noul</strong><br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, o analiză comparativă a celor două reglementări este<br />

necesară pentru a evi<strong>de</strong>nţia, pe <strong>de</strong> o parte, aspectele <strong>de</strong><br />

continuitate iar, pe <strong>de</strong> altă parte, îmbunătăţirile pe care <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> le aduce acestui regim.<br />

Aşa cum va rezulta <strong>din</strong> prezentarea acestui regim, multe<br />

<strong>din</strong>tre soluţiile <strong>de</strong>ja consacrate în doctrină şi în jurispru<strong>de</strong>nţă îşi<br />

vor păstra actualitatea şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

Cu toate acestea, se poate consi<strong>de</strong>ra că prin soluţiile mult<br />

mai flexibile consacrate <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> regimul comunităţii<br />

legale <strong>de</strong> bunuri şi-a sporit atractivitatea, <strong>de</strong>venind un regim<br />

matrimonial mult mai adaptat actualelor condiţii economice şi<br />

sociale.<br />

Secţiunea 2. Caracterizare generală<br />

2.1. Principiile regimului matrimonial al comunităţii<br />

legale<br />

La baza acestui regim, atât în reglementarea cuprinsă în<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, cât şi în reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, stau<br />

următoarele principii:<br />

A. Egalitatea <strong>din</strong>tre soţi, consacrată <strong>de</strong> art. 48 alin. (1)<br />

Constituţia, republicată, ca şi <strong>de</strong> art. 1 alin. 4 şi art. 25 C.fam,<br />

respectiv art. 258 alin. (1) şi art. 308 <strong>din</strong> N.C.civ..<br />

192


Din principiul egalităţii rezultă că:<br />

a) bunurile soţilor sunt comune sau proprii, fără a <strong>de</strong>osebi<br />

după cum au fost dobândite <strong>de</strong> bărbat sau <strong>de</strong> femeie;<br />

b) administrarea, folosinţa şi dispoziţia asupra bunurilor<br />

comune sunt reglementate astfel încât fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi să i se<br />

confere practic aceleaşi puteri asupra bunurilor comune;<br />

c) la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ, în cazul <strong>de</strong>sfiinţării<br />

sau la încetarea căsătoriei, când se pune problema lichidării<br />

regimului matrimonial şi împărţirii bunurilor comune nu se poate<br />

face nicio discriminare bazată pe sex. Aceasta nu înseamnă, însă,<br />

că bunurile se vor împărţi întot<strong>de</strong>auna în cote egale, <strong>de</strong>oarece<br />

criteriul în raport cu care se va <strong>de</strong>termina cota <strong>de</strong> proprietate a<br />

fiecărui soţ <strong>din</strong> bunurile comune este contribuţia efectivă pe care<br />

fiecare a avut-o la dobândirea şi conservarea acestor bunuri.<br />

B. Reglementarea raporturilor patrimoniale <strong>din</strong>tre soţi s-a<br />

făcut în i<strong>de</strong>ea că acestea nu au o existenţă <strong>de</strong> sine stătătoare, ci<br />

sunt subordonate raporturilor personale <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Comunitatea <strong>de</strong> bunuri a fost reglementată ca o masă <strong>de</strong> bunuri<br />

afectată realizării sarcinilor căsătoriei.<br />

C. Munca femeii, <strong>de</strong>pusă în gospodărie şi pentru educarea<br />

copiilor, constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune.<br />

Această soluţie a fost instituită în practica ju<strong>de</strong>cătorească chiar<br />

înainte <strong>de</strong> adoptarea <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, sub imperiul Constituţiei<br />

<strong>din</strong> 1948, care a consacrat principiul egalităţii <strong>din</strong>tre sexe, când s-<br />

a <strong>de</strong>cis că, <strong>de</strong>şi soţii erau căsătoriţi sub imperiul separaţiei <strong>de</strong><br />

patrimonii, bunurile dobândite în timpul căsătoriei erau bunuri<br />

proprietate comună, chiar dacă erau dobândite doar <strong>de</strong> bărbat, dată<br />

fiind această contribuţie “indirectă” a femeii. Acest principiu s-a<br />

menţinut şi sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>şi nu a fost prevăzut<br />

expres ca atare.<br />

În lumina egalităţii în drepturi a soţilor, acest principiu<br />

trebuie reformulat, în sensul că munca oricăruia <strong>din</strong>tre soţi – şi nu<br />

193


numai a femeii – în gospodărie şi pentru educarea copiilor<br />

constituie o contribuţie la dobândirea bunurilor comune.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres soluţia în sensul că<br />

„Munca oricăruia <strong>din</strong>tre soţi în gospodărie şi pentru creşterea<br />

copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei”<br />

(art.326) şi, prin aceasta, o contribuţie indirectă la dobândirea<br />

bunurilor comune.<br />

2.2. Trăsăturile regimului comunităţii legale<br />

Dacă la nivelul principiilor se remarcă o <strong>de</strong>plină i<strong>de</strong>ntitate<br />

între cele două reglementări, la nivelul trăsăturilor există şi unele<br />

<strong>de</strong>osebiri semnificative <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> viziunea pluralistă pe care<br />

legiuitorul a avut-o în această materie, prin instituirea libertăţii <strong>de</strong><br />

a încheia convenţii matrimoniale.<br />

2.2.1. Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al structurii, regimul<br />

comunităţii legale a fost şi rămâne un<br />

regim <strong>de</strong> comunitate parţială, <strong>de</strong>oarece:<br />

a) În ceea ce priveşte bunurile, soţii au, potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>, două categorii <strong>de</strong> bunuri: comune (art. 30 C.fam.) şi<br />

proprii (art. 31 C.fam.). Asupra bunurilor comune soţii au un<br />

drept <strong>de</strong> proprietate în <strong>de</strong>vălmăşie („<strong>de</strong>-a valma”), care se<br />

caracterizează prin aceea că nici <strong>dreptul</strong> nu este divizat pe cotepărţi<br />

şi nici bunul nu este împărţit în materialitatea sa. Regula este<br />

că bunurile sunt comune (art. 30 alin. (1) C.fam.), iar excepţia că<br />

anumite categorii <strong>de</strong> bunuri sunt proprii (art. 31 C.fam). Este,<br />

<strong>de</strong>ci, un regim precumpănitor <strong>de</strong> comunitate, în care separaţia <strong>de</strong><br />

bunuri are un caracter limitat, subsidiar.<br />

Aceeaşi structură se menţine şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, prin<br />

reglementarea bunurilor comune (art.339) şi a bunurilor proprii<br />

(art. 340).<br />

194


) În ceea ce priveşte datoriile, soţii au, <strong>de</strong> asemenea,<br />

două categorii <strong>de</strong> datorii: comune (art. 32 C.fam.) şi proprii (art.<br />

33 C.fam.). Principiul instituit în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> este, însă, invers<br />

<strong>de</strong>cât acela aplicabil în cazul bunurilor, pentru că, <strong>de</strong> regulă,<br />

datoriile fiecărui soţ sunt proprii, iar comune sunt numai<br />

categoriile <strong>de</strong> datorii expres prevăzute <strong>de</strong> lege. Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

reglementează, <strong>de</strong> asemenea, datoriile comune (art. 351),<br />

precum şi răspun<strong>de</strong>rea soţilor pentru aceste datorii (art. 352 şi<br />

art. 353). Datoriile care nu sunt comune sunt proprii.<br />

2.2.2. Regimul matrimonial reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong> este legal, unic, obligatoriu şi imutabil, incompatibil cu<br />

vreun regim matrimonial convenţional şi imposibil <strong>de</strong> modificat<br />

sau înlocuit în timpul căsătoriei.<br />

Aceste trăsături <strong>de</strong>curg <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 30 alin. (2)<br />

C.fam. Astfel, după ce alin. (1) al textului preve<strong>de</strong> că „bunurile<br />

dobândite în timpul căsătoriei, <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi, sunt, <strong>de</strong> la<br />

data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, alin. (2) dispune:<br />

„Orice convenţie contrară este nulă.”<br />

În schimb, regimul comunităţii legale reglementat <strong>de</strong><br />

<strong>noul</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, <strong>de</strong>şi îşi menţine caracterul legal, dobân<strong>de</strong>şte un<br />

caracter flexibil şi mutabil. Caracterul imperativ al comunităţii<br />

legale <strong>de</strong> bunuri se menţine, în anumite limite, fiind vizibil atenuat<br />

<strong>de</strong> posibilitatea încheierii convenţiilor matrimoniale, astfel încât<br />

se poate vorbi <strong>de</strong> temperarea caracterului imperativ al acestui<br />

regim.<br />

Secţiunea 3. Structura (compoziţia) patrimoniului fiecărui<br />

soţ<br />

3.1. Precizări prealabile<br />

Patrimoniul fiecărei persoane cuprin<strong>de</strong> drepturi (activul<br />

patrimonial) şi obligaţii (pasivul patrimonial). Această structură<br />

195


este pe <strong>de</strong>plin aplicabilă patrimoniului fiecărui soţ, în care se<br />

regăsesc atât drepturile asupra bunurilor comune şi asupra<br />

bunurilor proprii, cât şi datoriile: comune şi proprii.<br />

Putem spune, aşadar, că activul matrimonial cuprin<strong>de</strong><br />

bunurile comune ale soţilor şi bunurile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi, iar pasivul matrimonial cuprin<strong>de</strong> datoriile comune ale soţilor,<br />

precum şi datoriile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />

3.2. Bunurile comune ale soţilor<br />

3.2.1. Calificare. Criteriile generale <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>terminare a bunurilor comune<br />

Potrivit art. 30 alin. (1) C.fam, “Bunurile dobândite în<br />

timpul căsătoriei, <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi, sunt, <strong>de</strong> la data dobândirii<br />

lor, bunuri comune ale soţilor.”<br />

În mod similar, potrivit art. 339 <strong>din</strong> N.C.civ., „Bunurile<br />

dobândite în timpul regimului comunităţii legale <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre<br />

soţi sunt, <strong>de</strong> la data dobândirii lor, bunuri comune în <strong>de</strong>vălmăşie<br />

ale soţilor.”<br />

După cum se poate lesne observa, <strong>de</strong>osebirea principală<br />

<strong>din</strong>tre cele două texte constă în faptul că textul <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> califică în mod expres proprietatea comună a soţilor ca<br />

fiind una în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />

Astfel, art. 667-668 <strong>din</strong> N.C.civ. reglementează<br />

proprietatea comună în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />

Potrivit art. 667, „Există proprietate în <strong>de</strong>vălmăşie atunci<br />

când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />

proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca<br />

vreuna <strong>din</strong>tre acestea să fie titularul unei cote-părţi <strong>de</strong>terminate<br />

<strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.”<br />

Evi<strong>de</strong>nt, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor are ca izvor<br />

legea, care leagă <strong>de</strong> efectul căsătoriei regimul matrimonial al<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri, ca regim legal.<br />

196


De asemenea, art. 668 preve<strong>de</strong> că: “(1) Dacă se naşte prin<br />

efectul legii, proprietatea în <strong>de</strong>vălmăşie este supusă dispoziţiilor<br />

acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele<br />

privind regimul comunităţii legale.<br />

(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în <strong>de</strong>vălmăşie este<br />

un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale<br />

se aplică în mod corespunzător.”<br />

În timpul căsătoriei, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor este<br />

supusă regulilor specifice regimului matrimonial al comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri.<br />

Prin urmare, regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri a<br />

soţilor a fost consi<strong>de</strong>rat <strong>de</strong> legiuitor regimul <strong>de</strong> drept comun în<br />

materia proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe a soţilor.<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, un bun este comun dacă<br />

sunt în<strong>de</strong>plinite cumulativ următoarele condiţii:<br />

a) este dobândit <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi în timpul căsătoriei<br />

şi<br />

b) nu face parte <strong>din</strong>tre categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii<br />

prevăzute ca atare <strong>de</strong> art. 31 C.fam.<br />

Pentru calificarea unui bun ca fiind comun, contribuţia<br />

efectivă a fiecărui soţ la dobândirea lui nu este o condiţie<br />

esenţială, <strong>de</strong>oarece această contribuţie este presupusă <strong>de</strong> lege,<br />

prin însuşi faptul instituirii comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />

Contribuţia directă sau indirectă a fiecărui soţ interesează, însă, în<br />

momentul în care se pune problema <strong>de</strong>terminării cotelor-părţi care<br />

se cuvin fiecărui soţ, în cazul împărţirii bunurilor comune.<br />

Aceste condiţii pentru calificarea unui bun ca fiind<br />

comun se menţin şi sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, cu precizarea<br />

că art. 339, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 30 alin. (1) C.fam., nu mai are<br />

în ve<strong>de</strong>re dobândirea bunului în timpul căsătoriei, ci „în timpul<br />

regimului comunităţii legale”. Aceasta se explică prin faptul că,<br />

<strong>de</strong>şi comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri are vocaţia <strong>de</strong> a se aplica pe<br />

toată durata căsătoriei, este posibil ca existenţa în timp a acesteia<br />

197


să nu coincidă întot<strong>de</strong>auna cu durata căsătoriei. Astfel, este posibil<br />

ca soţii să modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei şi să<br />

opteze pentru un regim convenţional, după cum este posibil ca<br />

soţii să se căsătorească sub imperiul unui regim convenţional pe<br />

care să-l înlocuiască în timpul căsătoriei cu regimul comunităţii<br />

legale.<br />

Referitor la bunurile dobândite <strong>de</strong> soţi în timpul separaţiei<br />

lor în fapt, se menţine soluţia consacrată în doctrină şi în<br />

jurispru<strong>de</strong>nţă, în sensul că acestea sunt bunuri comune, pentru<br />

următoarele argumente:<br />

a) separaţia în fapt nu atrage după sine încetarea sau<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, <strong>de</strong>ci bunurile trebuie consi<strong>de</strong>rate ca fiind<br />

dobândite în timpul căsătoriei;<br />

b) legea nu conţine nici o <strong>de</strong>rogare în privinţa acestor<br />

bunuri;<br />

c) dacă nu s-ar da o asemenea soluţie, ar însemna că soţii<br />

ar avea posibilitatea să schimbe regimul matrimonial, separânduse<br />

în fapt înainte <strong>de</strong> dobândirea anumitor bunuri şi <strong>de</strong>terminând,<br />

pe această cale, un alt regim juridic al acelor bunuri <strong>de</strong>cât cel<br />

prevăzut <strong>de</strong> lege.<br />

Cu toate acestea, separaţia în fapt a soţilor prezintă interes<br />

în ceea ce priveşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea<br />

bunurilor comune.<br />

În sfârşit, dacă sunt bunuri comune numai bunurile<br />

dobândite în timpul căsătoriei, rezultă – per a contrario – că<br />

bunurile dobândite <strong>de</strong> către concubini, <strong>de</strong>ci “în afara căsătoriei”<br />

nu sunt bunuri comune.<br />

Într-a<strong>de</strong>văr, regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri nu se aplică<br />

concubinilor, care sunt supuşi <strong>dreptul</strong>ui comun în ceea ce priveşte<br />

raporturile juridice patrimoniale <strong>din</strong>tre ei.<br />

198


3.3. Dovada bunurilor comune<br />

Potrivit art. 30 alin. (3) C.fam., „calitatea <strong>de</strong> bun comun<br />

nu trebuie dovedită”. Textul instituie, astfel, prezumţia <strong>de</strong><br />

comunitate, cu privire la care se impun următoarele precizări:<br />

a) prezumţia <strong>de</strong> comunitate, fiind un mijloc <strong>de</strong> probă, nu se<br />

confundă cu comunitatea <strong>de</strong> bunuri. Potrivit acestei prezumţii,<br />

orice bun dobândit în timpul căsătoriei <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi este<br />

bun comun, fără a fi nevoie să se facă dovada că bunul a fost<br />

dobândit prin contribuţia ambilor soţi;<br />

b) prezumţia <strong>de</strong> comunitate este relativă, în sensul că se<br />

poate face dovada contrară, şi anume că bunul nu este comun, ci<br />

este propriu, adică se încadrează în una <strong>din</strong> categoriile <strong>de</strong> bunuri<br />

prevăzute <strong>de</strong> art. 31 C.fam.<br />

Soluţia a fost conservată în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>. Potrivit art.<br />

343 alin. (1), „Calitatea <strong>de</strong> bun comun nu trebuie să fie dovedită.”<br />

3.4. Bunurile proprii ale soţilor<br />

3.4.1. Precizări privind categoriile <strong>de</strong> bunuri<br />

proprii<br />

În contextul regimului matrimonial <strong>de</strong> comunitate parţială,<br />

reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, bunurile proprii ale soţilor au o<br />

serie <strong>de</strong> caracteristici, <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> viziunea legiuitorului <strong>din</strong><br />

1954, care a prevăzut un regim <strong>de</strong> favoare pentru bunurile comune<br />

şi unul restrictiv pentru bunurile proprii.<br />

Bunurile proprii reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la comunitatea <strong>de</strong><br />

bunuri, în sensul că anumite categorii <strong>de</strong> bunuri, <strong>de</strong>şi sunt<br />

dobândite în timpul căsătoriei, nu sunt bunuri comune, ci<br />

legiuitorul le-a consi<strong>de</strong>rat bunuri proprii, având în ve<strong>de</strong>re câteva<br />

criterii: legătura strânsă pe care acestea o au cu soţul care le-a<br />

dobândit, afectaţiunea bunului sau subrogaţia reală.<br />

Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii sunt expres şi limitativ<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

199


Aceste caracteristici ale bunurilor proprii se menţin şi în<br />

reglementarea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

3.4.2. Categoriile <strong>de</strong> bunuri proprii prevăzute <strong>de</strong><br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

Potrivit art. 31 C.fam., sunt bunuri proprii :<br />

„a) bunurile dobândite înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei;<br />

b) bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire,<br />

legat sau donaţie, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele<br />

vor fi comune;<br />

c) bunurile <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate exercitării<br />

profesiunii unuia <strong>din</strong>tre soţi;<br />

d) bunurile dobândite cu titlu <strong>de</strong> premiu sau recompensă,<br />

manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice,<br />

proiectele <strong>de</strong> invenţii şi inovaţii, precum şi alte asemenea bunuri;<br />

e) in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> asigurare sau <strong>de</strong>spăgubirea pentru<br />

pagube pricinuite persoanei;<br />

f) valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu<br />

sau bunul în care a trecut această valoare”.<br />

3.4.3. Bunurile proprii ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui<br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu aduce în această materie noutăţi<br />

spectaculoase, fiind menţinute în esenţă, aceleaşi categorii.<br />

Astfel, potrivit art. 340, „Nu sunt bunuri comune, ci<br />

bunuri proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi:<br />

a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau<br />

donaţie, cu excepţia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în<br />

mod expres, că ele vor fi comune;<br />

b) bunurile <strong>de</strong> uz personal;<br />

c) bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />

dacă nu sunt elemente ale unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />

200


d) drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală<br />

asupra creaţiilor sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a<br />

înregistrat;<br />

e) bunurile dobândite cu titlu <strong>de</strong> premiu sau recompensă,<br />

manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice,<br />

proiectele <strong>de</strong> invenţii şi alte asemenea bunuri;<br />

f) in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> asigurare şi <strong>de</strong>spăgubirile pentru orice<br />

prejudiciu material sau moral adus unuia <strong>din</strong>tre soţi;<br />

g) bunurile, sumele <strong>de</strong> bani sau orice valori care înlocuiesc<br />

un bun propriu, precum şi bunul dobândit în schimbul acestora;<br />

h) fructele bunurilor proprii.”<br />

Comparând cele două texte, se remarcă următoarele<br />

<strong>de</strong>osebiri :<br />

- nu s-a mai prevăzut expres categoria <strong>de</strong> bunuri<br />

dobândite înainte <strong>de</strong> căsătorie; după cum s-a arătat în literatura<br />

<strong>de</strong> specialitate, această categorie <strong>de</strong> bunuri „nu constituie o<br />

excepţie veritabilă <strong>de</strong> la regula statornicită prin art. 30 alin. (1)<br />

C.fam.” Sub imperiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, natura juridică a acestora,<br />

<strong>de</strong> bunuri proprii, rezultă indubitabil <strong>din</strong> interpretarea per a<br />

contrario a art. 339, care preve<strong>de</strong> că sunt bunuri comune în<br />

<strong>de</strong>vălmăşie ale soţilor bunurile dobândite în timpul comunităţii<br />

legale. De altfel, în condiţiile consacrării principiului mutabilităţii<br />

regimului matrimonial (art. 369 <strong>din</strong> N.C.civ.), reperul temporal<br />

oricum nu ar mai putea fi data încheierii căsătoriei, ci momentul<br />

în care regimul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri va începe să producă<br />

efecte, fiind evi<strong>de</strong>nt că durata <strong>de</strong> funcţionare a regimului<br />

comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri nu se suprapune în toate cazurile cu<br />

durata căsătoriei.<br />

- la lit. a), spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> reglementarea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong>, s-a instituit condiţia ca dispunătorul să fi prevăzut „în<br />

mod expres” că bunurile vor fi comune, ceea ce înseamnă o<br />

schimbare în ceea ce priveşte soluţiile prin care în prezent se<br />

201


accepta că voinţa dispunătorului poate fi şi implicită, rezultând în<br />

mod neechivoc <strong>din</strong> anumite împrejurări <strong>de</strong> fapt.<br />

- la lit. c), cu privire la bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării unei<br />

profesii, s-au exceptat bunurile comune care sunt elemente ale<br />

unui fond <strong>de</strong> comerţ. Aceasta înseamnă că elementele unui fond<br />

<strong>de</strong> comerţ, care sunt dobândite în timpul căsătoriei cu bunuri<br />

comune, sunt tot bunuri comune, chiar dacă sunt <strong>de</strong>stinate<br />

exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> alte bunuri<br />

<strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, care sunt bunuri<br />

proprii, chiar dacă au fost dobândite cu bunuri comune.<br />

În ceea ce priveşte gestiunea acestor bunuri comune, dată<br />

fiind <strong>de</strong>stinaţia lor specială, consi<strong>de</strong>răm că se poate pune în<br />

discuţie aplicarea sistemului gestiunii exclusive, cu excepţia<br />

actelor <strong>de</strong> o anumită gravitate, prevăzute <strong>de</strong> lege ca fiind supuse<br />

gestiunii comune (<strong>de</strong> exemplu, actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra<br />

imobilelor). Soluţia gestiunii exclusive este firească, având în<br />

ve<strong>de</strong>re necesitatea asigurării in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei profesionale a soţilor<br />

(art. 327), astfel încât, practic, ar trebui să se admită că numai<br />

soţul care exercită profesia respectivă poate să facă actele <strong>de</strong><br />

gestiune curentă. Dacă s-ar aplica sistemul gestiunii paralele, ar<br />

însemna că aceste acte ar putea fi în<strong>de</strong>plinite <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi<br />

singur, <strong>de</strong>ci chiar <strong>de</strong> către soţul care nu exercită profesia<br />

respectivă, ceea ce ar însemna o imixtiune în exerciţiul profesiei,<br />

contrară <strong>de</strong>stinaţiei pe care soţii au dat-o bunului respectiv.<br />

Din păcate, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu a reglementat expres<br />

această soluţie, ceea ce permite şi interpretarea contrară, în sensul<br />

că, <strong>din</strong> moment ce acest bun are regimul juridic al bunului comun,<br />

gestiunea se realizează, fără nicio excepţie, potrivit regulilor<br />

expres prevăzute pentru bunurile comune.<br />

- la lit. d) s-a precizat expres că sunt bunuri proprii şi<br />

drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală asupra creaţiilor<br />

sale şi asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat.<br />

202


Precizăm faptul că această categorie <strong>de</strong> bunuri se distinge <strong>de</strong> cea<br />

prevăzută la lit. e), dar şi <strong>de</strong> bunurile la care se referă art. 341,<br />

respectiv veniturile cuvenite în temeiul unui drept <strong>de</strong> proprietate<br />

intelectuală, acestea <strong>din</strong> urmă fiind calificate expres <strong>de</strong> legiuitor<br />

drept bunuri comune. Lit. d) are în ve<strong>de</strong>re drepturile patrimoniale<br />

<strong>de</strong> autor, astfel cum acestea sunt prevăzute <strong>de</strong> art. 12-13 <strong>din</strong><br />

Legea nr. 8/1996 privind <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> autor şi drepturile conexe, cu<br />

modificările şi completările ulterioare 61 .<br />

Prin urmare, <strong>de</strong>şi aceste drepturi patrimoniale sunt bunuri<br />

proprii, veniturile încasate <strong>din</strong> exploatarea operei sunt bunuri<br />

comune, urmând regimul asemănător salariului.<br />

- la lit. h) s-a precizat că sunt bunuri proprii fructele<br />

bunurilor proprii, soluţie care <strong>de</strong> lege lata este consacrată în<br />

doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă.<br />

3.4.4. Natura juridică a salariului<br />

În ceea ce priveşte natura juridică a salariului, în tăcerea<br />

legii, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, au fost elaborate mai multe<br />

teorii.<br />

Soluţia însuşită <strong>de</strong> practica ju<strong>de</strong>cătorească porneşte <strong>de</strong> la<br />

faptul că salariul prezintă anumite particularităţi.<br />

61 Potrivit art. 12, „Autorul unei opere are <strong>dreptul</strong> patrimonial exclusiv <strong>de</strong> a<br />

<strong>de</strong>ci<strong>de</strong> dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv <strong>de</strong> a consimţi la<br />

utilizarea operei <strong>de</strong> către alţii.”, în vreme ce art. 13 vizează următoarele<br />

categorii <strong>de</strong> drepturi patrimoniale: a) reproducerea operei; b) distribuirea<br />

operei; c) importul în ve<strong>de</strong>rea comercializării pe piaţa internă a copiilor<br />

realizate, cu consimţământul autorului, după operă; d) închirierea operei; e)<br />

împrumutul operei; f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin<br />

orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia publicului, astfel încât<br />

să poată fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, <strong>de</strong><br />

către public; g) radiodifuzarea operei; h) retransmiterea prin cablu a operei; i)<br />

realizarea <strong>de</strong> opere <strong>de</strong>rivate.<br />

203


Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al legislaţiei muncii, salariul se<br />

prezintă sub două forme: ca drept <strong>de</strong> creanţă (salariul neîncasat) şi<br />

ca drept real <strong>de</strong> proprietate (salariul încasat).<br />

Prin urmare, suntem în prezenţa a două drepturi distincte,<br />

cu naturi juridice diferite:<br />

- salariul ca drept <strong>de</strong> creanţă este bun propriu, calificare ce<br />

asigură concordanţa cu legislaţia muncii;<br />

- salariul încasat în timpul căsătoriei şi care se prezintă sub<br />

forma unei sume <strong>de</strong> bani, este bun comun în temeiul art. 30 alin.<br />

(1) C.fam.<br />

Este concepţia mixtă sau dualistă asupra salariului.<br />

Se remarcă, aşadar, că salariul, ca drept <strong>de</strong> creanţă, <strong>de</strong>şi<br />

este dobândit în timpul căsătoriei, nu este bun comun, ci bun<br />

propriu; pe <strong>de</strong> altă parte, <strong>de</strong>şi este calificat ca bun propriu, suma<br />

<strong>de</strong> bani încasată cu acest titlu nu mai este bun propriu, ci este bun<br />

comun.<br />

De asemenea, salariul încasat, ca bun comun, prezintă<br />

anumite particularităţi, şi anume:<br />

- nu este doar un bun comun, alături <strong>de</strong> celelalte bunuri<br />

comune, ci şi un criteriu în raport cu care se stabileşte contribuţia<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi la dobândirea bunurilor comune, alături <strong>de</strong><br />

munca în gospodărie şi pentru educarea copiilor;<br />

- <strong>de</strong> regulă, bunurile dobândite cu sumele <strong>de</strong> bani<br />

provenite <strong>din</strong> salariu sunt bunuri comune, dar o parte <strong>din</strong> salariu<br />

poate fi utilizată pentru dobândirea unor bunuri proprii, precum<br />

bunurile <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei sau<br />

pentru satisfacerea unor interese personale, precum achitarea unei<br />

pensii <strong>de</strong> întreţinere datorată copilului <strong>din</strong>tr-o căsătorie anterioară.<br />

După mo<strong>de</strong>lul salariului se <strong>de</strong>termină, sub imperiul<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi natura juridică a altor venituri, precum:<br />

- sumele încasate <strong>de</strong> un soţ cu titlul <strong>de</strong> pensie în cadrul<br />

sistemului <strong>de</strong> asigurări sociale;<br />

204


- bursa primită <strong>de</strong> un soţ, în străinătate, pe baza unei<br />

convenţii <strong>de</strong> colaborare ştiinţifică;<br />

- remuneraţia care se cuvine unui soţ care are calitatea <strong>de</strong><br />

autor şi care este bun propriu sub forma <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> creanţă şi<br />

bun comun dacă este încasată în timpul căsătoriei.<br />

Controversa privind natura juridică a salariului a fost<br />

rezolvată <strong>de</strong> art. 341 <strong>din</strong> N.C.civ., potrivit căruia “Veniturile <strong>din</strong><br />

muncă, sumele <strong>de</strong> bani cuvenite cu titlu <strong>de</strong> pensie în cadrul<br />

asigurărilor sociale şi altele asemenea, precum şi veniturile<br />

cuvenite în temeiul unui drept <strong>de</strong> proprietate intelectuală sunt<br />

bunuri comune, indiferent <strong>de</strong> data dobândirii lor, însă numai în<br />

cazul în care creanţa privind încasarea lor <strong>de</strong>vine sca<strong>de</strong>ntă în<br />

timpul comunităţii.”<br />

Mai întâi, se remarcă faptul că textul are în ve<strong>de</strong>re<br />

„veniturile”, <strong>de</strong>ci sumele încasate cu titlu <strong>de</strong> salariu, pensie etc.,<br />

soluţia fiind în sensul că acestea sunt bunuri comune.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire însă <strong>de</strong> soluţia cristalizată sub imperiul<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 341 condiţionează calitatea <strong>de</strong> bun comun<br />

<strong>de</strong> data sca<strong>de</strong>nţei creanţei, care trebuie să se situeze în timpul<br />

funcţionării regimului comunităţii. Prin urmare, dacă sca<strong>de</strong>nţa se<br />

situează în timpul comunităţii, suma <strong>de</strong> bani încasată chiar după<br />

încetarea regimului comunităţii este bun comun. Dimpotrivă, dacă<br />

sca<strong>de</strong>nţa s-a situat înainte <strong>de</strong> începerea funcţionării acestui regim,<br />

suma <strong>de</strong> bani încasată chiar în timpul comunităţii este bun propriu.<br />

3.4.5. Dovada bunurilor proprii<br />

3.4.5.1. Importanţă. Reglementare.<br />

Dat fiind că bunurile proprii reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la<br />

regula comunităţii <strong>de</strong> bunuri, calitatea <strong>de</strong> bun propriu trebuie<br />

dovedită.<br />

Dovada bunurilor proprii prezintă o importanţă practică<br />

<strong>de</strong>osebită. De exemplu: în cazul unei acţiuni <strong>de</strong> împărţire a<br />

bunurilor comune, fiecare soţ are interesul să probeze că anumite<br />

205


unuri sunt proprii şi <strong>de</strong>ci nu fac obiectul împărţirii; <strong>de</strong> asemenea,<br />

oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere şi obţine constatarea că unul sau mai<br />

multe bunuri sunt proprii; sau, în cazul în care creditorul personal<br />

al unuia <strong>din</strong>tre soţi a pornit urmărirea silită a bunurilor acestui soţ,<br />

celălalt soţ are interesul să probeze că anumite bunuri sunt proprii<br />

ale sale şi <strong>de</strong>ci nu pot fi urmărite.<br />

De lege lata, art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 32/1954<br />

cuprin<strong>de</strong> unele dispoziţii speciale cu privire la dovada bunurilor<br />

proprii. Textul preve<strong>de</strong> că „dovada că un bun este propriu se va<br />

putea face, între soţi, prin orice mijloc <strong>de</strong> probă”.<br />

În doctrină şi în practica ju<strong>de</strong>cătorească, s-a consi<strong>de</strong>rat că,<br />

în cazurile în care calitatea <strong>de</strong> bun propriu rezultă <strong>din</strong>tr-un act<br />

juridic încheiat <strong>de</strong> către un soţ cu un terţ, dacă soţul dobânditor<br />

trebuie să facă dovada calităţii <strong>de</strong> bun propriu a bunului astfel<br />

dobândit în raporturile sale cu celălalt soţ, întrucât se poate folosi<br />

<strong>de</strong> orice mijloc <strong>de</strong> probă, înseamnă că se <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong><br />

comun în ceea ce priveşte forma cerută <strong>de</strong> lege ad probationem.<br />

Astfel, art. 5 alin. (1) <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile art. 1191<br />

alin. (1) C.civ., potrivit cărora dovada actelor juridice a căror<br />

valoare este mai mare <strong>de</strong> 250 <strong>de</strong> lei se poate face numai prin<br />

înscrisuri. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi este vorba <strong>de</strong> un bun propriu,<br />

dobândit <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi printr-un act juridic, dovada între soţi<br />

se poate face cu orice mijloace <strong>de</strong> probă, chiar dacă, potrivit<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun, este necesar un înscris ad probationem.<br />

Art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 32/1954 nu <strong>de</strong>rogă, însă, <strong>de</strong><br />

la <strong>dreptul</strong> comun atunci când este vorba <strong>de</strong> acte juridice solemne,<br />

când anumite condiţii <strong>de</strong> formă sunt cerute ad validitatem, precum<br />

donaţia (cu excepţia darului manual), testamentul, actele <strong>de</strong><br />

înstrăinare a terenurilor, <strong>de</strong>oarece nerespectarea acestor condiţii<br />

<strong>de</strong> formă conduce la însăşi nulitatea actului. În aceste cazuri,<br />

dovada dobândirii bunului ca bun propriu se poate face numai cu<br />

înscrisurile care în<strong>de</strong>plinesc condiţiile <strong>de</strong> formă cerute pentru<br />

validitatea actului juridic <strong>de</strong> dobândire.<br />

206


De asemenea, se consi<strong>de</strong>ră că art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul<br />

nr. 32/1954 <strong>de</strong>rogă <strong>de</strong> la art. 1191 alin. (2) C.civ., potrivit căruia<br />

nu se poate face dovada prin martori în contra sau peste ceea ce<br />

preve<strong>de</strong> un înscris. Aceasta înseamnă că, <strong>de</strong>şi există un înscris în<br />

care figurează ambii soţi ca dobânditori ai bunului, se poate face<br />

dovada contrară, în sensul că bunul nu este comun, ci propriu,<br />

preţul fiind plătit mai înainte <strong>de</strong> către părinţii unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />

care au înţeles astfel să-l gratifice pe copilul lor. Tot astfel, se<br />

poate face dovada peste un înscris, în sensul că, în realitate, s-a<br />

plătit un preţ mai mare <strong>de</strong>cât cel indicat în înscris.<br />

Această regulă se menţine şi în cadrul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />

cu unele precizări suplimentare.<br />

Astfel, potrivit art. 343 alin. (2), dovada că un bun este<br />

propriu se poate face între soţi prin orice mijloc <strong>de</strong> probă. În cazul<br />

prevăzut la art. 340 lit. a), adică al bunurilor dobândite prin<br />

moştenire legală, legat sau donaţie, dovada se face în condiţiile<br />

legii. Prin urmare, se consacră expres soluţia în sensul că<br />

<strong>de</strong>rogarea <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun nu priveşte şi forma cerută <strong>de</strong> lege<br />

ad validitatem.<br />

De asemenea, alin. (3) al art. 343 instituie o regulă nouă în<br />

materia probaţiunii bunurilor proprii, în sensul că, pentru bunurile<br />

mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte <strong>de</strong> încheierea acesteia<br />

se întocmeşte un inventar <strong>de</strong> către notarul public sau sub<br />

semnătură privată, dacă părţile convin astfel. În lipsa inventarului,<br />

se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.<br />

Se remarcă, astfel, o ten<strong>din</strong>ţă <strong>de</strong> penetrare a regulilor <strong>din</strong><br />

materia regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, căruia îi este specific<br />

inventarul întocmit înainte <strong>de</strong> căsătorie. Soluţia este judicioasă,<br />

fiind <strong>de</strong> natură să faciliteze probaţiunea caracterului <strong>de</strong> bun<br />

propriu al bunurilor mobile, în condiţiile în care, dat fiind traiul<br />

în comun al soţilor, a<strong>de</strong>seori bunurile mobile proprii ale unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi sunt utilizate în comun, astfel încât este dificil <strong>de</strong><br />

utilizat criteriul posesiei pentru a stabili care <strong>din</strong>tre soţi este<br />

proprietarul.<br />

207


3.5. Pasivul matrimonial<br />

3.5.1. Datoriile soţilor<br />

3.5.1.1. Conţinut.<br />

Pasivul patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi cuprin<strong>de</strong> două<br />

categorii <strong>de</strong> datorii: datorii personale şi datorii comune. În mod<br />

corespunzător, soţii au două categorii <strong>de</strong> creditori: personali şi<br />

comuni.<br />

3.5.1.2. Calificarea datoriilor soţiilor.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> bunurile soţilor, guvernate <strong>de</strong> regula<br />

potrivit căreia bunurile sunt prezumate a fi comune, iar proprii<br />

sunt doar bunurile expres şi limitativ prevăzute <strong>de</strong> lege, în materia<br />

datoriilor regula care permite calificarea acestora este inversă:<br />

datoriile soţilor sunt prezumate că sunt personale, ale fiecăruia<br />

<strong>din</strong>tre ei, iar comune sunt numai datoriile expres şi limitativ<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

3.5.1.3. Categoriile <strong>de</strong> datorii comune potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>.<br />

Conform art. 32 C.fam., „Soţii răspund cu bunurile<br />

comune pentru:<br />

a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia <strong>din</strong>tre<br />

bunurile lor comune;<br />

b) obligaţiile ce au contractat împreună;<br />

c) obligaţiile contractate <strong>de</strong> fiecare <strong>din</strong>tre soţi pentru<br />

împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei;<br />

d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea <strong>de</strong> către<br />

unul <strong>din</strong>tre soţi a unor bunuri proprietate „socialistă”, dacă prin<br />

aceasta au sporit bunurile comune ale soţilor.”<br />

208


3.5.1.4. Datoriile comune ale soţilor potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>.<br />

Conform art. 351 <strong>din</strong> N.C.civ., „Soţii răspund cu bunurile<br />

comune pentru:<br />

a) obligaţiile născute în legătură cu conservarea,<br />

administrarea sau dobândirea bunurilor comune;<br />

b) obligaţiile pe care le-au contractat împreună;<br />

c) obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi pentru<br />

acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei;<br />

d) repararea prejudiciului cauzat prin însuşirea, <strong>de</strong> către<br />

unul <strong>din</strong>tre soţi, a bunurilor aparţinând unui terţ, în măsura în care,<br />

prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soţilor.”<br />

Se remarcă faptul că, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> art. 32 lit. a) <strong>din</strong><br />

C.fam., art. 351 lit. a) <strong>din</strong> N.C.civ. a lărgit sfera acestei categorii<br />

<strong>de</strong> datorii comune, în sensul că are în ve<strong>de</strong>re practic orice<br />

cheltuială făcută în legătură cu conservarea, administrarea şi<br />

dobândirea unui bun comun. Prin aceasta s-a urmărit să se asigure<br />

un echilibru între activul şi pasivul matrimonial, astfel încât orice<br />

obligaţie care este în legătură cu un bun comun, fie pentru<br />

conservarea, administrarea şi chiar dobândirea bunului, să aibă<br />

natura unei datorii comune.<br />

De asemenea, art. 351 lit. d) <strong>din</strong> N.C.civ. a clarificat<br />

conţinutul acestei categorii <strong>de</strong> datorii comune, în sensul că are în<br />

ve<strong>de</strong>re prejudiciul cauzat unui terţ, prin însuşirea unui bun,<br />

indiferent <strong>de</strong> forma <strong>de</strong> proprietate, fiind astfel însuşite propunerile<br />

formulate în literatura juridică, pornind <strong>de</strong> la premisa că în această<br />

materie nu se justifică instituirea unui tratament diferit pentru cele<br />

două forme <strong>de</strong> proprietate (publică şi privată).<br />

209


3.5.2. Regimul juridic al datoriilor soţilor<br />

3.5.2.1. Reguli specifice.<br />

În funcţie <strong>de</strong> natura juridică a datoriei – personală sau<br />

comună – legea instituie anumite reguli specifice <strong>de</strong> urmărire a<br />

bunurilor <strong>de</strong> către creditorii soţilor.<br />

3.5.2.2. Regimul juridic al datoriilor personale.<br />

În prezent, potrivit art. 33 C.fam., creditorii personali ai<br />

fiecărui soţ pot urmări numai bunurile proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor.<br />

În ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc<br />

bunurile comune ale soţilor, celălalt soţ poate invoca beneficiul <strong>de</strong><br />

discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor soţului<br />

<strong>de</strong>bitor.<br />

Dacă bunurile proprii ale acestuia nu sunt în<strong>de</strong>stulătoare,<br />

creditorii săi personali pot cere împărţirea bunurilor comune prin<br />

hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, însă numai în măsura necesară<br />

satisfacerii creanţei lor (art. 33 alin. (2) C.fam.).<br />

Bunurile comune împărţite <strong>de</strong>vin proprii, astfel încât se<br />

respectă regula potrivit căreia creditorii personali nu pot urmări<br />

<strong>de</strong>cât bunurile proprii.<br />

Întrucât art. 33 interzice numai urmărirea bunurilor<br />

comune, iar nu şi indisponibilizarea lor, creditorii personali pot<br />

cere luarea unor măsuri asiguratorii (sechestru asigurător, poprire<br />

asiguratorie) asupra bunurilor comune.<br />

În mod corespunzător, art. 353 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că<br />

bunurile comune nu pot fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale<br />

soţului <strong>de</strong>bitor, creditorul său personal poate cere partajul<br />

bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru<br />

acoperirea creanţei sale. Bunurile astfel împărţite <strong>de</strong>vin bunuri<br />

proprii.<br />

210


3.5.2.3. Regimul juridic al datoriilor comune.<br />

Creditorii comuni pot urmări bunurile comune ale soţilor.<br />

După urmărirea bunurilor comune, dacă acestea au fost<br />

insuficiente pentru a acoperi integral creanţa, pot fi urmărite şi<br />

bunurile proprii ale fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi (art. 34 C.fam.). Aşadar,<br />

urmărirea bunurilor proprii <strong>de</strong> către creditorii comuni are un<br />

caracter subsidiar, fiecare soţ putând opune beneficiul <strong>de</strong><br />

discuţiune în ipoteza în care creditorii comuni execută mai întâi<br />

bunurile lor proprii.<br />

La urmărirea bunurilor proprii, creditorul trebuie să ţină<br />

seama după cum obligaţia soţilor este divizibilă, solidară sau<br />

indivizibilă. Faptul că datoria este comună nu înseamnă că<br />

obligaţia soţilor este, <strong>de</strong> drept, şi solidară. Pentru a stabili dacă<br />

obligaţia este divizibilă sau solidară (indivizibilă) sunt aplicabile<br />

regulile <strong>dreptul</strong>ui comun. Astfel, <strong>de</strong> regulă, datoria este divizibilă,<br />

iar solidaritatea (indivizibilitatea) rezultă <strong>din</strong> lege, <strong>din</strong> contract sau<br />

<strong>din</strong> natura obiectului obligaţiei.<br />

Prin urmare, dacă legea sau contractul nu prevăd<br />

solidaritatea (indivizibilitatea), obligaţia este divizibilă. Aceasta<br />

înseamnă că un creditor comun, atunci când trece la urmărirea<br />

bunurilor proprii ale soţilor trebuie să-şi dividă creanţa între cei<br />

doi soţi. Întrucât încă nu se cunoaşte cota care revine fiecăruia<br />

<strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> bunurile comune, va opera o prezumţie simplă că<br />

cei doi soţi au cote egale, astfel încât fiecare soţ va putea fi<br />

urmărit pentru jumătate <strong>din</strong> valoarea creanţei.<br />

Ulterior, la împărţeala bunurilor comune se va restabili,<br />

dacă va fi cazul, echilibrul patrimonial <strong>din</strong>tre soţi, având în ve<strong>de</strong>re<br />

principiul potrivit căruia fiecare soţ trebuie să contribuie la plata<br />

datoriilor comune proporţional cu partea <strong>din</strong> comunitate ce i se<br />

cuvine. Astfel, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a fost urmărit <strong>de</strong> creditorul<br />

comun mai mult <strong>de</strong>cât cota sa <strong>de</strong> contribuţie la bunurile comune,<br />

pentru diferenţă, soţul care a plătit mai mult va avea un drept <strong>de</strong><br />

creanţă împotriva celuilalt soţ.<br />

Dacă obligaţia este solidară (indivizibilă), creditorul<br />

comun va putea urmări pe oricare <strong>din</strong>tre soţi pentru întreaga<br />

211


valoare a creanţei rămasă neachitată după urmărirea bunurilor<br />

comune. Tot astfel, soţul care a plătit mai mult <strong>de</strong>cât cota sa <strong>de</strong><br />

contribuţie la bunurile comune, va avea, pentru diferenţă, un drept<br />

<strong>de</strong> creanţă împotriva celuilalt soţ.<br />

În ceea ce priveşte regimul datoriilor comune, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> aduce unele modificări în raport cu reglementarea actuală<br />

cuprinsă în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />

Astfel, potrivit art. 352 <strong>din</strong> N.C.civ., în măsura în care<br />

obligaţiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor<br />

comune, soţii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel<br />

care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului<br />

pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni <strong>din</strong><br />

comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plăţii datoriei.<br />

Soţul care a plătit datoria comună are un drept <strong>de</strong> retenţie<br />

asupra bunurilor celuilalt soţ până la acoperirea integrală a<br />

creanţelor pe care acesta i le datorează.<br />

Prin urmare, se instituie principiul răspun<strong>de</strong>rii solidare a<br />

soţilor pentru datoriile comune, precum şi un drept <strong>de</strong> retenţie 62 ,<br />

ca o garanţie în beneficiul soţului care a plătit integral datoria<br />

comună.<br />

În sfârşit, un alt element <strong>de</strong> noutate în această materie este<br />

dat <strong>de</strong> soluţia legislativă consacrată <strong>de</strong> art. 354 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />

potrivit căruia veniturile <strong>din</strong> muncă ale unui soţ, precum şi cele<br />

asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune<br />

asumate <strong>de</strong> către celălalt soţ, cu excepţia obligaţiilor asumate<br />

pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei [art. 351<br />

lit. c)]. Textul restrânge, aşadar, gajul general al creditorilor<br />

comuni ai soţilor, ceea ce permite menţinerea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />

profesionale a soţilor, precum şi conservarea <strong>de</strong> către comunitate a<br />

unui minimum <strong>de</strong> resurse.<br />

62 Cu privire la reglementarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, a se ve<strong>de</strong>a<br />

art. 2495-2499.<br />

212


Secţiunea 4. Funcţionarea regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

4.1. Consi<strong>de</strong>raţii generale privind gestiunea bunurilor<br />

comune<br />

4.1.1. Noţiune<br />

Una <strong>din</strong>tre cele mai importante probleme ale regimurilor<br />

comunitare (cum este şi cel prevăzut <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>) o<br />

constituie cea legată <strong>de</strong> gestiunea bunurilor comune.<br />

La baza acestei gestiuni stă, în prezent, principiul egalităţii<br />

soţilor.<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re teoretic pot fi concepute trei sisteme<br />

<strong>de</strong> gestiune a bunurilor comune: gestiunea comună (fiecare soţ are<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a participa la gestiunea bunurilor comune, alături <strong>de</strong><br />

celălalt), gestiunea paralelă (fiecare soţ are aceleaşi puteri asupra<br />

bunurilor comune) şi gestiunea separată (fiecare soţ nu are putere<br />

<strong>de</strong>cât asupra bunurilor proprii şi asupra bunurilor comune pe care<br />

le-a dobândit).<br />

La acestea se poate adăuga, cu titlu excepţional, aşanumita<br />

gestiune exclusivă (un soţ are o putere exclusivă, ţinând<br />

seama <strong>de</strong> natura juridică a actului sau a bunului).<br />

4.1.2. Gestiunea comună (cogestiunea)<br />

În cadrul acestui sistem, toate actele asupra bunurilor<br />

comune se săvârşesc <strong>de</strong> cei doi soţi împreună, fiind <strong>de</strong>ci necesar,<br />

întot<strong>de</strong>auna, consimţământul ambilor. Acest sistem asigură<br />

coeziunea patrimonială <strong>din</strong>tre soţi, pentru că, prin ipoteză, toate<br />

<strong>de</strong>ciziile se iau în comun <strong>de</strong> cei doi soţi. Pe <strong>de</strong> altă parte, acestui<br />

sistem i s-ar putea reproşa faptul că nu răspun<strong>de</strong> suficient<br />

<strong>din</strong>amicii circuitului <strong>civil</strong>.<br />

Pentru a corecta acest neajuns, se poate recurge la<br />

mecanismul complementar al mandatului tacit reciproc între soţi:<br />

<strong>de</strong>şi actul este încheiat doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, acesta acţionează<br />

213


atât în numele său, cât şi al celuilalt soţ, care <strong>de</strong>vine astfel parte<br />

în contract, fiind <strong>de</strong>ci presupus şi consimţământul său. Mandatul<br />

tacit, <strong>de</strong> regulă, corespun<strong>de</strong> realităţii, după cum sunt situaţii în<br />

care se transformă în ficţiune. Se ajunge, astfel, să se prezume<br />

existenţa unui mandat în cazuri în care este evi<strong>de</strong>ntă lipsa lui <strong>de</strong><br />

fundament real (în cazul separaţiei în fapt a soţilor, în timpul<br />

procedurilor <strong>de</strong> divorţ sau în alte cazuri punctuale în care unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi s-a opus în fapt încheierii unui act <strong>de</strong> către celălalt soţ).<br />

4.1.3. Gestiunea paralelă (concurentă)<br />

Aceasta presupune că fiecare soţ are, în principiu, puterea<br />

<strong>de</strong> a gestiona singur comunitatea <strong>de</strong> bunuri, altfel spus fiecare este<br />

în egală măsură „şef al comunităţii”.<br />

Egalitatea <strong>din</strong>tre soţi se traduce, aşadar, într-o<br />

in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă reciprocă a lor în ceea ce priveşte gestiunea<br />

bunurilor comune. Fiecare soţ poate săvârşi acte asupra<br />

bunurilor comune în virtutea propriei sale puteri conferite <strong>de</strong><br />

lege, iar nu şi în calitate <strong>de</strong> reprezentant al celuilalt soţ.<br />

Acest sistem elimină practic dificultăţile generate <strong>de</strong><br />

prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc, dar prezintă riscul săvârşirii<br />

unor acte <strong>de</strong>zordonate, contradictorii, <strong>de</strong>oarece fiecare soţ poate<br />

să acţioneze pe cont propriu asupra bunurilor comune. Teoretic,<br />

nu este exclusă chiar şi ipoteza în care fiecare soţ să încheie acte<br />

juridice singur asupra aceluiaşi bun comun.<br />

Totuşi, <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re practic, s-a constatat că acest<br />

risc este relativ scăzut în legislaţiile care îl consacră, iar rezolvarea<br />

acestor eventuale cazuri nu implică crearea unor noi mecanisme,<br />

fiind suficiente cele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun: va avea preferinţă terţul<br />

care a transcris primul <strong>dreptul</strong> său ori, după caz, cel care a încheiat<br />

primul contractul (qui prior tempore potior iure) sau cel care a<br />

intrat primul în posesia bunului. În schimb, gestiunea paralelă<br />

presupune că fiecare soţ are puterea să acţioneze singur în<br />

interesul comunităţii şi, <strong>de</strong> aceea, instituie principiul<br />

responsabilităţii fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi pentru actele încheiate<br />

214


singur şi prin care se prejudiciază interesele celuilalt soţ legate<br />

<strong>de</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />

4.1.4. Corecţii<br />

Este <strong>de</strong> remarcat, însă, faptul că niciunul <strong>din</strong>tre aceste două<br />

mari sisteme nu poate fi generalizat în practică.<br />

Astfel, gestiunea comună este temperată <strong>de</strong> o prezumţie <strong>de</strong><br />

mandat tacit reciproc între soţi, pentru a facilita încheierea<br />

anumitor acte juridice (<strong>de</strong> regulă, actele cu titlu oneros asupra<br />

bunurilor mobile comune) şi se admite, totodată, gestiunea<br />

paralelă în ceea ce priveşte actele <strong>de</strong> conservare.<br />

La fel, gestiunea paralelă nu poate fi generalizată, ci este<br />

necesară temperarea iniţiativelor unuia <strong>din</strong>tre soţi în cazul actelor<br />

juridice grave pentru comunitate, prin instituirea unei gestiuni<br />

comune asupra anumitor categorii <strong>de</strong> bunuri sau acte.<br />

Prin urmare, <strong>din</strong> combinarea acestor două tehnici juridice,<br />

pot rezulta două sisteme:<br />

a) regula să fie aceea a gestiunii comune, iar excepţia<br />

aceea a gestiunii paralele;<br />

b) regula să fie aceea a gestiunii paralele, iar excepţia<br />

aceea a gestiunii comune.<br />

4.1.5. Gestiunea exclusivă<br />

Gestiunea exclusivă reprezintă o excepţie <strong>de</strong> la gestiunea<br />

concurentă şi <strong>de</strong> la cogestiune şi intervine atunci când actul<br />

prezintă un caracter personal. Astfel, sunt consi<strong>de</strong>rate că intră în<br />

sfera acestui mecanism: legatul; partajul unei succesiuni care intră<br />

în comunitate (şi care poate fi cerut doar <strong>de</strong> soţul moştenitor);<br />

actele <strong>de</strong> gestiune asupra bunurilor comune care au fost afectate<br />

exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi şi care nu pot fi făcute <strong>de</strong>cât<br />

<strong>de</strong> soţul care exercită profesia, fără nicio ingerinţă <strong>din</strong> partea<br />

celuilalt soţ, sub condiţia să fie vorba <strong>de</strong> acte curente.<br />

215


4.1.6. Gestiunea separată<br />

În cadrul acestui sistem, fiecare soţ exercită puteri doar<br />

asupra bunurilor proprii, precum şi asupra bunurilor comune pe<br />

care le-a dobândit.<br />

S-a arătat că acest sistem prezintă un dublu inconvenient:<br />

pe <strong>de</strong> o parte, distruge orice spirit comunitar în timpul căsătoriei,<br />

pe <strong>de</strong> altă parte, prezintă serioase dificultăţi practice <strong>de</strong>oarece<br />

presupune să se <strong>de</strong>termine pentru fiecare bun în parte care <strong>din</strong>tre<br />

soţi l-a dobândit.<br />

4.2. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong><br />

4.2.1. Reglementare. Calificare<br />

Potrivit art. 35 alin. (1) C.fam., soţii administrează şi<br />

folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel <strong>de</strong> ele.<br />

În continuare, alin. (2) preve<strong>de</strong> “Oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />

exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi<br />

consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, niciunul <strong>din</strong>tre soţi<br />

nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie<br />

ce face parte <strong>din</strong> bunurile comune, dacă nu are consimţământul<br />

expres al celuilalt soţ.”<br />

Sistemul consacrat <strong>de</strong> art. 35 alin. (1) C.fam. – potrivit<br />

căruia soţii administrează, folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile<br />

comune – este, în principiu, un sistem al gestiunii comune.<br />

Pentru a tempera efectele inhibitoare asupra circuitului<br />

<strong>civil</strong> ale unui atare sistem, art. 35 alin. (2) C.fam. instituie<br />

prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi, precum şi două<br />

limite legale ale acesteia, şi anume în cazul actelor <strong>de</strong> dispoziţie<br />

asupra imobilelor, precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit între<br />

vii. La acestea, se adaugă limitele <strong>de</strong> fapt, constând în opunerea<br />

în fapt a unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

216


Prin excepţie, în cazul actelor <strong>de</strong> conservare se aplică<br />

mecanismul gestiunii paralele, în sensul că aceste acte pot fi<br />

săvârşite <strong>de</strong> un singur soţ, fără consimţământul celuilalt şi chiar<br />

dacă acesta <strong>din</strong> urmă s-ar opune, regulă justificată <strong>de</strong> faptul că<br />

aceste acte profită întot<strong>de</strong>auna comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

Gestiunea exclusivă poate fi regăsită în cazul<br />

testamentului, fiind general admis că un soţ poate dispune singur,<br />

prin testament, <strong>de</strong> partea sa <strong>din</strong> bunurile comune, ţinând cont <strong>de</strong><br />

faptul că testamentul produce efecte la data morţii soţului testator,<br />

când încetează şi comunitatea <strong>de</strong> bunuri. De asemenea, se poate<br />

discuta <strong>de</strong> o gestiune exclusivă a bunurilor în cazul sumelor <strong>de</strong><br />

bani (bunuri comune), <strong>de</strong>puse <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi la o bancă, având<br />

în ve<strong>de</strong>re caracterul personal al raporturilor <strong>din</strong>tre bancă şi<br />

client. 63<br />

4.2.2. Conţinutul principiului gestiunii comune<br />

Legiuitorul a consacrat aşa-numitul principiu al “gestiunii<br />

comune”, în concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a<br />

soţilor.<br />

Conţinutul acestui principiu este dat <strong>de</strong> următoarele reguli:<br />

- soţii administrează, folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong><br />

bunurile comune cât timp durează căsătoria;<br />

- regula gestiunii comune se aplică actelor <strong>de</strong> folosinţă,<br />

administrare şi dispoziţie, cu excepţia actelor <strong>de</strong> conservare care<br />

pot fi făcute <strong>de</strong> un singur soţ.<br />

4.2.3. Prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi<br />

Teza I a alin. (2) al art. 35 C.fam. reglementează<br />

prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi: „Oricare <strong>din</strong>tre soţi,<br />

63 Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a M. Avram, In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa reciprocă a soţilor în<br />

materia <strong>de</strong>pozitelor bancare, în P.R., Supliment nr. 2/2006, in honorem<br />

Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, p. 18-28.<br />

217


exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi<br />

consimţământul celuilalt soţ.”<br />

4.2.3.1. Raţiunea reglementării.<br />

Într-a<strong>de</strong>văr, regula potrivit căreia soţii administrează,<br />

folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile comune poate stânjeni<br />

circuitul <strong>civil</strong> dacă s-ar cere întot<strong>de</strong>auna consimţământul expres al<br />

ambilor soţi.<br />

De aceea, pentru a asigura fluiditatea circuitului <strong>civil</strong> şi<br />

pentru a ocroti interesele terţilor <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă, s-a prevăzut că<br />

atunci când un soţ face singur acte <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi<br />

dispoziţie asupra bunurilor comune este consi<strong>de</strong>rat că are şi<br />

consimţământul celuilalt soţ.<br />

4.2.3.2. Înţelesul prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între<br />

soţi.<br />

Legea presupune că soţul care încheie singur un act <strong>de</strong><br />

administrare, folosinţă sau dispoziţie asupra unui bun comun<br />

acţionează atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant, ca<br />

mandatar, al celuilalt soţ, astfel încât, în virtutea prezumţiei <strong>de</strong><br />

mandat tacit reciproc, <strong>de</strong>şi actul este încheiat doar <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre<br />

soţi, se va consi<strong>de</strong>ra că ambii soţi sunt părţi în actul respectiv.<br />

De aici rezultă următoarele consecinţe:<br />

a) oricare <strong>din</strong>tre soţi care încheie actul singur îl reprezintă<br />

pe celălalt soţ în temeiul unui mandat tacit. Deci, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />

reprezentare reciprocă a soţilor nu izvorăşte <strong>din</strong> lege, ci este<br />

convenţional. De aceea, în ceea ce priveşte mandatul tacit, se vor<br />

aplica regulile <strong>dreptul</strong>ui comun <strong>din</strong> materia mandatului, prevăzute<br />

în <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, în măsura în care sunt compatibile cu dispoziţiile<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>;<br />

b) existenţa mandatului tacit reciproc nu trebuie dovedită,<br />

<strong>de</strong>oarece este presupusă <strong>de</strong> legiuitor;<br />

218


c) nu se confundă mandatul tacit reciproc între soţi – care<br />

este un act juridic – cu prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc – care<br />

este un mijloc <strong>de</strong> probă şi dispensează pe soţul care a încheiat<br />

actul singur să facă dovada, potrivit <strong>dreptul</strong>ui comun, că a încheiat<br />

actul în temeiul unui mandat tacit pe care îl are <strong>din</strong> partea celuilalt<br />

soţ. De altfel, în aceasta constă şi specificitatea reglementării faţă<br />

<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun: faptul că mandatul tacit reciproc <strong>din</strong>tre soţi –<br />

coproprietari <strong>de</strong>vălmaşi – nu trebuie dovedit, în timp ce – între<br />

coproprietarii pe cote-părţi – cel care invocă un asemenea mandat<br />

tacit trebuie să îl dove<strong>de</strong>ască.<br />

4.2.3.3. Forţa prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc.<br />

Potrivit art. 1202 alin. (2) C.civ., nicio dovadă nu este<br />

primită împotriva prezumţiei legale când legea, în puterea unei<br />

asemenea prezumţii, anulează un act sau nu dă <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a se<br />

reclama în justiţie. Pornind <strong>de</strong> la acest text, rezultă că prezumţia<br />

<strong>de</strong> mandat tacit reciproc este o prezumţie relativă, pentru că, în<br />

temeiul ei legea nici nu anulează un act, nici nu stinge <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong><br />

acţiune în justiţie.<br />

Aceasta înseamnă că poate fi răsturnată prin dovada<br />

contrară, adică soţul interesat poate să dove<strong>de</strong>ască faptul că s-a<br />

opus la încheierea unui act juridic <strong>de</strong> către celălalt soţ, opunere<br />

care – evi<strong>de</strong>nt – contrazice i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> mandat tacit. Opunerea<br />

acestui soţ poate să fie formal adusă la cunoştinţa terţului sau<br />

poate să rezulte <strong>din</strong> împrejurări <strong>de</strong> fapt neechivoce. Desigur,<br />

opunerea celuilalt soţ nu trebuie să fie abuzivă, adică să împiedice<br />

realizarea scopului comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

De exemplu, în cazul în care soţia şi copilul au fost izgoniţi<br />

<strong>de</strong> către celălalt soţ, fără a li se asigura întreţinerea necesară,<br />

vânzarea bunurilor mobile comune <strong>de</strong> către soţie răspun<strong>de</strong> unei<br />

stări <strong>de</strong> necesitate, astfel încât aceste acte vor fi valabile, opunerea<br />

celuilalt soţ fiind în mod vădit abuzivă.<br />

Opunerea unuia <strong>din</strong>tre soţi echivalează practic cu o lipsă a<br />

consimţământului acestui soţ la încheierea actului juridic <strong>de</strong> către<br />

219


celălalt soţ, fiind, totodată, şi o limită <strong>de</strong> fapt a prezumţiei<br />

mandatului tacit reciproc.<br />

4.2.4. Limitele mandatului tacit reciproc. Conţinut<br />

Mandatul tacit reciproc nu există în anumite situaţii, care<br />

constituie limitele acestuia. Aplicarea mandatului tacit reciproc<br />

este limitată sau îngrădită atunci când anumite acte juridice nu se<br />

pot încheia <strong>de</strong>cât cu consimţământul expres al ambilor soţi. În<br />

astfel <strong>de</strong> situaţii, fiecare soţ trebuie să-şi exprime consimţământul,<br />

fie personal, prin prezenţa la încheierea actului, fie printr-un<br />

mandat expres şi special, dat pentru încheierea actului juridic<br />

respectiv.<br />

4.2.4.1. Clasificarea limitelor mandatului tacit reciproc.<br />

Criterii.<br />

Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al izvorului lor, limitele<br />

mandatului tacit reciproc se clasifică în limite <strong>de</strong> fapt,<br />

convenţionale şi legale.<br />

După modul în care sunt prevăzute <strong>de</strong> lege, limitele se<br />

clasifică în limite exprese şi limite virtuale sau implicite, care nu<br />

sunt prevăzute <strong>de</strong> lege în mod direct, dar rezultă <strong>din</strong> ansamblul<br />

preve<strong>de</strong>rilor legale.<br />

4.2.4.2. Limite <strong>de</strong> fapt.<br />

În primul rând, astfel cum am arătat, mandatul tacit<br />

reciproc poate fi limitat, în fapt, prin opunerea unuia <strong>din</strong>tre soţi la<br />

încheierea unui act juridic <strong>de</strong> către celălalt soţ. Soţul care invocă<br />

această opunere trebuie s-o dove<strong>de</strong>ască, dovadă care se face, în<br />

principiu, cu orice mijloc <strong>de</strong> probă. Această limită are ca premisă<br />

caracterul relativ al prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între soţi.<br />

4.2.4.3. Limite convenţionale.<br />

În al doilea rând, mandatul tacit reciproc poate fi limitat<br />

prin convenţia soţilor. Astfel, este valabilă convenţia soţilor prin<br />

220


care aceştia <strong>de</strong>cid ca anumite acte cu privire la anumite bunuri să<br />

fie încheiate numai cu consimţământul expres al ambilor soţi. Se<br />

observă că, printr-o asemenea convenţie, soţii scot anumite acte<br />

juridice <strong>din</strong> câmpul <strong>de</strong> aplicare a prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit<br />

reciproc.<br />

Precizăm însă că, pentru a fi valabilă, o asemenea<br />

convenţie trebuie să fie concretă, respectiv să se refere la anumite<br />

acte juridice şi la anumite bunuri. Nu va fi, însă, valabilă o<br />

convenţie generală prin care soţii înlătură total aplicarea<br />

prezumţiei <strong>de</strong> mandat tacit reciproc, <strong>de</strong>oarece ar intra sub<br />

inci<strong>de</strong>nţa art. 30 alin. (2) C.fam., fiind o convenţie contrară<br />

regimului comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri.<br />

4.2.4.4. Limite legale.<br />

În al treilea rând, mandatul tacit reciproc nu se aplică cu<br />

privire la anumite categorii <strong>de</strong> acte juridice şi cu privire la anumite<br />

bunuri, fie pentru că legea o preve<strong>de</strong> în mod expres, fie pentru că<br />

o astfel <strong>de</strong> soluţie – <strong>de</strong>şi neprevăzută expres ca atare – rezultă<br />

implicit <strong>din</strong> lege.<br />

Acestea sunt limitele legale ale mandatului tacit reciproc,<br />

şi anume: mandatul tacit reciproc nu se aplică în cazul actelor <strong>de</strong><br />

dispoziţie cu privire la bunurile imobile şi nici în cazul actelor<br />

cu titlu gratuit între vii.<br />

A. Actele <strong>de</strong> dispoziţie cu privire la bunurile imobile. În<br />

cazul acestora funcţionează limita legală expresă, consacrată <strong>de</strong><br />

art. 35 alin. (2) teza a II-a C.fam. 64 , care preve<strong>de</strong>: „Cu toate<br />

acestea, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate<br />

greva un teren sau o construcţie ce face parte <strong>din</strong> bunurile<br />

comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ.”<br />

În ceea ce priveşte sfera <strong>de</strong> aplicare a acestei limite, se<br />

impun a fi făcute următoarele precizări:<br />

64 Cu privire la constituţionalitatea art. 35 alin. (2) C.fam., a se ve<strong>de</strong>a Curtea<br />

Constituţională, <strong>de</strong>cizia nr. 1215 <strong>din</strong> 11 noiembrie 2008, publicată în M.Of. nr.<br />

826 <strong>din</strong> 9 <strong>de</strong>cembrie 2008.<br />

221


a) Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al bunurilor, limita se aplică nu<br />

numai terenurilor şi construcţiilor la care se referă textul<br />

menţionat, ci şi imobilelor prin <strong>de</strong>stinaţie şi imobilelor prin<br />

obiectul la care se aplică (uzufructul bunurilor imobile, servituţile,<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> superficie şi acţiunile cu privire la imobile). Art. 35<br />

alin. (2) teza a II-a C.fam. nu se referă însă la bunurile mobile,<br />

indiferent <strong>de</strong> valoarea lor.<br />

b) Din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al actelor juridice, limita<br />

prevăzută <strong>de</strong> art. 35 alin. 2 teza a II-a C.fam. se aplică actelor <strong>de</strong><br />

dispoziţie asupra bunurilor imobile, care micşorează comunitatea<br />

<strong>de</strong> bunuri, dată fiind gravitatea lor. Actele <strong>de</strong> folosinţă şi <strong>de</strong><br />

administrare asupra bunurilor imobile pot fi însă făcute <strong>de</strong> un<br />

singur soţ, în temeiul mandatului tacit reciproc <strong>din</strong>tre soţi.<br />

De exemplu, intră sub inci<strong>de</strong>nţa acestui text şi nu pot fi<br />

făcute <strong>de</strong>cât cu consimţământul expres al ambilor soţi, vânzarea<br />

sau schimbul având ca obiect un teren sau o construcţie bun<br />

comun, grevarea unui teren bun comun cu o servitute ori<br />

constituirea unei ipoteci asupra unui astfel <strong>de</strong> bun.<br />

c) De asemenea, trebuie menţionat că art. 35 alin. (2) teza<br />

a II-a C.fam. se referă numai la înstrăinarea prin acte între vii, iar<br />

nu şi la actele <strong>din</strong> cauză <strong>de</strong> moarte.<br />

d) În sfârşit, textul se referă numai la înstrăinarea<br />

bunurilor imobile, iar nu şi la dobândirea <strong>de</strong> bunuri imobile.<br />

Deci, un soţ poate să cumpere un imobil, în temeiul prezumţiei <strong>de</strong><br />

mandat tacit reciproc, dar nu poate, ulterior, să vândă acel imobil<br />

<strong>de</strong>cât dacă are consimţământul expres al celuilalt soţ.<br />

B. Actele cu titlu gratuit între vii. Aceasta este o limită<br />

legală virtuală a mandatului tacit reciproc între soţi, în sensul că<br />

nu este expres prevăzută <strong>de</strong> lege, dar rezultă <strong>din</strong> ansamblul<br />

reglementării regimului matrimonial şi <strong>din</strong> caracterul grav, ca şi<br />

<strong>din</strong> regimul special al acestor acte juridice.<br />

222


În ceea ce priveşte sfera <strong>de</strong> aplicare a acestei limite a<br />

mandatului tacit reciproc, trebuie făcute următoarele precizări:<br />

a) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al bunurilor, această limită se<br />

referă atât la bunuri mobile, cât şi la bunuri imobile;<br />

b) <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al actelor juridice, limita se<br />

referă numai la actele cu titlu gratuit între vii, iar nu şi la cele<br />

pentru cauză <strong>de</strong> moarte. Este vorba <strong>de</strong>ci <strong>de</strong>spre donaţiile şi <strong>de</strong>spre<br />

actele <strong>de</strong> binefacere (actele <strong>de</strong>zinteresate) care au ca obiect bunuri<br />

comune.<br />

Prin excepţie, se consi<strong>de</strong>ră că darurile şi actele <strong>de</strong><br />

binefacere obişnuite, care se fac cu intenţia <strong>de</strong> a respecta unele<br />

obiceiuri <strong>din</strong> societate, pot fi încheiate <strong>de</strong> un singur soţ cu<br />

consimţământul prezumat al celuilalt soţ.<br />

Fundamentul acestei limite rezidă în caracterul imperativ<br />

al regimului matrimonial actual, în cadrul căruia un soţ nu poate<br />

dona singur un bun comun, <strong>de</strong>oarece aceasta ar fi o convenţie prin<br />

care s-ar micşora comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />

În plus, în cazul donaţiilor nu se justifică aplicarea<br />

prezumţiei mandatului tacit reciproc, <strong>de</strong>oarece între interesul<br />

celuilalt soţ <strong>de</strong> a evita o pagubă (certat <strong>de</strong> damno vitando) şi<br />

interesul terţului <strong>de</strong> a păstra un avantaj patrimonial gratuit (certat<br />

<strong>de</strong> lucrum captando) trebuie ocrotite interesele soţilor.<br />

4.2.4.5. Sancţiunea nerespectării limitelor mandatului<br />

tacit reciproc.<br />

Legea nu preve<strong>de</strong> expres care este soarta actului încheiat<br />

<strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi cu încălcarea limitelor mandatului tacit<br />

reciproc, astfel încât sancţiunile vor fi <strong>de</strong>terminate pe baza<br />

regulilor <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun.<br />

A. În primul rând, soţul care nu a consimţit la încheierea<br />

actului <strong>de</strong> către celălalt soţ va putea invoca inopozabilitatea faţă<br />

<strong>de</strong> el a actului. De exemplu, dacă bunul imobil înstrăinat <strong>de</strong> unul<br />

<strong>din</strong>tre soţi nu a fost predat, soţul care nu a consimţit la încheierea<br />

223


actului se poate opune predării bunului, iar dacă terţul va<br />

introduce o acţiune în revendicare, se va apăra invocând prin<br />

întâmpinare caracterul <strong>de</strong> bun comun şi faptul că actul <strong>de</strong><br />

înstrăinare, încheiat doar <strong>de</strong> către celălalt soţ, nu îi este opozabil.<br />

B. În al doilea rând, soţul care nu a consimţit la<br />

încheierea actului poate introduce singur acţiunea în revendicarea<br />

bunului comun, în calitate <strong>de</strong> proprietar <strong>de</strong>vălmaş; într-o<br />

asemenea împrejurare, nu s-ar putea opune soţului neparticipant la<br />

act necesitatea ca şi celălalt soţ să fie parte, ca reclamant, în<br />

acţiunea în revendicare, <strong>de</strong>oarece acesta nu ar avea niciodată<br />

interesul să participe la o astfel <strong>de</strong> acţiune – întrucât el este cel<br />

care a înstrăinat bunul comun către terţul pârât –, iar o atare<br />

cerinţă ar paraliza posibilitatea <strong>de</strong> acţiune a reclamantului şi ar da<br />

o primă <strong>de</strong> încurajare soţului care a încheiat actul <strong>de</strong> înstrăinare cu<br />

încălcarea limitelor mandatului tacit reciproc.<br />

C. În al treilea rând, soţul care nu şi-a dat<br />

consimţământul are la în<strong>de</strong>mână acţiunea în nulitate relativă a<br />

actului încheiat <strong>de</strong> către celălalt soţ. Acţiunea se introduce<br />

împotriva soţului care a încheiat actul şi a terţului care a contractat<br />

cu acest soţ.<br />

Caracteristicile acestei nulităţi sunt următoarele:<br />

a) Este vorba <strong>de</strong> o nulitate relativă, iar nu <strong>de</strong> o nulitate<br />

absolută întemeiată pe art. 30 alin. (2) C.fam. Într-a<strong>de</strong>văr, prin<br />

această sancţiune se ocrotesc interesele soţului care nu şi-a dat<br />

expres consimţământul şi numai el şi succesorii lui o pot invoca.<br />

De asemenea, acest soţ poate să confirme actul.<br />

b) Nulitatea actului este totală, <strong>de</strong>oarece nu se cunosc<br />

cotele-părţi ale soţilor pentru a se putea consi<strong>de</strong>ra că nulitatea<br />

loveşte actul doar în ceea ce priveşte partea <strong>din</strong> bun ce se cuvine<br />

soţului care nu şi-a dat consimţământul.<br />

224


c) Înstrăinarea nu <strong>de</strong>vine valabilă după ce bunul respectiv<br />

este împărţit între soţi, <strong>de</strong>oarece fiind vorba <strong>de</strong> o comunitate<br />

organizată, împărţirea bunurilor comune produce doar efecte<br />

pentru viitor – când se realizează în timpul căsătoriei – sau <strong>de</strong> la<br />

data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ – când se<br />

realizează la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei sau după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />

d) În ceea ce priveşte efectele nulităţii faţă <strong>de</strong> terţul<br />

contractant, acestea sunt diferite, potrivit următoarelor distincţii:<br />

(i) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un bun mobil, printr-un<br />

act cu titlu oneros (<strong>de</strong> exemplu, un contract <strong>de</strong> vânzarecumpărare),<br />

fără consimţământul celuilalt soţ, cu încălcarea<br />

limitelor <strong>de</strong> fapt sau convenţionale, atunci terţul dobânditor <strong>de</strong><br />

bună-cre<strong>din</strong>ţă se poate apăra, invocând art. 1909 C.civ., şi poate<br />

păstra bunul în calitate <strong>de</strong> dobânditor prin posesia <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />

(aşa-numita „prescripţie instantanee”);<br />

(ii) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un imobil, printr-un<br />

act cu titlu oneros, fără consimţământul expres al celuilalt soţ, se<br />

consi<strong>de</strong>ră că efectele nulităţii relative le suportă şi terţul<br />

dobânditor, <strong>de</strong>oarece această limită a mandatului tacit reciproc<br />

este prevăzută expres <strong>de</strong> lege, iar terţul avea datoria să <strong>de</strong>pună<br />

diligenţele necesare şi să se intereseze dacă bunul este comun sau<br />

propriu.<br />

(iii) dacă unul <strong>din</strong>tre soţi a înstrăinat un bun - mobil sau<br />

imobil - printr-un act cu titlu gratuit, fără consimţământul celuilalt<br />

soţ, efectele nulităţii le suportă şi terţul dobânditor, chiar dacă a<br />

fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, <strong>de</strong>oarece, în acest caz, se acordă preferinţă<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri faţă <strong>de</strong> principiul ocrotirii bunei-cre<strong>din</strong>ţe a<br />

terţului (soţul neparticipant la act încearcă să evite o pagubă –<br />

certat <strong>de</strong> damno vitando – în timp ce terţul încearcă să păstreze un<br />

beneficiu – certat <strong>de</strong> lucrum captando);<br />

(iv) neîndoielnic, terţul va pier<strong>de</strong> întot<strong>de</strong>auna bunul,<br />

indiferent <strong>de</strong> natura acestuia, într-o astfel <strong>de</strong> acţiune în anulare<br />

atunci când a fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă, adică a ştiut că bunul este<br />

225


comun şi, totuşi, a încheiat actul cu un singur soţ, cu încălcarea<br />

limitelor mandatului tacit reciproc.<br />

4.3. Gestiunea bunurilor proprii (drepturile soţilor<br />

asupra bunurilor proprii) potrivit <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong><br />

În principiu, <strong>dreptul</strong> soţilor asupra bunurilor proprii nu<br />

ridică probleme practice <strong>de</strong>osebite.<br />

Fiecare soţ exercită în mod exclusiv, asupra bunurilor<br />

proprii, drepturile <strong>de</strong> administrare, folosinţă şi dispoziţie; fiecare<br />

soţ poate să încheie diferite acte juridice fie cu terţii, fie cu celălalt<br />

soţ, cu excepţia vânzării între soţi care este interzisă, potrivit art.<br />

1307 C.civ.<br />

Raporturile <strong>din</strong>tre soţi, precum şi cele <strong>din</strong>tre fiecare soţ şi<br />

terţi cu privire la bunurile proprii ale fiecărui soţ sunt guvernate <strong>de</strong><br />

<strong>dreptul</strong> comun. Un soţ poate da un mandat general celuilalt soţ<br />

pentru administrarea bunurilor sale proprii, după cum, potrivit<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun, poate să-i <strong>de</strong>a un mandat special pentru<br />

înstrăinarea anumitor bunuri proprii.<br />

De asemenea, între soţi, cu privire la bunurile lor proprii<br />

sunt aplicabile dispoziţiile privind gestiunea <strong>de</strong> afaceri (art. 987-<br />

991 C.civ.).<br />

4.4. Gestiunea bunurilor comune potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong><br />

4.4.1. Aspecte generale<br />

În sistemul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, pentru majoritatea actelor<br />

juridice care au ca obiect bunuri comune ale soţilor, legiuitorul a<br />

consacrat mecanismul gestiunii paralele (concurente),<br />

comunitatea fiind dotată astfel cu un „executiv bicefal”. Noul <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> s-a în<strong>de</strong>părtat aşadar <strong>de</strong> soluţia tradiţională <strong>din</strong> cuprinsul<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, respectiv sistemul cogestiunii, instituit prin<br />

226


dispoziţiile art. 35 alin. (1), potrivit cărora soţii administrează,<br />

folosesc şi dispun împreună <strong>de</strong> bunurile comune. Consecinţa<br />

firească a noii perspective şi opţiuni legislative în materia<br />

gestiunii bunurilor comune este renunţarea la prezumţia<br />

mandatului tacit reciproc, a cărei raţiune nu mai subzistă, odată cu<br />

consacrarea sistemului gestiunii concurente.<br />

4.4.2. Sistemul gestiunii paralele<br />

4.4.2.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare.<br />

Art. 345 şi art. 346 permit i<strong>de</strong>ntificarea domeniului <strong>de</strong><br />

aplicare a sistemului gestiunii paralele, atât <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />

al bunurilor, cât şi al naturii actelor juridice asupra acestora.<br />

Astfel, potrivit art. 345: „(1) Fiecare soţ are <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />

folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ. Cu<br />

toate acestea, schimbarea <strong>de</strong>stinaţiei bunului comun nu se poate<br />

face <strong>de</strong>cât prin acordul soţilor.<br />

(2) De asemenea, fiecare soţ poate încheia singur acte <strong>de</strong><br />

conservare, acte <strong>de</strong> administrare cu privire la oricare <strong>din</strong>tre<br />

bunurile comune, precum şi acte <strong>de</strong> dobândire a bunurilor<br />

comune.<br />

(3) Dispoziţiile art. 322 rămân aplicabile.<br />

(4) În măsura în care interesele sale legate <strong>de</strong> comunitatea<br />

<strong>de</strong> bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a<br />

participat la încheierea actului nu poate pretin<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât dauneinterese<br />

<strong>de</strong> la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile dobândite <strong>de</strong><br />

terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.”<br />

De asemenea, art. 346 preve<strong>de</strong> că : „(1) Actele <strong>de</strong><br />

înstrăinare sau <strong>de</strong> grevare cu drepturi reale având ca obiect<br />

bunurile comune nu pot fi încheiate <strong>de</strong>cât cu acordul ambilor soţi.<br />

(2) Cu toate acestea, oricare <strong>din</strong>tre soţi poate dispune<br />

singur, cu titlu oneros, <strong>de</strong> bunurile mobile comune a căror<br />

227


înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi <strong>de</strong><br />

publicitate. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.<br />

(3) Sunt, <strong>de</strong> asemenea, exceptate <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile alin. (1)<br />

darurile obişnuite.”<br />

Din analiza acestor texte rezultă că sunt supuse regulii<br />

gestiunii paralele următoarele categorii <strong>de</strong> acte având ca obiect<br />

bunuri comune:<br />

- actele <strong>de</strong> conservare;<br />

- actele <strong>de</strong> folosinţă;<br />

- actele <strong>de</strong> administrare;<br />

- actele <strong>de</strong> dispoziţie cu titlu oneros asupra bunurilor<br />

mobile care, potrivit legii, nu sunt supuse unor formalităţi <strong>de</strong><br />

publicitate, precum şi darurile obişnuite.<br />

Deşi legiuitorul se referă doar la „acte”, intră în sfera <strong>de</strong><br />

aplicare a acestei reguli şi acţiunile în justiţie corespunzătoare,<br />

formulate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre soţi sau introduse împotriva oricăruia<br />

<strong>din</strong>tre soţi. Prin urmare, fiecare soţ are calitate procesuală activă<br />

<strong>de</strong> a sta singur în proces, putând formula acţiuni mobiliare sau<br />

imobiliare, posesorii sau petitorii, după cum fiecare soţ are calitate<br />

procesuală pasivă <strong>de</strong> a sta singur în proces şi <strong>de</strong> a apăra<br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri.<br />

În ceea ce priveşte acţiunea în revendicarea bunurilor<br />

comune, art. 643 <strong>din</strong> N.C.civ. consacră soluţia potrivit căreia „(1)<br />

Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent <strong>de</strong><br />

calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate,<br />

inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.<br />

(2) Hotărârile ju<strong>de</strong>cătoreşti pronunţate în folosul<br />

coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile<br />

ju<strong>de</strong>cătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile<br />

celorlalţi coproprietari.<br />

(3) Când acţiunea nu este introdusă <strong>de</strong> toţi coproprietarii,<br />

pârâtul poate cere instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată introducerea în cauză a<br />

celorlalţi coproprietari în calitate <strong>de</strong> reclamanţi, în termenul şi<br />

228


condiţiile prevăzute în <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă pentru chemarea<br />

în ju<strong>de</strong>cată a altor persoane.”<br />

Prin acest text, problema legată <strong>de</strong> vechea regulă a<br />

unanimităţii este rezolvată în spiritul jurispru<strong>de</strong>nţei Curţii<br />

Europene a Drepturilor Omului (cauza Lupaş contra României).<br />

4.4.2.2. Răspun<strong>de</strong>rea pentru actele care prejudiciază<br />

comunitatea.<br />

Corelativ regulii gestiunii paralele, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie<br />

principiul responsabilităţii între soţi pentru gestiunea bunurilor<br />

comune [art. 345 alin. (4)].<br />

Aceasta înseamnă că soţul care, prin actele pe care le-a<br />

încheiat singur, a prejudiciat interesele celuilalt soţ legate <strong>de</strong><br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri, răspun<strong>de</strong> pentru prejudiciul cauzat. Actul<br />

rămâne valabil, astfel încât drepturile terţilor nu pot fi afectate<br />

(<strong>de</strong>sfiinţate), dar soţul care a încheiat singur actul poate fi obligat<br />

la <strong>de</strong>spăgubiri faţă <strong>de</strong> celălalt soţ.<br />

Deşi, la prima ve<strong>de</strong>re, textul pare simplu, în realitate,<br />

suscită numeroase întrebări, legate <strong>de</strong> natura juridică a acestei<br />

răspun<strong>de</strong>ri. S-ar putea consi<strong>de</strong>ra că textul este o aplicaţie a<br />

principiului răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale, în i<strong>de</strong>ea că unul <strong>din</strong>tre<br />

soţi a încheiat un act care cauzează celuilalt un prejudiciu legat <strong>de</strong><br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri. De aici, i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> daune-interese. Pe <strong>de</strong> altă<br />

parte, se pune întrebarea cât <strong>de</strong> gravă trebuie să fie culpa acestui<br />

soţ? Poate fi angajată răspun<strong>de</strong>rea lui în cazul în care, <strong>de</strong> exemplu,<br />

datorită inabilităţii, a încheiat un act care prejudiciază comunitatea<br />

<strong>de</strong> bunuri? O asemenea soluţie ar genera permanent litigii între<br />

soţi şi ar compromite, practic, i<strong>de</strong>ea gestiunii concurente.<br />

Or, un soţ nu trebuie privit ca un administrator or<strong>din</strong>ar,<br />

pentru că gestiunea pe care el o exercită are un caracter familial şi<br />

gratuit, ceea ce înseamnă că el nu poate fi supus unei supravegheri<br />

minuţioase <strong>din</strong> partea celuilalt soţ, care ar face insuportabil traiul<br />

229


în comun. De aceea, ni se pare că răspun<strong>de</strong>rea ar trebui să<br />

intervină în cazul unei culpe care prezintă o anumită gravitate.<br />

În sfârşit, precizăm că, potrivit art. 386, actele menţionate<br />

la art. 346 alin. (2), respectiv actele cu titlu oneros asupra<br />

bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii,<br />

anumitor formalităţi <strong>de</strong> publicitate, precum şi actele <strong>din</strong> care se<br />

nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

după data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ, sunt lovite <strong>de</strong> nulitate<br />

relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt soţ.<br />

Prin urmare, sub condiţia dovedirii frau<strong>de</strong>i, soţul care a<br />

suferit un prejudiciu va putea cere anularea actelor încheiate <strong>de</strong><br />

celălalt soţ după data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ, ţinând seama<br />

<strong>de</strong> faptul că, potrivit art. 385 alin. (1), regimul matrimonial<br />

încetează între soţi cu efect retroactiv, în principiu <strong>de</strong> la data<br />

cererii <strong>de</strong> divorţ. Dispoziţiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile, în<br />

sensul că soţul care nu a participat la încheierea actului nu poate<br />

pretin<strong>de</strong> <strong>de</strong>cât daune – interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, dacă terţul<br />

dobânditor a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă.<br />

4.4.3. Sistemul gestiunii comune (cogestiunii) - excepţie<br />

<strong>de</strong> la sistemul gestiunii paralele<br />

4.4.3.1. Domeniul <strong>de</strong> aplicare.<br />

În lumina art. 346, sunt avute în ve<strong>de</strong>re anumite categorii<br />

<strong>de</strong> acte grave, pentru care este necesar consimţământul ambilor<br />

soţi, adică actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra bunurilor comune, afară <strong>de</strong><br />

actele asupra bunurilor mobile a căror înstrăinare nu este supusă<br />

formelor <strong>de</strong> publicitate, precum şi <strong>de</strong> darurile obişnuite.<br />

Rezultă că actele <strong>de</strong> dispoziţie asupra imobilelor presupun<br />

consimţământul expres al ambilor soţi, ca şi în reglementarea<br />

actuală.<br />

Tot astfel, este necesar acordul ambilor în cazul actelor <strong>de</strong><br />

dispoziţie cu titlu oneros având ca obiect bunuri mobile supuse<br />

formelor <strong>de</strong> publicitate, precum şi în cazul actelor cu titlu gratuit<br />

între vii asupra bunurilor mobile, cu excepţia darurilor obişnuite.<br />

230


De asemenea, actele ce presupun schimbarea <strong>de</strong>stinaţiei<br />

unui bun comun pot fi săvârşite doar cu acordul ambilor soţi.<br />

Prin urmare, <strong>de</strong>şi, raportat la întreaga masă <strong>de</strong> bunuri<br />

comune ale soţilor, regula pare să fie gestiunea paralelă, în<br />

realitate, în materia actelor <strong>de</strong> dispoziţie asupra imobilelor şi<br />

mobilelor a căror înstrăinare este supusă anumitor formalităţi <strong>de</strong><br />

publicitate (<strong>de</strong> exemplu, nave 65 , aeronave 66 etc.), precum şi a<br />

actelor cu titlu gratuit între vii, regula cogestiunii a triumfat.<br />

4.4.3.2. Modalităţile <strong>de</strong> exprimare a consimţământului.<br />

În primul rând, este impusă condiţia încheierii actului <strong>de</strong><br />

comun acord.<br />

Dacă, însă, iniţiativa încheierii actului aparţine doar unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi, acesta trebuie să aibă şi consimţământul celuilalt soţ 67 .<br />

65 Potrivit art. 51¹¹ <strong>din</strong> O.G. nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile<br />

navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,<br />

constituirea şi/sau transmiterea <strong>de</strong> drepturi reale asupra navelor, precum şi<br />

stingerea acestor drepturi, care nu sunt transcrise în registrele prevăzute la art.<br />

51 1 şi 51 7 , nu sunt opozabile terţilor. Registrele prevăzute la art. 51 1 sunt:<br />

Registrul matricol al navelor maritime, Registrul matricol al navelor <strong>de</strong><br />

navigaţie interioară, Registrul matricol al navelor <strong>de</strong> navigaţie interioară,<br />

Registrul matricol al navelor <strong>de</strong> navigaţie interioară, iar art. 51 7 are în ve<strong>de</strong>re<br />

Registrul <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţă a navelor în construcţie.<br />

Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navelor care<br />

arborează pavilionul român se transcrie, la solicitarea persoanelor juridice sau<br />

fizice titulare ale acestor drepturi, făcându-se menţiunile corespunzătoare şi în<br />

actul <strong>de</strong> naţionalitate.<br />

66 Potrivit art. 22 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul aerian – O.G. 29/1997, cu modificările şi<br />

completările ulterioare, actele <strong>de</strong> proprietate sau <strong>de</strong> transmitere a proprietăţii,<br />

<strong>de</strong> constituire <strong>de</strong> ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă <strong>civil</strong>ă<br />

sunt reglementate <strong>de</strong> legislaţia naţională şi se înscriu în Registrul unic <strong>de</strong><br />

înmatriculare a aeronavelor <strong>civil</strong>e. Înscrierea în Registrul unic <strong>de</strong><br />

înmatriculare a aeronavelor <strong>civil</strong>e nu este constitutivă <strong>de</strong> drepturi şi are ca efect<br />

numai opozabilitatea faţă <strong>de</strong> terţi a <strong>dreptul</strong>ui înscris.<br />

67 Art. 346 se referă la „acordul ambilor soţi”, în timp ce art. 347, care instituie<br />

sancţiunea nulităţii relative, se referă la lipsa „consimţământului expres al<br />

ambilor soţi”. Este o uşoară necorelare a textelor, condiţia <strong>de</strong> valabilitate a<br />

actului fiind evi<strong>de</strong>nt aceea a consimţământului expres al ambilor soţi.<br />

231


Aceasta înseamnă că acordul soţilor se va realiza fie prin<br />

încheierea actului în prezenţa ambilor, fie prin încheierea actului<br />

<strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre soţi, dar şi în numele celuilalt soţ, pe baza<br />

unui mandat expres şi special.<br />

Se remarcă <strong>de</strong>osebirea faţă <strong>de</strong> materia regimului<br />

matrimonial primar, un<strong>de</strong>, pentru unele situaţii speciale, s-a<br />

prevăzut necesitatea consimţământului expres, în scris al celuilalt<br />

soţ (<strong>de</strong> exemplu, în ceea ce priveşte locuinţa <strong>familiei</strong>).<br />

4.4.3.3. Sancţiunea.<br />

Actul încheiat fără consimţământul celuilalt soţ este lovit<br />

<strong>de</strong> nulitate relativă, [art. 347 alin. (1)], regimul nulităţii fiind cel<br />

<strong>de</strong> drept comun. Desigur, soţul în cauză poate să confirme actul.<br />

De asemenea, va fi apărat <strong>de</strong> efectele nulităţii terţul<br />

dobânditor care a <strong>de</strong>pus diligenţa necesară pentru a se informa cu<br />

privire la natura bunului [art. 347 alin. (2)], în această ipoteză<br />

soţul lezat prin neexprimarea consimţământului putând pretin<strong>de</strong><br />

doar daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ.<br />

Cu toate acestea, prin excepţie, soţul care nu şi-a dat<br />

consimţământul ca celălalt soţ să întrebuinţeze bunuri comune<br />

pentru a <strong>de</strong>veni singur acţionar la o societate comercială ale cărei<br />

acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă reglementată nu poate cere<br />

<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ (art. 349 alin. (1) teza a IIa).<br />

4.5. Gestiunea exclusivă potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

Gestiunea exclusivă înseamnă că actele supuse acestui<br />

mecanism nu pot fi în<strong>de</strong>plinite <strong>de</strong>cât <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, în virtutea<br />

caracterului personal al actului săvârşit.<br />

Intră în această categorie:<br />

- legatul. Astfel, potrivit art. 350 <strong>din</strong> N.C.civ., fiecare soţ<br />

poate dispune prin legat <strong>de</strong> partea ce i s-ar cuveni, la încetarea<br />

căsătoriei, <strong>din</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri. Soluţia se justifică prin<br />

caracterul personal al testamentului, pe <strong>de</strong> o parte, iar, pe <strong>de</strong> altă<br />

232


parte, prin efectul „mortis causa” al actului, care presupune că<br />

acesta produce efecte la <strong>de</strong>cesul soţului dispunător, când încetează<br />

şi comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />

- gestiunea sumelor <strong>de</strong> bani sau a titlurilor aflate în<br />

conturile <strong>de</strong>schise doar pe numele unuia <strong>din</strong>tre soţi. Soţul titular<br />

al contului are gestiunea exclusivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> provenienţa<br />

sau natura juridică a acestor bunuri (art. 317 alin. (2) <strong>din</strong><br />

N.C.civ.);<br />

- bunurile comune <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi şi care nu au natura juridică a bunurilor proprii,<br />

respectiv elementele unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri (art. 340 lit. c), teza a II-a coroborat cu art.<br />

327 care consacră in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa profesională a soţilor). Gestiunea<br />

exclusivă are în ve<strong>de</strong>re doar actele <strong>de</strong> gestiune curentă, ca<br />

excepţie <strong>de</strong> la regula gestiunii paralele. Nu se <strong>de</strong>rogă, însă, <strong>de</strong> la<br />

condiţia consimţământului conjunct al soţilor, în cazul actelor<br />

grave, dispoziţiile art. 346 şi ale art. 347 fiind aplicabile;<br />

- titlurile <strong>de</strong> valoare care, <strong>de</strong>şi sunt bunuri comune, soţul<br />

care este asociat exercită singur toate drepturile ce <strong>de</strong>curg <strong>din</strong><br />

această calitate (art. 349 alin. (2), teza a II-a).<br />

4.6. Gestiunea bunurilor proprii potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong><br />

Potrivit art. 342, fiecare soţ poate folosi, administra şi<br />

dispune liber <strong>de</strong> bunurile sale proprii, în condiţiile legii.<br />

În absenţa unor dispoziţii speciale privind modalitatea <strong>de</strong><br />

realizare a gestiunii bunurilor proprii, îşi vor găsi aplicarea<br />

mecanismele <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, ţinând seama însă, dacă este<br />

cazul, <strong>de</strong> regulile <strong>de</strong> protecţie care configurează regimul primar<br />

imperativ, care prevalează asupra oricăror altor dispoziţii; spre<br />

exemplu, dacă locuinţa conjugală este bun propriu al unuia <strong>din</strong>tre<br />

soţi, acesta nu poate dispune totuşi singur şi discreţionar <strong>de</strong><br />

imobilul în cauză (art. 322 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.).<br />

233


Secţiunea 5. Împărţeala (partajul) bunurilor comune în<br />

timpul căsătoriei<br />

5.1. Împărţeala bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />

potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

Preocuparea legiuitorului pentru protecţia comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri a soţilor a <strong>de</strong>terminat şi o viziune extrem <strong>de</strong> restrictivă cu<br />

privire la posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a pune capăt <strong>de</strong>vălmăşiei <strong>din</strong>tre ei<br />

în timpul căsătoriei, datorită temerii că o împărţeală 68 a bunurilor<br />

comune ar semnifica, <strong>de</strong> fapt, încetarea comunităţii, ceea ce era<br />

inadmisibil în concepţia redactorilor <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>. Altfel spus,<br />

prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la regula <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun potrivit căreia<br />

nimeni nu poate fi silit să rămână în indiviziune, în viziunea<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, proprietatea comună <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor a fost<br />

concepută ca fiind o proprietate comună organizată şi forţată,<br />

menită să dăinuie cât timp durează şi căsătoria.<br />

Aşa fiind, în acest cod au fost prevăzute doar două situaţii<br />

în care împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei a fost<br />

socotită admisibilă: la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre soţi, pentru<br />

motive temeinice şi la cererea creditorilor personali ai unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi, care a urmărit bunurile personale ale acestuia, ce s-au<br />

dovedit, însă, insuficiente pentru satisfacerea creanţei sale.<br />

Prima ipoteză a fost reglementată în art. 36 alin. (2)<br />

C.fam.: „Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime<br />

sau numai o parte <strong>din</strong>tre ele, se pot împărţi prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească şi în timpul căsătoriei. Bunurile astfel împărţite<br />

<strong>de</strong>vin bunuri proprii. Bunurile neîmpărţite, precum şi cele ce se<br />

vor dobândi ulterior, sunt bunuri comune.”<br />

Din cuprinsul textului rezultă că, sub imperiul <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>, împărţirea bunurilor comune la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

are un caracter excepţional, presupunând existenţa unor motive<br />

68 <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă foloseşte noţiunea <strong>de</strong> împărţeală: în Cartea VI,<br />

„Proceduri speciale”, Cap. VII 1 poartă titlul „Procedura împărţelii judiciare” (s.<br />

n.).<br />

234


temeinice. De asemenea, împărţirea se poate face doar pe cale<br />

ju<strong>de</strong>cătorească. Urmare împărţelii, bunurile comune supuse<br />

partajului vor <strong>de</strong>veni bunuri proprii. Bunurile comune care nu au<br />

fost împărţite îşi păstrează, firesc, acest caracter, după cum toate<br />

bunurile dobândite după partaj, în timpul căsătoriei, vor fi bunuri<br />

comune. Cu alte cuvinte, comunitatea <strong>de</strong> bunuri nu încetează, ci<br />

rămâne în fiinţă atâta timp cât va dura şi căsătoria.<br />

Evi<strong>de</strong>nt, partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />

produce efecte numai pentru viitor, prin <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la preve<strong>de</strong>rile<br />

art. 786 C.civ.<br />

Cea <strong>de</strong>-a doua ipoteză face obiectul art. 33 alin. (2)<br />

C.fam. Astfel, după ce art. 33 alin. (1) preve<strong>de</strong> că „bunurile<br />

comune nu pot fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia <strong>din</strong>tre<br />

soţi”, alin. (2) al aceluiaşi text dispune: „Cu toate acestea, după<br />

urmărirea bunurilor proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor, creditorul său<br />

personal poate cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în<br />

măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.”<br />

Pentru a fi admisă o astfel <strong>de</strong> acţiune, este necesară<br />

în<strong>de</strong>plinirea următoarelor condiţii:<br />

a) creditorul personal al unuia <strong>din</strong>tre soţi să fi urmărit, în<br />

prealabil, bunurile proprii ale <strong>de</strong>bitorului său, ceea ce înseamnă că<br />

această acţiune are un caracter subsidiar;<br />

b) bunurile proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor să se fi dovedit<br />

neîn<strong>de</strong>stulătoare pentru acoperirea creanţei sale;<br />

c) obiectul acţiunii creditorului să îl constituie bunurile<br />

comune ale soţilor, însă numai în măsura acoperirii creanţei sale.<br />

Dacă instanţa constată că aceste condiţii sunt în<strong>de</strong>plinite,<br />

va admite acţiunea <strong>de</strong> partaj formulată <strong>de</strong> către creditor şi va<br />

dispune împărţeala bunurilor cerută <strong>de</strong> către acesta.<br />

Creditorii exercită acţiunea în împărţirea bunurilor comune<br />

în nume propriu, iar nu pe calea acţiunii oblice, în numele soţului<br />

<strong>de</strong>bitor, condiţiile <strong>de</strong> exercitare ale celor două acţiuni <strong>de</strong> partaj<br />

fiind diferite.<br />

235


Ca şi în cazul împărţirii bunurilor comune în timpul<br />

căsătoriei la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, vor <strong>de</strong>veni bunuri proprii<br />

numai bunurile comune împărţite la cererea creditorului şi<br />

atribuite fiecărui soţ (art. 33 alin. (3) C.fam.). Bunurile<br />

neîmpărţite, ca şi cele dobândite ulterior, vor fi bunuri comune,<br />

pentru că regimul matrimonial al comunităţii <strong>de</strong> bunuri îşi<br />

continuă existenţa atâta timp cât va dura căsătoria.<br />

Ambele cazuri <strong>de</strong> împărţire a bunurilor comune în timpul<br />

căsătoriei sunt ipoteze admise <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> în mod<br />

excepţional, nefiind permisă extin<strong>de</strong>rea lor şi la alte situaţii.<br />

Cu toate acestea, jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina au extins această<br />

posibilitate şi în alte cazuri, generate <strong>de</strong> aplicarea unor dispoziţii<br />

legale extrinseci <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, socotind că partajul bunurilor<br />

comune poate fi cerut şi în cazul confiscării speciale, ca măsură <strong>de</strong><br />

siguranţă dispusă potrivit <strong>Cod</strong>ului penal, precum şi în cadrul<br />

contestaţiei la executare, în condiţiile art. 400 1 <strong>din</strong> C.pr.civ.,<br />

respectiv în condiţiile art. 174 alin. (2) <strong>din</strong> O.G. nr. 92/2003<br />

privind <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură fiscală, republicată.<br />

5.2. Partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei<br />

potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> Civil<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> menţine posibilitatea împărţirii bunurilor<br />

comune în timpul căsătoriei, cu precizarea că, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />

reglementarea restrictivă <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, permite soţilor să<br />

recurgă oricând în timpul căsătoriei la un partaj amiabil.<br />

Astfel, potrivit art. 358, în timpul regimului comunităţii,<br />

bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act<br />

încheiat în formă autentică notarială, în caz <strong>de</strong> bună învoială, ori<br />

pe cale ju<strong>de</strong>cătorească, în caz <strong>de</strong> neînţelegere.<br />

Prin urmare, în timpul căsătoriei se poate face un partaj<br />

amiabil al bunurilor comune, prin act notarial, sau, în caz <strong>de</strong><br />

neînţelegere, pe cale ju<strong>de</strong>cătorească, fără însă ca legea să mai<br />

236


condiţioneze admisibilitatea acţiunii <strong>de</strong> partaj <strong>de</strong> dovada unor<br />

motive temeinice.<br />

La împărţirea bunurilor comune se aplică în mod<br />

corespunzător preve<strong>de</strong>rile art. 357 alin. (2), în sensul că se<br />

<strong>de</strong>termină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ, pe baza<br />

contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la<br />

în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se<br />

prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.<br />

Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj <strong>de</strong>vin bunuri<br />

proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune.<br />

Alin. (4) al art. 358 consacră expres soluţia potrivit căreia<br />

regimul comunităţii nu încetează <strong>de</strong>cât în condiţiile legii, chiar<br />

dacă toate bunurile comune au fost împărţite în timpul căsătoriei.<br />

Prin urmare, bunurile care vor fi dobândite după partaj sunt<br />

supuse regimului comunităţii legale, <strong>de</strong>venind, după caz, bunuri<br />

comune sau bunuri proprii.<br />

În sfârşit, soluţiile prezentate privind împărţirea<br />

bunurilor comune la cererea creditorilor personali ai unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi se menţin şi în reglementarea cuprinsă în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>.<br />

Astfel, art. 353 preve<strong>de</strong> expres că bunurile comune nu pot<br />

fi urmărite <strong>de</strong> creditorii personali ai unuia <strong>din</strong>tre soţi. Cu toate<br />

acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului <strong>de</strong>bitor,<br />

creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă<br />

numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale.<br />

Bunurile astfel împărţite <strong>de</strong>vin bunuri proprii şi pot fi urmărite <strong>de</strong><br />

creditorul personal.<br />

Secţiunea 6. Dispoziţii speciale <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> privind<br />

drepturile soţilor în lumina legislaţiei<br />

societăţilor comerciale<br />

Art. 348-349 conţin soluţii legislative exprese vizând<br />

problematica aportului în bunuri comune la constituirea unei<br />

237


persoane juridice. Textele sunt evi<strong>de</strong>nt binevenite, reglementând<br />

aspecte practice <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importante pentru constituirea<br />

societăţilor şi natura juridică a titlurilor <strong>de</strong> valoare.<br />

Astfel, potrivit art. 348 „(1) Bunurile comune pot face<br />

obiectul unui aport la societăţi, asociaţii sau fundaţii, în condiţiile<br />

legii, dispoziţiile art. 346 alin. (1) şi art. 347 aplicându-se în mod<br />

corespunzător.<br />

(2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociaţi<br />

soţii trebuie să <strong>de</strong>semneze un reprezentant comun, care poate fi<br />

oricare <strong>din</strong>tre ei sau un terţ, în condiţiile legii.”<br />

De asemenea, art. 349 preve<strong>de</strong> că: „(1) Sub sancţiunea<br />

prevăzută la art. 347, niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate singur, fără<br />

acordul celuilalt soţ, să dispună <strong>de</strong> bunurile comune ca aport la o<br />

societate sau pentru dobândirea <strong>de</strong> părţi sociale ori, după caz, <strong>de</strong><br />

acţiuni. În cazul societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt<br />

tranzacţionate pe o piaţă reglementată, soţul care nu şi-a dat<br />

acordul la întrebuinţarea bunurilor comune nu poate pretin<strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ, fără a fi afectate drepturile<br />

dobândite <strong>de</strong> terţi.<br />

(2) În toate cazurile, părţile sociale sau, după caz, acţiunile<br />

sunt bunuri comune. Cu toate acestea, soţul care a <strong>de</strong>venit asociat<br />

exercită singur toate drepturile ce <strong>de</strong>curg <strong>din</strong> această calitate.”<br />

În primul rând, se remarcă faptul că ipoteza avută în<br />

ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> art. 348 nu se reduce la sfera societăţilor comerciale 69 ,<br />

ci are în ve<strong>de</strong>re orice societate, inclusiv societatea <strong>civil</strong>ă 70 , precum<br />

şi asociaţiile şi fundaţiile 71 .<br />

69 Cu privire la reglementarea societăţilor comerciale, a se ve<strong>de</strong>a Legea nr.<br />

31/1990, republicată în M.Of. nr. 1066 <strong>din</strong> 17 noiembrie 2004, cu modificările<br />

şi completările ulterioare.<br />

70 Cu privire la contractul <strong>de</strong> societate, a se ve<strong>de</strong>a art. 1881-1954 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Aceste texte vor constitui <strong>dreptul</strong> comun în materia societăţilor.<br />

71 A se ve<strong>de</strong>a O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în<br />

M.Of. nr. 39 <strong>din</strong> 31 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.<br />

238


În al doilea rând, în ceea ce priveşte soluţiile preconizate,<br />

se pot i<strong>de</strong>ntifica următoarele aspecte principale:<br />

a) Art. 348 alin. (1) instituie regula potrivit căreia bunurile<br />

comune pot fi aduse ca aport la constituirea unei societăţi sau a<br />

unei asociaţii ori fundaţii. Aceasta nu reprezintă nicio noutate în<br />

raport cu reglementarea „<strong>de</strong> lege lata”;<br />

b) De asemenea, art. 348 alin. (1) instituie regula<br />

cogestiunii, indiferent <strong>de</strong> natura mobiliară sau imobiliară a<br />

bunului comun aportat şi indiferent dacă se aduce ca aport însuşi<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate sau un alt drept. Prin trimiterea la art. 346<br />

alin. (1) şi, respectiv art. 347 se înţelege că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />

al gravităţii lor, legiuitorul a asimilat aportul unui act <strong>de</strong><br />

înstrăinare a bunului comun, motiv pentru care a impus condiţia<br />

consimţământului expres ambilor soţi.<br />

c) Alin. (2) al art. 348 are în ve<strong>de</strong>re, pe cale <strong>de</strong> consecinţă,<br />

ipoteza în care soţii <strong>de</strong>vin asociaţi, când trebuie să-şi <strong>de</strong>semneze<br />

un reprezentant comun, care poate fi unul <strong>din</strong>tre soţi sau un terţ, în<br />

condiţiile legii. Prin urmare, în această ipoteză, soţii exercită în<br />

comun calitatea <strong>de</strong> asociaţi. 72<br />

d) Art. 349 alin. (1) are în ve<strong>de</strong>re în mod special ipoteza<br />

societăţilor.<br />

Textul instituie regula cogestiunii, atât pentru actele prin<br />

care un soţ dispune aducerea unui bun comun ca aport la o<br />

societate (faza constituirii societăţii), cât şi pentru actele <strong>de</strong><br />

dobândire <strong>de</strong> părţi sociale sau <strong>de</strong> acţiuni cu bunuri comune (faza<br />

ulterioară constituirii societăţii). Prin aceasta, soluţia este diferită<br />

faţă <strong>de</strong> aceea <strong>de</strong> lege lata, care permitea unui singur soţ să facă<br />

toate aceste acte în temeiul mandatului tacit reciproc între soţi, cu<br />

72 După cum se poate observa, soluţia este i<strong>de</strong>ntică aceleia pe care o consacră în<br />

prezent art. 83, respectiv art. 102 <strong>din</strong> Legea nr. 31/1990.<br />

239


excepţia aportului <strong>de</strong> bunuri imobile pentru care se cererea<br />

consimţământul expres al ambilor soţi.<br />

Sancţiunea care se aplică în cazul în care lipseşte acordul<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi este nulitatea relativă a actului, prevăzută <strong>de</strong> art.<br />

347, cu excepţia cazului în care actul are ca obiect dobândirea <strong>de</strong><br />

acţiuni tranzacţionate pe o piaţă reglementată, când soţul care nu<br />

şi-a dat consimţământul poate cere numai daune-interese.<br />

e) Dată fiind natura comună a bunului adus ca aport, în<br />

toate cazurile, părţile sociale sau, după caz, acţiunile, sunt bunuri<br />

comune, dar soţul asociat exercită singur drepturile care <strong>de</strong>curg<br />

<strong>din</strong> această calitate. Aceasta înseamnă că suntem în prezenţa unei<br />

gestiuni exclusive.<br />

Secţiunea 7. Încetarea şi lichidarea comunităţii<br />

7.1. Încetarea şi lichidarea comunităţii legale potrivit<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong><br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu reglementează expres aspectele privind<br />

încetarea şi lichidarea regimului matrimonial.<br />

Art. 36 C.fam. are în ve<strong>de</strong>re doar împărţirea bunurilor<br />

comune la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, prin învoiala soţilor sau, în caz<br />

<strong>de</strong> neînţelegere, prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Totuşi, chiar sub imperiul regimului unic şi imperativ al<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri, problematica privind încetarea şi lichidarea<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri prezintă aspecte mult mai complexe, care nu<br />

se reduc la mecanismul împărţirii bunurilor comune ale soţilor.<br />

Astfel, este necesar să se stabilească data încetării<br />

comunităţii (a regimului matrimonial), natura juridică a<br />

comunităţii post-matrimoniale, iar în cadrul lichidării propriu-zise,<br />

pe lângă împărţirea bunurilor comune, trebuie avute în ve<strong>de</strong>re<br />

problemele legate <strong>de</strong> lichidarea pasivului matrimonial.<br />

240


7.1.1. Cauzele încetării regimului comunităţii<br />

legale<br />

Cauzele încetării regimului comunităţii legale coincid cu<br />

cele care produc disoluţia căsătoriei 73 , având în ve<strong>de</strong>re principiul<br />

potrivit căruia regimul matrimonial nu poate exista <strong>de</strong>cât în<br />

limitele temporale ale căsătoriei, ceea ce înseamnă că nu poate<br />

supravieţui disoluţiei căsătoriei.<br />

Art. 37 C.fam. distinge între încetarea căsătoriei prin<br />

moartea unuia <strong>din</strong>tre soţi sau prin <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a<br />

morţii unuia <strong>din</strong>tre ei [alin. (1)] şi <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin divorţ<br />

[alin. (2)].<br />

În plus, art. 19 şi urm. C.fam. reglementează nulitatea<br />

căsătoriei, în acest context interesând art. 24 alin. (1) <strong>din</strong> materia<br />

căsătoriei putative, potrivit căruia raporturile patrimoniale <strong>din</strong>tre<br />

bărbat şi femeie sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor<br />

privitoare la divorţ. Altfel spus, în cazul căsătoriei putative, când<br />

cel puţin unul <strong>din</strong>tre soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea<br />

căsătoriei, căsătoria produce efecte juridice, inclusiv în ceea ce<br />

priveşte regimul matrimonial, până la constatarea nulităţii sau,<br />

după caz, anularea căsătoriei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească. Dacă,<br />

însă, ambii soţi au fost <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă la încheierea căsătoriei<br />

lovite <strong>de</strong> nulitate, atunci nulitatea produce efecte retroactive,<br />

consi<strong>de</strong>rându-se că nu a existat niciodată căsătorie şi, <strong>de</strong>ci, nici<br />

regim matrimonial. În acest caz, nu se pune, aşadar, problema<br />

lichidării comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

În sfârşit, un caz special <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei este cel<br />

reglementat <strong>de</strong> art. 22 C.fam.<br />

În toate aceste cazuri, regimul matrimonial încetează la<br />

data la care s-a produs disoluţia căsătoriei, în funcţie <strong>de</strong> cauzele <strong>de</strong><br />

încetare, <strong>de</strong>sfacere sau <strong>de</strong>sfiinţare a căsătoriei.<br />

73 Noţiunea <strong>de</strong> disoluţie acoperă generic toate cauzele <strong>de</strong> încetare a regimului<br />

matrimonial: <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, încetarea căsătoriei, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei.<br />

241


Încetarea regimului matrimonial este, însă, distinctă <strong>de</strong><br />

problema privind lichidarea comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri,<br />

lichidare care presupune repartiţia activului şi a pasivului<br />

comunitar între soţi, potrivit regulilor care privesc împărţirea<br />

bunurilor comune, compensarea reciprocă a creanţelor etc.<br />

7.1.2. Data încetării comunităţii <strong>de</strong> bunuri la<br />

divorţ<br />

Efectul principal al <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin divorţ îl<br />

constituie încetarea regimului matrimonial pe data <strong>de</strong>sfacerii<br />

căsătoriei prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească irevocabilă.<br />

Aceasta înseamnă că:<br />

- bunurile dobândite după această dată nu mai sunt<br />

comune, încetând, <strong>de</strong> altfel, distincţia între bunuri comune şi<br />

bunuri proprii;<br />

- prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc nu se mai aplică în<br />

raport cu bunurile comune;<br />

- obligaţiile asumate <strong>de</strong> soţi după această dată nu mai pot fi<br />

consi<strong>de</strong>rate comune, în sensul art. 32 C.fam.<br />

Bunurile comune ale soţilor, la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />

urmează să fie împărţite, <strong>de</strong>oarece, după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei şi<br />

încetarea regimului matrimonial, re<strong>de</strong>vine activ principiul <strong>din</strong><br />

<strong>dreptul</strong> comun, potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să<br />

rămână în indiviziune.<br />

Împărţeala bunurilor comune se poate face chiar în cadrul<br />

procedurii <strong>de</strong> divorţ, dar, <strong>de</strong> regulă, în practică, împărţeala<br />

bunurilor comune poate să intervină la o dată mult ulterioară<br />

rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />

Pentru acest <strong>din</strong> urmă caz, se pune problema <strong>de</strong> a şti dacă<br />

bunurile comune ale soţilor rămân şi după divorţ în proprietate<br />

comună în <strong>de</strong>vălmăşie sau dacă proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor se<br />

transformă <strong>de</strong> drept, prin efectul divorţului, în proprietate pe cotepărţi.<br />

242


Se consi<strong>de</strong>ră că proprietatea comună continuă să-şi<br />

păstreze caracterul <strong>de</strong>vălmaş şi după divorţ, până la data<br />

împărţelii, cotele-părţi nefiind <strong>de</strong>terminate, ci doar <strong>de</strong>terminabile.<br />

Dincolo, însă, <strong>de</strong> această problemă teoretică, interesul<br />

practic este <strong>de</strong> a şti cum se exercită drepturile foştilor soţi asupra<br />

bunurilor comune, până la efectuarea împărţelii, în condiţiile în<br />

care, dată fiind încetarea regimului matrimonial, nu mai pot fi<br />

aplicate regulile <strong>de</strong> gestiune a bunurilor comune care au funcţionat<br />

în timpul căsătoriei şi care erau specifice regimului matrimonial al<br />

comunităţii legale. Astfel, prezumţia <strong>de</strong> mandat tacit reciproc între<br />

soţi nu-şi mai găseşte aplicare. Bunurile dobândite ulterior<br />

divorţului sunt proprietate exclusivă a fostului soţ dobânditor, iar<br />

datoriile făcute <strong>de</strong> fiecare <strong>din</strong>tre foştii soţi sunt, <strong>de</strong> asemenea,<br />

exclusive soţului care şi le-a asumat.<br />

Cât priveşte gestiunea bunurilor comune după <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, în lipsa unei reglementări exprese, ar trebui să<br />

acceptăm că sunt aplicabile, cu unele adaptări, regulile <strong>dreptul</strong>ui<br />

comun în materia indiviziunii (precum regula unanimităţii), iar nu<br />

regulile <strong>de</strong> gestiune a bunurilor specifice regimului matrimonial al<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri, <strong>de</strong>oarece căsătoria a fost <strong>de</strong>sfăcută, iar<br />

regimul matrimonial a încetat. Aceste “adaptări” ale <strong>dreptul</strong>ui<br />

comun la proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă presupun că: fostul soţ nu poate<br />

să înstrăineze cota sa <strong>de</strong> proprietate <strong>din</strong> bunurile comune, pentru<br />

că aceasta nu este <strong>de</strong>terminată; creditorii comuni ai soţilor<br />

păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a urmări pentru realizarea creanţei lor<br />

totalitatea bunurilor comune, <strong>de</strong>ci <strong>dreptul</strong> lor nu este modificat<br />

prin încetarea regimului matrimonial.<br />

În concluzie, se poate spune că regimul matrimonial<br />

încetează <strong>de</strong> drept, pentru viitor, prin efectul hotărârii irevocabile<br />

<strong>de</strong> divorţ, dar comunitatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor poate continua să<br />

supravieţuiască până la realizarea lichidării, respectiv a<br />

împărţelii bunurilor comune.<br />

243


Nu se confundă, aşadar, încetarea regimului comunităţii<br />

legale cu încetarea proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe a soţilor.<br />

7.1.3. Partajul bunurilor comune<br />

7.1.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> partaj.<br />

Art. 36 alin. (1) C.fam. preve<strong>de</strong>: „La <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />

bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora.<br />

Dacă soţii nu se învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va<br />

hotărî instanţa ju<strong>de</strong>cătorească.” Din acest text rezultă că<br />

împărţeala bunurilor comune, la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, se poate<br />

face prin bună învoială sau prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

7.1.3.2. Împărţirea bunurilor comune prin bună învoială.<br />

A. Momentul când învoiala poate avea loc. Sintagma „la<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei”, folosită <strong>de</strong> art. 36 alin. (1) C.fam.,<br />

semnifică momentul la care învoiala părţilor îşi produce efectele.<br />

Învoiala poate avea loc, după caz:<br />

a) concomitent cu pronunţarea hotărârii <strong>de</strong> divorţ: soţii<br />

<strong>de</strong>pun o tranzacţie asupra partajului, încheiată potrivit art. 1704 –<br />

1717 C.civ., la dosarul <strong>de</strong> divorţ, <strong>de</strong> care ju<strong>de</strong>cătorul va lua act şi<br />

va pronunţa asupra partajului o hotărâre <strong>de</strong> expedient, conform<br />

art. 271-273 <strong>din</strong> C.pr.civ.;<br />

b) în timpul procesului <strong>de</strong> divorţ, tot printr-o tranzacţie,<br />

încheiată în faţa instanţei sau în faţa notarului public, <strong>de</strong> care<br />

ju<strong>de</strong>cătorul va lua act tot în condiţiile art. 271-273 <strong>din</strong> C.pr.civ.<br />

În ambele aceste cazuri, tranzacţia îşi va produce efectele<br />

numai la data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei, adică la data rămânerii<br />

irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ, conform art. 39 alin. (1) C.fam.<br />

c) după divorţ.<br />

244


Dacă învoiala soţilor intervine anterior intentării acţiunii<br />

<strong>de</strong> divorţ, ea este nulă absolut, potrivit art. 30 alin. (2) C.fam.,<br />

<strong>de</strong>oarece contravine regimului matrimonial al comunităţii. Totuşi,<br />

în temeiul principiului conversiunii actelor juridice, convenţia<br />

astfel încheiată poate valora mijloc <strong>de</strong> probă cu privire la existenţa<br />

şi valoarea bunurilor comune într-un viitor proces <strong>de</strong> partaj.<br />

B. Obiectul învoielii soţilor. Soţii se pot învoi să<br />

transforme <strong>de</strong>vălmăşia în indiviziune – caz în care nu este vorba<br />

<strong>de</strong> partaj, ci doar <strong>de</strong> stabilirea contribuţiei fiecăruia la dobândirea<br />

bunurilor comune şi, pe cale <strong>de</strong> consecinţă, a cotelor - părţi <strong>din</strong><br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate comună – sau să împartă bunurile în<br />

materialitatea lor, realizând un partaj propriu-zis.<br />

C. Forma învoielii soţilor. Soţii pot încheia actul <strong>de</strong> partaj<br />

în forma unui înscris sub semnătură privată sau a unui înscris<br />

autentic, legea neprevăzând o anumită formă ad validitatem<br />

pentru actul juridic al împărţelii. Forma scrisă poate fi cerută ad<br />

probationem, cum este cazul art. 1191 C.civ. sau al art. 1705<br />

C.civ., în cazul tranzacţiei.<br />

7.1.3.3. Împărţirea bunurilor comune prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Ju<strong>de</strong>carea oricărei cereri <strong>de</strong> împărţeală privind bunuri<br />

asupra cărora părţile au un drept <strong>de</strong> proprietate comună se face cu<br />

procedura prevăzută în <strong>Cod</strong>ul <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă (art. 673¹-<br />

673 14 ).<br />

Dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile<br />

supuse împărţelii, calitatea <strong>de</strong> coproprietar, cota-parte ce se cuvine<br />

fiecăruia şi creanţele născute <strong>din</strong> starea <strong>de</strong> proprietate comună pe<br />

care coproprietarii le au unii faţă <strong>de</strong> alţii.<br />

În ceea ce priveşte bunurile supuse împărţelii, instanţa<br />

trebuie să stabilească, practic, compunerea masei <strong>de</strong> împărţit în<br />

care intră numai bunurile comune ale soţilor existente la data<br />

împărţelii.<br />

245


De asemenea, ju<strong>de</strong>cătorul este obligat să stabilească, pe<br />

baza susţinerilor părţilor şi a probelor administrate în cauză,<br />

contribuţia fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune, pentru<br />

că, pe baza acestei contribuţii, va stabili cotele-părţi conform<br />

cărora va dispune partajarea bunurilor.<br />

Jurispru<strong>de</strong>nţa şi doctrina au i<strong>de</strong>ntificat o serie <strong>de</strong> criterii<br />

care pot fi avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea cotelor <strong>de</strong> contribuţie a<br />

soţilor la dobândirea bunurilor comune:<br />

- cotele <strong>de</strong> contribuţie se stabilesc raportat la totalitatea<br />

bunurilor comune, ca o masă patrimonială, şi nu pentru bunuri<br />

privite izolat, individual <strong>de</strong>terminate;<br />

- <strong>din</strong> egalitatea soţilor, prevăzută <strong>de</strong> lege (art. 1 alin. (4) şi<br />

art. 25 C.fam.), se poate <strong>de</strong>duce o prezumţie simplă privind<br />

egalitatea contribuţiei lor la dobândirea bunurilor comune;<br />

- <strong>din</strong> probele administrate în cauză, pot să rezulte, însă, în<br />

mod concret, cote diferite <strong>de</strong> contribuţie ale soţilor la dobândirea<br />

bunurilor comune, diferenţa putând să meargă până la o cotă <strong>de</strong><br />

100 % pentru un soţ şi <strong>de</strong> 0% pentru celălalt. În jurispru<strong>de</strong>nţa<br />

recentă, tot mai frecvent instanţele stabilesc cote <strong>de</strong> contribuţie<br />

inegale.<br />

Pentru stabilirea cotelor, pot fi avute în ve<strong>de</strong>re o serie <strong>de</strong><br />

împrejurări, după cum urmează: veniturile fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi;<br />

munca efectivă a fiecărui soţ în gospodărie şi pentru creşterea<br />

copiilor; separaţia în fapt a soţilor şi contribuţia singulară a unuia<br />

<strong>din</strong>tre ei, pe perioada separaţiei, la dobândirea bunurilor comune;<br />

- valoarea bunurilor proprii ale unui soţ nu are influenţă în<br />

privinţa <strong>de</strong>terminării cotei sale <strong>de</strong> contribuţie la dobândirea<br />

bunurilor comune;<br />

- sumele plătite <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi, în timpul căsătoriei, cu<br />

titlu <strong>de</strong> obligaţie personală (cum ar fi întreţinerea unui copil <strong>din</strong><br />

altă căsătorie) vor fi avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea cotelor <strong>de</strong><br />

contribuţie.<br />

Pentru dovada contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor<br />

comune pot fi administrate orice mijloace <strong>de</strong> probă.<br />

246


Aceste reguli generale se menţin şi în reglementarea<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

7.1.3.4. Efectele partajului.<br />

Fie că are loc prin bună învoială sau pe cale judiciară, ca<br />

urmare a partajului, bunurile comune <strong>de</strong>vin bunuri proprietate<br />

exclusivă 74 a fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi, potrivit modalităţilor<br />

concrete <strong>de</strong> împărţire (în natură sau prin atribuire).<br />

În ceea ce priveşte efectele partajului, se pune problema <strong>de</strong><br />

a <strong>de</strong>termina dacă şi în ce măsură împărţirea bunurilor comune<br />

produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun al partajului prevăzut<br />

<strong>de</strong> art. 786 C.civ., potrivit căruia fiecare coproprietar este<br />

consi<strong>de</strong>rat proprietar exclusiv al bunurilor care i s-au atribuit <strong>de</strong><br />

la data dobândirii lor şi că niciodată nu a fost proprietar asupra<br />

celorlalte bunuri.<br />

Consi<strong>de</strong>răm că trebuie să se facă distincţie între două<br />

ipoteze:<br />

a) când împărţirea bunurilor comune se realizează la<br />

divorţ, partajul nu produce efecte <strong>de</strong>cât pentru viitor. Fiind în<br />

prezenţa unei comunităţi <strong>de</strong> bunuri organizată şi strict<br />

reglementată <strong>de</strong> lege, iar nu în prezenţa unei proprietăţi comune<br />

temporare, partajul nu poate produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong><br />

comun. În această ipoteză, partajul are <strong>de</strong>ci efect constitutiv;<br />

b) când împărţirea bunurilor comune se face după divorţ,<br />

atunci partajul produce efectul retroactiv <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun, până<br />

74 Este incorect să se spună că bunurile împărţite la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>de</strong>vin<br />

bunuri proprii, <strong>de</strong>oarece regimul matrimonial a încetat, <strong>de</strong>ci nu mai poate fi<br />

utilizată distincţia între bunuri comune şi bunuri proprii. Bunurile <strong>de</strong>vin<br />

proprietate exclusivă a fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi. Numai în cazul în care<br />

împărţirea bunurilor comune se realizează în timpul căsătoriei, bunurile astfel<br />

împărţite <strong>de</strong>vin proprii, <strong>de</strong>oarece, chiar şi în condiţiile unui asemenea partaj,<br />

regimul matrimonial continuă să funcţioneze şi, prin urmare, este necesară<br />

calificarea bunurilor ca fiind comune sau proprii.<br />

247


la data divorţului, respectiv a rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong><br />

divorţ. În această ipoteză, partajul are <strong>de</strong>ci efect <strong>de</strong>clarativ, în<br />

sensul că efectele se produc <strong>de</strong> la data divorţului, <strong>de</strong>oarece <strong>de</strong> la<br />

această dată a încetat regimul matrimonial, iar proprietatea<br />

comună <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor a continuat să existe doar ca o<br />

comunitate post-matrimonială <strong>de</strong> tranziţie.<br />

7.2. Încetarea şi lichidarea comunităţii potrivit <strong>noul</strong>ui<br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

7.2.1. Cazurile <strong>de</strong> încetare a regimului<br />

matrimonial<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> conţine<br />

dispoziţii explicite în această materie.<br />

Potrivit art. 319 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., regimul<br />

matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea,<br />

<strong>de</strong>sfacerea sau încetarea căsătoriei.<br />

De asemenea, art. 355 alin. (1) preve<strong>de</strong> că: „La încetarea<br />

comunităţii, aceasta se lichi<strong>de</strong>ază prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească sau<br />

act autentic notarial.”, iar, potrivit alin. (3), „Când comunitatea<br />

încetează prin <strong>de</strong>cesul unuia <strong>din</strong>tre soţi, lichidarea se face între<br />

soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului <strong>de</strong>cedat. În acest caz,<br />

obligaţiile soţului <strong>de</strong>cedat se divid între moştenitori proporţional<br />

cu cotele ce le revin <strong>din</strong> moştenire.”<br />

În cazul încetării regimului matrimonial prin constatarea<br />

nulităţii, anularea sau <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, lichidarea se face între<br />

soţi.<br />

În cazul în care comunitatea încetează prin moartea unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi<br />

moştenitorii soţului <strong>de</strong>cedat, în sensul că: mai întâi se stabileşte<br />

cota care revine fiecăruia <strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> comunitatea <strong>de</strong> bunuri;<br />

apoi cota <strong>din</strong> comunitate care revine soţului <strong>de</strong>cedat se inclu<strong>de</strong> în<br />

masa succesorală.<br />

248


Soluţiile nu prezintă elemente <strong>de</strong> noutate faţă <strong>de</strong> actuala<br />

jurispru<strong>de</strong>nţă, dar prezintă avantajul incontestabil al unei<br />

reglementări explicite.<br />

7.2.2. Data încetării regimului comunităţii legale<br />

Pornind <strong>de</strong> la soluţia conferită în doctrină sub imperiul<br />

<strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, art. 356 <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că „Dacă regimul<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri încetează prin <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, foştii<br />

soţi rămân coproprietari în <strong>de</strong>vălmăşie asupra bunurilor comune<br />

până la stabilirea cotei-părţi ce revine fiecăruia.”<br />

De asemenea, potrivit art. 355 alin. (2), „Până la<br />

finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinţa<br />

bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor”.<br />

Prin urmare, ţinând seama <strong>de</strong> soluţiile preconizate în<br />

doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, se face<br />

distincţie între încetarea regimului matrimonial şi încetarea<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

Deşi textul se referă doar la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, el este<br />

aplicabil şi în cazul <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei putative, când se aplică<br />

prin asemănare dispoziţiile <strong>de</strong> la divorţ, potrivit art. 304 alin. (2).<br />

De asemenea, aceeaşi este soluţia şi în cazul în care se<br />

realizează modificarea regimului comunităţii legale prin<br />

înlocuirea lui cu un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri (art. 369-370),<br />

<strong>de</strong>oarece şi în acest caz comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri încetează.<br />

Totodată, <strong>de</strong>şi art. 356 este plasat în secţiunea referitoare<br />

la regimul comunităţii legale, el se aplică şi comunităţii<br />

convenţionale, în lumina art. 368.<br />

Dacă soţii nu au procedat la împărţirea bunurilor comune<br />

odată cu încetarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri (prin <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei putative sau înlocuirea<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri cu separaţia <strong>de</strong> bunuri), comunitatea <strong>de</strong><br />

bunuri supravieţuieşte, iar proprietatea comună a soţilor va avea în<br />

continuare natura juridică a unei proprietăţi <strong>de</strong>vălmaşe.<br />

249


Potrivit art. 668 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) Dacă se naşte prin<br />

efectul legii, proprietatea în <strong>de</strong>vălmăşie este supusă dispoziţiilor<br />

acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele<br />

privind regimul comunităţii legale.<br />

(2) În cazul în care izvorul proprietăţii în <strong>de</strong>vălmăşie este<br />

un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale<br />

se aplică în mod corespunzător.”<br />

Regimul comunităţii legale a soţilor este, aşadar,<br />

consi<strong>de</strong>rat ca fiind regimul <strong>de</strong> drept comun în materia<br />

proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe.<br />

Aceasta înseamnă că, practic, în ipoteza în care nu s-a<br />

făcut lichidarea la divorţ, proprietatea <strong>de</strong>vălmaşă a soţilor<br />

supravieţuieşte, iar regulile privind gestiunea bunurilor comune<br />

sunt tot cele aplicabile în timpul căsătoriei, respectiv cele ale<br />

comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri. Legiuitorul a optat, prin această<br />

soluţie, pentru o supravieţuire a regulilor aplicabile regimului<br />

matrimonial al comunităţii <strong>de</strong> bunuri, punând astfel capăt<br />

controverselor doctrinare generate <strong>de</strong> absenţa unui text clarificator<br />

în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>.<br />

Precizăm că, atunci când comunitatea <strong>de</strong> bunuri încetează<br />

odată cu încetarea regimului matrimonial (divorţ, <strong>de</strong>sfiinţarea<br />

căsătoriei putative), vor continua să se aplice doar preve<strong>de</strong>rile<br />

legale <strong>din</strong> materia comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri care reflectă<br />

regimul proprietăţii <strong>de</strong>vălmaşe (cum sunt cele referitoare la<br />

gestiunea bunurilor), iar nu şi celelalte dispoziţii legale specifice<br />

regimurilor matrimoniale (<strong>de</strong> exemplu, cele care ţin <strong>de</strong> regimul<br />

primar imperativ).<br />

Evi<strong>de</strong>nt, după încetarea comunităţii, regulile specifice<br />

acesteia sunt aplicabile numai bunurilor comune dobândite în<br />

timpul acesteia.<br />

Bunurile dobândite după divorţ sau, în cazul căsătoriei<br />

putative, după <strong>de</strong>sfiinţarea acesteia, sunt proprietate exclusivă a<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi şi nu mai alimentează comunitatea <strong>de</strong><br />

bunuri.<br />

250


Tot astfel, nu mai sunt bunuri comune bunurile dobândite<br />

după înlocuirea comunităţii cu separaţia <strong>de</strong> bunuri.<br />

7.2.3. Lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

7.2.3.1. Modalităţile <strong>de</strong> lichidare.<br />

Potrivit art. 320 <strong>din</strong> N.C.civ., „În caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong><br />

schimbare, regimul matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin<br />

bună învoială sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară.<br />

Hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească <strong>de</strong>finitivă sau, după caz, înscrisul<br />

întocmit în formă autentică notarială constituie act <strong>de</strong> lichidare”.<br />

Tot astfel, art. 355 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. preve<strong>de</strong> că “La<br />

încetarea comunităţii, aceasta se lichi<strong>de</strong>ază prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească sau act autentic notarial.”<br />

În esenţă, soluţia este aceeaşi ca şi cea <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>familiei</strong>, în sensul că lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri se poate<br />

face prin bună învoială sau prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Aspectul inovator adus <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> constă în faptul<br />

că, în ceea ce priveşte lichidarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri prin<br />

învoiala soţilor, la încetarea comunităţii, se instituie expres<br />

condiţia formei autentice notariale.<br />

Condiţia actului notarial poate fi consi<strong>de</strong>rată excesivă,<br />

având în ve<strong>de</strong>re faptul că, în materia partajului, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu<br />

impune o asemenea condiţie. Astfel, art. 670 preve<strong>de</strong> doar că<br />

partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească, în condiţiile legii. Actul <strong>de</strong> partaj trebuie să<br />

îmbrace forma autentică numai în cazul imobilelor, potrivit art.<br />

680 alin. (2).<br />

7.2.3.2. Lichidarea comunităţii. Efectele partajului.<br />

Potrivit art. 357, „(1) În cadrul lichidării comunităţii,<br />

fiecare <strong>din</strong>tre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va<br />

proceda la partajul bunurilor comune.<br />

251


(2) În acest scop, se <strong>de</strong>termină mai întâi cota-parte ce<br />

revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea<br />

bunurilor comune, cât şi la în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune. Până<br />

la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.<br />

(3) Dispoziţiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod<br />

corespunzător.” 75<br />

Textul <strong>de</strong>scrie succint mecanismul lichidării comunităţii<br />

legale, care implică partajul bunurilor comune şi lichidarea<br />

datoriilor, valorificând soluţiile <strong>de</strong>ja consacrate în doctrină şi<br />

jurispru<strong>de</strong>nţă. Ca şi aspect <strong>de</strong> noutate, prin alin. (2) teza a II-a se<br />

instituie o prezumţie legală simplă că soţii au avut o contribuţie<br />

egală.<br />

Aceste dispoziţii speciale se completează cu preve<strong>de</strong>rile<br />

generale <strong>din</strong> materia partajului (art. 669-685), care, potrivit art.<br />

686, sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent <strong>de</strong><br />

izvorul lor, precum şi celor aflate în <strong>de</strong>vălmăşie.<br />

Se menţin regulile referitoare la împărţire, aplicabile şi<br />

„<strong>de</strong> lege lata”.<br />

Astfel, potrivit art. 676, partajul bunurilor comune se va<br />

face în natură, proporţional cu cota parte a fiecărui coproprietar.<br />

Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în<br />

natură, partajul se va face în unul <strong>din</strong>tre următoarele moduri:<br />

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în<br />

favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;<br />

75 Trimiterea la art. 364 alin. (2) <strong>din</strong> materia regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri este<br />

curioasă. Acest text preve<strong>de</strong>: “Cu toate acestea, soţii răspund solidar pentru<br />

obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite<br />

ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong> creşterea şi educarea copiilor.” În realitate, în<br />

cadrul comunităţii legale <strong>de</strong> bunuri, potrivit art. 352, răspun<strong>de</strong>rea soţilor cu<br />

bunurile proprii este solidară pentru toate datoriile comune, care trebuie avute<br />

în ve<strong>de</strong>re la lichidarea regimului matrimonial, iar nu doar pentru datoriile<br />

asumate pentru acoperirea nevoilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong><br />

creşterea şi educarea copiilor.<br />

252


) vânzarea bunului în modul stabilit <strong>de</strong> coproprietari ori,<br />

în caz <strong>de</strong> neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi<br />

distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte<br />

a fiecăruia <strong>din</strong>tre ei.<br />

În ceea ce priveşte efectele partajului, în concepţia <strong>noul</strong>ui<br />

<strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> împărţeala bunurilor aflate în coproprietate produce<br />

efect constitutiv, adică numai pentru viitor, ţinând totodată cont <strong>de</strong><br />

efectul constitutiv al cărţii funciare.<br />

Astfel, potrivit art. 680, „(1) Fiecare coproprietar <strong>de</strong>vine<br />

proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor <strong>de</strong><br />

bani ce i-au fost atribuite numai cu începere <strong>de</strong> la data stabilită în<br />

actul <strong>de</strong> partaj, dar nu mai <strong>de</strong>vreme <strong>de</strong> data încheierii actului, în<br />

cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, <strong>de</strong> la data rămânerii<br />

<strong>de</strong>finitive a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti.<br />

(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se<br />

produc numai dacă actul <strong>de</strong> partaj încheiat în formă autentică sau<br />

hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească rămasă <strong>de</strong>finitivă, după caz, au fost<br />

înscrise în cartea funciară.”<br />

253


CAPITOLUL 5<br />

Regimuri matrimoniale convenţionale<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează ca regimuri matrimoniale<br />

convenţionale regimul comunităţii convenţionale (art. 366-368) şi<br />

regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri (art. 360-365). Regimul participării<br />

la achiziţii nu a fost reţinut printre mo<strong>de</strong>lele alternative la regimul<br />

legal al comunităţii, fiind consi<strong>de</strong>rat un regim complicat, lipsit <strong>de</strong><br />

orice tradiţie în România şi care nu ar fi <strong>de</strong> natură să înregistreze<br />

un interes <strong>de</strong>osebit, chiar dacă în varianta <strong>din</strong> 2000 a proiectului<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se propunea reglementarea şi a acestui tip <strong>de</strong><br />

regim matrimonial.<br />

Secţiunea 1. Regimul comunităţii convenţionale<br />

1.1. Preliminarii.<br />

Reglementat <strong>de</strong> art. 366-368 <strong>din</strong> N.C.civ., regimul<br />

comunităţii convenţionale poate fi ales <strong>de</strong> viitorii soţi sau <strong>de</strong> soţi<br />

prin încheierea unei convenţii matrimoniale.<br />

Art. 367 preve<strong>de</strong> o listă cu caracter limitativ a stipulaţiilor<br />

posibile, acest caracter al enumerării putând fi <strong>de</strong>sprins <strong>din</strong><br />

ipoteza normativă a art. 366, un<strong>de</strong> se statuează clar că <strong>de</strong>rogările<br />

<strong>de</strong> la regimul legal sunt permise „în condiţiile şi limitele<br />

prevăzute în prezenta secţiune”.<br />

Prin această tehnică <strong>de</strong> reglementare, libertatea <strong>de</strong> acţiune<br />

a soţilor este îngrădită, stipulaţiile convenţionale trebuind a se<br />

circumscrie perimetrului îngust trasat <strong>de</strong> legiuitor. Se impune<br />

totuşi precizarea că, în funcţie <strong>de</strong> interesele concrete, opţiunea<br />

soţilor poate viza una sau mai multe <strong>din</strong>tre clauzele prevăzute la<br />

art. 367 lit. a)-e), fiind permisă aşadar cumularea lor, după cum<br />

rezultă expres <strong>din</strong> partea introductivă a aceluiaşi articol.<br />

Toate aspectele care nu au făcut obiectul unor <strong>de</strong>rogări<br />

convenţionale vor fi supuse dispoziţiilor privind regimul<br />

comunităţii legale (reduse la achiziţii).<br />

254


Clauzele unei comunităţi convenţionale, pe care soţii le pot<br />

combina în limitele permise <strong>de</strong> art. 367, (<strong>de</strong>sigur sub rezerva<br />

respectării dispoziţiilor <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică <strong>din</strong> structura regimului<br />

primar imperativ), vizează compoziţia comunităţii, gestiunea sa,<br />

precum şi lichidarea şi partajul său, aspecte pe care le vom<br />

analiza în cele ce urmează.<br />

1.2. Clauze referitoare la compoziţia comunităţii.<br />

În funcţie <strong>de</strong> interesele patrimoniale concrete, <strong>de</strong><br />

aspiraţiile, mentalităţile ori alte circumstanţe particulare, soţii pot<br />

opta pentru o comunitate <strong>de</strong> bunuri mai extinsă sau mai restrânsă<br />

<strong>de</strong>cât cea legală.<br />

1.2.1. Comunitatea extinsă<br />

Potrivit art. 367 lit. a), convenţia matrimonială poate viza<br />

„inclu<strong>de</strong>rea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte<br />

sau după încheierea căsătoriei, cu excepţia celor prevăzute la art.<br />

340 lit. b) şi c)”.<br />

Neîndoielnic, se vor supune acestui regim matrimonial<br />

alternativ soţii care sunt animaţi <strong>de</strong> un puternic spirit comunitar.<br />

În ceea ce priveşte compoziţia activului matrimonial, pe<br />

lângă bunurile consi<strong>de</strong>rate comune (în <strong>de</strong>vălmăşie) sub imperiul<br />

regimului legal, în structura activului se vor regăsi acele bunuri<br />

proprii, dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, cărora<br />

soţii, prin clauzele convenţiei matrimoniale, le-au imprimat o<br />

apartenenţă comunitară.<br />

În primul rând, după cum se statuează în art. 367 lit. a),<br />

îşi vor păstra caracterul <strong>de</strong> bunuri proprii acelea prevăzute <strong>de</strong> art.<br />

340 lit. b) şi c), o <strong>de</strong>rogare <strong>de</strong> la această regulă prin convenţie<br />

matrimonială nefiind posibilă, faţă <strong>de</strong> intenţia univocă a<br />

legiuitorului. Art. 340 lit. b) vizează bunurile <strong>de</strong> uz personal, în<br />

vreme ce, în ipoteza normativă a lit. c), se face referire la<br />

255


„bunurile <strong>de</strong>stinate exercitării profesiei unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă nu<br />

sunt elemente ale unui fond <strong>de</strong> comerţ care face parte <strong>din</strong><br />

comunitatea <strong>de</strong> bunuri”.<br />

În al doilea rând, în cazul liberalităţilor, nu vor putea face<br />

parte <strong>din</strong> activul comunitar, (in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> cele stipulate în<br />

cuprinsul convenţiei matrimoniale), acele bunuri cu privire la care<br />

donatorul ori testatorul a prevăzut expres că vor fi proprietatea<br />

exclusivă a soţului gratificat. Deşi nu există o dispoziţie în acest<br />

sens, apreciem că soluţia se impune pentru a respecta astfel voinţa<br />

dispunătorului, fiind în<strong>de</strong>obşte cunoscut că liberalităţile sunt acte<br />

juridice intuitu personae, făcute în consi<strong>de</strong>rarea persoanei<br />

gratificate.<br />

În al treilea rând, modul <strong>de</strong> redactare a art. 367 lit. a),<br />

precum şi lipsa unei reglementări speciale a comunităţii universale<br />

<strong>de</strong> bunuri, ridică problema <strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina dacă părţile pot extin<strong>de</strong><br />

comunitatea legală <strong>de</strong> bunuri până la limita maximă a unei<br />

comunităţi universale.<br />

Consi<strong>de</strong>răm că nimic nu împiedică soţii să extindă<br />

comunitatea legală până la o comunitate universală, ceea ce ar<br />

presupune că intră în comunitate toate bunurile prezente şi viitoare<br />

ale soţilor, cu excepţia bunurilor <strong>de</strong> uz personal şi a celor <strong>de</strong>stinate<br />

exercitării unei profesii [art. 340 lit. b) şi c)].<br />

Astfel, folosirea sintagmei „a unor bunuri proprii” nu are<br />

în ve<strong>de</strong>re limitarea posibilităţii soţilor <strong>de</strong> a inclu<strong>de</strong> în comunitate<br />

toate celelalte bunuri care în regimul comunităţii legale sunt<br />

consi<strong>de</strong>rate proprii, cu excepţia bunurilor <strong>de</strong> uz personal şi a celor<br />

<strong>de</strong>stinate exercitării unei profesii. În realitate, referirea textului la<br />

unele bunuri proprii trebuie privită în raport cu faptul că alte<br />

bunuri proprii, cum sunt cele <strong>de</strong> uz personal şi cele <strong>de</strong>stinate<br />

exercitării unei profesii nu pot fi în niciun caz incluse în<br />

comunitate.<br />

256


Pe <strong>de</strong> altă parte, faptul că aceste două categorii <strong>de</strong> bunuri<br />

proprii nu pot fi incluse în comunitate nu alterează cu nimic<br />

calificarea regimului ca fiind unul <strong>de</strong> comunitate universală.<br />

Aceasta nu trebuie concepută ca fiind incompatibilă cu noţiunea<br />

<strong>de</strong> bunuri proprii. Existenţa celor două categorii <strong>de</strong> bunuri proprii<br />

se justifică şi în cadrul comunităţii universale <strong>de</strong> bunuri prin aceea<br />

că asigură, în cadrul unei simbioze aproape totale, o minimă<br />

in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă patrimonială a soţilor, necesară ca şi o garanţie a<br />

in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei lor personale.<br />

Prin urmare, soţii au <strong>de</strong>plina libertate <strong>de</strong> a <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />

inclu<strong>de</strong>rea în activul comunitar a unor bunuri care, sub imperiul<br />

regimului legal, sunt calificate ca fiind bunuri proprii: spre<br />

exemplu, drepturile patrimoniale <strong>de</strong> proprietate intelectuală [art.<br />

340 lit. d)], sumele <strong>de</strong> bani ori valorile care înlocuiesc un bun<br />

propriu [art. 340 lit. g)], fructele bunurilor proprii [art. 340 lit. h)]<br />

etc.<br />

1.2.2. Comunitatea restrânsă<br />

Dacă sub imperiul reglementării <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong><br />

opiniile exprimate în literatura <strong>de</strong> specialitate sunt unanime în<br />

sensul că nu se pot încheia convenţii având ca obiect suprimarea<br />

ori micşorarea comunităţii <strong>de</strong> bunuri, sancţiunea care intervine<br />

fiind nulitatea absolută, art. 367 lit. b) <strong>din</strong> N.C.civ. permite soţilor<br />

stipularea unor clauze convenţionale vizând „restrângerea<br />

comunităţii la bunurile anume <strong>de</strong>terminate în convenţia<br />

matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul<br />

căsătoriei”.<br />

În cuprinsul convenţiei matrimoniale este necesar ca<br />

bunurile ce vor intra în structura activului comunitar, potrivit<br />

voinţei soţilor, să fie foarte clar <strong>de</strong>terminate: în cazul bunurilor<br />

prezente, prin <strong>de</strong>scrierea elementelor relevante <strong>de</strong> individualizare<br />

a lor; pentru bunurile viitoare, prin precizarea criteriilor generice<br />

care să permită i<strong>de</strong>ntificarea acestora, evi<strong>de</strong>nt, la momentul<br />

dobândirii, care prin ipoteză este ulterior datei <strong>de</strong> încheiere a<br />

257


convenţiei matrimoniale (spre exemplu, soţii pot stipula intrarea în<br />

comunitate a unui fond <strong>de</strong> comerţ care nu există la momentul<br />

instituirii clauzei).<br />

Neîndoielnic, un rol important va avea notarul public<br />

chemat să autentifice convenţia matrimonială, menirea lui fiind<br />

aceea <strong>de</strong> a surprin<strong>de</strong> fi<strong>de</strong>l intenţia soţilor şi <strong>de</strong> a configura în mod<br />

corespunzător toate aceste clauze.<br />

Pentru toate celelalte aspecte care nu au făcut obiectul<br />

unor stipulaţii exprese, (spre exemplu, administrarea bunurilor<br />

comune, lichidarea comunităţii convenţionale etc.), vor fi<br />

aplicabile în completare dispoziţiile privind regimul comunităţii<br />

legale, conform celor statuate la art. 368.<br />

1.3. Clauze <strong>de</strong> modificare a gestiunii bunurilor<br />

Potrivit art. 367 lit. c) teza I, în cuprinsul convenţiei<br />

matrimoniale se poate stipula „obligativitatea acordului ambilor<br />

soţi pentru încheierea anumitor acte <strong>de</strong> administrare”.<br />

Unele precizări sunt necesare.<br />

În primul rând, trebuie menţionat că administrarea<br />

conjunctă poate avea ca obiect numai bunurile care fac parte <strong>din</strong><br />

activul comunitar, fiind interzise acele clauze privind<br />

administrarea comună a bunurilor proprii ale unuia <strong>din</strong>tre soţi.<br />

Art. 342, plasat în cadrul secţiunii „Regimul comunităţii<br />

legale”, dispune că „fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune<br />

liber <strong>de</strong> bunurile sale proprii”; <strong>de</strong> la această regulă, fiind <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e<br />

publică, nu sunt admise <strong>de</strong>rogări pe cale convenţională, întrucât s-<br />

ar ajunge la încălcarea principiului egalităţii <strong>din</strong>tre bărbat şi<br />

femeie, reînviindu-se practic vechile regimuri (regimul dotal,<br />

regimul fără comunitate), bazate pe poziţia <strong>de</strong> subordonare a<br />

femeii faţă <strong>de</strong> bărbat.<br />

În al doilea rând, semnificaţia textului este aceea <strong>de</strong> a<br />

permite soţilor ca, prin voinţa lor, să sustragă <strong>din</strong> câmpul <strong>de</strong><br />

258


aplicare a mecanismului gestiunii paralele o serie <strong>de</strong> acte juridice,<br />

condiţionând astfel validitatea acestor acte <strong>de</strong> existenţa<br />

consimţământului expres al ambilor. În opinia noastră, pentru a fi<br />

valabilă, o asemenea stipulaţie trebuie să fie concretă, respectiv să<br />

se refere la anumite acte juridice şi la anumite bunuri. Prin<br />

urmare, nu va fi valabilă o clauză generală, prin care soţii să<br />

înlăture total mecanismul gestiunii paralele instituit <strong>de</strong> legiuitor în<br />

privinţa actelor <strong>de</strong> administrare, întrucât o asemenea stipulaţie ar<br />

intra sub inci<strong>de</strong>nţa art. 366 coroborat cu art. 359. 76<br />

În al treilea rând, <strong>de</strong>şi textul foloseşte in terminis<br />

noţiunea <strong>de</strong> „administrare”, nu cre<strong>de</strong>m că intenţia legiuitorului a<br />

fost una restrictivă. Este a<strong>de</strong>vărat că preve<strong>de</strong>rile <strong>din</strong> această<br />

materie au un caracter <strong>de</strong> excepţie, dar, dacă se permite o <strong>de</strong>rogare<br />

convenţională referitoare la actele <strong>de</strong> administrare, a fortiori<br />

consi<strong>de</strong>răm că soluţia ar trebui admisă şi în privinţa actelor <strong>de</strong><br />

dispoziţie, 77 în cazul lor raţiunile putând fi mult mai puternice.<br />

În al patrulea rând, în situaţia în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

nesocoteşte această exigenţă <strong>de</strong> sorginte convenţională, sancţiunea<br />

care intervine este nulitatea relativă, soluţia în acest sens rezultând<br />

<strong>din</strong> coroborarea dispoziţiilor art. 368 cu cele ale art. 347. 78<br />

În al cincilea rând, potrivit art. 367 lit. c) teza a II-a,<br />

„dacă unul <strong>din</strong>tre soţi se află în imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima<br />

voinţa sau se opune în mod abuziv, celălalt soţ poate să încheie<br />

singur actul, însă numai cu încuviinţarea prealabilă a instanţei <strong>de</strong><br />

76 Nefiind admisă o <strong>de</strong>rogare sub acest aspect <strong>de</strong> la dispoziţiile regimului<br />

comunităţii legale, convenţia generală ar fi lovită <strong>de</strong> nulitate absolută, conform<br />

art. 359.<br />

77 Desigur, avem în ve<strong>de</strong>re actele <strong>de</strong> dispoziţie sustrase sistemului cogestiunii,<br />

în condiţiile alin. (2) al art. 346, pentru celelalte legea impunând oricum<br />

acordul ambilor soţi.<br />

78 Conform art. 347 alin. (1), plasat în cadrul Secţiunii a 2-a „Regimul<br />

comunităţii legale”, „Actul încheiat fără consimţământul expres al celuilalt soţ,<br />

atunci când el este necesar potrivit legii, este lovit <strong>de</strong> nulitate relativă”.<br />

259


tutelă”. În ce priveşte noţiunea <strong>de</strong> „imposibilitate <strong>de</strong> a-şi exprima<br />

voinţa” pot fi concepute două tipuri <strong>de</strong> situaţii, imposibilitatea<br />

putând fi <strong>de</strong> natură fizică (ipoteza în care voinţa unuia <strong>din</strong>tre soţi<br />

nu se poate forma în mod valabil: spre exemplu, alienaţie,<br />

<strong>de</strong>bilitate mintală, comă etc.) sau <strong>de</strong> natură socială (absenţă<br />

în<strong>de</strong>lungată, dispariţie – caz în care voinţa celuilalt soţ nu poate fi<br />

cunoscută). Nu este necesar ca aceste cauze să fie absolute:<br />

important este ca impedimentul să fie constatat la momentul la<br />

care consimţământul unuia <strong>din</strong>tre soţi este necesar a fi exprimat.<br />

În sfârşit, precizăm faptul că ipoteza analizată se<br />

<strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> cea reglementată la art. 315 (mandatul judiciar),<br />

<strong>de</strong>oarece, în măsura în care instanţa acordă încuviinţarea, actul se<br />

încheie <strong>de</strong> soţul care a solicitat încuviinţarea singur, iar nu în<br />

temeiul unui mandat judiciar, ceea ce înseamnă, practic, revenirea<br />

la regula gestiunii paralele, în condiţiile în care gestiunea comună<br />

convenită <strong>de</strong> părţi nu poate funcţiona <strong>din</strong> motive obiective<br />

(imposibilitatea unuia <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong> a-şi exprima voinţa) sau<br />

subiective (opunerea abuzivă).<br />

1.4. Clauze privind lichidarea şi partajul comunităţii<br />

1.4.1. Preliminarii<br />

Alături <strong>de</strong> stabilirea compoziţiei patrimoniului fiecărui soţ<br />

şi <strong>de</strong> gestiunea bunurilor care intră în structura activului<br />

comunitar, o a treia problemă importantă a oricărui regim<br />

matrimonial, în special a celor <strong>de</strong> tip comunitar, vizează lichidarea<br />

şi partajul comunităţii <strong>de</strong> bunuri (fie ea legală sau convenţională).<br />

Lichidarea regimului matrimonial are loc după încetarea sa ori, în<br />

unele cazuri, odată cu aceasta şi constă în evaluarea şi împărţirea<br />

bunurilor soţilor. 79<br />

79 Pentru unele precizări generale vizând lichidarea regimului matrimonial, a se<br />

ve<strong>de</strong>a şi C.M. Crăciunescu, op. cit., p. 20-21.<br />

260


Conform art. 320 teza I – text cu vocaţie generală <strong>de</strong><br />

aplicare – „în caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong> schimbare, regimul<br />

matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin bună învoială sau, în<br />

caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară”.<br />

În ceea ce priveşte soarta bunurilor comune după<br />

dizolvarea regimului matrimonial, soţii pot hotărî inserarea în<br />

cuprinsul convenţiei matrimoniale a clauzei <strong>de</strong> preciput, fiindu-le,<br />

totodată, permis să stabilească în acelaşi tipar juridic şi o serie <strong>de</strong><br />

modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.<br />

1.4.2. Clauza <strong>de</strong> preciput<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> celelalte stipulaţii convenţionale<br />

permise <strong>de</strong> dispoziţiile art. 367 <strong>din</strong> N.C.civ., clauza <strong>de</strong> preciput<br />

este singura care beneficiază <strong>de</strong> o reglementare mai consistentă<br />

(art. 333).<br />

Clauza <strong>de</strong> preciput oferă soţului supravieţuitor <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a<br />

prelua, fără contrapartidă şi înainte <strong>de</strong> partajul moştenirii, „unul<br />

sau mai multe <strong>din</strong> bunurile comune, <strong>de</strong>ţinute în <strong>de</strong>vălmăşie sau în<br />

coproprietate”.<br />

În privinţa bunurilor care pot face obiectul clauzei, este<br />

neîndoielnic că această clauză nu poate viza <strong>de</strong>cât bunuri privite<br />

ut singuli, ceea ce implică necesitatea individualizării acestor<br />

bunuri în cuprinsul convenţiei matrimoniale sau, cel puţin,<br />

precizarea criteriilor generice care să permită i<strong>de</strong>ntificarea lor. În<br />

sistemele <strong>de</strong> drept care reglementează clauza <strong>de</strong> preciput, în<br />

practică, cel mai a<strong>de</strong>sea obiectul ei este reprezentat <strong>de</strong>: locuinţa<br />

comună a soţilor, un fond <strong>de</strong> comerţ pe care aceştia îl exploatau<br />

împreună în timpul vieţii sau diverse alte bunuri care, <strong>de</strong> multe<br />

ori, au mai mult o valoare sentimentală, <strong>de</strong>cât una materială. Se<br />

poate remarca faptul că, atunci când poartă asupra locuinţei,<br />

clauza <strong>de</strong> preciput oferă un grad sporit <strong>de</strong> protecţie soţului<br />

supravieţuitor, prin raportare la beneficiile minimale pe care<br />

261


acesta le poate extrage <strong>din</strong> exercitarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> abitaţie<br />

consacrat <strong>de</strong> art. 973 <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

Cât priveşte beneficiarii săi, preciputul prezintă un<br />

pronunţat caracter personal, putând fi stipulat numai în favoarea<br />

soţului supravieţuitor. Astfel, clauza va fi activată şi preciputul va<br />

produce efecte numai în caz <strong>de</strong> încetare a căsătoriei prin <strong>de</strong>cesul<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi, eveniment care, ope legis, conduce la încetarea<br />

regimului comunităţii convenţionale: după cum este în<strong>de</strong>obşte<br />

cunoscut, ca o consecinţă a caracterului său accesoriu, regimul<br />

matrimonial nu poate supravieţui căsătoriei, fiind <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt<br />

temporal <strong>de</strong> această instituţie.<br />

Prin urmare, clauza <strong>de</strong> preciput <strong>de</strong>vine caducă ori <strong>de</strong> câte<br />

ori comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor [art. 333 alin.<br />

(4)], prin constatarea nulităţii, anularea ori <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />

precum şi în situaţia în care regimul comunităţii convenţionale îşi<br />

epuizează efectele în timpul căsătoriei (spre exemplu, prin<br />

înlocuirea sa cu regimul convenţional al separaţiei <strong>de</strong> bunuri).<br />

Dispoziţiile art. 333 alin. (4) menţionează în rândul ipotezelor <strong>de</strong><br />

caducitate a clauzei <strong>de</strong> preciput şi cazul în care soţii au <strong>de</strong>cedat în<br />

acelaşi timp. Apreciem că această ipoteză este firească şi cât se<br />

poate <strong>de</strong> logică, în condiţiile în care, fiind vorba <strong>de</strong> comorienţi ori<br />

<strong>de</strong> co<strong>de</strong>cedaţi, funcţionează o prezumţie a morţii concomitente,<br />

astfel că, <strong>de</strong>şi soţii au vocaţie succesorală reciprocă, în situaţia<br />

specială analizată niciunul nu va putea moşteni în urma celuilalt,<br />

(neavând aşadar calitatea <strong>de</strong> soţ supravieţuitor), întrucât nu se<br />

poate dovedi „existenţa”, <strong>de</strong>ci capacitatea succesorală a vreunuia<br />

<strong>din</strong>tre ei în momentul morţii celuilalt soţ.<br />

Efectele preciputului pot fi <strong>de</strong>duse <strong>din</strong> conţinutul art. 333<br />

alin. (1): soţul beneficiar (supravieţuitor) preia, fără contrapartidă<br />

şi înainte <strong>de</strong> partajul moştenirii, bunurile enunţate în cuprinsul<br />

clauzei, după care se va proceda la lichidarea efectivă a<br />

comunităţii <strong>de</strong> bunuri între soţul supravieţuitor şi moştenitorii<br />

262


soţului <strong>de</strong>cedat. De notat că, în practică, cele două operaţiuni la<br />

care am făcut referire, respectiv prelevarea şi partajul moştenirii,<br />

pot avea loc la o distanţă temporală apreciabilă. Întrucât legea nu<br />

preve<strong>de</strong> un termen pentru exercitarea preciputului, apare utilă<br />

stipularea unui astfel <strong>de</strong> termen în cuprinsul convenţiei<br />

matrimoniale.<br />

Neîndoielnic, clauza <strong>de</strong> preciput este susceptibilă <strong>de</strong> a<br />

procura soţului supravieţuitor un avantaj, prin raportare la situaţia<br />

care ar rezulta <strong>din</strong> aplicarea regulilor regimului comunităţii legale<br />

combinate cu cele ale <strong>dreptul</strong>ui succesoral, protejându-l, în<br />

principiu, <strong>de</strong> rezultatele inechitabile pe care efectul aleatoriu al<br />

partajului le-ar putea produce.<br />

Preocupat ca prin mecanismul clauzei <strong>de</strong> preciput să nu fie<br />

lezate totuşi interesele moştenitorilor rezervatari (în special în<br />

cazul căsătoriilor subsecvente), legiuitorul a prevăzut expres că<br />

această clauză este supusă reducţiunii, în condiţiile legii, (nu însă<br />

şi raportului donaţiilor) – art. 333 alin. (2) – ori <strong>de</strong> câte ori se<br />

<strong>de</strong>păşeşte cotitatea disponibilă în limita căreia <strong>de</strong>functul putea<br />

dispune în mod discreţionar. 80 Prin urmare, atunci când soţul<br />

supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori a căror rezervă<br />

succesorală este încălcată, clauza <strong>de</strong> preciput este asimilată parţial<br />

unei liberalităţi, pentru restul ipotezelor ea având natura juridică a<br />

unui act cu titlu oneros.<br />

Preciputul nu poartă <strong>de</strong>cât asupra activului net al<br />

comunităţii, aşa cum rezultă <strong>de</strong> altfel şi <strong>din</strong> ipoteza normativă a<br />

art. 367 lit. d), ceea ce înseamnă că el nu se execută <strong>de</strong>cât după<br />

satisfacerea creanţelor creditorilor comunitari, aceştia conservând<br />

<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a urmări bunurile ce fac obiectul clauzei – art. 333 alin.<br />

(3). Drept urmare, atunci când aceste bunuri au fost vândute la<br />

cererea creditorilor comuni, clauza <strong>de</strong> preciput <strong>de</strong>vine caducă,<br />

potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.<br />

80 Pentru noţiunile <strong>de</strong> „cotitate disponibilă” şi „cotitate disponibilă specială a<br />

soţului supravieţuitor”, a se ve<strong>de</strong>a art. 1089, respectiv art. 1090 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

263


Deşi putem intui raţiunea care stă la baza instituirii acestei<br />

situaţii <strong>de</strong> caducitate, apreciem că suficiente argumente ple<strong>de</strong>ază<br />

în favoarea soluţiei contrare: în condiţiile în care executarea<br />

clauzei <strong>de</strong> preciput se poate face şi prin echivalent (dacă<br />

executarea în natură nu este posibilă), 81 preciputul stipulat iniţial<br />

în natură ar fi convertit într-o prelevare în valoare, urmând să<br />

poarte asupra restului masei comune (evi<strong>de</strong>nt, dacă mai există un<br />

rest). Pentru a preveni potenţiale complicaţii, o utilitate practică<br />

<strong>de</strong>osebită prezintă stipularea în cuprinsul convenţiei matrimoniale<br />

a modalităţilor, precum şi a reperului temporal la care se va face<br />

evaluarea bunurilor ce constituie obiectul clauzei <strong>de</strong> preciput.<br />

1.4.3. Modalităţi privind lichidarea comunităţii<br />

convenţionale<br />

Potrivit art. 320 teza I, „În caz <strong>de</strong> încetare sau <strong>de</strong><br />

schimbare, regimul matrimonial se lichi<strong>de</strong>ază potrivit legii, prin<br />

bună învoială sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe cale judiciară” (s.n.).<br />

Rezultă, aşadar, că normele juridice în materia lichidării regimului<br />

matrimonial nu au caracter <strong>de</strong> or<strong>din</strong>e publică, fiind permisă, aşa<br />

cum preve<strong>de</strong> şi art. 367 lit. e), stipularea în cuprinsul convenţiei<br />

matrimoniale a modalităţii concrete în care soţii înţeleg să<br />

proce<strong>de</strong>ze la lichidarea comunităţii convenţionale.<br />

Paleta <strong>de</strong> opţiuni posibile este foarte largă, exemplificativ<br />

clauzele putând fi configurate după cum urmează:<br />

- partajarea bunurilor comune în cote egale, indiferent <strong>de</strong><br />

contribuţia fiecăruia la dobândirea bunurilor comune şi la<br />

în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor comune;<br />

- unul <strong>din</strong>tre soţi să primească nuda proprietate, iar celălalt<br />

uzufructul;<br />

81 A se ve<strong>de</strong>a dispoziţiile art. 333 alin. (5) şi cele ale art. 367 lit. d).<br />

264


- stabilirea unor cote inegale potrivit cărora ar urma să se<br />

partajeze bunurile comune (spre exemplu, ¼ şi ¾); apreciem că<br />

stipularea unei asemenea clauze nu aduce atingere principiului<br />

egalităţii soţilor, <strong>din</strong> moment ce chiar criteriul legal <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>terminare a cotei-părţi ce revine fiecărui soţ, consacrat <strong>de</strong> art.<br />

357 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ., are în ve<strong>de</strong>re contribuţia efectivă a<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre ei, care, prin ipoteză, poate fi diferită. Prin<br />

adoptarea acestei clauze <strong>de</strong> partaj inegal, soţii pot viza, spre<br />

exemplu, restabilirea echilibrului patrimonial rupt <strong>de</strong> o inegalitate<br />

a aporturilor în comunitate. Drept urmare, consi<strong>de</strong>răm că o<br />

asemenea clauză este, în principiu, valabilă, cu excepţia situaţiei<br />

în care poate fi dovedită intenţia frauduloasă a soţilor.<br />

Utilitatea practică a stipulării unei astfel <strong>de</strong> clauze este<br />

evi<strong>de</strong>ntă, fiind în<strong>de</strong>obşte cunoscut că, în general, procesele <strong>de</strong><br />

partajare a bunurilor comune ale soţilor sunt complexe,<br />

costisitoare şi <strong>de</strong> durată.<br />

Secţiunea 2. Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />

2.1. Succintă caracterizare<br />

Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri se situează la antipodul<br />

regimurilor comunitare.<br />

Comparativ cu alte regimuri matrimoniale, regimul<br />

separaţiei <strong>de</strong> bunuri are vocaţia <strong>de</strong> a realiza o completă disociere a<br />

intereselor soţilor, oferind acestora cea mai mare in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />

patrimonială.<br />

În cadrul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri fiecare <strong>din</strong>tre soţi<br />

păstrează administrarea in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă şi proprietatea exclusivă<br />

asupra bunurilor sale, putând dispune discreţionar <strong>de</strong> acestea.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> regimurile <strong>de</strong> tip comunitar, regimul<br />

separatist nu conduce la formarea niciunei mase <strong>de</strong> bunuri<br />

comune, masa <strong>de</strong> bunuri proprii a fiecărui soţ <strong>de</strong>zvoltându-se în<br />

mod autonom. Totuşi, raporturile pecuniare <strong>din</strong>tre soţii aflaţi sub<br />

265


imperiul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri sunt cu totul diferite <strong>de</strong><br />

cele <strong>din</strong>tre două persoane străine una faţă <strong>de</strong> alta.<br />

Regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri prezintă multiple avantaje,<br />

care pot fi sintetizate astfel: simplicitate şi in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă.<br />

Regimul separaţiei conferă soţilor o in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă<br />

patrimonială <strong>de</strong>plină.<br />

Un alt avantaj al regimului separaţiei este acela că<br />

protejează soţii în cazul unui pasiv foarte important. Spre<br />

exemplu, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este comerciant lansat într-o<br />

activitate ce implică un mare risc profesional, se recomandă în<br />

acest caz opţiunea pentru regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, soţul<br />

necomerciant fiind protejat astfel <strong>de</strong> riscul unei eventuale<br />

insolvabilităţi.<br />

Simplificarea gestionării bunurilor este evi<strong>de</strong>ntă,<br />

întrucât, în condiţiile disocierii intereselor patrimoniale ale soţilor,<br />

nu există în timpul căsătoriei acea întrepătrun<strong>de</strong>re a puterilor<br />

fiecăruia <strong>din</strong>tre ei care se manifestă în cazul regimurilor <strong>de</strong> tip<br />

comunitar, conducând <strong>de</strong> multe ori la complicaţii atât în relaţiile<br />

<strong>din</strong>tre soţi, cât şi în raporturile cu terţii. Simplificată este, <strong>de</strong><br />

asemenea, (cel puţin în aparenţă) şi procedura <strong>de</strong> lichidare, căci<br />

neexistând bunuri comune nu există partaj, fiecare <strong>din</strong> soţi<br />

conservând proprietatea şi gestiunea bunurilor sale proprii.<br />

Această perspectivă simplistă asupra separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />

se poate dovedi însă <strong>de</strong> multe ori iluzorie, având în ve<strong>de</strong>re că, în<br />

mod inevitabil, comunitatea <strong>de</strong> viaţă generează o anume<br />

comunitate <strong>de</strong> interese şi chiar o confuziune parţială a acestora.<br />

Separaţia <strong>de</strong> bunuri este a<strong>de</strong>sea injustă, în special în<br />

privinţa soţului care nu exercită o activitate profesională,<br />

ocupându-se <strong>de</strong> menaj şi <strong>de</strong> creşterea copiilor; (<strong>de</strong> cele mai multe<br />

ori femeia este cea care se află într-o asemenea situaţie, în zilele<br />

noastre însă ten<strong>din</strong>ţa fiind aceea <strong>de</strong> bilateralizare).<br />

Totodată, pentru a preîntâmpina producerea unor<br />

confuzii în cadrul patrimoniilor lor, soţii sunt nevoiţi ca în<br />

permanenţă să ţină o evi<strong>de</strong>nţă strictă a bunurilor achiziţionate şi<br />

266


a datoriilor contractate. Numai că în raporturile <strong>din</strong>tre soţi<br />

contabilitatea nu este poate una <strong>din</strong> valorile care ar trebui<br />

cultivate.<br />

De asemenea, la disoluţia căsătoriei, nu <strong>de</strong> puţine ori,<br />

operaţiunea <strong>de</strong> lichidare se poate dovedi în practică mult mai<br />

complicată şi mai nesigură <strong>de</strong>cât în cazul comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

2.2. Separaţia <strong>de</strong> bunuri potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

2.2.1. Temeiul juridic al separaţiei <strong>de</strong> bunuri<br />

În arhitectura normativă a <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, regimul<br />

separaţiei <strong>de</strong> bunuri este reglementat <strong>de</strong> art. 360-365.<br />

El este, în principal, un regim convenţional, în sensul că<br />

izvorul său este convenţia matrimonială, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />

reglementarea aplicabilă sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> <strong>de</strong> la 1864, în<br />

lumina căreia regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri era consi<strong>de</strong>rat ca fiind<br />

regimul matrimonial legal.<br />

Temeiul regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri îl poate, însă,<br />

constitui şi hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care instanţa, la cererea<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi, pronunţă separaţia <strong>de</strong> bunuri, „atunci când<br />

celălalt soţ încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale<br />

ale <strong>familiei</strong>” – art. 370 alin. (1).<br />

2.2.2. Separaţia patrimoniilor<br />

2.2.2.1. Separaţia activului.<br />

Potrivit art. 360, „Fiecare <strong>din</strong>tre soţi este proprietar<br />

exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte <strong>de</strong> încheierea<br />

căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobân<strong>de</strong>şte în nume<br />

propriu după această dată”.<br />

Dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul separaţiei <strong>de</strong> bunuri,<br />

în cadrul patrimoniului fiecăruia <strong>din</strong>tre ei nu se mai constituie<br />

aşadar acea masă <strong>de</strong> bunuri comune, specifică regimurilor <strong>de</strong> tip<br />

267


comunitar: orice bun dobândit <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi alimentează<br />

exclusiv patrimoniul respectivului soţ, nici data dobândirii<br />

(anterioară sau posterioară încheierii căsătoriei) şi nici caracterul<br />

oneros sau gratuit neavând vreo relevanţă cu privire la<br />

<strong>de</strong>terminarea naturii juridice a bunului în cauză.<br />

Cu unele excepţii, relaţiile patrimoniale <strong>din</strong>tre soţii aflaţi<br />

sub regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri se <strong>de</strong>sfăşoară în aceleaşi condiţii<br />

ca între persoane necăsătorite, fiind aplicabile în principiu<br />

dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui comun (regulile privitoare la accesiune,<br />

mandat, îmbogăţirea fără justă cauză etc.).<br />

Deşi simple în aparenţă, principiul dominant fiind acela<br />

„fiecare pentru sine”, regulile <strong>de</strong> fond în privinţa separaţiei<br />

patrimoniilor la nivelul activului se pot a<strong>de</strong>sea complica.<br />

Spre exemplu, în ipoteza în care unul <strong>din</strong>tre soţi<br />

dobân<strong>de</strong>şte un bun utilizând fonduri/bunuri aparţinând celuilalt<br />

soţ, fără acordul acestuia <strong>din</strong> urmă, se pune problema <strong>de</strong>terminării<br />

naturii juridice a bunului dobândit în asemenea condiţii.<br />

Soluţia este oferită <strong>de</strong> dispoziţiile art. 363 alin. (2),<br />

potrivit cărora în proporţia bunurilor proprii folosite fără acordul<br />

său, soţul proprietar al bunurilor/fondurilor utilizate poate alege<br />

între a reclama pentru sine proprietatea bunului achiziţionat şi a<br />

pretin<strong>de</strong> daune-interese <strong>de</strong> la soţul dobânditor.<br />

Dar cum această soluţie, fără niciun fel <strong>de</strong> circumstanţiere,<br />

ar fi fost <strong>de</strong> natură să pericliteze securitatea circuitului <strong>civil</strong>,<br />

afectând drepturile/interesele terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, teza a II-a<br />

a aceluiaşi text preve<strong>de</strong> că „Proprietatea nu poate fi însă reclamată<br />

<strong>de</strong>cât înainte ca soţul dobânditor să dispună <strong>de</strong> bunul dobândit, cu<br />

excepţia cazului în care terţul dobânditor a cunoscut că bunul a<br />

fost achiziţionat <strong>de</strong> către soţul vânzător prin valorificarea<br />

bunurilor celuilalt soţ.”<br />

Separaţia patrimoniilor celor doi soţi nu este însă<br />

absolută, în condiţiile în care <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> frecvent soţii pot adopta o<br />

atitu<strong>din</strong>e comunitară: proce<strong>de</strong>ază la achiziţionarea unor bunuri<br />

268


indivize (<strong>de</strong> o importanţă/valoare pecuniară <strong>de</strong>osebită), 82 <strong>de</strong>schid<br />

conturi comune etc., acte licite, dar contrare spiritului acestui<br />

regim matrimonial. În anumite cazuri, starea <strong>de</strong> indiviziune le<br />

poate fi „impusă” soţilor: spre exemplu, situaţia bunului dobândit<br />

în baza unui act juridic cu titlu gratuit, voinţa donatorului fiind<br />

aceea <strong>de</strong> a-i gratifica pe ambii soţi. În toate aceste ipoteze <strong>de</strong>vin<br />

aplicabile regulile <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> comun privitoare la indiviziune, art.<br />

362 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ. prevăzând că „Bunurile dobândite<br />

împreună <strong>de</strong> soţi aparţin acestora în proprietate comună pe cotepărţi,<br />

în condiţiile legii”.<br />

În ceea ce priveşte dovada coproprietăţii, sunt aplicabile<br />

preve<strong>de</strong>rile art. 361, care se aplică în mod corespunzător. Este<br />

vorba <strong>de</strong> inventarul care poate fi întocmit pentru bunurile mobile<br />

dobândite în timpul separaţiei <strong>de</strong> bunuri. Consi<strong>de</strong>răm că trimiterea<br />

vizează în principal alin. (4) al art. 361, ceea ce înseamnă că, în<br />

lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, existenţa<br />

coproprietăţii în cazul unei posesii comune.<br />

2.2.2.2. Separaţia pasivului.<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa patrimonială a soţilor se manifestă şi în<br />

privinţa laturii pasive, în principiu neexistând <strong>de</strong>cât datorii<br />

personale ale fiecărui soţ. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 364<br />

alin. (1), „Niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate fi ţinut <strong>de</strong> obligaţiile<br />

născute <strong>din</strong> acte săvârşite <strong>de</strong> celălalt soţ.”<br />

Aşadar, datoriile care grevau patrimoniul fiecărui soţ în<br />

momentul încheierii căsătoriei, precum şi acelea asumate <strong>de</strong> el în<br />

timpul căsătoriei rămân personale ale soţului respectiv, (indiferent<br />

dacă sunt <strong>de</strong> natură contractuală sau <strong>de</strong>lictuală) şi vor fi guvernate<br />

<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun al obligaţiilor.<br />

Principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei patrimoniale la nivelul laturii<br />

pasive comportă, însă, anumite limite.<br />

82 Spre exemplu, imobilul căruia i se imprimă <strong>de</strong>stinaţia <strong>de</strong> locuinţă a <strong>familiei</strong>,<br />

achiziţionat prin contribuţia financiară comună.<br />

269


Potrivit alin. (2) al art. 364, „soţii răspund solidar pentru<br />

obligaţiile asumate <strong>de</strong> oricare <strong>din</strong>tre ei pentru acoperirea<br />

cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate <strong>de</strong> creşterea<br />

şi educarea copiilor.” (s.n.). În lipsă <strong>de</strong> convenţie contrară, fiecare<br />

<strong>din</strong> soţi este ţinut să contribuie la cheltuielile căsătoriei<br />

proporţional cu mijloacele <strong>de</strong> care dispune, 83 fiind posibil ca unul<br />

<strong>din</strong> soţi să contracteze datorii pentru care se va angaja răspun<strong>de</strong>rea<br />

solidară a soţilor, cu excepţia situaţiilor în care soţul interesat face<br />

dovada caracterului inutil ori excesiv al cheltuielilor făcute <strong>de</strong><br />

celălalt. Caracterul solidar al obligaţiei reprezintă, fără îndoială, o<br />

formă <strong>de</strong> protecţie a terţilor <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă care intră în relaţii<br />

patrimoniale cu unul <strong>din</strong>tre soţi.<br />

2.2.2.3. Dovada bunurilor.<br />

Necesitatea <strong>de</strong>limitării patrimoniilor soţilor ridică unele<br />

probleme <strong>de</strong> dovadă în două categorii <strong>de</strong> situaţii: în raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţi (spre exemplu, la momentul partajului cu ocazia<br />

lichidării regimului), precum şi faţă <strong>de</strong> creditorii fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

soţi, în scopul <strong>de</strong>limitării bunurilor pe care aceştia au <strong>dreptul</strong> să le<br />

urmărească.<br />

Dacă în privinţa bunurilor imobile proprietatea este mai<br />

uşor <strong>de</strong> dovedit, unele dificultăţi pot apărea în materie <strong>de</strong> bunuri<br />

mobile corporale, în condiţiile în care comunitatea <strong>de</strong> viaţă<br />

<strong>de</strong>termină a<strong>de</strong>sea o confuziune parţială a elementelor mobiliare<br />

<strong>din</strong> patrimoniile soţilor, iar <strong>de</strong> multe ori probele scrise nu sunt<br />

păstrate.<br />

Soluţia legislativă instituită pentru preîntâmpinarea acestor<br />

situaţii <strong>de</strong>licate şi complexe este aceea a întocmirii <strong>de</strong> către<br />

notarul public (chemat să autentifice convenţia matrimonială) a<br />

unui inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent <strong>de</strong> modul lor<br />

<strong>de</strong> dobândire – art. 361 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, inventarul va fi anexat<br />

convenţiei matrimoniale, fiind supus aceloraşi formalităţi <strong>de</strong><br />

83 Conform art. 325 alin. (2), dispoziţie care intră în compunerea regimului<br />

primar imperativ.<br />

270


publicitate ca şi aceasta – alin. (3) al art. 361. Astfel, în privinţa<br />

bunurilor mobile existente la momentul adoptării regimului<br />

separaţiei 84 , confuzia ar putea fi evitată dacă inventarul este<br />

riguros întocmit, pe baza <strong>de</strong>claraţiilor soţilor şi mai ales a<br />

mijloacelor <strong>de</strong> probă pe care aceştia le pot furniza. Neîndoielnic,<br />

utilitatea acestui inventar este mai pregnantă în cazul soţilor ale<br />

căror patrimonii conţin elemente consistente <strong>de</strong> natură mobiliară.<br />

Dacă, <strong>din</strong> varii motive, inventarul nu se întocmeşte, lipsind<br />

astfel persoana interesată <strong>de</strong> un mijloc <strong>de</strong> probă eficient în<br />

dovedirea naturii juridice <strong>de</strong> bun propriu, conform alin. (4) al art.<br />

361, până la proba contrară se prezumă că <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate<br />

exclusivă aparţine soţului posesor. Dar, cum viaţa în comun<br />

generează inevitabil o confuziune inclusiv în privinţa posesiei<br />

bunurilor mobile corporale, <strong>de</strong> multe ori, posesia nu ar putea servi<br />

drept mijloc <strong>de</strong> probă, fiind viciată prin caracterul său echivoc. În<br />

această situaţie, dovada contrară poate fi făcută prin orice mijloc<br />

<strong>de</strong> probă: registre <strong>de</strong> familie, documente <strong>de</strong> bancă, facturi,<br />

martori, indicii etc., cu excepţia ipotezei în care „bunul a fost<br />

dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei condiţii <strong>de</strong><br />

formă pentru validitate ori unor cerinţe <strong>de</strong> publicitate”, când<br />

„<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate exclusivă nu se poate dovedi <strong>de</strong>cât prin<br />

înscrisul care în<strong>de</strong>plineşte formele cerute <strong>de</strong> lege” – alin. (5) al<br />

art. 361.<br />

Din analiza art. 361 reiese că legiuitorul a configurat o<br />

anumită ierarhie a mijloacelor <strong>de</strong> probă care pot fi invocate <strong>de</strong><br />

persoana interesată pentru dovedirea proprietăţii exclusive<br />

asupra unui bun, poziţia pe care mijlocul respectiv se situează<br />

imprimându-i acestuia o anumită forţă probatorie:<br />

- în vârful pirami<strong>de</strong>i sunt plasate înscrisurile care<br />

în<strong>de</strong>plinesc exigenţele formale prevăzute <strong>de</strong> lege (pentru acele<br />

categorii <strong>de</strong> bunuri dobândite prin acte juridice la care se referă<br />

84 Potrivit art. 361 alin. (2), un inventar se poate întocmi şi pentru bunurile<br />

mobile dobândite în timpul separaţiei <strong>de</strong> bunuri.<br />

271


alin. (5) al art. 361, dovada este exclusivă, în sensul că nu se<br />

admite un alt mijloc <strong>de</strong> probă);<br />

- treapta imediat inferioară este ocupată <strong>de</strong> inventarul<br />

bunurilor mobile întocmit <strong>de</strong> notar;<br />

- pe următorul palier se situează posesia, pentru ca baza<br />

pirami<strong>de</strong>i, extrem <strong>de</strong> întinsă, să fie alcătuită <strong>din</strong> orice mijloc <strong>de</strong><br />

probă admis <strong>de</strong> lege, supus însă aprecierii suverane a ju<strong>de</strong>cătorilor<br />

fondului.<br />

Întrucât dispoziţiile art. 361 nu fac niciun fel <strong>de</strong><br />

distincţie, or<strong>din</strong>ea în care mijloacele <strong>de</strong> probă pot fi invocate<br />

trebuie urmărită atât în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, cât şi faţă <strong>de</strong><br />

terţi. Având în ve<strong>de</strong>re imposibilitatea morală <strong>de</strong> preconstituire a<br />

unui înscris care există <strong>de</strong> cele mai multe ori între soţi,<br />

consi<strong>de</strong>răm că în relaţiile <strong>din</strong>tre ei dovada ar trebui permisă prin<br />

orice mijloc <strong>de</strong> probă, fără a fi necesară respectarea acelei ierarhii<br />

prestabilite <strong>de</strong> legiuitor.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> alte sisteme <strong>de</strong> drept, reglementarea<br />

română nu a consacrat expres prezumţia legală <strong>de</strong> indiviziune,<br />

<strong>de</strong> o incontestabilă utilitate practică, potrivit căreia bunurile<br />

asupra cărora niciunul <strong>din</strong>tre soţi nu poate justifica o proprietate<br />

exclusivă sunt consi<strong>de</strong>rate că le aparţin în indiviziune, fiecare<br />

pentru jumătate.<br />

Această aparentă lacună <strong>de</strong> reglementare este suplinită,<br />

însă, prin apelul la dispoziţiile art. 362 alin. (1), care statuează în<br />

sensul că „aparţin acestora în proprietate comună pe cote-părţi, în<br />

condiţiile legii.”<br />

De asemenea, se poate consi<strong>de</strong>ra că o asemenea prezumţie<br />

este instituită implicit prin trimiterea pe care o face art. 362 alin.<br />

(2) la art. 361.<br />

Acest text instituie prezumţia potrivit căreia, în lipsa<br />

inventarului, până la proba contrară, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate<br />

aparţine soţului posesor, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă că, în măsura în care<br />

272


posesia este comună, se prezumă că bunurile sunt în coproprietate,<br />

aplicându-se preve<strong>de</strong>rile art. 633, potrivit cărora „Dacă bunul este<br />

stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba<br />

contrară”, cotele-părţi fiind prezumate egale, conform art. 634<br />

alin. (2). Desigur, această prezumţie nu poate opera în cazul în<br />

care bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit<br />

legii, unei condiţii <strong>de</strong> formă pentru validitate ori unor cerinţe <strong>de</strong><br />

publicitate, când <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> proprietate exclusivă, respectiv <strong>de</strong><br />

coproprietate trebuie să rezulte <strong>din</strong> înscrisul care în<strong>de</strong>plineşte<br />

formele cerute <strong>de</strong> lege.<br />

2.2.3. Gestiunea bunurilor<br />

In<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţa soţilor – trăsătura esenţială a regimului<br />

separaţiei – se manifestă şi în privinţa gestiunii bunurilor. Astfel,<br />

sub rezerva <strong>de</strong> a-şi în<strong>de</strong>plini obligaţia privind contribuţia la<br />

cheltuielile căsătoriei, fiecare soţ administrează, foloseşte şi<br />

dispune în mod discreţionar <strong>de</strong> bunurile proprietate exclusivă, fără<br />

nicio ingerinţă <strong>din</strong> partea celuilalt.<br />

Principiul enunţat comportă însă o serie <strong>de</strong> limitări, dictate<br />

în special <strong>de</strong> imperativul protejării intereselor <strong>familiei</strong>.<br />

a) Afectarea principiului in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei soţilor în gestiunea<br />

bunurilor proprietate exclusivă se produce, în primul rând, prin<br />

acţiunea unor norme juridice <strong>din</strong> structura regimului primar<br />

imperativ, prin care se instituie un mecanism <strong>de</strong> cogestiune a<br />

anumitor bunuri, similar celui <strong>din</strong> materia regimului comunitar<br />

pentru actele cele mai grave.<br />

Astfel, potrivit art. 322, valabilitatea oricăror acte juridice,<br />

având ca obiect drepturile asupra locuinţei <strong>familiei</strong> sau bunurile ce<br />

mobilează/<strong>de</strong>corează această locuinţă, este condiţionată <strong>de</strong><br />

exprimarea consimţământului scris al celuilalt soţ, chiar şi în<br />

ipoteza în care locuinţa este proprietate exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre<br />

soţi.<br />

De asemenea, în condiţiile art. 316, dacă unul <strong>din</strong> soţi<br />

încheie acte <strong>de</strong> dispoziţie care pun în pericol grav interesele<br />

273


<strong>familiei</strong>, pe cale judiciară se poate limita <strong>dreptul</strong> soţului titular <strong>de</strong><br />

a dispune singur <strong>de</strong> anumite bunuri, principiul in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei<br />

patrimoniale fiind astfel limitat.<br />

b) O a doua categorie <strong>de</strong> limite survine în cazul imixtiunii<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi în gestiunea bunurilor personale ale celuilalt. În<br />

principiu, se aplică dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui comun, în funcţie <strong>de</strong><br />

calificarea concretă pe care intervenţia unuia <strong>din</strong>tre soţi o poate<br />

primi: <strong>de</strong> regulă, mandat expres sau tacit ori gestiune <strong>de</strong> afaceri.<br />

O dispoziţie specială, reglementată <strong>de</strong> art. 363 alin. (1),<br />

vizează situaţia în care unul <strong>din</strong> soţi se foloseşte <strong>de</strong> bunurile<br />

celuilalt soţ fără împotrivirea acestuia <strong>din</strong> urmă; obligaţiile care se<br />

nasc în sarcina soţului beneficiar al folosinţei sunt cele ale unui<br />

uzufructuar, cu excepţia celor prevăzute <strong>de</strong> art. 723, 726 şi 727<br />

<strong>din</strong> N.C.civ. vizând inventarierea bunurilor, constituirea garanţiei<br />

pentru în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor, respectiv numirea<br />

administratorului.<br />

În privinţa fructelor pe care acest soţ le datorează<br />

titularului, art. 363 alin. (1) teza a II-a statuează în sensul că soţul<br />

respectiv este ţinut să restituie „numai fructele existente la data<br />

solicitării lor <strong>de</strong> către celălalt soţ sau, după caz, la data încetării<br />

ori schimbării regimului matrimonial”.<br />

2.2.4. Lichidarea regimului<br />

În condiţiile în care patrimoniile celor doi soţi sunt<br />

complet separate, neexistând în principiu <strong>de</strong>cât bunuri proprietate<br />

exclusivă, în cazul regimului separaţiei dizolvarea nu ar trebui să<br />

implice o lichidare propriu-zisă.<br />

Neexistând dispoziţii speciale în materie, operaţiunea <strong>de</strong><br />

lichidare va fi guvernată <strong>de</strong> regulile <strong>dreptul</strong>ui comun privitoare la<br />

partaj (în cazul bunurilor proprietate pe cote-părţi), îmbogăţire<br />

fără justă cauză, compensaţie etc. Astfel, în baza acestor preve<strong>de</strong>ri<br />

va fi efectuat partajul bunurilor pe care soţii le-au dobândit în<br />

274


indiviziune şi tot <strong>dreptul</strong>ui comun (al obligaţiilor) va fi supus<br />

regimul juridic al creanţelor existente între soţi.<br />

Pentru a înlătura orice posibilă interpretare echivocă,<br />

legiuitorul a prevăzut expres în art. 365 că „La încetarea<br />

regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, fiecare <strong>din</strong>tre soţi are un drept <strong>de</strong><br />

retenţie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a<br />

datoriilor pe care le au unul faţă <strong>de</strong> celălalt”. În cazul soţilor,<br />

fizionomia <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie pare a fi una specială, cu o sferă<br />

<strong>de</strong> cuprin<strong>de</strong>re mai întinsă faţă <strong>de</strong> cea conturată <strong>de</strong> dispoziţiile<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun: 85 nu mai este vorba neapărat <strong>de</strong> un <strong>de</strong>bitum cum<br />

re iunctum, <strong>de</strong>ci <strong>de</strong> o conexiune a datoriei cu lucrul (condiţie<br />

esenţială pentru invocarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> retenţie), ci <strong>de</strong> orice datorii<br />

pe care soţii le au unul faţă <strong>de</strong> celălalt, chiar fără legătură cu lucrul<br />

reţinut.<br />

85 A se ve<strong>de</strong>a art. 2495-2499 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

275


CAPITOLUL VI<br />

Modificarea regimului matrimonial<br />

Secţiunea 1. Consi<strong>de</strong>raţii generale<br />

Tradiţional, regimurile matrimoniale erau imutabile, ceea<br />

ce însemna că, în timpul căsătoriei, soţii nu puteau modifica sau<br />

schimba regimul matrimonial sub imperiul căruia s-au căsătorit.<br />

Principiul imutabilităţii a fost introdus în <strong>dreptul</strong> nostru<br />

prin preluarea vechiului art. 1395 C.civ.fr., fiind consacrat <strong>de</strong> art.<br />

1228 C.civ., <strong>din</strong> care rezultă că orice convenţie matrimonială<br />

făcută după încheierea căsătoriei este nulă. Era, <strong>de</strong>ci, permisă<br />

numai modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> încheierea<br />

căsătoriei.<br />

În timp, regula imutabilităţii a fost abandonată.<br />

Mutabilitatea regimului matrimonial este cu atât mai<br />

necesară astăzi, în condiţiile creşterii instabilităţii economice a<br />

<strong>familiei</strong>, majoritatea ţărilor instituind posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a<br />

modifica regimul matrimonial pe cale convenţională, fie în mod<br />

liber, fie sub un anumit control ju<strong>de</strong>cătoresc, pentru a permite<br />

astfel soţilor să-şi adapteze regimul matrimonial unor noi situaţii<br />

patrimoniale sau profesionale, intervenite în timpul căsătoriei.<br />

Secţiunea 2. Modificarea regimului matrimonial potrivit<br />

<strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

2.1. Delimitări conceptuale<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, care instituie un regim<br />

matrimonial unic, imperativ şi imutabil (regimul comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri), <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, favorabil pluralismului şi flexibilităţii,<br />

permite modificarea regimului matrimonial în timpul căsătoriei.<br />

În primul rând, consi<strong>de</strong>răm că este necesar să se facă<br />

distincţie între modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong><br />

276


căsătorie şi modificarea regimului matrimonial în timpul<br />

căsătoriei.<br />

Astfel, potrivit art. 336 <strong>din</strong> N.C.civ., convenţia<br />

matrimonială poate fi modificată înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei,<br />

cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 330 (înscris autentificat<br />

<strong>de</strong> notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat<br />

personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având<br />

conţinut pre<strong>de</strong>terminat) şi art. 332 (prin convenţia matrimonială<br />

nu se poate <strong>de</strong>roga, sub sancţiunea nulităţii absolute, <strong>de</strong> la<br />

dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales <strong>de</strong>cât în<br />

cazurile anume prevăzute <strong>de</strong> lege. De asemenea, convenţia<br />

matrimonială nu poate aduce atingere egalităţii <strong>din</strong>tre soţi,<br />

autorităţii părinteşti sau <strong>de</strong>voluţiunii succesorale legale.)<br />

Totodată, pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, trebuie<br />

respectate condiţiile <strong>de</strong> publicitate prevăzute <strong>de</strong> art. 334 şi 335<br />

pentru orice convenţie matrimonială.<br />

Modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />

poate să aibă ca obiect chiar înlocuirea regimului matrimonial<br />

iniţial ales <strong>de</strong> soţi, după cum poate să privească doar anumite<br />

modificări în cadrul aceluiaşi regim matrimonial (<strong>de</strong> exemplu, în<br />

cadrul regimului comunităţii convenţionale viitorii soţi adaugă<br />

sau, după caz, elimină clauza <strong>de</strong> preciput).<br />

Modificarea convenţiei matrimoniale înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />

se realizează cu acordul tuturor persoanelor care au participat la<br />

încheierea ei.<br />

În schimb, modificarea regimului matrimonial se<br />

realizează în timpul căsătoriei, după ce regimul matrimonial ales<br />

la încheierea căsătoriei şi-a produs efecte. Şi aceasta presupune<br />

încheierea unei convenţii, care trebuie să în<strong>de</strong>plinească toate<br />

condiţiile convenţiei matrimoniale.<br />

Deosebirea <strong>din</strong>tre cele două ipoteze constă, aşadar, în<br />

faptul că, înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei vorbim <strong>de</strong> modificarea<br />

convenţiei matrimoniale (pentru că nu există încă un regim<br />

matrimonial aplicabil), pe când în timpul căsătoriei se modifică<br />

însuşi regimul matrimonial. Modificarea convenţiei matrimoniale<br />

277


înainte <strong>de</strong> căsătorie presupune prezenţa tuturor celor care au<br />

participat la încheierea ei (a viitorilor soţi, dar şi, după caz, a<br />

terţilor care au făcut donaţii, potrivit principiului simetriei actelor<br />

juridice), în timp ce modificarea regimului matrimonial în timpul<br />

căsătoriei se realizează doar cu acordul soţilor.<br />

În al doilea rând, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> face distincţie între<br />

modificarea convenţională (art. 369) şi cea judiciară a regimului<br />

matrimonial (art. 370-art. 372).<br />

Art. 369 preve<strong>de</strong> posibilitatea modificării regimului<br />

matrimonial după cel puţin un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei, cu<br />

respectarea condiţiilor prevăzute <strong>de</strong> lege pentru convenţiile<br />

matrimoniale. Aceasta este o modificare convenţională.<br />

Modificarea judiciară are în ve<strong>de</strong>re trecerea pe cale<br />

judiciară <strong>de</strong> la regimul comunităţii <strong>de</strong> bunuri la regimul separaţiei<br />

<strong>de</strong> bunuri, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, dacă, prin actele încheiate,<br />

celălalt soţ pune în pericol interesele patrimoniale ale <strong>familiei</strong>.<br />

2.2. Modificarea convenţională a regimului<br />

matrimonial<br />

2.2.1. Reglementare<br />

Potrivit art. 369 <strong>din</strong> N.C.civ., „(1) După cel puţin un an <strong>de</strong><br />

la încheierea căsătoriei, soţii pot, ori <strong>de</strong> câte ori doresc, să<br />

înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim<br />

matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea condiţiilor prevăzute<br />

<strong>de</strong> lege pentru încheierea convenţiilor matrimoniale.<br />

(2) Dispoziţiile art. 291, 334, 335 şi 361 sunt aplicabile în mod<br />

corespunzător.<br />

(3) Creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau lichidarea<br />

regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie în termen<br />

<strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate sau, după caz, <strong>de</strong> când au luat cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong><br />

aceste împrejurări pe altă cale.<br />

278


(4) Creditorii prevăzuţi la alin. (3) pot invoca oricând, pe cale<br />

<strong>de</strong> excepţie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului<br />

matrimonial făcute în frauda intereselor lor.”<br />

2.2.2. Condiţii <strong>de</strong> fond<br />

Din cuprinsul art. 369 alin. (1), rezultă că modificarea<br />

directă a regimului matrimonial presupune încheierea unei<br />

convenţii matrimoniale, prin care fie se înlocuieşte regimul<br />

matrimonial sub imperiul căruia soţii s-au căsătorit, fie, după caz,<br />

soţii aduc anumite modificări în cadrul aceluiaşi regim<br />

matrimonial.<br />

Convenţia matrimonială prin care se modifică regimul<br />

matrimonial trebuie să în<strong>de</strong>plinească unele condiţii generale <strong>de</strong><br />

validitate ale contractelor, precum şi unele condiţii speciale.<br />

2.2.2.1. Condiţii generale.<br />

Modificarea regimului matrimonial presupune<br />

consimţământul liber şi neviciat al soţilor.<br />

Chiar dacă la încheierea convenţiei matrimoniale iniţiale<br />

au fost părţi şi alte persoane <strong>de</strong>cât viitorii soţi, consimţământul<br />

acestor persoane nu este necesar la modificarea convenţiei<br />

matrimoniale în timpul căsătoriei, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> situaţia în<br />

care convenţia matrimonială se modifică înainte <strong>de</strong> celebrarea<br />

căsătoriei.<br />

Astfel, art. 369 alin. (1) se referă expres la soţii care pot să<br />

modifice regimul matrimonial în timpul căsătoriei, <strong>de</strong> un<strong>de</strong> rezultă<br />

că, <strong>de</strong>şi la încheierea convenţiei matrimoniale au participat şi alte<br />

persoane, raţiune pentru care, potrivit art. 330 alin. (1), convenţia<br />

matrimonială se încheie „cu consimţământul tuturor părţilor”,<br />

pentru modificarea regimului matrimonial nu se cere şi<br />

consimţământul acestora.<br />

În ceea ce priveşte capacitatea, întrucât minorul care s-a<br />

căsătorit dobân<strong>de</strong>şte capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu, poate să<br />

279


încheie singur o asemenea convenţie matrimonială <strong>de</strong> modificare<br />

a regimului matrimonial.<br />

2.2.2.2. Condiţie specială.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> instituie condiţia ca <strong>de</strong> la data încheierii<br />

căsătoriei să fi trecut cel puţin un an. După împlinirea acestui<br />

termen, soţii pot modifica regimul matrimonial ori <strong>de</strong> câte ori<br />

doresc.<br />

2.2.2.3. Limitele modificării regimului matrimonial.<br />

La modificarea regimului matrimonial trebuie să se ţină<br />

seama <strong>de</strong> limitele impuse convenţiei matrimoniale. Astfel, în ceea<br />

ce priveşte obiectul convenţiei matrimoniale modificatoare,<br />

trebuie avute în ve<strong>de</strong>re dispoziţiile art. 332 alin. (1) care<br />

statuează că „Prin convenţia matrimonială nu se poate <strong>de</strong>roga, sub<br />

sancţiunea nulităţii absolute, <strong>de</strong> la dispoziţiile legale privind<br />

regimul matrimonial ales <strong>de</strong>cât în cazurile anume prevăzute <strong>de</strong><br />

lege” şi, <strong>de</strong> asemenea, preve<strong>de</strong>rile art. 312 alin. (2), potrivit<br />

cărora, “Indiferent <strong>de</strong> regimul matrimonial ales, nu se poate<br />

<strong>de</strong>roga <strong>de</strong> la dispoziţiile prezentei secţiuni, dacă prin lege nu se<br />

preve<strong>de</strong> altfel.”<br />

2.2.3. Condiţii <strong>de</strong> formă<br />

2.2.3.1. Condiţii ad validitatem.<br />

Este cerută ad validitatem forma autentică notarială, ca şi<br />

pentru încheierea convenţiei matrimoniale.<br />

2.2.3.2. Condiţii <strong>de</strong> opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />

Pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, modificarea regimului<br />

matrimonial este supusă măsurilor <strong>de</strong> publicitate.<br />

Despre modificarea convenţiei matrimoniale se face<br />

menţiune în actul <strong>de</strong> căsătorie, iar, dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este<br />

comerciant, şi în registrul comerţului.<br />

280


Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, sunt aplicabile dispoziţiile<br />

privind publicitatea convenţiei matrimoniale, astfel încât<br />

modificarea convenţională a regimului matrimonial trebuie să fie<br />

înscrisă în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale,<br />

pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi.<br />

În plus, pentru a fi opozabilă terţilor, este necesar ca prin<br />

modificarea regimului matrimonial soţii să nu fi urmărit fraudarea<br />

intereselor terţilor. Prin urmare, chiar dacă s-au în<strong>de</strong>plinit<br />

formalităţile <strong>de</strong> publicitate, modificarea regimului matrimonial nu<br />

este opozabilă terţilor, dacă modificarea s-a făcut în frauda<br />

intereselor lor.<br />

În acest sens, creditorii prejudiciaţi prin schimbarea sau<br />

lichidarea regimului matrimonial pot formula acţiunea revocatorie<br />

în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data la care au fost în<strong>de</strong>plinite<br />

formalităţile <strong>de</strong> publicitate sau, după caz, <strong>de</strong> când au luat<br />

cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong> aceste împrejurări pe altă cale. Ei pot<br />

invoca oricând, pe cale <strong>de</strong> excepţie, inopozabilitatea modificării<br />

sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor<br />

lor 86 .<br />

2.2.4. Efectele modificării convenţionale a<br />

regimului matrimonial<br />

Între soţi, modificarea produce efecte, în principiu, <strong>de</strong> la<br />

data încheierii convenţiei în forma autentică notarială.<br />

Faţă <strong>de</strong> terţi, efectele se produc <strong>de</strong> la data în<strong>de</strong>plinirii<br />

formalităţilor <strong>de</strong> publicitate.<br />

În funcţie <strong>de</strong> întin<strong>de</strong>rea sau amploarea modificărilor,<br />

rezultatul poate să fie o înlocuire a regimului matrimonial cu un<br />

altul sau modificarea regimului existent.<br />

Astfel, soţii pot opta pentru o schimbare totală a regimului<br />

matrimonial, <strong>de</strong> exemplu, pot trece <strong>de</strong> la regimul <strong>de</strong> comunitate la<br />

un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri sau invers. În acest caz,<br />

abandonarea unui regim matrimonial în favoarea altuia, <strong>de</strong> alt tip,<br />

86 Acţiunea revocatorie este reglementată în N.C.civ. în art. 1562-1565.<br />

281


implică încetarea şi, după caz, lichidarea regimului matrimonial<br />

anterior. De exemplu, dacă se trece <strong>de</strong> la regimul comunităţii la<br />

regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri, încetarea regimului comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri va fi urmată <strong>de</strong> lichidarea acestuia, în special <strong>de</strong><br />

împărţeala bunurilor comune, fără însă ca legea să impună soţilor<br />

ca împărţeala să se facă odată cu schimbarea regimului sau într-un<br />

anumit termen <strong>de</strong> la data schimbării. Sub acest aspect, trebuie<br />

remarcat faptul că nu atât modificarea în sine a regimului<br />

matrimonial ar putea să aducă atingere creditorilor, cât eventualul<br />

partaj fraudulos al bunurilor comune, prin care, <strong>de</strong> exemplu, soţii<br />

convin ca anumite bunuri să fie atribuite unuia <strong>din</strong>tre soţi, pentru a<br />

frauda pe creditorii celuilalt soţ, prin micşorarea <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> gaj<br />

general al creditorilor chirografari. În acest caz, însă, creditorul<br />

are la în<strong>de</strong>mână acţiunea revocatorie împotriva actului <strong>de</strong><br />

împărţeală făcut în frauda lui, potrivit art. 369 alin. (3).<br />

În cazul în care se trece <strong>de</strong> la un regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong><br />

bunuri la un regim <strong>de</strong> comunitate, <strong>de</strong> regulă, nu se ridică<br />

asemenea probleme complicate legate <strong>de</strong> lichidarea regimului<br />

matrimonial, <strong>de</strong>şi nu este exclusă nici în cadrul separaţiei<br />

existenţa unor bunuri în coproprietate, care pot fi supuse<br />

împărţelii.<br />

Cu atât mai mult, dacă se menţine regimul comunităţii, dar<br />

se modifică doar întin<strong>de</strong>rea comunităţii - în sensul restrângerii sau<br />

al extin<strong>de</strong>rii -, nu este necesară lichidarea regimului matrimonial<br />

anterior.<br />

Pe <strong>de</strong> altă parte, soţii pot opta pentru o schimbare parţială<br />

a regimului matrimonial, în sensul că pot să modifice doar regimul<br />

unuia sau al anumitor bunuri ori regulile referitoare la gestiunea<br />

bunurilor sau cele care privesc lichidarea regimului matrimonial,<br />

în condiţiile art. 367.<br />

282


2.3. Modificarea judiciară a regimului comunităţii<br />

<strong>de</strong> bunuri<br />

2.3.1. Condiţii<br />

Potrivit art. 370 alin. (1) <strong>din</strong> N.C.civ., „Dacă regimul<br />

matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau<br />

convenţionale, instanţa, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, poate<br />

pronunţa separaţia <strong>de</strong> bunuri, atunci când celălalt soţ încheie acte<br />

care pun în pericol interesele patrimoniale ale <strong>familiei</strong>.”<br />

Se reglementează, astfel, posibilitatea unei modificări<br />

judiciare a regimului comunităţii, la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />

constând în instituirea unui regim <strong>de</strong> separaţie <strong>de</strong> bunuri, care îşi<br />

va avea temeiul în hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Noţiunea <strong>de</strong> „interese patrimoniale ale <strong>familiei</strong>” este una<br />

<strong>de</strong> fapt, al cărei conţinut se <strong>de</strong>termină <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată <strong>de</strong> la<br />

caz la caz. Instanţa trebuie să stabilească existenţa unei legături <strong>de</strong><br />

cauzalitate între actele săvârşite <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi şi „starea <strong>de</strong><br />

pericol” pe care aceste acte o generează.<br />

Potrivit alin. (2) al art. 370, instanţa va face aplicarea<br />

dispoziţiilor art. 357, ceea ce înseamnă că instituirea judiciară a<br />

regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri este precedată <strong>de</strong> lichidarea<br />

regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri.<br />

Prin aceasta, modificarea judiciară a comunităţii <strong>de</strong> bunuri<br />

se <strong>de</strong>osebeşte <strong>de</strong> simpla împărţeală judiciară a bunurilor în timpul<br />

căsătoriei, care potrivit art. 358 alin. (4) nu implică şi modificarea<br />

regimului matrimonial.<br />

Potrivit alin. (3) al art. 370, dispoziţiile art. 361 se aplică<br />

în mod corespunzător. Aceasta înseamnă că se va proceda la<br />

întocmirea inventarului bunurilor mobile proprii, care este supus<br />

formalităţilor <strong>de</strong> publicitate a convenţiilor matrimoniale. Nu<br />

rezultă, însă, <strong>din</strong> text dacă, prin aceeaşi hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească,<br />

283


instanţa ia act şi <strong>de</strong> inventarul bunurilor mobile sau dacă<br />

inventarul va fi întocmit separat <strong>de</strong> notarul public, la cererea<br />

soţilor. Evi<strong>de</strong>nt, cea mai simplă soluţie ar fi aceea ca, prin<br />

hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească, instanţa să ia act şi <strong>de</strong> inventar.<br />

2.3.2 Efectele modificării judiciare a comunităţii<br />

<strong>de</strong> bunuri<br />

2.3.2.1. Efectele între soţi.<br />

Potrivit art. 371, separaţia <strong>de</strong> bunuri pronunţată <strong>de</strong> către<br />

instanţă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze, iar<br />

soţilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art. 360-<br />

365. Între soţi, efectele separaţiei se produc retroactiv, nu <strong>de</strong> la<br />

data hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti, ci <strong>de</strong> la data formulării cererii, cu<br />

excepţia cazului în care instanţa, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre ei,<br />

dispune ca aceste efecte să li se aplice chiar <strong>de</strong> la data separaţiei în<br />

fapt.<br />

Măsura trecerii la separaţia <strong>de</strong> bunuri este una <strong>de</strong>finitivă,<br />

nefiind prevăzută posibilitatea pentru soţi <strong>de</strong> a cere instanţei<br />

modificarea ulterioară a măsurii.<br />

În acest context, se pune întrebarea dacă soţii pot modifica,<br />

ulterior, acest regim pe cale convenţională, <strong>de</strong> exemplu, în<br />

ve<strong>de</strong>rea reinstituirii comunităţii <strong>de</strong> bunuri. Se pare că nu există<br />

niciun impediment legal, dat fiind că art. 369 alin. (1) are în<br />

ve<strong>de</strong>re înlocuirea convenţională a „regimului matrimonial existent<br />

cu un alt regim”, fără să distingă după cum temeiul regimului<br />

matrimonial înlocuit este legal, convenţional sau judiciar.<br />

2.3.2.2. Efectele faţă <strong>de</strong> terţi.<br />

În primul rând, precizăm că potrivit art. 372 alin. (1),<br />

creditorii soţilor nu pot cere separaţia <strong>de</strong> bunuri, dar pot interveni<br />

în cauză. Într-a<strong>de</strong>văr, <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a cere separaţia <strong>de</strong> bunuri este un<br />

drept personal al soţilor, dat fiind şi caracterul motivelor care pot<br />

justifica o asemenea măsură (interesele <strong>familiei</strong>).<br />

284


De asemenea, conform alin. (2), convenţia matrimonială<br />

nu poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia<br />

cu oricare <strong>din</strong>tre soţi înainte <strong>de</strong> încheierea căsătoriei.<br />

În al doilea rând, pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi, alin.<br />

(3) al art. 370 preve<strong>de</strong> că se aplică în mod corespunzător<br />

dispoziţiile:<br />

- art. 291, ceea ce înseamnă că <strong>de</strong>spre această schimbare<br />

judiciară se va face menţiune pe actul <strong>de</strong> căsătorie;<br />

- art. 334 privind înscrierea acestei modificări în Registrul<br />

naţional notarial al regimurilor matrimoniale, precum şi în<br />

celelalte registre pentru opozabilitate faţă <strong>de</strong> terţi;<br />

- art. 335, potrivit căruia „(1) Convenţia matrimonială nu<br />

poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate <strong>de</strong> aceştia cu<br />

unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>cât dacă au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong><br />

publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au cunoscut-o pe<br />

altă cale.<br />

Prin aplicarea „în mod corespunzător” a acestui text,<br />

înseamnă că hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a instituit<br />

regimul separaţiei <strong>de</strong> bunuri nu poate fi opusă terţilor <strong>de</strong>cât dacă<br />

au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate prevăzute la art. 334<br />

sau dacă terţii au cunoscut-o pe altă cale. De asemenea, separaţia<br />

<strong>de</strong> bunuri instituită prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească nu poate fi opusă<br />

terţilor cu privire la actele încheiate cu oricare <strong>din</strong>tre soţi înainte<br />

<strong>de</strong> modificarea judiciară a regimului matrimonial.<br />

În sfârşit, potrivit alin. (2) al art. 372, „Dispoziţiile art.<br />

369 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.”<br />

Aceasta înseamnă că, în măsura în care terţii au fost<br />

prejudiciaţi prin instituirea regimului separaţiei <strong>de</strong> bunuri, ei au la<br />

în<strong>de</strong>mână acţiunea pauliană (revocatorie) în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />

data la care au fost în<strong>de</strong>plinite formalităţile <strong>de</strong> publicitate sau,<br />

după caz, <strong>de</strong> la data la care au luat cunoştinţă mai înainte <strong>de</strong><br />

hotărârea ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a instituit separaţia <strong>de</strong> bunuri.<br />

285


De asemenea, ei pot, pe cale <strong>de</strong> excepţie, să invoce oricând<br />

inopozabilitatea <strong>noul</strong>ui regim al separaţiei <strong>de</strong> bunuri, respectiv<br />

inopozabilitatea lichidării regimului comunităţii <strong>de</strong> bunuri, dacă<br />

dove<strong>de</strong>sc că schimbarea sau lichidarea judiciară a regimului<br />

matrimonial s-a făcut în frauda intereselor lor.<br />

286


TITLUL VII<br />

DESFACEREA CĂSĂTORIEI<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii generale. Noţiunea <strong>de</strong> „<strong>de</strong>sfacere a<br />

căsătoriei”. Reglementare<br />

Desfacerea căsătoriei, divorţul, este singura modalitate <strong>de</strong><br />

disoluţie a căsătoriei valabil încheiate. În sistemul actual<br />

reglementat <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, divorţul este posibil numai pe cale<br />

judiciară, putând fi pronunţat la iniţiativa unuia <strong>din</strong> soţi sau pe<br />

temeiul consimţământului ambilor soţi. Divorţul stinge, la data<br />

rămânerii irevocabile a hotărârii instanţei, principalele efecte ale<br />

actului juridic al căsătoriei în raporturile <strong>din</strong>tre soţi, în special<br />

efectele <strong>de</strong> natură personală.<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> consacră instituţiei <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />

Capitolul IV al Titlului I, art. 37-44, dispoziţiile <strong>dreptul</strong>ui material<br />

completându-se cu cele ale <strong>Cod</strong>ului <strong>de</strong> procedură <strong>civil</strong>ă privitoare<br />

la divorţ, art. 607-619, prin care se instituie o procedură specială,<br />

<strong>de</strong>rogatorie <strong>de</strong> la <strong>dreptul</strong> comun, <strong>de</strong> urmat în toate pricinile având<br />

ca obiect <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />

Dispoziţiile relative la divorţ au fost substanţial modificate<br />

prin Legea nr. 59/1993 87 şi, comparând textele (avem în ve<strong>de</strong>re<br />

textul <strong>de</strong> referinţă, art. 38 C.fam, în reglementarea anterioară şi<br />

ulterioară intervenţiei legiuitorului), remarcăm abandonarea principiului<br />

caracterului excepţional al <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei. Aceeaşi<br />

modificare legislativă a reintrodus divorţul prin consimţământ<br />

mutual, prevăzându-se că, în anumite condiţii, căsătoria poate fi<br />

<strong>de</strong>sfăcută şi „numai pe baza acordului ambilor soţi” art. 38 alin.<br />

(2) C.fam.<br />

87 M.Of. nr. 177 <strong>din</strong> 26 iulie 1993.<br />

287


În fine, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> vechea reglementare, când<br />

alienaţia mintală cronică putea fi invocată în susţinerea cererii <strong>de</strong><br />

divorţ 88 numai <strong>de</strong> soţul lezat <strong>de</strong> consecinţele maladiei, 89 nu şi <strong>de</strong><br />

însuşi soţul bolnav, sub imperiul reglementărilor astăzi în vigoare<br />

„oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii<br />

sale face imposibilă continuarea căsătoriei” (art. 38 alin. (3)<br />

C.fam.).<br />

Analiza dispoziţiilor referitoare la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei<br />

indică preferinţa legiuitorului pentru sistemul (concepţia) mixt<br />

asupra divorţului, privit <strong>de</strong>opotrivă ca remediu şi ca sancţiune: ca<br />

remediu pentru că, datorită unor motive temeinice, raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate; ca sancţiune, fiindcă<br />

imposibilitatea continuării căsătoriei implică vinovăţia unuia sau a<br />

ambilor soţi, afară <strong>de</strong>, subliniem încă <strong>de</strong> pe acum, culpa exclusivă<br />

a soţului reclamant. În cazul divorţului prin acordul soţilor,<br />

consimţământul mutual al acestora, exprimat stăruitor, are<br />

semnificaţia unei prezumţii peremptorii a motivelor temeinice <strong>de</strong><br />

divorţ, <strong>din</strong> cauza cărora continuarea căsătoriei nu mai este<br />

posibilă 90 .<br />

88 Reamintim că alienaţia, precum şi <strong>de</strong>bilitatea mintală, existente în momentul<br />

încheierii căsătoriei atrag nulitatea absolută a actului juridic al căsătoriei (art. 9<br />

şi 19 C.fam.). În contextul motivelor <strong>de</strong> divorţ, avem în ve<strong>de</strong>re alienaţia mintală<br />

survenită ulterior încheierii căsătoriei.<br />

89 De exemplu, s-a <strong>de</strong>cis că reclamantul, suferind <strong>de</strong> schizofrenie medical<br />

confirmată, nu poate pretin<strong>de</strong> că relaţiile <strong>de</strong> familie sunt <strong>de</strong>teriorate <strong>din</strong> cauza<br />

stării sale <strong>de</strong> sănătate şi că, pentru el, continuarea căsătoriei este imposibilă -<br />

Trib. jud. Constanţa, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 201/1987, R.R.D. nr. 7/1987, p. 69-70.<br />

90<br />

Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia <strong>de</strong> neconstituţionalitate a<br />

preve<strong>de</strong>rilor art. 37 şi art. 38 C.fam., în raport cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) <strong>din</strong><br />

Constituţie, care proclamă rolul autorităţilor publice în respectarea şi ocrotirea<br />

vieţii <strong>de</strong> familie, întrucât textele criticate îngăduie „posibilitatea <strong>de</strong> a divorţa cu<br />

uşurinţă", subminând astfel „familia şi societatea", s-a pronunţat în sensul<br />

respingerii excepţiei, apreciind, în esenţă, că „instanţele <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată dispun <strong>de</strong><br />

instrumente legale pentru a nu permite <strong>de</strong>sfacerea cu uşurinţă a căsătoriei, pe<br />

care trebuie să le aplice în litera şi spiritul lor, acţionând astfel în sensul<br />

în<strong>de</strong>plinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice <strong>de</strong> a respecta şi ocroti viaţa<br />

<strong>de</strong> familie. Este, astfel, îmbinat raţional principiul stabilităţii căsătoriei cu<br />

admisibilitatea <strong>de</strong>sfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă." -<br />

288


Noua reglementare a <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong> modifică în mod<br />

radical concepţia clasică legată <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei,<br />

aducând în discuţie posibilitatea realizării divorţului pe cale<br />

administrativă sau prin procedură notarială, introducând<br />

criterii mult mai relaxate <strong>din</strong> perspectiva cazurilor <strong>de</strong> divorţ<br />

edictate prin lege.<br />

Decizia nr. 163 <strong>din</strong> 22 mai 2001 (M.Of. nr. 453 <strong>din</strong> 9 august 2001). În acelaşi<br />

sens, constatând că nu există temeiuri pentru a se reconsi<strong>de</strong>ra jurispru<strong>de</strong>nţa în<br />

materie, Decizia nr. 311 <strong>din</strong> 6 aprilie 2006 a Curţii Constituţionale (M.Of. nr.<br />

402 <strong>din</strong> 9 mai 2006).<br />

289


CAPITOLUL 2<br />

Cazurile <strong>de</strong> divorţ<br />

Potrivit actualei reglementări a art. 37 alin. (2) C.fam.,<br />

„căsătoria se poate <strong>de</strong>sface prin divorţ.”<br />

Desfacerea căsătoriei presupune existenţa unei căsătorii<br />

valabil încheiate ale cărei efecte se sting pentru viitor, divorţul<br />

fiind urmare a manifestării <strong>de</strong> voinţă a unuia sau a ambilor soţi<br />

care nu mai consi<strong>de</strong>ră posibilă continuarea relaţiilor <strong>de</strong> căsătorie.<br />

După cum rezultă <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile cuprinse în art. 38<br />

C.fam., <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei poate fi pronunţată fie la iniţiativa<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţi, fie pe temeiul consimţământului ambilor soţi.<br />

Divorţul prin acordul soţilor în actuala reglementare poate<br />

fi solicitat dacă <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei a trecut mai mult <strong>de</strong><br />

un an şi dacă <strong>din</strong> căsătorie nu au rezultat copii minori.<br />

Deşi nu este prevăzută în mod explicit printre cerinţele<br />

divorţului prin consimţământ mutual, existenţa şi caracterul liber,<br />

neviciat al consimţământului soţilor în sensul <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />

este subînţeleasă; <strong>de</strong> fapt, existenţa acordului acestora este<br />

premisa <strong>de</strong>clanşării şi condiţia finalizării procedurii judiciare.<br />

Aşa cum stabileşte art. 613 1 alin. (2) <strong>din</strong> C.pr.civ., primind<br />

cererea <strong>de</strong> divorţ formulată în condiţiile art. 38 alin. (2) C.fam.,<br />

preşe<strong>din</strong>tele instanţei va verifica existenţa consimţământului<br />

soţilor, după care va fixa un termen <strong>de</strong> 2 luni în şe<strong>din</strong>ţă publică,<br />

termen la care instanţa va verifica dacă soţii stăruie în <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la<br />

ju<strong>de</strong>carea cererii.<br />

Din interpretarea art. 38 alin. (1) , potrivit căruia „Instanţa<br />

ju<strong>de</strong>cătorească poate <strong>de</strong>sface căsătoria prin divorţ atunci când,<br />

datorită unor motive temeinice, raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav<br />

vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”, <strong>de</strong>ducem<br />

următoarele condiţii cumulative ale acestui divorţ <strong>din</strong> culpă:<br />

- există motive temeinice <strong>de</strong> divorţ;<br />

- motivele temeinice invocate au vătămat grav relaţiile<br />

<strong>din</strong>tre soţi;<br />

290


- continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.<br />

În conformitate cu noua reglementare prevăzută <strong>de</strong> art.<br />

373 N.C.civ., divorţul poate avea loc:<br />

- prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi, sau a unuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi acceptată <strong>de</strong> celălalt soţ;<br />

- atunci când <strong>din</strong> cauza unor motive temeinice raporturile<br />

<strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este<br />

posibilă;<br />

- la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi, după o separare în fapt care a<br />

durat cel puţin doi ani;<br />

- la cererea aceluia <strong>din</strong>tre soţi a cărui stare <strong>de</strong> sănătate face<br />

imposibilă continuarea căsătoriei.<br />

Este evi<strong>de</strong>nt că noua reglementare abor<strong>de</strong>ază cazurile <strong>de</strong><br />

divorţ şi motivele <strong>de</strong> divorţ într-o manieră mult mai relaxată şi<br />

mai puţin formalistă, încercând o adaptare a instrumentelor<br />

juridice la realităţile societăţii mo<strong>de</strong>rne.<br />

Abordând prima posibilitate - divorţul prin acord -,<br />

constatăm că, în sistemul actual reglementat <strong>de</strong> art. 38 alin. (2)<br />

C.fam., acesta se realizează numai pe cale judiciară, cu<br />

respectarea următoarelor condiţii:<br />

- trecerea a mai mult <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la încheierea căsătoriei;<br />

- inexistenţa unor copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie;<br />

- existenţa consimţământului soţilor;<br />

- existenţa unei cereri formulate <strong>de</strong> ambii soţi în faţa<br />

instanţei competente.<br />

În literatura <strong>de</strong> specialitate, se apreciază că termenul <strong>de</strong> un<br />

an, stabilit prin art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam., nu este nici <strong>de</strong><br />

prescripţie, nici <strong>de</strong> <strong>de</strong>că<strong>de</strong>re 91 , prin urmare se va socoti pe zile<br />

91 A se ve<strong>de</strong>a I.P Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 203.<br />

Termenul <strong>de</strong> un an <strong>din</strong> această materie aminteşte, prin durata şi, mai ales, prin<br />

funcţiile sale - condiţie <strong>de</strong> exercitare a <strong>dreptul</strong>ui subiectiv, condiţie <strong>de</strong><br />

admisibilitate a cererii - <strong>de</strong> termenul stabilit în materie <strong>de</strong> <strong>de</strong>clarare<br />

ju<strong>de</strong>cătorească a dispariţiei şi a morţii: art. 16 alin. (1) <strong>din</strong> Decretul nr. 31/1954<br />

preve<strong>de</strong> că <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a dispariţiei poate avea loc numai dacă a<br />

trecut un an <strong>de</strong> la data ultimelor ştiri, <strong>din</strong> care rezultă că persoana era în viaţă,<br />

291


întregi, fără a se lua în calcul ziua încheierii căsătoriei - practic,<br />

ziua <strong>de</strong> plecare fiind cea <strong>de</strong>-a doua zi <strong>de</strong> căsătorie, termenul<br />

consi<strong>de</strong>rându-se împlinit în ziua şi luna corespunzătoare<br />

momentului iniţial. 92<br />

Noile texte ale <strong>Cod</strong>ului <strong>civil</strong>, respectiv art. 373 lit.a) şi<br />

art.375-378 instituie, pe <strong>de</strong> o parte, posibilitatea realizării<br />

divorţului prin acord pe cale judiciară, iar pe <strong>de</strong> altă parte,<br />

posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin acord, pe cale notarială<br />

sau administrativă.<br />

Secţiunea 1. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară<br />

Art. 374 N.C.civ. stabileşte că divorţul prin acordul soţilor<br />

poate fi solicitat instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată în următoarele condiţii:<br />

- indiferent <strong>de</strong> data încheierii căsătoriei;<br />

- indiferent <strong>de</strong> existenţa sau nu a unor copii minori<br />

rezultaţi <strong>din</strong> căsătorie;<br />

- în condiţiile existenţei consimţământului soţilor,<br />

consimţământ liber şi neviciat;<br />

- la cererea ambilor soţi sau a unuia <strong>din</strong>tre soţi acceptată <strong>de</strong><br />

celălalt soţ.<br />

O analiză comparativă a dispoziţiilor în vigoare în prezent<br />

şi a celor aduse în discuţie în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> relevă o extin<strong>de</strong>re<br />

importantă a ariei <strong>de</strong> inci<strong>de</strong>nţă a divorţului prin acordul<br />

părţilor, fiind dată posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei în aceşti<br />

termeni şi pentru soţii ce au copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie. De<br />

asemenea, apreciem ca <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă abordarea mai<br />

puţin formalistă <strong>din</strong> perspectiva <strong>de</strong>sfiinţării unor termene stricte<br />

iar alin. (3) al aceluiaşi text dispune că <strong>de</strong>clararea ju<strong>de</strong>cătorească a morţii nu va<br />

fi precedată <strong>de</strong> <strong>de</strong>clararea dispariţiei dacă a trecut cel puţin un an <strong>de</strong> la data<br />

împrejurării în care a avut loc dispariţia, împrejurări care sunt <strong>de</strong> natură să<br />

justifice moartea prezumată a celui dispărut.<br />

92 De exemplu, dacă încheierea căsătoriei a avut loc pe data <strong>de</strong> 15 martie 2001,<br />

termenul <strong>de</strong> un an s-a împlinit la 16 martie 2002.<br />

292


<strong>de</strong> respectat cu privire la durata căsătoriei, putându-se adresa<br />

instanţei cu o solicitare <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acordul<br />

părţilor indiferent <strong>de</strong> data încheierii căsătoriei.<br />

Subliniem faptul că divorţul prin acordul soţilor nu poate<br />

fi admis în niciun caz dacă unul <strong>din</strong>tre soţi este pus sub<br />

interdicţie. În toate împrejurările, instanţa învestită cu<br />

soluţionarea cererii <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acordul soţilor<br />

este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi<br />

neviciat al fiecărui soţ.<br />

Secţiunea 2. Divorţul prin acordul soţilor pe cale<br />

administrativă sau prin procedură notarială<br />

Mo<strong>de</strong>rnitatea dispoziţiilor <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> este, însă,<br />

relevată pe <strong>de</strong>plin în abordarea absolut revoluţionară pentru<br />

sistemul <strong>de</strong> drept român a posibilităţii <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin<br />

acordul soţilor în faţa unui notar sau în faţa unui ofiţer <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă.<br />

Art. 375 N.C.civ. stabileşte că dacă soţii sunt <strong>de</strong> acord cu<br />

divorţul şi nu au copii minori născuţi <strong>din</strong> căsătorie sau adoptaţi,<br />

pot solicita <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă<br />

sau a unui notar public <strong>de</strong> la locul căsătoriei sau <strong>de</strong> la locul ultimei<br />

locuinţe comune a soţilor.<br />

Rezultă, <strong>de</strong>ci, că se poate solicita <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prin<br />

acordul soţilor pe cale notarială sau administrativă în următoarele<br />

condiţii:<br />

- inexistenţa <strong>din</strong> căsătorie a unor copii minori, copii<br />

născuţi <strong>din</strong> căsătorie sau adoptaţi;<br />

- existenţa acordului soţilor;<br />

- la cererea comună a ambilor soţi.<br />

Similar cu reglementarea actuală a divorţului prin acordul<br />

soţilor, în noua procedură <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei prin acord pe<br />

cale administrativă sau prin procedură notarială se instituie un<br />

termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la primirea cererii <strong>de</strong> către ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

293


<strong>civil</strong>ă sau notarul public pentru eventuala retragere a cererii <strong>de</strong><br />

divorţ.<br />

După expirarea acestui termen, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau<br />

notarul public vor verifica dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă<br />

există consimţământul lor liber şi neviciat în acest scop. Dacă soţii<br />

vor stărui în divorţ, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public vor<br />

proceda la eliberarea unui certificat <strong>de</strong> divorţ în care nu se vor<br />

face menţiuni cu privire la culpa soţilor.<br />

Este interesant <strong>de</strong> văzut faptul că, în acest gen <strong>de</strong><br />

procedură, se va realiza finalizarea solicitărilor prin eliberarea<br />

directă a unui certificat <strong>de</strong> divorţ, document cu caracter<br />

administrativ, care presupunem că nu va îmbrăca, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re al motivării şi al formei, cerinţele prevăzute în prezent<br />

pentru hotărârile ju<strong>de</strong>cătoreşti.<br />

Din interpretarea dispoziţiilor art. 376 alin. (4) şi (5) şi<br />

art. 378 N.C.civ., apreciem că <strong>de</strong>cizia luată <strong>de</strong> ofiţerul <strong>de</strong> stare<br />

<strong>civil</strong>ă sau <strong>de</strong> notarul public, atunci când admite solicitarea soţilor<br />

şi proce<strong>de</strong>ază la eliberarea certificatului <strong>de</strong> divorţ, nu este supusă<br />

niciunei căi <strong>de</strong> atac, rămânând însă în discuţie posibilitatea<br />

formulării unor cereri în temeiul legii contenciosului<br />

administrativ.<br />

Pentru a se putea realiza <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei în această<br />

procedură este esenţial ca părţile să se înţeleagă cu privire la<br />

numele <strong>de</strong> familie pe care urmează să-l poarte după divorţ. În<br />

ipoteza unor divergenţe <strong>din</strong>tre soţi pe acest aspect, ofiţerul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public vor emite o dispoziţie <strong>de</strong> respingere<br />

a cererii <strong>de</strong> divorţ, îndrumând soţii să se adreseze instanţei <strong>de</strong><br />

ju<strong>de</strong>cată, în condiţiile reglementate <strong>de</strong> art. 374 <strong>din</strong> N.C.civ. pentru<br />

divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară.<br />

În ceea ce priveşte celelalte cereri formulate <strong>de</strong> soţi cu<br />

privire la alte efecte ale divorţului asupra cărora soţii nu se<br />

înţeleg, competenţa <strong>de</strong> soluţionare a acestora revine instanţei <strong>de</strong><br />

ju<strong>de</strong>cată.<br />

În contextul în care divorţul prin acordul soţilor pe cale<br />

administrativă sau prin procedură notarială introduce posibilitatea<br />

294


<strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina competenţa în raport <strong>de</strong> locul încheierii căsătoriei<br />

sau <strong>de</strong> locul ultimei locuinţe comune a soţilor, se pune în mod<br />

necesar problema reglementării unui circuit al comunicărilor <strong>de</strong><br />

or<strong>din</strong> administrativ prin care să se poată realiza în mod eficient<br />

menţiunile necesare în actul <strong>de</strong> căsătorie în scopul informării<br />

publice a terţilor.<br />

Astfel, art. 377 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că, dacă solicitarea<br />

<strong>de</strong> divorţ este <strong>de</strong>pusă chiar la primăria un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria,<br />

ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, după emiterea certificatului <strong>de</strong> divorţ, va<br />

face menţiunile necesare în actul <strong>de</strong> căsătorie. În situaţia în care<br />

cererea a fost înregistrată la primăria în a cărei rază teritorială soţii<br />

au avut ultima locuinţă comună, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă, imediat<br />

după emiterea certificatului <strong>de</strong> divorţ, va înainta o copie certificată<br />

a acestuia la primăria locului un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria, aceasta<br />

urmând a efectua menţiunile necesare în certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />

În ipoteza constatării <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin acordul<br />

soţilor <strong>de</strong> către notarul public, notarul va emite certificatul <strong>de</strong><br />

divorţ şi va înainta <strong>de</strong> îndată o copie certificată a acestuia la<br />

primăria locului un<strong>de</strong> s-a încheiat căsătoria, aceasta urmând a<br />

efectua menţiunile necesare în certificatul <strong>de</strong> căsătorie.<br />

Arătam mai <strong>de</strong>vreme că, în ipoteza în care soţii nu se<br />

înţeleg cu privire la numele <strong>de</strong> familie pe care să-l poarte după<br />

divorţ, ofiţerul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau notarul public emite o dispoziţie<br />

<strong>de</strong> respingere a cererii <strong>de</strong> divorţ. În practică, însă, se poate pune şi<br />

problema refuzului acestor agenţi ai autorităţii publice <strong>de</strong> a<br />

proceda la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, dacă nu sunt întrunite condiţiile<br />

art. 375 N.C.civ. Legiuitorul a avut în ve<strong>de</strong>re ca, în aceste situaţii,<br />

să precizeze foarte clar în art. 378 alin. (2) N.C.civ. că împotriva<br />

acestui refuz nu există nicio cale <strong>de</strong> atac. Aceasta nu exclu<strong>de</strong><br />

posibilitatea ca soţii să se adreseze cu o cerere <strong>de</strong> divorţ instanţei<br />

<strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, cerere formulată în conformitate cu oricare <strong>din</strong><br />

motivele reglementate <strong>de</strong> art. 373 N.C.civ. Dacă refuzul ofiţerului<br />

<strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau al notarului public <strong>de</strong> a constata <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei prin acordul soţilor şi <strong>de</strong> a emite certificatul <strong>de</strong> divorţ<br />

este un refuz abuziv, oricare <strong>din</strong>tre cei doi soţi se poate adresa pe<br />

295


cale separată pentru repararea prejudiciului instanţei competente<br />

în materie.<br />

Secţiunea 3. Divorţul <strong>din</strong> culpă<br />

Potrivit celor <strong>de</strong>ja meţionate, în actuala reglementare a art.<br />

38 alin. (1) C.fam, „Instanţa ju<strong>de</strong>cătorească poate <strong>de</strong>sface<br />

căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice,<br />

raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei<br />

nu mai este posibilă”. Cauzele concrete ale <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei nu<br />

sunt individualizate în legislaţia noastră; ele pot fi <strong>de</strong> natură<br />

subiectivă, fondate pe conduita culpabilă a unuia sau a ambilor<br />

soţi şi care a condus la <strong>de</strong>teriorarea relaţiilor <strong>de</strong> familie art. 38<br />

alin. (1) C.fam., sau <strong>de</strong> natură obiectivă, neimputabile vreunuia<br />

<strong>din</strong>tre soţi, practic vorbim aici <strong>de</strong> boala gravă a unuia <strong>din</strong> soţi,<br />

boală care face imposibilă continuarea căsătoriei art. 38 alin. (3)<br />

C.fam.<br />

În reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> – art. 373 lit.b),<br />

art.379-380, se poate pronunţa divorţul <strong>din</strong> culpă atunci când <strong>din</strong><br />

cauza unor motive temeinice raporturile <strong>din</strong>tre soţi sunt grav<br />

vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, păstrânduse,<br />

practic, termenii edictaţi în actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>. Elementul<br />

<strong>de</strong> noutate este adus, însă, <strong>de</strong> posibilitatea pronunţării divorţului<br />

chiar dacă în totalitate culpa aparţine reclamantului.<br />

Motivele <strong>de</strong> natură subiectivă, evocând responsabilitatea a<br />

cel puţin unuia <strong>din</strong>tre soţi, sunt lăsate la aprecierea instanţei; în loc<br />

<strong>de</strong> a le enumera, chiar exemplificativ, legiuitorul a preferat să<br />

acor<strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cătorului libertate <strong>de</strong>plină în aprecierea temeiniciei<br />

motivelor invocate, ţinând seama <strong>de</strong> toate circumstanţele care<br />

particularizează o speţă <strong>de</strong>terminată, urmând să <strong>de</strong>cidă <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei numai atunci când motivele, a căror realitate a fost<br />

dovedită, sunt cu a<strong>de</strong>vărat serioase şi severe, prin natura şi<br />

gravitatea lor compromiţând relaţiile <strong>din</strong>tre soţi.<br />

296


În practica judiciară au fost reţinute ca fiind întemeiate<br />

motive precum: sustragerea în<strong>de</strong>lungată şi nejustificată a soţului<br />

pârât <strong>de</strong> la obligaţia <strong>de</strong> a convieţui dacă, în raport <strong>de</strong> împrejurările<br />

cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanţa şi-a format<br />

convingerea că <strong>de</strong>spărţirea faptică este <strong>de</strong>finitivă, nefiind cu<br />

putinţă reluarea vieţii conjugale 93 ; actele <strong>de</strong> violenţă fizică sau/şi<br />

verbală ale unuia <strong>din</strong>tre soţi, mai cu seamă când nu este vorba <strong>de</strong><br />

„simple acci<strong>de</strong>nte” 94 ; infi<strong>de</strong>litatea unuia <strong>din</strong>tre soţi; existenţa unor<br />

nepotriviri <strong>de</strong> or<strong>din</strong> fiziologic 95 .<br />

Motivele <strong>de</strong> divorţ invocate şi dovedite în cursul<br />

procesului permit instanţei, în prezent, să stabilească culpa unuia<br />

sau a ambilor soţi în <strong>de</strong>strămarea căsniciei. Cu toate că divorţul nu<br />

intervine exclusiv cu titlu <strong>de</strong> sancţiune îndreptată împotriva<br />

soţului ori a soţilor vinovaţi, ci <strong>de</strong>opotrivă ca remediu pentru o<br />

stare <strong>de</strong> fapt ce a <strong>de</strong>venit <strong>de</strong> nesuportat pentru cel puţin unul <strong>din</strong>tre<br />

soţi, stabilirea sau repartizarea culpei este relevantă sub aspectul<br />

93 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 636/1981, Repertoriu... pe anii 1980-<br />

1985, p. 29-30; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, CD. 1971, p.<br />

143; Trib. jud. Maramureş, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 1096/1976, R.R.D. nr. 12/1977, p.<br />

47. Instanţa este datoare să verifice dacă situaţia nefirească a <strong>de</strong>spărţirii faptice<br />

nu se datorează chiar comportamentului soţului reclamant, într-o asemenea<br />

ipoteză cererea acestuia fiind neîntemeiată - Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia<br />

nr. 643/1978, R.R.D. nr. 10/1978, p. 53-54; Trib. jud. Hunedoara, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă<br />

nr. 793/1978, R.R.D. nr. 1/1979, p. 53. A se ve<strong>de</strong>a, <strong>de</strong> asemenea, Plenul Trib.<br />

Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969, modificată prin Decizia <strong>de</strong><br />

îndrumare nr. 10/1974 (pct. 1), CD. 1974, p. 34.<br />

94 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, cit. supra; Trib. jud.<br />

Bistriţa-Năsăud, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 538/1970, R.R.D. nr. 4/1971, p. 135. S-a<br />

<strong>de</strong>cis că actele singulare <strong>de</strong> lovire nu sunt <strong>de</strong> natură să justifice <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei; dacă se face însă dovada că între soţi există o atmosferă tensionată,<br />

datorită scandalurilor şi certurilor provocate <strong>de</strong> pârât, divorţul este admisibil -<br />

Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 766/1978, R.R.D. nr. 11/1978, p. 61. În<br />

ceea ce priveşte reacţia scuzabilă a unuia <strong>din</strong>tre soţi faţă <strong>de</strong> actele <strong>de</strong> violenţă<br />

sau infi<strong>de</strong>litatea celuilalt, nu poate fi invocată în susţinerea cererii <strong>de</strong> divorţ,<br />

afară <strong>de</strong> cazul în care ar <strong>de</strong>păşi anumite limite rezonabile, transformându-se<br />

într-o atitu<strong>din</strong>e duşmănoasă, care alimentează neînţelegerile <strong>din</strong>tre soţi.<br />

95 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1823/1971, cit. supra.<br />

297


admisibilităţii cererii <strong>de</strong> divorţ, precum şi al efectelor <strong>de</strong>sfacerii<br />

căsătoriei.<br />

Sub primul aspect, acela al admisibilităţii cererii <strong>de</strong> divorţ,<br />

pretinsa culpă a soţului pârât invocată <strong>de</strong> reclamant, odată<br />

constatată <strong>de</strong> instanţă, face posibilă verificarea şi a celorlalte<br />

cerinţe în prezenţa cărora poate fi pronunţată disoluţia căsătoriei.<br />

Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme, divorţul se<br />

pronunţă fie <strong>din</strong> vina ambilor soţi, fie <strong>din</strong> vina exclusivă a soţului<br />

pârât. Desfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina ambilor soţi presupune culpa<br />

concurentă gravă a soţului reclamant, culpă <strong>de</strong> natură să justifice<br />

prin ea însăşi <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />

Divorţul nu poate fi pronunţat în situaţia în care <strong>din</strong><br />

probele administrate rezultă culpa exclusivă a soţului reclamant,<br />

iar soţul pârât nu a formulat cerere reconvenţională solicitând, şi<br />

el, <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei 96 . În urma modificărilor aduse art. 38<br />

C.fam. prin Legea nr. 59/1993, s-a renunţat la condiţia restrictivă<br />

ca, datorită motivelor temeinice, continuarea căsătoriei să fie vădit<br />

imposibilă pentru cel care cere <strong>de</strong>sfacerea ei”, această condiţie<br />

fiind înlocuită cu cerinţa neataşată persoanei vreunuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />

şi anume „continuarea căsniciei nu mai este posibilă”.<br />

Este <strong>de</strong> reţinut că, în situaţia în care alături <strong>de</strong> cererea<br />

introductivă a soţului exclusiv vinovat există o cerere<br />

reconvenţională a celuilalt soţ, solicitând, <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, divorţul se va putea pronunţa inclusiv <strong>din</strong> vina<br />

exclusivă a soţului reclamant. Practic, într-o asemenea ipoteză,<br />

cererea introductivă a reclamantului a fost respinsă, dar s-a admis<br />

cererea reconvenţională a soţului iniţial pârât în divorţ.<br />

Instanţa poate pronunţa <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina<br />

ambilor soţi atât în situaţia în care numai unul <strong>din</strong>tre ei<br />

(reclamantul) a făcut cerere <strong>de</strong> divorţ - însă <strong>din</strong> probele<br />

administrate reiese culpa ambilor, culpa concurentă a soţului<br />

reclamant fiind gravă şi neîndoielnic stabilită (art. 617 alin. (2) <strong>din</strong><br />

C.pr.civ) - cât şi în cazul în care ambii soţi au cerut divorţul, iar<br />

96 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969, modificată prin<br />

Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, cit. supra.<br />

298


instanţa a admis cererea principală, precum şi cea<br />

reconvenţională.<br />

Sub cel <strong>de</strong>-al doilea aspect, acela al raportului <strong>din</strong>tre<br />

vinovăţia unuia sau a ambilor soţi şi efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei,<br />

este <strong>de</strong> semnalat că, dacă divorţul s-a pronunţat <strong>din</strong> vina exclusivă<br />

a unuia <strong>din</strong>tre soţi, acest soţ nu va avea drept la întreţinere <strong>din</strong><br />

partea fostului său soţ <strong>de</strong>cât timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei (art. 41 alin. (4) C.fam.), la împlinirea termenului<br />

<strong>dreptul</strong> său stingându-se; în schimb, obligaţia aceluiaşi fost soţ <strong>de</strong><br />

a da întreţinere fostului său soţ se menţine şi poate fi valorificată<br />

oricând, stingându-se, în raporturile <strong>din</strong>tre ei, prin recăsătorirea<br />

beneficiarului întreţinerii (art. 41 alin. (5) C.fam.). Divorţul <strong>din</strong><br />

vina ambilor soţi asigură fiecăruia <strong>din</strong>tre foştii soţi un drept la<br />

întreţinere pe toată durata stării <strong>de</strong> nevoie în care s-ar afla datorită<br />

incapacităţii <strong>de</strong> a munci survenită în timpul căsătoriei, anterior<br />

căsătoriei sau în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei şi<br />

<strong>din</strong>tr-o împrejurare în legătură cu căsătoria (art. 41 alin. (2)<br />

C.fam.), <strong>dreptul</strong> la întreţinere încetând, şi <strong>de</strong> această dată, prin<br />

recăsătorirea creditorului întreţinerii.<br />

Culpa unuia <strong>din</strong>tre soţi poate fi criteriu <strong>de</strong> preferinţă în<br />

favoarea celuilalt la atribuirea locuinţei comune.<br />

Vinovăţia soţilor, aşa cum rezultă <strong>din</strong> hotărârea instanţei,<br />

nu are consecinţe directe asupra partajării bunurilor comune,<br />

cotele cuvenite fiecărui <strong>de</strong>vălmaş stabilindu-se potrivit<br />

contribuţiei reale, efective la dobândirea bunurilor comunitare.<br />

Bineînţeles, când unul <strong>din</strong>tre soţi a risipit, a distrus ori a sustras o<br />

parte <strong>din</strong> bunurile comune, cota ce-i revine va reflecta conduita sa,<br />

dar nu pentru că acest soţ ar fi fost, eventual, singurul vinovat <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, ci pentru că faptele sale au constituit<br />

<strong>de</strong>opotrivă motive temeinice <strong>de</strong> divorţ şi motive pentru stabilirea<br />

<strong>de</strong> cote diferenţiate <strong>de</strong> contribuţie la dobândirea comunităţii <strong>de</strong><br />

bunuri.<br />

De asemenea, chestiunea încre<strong>din</strong>ţării copiilor minori spre<br />

creştere şi educare unuia <strong>din</strong>tre părinţi sau, în cazuri extreme, unei<br />

299


terţe persoane, va fi soluţionată ţinându-se seama exclusiv <strong>de</strong><br />

interesele copiilor.<br />

La cererea ambilor soţi, hotărârea prin care se pronunţă<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei nu se va motiva (art. 617 alin. (2) <strong>din</strong><br />

C.pr.civ.), dar, indiferent că o astfel <strong>de</strong> cerere a fost sau nu<br />

formulată, instanţa este obligată să statueze cu privire la culpa<br />

soţilor.<br />

După intrarea în vigoare a dispoziţiilor <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />

cre<strong>de</strong>m că toate cele mai sus arătate ca fiind interpretări<br />

câştigate prin interpretările instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată vor putea fi<br />

analizate şi prin raportare la reglementarea nouă a divorţului <strong>din</strong><br />

culpă, mai puţin situaţiile care ţin <strong>de</strong> culpa exclusivă a<br />

reclamantului, în care divorţul se va putea pronunţa <strong>din</strong> culpa<br />

acestuia, soţul nevinovat putând să ceară soţului vinovat o<br />

<strong>de</strong>spăgubire, în conformitate cu art.388 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Motivele <strong>de</strong> natură subiectivă sau obiectivă afirmate şi<br />

dovedite în faţa instanţei vor constitui temei al <strong>de</strong>sfacerii<br />

căsătoriei numai dacă s-au răsfrânt asupra relaţiilor <strong>din</strong>tre soţi,<br />

vătămându-le grav. Precizăm că, sub aspectul soluţionării cererii<br />

<strong>de</strong> divorţ, interesează exclusiv relaţiile <strong>din</strong>tre soţi, <strong>de</strong> aceea<br />

eventualele discordii <strong>din</strong>tre unul <strong>din</strong> soţi şi alţi membrii ai <strong>familiei</strong><br />

(<strong>de</strong> regulă, părinţii celuilalt), în măsura în care nu se regăsesc şi în<br />

relaţia <strong>din</strong>tre soţi, nu sunt relevante.<br />

Instanţa ju<strong>de</strong>cătorească urmează să aprecieze în concret<br />

dacă menţinerea căsătoriei mai este sau nu posibilă, ţinând seama<br />

<strong>de</strong> natura şi gravitatea motivelor <strong>de</strong> fapt invocate, <strong>de</strong> măsura în<br />

care acestea au marcat convieţuirea soţilor, erodând sau chiar<br />

distrugând liantul afectiv al relaţiilor conjugale, precum şi <strong>de</strong><br />

întreg complexul <strong>de</strong> împrejurări caracteristice speţei.<br />

Stabilitatea <strong>familiei</strong> nu este o chestiune care să privească<br />

exclusiv soţii în cauză, <strong>de</strong> aceea instanţa nu este un simplu<br />

„ghişeu” <strong>de</strong> înregistrare a divorţului. Cum, însă, trăinicia relaţiilor<br />

<strong>din</strong>tre soţi este condiţionată <strong>de</strong> o multitu<strong>din</strong>e <strong>de</strong> factori<br />

extrajuridici, apărarea căsătoriei prin mijloace juridice nu poate fi<br />

300


ealizată <strong>de</strong>cât în limite rezonabile, ceea ce presupune, pe <strong>de</strong> o<br />

parte, menţinerea căsătoriei ori <strong>de</strong> câte ori neînţelegerile <strong>din</strong>tre<br />

soţi au caracter pasager şi, în mod obişnuit (faţă <strong>de</strong> natura<br />

motivelor aduse în atenţia ju<strong>de</strong>cătorului), nu alterează iremediabil<br />

relaţia cuplului conjugal, iar pe <strong>de</strong> altă parte, ca <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei să nu fie refuzată dacă se constată că, doar în acest fel,<br />

poate fi asigurată protejarea intereselor unuia sau ambilor soţi.<br />

În situaţia în care soţul reclamant <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază în timpul<br />

procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea <strong>de</strong> divorţ<br />

conform art.380 <strong>din</strong> N.C.civ. Acţiunea continuată <strong>de</strong> moştenitori<br />

va fi admisă numai dacă instanţa va constata culpa exclusivă a<br />

soţului pârât.<br />

Secţiunea 4. Divorţul după o separare în fapt<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> introduce, prin art. 373 lit.c), posibilitatea<br />

<strong>de</strong>sfacerii căsătoriei la cererea unuia <strong>din</strong>tre soţi după o separare în<br />

fapt care a durat cel puţin doi ani. Este a<strong>de</strong>vărat că art. 379 alin.<br />

(2) N.C.civ. abor<strong>de</strong>ază această formulă <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei la<br />

secţiunea <strong>de</strong>dicată divorţului <strong>din</strong> culpă, dar dorim să o subliniem<br />

distinct în acest material, întrucât ea aduce un element <strong>de</strong> noutate<br />

<strong>din</strong> perspectiva unui motiv <strong>de</strong> divorţ ce ţine exclusiv <strong>de</strong><br />

separarea în fapt a soţilor. În această ipoteză, divorţul se<br />

pronunţă <strong>din</strong> culpa exclusivă a soţului reclamant. În cazul în care<br />

pârâtul se va <strong>de</strong>clara <strong>de</strong> acord cu divorţul cerut <strong>de</strong> reclamant,<br />

instanţa se va pronunţa fără a face menţiune <strong>de</strong>spre culpa soţilor.<br />

Secţiunea 5. Divorţul <strong>din</strong> cauza stării sănătăţii unui soţ<br />

Motivele <strong>de</strong> natură obiectivă, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> conduita<br />

culpabilă a vreunuia <strong>din</strong>tre soţi, constituie temei al <strong>de</strong>sfacerii<br />

căsătoriei şi „oricare <strong>din</strong>tre soţi poate cere divorţul arunci când<br />

starea sănătăţii sale face imposibilă continuarea căsătoriei” art. 38<br />

alin. (3) C.fam.<br />

301


Această posibilitate este preluată şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>,<br />

fiind reglementată <strong>de</strong> art. 373 lit.d) şi art. 381. În situaţia în care<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei se va pronunţa în temeiul art. 373 lit.d), nu<br />

se va face menţiune <strong>de</strong>spre culpa soţilor.<br />

În lipsa oricărei precizări referitoare la natura afecţiunii ce<br />

poate susţine cererea <strong>de</strong> divorţ şi întrucât <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei pe<br />

motivul precarităţii stării <strong>de</strong> sănătate evocă i<strong>de</strong>ea divorţului<br />

remediu ca soluţie pentru o situaţie ce nu mai poate dăinui,<br />

apreciem că s-au avut în ve<strong>de</strong>re atât afecţiunile <strong>de</strong> natură fizică,<br />

organică, cât şi cele <strong>de</strong> natură psihică. Gravitatea maladiei precum<br />

şi severitatea formelor sale <strong>de</strong> manifestare sunt relevante sub<br />

aspectul admisibilităţii acţiunii, <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei putându-se<br />

pronunţa, cum reiese <strong>din</strong> textul citat, dacă boala face imposibilă<br />

continuarea căsătoriei.<br />

Ţinând seama <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 9 coroborat cu art. 19<br />

C.fam., căsătoria încheiată <strong>de</strong> alienatul sau <strong>de</strong>bilul mintal, precum<br />

şi <strong>de</strong> cel lipsit vremelnic <strong>de</strong> facultăţile mintale, cât timp nu a avut<br />

discernământul faptelor sale, este lovită <strong>de</strong> nulitate absolută. Dacă<br />

boala psihică <strong>de</strong> natura celor amintite (afară <strong>de</strong> <strong>de</strong>bilitatea mintală,<br />

care nu se dobân<strong>de</strong>şte, ci există <strong>de</strong> la naştere) a <strong>de</strong>butat ulterior<br />

încheierii căsătoriei, cererea <strong>de</strong> divorţ fondată pe art. 38 alin. (3)<br />

C.fam. este admisibilă.<br />

Necomunicarea reciprocă <strong>de</strong> către viitorii soţi a<br />

eventualelor afecţiuni <strong>de</strong> care suferă, altele <strong>de</strong>cât cele care,<br />

potrivit art. 9 C.fam., sunt impedimente la căsătorie, constituie o<br />

încălcare a obligaţiei instituite prin art. 10 C.fam. şi poate atrage<br />

anularea căsătoriei la cererea soţului al cărui consimţământ a fost<br />

viciat prin dol (art. 21 C.fam.).<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> nulitatea absolută a actului juridic,<br />

nulitatea relativă este supusă unui termen <strong>de</strong> prescripţie, <strong>de</strong> 6 luni<br />

în materie <strong>de</strong> căsătorie, cu începere <strong>de</strong> la data când soţul<br />

îndreptăţit să o invoce a cunoscut motivul <strong>de</strong> nulitate relativă. Prin<br />

împlinirea termenului <strong>de</strong> prescripţie, soţul pier<strong>de</strong> şansa <strong>de</strong> a obţine<br />

<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, dar boala <strong>de</strong> care suferă celălalt poate<br />

302


întemeia o acţiune <strong>de</strong> divorţ dacă, se înţelege, este cauza<br />

imposibilităţii continuării relaţiilor maritale.<br />

Acest motiv <strong>de</strong> divorţ poate fi invocat <strong>de</strong> însuşi soţul<br />

bolnav 97 , spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> motivele temeinice <strong>de</strong> natură<br />

subiectivă care nu justifică <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei <strong>din</strong> vina<br />

exclusivă a soţului reclamant în prezenta reglementare a <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>.<br />

La cererea ambilor soţi, instanţa, pronunţând divorţul, nu<br />

va motiva hotărârea sa (art. 617 alin. (2) C.pr.civ.). Dată fiind<br />

natura motivelor invocate, nu se va statua cu privire la vinovăţia<br />

soţilor în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, aspect preluat şi în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong>. 98<br />

97<br />

Sub auspiciile reglementărilor anterioare modificărilor aduse <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong> prin Legea nr. 59/1993, boala gravă survenită în timpul căsătoriei<br />

constituia motiv temeinic <strong>de</strong> divorţ aflat numai la în<strong>de</strong>mâna soţului lezat <strong>de</strong><br />

consecinţele maladiei. A se ve<strong>de</strong>a Trib. jud. Constanţa, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />

20/1987, R.R.D. nr. 7/1987, p. 69-70.<br />

98 Aceeaşi era soluţia promovată <strong>de</strong> practica judiciară, îndrumată <strong>de</strong> fosta<br />

instanţă supremă, anterior modificărilor aduse art. 38 <strong>din</strong> C.fam. prin Legea nr.<br />

59/1993. A se ve<strong>de</strong>a Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1969,<br />

modificată prin Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, pct. 5 lit. a), CD. 1974, p.<br />

36; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1938/1983, Repertoriu ... pe anii<br />

1980-1985, p. 29. Art. 617 alin. (3) C.pr.civ. preve<strong>de</strong> în mod expres această<br />

soluţie doar pentru ipoteza divorţului prin acordul soţilor.<br />

303


CAPITOLUL 3<br />

Efectele divorţului<br />

Desfacerea căsătoriei produce consecinţe care se răsfrâng<br />

asupra întregului complex <strong>de</strong> relaţii <strong>de</strong> natură personală şi <strong>de</strong><br />

natură patrimonială generate prin încheierea căsătoriei, atât între<br />

soţi, cât şi între aceştia, pe <strong>de</strong> o parte, şi copiii lor, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />

Alături <strong>de</strong> aceste raporturi intrafamiliale, vor suferi anumite<br />

modificări şi relaţiile cu terţii, în primul rând raporturile<br />

patrimoniale, până acum substanţial marcate <strong>de</strong> regulile<br />

comunităţii matrimoniale <strong>de</strong> bunuri.<br />

Ca trăsătură comună, toate efectele divorţului se vor<br />

produce numai pentru viitor, spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> cele ale <strong>de</strong>sfiinţării<br />

căsătoriei care, în principiu, operează atât pentru trecut, cât şi<br />

pentru viitor.<br />

Secţiunea 1. Data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei<br />

În conformitate cu dispoziţiile art. 382 <strong>din</strong> N.C.civ.,<br />

căsătoria este <strong>de</strong>sfăcută <strong>din</strong> ziua când hotărârea prin care s-a<br />

pronunţat divorţul a rămas <strong>de</strong>finitivă. În mod excepţional, în<br />

ipoteza prevăzută <strong>de</strong> art. 380 N.C.civ., dacă acţiunea <strong>de</strong> divorţ<br />

este continuată <strong>de</strong> moştenitorul soţului reclamant, căsătoria se va<br />

consi<strong>de</strong>ra <strong>de</strong>sfăcută la data <strong>de</strong>cesului.<br />

În ceea ce priveşte procedurile realizate în conformitate cu<br />

dispoziţiile art. 375 N.C.civ., respectiv divorţul prin acordul<br />

soţilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială,<br />

căsătoria este <strong>de</strong>sfăcută cu data eliberării certificatului <strong>de</strong> divorţ.<br />

Secţiunea 2. Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />

nepatrimoniale <strong>din</strong>tre soţi<br />

Divorţul îşi produce efecte în principal asupra relaţiilor<br />

personale <strong>din</strong>tre foştii soţi. Odată cu pier<strong>de</strong>rea calităţii <strong>de</strong> soţ,<br />

încetează drepturile şi obligaţiile personale reciproce <strong>din</strong>tre<br />

304


aceştia. Prin urmare, foştii soţi nu mai sunt ţinuţi să-şi acor<strong>de</strong><br />

sprijin moral, se sting îndatoririle <strong>de</strong> fi<strong>de</strong>litate, <strong>de</strong> coabitare,<br />

precum şi cele conjugale.<br />

Cât priveşte numele dobândit prin încheierea căsătoriei,<br />

după caz, acesta se va păstra în continuare sau va fi redobândit<br />

numele <strong>de</strong> la data încheierii căsătoriei, potrivit cu opţiunea părţilor<br />

şi conform celor stabilite <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> divorţ.<br />

Art. 383 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că, odată cu <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat<br />

în timpul căsătoriei, instanţa luând act <strong>de</strong> înţelegere prin hotărârea<br />

pronunţată. Pentru motive temeinice, justificate <strong>de</strong> interesul unuia<br />

<strong>din</strong> soţi sau <strong>de</strong> interesul superior al copilului, instanţa poate<br />

încuviinţa ca soţii să păstreze numele <strong>din</strong> căsătorie chiar în lipsa<br />

unei înţelegeri între ei. Dacă instanţa nu a încuviinţat o asemenea<br />

cerere sau dacă soţii nu au căzut <strong>de</strong> acord pe acest aspect, fiecare<br />

soţ va purta numele <strong>din</strong>aintea căsătoriei.<br />

Aşa cum am arătat mai <strong>de</strong>vreme, acordul soţilor cu privire<br />

la numele ce va fi purtat după <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei este esenţial<br />

pentru a se putea aborda posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei prin<br />

acord în faţa ofiţerului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă sau a notarului public,<br />

conform art. 375-378 N.C.civ.<br />

Desfacerea căsătoriei nu are consecinţe asupra capacităţii<br />

<strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu a femeii minore la data rămânerii irevocabile<br />

a hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />

În conformitate cu dispoziţiile art. 384 N.C.civ., soţul<br />

împotriva căruia a fost pronunţat divorţul pier<strong>de</strong> drepturile pe care<br />

legea sau convenţiile anterioare încheiate cu terţii i le atribuiau.<br />

Aceste drepturi nu se vor pier<strong>de</strong> în ipoteza culpei comune sau a<br />

divorţului prin acordul soţilor.<br />

305


Secţiunea 3. Efectele divorţului asupra relaţiilor<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre foştii soţi<br />

Urmare a <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei, încetează obligaţia<br />

reciprocă <strong>de</strong> sprijin material, obligaţia soţilor <strong>de</strong> a contribui la<br />

susţinerea cheltuielilor căsniciei, precum şi obligaţia legală <strong>de</strong><br />

întreţinere între soţi - luând naştere, în condiţiile art. 41 alin. (2)-<br />

(5) C. fam, o nouă obligaţie <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi; vocaţia<br />

succesorală reciprocă se stinge odată cu pier<strong>de</strong>rea calităţii <strong>de</strong> soţ.<br />

3.1. Efecte cu privire la regimul matrimonial<br />

Sub imperiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, cel mai <strong>de</strong> seamă efect<br />

priveşte comunitatea <strong>de</strong> bunuri a soţilor. Astfel, art. 36 alin. (1)<br />

C.fam stabileşte că „la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, bunurile comune se<br />

împart între soţi, potrivit învoielii acestora. Dacă soţii nu se<br />

învoiesc asupra împărţirii bunurilor comune, va hotărî instanţa<br />

ju<strong>de</strong>cătorească.”<br />

Pentru a fi producătoare <strong>de</strong> efecte juridice, învoiala soţilor<br />

trebuie să intervină fie consecutiv introducerii cererii în<br />

<strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, oricând în cursul ju<strong>de</strong>căţii, inclusiv în faţa<br />

instanţei <strong>de</strong> divorţ învestite cu rezolvarea cererii accesorii <strong>de</strong><br />

partajare a bunurilor comune sau a instanţei sesizate pe cale<br />

principală cu o cerere <strong>de</strong> partaj, 99 fie ulterior rămânerii irevocabile<br />

a hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Chestiunea partajului este receptată în<br />

doctrină şi jurispru<strong>de</strong>nţă ca o facultate recunoscută soţilor,<br />

subzistând şi varianta menţinerii comunităţii 100 .<br />

99 Faptul că iniţial părţile optaseră pentru lichidarea judiciară a patrimoniului<br />

lor comunitar nu împiedică partajul convenţional (care poate fi şi numai<br />

parţial), urmând ca instanţa să ia act <strong>de</strong> învoiala soţilor.<br />

100 „Desfacerea căsătoriei nu impune împărţirea bunurilor comune. Foştii soţi<br />

pot, dacă vor, să continue să stăpânească împreună aceste bunuri, <strong>de</strong>oarece<br />

starea <strong>de</strong> coproprietate fiind o stare legală, nimeni nu poate fi forţat să ceară<br />

ieşirea <strong>din</strong> indiviziune" - se afirmă în cuprinsul Deciziei <strong>de</strong> îndrumare a<br />

Plenului Trib. Suprem nr. 1/1964, Culegere <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizii ale Plenului Tribunalului<br />

Suprem pe anii 1952-1965, p. 108.<br />

306


Abordarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> distinge, însă, în art.385 noile<br />

ipoteze legate <strong>de</strong> instituirea regimurilor matrimoniale, precizând<br />

în alin. (1) că, în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează<br />

între soţi la data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ.<br />

În cazul divorţului prin acord, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> dă<br />

posibilitatea soţilor <strong>de</strong> a cere, fiecare în parte sau împreună, să<br />

se constate că regimul matrimonial a încetat la data separaţiei în<br />

fapt.<br />

Posibilităţile reglementate în art. 385 alin. (1) şi (2) se<br />

aplică şi divorţului prin acordul soţilor pe cale administrativă sau<br />

prin procedură notarială.<br />

De asemenea, situaţia regimului matrimonial va fi<br />

tranşată în conformitate cu dispoziţiile capitolului VI <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

<strong>civil</strong> – „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”.<br />

Toate actele <strong>de</strong> înstrăinare sau <strong>de</strong> grevare cu drepturi<br />

reale ce privesc bunurile comune, indicate în art. 346 alin. (2),<br />

precum şi actele <strong>din</strong> care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii<br />

<strong>de</strong> bunuri încheiate <strong>de</strong> unul <strong>din</strong>tre soţi după data introducerii<br />

cererii <strong>de</strong> divorţ, sunt lovite <strong>de</strong> nulitate relativă dacă au fost<br />

făcute în frauda celuilalt soţ. În măsura în care interesele sale au<br />

fost prejudiciate printr-un act juridic, soţul care nu a participat la<br />

încheierea actului în condiţiile art. 345 N.C.civ. nu poate pretin<strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>cât daune-interese <strong>de</strong> la celălalt soţ fără a fi afectate drepturile<br />

dobândite <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> bună cre<strong>din</strong>ţă. Faţă <strong>de</strong> terţi, hotărârea<br />

ju<strong>de</strong>cătorească prin care s-a pronunţat divorţul sau certificatul <strong>de</strong><br />

divorţ sunt opozabile în condiţiile legii.<br />

3.2. Dreptul la <strong>de</strong>spăgubiri<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră, în art. 388, distinct <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la<br />

o prestaţie compensatorie, posibilitatea ca soţul nevinovat, care<br />

suferă un prejudiciu prin <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, să poată cere<br />

soţului vinovat să îl <strong>de</strong>spăgubească, <strong>de</strong>spăgubiri ce se vor stabili<br />

<strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată prin hotărârea pronunţată. Este interesant<br />

307


<strong>de</strong> văzut în practica instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată care vor fi criteriile şi<br />

situaţiile concrete <strong>de</strong> stabilire a unor asemenea <strong>de</strong>spăgubiri, cu<br />

atât mai mult cu cât, în ipoteza <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei <strong>din</strong> culpa<br />

exclusivă a reclamantului, pârâtul poate uza <strong>de</strong> preve<strong>de</strong>rile art.<br />

388 N.C.civ.<br />

3.3. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în art.389 că, prin <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere între soţi încetează, soţul<br />

divorţat având <strong>dreptul</strong> la întreţinere dacă se află în nevoie <strong>din</strong><br />

pricina unei incapacităţi <strong>de</strong> muncă survenite înainte <strong>de</strong> căsătorie<br />

ori în timpul căsătoriei. De asemenea, el beneficiază <strong>de</strong> acest<br />

drept şi în situaţia în care incapacitatea se iveşte în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un<br />

an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, dar numai dacă respectiva<br />

incapacitate este cauzată <strong>de</strong> o împrejurare ce are legătură cu<br />

căsătoria.<br />

Actualul C.fam., în art. 41 alin. (2)-(5), reglementează o<br />

astfel <strong>de</strong> îndatorire în relaţia <strong>din</strong>tre foştii soţi. Aceleaşi dispoziţii<br />

sunt <strong>de</strong> aplicat în materia căsătoriei putative, potrivit art. 24 alin.<br />

(1) C.fam.<br />

Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi divorţaţi<br />

sau <strong>din</strong>tre foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată este, aşadar, o<br />

obligaţie distinctă faţă <strong>de</strong> cea fondată pe îndatorirea <strong>de</strong> sprijin<br />

material reciproc <strong>din</strong> timpul căsătoriei, după cum diferite sunt şi<br />

condiţiile celor două feluri <strong>de</strong> obligaţii. Ca numitor comun, în<br />

ambele cazuri avem ca premisă instituţia căsătoriei, fiindcă şi între<br />

foştii soţi izvorul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere este căsătoria, <strong>de</strong> această<br />

dată <strong>de</strong>sfăcută ori <strong>de</strong>sfiinţată, fără <strong>de</strong> care o atare <strong>de</strong> îndatorire nu<br />

ar exista, aşa cum nu există între concubini sau foşti concubini,<br />

indiferent <strong>de</strong> durata convieţuirii.<br />

308


Fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre foştii<br />

soţi se află în acele reguli morale, umanitare, care impun asistenţa<br />

materială între persoanele legate în trecut prin căsătorie 101 .<br />

Dreptul la întreţinere presupune, înainte <strong>de</strong> toate,<br />

întrunirea condiţiilor <strong>de</strong> drept comun în materie, adică starea <strong>de</strong><br />

nevoie a celui care pretin<strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong><br />

incapacitatea sa <strong>de</strong> a munci şi, <strong>de</strong> partea celui ţinut să acor<strong>de</strong><br />

întreţinerea, <strong>de</strong> existenţa mijloacelor necesare. Aceste cerinţe<br />

generale prezintă câteva trăsături particulare, pe care le vom<br />

analiza în cele ce urmează.<br />

Astfel, în ceea ce priveşte incapacitatea <strong>de</strong> muncă, se are în<br />

ve<strong>de</strong>re <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ aflat în nevoie <strong>de</strong> cauza<br />

unei incapacităţi survenite înainte <strong>de</strong> căsătorie sau în timpul<br />

căsătoriei; dacă incapacitatea s-a ivit în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />

<strong>de</strong>sfacerea ori <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei, fostul soţ are drept la<br />

101 A se ve<strong>de</strong>a: I.P. Filipescu, Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, cit. supra, p. 67;<br />

Al. Bacaci, op. cit., p. 175. Se admite, în mod unanim, că obligaţia <strong>de</strong><br />

întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi nu poate fi explicată invocând principiile<br />

răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale - în i<strong>de</strong>ea că soţul <strong>din</strong> a cărui vină a fost <strong>de</strong>sfăcută<br />

căsătoria, lipsindu-1 pe celălalt <strong>de</strong> sprijinul material pe care i-1 acorda, ar<br />

datora <strong>de</strong>spăgubiri - cel puţin <strong>din</strong> următoarele consi<strong>de</strong>rente: <strong>dreptul</strong> la<br />

întreţinere este recunoscut şi aceluia <strong>din</strong>tre soţi <strong>din</strong> a cărui culpă - concurentă<br />

sau exclusivă - a fost pronunţat divorţul; vinovăţia unuia <strong>din</strong>tre soţi în ceea ce<br />

priveşte <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei prezintă interes în stabilirea limitei <strong>de</strong> timp a<br />

<strong>dreptul</strong>ui la întreţinere, dar, în aceste limite, <strong>dreptul</strong> la întreţinere există<br />

indiferent <strong>de</strong> conduita culpabilă <strong>din</strong> timpul căsătoriei; atât condiţiile <strong>de</strong><br />

acordare, cât şi cuantumul întreţinerii sunt diferite <strong>de</strong> cele aplicabile în cazul<br />

obligaţiei <strong>de</strong> repararea prejudiciului cauzat unei persoane; obligaţia <strong>de</strong><br />

întreţinere <strong>din</strong>tre foştii soţi prezintă caracterele specifice obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere în general. A se ve<strong>de</strong>a: I.P. Filipescu, op. cit., p. 434; Al. Bacaci, op.<br />

cit., p. 175. Cu privire la fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre<br />

foştii soţi, în doctrină a fost exprimată şi opinia potrivit căreia, ulterior<br />

<strong>de</strong>sfacerii sau <strong>de</strong>sfiinţării căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere este forma <strong>de</strong><br />

manifestarea obligaţiei <strong>de</strong> sprijin reciproc născute prin încheierea căsătoriei şi<br />

care „supravieţuieşte" disoluţiei acesteia, neputându-se vorbi <strong>de</strong> o nouă<br />

obligaţie, distinctă <strong>de</strong> cea existentă între soţi - I. Comănescu, I. Mihuţă, R.<br />

Petrescu, op. cit., p. 186.<br />

309


întreţinere numai dacă incapacitatea sa a fost <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> o<br />

împrejurare în legătură cu căsătoria (cum ar fi, în cazul fostei soţii,<br />

o incapacitate cauzată <strong>de</strong> naştere).<br />

Ca şi în cazul soţilor, săvârşirea unor fapte grave<br />

îndreptate împotriva celui căruia i se cere întreţinere atrage<br />

<strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong> asistenţă materială,<br />

indiferent dacă faptele au fost comise înainte sau ulterior<br />

<strong>de</strong>sfacerii căsătoriei 102 .<br />

Dreptul la întreţinere al fostului soţ recăsătorit se stinge,<br />

<strong>de</strong>oarece obligaţia <strong>de</strong> întreţinere există, în primul rând, între soţi,<br />

<strong>de</strong>ci soţul <strong>din</strong> căsătoria actuală a beneficiarului preia, odată cu<br />

încheierea căsătoriei, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere. Legiuitorul,<br />

referindu-se la soţul recăsătorit, are în ve<strong>de</strong>re încheierea unei<br />

căsătorii subsecvente, valabile <strong>din</strong> punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic. Dar,<br />

dacă această <strong>din</strong> urmă căsătorie va fi <strong>de</strong>sfiinţată, iar creditorul<br />

întreţinerii nu beneficiază <strong>de</strong> avantajele putativităţii căsătoriei nule<br />

sau anulate, se va reactiva obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a fostului soţ.<br />

Soţul <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată păstrează <strong>dreptul</strong><br />

la întreţinere faţă <strong>de</strong> soţul <strong>din</strong> această căsătorie, obligaţia fostului<br />

soţ <strong>din</strong> căsătoria prece<strong>de</strong>ntă celei <strong>de</strong>sfiinţate s-a stins, <strong>de</strong> această<br />

dată fără posibilitatea <strong>de</strong> a fi reactivată.<br />

Se înţelege, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere subzistă chiar dacă<br />

<strong>de</strong>bitorul se recăsătoreşte. Nu este exclus ca acesta să fie<br />

concomitent ţinut la întreţinere atât faţă <strong>de</strong> fostul soţ, cât şi faţă <strong>de</strong><br />

soţul <strong>din</strong> căsătoria actuală.<br />

În lipsa dispoziţiilor exprese privitoare la or<strong>din</strong>ea în care<br />

îşi datorează întreţinere foştii soţi, prin asemănare cu situaţia<br />

soţilor, se aplică aceeaşi regulă <strong>de</strong> preferinţă; aşadar, foştii soţi îşi<br />

datorează întreţinere înaintea oricărei alte persoane 103 .<br />

102 A se ve<strong>de</strong>a şi Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., p. 273-274, în<br />

sensul că numai faptele ulterioare <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei conduc la pier<strong>de</strong>rea<br />

<strong>dreptul</strong>ui la întreţinere I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op. cit., p. 466.<br />

103 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, op. cit., p. 299; T.M.B., secţia a III-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />

1458/1991, CD. 1991, p. 54-55.<br />

310


Virtual, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ se naşte <strong>din</strong><br />

momentul în care dobân<strong>de</strong>şte „calitatea” <strong>de</strong> „fost soţ”, adică <strong>de</strong> la<br />

data rămânerii irevocabile a hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Este <strong>de</strong> principiu,<br />

însă, că întreţinerea se acordă numai <strong>de</strong> la data când s-a cerut,<br />

prezumându-se că, anterior, cel îndreptăţit nu s-a aflat în nevoie.<br />

Aşadar, instanţa va dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului la plata<br />

întreţinerii începând cu data introducerii cererii <strong>de</strong> chemare în<br />

ju<strong>de</strong>cată, chiar dacă a trecut un timp oarecare <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, exceptând cazul în care promovarea cu întârziere a<br />

acţiunii în stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere este imputabilă<br />

<strong>de</strong>bitorului (<strong>de</strong> exemplu, acesta a refuzat să comunice domiciliul<br />

său actual sau locul său <strong>de</strong> muncă), când, admiţându-se acţiunea,<br />

pensia va fi acordată şi pentru trecut, adică pentru un interval<br />

premergător <strong>de</strong>clanşării procesului.<br />

Este posibil ca <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ să fi fost<br />

stabilit în cadrul procesului <strong>de</strong> divorţ; <strong>de</strong> această dată, <strong>de</strong>bitorul<br />

datorează întreţinere <strong>din</strong> momentul rămânerii irevocabile a<br />

hotărârii <strong>de</strong> divorţ. Creditorul, fost soţ exclusiv culpabil <strong>de</strong> divorţ,<br />

are un drept la întreţinere limitat în timp la un an <strong>de</strong> zile socotit <strong>de</strong><br />

la data <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei. Fostul soţ în a cărui sarcină nu s-a<br />

reţinut vreo vină în <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, precum şi cel în egală<br />

măsură vinovat (oricare <strong>din</strong>tre foştii soţi al căror divorţ s-a<br />

pronunţat <strong>din</strong> culpa ambilor) poate beneficia <strong>de</strong> întreţinere pe o<br />

durată nepre<strong>de</strong>terminată 104 ; la fel, durata <strong>dreptul</strong>ui la întreţinere nu<br />

este prestabilită în acele ipoteze <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei când<br />

instanţa nu statuează privitor la culpa soţilor 105 . Ju<strong>de</strong>cătorul<br />

învestit cu o acţiune directă în stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

cuvenită fostului soţ nu are a se ocupa <strong>de</strong> vinovăţia părţilor;<br />

104 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 348/1979, CD. 1979, p. 165.<br />

105 Este cazul divorţului pentru motive temeinice, <strong>de</strong> natură obiectivă (boala<br />

gravă a unuia <strong>din</strong>tre soţi, art. 38 alin. (3) C.fam), precum şi al divorţului prin<br />

consimţământul mutual al soţilor (art. 38 alin. (2) C.fam, art. 617 alin. (3)<br />

C.pr.civ.).<br />

311


aceasta a fost stabilită <strong>de</strong> instanţa <strong>de</strong> divorţ cu putere <strong>de</strong> lucru<br />

ju<strong>de</strong>cat 106 .<br />

În toate cazurile, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ se<br />

stinge prin recăsătorire, precum şi - dat fiind caracterul personal<br />

al obligaţiei - prin moartea creditorului sau a <strong>de</strong>bitorului<br />

întreţinerii. Dispoziţiile referitoare la durata în timp a obligaţiei<br />

legale <strong>de</strong> întreţinere între foştii soţi şi la cauzele speciale <strong>de</strong><br />

stingere a acesteia au caracter imperativ, astfel că orice convenţie<br />

contrară, fie în sensul restrângerii, fie în sensul extin<strong>de</strong>rii ori al<br />

transferului (cesiunii) este lovită <strong>de</strong> nulitate absolută. 107<br />

Cuantumul pensiei <strong>de</strong> întreţinere poate fi stabilit până la o<br />

treime <strong>din</strong> venitul net <strong>din</strong> muncă al fostului soţ, în sistemul<br />

actualului <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>, iar potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> poate fi<br />

stabilit până la o pătrime <strong>din</strong> acest venit net. Dacă acelaşi <strong>de</strong>bitor<br />

este ţinut faţă <strong>de</strong> copii cu o obligaţie <strong>de</strong> întreţinere, cele două<br />

categorii <strong>de</strong> pensii, însumate, nu vor putea <strong>de</strong>păşi jumătate <strong>din</strong><br />

venitul lunar net <strong>din</strong> muncă al <strong>de</strong>bitorului, în conformitate cu art.<br />

41 alin. (3) C. fam, respectiv art. 389 alin. (3) <strong>din</strong> N.C.civ. Acest<br />

<strong>din</strong> urmă nivel maximal va fi respectat şi în alte ipoteze <strong>de</strong><br />

106 Este ceea ce am numit „efectul pozitiv" al puterii lucrului ju<strong>de</strong>cat, permiţând<br />

părţii să se prevaleze <strong>de</strong> constatările jurisdicţionale ale instanţei într-un nou<br />

litigiu, pentru a <strong>de</strong>duce alte consecinţe juridice ale unei situaţii <strong>de</strong>ja consacrate,<br />

potrivit cu obiectul şi cauza acestei <strong>din</strong> urmă cereri. A se ve<strong>de</strong>a E. Florian,<br />

Puterea lucrului ju<strong>de</strong>cat, op. cit., p. 122.<br />

107 S-a <strong>de</strong>cis că <strong>de</strong>claraţia soţului făcută în cursul procesului <strong>de</strong> divorţ prin care<br />

se obliga să acor<strong>de</strong> o pensie <strong>de</strong> întreţinere celuilalt soţ aflat în incapacitatea <strong>de</strong> a<br />

munci şi lipsit <strong>de</strong> mijloace proprii, poate fi interpretată în sensul că s-a urmărit<br />

asigurarea fostului soţ aflat în nevoie cu disponibilităţi materiale <strong>de</strong> întreţinere<br />

pentru tot restul vieţii. O astfel <strong>de</strong> obligaţie evocă contractul <strong>de</strong> rentă viageră,<br />

guvernat <strong>de</strong> dispoziţiile art. 1640 C.civ, iar nu obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

reglementată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>; în consecinţă, grevează patrimoniul <strong>de</strong>bitorului<br />

şi se va transmite moştenitorilor săi - Trib. Suprem, în compunerea prevăzută<br />

<strong>de</strong> art. 39 alin. (2) şi (3) <strong>din</strong> Legea pentru organizarea ju<strong>de</strong>cătorească, <strong>de</strong>cizia<br />

<strong>civil</strong>ă nr. 55/1975, CD. 1975, p. 152.<br />

312


concurs, ori <strong>de</strong> câte ori fostul soţ datorează întreţinere,<br />

concomitent, mai multor creditori 108 .<br />

Dacă fostul soţ datorează întreţinere mai multor persoane,<br />

dar nu <strong>de</strong>ţine mijloacele necesare acoperirii tuturor creanţelor, în<br />

raport <strong>de</strong> împrejurări, instanţa va hotărî fie ca întreţinerea să se<br />

presteze numai unuia sau unora <strong>din</strong>tre creditori, fie ca pensia ce<br />

poate fi stabilită în sarcina <strong>de</strong>bitorului să se împartă între toţi cei<br />

îndreptăţiţi, care apoi se pot îndrepta, pentru completarea întreţinerii,<br />

împotriva altor persoane obligate, cu respectarea or<strong>din</strong>ii în<br />

care se datorează aceasta.<br />

Dacă, în afara veniturilor <strong>din</strong> muncă, <strong>de</strong>bitorul are la<br />

dispoziţie şi alte mijloace materiale, acestea vor fi avute în ve<strong>de</strong>re<br />

la stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere. De exemplu, instanţa <strong>de</strong> divorţ,<br />

stabilind <strong>dreptul</strong> la întreţinere al unuia <strong>din</strong>tre foştii soţi, poate<br />

dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului să asigure creditorului o suprafaţă<br />

locativă corespunzătoare, eventual chiar în imobilul proprietatea<br />

sa şi, în acelaşi timp, la plata unei sume <strong>de</strong> bani cu titlu <strong>de</strong> pensie<br />

<strong>de</strong> întreţinere în favoarea aceluiaşi beneficiar 109 . Întreţinerea<br />

datorată trebuie să furnizeze beneficiarului cele strict necesare<br />

traiului (locuinţa este un astfel <strong>de</strong> element), iar potrivit art. 93<br />

C.fam., prestaţiile pot fi executate în natură, prin echivalent<br />

bănesc ori printr-o modalitate mixtă, potrivit cu împrejurările<br />

concrete ale cauzei. La <strong>de</strong>terminarea cuantumului prestaţiilor în<br />

numerar se va ţine seama <strong>de</strong> faptul că <strong>de</strong>bitorul execută în natură<br />

o parte <strong>din</strong> obligaţia ce-i revine.<br />

Datorită caracterului personal al obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere,<br />

vor fi avute în ve<strong>de</strong>re exclusiv mijloacele <strong>de</strong>bitorului, nu şi<br />

108 A se ve<strong>de</strong>a Al. Bacaci, op. cit., p. 178.<br />

109 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 5/1975, pct. 8, CD. 1975, p.<br />

30; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1308/1984, R.R.D. nr. 67/1985, p.<br />

66. Instanţa poate dispune evacuarea provizorie a soţului proprietar până când<br />

acesta va oferi celui îndreptăţit la întreţinere o altă locuinţă - Trib. Suprem,<br />

secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 132/1982, Legislaţia <strong>familiei</strong> p. 402. În acelaşi sens,<br />

Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 547/1980, Legislaţia <strong>familiei</strong> p. 403.<br />

313


mijloacele soţului sau ale altor persoane cu care împarte aceeaşi<br />

gospodărie 110 .<br />

În raport <strong>de</strong> dispoziţiile art. 389 alin. (4) <strong>din</strong> N.C.civ. când<br />

divorţul este pronunţat <strong>din</strong> culpa exclusivă a unuia <strong>din</strong>tre soţi,<br />

acesta nu beneficiază <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong> partea fostului soţ <strong>de</strong>cât<br />

timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei.<br />

În cazul căsătoriei putative, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al<br />

fostului soţ este supus, prin asemănare, preve<strong>de</strong>rilor <strong>din</strong> materia<br />

divorţului, în conformitate cu art. 24 alin. (1) C. fam. Dreptul<br />

fostului soţ <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă sau al foştilor soţi <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă<br />

ia naştere odată cu rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care a<br />

fost <strong>de</strong>sfiinţată căsătoria. Reclamantul <strong>din</strong> cererea având ca obiect<br />

stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere urmează să probeze, aidoma fostul<br />

soţ divorţat, starea sa <strong>de</strong> nevoie datorată neputinţei <strong>de</strong> a munci<br />

cauzate <strong>de</strong> o incapacitate survenită înainte sau după încheierea<br />

căsătoriei nule sau anulate ori cu <strong>de</strong>but în <strong>de</strong>curs <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la<br />

<strong>de</strong>sfiinţarea căsătoriei <strong>din</strong>tr-o împrejurare în legătură cu căsătoria.<br />

Dreptul fostului soţ <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă nu este limitat în<br />

timp. Când amândoi soţii beneficiază <strong>de</strong> putativitatea căsătoriei<br />

<strong>de</strong>sfiinţate, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere are caracter reciproc.<br />

Fostul soţ <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă şi-a pierdut cu efect retroactiv<br />

calitatea <strong>de</strong> soţ şi drepturile ataşate stării <strong>de</strong> persoană căsătorită,<br />

aşadar, nu va obţine asistenţa materială în temeiul căsătoriei<br />

<strong>de</strong>sfiinţate.<br />

Ca şi în cazul foştilor soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfăcută şi <strong>din</strong><br />

aceleaşi raţiuni, <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ <strong>de</strong> bunăcre<strong>din</strong>ţă<br />

se stinge prin recăsătorire.<br />

3.4. Prestaţia compensatorie<br />

Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> aduce în discuţie<br />

posibilitatea acordării unei prestaţii compensatorii soţului<br />

110 Trib. Bucureşti, secţia a V-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 50/2002, cit. supra.<br />

314


nevinovat, subiect care a constituit obiectul unor în<strong>de</strong>lungate<br />

dispute în doctrină. Prin regulile stabilite <strong>de</strong> art. 390-395 N.C.civ.,<br />

se stabilesc în mod clar termenii <strong>de</strong> acordare a unei asemenea<br />

prestaţii.<br />

În cazul în care divorţul se pronunţă exclusiv <strong>din</strong> culpa<br />

soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia, pe cât este posibil,<br />

<strong>de</strong> o prestaţie care să compenseze un <strong>de</strong>zechilibru semnificativ pe<br />

care divorţul l-ar cauza în condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale solicitantului.<br />

Pentru a se putea solicita o asemenea prestaţie, este<br />

necesar să fie întrunite o serie <strong>de</strong> condiţii:<br />

- divorţul să se fi pronunţat <strong>din</strong> culpa exclusivă a soţului<br />

pârât;<br />

- căsătoria să fi durat cel puţin 20 <strong>de</strong> ani;<br />

- să se solicite odată cu cererea <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a căsătoriei;<br />

- să existe un <strong>de</strong>zechilibru semnificativ pe care divorţul îl<br />

<strong>de</strong>termină în condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale celui ce solicită prestaţia.<br />

Prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia <strong>de</strong><br />

întreţinere solicitată în conformitate cu art. 389 N.C.civ., astfel<br />

încât soţul solicitant trebuie să <strong>de</strong>cidă dacă apelează la solicitarea<br />

unei prestaţii compensatorii sau a unei pensii <strong>de</strong> întreţinere la<br />

momentul <strong>de</strong>rulării procedurilor <strong>de</strong> divorţ.<br />

În stabilirea nivelului şi termenilor prestaţiei<br />

compensatorii se vor avea în ve<strong>de</strong>re:<br />

- resursele soţului solicitant în momentul divorţului;<br />

- resursele celuilalt soţ în momentul divorţului;<br />

- efectele pe care le are sau le poate avea lichidarea<br />

regimului matrimonial;<br />

- orice alte împrejurări previzibile <strong>de</strong> natură să modifice<br />

condiţiile <strong>de</strong> viaţă ale solicitantului (contribuţia la creşterea<br />

copiilor minori, pregătirea profesională, posibilitatea <strong>de</strong> a<br />

<strong>de</strong>sfăşura o activitate producătoare <strong>de</strong> venituri).<br />

315


Art. 392 <strong>din</strong> N.C.civ. arată că prestaţia compensatorie<br />

poate îmbrăca următoarele forme:<br />

- o sumă <strong>de</strong> bani<br />

→ sumă globală, ce poate fi in<strong>de</strong>xată trimestrial în<br />

funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei;<br />

→ rentă viageră → în cotă procentuală;<br />

→ o sumă <strong>de</strong>terminată, ce poate fi in<strong>de</strong>xată<br />

trimestrial în funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei.<br />

- în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri<br />

mobile sau imobile aparţinând <strong>de</strong>bitorului.<br />

La cererea soţului creditor, instanţa îl poate obliga pe soţul<br />

<strong>de</strong>bitor să constituie o garanţie reală sau să <strong>de</strong>pună o cauţiune<br />

pentru a asigura executarea rentei.<br />

Prestaţia compensatorie poate fi modificată, prin hotărâre a<br />

instanţei în sensul măririi sau micşorării, în ipoteza în care<br />

intervin modificări semnificative în mijloacele <strong>de</strong> care <strong>de</strong>bitorul<br />

dispune sau în resursele pe care creditorul le are.<br />

Prestaţia compensatorie încetează dacă:<br />

- soţul creditor se recăsătoreşte;<br />

- unul <strong>din</strong>tre soţi <strong>de</strong>ce<strong>de</strong>ază;<br />

- când soţul creditor obţine resurse <strong>de</strong> natură să îi asigure<br />

condiţii <strong>de</strong> viaţă asemănătoare celor <strong>din</strong> timpul căsătoriei.<br />

Secţiunea 4. Efectele divorţului cu privire la raporturile<br />

<strong>din</strong>tre părinţi şi copiii lor minori<br />

Consecinţe ale divorţului se produc şi în privinţa copiilor<br />

rezultaţi <strong>din</strong> căsătoria părţilor sau a celor care beneficiază <strong>de</strong> un<br />

regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat <strong>de</strong> ambii soţi,<br />

al copilului firesc al unuia <strong>din</strong>tre soţi adoptat <strong>de</strong> celălalt soţ), faţă<br />

<strong>de</strong> care, până la <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, soţii au exercitat împreună<br />

drepturile şi îndatoririle părinteşti. Ele se răsfrâng atât asupra<br />

relaţiilor personale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii, cât şi asupra relaţiilor <strong>de</strong><br />

natură patrimonială.<br />

316


4.1. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei asupra relaţiilor<br />

personale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

4.1.1. Încre<strong>din</strong>ţarea copiilor<br />

Cum am văzut, odată cu pronunţarea divorţului, instanţa<br />

este obligată să hotărască, în lipsa cererii părţilor chiar şi <strong>din</strong><br />

oficiu, asupra încre<strong>din</strong>ţării copiilor spre creştere şi educare, în<br />

funcţie <strong>de</strong> interesul superior al minorilor, fie unuia <strong>din</strong>tre părinţi,<br />

fie, în mod excepţional 111 , unei terţe persoane sau familii, cu<br />

consimţământul acesteia ori unei instituţii <strong>de</strong> ocrotire - art. 42<br />

alin. (1) şi (2) C.fam.<br />

Prin dispoziţiile art. 396 <strong>din</strong> N.C.civ., se stabileşte că<br />

instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re şi concluziile rapoartelor <strong>de</strong> anchetă<br />

psiho-socială, precum şi, dacă este cazul, învoiala părinţilor pe<br />

care îi ascultă. De asemenea, vor fi ascultaţi minorii cu<br />

respectarea dispoziţiilor art.264 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

În mod revoluţionar faţă <strong>de</strong> actualele norme ale <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong>, noua reglementare a art. 397 N.C.civ. stabileşte fără<br />

dubiu faptul că după divorţ autoritatea părintească revine în<br />

comun ambilor părinţi, în afara cazului în care instanţa <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />

altfel.<br />

Dacă există motive întemeiate, instanţa poate <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> ca<br />

autoritatea părintească să fie exercitată numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre<br />

părinţi, celălalt părinte păstrând <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a veghea la modul <strong>de</strong><br />

creştere şi educare a copilului, precum şi <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la<br />

adopţia sau la căsătoria acestuia.<br />

În mod excepţional, conform art. 399 <strong>din</strong> N.C.civ, instanţa<br />

poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie<br />

111 Măsura încre<strong>din</strong>ţării minorului spre creştere şi educare unei terţe persoane<br />

poate intra în discuţie numai dacă, potrivit constatărilor instanţei, nu este în<br />

interesul minorului încre<strong>din</strong>ţarea sa la unul <strong>din</strong>tre părinţi. Ataşamentul<br />

bunicilor, cât <strong>de</strong> puternic ar fi, nu este un argument suficient pentru a fi<br />

înlăturaţi părinţii. În acest sens, T.M.B., secţia a III-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />

1511/1992, Culegere ... pe anul 1992, p. 54; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia<br />

nr. 421/1977, CD. 1977, p. 128.<br />

317


ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie <strong>de</strong><br />

ocrotire, acestea dobân<strong>din</strong>d exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor<br />

părinteşti cu privire la persoana copilului. Instanţa va stabili, <strong>de</strong><br />

asemenea, dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se<br />

exercită <strong>de</strong> către părinţi în comun sau <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre ei.<br />

Măsura încre<strong>din</strong>ţării copilului are caracter provizoriu, ceea<br />

ce înseamnă că se va putea reveni oricând asupra celor dispuse,<br />

dacă se constată schimbarea împrejurărilor care au motivat soluţia<br />

dată. Instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre părinţi sau a<br />

unui alt membru <strong>de</strong> familie, a copilului - dacă a împlinit 14 ani,<br />

a autorităţii tutelare sau a unei instituţii <strong>de</strong> ocrotire, ori la<br />

solicitarea procurorului, în baza art. 45 C.pr.civ, va putea dispune<br />

reîncre<strong>din</strong>ţarea copilului spre creştere şi educare, dacă se constată<br />

că acesta e sensul actual al interesului minorului. 112<br />

Modalităţile <strong>de</strong> exercitare a drepturilor părinteşti<br />

recunoscute aceluia <strong>din</strong>tre părinţi căruia nu i-au fost încre<strong>din</strong>ţaţi<br />

copiii (<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul, precum şi<br />

<strong>de</strong> a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea<br />

profesională a copilului, pe scurt, potrivit terminologiei curente,<br />

„<strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul”) se stabilesc pe<br />

cale convenţională <strong>de</strong> către părinţii aflaţi în divorţ sau divorţaţi şi,<br />

numai în subsidiar, <strong>de</strong> către instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, 113 fie în cadrul<br />

procesului <strong>de</strong> divorţ, fie în cadrul unei acţiuni ulterioare. În cazul<br />

în care instanţa este învestită să <strong>de</strong>cidă în acest sens ascultarea<br />

copilului este obligatorie, conform dispoziţiilor art. 401 alin. (2)<br />

<strong>din</strong> N.C.civ..<br />

112 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 2447/1993, B.J. 1993, p. 110.<br />

113 Art. 42 C.fam. obligă instanţa <strong>de</strong> divorţ să dispună cu privire la încre<strong>din</strong>ţarea<br />

copiilor minori, iar eventuala învoială a părinţilor este producătoare <strong>de</strong> efecte<br />

numai dacă este încuviinţată; preve<strong>de</strong>rile art. 43 C.fam. nu obligă instanţa să<br />

stabilească modalităţile <strong>de</strong> exercitare a <strong>dreptul</strong>ui părintelui <strong>de</strong> a avea legături<br />

personale cu copilul, prin urmare înţelegerea realizată <strong>de</strong> părinţi cu privire la<br />

valorificarea concretă a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul nu este<br />

condiţionată <strong>de</strong> girul instanţei, urmând a fi exercitat întocmai şi cu bunăcre<strong>din</strong>ţă,<br />

dar numai în concordanţă cu interesele minorului - T.M.B., secţia a<br />

IlI-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1884/1983, R.R.D. nr. 5/1984, p. 60.<br />

318


Ca forme concrete <strong>de</strong> înfăptuire, părintele poate vizita<br />

copilul la domiciliul părintelui în a cărui grijă se află, poate găzdui<br />

copilul la domiciliul său, inclusiv în perioada vacanţelor<br />

şcolare 114 . În principiu, faptul că părinţii domiciliază în localităţi<br />

diferite nu are o semnificaţie <strong>de</strong>osebită, putându-se permite<br />

părintelui căruia nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul să-1 ia cu sine pentru<br />

scurte perioa<strong>de</strong> <strong>de</strong> timp 115 ; totuşi, o atare măsură nu poate fi<br />

dispusă dacă, indiferent <strong>din</strong> ce împrejurări (vârsta fragedă a<br />

copilului, starea precară a sănătăţii sale, etc.), ar contraveni<br />

interesului superior al copilului (art. 16 <strong>din</strong> Legea nr.<br />

272/2004) 116 . De asemenea, părintele poate coresponda cu copilul<br />

114 Pentru <strong>de</strong>zvoltări, a se ve<strong>de</strong>a I. Albu, Dreptul părintelui divorţat căruia nu i<br />

s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul <strong>de</strong> a avea legături personale, R.R.D. nr. 2/1988, p. 28-<br />

33. Potrivit practicii judiciare, se va ţine seama şi <strong>de</strong> interesul manifestat <strong>de</strong><br />

părinte în a păstra legături personale cu copilul, <strong>de</strong> vârsta copilului, <strong>de</strong><br />

capacitatea sa <strong>de</strong> a înţelege nevoia legăturilor mai strânse cu părintele său,<br />

specifică vârstei şi sexului - CA. Piteşti, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 2121/2004,<br />

Jurispru<strong>de</strong>nţă naţională 2004-2005, Ed. Brilliance, Piatra-Neamţ, 2006, p. 273-<br />

274. Stabilirea unui program <strong>de</strong> vizitare a copilului <strong>de</strong> către tată, pe<br />

consi<strong>de</strong>rentul că acesta nu a avut o atitu<strong>din</strong>e agresivă faţă <strong>de</strong> copil, ci numai<br />

faţă <strong>de</strong> mamă s-a manifestat violent, reprezintă o aplicare greşită a dispoziţiilor<br />

legale în materie, câtă vreme s-a dovedit că interesul superior al copilului nu<br />

este, pentru moment, păstrarea acestor legături - CA. Alba Iulia, secţia pentru<br />

minori şi familie, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 32/2006, D. Tiţian, Cauzele cu minori în<br />

materie <strong>civil</strong>ă şi penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006, p. 65. A se<br />

ve<strong>de</strong>a şi C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 321/1994, Repertoriu ... pe anii 1989-<br />

1994, voi. I, p. 595; T.M.B., secţia a IlI-a <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 150/1990, Dreptul<br />

nr. 3/1992, p. 65.<br />

115 Trib. jud. Braşov, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 954/1992, R.R.D. nr. 6/1983, p. 59.<br />

116<br />

Consi<strong>de</strong>răm discutabilă soluţia instanţei <strong>de</strong> a încuviinţa menţinerea<br />

legăturilor personale cu copilul într-o manieră neadaptată interesului acestuia<br />

<strong>de</strong> a se „acomoda" cât mai curând posibil cu <strong>noul</strong> său ambient familial. În<br />

consi<strong>de</strong>rentele unei soluţii <strong>de</strong> speţă, se afirmă că, în ceea ce priveşte stabilirea<br />

criteriilor <strong>dreptul</strong>ui minorului <strong>de</strong> a avea legături personale cu părinţii naturali,<br />

importante sunt criteriile legate <strong>de</strong> interesul acestuia, condiţiile <strong>de</strong> loc, relaţiile<br />

tensionate <strong>din</strong>tre noile familii, în speţă tatăl minorului şi soţul mamei acestuia,<br />

neavând importanţă în luarea unor asemenea măsuri - CA. Bucureşti, secţia a<br />

III-a <strong>civil</strong>ă şi pentru cauze cu minori şi familie, <strong>de</strong>cizia nr. 511/2005, Culegere<br />

319


sau poate stabili orice altă formă <strong>de</strong> comunicare, poate transmite<br />

informaţii copilului şi este îndreptăţit să primească informaţii<br />

privitoare la copil (inclusiv fotografii recente, evaluări medicale<br />

sau şcolare).<br />

În orice caz, stabilirea practică a planului <strong>de</strong> legături<br />

personale <strong>din</strong>tre părinte şi copil nu trebuie să lipsească <strong>de</strong>mersul<br />

<strong>de</strong> orice finalitate. De pildă, încuviinţarea dată părintelui <strong>de</strong> a<br />

avea legături personale cu copilul numai trei ore într-o singură zi<br />

pe an şi, chiar şi aceasta, la sediul autorităţii administraţiei publice<br />

locale, în prezenţa unui membru al autorităţii tutelare, exclu<strong>de</strong><br />

<strong>din</strong>tr-un început orice exerciţiu al acestui drept. 117<br />

Exercitarea abuzivă <strong>de</strong> către părinte a drepturilor ce i-au<br />

fost conferite faţă <strong>de</strong> persoana copilului încre<strong>din</strong>ţat celuilalt soţ,<br />

<strong>de</strong> natură a stânjeni sau periclita procesul <strong>de</strong> creştere, educare,<br />

instruire şi formare a acestuia, îndreptăţeşte instanţa sesizată prin<br />

cererea celuilalt părinte să dispună limitarea, suspendarea sau<br />

chiar suprimarea acestui drept al părintelui, în funcţie <strong>de</strong> natura şi<br />

gravitatea abaterilor constatate 118 .<br />

<strong>de</strong> practică judiciară în materie <strong>civil</strong>ă a Curţii <strong>de</strong> Apel Bucureşti, 2005, Ed.<br />

Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 284.<br />

117 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 437/1975, R.R.D. nr. 10/1975, p. 66.<br />

Aprecierea modalităţii <strong>de</strong> vizitare a minorului <strong>de</strong> către bunici şi părintele căruia<br />

nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat minorul se face prin fixarea unui program în limite<br />

suficiente şi rezonabile. Stabilirea unui program restrictiv <strong>de</strong> vizitare pe<br />

consi<strong>de</strong>rentul că părintele sau bunicii au domiciliul în altă ţară reprezintă o<br />

aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie, câtă vreme se dove<strong>de</strong>şte că este<br />

în interesul superior al copilului să fie păstrate aceste legături - CA. Alba Iulia,<br />

secţia pentru minori şi familie, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 2/2006, D. Tiţian, Cauzele cu<br />

minori în materie <strong>civil</strong>ă şi penală. Practică judiciară, Ed. Hamangiu, 2006, p.<br />

53.<br />

118 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, loc. cit., p. 32. Spre aceeaşi concluzie tind unele soluţii<br />

ale practicii judiciare: <strong>dreptul</strong> părintelui <strong>de</strong> a avea legături personale cu copilul<br />

„urmează să fie exercitat în aşa fel încât să nu aibă o influenţă negativă asupra<br />

<strong>de</strong>zvoltării copilului... (fiind) greşită măsura ca minorul să fie luat <strong>de</strong> la<br />

domiciliul său o dată pe lună şi să fie readus a doua zi, <strong>de</strong>plasându-1 în altă<br />

localitate, la o distanţă <strong>de</strong> 60 km., un<strong>de</strong> să locuiască într-o cameră, împreună şi<br />

cu concubina tatălui, mai ales că aceasta nu a manifestat un ataşament <strong>de</strong>osebit<br />

320


Dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încre<strong>din</strong>ţat<br />

copilul <strong>de</strong> a menţine legături personale cu copilul, precum şi <strong>de</strong> a<br />

veghea la ocrotirea sa, nu e o simplă facultate, <strong>de</strong> care va putea<br />

uza sau nu, ci şi o îndatorire, atât prin conţinutul, cât şi prin scopul<br />

său, el fiind îndatorat să contribuie în continuare la ocrotirea<br />

copilului 119 .<br />

Art. 400 <strong>din</strong> N.C.civ. tranşează o altă problemă în<strong>de</strong>lung<br />

<strong>de</strong>zbătută în doctrina şi practica ultimilor ani cu privire la<br />

locuinţa copilului după divorţ. Se stabileşte că instanţa, în<br />

condiţiile în care nu există o înţelegere a părinţilor sau înţelegerea<br />

lor este contrară intereselor minorului, va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> odată cu<br />

pronunţarea divorţului că locuinţa copilului minor este la părintele<br />

cu care locuieşte în mod statornic. În ipoteza în care până la divorţ<br />

copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa va stabili locuinţa la unul<br />

<strong>din</strong>tre aceştia, ţinând cont <strong>de</strong> interesul superior al copilului. Numai<br />

în mod excepţional şi dacă este în interesul superior al copilului,<br />

instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte ru<strong>de</strong> ori<br />

persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie <strong>de</strong><br />

ocrotire, acestea exercitând supravegherea copilului şi în<strong>de</strong>plinind<br />

toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura<br />

copilului.<br />

faţă <strong>de</strong> copil" - Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1830/1981, CD. 1981, p.<br />

171; „în cazul în care părintele şi-ar exercita în mod abuziv <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a-şi<br />

vizita copilul, se va putea cere încetarea tulburării, eventual prin interzicerea<br />

vizitelor în anumite ore ... (dar) atât timp cât o atare situaţie nu s-a ivit,<br />

limitarea anticipată a <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> a-şi vizita copilul este nejustificată" - Trib.<br />

Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 723/1970, Repertoriu ... pe anii 1969-1975, p.<br />

58.<br />

119 A se ve<strong>de</strong>a I. Albu, loc. cit., p. 29. Cum judicios remarcă autorul, formula<br />

legislativă <strong>din</strong> art. 43 alin. (1) şi (3) C.fam. este incompletă, întrucât părintele<br />

divorţat căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul exercită nu numai drepturi, ci şi<br />

îndatoriri părinteşti, la fel ca şi celălalt părinte, care va avea atât drepturi, cât şi<br />

îndatoriri părinteşti. Într-o interpretare strict riguroasă (şi ermetică), în cazul<br />

divorţului, ambii părinţi ar fi <strong>de</strong>grevaţi <strong>de</strong> îndatoririle faţă <strong>de</strong> copil.<br />

321


4.2. Efectele <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei cu privire la relaţiile<br />

patrimoniale <strong>din</strong>tre părinţi şi copii<br />

4.2.1. Contribuţia părinţilor la cheltuielile <strong>de</strong><br />

creştere, educare, învăţătură şi pregătire<br />

profesională a copilului<br />

Dispunând <strong>de</strong>sfacerea căsătoriei, instanţa <strong>de</strong> divorţ este<br />

obligată să fixeze contribuţia fiecăruia <strong>din</strong>tre părinţi la cheltuielile<br />

<strong>de</strong> creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională (art. 42<br />

alin. (3) <strong>Cod</strong> familie), într-un cuvânt, la cheltuielile <strong>de</strong> întreţinere<br />

a minorului, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens şi<br />

indiferent dacă încre<strong>din</strong>ţarea copilului s-a dispus la unul <strong>din</strong>tre<br />

părinţi sau la o terţă persoană ori la o instituţie <strong>de</strong> ocrotire.<br />

Cuantumul întreţinerii datorate se stabileşte în funcţie <strong>de</strong><br />

nevoile minorului şi <strong>de</strong> mijloacele fiecărui părinte. Învoiala<br />

părinţilor este admisibilă dar, ca şi în cazul învoielii privind<br />

încre<strong>din</strong>ţarea copilului, este necesară încuviinţarea instanţei (art.<br />

42 alin. ultim C.fam.), pentru a se preveni nesocotirea intereselor<br />

beneficiarului întreţinerii.<br />

Şi <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, în dispoziţiile art.402, preia acelaşi<br />

principiu urmând să <strong>de</strong>zvoltăm în titlul X dispoziţiile <strong>noul</strong>ui cod<br />

<strong>civil</strong> în materie.<br />

4.2.2. Alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />

Legea privind alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii nr. 61/1993 120 ,<br />

astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa <strong>de</strong><br />

Urgenţă nr. 44/2006 121 , stabileşte <strong>dreptul</strong> tuturor copiilor în vârstă<br />

120 Republicată, M.Of. nr. 56 <strong>din</strong> 8 februarie 1999.<br />

121 O.U.G. nr. 44/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei <strong>de</strong><br />

Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea <strong>familiei</strong> în ve<strong>de</strong>rea<br />

creşterii copilului şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii<br />

(M.Of. nr. 545 <strong>din</strong> 23 iunie 2006).<br />

322


<strong>de</strong> până la 18 ani, fără discriminare 122 , <strong>de</strong> a beneficia <strong>de</strong> alocaţie<br />

<strong>de</strong> stat, ca formă <strong>de</strong> ocrotire a statului [art. 1 alin. (1) şi (2)]; tinerii<br />

care au împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani şi care urmează cursurile<br />

învăţământului liceal sau profesional, beneficiază <strong>de</strong> alocaţie <strong>de</strong><br />

stat până la finalizarea studiilor [art. 1 alin. (3)] 123 .<br />

Titularul <strong>dreptul</strong>ui la alocaţia <strong>de</strong> stat este copilul, stabileşte<br />

art. 3 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr. 61/1993, şi se plăteşte, după cum se<br />

arată în cuprinsul art. 4 alin. (1) <strong>din</strong> aceeaşi lege, unuia <strong>din</strong>tre<br />

părinţi pe baza acordului acestora sau, în caz <strong>de</strong> neînţelegere, pe<br />

baza <strong>de</strong>ciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti,<br />

părintelui căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul spre creştere şi<br />

educare 124 . După împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, plata alocaţiei <strong>de</strong><br />

stat se poate face direct titularului, cu încuviinţarea<br />

reprezentantului său legal [art. 4 alin. (3)]. Deci, părintele sau un<br />

alt ocrotitor legal nu face <strong>de</strong>cât să încaseze drepturile cuvenite<br />

copilului titular al <strong>dreptul</strong>ui la alocaţie <strong>de</strong> stat.<br />

Potrivit îndrumărilor fostei instanţe supreme, este<br />

admisibilă cererea <strong>de</strong> obligare a părintelui care a încasat alocaţia<br />

122 Prin Decizia nr. 277 <strong>din</strong> 21 martie 2006 (M.Of. nr. 348 <strong>din</strong> 18 aprilie 2006),<br />

Curtea Constituţională a dispus admiterea excepţiei <strong>de</strong> neconstituţionalitate a<br />

preve<strong>de</strong>rilor art. 1 alin. (2) şi ale art. 5 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr. 61/1993 (în<br />

redactarea anterioară O.U.G. nr. 44/2006), constatând că prin condiţionarea<br />

acordării alocaţiei <strong>de</strong> faptul frecventării <strong>de</strong> către copilul <strong>de</strong> vârstă şcolară cel<br />

puţin a învăţământului general obligatoriu, respectiv neacordarea alocaţiei în<br />

cazul copilului aflat într-o instituţie <strong>de</strong> ocrotire a statului, sunt contrare<br />

preve<strong>de</strong>rilor art. 49 alin. (2) <strong>din</strong> Constituţie, republicată, conform cărora statul<br />

acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu<br />

handicap, ca expresie a regimului special <strong>de</strong> protecţie şi asistenţă în realizarea<br />

drepturilor copiilor şi tinerilor, fără nici o discriminare sau condiţionare.<br />

123 Tânărul aflat în continuarea studiilor liceale sau profesionale şi care repetă<br />

anul şcolar nu beneficiază <strong>de</strong> alocaţie <strong>de</strong> stat, afară <strong>de</strong> cazul în care repetă <strong>din</strong><br />

motive <strong>de</strong> sănătate, dovedite cu certificat medical (art. 1 alin. (4) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

61/1993, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 44/2006).<br />

124 În funcţie <strong>de</strong> titularul ocrotirii părinteşti, alocaţia <strong>de</strong> stat pentru copii se<br />

plăteşte, <strong>de</strong> asemenea, tutorelui, curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în<br />

plasament familial copilul, inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-<br />

a fost încre<strong>din</strong>ţat copilul în ve<strong>de</strong>rea adopţiei (art. 4 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

61/1993, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 44/2006).<br />

323


<strong>de</strong> stat pentru copil să o remită părintelui în a cărui îngrijire se află<br />

titularul, pe temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză 125 .<br />

Părintele care a neglijat întocmirea formelor necesare încasării<br />

alocaţiei poate fi şi el obligat la <strong>de</strong>spăgubiri, potrivit regulilor <strong>din</strong><br />

materia răspun<strong>de</strong>rii <strong>civil</strong>e <strong>de</strong>lictuale 126 .<br />

125 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 10/1974, cit. supra.<br />

126 A se ve<strong>de</strong>a Al. Bacaci, C. Hageanu, V. Dumitrache, op. cit., p. 161.<br />

324


TITLUL VIII<br />

FILIAŢIA<br />

CAPITOLUL 1<br />

Consi<strong>de</strong>raţii introductive. Noţiune<br />

Filiaţia poate fi <strong>de</strong>finită ca şirul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei unei<br />

persoane, una <strong>din</strong> alta sau ca legătura directă <strong>din</strong>tre părinţi şi<br />

copii.<br />

Ru<strong>de</strong>nia firească este legătura bazată pe <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţa unei<br />

persoane <strong>din</strong>tr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane<br />

au un ascen<strong>de</strong>nt comun. Ru<strong>de</strong>nia <strong>civil</strong>ă este legătura rezultată <strong>din</strong><br />

adopţia încheiată în condiţiile prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Modalitatea <strong>de</strong> stabilire a legăturii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie este <strong>de</strong>taliată<br />

în cuprinsul art. 406 N.C.civ. Astfel:<br />

- ru<strong>de</strong>nia este în linie dreaptă în cazul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţei unei<br />

persoane <strong>din</strong>tr-o altă persoană şi poate fi ascen<strong>de</strong>ntă sau<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntă;<br />

- ru<strong>de</strong>nia este în linie colaterală atunci când rezultă <strong>din</strong><br />

faptul că mai multe persoane au un ascen<strong>de</strong>nt comun.<br />

Gradul <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie se stabileşte astfel:<br />

- în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi<br />

părinţii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong><br />

gradul al doilea;<br />

- în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând <strong>de</strong> la<br />

una <strong>din</strong>tre ru<strong>de</strong> până la ascen<strong>de</strong>ntul comun şi coborând <strong>de</strong> la<br />

acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt ru<strong>de</strong> <strong>de</strong> gradul al<br />

doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul, <strong>de</strong> gradul al treilea, verii<br />

primari, <strong>de</strong> gradul al patrulea.<br />

Conform dispoziţiilor art. 407 N.C.civ., afinitatea este<br />

legătura <strong>din</strong>tre un soţ şi ru<strong>de</strong>le celuilalt soţ. Ru<strong>de</strong>le soţului sunt, în<br />

aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.<br />

325


Subliniem faptul că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> introduce o<br />

reglementare distinctă cu privire la noţiunea <strong>de</strong> posesie <strong>de</strong> stat.<br />

Posesia <strong>de</strong> stat este starea <strong>de</strong> fapt care indică legăturile <strong>de</strong> filiaţie<br />

şi ru<strong>de</strong>nie <strong>din</strong>tre copil şi familia <strong>din</strong> care se pretin<strong>de</strong> că face parte.<br />

Ea constă, în principal, în oricare <strong>din</strong>tre următoarele<br />

împrejurări:<br />

a) o persoană se comportă faţă <strong>de</strong> un copil ca fiind al său,<br />

îngrijindu-se <strong>de</strong> creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă<br />

faţă <strong>de</strong> această persoană ca fiind părintele său;<br />

b) copilul este recunoscut <strong>de</strong> către familie, în societate şi,<br />

când este cazul, <strong>de</strong> către autorităţile publice, ca fiind al persoanei<br />

<strong>de</strong>spre care se pretin<strong>de</strong> că este părintele său;<br />

c) copilul poartă numele persoanei <strong>de</strong>spre care se pretin<strong>de</strong><br />

că este părintele său.<br />

Posesia <strong>de</strong> stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi<br />

neechivocă.<br />

326


CAPITOLUL 2<br />

Filiaţia<br />

Secţiunea 1. Filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă<br />

Când este vorba <strong>de</strong> <strong>de</strong>terminarea filiaţiei unui copil,<br />

dovada maternităţii trebuie făcută înaintea oricărei alte dovezi.<br />

Filiaţia maternă rezultă <strong>din</strong> faptul material al naşterii<br />

copilului <strong>de</strong> către o anumită femeie, fiind importante în această<br />

situaţie două elemente <strong>de</strong> fapt:<br />

- împrejurarea că o anumită femeie a dat naştere unui<br />

copil;<br />

- i<strong>de</strong>ntitatea copilului care revendică maternitatea cu<br />

aceea a copilului născut <strong>de</strong> femeia respectivă.<br />

Starea <strong>civil</strong>ă a mamei <strong>de</strong> la data naşterii copilului nu este<br />

relevantă în stabilirea legăturii <strong>de</strong> filiaţie maternă.<br />

Dovada legăturii <strong>de</strong> filiaţie maternă se face prin certificatul<br />

constatator al naşterii, consolidat prin folosinţa stării <strong>civil</strong>e –<br />

posesia <strong>de</strong> stat.<br />

În conformitate cu dispoziţiile art. 411 N.C.civ., nicio<br />

persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă <strong>de</strong> mamă, <strong>de</strong>cât aceea<br />

ce rezultă <strong>din</strong> actul său <strong>de</strong> naştere şi <strong>din</strong> posesia <strong>de</strong> stat conformă<br />

cu acesta. Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă a<br />

persoanei ce are o posesie <strong>de</strong> stat conformă cu actul său <strong>de</strong><br />

naştere.<br />

În ipoteza rar întâlnită a unei substituiri <strong>de</strong> copil sau în<br />

cazul în care a fost înregistrată ca mamă o altă femeie <strong>de</strong>cât cea<br />

care a născut copilul se poate face dovada a<strong>de</strong>văratei filiaţii cu<br />

orice mijloc <strong>de</strong> probă.<br />

Arătam mai sus că filiaţia faţă <strong>de</strong> mamă rezultă <strong>din</strong> însuşi<br />

faptul naşterii.<br />

327


Ea se poate stabili, însă, şi prin:<br />

a) recunoaştere în formele prevăzute <strong>de</strong> art. 415-416<br />

N.C.civ., dacă naşterea nu a fost trecută în registrul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă sau copilul a fost trecut în registru ca<br />

născut <strong>din</strong> părinţi necunoscuţi, mama îl poate<br />

recunoaşte pe copil.<br />

Recunoaşterea poate fi făcută prin:<br />

- <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă;<br />

- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va<br />

trimite <strong>din</strong> oficiu serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă competent<br />

pentru efectuarea menţiunilor necesare;<br />

- testament.<br />

Nulitatea absolută a recunoaşterii <strong>de</strong> maternitate intervine<br />

dacă:<br />

* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit<br />

legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară<br />

a fost înlăturată prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, recunoaşterea este<br />

valabilă;<br />

* a fost făcută după <strong>de</strong>cesul copilului, iar acesta nu a lăsat<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti;<br />

* a fost făcută în alte forme <strong>de</strong>cât cele prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Nulitatea relativă a recunoaşterii <strong>de</strong> maternitate poate fi<br />

cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia <strong>dreptul</strong>ui la<br />

acţiune începe să curgă <strong>de</strong> la data încetării violenţei ori, după caz,<br />

a <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului.<br />

Precizăm că în reglementarea actuală a art. 48 <strong>din</strong> C.fam.<br />

sunt urmate aceleaşi reguli în această materie.<br />

b) prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească → printr-o acţiune în<br />

contestarea filiaţiei, în situaţia în care a avut loc o<br />

substituire <strong>de</strong> copil, sau a fost înregistrată ca mamă o<br />

altă femeie <strong>de</strong>cât cea care l-a născut pe copil; orice<br />

328


persoană interesată poate contesta oricând printr-o<br />

acţiune în instanţă filiaţia stabilită <strong>de</strong> un act <strong>de</strong> naştere<br />

ce nu este în conformitate cu posesia <strong>de</strong> stat.<br />

Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> nu diferă <strong>de</strong> prezenta<br />

reglementare <strong>din</strong> art. 50 C.fam. care utilizează<br />

principii i<strong>de</strong>ntice <strong>de</strong> analiză.<br />

→ contestarea maternităţii, stabilită pe cale<br />

ju<strong>de</strong>cătorească. În sistemul actual al <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>,<br />

maternitatea, rezultând <strong>din</strong> certificatul <strong>de</strong> naştere<br />

eliberat pe baza hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti <strong>de</strong> stabilire a<br />

filiaţiei rămasă irevocabilă, poate fi contestată <strong>de</strong> orice<br />

persoană interesată afară <strong>de</strong> cele ce au participat ca<br />

părţi în procedurile judiciare. <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> nu<br />

reglementează această acţiune, dar ea poate fi <strong>de</strong>dusă<br />

<strong>din</strong> interpretarea art. 57 <strong>din</strong> Legea 119/1996, coroborat<br />

cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) <strong>din</strong> Decretul 31/1954.<br />

Acţiunea este imprescriptibilă extinctiv. Noul <strong>Cod</strong><br />

<strong>civil</strong> reglementează în art. 421 aceeaşi posibilitate <strong>de</strong><br />

contestare oricând <strong>de</strong> către orice persoană interesată a<br />

filiaţiei stabilite printr-un act <strong>de</strong> naştere ce nu este<br />

conform cu posesia <strong>de</strong> stat.<br />

→ printr-o acţiune în stabilirea maternităţii în cazul<br />

în care, <strong>din</strong> orice motiv, dovada filiaţiei faţă <strong>de</strong> mamă<br />

nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii,<br />

ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse<br />

în certificatul constatator al naşterii. Subliniem că, în<br />

actuala reglementare a art. 51 <strong>din</strong> C.fam., regulile<br />

aplicabile în această materie sunt i<strong>de</strong>ntice.<br />

Condiţii pentru intentarea unei acţiuni în stabilirea<br />

maternităţii:<br />

a) <strong>dreptul</strong> la acţiune aparţine copilului şi se porneşte în<br />

numele său <strong>de</strong> reprezentantul său legal; ea poate fi<br />

continuată <strong>de</strong> moştenitorii săi în condiţiile legii;<br />

329


) acţiunea se introduce împotriva pretinsei mame sau a<br />

moştenitorilor pretinsei mame;<br />

c) acţiunea este imprescriptibilă, ca regulă, dacă între timp<br />

copilul a <strong>de</strong>cedat înainte <strong>de</strong> introducerea acţiunii,<br />

moştenitorii săi o pot formula în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data<br />

<strong>de</strong>cesului.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reia practic dispoziţiile edictate în art. 52<br />

<strong>din</strong> C.fam. în ceea ce priveşte acţiunea în stabilirea maternităţii.<br />

Secţiunea 2. Stabilirea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tată.<br />

Prezumţia <strong>de</strong> paternitate<br />

În conformitate cu art. 414 N.C.civ., copilul născut sau<br />

conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.<br />

Paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul<br />

mamei să fie tatăl copilului.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte, în art. 412 alin. (1), că intervalul<br />

<strong>de</strong> timp cuprins între a 300-a şi a 180-a zi <strong>din</strong>aintea naşterii<br />

copilului este timpul legal al concepţiunii, termen ce se calculează<br />

zi cu zi.<br />

Între aceste două texte <strong>de</strong> lege se realizează conectarea<br />

pentru stabilirea în concret a paternităţii reale a unui copil,<br />

generând o abordare diferită a paternităţii <strong>din</strong> căsătorie, faţă <strong>de</strong><br />

paternitatea <strong>din</strong> afara căsătoriei.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preia, astfel, <strong>din</strong> actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong>,<br />

regulile consacrate <strong>de</strong> art. 53 alin. (1) privind prezumţia <strong>de</strong><br />

paternitate şi art. 61 C.fam. privind timpul legal al concepţiunii.<br />

Ca şi un aspect <strong>de</strong> noutate, art. 412 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

preve<strong>de</strong> că „Prin mijloace <strong>de</strong> probă ştiinţifice se poate face<br />

dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă <strong>din</strong><br />

intervalul <strong>de</strong> timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui<br />

interval”. Aceasta înseamnă că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> consacră expres<br />

330


caracterul relativ al prezumţiei timpului legal al concepţiunii,<br />

atât în ceea ce priveste durata minimă şi durata maximă a<br />

gestaţiei, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea <strong>de</strong> a face dovada<br />

că, în realitate, copilul a fost conceput într-o anumită perioadă<br />

<strong>din</strong> timpul legal al concepţiunii.<br />

Filiaţia faţă <strong>de</strong> tată se poate realiza prin:<br />

A. recunoaşterea copilului în condiţiile prezentate în art.<br />

415 alin. (2) N.C.civ.<br />

Astfel, recunoaşterea se poate realiza în formele prevăzute<br />

<strong>de</strong> art. 415-416 N.C.civ., respectiv copilul conceput şi născut în<br />

afara căsătoriei poate fi recunoscut <strong>de</strong> către tatăl său; după<br />

moartea copilului acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti.<br />

Recunoaşterea poate fi făcută prin:<br />

- <strong>de</strong>claraţie la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă;<br />

- înscris autentic, caz în care o copie a actului se va<br />

trimite <strong>din</strong> oficiu serviciului <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă competent<br />

pentru efectuarea menţiunilor necesare;<br />

- testament.<br />

Nulitatea absolută a recunoaşterii <strong>de</strong> paternitate intervine<br />

dacă:<br />

* a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit<br />

legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară<br />

a fost înlăturată prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, recunoaşterea este<br />

valabilă;<br />

* a fost făcută după <strong>de</strong>cesul copilului, iar acesta nu a lăsat<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi fireşti;<br />

* a fost făcută în alte forme <strong>de</strong>cât cele prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Nulitatea relativă a recunoaşterii <strong>de</strong> paternitate poate fi<br />

cerută pentru eroare, dol sau violenţă. Prescripţia <strong>dreptul</strong>ui la<br />

331


acţiune începe să curgă <strong>de</strong> la data încetării violenţei ori, după caz,<br />

a <strong>de</strong>scoperirii erorii sau dolului.<br />

Arătăm că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preia regulile existente în<br />

prezent în C.fam. (art. 56 şi urm.), pornind <strong>de</strong> la aceeaşi limitare a<br />

posibilităţii <strong>de</strong> recunoaştere numai la copiii <strong>din</strong> afara căsătoriei.<br />

B. Pe cale ju<strong>de</strong>cătorească în cadrul:<br />

- unei acţiuni în stabilire <strong>de</strong> paternitate <strong>din</strong> afara<br />

căsătoriei;<br />

- unei acţiuni în tăgada <strong>de</strong> paternitate în situaţia unei<br />

filiaţii <strong>de</strong>ja stabilite faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie;<br />

- pe calea unei acţiuni în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl<br />

<strong>din</strong> căsătorie.<br />

Vom <strong>de</strong>talia în cele ce urmează condiţiile impuse <strong>de</strong> lege<br />

pentru fiecare <strong>din</strong>tre acţiunile în justiţie care vizează filiaţia faţă<br />

<strong>de</strong> tată.<br />

2.1. Acţiunea în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara<br />

căsătoriei<br />

Dacă tatăl <strong>din</strong> afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil,<br />

paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească<br />

în următoarele condiţii:<br />

- acţiunea aparţine copilului şi se porneşte în numele lui<br />

<strong>de</strong> către mamă sau <strong>de</strong> reprezentantul lui legal; ea poate<br />

fi pornită sau continuată şi <strong>de</strong> moştenitorii copilului; şi<br />

în prezent, art. 59 <strong>din</strong> C.fam. utilizează aceleaşi reguli<br />

<strong>de</strong> lucru, fiind condiţionată <strong>de</strong> calitatea <strong>de</strong> copil <strong>din</strong><br />

afara căsătoriei a titularului <strong>dreptul</strong>ui.<br />

- acţiunea se introduce împotriva pretinsului tată ori a<br />

moştenitorilor acestuia;<br />

332


- acţiunea nu se prescrie în timpul vieţii copilului. În<br />

situaţia în care copilul a <strong>de</strong>cedat înainte <strong>de</strong> a introduce<br />

acţiunea, moştenitorii săi o pot introduce în termen <strong>de</strong><br />

un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />

Art. 426 N.C.civ. instituie o prezumţie <strong>de</strong> filiaţie faţă <strong>de</strong><br />

pretinsul tată în ipoteza în care se dove<strong>de</strong>şte că pretinsul tată a<br />

convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al<br />

concepţiunii.<br />

Această prezumţie poate fi înlăturată dacă pretinsul tată<br />

dove<strong>de</strong>şte că este exclus ca el să-l fi conceput pe copil.<br />

Reglementarea <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine să tranşeze o dispută<br />

în<strong>de</strong>lungată în doctrină şi practică, <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> actuala<br />

reglementare <strong>din</strong> art. 60 alin. (1) C.fam., conform căreia acţiunea<br />

în stabilirea paternităţii <strong>din</strong> afara căsătoriei putea să fie pornită <strong>de</strong><br />

mamă în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la naşterea copilului. În acest fel, se<br />

realiza un conflict cu normele <strong>din</strong> art. 60 alin. (4) C.fam. şi art. 59<br />

C.fam., <strong>din</strong> perspectiva rolului mamei ca parte în această<br />

procedură (atât în nume propriu, cât şi ca reprezentantă legală a<br />

copilului). Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în mod clar termenii în care<br />

doar copilul poate porni această acţiune şi faptul că ea nu este<br />

supusă unui termen <strong>de</strong> prescripţie.<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> nou vine cu o reglementare specială privind<br />

recunoaşterea pentru mama copilului a unui drept <strong>de</strong> a fi<br />

<strong>de</strong>spăgubită cu cheltuielile ce ţin <strong>de</strong> perioada <strong>de</strong> sarcină şi naştere.<br />

Ea poate solicita şi obţine <strong>de</strong> la pretinsul tată:<br />

- jumătate <strong>din</strong> cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;<br />

- jumătate <strong>din</strong> cheltuielile făcute cu întreţinerea ei în<br />

timpul sarcinii şi în perioada <strong>de</strong> lehuzie.<br />

Această acţiune în <strong>de</strong>spăgubiri:<br />

→ se intentează în termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la naşterea<br />

copilului;<br />

333


→ se poate formula şi în situaţia în care copilul s-a<br />

născut mort sau a murit înainte <strong>de</strong> pronunţarea<br />

hotărârii privind stabilirea paternităţii;<br />

→ nu poate fi admisă dacă mama nu a formulat şi<br />

acţiune pentru stabilirea paternităţii.<br />

2.2. Acţiunea în tăgada paternităţii<br />

Prezumţia instituită <strong>de</strong> art. 414 N.C.civ. indică faptul că un<br />

copil născut sau conceput în timp căsătoriei îl are ca tată pe soţul<br />

mamei, paternitatea putând fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca<br />

soţul mamei să fie tatăl copilului.<br />

Dacă prezumţia se regăseşte în termeni i<strong>de</strong>ntici şi în<br />

actuala reglementare a art.54 <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>, trebuie să<br />

subliniem că <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine cu o abordare mult mai largă a<br />

categoriilor <strong>de</strong> subiecţi ce pot formula acest tip <strong>de</strong> acţiune în faţa<br />

instanţelor <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată.<br />

Acţiunea în tăgada <strong>de</strong> paternitate se poate intenta în<br />

următorii termeni:<br />

- se porneşte <strong>de</strong>: → soţul mamei;<br />

→ mamă;<br />

→ tatăl biologic;<br />

→ copil;<br />

→ moştenitorii acestora.<br />

Observăm că noile dispoziţii ale <strong>Cod</strong>ului Civil extind<br />

sfera persoanelor care pot formula acţiunea în tăgada<br />

paternităţii, dând această posibilitate chiar copilului şi tatălui<br />

biologic. Prezenţa tatălui biologic în sfera titularilor acestei acţiuni<br />

reprezintă, <strong>din</strong> punctul nostru <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re, un element inovator care<br />

va genera în practică <strong>de</strong>zvoltări şi interpretări <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong><br />

ve<strong>de</strong>re al probatoriilor administrate.<br />

- se introduce <strong>de</strong> soţul mamei:<br />

→ împotriva copilului;<br />

334


→ împotriva mamei copilului, dacă respectivul<br />

copil este <strong>de</strong>cedat.<br />

Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi<br />

pornită <strong>de</strong> tutore sau curator.<br />

- mama sau copilul pot introduce acţiune:<br />

→ împotriva soţului;<br />

→ împotriva moştenitorilor soţului, dacă soţul este<br />

<strong>de</strong>cedat.<br />

- tatăl biologic poate introduce acţiune:<br />

→ împotriva soţului mamei şi a copilului;<br />

→ împotriva moştenitorilor acestora, dacă soţul şi<br />

copilul sunt <strong>de</strong>cedaţi.<br />

Acţiunea în tăgada <strong>de</strong> paternitate se formulează cu<br />

respectarea strictă a termenelor prevăzute <strong>de</strong> lege:<br />

• soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgada<br />

paternităţii în termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la:<br />

→ data la care a cunoscut că este prezumat tată al<br />

copilului;<br />

→ data când a aflat că prezumţia nu corespun<strong>de</strong><br />

realităţii;<br />

→ data ridicării interdicţiei, dacă soţul fusese pus<br />

sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, iar acţiunea nu a fost<br />

pornită <strong>de</strong> tutore.<br />

Dacă soţul a murit înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului <strong>de</strong> 3<br />

ani, fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii, aceasta poate fi<br />

pornită <strong>de</strong> moştenitori în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />

• mama poate porni acţiunea în tăgada paternităţii în<br />

termen <strong>de</strong> 3 ani <strong>de</strong> la:<br />

→ data naşterii copilului;<br />

335


→ data ridicării interdicţiei, dacă mama fusese<br />

pusă sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, iar acţiunea<br />

nu a fost pornită <strong>de</strong> tutore.<br />

Dacă mama a murit înainte <strong>de</strong> împlinirea termenului <strong>de</strong> 3<br />

ani fără a porni acţiunea în tăgada paternităţii, aceasta poate fi<br />

pornită <strong>de</strong> moştenitori în termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />

• pretinsul tată biologic poate introduce acţiunea în<br />

tăgada paternităţii pe toată durata vieţii lui. Ea poate fi<br />

admisă numai dacă pretinsul tată biologic face dovada<br />

paternităţii sale faţă <strong>de</strong> copil.<br />

Dacă pretinsul tată biologic a murit fără a porni acţiunea în<br />

tăgada paternităţii, aceasta poate fi pornită <strong>de</strong> moştenitori în<br />

termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului.<br />

• copilul poate introduce acţiunea (prin reprezentantul<br />

său legal pe perioada minorităţii) pe toată durata vieţii<br />

lui.<br />

Dacă respectivul copil a murit fără a porni acţiunea în<br />

tăgada paternităţii, aceasta poate fi pornită <strong>de</strong> moştenitori în<br />

termen <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>cesului. Dispoziţiile art. 429 alin. (3)<br />

N.C.civ. se aplică în mod corespunzător.<br />

În actualul sistem al <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi cu precizările<br />

aduse <strong>de</strong> Legea 288/2007, acţiunea în tăgăduirea paternităţii se<br />

prescrie în termen <strong>de</strong> 3 ani:<br />

- <strong>de</strong> la data naşterii copilului, pentru mamă şi pentru<br />

copil;<br />

- pentru soţul mamei termenul curge <strong>de</strong> la data la care a<br />

luat cunoştinţă <strong>de</strong> naşterea copilului;<br />

- pentru copil <strong>de</strong> la data majoratului său, dacă acţiunea<br />

nu a fost introdusă în timpul minorităţii sale.<br />

336


2.3. Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong><br />

căsătorie<br />

Acţiunea în contestarea filiaţiei faţă <strong>de</strong> tatăl <strong>din</strong> căsătorie<br />

poate fi formulată <strong>de</strong> orice persoană interesată, oricând.<br />

În faţa instanţei se va solicita să se constate că nu sunt<br />

întrunite condiţiile pentru ca prezumţia <strong>de</strong> paternitate să se aplice<br />

unui copil înregistrat în actele <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă ca fiind născut <strong>din</strong><br />

căsătorie.<br />

În actualul <strong>Cod</strong> al <strong>familiei</strong> această posibilitate nu este clar<br />

reglementată, doctrina şi practica judiciară fiind cele care au creat<br />

o cale <strong>de</strong> acţiune în aşa numita contestare a paternităţii copilului<br />

aparent <strong>din</strong> căsătorie. Prin acţiunea în contestarea paternităţii<br />

copilului aparent <strong>din</strong> căsătorie, se urmăreşte exclusiv înlăturarea<br />

prezumţiei <strong>de</strong> paternitate greşit aplicate datorită înregistrării<br />

greşite a copilului, ca fiind <strong>din</strong> căsătorie. Lipsa acestei<br />

reglementări în <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong> a <strong>de</strong>terminat introducerea unor<br />

reguli clare în <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> – art. 434.<br />

Pentru toate categoriile <strong>de</strong> acţiuni referitoare la filiaţie,<br />

<strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte o serie <strong>de</strong> dispoziţii procedurale<br />

aplicabile în mod general:<br />

- părinţii vor fi citaţi în toate cauzele referitoare la filiaţie,<br />

chiar şi când nu au calitatea <strong>de</strong> reclamant sau pârât;<br />

- copilul va fi citat în toate cauzele referitoare la filiaţie,<br />

chiar şi când nu are calitatea <strong>de</strong> reclamant sau pârât;<br />

- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la<br />

drept;<br />

- în acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la<br />

ju<strong>de</strong>cată atunci când acţiunea este introdusă în numele unui copil<br />

sau al unei persoane puse sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, ori este<br />

formulată <strong>de</strong> copilul minor singur, potrivit legii;<br />

- prin hotărârea pronunţată, în caz <strong>de</strong> admitere a acţiunii,<br />

instanţa va dispune obligatoriu cu privire la:<br />

→ numele copilului;<br />

337


→ exercitarea autorităţii părinteşti;<br />

→ obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong> copil.<br />

După caz, instanţa poate stabili şi modul în care copilul<br />

păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.<br />

- în cazul în care acţiunea privitoare la filiaţie vizează o<br />

moştenire vacantă, acţiunea poate fi introdusă împotriva comunei,<br />

oraşului sau municipiului <strong>de</strong> la locul <strong>de</strong>schi<strong>de</strong>rii succesiunii;<br />

citarea în proces a renunţătorilor, dacă ei există, este obligatorie;<br />

- în cazul infracţiunilor a căror calificare presupune<br />

existenţa unui raport <strong>de</strong> filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea<br />

penală nu poate fi pronunţată înainte <strong>de</strong> rămânerea <strong>de</strong>finitivă a<br />

hotărârii <strong>civil</strong>e privitoare la raportul <strong>de</strong> filiaţie.<br />

338


CAPITOLUL 3<br />

Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator<br />

Adaptându-se la realităţile medicinei mo<strong>de</strong>rne şi venind în<br />

întâmpinarea unor probleme dificile cu care instanţele <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată<br />

sunt confruntate în prezent, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează, în mod<br />

cu totul inovator pentru legislaţia românească, situaţia copiilor<br />

născuţi în urma unor operaţiuni <strong>de</strong> reproducere umană asistată<br />

medical, în care este utilizat material genetic <strong>de</strong> la terţi donatori.<br />

Art. 441 N.C.civ. stabileşte că reproducerea umană<br />

asistată medical cu terţ donator nu <strong>de</strong>termină nicio legătură <strong>de</strong><br />

filiaţie între copil şi donator. În acest caz, nicio acţiune în<br />

răspun<strong>de</strong>re nu poate fi pornită împotriva donatorului.<br />

Pornind <strong>de</strong> la situaţii concrete aduse spre soluţionare în<br />

ultimii ani în faţa Curţii Europene <strong>de</strong> Justiţie, <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong><br />

precizează în mod clar că: părinţi, în sensul dat <strong>de</strong> prezenta<br />

secţiune, nu pot fi <strong>de</strong>cât un bărbat şi o femeie sau o femeie<br />

singură. Sunt, astfel, curmate orice posibilităţi <strong>de</strong> discuţie legate<br />

<strong>de</strong> cuplurile <strong>de</strong> tip homosexual şi <strong>de</strong> posibilitatea <strong>de</strong> a discuta în<br />

calitate <strong>de</strong> părinţi <strong>de</strong>spre un cuplu format <strong>din</strong> persoane <strong>de</strong> acelaşi<br />

sex.<br />

Condiţiile în care părinţii care, pentru a avea un copil,<br />

doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator,<br />

vizează:<br />

- existenţa consimţământului prealabil, în condiţii care să<br />

asigure <strong>de</strong>plina confi<strong>de</strong>nţialitate, în faţa unui notar public;<br />

- notarul public să le explice, în mod expres, consecinţele<br />

actului lor cu privire la filiaţie.<br />

Consimţământul rămâne fără efect:<br />

- în cazul <strong>de</strong>cesului;<br />

- al formulării unei cereri <strong>de</strong> divorţ;<br />

- al separaţiei în fapt, survenite anterior momentului<br />

concepţiunii realizate în cadrul reproducerii umane<br />

asistate medical.<br />

339


El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faţa<br />

medicului chemat să asigure asistenţa pentru reproducerea cu terţ<br />

donator.<br />

Secţiunea 1. Contestarea filiaţiei în situaţia reproducerii<br />

asistate medical<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> preîntâmpină potenţialele conflicte vizând<br />

filiaţia copiilor născuţi în urma unor proceduri <strong>de</strong> reproducere<br />

umană asistată medical. Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului<br />

pentru motive ce ţin <strong>de</strong> reproducerea asistată medical şi nici<br />

copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.<br />

Singura excepţie vizează cazul în care soţul mamei poate<br />

tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a<br />

consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul<br />

unui terţ donator.<br />

În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod,<br />

dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.<br />

Art. 444 <strong>din</strong> N.C.civ. instituie o regulă <strong>de</strong> responsabilitate<br />

legată <strong>de</strong> părintele care înţelege să nu recunoască un copil născut<br />

în urma unei proceduri <strong>de</strong> reproducere umană asistată medical,<br />

<strong>de</strong>şi iniţial consimţise la aceasta. Astfel, cel care, după ce a<br />

consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu<br />

recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei răspun<strong>de</strong><br />

faţă <strong>de</strong> mamă şi faţă <strong>de</strong> copil. În acest caz, paternitatea copilului<br />

este stabilită pe cale ju<strong>de</strong>cătorească în condiţiile art. 411 şi 423.<br />

În ceea ce priveşte raporturile <strong>din</strong>tre tată şi copil, tatăl are<br />

aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă <strong>de</strong> copilul născut prin<br />

reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă <strong>de</strong> un copil<br />

născut prin concepţiune naturală.<br />

340


Secţiunea 2. Confi<strong>de</strong>nţialitatea informaţiilor<br />

Orice informaţii privind reproducerea umană asistată<br />

medical sunt confi<strong>de</strong>nţiale.<br />

Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel <strong>de</strong><br />

informaţii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei<br />

persoane astfel concepute sau a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor acesteia, instanţa<br />

poate autoriza transmiterea lor, în mod confi<strong>de</strong>nţial, medicului sau<br />

autorităţilor competente.<br />

De asemenea, oricare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii persoanei astfel<br />

concepute poate să se prevaleze <strong>de</strong> acest drept, dacă faptul <strong>de</strong> a fi<br />

privat <strong>de</strong> informaţiile pe care le cere poate să prejudicieze grav<br />

sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.<br />

341


CAPITOLUL 4<br />

Situaţia legală a copilului<br />

Copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită<br />

potrivit legii are, faţă <strong>de</strong> fiecare părinte şi ru<strong>de</strong>le acestuia, aceeaşi<br />

situaţie ca şi aceea a unui copil <strong>din</strong> căsătorie.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte următoarele reguli pentru copilul<br />

<strong>din</strong> căsătorie:<br />

• copilul <strong>din</strong> căsătorie ia numele <strong>de</strong> familie comun al<br />

părinţilor săi;<br />

• dacă părinţii nu au un nume comun, copilul ia numele<br />

unuia <strong>din</strong>tre ei sau numele lor reunite. În acest caz<br />

numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi<br />

se <strong>de</strong>clară, odată cu naşterea copilului, la serviciul <strong>de</strong><br />

stare <strong>civil</strong>ă;<br />

• în lipsa acordului părinţilor, instanţa <strong>de</strong> tutelă hotărăşte<br />

şi comunică <strong>de</strong> îndată hotărârea rămasă <strong>de</strong>finitivă la<br />

serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă un<strong>de</strong> a fost înregistrată<br />

naşterea.<br />

În ceea ce priveşte copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei, art. 450<br />

N.C.civ. stabileşte:<br />

* copilul <strong>din</strong> afara căsătoriei ia numele <strong>de</strong> familie al<br />

aceluia <strong>din</strong>tre părinţi faţă <strong>de</strong> care filiaţia a fost mai întâi<br />

stabilită;<br />

* în cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă <strong>de</strong><br />

celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua<br />

numele <strong>de</strong> familie al părintelui faţă <strong>de</strong> care şi-a stabilit<br />

filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul<br />

nume <strong>de</strong> familie al copilului se <strong>de</strong>clară <strong>de</strong> către părinţi,<br />

împreună, la serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă la care a fost<br />

înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor, se<br />

aplică dispoziţiile art. 449 alin. (3);<br />

342


* în cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp<br />

faţă <strong>de</strong> ambii părinţi, se aplică în mod corespunzător<br />

dispoziţiile art. 449 alin. (2) şi (3).<br />

343


TITLUL IX<br />

ADOPŢIA<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiune. Reglementare<br />

Adopţia este o ficţiune juridică prin care filiaţia firească şi<br />

raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească sunt înlocuite cu o filiaţie <strong>civil</strong>ă,<br />

respectiv cu legături <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă.<br />

Astăzi, adopţia este consacrată, chiar încurajată ca<br />

fenomen, în mai toate legislaţiile, fiind cunoscută şi acceptată încă<br />

<strong>din</strong> antichitate.<br />

Adopţia era, <strong>de</strong> asemenea, cunoscută în vechiul drept<br />

românesc, sub <strong>de</strong>numirea <strong>de</strong> „înfială” (art. 236 şi urm. <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul<br />

Calimach); potrivit <strong>Cod</strong>ului Caragea, „facerea <strong>de</strong> fii <strong>de</strong> suflet este<br />

dar spre mântuirea celor ce nu au copii”.<br />

<strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong> român <strong>de</strong> la 1864, inspirat <strong>de</strong> cel francez,<br />

reglementa adopţia sub forma unui contract solemn, încheiat între<br />

adoptator şi adoptat 127 . Dispoziţiile sale au fost abrogate în 1954,<br />

odată cu intrarea în vigoare a <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>.<br />

Anul 1990 a marcat începutul reformei în domeniul<br />

adopţiei. Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei a<br />

corectat unele <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, pentru ca<br />

Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al<br />

adopţiei 128 să dispună abrogarea tuturor dispoziţiilor anterioare şi<br />

127 Cu privire la adopţie, în reglementarea dată <strong>de</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>civil</strong>, a se ve<strong>de</strong>a C.<br />

Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., vol. I, p. 327-333. Cea<br />

mai importantă cerinţă privitoare la persoana viitorului adoptator era ca acesta<br />

să se bucure <strong>de</strong> „bună reputaţie" şi era supusă evaluării instanţei ju<strong>de</strong>cătoreşti,<br />

care putea refuza încuviinţarea adopţiei (p. 327).<br />

128 Cu privire la trecutul legislativ al instituţiei adopţiei, pe larg, a se ve<strong>de</strong>a D.<br />

Lupaşcu, Aspecte teoretice şi <strong>de</strong> practică judiciară privind adopţia, cu referire<br />

specială la reglementarea stabilită prin Legea nr. 273/2004, P.R. nr. 4/2004, p.<br />

119-149 sau Dreptul nr. 12/2004, p. 9-45.<br />

344


instituirea unui cadru juridic nou şi unitar, în concordanţă cu<br />

documentele internaţionale la care România este parte 129 . În<br />

scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările şi<br />

practicile internaţionale în domeniu, a fost adoptată Legea nr.<br />

273/2004 privind regimul juridic al adopţiei 130 , intrată în vigoare<br />

la 1 ianuarie 2005, dată <strong>de</strong> la care reglementările anterioare,<br />

precum şi orice dispoziţie contrară au fost abrogate. Normele<br />

metodologice pentru punerea în aplicare a noii legi au fost<br />

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1435/2004. 131 Recent,<br />

Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă nr. 102/2008 132 a modificat şi completat<br />

Legea nr. 273/2004, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr.<br />

369/2008 133 , prin care au fost <strong>de</strong>clarate neconstituţionale<br />

preve<strong>de</strong>rile art. 35 alin. (2) lit. i) teza I şi art. 63 alin. (3) şi (4) <strong>din</strong><br />

Legea privind regimul juridic al adopţiei.<br />

Potrivit <strong>de</strong>finiţiei date în art. 451 <strong>din</strong> N.C.civ., „adopţia<br />

este operaţiunea juridică prin care se creează legătura <strong>de</strong> filiaţie<br />

între adoptator şi adoptat, precum şi legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie între<br />

adoptat şi ru<strong>de</strong>le adoptatorului.”<br />

Adopţia este operaţiunea juridică prin care, la iniţiativa şi<br />

cu consimţământul persoanelor implicate, având încuviinţarea<br />

129 Cadrul legislativ intern se întregeşte cu preve<strong>de</strong>rile cuprinse în convenţiile<br />

internaţionale în materie la care ţara noastră este parte şi care, în baza art. 11<br />

<strong>din</strong> Constituţie, sunt încorporate în <strong>dreptul</strong> intern: Convenţia <strong>de</strong> la Haga asupra<br />

protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la<br />

29 mai 1993, ratificată <strong>de</strong> România prin Legea nr. 84/1994 (M.Of. nr. 298 <strong>din</strong><br />

21 octombrie 1994); Convenţia europeană în materia adopţiei <strong>de</strong> copii,<br />

încheiată la Strasbourg, la 24 aprilie 1967, la care ţara noastră a a<strong>de</strong>rat prin<br />

Legea nr. 15/1993 (M.Of. nr. 67 <strong>din</strong> 31 martie 1993) cu rezerva neaplicării<br />

dispoziţiilor art. 7 <strong>din</strong> Convenţie, potrivit cărora vârsta adoptatorului nu poate fi<br />

mai mică <strong>de</strong> 21 <strong>de</strong> ani şi nici mai mare <strong>de</strong> 35 <strong>de</strong> ani; Convenţia O.N.U. cu<br />

privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989, ratificată prin<br />

Legea nr. 18/1990 (M.Of. nr. 109 <strong>din</strong> 28 septembrie 1990).<br />

130 M.Of. nr. 557 <strong>din</strong> 23 iunie 2004.<br />

131 M.Of. nr. 868 <strong>din</strong> 23 septembrie 2004.<br />

132 M.Of. nr. 639 <strong>din</strong> 5 septembrie 2008.<br />

133 M.Of. nr. 238 <strong>din</strong> 27 martie 2008.<br />

345


instanţei, ia naştere ru<strong>de</strong>nia <strong>civil</strong>ă <strong>din</strong>tre adoptat, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi,<br />

pe <strong>de</strong> o parte, şi adoptator (adoptatori) şi ru<strong>de</strong>le acestora, pe <strong>de</strong><br />

altă parte, concomitent cu stingerea ru<strong>de</strong>niei fireşti care lega<br />

adoptatul şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi <strong>de</strong> părinţii fireşti ai adoptatului şi <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>le acestora.<br />

În doctrină şi în practica judiciară, termenul „adopţie” este<br />

întrebuinţat în trei accepţiuni:<br />

- ca operaţiune juridică, <strong>de</strong>semnează manifestările <strong>de</strong><br />

voinţă ale persoanelor faţă <strong>de</strong> care se vor produce<br />

efectele adopţiei, precum şi activitatea <strong>de</strong>sfăşurată <strong>de</strong><br />

instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu, în<br />

ve<strong>de</strong>rea stabilirii raportului juridic al adopţiei;<br />

- ca raport juridic, adopţia evocă legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie<br />

<strong>civil</strong>ă care ia naştere între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi,<br />

pe <strong>de</strong> o parte, şi părintele sau părinţii adoptivi şi ru<strong>de</strong>le<br />

fireşti ai acestora, pe <strong>de</strong> altă parte;<br />

- ca instituţie juridică, adopţia este noţiunea care<br />

reuneşte normele juridice reglementând condiţiile<br />

încuviinţării şi ale încetării adopţiei, precum şi efectele<br />

ataşate acestor operaţiuni.<br />

Adopţia presupune, după cum rezultă <strong>din</strong> <strong>de</strong>finiţia <strong>de</strong> mai<br />

sus, cumulativ, manifestarea <strong>de</strong> voinţă a persoanelor care vor fi în<br />

mod direct atinse <strong>de</strong> efectele adopţiei - fie că vor fi generate noi<br />

drepturi şi îndatoriri în temeiul filiaţiei şi a ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e, fie că<br />

drepturile şi îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi<br />

ru<strong>de</strong>niei fireşti se vor stinge - precum şi o manifestare <strong>de</strong><br />

autoritate.<br />

346


Secţiunea 1. Principiile adopţiei<br />

Art. 452 <strong>din</strong> N.C.civ. enunţă principiile care trebuie<br />

respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei:<br />

• principiului interesului superior al copilului;<br />

• principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />

familial;<br />

• principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama<br />

<strong>de</strong> originea sa etnică, culturală şi lingvistică;<br />

Dintre acestea, principiul interesului superior al copilului<br />

se <strong>de</strong>taşează ca fiind <strong>de</strong> importanţă primordială, fiind consi<strong>de</strong>rat<br />

etalon al fiecăreia <strong>din</strong> acţiunile, măsurile sau <strong>de</strong>ciziile luate în<br />

legătură cu înfăptuirea adopţiei.<br />

1.1. Principiul interesului superior al copilului<br />

Analizarea interesului superior al copilului presupune<br />

stabilirea, mai întâi, dacă în cazul unui copil anume măsura<br />

adopţiei este sau nu cea mai potrivită formă <strong>de</strong> asigurare a<br />

protecţiei <strong>din</strong> perspectiva <strong>dreptul</strong>ui (şi a interesului) său<br />

fundamental ca, pe cât posibil, să fie îngrijit, crescut şi educat <strong>de</strong><br />

părinţii fireşti sau cel puţin în apropierea acestora, în cadrul<br />

<strong>familiei</strong> extinse. Apoi cre<strong>de</strong>m că acest principiu vizează<br />

modalităţile <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare a persoanei sau <strong>familiei</strong> care, <strong>din</strong>tre<br />

toţi cei care în<strong>de</strong>plinesc condiţiile <strong>de</strong> eligibilitate, se adaptează cel<br />

mai bine minorului în discuţie.<br />

Interesul superior al copilului reclamă asigurarea grabnică<br />

a unui mediu protectiv, <strong>de</strong>ci rapiditate în în<strong>de</strong>plinirea oricăror<br />

acte referitoare la procedura adopţiei.<br />

Într-o situaţie <strong>de</strong> fapt reală, recomandările cu caracter<br />

general privind <strong>de</strong>terminarea interesului superior al copilului se<br />

individualizează şi se exprimă prin fiecare <strong>din</strong> actele sau <strong>de</strong>ciziile<br />

premergătoare încuviinţării propriu-zise a adopţiei şi apoi prin<br />

actul final al instanţei.<br />

347


Lămurirea sensului, a conţinutului concret al cerinţei<br />

interesului superior al copilului are loc, în fiecare <strong>din</strong> etapele<br />

procedurii <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei, cu implicarea persoanelor<br />

direct vizate <strong>de</strong> efectele adopţiei, a adoptatului în primul rând.<br />

Consimţământul la adopţie al adoptatului, al părinţilor fireşti (sau<br />

tutorelui), al adoptatorului, este condiţie <strong>de</strong> fond a operaţiunii<br />

juridice, dar şi indicator extrem <strong>de</strong> valoros al interesului superior<br />

al copilului. În formarea convingerii instanţei asupra conformităţii<br />

<strong>de</strong>ciziei privind măsura <strong>de</strong> protecţie alternativă cu interesul<br />

superior al copilului, un rol aparte revine Direcţiei generale pentru<br />

asistenţă socială şi protecţia copilului, învestită cu supravegherea<br />

şi observarea evoluţiei copilului pe toată durata procedurii<br />

adopţiei.<br />

Principiul interesului superior al copilului însoţeşte adopţia<br />

şi ulterior încuviinţării prin hotărârea irevocabilă a instanţei.<br />

Promovarea interesului superior al copilului nu exclu<strong>de</strong> un<br />

interes propriu al adoptatorului în realizarea adopţiei, dimpotrivă,<br />

prezenţa interesului său - fără îndoială, <strong>de</strong> natură morală -<br />

confirmă interesul superior al copilului în realizarea noii schiţe <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie, <strong>civil</strong>ă, cu implicarea acestui părinte adoptiv.<br />

Secţiunea 2. Principiul creşterii şi educării copilului într-un<br />

mediu familial<br />

Principiul creşterii copilului într-un mediu familial este un<br />

criteriu în selecţia părinţilor adoptivi. Capacitatea viitorului<br />

părinte adoptiv <strong>de</strong> a asigura copilului mediul familial dorit este<br />

verificată în condiţiile legii şi confirmată apoi în cursul procedurii<br />

adopţiei, <strong>de</strong> această dată, pe baza evaluărilor directe privind<br />

evoluţia relaţiilor <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator, prin rapoartele<br />

stabilite a fi realizate. Evaluarea persoanei sau a <strong>familiei</strong><br />

adoptatoare se face ţinând seama, alături <strong>de</strong> alte elemente, <strong>de</strong> viaţa<br />

familială; în cazul în care numai unul <strong>din</strong>tre soţi solicită adopţia,<br />

interesează motivele pentru care celălalt soţ nu se asociază la<br />

cerere.<br />

348


Tradiţional, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al copilului, mediul<br />

familial presupune un cuplu parental. În cazul adopţiei, acest<br />

cuplu nu poate fi <strong>de</strong>cât unul legal constituit, căsătorit. Legiuitorul<br />

nu interzice adopţia <strong>de</strong> către o persoană necăsătorită şi nici nu<br />

stabileşte explicit vreun criteriu <strong>de</strong> preferinţă în favoarea<br />

adoptatorilor soţ şi soţie, însă cre<strong>de</strong>m că aceştia <strong>din</strong> urmă ar putea<br />

invoca, în concurs cu un candidat necăsătorit, beneficiul<br />

principiului analizat.<br />

Secţiunea 3. Principiul continuităţii în educarea copilului,<br />

ţinându-se seama <strong>de</strong> originea sa etnică,<br />

culturală şi lingvistică<br />

Acest principiu vizează, în esenţă, asigurarea unui mediu<br />

stabil pentru copil care să permită păstrarea elementelor<br />

structurale fundamentale ale personalităţii sale.<br />

În aplicarea principiului continuităţii în educarea copilului,<br />

în cadrul activităţilor vizând i<strong>de</strong>ntificarea celui mai potrivit<br />

adoptator (familii adoptatoare), au prioritate ru<strong>de</strong>le <strong>din</strong> familia<br />

extinsă, asistentul maternal profesionist la care se află copilul sau<br />

persoana ori familia la care copilul se află în plasament.<br />

De asemenea, caracterul subsidiar al adopţiei<br />

internaţionale a copilului cu domiciliul în România este explicat<br />

<strong>de</strong> necesitatea asigurării continuităţii, prin menţinerea copilului în<br />

mediul său <strong>de</strong> origine.<br />

349


CAPITOLUL 2<br />

Condiţiile <strong>de</strong> fond ale adopţiei<br />

Conform art. 5-18 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004 se instituie o<br />

serie <strong>de</strong> cerinţe <strong>de</strong> fond şi, <strong>de</strong> asemenea, se indică impedimentele<br />

la adopţie, acele împrejurări în prezenţa cărora adopţia este<br />

interzisă.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> <strong>de</strong>taliază în art. 455- 468 condiţiile <strong>de</strong><br />

fond ale adopţiei, fiind preluate aproape i<strong>de</strong>ntic vechile cerinţe <strong>din</strong><br />

Legea 273/2004 aplicabile în prezent.<br />

2.1. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatului<br />

În conformitate cu Legea 273/2004 privind regimul juridic<br />

al adopţiei, termenul „adoptat” <strong>de</strong>semnează persoana care a fost<br />

sau urmează a fi adoptată [art. 3 lit. a)].<br />

Art. 455 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, <strong>de</strong> asemenea, cerinţe cu<br />

privire la persoana ce poate fi adoptată.<br />

Privitor la persoana adoptatului, sunt <strong>de</strong> întrunit<br />

următoarele cerinţe:<br />

• vârsta adoptatului. Art. 3 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004<br />

consacră faptul că adopţia vizează copilul, copilul fiind<br />

persoana care nu a împlinit vârsta <strong>de</strong> 18 ani sau nu a<br />

dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu. Aceeaşi regulă<br />

este preluată şi <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> în art. 455 alin.(1).<br />

Excepţia <strong>de</strong> la regulă este adopţia persoanei majore,<br />

permisă numai dacă adoptatul a fost crescut pe timpul minorităţii<br />

<strong>de</strong> persoana sau familia care doreşte să adopte, conform art. 5 alin.<br />

(3) <strong>din</strong> Legea 273/2004 şi art. 455 alin. (2) <strong>din</strong> codul <strong>civil</strong>.<br />

Adopţia persoanei care a împlinit 18 ani sau care a<br />

dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu anterior vârstei<br />

majoratului se află sub condiţia restrictivă a creşterii în timpul<br />

minorităţii <strong>de</strong> către persoana sau familia care doreşte să adopte.<br />

Însăşi raţiunea <strong>de</strong>rogării <strong>de</strong> la regula adopţiei <strong>de</strong> copii este<br />

350


explicată prin această condiţie, fiindcă prin creşterea pe timpul<br />

minorităţii <strong>de</strong> către cel sau cei care doresc să <strong>de</strong>vină părinţi<br />

adoptivi, finalitatea adopţiei, adică înfăptuirea ocrotirii, s-a<br />

realizat cu anticipaţie. Cererea <strong>de</strong> adopţie a părintelui adoptiv este<br />

dovada legăturilor afective statornicite, a căror consacrare juridică<br />

nu este lipsită <strong>de</strong> interes pentru niciuna <strong>din</strong> părţi, ţinând seama <strong>de</strong><br />

multitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> efecte ale filiaţiei şi ale ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e.<br />

Persoana <strong>de</strong>venită majoră trebuie să fi beneficiat în timpul<br />

minorităţii <strong>de</strong> ocrotirea complexă a persoanei sau a <strong>familiei</strong> care<br />

voieşte să o adopte, o protecţie acoperitoare pentru componentele<br />

esenţiale ale persoanei şi personalităţii sale.<br />

Astfel, s-a <strong>de</strong>cis că faptul creşterii în timpul minorităţii<br />

înseamnă mai mult <strong>de</strong>cât acordarea sau asigurarea întreţinerii<br />

copilului, implicând, <strong>de</strong> asemenea, existenţa unor legături afective<br />

între adoptat şi adoptator, <strong>de</strong> natura acelora <strong>din</strong>tre copil şi părinţii<br />

săi fireşti.<br />

Pe <strong>de</strong> altă parte, în ceea ce priveşte întreţinerea copilului,<br />

aceasta nu trebuie rezumată doar la întreţinerea propriu-zisă, ci, <strong>de</strong><br />

asemenea, trebuie avută în ve<strong>de</strong>re educarea copilului, care nu<br />

poate fi suplinită prin simple influenţe cu caracter educativ,<br />

ambele - întreţinerea şi educarea - presupunând o anumită<br />

continuitate 134 .<br />

De asemenea, întreţinerea acordată pe timpul minorităţii<br />

trebuie să se fi prestat în natură, prin traiul în comun al copilului<br />

cu cei care l-au crescut, nefiind suficientă plata periodică a unor<br />

sume <strong>de</strong> bani.<br />

Cât priveşte durata „creşterii în timpul minorităţii”, nu a<br />

fost stabilită o perioadă minimă şi nici nu cre<strong>de</strong>m că ar fi fost<br />

indicat. Dacă persoana sau familia adoptatoare a înfăptuit sau nu<br />

ocrotirea părintească, dacă între aceştia şi adoptat s-au statornicit<br />

sau nu legături speciale, afectiv-emoţionale, sunt chestiuni <strong>de</strong> fapt<br />

care nu pot fi <strong>de</strong>terminate printr-o măsurătoare a intervalului <strong>de</strong><br />

timp.<br />

Evi<strong>de</strong>nt, factorul temporal este un criteriu, dar care nu<br />

134 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 531/1970, Legislaţia <strong>familiei</strong> p . 438.<br />

351


epuizează întreg conţinutul condiţiei privind creşterea copilului în<br />

timpul minorităţii. Nu se cere ca adoptatorul (adoptatorii) să fi<br />

crescut copilul pe întreaga perioadă a minorităţii, ci să-1 fi crescut<br />

vreme suficient <strong>de</strong> în<strong>de</strong>lungată şi cu caracter <strong>de</strong> continuitate ca să<br />

excludă i<strong>de</strong>ea creşterii ocazionale, în alt scop <strong>de</strong>cât acela al<br />

ocrotirii copilului. 135<br />

• consimţământul adoptatului, dacă a împlinit vârsta <strong>de</strong><br />

10 ani, conform art. 11 alin. (1) lit. a) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

273/2004 şi art.463 alin. (1) lit.b) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

reprezintă o altă cerinţă.<br />

În cuprinsul textului care stabileşte persoanele chemate să<br />

consimtă la adopţie, legiuitorul indică în mod expres „copilul care<br />

a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani” iar nu „adoptatul care a împlinit 10<br />

ani”, dar este mai presus <strong>de</strong> orice îndoială că cerinţa<br />

consimţământului este, <strong>de</strong> asemenea, prezentă în cazul adopţiei<br />

persoanei majore sau care a dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu.<br />

Referindu-ne la adopţia <strong>de</strong> drept comun, anume adopţia<br />

copilului, este <strong>de</strong> observat că manifestarea <strong>de</strong> voinţă a minorului<br />

care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani, cu valoare <strong>de</strong> condiţie <strong>de</strong><br />

valabilitate a operaţiunii juridice, constituie o excepţie <strong>de</strong> la<br />

regulile privitoare la capacitate în materie <strong>de</strong> acte juridice. Cum se<br />

ştie, doar la împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani consimţământul copilului<br />

are valenţe ale manifestării juridice a voinţei, până la această<br />

vârstă atitu<strong>din</strong>ea sa nu are <strong>de</strong>cât semnificaţia unei „manifestări<br />

afective <strong>de</strong> voinţă”.<br />

Capacitatea juridică specială recunoscută copilului care a<br />

împlinit vârsta <strong>de</strong> 10 ani face ca alegerea acestuia să fie <strong>de</strong>cisivă.<br />

Refuzul <strong>de</strong> a consimţi la adopţie, cu neputinţă <strong>de</strong> suplinit prin vreo<br />

încuviinţare sau manifestare <strong>de</strong> voinţă a altei persoane, împiedică<br />

135 Bunăoară, s-a <strong>de</strong>cis că poate fi încuviinţată adopţia persoanei majore care,<br />

<strong>de</strong> la vârsta <strong>de</strong> 11 ani, a locuit în mod efectiv împreună cu părintele adoptiv -<br />

Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 529/1976, CD. 1976, p. 175. A se ve<strong>de</strong>a,<br />

<strong>de</strong> asemenea, C.S.J, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 547/1993, BJ. 1993, p. 105-106.<br />

352


încuviinţarea adopţiei. Consimţământul la adopţie al copilului care<br />

a împlinit 10 ani se exprimă în faţa instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, în etapa<br />

finală a procedurii adopţiei, anume în faza încuviinţării. El este<br />

pregătit în ve<strong>de</strong>rea manifestării <strong>de</strong> voinţă prin grija direcţiei<br />

generale care instrumentează cazul său, fiind sfătuit şi informat în<br />

prealabil, potrivit vârstei şi maturităţii sale, în special cu privire la<br />

consecinţele adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie,<br />

întocmindu-se un raport în acest sens.<br />

De asemenea, în faţa instanţei va fi exprimat<br />

consimţământul la adopţie al adoptatului major sau având<br />

capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.<br />

2.2. Cerinţe <strong>de</strong> fond privitoare la persoana sau familia<br />

adoptatoare<br />

Prin adoptator, respectiv familie adoptatoare, se<br />

<strong>de</strong>semnează persoana, respectiv soţul şi soţia, care a (sau au)<br />

adoptat ori urmează să adopte.<br />

În principiu, orice persoană poate <strong>de</strong>veni părinte adoptiv,<br />

indiferent <strong>de</strong> starea <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong> sex, rasă naţionalitate ori <strong>de</strong><br />

cetăţenie.<br />

Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, în mod<br />

expres, condiţiile pentru calitatea <strong>de</strong> adoptator, condiţii reluate în<br />

art. 459 şi urm. <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Acestea sunt urmatoarele:<br />

* capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu;<br />

Deplinătatea capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a celui care voieşte să<br />

adopte este expres prevăzută şi este o condiţie necesară, dat fiind<br />

faptul că, prin efectul adopţiei, adoptatorul va dobândi drepturile<br />

şi îndatoririle părinteşti privitoare la persoana şi la patrimoniul<br />

copilului, inclusiv reprezentarea sa ori, după caz, încuviinţarea<br />

actelor juridice ale acestuia.<br />

Ocrotirea copilului se explică prin lipsa capacităţii sale<br />

<strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu, <strong>de</strong> aceea, sarcina înfăptuirii ocrotirii nu poate<br />

353


fi încre<strong>din</strong>ţată celui care, fiind lipsit <strong>de</strong> capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu, are nevoie el însuşi <strong>de</strong> ocrotire.<br />

* vârsta adoptatorului;<br />

Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă<br />

<strong>de</strong>cât cel pe care doreşte să îl adopte, pentru că, aşa cum s-a spus,<br />

„adopţia imită natura şi legea nu a îngăduit formarea unui raport<br />

<strong>de</strong> filiaţie între două persoane care nu ar fi <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> în<strong>de</strong>părtate în<br />

vârstă una faţă <strong>de</strong> alta”.<br />

Pentru motive temeinice, poate fi încuviinţată adopţia<br />

chiar dacă diferenţa <strong>de</strong> vârstă este mai mică <strong>de</strong> 18 ani, dar în nici o<br />

situaţie mai mică <strong>de</strong> 16 ani conform art. 460 alin. (2) <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Subliniem că, în reglementarea Legii nr. 273/2004, această<br />

diferenţă era fixată la 15 ani. Regula este, aşadar, cea a diferenţei<br />

<strong>de</strong> vârstă <strong>de</strong> cel puţin 18 ani; adopţia încuviinţată în condiţiile unei<br />

diferenţe <strong>de</strong> vârstă sub 18 ani, dar în niciun caz mai puţin <strong>de</strong> 16<br />

ani, este excepţia, care trebuie susţinută <strong>de</strong> motive temeinice,<br />

reţinute ca atare <strong>de</strong> instanţa ju<strong>de</strong>cătorească. Exemplificativ, se află<br />

într-o situaţie cu valoare <strong>de</strong> motiv temeinic adoptatorul care este<br />

soţul părintelui firesc al copilului adoptat, adoptatorul care a<br />

crescut pe timpul minorităţii persoana majoră care urmează a fi<br />

adoptată.<br />

Convenţia europeană în materia adopţiei <strong>de</strong> copii preve<strong>de</strong><br />

că adoptatorul trebuie să fi atins vârsta <strong>de</strong> cel puţin 21 <strong>de</strong> ani, dar<br />

să nu fi <strong>de</strong>păşit vârsta <strong>de</strong> 35 <strong>de</strong> ani (art. 7), însă aceste dispoziţii<br />

nu sunt aplicabile în <strong>dreptul</strong> român <strong>de</strong>oarece ţara noastră,<br />

ratificând Convenţia, a făcut rezervă la art. 7 al Convenţiei.<br />

* condiţii materiale şi morale necesare pentru creşterea,<br />

<strong>de</strong>zvoltarea armonioasă a copilului, aptitu<strong>din</strong>i atestate <strong>de</strong><br />

autorităţile competente;<br />

Persoana sau familia adoptatoare trebuie să în<strong>de</strong>plinească<br />

garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare <strong>de</strong>zvoltării<br />

<strong>de</strong>pline şi armonioase a personalităţii copilului, dovedită prin<br />

atestarea solicitantului, cerinţă impusă <strong>de</strong> art. 461 N.C.civ.<br />

354


Condiţia atestatului privind aptitu<strong>din</strong>ea morală şi materială<br />

<strong>de</strong> a adopta este regula în concepţia actualei legi a adopţiei, cu<br />

două excepţii când obţinerea atestatului nu este necesară:<br />

• adopţia priveşte o persoană majoră;<br />

• adopţia se referă la copilul firesc sau adoptat al celuilalt<br />

soţ (art. 20).<br />

Procedura atestării adoptatorului sau a <strong>familiei</strong><br />

adoptatoare este reglementată minuţios prin art. 19-21 <strong>din</strong> Legea<br />

nr. 273/2004.<br />

La solicitarea persoanei (<strong>familiei</strong>) interesate, direcţia<br />

generală <strong>de</strong> la domiciliul acesteia proce<strong>de</strong>ază la evaluarea<br />

garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale, ţinând seama <strong>de</strong>:<br />

personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a<br />

adoptatorului sau a <strong>familiei</strong> adoptatoare, viaţa familială, condiţiile<br />

<strong>de</strong> locuit, aptitu<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> a educa un copil; motivele pentru care se<br />

doreşte adopţia; atunci când numai unul <strong>din</strong>tre soţi solicită<br />

adopţia, motivele pentru care celălalt nu se asociază cererii;<br />

impedimente <strong>de</strong> orice natură relevante pentru capacitatea <strong>de</strong> a<br />

adopta [art. 19 alin. (1)].<br />

În tot cursul procesului <strong>de</strong> evaluare, Direcţia generală <strong>de</strong><br />

asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să asigure<br />

adoptatorului (<strong>familiei</strong> adoptatoare) serviciile <strong>de</strong><br />

pregătire/consiliere necesare în ve<strong>de</strong>rea asumării în cunoştinţă <strong>de</strong><br />

cauză şi în mod corespunzător a rolului <strong>de</strong> părinte (art. 21).<br />

Pe baza rezultatelor evaluării, aceeaşi autoritate <strong>de</strong>ci<strong>de</strong><br />

asupra aptitu<strong>din</strong>ii <strong>de</strong> a adopta în termen <strong>de</strong> 60 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la data<br />

<strong>de</strong>punerii cererii <strong>de</strong> evaluare [art. 19 alin. (2)]. Dacă rezultatul<br />

evaluării este favorabil, direcţia generală va elibera atestatul <strong>de</strong><br />

persoană sau familie aptă să adopte. Atestatul este valabil timp <strong>de</strong><br />

un an (<strong>de</strong> la data comunicării <strong>de</strong>ciziei, presupunem), cu<br />

posibilitatea prelungirii anuale la cerere şi sub condiţia actualizării<br />

concluziilor privitoare la capacitatea <strong>de</strong> a adopta [art. 19 alin. (3)].<br />

În cazul rezultatului nefavorabil, adoptatorul (familia<br />

adoptatoare) are <strong>dreptul</strong> să solicite direcţiei generale, în termen <strong>de</strong><br />

355


30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la comunicarea <strong>de</strong>ciziei, reevaluarea aptitu<strong>din</strong>ii <strong>de</strong> a<br />

adopta. Rezultatul, <strong>de</strong> asemenea nefavorabil, al reevaluării poate fi<br />

atacat în termen <strong>de</strong> 15 zile <strong>de</strong> la data comunicării, la tribunalul <strong>de</strong><br />

la domiciliul adoptatorului [art. 19 alin. (4) şi (5)].<br />

Atestatul eliberat, însoţit <strong>de</strong> toate informaţiile privitoare la<br />

persoana sau familia atestată, va fi transmis, prin grija direcţiei<br />

generale, Oficiului Român pentru Adopţii, în termen <strong>de</strong> 5 zile <strong>de</strong><br />

la emiterea atestatului [art. 66 alin. (1) lit. e), alin. (2)], în ve<strong>de</strong>rea<br />

înscrierii în Registrul naţional pentru adopţii.<br />

Rămâne <strong>de</strong> văzut dacă legiuitorul va menţine în legea<br />

specială, la care face referire în art. 454 N.C.civ, aceleaşi<br />

proceduri.<br />

* consimţământul la adopţie al adoptatorului, conform<br />

art. 11 lit. C <strong>din</strong> legea 273/2004 şi art. 463 alin. (2). lit. c) <strong>din</strong><br />

N.C.civ.;<br />

Adopţia presupune manifestarea <strong>de</strong> voinţă liberă,<br />

neviciată, a fiecăreia <strong>din</strong> persoanele faţă <strong>de</strong> care efectele filiaţiei<br />

<strong>civil</strong>e se vor produce în mod nemijlocit: adoptatorul sau soţii<br />

adoptatori, adoptatul, părinţii fireşti ai copilului. Consimţământul<br />

la adopţie al adoptatorului sau al adoptatorilor este, în toate<br />

cazurile, condiţie indispensabilă pentru valabilitatea operaţiunii<br />

juridice.<br />

Potrivit legislaţiei noastre, adopţia poate fi încuviinţată<br />

unui singur părinte adoptiv sau unei familii, adică soţilor, fie<br />

simultan, fie succesiv. Faptul că cel care doreşte să adopte este<br />

persoană căsătorită nu obligă pe celălalt soţ să <strong>de</strong>vină, la rândul<br />

său, părinte adoptator dar, întrucât adoptatul va intra în familia<br />

adoptatorului (asemănător copilului firesc <strong>din</strong> afara căsătoriei al<br />

părintelui care adoptă), soţul adoptatorului este consultat, cerândui-se<br />

consimţământul cu titlu <strong>de</strong> „neîmpotrivire” la adopţie, afară<br />

<strong>de</strong> cazurile în care acesta se află în imposibilitatea <strong>de</strong> a-şi<br />

manifesta voinţa. Când adoptatorul este soţul părintelui adoptiv,<br />

acesta <strong>din</strong> urmă va consimţi la adopţie în calitatea sa <strong>de</strong> părinte<br />

dobândită prin efectul adopţiei anterioare .<br />

356


În funcţie <strong>de</strong> situaţia concretă în care se găseşte viitorul<br />

părinte, este necesar, după caz, fie consimţământul la adopţie al<br />

unei singure persoane, fie consimţământul la adopţie al fiecăruia<br />

<strong>din</strong>tre soţii care doresc, <strong>de</strong>opotrivă, calitatea <strong>de</strong> părinte adoptiv,<br />

fie consimţământul la adopţie al unuia <strong>din</strong>tre soţi care va <strong>de</strong>veni<br />

părinte adoptiv - consimţământul său fiind „completat” <strong>de</strong><br />

manifestarea <strong>de</strong> voinţă a soţului care nu se opune adopţiei<br />

preconizate <strong>de</strong> soţul său. În toate cazurile, conform Legii<br />

273/2004, consimţământul părintelui adoptator va fi exprimat în<br />

faţa instanţei, în etapa soluţionării cererii <strong>de</strong> încuviinţare a<br />

adopţiei. În aceleaşi condiţii va fi luat consimţământul soţului<br />

celui care adoptă.<br />

* o cerinţă <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> importantă <strong>din</strong> perspectiva noii<br />

reglementări a codului <strong>civil</strong> este aceea a diferenţierii <strong>de</strong> sex pentru<br />

adoptatori, două persoane <strong>de</strong> acelaşi sex neputând adopta<br />

împreună. Din perspectiva numeroaselor cereri ce fac obiectul<br />

contenciosului drepturilor omului în prezent, cre<strong>de</strong>m că pentru<br />

instanţele române acest text aduce o clarificare necesară.<br />

2.3. Cerinţe legate <strong>de</strong> consimţământul altor persoane<br />

implicate în adopţie<br />

Art. 463 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că pentru încheierea unei<br />

adopţii mai este necesar consimţământul părinţilor fireşti ai<br />

adoptatului minor sau al celui ce exercită ocrotirea părintească,<br />

dacă părinţii sunt necunoscuţi, morţi, <strong>de</strong>claraţi morţi sau puşi<br />

sub interdicţie.<br />

Instanţa poate trece peste împotrivirea părinţilor fireşti sau<br />

a tutorelui <strong>de</strong> a consimţi la adopţie, în cazul copiilor abandonaţi,<br />

dacă se dove<strong>de</strong>şte, prin orice mijloc <strong>de</strong> probă, că aceştia refuză în<br />

mod abuziv să-şi <strong>de</strong>a consimţământul, cu toate că, potrivit<br />

aprecierii aceleiaşi instanţe, adopţia este în interesul superior al<br />

copilului.<br />

Părinţii fireşti sau tutorele îşi vor putea exprima<br />

357


consimţământul numai după trecerea a 60 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la naşterea<br />

copilului, potrivit datei înscrise în certificatul său <strong>de</strong> naştere şi, <strong>de</strong><br />

asemenea, cu precizarea că acest consimţământ este revocabil în<br />

termen <strong>de</strong> 30 <strong>de</strong> zile <strong>de</strong> la exprimarea lui, conform art. 466<br />

N.C.civ.<br />

• Părintele ori părinţii <strong>de</strong>căzuţi <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor<br />

părinteşti ori cărora li s-a interzis exerciţiul drepturilor<br />

părinteşti păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a consimţi la adopţia<br />

copilului, caz în care este obligatoriu şi consimţământul<br />

celui ce exercită autoritatea părintească.<br />

• Dacă unul <strong>din</strong> părinţi este <strong>de</strong>cedat, <strong>de</strong>clarat mort,<br />

necunoscut ori dacă este în imposibilitate <strong>din</strong> orice motiv<br />

<strong>de</strong> a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte<br />

este suficient. Când ambii părinţi sunt într-o asemenea<br />

situaţie, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.<br />

• Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să<br />

consimtă la adopţia aceluiaşi copil <strong>de</strong> către soţul său, caz<br />

în care nu mai este necesar consimţământul părinţilor<br />

fireşti.<br />

Părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel ce exercită<br />

ocrotirea părintească trebuie să fie informaţi corespunzător cu<br />

privire la consecinţele adopţiei.<br />

2.4. Impedimente la adopţie<br />

Legiuitorul indică în mod expres acele situaţii în care<br />

adopţia este interzisă.<br />

Astfel:<br />

* este interzisă adopţia între fraţi conform art. 8 alin. (1)<br />

<strong>din</strong> Legea 273/2004 şi art. 457 <strong>din</strong> N.C.civ., fără a <strong>de</strong>osebi după<br />

cum fraţii sunt <strong>din</strong> căsătorie sau <strong>din</strong> afara căsătoriei şi fără să<br />

intereseze dacă sunt fraţi buni (cu acelaşi tată şi aceeaşi mamă),<br />

fraţi consangvini (numai după tată) ori couterini.<br />

* este interzisă adopţia propriului copil firesc, argument<br />

adus în doctrină prin analizarea <strong>de</strong> ansamblu a condiţiilor <strong>de</strong><br />

358


<strong>de</strong>rulare a adopţiei.<br />

* este interzisă adopţia a doi soţi sau foşti soţi <strong>de</strong> către<br />

acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia<br />

între soţi sau între foşti soţi conform art. 8 alin. (2) <strong>din</strong> legea<br />

adopţiei şi art. 458 N.C.civ.<br />

* este interzisă adopţia simultană sau succesivă <strong>de</strong> către<br />

mai mulţi adoptatori conform art. 7 alin. (1) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

273/2004 şi art. 462 N.C.civ.<br />

Nu se <strong>de</strong>osebeşte după cum cel ce urmează a fi adoptat<br />

este un copil sau o persoană majoră ori cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu, pentru a nu se ajunge la relaţii <strong>de</strong> filiaţie <strong>civil</strong>ă<br />

multiplicate sau multiplicabile la nesfârşit şi, în cazul adoptatului<br />

copil, la disiparea periculoasă a responsabilităţilor legate <strong>de</strong><br />

ocrotirea părintească care s-ar înfăptui într-o formulă ce nu are<br />

legătură cu principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu<br />

familial.<br />

Legiuitorul îngăduie două categorii <strong>de</strong> excepţii <strong>de</strong> la<br />

impedimentul enunţat:<br />

- adopţia simultană sau succesivă <strong>de</strong> către adoptatori soţ şi<br />

soţie. Ceea ce interesează este ca, la data încuviinţării<br />

adopţiei, adoptatorii să fie căsătoriţi între ei, în cazul<br />

adopţiilor succesive neavând relevanţă dacă la data<br />

adopţiei anterioare cel care doreşte să adopte acum avea<br />

calitatea <strong>de</strong> soţ al părintelui adoptiv şi s-a mulţumit să<br />

consimtă cu titlu <strong>de</strong> „neopunere” la adopţia solicitată <strong>de</strong><br />

soţul său ori a <strong>de</strong>venit soţ al părintelui adoptiv ulterior<br />

încuviinţării adopţiei;<br />

- adopţia succesivă în cazul încetării, <strong>din</strong> orice motiv, a<br />

adopţiei anterioare. Adopţia încetează fie prin <strong>de</strong>sfacere,<br />

fie prin <strong>de</strong>clararea nulităţii acesteia;<br />

- adoptatorul sau soţii adoptatori au <strong>de</strong>cedat.<br />

* este interzisă adopţia <strong>de</strong> către persoane cu boli psihice<br />

şi handicap mintal.<br />

359


Reamintim că <strong>de</strong>plinătatea capacităţii <strong>de</strong> exerciţiu a<br />

părintelui adoptiv este una <strong>din</strong>tre cerinţele <strong>de</strong> fond ale adopţiei. De<br />

aceea, în cazul celui aflat sub interdicţie ju<strong>de</strong>cătorească, adopţia<br />

nu poate fi încuviinţată pe motivul neîn<strong>de</strong>plinirii uneia <strong>din</strong><br />

cerinţele <strong>de</strong> fond, în vreme ce persoana cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu poate fi refuzată în intenţia <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni adoptator pe<br />

temeiul impedimentului rezultând <strong>din</strong> boala psihică şi handicapul<br />

mental, dovedit ca atare.<br />

360


CAPITOLUL 3<br />

Efectele adopţiei<br />

Adopţia produce efecte numai <strong>de</strong> la data rămânerii<br />

irevocabile a hotărârii ju<strong>de</strong>cătoreşti prin care a fost încuviinţată.<br />

Pe baza hotărârii irevocabile <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei,<br />

serviciul <strong>de</strong> stare <strong>civil</strong>ă va întocmi un nou act <strong>de</strong> naştere al<br />

adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi<br />

fireşti.<br />

Prin efectul adopţiei, legăturile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale<br />

adoptatului sunt reconfigurate şi vor produce consecinţele în mod<br />

obişnuite raporturilor <strong>de</strong> filiaţie, respectiv <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie.<br />

3.1. Relaţiile <strong>de</strong> filiaţie şi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie ale adoptatului<br />

Efectul principal al adopţiei este acela constitutiv <strong>de</strong><br />

legături <strong>de</strong> filiaţie <strong>civil</strong>ă între adoptat, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, pe <strong>de</strong> o<br />

parte, şi adoptator sau adoptatori, pe <strong>de</strong> altă parte, precum şi <strong>de</strong><br />

relaţii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă între adoptat şi ru<strong>de</strong>le părintelui sau<br />

părinţilor adoptivi.<br />

Concomitent şi simetric opus, este generat efectul extinctiv<br />

în ceea ce priveşte filiaţia firească între adoptat şi părinţii săi<br />

fireşti, precum şi ru<strong>de</strong>nia firească între adoptat şi ru<strong>de</strong>le sale<br />

fireşti, afară <strong>de</strong> impedimentul la căsătorie izvorât <strong>din</strong> ru<strong>de</strong>nie, care<br />

continuă să existe între adoptat şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii acestuia, pe <strong>de</strong> o<br />

parte, şi ru<strong>de</strong>le sale fireşti, pe <strong>de</strong> altă parte.<br />

Dacă, însă, adopţia se referă la copilul firesc al celuilalt<br />

soţ, efectul extinctiv este doar parţial, ceea ce înseamnă că<br />

încetează numai legătura <strong>de</strong> filiaţie a copilului faţă <strong>de</strong> părintele<br />

firesc necăsătorit cu adoptatorul, precum şi raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie<br />

firească faţă <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestui părinte firesc; <strong>de</strong> asemenea, efectul<br />

extinctiv nu se manifestă în privinţa ru<strong>de</strong>niei fireşti <strong>din</strong>tre fraţii<br />

adoptaţi <strong>de</strong> către acelaşi părinte sau familie adoptivă; efectul<br />

constitutiv este solitar în cazul adopţiei copilului adoptiv al<br />

celuilalt soţ, raporturile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă astfel născute<br />

361


alăturându-se celor <strong>de</strong>ja existente prin efectul adopţiei anterioare.<br />

Adopţia nu afectează în nici un fel legătura <strong>de</strong> filiaţie<br />

<strong>din</strong>tre persoana adoptată şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi fireşti.<br />

Adoptatul intră în familia părintelui său adoptiv asemenea<br />

unui <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nt firesc al acestuia, fie că este vorba <strong>de</strong>spre<br />

adoptatul minor, fie <strong>de</strong>spre cel major. Atât adoptatul, cât şi<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, sunt ru<strong>de</strong> cu adoptatorul sau adoptatorii şi cu<br />

ru<strong>de</strong>le acestora.<br />

În cazul adopţiei copilului (<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului) adoptiv al<br />

celuilalt soţ, fie că este vorba <strong>de</strong> o primă adopţie încuviinţată<br />

anterior căsătoriei părinţilor adoptatori, fie <strong>de</strong> o adopţie realizată<br />

numai <strong>de</strong> către unul <strong>din</strong>tre soţi, în timpul căsătoriei, raporturile <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie <strong>civil</strong>ă nou create se vor ataşa, fără să afecteze, relaţiilor <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie adoptivă preexistente. Filiaţia şi ru<strong>de</strong>nia firească a<br />

aceluiaşi adoptat nu prezintă interes, fiindcă au încetat pe data<br />

încuviinţării irevocabile a adopţiei anterioare.<br />

3.2. Raporturile <strong>din</strong>tre adoptat şi adoptator<br />

Naşterea relaţiilor <strong>de</strong> filiaţie adoptivă, precum şi a<br />

raporturilor <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie adoptivă, are loc împreună cu drepturile şi<br />

îndatoririle fondate pe aceste legături. Aceste drepturi şi îndatoriri<br />

nu sunt efecte distincte ale adopţiei, ci efectele implicite,<br />

nici<strong>de</strong>cum secundare ca importanţă, ale filiaţiei şi ru<strong>de</strong>niei, aşa<br />

cum au fost mo<strong>de</strong>late prin operaţiunea juridică realizată. Avem în<br />

ve<strong>de</strong>re transferul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în favoarea<br />

părintelui sau părinţilor adoptivi, modificarea numelui şi,<br />

eventual, a prenumelui celui adoptat, obligaţia legală <strong>de</strong><br />

întreţinere în cadrul <strong>familiei</strong> adoptive, vocaţia succesorală între<br />

ru<strong>de</strong>le <strong>civil</strong>e, precum şi, în cazul adopţiei internaţionale, cetăţenia<br />

adoptatului.<br />

Cu toate că, <strong>din</strong> punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e lato<br />

sensu, consecinţele adopţiei sunt aceleaşi, fără a <strong>de</strong>osebi după cum<br />

cel adoptat este minor sau persoană cu capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu, efectele raporturilor <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie astfel create nu sunt<br />

362


i<strong>de</strong>ntice, însă explicaţia se află în stadiul diferit al capacităţii<br />

persoanei adoptate, fără legătură cu artificiul ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e,<br />

stadiu <strong>de</strong> capacitate în funcţie <strong>de</strong> care ocrotirea părintească a<br />

adoptatului, ca şi în cazul <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului firesc, este sau nu cazul<br />

să se înfăptuiască.<br />

Din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re juridic, persoana adoptată se bucură<br />

<strong>de</strong> tratamentul asigurat <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului firesc. In privinţa copilului<br />

adoptat principiul este <strong>de</strong> mult consacrat prin dispoziţiile <strong>Cod</strong>ului<br />

<strong>familiei</strong> [art. 97 alin. (1)] şi reafirmat prin art. 7 <strong>din</strong> Legea nr.<br />

272/2004, iar în ceea ce priveşte adoptatul major, argumentul <strong>de</strong><br />

text este furnizat <strong>de</strong> art. 51 alin. (3) <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004,<br />

potrivit căruia adoptatul are faţă <strong>de</strong> adoptator drepturile şi<br />

îndatoririle <strong>de</strong> orice natură pe care le are o persoană faţă <strong>de</strong><br />

părinţii săi fireşti.<br />

3.2.1. Ocrotirea părintească a copilului adoptat<br />

Din momentul încuviinţări irevocabile a adopţiei,<br />

adoptatorul are faţă <strong>de</strong> copilul adoptat drepturile şi îndatoririle<br />

părintelui firesc faţă <strong>de</strong> copilul său, atât drepturile şi îndatoririle<br />

privitoare la persoană, cât şi cele referitoare la bunurile copilului.<br />

În cazul în care adoptatorul este soţul părintelui firesc al copilului,<br />

drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită <strong>de</strong> către adoptator şi<br />

părintele firesc căsătorit cu acesta . Atât în cazul adoptatorilor soţ<br />

şi soţie, cât şi al adoptatorului căsătorit cu părintele firesc al<br />

copilului, părinţii vor exercita drepturile şi îndatoririle părinteşti<br />

împreună şi în mod egal., dacă acest lucru este necesar în ve<strong>de</strong>rea<br />

<strong>de</strong>săvârşirii învăţăturii sau a pregătirii sale profesionale.<br />

Obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere copilului este, în primul rând,<br />

în sarcina părinţilor. În subsidiar, au obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

a copilului, în or<strong>din</strong>ea stabilită <strong>de</strong> art. 89 C.fam., fraţii, precum şi<br />

ascen<strong>de</strong>nţii minorului, alţii <strong>de</strong>cât părinţii acestuia. Condiţiile,<br />

cuantumul, modalităţile <strong>de</strong> executare, stingerea obligaţiei legale<br />

<strong>de</strong> întreţinere sunt stabilite prin norme <strong>de</strong>opotrivă aplicabile<br />

copilului firesc şi celui adoptiv.<br />

363


În situaţia <strong>de</strong>cesului, dispariţiei, <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rii <strong>din</strong> drepturile<br />

părinteşti, aplicării pe<strong>de</strong>psei interzicerii drepturilor părinteşti sau a<br />

neputinţei, <strong>din</strong> orice motive, a unuia <strong>din</strong>tre părinţi <strong>de</strong> a-şi<br />

manifesta voinţa, drepturile şi îndatoririle părinteşti vor fi<br />

preluate, integral, <strong>de</strong> către celălalt părinte.<br />

Dacă amândoi părinţii se află în vreuna <strong>din</strong> aceste situaţii,<br />

copilul, fiind lipsit, temporar sau <strong>de</strong>finitiv, <strong>de</strong> ocrotirea părinţilor,<br />

are <strong>dreptul</strong> la protecţie alternativă, care se va putea realiza fie prin<br />

instituirea tutelei, fie prin luarea unei măsuri <strong>de</strong> protecţie specială,<br />

cu precizarea că protecţia alternativă poate însemna adopţia<br />

succesivă a copilului, însă numai dacă părinţii adoptatori au<br />

<strong>de</strong>cedat. Audierea copilului este obligatorie.<br />

3.2.2. Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

Afară <strong>de</strong> obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere a copilului în cadrul<br />

înfăptuirii ocrotirii părinteşti, între membrii <strong>familiei</strong> există<br />

obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, cu caracter reciproc, adoptatul cu<br />

capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu fiind, şi <strong>din</strong> acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re,<br />

perfect integrat în familia sa adoptivă. Persoanele între care există<br />

obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, or<strong>din</strong>ea în care se datorează<br />

întreţinerea, precum şi condiţiile generale ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere sunt cele stabilite <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> comun în materie .<br />

Adoptatul major aflat în continuarea studiilor are drept la<br />

întreţinere în aceleaşi condiţii în care <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul firesc, aflat în<br />

aceeaşi situaţie, îşi poate valorifica <strong>dreptul</strong> la întreţinere.<br />

Adoptatul are nu doar <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a primi întreţinere, ci şi<br />

obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere, în funcţie <strong>de</strong> echilibrul condiţiilor<br />

cerute pentru a fi creditor sau <strong>de</strong>bitor al obligaţiei.<br />

3.2.3. Vocaţia succesorală legală<br />

În <strong>dreptul</strong> nostru, transmisiunea succesorală legală are ca<br />

temei ru<strong>de</strong>nia, firească sau adoptivă.<br />

364


Ca premisă a moştenirii legale, interesează, aşadar,<br />

existenţa legăturii <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie cu <strong>de</strong>functul, ţinând seama <strong>de</strong><br />

relaţiile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie astfel cum au fost stabilite prin efectul<br />

adopţiei, practic ignorând sursa acestor relaţii, intrând în acţiune<br />

regulile <strong>dreptul</strong>ui succesoral, care vor stabili, dacă o anumită<br />

persoană, aflată într-un anumit grad <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie cu <strong>de</strong>functul, va<br />

culege sau nu, şi dacă da, care este cota ce îi revine <strong>din</strong> moştenirea<br />

lăsată.<br />

Întrucât relaţiile <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească au încetat prin efectul<br />

adopţiei, adoptatul şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi nu au chemare legală la<br />

moştenirea lăsată <strong>de</strong> părinţii fireşti sau <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>le acestora, cu<br />

excepţia ipotezelor particulare semnalate mai sus şi în limitele<br />

ru<strong>de</strong>niei fireşti rămase neatinsă.<br />

În virtutea principiului reciprocităţii vocaţiei legale<br />

generale, persoanele la a căror moştenire este chemat adoptatul au,<br />

la rândul lor, chemare generală la moştenirea adoptatului.<br />

3.2.4. Cetăţenia adoptatului<br />

Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie adoptat <strong>de</strong> un<br />

cetăţean român sau <strong>de</strong> soţii având cetăţenie română, dobân<strong>de</strong>şte<br />

cetăţenia română. Când numai unul <strong>din</strong>tre soţi are cetăţenie<br />

română, adoptatorii vor <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> cetăţenia copilului sau, în caz <strong>de</strong><br />

neînţelegeri între aceştia, va <strong>de</strong>ci<strong>de</strong> instanţa ju<strong>de</strong>cătorească odată<br />

cu încuviinţarea adopţiei.<br />

Ulterior încuviinţării adopţiei, schimbarea cetăţeniei<br />

părinţilor adoptivi are în privinţa cetăţeniei copilului adoptat<br />

aceleaşi consecinţe ca şi schimbarea cetăţeniei părinţilor fireşti.<br />

3.2.5. Numele şi prenumele adoptatului<br />

Prin adopţie, adoptatul dobân<strong>de</strong>şte numele <strong>de</strong> familie al<br />

adoptatorului. Dacă adopţia se face <strong>de</strong> către soţi, ori <strong>de</strong> către soţul<br />

părintelui firesc, iar soţii au nume comun, adoptatul va purta acest<br />

nume, iar dacă soţii nu au un nume comun, ei sunt obligaţi să<br />

365


<strong>de</strong>clare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care<br />

urmează să îl poarte adoptatul. În caz <strong>de</strong> divergenţe, instanţa va<br />

<strong>de</strong>ci<strong>de</strong>.<br />

In cazul adopţiei unei persoane căsătorite care poartă un<br />

nume comun în timpul căsătoriei, soţul adoptat poate primi pe<br />

timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimţământul<br />

celuilalt soţ, acordat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.<br />

Dacă nu există acordul celuilalt soţ, adoptatul rămâne cu numele<br />

comun <strong>din</strong> căsătorie (care poate fi chiar numele său <strong>de</strong> familie,<br />

adică numele său „firesc”), însă, în cazul <strong>de</strong>sfacerii căsătoriei,<br />

presupunând că nu va opta, în condiţiile legii, pentru păstrarea<br />

numelui comun <strong>din</strong> căsătoriei, va lua numele dobândit prin<br />

adopţie.<br />

Odată cu încuviinţarea adopţiei, instanţa poate dispune<br />

schimbarea prenumelui copilului adoptat, pentru motive<br />

temeinice, la cererea părintelui sau a părinţilor adoptivi şi cu<br />

consimţământul copilului care a împlinit 10 ani.<br />

Faţă <strong>de</strong> redactarea textului, se pare că schimbarea<br />

prenumelui în cadrul procedurii adopţiei este admisibilă numai în<br />

cazul copilului adoptat, nu şi în cazul persoanei majore.<br />

3.2.6. Dreptul la informare. Informaţiile cu<br />

privire la adopţie sunt confi<strong>de</strong>nţiale<br />

Adoptatorii vor informa copilul că este adoptat, <strong>de</strong> îndată<br />

ce vârsta şi gradul <strong>de</strong> maturitate ale acestuia o permit, conform art.<br />

52 alin. (1) <strong>din</strong> legea adopţiei.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte, în art. 474, că prin lege specială<br />

se vor stabili condiţiile concrete <strong>de</strong> acces la aceste informaţii.<br />

Din perspectiva legii actuale, adoptatorii şi adoptatul au<br />

<strong>dreptul</strong> să obţină <strong>din</strong> partea autorităţilor competente extrase <strong>din</strong><br />

registrele publice, al căror conţinut atestă faptul, data şi locul<br />

naşterii, dar nu <strong>de</strong>zvăluie în mod expres adopţia şi nici i<strong>de</strong>ntitatea<br />

părinţilor fireşti. După dobândirea capacităţii <strong>de</strong>pline <strong>de</strong> exerciţiu,<br />

adoptatul poate solicita tribunalului în a cărui rază teritorială se<br />

366


află domiciliul său ori, dacă nu domiciliază în România,<br />

Tribunalului Bucureşti, să-i autorizeze accesul la informaţiile<br />

aflate în posesia oricărei autorităţi publice cu privire la i<strong>de</strong>ntitatea<br />

părinţilor fireşti. I<strong>de</strong>ntitatea părinţilor fireşti ai copilului poate fi<br />

<strong>de</strong>zvăluită înainte ca acesta să fi dobândit capacitate <strong>de</strong>plină <strong>de</strong><br />

exerciţiu numai pentru motive medicale, cu autorizarea instanţei<br />

ju<strong>de</strong>cătoreşti, la cererea oricăruia <strong>din</strong>tre adoptatori, a adoptatului,<br />

a soţului sau a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor acestuia ori a reprezentantului unei<br />

instituţii medicale sau unui spital.<br />

Soluţionarea cererilor <strong>de</strong> acest fel are loc cu citarea<br />

direcţiei generale <strong>de</strong> la domiciliul copilului, a Oficiului Român<br />

pentru Adopţii, precum şi a oricărei alte persoane a cărei audiere<br />

poate fi utilă, şi va putea admite cererea dacă, potrivit probelor<br />

administrate, constată că accesul la informaţiile solicitate nu este<br />

dăunător integrităţii psihice şi echilibrului emoţional ale<br />

solicitantului şi dacă adoptatul a beneficiat <strong>de</strong> consiliere <strong>din</strong> partea<br />

direcţiei generale..<br />

367


CAPITOLUL 4<br />

Încetarea adopţiei<br />

Legea privind regimul juridic al adopţiei stabileşte două<br />

cazuri <strong>de</strong> încetare a adopţiei, anume <strong>de</strong>sfacerea adopţiei şi<br />

<strong>de</strong>clararea nulităţii acesteia (art. 475).<br />

4.1. Desfacerea adopţiei<br />

Desfacerea adopţiei intervine <strong>de</strong> drept prin <strong>de</strong>cesul<br />

adoptatorului sau al soţilor adoptatori, sau, dacă adopţia a încetat<br />

<strong>din</strong> orice alte motive, conform art. 462 N.C.civ. Desfacerea<br />

adopţiei presupune <strong>de</strong>cesul părintelui adoptiv, dacă adopţia a fost<br />

încuviinţată faţă <strong>de</strong> un singur părinte adoptiv, sau <strong>de</strong>cesul ambilor<br />

părinţi adoptivi, <strong>de</strong>sigur, indiferent dacă moartea acestora a avut<br />

loc concomitent sau succesiv.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> - art.477 - aduce în atenţie şi posibilitatea<br />

<strong>de</strong>sfacerii adopţiei la cererea adoptatorului sau a <strong>familiei</strong><br />

adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor ori a<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor lor, precum şi atunci când el se face vinovat <strong>de</strong><br />

săvârşirea unor fapte penale pe<strong>de</strong>psite cu închisoare <strong>de</strong> minimum<br />

2 ani faţă <strong>de</strong> adoptatori. Dacă urmare a acestor fapte adoptatorul a<br />

<strong>de</strong>cedat, cererea poate fi făcută <strong>de</strong> cei ce ar veni la moştenire<br />

împreună cu adoptatul sau în lipsa lui.<br />

Este reglementată şi posibilitatea <strong>de</strong>sfacerii adopţiei la<br />

cererea adoptatului, în condiţii i<strong>de</strong>ntice cu cele mai sus <strong>de</strong>scrise.<br />

4.2. Nulitatea adopţiei<br />

* Adopţia este nulă absolut dacă este fictivă ori dacă s-a<br />

încheiat cu încălcarea cerinţelor <strong>de</strong> formă sau <strong>de</strong> fond, cu<br />

excepţia, în acest ultim caz, a unei sancţiuni cu nulitatea relativă<br />

prevăzute <strong>de</strong> lege.<br />

Este consi<strong>de</strong>rată fictivă adopţia încheiată în alt scop <strong>de</strong>cât<br />

cel al ocrotirii intereselor superioare ale copilului.<br />

368


Nulitatea absolută ar putea surveni în cazul lipsei<br />

consimţământului la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al<br />

tutorelui copilului.<br />

Potrivit art. 463 alin. (2), „nu este valabil consimţământul<br />

dat în consi<strong>de</strong>rarea promisiunii sau obţinerii efective a unor<br />

foloase, indiferent <strong>de</strong> natura acestora.”. Consimţământul<br />

„interesat” al oricăruia <strong>din</strong>tre cei chemaţi să consimtă la adopţie -<br />

dat fiind caracterul general al enunţului - atrage nulitatea absolută<br />

a operaţiunii juridice, pentru lipsa consimţământului la adopţie.<br />

Lipsa consimţământului la adopţie al copilului care a<br />

împlinit 10 ani la data încuviinţării, lipsa consimţământului la<br />

adopţie al adoptatorului sau al soţilor adoptatori, neîn<strong>de</strong>plinirea<br />

oricăreia <strong>din</strong> cerinţele <strong>de</strong> fond privitoare la persoana adoptatorului,<br />

neîn<strong>de</strong>plinirea oricăreia <strong>din</strong>tre cerinţele <strong>de</strong> fond referitoare la<br />

persoana adoptatului, prezenţa oricăruia <strong>din</strong> impedimentele la<br />

adopţie, prevăzute expres <strong>de</strong> lege sau subînţelese <strong>de</strong> legiuitor pot,<br />

<strong>de</strong> asemenea, constitui motive <strong>de</strong> nulitate absolută.<br />

Nesocotirea cerinţelor <strong>de</strong> formă ale încuviinţării adopţiei<br />

cre<strong>de</strong>m că se va stabili în funcţie <strong>de</strong> viitoarea reglementare legală<br />

a procedurii adopţiei.<br />

* Cazurile <strong>de</strong> nulitate relativă a adopţiei expres prevăzute<br />

vizează vicierea consimţământului prin eroare, dol sau violenţă.<br />

Potrivit art. 465 N.C.civ., părinţii fireşti ori tutorele trebuie<br />

să consimtă la adopţie în mod liber şi necondiţionat,<br />

consimţământul fiind liber dacă nu a fost viciat prin eroare, dol<br />

sau violenţă, iar sancţiunea tipică în cazul alterării<br />

consimţământului prin oricare <strong>din</strong>tre viciile voinţei este nulitatea<br />

relativă a actului juridic încheiat.<br />

Nulitatea relativă a adopţiei poate interveni şi în alte<br />

situaţii: vicierea consimţământului la adopţie al adoptatorului, al<br />

unuia <strong>din</strong>tre soţii adoptatori sau a consimţământului copilului care<br />

a împlinit 10 ani sau a consimţământului la adopţie al părinţilor.<br />

369


Conform art. 479 N.C.civ. eroarea poate întemeia o<br />

acţiune în anularea adopţiei pentru vicierea consimţământului<br />

adoptatorului numai dacă priveşte i<strong>de</strong>ntitatea fizică a adoptatului.<br />

Dacă, însă, eroarea poartă asupra însăşi naturii juridice a<br />

operaţiunii, bunăoară, dacă „adoptatorul” îşi manifestă<br />

consimţământul încre<strong>din</strong>ţat că este parte la un contract <strong>de</strong><br />

întreţinere cu cel „adoptat”, nu ne mai găsim în prezenţa unui<br />

„simplu” viciu al voinţei. De această dată, reprezentarea falsă a<br />

realităţii nu doar alterează voinţa, ci este obstacol care împiedică<br />

manifestarea <strong>de</strong> voinţă, echivalând cu lipsa consimţământului. În<br />

consecinţă, sancţiunea ce intervine este aceea a nulităţii absolute.<br />

Dolul constituie cauză <strong>de</strong> anulabilitate a adopţiei indiferent<br />

<strong>de</strong> la care <strong>din</strong> persoanele implicate în realizarea adopţiei ar<br />

proveni manoperele dolosive; <strong>de</strong> asemenea, aceste manopere<br />

„viclene” pot fi provocate <strong>de</strong> către un terţ în raport cu adopţia.<br />

Potrivit practicii judiciare, manoperele dolosive<br />

întrebuinţate evocă dolul ca viciu <strong>de</strong> consimţământ numai dacă<br />

prin natura şi prin felul în care s-au exercitat au fost <strong>de</strong>cisive în<br />

manifestarea consimţământului la adopţie, adică în lipsa lor<br />

persoana în cauză nu ar fi luat parte <strong>de</strong> realizarea adopţiei. 136<br />

Violenţa, admisă în teorie, este totuşi dificil <strong>de</strong> imaginat în<br />

practică în legătură cu consimţământul la adopţie, în special<br />

datorită procedurii specifice <strong>de</strong> încuviinţare a adopţiei.<br />

4.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei<br />

Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a adopţiei poate<br />

fi formulată <strong>de</strong> orice persoană interesată conform art. 480 alin. (3)<br />

N.C.civ..<br />

În ceea ce priveşte nulităţile indicate <strong>de</strong> art. 479 N.C.civ.,<br />

<strong>dreptul</strong> la acţiune este prescriptibil în termen <strong>de</strong> 6 luni socotit <strong>de</strong><br />

136 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 693/1970, Legislaţia <strong>familiei</strong>, cit.<br />

supra, p. 447.<br />

370


la data <strong>de</strong>scoperirii erorii ori dolului sau a încetării violenţei,dar<br />

nu mai târziu <strong>de</strong> 2 ani <strong>de</strong> la încheierea adopţiei.<br />

Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă<br />

menţinerea adopţiei e în interesul celui adoptat. Acesta va fi<br />

obligatoriu ascultat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 264.<br />

4.4. Efectele încetării adopţiei<br />

Conform art. 482 N.C.civ., la încetarea adopţiei, drepturile<br />

şi îndatoririle părinteşti vor fi, în principiu, redobândite <strong>de</strong> către<br />

părinţii fireşti ai copilului, afară numai dacă instanţa, dispunând<br />

nulitatea adopţiei, nu a <strong>de</strong>cis instituirea tutelei sau a altor măsuri<br />

<strong>de</strong> protecţie specială a copilului. Domiciliul copilului nu va mai fi<br />

la părintele sau la părinţii adoptivi, ci se va stabili în funcţie <strong>de</strong><br />

forma <strong>de</strong> protecţie care i se va asigura copilului (prin părinţi sau<br />

prin mijloace alternative <strong>de</strong> ocrotire). Adoptatul redobân<strong>de</strong>şte<br />

numele <strong>de</strong> familie şi, după caz, prenumele avut înainte <strong>de</strong><br />

încuviinţarea adopţiei.<br />

371


TITLUL X<br />

AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiune<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează o noţiune nouă,<br />

autoritatea părintească. Aceasta constituie cadrul general cu<br />

privire la drepturile si îndatoririle părinteşti privind persoana si<br />

bunurile copilului minor, exercitarea autorităţii părinteşti si<br />

<strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti.<br />

Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> (art. 483), „autoritatea<br />

părintească este ansamblul <strong>de</strong> drepturi şi îndatoriri, care<br />

privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în<br />

mod egal ambilor părinţi”.<br />

Părinţii vor exercita autoritatea părintească numai în<br />

interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei<br />

acestuia, şi îl vor asocia pe copil la toate <strong>de</strong>ciziile care îl privesc,<br />

ţinând cont <strong>de</strong> vârsta şi <strong>de</strong> gradul său <strong>de</strong> maturitate.<br />

Autoritatea părintească se va exercita până la data când<br />

copilul dobân<strong>de</strong>şte capacitatea <strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu.<br />

Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.<br />

Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita<br />

potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile<br />

<strong>din</strong>tre părinţi şi copii.<br />

Ori <strong>de</strong> câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la<br />

exerciţiul drepturilor sau la în<strong>de</strong>plinirea îndatoririlor părinteşti,<br />

instanţa tutelară, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în<br />

consi<strong>de</strong>rare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială,<br />

hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.<br />

Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 281 fiind<br />

aplicabile.<br />

372


CAPITOLUL 2<br />

Drepturile şi îndatoririle părinţilor<br />

Potrivit <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, părinţii au <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea<br />

<strong>de</strong> a creşte copilul, îngrijind <strong>de</strong> sănătatea şi <strong>de</strong>zvoltarea lui fizică,<br />

psihică şi intelectuală, <strong>de</strong> educaţia, învăţătura şi pregătirea<br />

profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri şi<br />

însuşirilor copilului – art. 487 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

De asemenea, părinţii au îndatorirea <strong>de</strong> a creşte copilul în<br />

condiţii care să asigure <strong>de</strong>zvoltarea sa fizică, mentală, spirituală,<br />

morală şi socială în mod armonios. În acest scop, părinţii sunt<br />

obligaţi:<br />

- să coopereze cu copilul;<br />

- să îi respecte viaţa intimă, privată şi <strong>de</strong>mnitatea;<br />

- să informeze copilul <strong>de</strong>spre toate actele şi faptele care l-ar<br />

putea afecta şi să ia în consi<strong>de</strong>rare opinia acestuia;<br />

- să ia toate masurile necesare pentru protejarea şi realizarea<br />

drepturilor copilului;<br />

- să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu<br />

atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formarii<br />

profesionale a copilului.<br />

Părintele minor care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani are numai<br />

drepturile si îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului -<br />

art. 490 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului<br />

revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii.<br />

Măsurile disciplinare<br />

Măsurile disciplinare nu pot fi luate <strong>de</strong> părinţi <strong>de</strong>cât cu<br />

respectarea <strong>de</strong>mnităţii copilului. Sunt interzise pe<strong>de</strong>psele fizice,<br />

precum şi orice alte măsuri care pot afecta <strong>de</strong>zvoltarea fizică,<br />

psihică sau starea emoţională a copilului.<br />

Legiuitorul răspun<strong>de</strong>, astfel, unor cerinţe impuse <strong>de</strong> textele<br />

Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi <strong>de</strong> jurispru<strong>de</strong>nţa<br />

373


Curţii <strong>de</strong> la Strasbourg în privinţa pe<strong>de</strong>pselor şi măsurilor<br />

coercitive aplicate minorilor atât în cadrul familial, cât şi în mediul<br />

şcolar. România <strong>de</strong>vine astfel unul <strong>din</strong>tre statele europene care<br />

interzice în mod clar, prin lege, pe<strong>de</strong>psele fizice şi măsurile<br />

coercitive care ar putea leza fizic, psihic, ori emoţional copiii.<br />

Religia copilului<br />

Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în<br />

alegerea unei religii, în condiţiile legii. În acest scop, părinţii vor<br />

ţinea seama <strong>de</strong> opinia, vârsta şi gradul <strong>de</strong> maturitate al copilului. Ei<br />

nu îl vor putea obliga să a<strong>de</strong>re la o anumită religie sau la un anumit<br />

cult religios.<br />

Copilul care a împlinit vârsta <strong>de</strong> 14 ani are <strong>dreptul</strong> să-şi<br />

aleagă singur cre<strong>din</strong>ţa religioasă.<br />

Numele copilului<br />

Părinţii aleg prenumele şi, când e cazul, numele <strong>de</strong> familie<br />

al copilului, în condiţiile legii – art.492 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Supravegherea copilului<br />

Părinţii au <strong>dreptul</strong> şi îndatorirea <strong>de</strong> supraveghere a<br />

copilului minor. Prin stabilirea în art. 493 N.C.civ a acestor<br />

drepturi şi obligaţii în sarcina părinţilor, legiuitorul a vrut să<br />

accentueze necesitatea unei implicări conştiente şi responsabile a<br />

părinţilor în îndrumarea continuă a copilului, atât în ceea ce<br />

priveşte <strong>de</strong>zvoltarea sa intelectuală, cât şi conduita sa în societate,<br />

în mediul şcolar şi în relaţiile cu alte persoane.<br />

Această obligaţie este apoi preluată în art.494 <strong>din</strong><br />

N.C.civ., atunci când se punctează în mod particular limitele<br />

exercitării acestei supravegheri <strong>din</strong> partea părinţilor. Astfel,<br />

părinţii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice<br />

corespon<strong>de</strong>nţa şi legăturile personale ale copilului cu bunicii săi<br />

ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu<br />

sunt ru<strong>de</strong> cu el.<br />

374


Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> reglementează în mod inovator, în<br />

cuprinsul unui text <strong>de</strong> lege, noţiunea <strong>de</strong> „locuinţă a copilului”.<br />

Potrivit art. 496 <strong>din</strong> N.C.civ., copilul minor va locui la<br />

părinţii săi. Daca părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili,<br />

<strong>de</strong> comun acord, locuinţa copilului.<br />

În caz <strong>de</strong> neînţelegere între părinţi, instanţa va fi cea care<br />

va hotărî, luând în consi<strong>de</strong>rare concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă<br />

psiho-socială şi, ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit<br />

10 ani. Locuinţa copilului stabilită în condiţiile reglementate <strong>de</strong><br />

art. 496 nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor, exceptând<br />

cazurile anume stabilite <strong>de</strong> lege.<br />

În ceea ce priveşte părintele cu care copilul nu locuieşte în<br />

mod statornic, acesta îşi păstrează <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a avea legături<br />

personale cu minorul la locuinţa sa. În cazul în care este în<br />

interesul superior al copilului, instanţa <strong>de</strong> tutelă poate limita<br />

exerciţiul acestui drept.<br />

Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi<br />

părinteşti, schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele la<br />

care locuieşte, nu poate avea loc <strong>de</strong>cât cu acordul prealabil al<br />

celuilalt părinte. În cazul în care părinţii nu se pot înţelege, ei se<br />

vor adresa <strong>din</strong> nou instanţei <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, aceasta hotărând, <strong>de</strong>sigur<br />

tot potrivit interesului superior al copilului. Şi în cadrul acestei<br />

proceduri, instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re concluziile raportului <strong>de</strong><br />

anchetă psiho-socială, îi va asculta pe părinţi şi, în mod<br />

obligatoriu, pe copil.<br />

Sunt numeroase situaţii în practică în care se pune<br />

problema înapoierii copilului <strong>de</strong> la persoane ce îl <strong>de</strong>ţin fără drept.<br />

Art. 495 N.C.civ. reglementează acest aspect, arătând că<br />

părinţii pot cere oricând instanţei <strong>de</strong> tutelă înapoierea copilului.<br />

Instanţa va avea în ve<strong>de</strong>re interesul superior al copilului, putând<br />

proceda la respingerea cererii numai dacă înapoierea este în mod<br />

vădit contrară interesului superior al copilului. Ascultarea copilului<br />

este, şi în acest caz, obligatorie.<br />

375


Din perspectivă patrimonială, patrimoniul părintelui şi cel<br />

al copilului nu se confundă. Părintele nu are niciun drept asupra<br />

bunurilor copilului, iar copilul nu are niciun drept asupra bunurilor<br />

părintelui. Desigur că regulile privitoare la moştenire şi la<br />

întreţinere îşi găsesc pe mai <strong>de</strong>parte aplicaţia, însă legiuitorul a<br />

vrut să sublinieze faptul că minorul este in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt patrimonial<br />

faţă <strong>de</strong> părinţii săi.<br />

O altă noţiune reglementată <strong>de</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> Civil este cea <strong>de</strong><br />

„administrare a bunurilor”. Astfel, părinţii au <strong>dreptul</strong> şi<br />

îndatorirea <strong>de</strong> a administra bunurile copilului lor minor, precum şi<br />

<strong>de</strong> a-l reprezenta în actele juridice <strong>civil</strong>e ori <strong>de</strong> a-i încuviinţa aceste<br />

acte, după caz.<br />

După împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, minorul îşi va exercita<br />

drepturile si îşi va executa obligaţiile singur, în condiţiile legii,<br />

însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei<br />

tutelare.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> vine să reglementeze şi problema modului<br />

în care copilul poate avea un cuvânt <strong>de</strong> spus în ceea ce priveşte<br />

alegerea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale. Art. 498<br />

<strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte că după împlinirea vârstei <strong>de</strong> 14 ani, copilul<br />

poate cere părinţilor săi să-şi schimbe felul învăţăturii, felul<br />

pregătirii profesionale, iar în acest context, poate solicita chiar<br />

schimbarea locuinţei în ve<strong>de</strong>rea asigurării condiţiilor propice<br />

pentru <strong>de</strong>săvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.<br />

Cre<strong>de</strong>m că aici s-a avut în ve<strong>de</strong>re o schimbare a locuinţei<br />

<strong>din</strong> perspectiva oraşului în care se află instituţia <strong>de</strong> învăţământ,<br />

ori a mutării locuinţei la celălalt părinte cu care copilul nu<br />

locuieşte în mod statornic, pentru a putea fi mai aproape <strong>de</strong><br />

şcoală. În ipoteza în care părinţii se opun acestei solicitări, copilul<br />

se poate adresa instanţei <strong>de</strong> tutelă. Instanţa va hotărî în funcţie <strong>de</strong><br />

concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă psiho-socială, ascultarea copilului<br />

în cadrul procedurii fiind obligatorie.<br />

376


În cadrul capitolului privind drepturile şi îndatoririle<br />

părinteşti este abordată şi obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă<br />

<strong>de</strong> copilul minor, aspect pe care l-am <strong>de</strong>zvoltat în cadrul prezentei<br />

lucrări la Titlul X. Ceea ce dorim să subliniem este importanţa<br />

precizării aduse în art. 499, prin care se tranşează o serie <strong>de</strong><br />

discuţii <strong>din</strong> practica judiciară a ultimilor ani, legate <strong>de</strong> vârsta<br />

maximă până la care părinţii sunt obligaţi să presteze întreţinere<br />

copiilor majori aflaţi în continuarea studiilor, fiind stabilită o<br />

limită <strong>de</strong> 26 ani.<br />

377


CAPITOLUL 3<br />

Exercitarea autorităţii părinteşti<br />

Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea<br />

părintească. Faţă <strong>de</strong> terţii <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, oricare <strong>din</strong>tre părinţi,<br />

care în<strong>de</strong>plineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor<br />

şi în<strong>de</strong>plinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi<br />

consimţământul celuilalt părinte.<br />

Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se<br />

exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în<br />

raporturile <strong>din</strong>tre părinţi şi copii.<br />

În cazul copilului <strong>din</strong> afara căsătoriei, a cărui filiaţie a<br />

fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv, faţă <strong>de</strong> ambii<br />

părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal,<br />

<strong>de</strong> către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului<br />

<strong>din</strong> afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul <strong>de</strong> exercitare a<br />

autoritaţii părinteşti se stabileşte <strong>de</strong> către instanţa tutelară, fiind<br />

aplicabile, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.<br />

Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei, este<br />

obligată să dispună asupra modului <strong>de</strong> exercitare a responsabilităţii<br />

părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la<br />

divorţ.<br />

Cu încuviinţarea instanţei tutelare, părinţii se pot înţelege<br />

cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la<br />

luarea unei măsuri <strong>de</strong> protecţie a copilului, dacă este respectat<br />

interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie,<br />

dispoziţiile art. 264 N.C.civ. fiind aplicabile.<br />

Dacă unul <strong>din</strong>tre părinţi este <strong>de</strong>cedat, <strong>de</strong>clarat mort prin<br />

hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească, pus sub interdicţie, <strong>de</strong>căzut <strong>din</strong> exerciţiul<br />

drepturilor părinteşti sau dacă, <strong>din</strong> orice motiv, se află în neputinţa<br />

<strong>de</strong> a-şi exprima voinţa, celalalt părinte exercită singur autoritatea<br />

părintească.<br />

378


CAPITOLUL 4<br />

Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti<br />

Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti va putea fi<br />

pronunţată <strong>de</strong> instanţa tutelară, la cererea autorităţilor<br />

administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului,<br />

dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau <strong>de</strong>zvoltarea<br />

copilului:<br />

- prin relele tratamente aplicate acestuia;<br />

- prin consumul <strong>de</strong> alcool sau stupefiante;<br />

- prin purtare abuzivă ori prin neglijenţa gravă în<br />

în<strong>de</strong>plinirea obligaţiilor părinteşti;<br />

- prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.<br />

Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi<br />

se întin<strong>de</strong> asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării<br />

hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate dispune <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea<br />

numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii,<br />

dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea,<br />

educarea, învăţătura si pregătirea profesională a copiilor. Cererea<br />

se va ju<strong>de</strong>ca <strong>de</strong> urgenţă, cu citarea părinţilor. În cauză,<br />

participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea va avea în<br />

ve<strong>de</strong>re concluziile raportului <strong>de</strong> anchetă psiho-socială.<br />

Decă<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte<br />

părintele <strong>de</strong> obligaţia sa <strong>de</strong> a da întreţinere copilului.<br />

În cazul în care, după <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul drepturilor<br />

părinteşti, copilul se află în situaţia <strong>de</strong> a fi lipsit <strong>de</strong> îngrijirea<br />

ambilor părinţi, se va institui tutela.<br />

Instanţa va reda părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti,<br />

dacă au încetat împrejurările care au dus la <strong>de</strong>că<strong>de</strong>rea <strong>din</strong> exerciţiul<br />

acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi<br />

<strong>de</strong>zvoltarea copilului.<br />

Până la soluţionarea cererii, instanţa poate îngădui<br />

părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în<br />

interesul superior al copilului.<br />

379


TITLUL XI<br />

OBLIGAŢIA LEGALĂ DE ÎNTREŢINERE<br />

CAPITOLUL 1<br />

Noţiunea şi fundamentul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere<br />

Reglementată în principal, în prezent, prin dispoziţiile art.<br />

86-96 C.fam., obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este îndatorirea<br />

impusă <strong>de</strong> lege unei persoane <strong>de</strong> a asigura altei persoane<br />

mijloacele necesare traiului, precum şi - în cazul obligaţiei <strong>de</strong><br />

întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong> copiii lor minori - a mijloacelor<br />

necesare educării şi pregătirii profesionale.<br />

Deşi este <strong>de</strong>stinată a satisface, în primul rând, nevoile<br />

alimentare ale creditorului, obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este mai<br />

complexă <strong>de</strong>cât o simplă îndatorire alimentară, pentru că are<br />

menirea <strong>de</strong> a procura celui îndreptăţit resursele necesare împlinirii<br />

şi a altor trebuinţe, precum cele privind asigurarea unei locuinţe, a<br />

tratamentelor medicale etc.<br />

Temeiul obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere se află în<br />

îndatorirea <strong>de</strong> sprijin moral şi material pe care sunt datori să şi-1<br />

acor<strong>de</strong> persoanele legate prin raporturi <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie, <strong>de</strong> căsătorie<br />

sau prin alte raporturi asimilate, sub unele aspecte, celor <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie.<br />

Aceleaşi principii sunt reluate în dispoziţiile capitolului V<br />

<strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>.<br />

Secţiunea 1. Caracterele juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere<br />

Trăsăturile juridice ale obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere sunt<br />

următoarele:<br />

- caracterul legal, în sensul că obligaţia <strong>de</strong> întreţinere este<br />

stabilită <strong>de</strong> lege şi există numai în condiţiile şi între persoanele<br />

380


prevăzute <strong>de</strong> aceasta; principiul este reafirmat în art. 513 <strong>din</strong><br />

N.C.civ.<br />

Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere este diferită <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong><br />

întreţinere <strong>de</strong> natură contractuală, însă regulile acesteia <strong>din</strong> urmă<br />

constituie <strong>dreptul</strong> comun în materie. Deoarece nu există<br />

incompatibilitate între cele două tipuri <strong>de</strong> obligaţii <strong>de</strong> întreţinere,<br />

este posibilă coexistenţa acestora, în sensul că acelaşi creditor este<br />

îndreptăţit la întreţinere <strong>din</strong> partea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor atât în temeiul<br />

dispoziţiilor <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, cât şi în temeiul unei convenţii.<br />

- caracterul personal al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere -<br />

există numai între persoanele anume prevăzute <strong>de</strong> lege, este<br />

inseparabil legată atât <strong>de</strong> persoana celui îndreptăţit să primească<br />

întreţinere, cât şi <strong>de</strong> persoana celui obligat să o presteze şi este<br />

<strong>de</strong>stinată exclusiv asigurării trebuinţelor <strong>de</strong> zi cu zi ale<br />

beneficiarului.<br />

Creanţa <strong>de</strong> întreţinere este insesizabilă, <strong>de</strong>şi nu în<br />

întregime, aşa cum rezultă <strong>din</strong> preve<strong>de</strong>rile art. 409 alin. (1) <strong>din</strong><br />

C.pr.civ. Creanţa <strong>de</strong> întreţinere este incesibilă atât activ, cât şi<br />

pasiv; prin urmare, este exclusă cesiunea <strong>de</strong> creanţă, novaţia prin<br />

schimbare <strong>de</strong> <strong>de</strong>bitor sau stipulaţia pentru altul. Creanţa <strong>de</strong><br />

întreţinere este exceptată <strong>de</strong> la regula compensaţiei legale.<br />

Compensaţia ju<strong>de</strong>cătorească este admisibilă, <strong>de</strong>ci poate fi dispusă<br />

<strong>de</strong> instanţă, dar numai cu privire la creanţe <strong>de</strong> întreţinere, ceea ce<br />

se întâmplă în cazul părinţilor divorţaţi, când fiecăruia i s-au<br />

încre<strong>din</strong>ţat copii spre creştere şi educare. În nici un caz creanţa <strong>de</strong><br />

întreţinere nu poate fi compensată cu o creanţă <strong>de</strong> altă natură, <strong>de</strong><br />

exemplu cu obligaţia <strong>de</strong> a plăti cheltuieli judiciare.<br />

Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere nu poate forma obiectul<br />

acţiunii oblice, dar creditorii <strong>de</strong>bitorului obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere vor putea cere pe această cale sistarea întreţinerii sau<br />

reducerea cuantumului acesteia. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere nu poate<br />

fi transmisă moştenitorilor în conformitate cu dispoziţiile actuale<br />

ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, în afară <strong>de</strong> obligaţia <strong>de</strong> întreţinere datorată<br />

381


minorului care poate trece asupra moştenitorilor <strong>de</strong>bitorului în<br />

condiţiile art.96 C.fam..<br />

- caracterul, în principiu, reciproc al întreţinerii rezultă<br />

în prezent <strong>din</strong> dispoziţiile cuprinse în art. 2 şi art. 86 C.fam., însă<br />

fără ca existenţa obligaţiei să fie condiţionată <strong>de</strong> reciprocitatea<br />

în<strong>de</strong>plinirii acesteia. Spuneam că obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, în<br />

principiu, are caracter reciproc, pentru că excepţiile <strong>de</strong> la regulă<br />

sunt numeroase.<br />

- caracterul succesiv al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere este<br />

explicabil, întrucât, <strong>de</strong> regulă, executarea sa are loc prin prestaţii<br />

periodice, corespunzător ritmului nevoilor beneficiarului, nevoi pe<br />

care este <strong>de</strong>stinat să le satisfacă. De aceea, în principiu, plata<br />

anticipată a întreţinerii sub forma unei prestaţii globale nu este<br />

acceptabilă. Totuşi, potrivit Deciziei <strong>de</strong> îndrumare nr. 2/1973 a<br />

fostei instanţe supreme, părţile pot conveni ca suma ce totalizează<br />

prestaţiile periodice pe întreaga durată, stabilită prin hotărâre<br />

ju<strong>de</strong>cătorească, să fie anticipat <strong>de</strong>pusă la C.E.C., cu autorizarea<br />

părintelui căruia i s-au încre<strong>din</strong>ţat copiii spre creştere şi educare să<br />

încaseze periodic suma fixată, pe baza unei clauze <strong>de</strong> retragere.<br />

De asemenea, potrivit practicii judiciare, pensia <strong>de</strong> întreţinere<br />

stabilită ca prestaţie succesivă poate fi înlocuită cu o sumă globală<br />

pentru toată perioada pe care este datorată, în cazul în care unul<br />

<strong>din</strong>tre părinţi emigrează împreună cu copilul care i-a fost<br />

încre<strong>din</strong>ţat spre creştere şi educare, iar executarea obligaţiei ar fi<br />

imposibilă altfel. Chiar dacă executarea întreţinerii s-ar face<br />

printr-o plată globală, în condiţiile <strong>de</strong> mai sus, creditorul<br />

întreţinerii nu îşi pier<strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong> a solicita majorarea<br />

cuantumului întreţinerii, dacă s-au modificat criteriile avute în<br />

ve<strong>de</strong>re iniţial la stabilirea nivelului pensiei <strong>de</strong> întreţinere 137 .<br />

Finalitatea obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere este aceea <strong>de</strong> a<br />

asigura satisfacerea nevoilor curente ale creditorului, astfel că,<br />

137 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 17/1962, CD. 1962, p. 29-31.<br />

382


dacă aducerea la în<strong>de</strong>plinire a acesteia se face prin constrângerea<br />

<strong>de</strong>bitorului, întreţinerea se acordă <strong>de</strong> la data introducerii cererii <strong>de</strong><br />

chemare în ju<strong>de</strong>cată, iar nu <strong>de</strong> la data pronunţării hotărârii,<br />

întrucât promovarea acţiunii semnifică punerea în întârziere a<br />

<strong>de</strong>bitorului. În principiu, întreţinerea nu poate fi acordată pentru o<br />

perioadă anterioară introducerii cererii <strong>de</strong> chemare în ju<strong>de</strong>cată,<br />

fiindcă până la data sesizării instanţei se prezumă că cel îndreptăţit<br />

(creditorul) nu a avut nevoie <strong>de</strong> întreţinerea altei persoane 138 ;<br />

prezumţia este relativă şi poate fi răsturnată dacă se dove<strong>de</strong>şte că<br />

promovarea cererii a fost întârziată <strong>din</strong> motive imputabile <strong>de</strong>bitorului,<br />

urmând ca acesta să fie obligat la acoperirea cheltuielilor <strong>de</strong><br />

întreţinere aferente unei perioa<strong>de</strong> premergătoare, stabilite prin<br />

hotărârea instanţei 139 .<br />

- caracterul prin excelenţă variabil al obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere, dat fiind faptul că existenţa, cuantumul, precum şi<br />

modalităţile concrete <strong>de</strong> executare ale acesteia diferă <strong>de</strong> la caz la<br />

caz, fiind <strong>de</strong>terminate <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> fapt concretă în care se găsesc<br />

părţile, adică <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> nevoie a celui care pretin<strong>de</strong> întreţinerea<br />

şi <strong>de</strong> posibilităţile materiale ale celui obligat să asigure<br />

întreţinerea, acestea fiind criteriile generale avute în ve<strong>de</strong>re la<br />

stabilirea şi apoi, dacă este cazul, la modificarea cuantumului sau<br />

a modalităţilor <strong>de</strong> executarea obligaţiei.<br />

- caracterul divizibil al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere,<br />

atât sub aspect activ, adică al creditorilor întreţinerii, cât şi sub<br />

aspect pasiv, al <strong>de</strong>bitorilor obligaţiei. De drept comun, obligaţiile<br />

sunt divizibile, căci solidaritatea nu se prezumă (art. 1041 C.civ).<br />

Aşadar, când mai mulţi creditori sunt <strong>de</strong>opotrivă şi concomitent<br />

îndreptăţiţi la întreţinerea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor, iar <strong>de</strong>bitorul nu poate<br />

asigura în întregime întreţinerea cuvenită fiecăruia în parte,<br />

instanţa poate hotărî, potrivit art. 92 C.fam. şi în raport <strong>de</strong><br />

138 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 786/1993, Dreptul nr. 12/1993, p. 91; Trib.<br />

Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1978/1989, Dreptul nr. 4/1990, p. 71.<br />

139 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1978/1989, cit. supra.<br />

383


dispoziţiile 523 N.C.civ., fie ca întreţinerea să fie prestată numai<br />

unuia <strong>din</strong>tre creditori, fie ca întreţinerea ce poate fi stabilită în<br />

sarcina <strong>de</strong>bitorului să fie împărţită între mai mulţi creditori sau<br />

toţi creditorii (divizibilitate activă); în ipoteza în care mai multe<br />

persoane sunt ţinute a acorda asistenţă aceluiaşi creditor, fiecare<br />

<strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori va contribui la plata întreţinerii proporţional cu<br />

mijloacele <strong>de</strong> care dispune (divizibilitate pasivă).<br />

În ceea ce priveşte divizibilitatea activă a obligaţiei, dacă<br />

<strong>de</strong>bitorul ţinut concomitent la întreţinerea mai multor creditori nu<br />

are mijloace în<strong>de</strong>stulătoare pentru a acoperi în întregime starea <strong>de</strong><br />

nevoie a fiecăruia <strong>din</strong>tre creditori, instanţa <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată, ţinând<br />

seama <strong>de</strong> trebuinţele fiecărei persoane îndreptăţite la întreţinere,<br />

poate hotărî fie ca întreţinerea să se presteze unei singure<br />

persoane, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau între<br />

toate persoanele în drept să o primească - situaţie în care se va<br />

stabili, prin aceeaşi hotărâre, modul în care se împarte întreţinerea<br />

între beneficiarii acesteia. Creditorul neîn<strong>de</strong>stulat, în totul sau în<br />

parte, poate solicita întreţinere <strong>de</strong> la alte persoane obligate în<br />

or<strong>din</strong>ea imediat următoare<br />

Divizibilitatea pasivă a obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere are<br />

ca ipoteză situaţia în care mai multe persoane sunt <strong>de</strong>opotrivă<br />

chemate la întreţinerea aceleaşi persoane, fiecare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori<br />

urmând să contribuie proporţional cu mijloacele sale. Esenţial este<br />

ca <strong>de</strong>bitorii să fie obligaţi în aceeaşi or<strong>din</strong>e; divizibilitatea nu<br />

operează între <strong>de</strong>bitori <strong>de</strong> rang diferit.<br />

Regula divizibilităţii face ca persoana îndreptăţită la<br />

întreţinere să fie nevoită să acţioneze in justiţie pe toţi cei<br />

îndatoraţi pentru a obţine acoperirea integrală a creanţei, întrucât<br />

fiecare <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori este ţinut numai în măsura propriei sale<br />

părţi; dacă, totuşi, reclamantul se îndreaptă numai împotriva unuia<br />

sau împotriva unora <strong>din</strong>tre <strong>de</strong>bitori, nu i se va putea impune<br />

chemarea în ju<strong>de</strong>cată şi a celorlalţi obligaţi, dar instanţa va stabili<br />

contribuţia pârâţilor ţinând seama <strong>de</strong> partea fiecăruia 140 . Aceasta<br />

140 Trib. jud. Braşov, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 145/1972, R.R.D. nr. 11/1972, p. 166.<br />

384


înseamnă că nu se poate ajunge la obligarea în întregime la plata<br />

întreţinerii <strong>de</strong> către <strong>de</strong>bitorii chemaţi în ju<strong>de</strong>cată şi, respectiv, la<br />

scutirea celorlalte persoane care, <strong>de</strong>şi potrivit legii datorează<br />

înţreţinere, nu au fost chemate în ju<strong>de</strong>cată.<br />

Principiul divizibilităţii obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere<br />

comportă două excepţii, când obligaţia revine mai multor <strong>de</strong>bitori<br />

solidari şi oricare <strong>din</strong>tre aceştia poate fi acţionat pentru întreaga<br />

creanţă, urmând ca <strong>de</strong>bitorul plătitor să se întoarcă împotriva<br />

celorlalţi obligaţi cu o acţiune în regres pentru partea ce revine<br />

fiecăruia:<br />

- părintele îndreptăţit la întreţinere, în caz <strong>de</strong> urgenţă, se<br />

poate îndrepta împotriva unuia <strong>din</strong>tre copiii săi, cu posibilitatea<br />

recunoscută <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului care a prestat întreţinerea <strong>de</strong> a se<br />

întoarce împotriva celorlalţi obligaţi, pentru partea fiecăruia (art.<br />

90 alin. (2) C.fam.).<br />

Cum s-a precizat în literatura <strong>de</strong> specialitate, această ipoteză<br />

<strong>de</strong> solidaritate pasivă se fon<strong>de</strong>ază pe i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> urgenţă în care se<br />

găseşte părintele aflat în stare <strong>de</strong> nevoie; prin urmare, condiţia<br />

urgenţei trebuie verificată <strong>de</strong> către instanţă; pe <strong>de</strong> altă parte,<br />

solidaritatea este facultativă pentru părintele creditor, care poate<br />

urmări pe unul <strong>din</strong>tre copii săi şi numai pentru partea ce revine<br />

acestuia.<br />

- oricare <strong>din</strong>tre moştenitorii persoanei obligate la<br />

întreţinerea unui minor sau <strong>din</strong>tre moştenitorii celui care a dat<br />

întreţinere unui copil fără a avea obligaţia legală, poate fi acţionat<br />

în ju<strong>de</strong>cată pentru întreaga creanţă cuvenită minorului,<br />

moştenitorul care a executat în întregime întreţinerea având la<br />

în<strong>de</strong>mână calea acţiunii în regres împotriva celorlalţi <strong>de</strong>bitori<br />

solidari, pentru partea contributivă a fiecăruia, stabilită<br />

proporţional cu valoarea bunurilor moştenite. Este <strong>de</strong> precizat că<br />

obligaţia moştenitorilor este una subsidiară, <strong>de</strong>ci nu poate fi<br />

valorificată <strong>de</strong>cât dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi<br />

ori se află în stare <strong>de</strong> nevoie.<br />

385


Regula divizibilităţii mai cunoaşte o abatere, <strong>de</strong>şi nu este<br />

explicit nominalizată <strong>de</strong> legiuitor ca fiind o altă excepţie - <strong>de</strong><br />

aceea nu o putem inclu<strong>de</strong> printre cazurile <strong>de</strong> divizibilitate, anume<br />

ipoteza creditorului minor îndreptăţit la întreţinerea părinţilor,<br />

acesta fiind îndrituit să obţină întreaga creanţă <strong>de</strong> la oricare <strong>din</strong>tre<br />

părinţi (art. 107 C.fam.). De această dată, obligaţia este in<br />

solidum, o categorie controversată, contestată <strong>de</strong> unii autori dacă<br />

aplicaţia se face la obligaţia <strong>de</strong> întreţinere <strong>din</strong>tre părinţi şi copiii<br />

lor minori.<br />

386


CAPITOLUL 2<br />

Persoanele între care există obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere<br />

şi or<strong>din</strong>ea în care se datorează<br />

Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere se fon<strong>de</strong>ază pe solidaritatea<br />

intrafamilială, pe datoria morală a fiecăruia <strong>de</strong> a acorda asistenţă<br />

persoanelor apropiate aflate în stare <strong>de</strong> nevoie şi invers, <strong>de</strong> a putea<br />

beneficia <strong>de</strong> sprijinul material al ru<strong>de</strong>lor sau al altor persoane <strong>de</strong><br />

care suntem legaţi prin raporturi asimilate celor <strong>de</strong> familie.<br />

Potrivit art. 86 C.fam., şi în raport <strong>de</strong> dispoziţiile art.516-<br />

518 <strong>din</strong> N.C.civ., obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere există între<br />

următoarele persoane:<br />

- între soţ şi soţie;<br />

- între părinţi şi copii, fără a <strong>de</strong>osebi după cum filiaţia este<br />

firească sau adoptivă. Cât priveşte adopţiile cu efecte restrânse<br />

încuviinţate sub imperiul regimului juridic al adopţiei în vigoare<br />

până la Ordonanţa <strong>de</strong> Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 (în<br />

prezent abrogată) - varietate a ru<strong>de</strong>niei <strong>civil</strong>e care îşi produce<br />

nestingherit efectele, întrucât legătura <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească a celui<br />

adoptat faţă <strong>de</strong> părinţi şi ru<strong>de</strong>le acestora nu a încetat, ci a fost<br />

„dublată" <strong>de</strong> o legătură <strong>de</strong> filiaţie adoptivă, prioritară faţă <strong>de</strong> cea<br />

firească, inclusiv sub aspectul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti<br />

- obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere există, cu caracter <strong>de</strong> reciprocitate,<br />

între părinţii adoptivi şi cel adoptat şi, <strong>de</strong> asemenea, însă numai în<br />

subsidiar, între părinţii fireşti şi cel adoptat cu efecte restrânse <strong>de</strong><br />

filiaţie firească.<br />

- între bunici şi nepoţi;<br />

- între străbunici şi strănepoţi;<br />

- între fraţi şi surori;<br />

- între celelalte persoane anume prevăzute <strong>de</strong> lege:<br />

* între foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfăcută. Soţul <strong>din</strong> a<br />

cărui vină exclusivă a fost pronunţat divorţul are drept la<br />

întreţinerea celuilalt soţ doar timp <strong>de</strong> un an <strong>de</strong> la data <strong>de</strong>sfacerii<br />

căsătoriei (rămânerea irevocabilă a hotărârii <strong>de</strong> divorţ), dar poate<br />

387


fi obligat oricând în viitor să presteze întreţinere fostului său soţ,<br />

câtă vreme acesta <strong>din</strong> urmă nu s-a recăsătorit;<br />

* între foştii soţi <strong>din</strong> căsătoria <strong>de</strong>sfiinţată; dacă<br />

amândoi soţii au fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă la data încheierii căsătoriei<br />

nule sau anulate, fiecare <strong>din</strong>tre ei poate invoca beneficiul<br />

putativităţii, inclusiv <strong>dreptul</strong> la întreţinere al fostului soţ. Când<br />

numai unul <strong>din</strong>tre foştii soţi a fost <strong>de</strong> bună-cre<strong>din</strong>ţă, numai acesta<br />

are acest avantaj, <strong>de</strong>ci se va putea bucura <strong>de</strong> întreţinerea fostului<br />

soţ <strong>de</strong> rea-cre<strong>din</strong>ţă. Dacă instanţa, <strong>de</strong>sfiinţând căsătoria, a reţinut<br />

reaua-cre<strong>din</strong>ţă a ambilor soţi, nici unul nu este îndreptăţit şi nu<br />

este dator să primească, respectiv să acor<strong>de</strong> întreţinere;<br />

* soţul care a contribuit la întreţinerea copilului<br />

firesc al celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere<br />

copilului pe timpul minorităţii acestuia, însă numai dacă părinţii<br />

fireşti sunt <strong>de</strong>cedaţi, dispăruţi ori sunt în nevoie (art. 87 alin. (1)<br />

C.fam., art. 517 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />

* copilul care a beneficiat timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani<br />

<strong>de</strong> întreţinerea soţului părintelui firesc (adică a părintelui vitreg)<br />

poate fi la rândul său obligat a da întreţinere soţului părintelui<br />

firesc (art. 87 alin. (2) C.fam., art. 517 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />

* moştenitorii celui obligat la întreţinerea unui copil,<br />

precum şi moştenitorii celui care, <strong>de</strong>şi nu avea obligaţia legală, a<br />

dat întreţinere unui copil, sunt datori a continua întreţinerea,<br />

fiecare în măsura valorii bunurilor moştenite, însă numai pe<br />

perioada minorităţii copilului şi, în subsidiar, faţă <strong>de</strong> părinţii<br />

copilului, <strong>de</strong>ci doar dacă părinţii, obligaţi în primul rând, au murit,<br />

sunt dispăruţi ori se află în stare <strong>de</strong> nevoie (art. 96 alin. (1)<br />

C.fam., art. 518 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />

* cel care ia un copil (găsit sau părăsit <strong>de</strong> părinţi)<br />

pentru a-1 îngriji sau proteja temporar, până la stabilirea unei<br />

măsuri <strong>de</strong> protecţie, are obligaţia <strong>de</strong> a-1 întreţine (art. 13 alin. (2)<br />

<strong>din</strong> Legea nr. 272/2004); obligaţia are caracter tranzitoriu, fiind<br />

limitată pe perioada în care minorul se află în mod efectiv sub<br />

ocrotirea <strong>de</strong>bitorului. Luând copilul în grija sa, <strong>de</strong>bitorul<br />

întreţinerii urmează ca, în termen <strong>de</strong> 48 <strong>de</strong> ore, să anunţe autorită-<br />

388


ţile administraţiei publice locale <strong>de</strong> la domiciliul său în ve<strong>de</strong>rea<br />

<strong>de</strong>clanşării procedurilor <strong>de</strong> instituire a uneia <strong>din</strong> măsurile <strong>de</strong><br />

protecţie prevăzute <strong>de</strong> Legea nr. 272/2004.<br />

Legea stabileşte or<strong>din</strong>ea imperativă a prestării întreţinerii,<br />

instituind o ierarhie a celor obligaţi, în funcţie <strong>de</strong> calitatea sau <strong>de</strong><br />

proximitatea relaţiei <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie faţă <strong>de</strong> cel îndreptăţit la<br />

întreţinere. În prezent art. 89 C.fam. stabileşte această or<strong>din</strong>e, ea<br />

fiind preluată în dispoziţiile art. 519 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

Textul art. 89 C.fam. stabileşte următoarea or<strong>din</strong>e a<br />

prestării întreţinerii <strong>de</strong> către persoanele enumerate în cuprinsul<br />

art. 86 alin. (1):<br />

- soţii îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;<br />

- <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul este obligat la întreţinere înaintea<br />

ascen<strong>de</strong>ntului, iar dacă sunt mai mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi sau mai mulţi<br />

ascen<strong>de</strong>nţi, cel în grad mai apropiat este obligat înaintea celui în<br />

grad mai în<strong>de</strong>părtat.<br />

Să luăm un exemplu: creditorul are <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi şi<br />

ascen<strong>de</strong>nţi - evi<strong>de</strong>nt, exclu<strong>de</strong>m prezenţa unui soţ al creditorului<br />

aflat în situaţia <strong>de</strong> a da întreţinere. El va pretin<strong>de</strong> întreţinere mai<br />

întâi copiilor, adică <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor, care sunt obligaţi înaintea<br />

ascen<strong>de</strong>nţilor, şi abia pe urmă, dacă <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii nu sunt în<br />

măsură să în<strong>de</strong>plinească obligaţia, se poate întoarce împotriva<br />

părinţilor, adică a ascen<strong>de</strong>nţilor. Când acelaşi creditor are mai<br />

mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi şi/sau mai mulţi ascen<strong>de</strong>nţi, <strong>de</strong> pildă există<br />

copii, nepoţi, strănepoţi şi/sau părinţi, bunici, el se va îndrepta mai<br />

întâi împotriva <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor, şi anume a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor <strong>de</strong> grad<br />

mai apropiat, adică împotriva copiilor, apoi a nepoţilor, apoi a<br />

strănepoţilor, şi doar dacă niciuna <strong>din</strong>tre aceste categorii <strong>de</strong><br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi nu poate asigura întreţinerea se va orienta spre<br />

ascen<strong>de</strong>nţi, întâi împotriva părinţilor, iar apoi, dacă este cazul,<br />

împotriva bunicilor. În aplicarea acestei reguli, în practică s-a<br />

<strong>de</strong>cis că bunicii vor putea fi obligaţi la întreţinerea nepoţilor numai<br />

dacă părinţii minorului, <strong>din</strong> cauze in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> voinţa lor, nu<br />

389


dispun <strong>de</strong> mijloace materiale sau aceste mijloace sunt<br />

neîn<strong>de</strong>stulătoare 141 ;<br />

- cel care adoptă este obligat la întreţinere înaintea<br />

părinţilor fireşti. Este vorba <strong>de</strong> adopţia cu efecte restrânse<br />

încuviinţată sub imperiul reglementărilor anterioare Ordonanţei <strong>de</strong><br />

urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 (act normativ abrogat odată cu<br />

intrarea în vigoare a Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al<br />

adopţiei), când cel adoptat, precum şi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii săi, <strong>de</strong>veneau<br />

ru<strong>de</strong> numai cu adoptatorul, nu şi cu ru<strong>de</strong>le acestuia, păstrând în<br />

acelaşi timp relaţia <strong>de</strong> ru<strong>de</strong>nie firească faţă <strong>de</strong> părinţi şi ru<strong>de</strong>le<br />

acestora, implicit şi drepturile şi obligaţiile aferente raporturilor <strong>de</strong><br />

ru<strong>de</strong>nie. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor fireşti, precum şi a<br />

ru<strong>de</strong>lor acestora are caracter subsidiar, adoptatul urmând să ceară<br />

întreţinere părintelui său adoptiv şi numai dacă acesta este<br />

<strong>de</strong>cedat, dispărut sau lipsit <strong>de</strong> mijloace se va putea îndrepta<br />

împotriva părinţilor fireşti, iar dacă nici aceştia nu pot asigura<br />

aducerea la în<strong>de</strong>plinire a obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, împotriva<br />

celorlalte ru<strong>de</strong> fireşti. În cazul tuturor adopţiilor încuviinţate sub<br />

imperiul Ordonanţei <strong>de</strong> urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 şi apoi<br />

al Legii nr. 273/2004, cel adoptat, întocmai ca un copil firesc al<br />

adoptatorului, are drept la întreţinere <strong>din</strong> partea adoptatorului,<br />

apoi a ru<strong>de</strong>lor acestuia; când adoptatorul este soţul părintelui<br />

firesc, obligaţia <strong>de</strong> întreţinere se află in solidum în sarcina ambilor<br />

părinţi, cel adoptiv şi cel firesc (art. 51 <strong>din</strong> Legea nr. 273/2004).<br />

- fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, dar<br />

înaintea bunicilor;<br />

Cât priveşte „celelalte persoane prevăzute <strong>de</strong> lege" în<br />

exprimarea art. 86 alin. (1) parte finală C.fam., în lipsa<br />

dispoziţiilor exprese, urmând indicaţiile legiuitorului, or<strong>din</strong>ea în<br />

care se datorează întreţinerea este următoarea:<br />

141 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1802/1991, Dreptul nr. 5/1992, p. 87.<br />

390


- între foştii soţi divorţaţi sau a căror căsătorie a fost<br />

<strong>de</strong>sfiinţată, întreţinerea se datorează în aceeaşi or<strong>din</strong>e ca şi între<br />

soţii <strong>din</strong>tr-o căsătorie în fiinţă, adică înaintea oricărei alte<br />

persoane;<br />

- soţul care a contribuit la întreţinerea copilului firesc al<br />

celuilalt soţ datorează întreţinere copilului, dar numai dacă părinţii<br />

fireşti sunt <strong>de</strong>cedaţi, dispăruţi ori se află în nevoie (art. 87 alin. (1)<br />

C.fam.);<br />

- copilul întreţinut timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani <strong>de</strong> soţul<br />

părintelui firesc poate fi obligat la întreţinerea părintelui vitreg<br />

(art. 87 alin. (2) C.fam.). Dacă soţul părintelui firesc, părintele<br />

vitreg <strong>din</strong> perspectiva <strong>de</strong>bitorului potenţial, are copii fireşti<br />

obligaţi în termeni imperativi prin art. 86 alin. (1) C.fam.,<br />

consi<strong>de</strong>răm că instanţa va putea stabili o pensie <strong>de</strong> întreţinere în<br />

baza art. 87 alin. (2) C.fam., numai dacă <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţii fireşti nu<br />

dispun <strong>de</strong> mijloace în<strong>de</strong>stulătoare pentru acoperirea integrală a<br />

stării <strong>de</strong> nevoie a beneficiarului. Este a<strong>de</strong>vărat, nu s-a instituit o<br />

or<strong>din</strong>e <strong>de</strong> preferinţă între aceste categorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>bitori, ci doar s-a<br />

recunoscut instanţei facultatea ca, în aplicarea art. 91 C.fam., să<br />

atragă în rândul celor obligaţi, în temeiul art. 87 alin. (2) C.fam.,<br />

şi persoana care a beneficiat timp <strong>de</strong> cel puţin 10 ani <strong>de</strong><br />

întreţinerea soţului părintelui firesc;<br />

- moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea<br />

unui copil, la fel ca moştenitorii celui care, fără a avea obligaţia<br />

legală, a prestat întreţinere unui copil, sunt datori a continua<br />

întreţinerea copilului pe timpul minorităţii acestuia, dar numai în<br />

subsidiar, dacă părinţii copilului au murit, sunt dispăruţi sau se<br />

află în nevoie (art. 96 C.fam.);<br />

- întreţinerea datorată <strong>de</strong> cel care a luat copilul pentru a-1<br />

îngriji sau proteja temporar (art. 13 alin. (2) <strong>din</strong> Legea nr.<br />

272/2004), prin <strong>de</strong>finiţie, are caracter subsidiar faţă <strong>de</strong> obligaţia<br />

391


impusă părinţilor, <strong>de</strong> vreme ce are drept creditor copilul găsit sau<br />

părăsit <strong>de</strong> părinţi.<br />

Aceleaşi principii se regăsesc în cuprinsul art. 519 <strong>din</strong><br />

N.C.civ. în următoarea ierarhizare:<br />

• soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea<br />

celorlalţi obligaţi;<br />

• <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul este obligat la întreţinere înaintea<br />

ascen<strong>de</strong>ntului, iar dacă sunt mai mulţi <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţi sau<br />

ascen<strong>de</strong>nţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai<br />

în<strong>de</strong>părtat;<br />

• fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi,<br />

dar înaintea bunicilor;<br />

• în cazul <strong>de</strong>sfacerii adopţiei, adoptatul poate cere<br />

întreţinere numai <strong>de</strong> la ru<strong>de</strong>le sale fireşti sau, după caz,<br />

<strong>de</strong> la soţul său (art.520 N.C.civ.).<br />

392


CAPITOLUL 3<br />

Condiţiile obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

Legiuitorul, stabilind persoanele între care fiinţează<br />

obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong>termină, într-o manieră implicită,<br />

categoriile <strong>de</strong> persoane cu vocaţie la întreţinere. Dreptul la<br />

întreţinere se naşte şi, corelativ, obligaţia <strong>de</strong> a da întreţinere<br />

<strong>de</strong>vine activă, numai dacă cel îndreptăţit se află în stare <strong>de</strong> nevoie,<br />

fiind lipsit <strong>de</strong> un câştig <strong>din</strong> muncă datorită incapacităţii <strong>de</strong> a munci<br />

(art. 86 alin. (2) C.fam.), iar cel virtual <strong>de</strong>semnat pentru a presta<br />

întreţinere poate fi obligat în concret numai dacă are la dispoziţie<br />

mijloacele necesare înfăptuirii acesteia.<br />

În <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> se stabileşte conform art. 524, <strong>de</strong><br />

asemenea, că are drept la întreţinere numai cel ce se află în<br />

nevoie, neputându-se întreţine <strong>din</strong> munca sau <strong>din</strong> bunurile sale.<br />

O persoană este îndreptăţită la întreţinere numai dacă<br />

în<strong>de</strong>plineşte, cumulativ, două cerinţe: se află în stare <strong>de</strong> nevoie;<br />

cauza stării <strong>de</strong> nevoie în care se găseşte este incapacitatea sa <strong>de</strong> a<br />

munci.<br />

Această stare evocă neputinţa unei persoane, fie şi parţială,<br />

<strong>de</strong> a-şi procura prin mijloace proprii cele necesare traiului zilnic,<br />

adică alimente, îmbrăcăminte, locuinţă, medicamente şi alte<br />

asemenea. Se află în această situaţie cel care nu obţine venituri<br />

dobândite prin muncă ori produse <strong>de</strong> bunurile sale şi nici nu <strong>de</strong>ţine<br />

bunuri <strong>de</strong> care, potrivit traiului obişnuit, s-ar putea dispensa<br />

valorificându-le.<br />

Întrucât starea <strong>de</strong> nevoie nu trebuie să fie absolută, faptul<br />

că o persoană beneficiază <strong>de</strong> o pensie <strong>de</strong> invaliditate sau <strong>de</strong> o<br />

pensie pentru limită <strong>de</strong> vârstă nu exclu<strong>de</strong> posibilitatea <strong>de</strong> a primi<br />

şi o pensie <strong>de</strong> întreţinere potrivit <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, <strong>de</strong>oarece pensia<br />

obţinută în cadrul sistemului <strong>de</strong> asigurări sociale se fon<strong>de</strong>ază pe<br />

alte criterii <strong>de</strong>cât starea <strong>de</strong> nevoie a titularului.<br />

Starea <strong>de</strong> nevoie este o chestiune <strong>de</strong> fapt ce trebuie<br />

analizată şi apreciată <strong>de</strong> la caz la caz, în funcţie <strong>de</strong> situaţia<br />

393


concretă în care se găseşte cel care pretin<strong>de</strong> întreţinere, nivelul <strong>de</strong><br />

trai al părţilor, păstrându-se echilibrul între standardul <strong>de</strong> viaţă al<br />

creditorului şi cel al <strong>de</strong>bitorului întreţinerii.<br />

În mod distinct, atât art. 86 alin. (3) <strong>din</strong> C.fam, cât şi art.<br />

252 <strong>din</strong> N.C.civ., reglementează situaţia <strong>dreptul</strong>ui <strong>de</strong> întreţinere<br />

al minorului.<br />

După cum spune art. 86 alin. (3) C.fam, „<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul, cât<br />

timp este minor, are drept la întreţinere, oricare ar fi pricina nevoii<br />

în care se află", ceea ce înseamnă că, în cazul copilului, creditor în<br />

raport cu părintele său, singura cerinţă impusă pentru a beneficia<br />

<strong>de</strong> întreţinere este starea <strong>de</strong> nevoie, iar această condiţie (a stării <strong>de</strong><br />

nevoie a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor) este prezumată iuris tantum.<br />

Art.525 alin.1 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, însă, că „minorul care cere<br />

întreţinere <strong>de</strong> la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate<br />

întreţine <strong>din</strong> munca sa, chiar dacă ar avea bunuri”. Deci starea <strong>de</strong><br />

nevoie a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor se prezumă până la proba contrară.<br />

În cadrul acţiunii având ca obiect stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

în favoarea sa, <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntul minor va fi protejat <strong>de</strong> această<br />

prezumţie, în sensul că va fi scutit <strong>de</strong> a proba starea <strong>de</strong> nevoie.<br />

Avantajul nu este <strong>de</strong> neglijat, pentru că, afară <strong>de</strong> cazul în care cel<br />

împotriva căruia se îndreaptă cererea <strong>de</strong> întreţinere, adică părintele<br />

pârât, s-ar opune admiterii acesteia, dove<strong>din</strong>d că minorul, având<br />

mijloace proprii, nu se află în nevoie, copilului reclamant nu i se<br />

pretin<strong>de</strong> nici un efort <strong>de</strong> probaţiune privind temeinicia pretenţiei,<br />

spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> situaţia persoanei majore prezumate a dispune<br />

<strong>de</strong> mijloace proprii suficiente şi care, solicitând pensie <strong>de</strong><br />

întreţinere, va trebui să facă <strong>de</strong> la început dovada stării sale <strong>de</strong><br />

nevoie.<br />

Starea <strong>de</strong> nevoie prezumată a <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor<br />

creează dificultăţi în situaţia în care acesta, <strong>de</strong>şi nu obţine venituri,<br />

dispune <strong>de</strong> bunuri proprii.<br />

Conform art. 106 C.fam., „Părintele nu are niciun drept<br />

asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor<br />

părintelui, în afară <strong>de</strong> <strong>dreptul</strong> la moştenire şi la întreţinere". Alin.<br />

394


(2) al art. 525 <strong>din</strong> N.C.civ. dă, însă, posibilitatea instanţei să<br />

încuviinţeze ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea<br />

bunurilor pe care minorul le <strong>de</strong>ţine, cu excepţia celor <strong>de</strong> strictă<br />

necesitate.<br />

Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> regula <strong>de</strong> drept comun, conform căreia<br />

numai cel aflat în stare <strong>de</strong> nevoie <strong>de</strong>terminată <strong>de</strong> incapacitatea sa<br />

<strong>de</strong> a munci este îndrituit la întreţinere, legiuitorul stabileşte în mod<br />

expres <strong>dreptul</strong> la întreţinere al <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor, oricare ar fi<br />

pricina nevoii în care se află. În consecinţă, singura cerinţă impusă<br />

<strong>de</strong>scen<strong>de</strong>ntului minor este starea sa <strong>de</strong> nevoie, iar aceasta este<br />

prezumată iuris tantum pe toată durata minorităţii. Minorul care<br />

obţine venituri în<strong>de</strong>stulătoare întreţinerii sale nu va putea pretin<strong>de</strong><br />

întreţinere; dacă veniturile sau resursele sale materiale acoperă<br />

numai în parte starea <strong>de</strong> nevoie, părinţii <strong>de</strong>bitori sunt datori la<br />

întreţinere proporţional cu nevoia copilului creditor.<br />

Dispoziţiile <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> <strong>de</strong>taliază, în cuprinsul mai<br />

multor texte, care anume sunt acele nevoi ale minorului a căror<br />

asigurare ca<strong>de</strong> în sarcina părinţilor.<br />

Astfel, art. 107, după ce în alineatul întâi instituie în<br />

termeni imperativi obligaţia părinţilor <strong>de</strong> a-şi întreţine copilul<br />

minor, în alineatul următor precizează că obiectul acestei obligaţii<br />

este furnizarea mijloacelor necesare pentru creşterea, educarea,<br />

învăţătura şi pregătirea profesională a copilului.<br />

Art. 530 <strong>din</strong> N.C.civ. stabileşte, în alin. (1), în principiu<br />

aceleaşi cerinţe. Obligaţia <strong>de</strong> întreţinere ce incumbă părinţilor<br />

minorului are caracter complex, fiind mai cuprinzătoare<br />

comparativ cu îndatorirea <strong>de</strong> a da întreţinere potrivit <strong>dreptul</strong>ui<br />

comun, având ca finalitate procurarea nu doar a mijloacelor necesare<br />

traiului, ci şi asigurarea condiţiilor materiale reclamate <strong>de</strong><br />

procesul <strong>de</strong> formare a copilului prin şcolarizare şi pregătire<br />

profesională.<br />

Cât priveşte obligaţia <strong>de</strong> întreţinere a părinţilor faţă <strong>de</strong><br />

copiii lor minori, este <strong>de</strong> necontestat că amândoi părinţii sunt<br />

395


datori să contribuie, fiecare proporţional cu mijloacele <strong>de</strong> care<br />

dispune, la acoperirea cheltuielilor legate <strong>de</strong> creşterea, educarea şi<br />

pregătirea profesională a copilului. Oricare <strong>din</strong>tre părinţi poate fi<br />

urmărit pentru întreaga creanţă a întreţinerii, iar părintele care a<br />

executat în întregime prestaţia are la în<strong>de</strong>mână o acţiune în regres<br />

împotriva celuilalt părinte pentru partea ce revine acestuia.<br />

În ceea ce priveşte celelalte persoane care solicită<br />

întreţinere, în afara minorilor, incapacitatea <strong>de</strong> muncă poate avea<br />

cele mai diverse cauze: boala, infirmitatea, vârsta înaintată etc. şi<br />

poate fi totală sau parţială, <strong>de</strong>finitivă sau temporară. Dreptul la<br />

întreţinere există în toate aceste cazuri, dar în limite diferite,<br />

corespunzător potenţialului real <strong>de</strong> muncă al beneficiarului<br />

întreţinerii.<br />

În practica instanţelor ju<strong>de</strong>cătoreşti s-a pus problema dacă<br />

împlinirea vârstei <strong>de</strong> pensionare marchează, prin ea însăşi,<br />

pier<strong>de</strong>rea capacităţii <strong>de</strong> muncă. Cre<strong>de</strong>m că obţinerea unei<br />

asemenea prestaţii în temeiul <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong>, şi, respectiv în<br />

temeiul <strong>noul</strong>ui <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong>, va fi condiţionată, la fel ca în cazul altor<br />

categorii <strong>de</strong> persoane, <strong>de</strong> proba incapacităţii <strong>de</strong> muncă. Fără<br />

îndoială, dovada este mai uşor <strong>de</strong> produs în această ipoteză,<br />

criteriul vârstei <strong>de</strong> pensionare putând fi reţinut ca prezumţie<br />

simplă <strong>de</strong> diminuarea capacităţii <strong>de</strong> muncă (iar nu <strong>de</strong> pier<strong>de</strong>re a<br />

acesteia), lăsată la aprecierea instanţei.<br />

Proba incapacităţii <strong>de</strong> muncă, la fel ca şi cea a stării <strong>de</strong><br />

nevoie, se face prin oricare <strong>din</strong> mijloacele <strong>de</strong> dovadă reglementate<br />

<strong>de</strong> lege (înscrisuri, martori, prezumţii etc.).<br />

O persoană poate fi obligată la întreţinerea alteia numai<br />

dacă sunt întrunite următoarele cerinţe legale: <strong>de</strong>bitorul dispune<br />

<strong>de</strong> mijloacele necesare asigurării întreţinerii altei persoane (art. 90<br />

alin. (1), art. 91, art. 94 alin. (1) C.fam. şi art. 527 <strong>din</strong> N.C.civ.);<br />

nu există o altă persoană obligată la întreţinere înaintea<br />

396


<strong>de</strong>bitorului, în or<strong>din</strong>ea <strong>de</strong> preferinţă stabilită prin art. 89 C.fam. şi<br />

art. 516-523 <strong>din</strong> N.C.civ.<br />

În ceea ce priveşte noţiunea <strong>de</strong> mijloace <strong>de</strong> care dispune<br />

<strong>de</strong>bitorul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, vor fi avute în ve<strong>de</strong>re toate<br />

mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului, cum ar fi: câştigul <strong>din</strong> muncă<br />

- dacă este cazul, salariul obţinut la fiecare <strong>din</strong> locurile <strong>de</strong> muncă -<br />

, precum şi celelalte câştiguri cu caracter <strong>de</strong> continuitate 142 , cum<br />

ar fi sporul <strong>de</strong> vechime, in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> conducere etc., dar şi<br />

ajutorul pentru incapacitate temporară <strong>de</strong> muncă, compensaţia<br />

acordată salariaţilor în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfacere a contractului individual<br />

<strong>de</strong> muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele<br />

cuvenite şomerilor; <strong>de</strong> asemenea, economiile realizate, bunurile<br />

care, nefiindu-i necesare, ar putea fi înstrăinate.<br />

Nu vor fi luate în calcul veniturile întâmplătoare, cum ar fi<br />

in<strong>de</strong>mnizaţia <strong>de</strong> <strong>de</strong>plasare sau <strong>de</strong> transfer, sporul pentru condiţii<br />

<strong>de</strong>osebite <strong>de</strong> muncă, alocaţiile <strong>de</strong> stat şi in<strong>de</strong>mnizaţiile pentru<br />

copii, ajutorul pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutorul <strong>de</strong><br />

maternitate, cel acordat în caz <strong>de</strong> <strong>de</strong>ces, bursele <strong>de</strong> studii acordate<br />

<strong>de</strong> stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea in<strong>de</strong>mnizaţii cu<br />

<strong>de</strong>stinaţie specială.<br />

În principiu, faptul că cel care urmează să plătească<br />

întreţinere nu are venituri sau alte mijloace, întrucât nu prestează<br />

vreo muncă, <strong>de</strong>şi are capacitatea <strong>de</strong> a munci, nu este <strong>de</strong> natură să<br />

înlăture obligaţia sa <strong>de</strong> întreţinere.<br />

În asemenea situaţii – inexistenţa veniturilor cu caracter <strong>de</strong><br />

continuitate –, în practică s-a prezumat existenţa mijloacelor la<br />

nivelul salariului minim pe economia naţională, stabilit periodic<br />

prin hotărâre <strong>de</strong> guvern.<br />

În ceea ce priveşte privarea <strong>de</strong> libertate, invocată ca motiv<br />

<strong>de</strong> împiedicare a executării obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere, se consi<strong>de</strong>ră<br />

că urmează a se distinge între <strong>de</strong>bitorul condamnat pentru<br />

infracţiunea <strong>de</strong> abandon <strong>de</strong> familie, care poate fi obligat la<br />

142 Trib. jud. Sibiu, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 193/1991, cu note <strong>de</strong> B. Diamant, V.<br />

Luncean (I), V. Pătulea (II), Dreptul nr. 10-11/1991, p. 91 şi urm.<br />

397


întreţinere, şi cel condamnat pentru o altă infracţiune, acesta <strong>din</strong><br />

urmă fiind, în principiu, scutit <strong>de</strong> plată pe durata <strong>de</strong>tenţiei, dacă<br />

salariul reprezenta singurul său venit.<br />

La stabilirea posibilităţilor materiale ale <strong>de</strong>bitorului se va<br />

ţine seama, alături <strong>de</strong> resursele propriu-zise ale acestuia, şi <strong>de</strong><br />

sarcinile cărora trebuie să le facă faţă, cum ar fi alte obligaţii <strong>de</strong><br />

întreţinere, cheltuieli impuse <strong>de</strong> nevoile personale - inclusiv<br />

pentru îngrijirea sănătăţii -, costurile gospodăriei sale etc., fiindcă<br />

nici în această materie nu se poate da satisfacţie absolută <strong>dreptul</strong>ui<br />

unei persoane (<strong>dreptul</strong> la întreţinere al creditorului) împovărând<br />

peste măsură o altă persoană, periclitând <strong>dreptul</strong> <strong>de</strong>bitorului întreţinerii<br />

<strong>de</strong> a-şi asigura sieşi mijloace rezonabile pentru un trai<br />

<strong>de</strong>cent.<br />

398


CAPITOLUL 4<br />

Stabilirea şi executarea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

Întreţinerea, având ca obiect asigurarea a ceea ce este<br />

necesar traiului celui îndreptăţit va fi prestată, după cum rezultă<br />

<strong>din</strong> art. 93 alin. (1) C.fam., fie în natură, fie prin echivalent<br />

bănesc; <strong>de</strong> asemenea, se poate stabili un sistem mixt <strong>de</strong> executare<br />

a obligaţiei, adică parte în natură, parte în numerar.<br />

Noul <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> stabileşte în art. 530 că obligaţia <strong>de</strong><br />

întreţinere se execută în natură prin asigurarea celor necesare<br />

traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi<br />

pregătire profesională; dacă obligaţia <strong>de</strong> întreţinere nu se execută<br />

<strong>de</strong> bună voie în natură, instanţa va dispune executarea ei prin plata<br />

unei pensii <strong>de</strong> întreţinere stabilite în bani.<br />

Pensia se poate stabili sub forma unei sume sau la o cotă<br />

procentuală <strong>din</strong> venitul net lunar al celui ce datorează întreţinerea,<br />

formularea <strong>din</strong> <strong>noul</strong> <strong>Cod</strong> <strong>civil</strong> tranşând controversele <strong>din</strong><br />

practica instanţelor legate <strong>de</strong> stabilirea unei cote procentuale, în<br />

condiţiile reglementării <strong>din</strong> <strong>Cod</strong>ul <strong>familiei</strong>. În plus, faţă <strong>de</strong> vechea<br />

reglementare, N.C.civ. stabileşte în art. 531 alin. (2) că pensia <strong>de</strong><br />

întreţinere stabilită într-o sumă fixă se in<strong>de</strong>xează <strong>de</strong> drept<br />

trimestrial în funcţie <strong>de</strong> rata inflaţiei.<br />

4.1. Cuantumul obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

Criteriile generale avute în ve<strong>de</strong>re la stabilirea întin<strong>de</strong>rii<br />

obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere sunt nevoia celui care o pretin<strong>de</strong> şi<br />

mijloacele celui care urmează să o presteze conform art. 94 alin.<br />

(1) C.fam.<br />

Atunci când întreţinerea este datorată <strong>de</strong> părinţi, inclusiv<br />

adoptivi, legea stabileşte prin art. 94 alin. (3) C.fam. următoarele<br />

plafoane maximale <strong>din</strong> câştigul <strong>din</strong> muncă al celui obligat:<br />

- până la o pătrime pentru un copil;<br />

- până la o treime pentru doi copii;<br />

- până la jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.<br />

399


Facem precizarea că aceste limite nu sunt fixe, ci<br />

maximale, aşadar, indică nivelul până la care poate ajunge<br />

cuantumul pensiei <strong>de</strong> întreţinere calculat în raport <strong>de</strong> venitul net<br />

<strong>din</strong> muncă al <strong>de</strong>bitorului, nivel care nu poate fi <strong>de</strong>păşit, însă, în<br />

concret; suma acordată <strong>de</strong> instanţă - <strong>de</strong>terminată prin conjugarea<br />

celor două criterii ale obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, adică nevoia<br />

creditorului şi mijloacele <strong>de</strong>bitorului - se poate situa sub nivelul<br />

maxim permis ori poate fi egală cu acesta, funcţie <strong>de</strong> starea <strong>de</strong> fapt<br />

concretă.<br />

Aşa cum s-a arătat în literatura <strong>de</strong> specialitate, intenţia<br />

legiuitorului exprimată prin art. 94 alin. (3) C.fam nu a fost <strong>de</strong> a<br />

face o evaluare a stării <strong>de</strong> nevoie a copilului, pentru că starea <strong>de</strong><br />

nevoie în general este o realitate obiectivă legată exclusiv <strong>de</strong><br />

creditor, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nt <strong>de</strong> câştigurile <strong>din</strong> muncă ale <strong>de</strong>bitorului, ci<br />

s-a urmărit <strong>de</strong>terminarea aproximativă a câtimii <strong>din</strong> câştigul <strong>din</strong><br />

muncă pe care părintele firesc sau cel adoptiv trebuie să o aloce<br />

întreţinerii minorului, păstrându-se totodată echilibrul proporţiilor<br />

între situaţia părinţilor şi cea a copiilor.<br />

În principiu, aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la<br />

câtimea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere nu poate fi înlăturată <strong>de</strong> către<br />

părinţi prin convenţia lor sau prin manifestări unilaterale <strong>de</strong><br />

voinţă, pentru a se preveni prejudicierea intereselor creditorului<br />

copil minor.<br />

Dar, aşa cum reiese <strong>din</strong> cuprinsul art. 107 alin. (3) C.fam,<br />

întin<strong>de</strong>rea obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere, felul şi modalităţile<br />

concrete <strong>de</strong> executare, precum şi contribuţia fiecăruia <strong>din</strong>tre<br />

părinţi se vor stabili pe cale judiciară doar dacă există neînţelegeri<br />

între părinţi; cu alte cuvinte, convenţiile intervenite între părinţi<br />

ori manifestările unilaterale ale părintelui (<strong>de</strong>bitor) nu au nimic<br />

ilicit câtă vreme interesele copilului sunt proteguite. Totuşi, în caz<br />

<strong>de</strong> divorţ, orice convenţie a soţilor privitoare la contribuţia<br />

fiecăruia la întreţinerea copiilor minori este supusă încuviinţării<br />

instanţei (art. 42 alin. ultim C.fam.) care verifică dacă prin<br />

400


înţelegerea soţilor nu sunt nesocotite drepturile copiilor sau ale<br />

altor persoane îndreptăţite la întreţinere.<br />

Cotele prevăzute <strong>de</strong> art. 94 alin. (3) C.fam se raportează<br />

exclusiv la câştigul <strong>din</strong> muncă al părintelui firesc sau adoptiv, prin<br />

„câştig <strong>din</strong> muncă" înţelegându-se venitul net al <strong>de</strong>bitorului. Fiind<br />

vorba <strong>de</strong> o normă specială, ea <strong>de</strong>vine inci<strong>de</strong>ntă numai când<br />

obligaţia <strong>de</strong> întreţinere se execută asupra câştigului <strong>din</strong> muncă, nu<br />

şi asupra altor mijloace aflate la dispoziţia celui obligat. Iată <strong>de</strong> ce,<br />

atunci când, dată fiind starea <strong>de</strong> nevoie în care se găseşte copilul,<br />

pensia <strong>de</strong> întreţinere cuvenită lui a fost fixată avându-se în ve<strong>de</strong>re<br />

şi celelalte surse <strong>de</strong> venit ale <strong>de</strong>bitorului, iar suma globală datorată<br />

cu acest titlu <strong>de</strong>păşeşte plafoanele maximale indicate <strong>de</strong> lege,<br />

urmărirea a ceea ce exce<strong>de</strong> cotelor stabilite prin art. 94 alin. (3)<br />

C.fam se va face asupra altor bunuri ale <strong>de</strong>bitorului, şi nu asupra<br />

câştigului său <strong>din</strong> muncă.<br />

Deoarece criteriile în funcţie <strong>de</strong> care se <strong>de</strong>termină pensia<br />

<strong>de</strong> întreţinere se raportează la fiecare <strong>din</strong>tre copiii îndreptăţiţi,<br />

atunci când părintele este ţinut la întreţinerea mai multor minori,<br />

cuantumul prestaţiilor se stabileşte individual, pentru fiecare copil<br />

în parte, în raport <strong>de</strong> nevoia fiecăruia şi, <strong>de</strong> asemenea, indicânduse<br />

durata întreţinerii 143 .<br />

Întin<strong>de</strong>rea întreţinerii va ţine seama, în toate cazurile, <strong>de</strong><br />

numărul total <strong>de</strong> copii aflaţi în întreţinerea aceluiaşi <strong>de</strong>bitor (<strong>de</strong><br />

numărul <strong>de</strong> copii faţă <strong>de</strong> care acelaşi <strong>de</strong>bitor are, în calitate <strong>de</strong><br />

părinte, obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere), fără a <strong>de</strong>osebi după cum<br />

aceştia sunt <strong>din</strong> căsătorie (<strong>din</strong> aceeaşi căsătorie ori <strong>din</strong> căsătorii<br />

diferite), <strong>din</strong> afara căsătoriei, însă având filiaţia legal stabilită faţă<br />

<strong>de</strong> <strong>de</strong>bitor ori sunt copii adoptaţi şi, foarte important, indiferent<br />

dacă toţi copiii sau numai unii <strong>din</strong>tre ei au solicitat, pe cale<br />

ju<strong>de</strong>cătorească, pensie <strong>de</strong> întreţinere. Doar în mod excepţional,<br />

când nevoile copiilor minori sunt aproximativ aceleaşi, se poate<br />

dispune o sumă globală cu titlu <strong>de</strong> pensie <strong>de</strong> întreţinere cuvenită<br />

143 Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 1191/1972, C.D. 1972, p. 227.<br />

401


tuturor copiilor, urmând ca aceasta să se împartă în cote egale<br />

între beneficiari 144 .<br />

Obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere are caracter personal, <strong>de</strong><br />

aceea este exceptată <strong>de</strong> la compensaţia legală. În schimb, dacă<br />

sunt mai mulţi copii, unii încre<strong>din</strong>ţaţi spre creştere şi educare la<br />

unul <strong>din</strong>tre părinţi, alţii la celălalt părinte, este admisibilă<br />

compensaţia judiciară. În nici un caz nu pot fi compensate judiciar<br />

creanţe <strong>de</strong> altă natură cu creanţa întreţinerii (<strong>de</strong> exemplu,<br />

cheltuielile judiciare cu pensia datorată copilului).<br />

La <strong>de</strong>terminarea cuantumului întreţinerii, instanţa va ţine<br />

seama <strong>de</strong> mijloacele ambilor părinţi, nu doar <strong>de</strong> cele aflate la<br />

dispoziţia părintelui pârât, fiindcă amândoi părinţii au aceleaşi<br />

drepturi şi îndatoriri faţă <strong>de</strong> copilul minor. Ca să înţelegem,<br />

părintele acţionat în ju<strong>de</strong>cată este cel căruia nu i-a fost încre<strong>din</strong>ţat<br />

copilul spre creştere şi educare, copilul aflându-se în grija efectivă<br />

a celuilalt părinte care, în acest fel, îşi în<strong>de</strong>plineşte în natură<br />

propria obligaţie <strong>de</strong> întreţinere. Când spunem că instanţa va lua în<br />

consi<strong>de</strong>rare mijloacele ambilor părinţi, ne referim la această<br />

ipoteză, adică se va ţine seama <strong>de</strong> ceea ce poate asigura <strong>din</strong><br />

mijloacele sale părintele căruia i s-a încre<strong>din</strong>ţat copilul, nici<strong>de</strong>cum<br />

nu se pune problema să fixăm o pensie <strong>de</strong> întreţinere care să<br />

însumeze datoriile cu acest titlu ale ambilor părinţi, obligaţie care<br />

să se execute pe seama patrimoniilor părinţilor sau a patrimoniului<br />

unuia <strong>din</strong>tre ei.<br />

În toate cazurile, instanţa stabileşte o sumă concretă la<br />

care este ţinut <strong>de</strong>bitorul cu titlu <strong>de</strong> obligaţie <strong>de</strong> întreţinere, nefiind<br />

suficientă indicarea unei cote <strong>din</strong> câştigul său <strong>din</strong> muncă, <strong>de</strong>oarece<br />

prin această <strong>din</strong> urmă modalitate s-ar îngreuna punerea în executare<br />

a hotărârii, cu atât mai mult cu cât legea nu stabileşte exact ce<br />

anume se înţelege prin „câştig <strong>din</strong> muncă".<br />

Nu este mai puţin a<strong>de</strong>vărat că, date fiind condiţiile economice<br />

<strong>din</strong> ultimele <strong>de</strong>cenii, precum şi majorările, in<strong>de</strong>xările<br />

salariale succesive, unele instanţe au preferat să exprime pensia <strong>de</strong><br />

144 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 16/1965, CD. 1952-1965, p.<br />

139.<br />

402


întreţinere printr-o cotă procentuală <strong>din</strong> salariul net lunar al<br />

<strong>de</strong>bitorului, corelată atât cu limitele maximale prevăzute <strong>de</strong> art. 94<br />

alin. (3) C.fam, cât şi cu evoluţia veniturilor celui care urma să<br />

presteze întreţinerea, apreciindu-se că în acest fel se evită<br />

promovarea repetată <strong>de</strong> cereri având ca obiect majorarea pensiei<br />

<strong>de</strong> întreţinere, prevenindu-se totodată riscul unor pensii <strong>de</strong>venite<br />

excesive la un moment dat <strong>din</strong> cauza fluctuaţiilor imprevizibile a<br />

veniturilor avute în ve<strong>de</strong>re la data stabilirii cuantumului<br />

întreţinerii. Precizăm că <strong>de</strong>terminarea câştigurilor <strong>din</strong> muncă ale<br />

<strong>de</strong>bitorului se face pe baza salariului mediu şi a celorlalte venituri<br />

<strong>din</strong> muncă având caracter <strong>de</strong> continuitate obţinute în ultimele şase<br />

luni premergătoare obligării la plată.<br />

În ceea ce priveşte cuantumul întreţinerii, şi N.C.civ. în<br />

art. 529 preia vechile dispoziţii ale <strong>Cod</strong>ului <strong>familiei</strong> arătând că:<br />

• întreţinerea datorată <strong>de</strong> părinte se stabileşte până la o<br />

pătrime <strong>din</strong> venitul său lunar net pentru un copil, o<br />

treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai<br />

mulţi copii;<br />

• cuantumul întreţinerii datorate copiilor împreună cu<br />

întreţinerea datorată altor persoane nu poate <strong>de</strong>păşi<br />

jumătate <strong>din</strong> venitul net lunar al celui obligat.<br />

În concret, condiţiile <strong>de</strong> înfăptuire a întreţinerii vor fi<br />

<strong>de</strong>taliate prin hotărârea instanţei, potrivit circumstanţelor cauzei,<br />

avându-se în ve<strong>de</strong>re nevoia creditorului şi posibilităţile<br />

<strong>de</strong>bitorului, indicându-se - dacă este cazul - fie bunurile ori<br />

serviciile care urmează a se furniza beneficiarului întreţinerii, fie<br />

cuantumul pensiei <strong>de</strong> achitat, iar în cazul modalităţii mixte <strong>de</strong><br />

executare, elementele care se vor asigura în natură şi câtimea<br />

prestaţiei băneşti. Felul executării se poate stabili şi prin învoiala<br />

părţilor, dar, pentru a fi protejate interesele ambelor părţi, este<br />

necesar ca instanţa să încuviinţeze o astfel <strong>de</strong> învoială.<br />

Dacă intervin modificări în împrejurările avute în ve<strong>de</strong>re<br />

<strong>de</strong> instanţă la data stabilirii modalităţii <strong>de</strong> executare a obligaţiei, la<br />

403


cerere, aceasta va fi adaptată stării <strong>de</strong> fapt actuale, conform<br />

preve<strong>de</strong>rilor art. 531 <strong>din</strong> N.C.civ..<br />

Pensia <strong>de</strong> întreţinere se datorează <strong>de</strong> la data cererii <strong>de</strong><br />

chemare în ju<strong>de</strong>cată conform dispoziţiilor art. 532 <strong>din</strong> N.C.civ. În<br />

mod excepţional, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă<br />

anterioară dacă introducerea cererii <strong>de</strong> chemare în ju<strong>de</strong>cată a fost<br />

întârziată <strong>din</strong> culpa <strong>de</strong>bitorului obligaţiei.<br />

Prestaţiile stabilite prin hotărâre ju<strong>de</strong>cătorească cu titlu <strong>de</strong><br />

întreţinere cuvenită minorului sunt acordate până la data când<br />

beneficiarul împlineşte vârsta majoratului. Dobân<strong>din</strong>d capacitate<br />

<strong>de</strong>plină <strong>de</strong> exerciţiu, creditorul întreţinerii îşi va putea valorifica<br />

<strong>dreptul</strong> la întreţinere personal şi singur, formulând o nouă cerere<br />

<strong>de</strong> întreţinere, <strong>de</strong> această dată cu respectarea condiţiilor <strong>de</strong> drept<br />

comun în materie <strong>de</strong> întreţinere. Dacă cererea sa va fi admisă,<br />

cuantumul pensiei fixate anterior pentru perioada minorităţii poate<br />

suferi modificări, <strong>de</strong>oarece elementele în funcţie <strong>de</strong> care se<br />

<strong>de</strong>termină această câtime - nevoia creditorului şi mijloacele<br />

materiale ale <strong>de</strong>bitorului - sunt şi ele variabile; <strong>de</strong> altfel, prin art.<br />

94 alin. (2) şi art. 44 C.fam. se preve<strong>de</strong> în mod expres că „instanţa<br />

ju<strong>de</strong>cătorească va putea mări sau micşora obligaţia <strong>de</strong> întreţinere<br />

sau a hotărî încetarea ei", în funcţie <strong>de</strong> evoluţia elementelor ce au<br />

stat la baza stabilirii ei 145 .<br />

145 Plenul Trib. Suprem, Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 2/1973, CD. 1973, p. 13 şi<br />

Decizia <strong>de</strong> îndrumare nr. 19/1964, cit. supra. În practică, au fost pronunţate şi<br />

unele soluţii discutabile sub aspectul legalităţii. De exemplu, instanţa a admis<br />

cererea <strong>de</strong> majorare a pensiei <strong>de</strong> întreţinere stabilite în favoarea copilului,<br />

motivată prin schimbările intervenite în situaţia materială a <strong>de</strong>bitorului care a<br />

primit o sumă însemnată cu titlu <strong>de</strong> <strong>de</strong>spăgubiri pentru prejudiciul încercat în<br />

urma unui acci<strong>de</strong>nt; ju<strong>de</strong>cătorul a apreciat că un astfel <strong>de</strong> „venit" trebuie inclus<br />

în categoria celor care <strong>de</strong>finesc mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului, în funcţie<br />

<strong>de</strong> care se calculează nivelul pensiei <strong>de</strong> întreţinere datorate - Trib. jud. Tulcea,<br />

<strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr. 204/1975, R.R.D. nr. 97/1977, p. 62. O primă observaţie: după<br />

cum rezultă <strong>din</strong> datele speţei, „venitul" <strong>de</strong> care se face vorbire este o sumă<br />

globală acordată <strong>de</strong>bitorului victimă a acci<strong>de</strong>ntului; aşa fiind nu ne aflăm în<br />

prezenţa unui venit <strong>din</strong> categoria celor vizate <strong>de</strong> legiuitor în contextul normelor<br />

privitoare la obligaţia legală <strong>de</strong> întreţinere, pentru că lipseşte caracterul <strong>de</strong><br />

continuitate al venitului; cel mult s-ar putea discuta dacă şi în ce măsură<br />

404


În caz <strong>de</strong> divorţ, instanţa este obligată să se pronunţe, chiar<br />

<strong>din</strong> oficiu dacă părţile nu au formulat o cerere expresă, asupra<br />

contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile <strong>de</strong> creştere, educare şi<br />

învăţătură ale copiilor. Şi <strong>de</strong> această dată, pensia <strong>de</strong> întreţinere se<br />

stabileşte începând cu data introducerii cererii <strong>de</strong> divorţ - cererea<br />

privind stabilirea pensiei <strong>de</strong> întreţinere fiind accesorie cererii<br />

principale -, iar nu <strong>de</strong> la data pronunţării divorţului sau a<br />

rămânerii irevocabile a hotărârii 146 . Dacă pensia cuvenită copiilor<br />

a fost stabilită printr-o hotărâre separată, anterior pronunţării<br />

divorţului, instanţa învestită cu soluţionarea cererii în <strong>de</strong>sfacerea<br />

căsătoriei, datoare să statueze asupra obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere a<br />

părinţilor, va dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului cu începere <strong>de</strong> la data<br />

pronunţării hotărârii <strong>de</strong> divorţ.<br />

4.2. Stingerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

Cauzele generale <strong>de</strong> stingere a obligaţiei legale <strong>de</strong><br />

întreţinere sunt următoarele:<br />

- dispariţia stării <strong>de</strong> nevoie a creditorului întreţinerii.<br />

Descen<strong>de</strong>ntul ajuns la vârsta majoratului, dacă nu se află în<br />

continuarea studiilor, beneficiază <strong>de</strong> întreţinere în condiţiile<br />

<strong>dreptul</strong>ui comun, <strong>de</strong>ci făcând proba stării <strong>de</strong> nevoie în care se<br />

găseşte datorită incapacităţii sale <strong>de</strong> a munci. Tânărul care îşi<br />

continuă studiile are drept la întreţinere până la finalizarea<br />

<strong>de</strong>spăgubirile obţinute sporesc mijloacele aflate la dispoziţia <strong>de</strong>bitorului<br />

întreţinerii. În al doilea rând, sumele acordate cu titlu <strong>de</strong> <strong>de</strong>sdăunări au<br />

întot<strong>de</strong>auna o <strong>de</strong>stinaţie precisă, adică sunt menite să repare prejudiciul încercat<br />

<strong>de</strong> victimă, <strong>de</strong> aceea cu greu s-ar putea admite că pe această cale vor spori<br />

mijloacele materiale ale <strong>de</strong>bitorului.<br />

146 C.S.J., secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr. 641/1990, Deciziile Curţii Supreme <strong>de</strong><br />

Justiţie pe anii 1990-1992, p. 208; Trib. Suprem, secţia <strong>civil</strong>ă, <strong>de</strong>cizia nr.<br />

1556/1976, CD. 1976, p. 175; Trib. jud. Hunedoara, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />

749/1978, R.R.D. nr. 1/1979, p. 54. În sensul că instanţa <strong>de</strong> divorţ, în lipsa unei<br />

cereri exprese a părţii interesate, stabilind <strong>din</strong> oficiu pensia <strong>de</strong> întreţinere, va<br />

dispune obligarea <strong>de</strong>bitorului cu începere <strong>de</strong> la data pronunţării hotărârii <strong>de</strong><br />

divorţ, iar nu <strong>de</strong> la data promovării cererii, Trib. jud. Sălaj, <strong>de</strong>cizia <strong>civil</strong>ă nr.<br />

281/1980, R.R.D. nr. 3/1981, p. 58.<br />

405


studiilor, însă fără a <strong>de</strong>păşi vârsta <strong>de</strong> 26 <strong>de</strong> ani. Întrucât, exceptând<br />

categoria <strong>de</strong>scen<strong>de</strong>nţilor minori, starea <strong>de</strong> nevoie a creditorului<br />

întreţinerii trebuie să fie consecinţa incapacităţii <strong>de</strong> muncă, <strong>dreptul</strong><br />

la întreţinere se stinge odată cu dispariţia cauzelor <strong>de</strong> incapacitate,<br />

chiar dacă starea <strong>de</strong> nevoie s-ar menţine;<br />

- <strong>de</strong>bitorul obligaţiei nu mai dispune <strong>de</strong> mijloace<br />

în<strong>de</strong>stulătoare prestării întreţinerii. Această cauză <strong>de</strong> stingere a<br />

obligaţiei poate fi reţinută, <strong>de</strong> pildă, în situaţia în care persoana<br />

ţinută să presteze întreţinere şi-a pierdut capacitatea <strong>de</strong> muncă, iar<br />

veniturile sale nu acoperă nici propriile nevoi. Încetarea obligaţiei<br />

<strong>de</strong> întreţinere nu este cu titlu <strong>de</strong>finitiv, astfel că se va putea reveni<br />

asupra măsurii sistării prestaţiilor imediat ce s-au schimbat<br />

împrejurările care au justificat luarea acesteia, adică <strong>de</strong> îndată ce<br />

situaţia materială a <strong>de</strong>bitorului se va fi îmbunătăţit;<br />

- <strong>de</strong>cesul creditorului sau al <strong>de</strong>bitorului obligaţiei <strong>de</strong><br />

întreţinere;<br />

- pier<strong>de</strong>rea calităţii avute în ve<strong>de</strong>re <strong>de</strong> legiuitor prin<br />

impunerea obligaţiei <strong>de</strong> întreţinere. Este o altă consecinţă a<br />

caracterului personal al obligaţiei legale <strong>de</strong> întreţinere.<br />

4.3. Plata pensiei <strong>de</strong> întreţinere<br />

Conform art. 533 <strong>din</strong> N.C.civ., pensia <strong>de</strong> întreţinere se<br />

plăteşte în rate periodice, la termenele convenite <strong>de</strong> părţi sau, în<br />

lipsa acordului lor, la termenele stabilite prin hotărârea<br />

ju<strong>de</strong>cătorească.<br />

Părţile pot conveni, aşa cum am mai arătat, ca întreţinerea<br />

să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să<br />

acopere nevoile <strong>de</strong> întreţinere.<br />

406

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!