Insemnari iesene nr 5 2011 redus - Liviu Ioan Stoiciu

seria a treia, 

an III, nr. 5, 

mai 2011 

 

revist| de cultur| 

editat| de prim|ria 

municipi ului ia{i 

semneaz\: 

Anton AD|MU} 

{tefan AFLOROAEI 

Olti]a CÂNTEC 

Codrin-Liviu CU}ITARU 

Nichita DANILOV 

Alexandru DOBRESCU 

Petru DUMITRIU 

N. GEORGESCU 

Veronica GORGOS 

Ioan GRO{AN 

Dumitru IV|NESCU 

Simona MODREANU 

Cor neliu OSTAHIE 

Adrian Dinu RACHIERU 

Constantin ROMANESCU 

Eugen SIMION 

Mircea TOMU{ 

Ecaterina }AR|LUNG| 

Doina URICARIU 

Alexandru ZUB 

Însemn\ri 

ie[ene

~nsemn\ri ie[ene 

serie nou\, anul III, 

nr. 5 (mai) 2011 

Revist\ de cultur\ `nfiin]at\ 

la 1 ianuarie 1936 de 

M. Sadoveanu, G. Top`rceanu 

[i Gr. T. Popa 

A doua serie (2004-2005) 

a ap\rut sub egida Universit\]ii de 

Medicin\ [i Farmacie „Gr. T. Popa“ 

din Ia[i, fiind coordonat\ de 

Corneliu {tefanache 

[i Alexandru Dobrescu 

Colegiul de redac]ie: 

acad. Viorel Barbu 

acad. Valeriu D. Cotea 

Alexandru Dobrescu 

primar Gheorghe Nichita 

prof. univ. Constantin Romanescu 

Redactor [ef: 

Alexandru Dobrescu 

Tehnoredactare [i prepress: 

Think Pink Studio 

Prezentare artistic\: 

Aldo 

Tel.: 0758 / 102302 

E-mail: insemnariiesene@gmail.com 

www.insemnariiesene.ro 

Editor: Prim\ria Municipiului Ia[i 

ISSN: 1221-3241 

Revista „~nsemn\ri ie[ene“ este 

membr\ a Asocia]iei Revistelor, 

Imprimeriilor [i Editurilor Literare 

(A.R.I.E.L.) 

C U P R I N S 

EDITORIAL: 

Provincia spiritului de Alexandru Dobrescu 1 

BROASCA {I BARZA: 

Textualismul de dosar de Doina Uricariu 2 

NODUL GORDIAN: 

Identitatea româneasc\ de Eugen Simion 6 

MI{CAREA LITERAR|: 

Stânga [i dreapta de Petru Dumitriu (`n române[te de Ecaterina 

}ar\lung\) 12 

CENTENAR: 

Emil Cioran [i exilul `n limba Celuilalt de Simona Modreanu 24 

CRONICA TRADUCERILOR: 

Din nou despre Jekyll [i Hyde: o perspectiv\ poststructuralist\ 

de Codrin Liviu Cu]itaru 28 

URECHEA DE CÂRP|: 

Un rapsod al culorii: pictorul Constantin Tofan de Nichita Danilov 32 

PENSULA {I DALTA: 

Neculai P\duraru – iluzia ca mitologie a realului de Corneliu Ostahie 35 

PRIVITOR CA LA TEATRU: 

P\pu[eria, la Cercul Polar de Nord de Olti]a Cântec 38 

CAVE CANEM: 

Despre ironia socratic\ de Anton Ad\mu] 40 

MI{CAREA IDEILOR: 

Imagini [i cuvinte (4) de {tefan Afloroaei 44 

~N R|SP|R: 

Cei doi Creang\ (1) de Adrian Dinu Rachieru 48 

EMINESCOLOGICALE: 

Cum a fost arestat Eminescu la 28 iunie 1883. 

Sinteze par]iale (1) de N. Georgescu 54 

CUTIA CU AMINTIRI: 

Vizita b\trânului domn de Mircea Tomu[ 60 

FOI{ORUL DE ASCULTAT PLOAIA: 

Tot adev\ruri de prisos de Constantin Romanescu 62 

Leonid Boicu, la un popas aniversar de Alexandru Zub 64 

ARHIVA: 

Veronica Gorgos [i Curzio Malaparte despre pogromul de la Ia[i 

din 1941 de D. Iv\nescu 66 

PINALTY: 

Vom avea ce povesti de Ioan Gro[an 74

Provincia spiritului 

Pierzându-[i prin Unire statutul de 

capi tal\, Ia[ii au suferit e norm du - 

p\ trecutul privilegiu. {i au pus de - 

gradarea lucrurilor din urbe pe seama aces - 

tei deposed\ri. Atrase de mirajul Bucu re[ - 

tilor, unde se fac [i se des fac toate, min]ile 

str\lucite ale Moldovei au migrat `ntr-aco - 

lo, l\sând Ia[ii `n gri ja fie a pu]inele spirite 

comode, nedispuse a-[i sacrifica lini[tea 

tabietlie pentru un ritm ceva mai alert, fie 

a mediocrit\]ilor, fericite c\ „migratorii“ 

le-au l\sat câmp liber de ac]iune. {i cum 

ce le dintâi erau `nclinate mai degrab\ spre 

contempla]ie, dispre]uind organic dispute - 

le cu nimicu rile care se agit\, cele din ur m\ 

n-au pier dut vremea. R\mase aproape f\r\ 

con cu-ren]\ `n partea locului, nimic nu le-a 

`m piedicat s\-[i `nchipuie c\ ele singure 

`n trupeaz\ valorile intelectuale, culturale, 

morale, [i s\-[i asume, prin câr d\[ie, drep - 

turi [i libert\]i la care, alt\ da t\, nici n-ar fi 

cutezat s\ viseze. 

F\când azi un pas [i mâine altul, au a - 

juns s\ ia urbea `n st\pânire, impunân du-i 

s\ se prefac\ dup\ chipul [i ase m\ narea lor. 

Ia[ii n-au devenit provincie a tunci când floarea 

intelectualit\]ii s-a mu tat `n Bucu re[ti, 

ci abia când mediocrita tea trufa[\ s-a `nst\ - 

pânit trufa[\ asupra l\ca[urilor unde, odi - 

nioar\, spiritul creator era la el acas\. 

Fire[te c\ existau mediocrit\]i destule 

[i pe malurile Dâmbovi]ei, chiar mai mul te 

decât pe malurile râpoase ale Bahlu iu lui. 

~ns\ Bucure[tii le puteau ]ine la res pect toc - 

mai prin mul]imea [i consisten ]a valorilor 

adev\rate, `mpiedicându-le astfel s\-[i fac\ 

de cap. {i nu doar o sim pl\ `ntâmplare c\, 

nevoite s\-[i vad\ a co lo de lungul nasului, 

atâtea platitudini au preferat s\ ia calea 

provinciei, `n virtutea zicerii imbatabile c\, 

decât co da[ `n capital\, mai degrab\ frun - 

ta[ la Ia[i, unde cei de-o seam\ cu ei i-au 

primit cu bra]ele deschise, ca pe ni[te me - 

sa geri ai centrului, a[ezându-le pe frunte 

Însemn\ri ie[ene 

cununi le de lauri cuvenite `ndeob[te valo - 

rilor de c\p\tâi. 

Se cunosc, e drept, [i câ]iva mediocri din 

partea locului care au f\cut carier\ `n capi - 

tal\ prin mijloace specifice. Dar, `n deosebire 

de inteligen]ele ie[ene stabilite acolo, 

suferind de amnezie `n pri vin]a obâr[iilor, 

ace[tia au r\mas credincio[i ba[tinei, pu - 

nând um\rul, pe cât le-a stat `n puteri, la as - 

censiunea na]ional\ a semenilor r\ma[i a - 

cas\. Pentru c\, in di ferent unde s-ar afla, 

mediocritatea p\s treaz\ nealterat\ o `nsu - 

[ire vrednic\ de cea mai `nalt\ laud\, singu - 

ra cu care min ]ile superioare, roase de indi - 

vi dualism pâ n\ `n m\duva oaselor, n-au cum 

s\ se mân dreasc\: e solidar\ pân\ la sacrificiul 

de sine. Parafrazându-l pe Marin Pre - 

da, am putea zice c\, oriunde s-ar duce, me - 

dio critatea tot mediocrit\]i caut\. 

Suficient\ sie[i, mediocritatea Ia[ilor a 

refuzat sistematic orice confruntare na ]io na - 

l\ din teama c\ i s-ar [ifona reputa]ia, mul - 

Tiago Hoisel: 

Autoportret 

]umindu-se s\ dea de `n]eles c\ valo ri le pro - 

movate de centru sunt conjunctu ra le, c\ 

potopul de ironii [i sarcasme, tri mis de Bucure[ti 

asupr\-i cu scopul de a o trezi la rea - 

litate, nu e decât expresia joas\ a invidiei, 

c\, la urma urmelor, uni cul ideal ce-i st\ dinainte 

e acela de a se auto de p\ [i. De par - 

c\ mediocritatea ar a vea superlativ. 

Mai mult, a respins [i confruntarea cu 

valorile trecutului acestor meleaguri. Nu pe 

fa]\, desigur, ca s\ nu fie acuzat\ de ireve ren - 

]\. ~ns\ le-a confiscat pur [i simplu, transformându-le 

`n argumente ale propriei `n\l - 

]\ri. Le s\rb\tore[te ori de câ te ori o impune 

calendarul, `ngropându-le [i mai adânc sub 

troiene de fraze bombastice, dar neuitând 

s\ sublinieze, de fi ecare dat\ [i f\r\ a clipi, 

c\ ea, sfânta, eterna mediocritate, substitu - 

it\ `nv\]\ tu rii temeinice [i talentului, este 

continua toarea de drept [i de fapt a pleia - 

dei de c\rturari [i arti[ti ce ne-au dus fai - 

ma `n lume, pe care numai `mprejur\ri curat 

obiective ne `mpiedic\ s\ o vedem, la 

a uzul unor astfel de „genealogii“, r\sucin - 

du-se `n mormânt. 

~ntr-o asemenea lume, imun\ la atacuri - 

le dinafar\ [i nep\s\toare la mustrarea din 

fotografiile [terse de vreme ale `nainta [i lor, 

se poate tr\i lini[tit pân\ la b\trâne ]i le cele 

mai adânci. Se poate chiar, la o adic\, scrie, 

picta, cugeta, p\strându-]i intac t\ iluzia c\ 

`n\l]imea pe care ai atins-o – netrecând, `n 

realitate, de ame]itoarea altitudine a movi - 

lei lui Burcel, numai bun\ ca treapt\ pentru 

un eventual {tefan pre g\tit s\ `ncalece 

– reprezint\ o performan ]\ de zile mari. 

Dar, mai ales, se poate bârfi, cum nu - 

mai ie[anul [tie s\ o fac\ la ceas de sear\ [i 

dinaintea unui pahar din renumitele podgorii 

ce-l `nconjoar\, tot ceea ce nu a ie[it 

din mediocra noastr\ minte [i din p\rerea 

noastr\ de talent. 

Alexandru DOBRESCU 

1

oasca şi barza · broasca şi 

2 

Doina Uricariu 

Textualismul de dosar 

Povestea spovedaniilor f\cute dup\ do - 

u\zeci de ani de diver[i scriitori mai mari 

sau mai mici în leg\tur\ cu angajamentele 

lor semnate cu Securitatea treze[te valuri, 

vituper\ri [i virilitate moral\. În func]ie de 

curen]i [i de apa mai mult sau mai pu]in 

st\tut\ pe care o tulbur\ [i o încre]esc la 

r\stimpuri. Unii sar la beregata turn\tori - 

lor, al]ii le caut\ leacuri de alinare, iar al]ii 

revin la mai vechea întrebare despre protejarea 

structurilor vechi [i eterna poveste 

a ofi]erilor sub acoperire. 

Am aflat despre prea mul]i dintre cei 

pe care-i cunosc [i mi-au c\lcat pragul ca - 

sei, unii chiar prieteni apropia]i, c\ au sem - 

nat angajamente. Am aflat prea multe [i 

prea urâte lucruri, în spatele c\rora a stat 

nu frica, nu teroarea, ci mai ales nevoia de 

c\p\tuire, grabnica stabilire din provincie 

în capital\, mersul la burse [i doctorate o - 

c cidentale, pornirea de a lucra pe la spa - 

te, cu vorbe me[te[ugite, destinul cona]io - 

nalilor. Când nu mai sunt turcii, grecii, ru - 

[ii [i nem]ii s\ ne fac\ r\u, musai s\ nu 

r\mân\ r\ul cu mâinile în sân [i s\ ni-l fa - 

cem între noi, unii altora. Apoi ce arm\ 

mai uciga[\ pentru eliminat din invidii a - 

proapele decât dela]iunea? Tot a[a cum 

vindecarea complexelor de tot soiul se bu - 

cur\ s\ pun\ la lucru ghilotina folosind t\ - 

i[ul cuvintelor scrise sau rostogolite la ceas 

de tain\. 

N-a[ spune c\ vreunul din personajele 

ce au fost scoase la iveal\ din arhivele securit\]ii, 

prev\zute cu n\voade diferite în 

func]ie de calibrul pescuitului în ape tulburi, 

[i-ar fi pus cenu[\ pu]in\ în cap ori 

c\ a tr\it vreun cutremur de con[tiin]\. Sau 

c\ m-ar fi convins cu vreo declara]ie [i m\r - 

turisire. Singurul care a m\rturisit între pri - 

mii într-o carte pe care i-am editat-o, Sfidarea 

memoriei, a fost Al. Paleologu, f\ - 

r\ s\ fie urmat de al]ii prea devreme. Nici 

incrimin\rile multora nu m\ conving pentru 

c\ prea mul]i sunt lupi morali[ti în Ro - 

mânia [i prea aproape de zero turmele de 

Tiago Hoisel: 

mioare care stau s\ le mai asculte predica. 

Cunosc prea mul]i a[a-zi[i prieteni [i a - 

mici care nu m\ prea privesc în ochi [i 

mul]i judec\tori cu privirea alunecând în 

mai multe direc]ii ca p\cura pe asfalt. 

Mul]i dintre scriitori [i condeieri [i-or fi 

scris parte din trâmbi]ata literatur\ de sertar 

sub forma textualismului de dosar. Ascult 

textul t\u, îl comentez cu textul meu, 

care intr\ în textul lui...[i tot a[a pân\ în 

vârful piramidei de texte, ascu]it ca vârful 

stelu]ei din stema Republicii Populare Ro - 

mânia, devenit\ socialist\. M\ întreb dac\ 

istoriile literare revizuite vor face referire [i 

Al Pacino 

Însemn\ri ie[ene

la textele de dosar [i colaborarea acestor 

scriitori, dac\ vor exista editori care s\ afi - 

[eze pe volumele publicate, precum fran - 

cezii dup\ r\zboi, eticheta Collabo... 

Nu vreau s\ m\ ocup de noii dezv\lui]i 

[i spovedi]i într-ale Securit\]ii. Unii dintre 

ei nu au ratat nici un premiu al Uniunilor 

în ultimele decenii. {i tot ei au reprezentat 

[i reprezint\ România la multe festivaluri 

[i proiecte ample de traduceri f\r\ nici o 

sfial\. Se declar\ sau sunt declara]i de igno - 

ran]i în panoplia valorilor magi[tri, mae[ - 

tri, ba chiar mai penibil, felinare ale con [tiin]ei 

modernit\]ii [i democra]iei textualis - 

te. Tot ei sau mul]i dintre ei au reprezentat-o 

pe biata noastr\ Românie [i înainte 

de 1989. C\ci lor li se d\dea viz\ pentru 

Occident [i nu pridideau s\ se fac\ utili în 

misiuni care-i scanau pe românii din exil. 

Pândeau în via]a aproapelui „subminarea 

securit\]ii României” în universit\]i occiden 

- tale sau în parohiile unor comunit\]i 

române[ti r\spândite prin lume. Popula - 

rea unor posturi de radio din lumea liber\ 

cu infiltra]i nu a fost neglijat\, ba uneori a 

ajuns de-a dreptul excesiv\, nemaivorbind 

de ambasade [i consulate. 

Infrastructura Securit\]ii a creat nu doar 

re]ele de informatori. Ea [i-a asigurat mem - 

brii în jurii [i festivaluri, noile valuri de a[azise 

elite [i valori, traficul de influen]\ [i 

vânzarea de indulgen]e [i locul cât mai 

înalt într-o ierarhie de unde nu s-a sfiit s\-i 

elimine pe fraierii neînregimenta]i. I-am 

auzit pe destui dintre recen]ii dezv\lui]i [i 

spovedi]i, dar [i pe acei care vor mai fi pu[i 

pe tapet de aici înainte, dând lec]ii [i note 

confra]ilor [i strecurând vorbe bine me[te - 

[ugite ca regele picurând otrava în urechea 

tat\lui lui Hamlet. Drept care monologul lui 

a fi sau a nu fi turn\tor în România mi se 

pare o jalnic\ retoric\ [i prea pu]in o ches - 

tiune existen]ial\ sau, vezi Doamne, moral\. 

Trebuie doar s\ observ\m c\ Literatu - 

ra de dosare a înflorit, fiecare scriitor de de - 

la]iuni [i rapoarte fiind convins c\ sistemul 

este etern [i c\ va face parte din fa]a ne - 

v\zut\ a lunii o ve[nicie. 

Tiago Hoisel: 

Dup\ dou\zeci de ani, vorba titlului tra - 

dus dup\ Vingt ans après de Alexandre 

Dumas, personajele cu caracterul lor [tiut 

din Cei trei Mu[chetari ni se arat\ cu un 

chip schimbat. Nu e doar lama mai boan - 

t\ a s\biilor [i agilitatea tinere]ii pierdute. 

Sufletele s-au modificat. S-au l\b\r]at neajunsuri 

[i neputin]e. În plus, intr\ în scen\ 

noi eroi, personaje proaspete. Mu[che tarii 

au copii, precum Athos, un fiu, tot a[a cum 

Milady îl are ca progenitur\ pe Mordaunt. 

Nu pot s\ nu observ c\ to]i cei cu tupeu [i 

rela]ii în dictatur\ [i-au transferat calit\]ile 

Morgan Freeman 

[i aplombul neru[inat în tranzi]ie [i postco - 

munism. La Uniuni, Funda]ii, ministe re, 

la televiziuni [i reviste, descop\r înc\ fo[ti 

alerg\tori dup\ gra]iile unor Maria Costa - 

che, înal]i activi[ti recicla]i sau fo[ti prie - 

teni de secretari de jude] [i eminen]e roind 

printre generali, înfr\]i]i cu Biroul de Propagand\, 

care stau înfip]i în acela[i tip de 

[taif [i de careu de a[i al rela]iilor. Se simt 

mai liberi [i mai dezinvol]i. Cacialmaua 

face parte din mersul jocului. La o adic\, pot 

urca în avioane de pre[edin]i de ]ar\ [i de 

partide. {i pot strecura la urechea ale[ilor, 

broasca şi barza · broasca şi 


3

oasca şi barza · broasca şi 

Tiago Hoisel: 

mult mai mul]i în democra]ie de cât pe vremea 

r\posatului, tot soiul de bâr fe, turn\ to - 

rii [i sesiz\ri orale, în voie, dintr-un corn al 

abunden]ei m\ririi de sine [i desfiin]\rii ce - 

lorlal]i ce-[i revars\ prea pli nul cu voio [ie. 

Michael Jackson 

Ap\rut la editura Baudry, în 1845, romanul 

istoric al lui Dumas Vingt ans après 

i-a dezam\git pe unii cititori. Au descope - 

rit o ]es\tur\ politic\ mai pronun]at\ în 

carte, care împu]ina num\rul de pagini de - 

dicat aventurilor. Romanul de cap\ [i spa - 

d\ ce povestise ispr\vile lui d’Artagnan, 

Athos, Porthos [i Aramis, vajnicii mu[ che - 

tari ai regelui Ludovic al XIII-lea, devenise 

puhav, cu atâtea intrigi, comploturi [i scenarii 

ce câ[tigau b\t\lii [i dueluri din um - 

br\, l\sând s\ lucreze doar menghina mai 

multor servicii secrete. În plus, mu[chetarii 

au îmb\trânit [i sunt dezbina]i de ideile [i 

op]iunile lor politice, de vreme ce d’Artagnan 

l-a convins pe Porthos s\ fie de par tea 

lui Mazarin, cu arme [i bagaje, iar Athos [i 

Aramis ]in partea prin]ilor. Romanul se des - 

chide cu un soi de decor al dezol\rii [i izo - 

l\rii, ar\tându-ne camera Cardinalului Ri - 

chelieu ce poart\ aceea[i hain\ ro[ie cu in - 

finite dantele, f\r\ ca ea s\ mai insufle pu - 

terea [i str\lucirea de alt\dat\. Cel mult prezen]a 

unei fantome care nu ne mai bân tu - 

ie, asaltat\ de batjocura [i dispre]ul mul ]i - 

mii, curtezanelor [i g\rzilor care popu leaz\ 

tot mai mult coridoarele [i cur]ile Pala tu lui. 

}ara e cotropit\ de sl\biciune, rege le nu mai 

are autoritate, peste tot intrigi [i dezordi ne, 

pretenden]i la putere, dezbina re [i fronti - 

ere amenin]ate de du[mani. E minen]a Ce - 

nu[ie nu mai ]ine h\]urile strâns în mân\ [i 

caii din echipaj trag în toate di rec]iile o tr\ - 

sur\ zbuciumat\, gata s\ se r\s toarne. Ci - 

ne mai [tie azi c\ vântul ce sufla în pân zele 

ac]iunii era dat, la vremea scri erii pri mu - 

lui roman, de publicarea pa gi ni lor lui în 

foileton, în ziarul ce se numea Le Siècle? 

Azi apar în reviste [i ziare sau pe blo - 

guri [i în p\durea de facebook, textele tur - 

n\torilor [i spovedaniile lor în foileton. E - 

courile dureaz\ scurt\ vreme, ca [i uimirile 

celor ce nu [i-ar fi imaginat c\ unul sau al - 

tul putea s\ semneze pactul cu diavolul 

sau cu slujitorii lui. Un prieten venit din 

Germania îmi completeaz\ lista de nume 

cu nem]ii colaboratori. În mintea lor, unii 

dintre ei s-au crezut un fel de mu[chetari 

ai veacului XX. De altfel, am avut [i noi o 

revist\ admirabil\, Secolul XX, unde trona 

cu o distinc]ie studiat\ [i o arogan]\ impe - 

netrabil\ un colaborator al Securit\]ii, [i 

unde am întâlnit pe coridoare [i în birouri 

4 

Însemn\ri ie[ene

un alai de colaboratori care mai de care. 

Am aflat de la un critic redutabil din Cercul 

de la Sibiu, c\ poetul nu [tia germana. Dar 

nu a ezitat când [i-a pus numele pe o traducere 

din Faust, ca s-o înnobileze, precum 

unii pictori semn\tura pe pânzele pictate 

de elevii [i „negrii” ilustrului lor atelier. Pe 

unii scriitori de literatur\ de dosare i-am 

descoperit rapid converti]i la monarhism, 

iar al]ii s-au reactivat, urcând în ierarhie 

treptele de la caporali la general. Vorba lui 

Napoleon cu fiecare soldat care poart\ în 

rani]a lui un baston de mare[al se confir - 

m\ [i de ast\ dat\. {i poate fi parafrazat\ 

cu folos, în sensul c\ fiecare turn\tor [i securist 

poate fi uns pre[edinte al oric\rei 

institu]ii din România pân\ la trecerea în 

rezerv\, spovedanie, [i dezv\luire. 

Pân\ ce se va scrie o istorie a literaturii 

care s\ includ\ asemeni firului ro[u poves - 

tea textelor pentru dosar, citesc aria turn\ - 

toriilor pe bloguri. Românii au nevoie de 

link-uri [i textualism. Ca gâ[tele de ap\. 

Tiago Hoisel: 

A]i v\zut b\taia picioarelor lop\tate sub 

ap\ a p\s\rilor ce par a scrie la o ma[in\ 

de scris ori la tastatura unui lac providen - 

]ial, textul unui periplu ce curge la vale. 

Ci ne s\ cread\ c\-l va mai descoperi cine - 

va pe autor, cât\ vreme, vorba filosofului, 

nu ne sc\ld\m niciodat\ de dou\ ori în 

apa aceluia[i fluviu. 

A[a [i cu notele [i rapoartele scriitori - 

lor care-au trecut [i mai trec [i azi prin istorie 

[i moral\ precum gâsca prin ap\. 

Recunosc c\ citindu-le spovedaniile, 

dar [i comentariul unor judec\tori care-i în - 

fie reaz\, m\ minunez ce u[or s-au a[ezat 

la cina cea de tain\ a ultimelor decenii, a - 

proape tot atâ]ia tr\d\tori cât num\rul con - 

vivilor. Iuda [i-a clonat însu[irile, într-o lu - 

me din care urma s\ fie alungat [i martiri - 

zat Dumnezeu. Iuda s-a multiplicat, ispitit 

de str\lucirea argin]ilor, dar [i împins de 

fri ca de a nu fi dep\[it de altul în exerci]iul 

tr\d\rii, mistific\rii [i minciunii. S\ nu mi-o 

ia vreunul înainte, Doamne fere[te! 

Nicolas Cage 

În definitiv, dac\ citim Declara]ia pri - 

vind Europa eliberat\, adoptat\ la Ialta 

în 12 februarie 1945, pân\ [i popoarele 

din fostele state satelit ale Axei erau asigu - 

rate de cei trei mu[chetari din Crimeea, 

Stalin, Churchill [i Roosevelt c\ vor avea 

posibilitatea s\-[i aleag\ forma de guver - 

n\ mânt în care vor tr\i. 

Nemaivorbind de Declara]ia lui Molotov 

din 2 aprilie 1944, care sublinia ap\sat 

faptul c\ „guvernul sovietic nu urm\re[te 

scopul de a schimba structura existent\ în 

România”. Ce s-a întâmplat, [tim cu to]ii. 

În curând voi publica o carte plin\ de declara]ii 

înc\lcate flagrant, care au distrus 

destinul României. Conferin]a din Palatul 

Livadia din Crimeea a fost supranumit\ cu 

un cinism netrucat Conferin]a Argonau ]i - 

lor. Ea împ\r]ea lâna de aur a lumii [i h\ cu - 

ia Europa dimpreun\ cu soarta atâtor po - 

poare [i zeci de milioane de oameni. 

Din când în când, e bine s\ citim textele 

unor asemenea Declara]ii [i s\ vedem 

c\ ele spuneau [i spun exact contrariul de - 

cât vorbitorii, tot a[a cum o capcan\ mo - 

me[te vânatul cu dulce ispit\ furându-i 

li bertatea [i via]a. 

Cei care-[i scuz\ p\catele dând vina pe 

fric\ [i presiunea exercitat\ asupra lor, nu 

m\rturisesc c\ nu li s-a pus pistolul la tâm - 

pl\. Ne las\ s\ în]elegem c\ frica ar fi autorul 

moral. Se autodenun]\ dup\ dou\ - 

zeci de ani. S\ nu ne mir\m c\ vor lua premiul 

Uniunii cu viitorul lor roman, eseu sau 

poem monografic, închinat unui Viconte 

de Bragelonne de început de veac XXI. Ca 

s\ pot crede vreo clip\ c\ le este ru[ine [i 

nu tr\iesc doar jena efemer\ a celui prins 

[i dat în vileag, ar trebui s\ m\rturiseasc\ 

ispita ce i-a mânat s\ semneze [i s\ scrie 

textele destinate dosarelor. Ispita puterii [i 

tinere]ii ve[nice a scribului care a intrat în 

solda unei Autorit\]i secrete [i care-[i ima - 

gineaz\ c\, sub un nume de cod sau mai 

multe, va tr\i din turn\torii, calomnii [i de - 

clara]ii o nou\ via]\, ca boteza]ii a doua 

oa r\ cu alt nume, ca s\ le piard\ urmele 

boala [i moartea. 

broasca şi barza · broasca şi 


5

nodul gordian ∙ nodul gordian 

6 

Eugen Simion 

Identitatea româneasc\ 

Max Gallo, reputat istoric [i scriitor, 

consider\ c\ [coala, cet\ ]e- 

nia, laicitatea, e galitatea fe meilor, 

credin]a (religia), solul [i univer sa li - 

ta tea ar fi pilonii identit\]ii franceze. M\ 

intreb care ar fi, dup\ noi, pilonii iden ti t\ - 

]ii române[ti. 

{coala este [i pentru noi un element im - 

portant [i de ea s-au o cupat mereu oameni 

eminen]i ca Maio res cu [i Spiru Haret, dar 

pân\ în 1940 [coala n-a fost accesibil\ tuturor, 

iar dup\ 1945 a fost politizat\. În 1938, 

anul de referin]\ pentru economia [i bun\ - 

starea româ neas c\, România era într-ade - 

v\r, grânarul Europei [i, în acela[i timp, ]a- 

ra cu cel mai ma re num\r de descul]i [i a - 

nalfabe]i. Este as ta un model pentru de mo - 

cra]ie? Sub comunism, analfa betismul a fost, 

zice-se, era dicat, iar dup\ 1990 [coa la ro - 

mâ neas c\ a intrat în zodia reformelor succesive. 

Chiar azi, când discut\m despre a - 

cest su biect, exist\ o reform\ în desf\ [u ra - 

re, reforma gândit\ de Dl. Miclea [i executat\ 

de Dl. Funeriu. Ea prevede desfi in]a - 

rea [colilor rurale care nu au 300 de e levi 

(mai pu]in [colile din satele locuite de minoritari) 

[i predarea istoriei [i geografiei 

Ro mâ niei (în [colile minoritarilor), nu în lim - 

ba român\, cum s-ar cuveni, ci în limba mi - 

noritarilor. Desfiin]area (m\ rog comasa - 

rea, retragerea statutului juridic) a [colilor 

rurale cu mai pu]in de 300 de elevi mi se 

pare o m\sur\ – v\ rog s\ m\ scuza]i – i res - 

ponsabil\, ca s\ nu spun criminal\. Ea va 

duce la desfiin]area satului românesc, pentru 

c\, v\ întreb, care este viitorul unei comunit\]i 

f\r\ [coal\ [i biseric\?... 

Revin la tema noastr\: [coala româ neas - 

c\ nu este, deocamdat\, un element de re - 

ferin]\ pentru identitatea noastr\ sau, da - 

c\ vre]i, este un punct de referin]\, dar nu 

pozitiv. A devenit de multe ori o fabri c\ de 

diplome [i un factor de discriminare socia - 

l\, ceea ce este absurd. Cei care pot î[i tri - 

mit copiii s\ înve]e în str\in\tate, ti ne rii in - 

strui]i p\r\sesc România [i nu se mai întorc, 

tinerii mai pu]in instrui]i merg s\ cu - 

leag\ c\p[uni în Spania sau s\ lucre ze în 

domeniul construc]iilor, în fine, egali tatea 

de [anse r\mâne la meridianul nostru o 

vor b\ în vânt. 

Egalitatea femeilor? ... O tem\ pentru 

retorica politicienilor. Un subiect de dez ba - 

tere la televiziune pentru D-nele Tatoiu [i 

Pora, care se pricep la toate. Atât de bi ne 

încât [tii dinainte ce vor s\ spun\. Max Gal - 

lo consider\ c\ „l’amour courtois” este un 

factor esen]ial în ecua]ia fran cez\. A fi fran - 

cez, zice el, este a avea fa cultatea de a recu - 

noa[te „Cette place emi nente de la fem me” 

... care, în alt\ ordine, echivaleaz\ cu „sociabilitatea 

francez\”. Nu-i singurul care re - 

cunoa[te importan]a [i rolul femeilor în lu - 

mea galic\. Mul]i spun c\, f\r\ ele, litera tu - 

ra francez\ (obiect de mândrie pentru fran - 

cezi) ar fi ar\tat altfel, adic\ nu atât de str\ - 

lucitor, f\r\ prezen]a masiv\ a femei lor cul - 

tivate [i cu gust este tic. Femeile au între]i - 

nut, într-adev\r, saloanele literare [i, dato - 

rit\ sensibilit\]ii lor, au reu[it s\ adune la un 

loc spiritele eminente ale epocii. Da c\ ne 

gândim la Ma da me de Sévigné, prie tena lui 

La Roche foucauld, autoare a 1120 de scri - 

sori care fundamenteaz\ un gen li terar (ge - 

nul epistolar) în secolul morali[ ti lor sau, 

mai târ ziu, la Anne de Noailles în salonul 

c\ reia se întâlneau Proust, Valéry, Colette, 

Coc teau ... nu mai trebuie alte argumente 

pentru a accepta aceast\ idee. 

Dar femeile român ce? Femeile român ce 

[i-au f\cut loc mai greu [i mai târziu în cultur\ 

[i nu totdeauna ro lul lor a fost eminent. 

Au reu[it rar în ma rea literatur\ (Horten sia 

Papadat-Ben gescu este cazul cel mai cunos - 

cut în literatu r\), iar în politic\ n-au l\sat pâ - 

n\ acum (am în vedere regimul totalitar) de - 

cât semne ne gative. În epoca post comu nis - 

t\, femeia ro mânc\ a intrat în afa ceri – [i se 

descurc\, se pare, bine – [i în po litic\, un de 

joac\, se pare, rolul tradi]io nal... Când nu 

i mit\ pe Doamna Chiajna sau Vi dra (feme - 

ia b\r b\ toas\), î[i ia ca model pe Elena Lu - 

pescu. S\ trecem [i de data aceas ta mai de - 

parte. „L’amour courtois” nu-i o specialita - 

te ro mâneasc\ [i, în genere, ro mânii n-au 

un puternic cult al feminit\]ii. Faptul se ve - 

de [i din literatur\. G. C\lines cu scrie despre 

T. Maiorescu c\ era, în pri vin]a feme - 

ilor, un „terian”, iar G. C\li nescu însu[i 

scrie undeva c\ rolul femeii inte ligente este 

a cela de a sta în spatele b\rba tului eminent 

pentru a-i sus]ine, astfel, e fortul de a crea. 

Rol adiacent, statut secundar, în con formi - 

tate cu atitudinea tradi]ional\... 

Literatura român\ n-a creat decât de pu - 

]ine ori personaje feminine memorabile. A - 

fl\m, câteva, în proza Hortensiei Papadat- 

Bengescu, Holban, Camil Petrescu, Elia - 

de (Nunt\ în cer), Preda, Breban, îns\, [i 

a ici, cu mici excep]ii (Hortensia Papadat- 

Bengescu [i Holban), unghiul de vedere 

este orgolios viril. Ideea egalit\]ii femeilor 

nu-i preocup\ aproape deloc pe ideologii, 

sociologii [i pe oamenii no[tri politici sau 

îi preocup\ doar în campaniile electorale. 

Atunci retorica egalit\]ii este în floare. Nici 

ideea locului feminit\]ii în societate nu-i a - 

git\ prea tare... Mentalit\]ile omului ro mâ - 

nesc (acela de care vorbe[te Mircea Vulc\ - 

nescu în anii ’30) sunt, la acest punct, mai 

aproape de psihologia tribal\. Ceea ce nu 

înseamn\ c\ b\rbatul român nu [tie s\ iu - 

beasc\ [i nu acord\ importan]\ iubirii în fi - 

losofia lui de existen]\. Heliade cânt\ amorul 

sacru al familiei, Conachi mitizeaz\ i - 

bovnica sl\vit\ [i pune în jalobele lui a mo - 

roase chinul dulce al fidelit\]ii, în fine, E - 

Însemn\ri ie[ene

minescu reia suferin]a dulce [i-i d\ o dimensiune 

cosmic\... În poemele de tinere- 

]e, Arghezi nu acord\ erosului un loc important 

în mitologia sa liric\ („logodnic\ 

de-a pururi, so]ie niciodat\”), de-abia la 

b\ trâne]e elogiaz\ amorul conjugal... Pentru 

Blaga femeia este o ispit\ plin\ de mis - 

te re, Nichita St\nescu – dou\ genera]ii de 

po e]i mai târziu – face din eros punctul 

cen tral al lirismului s\u vizionar [i ludic. 

Putem spu ne c\, dup\ Eminescu, el este 

cel mai important poet erotic român. Idealul 

lui nu e nici îngerul, nici demonul romantic, 

nici fe meia pierdut\ din poe me le 

sim bo li[tilor, nici erosul spiritualizat al lui 

Blaga, idealul lui erotic este „Afrodi]a” ca - 

re u ne[te în ea mi nunile, c\derile [i pl\ - 

ce rile lumii. Este mo delul Ien\chi]\ V\c\ - 

rescu – Costache Co nachi trecut prin spe - 

cula ]iile modernit\ ]ii... 

V\zând toate acestea, putem încheia cu 

ideea c\ românii nu cultiv\ „l’amour courtois” 

în via]a de toate zilele [i, în genere, 

nu au mari nelini[ti în ceea ce prive[te sta - 

tutul nedrept al femeii în societate. Ei reu - 

[esc s\-[i reabiliteze misoginismul lor co - 

lorat [i g\l\gios în [i prin poezie. Aici ima - 

Tiago Hoisel: 

gina]ia lor îmbr\]i[eaz\ f\r\ dificultate ma - 

rile mituri ale erosului [i se izb\vesc... 

Nici în privin]a laicit\]ii [i credin]ei, ro - 

mânii nu-[i fac, dup\ opinia mea, mari 

griji. Nu sunt necredincio[i, dar nici bigo]i. 

Au o rela]ie relaxat\ cu Dumnezeu, iar cu 

Biserica [i mai relaxat\: respect\ s\rb\torile 

importante, nu [i posturile (cu ex cep - 

]ia femeilor în vârst\), merg la slujb\ la Cr\- 

ciun [i la Pa[te, eventual la Boboteaz\ [i 

la Rusalii, î[i boteaz\ con[tiincios copiii [i, 

când se însoar\, trec obligatoriu prin biseri - 

c\, iar în via]a de toate zilele amestec\ pe 

Dumnezeu în toate combina]iile injurioase 

([i m\ întreb de ce?!), în fine, românii nu 

îndr\znesc s\-l conteste pe Dumnezeu, dar 

nici nu fac caz, repet, de necredincio[enia 

(vorba lui Steinhardt) lor. La b\trâne]e, de - 

vin mai biserico[i [i, f\r\ mare anxietate 

(oricum, n-o manifest\), se preg\tesc de ma - 

rea trecere... 

Religia este pentru ei, înainte de orice, 

o moral\ pe care o respect\, iar cei care 

n-o respect\ sunt dispre]ui]i, sunt socoti]i 

„lep\da]i de Dumnezeu”. Exist\ printre ei 

[i spirite autentic religioase, negre[it, dar 

Ferma 

acestea se manifest\ rar public. „Poc\i]ii” 

(sunt numi]i astfel to]i cei care se abat de 

la dreapta credin]\ ortodox\) sunt privi]i cu 

suspiciune. D. Dr\ghicescu se în[eal\ când 

scrie c\ poporul român este cel mai ateu 

dintre toate, cel mai pu]in credincios... Po - 

porul român are doar o rela]ie de toleran - 

]\ cu divinitatea [i, cum am zis mai înain - 

te, încearc\ s\ împace pl\cerile lumii cu ri - 

gorile Bisericii... Mai radical\ este atitudi - 

nea fa]\ de preo]i. Ei sunt deseori suspec - 

ta]i c\ una zic [i alta fac. De aici a ie[it zi - 

cala c\ f\ ce zice popa, nu ce face el, care 

sugereaz\ o adânc\ mefien]\ nu fa]\ de di - 

vinitate, ci fa]\ de slujitorii ei pe p\mânt. 

Proza româneasc\ exprim\ deseori aceas - 

t\ neîncredere. Dovad\ faptul c\ preotul e 

descris, de regul\, în not\ satiric\. Sunt pu - 

]ine personaje pozitive din rândul acestei 

categorii (în prozele lui Galaction [i Agârbiceanu), 

pamfletele, în schimb, au impus 

o bogat\ tipologie patibular\. S\ ne gân - 

dim la Poarta Neagr\. De unde vine aceas - 

t\ ostilitate? Din comportamentul prea lu - 

mesc al preo]ilor ortodoc[i, din ideea c\ sa - 

cralitatea nu se poate întrupa în indivizi co - 

muni? Din incapacitatea literaturii de a in - 

tui filonul autentic religios al spiritului ro - 

mâ nesc? Oricum, s-a creat deja o tradi ]ie în 

acest sens [i tradi]ia cultiv\ mai degrab\ du - 

plicit\]ile preotului ortodox, decât virtu]iile 

sale religioase... 

S-a vorbit mult [i se vorbe[te [i azi în dis - 

cursul mediatic despre resemnarea, dupli - 

citatea, neseriozitatea noastr\ organic\, 

de lipsa de gravitate [i, deci, de profunzi me, 

de inapeten]a românului pentru crea]ia fun - 

damental\ în toate domeniile, în fine, de a - 

damismul nostru, adic\ de voca]ia de a începe 

[i a nu termina. S\ le lu\m pe rând. 

Sunt românii mai duplicitari decât al]ii? 

Spun ei una [i gândesc alta în rela]iile pu bli - 

ce [i în comunicarea dintre ei? A[a se spu - 

ne [i probabil c\ a[a se întâmpl\ în mul te 

situa]ii. Nu [tiu îns\ dac\ este vorba de o di - 

mensiune organic\ a omului românesc. Sin - 

cer vorbind, nu cred c\ suntem mai dupli - 



7


Tiago Hoisel: 

citari [i mai neserio[i decât indivizii altor 

na ]ii. Faptul c\ am tr\it atâtea secole sub st\ - 

pânire str\ine a stimulat, în mod sigur, un 

anumit tip de comportament duplicitar ba - 

zat pe principiul „capul ce se pleac\ sabia 

nu-l va r\pune”. Mul]i v\d aici expresia la - 

[it\]ii noastre fundamentale, nu semnul u - 

nei morale acceptabile (morala supra vie]uirii). 

Versul poate fi citit, recunosc, în toate 

felurile [i cine vrea s\ trag\ o concluzie de - 

zastruoas\ despre psihologia [i morala ro - 

mâneasc\ are posibilitatea s-o fac\. Nu m-a[ 

gr\bi, totu[i, s\ trag asemenea concluzii pe 

baza unui singur vers din poezia româ neas - 

c\. Sunt [i altele care sugereaz\ alt tip de 

reac]ie în fa]a primejdiei. Balada Toma Ali - 

mos, de pild\, pe care nu [tiu de ce ana li[ - 

tii specificului nostru o uit\ aproape siste - 

matic. Ei deplâng resemnarea ciobanului 

din Miori]a [i zic c\ refuzul de a lupta tr\ - 

deaz\ o la[itate fundamental\, o lips\ de vi - 

rilitate condamnabil\. Gre[esc, pentru c\ 

interpreteaz\ abuziv pragmatic o balad\ în 

care este vorba de o moarte ritualic\ [i de 

Albin\ 

o nunt\ cosmic\, spiritual\, nu de o filo so - 

fie practic\, Toma Alimo[, în schimb, suge - 

reaz\ altceva, mitul onoarei [i al justi]iei, 

dup\ cum Balada Mân\stirii Arge[ expri - 

ma, un splendid mit estetic... 

În planul spiritualit\]ii, vreau s\ spun, 

românii au o filosofie de via]\ mai comple - 

x\ [i nu-i deloc drept [i nici pedagogic s\-i 

tragem mereu de urechi în comentariile 

noastre nega]ioniste [i dispre]uitoare, nici 

s\ le cultiv\m excesiv orgoliile. Cioran îi su - 

pune în Schimbarea la fa]\ a României u - 

nei terapii de [oc, în dorin]a – spun chiar 

ei – de a-i trezi din somnul lor în istorie. 

A dev\rul este c\ niciun popor n-a tr\it în 

afara istoriei din moment ce el exist\ înc\ 

[i niciun popor nu este a[a de inert spiritual 

[i acultural din moment ce produce, 

între altele, spirite atât de sceptice [i a[a 

de str\lucitoare care s\-l conteste cu atâta 

fastuoas\ vehemen]\... 

Un paradox care spune ceva despre fi - 

rea omului românesc [i despre voca]ia lui 

de a cârti. Ne place, într-adev\r, s\ cârtim, 

s\ contest\m, suntem în atitudinile noastre 

politice mai mereu pentru contra, ca Ion 

Creang\, ne place s\ tr\nc\nim, ca eroii 

lui I.L. Caragiale, dar [tim s\ [i t\cem când 

vorb\ria altora ne agaseaz\. Din spiritul de 

cârtire a ie[it critica româneasc\ puternic\ 

[i vast\ (atât de puternic\ [i, uneori, atât 

de str\lucitoare încât îmi vine s\ spun c\, 

dac\ românul s-a n\scut poet – cum pre - 

tinde Alecsandri – românul a devenit la ma - 

turitate critic literar), din pl\cerea de a vor - 

bi a ie[it o mare oper\ – cea a lui Cara giale 

– în care unii morali[ti sceptici v\d un mo - 

del al spiritului românesc. Modelul e xis t\, 

într-adev\r, [i el este observat mai a les în 

sfera politicii. Aici, da, Ca]avencu, Traha - 

nache, Tip\nescu, Coana Joi]ica se repe - 

t\ de la o genera]ie la alta [i, ce-i mai curi - 

os, de la un regim politic la altul, de dreap - 

ta sau de stânga, în democra]ie sau în dictatur\. 

Este o exagerare, totu[i, a socoti c\ 

to]i românii sunt fiii eroilor lui I. L. Caragiale 

[i singura lor menire pe lume ar fi s\ 

tr\nc\neasc\, s\ traduc\, s\ bage intrigi, 

s\ petracteze [i s\ se lase condu[i, în familie 

[i în politic\, de câte o Coana Joi ]ica 

a dulterin\, intrigant\ [i roman]ioas\. Cum 

am spus [i alt\ dat\: de ar fi a[a, n-am avea 

poe]ii pe care îi avem [i, în fond, n-am fi a - 

vut [i n-am avea o via]\ spiritual\, am fi 

disp\rut demult din istorie. 

Eu cred, dimpotriv\, c\ românii formea - 

z\ o na]iune coerent\, o na]iune cultural\ 

[i c\ filosofia lor de existen]\ este comple - 

x\, cu virtu]ii [i p\cate ca oricare alta. Sun - 

tem spirite tranzac]ionale? Suntem, proba - 

bil, când ne ocup\m de nego] [i intr\m în 

politic\, dar în alte sferi de existen]\ ne 

comport\m, diferen]iat, în func]ie de edu - 

ca]ia [i de puterea noastr\ de în]elegere. 

Mihail Ralea construie[te o fantasm\ por - 

nind de la parte, nu de la întreg. Suferim de 

adamism? Ca sud-est europeni, avem ne - 

gre[it o dimensiune adamic\, adic\ înce pem 

ceva [i nu totdeauna termin\m. Ortega Y. 

Gasset consider\ c\ este o mala die a spiri - 

tului mediteranean. Din contac tul cu grecii 

8 

Însemn\ri ie[ene

[i cu alte popoare mediteraneene am fost, 

probabil, contamina]i de aceast\ boal\ a spi - 

ritului, ceea ce nu-i foarte grav pentru c\, o - 

dat\ cu ea, au p\truns în psihologia omu lui 

românesc [i alte calit\]i ale spiritului ca re a 

fondat lumea european\... Sim]ul este tic, 

de pild\, voca]ia de a construi, ideea de to - 

leran]\ [i o anumit\ propensiune pen tru alteritate, 

mai exact: disponibilitatea de a accepta 

pe Cel\lalt [i o moral\, vizibil\ pân\ 

de curând în clasa ]\r\neasc\, baza t\ pe o - 

menie. 

Spiritele sceptice ridiculi zea z\ aceas t\ 

no]iune, v\zând în ea, o fantas mago rie a 

poporanismului. Nu au drepta te, omenia 

reprezint\ o form\ de tole ran ]\ [i un crite - 

riu de judecat\ moral\. Indivi dul care nu-i 

capabil de omenie este un individ f\r\ suflet, 

un om neomenos [i, pentru a marca 

aceast\ c\dere moral\, românii au un pro - 

Tiago Hoisel: 

verb citat de Zane [i folosit de Creang\: „la 

unul f\r\ suflet, trebuie unul f\r\ de lege”... 

De aici [i din alte fragmente putem tra - 

ge, cred, o concluzie: dac\ vrei s\ cite[ti psi - 

hologia unui popor, consult\ întâi crea]ia 

lui, inclusiv folclorul. Acolo po]i afla, dac\ 

[tii s\ cite[ti [i s\ în]elegi ceea ce cite[ti, 

complexitatea [i adâncimea unui spirit co - 

lectiv [i notele unui mod specific de a te si - 

tua în lume. 

Toat\ lumea este preocupat\, aga sa t\, 

exasperat\, apoi, de fatalitatea româneas - 

c\ cu argumentul c\ cine este resemnat în 

via]a de toate zilele este resemnat [i în isto - 

rie, [i atunci cade automat în fandacsia fatalit\]ii. 

Literatura a speculat, ori cum, aceas - 

t\ tem\, a repetat-o [i a impus, pu tem spu - 

ne, în mentalul colectiv mitul fatalit\]ii noas - 

tre implacabile. Eminescu a sugerat, ade - 

Forma]ia 

v\rat, ideea fatalit\]ii, dar în leg\tur\ cu des - 

tinul omului [i cu ideea de[ert\ciunii lu mii, 

nicidecum în raport cu istoria. Sunt ro mânii 

invariabil fatali[ti? Boicoteaz\ ei la infi - 

nit istoria din pricina sentimentului fata li t\ - 

]ii [i pe baza filosofiei lor de existen]\ do minat\ 

de resemnarea oriental\? Sunt, probabil, 

printre ei [i spirite care, gândin du-se c\ 

la cap\tul drumului îi a[teapt\, orice ar fa - 

ce, neantul, accept\ ideea fata lit\]ii, dar c\ 

românitatea, în totalitate, este condam nat\ 

la fatalitate, nu-mi vine s\ cred. Fatalitatea 

este, înainte de orice, o tem\ li tera r\, iar ca 

subiect de reflec]ie [i atitudi ne existen ]ial\, 

ea apare, mai mult ca si gur, în pra gul neantului, 

atunci când individul se întâl ne[te cu 

iminen]a mor]ii. O filosofie de via ]\ unic 

româneasc\? Înc\ o dat\: nu cred, pentru 

c\ ne putem imagina c\ ori ce indi vid accept\ 

sau se revolt\ împotriva fata lit\]ii ce-l 

pânde[te. Sunt mai degrab\ de p\re re c\, 

a[a cum literatura lui Cor neille [i Racine au 

influen]at comportamentul o mului francez 

– dup\ cum spun cei care au studiat aceas - 

t\ problem\ – tot a[a fatalita tea româ neas - 

c\ a devenit, sub influen]a Mi ori]ei [i a altor 

scrieri, o dimen siune a filo sofiei lor de exis - 

ten]\. {i, la ur ma urmei, ce dac\ am fi fatali[ti? 

Cu ce spi ritul nostru ar fi mai înalt 

[i mai profund dac\ n-am accepta ideea 

fatalit\]ii? Care, fie vorba între noi, tot e - 

xist\, tot ne a[ teap t\, o accept\m sau nu. 

O discu]ie, vreau s\ spun, f\r\ fina litate. 

Sau cu o singur\ fina litate... 

Pentru a încheia acest eseu menit, a - 

ver tizez, nu s\ elucideze ceea ce nu poate 

fi niciodat\ elucidat în întregime – [i anu - 

me identitatea unui popor [i, ipso facto, 

identitatea unei culturi – întreb înc\ o da - 

t\: care ar putea fi în cazul nostru punc te - 

le cardinale de care vorbe[te Max Gallo pe 

urmele lui Fernand Braudel? Sau, mai direct 

zis, care este problematica na]iunii ro - 

mâne [i ce înseamn\ a fi, azi, român? R\s - 

pund, evident, în stil impresionist [i, deci, 

fatal subiectiv. Secole de-a rândul, pro ble - 

matica na]iunii a fost pentru români chiar 



9


problema na]iunii. A fost [i a r\mas proble - 

ma esen]ial\. Ei au tr\it separa]i, au tr\it 

sub ocupa]ii str\ine [i de-abia în 1918 au 

realizat unirea tuturor provinciilor locuite de 

români. Nu pentru mult\ vreme îns\. Du - 

p\ dou\ decenii, Basarabia a trecut din nou 

la ru[i în urma în]elegerii dintre Stalin [i 

Hitler, apoi o parte din Transilvania, a fost 

luat\ de unguri în urma Dictatului de la Vi - 

ena. Dup\ cel de al doilea r\zboi mondial, 

nordul Transilvaniei a revenit româ nilor, 

dar nordul Bucovinei [i Basarabia, în totali - 

tate, nu... Dup\ c\derea comunismului, 

românii au putut s\ circule mai mult în lu - 

me. Unele statistici arat\ c\ sunt 13 mili oa - 

ne de români, azi, în afara grani]elor. U nii 

pleca]i s\ munceasc\, al]ii instala]i de ja în 

]\rile-]int\. Ceea ce i-a ]inut uni]i pân\ a - 

cum a fost limba [i, prin limb\, con[tiin]a 

latinit\]ii, pus\ mereu în discu]ie, ap\ra - 

t\, dovedit\ de istorici [i filologi. Cultura ro - 

mân\ are ca tem\ esen]ial\ tocmai mitul 

na]ional în sensul înf\]i[at mai înainte, de 

la poezie la istorie, sociologie [i, s-a v\zut, 

Tiago Hoisel: 

la antropologie [i psihologie... În secolul al 

XVIII-lea tema na]ional\ este resuscitat\ de 

ilumini[tii transilv\neni în scrierile lor religioase 

[i istorice, în secolul urm\tor isto - 

ri cii [i poe]ii definesc miturile fondatoa re ale 

na]iunii române... Mituri active, mi turi rod - 

nice, de le putem spune astfel, re p etitive [i 

mereu îmbog\]ite de cultur\... 

Ce elemente mai definesc problemati ca 

noastr\ în afar\ de na]iune, limb\, istorie 

[i continuitate în istorie [i spa]iu? Un su - 

biect care revine în studiile despre identita - 

tea (psihologia) românilor este acela de or - 

din moral, cum s-a putut constata [i din e - 

seul de fa]\. Intelighen]ia româneasc\ este 

obsedat\, putem spune, de morala colecti - 

v\ sau, mai corect, de vulnerabilitatea noas - 

tr\ moral\. Obsedat\ [i sceptic\. Gre[e[ te, 

exagereaz\, uneori chiar delireaz\ în ne ga - 

]ionismul ei spectaculos, exprimat de mul - 

te ori în fraze frumoase. Semn c\ autorul 

[tie s\-[i valorifice estetic decep]iile [i idio - 

sincraziile. Dou\ exemple: Cioran [i Eu gen 

Cin\ 

Ionescu... Efectul pozitiv al acestui tip de 

discurs moral este acela c\ el poate ajun ge 

la metafizic\ [i, atunci, pune în dis cu]ie iner - 

]iile noastre, tulbur\ ideile primi te, pu ne, 

pe scurt, spiritul românesc în mi[ care [i `l si - 

le[te s\ se justifice [i s\-[i dep\ [easc\ com - 

plexele – numeroase [i persistente. 

Înc\ o dat\: care sunt punctele cardina - 

le ale identit\]ii române[ti? Ce înseamn\, 

azi, a fi român? A[ pune punctele de re per 

în urm\toarea ordine: 

a) spa]iul identitar („p\mântul”, ]ara cu istoria 

[i cultura ei); 

b) limba (elementul esen]ial); 

c) ideea de unitate (în baza originii comune 

[i a modului de a fi); 

d) religia (majoritar ortodox\ într-un 

spa]iu lingvistic latin); 

e) toleran]a activ\ (morala comun\, 

mi la cre[tin\, omenia); 

f) tr\ind prea mult în nesiguran]\ („în ca - 

lea r\ut\]ilor“), românii discut\ mult, prea 

mult, despre psihologia lor; ei se tem me reu 

c\ na]ia se risipe[te în istorie [i c\ va lo rile 

noastre spirituale [i morale dispar; discu - 

t\m prea mult, vreau s\ spun, despre speci - 

ficul nostru [i despre nestatorniciile noas tre; 

g) de aici ni se trage, în mod sigur, spi - 

ritul critic (spiritul de cârtire) exagerat [i, de 

multe ori, paralizant. Se spune c\ ar fi o tr\ - 

s\tur\ a lumii latine. Oricum, latinii de la Du - 

n\re, f\r\ a fi fundamental sceptici, se pun 

mereu în discu]ie pe ei în[i[i, contest\ [i 

prin contesta]ie (efectul pozitiv) ajung u ne - 

ori la metafizic\; îndoiala, scrie undeva 

Cioran, este singura atitudine creatoare [i 

solid\ în lume; 

h) universalismul nu-i o tr\s\tur\ domi - 

nant\ a spiritului românesc, cum este la 

francezi; românii au alt\ filosofie de via]\: 

ei vor s\ fie, cum spune Maiorescu, na]io - 

nali cu fa]a spre universalitate sau, în lim - 

bajul de azi, s\ fie români-europeni. Nu 

ambi]ioneaz\ s\ fie dirijorii concertului u - 

niversal. Vor ca vocea lor s\ nu fie suprimat\ 

sau acoperit\ de al]ii. E bine, e r\u? 

Reu[esc s\ se impun\ în lume, individual, 

10 

Însemn\ri ie[ene

prin creatorii lor (ca Brâncu[i sau ca scepticul 

Cioran); 

i) exist\ mai multe complexe ale spiritului 

românesc, cel mai puternic fiind ace - 

la care porne[te din sentimentul c\ valo rile 

noastre nu sunt cunoscute [i, mai ales, nu 

sunt recunoscute. O veritabil\ obsesie. A - 

tât de puternic\ încât a fi român înseamn\ 

a te plânge mereu de faptul c\ nu suntem 

b\ga]i în seam\, c\ fiul risipitor din occident 

nu se mai întoarce [i, când se întoar - 

ce, nu-[i mai recunoa[te fratele r\mas aca - 

s\, lâng\ p\rin]i. {i fratele fratelui risipitor 

n-a stat aici degeaba, a creat o civiliza]ie tot 

a[teptând întoarcerea fratelui plecat în occident 

(opera lui Sadoveanu sugereaz\ a - 

ceast\ rela]ie [i acest sentiment de a[ tep - 

tare în ecua]ia latinit\]ii noastre oriental 

europene). Fantasma recunoa[terii [i sentimentul 

uit\rii noastre, aici, în r\s\ritul e - 

uropean sunt, repet, recurente în cultur\ [i 

obsedante în via]a de toate zilele. De a ici 

spaima noastr\ de ce va zice Europa de noi, 

grija de a nu r\mâne în urma Euro pei... 

Preocupare jum\tate îndrept\]it\ (provo - 

ca]i de ceea ce E. Lovinescu numea întu - 

nericul spiritual al r\s\ritului), jum\tate ne - 

serioas\, teatral\, pentru c\ Europa n-a 

fost mult\ vreme cu ochii pe noi [i, chiar 

de ar fi fost, nu Europa face [i desface în 

locul nostru... 

j) Ce înseamn\, a[adar, a fi român în 

e poca postmodernit\]ii [i în plin\ criz\ e - 

conomic\ [i moral\? C\ci, mai puternic\ 

decât criza economic\, mi se pare a fi cri - 

za moral\. Poate însemna multe lucruri. 

Mie mi se pare c\ a fi român în 2011 este 

a fi un individ, dac\ nu politizat, un individ 

strivit de politic\. Politica a devenit preo - 

cupa]iunea principal\ a românilor. Media 

româneasc\ este acaparat\ completamen - 

te de tema politic\. Ceea ce înseamn\: o 

retoric\ intolerabil\, personaje caragiale[ti 

[i, ca efect, un sentiment compact de c\dere 

în istoria m\runt\, anecdotic\, un sentiment 

de exasperare... A fi român în seam - 

n\, în aceste circumstan]e, c\ el se a fl\ cu 

adev\rat în urma Europei [i c\ a ajuns s\ 

fie modelul negativ („barbar”) al comunit\ - 

]ii europene. 

S\ schimb\m palierul: ce înseamn\, to - 

tu[i, a fi bun român? Bun, nu în sens ra - 

si al (optica filosofilor din anii ’30!), ci spi ritual, 

moral? Dup\ mine: românul este fun - 

damental un spirit european din r\s\rit, cu 

o puternic\ r\d\cin\ mediteranean\, un spi - 

Tiago Hoisel: 

rit de sintez\ – cum s-a spus, pe drept, în 

repetate rânduri – un om care a trecut me - 

reu printr-o istorie rea, de aceea a devenit 

tolerant [i vigilent (putem s\-i spu nem: te - 

m\tor, suspicios) [i a practicat în re la]iile cu 

al]ii o diploma]ie bazat\ pe ome nie [i r\b - 

dare. În fine, românii sufer\ de a damism, 

au construit, adev\rat, din fuga cailor (G. C\ - 

linescu), dar au, cu toate a cestea, un sentiment 

puternic de stabilita te istoric\ [i sunt, 

în genere, spirite sta bili zatoare. Ro mânul 

este, cred, un spirit creator în profunzimile 

lui, nu pustietor, chiar dac\ îi pla ce s\ ta - 

chineze [i s\ cârteasc\. Ce i-ar mai trebui ca 

s\ reu[easc\ în istorie [i s\ sca pe, acum, 

de reputa]ia rea pe care i-au dat-o infractorii 

ei risipi]i prin Europa? O adminis tra ]ie, 

desigur, mai coe ren t\, mai performant\ [i 

mai cinstit\, suprimarea, a poi, a bac[i[u lui, 

oameni poli tici serio[i, competen]i [i veri - 

Clovn 

tabili patrio]i, oratori ca re s\ gândeasc\ î - 

nainte de a vor bi, iar când vorbesc, s\ vor - 

beasc\ în spirit na]ional [i în limbaj european, 

o inteli ghen ]ie care s\-[i dep\[easc\ 

idiosincraziile, complexele [i s\ vegheze 

asupra valorilor na]ionale [i s\ nu se ru[i - 

neze de românita tea ei [i, mai ales, s\ nu 

se conteste tot timpul, în fine, a fi un bun 

român european înseamn\ mai mult\ în - 

]e legere [i mai mult respect fa]\ de condi - 

]ia de a fi român... 



11

- 

mişcarea literara · mişcarea li 

12 

Petru Dumitriu 

Stânga [i dreapta 

1 

M\ numesc Renée [i sunt fiica maestrului Martial Lefèvre, 

om de legi [i judec\tor al În\l]imii Sale, ducele, în târgul nostru 

[i în toat\ cetatea Bar. Îl iubesc pe Isaac Simon [i el m\ iu be[te. 

Vrem s\ ne unim vie]ile prin taina c\s\toriei [i s\ tr\im împreun\ 

întru evlavie [i sfin]enie, s\ facem prunci nume ro[i dac-o da 

Domnul, s\ tr\im s\n\to[i mult\ vreme [i – de s-o putea – s\ nu 

ne despart\ decât moartea celui dintâi dintre noi, dup\ cum, s\ 

ne uneasc\ iar\[i moartea celui de-al doi lea. Atunci, fac\-se voia 

Domnului [i, în marea Sa m\rinimie, s\ ne primeasc\ în fa]a Lui. 

Vom fi doi întrunul [i unul singur în el, Tat\l, prin iubirea întru 

Iisus Hristos [i Sfântul Duh. {i, pâ n\ atunci, o s\ ne preg\tim pen - 

tru asta, fiecare în sine [i a mân doi împreun\. Amin! Vino Iisuse, 

fiu al lui Dumnezeu, vino! 

Dar nu a[a vor s\ se întâmple fra]ii no[tri întru cre[tinism. 

Eu sunt catolic\. El e reformat. Adic\, în smerita lor gr\ire, el e 

un eretic, iar eu o papist\. Dac\ nu ia credin]a mea ca to lic\, trebuie 

s\ fug\ ori s\ fie ars de viu. Dac\ nu iau eu cre din]a lui, nu 

m\ poate lua de nevast\. În]elep]ii Bisericii lui l-ar izgoni de la 

împ\rt\[anie. Dac\-l iau de b\rbat dup\ legea protestant\ întrun 

târg catolic, unde nu mai sunt al]ii de cre din]a lui, atunci îl pân - 

de[te spânzur\toarea, rugul [i d\râma rea casei noastre. Dac\-l 

iau de b\rbat dup\ credin]a lui, va s\ fiu alungat\ din comuniu - 

nea mea, adic\ excomunicat\. A[ tr\i cu el întru p\cat, ca o 

ibovnic\, nu cu mult mai bine ca o târf\, [i copiii no[tri ar fi bastarzi. 

Nu vom avea parte nici de c\min, nici de un loc al nostru. 

Am fi ni[te oameni nem\rturisi]i de p\cate, f\r\ legea credin]ei, 

pretutindeni str\ini, cr\ pând de foame [i ajun[i la cap\tul r\bd\rii, 

blestema]i pe p\ mânt [i blestema]i dup\ moarte. 

Ar trebui atunci s\ ne desp\r]im mai degrab\ de-a pururi, 

dintrodat\, despicat ca dintr-o lovitur\ de palo[. {i s\ ne unim 

vie]ile, eu cu un b\rbat pe care nu l-a[ iubi, ba chiar l-a[ urî, [i 

care mi-ar face copii din preaplinul lui [i lingoarea mea, fiind c\ 

ar avea doar trupul meu lipsit de ap\rare, iar inima mi-ar fi revol - 

tat\ [i întristat\, în vreme ce el ar lua o femeie pe care n-ar iu - 

bi-o; poate, cel mult, ar dori-o, ru[inat de desfrânarea lui de la brâu 

* Fragment din volumul Les Amours singulières, Editions l’Âge d’Hom - 

me, Lausanne, 1990. 

în jos, chinuit [i du[m\nos de la brâu în sus. [i-ar dis pre]ui nevas - 

ta [i n-ar avea pentru ea decât, cel mult, mil\. Cel mult mil\. Iar 

de noi în[ine ne-ar fi ru[ine [i scârb\. 

De noi în[ine deci. Cât despre semenii care ne-au desp\r ]it, 

umilit [i înjosit, pentru ei am avea numai scârb\ [i dispre]. 

Nu vrem s\ ias\ a[a. Ne iubim prea tare [i prea adânc, îi suntem 

prea credincio[i lui Iisus Hristos, spre a voi s\ ni se întâmple 

asta. Dar cum s-o scoatem la cap\t f\r\ s\ p\c\ tu im? Suntem 

ca pu[i la zid. 

Înva]\-m\ ce s\ fac, Iisuse, st\pânul [i Dumnezeul meu. Când 

cineva încearc\ s\ te pun\ la zid, trebuie au ba s\-i dai Cezarului 

ce-i al Cezarului? Ce nu-i în regul\ cu omul pe care-l iubesc? El a 

p\c\tuit, ori p\rin]ii lui? Trebuie s\ omori femeia care tr\ie[te 

în tru p\cat, da sau ba? Dac\ cercetezi, dai mereu de r\spunsuri 

mai bune, prea milostivul meu St\pân. D\-mi un r\spuns mai 

bun ca „da”-ul ori „nu”-ul lor, al acestor s\r mani s\lbatici orbi. 

[i d\-le [i lor, la fel, un r\spuns mai bun. Ne ducem împreun\ la 

biseric\. Ce frumoas\ [i pa[nic\-i pia ]a, ce frumoase sunt casele 

cu peronul lor mic, cu grinzile de piatr\ sus]inute de coloane cre - 

nelate, cu ferestrele lor înalte, aproape p\trate, m\rginite de pia - 

tr\ sculptat\! Ce minunat e castelul monseniorului duce, frumo - 

sul palat m\rginit de metereze [i cât de chipe[\ e biserica! {i va - 

lea, acolo, jos, [i dea lurile, p\durea de dincolo de ele [i cerul r\ - 

coros [i sub]ire, cu norii lui înal]i [i str\vezii, asem\n\tori cu ni[te 

prunci ai Fecioarei. Totul mi se pare frumos: chiar vremea asta 

senin\ [i rece [i vântul \sta t\ios. Aici e locul meu pe p\mânt. 

M-am n\scut aici, am crescut aici [i nici o cetate n-o s\ mi se 

par\ vreodat\ la fel de frumoas\, nu voi iubi nimic la fel de mult. 

Numai o dat\ iube[ti cu adev\rat. Numai c\, uite, aici chiar de as - 

ta-i vorba: ori alegi cetatea asta, ori b\rbatul. Ori – ori. O, prea 

bunul meu Iisus, mântuie[te-m\ de alegerea asta neînduplecat\. 

Mântuie[te-m\, mântuie-l, scap\-ne pe amândoi, o, Mântuitorul 

nostru! 

Intr\m în biseric\. Pentru Isaac e curat\ nebunie, dar face 

asta cump\nit, ca tot ce face el. Îmi moi degetele în apa sfin ]it\ 

[i m\ închin. O s\ fac pân-la cap\t tot ce m-a înv\]at s\ fac Biserica, 

sfânta noastr\ maic\. Sunt sincer\ [i d\ruit\ pâ n\ la cap\t. 

La fel ca un b\rbat. Prin ce-ar fi oare altfel o femeie întru d\ruire 

[i cinste? E la fel, ba chiar mai bun\. 

El se apleac\ în fa]a lui Iisus pe cruce. Un b\rbat tân\r [i chi - 

pe[, cu [ira spin\rii dreapt\, asta e ce se vede de departe. Nimeni 

nu-l b\nuie[te, iar el nu minte. Îmi zice: „M\ închin în fa]a Mântuitorului 

nostru, nu în fa]a lemnului \sta pictat, care nu e decât 

un semn, ca s\-mi aduc aminte de ceea ce nu trebuie s\ uit vreo - 

dat\. N-am nevoie de idoli, dar Dumnezeu, care-i în inima tainei 

[i vede [i taina, [i ce fac eu în tain\ ori la lumina zilei, e jude c\ - 

to rul meu. Dac\ într-o zi va trebui s\ m\rturisesc cu sângele meu, 

Însemn\ri ie[ene

atunci o s\ m\rturisesc de cum o s\-mi dea de veste. Pân\ atunci 

îns\, o s\ fac cum m-o t\ia capul.” 

Nu-i plac stric\torii de icoane, zice c\ sunt ucenici ai barbari - 

ei, dar c\ lui nu-i trebuie nimic mai mult decât o cruce [i Sfânta 

Scriptur\. Mila cereasc\ e un dar prea de-ajuns. 

Iat\-ne în fa]a mormântului domnului de Châlons, conte [i st\ - 

pân a mul]imi de castele [i p\mânturi, care s-a sfâr[it tân\r de 

tot, pe vremea când p\rin]ii no[tri erau doar prunci. Blazonul, 

placa, marmura, inscrip]ia cu litere aurite [i marea statuie a în - 

ve[ nicitului, adic\ a celui mort [i care a trecut dincolo. Eu [tiu c\ 

asta e pentru c\sunt înv\]at\. Asta nu-i deloc ciudat la o fat\ de 

vârsta mea, chiar de nu-s de vi]\ nobil\. Regina Angliei [tie lati - 

na, greaca [i franceza, italiana [i spaniola. {i cine alta decât dom - 

Tiago Hoisel: 


Sylvester Stallone 

ni[oara de Gournay public\ scrierile domnului de Montaigne? Nu 

doar femeile [i fetele nobile, dar pân\ [i o fat\ de negustor ori 

de legiuitor, ba chiar de meseria[, poate s\ aib\ carte, a[a c\, 

pâ n\ [i o slujnic\, dac\ e reformat\, poate citi Cartea Sfânt\. 

Sunt blond\ [i am ochii alba[tri. Pletele mi se onduleaz\ pe 

lâng\ urechi, dar le trag f\r\ preget, ca s\ am fruntea [i tâmple - 

le descoperite. Pe deasupra port boneta alb cu negru [i v\lul ne - 

gru care vine pân\ la brâu. Am fruntea bombat\ [i curat\, sprân - 

cenele sub]iri, nasul fin [i drept, b\rbia ascu]it\, gura mic\ [i ho - 

t\rât\, buzele roz, f\r\ suliman; la fel pielea alb\ [i roz n-are 

nevoie de chinoroz. Micul pliseu alb de pe gulerul înalt e bine 

scro bit, mânecile sunt bufante, foarte largi [i înalte la umeri [i 

c\zând drept peste mânecile stâmte de pe dedesubt, cu man[ete 

albe, strânse la încheietur\, scrobite [i c\lcate. Am mâinile mici, 

albe [i hot\râte. Le ]in cu pl\cere împreunate în fa]\. Trupul mi-e 

strâns în corsetul negru, deasupra pulpanelor largi. Rochia nea - 

gr\ e deschis\ în fa]\, l\sând s\ se vad\ fusta neagr\, care în - 

g\duie s\ se z\reasc\ doar vârfurile botinelor. Deasupra port o 

cap\ neagr\, prins\ la gât cu un l\n]i[or de aur. Sunt mândr\ [i 

umil\ în acela[i timp. M\ ]in dreapt\, f\r\ s\ ridic capul peste 

m\sur\. Sunt rece, hot\rât\ [i neprih\nit\. Trupul meu îl va cu - 

noa[te doar so]ul meu. {i trupul meu e tot drept, hot\rât, ne - 

pri h\nit, rece. Singur omul meu va [ti cum arde pe din\untru. 

Va s\ aib\ multe de descoperit. 

El nu-i înc\ so]ul meu. E doar logodnicul meu, Isaac Simon. 

Dar ce mi-e logodnic, ce mi-e so]? Odat\ f\cut\ logodna, cre din - 

]a mea e a lui. Pro[tii ori nebunii zic cu u[ur\tate: „Sunte]i nepo - 

trivi]i întru credin]\.” Omului care-o spune asta, merit\ s\-i ar\]i 

[i[ul ca unei sec\turi. Cui mi-ar spune asta, m-a[ repezi în cuhne 

dup\ cu]it [i l-a[ înjunghia în piept. 

Isaac Simon e un tân\r înalt [i frumos. Are p\r negru, tuns 

scurt, un nas mare [i drept, o fa]\ prelung\, palid\ [i aspr\, gura 

pal\ [i hot\rât\. Pliseul lui, scrobit [i c\lcat, îi urc\ pân\ la lobul 

urechii. Ve[mântul negru, cu mâneci largi [i bufante la umeri, e 

]inut [i strâns de o centur\ neagr\ cu cataram\ de argint. E bur - 

ghez, nu poart\ sabie, ci doar un palo[ cu m\ciulia, mânerul [i 

garda argintate, în teac\ de catifea neagr\, atârnat de [oldul 

stâng. Gentilomii [i ceilal]i lupt\tori îl poart\ pe dreapta, iar pe 

stânga ]in sabia, cu mânerul [i garda aurite. Astfel ei se pot lupta 

cu amândou\ mâinile [i se omoar\ între ei din de[ert\ciune, ca 

ni[te barbari. 

Isaac poart\ ve[mântul dup\ moda nou\, larg sus [i drept pe 

poale, pân\ la genunchi, din postav negru. L-am v\zut [i cu ve[ - 

mânt larg de-a dreptul [i scurt: are picioare lungi, frumoase [i drep - 

te, pe care chiar ar putea s\ [i le arate. Dar acum se v\d doar cio - 

rapii strân[i, negri [i înc\l]\rile din piele neagr\. Un nod din panglic\ 

neagr\ pentru fiecare pantof. {i pe umeri poart\ o ca p\ 

scurt\, în stil spaniol, din postav negru. Î[i ]ine în mân\ p\l\ria de 

- 


13

- 


14 

catifea neagr\. În cealalt\ mân\ ]ine mâna mea. Sunt mâini albe, 

mari [i frumoase, sub]iri [i puternice, care [tiu s\ strâng\ cu putere. 

Isaac e fiul unui avocat din Verdun. A plecat de acolo de mul - 

t\ vreme. A înv\]at la Geneva Dreptul [i Teologia [i a fost predi - 

Tiago Hoisel: 

Leonardo di Caprio 

cator. Dar sfin]ii p\rin]i au hot\rât c\ avea [i alte daruri [i l-au 

trimis dup\ nevoile Bisericii, ici [i acolo. Pe vremea b\t\liilor a 

luptat pentru Biserica lui. Dac\ s-ar [ti asta aici, ar fi pierdut. L-ar 

spânzura. {i mâine, poimâine, o s\ se afle. Poate chiar în noap - 

tea asta. 

Are dou\zeci [i nou\ de ani. Eu am dou\zeci. Ne ]inem al\ - 

turi, mân\ în mân\, în fa]a statuii pe care ne[tiutorii o numesc 

Triumful Mor]ii. Dar nu-i a[a. Când monseniorul René de Châ - 

lons, prin] de Orania-Nassau, a fost r\nit în asediul de la Saint- 

Dizier, pe când tocmai sta s\-[i dea duhul, s-a rugat de împ\rat 

s\-i fac\ un mormânt care s\-l arate a[a cum ar fi peste un an, 

ori cinci, ori mai mul]i. Astea-s pove[ti trecute, de pe vremea 

bunicii, dar le [tie toat\ lumea din pricina statuii. Împ\ratul Carol 

Quintul îl iubea, monseniorul de Châlons fusese sfetnicul lui de 

tain\ [i se pr\p\dea de tân\r [i f\r\ copii. Mormântul i-a fost 

f\cut de me[terul Ligier Richier de la Saint-Mihiel, care s-a dus 

pe lumea cealalt\ cu mul]i ani înainte de a m\ na[te eu. Isaac mia 

spus c\ s-a pr\p\dit ca fugar la Geneva. Fiecare e liber s\ ghi - 

ceasc\ de ce acolo [i nu în Fran]a. 

Statuia înf\]i[eaz\ un om mort [i putrezit. R\mân doar hârca 

[i oasele [i buc\]i de carne [i piele ici-colo, ciopâr]ite [i f\râ mi - 

] ate. Cel ce fusese viu [i mândru, zace dedesubt. S-ar zice c\ este 

cu adev\rat moartea triumf\toare. 

Dar nu-i adev\rat. Oasele [i zdren]ele de piele ale bra]elor ri - 

dic\ în sus o inim\, iar g\vanele ochilor o privesc. 

Nu [tiu dac\ muribundul fusese înamorat [i dac\ aceast\ ini - 

m\ o d\ruia femeii, dup\ obiceiul nobililor. Cred c\ mai curând 

a d\ruit-o lui Dumnezeu. 

Isaac clatin\ din cap [i zice cu jum\tate de glas: „{i asta e ido - 

latrie. Oasele [i carnea putrezit\ nu sunt nimic. Ni s-a spus c\ 

Dumnezeu nu-i un Dumnezeu al mor]ilor, ci al celor vii. Ni s-a 

spus, de asemenea, c\ trupurile noastre vor fi trupuri spirituale, 

glorioase, incoruptibile. Asta nu înseamn\ praf [i cenu[\. Frumoa - 

s\ lucrare, dar bun\ s\ sperie copiii. Dumnezeu e spirit [i vrea 

s\ fie adorat întru spirit [i adev\r.” 

Iat\ cum e b\rbatul meu. E frumos [i rece, drept [i aspru, dar 

când m\ strânge de mân\ m\ simt ca o sabie. {tiu bine c\ am 

avea o c\snicie fericit\. Arde ca [i mine pe din\untru. Mâna mea 

îl duce c\tre ie[ire, apoi mâinile noastre se despart. Nu trebuie 

cu nici un chip s\ ne bârfeasc\ lumea dup\ ce ne vede. Va s\ 

trecem prin mul]ime ca Sfântul Petru când a fost scos din închi - 

soare. Ori ca acela mai mare decât el, prea mare pentru noi to]i, 

care a trecut printre oameni pe când voiau s\-l arunce jos de pe 

meterezele Nazarethului. 

Ast\zi, în noaptea asta, nu trebuie s\ ni se întâmple nimic. 

Avem tot timpul. 

Deci în pia]a din fa]a bisericii [i traversând-o, m\ fac c\-i 

vorbesc lini[tit [i cu bun\voie, atent\ s\ salut în stânga [i-n 

dreapta. {i Isaac î[i scoate tichia de catifea [i se înclin\ dinaintea 

celor pe care-i salut, cu un zâmbet bun [i blând, pentru ca ei s\ 

zic\: „Era un str\in frumos [i binecrescut cu fata jupânului Martial 

Lefèvre [i se întorceau de la liturghie, cum se cuvine. Nici un 

miros de erezie. Tot a[a cum târgul nostru n-o s\ se dea niciodat\ 

pe mâna bearnezului, chiar dac\ ia Parisul, ceea ce n-o s\ 

se întâmple. Ducele de Parma e acolo cu spaniolii [i italienii, 

monseniorul duce de Mayenne are ]ara sub mân\, ligurii [i cei 

[aisprezece vegheaz\, regatul Fran]ei va fi, din mila Domnului, 

catolic [i loren, mai degrab\ decât bearnez [i eretic. 

Gândul acesta m\ face s\ râd: 

Însemn\ri ie[ene

„Femeia lui Tobias îl gelozea. Iute, iute domnule, m\ gr\besc 

s\ ne c\s\torim.” 

El zâmbe[te cu gravitate [i-mi d\ drumul înceti[or: 

„Tobias zice: Doamn\, s\ facem totul cu [art. Trebuie s\ fim 

cu bun\-credin]\ [i evlavie în toate cele.” 

Iat\ de ce ne întoarcem acas\ bine, veseli de-a binelea [i a - 

proape râzând. 

2 

Sunt Odet Lefèvre, fiul cel mare al jupânului Martial Lefèvre. 

Renée e cea mai mic\ dintre surorile [i fra]ii mei [i ea vrea s\ se 

m\rite cu un eretic. I-am spus tatei s-o închid\ într-o m\n\stire. 

„Mân\stirile nu sunt pu[c\rii”, mi-a spus el. 

Tiago Hoisel: 


Wolverine (Hugh Jackman) 

Dac\ n-o [tiam de bun\ catolic\, a[ fi b\nuit-o de erezie. El e 

cel pu]in un mijlocitor. A[a se zice, ca o înjur\tur\, de[i cuvin]elul 

acesta nu aduce cu a[a ceva prin el însu[i. Adev\rul e c\ vorbi - 

to rul vrea s\ mijloceasc\ o împ\care între cele ce nu se împac\ 

niciodat\, cum ar fi apa [i focul. Exist\ in[i ca el, care bat c\ile 

bearnezului, fie blestemat, ]ap puturos ce e, f\r\ credin]\ ori le - 

ge, care nu [tie decât s\ râd\ [i s\ glumeasc\, s\ put\ a usturoi 

[i s\ fure coroana monseniorilor de Lorena, scoborâtori din Ca - 

rol cel Mare. 

O s\ se converteasc\ [i o s\ se duc\ la slujb\, râzând cu gura 

pân\ la urechi, înfipt\ între n\soiul acela lung [i barba de ]ap, [i 

o s\ st\pâneasc\ Fran]a, fiindc\ monseniorul duce de Mayenne 

e prea scurt [i gras, prea greoi [i prea bleg. 

„V\rul meu, ducele de Mayenne, e un mare [ef de o[ti, dar eu 

m\ ridic mai ceva ca el.” E-adev\rat c\ bearnezul [ade mai mult 

în ciubote, decât în papuci. Ei, dac\ marele nostru Balafré ar fi 

fost mai pu]in curajos [i încrez\tor, acum am avea rege! 

„N-ar îndr\zni!” A îndr\znit, un neica nimeni c\zut în butea cu 

parfumuri, cu b\rbu]a lui de ]ap, cu pântecele ]uguiat [i perla a - 

g\]at\ de ureche. B\iat de târf\ italieneasc\! 

„Ce mare e!” „ Mie nu mi se pare a[a mare.” Ba da, chiar în - 

tins pe n\s\lie, mort de patruzeci [i cinci de lovituri de sabie date 

de piticii t\i, e mai mare ca tine, neam de bancheri italieni, so do - 

mit [i sifilitic! De ce n-ave]i [i voi parte de copii care s\ tr\iasc\? 

E r\ul italienesc. Afar\ de Sfântul Ludovic, regii no[tri au fost 

cu to]ii destr\b\la]i, dar buni de s\mân]\. Numai de când e ita - 

lianca acolo, mor devreme [i f\r\ urma[i. Ea are veninul în sân - 

ge, dar [i în creier. 

„Bine croit fiu-meu, acum trebuie cusut din nou.” Bine croit, 

cusut din nou! A[a crede ea c\ se fac lucrurile, în stil florentin. 

S\-l omori pe cel mai mare, cel mai bun, în plin\ întrunire a dia - 

tei, chiar în od\ile regale, unde trebuia s\ domneasc\ sfânta pa - 

ce a regelui [i nimeni s\ nu îndr\zneasc\ a trage spada. Fran]a 

e ]ara încrederii [i a noble]ii, nu a loviturilor de pumnal date pe 

la spate. L-a omorât pe Henri de Guise f\r\ jude], f\r\ judecat\, 

f\r\ s\ se fi putut ap\ra ori dezvinov\]i. 

Uite de ce beau. Nu-s decât mi[ei [i tr\d\tori la dreapta ca [i 

la stânga, în fa]\ [i mai ales în spate. Credea c\ vindec\ buboa ie - 

le dup\ ce l-a omorât pe cel mai bun, tocmai el, ie[it dintr-un a[ - 

ternut plin de pitici [i c\]ei? In loc s\ vindece r\nile, a adus sifi - 

li sul. Bine ai f\cut, frate Jacques Clément. S\ guste [i bearnezul 

din toate astea, chiar [i eu ar fi trebuit s\ pun mâna! Da-ntr-o zi o 

s\ ne ridic\m peste tot [i-o s\ le retez\m sc\fârliile tuturor ne le - 

giui]ilor, f\r\ s\ mai lu\m seama ce sfânt o fi în ziua aia, Bartolo - 

meu ori Onofrei. Face unul cât altul, dac\-i vorba s\ faci un bine. 

Stau la mas\, cu oala de vin lâng\ cot [i m\ uit la prost\nacul 

\la mare cu vest\ neagr\, cu mutra lui lunguia]\ [i alb\, f\r\ bar - 

b\, ca un jug\nit. Vrea s\ se culce cu surioara mea, Renée, de- 

- 


15

- 


16 

asta-mi vine sângele-n cap, m\-nfurie, l-a[ c\s\pi la picioarele ei 

de târfuli]\, ipocrit\ de-o face pe sfânta, c\ are j\ratic sub fust\. 

I-a[ altoi [i ei dou\zeci de lovituri de palo[ în fa]a nelegiuitului! 

E frumoas\ ca o inim\[i rece ca un sloi de ghea]\, zexe, prost 

o fi cine-o crede! M\ apuc\ mila! A[a mic\ [i c\poas\, a[a cu ra - 

t\ [i col]uroas\ c-a[ sparge-o într-o sut\ de buc\]ele. O lovitur\ 

de m\ciuc\ în moalele capului ei b\lai! 

N-a[ putea-o face, Dumnezeu mi-e martor! Când o v\d, mi 

se scufund\ inima în trup, m\ pierd [i-a[ putea plânge ca vi]elul 

la poarta nou\. Nu, nu, nu i-a[ face r\u, nici cât negru sub un - 

ghie micu]ei mele Renée. Mi-o aduc aminte, nu mai înalt\ decât 

pân\ la genunchiul meu, spunându-mi c\ a sosit o doic\ nou\. 

Se uit\ la mine de jos în sus, ca [i când a[ fi turnul Sfântului {te - 

fan, arat\ cu mâna întins\ u[a od\ii unde a intrat doica. Bra]ul 

ei mic, întins, [i cel\lalt bra] de-a curmezi[ul trupului… Face o - 

chii mari, alba[tri ca limpezi[ul cerului [i ciripe[te ca o privighe - 

toare ori ca un îngera[ din ceruri: a-a-o-o-a-a! Altfel spus, uite 

pe cineva necunoscut! 

Ma[tera, cum îi ziceam noi, cei de credin]\ adev\rat\, are un 

chip de piatr\. Ia mânu]a copilei într-a ei, f\r\ nici o ru[ine, cu 

mi ne de fa]\. Taic\-meu se uit\ am\rât. Strig: „Dac\ nu vrei s\ 

te m\ri]i cu un bun catolic, du-te la m\n\stire!” 

Ea, viteaz\ ca un c\pitan, zice: „E p\cat s\ te c\lug\re[ti f\r\ 

s\ ai chemare. Tat\ drag\, folose[te-]i puterea de p\rinte.“ 

El ofteaz\: „B\iete, n-o s\ despart eu ceea ce a unit Dumne - 

zeu.” 

„Nu Dumnezeu, ci Necuratul!” 

Tac. Vor s\-mi fie ru[ine, ca [i când a[ fi un barbar, ca [i când 

n-a[ [ti c\ e vorba despre ceea ce se afl\ în inimile noastre. Nu-s 

barbar, în ciuda a ceea ce am f\cut. A[ fi putut face mult mai r\u. 

„O s\ te ruinezi, tat\. O s\ fii dat la o parte, b\nuit, vânat!” 

Ofteaz\. Taic\-meu e ca un burduf dezumflat. O saltea din ca - 

re se scurg paiele. E un om bun, dintr-o bucat\ [i drept. L-a[ o - 

morî bucuros, da-l iubesc prea tare. S\racu’ de el. Zice cu glasul 

jum\tate: 

„M\ încredin]ez noble]ii monseniorului. {i de-o vrea s\ m\ 

a supreasc\ sfetnicul lui, o s\ m\ ascund în casa de la ]ar\ [i-o s\ 

a[tept acolo s\ îmb\trânesc [i s\ mor în pace.” Îi sclipesc lacrimi - 

le pe la col]urile ochilor: „Dar am n\dejde c\ [tie ce rari sunt ne - 

gustorii buni.” 

M\ bufne[te râsul când îl aud pe cumsecadele de taic\-meu. 

Râd [i de triste]e, când m\ uit la Renée. Apoi îmi mut ochii la ne - 

legiuitul ei [i-mi trece râsul [i-mi vine s\-l omor. Îmi iau ochii de 

la el ca s\ nu pun mâna pe palo[. Aici, sub acoperi[ul tatei, eu, 

primul n\scut, c\s\pind viitorul sor\-mi! Nu, asta nu se poate. 

Trebuie ]inut\ cinstea casei. 

A[ putea s\-l pândesc pe câmp. S\ fiu cu grij\ s\ aib\ vântul 

în fa]\, ca s\ nu simt\ deloc pucioasa din fe[tila aprins\. Dac\-i 

scap un glon] de archebuz\ din vreun tufi[, sor\-mea n-ar vedea 

nimic. Decât pe n\t\fle]ul ei mare dându-se cu ro]ile-n sus [i 

zb\ tându-se cât ai zice Ave Maria. 

Dar nu. Ar [ti chiar dac\ nu m-ar vedea. Chiar dac\ mi-a[ pu - 

ne sluga s-o fac\ [i a[ r\mâne acas\ ca un fricos. Ar [ti [i s-ar ui - 

ta drept în ochii mei. La fel [i taic\-meu. Împ\ciuitoristul. Ceea 

ce nu-i de iertat. Ori a[a, ori a[a. Ori negru, ori alb. Adev\r sau 

minciun\. Dreapta ori stânga. Catolic ori eretic. Nu poate exista 

ceva între astea dou\. 

Afar\ de taic\-meu. [i al]ii ca el, mijlocitorii. 

Anul trecut eram la Paris în slujba monseniorului duce al\turi 

de compania noastr\ de pu[ca[i archebuzieri, eu fiind îns\rcinat 

s\ veghez la tot ce se vedea [i s\ fac raport asupra a orice mi s-ar 

fi dat ordin s\ fac. Eu, omul de încredere, fiul cel bun al unui bun 

p\rinte, slujitori cu to]ii ai Casei de Lorena. Cu rangul nostru 

Tiago Hoisel: 

Will Smith 

Însemn\ri ie[ene

mic, dar buni la orice încercare, buni la toate, cum s-ar zice, ni[ - 

te câini r\i, câini credincio[i. 

Acolo l-am ascultat pe p\rintele de la Sfântul Andrei pre di - 

când despre regele de Navarra. Îl numea fecior de curv\ [i bastard. 

{i jupânul Boucher, în anteriu alb [i cu stihar, îi zicea ba laurul 

ro[u al Apocalipsei [i maic\-si lupoaic\ bun\ s\ se lase um - 

plut\ peste tot pe unde nimerea. „Regele Navarrei nu exist\, e o 

]ar\ slab\, pe care regele Spaniei a b\gat-o în buzunar. Bear ne - 

zul nu e rege decât peste câteva mocirle [i mla[tini din Beauce. 

Câine, eretic [i plin de r\utate, uite ce e. {i dac\ se face catolic, 

cine va s\-l cread\? S\ se fac\, n-o s\ ]â[neasc\ icrele din el mai 

departe ca acum!” Frumoas\ vorbire, pe care n-ai s-o auzi niciodat\ 

la o predic\ aici, la Bar. Nici la Sfântul Petru, nici la Sfântul 

{tefan. Nici nu poate fi v\zut la noi careva dând palme unei fe - 

mei în plin\ procesiune, cum am v\zut c\-i f\cea consilierul Ma - 

chault, numit de cei [aisprezece c\pitani din cartierul Saint Eu - 

stache din Paris, unei cus\torese de la Croix-du-Trahoir, pe care 

a trimis-o la pu[c\rie ca eretic\ [i din soiul mijlocitorilor, fiindc\-i 

ponegrea pe ho]i [i punga[i. 

A[a sunt ei. F\-te c\vorbe[ti singur de ga[ca tri[orilor, pizma - 

[ilor, a îndr\ci]ilor, ori de tirania str\in\, f\r\ s\-i nume[ti nici pe 

ei, nici pe regele Spaniei, [i-au s\-]i sar\ la gât. M\gari cu samar, 

pe care-i chinuie greutatea. 

În septembrie trecut l-au spânzurat pe Brissot la închisoarea 

Châtelet. Eram acolo ca s\-mi fac raportul despre oamenii monseniorului 

duce, nu spun care. L-au prins la înghesuial\ pe la pa - 

tru în zori, pe podul Saint Michel, pe unde trecea de obicei ca s\ 

se duc\ la Palat [i l-au spânzurat în aceea[i diminea]\. Un om cu 

p\rul [i barba c\runte ca ale lui taic\-meu [i prima c\petenie a 

Adun\rii Sfaturilor. „De ce sunt acuzat? Unde sunt judec\torii, a - 

vocatul ap\r\rii, martorii? 

– E[ti gata judecat pentru tr\dare. Uite un preot s\ te spo ve - 

de[ti [i un c\l\u s\ te spânzure. 

– Z\u? F\r\ judecat\? 

– Judecata ta a [i fost.” 

I-a rugat s\-l pun\ la p\strare undeva, între patru pere]i, pân\ 

când avea s\ termine cartea pe care-o începuse pentru instrui rea 

tinerilor, atât de folositoare [i de trebuin]\ pentru to]i. „Vrei s\-]i 

scapi pielea? Trebuie s\ mori numaidecât.” A strigat cu mare în - 

focare: „O, Dumnezeule drept, dreapt\ fie judecata Ta! Justus es 

Domine et rectum judicium tuum!” A început a-i curge, de spai - 

m\, atâta sudoare, c\ din c\ma[a lui curgea, când i-au scos jilet - 

ca, de parc\ l-ar fi scos din Sena! L-a spânzurat chiar secretarul 

lui. Chiar el a fost c\l\ul care l-a atârnat de tocul geamului. 

L-au adus pe sfetnicul Larcher, l-au vârât în odaie [i, când a v\ - 

zut trupul, a strigat: „O, Doamne, ai l\sat s\ moar\ omul acesta!” 

{i a le[inat. A[a le[inat l-au [i spânzurat. {i, mai apoi, consilierul 

Tarif, tras afar\ bolnav din a[ternut, sl\bit fiindc\ sângera, l-au 


Tiago Hoisel: 

Lucas Leibholtz 

spânzurat pe jum\tate mort. L-au ag\ ]at într-un cârlig în Pia]a 

Grève, cu înscrisuri pe piept [i au strigat în mul]ime c\ Parisul 

va s\ fie cur\]at de tr\d\tori. Numai c\ oamenii t\ceau [i se 

scurgeau ca ho]ii prin[i asupra faptului. Erau aceia[i care as - 

mu]iser\ [i strigaser\ pentru nimic: „Ereticul! Câi nele!” {i de-a - 

colo bo[orogii s-au dus s\-i înjunghie pe ceilal]i, în noaptea Sfântului 

Bartolomeu. M\ uit la taic\-meu. Îmi aduc a minte de Brisson, 

c\petenia Sfaturilor, care a fost trimis la moar te de cei [aisprezece. 

Monseniorul duce de Mayenne a spânzurat trei din ei. 

Dar sunt din partida lui, nu trebuie s\-i cau]i prea departe. E un 

om cumsecade [i un senior atât de mare, c\-i d\ mâ na s\ fie ge - 

neros, cum ar face-o fiecare din noi dac-ar putea. Dar fiecare trebuie 

s\ se team\ de puterea nebunilor, nu a poporului. Poporul 

suntem dumneata [i cu mine. 

- 


17

- 


18 

Oftez uitându-m\ la tata, ca [i el adineauri. Se uit\ la mine 

am\rât, ca orice p\rinte iubitor. Ori ca [i când el [i cu mine am 

fi fra]i [i el e cel mare. Las ochii în jos, m\ întorc spre sor\-mea 

a mic\ [i spre n\t\r\ul ei mare. Ei nu ofteaz\. R\cnesc: „Duce - 

]i-v\ dracului!” {i, întorcându-m\, bomb\nesc: „S\ v-ajute Dumnezeu! 

Dar o s\ trebuiasc\ s\ arunc\m în aer un zid.” De nu 

m\-mb\t în noaptea asta [i de nu s-o-ntoarce diavolul s\ m\-m - 

ping\ s\ trag palo[ul în ultima clipit\ ca s\ tai ceva ce nu se mai 

poate coase la loc? 

3 

Sunt Abraham Lemaire, sergent [i om de temelie al c\pita - 

nului – pastorul Isaac Simon. Acum beau vin la masa din buc\ - 

t\rie cu uciga[ul \sta b\trân, sergent la feciorul st\pânului casei, 

[i el uciga[, da’ mai tân\r. 

Pastorul are atâta încredere în mine, încât m-a luat în c\l\ - 

toria asta nebuneasc\, de la armata regelui Navarrei, care împre - 

soar\ Parisul, pân\ în ]ara asta mai rea ca o cloac\. To]i sunt 

papi[ti turba]i, care ar vrea s\-i bage pe gât Fran]ei pl\cinta lor 

Tiago Hoisel: 

Tom Hanks 

loren\ [i apa lor sfin]it\ pân\ s-o îneca. Da’ vor sfâr[i-o chiar 

ei, curând-curând, îneca]i în sos bearnez cu usturoi din bel[ug. 

Pân\ atunci îns\, cei de pe-aici ar putea s\ ne g\bjeasc\ [i s\ ne 

spânzure. Nu-mi place la]ul. Am v\zut prea mul]i spânzura]i le - 

g\nându-se în gol, la capete de frânghii, ca leg\turile de surcele. 

Dac\ Prea Înaltul are mil\ de mine, o s\ primesc un glon] de ar - 

chebuz\ în cap, ori o lovitur\ zdrav\n\ de sabie [i, în sfâr[it, o 

s\ am pace. Fiindc\ sunt un lup c\runt, b\trân [i ostenit. 

Pastorul e tân\r. F\r\ s\ [tie, mi-e ca un fiu. L-a cuprins ne - 

bu nia, fiindc\ vrea s\ se însoare cu papista cea mic\. {i unde-au 

s\ se duc\? Unul din doi trebuie s\ se încovoaie [i n-o s\ i-o ierte 

niciodat\ celuilalt. Dac\ nu abjur\ niciunul, ambele Biserici i-ar 

probozi pentru c\ tr\iesc în p\cat. 

{i dac\ nu golim locul \sta pân\ în zori, e vorba de [treang 

pentru el, ca [i pentru mine. Iar mie nu-mi place frânghia. E a - 

de v\rat c\ po]i oricând s\-]i iei zilele cu ea, dac\ [tii cum s-o faci. 

Dar ce-o s\ se-aleag\ de fat\ [i de credulul de taic\-s\u? 

A[ vrea s\-i ajut, dar nu [tiu cum. Asta mi se întâmpl\ din ce 

în ce mai des: vreau s\-i ajut pe oameni s\ nu se mai omoare u nii 

pe al]ii, dar nu-i deloc u[or. Dragostea e mereu o afacere încurcat\, 

eu a[a zic, iar dragostea pentru aproapele t\u e cea mai în - 

curcat\. Eu v\ spun asta, care-s tot un uciga[. Iar \sta cu care 

beau e [i mai vinovat ca mine, fiindc\ ne-au m\cel\rit mai mult 

ei pe noi, decât noi pe ei. Dar la ce-mi folose[te a[a ceva? A[ pu - 

tea zice ca fariseul: „Mul]umescu-]i ]ie, Doamne, c\ nu m-ai f\ cut 

la fel ca pe uciga[ul acesta.” Dar nu. Eu zic ca port\relul, f\ r\ a 

îndr\zni s\ ridic privirea: „Doamne, aibi mil\ de mine, uci ga[ul”. 

Bem [i tr\nc\nim, dar nici eu n-ascult ce zice el, nici el ce 

zic eu. Ne facem c\ vorbim fiindc\ n-avem ce ne spune. Lumâ - 

narea se mic[oreaz\. Buc\t\reasa, slujnicu]ele [i feciorii în cas\ 

s-au culcat. A[tept\m s\ treac\ miezul nop]ii [i s\ se hot\ rasc\ 

st\ pânii ce au de f\cut. Dac\ totu[i junele Lefèvre nu se-mba t\ 

de-a binelea [i nu trage sabia. Ori nu-l strig\ scurt pe paznic s\ ne 

opreasc\ pe noi, cei doi eretici. A[a cum l-am v\zut, n-a[ b\ga 

mâna-n foc pentru nimic. Eu sunt \la care l-a doborât pe Monluc, 

b\trânul diavol, când l-am v\zut de pe în\l]imea zidului de 

la Rabastens, jos, sub nucul de-afar\. L-am pus jos, dar nu l-am 

omorât. {i ca s\ se r\zbune a trecut prin ascu]i[ul sabiei tot ce-i 

c\zuse în mân\. De nu mi-a[ fi l\sat pistolul nearmat, ai mei – [i 

cine [tie câ]i nevinova]i înc\ – ar mai tr\i. Nu m-am l\udat nici - 

odat\ cu isprava mea. Cu ce s\ m\ laud? Sângele alor mei a c\ - 

zut pe capul meu. Din ce i-am f\cut îns\, a r\mas însemnat, cu o 

gaur\ mare pe obraz, de i se v\d din]ii. Mare scofal\! Toate as - 

tea îmi par acum nebunie curat\. 

Bearnezul e cumsecade, boieros [i comp\timitor. {i [tie s\ 

râd\. Vor sfâr[i prin a-l omorî [i pe el, cum l-au omorât pe amiralul 

de Coligny [i pe prin]ul de Orania [i pe dr\gu]ul de rege. 

Însemn\ri ie[ene

Tiago Hoisel: 

Iar într-o bun\ zi va s\ ne omoare pe to]i, ca de Sfântul Barto - 

lomeu. Doamne, aibi mil\ de poporul t\u, fiindc\-]i suntem cre - 

dincio[i [i r\bd\tori, dar prea frico[i. 

M-am bucurat s\ ne r\zbun\m. Domnul mi-a d\ruit o price - 

pe re mai mare decât a vân\torului ori p\s\rarului, ca de vr\jitor. 

Me[terul d’Aubigné a vorbit ori a scris, nu mai [tiu, despre La 

Loue, c\pitan de c\l\rime u[oar\, care a pus laba prin tr\dare pe 

Châtellerault, s-a b\tut în Normandia, a fost prins la Jarnac, dar 

a sc\pat [i a luat Bortul. Puternic prin st\pâni]ii de Necuratul la 

lumina zilei. Numai c\ me[terul d’Aubigné n-a [tiut toat\ t\ r\ [e - 

nia, fiindc\ eu nu-i spun [i el abia dac\ [tie s\ scrie. Eu mai [tiu 

[i s\ pun cap\t zilelor unuia [i altuia. L-am prins pe La Loue la 

Saint-Brès în 31 martie, dup\ miezul nop]ii, cum s-ar zice pe 1 

aprilie. Dormea pe scaunul lui, la corpul de gard\. L-am trezit râ - 

zând: „P\c\leal\de 1 aprilie!” A s\rit [i a c\scat ochii mai s\-i ias\ 

din cap. Atunci m-am încordat potrivind halebarda, cu ar\ t\torul 

pe c\tare, ca s\ ochesc mai bine [i l-am ]intuit cu fundul pe sca - 

un. A c\zut înapoi, cu nasul în jos. I-am pus piciorul pe pân tece 

ca s\ trag de ]epu[\ [i l-am terminat, iar ceata mea râ dea. 


Arnaldo Antunes 

Pe jupânul Ponce de Ponce, alt tovar\[ de-al me[terului Monluc, 

l-am doborât lâng\ Cognac, în fa]a Boutevillului. Ei zic c\ a 

c\zut prin tr\dare. Dar mereu exist\ tr\dare. Ori m\car necinste. 

Cel tare îl nimice[te pe cel slab, cel mai înarmat pe cel mai pu]in, 

pânditorul pe pândit. Ce-i aia tr\dare? Un schimb bun de focuri 

cu pistoalele astea nem]e[ti, cu ]eava lung\, care se mai cheam\ 

[i pistoale de vân\toare cu repeti]ie ori „p\c\le[te-l pe ]inta[”. 

Am vegheat c\lare, fiindc\ povara fierului era prea mare, 

treaz sub plato[\ [i zale. „Aduce]i-l pe Lemaire.” Dac\ trebuie s\- 

i doborâm treji, sco[i de pe linie [i din obiceiuri, trebuie s\-l adu - 

cem aici pe b\trânul pi[icher de galer\, Abraham Lemaire, care 

a înv\]at atât de bine de la arn\u]i [mecheriile turce[ti [i t\t\r\[ti. 

Da’ uite c\ nu-mi mai place n\uceala asta încremenit\ pe fe - 

]ele lor, când pricep c-au s-o mierleasc\. V\d în minte ochii bulbuca]i 

de groaz\ ai jupânului La Loue. Dup\ ce i-am v\zut în 

noaptea aia, aveam s\ râd înc\ multe zile [i nop]i. M\ bucuram: 

„Mul]umescu-]i, Doamne, c\ i-ai dat mâinilor mele. Sfarm\-le din - 

]ii cu ghioaga de fier, pr\bu[e[te-i sub t\lpile mele.” Psalmul a - 

cesta mai ales îmi pl\cea. 

Totu[i, pesemne c-am îmb\trânit [i m\ simt ostenit dup\ atâ - 

ta amar de omoruri. Odinioar\, pe înt\riturile din jurul Parisului, 

cu ]evi [i poloboace pline de p\mânt, gabioane, baricade, am 

z\ rit pe cel\lalt mal al râului un biet pescar. L-am ochit [i-am 

tras. A c\zut. Era tân\r. Tot în anul acela, din întâmplare, am mai 

z\rit unul care pescuia în acela[i loc. 

„Ia te uit\, obr\znic\tura, asta e o sfidare!” La anii mei, dup\ 

tot ce v\zusem [i f\cusem, am vorbit ca un gâde n\r\vit la rele 

ori ca un pu[tan tont [i f\r\inim\. L-am ochit [i l-am omorât [i 

pe acela. La dou\ zile dup\ asta, oamenii mei au venit s\ m\ ba - 

t\ pe um\r râzând: „Sergent, îl omorâse[i pe b\iat [i acum tocmai 

l-ai omorât pe taic\-s\u!” 

Pesemne c\ tat\l venise s\ trag\ la undi]\ tot în locul acela 

dinadins, nu ca s\ sfideze pe careva, ci ca s\-[i cheme moartea. 

{tiu ce-o s\ fac. O s\-i ajut pe \[tia doi s\ fug\, o s\ r\mân 

eu ultimul [i-o s\ fac cum m-o t\ia capul. Poate a[a m-oi pl\ti 

m\car de unul din pãcate [i-o sã-mi fie iertatã m\car una din 

gre [alele mele. 

4 

M\ cheam\Tristan Poitier [i sunt locotenentul companiei de 

archebuzieri a c\pitanului Odet Lefèvre, în regimentul de Lore - 

na. Joc c\r]i tr\gând la m\sea cu lupul b\trân [i tr\znit întru mo - 

ral\ pe care va s\-l omor cu mâna mea în noaptea asta, de nu 

m-o omorî el pe mine mai înainte. Fiindc\, dac\ r\mâne el în 

via]\, nici eu [i nici st\pânul meu, papista[ul domni[oarei Renée, 

n-am avea câ[tig de cauz\. 

De curând, [efii din garda sco]ian\ au pus s\ fie omorât mu - 

zicantul italian al reginei lor. Se ascundea între fustele iubitei lui 

19

- 


20 

[i cerea iertare. De ce atunci, un b\iat de burghezi din Bar, nu 

l-ar omorî pe un preacurvar eretic [i apuc\tor, c\zut pe capul u - 

nei fete catolice, sor\-sa, [i care, în plus, se afl\ sub acoperi[ul 

tat\lui ei [i al lui? Asta n-ar însemna decât dreptate [i ap\rarea 

sfintei noastre credin]e catolice. 

Tiago Hoisel: 

Rachel 

Numai c\ acesta nu se ascunde între fustele domni[oarei Re - 

née. Nu prea e muzicant. Cânt\re] poate, la predic\, dar altmin - 

teri, de-a dreptul t\cut, lini[tit [i curtenitor. Un ho] [iret. Ap\ a - 

dânc\. Mereu cu „Dumnezeu s\ te aib\ în sfânta lui paz\, frate”. 

Serios ca m\garul Papei, Doamne iart\-m\! Îl cunosc, mai avem 

printre noi din \[tia, ei sunt cei mai primejdio[i. E unealta ere - 

zi ei? Poate, dar dintre aceia care propov\duiesc cu mâna pe su - 

li]\. Poate c\ Odet, [eful, l-ar [ti str\punge, dar n-am fi de-ajuns 

doi ca s\-l ispr\vim. De-asta trebuie s\ ne ap\r\m mai întâi de 

b\trânul uciga[. B\trânii sunt cei mai r\i. Cei mai înr\i]i. Tinerii 

mai cad în genunchi, împreuneaz\ mâinile [i se roag\ de iert\ - 

ciu ne: „Aibi mil\, camarade, pentru numele lui Dumnezeu! – Eu 

nu-s camaradul t\u, neispr\vit de eretic, ]ine, na, întru mila Dom - 

nului!” Camarad pe naiba! Nu suntem camarazi decât între noi, 

bunii catolici. E ca ziua fa]\ de noapte, albul fa]\ de negru, a de - 

v\rul fa]\ de minciun\, binele fa]\ de r\u. Ori – ori! Nici o leg\ - 

tur\ între ap\ [i foc. 

Am v\zut o stamp\ cu cheiul Senei, unde un lup propov\duia 

unei haite de lupi: Adev\rata înf\]i[are a noii credin]e. Jupânul 

Abraham \sta, cu numele lui ovreiesc, se d\ de slujitor al Domnului, 

dar eu simt lupul sub blana de berbec. Ca o c\tare de ar che - 

buz\ care te a[teapt\ la cotitura drumului într-un desi[ de p\ dure. 

Suflarea îi duhne[te de departe. Se simt erezia [i sângele. Nemai - 

v\zutul slujitor! El nu înnoad\ eghile]ii la surtucul st\pânului s\u, 

ci mai degrab\ curelele plato[ei. Unul negustor [i altul slu jitor, doi 

spioni mor]i mâine diminea]\ [i s\ra]i dup\ gust. Da c\ nu ne gâ - 

tuie ei pe noi mai înainte. O s\ trebuiasc\ s\ intr\m în vi tez\. 

Am în vedere c\ tata n-o s\ ne-ajute. Fosilele astea nu fac nici 

cât o ceap\ degerat\. A[a [i taic\-meu. El nu-i olar decât dup\ 

nume. Olari din tat\-n fiu, de când ne [tim, a[a c\ nici nu ni se 

mai cunoa[te alt nume. Pe vremuri, taic\-meu ne spunea ce mare 

poman\ a fost când a murit me[terul Bernard Palissy la Bastilia, 

de b\trâne]e, de frig [i de foame, f\r\ a mai vorbi de p\duchi. 

Nu era nici un p\cat c\ se pr\p\dise un me[ter b\trân. Bastilia 

omorâse tipi mult mai mari ca el. Nici nu era vorba de ol\rit, ci 

de credin]\. De-altminteri, mi-e de meseria lui taic\-meu, cum 

mi-e de ori[icare ciob. Sunt cel mai mic [i n-am vrut s\ fiu meseria[. 

Am fugit cu propov\duitorii credin]ei [i de-atunci încoace 

am purtat suli]a [i mai apoi archebuza pentru rege [i sfânta cre - 

din]\ catolic\. Un rege, o credin]\, o lege. 

Numai c\ regele a pus s\ fie sugrumat ducele nostru [i monseniorul 

cardinal de Lorena. Numaidecât fratele Jacques Clément 

l-a strâns de gât chiar pe rege. Iar acum i se zice regele Carol al 

IX-lea monseniorului duce de Mayenne, dar nimeni nu crede as - 

ta. O s\-l bat\ bearnezul, se vede de la o po[t\. {i-l simt ca pe-o 

gogoa[\ dezumflat\. Dar, pe de alt\ parte, bearnezul e regele 

Na varrei, nu al Fran]ei. [i dac\ s-ar converti? Tot n-o s\-l cread\ 

nimeni. S-a mai convertit o dat\, în noaptea Sfântului Bartolo - 

meu, cu pumnalul la gât. Pe cine s\ crezi? 

N-am nevoie s\ v\d de-aproape degetele b\trânului punga[. 

Sunt eretice, blestemate, dar nu tri[eaz\. Pot s\ joc c\r]i [i s\ beau 

cu el f\r\ s\-mi fie fric\ de o lovitur\ ca la Jarnac [i f\r\ s\ m\ 

gândesc tot timpul ce trebuie s\ fac la o adic\. 

Numai c\ nu pot. Mi-o ia mintea razna. 

Un rege, o credin]\, o lege, ziceam noi pe când m\ luasem 

dup\ înv\]\tura [i toba codo[ului de sergent care mi-a pus în po - 

dul palmei câ]iva b\nu]i de aur drept ademenire. 

Însemn\ri ie[ene

Un rege, o credin]\, o lege [i tot a[a înainte, m\r[\luind prin 

]ara necredin cio[ilor. 

Nici m\car nu vorbesc fran]uze[te ca noi, ci în[ir\ blestemata 

lor de limb\ aiurea, t\r\g\nat\, scâlciat\, de bâlci. Despre noi zic 

c\ vorbim în vârful limbii. Dar vorba lor nu e [i ea t\ioas\, chiar 

ascu]it\? „Regi[orul \sta de rahat, Carol al IX-lea, penultimul, ar 

trebui f\cut înv\]\cel, s\ deprind\ o meserie cinstit\, din care 

s\-[i câ[tige traiul!” Fie, c\ merita s\-i scurtezi pe to]i de-un cap! 

Trimi[ii lor predicau prin pie]e ca s\ nu li se pl\teasc\ nimic gentilomilor 

catolici. {i ziceau c\ regii nu meritau s\ aib\ nici o al - 

t\ putere decât aceea care ar fi fost pe placul poporului. C\ no bilii 

nu erau cu nimic mai presus de al]ii. }\ranii le cereau trimi[ilor 

boierilor s\ le arate în Biblie unde se vede c\ trebuie s\ pl\teasc\ 

arend\ [i ziceau c\, dac\ str\mo[ii lor fuseser\ pro[ti [i f\r\ glas, 

ei nu mai voiau s\ fie. Atunci îi spânzuram. 

Tiago Hoisel: 

Eram de fa]\ cu tovar\[ii mei, cu suli]ele în cump\n\, cu fe[ - 

tilele aprinse, pe locul pie]ei Saint Livrade. Hugheno]ii strigau: 

„Cum?! Ne omorâ]i f\r\ judecat\?” 

Prea bunul domn de Monluc, mic, negru [i vioi ca un gascon 

ce era, îi înv\]a teama de Dumnezeu [i de rege. {tia el prea bine 


Paris Hilton 

c\ la judecat\ martorilor le-ar fi fost fric\ s\ nu fie alunga]i din 

târgul ori din satul lor, b\tu]i ori uci[i. {i c\ nu exista judecat\, 

nici mare, nici mic\, afar\ doar de religia fiec\ruia. Nici un ju de - 

c\tor ori scrib n-ar fi l\sat nimic scris care s\ nu fie în avantajul 

lui. Dac\ omorau pe vreunul ori treceau prin foc [i sabie vreo 

bi seric\, tic\lo[ii de legiuitori – ori mai degrab\ nelegiui]i – veneau 

numaidecât s\ fac\ o cercetare [i pe dat\ g\seau c\ de început 

începuser\ catolicii, iar celorlal]i li se pricinuise tot r\ul. 

Astfel de viclenii, în[el\ciuni [i sub]irimi nu fuseser\ inventate 

în c\ în vreun alt regat de pe p\mânt. Catolicii n-aveau nici o ca - 

le, decât s\-[i p\r\seasc\ avutul, ori s\ moar\, ori s-o ia din loc. 

Boierilor care îndr\zneau s\ vâneze le omorau potera [i ogarii pe 

câmp. Nu ad\stau s\-[i lase n\dragii în vine [i s\ se milo geas c\ 

s\ fie l\sa]i în via]\ pe la casele lor, cu ar\turile lor. Cât despre 

rente [i fiefuri, nu le mai cereau. Cine îndr\znea s\ ]in\ partea 

u nui hughenot, erau anun]ate imediat toate bisericile [i, în patrucinci 

ceasuri era mort ori fugar, ascuns de c\tre cei cu care pactizase 

ori pitit la Toulouse, adic\ nicidecum în siguran]\. 

Atunci hop [i noi în Guyenne sub stindardul domnului de Mon - 

luc [i doboar\-i, [i spânzur\-i! {i rupe-i pe roat\! 

Eram la doi pa[i în spatele domnului de Monluc la Saint-Mé - 

zard, când le-a cerut îndrept\]irea vorbelor lor. „Ce rege? Regii 

suntem noi”, au r\spuns. Acum uite-i pe „regi” prin[i [i lega]i în 

cimitirul unde sf\râmaser\ o cruce de piatr\. R\m\sese din ea 

o bucat\ înalt\ de vreo dou\picioare. 

Intre el [i noi, solda]ii, mergeau doi c\l\i care-l urmau pretu - 

tindeni, înarma]i cu securi. A[a se zicea pe-acolo unor spade la - 

te [i scurte, cu t\i[ul ascu]it. „Aha, nenorocit de târâie-brâu, ai 

îndr\znit s\ mânje[ti cu limba ta desfrânat\ m\re]ia regelui t\u? 

– Aoleu, domnule, aibi mil\ de p\c\tos! – Netrebnicule, vrei s\-mi 

fie mil\ de tine, care ]i-ai necinstit regele?” Era întunecat de mâ - 

nie, iar omul alb se spaim\. Domnul de Monluc îi d\dea o scatoalc\ 

[i \la c\dea greoi în genunchi, iar gâtul îi atârna de bucata 

de cruce. Atunci de Monluc striga unuia dintre c\l\i: „Izbe[te, ne - 

cioplitule!” Vorba [i lovitura erau una [i fierul sp\rsese mai bi ne 

de jum\tate de picior din piatra crucii. Ceilal]i au fost spân zu ra]i 

de un ulm, peste drum. Asta era dreptate, de[i sf\râmarea crucii 

îmi p\rea semn r\u. E adev\rat c\ ei o sf\râmaser\ la început, 

dar noi sf\râmasem ce r\m\sese. 

Sunt b\rbat [i cre[tin [i nu ur\sc nimic mai mult decât viola - 

rea femeii. To]i avem mame, surori, neveste ori iubite. In ase - 

diul de la Penne spaniolii omorâser\ zeci de femei spunând c\ 

erau luterani deghiza]i. Se zice c\ o f\cuser\ recru]ii, fiindc\ nici 

o de[c\ b\trân\ n-ar face a[a ceva. Niciodat\. Dar uite c\, dup\ 

atâ]ia ani de siluiri [i ucideri, anul trecut, la asediul de la Lagny, 

apoi de la Corbeil, din nou au fost femei violate [i ucise. Domnul 

nostru Iisus Hristos ne vede. Ce-o zice? Nu [tiu. 

- 


21

- 


22 

Tiago Hoisel: 

Dustin Hoffman 

La Rabastens mai marele nostru a primit o lovitur\ de arche - 

buz\ drept în fa]\ [i a r\mas neom, de ]i-e [i fric\ s\ te ui]i la el. 

Exist\ oare pedeaps\ [i aici, pe p\mânt, de isp\[e[ti înc\ înainte 

de moarte ca s\ r\mâi cu mai pu]ine de pl\tit pentru ceea ce s-a 

întâmplat la Guyenne? Nu [tiu. El nu s-a poc\it niciodat\. 

Vezi uciga[i din \[tia b\trâni, nepoc\i]i, ba chiar cinsti]i de 

mul]i [i care-]i spun f\r\ ru[ine: era r\zboi pentru sfânta credin - 

]\. Dreptatea era de partea noastr\, nu de al lor. Orice-am fi f\ - 

cut, asta era calea istoriei… Nu a[a zic? Vorbesc de istoria sal v\- 

rii sufletelor. Al]ii vorbesc mai economic. Doar despre salvare. 

Ni[te fiare sângeroase. 

Nu mai [tiu ce s\ cred. Fiindc\ [i marele nostru Balafré a fost 

omorât f\r\ judecat\. El, marele catolic, cel mai mare dintre to]i. 

{i din ordinul cui? Din ordinul regelui s\u. O credin]\, un rege, o 

lege. Regele lui, fratele celui pentru care omorâsem noi pe orici - 

ne îndr\znea s\ ridice capul [i care, de Sfântul Bartolomeu, spân - 

zurase f\r\ vreo judecat\ atâ]ia hugheno]i, pe vasalii lui cre din - 

cio[i [i pe supu[i. Ca pe jupânul Coligny de-o pild\, pe care-l nu - 

mea „tat\”. Între senior [i vasal, ca între rege [i supus, trebuie s\ fie 

unire, credin]\, cinste [i sim]ul drept\]ii. Nu-s decât un om simplu, 

dar mi se pare c\, f\r\ cinste, un regat n-ar putea exista. O 

lege, da. Dar numai pentru unii [i pentru al]ii nu? Atunci, du p\ 

mi ne, e vorba de dou\ legi. Eu n-am omorât decât în fierbin]eala 

luptei [i doar ca s\-mi ap\r trupul. Dar cu sânge rece, niciodat\. 

E de-ajuns s\-i ceri u nuia punga [i cheia de la sipet, nu-i nevoie 

s\ strângi de gât un om neînarmat. A[a c\ m-am îmbog\]it f\r\ 

s\ fac nedrept\]i. Ca [i jupânul Ogier, de altfel. 

|sta din fa]a mea bea prea mult. {i eu beau prea mult. Nu 

[tiu ce s-o alege de noi. Curând bearnezul o s\ ia Parisul [i pu]in 

dup\ asta va s\ vin\ la Bar s\-l asedieze. Ce ne facem atunci? 

O s\ pierim pe baricade? S\ pred\m arme le [i s\ ne a[tept\m 

sfâr[itul fiindc\ am omorât un negustor [i pe sluga lui? 

Se face noapte [i pogoar\ lini[tea, casa e încuiat\, cald\ [i li - 

ni[tit\. Peretele dinspre drum al casei e împodobit cu flori [i frun - 

ze t\iate în piatr\, cu inscrip]ia Dona nobis pacem. 1554. Uite 

c\ sunt cinzeci de ani de r\zboaie. {i o s\ mai fie înc\ unul, în 

care o s\ termin\m cu to]i t\nt\l\ii \[tia. Intr-o bun\ zi, în Fran]a 

o s\ fie un singur rege, o credin]\, o lege. 

Trebuie s\-l omorâm pe papista[ul domni[oarei Renée pentru 

binele sufletului ei. Numai c\ ea o s\ se arunce între noi. O 

v\d, o cunosc. Iar dac\ se arunc\ între spade, va s-o facem bu - 

c\]i [i s\ se duc\ la Ceruri fecioar\ [i bun\ catolic\. Dac\ îns\ 

moa re în plin\ r\scoal\ a sufletului contra Sfântului Duh? 

Nu-mi place s\ omor femei. Numai violul e mai r\u decât a - 

tât, mai cu seam\ dac\ le tai gâtul dup\ aia. Dar chiar [i f\r\ as ta. 

Va trebui bine gândit totul. Ce e de f\cut, s\ fie f\cut. 

5 

M\ cheam\ Isaac Simon, sunt slujitorul Bisericilor lui Dumne - 

zeu, am fost propov\duitor al dreptei credin]e [i acum comand 

în compania viteazului [i în]eleptului c\pitan La Noue, f\cut\ pe 

jum\tate din archebuzieri [i jum\tate din l\ncieri. {i eu sunt vi - 

teaz [i în]elept, fiindc\, din mila Domnului, m-am pus la ad\post. 

M\ num\r printre pu]inii pe care i-a pl\cut s\-i aleag\ dintre 

mul ]ii chema]i, aceia care vor auzi spunându-se în ziua Judec\]ii 

de Apoi: „Nu te cunosc.” 

Doamne, tu m\ cuno[ti. M-ai ales când eram în pântecele mai - 

cii mele. M-ai chemat de tân\r [i te-am urmat f\r\ s\ m\ uit în - 

d\r\t. Am înv\]at tot ce mi-au ar\tat slujitorii t\i. Am citit [i înc\ 

mai înv\]. Am f\cut mereu dup\ voia ta [i nu altfel. M\ las dus 

de voia ta. De va s\ fiu r\nit, ucis ori chinuit pentru Sfântul T\u 

nume, fac\-se voia Ta [i nu a mea, fiindc\ eu n-o am. 

Acum vrei s\ m\ însor cu fecioara asta pe care mi-ai dat-o [i 

s\ z\mislesc cu ea copii care s\ te slujeasc\. Tu m-ai împins s\ 

vin aici, ceea ce, dup\ socotelile omene[ti e o dovad\ de curaj, 

dar nu [i de în]elepciune. Pacea lui Iisus îns\ e deasupra oric\rei 

Însemn\ri ie[ene

în]elegeri omene[ti. Din mila ta, sufletul mi-e lini[tit. Fie c\ tr\ - 

iesc, fie c\ mor, tr\iesc [i mor în pace, fiindc\ [tiu c\ m\ iube[ti. 

Tot ce mi se întâmpl\ vine de la tine [i e darul t\u. 

Doamne, Renée e darul t\u. Chiar dup\ priceperea omeneas - 

c\, e de-ajuns s\ te ui]i la ea [i s-o ascul]i, ca s\ bagi de seam\ c\ 

a[a e. V\d, Doamne, c\ vrei s\ tr\im împreun\ ca b\rbat [i feme - 

ie [i s\ avem copii pe care s\-i cre[tem ca s\ Te cinsteasc\, fieca - 

re la locul lui [i dup\ puterile lui, fiecare atâta cât va tr\i [i, dac\ 

Tu vrei a[a, chiar dup\ moarte. 

Dar tremur în fa]a voii Tale t\inuite, Doamne! Dac\ voia Ta 

e s\ murim amândoi în noaptea asta, ori ca moartea s\ ne des - 

part\, fac\-se voia Ta [i nu a mea. 

Dac\ totu[i voia Ta e s\ tr\im, trebuie s\ fiu potolit. Numai c\ 

primejdia sufletului împ\cat e s\ fie potolit când trebuie s\ fie iute. 

A[a cum, pentru bun\tate, primejdia e stâng\cia ori prostia. Tu m\ 

înve]i s\ fiu f\r\ prihan\ [i deci n-a[ vrea s\ par nedrept cu nimeni. 

Dar tot Tu m\ înve]i s\ fiu ager [i bun mijlocitor [i a[a sunt. 

Toat\ casa doarme, în afar\ de tat\l care-o iube[te pe Renée 

[i-[i iube[te fiul. Nici fiul nu poate dormi, trebuie s\ stea treaz, 

Tiago Hoisel: 


Leslie Nielsen 

fiindc\ n-are idee ce-ar trebui s\ fac\, nici m\car nu [tie ce vrea. 

E beat, penduleaz\ între dragoste [i ur\. La parter, bie]ii solda]i 

b\trâni a[teapt\ s\ vad\ dac\ e de bine ori de r\u, dup\ comenzile 

pe care le vor primi. Via]a lor s-a dus, a unuia cu e[arf\ alb\, 

pentru ap\rarea Bisericilor tale, Doamne, a altuia cu e[arf\ galben\, 

pentru târfa Babilonului. În noaptea asta fiecare o s\ comi - 

t\ cea mai bun\ ori cea mai rea dintre faptele vie]ii lui irosite. 

Fac\-se voia Ta, Doamne, pe care nici un muritor n-o [tie. 

Fie ca ea s\ se împlineasc\, precum în cer, a[a [i pe p\mânt. 

Dac\ vrei s\ tr\im, lumineaz\-m\, îndrumeaz\-m\ [i d\-mi 

puterea pe care n-o am decât de la Tine. F\ ca mâna mea s\ fie 

din nou sigur\ [i tare, ochii limpezi, mintea îndr\znea]\, inima 

hot\rât\. [tii c\ niciodat\ n-am dat eu primul, n-am lovit un om 

f\r\ ap\rare ori un nevinovat. Dup\ [tiin]a mea, Doamne. Nu - 

mai Tu [tii adev\rul. Dar am f\cut totul dup\ con[tiin]a mea, ui - 

te-o, p\c\toas\ [i vinovat\, pus\ goal\-golu]\ în fa]a ta! Love[te 

cu mâna mea p\gânul, Doamne, a[a cum ai lovit filistinul [i a - 

ma lecitul. Supune-i t\lpii sfin]ilor T\i, Doamne, sf\râm\-i ca pe 

ulcelele olarului cu sceptrul T\u de fier. Dar Tu e[ti iubitor [i ier - 

t\tor, Doamne! Ce vrei Tu nu e pieirea, ci inima sf\râmat\ [i zdro - 

bit\. Nu vrei moartea, ci iertarea. Sacrificiul care-]i place este în - 

chinarea întru recuno[tin]\. 

D\-mi b\rb\]ie, minte [i iubire. D\-mi harul s\ spun fiec\ruia, 

în noaptea asta [i mereu, vorbele care s\-i deschid\ inima c\tre- 

Duhul Sfânt. Pune, Doamne, în mine o inim\ nou\, de carne. 

Nu-mi lua harul T\u. 

Dac\ asta e voia ta, o s\-i înduplec mai înainte de a trage pum - 

nalul din teac\ de douã degete. Da, Doamne, dac\ asta e voia Ta, 

este [i ce-a[ vrea eu. Numai dac\ [i tu, Domnul Dumnezeul meu, 

vrei a[a. Iar dac\ nu, fie. Fac\-se voia ta, azi [i în veac de veac. 

{i dac\ vrei s\ tr\im, Renée [i cu mine, iac\t\ ce-o s\ fac, 

Doamne. Pe dat\ ce nedemnul T\u slujitor, Henri, o s\ fie rege, 

o s\-mi iau femeia [i avutul pe care l-am câ[tigat din mila Ta [i 

care-i al T\u. {i-o s\ plec unde-oi vedea cu ochii. Fiindc\ v\d în 

inimi [i pricep c\ n-o s\ fie nicicând mil\ ori iertare pentru sfin]ii 

T\i. O s\ ne ducem s\tr\im la Geneva, Doamne, ori mai bine 

la Delft, ori la Frankfurt. Nu la Geneva, Doamne. Cu voia ta, o 

s\ m\ duc într-un târg unde sunt mai multe credin]e [i unde oamenii 

nu se omoar\ unii pe al]ii în numele fiului T\u Iisus, mântuitorul 

nostru al tuturora. 

V\d c\ m\ aperi, m\ cople[e[ti cu darurile tale de toate fe lu ri - 

l e [i în toate cele. Dac\ vrei, Doamne, f\-m\ biruitor. Dac\ vrei. Nu - 

mai fac\-se dup\voia ta [i numai a ta, iar\nu dup\cum vreau eu. 

{i acum, Odet Lefèvre, ascult\-m\ dac\ vrei! 

~n române[te de 

Ecaterina }AR|LUNG| 

- 


23

centenar ∙ centenar ∙ centenar 

24 

Emil Cioran [i exilul 

`n limba Celuilalt 

S 

-a considerat întotdeauna un „me- 

tec”, un str\in, pentru sine, pentru 

ceilal]i, pentru Dumnezeu. Dar cea 

mai teribil\ înstr\inare, pe care Cioran nu 

doar a îmbr\cat-o ca pe un ciliciu, ci [i-a 

provocat-o [i cultivat-o cu osârdie, a fost 

cea de limba matern\. 

Îndr\gostit amarnic de un idiom cu iz 

de „prospe]ime [i de mucegai, amestec de 

soare [i de b\legar, de o urî]enie nostalgi - 

c\, de o suprem\ neglijen]\” (Istorie [i u - 

topie), dup\ cum plastic o define[te, bal canic 

impulsiv, cârcota[, lene[, excesiv, p\r - 

tinitor, logoreic [i fatalist, [i-a încre din ]at 

îndiguirea lavei incandescente unei limbi 

de adop]ie, parfumat\, frivol\ [i strict\ 

precum o c\ma[\ de for]\. Sufletul barbar, 

repliat, dar niciodat\ complet redus 

la t\cere, [i-a f\cut mereu sim]it\ prezen]a 

discret\ în cel\lalt Cioran, cel mali]ios, lu - 

cid [i insolent, care a continuat s\ cearn\ 

via]a, oamenii [i pe Dumnezeu prin sita i - 

roniei sale tonic asasine, croindu-[i o cale 

regal\ printre to]i scepticii parizieni. Saltul 

f\r\ plas\ de protec]ie într-o limb\ spre 

care nimic nu îl chema fiin]ial le-a fost be - 

nefic amândurora. El [i-a maturizat [i disciplinat 

gândirea, [i-a canalizat excesele, 

[i-a des\vâr[it mijloacelor de expresie, în - 

v\]ând s\ plâng\ în spatele m\[tii [i s\ urle 

cu gura închis\. Dar nici limba francez\ 

nu a ie[it nev\t\mat\ din aceast\ întâlnire 

pasional\, spiritul cioranian înfrumuse ]ân- 

d-o, revitalizând-o, împrosp\tând-o, ad\u - 

gându-i o s\geat\ agresiv\ [i str\lucitoare 

în tolba-i perfect propor]ionat\. 

Trauma exilului a fost, prin urmare, 

dubl\ pentru cel care [i-a mutat [i trupul 

[i sufletul într-un alt loc de tr\ire [i sim]ire. 

Cioran a „ocupat” aproape samavolnic 

limba francez\, încredin]ându-i teribila misiune 

de a-i domoli dezm\]ul afectiv cu biciul 

spiritului. Reu[ita „public\” a fost to - 

tal\ – o în]elegem, poate, [i mai bine a - 

cum, la 100 de ani de la na[terea sa, când 

febra evoc\rilor, reedit\rilor [i licita]iilor 

cioraniene e de o intensitate remarcabil\, 

nu doar în spa]iul românesc, ci poate în 

pri mul rând în cel francez, ba chiar [i pe 

alte meleaguri, spaniole sau americane, 

spre exemplu. Dar în omul Cioran, aceas - 

t\ r\sturnare biografic\ a deschis o ran\ 

ce a sângerat pân\ la cap\t, punctând r\z - 

bunarea inimii umilite asupra spiritului autoritar, 

introducând o disjunc]ie în eul enun - 

Tiago Hoisel: 

]\rii, c\ci în loc s\ reac]ioneze unitar, a ces - 

ta apare ca scindat, el însu[i locatar precar 

al unei contradic]ii f\r\ sfâr[it: 

„N-am coincis niciodat\ decât cu intervalul 

care m\ separ\ de fiin]e [i de lucruri, 

decât cu vidul ce se deschide în mijlocul fi - 

ec\reia din senza]iile mele; cum s\ nu m\ 

mir atunci dac\ m\ v\d subscriind la ori - 

ce, asumându-mi propriile afirma]ii, raliindu-m\ 

la r\t\cirile, ba chiar [i la convin - 

gerile mele?“ (Demiurgul cel r\u) 

În felul acesta, eul devine loc de mani - 

festare a negativit\]ii universale în limb\ [i 

un hiatus se adânce[te în sânul subiectivi - 

t\]ii. E un no man’s land în care fiin]a se 

simte totodat\ prizonier\ a unei absen ]e – 

singura ce l-a bântuit ve[nic, cea divi n\ – 

[i absent\ din ceea ce ar trebui s\ fie identitatea 

sa. Dar dac\ pân\ la urm\ poa te ac - 

cepta c\ Dumnezeu e str\in [i parusia im - 

posibil\, faptul c\ propriul discurs îl tr\dea - 

z\ [i îl face s\ nu coincid\ decît cu interva - 

lul, reprezint\ o dislocare ce-i rui nea z\ unita - 

Audien]\ 

Însemn\ri ie[ene

tea interioar\. Prin urmare, orice 

tentativ\ de identificare cu sine, a - 

su mat\ prin cuvânt, nu va face de - 

cât s\ agraveze aceast\ dife ren]\ de 

sine, acest ultim stadiu al diafo rei. 

Eul scindat face s\ [chioapete 

func]ia auctorial\ – cea care, în 

mod obi[nuit, a test\ coeren]a [i legitimitatea 

spuselor – antrenând în 

acest dezechilibru certitudi nea noas - 

tr\ de cititor, potrivit c\reia discursul 

este proprietatea exclusiv\ a 

unui enun]\tor unic. Deci discursul 

nu mai apa re ca topos esen]ial al 

eului totalizant, ci ca nisipurile mi[ - 

c\toare ale unui subiect superior 

ironic, deziluzionat [i jubilator, ce 

caut\ s\-[i însu[easc\ limba Celui - 

lalt, pentru a se juca cu ea, pentru 

a se înf\[ura [i desf\[ura din ea. 

E, poate, un alt mod de a privi 

[i citi a parent insolubilele parado - 

xuri cioraniene. Departe de a în - 

chide gîndârea în impasul învârtirii 

în cerc, formulele descump\nitoa - 

re sunt în fapt purt\toarele unui 

sens decalat, integrator, deschi - 

zând un alt nivel de realitate prin 

in corporarea insolent\ a ter]ului 

inclus, respins\ de toat\ tradi]ia lo - 

gicii artistotelice, dar tot mai clar 

adeverit\ de experimentele fizicii 

cuantice, dar [i de intui]ia marilor 

creatori de curente artisti ce [i literare de la 

începtul secolului trecut. 

Limba român\ i s-a p\rut prea tragic\ 

[i violent primitiv\ pentru a încerca acest 

joc ontic, dar nu [i franceza, limba Celui lalt, 

idiom riguros [i limpede, [i tocmai prin a - 

ceasta mediu ideal de expresie a echivo cu - 

lui [i ambivalen]ei. Într-o limb\ necizela t\, 

contradic]ia sun\ mai degrab\ a incoe ren - 

]\, a confuzie mental\, a întortochiere gro - 

bian\. Într-o hain\ lingvistic\ rafinat\ [i 

subtil\, contrariile se ciocnesc pur [i sonor, 

declan[ând un întreg mecanism recupera - 

tor ce somnoleaz\ în fiecare din noi, determinându-ne 

s\ ne amintim c\ pola ri za - 


Tiago Hoisel: 

rea e doar un accident de parcurs într-o lu - 

me dual\, în vreme ce spiritul prive[te tole - 

rant tot spectrul suprapunerilor de st\ri 

con tradictorii imaginabile, inclusiv via]a [i 

moartea: „Moartea nu are sens decât în lu - 

mea pluralit\]ii, a diversit\]ii. Ea înce tea z\ 

s\ fie un obiect de fascina]ie sau de te roa - 

re în da t\ ce ne ridic\m la viziunea U - nit\ - 

]ii. În Unu, nu exist\ vii, nu exist\ mor]i.“ 

(Caiete) 

În act, ne e imposibil s\ o lu\m [i la 

stânga [i la dreapta în acela[i timp, sau s\ 

t\cem [i s\ vorbim simultan; dar mintea 

nu cunoa[te asemenea obstacole [i false 

op]iuni, iar Cioran, prin excelen]\, ne îm - 

Ademenire 

piedic\ s\ ne l\f\im în cli[eele [i nepu tin - 

]ele noastre binare, invitându-ne direct s\ 

înfrunt\m complexitatea, [i s-o accept\m. 

Gânditorul nu a c\utat o nou\ patrie adop - 

tiv\, nu a dorit o alt\ identitate social\ [i 

legal\, nu a cerut azil politic în Fran]a, ci 

[i-a dorit o limb\ în care s\ poat\ îngenun - 

chia ra]iunea în deplin\ libertate [i cu ma - 

xim\ eficien]\. C\ a f\cut-o în chiar limba 

ra]iunii [i cu o excelen]\ stilistic\ ce nu 

contene[te s\-i uimeasc\ pe francezi, asta 

]ine de geniul individual... 

„Nici credincios, nici ateu” (Neajunsul 

de a te fi n\scut), nici defetist nici optimist, 

nici din lumea asta, nici din cealalt\, Cio- 


25


Tiago Hoisel: 

ran se afl\ într-un soi de spa]iu intermediar, 

un fel de între al speciei umane, a - 

proape un „mutant cuantic”, dac\ îmi e 

permis\ formula. Ca în rela]iile de indeterminare 

ale lui Heisenberg, îndat\ ce ai 

început s\-l m\sori într-o parte [i s\ aduni 

argumente care s\ sus]in\ o anumit\ po - 

zi ]ie hermeneutic\, îl vezi râzând dup\ col - 

]ul vorbelor sale enigmatice, în care se i - 

]e[- te un punct de vedere contrar, care la 

rândul s\u î]i scap\ de vrei s\-i pui eti che - 

Luna lui Galilei 

t\, [i tot a[a. Dar am ajuns, în timp, s\ nu 

mai v\d în aceast\ derobad\ un simplu e - 

xerci]iu histrionic – sau nu în primul rând 

–, un construct admirabil formulat, dar arti - 

ficial. Cred c\ Cioran a fost infinit mai pro - 

fund [i mai structurat decât ne pu tem i ma - 

gina, doar c\ ]es\tura min]ii lui se des f\ - 

[ura pe alte coordonate decât cele cu ca re 

suntem obi[nui]i. 

Prin urmare, în acest spa]iu psihologic 

[i intelectual median al lui între (compus, 

de fapt, din [i-[i), gânditorul î[i permite 

luxul deschiderii c\tre un dat în ansamblu 

pozitiv, dar ambiguu, pe care îl nume[te 

con]inut. Nea[teptat cuvânt la Cioran, nu-i 

a[a? În dialogul s\u cu Branka Bragavac 

(în Convorbiri cu Cioran), el opereaz\ o 

distinc]ie între un „con]inut interior”, perfect 

separat [i chiar ostil inteligen]ei, care 

define[te omul, [i „marele con]inut”. Pri - 

mul pare s\ fie un ecou al „scânteii” eckhartiene, 

în care Dumnezeu este în acela[i 

timp imanent [i transcendent, dar [i al vi - 

dului plin oriental, ca stare a con[tiin]ei u - 

nificate. Ar urma un salt c\tre „marele con- 

]inut”, în care Cioran accept\ s\-l vad\ pe 

Dumnezeu ca pe ultima limit\ a singu r\ - 

t\]ii sale [i prag al dialogului pustiitor dar 

necesar cu Cel\lalt, sete neostoit\ de Unu, 

exprimat\ de paradoxul suprem: „Dumnezeu 

este, chiar dac\ nu este.” (NN) 

Înfrângerea vitalismului balcanic prin - 

tr-un laconism elegant l-a smuls din matri - 

cea sa fiin]ial\, eliberându-l de o condi]io - 

nare trupeasc\. Cioranul român î[i trans - 

punea via]a în cuvinte; Cioranul francez 

vie]uie[te în cuvânt, trece de la cuvânt la 

tr\ire, ridic\ expresia la demnitatea de experien]\ 

originar\, l\sând s\ se dezvolte 

a cea s\mân]\ de ironie paradoxal\, universal\, 

infinit\ [i instabil\, [i atunci, scrii - 

tura în\l]at\ la rangul de „principiu auto - 

nom, devine destin” (Ispita de a exista). 

Cioran a izbutit, în cele din urm\, o des - 

prindere de real, nu în sensul deta[\rii bu - 

diste – pe care a admirat-o [i invidiat-o, f\- 

r\ a o putea îns\ practica –, ci în sensul 

unei eliber\ri de contingent prin riscanta 

transmuta]ie a verbului. Dar Scitul lene[, 

r\t\cit în spa]iul mental al plictisului eliptic, 

e con[tient de fragilitatea acestui de- 

26 

Însemn\ri ie[ene

mers, care for]eaz\ limitele umanului. Limbii 

adoptive îi este atribuit\ capacitatea 

demiurgic\ de a suporta o existen]\ ete - 

ra t\, în care urmele barbarului încol]it sunt 

înc\ perceptibile: „Inconvenientul practi - 

c\rii unei limbi de împrumut e c\ nu ai drep - 

tul s\ faci prea multe gre[eli. Or, doar c\ - 

u tând incorectitudinea f\r\ a abuza de ea, 

atingând în fi ecare clip\ solecismul, po]i 

da o aparen]\ de via]\ scriiturii.“ (NN) 

Cioran nu cade îns\ în p\catul idolatriei 

stilului [i [tie c\, în fond, realitatea nu 

e mai pu]in g\unoas\ atunci cînd figura]ia 

ei verbal\ este str\lucit\ [i ambigu\. Pe de 

alt\ parte, acesta poate fi un r\spuns, un 

Tiago Hoisel: 

pansament eficace la o suferin]\ ontolo gi - 

c\ constitutiv\, în plan personal, [i o tentativ\ 

de a oferi spiritului o cale de ie[ire 

din impas, atunci când contradic]iile privitoare 

la tot ce ]ine de natura uman\ tind 

s\ devin\ aporii. Decuparea [i placarea 

unor anumite tipare de gândire peste configura]ia 

simbolic\ a unei alte limbi poate 

reprezenta o media]ie în]eleapt\ între spirala 

vertiginoas\, anihilant\, a nea[ez\rii 

existen]iale [i o real\ „pl\cere a textului”, 

tulbur\toare, periculoas\, dar care întredeschide 

o u[\: 

„A scrie este o provocare, o privire din 

fericire fals\ asupra realit\]ii ce ne situea - 

z\ deasupra a ceea ce este [i a ceea ce ne 

pare a fi. A-i face concuren]\ lui Dumne - 

zeu, a-l dep\[i chiar prin simpla virtute a 

limbajului, aceasta e isprava scriitorului, 

specimen ambiguu, sfâ[iat [i infatuat care, 

ie[it din condi]ia sa natural\, s-a dedat u - 

nui vertij superb, uneori odios, întotdea u - 

na deconcertant. Nu exist\ ceva mai mi - 

zerabil decât cuvîntul [i totu[i prin el ne 

în\l]\m la tr\iri de fericire, la o dilatare ul - 

tim\ (...). Supremul atins prin vocabul\, 

prin simbolul însu[i al fragilit\]ii!“ (Exerci]ii 

de admira]ie) 

Simona MODREANU 

Marele lup r\u 



27

cronica traducerilor · cronica tr 

28 

Din nou despre Jekyll [i Hyde 

O perspectiv\ poststructuralist\ 

F 

aptul c\ Robert Louis Stevenson, 

victorianul sco]ian devenit emigrant 

american, a fost dep\[it în 

popularitate de propriul lui roman („nu ve - 

l\”, în unele accep]ii), The Strange Case 

of Dr. Jekyll and Mr. Hyde/Straniul caz 

al doctorului Jekyll [i al domnului Hy de 

(reeditat, iat\, la noi, din 2003, în mod 

constant, de c\tre Editura Minerva*), r\ mâ - 

ne, pân\ la un punct, un lucru firesc. Este 

condi]ia tuturor autorilor impu[i prin singularitatea 

estetic\ a unei opere cu destin 

de „mit”cultural. Mai pu]in norma l\ îns\ 

apare situa]ia în care, chiar la peste o sut\ 

de ani de la apari]ie, faimoasa po veste su - 

fer\ înc\ de cel pu]in un simptom de devi - 

ere în receptarea critic\, asupra c\ ruia m\ 

voi opri în cele ce urmeaz\. Toa t\ lumea 

cunoa[te, fie [i din auzite, con]i nutul textului. 

Trei naratori – primul, întocmai ca 

la Henry James, intermediat de însu[i au - 

tor – se refer\ la acelea[i incidente stranii. 

Dl. Utterson, avocat londonez auster, consternat 

de testamentul clientului [i priete - 

nului s\u de-o via]\, doctorul Jekyll, care 

stipuleaz\ inexplica bil c\, la moartea sau, 

în mod ciudat, dispari]ia sa subit\, averea 

s\ treac\ necondi]ionat în posesia unui 

misterios domn Hyde, persoan\ intrat\ o - 

cult în intimita tea b\trânului om de [tiin]\, 

decide s\ cer ceteze îndeaproape circumstan]ele 

subterane, ce au putut duce la un 

astfel de dez echilibru. Convingerea premer - 

g\toare ac tului propriu-zis al c\ut\rii detec - 

tiviste are [i ea ceva din poetica jamesia n\ 

* Robert Louis Stevenson. Straniul caz al 

doctorului Jekyll [i al domnului Hyde. Tra - 

du cere de Carmen Chirculescu. Bucure[ti: Edi - 

tura Minerva, ed. a II-a, 2007, ed. III-a 2011, 

pp.160, 9.99 RON 

a perso najului-reflector, v\zut ca interpret 

al sem nelor unei lumi de coduri secrete. „Da - 

c\ el este dl. Ascundere (to hide – a se as - 

cun de, n.m.), atunci eu voi fi dl. Inves tiga- 

]ie” (to seek – a c\uta, n.m.), ne spune i nau - 

gu ral Utterson, nef\când doar un simplu 

joc metaforic [i lingvistic, ci invitând dis cret 

la con[tientizarea intr\rii noastre într-un 

u nivers textual al construc ]iei simbolice. 

În]elegem de la avocat, prin interme diul 

unei „pledoarii” narative enigmistice, cu 

Tiago Hoisel: 

fundament gotic, faptul 

c\ dl. Hyde a par ]i ne a - 

celei clase tera tologice 

numite plas tic de Poe 

undeva monstrum horrendus. 

El locuie[te în - 

tr-o zo n\ imund\ a ca - 

pitalei britanice, are fi - 

ziono mie lugubr\ [i, mai a les, com porta - 

ment a gre siv. Lo ve[te f\r\ mo tiva]ie un 

copil, iar a poi e identificat ca au tor al unui 

a bominabil asasinat. Interesant îns\, Hyde 

pl\te[te desp\gubiri cu cecuri (auten tice!) 

ale doctorului Jekyll, de]ine mobilier fin [i 

tablouri de valoare din colec]ia b\ trâ nului 

s\u protector, intr\ în casa acestuia cu re - 

gularitate [i manifest\ veleit\]i de virtual 

st\pân. Ce poate motiva neobi[ nu ita leg\ - 

tur\ asupra c\reia doctorul Jekyll continu\ 

Asem\n\ri 

Însemn\ri ie[ene

s\ men]in\ o misterioas\ t\cere? Cele do - 

u\ vizite ale lui Utterson la amicul comun, 

doctorul Langou, de[i nu aduc ini ]ial vreo 

clarificare a secretului, sunt urma te de o mi - 

siv\ care va marca ulterior in trarea celui de 

al doilea narator în scen\, superior infor - 

ma ]ional primului (Utterson). Langou las\ 

post mortem m\rturia scris\ a episodului 

infernal, de medicin\ trans cendental\, la 

care a asistat for]at de dl. Hyde, ap\rut 

brusc [i în existen]a sa. Bând o licoare pre - 

parat\ ad hoc, din s\rurile ordonate anterior 

de un bilet straniu al lui Je kyll, a ces ta 

trece printr-un terifiant proces de metamorfoz\-alchimic\, 

în urma c\ru ia devine, 

instantaneu, sub ochii dilata]i de spaim\ ai 

lui Langou, chiar doctorul Je kyll. Utterson 

însu[i, intrând în for ]\, la un moment dat, 

în ca me ra prietenului Jekyll (a lertat de 

c\tre servitorii con[tien]i de pre zen]a în cas\ 

a unei alte per soa ne decât st\ pâ nul lor) 

obser v\ înm\rmurit cadavrul lui Hyde, schimonosit 

apocaliptic. O (alt\) scri soare l\ sa - 

t\ de Jekyll (ultimul [i, totoda t\, cel mai 

credibil na rator), scrisoare des co perit\ cu 

aceea[i ocazie, va l\muri enig ma, confirmând 

ipotezele nara tive ale pri milor doi 

reflectori [i întregind perspectiva prin tr-un 

scurt istoric al incredibilului fe no men. 

Suferind înc\ din copil\rie de o dualitate 

structural\, a viciului [i virtu]ii, docto - 

rul [i-a proiectat [tiin]ific „condi]ia”, spre 

maturitate, inventând o compozi]ie lichi - 

d\, ce-i permitea, dup\ ingerare, transfe - 

rul de iden tit\]i din plan ipotetic în plan re - 

al. Ast fel, pe lâng\ distinsul doctor Jekyll, 

s-a n\s cut domnul Hyde, un alter-ego ma - 

lefic la tent, care, treptat, se impune, sc\ - 

pând de sub contro lul compusului anor ganic 

[i anihi lându-[i, pur [i simplu, arheti pul 

– personalitatea doc torului Jekyll ca atare. 

Din exegeza asupra textului se des prinde 

cu u [urin]\ un cli[eu critic, repetat pân\ la 

tri vializare [i devenit de aceea automatism 

interpretativ: umani tatea este dublu di men - 

sionat\, pendulând între polii binelui [i r\ - 

ului. Ultimul de]ine totu[i capacitatea pre - 

zumtiv\ de acapara re [i neutralizare a ce - 

lui dintâi. De la sfâr [i tul secolului XIX [i pâ - 

n\ în a doua jum\tate a veacului trecut, cu 

mici varia]ii, te ma a r\mas în esen]\ a ce - 

ea[i. Chiar istorii de mare actualitate ale li - 

Tiago Hoisel: 

teraturii britanice nu dep\[esc limita acestui 

cadru analitic. Ste phen Coote con chi - 

de, de pild\, c\ roma nul reprezint\ o ale - 

gorie a ideii c\, în om, „eul public [i cel in - 

tim nu sunt decât dou\ fa]ete ale aceleia[i 

perso na lit\]i”, iar Andrew Sanders crede, 

în mod similar, c\ nu vela studiaz\ „binele di - 

Brutarul 

vizat” (de interfe ren ]a „r\ului”) [i, simultan, 

„dedu blarea eti c\”. Întrebarea care se pu - 

ne aici este urm\ toa rea: ne afl\m cu ade - 

v\ rat în fa]a unui „caz straniu” de „divi zare” 

a eu lui, de „dualita te” psihologic\ [i de 

„coe xis ten]\” a anti no miilor în acela[i in - 

di vid sau textul ne confrunt\ cu o sugestie 

semiotic\ pu]in mai complex\? R\spunsul 

trebuie c\utat în confesiunea introspectiv\ 

a ultimului narator, doctorul Jekyll însu[i, 

analistul cel mai îndrep t\]it al teribilului fe - 



29


Tiago Hoisel: 

nomen de depersonalizare. Scrisoarea lui 

debuteaz\, într-adev\r, cu descrierea opo - 

zi]iilor native din interiorul personalit\]ii sa - 

le. Doctorul men]ioneaz\, sufici ent de am - 

biguu, c\, înc\ din co pil\rie, obi[nuia „s\-[i 

ascun d\ pl\cerile”, dezvoltând, în secret, o 

anumit\ duplicitate [i, prin determi nare, o 

dihotomie psihologic\. A[a se na[te o ipos - 

taz\ paralel\ [i concurent\ a po pula rului Je - 

kyll, misteriosul domn „Hyde” (individ „t\i - 

nuit” chiar [i prin semnifica]ia onomas ti c\). 

Aspectul interesant al acestui dualism, 

pe care naratorul ne invit\ cumva s\-l no - 

t\m, este c\ ambele identit\]i, de[i f\r\ a - 

cela[i grad de vizibilitate, se bucur\ de o a - 

utonomie compa rabil\. Dl. Hyde nu coe - 

xist\ numai cu dl. Jekyll, ci exist\, tr\ie[ - 

te pur [i simplu per se. De asemenea, docto 

rul Jekyll nu e doar un accesoriu, o mas - 

c\ public\, un travesti al maleficului domn 

Hyde, ci o individualitate cu statut bine 

Familia Flinstone 

pre cizat. „Eram în mod radical amândoi”, 

exclam\ tragic b\trânul om de [tiin]\. Ar 

trebui s\ intuim aici o declarationem vera - 

ci tur, mai ales c\ protagonistul î[i sprijin\ 

ob serva]ia pe urm\torul comentariu: „Da - 

c\ fiecare dintre cei doi ar putea tr\i într-o 

i dentitate separat\, via]a mea s-ar des prin - 

de din aceast\ tortur\ insuportabil\; cel 

r\u [i-ar urma drumul s\u, eliberat de as - 

pi ra]i ile înalte [i remu[c\rile mai bunului 

s\u gea m\n.” Ne afl\m în fa]a unui caz de 

aso cie re paradoxal\ între dou\ identit\]i, 

cu cen tralit\]i [i manifest\ri proprii, în ca - 

drul a ce leia[i structuri clarobscure. Docto - 

rul Je kyll fiin]eaz\ „disparat” [i „confuz” în - 

tre do u\ „nuclee” psihologice. Faptul se ex - 

plic\ întâi fizic, corporal. Senza]iile tr\ite 

de Hen ry Jekyll, în timpul procesului de 

transmigrare alchimic\, sunt noi, diferite, 

par s\ a par]in\ altcuiva: „Era ceva straniu 

în sen za]iile mele, ceva indescriptibil nou 

[i, tocmai datorit\ acestei nout\]i, ceva in - 

comparabil de pl\cut. M\ sim]eam mai tâ - 

n\r, mai u[or, mai fericit în trupul meu.” 

A poi, schimbarea are repercusiuni spiri tua - 

le: „Devenisem con[tient de [...] o ne[tiu - 

t\ [...] liber tate a sufletului.” Putem b\nui 

c\ „liberta tea” doctorului depersonalizat [i 

re -personalizat, într-o succesiune a pierde - 

rii [i recâ[tig\rii unit\]ii sinelui, denot\ „mo - 

bilitatea” eului ce scap\ conturului rigid al 

con[tiin]ei eti ce. Principiul moral, clasific\- 

rile axiologi ce, de „bine” [i „r\u”, devin su - 

bit no]iuni goa le, pierzându-[i autorita tea 

de „legi”. Ceea ce îl elibereaz\ pe Je kyll nu 

e neaparat do bândirea unei noi i dentit\]i, 

ci drumul c\ tre ea, nu finalitatea experimen - 

tului altfel zis, ci benigna lui des f\[urare. 

Spune nara torul, destul de paradoxal: „Gân - 

di]i-v\ pu ]in – eu de fapt nici nu existam.“ 

„Liberta tea” lui este în fond aceea de a nu 

(mai) fi în interiorul regulii morale, de a 

experimenta deper so naliza rea/descentralizarea 

ad infinitum. 

A[ merge pân\ acolo încât s\ sesizez a - 

ici anticiparea parabolic\ a „joculului sub - 

stitu]iilor” din „gramatologia” lui Jacques 

Derrida, principiul de baz\ al deconstructivismului 

contemporan. Centralitatea nu 

este reperabil\ în sine, ci în multiplicitate, 

într-un [ir de centralit\]i „suplimentate” in - 

finit, cu identit\]i proprii [i forme de manifestare 

specifice. Tehnica narativ\ îns\[i a 

nuvelei trimite la acest „joc” al „înlocuiri lor”. 

Fiecare dintre cei trei naratori sufer\ de 

par]ialitate informa]ional\, solicitând mereu 

complet\rile [i explica]iile celui imediat 

urm\tor. Centrul textului migreaz\, prin 

urmare, în structuri diferite, perspecti va fi - 

ind, constant, redimensionat\. Dl. Hyde, 

simbolul perpetuei „re-centraliz\ri”, prin 

sugestia lui metaforico-onomastic\ de „t\i - 

nuire”, reprezint\ nucleul c\tre care se 

merge, „lucrul” încriptat ce urmeaz\ s\ se 

dezv\luie. Deschiderea criptei (Derrida a 

vorbit despre semnifica]ia conceptului în - 

tr-un eseu din anii [aptezeci, intitulat Fors 

[i publicat în Georgia Review), în sistem 

deconstructivist, reprezint\ primul pas în 

30 

Însemn\ri ie[ene

jocul substitu]iilor, un joc pe care Utterson 

[i-l asum\ integral atunci când se identific\ 

cu „dl. Investiga]ie”. El este poeticianul di - 

simulat, care încearc\ descifrarea semne - 

lor unui sistem indistinct, personalizat, de - 

personalizat [i repersonalizat, într-o deru - 

tant\ mi[care de structuri. Procesul acesta 

este sui generis [i nu altceva ne invit\ doc - 

torul Jekyll s\ vizualiz\m în leg\tur\ cu pro - 

pria sa dedublare. În final, domnul Hyde 

scap\ de sub controlul compozi]iei chimi ce 

[i, implicit, de sub tutela „arhetipului” – Hen - 

ry Jekyll –, luând contur singur, prin „jo cul 

substitu]iei”: „M-am dus la culcare Hen ry Je - 

kyll [i m-am sculat Edward Hyde. Cum pu - 

tea fi acest fapt explicat? [...]. {i cum pu tea 

fi acest lucru remediat?”. Mica ipo cri zie a 

fostului doctor Jekyll nu trebuie s\ in duc\ 

în eroare. Odat\ declan[at\ „de con struc ]ia”, 

„remedii” nu exist\. Circuitul „descentra li z\ - 

rii” e ireversibil [i, practic, dup\ cum argu - 

menteaz\ Derrida în mai multe locuri, in finit. 

A[a-zisa lui „finalita te” coin cide, la Ste - 

venson, cu sucomba rea ultimu lui „ava tar” 

(Hyde). Moartea aparent in explicabil\ a lui 

Hyde cap\t\, la nivel se mi otic, o anu mit\ 

credibilitate. L\sat s\ se ma nifeste în dia lec - 

tica sa ad infinitum, orice „joc al sub stitu - 

]iilor” ar însemna, pâ n\ la ur m\, con tu rarea 

unei utopii: un per petu um mobile func ]io - 

nal! Nici m\car com pu sul chimic al lui Je - 

kyll nu poate schim ba, se pare, legile fizi cii. 

Hermeneutica romanului lui Stevenson 

trebuie oricum, de aceea, par]ial revizuit\. 

Vechea banalitate critic\ a antinomiilor e - 

tice gravitând în jurul aceleia[i axe (centru) 

se impune reformulat\ din perspectiva deconstructivist\ 

a multiplic\rii centralit\]ii, 

un aspect „ideologic” al textului, de subti - 

litate, cu înc\rc\tur\ poetic\ (post)moder - 

nist\ avant la lettre. Doctorul Jekyll, „ma - 

tricea” (nucleul) insolitului experiment, î[i 

ia simbolic r\mas bun de la noi, la sfâr[it, 

v\zând „cele ce urmeaz\ ca privind pe al - 

tul [i nu pe mine însumi.” Aceasta este o a - 

luzie nu atât la suprema]ia r\ului în uni - 

vers – cum s-a crezut mult\ vreme –, cât la 

neputin]a unui arhetip de a evita propria 

sa disolu]ie istoric\. 

Codrin-Liviu CU}ITARU 

Tiago Hoisel: Roberto Carlos Tiago Hoisel: Felipe Massa 



31

urechea de cârpa · urechea de 

- 

32 

Un rapsod al culorii: 

pictorul Constantin Tofan 

Scriind despre pictorii ce-[i duc vea - 

cul în ciudatul imobil situat pe Ar - 

mean\ sau despre cei cei „încar cera]i” 

chiar în buricul târgului, în bastionul 

de pe strada L\pu[neanu, am asem\nat 

atelierele lor cu chiliile unor c\lug\ri n\ r\ - 

vi]i în singur\tate, care adesea comunic\ 

între ei prin intermediul alfabetului Morse, 

b\tând cu cu]itele murdare de vopsele în 

caloriferele ruginite, pentru a-[i serba deopotriv\ 

succesul, dar [i disperarea de ca - 

uz\ provocat\ de tot felul de nelini[ti ce ]in 

de actul crea]iei în sine, cât [i de modul 

profund de tr\ire a existen]ei, prin meto - 

da exacerb\rii eului profund [i c\utarea 

substan]ei inefabile din care a fost pl\m\ - 

dit sufletului omului de c\tre bunul Crea - 

tor.... Imobilul de pe Armean\ l-am com - 

parat cu Turnul Babel pictat cândva de 

Pieter Bruegel cel B\trân, care apare azi 

pe emblema steagului Uniunii Europene, 

turn str\b\tut de un labirint de galerii, u - 

nele întunecate, altele luminate de undeva 

de jos sau de sus, de fl\c\rile unui paradis 

sau ale unui infern mai mult sau mai pu]in 

perceptibile sim]urilor obi[nuite, pe când 

cel de pe strada L\pu[neanu, nu [tiu de ce, 

am fost tentat s\-l compar mereu cu un 

templu, populat de pelerini, afla]i în drum 

spre un iluzoriu Ierusalim, ce ni se va ar\ta 

cândva în ceruri... Deseori am trecut pe a - 

colo, bâjbâind pe coridoare în c\utarea u - 

nor u[i ce se deschideau aproape de la si - 

ne [i se închideau apoi f\r\ zgomot în ur - 

ma ta, poftindu-te s\ intri într-un spa]iu in - 

tim cotropit de o dezordine bine tempe rat\, 

propice crea]iei artistice de orice fel. 

Dup\ ce urcai etajul, te trezeai în fa]a unui 

hol populat de o vegeta]ie ce-a fost când - 

va luxuriant\, dar care, din pricina intemperiilor 

[i a prafului atoatest\pânitor, s-a 

pervertit adaptându-se de[ertului interior. 

Fiecare „chilie” î[i are personalitatea sa 

distinct\, o anume atmosfer\, un anume 

chip. Privit îns\ mai cu aten]ie, observi c\ 

fi ecare atelier î[i are personalitatea sa distinct\, 

o anume atmosfer\, o amprent\ 

specific\, un anume chip, care se relev\ 

doar sim]urilor pe care le acceseaz\ nu intelectul 

vizitatorului, ci afectul s\u. Într-un 

fel, atelierul poate fi perceput, de un privi - 

tor mai sensibil, ca un autoportret complex 

al artistului la perpetua tinere]e a maturi - 

t\]ii sale. În interiorul s\u, ca în poemul de 

Tiago Hoisel: 

început al Motamorfozelor lui Traian Mocanu, 

po]i descoperi orice: „o umbr\ care 

se întinde la infinit, dincoace [i dincolo de 

pere]i, harbuji, struguri, c\tin\ [i boji, o vra - 

n\, privirea logodnicei, vibratorul de emo - 

]ii, principiul modern al expresivit\]ii func - 

]ionale, intensitatea colorat\, raiul trans lucid, 

câte un perpetuum mobile ambando - 

nat pe parodosea, eterul coregrafic, incin - 

ta misterios\” [i foarte mult hazard, hazard 

la fiecare pas, prelins din nev\zute alambi - 

curi, a c\ror menire e s\ transfor me reali - 

tatea în halucina]ie [i halucina]ia în rea litate 

etc., etc.... 

Atelierele pictorilor cunosc pe parcursul 

zilei câteva metamorfoze. Dac\ dimi - 

nea]a seam\n\, într-adev\r, cu ni[te chilii, 

la orele prânzului ele se transform\ în ni[ - 

te anticamere sau chiar saloane de primi - 

re. Pictorul se comport\ ca un c\lug\r atâ - 

ta timp cât are [evaletul în fa]\. Dup\ ce îl 

abandoneaz\, sufletul îi d\ ghes s\-[i pro - 

pov\duiasc\ religia în lume... {i atunci, 

Po[ta[ul 

Însemn\ri ie[ene

u[a chiliei se deschide c\tre semeni, direct 

în strad\, spre „iarmarocul cu vorbe”, descris 

cândva de ma gistrul Ursachi. Am trecut 

de mul te ori pragul diverselor ateliere 

[i am plecat de acolo, de fiecare da t\, potopit 

de sim]\minte [i imagini noi, greu de 

pervertit pe coala de hârtie. 

Recent, la începutul acestui mar tie iernatic, 

pa[ii m-au îndemnat s\ urc scara i - 

mobilului arti[tilor de pe Strada L\ pu[ neanu 

[i s\ poposesc, vreme de un ceas [i ju - 

m\tate, în atelierul destul de înfrigurat al lui 

Constatin Tofan. Am cio c\ nit de trei ori cu 

sfial\ în u[\ [i imediat am auzit un glas me - 

talic ce rezona pl\cut în fe restre: „Da, in - 

tr\, te a[tept de mult!” Am intrat. Dincolo de 

prag, m\ întâmpin\ un b\rbat înalt, construit 

dintr-o croial\ atle tic\, deschi zân du- 

[i larg bra]ele vânjoase, pentru a-mi ura un 

bun venit, articulat din toat\ inima. Ne-am 

îmbr\]i[at fr\]e[te, b\ tându-ne priete nos 

pe spate, apoi ne-am a[ezat pe la vi]\ la un 

scurt popas. L-am întrebat ce fa ce [i cum îi 

merg treburile. „Dup\ cum vezi, mi-a spus, 

ar\tându-mi tablourile puse ca ni[te c\r]i pe 

vertical\, direct pe du[umea, [i altele expuse 

pe pe re]i, pictez. Sau, mai bine zis, am 

pictat pâ n\ acum. Iar acum, m\ a[teapt\ 

trebu rile ob[tii...” „M\ mir, am spus, c\ ob - 

[tea nu-i la tine.... De obicei, atunci când 

trec pe aici, arti[tii vin la tine ca la un sta - 

roste sau ca la un vl\ di c\...” Am folosit dinadins 

termenul „vl\ dic\”, nu numai pen - 

tru sonoritatea lui aparte, ci [i pentru semnifica]iile 

sale de sub sol. Unele dintre ele i 

se potriveau picto ru lui ca o m\nu[\. C\ci, 

într-adev\r, îl vi zi tasem într-o iarn\, înainte 

de Cr\ ciun, a telierul lui era neîn c\ p\tor; 

colegii s\i de breasl\, dar [i lume obi[ nu - 

it\, trecea pe la „domnia sa” s\-i cear\ un 

sfat, o vorb\ bu n\ sau o binecuvântare... 

Era un du-te-vi no neîntrerupt. Pictorul era 

atent cu fie care, unuia îi spu nea o vorb\ 

[ugu bea ]\, pe altul îl b\tea pe um\r, iar 

altuia îi d\dea un mic dar. Gesturile [i vorbele 

îi erau domoale, lini[tite. Te sim]eai în 

preaj ma lui într-adev\r ca în preajma unui 

sta roste sau domnitor... Eu îns\ nu întâm - 

Tiago Hoisel: 

pl\tor îl ase m\nam, în min tea mea, cu un 

vl\ dic\ sau cu un mitropo lit... M\ urm\ - 

rea de mult\ vreme ima gi nea unui chip 

care îmi r\s\ rea în închi pu ire de fiecare da - 

t\ când pa[ii mei se intersectau cu cei ai 

pictorului Constantin Tofan, starostele bres - 

lei arti[tilor ie[eni... 

Vreme de trei ani de zile, cât a durat „e - 

xilul” meu la Chi[in\u, am avut ocazia s\ m\ 

întâlnesc adesea, pe la diverse sindro fii, 

Savant nebun 

cu IPS Vladimir, mitropolit al Chi[i n\ ului 

[i al întregii Moldove. IPS Vla dimir nu 

prea era bine v\zut de c\tre oficia lii de la 

Bucure[ti, nici de c\tre consilierii ambasa - 

dei, [i asta dintr-un motiv lesne de în]eles. 

Mitropolia Moldovei se afla sub jurisdic]ia 

Moscovei, iar cea a Basarabiei, în frunte cu 

IPS mitropolitul Petru, ]inea de Bucure[ti... 

De fiecare dat\ când se întâmpla s\ ne intersect\m 

cu IPS Vladimir, abordam o mi - 


- 


33


- 

Tiago Hoisel: 

n\ sobr\, dar mitropolitul a vea har, astfel 

c\ dialogul, în ciuda rezer vei mele afi [a te, 

se lega parc\ de la sine. Dincolo de a ti tu - 

di nea oficial\, trebuie s\ m\rturisesc c\ în 

preajma lui m\ sim]eam în largul meu. Mitropolitul 

Vladimir îmi era simpatic [i nu [ti - 

am de ce. Barba sa ro[ ca t\, zâmbetul [\ - 

galnic, ochii alba[tri, u[or miji]i, îmi p\ reau 

familiari... Prima da t\ când l-am întâlnit, 

aveam impresia c\ ne cunoa[tem de mult 

timp... Ceva mai târ ziu, abia când m-am 

întors în Ia[i, am rea lizat c\ simpatia mea 

fa]\ înaltul prelat nu era întâm pl\ toare. 

Fiind invitat într-o zi la un vernisaj pe L\ - 

pu[neanu, m-am întâlnit cu prietenul meu 

Costic\ Tofan, pe care nu-l v\zusem de un 

car de vreme. Am dat s\-l îmbr\ ]i [ez, dar 

am tres\rit, pierzându-m\ cu fi rea. Aveam 

impresia c\ în fa]a mea se afl\ nu pictorul 

Tofan, ci mitropolitul Vla di mir, îmbr\cat în 

haine mirene. Barba, p\ rul, o chii, ca [i sta - 

tura impun\toare, se m\ nau iz bitor cu cele 

ale IPS Vladimir Can tarean. La fel [i vo - 

cea, u[or metalizat\, ce te lua a[a, [\galnic, 

u[or peste picior. Nu m-am putut atunci 

ab]ine s\ nu-i m\rturi sesc pe loc revela]ia 

pe care o tr\iam. 

„Drag\ frate Constantin, i-am zis, oare 

[tii cu cine era s\ te confund?” „P\i, dac\ 

ai s\-mi spui, s\ [tii c\ aflu chiar acum!”, 

mi-a spus, privindu-m\ de sus, cu aceea[i 

voce metalizat\, str\b\tut\ pe din\untru de 

luciri surâz\toare. „Ghici?” „S\ l\s\m ghi - 

citul pe alt\dat\, acum, dac\ tot ne-am întâlnit, 

ce-ar fi s\-mi vezi peisajele...? {i cu 

cine sem\n? Nu cumva cu un vreun zdrahon 

de-al t\u din Delt\?” „Eu nu sunt din 

Delt\, ci din Nordul Bucovinei...” „{tiu, zi - 

se pictorul, c\ e[ti din dulcea Bucovin\, `ns\ 

ai fra]i [i prin p\ puri[ul Deltei... Dar mai 

bine nu te mai învârti pe dup\ deget [i spu - 

ne odat\ cu cine sem\n, c\ încep s\ fierb 

de ner\bdare....” „Semeni cu un mitropo - 

lit...” „Nu z\u a [a”, f\cu Tofan, „cu care?” 

„Cu mitropoli tul de dincolo de Prut.” Costic\ 

Tofan m\ privi cu oare[care uimire. 

„Aduci ca dou\ pic\ turi de ap\ cu IPS 

Vladimir, mitropo litul Chi[in\ului [i al întregii 

Moldove de dinco lo de Prut...” „A[a 

s\ fie”, f\cu pictorul, mângâindu-[i barba 

ro[cat\. „Deci se m\n cu mitropolitul?!” „Se - 

meni”, am zis. „De dincolo de Prut?”, mur - 

mur\ el gânditor. {i, dup\ o clip\ de gân - 

dire, ad\ug\: „Mai bine sem\nam cu un pei - 

saj...” „Semeni [i cu un peisaj”, am a d\ u - 

gat. „Ce fel de peisaj, de toamn\ sau de iar - 

n\?” m\ chestion\ el. {i apoi, f\r\ s\ m\ 

mai a[ tepte r\spunsul meu, îmi puse o al - 

t\ între bare: „Dar, apropo de asta, dra g\ 

Ni chi ta, ce crezi tu despre peisajele pe ca - 

re le pic tez?” „E[ti un rapsod al culorii, am 

zis. Un Paganini al apusurilor de soa re. Tu 

nu pic tezi, ci cân]i la o vioar\, în mijlocul 

naturii, potopit din cre[tet pân\-n t\lpi de 

p\s\ri, [i de frunze care cad...” „De”, zise 

el, „[i mitropolit, [i Paganini, nu e r\u...” 

Nichita DANILOV 

34 

Însemn\ri ie[ene

 

Tiago Hoisel: 

Davy Jones

Neculai P\duraru 

(iluzia ca mitologie 

a realului) 

M 

ult\ vreme, din ra]iuni care au 

avut la baz\ convingerea (sau 

poate prejudecata) c\ orice în - 

cercare de a în]elege arta apelând la expli - 

ca]iile celor care o fac posibil\ înseamn\ un 

act cvasines\buit de agresiune asupra fas - 

ci na]iei pe care ea o exercit\ prin simplul 

fapt c\ exist\, am r\mas un admirator „din 

umbr\” al sculpturii lui Neculai P\duraru. 

Formele închipuite de el, provocatoa - 

re [i stranii, p\[ind între regnuri sau ]i- 

nând cump\na dintre lumile eterice [i cele 

telurice, m\ duceau invariabil cu gândul la 

Stamate, celebrul personaj imaginat de Ur - 

muz care î[i întrerupea din când în când 

chinul asumat al c\ut\rii „lucrului în sine” 

pentru a contempla, prin intermediul unui 

tub, „Auto-Kosmosul infinit [i inutil”. 

Un alt univers sofisticat [i alienant pe 

care presupuneam c\ îl frecventeaz\ sculp - 

torul a fost cel kafkian, z\d\rnicia credin - 

]ei c\ via]a are sens [i inutilitatea sl\biciunii 

de a spera („Exist\ speran]\, dar nu 

pentru noi”) p\rându-mi-se a fi temele pe 

care se întemeia majoritatea lucr\rilor din 

ciclul „Zidul”, unul dintre capitolele cele 

mai consistente [i mai pline de dramatism 

ale crea]iei lui Neculai P\duraru. 

Pornind de la astfel de premize, era a - 

proape firesc s\ consider c\ tiparul dup\ 

care artistul î[i modela propria lume hi - 

meric\ era unul de natur\ livresc\, viziune 

care, o dat\ cu apari]ia c\r]ii sale intitulate 

„Zidul [i alte lumi colorate (Gr\dina cu 

vise)”, Editura „Dana”, Ia[i, 2010, avea s\ se 

confirme doar într-o foarte mic\ m\su r\. 

Procedând într-o manier\ care îmi a - 

minte[te de lipsa de menajamente cu care 


Roger Caillois înl\tura aura misterioas\ de 

pe arta lui Giuseppe Arcimboldo („o crea - 

]ie absolut\”, ap\rut\ „în mod miraculos”, 

dup\ cum era apreciat\ de comentatori) 

prin simpla referire la ilustratorii de manuscrise 

care, înaintea sa, „s-au silit s\ alc\ - 

tuiasc\ ini]iale din plante, din trupuri de 

a nimale sau de oameni, r\sucite [i contorsionate”, 

Neculai P\duraru î[i coboar\ me - 

reu admiratorii operei sale cu picioarele 

pe p\mânt, dezv\luind f\r\ ocoli[uri inu - 

tile originea ideilor de la care a pornit [i 

porne[te în continuare de fiecare dat\ când 

proiecteaz\ [i apoi d\ consisten]\ material\ 

unei noi lucr\ri: „]evile pe care le în - 

doi în jurul corpului uman îmi amintesc de 

h\]i[ul crengilor din p\durea satului natal, 

prin care admiram fugar corpul c\prioa - 

re lor. A[a cum p\durea luxuriant\ î[i protejeaz\ 

viet\]ile, tot a[a ]evile îndoite ocro - 

tesc formele mele imaginare. ]evile sunt ca 

firele nimfei, ]esute într-un cocon ce se - 

pa r\ lumile pentru ca omida s\ devin\ un 

minunat fluture.” (Referire la ciclul „Teh nomitologii”). 

O astfel de opera]iune de autodemitiza - 

re, de invalidare a unei presupuse meta fi - 

zici destinate exclusiv min]ilor speculative, 

de la care ar proveni de altfel singura che - 

ie de în]elegere a mesajului propriei arte, 

[i de coborâre a registrului interpretativ în 

sfera metaforei aproape comune nu echi - 

valeaz\ totu[i, a[a cum a[ fi fost tentat s\ 

cred alt\dat\, cu o risipire brutal\, nea[tep - 

tat\ a ambiguit\]ii semantice de care orice 

crea]ie artistic\ are nevoie pentru a su pra - 

vie ]ui din punct de vedere estetic. Dimpo - 

triv\, a[ spune, directe]ea cu care sculp torul 

se înc\p\]âneaz\ s\-[i descrie tr\irile, 

gândurile [i mai ales modul de metamorfozare 

a acestora în proiecte artistice inso - 

lite nu face altceva decât s\ pun\ în evi - 

den]\ extraordinara complexitate a procesului 

gra]ie c\ruia, în cazul s\u strict par - 

ticular, banalitatea aparent\ este ridicat\ 

la puterea de semnificare a fantasticului, 

care se impune ca atare dincolo de eviden - 

]a mecanismelor logice provocate parc\ 

înadins s\ apere [i s\ p\streze intact\ coeren]a 

s\n\toas\, dar de multe ori steril\ 

a realului. 

Hazardul magic 

Structurat\ în mai multe cicluri bine de - 

finite („Zidul”; „Spirite umane”; „Hime - 

re”; „Visul lui Juganu”, „Tehno-mitologii” 

[.a.), opera sculptural\ a lui Neculai P\duraru 

este impregnat\ de fantastic, de di- 

pensula şi dalta · pensula şi d 

35


mensiuni simbolice care transcend con - 

stant [i f\r\ dificultate materialitatea re - 

prezent\rilor fizic recognoscibile, stimu - 

lând fantezia [i contrariind nu de pu]ine 

ori ra]iunea. Este îns\ vorba de diferite ti - 

puri de fantastic: de la cel cu aspect ludic, 

„[ugub\]”, specific mitologiilor populare 

(o ilustrare emblematic\ în aceast\ pri vin - 

]\ fiind lucrarea „Godogo[târchi]oi” – un 

prin] c\lare pe o gâsc\ –, datat\ 1972 [i 

expus\ la bienalele de sculptur\ de la Budapesta 

1978 [i Padova – 1979), la fantasticul 

tenebros ancorat în suferin]e [i o - 

preli[ti cât se poate de reale, iar apoi sublimat 

în viziuni co[mare[ti, caracteristic ciclului 

„Zidul”, [i de la fantasticul elaborat 

din „Spirite umane”, în care artistul nu se 

mai arat\ interesat de anatomia omului, 

ci de „simbolul uman”, integrat adesea în 

morfologii hibride, în „instala]ii ale tipa re - 

lor umane”, la fantasticul vizionar [i premonitoriu 

prezent în „Tehno-mitologii”, 

din perspectiva c\ruia se produce trecerea 

de la „eroii legendari care omorau balauri 

cu [apte capete la eroii zilelor noastre ca - 

re inventeaz\ sisteme tehnice fabuloase, 

pornind de la primul [urub [i pân\ la ulti - 

ma fiin]\ clonat\.” 

De re]inut [i de analizat este faptul c\ 

în toate situa]iile amintite fantasticul nu 

reprezint\ o modalitate de a obtura, ocoli 

sau dep\[i realul, un mijloc de a evada din 

determin\rile devenite la un moment dat 

insuportabile ale acestuia, ci constituie o 

parte, f\r\ doar [i poate îndrept\]it\ [i ea 

s\ existe, a lumii în care tr\im, chiar dac\ 

nu to]i dintre noi suntem, asemenea lui 

Neculai P\duraru, ap]i ori dispu[i s\ în]e - 

le gem [i s\ accept\m ca inevitabil\ proximitatea 

hazardului magic [i a pandantului 

s\u distructiv care poate fi, uneori, excesul 

de luciditate. 

Monumentul Eminescu 

Realizarea unui monument dedicat lui 

Mihai Eminescu a fost o idee, un obiectiv, 

dar [i un vis care l-au înso]it pe Neculai 

P\duraru timp de aproape patru decenii 

în tot ceea ce a însemnat pentru el activitate 

artistic\, medita]ie, definire a viziunii 

morale sau a identit\]ii stilistice. Nenum\ - 

ra te proiecte au r\mas invariabil în stadiul 

de schi]\ din cauz\ c\ sculptorul sim]ea 

mereu c\ esen]a subiectului îi scap\ prin - 

tre meandrele desenelor cu ajutorul c\ro - 

ra încerca s\-l reprezinte pe Eminescu în 

ipostaze noi, surprinz\toare, în m\sur\ s\ 

întemeieze o alt\ imagine plastic\, absolut 

original\, a poetului. În cele din urm\, du - 

p\ un mult prea lung [ir de c\ut\ri, de en - 

tuziasme meteorice [i de iluzii risipite la fel 

de rapid, Neculai P\duraru s-a v\zut ne voit 

s\-l uite pe „omul Eminescu”, nemul]umit, 

dup\ cum singur m\rturise[te, de lipsa de 

orizont a „încremenirii în tipar”. Ie[irea 

din impas, atât de mult a[teptat\, s-a produs 

într-o ma ni er\ care l-a uluit pe artist: 

„Dup\ multe fr\mânt\ri, într-o noapte l-am 

visat pe Pa ciurea care m\ boteza, iar Brân - 

cu[i îmi ]inea lumânarea. M-am trezit în - 

sp\imântat, crezând c\ mi-a sosit ceasul. 

M-am spe riat c\ vine moartea. Era trecut 

de mie zul nop]ii. Ca s\ uit nelini[tea din 

vis, am întins mâna [i am luat, de la cap\ - 

tul patului, un volum cu poezii de Emines - 

cu. Am deschis cartea la întâmplare [i am 

citit primele versuri: ‹‹Iar cerul este tat\l 

meu/ [i muma mea e marea››. În clipa a - 

ce ea am avut o revela]ie. Dumnezeu mi-a 

trimis lumina prin vis, ca s\ g\sesc calea 

36 

Însemn\ri ie[ene

spre Emi nescu.” („Zidul [i alte lumi colo - 

rate”, pagina 133). 

Evident, o astfel de relatare poate p\ - 

rea cusut\ cu a]\ alb\, inventat\. Nu [i da - 

c\ avem în vedere c\ Neculai P\duraru 

este un om de o sinceritate [i de o puritate 

sufleteasc\ vecine cu inocen]a. Mai mult, 

faptul c\ la mijloc a fost vorba de o verita - 

bil\ revela]ie este probat [i de schimbarea 

radical\ de optic\, aproape inexplicabil\, 

în ceea ce prive[te monumentul Emines - 

cu. De unde, timp de mul]i, foarte mul]i ani, 

sculptorul [i-a concentrat eforturile 

pe „o mul Eminescu”, încercând 

s\-l prezinte, în proiectele 

sale, mai expresiv decât ap\ rea el 

în cele mai cunoscute statui care 

i-au fost de dicate (cea din fa]a A - 

teneului Ro mân din Bucure[ti [i 

cea din ve ci n\ ta tea Bibliotecii 

Centrale Uni ver si ta re din Ia[i), 

brusc avem de a face cu o cu to - 

tul al t\ a bor dare, cu o dra matic\ 

esen]ia liza re a mijloa ce lor de re - 

pre zentare, ca re con stau de a - 

ceas t\ dat\ doar în li nia dreap t\ 

(marea) [i linia curb\, semicer cul 

(cerul). Monumentul ca ata re, realizat 

în anul 2000 [i inti tulat „E - 

minescu – un zid în calea tim pului” 

const\ din tr-o structu r\ paralelipipedic\ 

(un fel de mo nolit indestructibil, 

a [a cum este [i spi ritul 

eminescian), peste ca re este 

a[ezat\ o form\ arcuit\, în mijlo - 

cul c\ reia sunt fi gurate orbitele 

ce leste ale Lu cea f\ru lui. Este, re - 

pet, o lucra re e sen ]ial di ferit\ din 

punct de ve dere stilistic de tot ce - 

ea ce a cre at Ne culai P\ duraru. 

Din p\ cate, mo nu men tul zace de 

mai bine de un de ceniu în curtea 

ca sei me mori ale de la Ipote[ti, 

toa te în cer c\ri le autorului s\u de 

a deter mi na autorit\]ile competente 

s\ de cid\ amplasarea lui pe 

in sula de pe la cul din apro pie re 

(soclul e deja construit acolo) e [u - 

ând sis tematic în fa]a ar gu men te lor bi ro cra - 

tice. Unul dintre aces tea, care apare in va - 

riabil în moti va ]i ile institu]iilor implicate, 

con st\ în faptul c\ ope ra]iunile de montare 

a lucr\rii pe so clul de pe in su l\ ar presupu - 

ne t\ierea a 10-15 arbori, ceea ce este interzis 

de lege. Careva s\ zi c\, într-o ]ar\ în ca - 

re timp de 20 de ani s-au defri[at ilegal zeci 

de mii de hectare f\ r\ ca legea s\ se simt\ 

prea ve xat\, dova d\ c\ nu s-a g\sit niciun 

vinovat pân\ a cum, un monu ment dedicat 

poetului na]io nal nu poate fi ridicat acolo 

unde îi este locul din pricina câ tor va copaci 

care stau în ca lea unei maca rale! 

Iluzii noi 

Pe lâng\ monumentul consacrat lui E - 

minescu, Neculai P\duraru a conceput pe 

parcursul carierei sale numeroase alte lu - 

cr\ri destinate unor locuri publice, lucr\ri 

pe care le-a propus diferitelor autorit\]i [i 

organisme autohtone responsabile de soar - 

ta culturii, îns\ f\r\ a avea succes. A[a se 

fa ce c\ sculptorul – unul dintre cei mai cu - 

nos cu]i, aprecia]i [i premia]i, îndeosebi 

pe plan interna]ional, ar - 

ti[ti plas tici ro mâni – nu a reu[it 

s\-[i lege numele de vreun mo - 

nu ment finalizat în ]ar\. Are, în 

schi mb, unul în\l]at în Ja po nia... 

Acum îl bate gândul s\ se retrag\ 

la Sagna, localitatea sa na - 

tal\ din jude]ul Neam]. În a[tep - 

tarea momentului în care se va 

întoarce pe t\râ mul copi l\ riei, î[i 

i magi nea z\ cum va ri di ca pe u - 

nul din dea lurile care m\r ginesc 

sa tul o replic\ uria[\ a u nei lu - 

cr\ri din 1973 – „Artistul [i o pe - 

ra (Me[terul [i p\pu[a)” –, un 

bronz în care re la]ia dintre artist 

(creator, me[ ter), înf\ ]i [at într-o 

pozi]ie de contemplare a propriului 

triumf în fa]a unui public a 

c\ rui pre zen]\ poate fi doar pre - 

su pu s\, [i opera sa (p\ pu [a), ca - 

re atârn\ inert\, prelingân - du-se 

ase menea ceasurilor lui Dali din 

„Persisten]a memoriei” spre ni - 

c\ieri, este defi ni t\ în termenii u - 

nei triste]i de vastatoare, de stig - 

ma tul c\reia nu se poate sc\pa 

de cât prin îm br\]i[area unei ilu - 

zii noi. Dar ce altceva, dac\ nu 

asta, a f\cut [i face de-o via]\ Ne - 

cu lai P\duraru, aflându-[i [i continuându-[i 

astfel drumul solitar 

spre ma rea art\? 

Corneliu OSTAHIE 



37

privitor ca la teatru · privitor ca 

38 

P\pu[eria, 

la Cercul Polar de Nord 

P\pu[\ria finlandez\ are o istorie tân\r\, 

de numai un secol, dar arti[tii care o practi - 

c\ v\d în aceast\ situa]ie un avantaj. Avanta - 

jul de a nu fi ancorat într-o tradi]ie care im - 

pune anu mite cadre, de a fi liber [i de a te 

conecta artistic la spiritul timpului, la experien]ele 

mai avan sate ale creatorilor din spa - 

]ii culturale vecine ori mai îndep\rtate, pe 

ca re s\ le rafinezi în formule proaspete. Fon - 

datoarele finlandeze ale genului au fost Annikki 

Setälä, în Laponia, imediat dup\ r\z - 

boi, al doilea mondial, [i Mo na Leo, în Hel - 

sinki, ambele atingînd recu noa[ tere inter na - 

]ional\. {i una [i cealalt\ au insistat pe rolul 

pove[tilor în dezvoltarea individual\, preo - 

cupându-se de fantastic [i de profunzimile bas - 

melor. Finlanda num\r\ numai 5 milioane 

de locuitori, iar arta p\pu[\riei este studiat\ 

la nivel superior, vreme de patru ani, la Aca - 

d emia de Arte din Turku. Capacitatea de absorb]ie 

a pie]ei muncii, inser]ia profesional\ 

a absolven ]ilor sunt itemi de care orice [coa - 

l\ trebuie s\ ]i n\ cont [i care influen]eaz\ 

conceptul educa ]ional. La Turku, primeaz\ 

master classes-urile [i workshops-urile sus - 

]i nute de valori interna ]ionale ale domeniului, 

oferindu-le studen]ilor o pluralitate de viziuni, 

dându-le ocazia s\ se a pro pie ori s\ se deta - 

[eze de ele, `n func]ie de propria structur\ 

interioar\. Parte a Universi t\]ii de {tiin]e A - 

plicate, la Arte, în sec]iunea de Performing 

Arts, al\turi de Circ, Dans, Teatru exist\ [i o 

linie de studiu consacrat\ artei p\pu [\re[ti. 

Asta arat\ pragmatismul sistemului de înv\ - 

]\mînt finlandez, orientarea lui fireasc\ spre 

realit\]ile momentului. Ca variant\ de pre g\ - 

ti re de scurt\ durat\, un colegiu cu durata de 

doi ani poate fi urmat la Pieksämäen, certifi - 

catul a vând recunoa[tere european\. Forma rea 

profe sioni[tilor continu\ prin festivaluri organizate 

în Helsinki, Tampere [i Rova ni emi, 

particip\ri la reuniuni interna]ionale, în special 

în zona M\rii Baltice, Suedia (influ en ]a lui 

Michael Mes chke se resimte), Polonia (Wroclaw, 

Bialystock), Germania, Fran]a (Char- 

les ville Mezieres), Ru sia (Universitatea din 

Turku are un parteneriat solid [i îndelungat cu 

Academia de Art\ Dramatic\ din Sankt Petersburg), 

adic\ în zone cu [coal\ serioas\ în 

domeniu. Anima]ia finlande z\ combin\ mu - 

zica, tradi]ional\ ori compozi]ii recente, cu 

p\pu[ile de tot soiul, mi[carea, dan sul, artele 

vizuale, expresie a în]elegerii p\pu [\ riei ca o 

form\ de crea]ie ce con ]ine toate 

ce lelalte forme, a p\pu[ii ca me - 

tafor\. P\pu[arul e întotdea una la 

vedere, corporalitatea sa e e sen - 

]ial\, o aten]ie important\ fi ind 

a cordat\ felului în care artistul spune 

povestea, pentru c\ aceasta 

se recompune diferit în mintea [i 

sufletul fiec\rui privitor. 

P\pu[arii finlandezi se plâng 

în special de lipsa unei buget\ri 

adecvate din partea statului. În 

„]ara ce lor o mie de lacuri" exist\ 

numai trei trupe stabile de teatru 

pentru copii, num\rul angaja]ilor 

permanen]i nedep\[ind duzina, 

res tul fi ind mici companii private, 

itine rante, care c\l\toresc în c\u - 

tarea publi cului. Ishmael Falke 

practic\, la Six finger Theatre, un 

teatru experi mental, o abordare 

multidisciplina r\ a p\pu[\ riei. Fi - 

ecare nou\ cre a ]ie este practic un 

demers de antropologie teatral\, 

de cercetare [i experimentare – 

echipa sa a lucrat, printre al ]ii, [i 

cu nonconformistul Andrij Zol - 

Tiago Hoisel: 

dak. Un proiect ingenios, unic în lume, de fapt, 

este „Mikro patia!", un festival de microtea - 

tru, care re une[te, pe tot parcursul lui 2011, 

mont\ri în miniatur\ realizate de companii 

din toate col ]urile planetei. Turku are sta tut 

de Capital\ cultural\ european\ în acest an, 

iar „evenimentul de cultur\ urban\" men ]io - 

nat este programat nu în spa]ii teatrale efective, 

ci în cele mai ne obi[nuite loca]ii, pre cum 

benzin\rii, g\ri, auto buze, port etc., adic\ 

peste tot acolo unde poa te întâlni public. Ce 

în seam n\ micro? Înseam n\, de exemplu, re - 

pre zen ta ]ii de numai un mi nut ori mont\ri ca - 

re au ne voie de doar un me tru p\trat „spa ]iu 

scenic". Ishmael Falke dinamiteaz\, dar pa[ - 

nic, concep ]ia c\ spectacolul cu p\pu[i e un 

divertisment pentru cei mici, extinzînd adre - 

sabilitatea spectacolelor sale la cât mai multe 

categorii de public, cel adult, în principal. 

Mai în Nord, la Rovaniemi, tradi]ia solo - 

u ri lor, caracteristic\ acestor zone unde den - 

Câine r\u 

Însemn\ri ie[ene

si ta tea popula]iei este mic\, 5 locuitori pe 

km p\ trat, e men]inut\ vie de Johanna Peltonen 

[i Matkalaukku Teatteri – Travelcase 

Theatre. O ra[ul cu numai 60.000 de locui - 

tori este consi derat inima Laponiei. Ca pes - 

te tot în Finlanda, teatrul pentru copii este 

foarte strâns legat de procesul educa]ional, 

este o extensie a acestu ia. Travelcase Thea tre, 

compania de teatru de p\pu[i din Rova nie - 

mi, g\zduit într-un studio al lui Puppet Theatre 

House, asta [i face, dar nu numai pen - 

tru copiii din ora[, ci plimbând hârzobul cu 

minuni în toat\ Laponia, Suedia [i în nume - 

roasele comunit\]i finlandeze din Karelia, 

ast\zi, component\ a Federa]iei Ruse. Orice 

fin landez î]i va spune c\ Rusia le-a furat 10 

la sut\ din teritoriu dup\ cel de-al doilea r\z - 

boi mondial, tem\ drag\ [i Adev\ra]ilor Finlandezi, 

partidul cu vederi na]ionaliste care 

la recentele alegeri a ob]inut un scor surprin - 

z\tor de mare. Promovarea culturii finlandeze, 

a celei lapone, a valorilor tradi]ionale 

pe calea pl\cut\ a tea trului constituie miezul 

misiunii pe care Lapland Puppet Theatre Association 

[i-o asum\. Asocia]ia e condus\ a - 

cum de Hanna Kyläniemi, antropolog preo - 

cupat de specificit\]ile culturii lapone [i de 

continuitatea tradi]iilor zonei, tot ea organi - 

zând toamna un festival al solo-urilor p\pu - 

[\ re[ti, prezentate la Puppet Theatre Hou se, 

dar [i în parcul din spatele casei ori în [coli. 

Puppet Theatre House este una dintre pu]i - 

ne le cl\diri ale ora[ului Rovaniemi care au sc\ - 

pat de bombardamentele sovietice din fina - 

lul celui de-al doilea r\zboi mondial. E o c\ - 

su]\ din lemn a[ezat\ pe o funda]ie solid\ din 

piatr\, vopsit\ în roz [i alb, cu o înf\]i[are 

ce te trimite cu gân dul la o adev\rat\ „c\su - 

]\ a p\pu[ilor". La Travelcase Theatre, Johanna 

Peltonen îi succede mamei sale, Leila Pel - 

tonen, ducând mai departe tradi]ia familiei 

[i atestând ideea de con tinuitate în proiect. 

Câte un nou spectacol în fiecare an se ada - 

u g\ pe afi[ul micii compa nii, noile mont\ri 

fiind gândite astfel încât s\ în cap\ într-o va - 

liz\. Rovaniemi e un ora[ mic din punctul de 

vedere al num\rului de locuitori, dar e foarte 

extins, [i e renumit din mai multe motive, 

cele mai solide fiind plasarea lui pe Cercul 

Polar de Nord [i g\zduirea lui Mo[ Cr\ ciun. 

Aici ajung scrisori din întreaga lume, ce rân - 

du-i popularului personaj împlinirea celor 

mai diverse dorin]e. 

Johanna Peltonen s-a specializat în solouri, 

la realizarea c\rora colaboreaz\ cu creatori 

de vârf din alte domenii artistice: mu - 

zi cieni, ar ti[ti vizuali, arti[ti populari laponi. 

De regul\, fi ecare spectacol este continuat 

printr-o secven ]\ de atelier, de construc]ie a 

unei marionete, de transformare a unui o - 

Tiago Hoisel: 

biect oarecare într-un obiect teatral, pornind 

de la care [i cu care fi ecare copil inventeaz\ 

[i spune o poveste. Nu numai cei mici sunt 

atrena]i în asemenea acti vit\]i interactive, ci 

[i adul]ii, fie ei educatori ori p\rin]i, care se 

pot înscrie [i pot urma cursuri de specia li za - 

re. La mijlocul lunii mai, de pild\, în „c\su]a 

p\pu[ilor" va avea loc un trai ning profilat 

pe valen]ele terapeutice ale tea trului pentru 

copii, pentru a-i putea ajuta prin mijloace 

specifice pe pu[tii cu probleme de a daptare, 

de comunicare ori deficien]e de alte feluri. 

Pentru c\ arta p\pu[\reasc\ este aici foarte 

aplicat\, urm\rind e fecte estetice, dar [i cele 

ce privesc formarea copiilor. 

Cea mai recent\ produc]ie a compa niei 

este „Kurkvaak – Oh So Froggy", un spectacol 

care utilizeaz\ mai multe tipuri de p\ - 

pu[i. Nu e o poveste în sensul clasic al cuvân - 

tului, ci o suit\ de episoade amuzante, deconstruc]ia 

narativit\]ii fiind o tendin]\ predi lec - 

t\. Dureaz\ 25 de minute, dar e completat 

de fiecare dat\ cu un mic workshop despre 

Genera]ia internet 

teatrul de umbre ori cum s\ realizezi singur o 

p\pu[\. Ideea e de apropiere de copilul-spec - 

tator, de introducere în arta teatrului, pe ca - 

re o poate practica, la nivelul [i cu deprin derile 

specifice vârstei, aca s\, [i nu de între ]i - 

nere a iluziei teatrale, de p\s trare a distan]ei 

între actor [i audien]\. Cu cât publicul e mai 

implicat în arta p\pu[\reasc\, cu atât va fi 

mai atras de ea. 

Olti]a CÂNTEC 

privitor ca la teatru · privitor ca 


39

cave canem · cave canem · cav 

40 

Despre ironia socratic\ 

Elimpede c\ Socrate este un „domn 

imposibil” [i c\ acela care contest\ 

are o inten]ie ascuns\. El 

vrea s\ insinueze treptat o ordine, e un 

agent dublu, un complotist: „contestarea 

unei ordini nu e de imaginat decât în numele 

unei alte ordini. Pentru guver n\ mân - 

tul ra]iunii, nu exist\ contestatar nevino - 

vat” 1 . Dac\ Socrate pare sau vrea s\ par\ 

„prea” nevinovat, nici o problem\; ceta tea 

îi va acorda, gratuit, îngrijiri. Da, dar nu în 

pritaneu, în pu[c\rie! Socrate înainteaz\ 

ascuns. Respectând misiunea delphi c\, 

Socrate se situeaz\ într-o contradic]ie unilateral\: 

[tie c\ nu [tie nimic [i, [tiind lucrul 

acesta, devine savant. El se înv\luie 

în propria identitate, î[i mistific\ persoana 

[i devine opac, netransparent. Nu vrea, [i 

nici nu se cade, ca ironia lui s\ fie în]e - 

leas\ de to]i. Ironia socratic\ nu apropie 

de ceilal]i, ea desparte, creeaz\ intervalul 

încât, la limit\, orice ironie este autotelic\. 

O salveaz\ caracterul ei dezinteresat întru - 

cât scopul îi e unul metafizic. Dac\ lucru - 

rile nu stau a[a, Socrate r\mâne s\ bascu - 

leze între f\]\rnicie [i simulare. Nu e mai 

pu]in adev\rat c\ ironia este o form\ pervers\ 

a interiorit\]ii [i pentru ironist semenul 

nu este decât o marionet\. Adev\ - 

ratul ironist nu tr\ie[te niciodat\ în public, 

ironia nu e social\, social\ e doar gluma 

[i public este doar glume]ul 2 . În lucrarea 

Logic\ [i limbaj educa]ional, un autor pe 

care nu am nici un motiv s\ nu-l cred, vor - 

be[te despre ironie ca „facere prin paradox”. 

Urmând pe Quintilian, Jankele vitch, 

Perelman [i Olbrechts-Tyteca, autorul spu - 

ne c\ “ironia este o modalitate discursiv\ 

prin care se comunic\ un mesaj de la emi - 

]\tor la receptor, comunicare astfel organizat\ 

[i structurat\ încât receptorul s\ în - 

]eleag\ c\ adev\ratul mesaj al discursului 

are o semnifica]ie opus\ aceleia date prin 

sensul direct” 3 . {i pentru c\ foarte mul]i, 

[i tocmai dintre aceia care nu ar trebui, 

confund\ ironia cu gluma, men]ionez particularit\]ile 

ironiei ca interven]ie educativ\ 

[i ca procedeu retoric în ordonarea pe 

care o realizeaz\ autorul mai înainte amin - 

tit. Astfel: 

– „ironia nu se instaleaz\ decât într-o 

situa]ie de comunicare“; 

– „în comunicarea ironic\ discursul este 

receptat ca abatere”; 

– „interven]ia ironic\ se manifest\ ca 

atare numai pentru cei care cunosc contex - 

tul discursiv în care se integreaz\ situa]ia 

ironic\”; 

Tiago Hoisel: 

– „ca interven]ie educativ\, ironia este 

mai eficient\ în grupurile omogene”; 

– „ca interven]ie educativ\, discursul i - 

ronic este pândit de un mare pericol, ca re-l 

transfer\, dac\ nu este p\strat un anumit 

echilibru optim, în zona indezira bi li t\]ii” 4 . 

Ce înseamn\ c\ Socrate e imposibil [i 

contradictoriu (dup\ Hegel [i în interpre - 

tarea lui Glucksmann)? Înseamn\ c\: 

– filosofia nu este în nici un caz o afa - 

cere privat\ ci una de stat; 

– dac\ Socrate î[i pune întreb\ri, [tie; 

– dac\ el critic\ pe cei competen]i se 

crede mai competent decât ei; 

– dac\ nu recunoa[te bun\tatea diriguitorilor 

s\i, [tie, cu certitudine, al]ii mai 

buni de propus în locul lor; 

– dac\ pune problema puterii, vrea pu - 

terea. Dac\ nu vrea puterea pentru el, o 

vrea pentru un altul, [i nu pentru oricine. 

„Atunci spune-mi cine trage foloase din 

toate aceste dezordini [...], pentru cine 

Michael Richards 

Însemn\ri ie[ene

sunt scoase castanele din foc [...]. Hegel 

urm\re[te f\r\ greutate pista: Socrate nu 

este altceva decât dublura lui Platon” 5 , mas - 

ca lui Platon, prosopon-ul lui, nu ipos tasul 

lui Platon, nu avea cum, nu înc\, [i nu este 

avantajul lui Platon. A[a pot în ]e- 

lege [i locurile din Phaidon (73e 

/74b-d) în care Socrate afl\ dou\ 

legi psihologice: legea asem\ n\ - 

rii (Simmias ne apare în minte 

când îi vedem portretul) [i legea 

contigu it\]ii st\rilor de con[tiin]\ 

(Simmias ne a pare în minte când 

îl vedem pe Kebes, pri etenul s\u 

nedesp\r]it). Ambele aceste legi 

lucreaz\ îns\ cu absen]a lui Simmias, 

cu, a dic\, gradul de ase m\ - 

nare, nu cu prezen ]a perso najului 

invocat. 

Dac\ e s\ dau dreptate lui He - 

gel, împo triva lui Glucksmann ca - 

re-l comenteaz\ „ironic”, de alt - 

fel, locul e urm\torul: „Ironia tra - 

gic\ a lui Socrate este opozi]ia 

reflect\rii lui subiective împotriva 

moralit\]ii existente; ea nu e con - 

[tiin]a c\ el se g\ se[ te deasupra 

acestei moralit\]i” 6 . Nu, nici vor - 

b\! Ironia lui Socrate este, poate, 

tragic\, dar asta nu m\ împiedic\ 

s\ nu cred c\ florile pe care He - 

gel le-a pus pe mormântul lui So - 

crate sunt luate de la solduri! Spun 

asta pentru c\ Hegel vede în So - 

crate un dublu: pe unul îl aco pe - 

r\ cu flori, pe cel\lalt îl plaseaz\ 

sub ghilotina logicii. Un limbaj poate fi ve - 

rificat [i controlat logic. Aceste limite He - 

gel nu risc\ s\ le întâlneasc\. În raport cu 

Socrate, Hegel îmi cere s\ cred mai mult 

în dovada existen]ei lui Dumnezeu decât 

în Dumne zeu însu[i. Hegel îl ucide logic 

pe Socrate pentru c\ Socrate nu e decât 

„o masc\ a lui Platon” 7 . St\ruie asupra a - 

cestei proble me Eugène Dupréel într-o lucrare 

de re ferin]\ 8 . Concluzia lui Dupréel 

poate fi formulat\ în termenii care ur mea - 

z\: nu se poate vorbi, propriu-zis, de un 


Tiago Hoisel: 

Socrate al lui Platon în Banchetul. So cra - 

te din Ban chetul este, în realitate, Socra - 

te din Norii lui Aristofan, iar asem\n\rile 

dintre comedie [i dialog nu sunt doar exterioare. 

Câ teva din tr\s\turile tipic socratice 

pe care le întâlnim [i în Norii [i în 

Banchetul sunt puterea de concentrare, 

puterea de medi ta ]ie, curajul [i rezisten]a 

fizic\. Socrate me diteaz\ la începutul Ban - 

chetului (175a, 175c) iar Alcibiade, la sfâr - 

[itul dialogului (220c), ni-l arat\ pe Socra - 

te meditând o zi întreag\, pentru ca apoi 

(220d-e/ 221a-c) s\ vorbeasc\ despre curajul 

f\r\ pere che de care a dat dovad\ So - 

crate la Po tideia. Foarte interesant c\ Alci - 

biade citea z\ pe Aristofan (Norii, v. 326) 

când sl\ ve[te curajul lui Socrate! {i dac\ 

Banche tul e un imn consacrat rezisten]ei 

lui So crate, No rii condamn\ [i ia în zeflemea 

contrastul dintre s\r\cia [i preten]iile 

celor care, ase menea lui Socrate, apar]i - 

nând boemei intelectuale, fac mare caz, 

mândri [i afecta]i, de felul în ca - 

re suport\ priva]iunile în numele 

patriei (asta în condi]iile în care 

Aristofan însu[i era un patriot 

profund serios, vorba lui Hegel, 

iar Socrate nu prea pare s\ fi 

provenit dintr-o familie s\ rac\ a - 

tâta vreme cât a servit ca hoplit 

com plet echipat!). Pare c\ Platon 

a scris Banche tul având versurile 

lui Aristofan sub ochi sau, 

în tot cazul, în urechi 9 , [i nu e 

vor ba doar de Aristofan. Acest 

fapt poate expli ca ten din]a apo - 

logetic\ a dialogului, [i nu doar 

a Banchetului, c\ci impresia este 

c\ Platon r\spunde cuiva anume 

[i unei pozi ]ii anume; apologia, 

elogiul, sun\ ca o t\ g\ duire, ca 

o respingere sau ca o expli ca]ie. 

Oricare dintre ac]iunile acestea 

([i care sunt efecte) are ceva 

înaintea ei, ac]iunile sunt provocate. 

Procedeele din Banche tul 

se reg\sesc în Apologia, [i Du - 

préel se sizeaz\, pe bun\ drepta - 

te, c\ aceste dou\ dialoguri au 

strânse afinit\]i [i de inspira]ie [i 

de construc]ie; mai mult, Apologia 

pare s\ urmeze Banchetului 

la timp foarte scurt. În Norii, So - 

crate era deja acuzat de a co rupe tineretul, 

de a nu crede în zeii cet\]ii [i de a in - 

troduce noi zeit\]i în cetate. A cum nu este 

mai pu]in adev\rat c\, mai cu seam\ în 

comedie, asebia [i coruperea ti neretului 

sunt acuze care devin locuri comune [i, 

foarte important, sunt orientate, acuzele, 

c\tre filosofi – Anaxagoras, Pro di cos, So - 

crate. De altfel, într-o secund\ re dactare 

a Norilor, Aristofan nume[te pe Socrate 

cu epitetul „Melien”, aluzie la Diagoras 

din Melos cunoscut pentru atitu di nea lui 

Bruce Willis 


41


sfid\toare fa]\ de zei. Aristofan î[i îng\ du - 

ie multe libert\]i. Mai corect, îi sunt îng\ - 

duite de ge nul comic. Respectuos fa]\ de 

religie, Aristofan glume[te totu[i pe sea ma 

zeilor. Dionysos, zeul tutelar al teatrului, 

este ridiculi zat în Broa[tele, iar în P\ s\ri - 

le se face haz de zei pentru c\ au ne vo ie de 

fumul sacrificiilor ca s\ tr\iasc\. Nu mai c\ 

lucrurile nu sunt peste tot la fel: „ateni e - 

nii, atât de severi în privin]a fi lo so fi lor 

ra]ionali[ti, aplaudau piesele lui Aris to fan 

în care nu g\seau nici o impietate” 10 . {i 

A ristofan profit\ din plin de fap tul c\ poetul 

co mic, spre deosebire de poetul tra - 

gic, nu este constrâns s\ urmeze fidel unui 

mit. Tradi]ia nu afecteaz\ genul comic, li - 

ber ta tea poetului co mic este uria[\ [i A - 

ristofan [tie bine lucrul acesta! 

Nu de la Socrate pleac\ lucrurile; cu el 

se încheie. Se ca ut\ „un vinovat [i nimeni 

nu p\ - rea mai apt s\ joace acest rol decât 

b\trânul acesta original, cu cap de Silen, 

prost v\zut de majoritatea cet\]enilor pe 

care îi deranja în incon[tien]a lor tih - ni - 

t\” 11 . Socrate nu se las\ p\ c\lit când e vor - 

ba de cusururile demos-ului, încât „ap\ rarea” 

lui Socrate este mai curând, cred, „a - 

cuzarea” pe care Socrate o roste[te împo - 

triva atenienilor. 

Ajung astfel la ceea ce numesc „ironie 

erotic\” de tip socratic. O lung\, prea lun - 

g\! prejudecat\ ne tot vorbe[te despre ironia 

socratic\ [i bunele ei lucr\ri, ca s\ nu 

mai amintesc de rezultate. E un tic profesoral 

care, ca orice tic, este greu de co - 

rec tat. În Dic]ionarul s\u, A. Bailly 12 pomene[te 

în al doilea rând sensul ini]ial al 

termenului. Astfel eirōn, eirōneia, eirōne - 

uomai însemna la început „pref\c\torie”, 

„simulare”, „concesie aparent\” urmat\ 

de o revenire brusc\, nea[teptat\. Grego - 

ry Vlastos 13 afl\ primele trei men]iuni ale 

cuvântului la Aristofan la care exclama]ia 

os eirōnikos se refer\ la o minciun\; verbul 

eirōneuomai are leg\tur\ cu o fraud\ 

[i eirōn figureaz\ într-un catalog de termeni 

injurio[i. În Republica (337a), Trasy - 

Tiago Hoisel: 

machos acuz\ pe Socrate c\ minte [i, du - 

p\ ce izbucne[te într-un râs sardonic, se a - 

dreseaz\ lui Socrate: „O, Heracle – zise – 

iat\ [i obi[nuita «ironie» a lui Socrate! [ti - 

am asta [i le-am spus b\ie]ilor c\ n-ai s\ 

vrei s\ r\spunzi, c\ vei tot simula ne[tiin]a 

[i vei face orice mai degrab\ decât s\ dai 

Tom Cruise 

un r\spuns, dac\ cineva te întreab\ ceva”. 

Textul acesta pune problema „deduc ]iei 

statistice”, anume: dac\ ei rōneia poart\ cu 

sine aceste ne gativit\]i, înseamn\ c\ Platon 

a folosit eirōneia, când s-a referit la So - 

crate, în acela[i sens depre ciativ. Nu a[a stau 

lucrurile, spune Vlastos, [i exemplifi c\ prin - 

42 

Însemn\ri ie[ene

tr-un fragment din Gorgias (489d-e) în care 

Callikles [i Soc rate se acuz\ reciproc cum 

c\ [i-ar bate joc unul de altul, dar nu se ve - 

de la nici unul din ei in ten]ia minciunii, a 

pref\c\tori ei, a disimul\rii. Ei rōneia însem - 

na în e poca socratic\ dou\ lu cruri, terme - 

nul avea dou\ sensuri: 

– reprezentare inten]ionat mistificat\, 

de unde [i cono ta ]i ile lui negative; iar sensul 

acesta predomina; cine era numit ei - 

rōn nu era l\udat, era insultat; 

– pur [i simplu eirōneia a vea în]elesul 

de „zeflemea”. La Platon sensurile sunt u - 

tilizate în mod alternativ cel mai adesea, [i 

cu Socrate începe un proces care va du ra 

înc\ vreo trei se cole: eirōneia î[i pierde co - 

Tiago Hoisel: 

no ta ]iile nepl\cute, sensul secun dar de vi - 

ne sens prim, încât ei rōneia se trans for m\ 

în „ironie” (în sensul lui Quintilian 14 ). So - 

crate nu teoretizeaz\ asupra ironiei; el instituie 

ironiei un nou sens, este serios când 

glume[te [i grav în zeflemeaua sa, e „un 

tip de personalitate necunoscut, neînchi - 

pu it pân\ atunci, atât de frapant pentru con - 

temporanii s\i [i atât de memorabil pen tru 

posterita te, încât a vea s\ vi n\ o vre me, la se - 

cole dup\ moar tea sa, când oamenii e du - 

ca]i nu se vor mai putea gândi la ironie f\ - 

r\ ca ea s\ le evoce amintirea sa” 15 . {i lim - 

pede este c\ progresul iro ni ei se înso ]e[te 

progresului con [ti in]ei. Ironia înseam n\ „a - 

ten ]ie la re al” [i ea „ne face i muni la îngus - 

timea [i de for m\rile 

pa tosului intransigent, 

la intole ran ]a fanatis - 

mului ex clusi vist” 16 . 

Se în]e lege c\ la 

Aristofan [i Xe no fon 

nu întâlnim un ase - 

menea Socrate ironist, 

mai ales la Aristofan, 

care vede în So - 

crate un clevetitor de 

rând, un zefle mist! 

Luciano Pavarotti 

1 

André Glucksmann, 

Mae[ trii gânditori, E - 

ditura Albatros, Bucu - 

re[ti, 1995, p. 74. 

2 

M\d\lina Diaco nu, 

Pe marginea abisului. 

Sören Kierke ga ard [i 

nihilismul secolului al 

XIX-lea, Editura {tiin - 

]ific\, Bucure[ti, 1996, 

pp. 110-112. 

3 

Constantin S\l\ - 

v\stru, Lo gic\ [i limbaj 

educa]ional, Editura Di - 

dactic\ [i Pedagogic\, 

Bucure[ti, 1995, pp. 

206-207. 

4 

Ibidem, pp. 208- 

210. 

5 

André Glucksmann, 

op. cit., p. 75. Asta 

poate [i pentru c\ „trebuie 

s\ recunoa[tem c\ 

la greci termenul fi lo sofie nu a fost vreoda t\ ri - 

guros definit” (Paul Ja net, Gabriel Séailles, His - 

toire de la Philosophie. Les Problèmes et les 

Écoles, Librairie Delagra ve, Paris, 1920, p. 7). 

6 

G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filozofiei, 

vol. I, Editura Academiei Române, Bucure[ti, 

1963, pp. 380-381. 

7 

André Glucksmann, Mae[ trii gânditori, 

Editura Albatros, Bucure[ti, 1995, p. 81. La 

ur ma urmei îns\, pentru Socrate, procesul re - 

pre zint\ o ceremonie a limbajului. 

8 

Eugène Dupréel, La Légen de Socratique 

et les Sources de Platon, Les Editions Robert 

Sand, Bruxelles, 1922, pp. 313-334. Capito - 

lul se intituleaz\, potrivit, de bun\ seam\, „La 

Masque So cratique”. 

9 

Ibidem, p. 295. Este aici o chestiune pe 

care o reg\sesc la Henri Joly, Le renversement 

Platonicien. Logos, Épistèmè, Po lis, J. Vrin, 

Paris, 1974. Joly de nun]\ „postulatul an istoric al 

sensului”, postulat ce revine la a afir ma sepa ra - 

rea autorului [i a epocii de text prin raport la 

context [i, în general, a sensului prin raport la 

sensul istoric [i semantic fa]\ cu apa ri]ia lui. Este 

vorba, simplu spus, de a nu ceda facilit\ ]i lor „e - 

ternului prezent” [i de a rec\dea hors du sens. 

10 

Jean Defradas, Literatura elin\, Editura 

Tineretului, Bucure[ti, 1968, p. 108. 

11 

Pierre Lévêque, Aventura greac\, Editura 

Meridiane, Bucure[ti, 1987, p. 450. 

12 

A. Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Li - 

brairie Hachette, Paris, 1915, p. 596. 

13 

Gregory Vlastos, Socrate. I ro nist [i filo - 

sof moral, Editura Huma nitas, Bucure[ti, 2002, 

pp. 27-45. Primele trei men]iuni ale cuvântului 

sunt p\strate la Aristofan (Viespile, 174; P\ - 

s\rile, 1211; Norii, 449). Demostene (Filipica 

I) folose[te eirōneia când vizeaz\ pe aceia care 

mint pentru a sc\pa de datorii. De fini]ia, cum - 

va, clasic\ a ironiei în sensul actual, inclusiv acela 

socra tic, o dator\m lui Quintilian – Insti tutio 

Oratorica, IX, 2, 44: „i ronia este tropul prin 

ca re se sugereaz\ contrariul a ceea ce se spu - 

ne”. Platon însu[i nume[te eirōn pe sofist („imi - 

tatorul pref\cut” – Sofistul, 268a) [i eirōnikon 

– sofistica ignobil\. 

14 

Ibidem, p. 31. Prestigiul “iro niei” cre[te, 

ca s\ fiu ironic, cu fie care r\sun\tor e[ec pe ca - 

re-l înre - gistreaz\. 

15 

Ibidem, p. 32. Ca eirōn pa radigmatic declan[eaz\ 

Socrate o schimbare în conota]iile lui 

eirōne ia. Convine sau nu, noua eirōneia dato - 

reaz\ lui Socrate spectaculosul ei destin. 

16 

Vladimir Jankelevitch, Ironia, Editura Da - 

cia, Cluj-Napoca, 1994, p. 31. 

Anton AD|MU} 



43

mişcarea ideilor · mişcarea id 

44 

Imagini [i cuvinte (4) 

Conceptele mor 

`n imagini pl\cute la vedere 

Se discut\ mult, în acest interval de 

timp, despre un gen de primat al imaginii 

fa]\ de puterea cuvântului [i a gândirii con - 

ceptuale. Aceasta din urm\ pare s\ sufere 

pierderi uria[e, cum nu s-a mai întâmplat 

pân\ acum. Unii anali[ti, precum Steven 

Connor (Cultura postmodern\, 1989) sau 

Giovanni Sartori (Homo videns, 1997), 

tind s\ cread\ c\ avem de-a face cu o a de - 

v\rat\ moarte a conceptului. La [irul de 

mor]i deja cunoscute de la Nietzsche încoace 

– moartea lui Dumnezeu [i a logosului, 

moartea celor metafizice, moartea o - 

mului [i a istoriei, a nara]iunii [i a simbolului, 

a credin]ei în idei – se adaug\ acum 

în c\ o moarte, cea a conceptului ca atare. 

Aceast\ moarte ar putea s\ fie ultima întrucât, 

în absen]a unor no]iuni sau concep - 

te, nu se mai poate vorbi cu în]eles despre 

om, istorie, nara]iune sau moarte. Odat\ cu 

moartea gândirii „clare [i distincte” (cum 

i-a spus Descartes), îns\[i semnifica]ia mor - 

]ii se pierde, ultima ei semnifica]ie [i pro - 

babil cea mai slab\. 

Dar s\ l\s\m în seama celui vis\tor a - 

cest motiv care tot revine în literatura fi - 

lo sofic\ din ultimul timp [i s\ vedem cum 

arat\ o variant\ mai cotidian\ în ceea ce 

prive[te moartea conceptelor. Când vor - 

be[te despre a[a ceva, Sartori are în ve de - 

re asediul teribil la care ne supune ast\zi 

imaginea vizual\. Se opre[te mai ales la i - 

maginea produs\ pe ecran, ca s\ constate 

abrupt c\ „televiziunea produce imagini [i 

anuleaz\ concepte” 1 . Cu aceast\ spus\, ai 

deja în fa]\ for]a uria[\ a unei vaste ma[i - 

n\rii care, în timp ce produce la nesfâr[it 

imagini, suspend\ gândirea bazat\ pe con - 

cepte. Dac\ vei lua în serios aceast\ si tua - 

]ie – [i ai avea motive s\ o faci – te înfri - 

co [ezi sigur de ceea ce ]i se întâmpl\ f\r\ 

s\-]i dai seama. Ai totu[i timp s\-]i pui câ - 

teva întreb\ri în leg\tur\ cu acest bizar eshaton 

care pânde[te de aproape, chiar din 

spatele ecranului. În definitiv, este oare 

posibil ca o suit\ de imagini, reluat\ continuu, 

divers [i îndelung, s\ anuleze via]a 

unor concepte necesare gândirii? Se afl\ 

conceptul [i imaginea într-un raport disjunctiv, 

de tip sau / sau ? Au ajuns ele în - 

tr-adev\r la o lupt\ pe via]\ [i pe moarte? 

Nu cumva autorul invocat mai sus formu - 

leaz\ cam gr\bit o astfel de idee ? 

{tim bine c\ a vorbi despre 

concepte înseamn\ a 

avea în aten]ie un mod distinct 

de gândire, cel numit 

conceptual. Nu este singurul 

mod de gândire, c\ci noi 

e xers\m deopotriv\ gândirea 

simbolic\, cea intuitiv\ 

sau uneori cea apofatic\. În - 

s\ relevan]a gândirii concep - 

tuale pentru isto ria cultural\ 

a omului european – [i nu nu - 

mai – este greu de descris. De 

la exaltarea con[tiin]ei care 

îi este proprie (con[ti in ]a te - 

oretic\, pentru Husserl), la 

punerea sa radical\ în ches - 

tiune (ca discurs logocentric, 

pentru Derrida), astfel de atitudini 

sunt u[or de întâlnit. 

Un lucru îns\ este si gur, c\ nu 

ne putem dispen sa de uzul 

unor con cepte. Las acum de - 

oparte unele neajunsuri ale 

gândirii conceptuale, caracterul 

s\u formal uneori, in - 

ten]ia imper sonal\ [i neutr\ 

pe care o cultiv\, rezisten]a Tiago Hoisel: 

sa în fa ]a unor experien]e alternative, preten]ia 

logic\ de puritate – ca [i cum s-ar 

produce doar în sine [i de la sine 2 . A[ re - 

]ine alt ce va, anume c\ u[urin]a cu care este 

privit\ situa]ia sa, maniera „facultativ\” în 

care poate fi accesat acest mod de gân di - 

re, aparen]a sa de „joc plictisitor” sau „abstract”, 

„inutil”, toate acestea ascund o a - 

nume gravitate. Nu avem cum [ti con secin- 

]ele pe termen lung ale unei astfel de si tua - 

]ii. {i nu are sens a imagina tot felul de sce - 

narii dramatice, n\ucitoare. În fond, dra - 

mele istorice, dac\ realmente se petrec, 

ne iau întotdeauna pe nepreg\tite, altfel 

nu ar fi ceea ce spunem c\ sunt. 

Pot oare unele imagini – din vastul lor 

imperiu actual – s\ ]in\ locul acelor termeni 

ce au valoare conceptual\? Probabil c\ da, 

în m\sura în care unele concepte se ob]in 

pe cale empiric\. Sau în m\sura în care se 

Exportator 

Însemn\ri ie[ene

las\ dublate de o proiec]ie vizual\ („fug\”, 

„om singur”, „revolt\ popular\”, „azil” 

etc.). Alte concepte, îns\, nu supor t\ u[or 

o astfel de proiec]ie (ca s\ revin la exemplele 

lui Sartori, „libertate”, „egalita te”, 

„justi]ie”, „demnitate” etc.). Ce se întâm pl\ 

îns\ cu acestea din urm\ atunci când e - 

xerci]iul lor mintal sl\ be[te tot mai mult? 

Chestiunea este pu]in mai complicat\, 

c\ci conceptele nu sunt a semeni unor bu - 

nuri depozitate în mintea noastr\. Ele sunt 

mai cu rând acte, opera]ii ale min]ii ome - 

ne[ti. A de]ine concepte înseamn\, de fapt, 

a opera cu ele. Mai exact, înseam n\ a face 

acele opera]ii care duc la consti tuirea unor 

semni fi ca ]ii sau în]elesuri. Când ne refe rim 

la unele concepte („cas\”, „om”, „moarte”), 

noi ne referim de fapt la anumi te în ]e lesuri, 

reconstituite de la un timp la altul. Aceste 

concepte sunt posibile în]elesuri în activitatea 

gân dirii. Fire[te, ele nu în seam n\ ni - 

mic în absen]a unor acte prin care se con - 

stituie ca atare. La limit\, a de ]ine con cep - 

te înseamn\ a le produ ce ca atare (Gil les 

De leuze). Gân di rea obi[nuit\ – mai a les cea 

analiti c\ – nu e posibil\ altfel, c\ci de fi e - 

care dat\ sunt în joc unele inten]ii conceptuale. 

Chiar [i atunci când vorbim despre sl\ - 

biciunea unor con cepte, eventual despre ne - 

voia de a le dep\[i spre a gândi altfel decât 

conceptual, punem în joc astfel de inten]ii. 

Or, imaginile nu pot suplini orice ope - 

ra]ie conceptual\. Nu au cum s\ induc\, 

de exemplu, în]elesuri mai elevate sau mai 

abstracte, categoriale. În aceast\ privin]\, 

are dreptate Sartori s\ spun\ c\ „imaginea 

unui de]inut care p\r\se[te închisoarea nu 

explic\ libertatea, vederea unui s\rac nu ex - 

plic\ s\r\cia, iar imaginea unui bolnav nu 

explic\ boala“. Nu le explic\ în sensul c\ 

nu te ajut\ s\ în]elegi [i altceva decât ceea 

ce vezi. Îns\, pân\ la un punct, în]elegi ce - 

va. Este bine c\ po]i s\ vezi ceea ce se întâmpl\, 

de pild\ un de]inut care p\r\se[te 

închisoarea, figura unui om s\rac sau sta - 

rea precar\ a unui om bolnav. Este bine 

s\ le vezi privirea trist\ sau chipul retras, 

tremurul sau încremenirea fe]ei, nelini[tea 

de pe mâinile lor [i nesiguran]a în care sin - 

guri se v\d. Toate acestea folosesc min]ii 

celui care dore[te s\ în]eleag\. Doar c\ în - 

]elegerea lor nu se poate opri aici, la cele 

v\zute [i auzite în chip nemijlocit. 

Tiago Hoisel: 

Nu a[ vrea s\ extind prea mult aceast\ 

discu]ie, îns\ m\ întreb dac\ po]i realmen - 

te s\ vezi un s\rac în absen]a oric\rei no - 

]iuni de s\r\cie. Când o astfel de no]iune 

este absent\, când opera]iile mintale pe ca - 

re le presupune nu au loc, ce-]i r\mâne s\ 

vezi? Un biet om? Dar ce înseamn\ „biet 

om“? Ce altceva ai în fa]\ atunci ? Dac\ [i 

no]iunea elementar\ de om ar lipsi, nu vezi 

decât o vietate oarecare, îns\ pentru a ve - 

dea a[a ceva ai nevoie totu[i de aceas t\ din 

urm\ no]iune, „vie tate oarecare”. 

A[adar, e destul de greu – dac\ nu cum - 

va imposibil – s\ te retragi cu privirea din - 

coa ce de orice no]iune [i de orice concept. 

Tatuaj 

Pâ n\ [i acest gest al retragerii dincoa - 

ce devine posibil prin jocul liber al unor 

concepte vagi sau nomade, a c\ror estom - 

pa re le aduce în fluxul imediat al vie]ii, a - 

proa pe la nivelul unor mi[c\ri elementare, 

organice. Paginile lui Foucault cu privire 

la fragmentele nietzscheene, dar mai ales 

cu privire la Artaud [i Klossow ski, astfel 

de pagini ar putea fi a cum readuse în a - 

ten]ie. 



45


46 

A tr\i cu picioarele pe p\mânt 

[i cu capul în nori 

Am putea în]elege din cele spu se mai 

sus c\ pierderea unor concep te nu înseam - 

n\ neap\rat ceva negativ. Exist\ îns\ un 

alt fapt ce poate fi semnul unui grav 

de fi cit. Este vor ba de sl\birea capaci t\ - 

]ii de a opera cu concepte [i de a pro du - 

ce sau de a reconstitui concepte. Toc mai 

acest lucru devine îngrijo r\ tor, faptul c\ 

îns\[i capacitatea de a opera cu con - 

cepte se atrofiaz\, a[a cum se întâmpl\ 

cu orice organ tot mai pu]in fo lo sit. 

În lumea de ast\zi, invadat\ complet 

de „[tiri senza]ionale”, de imagini facile 

[i se duc\toare, de vacarmul spectaco - 

lului pu blic, de show-uri cotidiene ce 

expun la ne sfâr[it mizeria omeneasc\, 

în aceast\ lume gândirea „abstract\” 

de vine un exerci ]iu aproape inactual. 

Omul resimte ime diat cât de aiurea este 

s\ aduc\ în discu]ie, la un mo ment dat, 

o no]iune abstract\, un concept oarecare. 

Sau o idee speculativ\, a c\ rei li - 

bertate tinde s\ scape atât logicii obi[ - 

nu ite cât [i experien]ei sensibile. Ar fi 

din partea sa un gest cu totul nepotri - 

vit, aproa pe ridicol. Omului i se cer a - 

cum alte ca li t\]i, s\ vad\ repede [i pre - 

cis, s\ treac\ u [or de la o si tua]ie la al - 

ta, s\ calculeze e xact raportul dintre 

câ[tig [i pierdere, s\ fie în a lert\ con - 

tinu\, s\ devin\ eficient în decizi ile sale 

etc. Reac]iile potrivite sunt al tele, pre - 

vi zi bile [i u[or de recunoscut în or dinea fi - 

zic\ a lucrurilor. Nu-]i cere mai nimeni, de 

pil d\, s\ ai destul timp [i destul\ r\b da re 

în exprimarea unor gânduri. }i se cere 

mai curând s\ tr\ie[ti alert, actual, „cu ca - 

pul pe umeri“ [i „cu picioarele pe p\ mânt“. 

S\ te fere[ti complet de acele iluzii pe ca - 

re ]i le aduce reflec]ia ca atare, privirea 

„speculativ\” sau „absent\”. S\ te întorci 

definitiv [i cu totul în lumea ta concret\, 

nemijlocit real\, de acum [i de aici. 

În mod obi[nuit, omul prefer\ o con - 

cre te]e mai simpl\ a lucrurilor, mai u[or 

de a tins cu mâinile sau cu privirea. Prefer\ 

s\ vad\ ceea ce se expune complet [i, la 

rândul s\u, îi place s\ se expun\. Cum s- 

a observat deja, omul are prin na tura sa 

voca]ie de actor. Îi place spectaco lul, s\ 

fa c\ par te din spectacol [i s\ ofere el în - 

Tiago Hoisel: 

Fred Simöes 

su[i spectacole. În acest vast show cotidi - 

an, sufe rin]a [i mizeria celorlal]i îl impre - 

sioneaz\, îl face uneori s\ l\crimeze, dar 

la fel de mult îl [i atrage. Dore[te me reu 

s\ vad\ ceva din mizeria celorlal]i [i s\ re - 

vad\ tot felul de drame petrecute undeva 

în lume. Le pri ve[te ca [i cum s-ar pe trece 

pe o scen\ obi[ nuit\ a naturii, sau ca [i 

când ar avea în fa ]\ alunec\ri de te ren, 

pr\p\stii nou ap\ru te etc. Po]i crede c\ 

astfel de întâmpl\ri îl consoleaz\ în nepu - 

tin]ele sale, îl fac s\ se simt\ ceva mai bi - 

ne. Iar imaginile de pe e cran îl ajut\ e - norm 

în acest sens, pot ori când s\ compun\ un 

spectacol nou [i atr\g\tor. Aduc la vedere 

via]a omeneasc\ în forma ei primar\ [i 

crud\, încol]it\ în ori ce loc, atins\ de întâmpl\ri 

dintre cele mai nea[teptate, [o can - 

te sau bizare, o expun a[a cum se agit\ ea 

singur\, a[a cum su fe r\, se desfat\ [i 

moare. 

A[adar, nu-[i mai pierde mai nimeni 

timpul cu cele „abstracte” [i nu-[i mai 

îndreapt\ privirea sa c\tre cele care nu 

sunt vizibile. Revenind în lumea sa da - 

t\, omul î[i aminte[te cu o anume condescenden]\ 

de acele personaje care, 

în paginile unor romane de alt\dat\, „ve- 

deau idei”, ca [i cum acestea ar fi avut 

via]\. Departe de a[a ceva, acum se 

simte în sfâr[it emancipat, liber, la distan]\ 

de tot felul de utopii [i idei inutile. 

Faptul ca atare are [i o alt\ expli ca - 

]ie. Gândirea conceptual\, atât cât st\ 

în pu te rea fiec\ruia dintre noi, presu - 

pu ne un anu me efort [i un timp potri - 

vit. Înainte de toa te, presupune o pre - 

g\tire, un efort de reorientare a aten ]i- 

ei, în a[a fel încât s\ poa t\ fi v\zut ceea 

ce nu se vede în prim\ in stan]\. Am 

putea în]elege de aici c\ tocmai aceas - 

t\ aten]ie a devenit între timp slab\, 

neputincioas\. Nu mai treze[te sufi ci - 

en t\ încredere [i nu mai are de partea 

ei puterea voin]ei. Îns\ odat\ cu eclipsa 

ei, un chip al lumii noastre – cel dat de 

fru muse]ea unor idei – risc\ s\ ne de - 

vin\ tot mai str\in. 

Dup\ ce a fost îndelung suspectat\ [i 

supus\ discredit\rii, gândirea abstract\ – 

dac\ o numim în continuare astfel – a intrat 

ea îns\[i în criz\. Resursele ei se împu - 

]ineaz\ nu deoarece scad rezervele noastre 

de concepte, ci întrucât o exers\m tot 

mai pu]in. Acest lucru se leag\ de sl\birea 

treptat\ a capacit\]ii de abstractizare. Sau 

a pl\cerii de a gândi speculativ, c\ci exist\ 

[i a[a ceva. De la un timp încoace, aceas - 

ta nu mai este socotit\ în ea îns\[i o pute - 

re, o virtute. Nu mai apare ca o înclina]ie ce 

merit\ a fi cultivat\ în chiar acest cu prins 

Însemn\ri ie[ene

al vie]ii noastre. Dincoace de toate acestea, 

tind s\ cred c\ timpul pe care-l tr\ im are 

nevoie [i de un alt mod de gândire decât 

cel eficient în ordine tehnic\. Este vorba de 

gândirea care înc\ mai caut\ idei, asemeni 

celei numite speculative. Sau care, 

cum spune Wittgenstein cu referire la Tolstoi 

[i Schopenhauer, se poate deschide 

c\ tre ceea ce înseamn\ viziune. O astfel de 

gândire vine cu dorin]a de a sesiza a cele 

linii subtile de orizont f\r\ de care nu po]i 

privi în dep\rtare [i nu te po]i îndrepta în - 

tr-acolo. Ne lipsesc tot mai mult ideile v\ - 

zute ca atare, asemeni unor sem ne din 

de p\rtare, adic\ acele idei care pot înche - 

Tiago Hoisel: 

ga o viziune cu privire la situa]ia noastr\ 

de acum. 

A[ vrea s\ spun, de fapt, c\ a tr\i cu pi - 

cioarele pe p\mânt [i cu capul în nori nu 

în seamn\ neap\rat dou\ moduri separate 

de a tr\i. Dimpotriv\, înseamn\ unul singur, 

firesc [i liber, îns\ posibil astfel doar în m\ - 

sura în care l\s\m deoparte disjunc]ia nefericit\ 

dintre cele concrete [i cele abstrac te. 

1 

Cf. Giovanni Sartori, Homo videns: imbeci - 

lizarea prin televiziune [i post-gândirea, tradu ce - 

re de Mihai Elin, Editura Humanitas, 2006, p. 34. 

2 

Nietzsche avea totu[i dreptate s\ spun\ c\, 

într-o privin]\, gândirea conceptual\ se deter mi - 

n\ ca act de evaluare al voin]ei de putere. Nu o 

po]i privi independent de for]ele care o anim\ sau 

care pun st\pânire asupra ei. Gilles Deleuze, cum 

[tim, va reveni la aceast\ idee, sesizând bine im - 

portan a ei. „Plasând gândirea în elementul sensului 

[i al valorii [...], Nietzsche propune o nou\ 

i magine a gândirii. Aceea conform c\reia a gân - 

di nu constituie niciodat\ exerci]iul natural al unei 

fa cult\]i. Niciodat\ gândirea nu se gânde[te de una 

singur\ [i prin ea îns\[i; [...] actul de a gândi depinde 

de for]ele care se înst\pânesc asupra gân - 

di rii.“ În consecin]\, sensul unei afirma]ii st\ în re la- 

]ie cu tipul de con[tiin]\ care se determi n\: con - 

[ti in]a resentimentar, con[tiin]a înc\rcat\ sau cea 

as cetic\ (Nietzsche [i filosofia, traducere de Bog dan 

Ghiu, Ideea European\, Bucure[ti, 2005, p. 125) 

{tefan AFLOROAEI 

Plaja- teste 



47

în raspar ∙ în raspar ∙ în raspar 

- 

- 

- 

- 

- 

- 

48 

Cei doi Creang\ (I) 

Î 

n pofida popularit\]ii, Creang\ a 

avut parte de o târzie receptare a 

operei, cu inexplicabile (dar între - 

m\toare) pauze exegetice. „Creang\ nu e 

citit!“ constata – sociologic –, la vremea lui, 

G. Ibr\ileanu, cel care punea în eviden]\ 

cele dou\ voci (biografii) ale humule[tea - 

nului: ]\ranul vs târgove]ul, conchizând c\ 

„tot ce e or\[enesc în Creang\ e inferior“. 

E drept, impulsul [i timpul scrierii, dorin]a 

de a fi scriitor ]in, s\ recunoa[tem, de ulti - 

ma etap\; încât acest „om cu des\vâr[ire 

illettré”, suspectat de gratuitate, reproduc - 

tiv (credea Slavici), afi[ând un „]\r\nism de 

parad\“ (zicea Petru Rezu[) ofer\, în postumitate, 

spectacolul disimul\rii. „Crean - 

g\ scrie [i chicote[te”, ne asigur\ Ion Pe - 

cie într-un recent opus, botezat Phallusiada 

sau Epopeea iconoclast\ a lui Crean - 

g\ (Paralela 45, Pite[ti, 2011), un eseu li - 

ber, izvodit ca „repara]ie critic\”, aflând, cu 

elan hermeneutic, „c\r\ri tainice” pentru 

a penetra o oper\ „deloc transparent\” (vol. 

cit., p. 109). Autor mucalit, camuflat, cultivând 

ambiguizarea ludic\, Creang\ joac\ 

sub masca simplit\]ii în[el\toare comedia 

modestiei. Unii l-au considerat mare sti list, 

al]ii – dimpotriv\ – un „talent primitiv [i ne - 

cioplit” (I. Negruzzi). Umorist vârtos, jo vi - 

al, folclorist, epopeic (nu s-a vorbit de ho - 

merism?), el poate fi rafinat, savuros, rea - 

listic, ezoteric chiar, combinând etica pudo - 

rii cu dezm\]ul coroziv, propunând „na ra- 

]iuni m\sc\roase”, cum scrie Eugen Si mi - 

on într-o proasp\t\ exegez\ (v. Ion Crean - 

g\. Cruzimile unui moralist jovial, Princeps 

Edit, 2011). A[adar, un scriitor apa rent re - 

gional, inimitabil, aruncând vorbe „proas - 

te”, amestecând vocile [i oferindu-ne o splen - 

did\ crea]ie de limbaj, refugiindu-se în cer - 

d\cu], printre hâr]oage, cu prostire la gât, 

îmboldit de hachi]a scrisului. V\it\re], guraliv 

(„guraliu”, ne comunic\ Gruber), ghi - 

du[ [i pâc\litor (cum îl [tia Sm\r\ndi]a po - 

pii), om de travaliu, pendulând între eufo - 

rie [i „urâcioasa întristare”, apt de „cruzi mi” 

(epice) pe fundalul jovialit\]ii [i al istoriilor 

deocheate, el r\mâne un moralist clasic, 

încheia E. Simion (vol. cit., p. 172), propu - 

nând – ca redutabil hermeneut al biograficului 

– o relectur\ postmodern\. {i v\zând 

în Amintiri nu o scriere confesiv\, ci un e - 

xerci]iu de autofic]iune. Iar în Creang\ un 

autor care, împ\când „toate gusturile” (p. 

13), „suport\” varii tentative exegetice. 

Cum ar fi, bun\oar\, [i cea a lui Dan Gr\ - 

di naru (v. Creang\, Editura Allfa, Bucu - 

re[ti, 2002), convins c\ simbolistica se xual\ 

„fojg\ie” la freudianul Creang\, v\zut 

ca un „aisberg”. Adev\rat, nici Ion Pecie 

Tiago Hoisel: 

nu se las\, Phallusiada fiind un „poem cri - 

tic” (sexualizat). 

Creang\, negre[it, trebuie recitit la b\ - 

trâne]e, departe de „inocen]a citaniei dintâi”, 

vorba aceluia[i. Permisivitatea Ope - 

rei (redus\ ca întindere) îng\duie n\vala 

psihanali[tilor [i ezoteri[tilor, doritori de a 

scoate la lumin\ „dedesupturile” acestui 

complex creator, acceptat ini]ial, în cel mai 

fericit caz, drept un ]\ran cultivat. {i ca - 

re, în timp, traversând vârstele exege zei, 

î[i dezv\luie genialitatea. Ca dovad\, [i 

aceste noi apari]ii, dintr-o serie pe care a 

pus-o la cale Daniel Corbu, num\rând – 

conform proiectului – vreo sut\ de titluri. 

A[adar, este ast\zi Creang\ un autor 

citit? Din unghiul sociologiei recep]iei, întrebarea, 

dincolo de erup]iile omagiale, cu - 

lege un r\spuns negativ: humule[teanul 

pare a fi intrat în eclips\. Iar opera sa (ne 

gândim, bineîn]eles, îndeosebi la Amintiri) 

suport\ o serioas\ [i definitiv\ transla]ie: 

din proz\ ap\sat-realist\, ea devine (observa]ia 

era a lui Lauren]iu Ulici) proz\ 

Barbecue 

Însemn\ri ie[ene

utopic\; chiar [i lumea lui Creang\ devine 

tot mai mult fic]iune, dep\rtându-se, pur - 

tând spre noi ecoul unei frustr\ri. 

De fapt, Amintirile erau o proiec]ie în 

irealitate: dac\ pove[tile [i povestirile plon - 

jau în fantastic, lunga rememorare vorbea 

pe un ton nostalgic, tânjitor, despre un 

timp consumat. Creang\ suspina dup\ 

propria-i copil\rie, forând straturile memo - 

riei afective; fixat într-un spa]iu edenic, el 

suspend\ timpul. Humule[tii sunt o lume 

încremenit\, purtând pecetea s\rb\torescului, 

a timpului originar. Înv\luit în anistorism, 

satul lui Creang\ este un „frag - 

ment” care vrea s\ reflecte întregul. Expul - 

zat din Paradis, mânat de nostalgia co pi l\ - 

riei pierdute, „memorialistul” ne d\ru ie[te 

o lume f\cut\, nu copiat\. Impulsul autobiografic 

urc\ la nivelul exponen]ialului, 

Nic\ devenind cli[eistic „copilul universal”. 

Raiul humule[tean tr\ie[te în memorie. 

„Via]a absorbit\” pledeaz\ tocmai 

pentru siguran]a vie]ii; doar acolo, într-un 

spa]iu protector, Creang\ e lini[tit [i fe ri - 

ce. De unde [i dramatismul desp\r]irii; ple - 

carea, tânjitoarea privire înapoi înseamn\ 

abandonarea „peisajului-cuib” (Ion Topolog). 

Dar Ion Creang\ nu este atent la pei saj 

[i nici atras ori fermecat de locurile stri i ne; 

nu are, precum „fratele Mihai”, chema rea 

spre hoin\real\, descoperind lumea. Pentru 

el lumea e raiul humule[tean; abia neplecarea 

îl ferice[te. Încât, plecând to tu[i, 

nevoit s\ accepte gândul dureros, ve derea 

sa nu fixeaz\ detaliile peisajului; labirintul 

este exclus, c\l\torii s\i – buni gospodari – 

se urnesc dup\ ce [i-au pus „trebile la ca - 

le” (cum [uguie[te harabagi ul), rânduindule 

temeinic. Relatarea „cur ge” în doi 

timpi: scenariul epic se sprijin\ pe parimie 

([i a ceasta fiind un rezumat na rativ, o „istorie 

concentrat\”; cf. Dan M\ nuc\). 

Creang\ a fost [i a r\mas un rural. „A - 

nonimia protectoare” a grupului, pierdut\ 

prin p\r\sirea Humule[tilor, va fi reg\sit\, 

paradoxal, la Junimea! Mentalitatea împ\ - 

mântenit\ în spa]iul rural era contracarat\ 

de vârtejul urban, de oferta citadin\ exa - 

Tiago Hoisel: 

}ip\tul 

cerbând individualismul. Dup\ câ]iva ani 

de ofensiv\ [i optimism, Creang\ – descump\nit, 

acuzând loviturile sor]ii, mas cân - 

du-[i fragilitatea – alege solu]ia regresiunii; 

se retrage în bojdeuc\, la [coli]a din P\curari, 

prefer\ replica operei, scrisul izb\ vi - 

tor. Aici, rusticitatea erupe. Onorabilul a u - 

tor de manuale [i povestiri „didactice”, cu 

iz moralizator, confiscat de „grijuri mari” 

(precizeaz\ C\linescu, ad\ugând: „Se um - 

plea de toate sudorile când se apuca s\ 

compun\ ceva“) se dovedea a fi un timid. 

Creang\, omul de o „veselie neistovit\”, 

scria greu, cu „condeiul de plumb”, nu suporta 

pe nimeni în preajm\-i! Era un dificil 

(Zoe Dumitrescu-Bu[ulenga), un „com - 

plicat”, dizolvându-se în oper\ [i interpre - 

tându-i toate rolurile. „]\r\noiul” r\t\cit la 

înaltele sindrofii, hohotind g\l\gios, „rabelaisianul” 

desc\rcându-se în erup]ii so - 

nore ([i v\dind, la începuturi, erezii antiu - 

nioniste) era, de fapt, cople[it de nostalgii. 

Un scepticism discret, captând tensiunile 

povestitorului [i vibra]ia omenescului se 

insinueaz\ în porii nara]iunii; ceea ce, p\ - 

relnic, ar fi o scriere senin\ se arat\, la un 

examen atent, o lung\ lamenta]ie. Conclu - 

zia Amintirilor e limpede: nu exist\ – ori - 

câte întoarceri ar propune Creang\ – drum 

de întoarcere! Încât, Creang\ (cel pe care 

– avertiza Ibr\ileanu – doar intelectualii 

veritabili îl pot în]elege cum se cuvine) nu 

ofer\ prin Amintiri o scriere pentru copii. 

„Vremea aceea” era privilegiul fiin]ei imature; 

o dat\ pierdut\, inocen]a nu mai poa - 

te fi recucerit\, consfin]ind c\derea în lu - 

me. Pidosnicul, buruienosul Creang\ strecoar\ 

cu discre]ie o asemenea încheiere; 

veselia lui, de care s-a f\cut atâta caz, las\ 

aici loc durerii, Al. Dobrescu notând c\ în 

Amintiri triumf\ nu morala pove[tii ci experien]a 

vie]ii (v. Veselia lui Creang\, în 

Convorbiri literare, nr. 10/1989). Or, via - 

]a a fost dur\ pentru Creang\: e[ecul c\s - 

niciei, excluderea din rândul clerului [i din 

înv\]\mânt, în fine boala, erau tot atâtea 

prilejuri de grea am\r\ciune. Firesc, deci, 

ca Ion Creang\ s\ acuze, ap\sat, nostalgia 

copil\riei pierdute. 

Eminescu îns\, marele s\u prieten, plon - 

jeaz\ în lumea începuturilor, în copi l\ ria 

speciei: el are nostalgia totalit\]ii pierdute. 

Mentalitatea romantic\ (centrat\ pe mitul 

paradisului pierdut) îi îng\duie s\ asculte 


- 

- 

- 

- 

- 

- 


49


- 

- 

- 

- 

- 

- 

Tiago Hoisel: 

„glasul gândurilor”, ie[ind din fenomenal 

[i contingent. El vrea s\ afle „a naturii 

sfânt\ limb\”, timpul vârstei de aur când 

„basmele iubite” erau înc-adev\ruri, reg\ - 

sind formele originare. Cutreierat de „a vi - 

sului lung\ magie”, poetul-fiin]\ cosmic\ 

ascult\ cum „secolii se torc”; întorcând 

„uria[a roat-a vremei”, el intr\ în noaptea 

mitic\, sustr\gându-se presiunii timpului 

istoric, explorând vizionar totalitatea lu - 

mii. În orizonturile interiorit\]ii demiurgi - 

ce, Eminescu acuz\ suferin]a rupturii su - 

biect-obiect; prin viziune (scrie, într-un remarcabil 

studiu, Ioana Em. Petrescu) el va 

recupera starea de totalitate obturat\ prin 

vedere. Divor]ul dintre „lumea cea aevea” 

[i „lumea-nchipuirii” (p\storind „turma visurilor”) 

nu este doar un impas gnoseolo - 

gic; el indic\, pe de o parte, asumarea con - 

di]iei umane [i, pe de alt\ parte, tentativa 

de a recupera timpii trecu]i („unicul originar”, 

cum ar fi spus Nietzsche), mânat de 

nostalgia unit\]ii. 

Suprareal 

S-a afirmat c\ înd\r\tnicie c\ Emines - 

cu a fost un îndr\gostit de trecut, un apo - 

loget al trecutului; de aici s-a scos îns\ a - 

beranta concluzie c\ nu [i-ar fi cunoscut 

prezentul, exege]ii (urmând directiva ma - 

iorescian\) ignorând sociologia eminescian\, 

gazet\ria sa necesitând – pentru a 

fi corect descifrat\ – o baie în context. A - 

cea celebr\ replic\ a omului de pres\ („su - 

p\ra]i-v\ pe realitate”) nu însemna nici decum 

o fixare în trecut; dimpotriv\. „Ar fi 

în de[ert” – avertiza poetul, convins c\ „as - 

t\zi nu se mai poate o întoarcere la trecut”. 

Or, starea deschis\ [i deplâns\ putea 

fi corectat\ prin cunoa[terea propriilor 

tra di]ii, favorizând dezvoltarea organic\. 

Blajin cu prietenii – relateaz\ Slavici – 

Eminescu devenea intolerant când era vor - 

ba de adev\r. Totu[i, s-au întrebat contem - 

poranii ([i, iat\, întrebarea st\ruie, rever - 

bereaz\ înc\) ce-[i puteau vorbi cei doi? 

Creang\ [i Eminescu au cunoscut miraco - 

lul comuniunii, duceau „o via]\ care le pl\ - 

cea lor” (Gh. Panu), gustând – cu o vorb\ 

c\linescian\ – „volupt\]ile aspre”. Dincolo 

de perspectiva anecdotic\ (re]inând doar 

lungile liba]ii în hrubele ie[ene ori „excursiunile” 

prin împrejurimi) vom descoperi 

timpul dialogului, tensiunea spiritual\. Ce 

puteau s\-[i spun\? Dulcele târg al Ie[ilor 

invita, negre[it, la visare; viziunea înaltului, 

detenta filosofic\ a gândului eminescian 

locuind în infernul interoga]iilor cerea 

– complementar – terestritatea pozna[\ a 

hâtrului junimist, solul certitudinilor, fas ci - 

na]ia mediului necorupt. S\ nu uit\m, a - 

cea „rar\ prietenie” a intrigat; chestionat 

de Panu, Eminescu a r\spuns în doi peri, 

zâmbind – probabil – sub]ire: „Vorbim [i 

noi ce ne trece prin minte”. Se cuvine s\ 

observ\m c\ leg\tura peripateticilor ie[eni 

a fost [i o prietenie de idei. Era vorba de 

op]iuni comune. S-a probat c\ pildele lui 

Ion Roat\ comunic\ cu gazet\ria eminescian\, 

fiind ecoul lor literar. Timpul, de 

altfel, a reprodus primele dou\ p\r]i ale 

Amintirilor, favorizând (dup\ plecarea lui 

Eminescu la Bucure[ti) un dialog mediat. 

Luând amprenta timpului imemorial 

(Eminescu) ori a spa]iului primordial (Crean - 

g\), cei doi – „dou\ umbre uria[e” – calc\, 

al\turi, în eternitate: o coprezen]\, un des - 

tin comun în textura unei epoci, doi în - 

vin[i – în fond – în competi]ia cu vicleniile 

vie]ii, oferindu-[i o str\lucit\ [i definitiv\ 

revan[\: victoria în literatur\. Abia aici, 

abia atunci începe gloria unui scriitor; doar 

victoria în postumitate conteaz\. 

Propunând un izb\vitor dialog cu sine - 

le dup\ ce „asurzise lumea cu ]\r\niile”, 

partea a III-a din Amintirile „esopicului” 

Creang\ ofer\, chiar în primele rânduri, o 

precizare: „c\ci [i eu sunt om din doi oameni”. 

Pornind de aici, premis\ important\ 

a unei recitiri, în]elegem dedublarea. 

Ion Creang\ se poveste[te f\r\ elanuri nar - 

cisiste [i tenta]ii idilizante, prive[te spre 

îndep\rtata copil\rie cu distan]are [i în]e - 

legere ironic\, se scufund\ de fapt în acel 

timp originar când era „vesel ca vremea 

50 

Însemn\ri ie[ene

cea bun\ [i [turlubatic [i copil\ros ca vântul“; 

[i, pe de alt\ parte, îl afl\m cutreierat 

de gânduri („vai de omul care se ia pe gân - 

duri”), dup\ cum [i men]ioneaz\: „Când 

m\ gândesc la...” 

Amintirile mai cu seam\ sunt, a[adar, 

tensionate de aceast\ scindare în pofida 

identific\rii autorului – narator cu perso - 

na jele sale (vizibil\ în pove[ti, în sensul a - 

bolirii diferen]elor de mentalitate [i a impo - 

sibilit\]ii de a judeca din exterior, anu lând 

realitatea textului ca realitate fictiv\). Timpul 

povestitorului este cel al naratorului 

matur, descoperind tocmai sentimentul 

trecerii; timpul povestit / povestitului poar - 

t\ pecetea s\rb\torescului, a petrecerii, 

proiectat fiind sub orizont mitic, desci frând 

o „eternitate inocent\”. „Toat\ lumea era 

a mea”, zice povestitorul, readucând în 

me morie „pozne epopeice” (V. Fanache). 

Desp\r]irea de copil\rie (condensat\, pro - 

babil, în acea memorabil\ afirma]ie: „Ei, 

ei! Pe b\di]a Vasile l-am pierdut”) înseam - 

Tiago Hoisel: 

n\ ie[irea din ingenuitate; o lume disp\ru - 

t\, pa[nic\, st\pânit\ de buna în]elegere 

provoac\ o st\ruitoare rezonan]\ afectiv\, 

Creang\ istorisind-o f\r\ apetit cronic\ - 

resc. Este un gest recuperator aici, nu ne - 

ap\rat reconstitutiv. S-a spus c\, astfel, 

Creang\ transcrie. El retr\ie[te timpul pa - 

radisiac, frisonat de sentimentul inocent 

al eternit\]ii invocând tânjitor vechea ne - 

p\sare („Ce-i pas\ copilului...”). 

De fapt, ochiul e selectiv, tipicizant, întâmpl\rile 

repetabile, pensate dintr-o societate 

exemplar\ (Humule[ti – care nu 

era un sat l\turalnic, lipsit de „priveli[tea 

lumii” – devenind un „model de umanita - 

te”) îmbrac\ un ton hâtru, ritmat „zbân ]u - 

itului” care î[i deap\n\ Amintirile, pur - 

tând spre noi unda universalit\]ii. Copil\ - 

ria („ea singur\ este vesel\ [i nevinovat\”) 

înseamn\ un ghem de virtuali t\]i; locuim în 

paradisul primordial, un spa]iu securi zant, 

veri ficat, acolo unde – dup\ vorba lui Mir - 

cea Eliade – „omul nu cu noa[te moartea”. 

Dormitor 

Despre valoarea filologic\ a scrierilor 

dificilului Creang\ s-a vorbit îndelung. Lim - 

ba sa are farmecul (inanalizabil) al orali t\ - 

]ii, î[i dezv\luie „m\sura esteticit\]ii”. Jo - 

vial\, firesc dia logic\, plin\ de vioiciu ne, 

îm p\ na t\ cu violen]e (invective dialectale, 

nota C\linescu), ea, a parent, îng\du ie o zo - 

nare, autorul fiind un „]inuta[ al Neam ]u - 

lui”. Prin stilul latent [i zestrea pa remi o logic\, 

Creang\ – „un p\cat de po vestariu” 

– spar ge barierele localismului, deve nind – 

scria Al. Piru – un artist al limbii vorbite. O 

obser va]ie important\ s-a f\cut: sti lis tic, per - 

sonajele lui Creang\ sunt u niforme. De[i 

mustoas\, colo rat\, înc\r cat\ de în ]e lep - 

ciu ne, limba crengist\ nu prezint\ va ria]ii 

indivi duale. To]i vorbesc la fel – iat\ o con - 

cluzie la îndemân\. 

Mai pu]in s-a discutat îns\ despre va loa - 

rea ei filosofic\. Creang\ contempl\ din 

seninul unei vârste, afl\ prompt zicala, vor - 

ba potrivit\, mânuind o limb\ b\trân\: se 

bizuie pe observa]iuni morale milenare („a - 

uzisem eu din oameni”), aceste trimiteri 

autorizând o experien]\ de în]elepciune. 

Încât, formula condensat\, închizând o ex - 

perien]\, propunând „reduc]ia paremiolo - 

gic\” (Irina Petra[) transmite esen]ialul, 

devine paradigmatic\, chiar o mitologie la - 

ic\, cum s-a [i spus. Creang\, cel care nu 

a duna material de studiu ci îl prelucra dea 

dreptul (Ilarie Chendi) transform\ experien]a 

în parimie, epicizând-o, înc\r cân- d-o 

cu savoare, farmec inalterabil, natura le]e. 

„Sl\vit de lene[”, Nic\ î[i cucere[te un 

portret prin secven]e împr\[tiate, aglutinate 

prin voin]a noastr\ ordonatoare; st\ - 

pânit de toate poftele copil\riei, el – ciu - 

dat – nu vrea s\ plece de acas\, nu e mâ - 

nat de „pofta de duc\”. Nu are impulsul de 

a cuceri lumea, nici instinct migrator. Mai 

mult, Humule[tii (cel „mare [i vesel”) este 

un sat „vechiu”, cu oameni zdraveni, robotind 

„str\dalnic [i iute”; avem în fa]\ o 

comunitate vrednic\, exemplar\, gustând 

bucuria vie]ii într-o vreme rostuit\. Acel tre - 

cut reînviat („ce vremi [i ce oameni”) este 

locuit de copil\rie; spectacolul vie]ii se mu - 


- 

- 

- 

- 

- 

- 


51


- 

- 

- 

- 

- 

- 

leaz\ pe un scenariu etern. Încât, drumul 

spre Socola (la îndemnul aprigei Sma ran - 

da care î[i voia fiul „un al doilea Cucu zel”) 

înseamn\ p\r\sirea spa]iului ede nic, alungarea 

din Paradis. Ajuns, noap tea, „în cie - 

riul Socolei” (loc îngr\dit, s.n.), Creang\ ne 

sugereaz\ limita. Con[tientizarea ei spulber\ 

seninele iluzii. 

Intrarea la Junimea va însemna îns\ 

„reg\sirea Arcadiei” (cf. Dan M\nuc\). So - 

cietate f\r\ statute, adunând boemi [i zeflemi[ti, 

potrivnici anchiloz\rii institu ]ionale, 

celebra grupare ie[ean\ (pe care Crean - 

g\ o va frecventa din 1875, dup\ o ane - 

vo ioas\ desprindere de frac]ioni[ti) îi con - 

fer\ siguran]a grupului, lini[tea sufleteas - 

c\; dintr-un adversar îndârjit, „corosivul” 

Creang\ devine un junimist înfocat (mai 

pu]in în sensul alinierii la o atitudine politi - 

c\). „Vârtosul glume]” (Titu Maiorescu), 

diaconul r\spopit, greoi la trup [i sprinten 

la minte, p\trunde în cercurile domne[ti ca 

personaj. El î[i accept\ rolul, delectând fe - 

]ele sub]iri cu „pove[ti [i ]\r\nii”. Om hâ - 

Tiago Hoisel: 

tru, mucalit, plin de iste]ie, cultivând anec - 

dota pip\rat\, Ion Creang\ desf\[oar\ 

spectacolul disimul\rii, împins în confuzie: 

ca „rostitor privilegiat”, el pune în gura altora 

propriile întâmpl\ri [i replici, invo când 

„mintea cea proast\”. Humule[tenismul 

devine o atitudine, cheam\ vremea vorbei, 

laconismul parimiei („vorba-[i are [i ea vre - 

mea ei”, ar fi spus A. Pann). Categoric un 

auditiv, Creang\ – iubind oralitatea – nu 

cade în vorb\rie; opera sa e concentrat\, 

v\dind organicitate. „Talent necioplit” (du - 

p\ expresia rea a lui Iacob Negruzzi), o - 

mul Creang\ era o apari]ie [ocant\, o fi - 

gur\ popular\ care se confunda cu perso - 

najele sale. Rostitor de ]\r\nii, „umflatul in - 

stitutor” provoca râsete (informeaz\ ace - 

la[i Negruzzi) „de se cutremurau pere]ii”. 

Arunc\ vorbe de duh [i se vait\, cu [iretenie, 

„de greutate la cap”; dedesubtul sono - 

rit\]ilor curg\toare deslu[im un tâlc filoso - 

fic. În scris, ca [i în schimbul de replici, mu - 

calitul nu se desminte: stilul aforistic de - 

vine un fel de a fi, o zical\ pic\ oricând bi - 

Adolescentul 

Tiago Hoisel: O bere pentru porcul meu 

ne, economia lexical\ e pre]uit\. Înde sând 

în text citatele, Creang\ cultiv\ cu o sârdie 

„intertextualitatea”; eroii s\i, sf\to[i, au – 

precum mo[ Nichifor – „s\mân]\ de vor - 

b\”, se iau „din vorb\ în vorb\”. Deoa re - 

ce povestirea este un act rostit, personajul 

Creang\ se roste[te: „s\ ie omul la drum 

cu vorba” devine o strategie, purtând spre 

noi ecoul unei lumi apuse. 

Evocarea are la Creang\ rol compensator; 

el revine în raiul humule[tean, pro - 

vocat de „împrejur\rile noi” pe care i le 

oferea via]a citadin\, odat\ cu trecerea ba - 

rierei din P\curari (toamna lui 1855). Da - 

c\ prima sa perioad\ în târgul Ie[ilor pare 

a fi marcat\ de „f\lo[enie rustic\” (scrie 

Dan M\nuc\), ulterior, descump\nit, zdrun - 

cinat de seria convergent\ de lovituri, Crean - 

g\ cade în mefien]\; acuz\ convulsii, e 

fr\mântat de c\ut\ri, manifest\ îndoial\ [i 

pruden]\. Afl\ ad\post la Junimea, se retrage 

în bojdeuc\ [i la „[coli]a” din P\curari 

dup\ ce în primii ani locuise în centrul 

târgului; începe regresiunea. Î[i d\ seama 

de vicleniile lumii or\[ene[ti, încât optimismul 

ini]ial se stinge; startul impetuos, 

52 

Însemn\ri ie[ene

gesturile de frond\, ie[irile oratorice fac 

loc operei ca „fruct al replicii” (v. Dan M\ - 

nuc\, Canonul nelini[tii, în Luceaf\rul, 

nr. 43/1989). Creang\ r\mâne un rural 

[i fondul paremiologic pe care î[i constru - 

ie[te urzeala narativ\ are rol protector; 

antior\[enismul favorizeaz\ imersiunile în 

stratul mitic. Bojdeuca [i Junimea constituie 

un spa]iu securizant penru cel nimerit 

în „loc striin”. Practic, privirea înapoi, dra - 

matismul desp\r]irii de „peisajul-cuib” ar 

pleda pentru neplecare; doar acolo, fixat 

în Humule[ti (v. Ion Topolog: Plecarea [i 

întoarcerea lui Ion Creang\, în Astra, nr. 

10/1989), fericirea [i siguran]a vie]ii de vin 

posibile. Dar ora[ul provoac\ opera iar 

procesul întoarcerii înseamn\ intrarea la 

Junimea! Rusticitatea poate acum erupe, 

Creang\ dep\[indu-[i condi]ia de onorabil 

autor de manuale [i povestiri „didactice”, 

cu iz moralizator. El devine scriitor (deci 

un ins fragil) în pofida imaginii-cli[eu, congelat\ 

de prima recep]ie: un ]\ran sf\tos, 

hâtru, cu râs s\n\tos; dar prima impresie 

a fost indus\ de farmecul omului, nu de re - 

zisten]a scriitorului. În fond, Creang\ pro - 

pune o filosofie „subminat\” de reflexia 

naiv\, folose[te masca ne[tiin]ei; intero - 

gând, de fapt, naivitatea, recunoscându-se 

„o bucat\ de hum\ însufle]it\”. 

Cum bine se [tie, Creang\ a citit la Junimea 

(„o adev\rat\ s\rb\toare”, nota Gh. 

Panu) la îndemnul lui Eminescu. Poetul 

descoperise un scriitor, sigilându-i destinul 

literar. Cei doi prieteni plecau din casa lui 

Negruzzi „ca oamenii cei mai ferici]i din 

lume”, relateaz\ acela[i Panu. Totu[i, îndemnul 

eminescian se izbise, în prim\ instan - 

]\, de refuzul lui Creang\: „Vrei s\ râz\ 

boierii de mine?” 

Boierii au râs, într-adev\r, pre]uindu-l 

îns\. Când „fratele Mihai” va pleca la Bucure[ti, 

„mult\ scârb\ [i am\real\” va co - 

borî în sufletul lui Creang\. O „conver - 

gen]\ de adâncime” (dup\ constatarea lui 

Edgar Papu) îi unea pe cei doi, un destin 

comun urzit în textura unei epoci, o necesitate 

psihologic\ adunându-i în taifasuri 

molcome [i z\bave cu l\utari la Bolta re ce, 

tr\indu-[i o via]\ „care le pl\cea lor”, devoalând 

– dup\ vorba lui C\linescu – „puritatea 

stilului”, „s\n\tatea mediului rural”. 

Primitivul Creang\ se refugiase în boj - 

deuca din }ic\u, cump\rat\ în iunie 1879 

de Ecaterina Vartic. Atelierul s\u literar e 

Tiago Hoisel: 

doar b\nuit, dispari]ia hârtiilor, a bruioa ne - 

lor ne arunc\ în imposibilitatea de a-l a - 

pro xima, brodând ipoteze seduc\toare. 

Cu ]oale de [iac ori în c\me[oiul cu râuri, 

jovialul Creang\, cel „bun de gur\”, mân - 

c\cios [i b\utor, descre]ea frun]ile recapitulându-[i 

poznele [i „bl\st\m\]iile”. În 

hai n\ monografic\, investigând satul [i 

co pil\ria, opera crengist\ st\ „sub semnul 

aducerilor-aminte”; „inima salt\”, erup]iile 

memoriei („vine alta la rând”) exclud jocul 

capricios, textul dialogic mimeaz\ oralitatea, 

stilul gnomic, impersonal. Rememorând, 

Creang\ retr\ie[te frumoasele vre - 

muri de alt\dat\, „vârsta cea fericit\”, dea - 

p\n\ o experien]\ încropind un discurs 

epic. Înscenarea autobiografic\ intr\ îns\ 

în regimul fic]iunii, ia o turnur\ romanes - 

c\, purtându-ne cu toat\ voia bun\ de la o 

„p\t\ranie” la alta. Bogat în spirit, hâtrul 

Nepoftitul 

junimist ne ispite[te la o lectur\ participativ\. 

Este îns\ evident c\ pentru cititorul de 

azi lumea lui Creang\ (cu toate ale ei, ca - 

re, din p\cate, nu mai sunt [i ale noastre) 

devine tot mai mult fic]iune. Încât, pe bu - 

n\ dreptate, Eugen Simion chema la ram - 

p\, justificativ, autofic]iunea, marcând o 

nou\ etap\ în receptarea operei cren gis - 

te, manevrând scenarii simbolice, împinse 

în sinele arhaic (cf. Mihai Cimpoi), cum 

vom vedea. 

Adrian Dinu RACHIERU 


- 

- 

- 

- 

- 

- 


53

eminescologicale ∙ eminescol 

54 

Cum a fost arestat 

Eminescu la 28 iunie 1883 

Sinteze par]iale (1) 

1. Relieful informa]iei 

Mi-am petrecut vara lui 2005 `n verific\ri cerute de necesit\]i: 

rugându-m\ tinerii realizatori ai emisiunii „Mari români” de la 

TVR1 s\-i ajut pentru un film documentar despre via]a de ziarist 

a lui Mihai Eminescu, a trebuit s\ le explic pe larg documenta]ia 

la cartea mea A doua via]\ a lui Eminescu, din 1994. Cuvân tul 

„explica]ie” îmi vine în minte împreun\ cu sensurile lui etimolo - 

gice: este ca [i cum ai netezi ceva foarte, foarte complicat, adic\ 

ceva cu multe pliuri, ca o hârtie mototolit\ oarecum. Iar tinerii 

mei colaboratori nu las\ nimic neumblat, se intereseaz\ de nete - 

zirea fiec\rei cute, adic\ au întreb\ri peste întreb\ri, [i aceast\ 

a valan[\ de întreb\ri te predispune, uneori, la visul de a te arun - 

ca tu însu]i în bulg\rele de z\pad\… În fond, g\sesc c\ [i asta 

înseamn\ verificarea peste dou\ decenii a unei teorii: posibilita - 

tea – cel pu]in teoretic\ – de a plonja în avalan[\, în „du-u-c\- 

se’n-vâr-tin-du-se”. 

Discut\m despre ultima zi la Timpul a lui Eminescu, acel fatidic 

28 iunie 1883. Totdeauna când dezvolt acest subiect, cel mai 

greu mi se pare s\ „explic” relieful (temporal [i spa]ial) al infor - 

ma]iei. Noi putem, azi, s\ refacem traseul lui Eminescu din acea 

zi oarecum pas cu pas [i ceas cu ceas. Secven]ele acestui traseu 

au fost, îns\, developate la momente diferite. Jurnalul lui Maio - 

rescu se public\ în anii ’30 ai secolului al XX-lea, amintirile lui 

Slavici în 1910, [i apoi în 1924, ale lui Vintil\ Rusu-{irianu abia 

în 1967…, amintirile lui Al. Ciurcu în 1911… Or, chestiunea este 

s\ putem reveni la acel 28 iunie 1883: ce [tiau apropia]ii lui 

Eminescu atunci, pe loc, despre înnebunirea lui brusc\, ce gândeau 

ei, ce socoteli î[i f\ceau, etc. 

Iat\, de pild\, încuierea lui Eminescu în baia Mitra[ewski: de - 

spre acest episod s-a aflat abia în 1911, dup\ moartea lui Grigo - 

re Ventura, care a fost martor la eveniment, îl povestea adesea 

prietenilor – dar nu l-a a[ternut niciodat\ pe hârtie, adic\ nu l-a 

f\cut public. De ce? Tinerii mei colaboratori ar trebui s\-[i pun\ 

lor în[ile asemenea întreb\ri. Eu, ce pot s\ spun? „Pentru c\”: 

Grigore Ventura zice (dup\ cum consemneaz\ Al. Ciurcu, cel 

care scrie aceast\ amintire) c\ l-a l\sat pe poet în baie [i a mers 

la poli]ie s\ anun]e ca s\ vin\ s\-l ridice. Oricum ai da-o, oricum 

ai învârti-o – trebuie s\ fii foarte sigur c\ poetul era nebun, dar 

nebun de legat – altfel, apelul la poli - 

]ie aduce a dela]iune, rezult\ c\ Grigo - 

re Ventura este cel care l-a turnat pe 

Eminescu. {i s\ nu uit\m c\ acela[i 

Grigore Ventura îl va acuza public, 

prin pres\, la 15 august 1883, pe Al. 

Macedonski c\-l face nebun pe Eminescu 

într-o epigram\. Lucrurile se cos 

cu a]\ alb\: el anun]\ poli]ia la 28 iu - 

nie c\ a înnebunit Eminescu – [i tot el 

anun]\ presa la 15 august c\ Macedonski a spus-o – iar apoi, 

abia dup\ 1911, dup\ ce-[i d\ ob[tescul sfâr[it, un prieten al s\u, 

Al. Ciurcu, încredin]eaz\ tiparului întâmpl\rile de la Cap[a, de 

la Cotroceni [i din baia Mitra[ewski, povestite de el pe când tr\ - 

ia, dar niciodat\ a[ternute, „încredin]ate” hârtiei. Ce s-ar fi putut 

întâmpla, în fond [i la urma urmei, dac\ poetul era l\sat în legea 

lui, adic\ s\-[i fac\ baia fierbinte pentru care venise ? Or, faptul 

Tiago Hoisel: 

Maria 

Însemn\ri ie[ene

c\ Grigore Ventura nu scrie aceste lucruri, adic\ nu se face martor 

de bun\voie, nu declar\ pentru istorie [i pentru amici c\ el a 

chemat poli]ia „pentru c\” – acest fapt pune sub semnul unei oa - 

recare întreb\ri premisa, adic\ boala. Apoi, procesul verbal dre - 

sat la fa]a locului de comisarul Niculescu nu-l consemneaz\ pe 

Grigore Ventura drept martor sau crainic al bolii lui Eminescu. 

Locotenentul spune: „fiind informat de d.d. G. Oc\[anu [i V. 

Siderescu c\ amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului 

Timpul, ar fi atins de aliena]ie mintal\, c\ s-au dus la stabilimentul 

de b\i din str. Poli]iei nr. 4, de acum 8 ore [i c\, încuindu-se 

în baie pe din\untru, refuz\ s\ deschid\”. Drept e c\ acest act a 

ie[it la iveal\ abia prin 1950, dar este de presupus c\ Grigore 

Ventura [tia de existen]a lui, sau cel pu]in de existen]a unui act 

ca atare, unde ilustrul s\u nume nu avea ce s\ caute… „pentru 

c\”: [tia c\ nu el a anun]at poli]ia. Iar\[i: motiv pentru ca el s\ 

nu fi depus m\rturie public\ în chestia recluziunii lui Eminescu. 

Lucrurile sunt destul de încurcate, pentru c\ amintirile lui Vintil\ 

Russu-{irianu spun c\ Eminescu a fost ridicat din baie pe la ora 

prânzului, iar comisarul Niculescu, în concordan]\ cu Grigore 

Ventura, ne las\ s\ în]elegem c\ era sear\. Cât despre Emines - 

cu-el-însu[i, parc\ într-adins strecoar\ între manuscrisele sale 

câteva note din care afl\m, de pild\, c\ avea pistol [i-l ]inea a - 

proape de corp, lucru cât se poate de normal în fond. Comisarul 

de poli]ie face, îns\, inventarul lucrurilor g\site la el în baie: pistolul 

lipse[te. S\ zicem c\ i l-a luat Grigore Ventura, dup\ scena 

de la Cap[a, când poetul o amenin]ase pe doamna Cap[a cu a - 

cel pistol bucluca[. Tot din aceste noti]e din vara lui 1883, îns\, 

mai afl\m ceva: poetul avea nici mai mult nici mai pu]in decât 

20 de bilete de baie, deci avea un fel de abonament; oricum, î[i 

petrecea foarte mult timp în baia public\. 

Atragem aten]ia c\ tragedia s-a petrecut într-un loc foarte 

strâmt, între Strada Poli]iei, unde se afla Baia Mitra[ewschi, [i 

sediul poli]iei, [i Strada Apolodor, unde se afla locuin]a lui Sim - 

]ion [i, destul de aproape, sediul Societ\]ii Carpa]ii. Suntem pe 

malul drept al Dâmbovi]ei, undeva în spatele Bisericii Bucur, 

spre Mân\stirea Antim. Poetul a venit cu birja de la Cap[a, îns]it 

de Grigore Ventura, a trecut mai întâi pe lâng\ baie, urcând în 

susul Dâmbovi]ei, spre Cotroceni, ca s\-l împu[te pe rege, apoi, 

pentru c\ M\ria Sa nu se afla la Palat, s-a întors, probabil cu a - 

ceea[i birj\, [i, la aceea[i baie, Ventura a reu[it s\ se debaraseze 

de el – alergând, apoi, al\turi, la poli]ie, s\ spun\ ce a aflat timp 

de, s\ spunem, o ar\, o or\ [i ceva cât a stat în compania lui 

Mi hai Eminescu. 

2. Un rege care ne confirm\ 

Un motiv în plus, îns\, [i cel mai important, pentru care m\r - 

turia lui Grigore Ventura st\ sub semnul întreb\rii pentru mine, 

este în[iruirea de evenimente politice din ziua aceea, evenimente 


în centrul c\rora se afla presa bucure[tean\, [i mai ales ziarul 

„L’Indépendence roumaine”, unde lucra chiar Grigore Ventura. 

Iat\, în acest sens, m\rturii de ultim\ or\ foarte importante, ce 

vin s\ încoroneze relieful atât de accidentat al informa]iei. Este 

vorba chiar despre coresponden]a privat\ a regelui Carol I, recent 

Tiago Hoisel: 

~mblânzitoarea de dragoni 

descifrat\ [i editat\ de dl. Sorin Cristescu (Ed. Tritonic, 2005). 

Avem, a[adar, scrisorile regelui din preajma lui 28 iunie 1883, 

c\tre ilustrul s\u tat\ sau c\tre alte persoane din familie, din care 

extragem câteva pasaje privitoare la pres\: „Semnifica]ia infam\ 

care s-a dat cuvânt\rilor ]inute la festivit\]ile de la Ia[i [i comentariile 

despre prezen]a lui Brialmont arat\ cât de departe poate 

duce libertatea presei, fiind în stare s\ implice ]ara într-un con- 


55


56 

flict primejdios cu vecinii. În ziarele române[ti [i austro-ungare 

domne[te la ora actual\ o a[a de uria[\ iritare c\ ne-am putea 

te me de o explozie.” (21 iunie / 3 iulie, c\tre Maria de Flandra, 

sora sa; generalul belgian Brialmont se afla în ]ar\, pe lâng\ Ga - 

la]i, pentru a studia terenul, la rug\mintea personal\ a lui Carol 

I, în vederea construirii unei linii de fortifica]ii; presa str\in\ a 

considerat c\ el este consultant într-o eventual\ trecere armat\ 

a mun]ilor pentru Ardeal; ad\ug\m în aceast\ parantez\ c\, în 

context, Imperiul Austro-Ungar a ordonat [i a executat manevre 

militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României); „Dac\ 

tonul presei române[ti este extrem de regretabil, cel al ungurilor 

a ajuns la limita neru[in\rii, ace[tia cer cu o nemaiauzit\ neru[i - 

nare pur [i simplu anexiunea [noastr\]. În Germania, din nefericire, 

nu intr\ ziare scrise în limba maghiar\, care aici sunt foarte 

r\spândite, altminteri românii ar fi trata]i cu mai mult\ indulgen - 

]\. Germanii iubesc banii române[ti, dar se n\pustesc cu lovituri 

de bât\ asupra ]\rii.” (28 iunie / 10 iulie 1883, c\tre Karl Anton 

de Hohenzollern, tat\l s\u. Scrisoarea este trimis\ de la Sinaia, 

unde regele se afla de dou\ zile: suntem exact pe 28 iunie 1883 

când Grigore Ventura vrea s\-l duc\ pe Mihai Eminescu la Pala - 

tul Cotroceni ca s\-l … împu[te pe rege. Deplas\rile suveranului 

erau, desigur, publice, toat\ lumea, [i mai ales presa, [tia c\ el 

este în drum spre Germania, Ventura nu prea are cui spune c\ 

Eminescu îl c\uta pe rege în capital\ – doar dac\, iar\[i se impu - 

ne constatarea, – dac\ suntem ferm convin[i c\ poetul era cu 

adev\rat nebun de legat [i nu mai [tia pe ce lume se afl\). 

Tiago Hoisel: 

Iat\, apoi, p\rerile suveranului despre ziarul L’Indépendence 

roumaine (aleg un pasaj mai semnificativ dintre multele la înde - 

mân\; regele afirm\ de câteva ori c\ foaia fran]uzeasc\ face politica 

Rusiei pentru c\ se hr\ne[te masiv din rublele pe care im - 

periul i le furnizeaz\): „Ziarele r\spândesc în continuare [tiri false 

pe aici. Cea mai rea foaie în aceast\ privin]\ este L’Indépenden - 

ce roumaine, care se hr\ne[te din minciuni, pove[ti de scandal 

[i atacuri josnice împotriva guvernului. Presa str\in\ din nefericire 

î[i ia [tirile din acest izvor necurat [i ziarele bucure[tene simpliste 

repet\ apoi totul papagalice[te. Nem\rginita libertate a presei 

nu ne permite s\ lu\m m\suri împotriva lor.” (25 august / 6 

septembrie 1882, c\tre acela[i). 

Ca s\ demonstrez acela[i lucru, mie mi-au trebuit spa]ii largi 

[i investiga]ii destul de lungi, acest izvor atât de limpede, regal cu 

adev\rat, nu fusese scos la iveal\. Iar acum, când îl avem, trebuie 

s\ facem racordarea acestor informa]ii la domeniul eminescologiei 

– adic\, prelungind metafora capului statului, s\ aducem apa 

proasp\t\ [i în gr\dina noastr\, dar nu cu ulciorul, ci de-a dreptul. 

( Scuze pentru … intertextualitate, dar cu to]ii suntem domi - 

na]i de limbajul de lemn, noi, cei mai în vârst\ adic\). A[adar, 

de ani buni de zile, L’Indépendence roumaine f\cea zile negre 

guvernului Br\tianu, transportând în Europa [i punând zilnic pe 

mesele mini[trilor, pre[edin]ilor, regilor – bârfe, inten]ii, chiar se - 

crete. Dup\ dezv\luirile ei privind discursurile iredentiste de la Ia[i, 

din 6 iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui {tefan cel Mare, 

Europa ziaristic\ [i politic\ s-a încins, a luat foc adic\, a ars mocnit 

pân\ la 28 iunie [i în aceast\ zi a izbucnit 

flac\ra. Guvernul Br\tianu a luat, în fine, m\suri 

împotriva presei, mai exact l-a ex pulzat din ]ar\ 

pe directorul foii franceze, cet\]eanul francez É - 

mile Galli. Situa]ia o cerea: Austro-Ungaria rup - 

sese rela]iile di plo matice cu Regatul României pentru 

48 de ore ([i executa ma nevre armate în Car - 

pa]i, în timp ce presa maghiar\ striga c\ a venit 

timpul ca imperiul s\-[i anexeze Valahia; aceste 

scenarii ge opolitice erau foarte vii în epoc\, iar 

prin 1879 filosoful Vasile Conta câ[tigase notorietate 

na]ional\ dezvoltând unul asem\ n\ tor 

prin pres\), Bismack amenin]ase Regatul Româ - 

niei cu decla rarea r\zboiului (printr-o telegram\ 

secret\ c\tre rege), Împ\ratul Wilhelm I al Germaniei 

transmisese, de asemenea, o scrisoare de 

amenin]\ri, în care soma România s\ intre în ali - 

an]\ militar\, spunând textual (traducerea d-lui 

Sorin Cristescu în scrisoarea lui Carol I din 25 

iu lie / 6 august 1883 c\tre tat\l s\u): „Cu sau f\ - 

r\ alian]\, România trebuie s\ subscrie la condi - 

Baia ]i ile învin g\to ru lui”; asta aducea aminte de Con- 

Însemn\ri ie[ene

Tiago Hoisel: 

gresul de pace de la Berlin, când României i s-au impus condi]iile 

la masa verde, de[i fusese învin g\toare pe câmpul de lupt\), Ru - 

sia cerea, de asemenea satis fac ]ii. Trebuia f\cut ceva, iar guvernul 

a f\cut totul [i înc\ ceva pe deasupra. I se cerea s\ retracteze 

[i s\-[i prezinte scuze: Petre Gr\di[teanu (autorul discursului ire - 

dentist de la Ia[i) a mers, în persoan\, la Viena s\-[i cear\ scuze 

– dar l-au înso]it [i ministrul de externe, D. A. Sturdza [i ministrul 

C. St\tescu. Cu misiuni asem\n\toare în lumea german\ se afla 

Regina Elisabeta, mer gea acum Carol I însu[i – [i se mai aflau I. 

C. Br\tianu, P. P. Carp [i Titu Maiorescu. În vara aceasta fier - 

binte se coace alian]a – iar fructul va fi cules în toamn\, printr-o 

isc\litur\ rece [i discret\ a lui I. C. Br\tianu. 


Bebe 

3. Via]a, ca o caricatur\ 

Emile Galli, directorul ziartului L’Independence roumaine, 

e expulzat la 28 iunie 1883. Caricatura îl înf\]i[eaz\ în postur\ 

de vânat, pe urmele sale fiind, în chip de câini de vân\toare, D. 

A. Sturza, I. C. Br\tianu, Petre Gr\di[eîteanu [i Gheorghe Chi - 

]u. Trâmbi]a[ul este Contele Gustav Kalnoky, ministrul afacerilor 

externe al Austro-Ungariei; I. C. Br\tianu la tribuna Parlamentului, 

ascultat cu aten]ie de C. A. Rosetti, Petre Gr\di[teanu [i 

al]i liberali; Tratatul de la Londra simbolizat prin fabula „Vulpea 

[i cocostârcul”; C. A. Rosetti în chip de Ev\ împreun\ cu I. C. 

Br\tianu (Adam) ofer\ m\rul, pe care scrie „Alian]\”, României 

ce se afl\ sub pomul din rai. În chip de [arpe, Împ\ratul Austro- 

Ungariei; M. Kog\lniceanu, în chip de Demiurg, îi alung\ din rai 

pe cei doi, cu alian]a lor cu tot. Caricaturistul î[i face iluzii c\ interpelarea 

b\trânului sfetnic al lui Cuza în chestiunea Societ\]ii 

Carpa]ii va face s\ cad\ guvernul; C. A. Rosetti jucând cazacioc 

cu reprezentantul Rusiei [i I. C .Br\tianu, cearda[ cu cel al Austro-Ungariei. 

Textualizez iar\[i – dar de data aceasta printre numeroasele 

caricaturi de epoc\ ce-l înf\]i[eaz\ pe primul ministru primind „du - 

[uri filogermane”, pe acela[i împreun\ cu C. A. Rosetti în postu - 

r\ de Adam [i Eva în Paradis, sub pom, ademeni]i de [arpe (în 

persoana ministrului de externe al Austro-Uungariei) [i izgoni]i 

de M. Kog\lniceanu cu un bâ] divin, etc. Acest fond de caricaturi 

– care, dup\ câte îmi amintesc, îi pl\cuser\ pân\ [i lui Zigu Or - 

nea, un critic foarte aspru al c\r]ii mele din 1994, dar îmblânzit 

cu m\sur\ când a scris despre cele ulterioare – pare mai gr\itor 

de cât documentele însele. Pe tinerii de azi îi fascineaz\ de-a drep - 

tul. Este, poate, momentul s\ amintesc aici c\ revistele de carica - 

turi au fost exceptate cu bun\ [tiin]\ de la baza informativ\ a Bi - 

bliografiei M. Eminescu la care am lucrat în Biblioteca Academiei 

Române. Argumentele erau pertinente: caricaturile necesit\ 

interpret\ri îndelungi [i, apoi, nu au la baz\ adev\rul istoric – ci 

fantezia, presupunerile caricaturi[tilor. Românul însu[i îi repro - 

[eaz\ Timpului, [i nu o dat\, c\ face caricaturi în scris în loc s\ 

discute realitatea: „Publicul are îns\ mai mult bun sim] decât cre - 

de opozi]iunea; el cite[te de petrecere înjur\turile [i calomniile 

cu care se mânjesc organele opozi]iunii, întocmai cum se uit\ ci - 

neva la ni[te caricaturi care cu cât sunt mai pocite cu atât atrag 

mai mult privirile, dar dup\ ce a citit [i a râs el zice reprezen tan - 

]ilor opozi]iunii: pute]i fi buni caricaturi[ti, pute]i fi neobosi]i [i 

cutez\tori calomniatori, nu pute]i fi îns\ buni [i devota]i oameni 

de guvern, pentru c\ nu sunte]i serio[i.” (27 nov. 1880); „La ci - 

tirea acestor elucubra]ii ne-am întrebat dac\ n-avem de-a face cu 

un lunatic”. (6 august 1881); în nr. din 14 august 1881 nume[te 

p\tura superpus\ faimoasa teorie a „n\scocitorului de la «Timpul»”, 

iar pe autor: „un redactor pozna[ de la un ziar de insulte” – 

totul este o „elucubra]ie”; „Nu e de mirare ca potrivnicii no[tri s\ 

cad\ în asemeni abera]iuni când, prin compara]iile lor, mai mult 

sau mai pu]in pitore[ti, se r\t\cesc în regiunea stelelor, p\r\sesc 

terenul practic al unei discu]iuni serioase…” (6 nov. 1882) 

A[a e în privin]a caricaturilor în general: nu pot fi luate ca 

etalon al realit\]ii. Dar marja lor de adev\r este de luat în seam\, 

ele se bazeaz\ pe intui]ie – [i de multe ori istoria se face cu in - 

tu i]ia ziari[tilor. În fond, nu iese fum pân\ nu faci foc: iar dac\ 


57


58 

alt indiciu al focului în afara acestor caricaturi nu ai – trebuie s\ 

le iei în considera]ie pe ele. În plus, ele p\streaz\ încifrat\, deci 

transmit în m\sura în care reu[im s\ descifr\m, acea stare de spi - 

rit a momentului, care ne intereseaz\, în fond, atât de mult. 

Mai exact, de[i acest tratat secret de alian]\ dintre România 

[i Tripla Alian]\, ce-l anihileaz\ [i pe Eminescu, este un tratat se - 

cret, toat\ lumea [tie de el, îl b\nuie[te exact dac\ se poate spu - 

ne a[a. Replica din epoc\ era, prin octombrie 1883, aceasta: „Ci - 

Tiago Hoisel: 

ne face mia-miau pe acoperi[, d-le Br\tianu?”. Se auzea mieu - 

nând [i nu se [tia c\ pisica este cea care miaun\… Era, deci, un 

fel de „Mân\stire-ntr-un picior, ghici ciuperc\ ce e…” Greutatea 

vine, ast\zi, din descifrarea acestor caricaturi, adic\ din identificarea 

chipurilor [i a situa]iilor. Ajunsesem – cred c\ eram printre 

singurii, [i nu o spun cu triste]e, ci cu disperare – s\ pot citi co - 

lec]ii întregi de reviste de caricaturi – f\r\ s\ mai am nevoie de 

dic]ionar. M\ familiarizasem, adic\, atât cu oamenii cât [i cu întâmpl\rile. 

Am lucrat mult timp la o edi]ie pe care o intitulasem 

„Eminescu în caricaturi” – [i care cuprindea texte ziaristice de M. 

Eminescu ilustrate cu caricaturi sincrone. Nu e vorba de desene 

puse la textele eminesciene, de o ilustrare inten]ionat\ a[adar, ci 

de acelea[i evenimente descrise de Eminescu în ziarul Timpul – 

[i de anonimii desenatori ai momentului în caricaturi publicate 

în alte ziare [i reviste. Sincronicitatea este fascinant\ – iar scoa - 

terea la iveal\ a unei asemenea c\r]i ar spulbera – poate chiar 

definitiv – prejudecata c\ „grafica militant\ din ziarele de la sfâr - 

[itul secolului al XIX-lea este lipsit\ de valoare artistic\” 

(am citat din memorie din concluzia lui Andrei 

O]etea, f\cut\, parc\, s\ scoat\ din circuit acest capitol 

– care, iat\, nici nu se credea c\ mai exist\). Neg\ - 

sind în]elegere pe parcursul document\rii (adi c\, a - 

jutor s\ scotocesc, s\ fotografiez [i, mai recent, s\ sca - 

nez, bani pentru aceste opera]iuni etc.) – [i nici sponsor 

dispus s\ m\ ajute – tema a r\mas nestr\b\tut\ 

a[teptând, poate, în vreun viitor pe cineva s\ i se de - 

dice… Pot oferi consulta]ii. 

Revin, dup\ aceast\ digresiune agreabil\ sper, la 

28 iunie 1883 [i la guvernul I. C. Br\tianu. I s-a mai 

cerut s\ verifice Societatea Carpa]ii, care desf\[ura ac - 

tivitate subversiv\ pentru u ni rea Ardealului cu ]ara. A 

organizat razii, perchezi]ii, devast\ri ale sediului din A - 

polodor. În compensa]ie la toate acestea, poate, sau 

poate tot la cererea Austro-Ungariei (nu se poate [ti, 

pentru c\ legea în virtutea c\reia s-a ac]ionat scutea 

de explica]ii), guvernul l-a expulzat pe amintitul Émile 

Galli. S-au f\cut rapid disloc\ri [i rea[ez\ri, un redactor 

al foii franceze a venit la Timpul conservatorilor – 

care [i-a schimbat mult configura]ia, orienta rea, direc - 

]ia politic\. Iar pe fondul acestor evenimente atât de 

brusc înfierbântate – apare [tirea c\ a înnebunit Emi - 

nescu. Simpla înseriere a înne bunirii sale între evenimentele 

politice [i zia ristice ale momentului ridic\ semne 

de întrebare. Dac\ mai ad\ug\m c\ [tirea nebuniei 

apare în ziarul Românul, oficiosul guvernului de fapt, 

al aripii rosettiste din partidul liberal) – [i este confirmat\ 

de zia rul Timpul, institu]ia la care lucra poetul, 

Prietenie 

peste dou\ zile (iar con firmarea este redactat\ cam în 

ace[ti termeni: „… unul dintre re dactorii acestei foi, D. Mihail 

E minescu, a încetat a mai lua parte la redac]ie atins fiind în mod 

subit de o grav\ boal\…”, deci se anun]\ întâi demiterea, încetarea 

contractului – iar apoi motiva]ia de rigoare), dac\ mai ]i- 

nem cont c\ în epoc\ declararea public\ a nebuniei cuiva îl excludea 

automat pe acela din via]a public\ dac\ nu f\cea dovada 

credibil\ c\ este s\n\tos – iat\ c\ ajungem în fa]a unui alt adev\r 

decât cel cu care ne-a obi[nuit o tradi]ie – cum s\-i spunem?-- cel 

pu]in narcisist\… M\ rog, un alt adev\r dac\ suntem adep]ii ade - 

Însemn\ri ie[ene

v\rului dublu ori multiplu – sau, iat\, în fa]a celuilalt, singurului ade - 

v\r… ascuns pân\ acum. A nume, se contureaz\ ideea c\, pe 

fondul unei crize nervoase re ale, datorate probabil stresului, Emi - 

nescu este îndep\rtat din via ]a public\ într-un context public care 

cerea imperios ca el s\ fie re dus la t\cere. 

… Toat\ aceast\ „poveste” a trebuit s-o reverific pentru a nu 

[tiu câta oar\ – dar e mult timp de când încetasem aceast\ „li - 

turghie a documentelor” – în fa]a tinerilor mei prieteni de la Te - 

leviziunea Român\, între care D-nele Anda Orban [i Camelia Ro - 

be m\ urm\reau foarte atente, destul de neîncrez\toare, cu c\r - 

]ile mele deja citite [i adnotate, cu întreb\ri preg\tite pentru fie - 

care secven]\ temporal\ în parte. O spun [i cu triste]e [i cu bu - 

curie: am convins destul de greu – [i mai mult decât mine au convins 

c\r]ile [i ziarele de epoc\ pe care le-am scos din biblio teci 

[i le-am ar\tat spre documentare, mai ales aceste caricaturi care 

ne repun, oarecum, în contextul „Academiei Ca]avencu” de azi. 

E trist s\ nu te cread\ lumea pe tine însu]i, dar e bine c\ cel pu - 

]in dovezile pe care le aduci devin, adic\ r\mân, cel pu]in ele, cre - 

dibile… În fond, suntem efectul izvoarelor noastre de informa]ie, 

ele sunt [i r\mân cauza. 

4. Eminescu, între gazde 

{i s-a mai întâmplat ceva în timpul acestei document\ri co - 

lec tive, ceva care le-a impresionat foarte mult pe doamnele [i dom - 

Tiago Hoisel: Tatuaj (2) 


ni[oarele teleaste [i care, iar\[i, pe mine m-a cam întristat. A nu - 

me: totul le-a mers în plin, cum spun dânsele [i cum m\ roa g\ in - 

sistent s\ ]in minte [i s\ consemnez. De[i în miezul verii, la toate 

institu]iile unde au mers li s-au deschis por]ile, li s-a oferit spriji - 

nul, au fost primite ca ni[te adev\ra]i oaspe]i, ca mesageri ai spi - 

ri tului eminescian. Cum s\ nu fie bine, cum s\ nu intre în or dinea 

miraculosului material, obiectiv, acest drum pe lauri? Când m\ gân - 

desc, îns\, cum mi-a mers mie în cei [apte sau opt ani de documen - 

tare la aceast\ tem\, câte greut\]i peste greut\]i am ri dicat ori o - 

colit, cât a trebuit s\ mint, s\ fur, s\ în[el, s\ (m\) rog, s\ m\ umi - 

lesc pentru „a avea acces la informa]ii”, cum se zice, [i mai ales 

câte surse n-am putut înc\ s\ consult nemaiavând chef s\-mi e - 

xercit acele deprinderi – îmi vine s\ cred c\, dac\ pe ei, cei de 

as t\zi, Eminescu însu[i i-a ajutat, ca un duh binevoitor, atunci pe 

mine m-a împiedicat cu o înver[unare de-a dreptul metodic\. Pen - 

tru c\ e la mod\ s\ definim „specificul na]ional” (o fac [i antre - 

norii de fotbal, [i crainicii – iar ziari[tii, aproape la tot pasul), voi 

zice [i eu: asta este, românii au o mare încredere în institu]ii, în 

grupuri organizate – [i nu cred deloc, sau aproape deloc, în oamenii 

singuri. Dac\ eu însumi a[ fi mers, chiar acum, prin aceste 

institu]ii, în locul tinerilor mei prieteni, cu toate c\r]ile [i argumen - 

tele mele cu tot a[ fi fost dat afar\ sau ]inut la poart\. Pentru c\ 

sunt tineri, pentru c\ sunt un grup, o institu]ie (desigur, respec ta - 

bil\) – dar mai ales pentru c\ sunt frumo[i [i cred, au a juns s\ 

cread\ în dovezile dovezilor mele – lor 

li se a[tern potecile în cale [i reu[esc în 

câteva s\pt\mâni s\ încheie o cercetare 

care mie mi-a luat câ]iva ani. 

Tot tinerilor mei prieteni telea[ti li se 

datoreaz\, îns\, [i o des coperire foarte 

important\ privind lumea lui Eminescu 

prins\ în hora aceasta a lui 28 iunie 

1883. Este vorba de stabilirea exact\ a 

identit\]ii unuia dintre prietenii lui Eminescu, 

anume G. Oc\ [anu. Este unul din - 

tre cei doi prieteni care l-au anun]at pe 

comisarul Niculescu de boala poetului. 

Observa]i nuan]ele din raportul acestu - 

ia: „…fiind informat de d.d. G. Oc\ [a- 

nu [i V. Siderescu c\ amicul lor d-l Mi - 

hai Eminescu, redactorul ziarului Tim pul, 

ar fi atins de aliena]ie mintal\, c\ s-au dus 

la stabilimentul de b\i din str. Poli]iei nr. 

4, de acum 8 ore [i c\, încu indu-se în 

baie pe di n\ untru, refuz\ s\ deschid\”. 

Deci nu e vorba de poetul, ci de zi aristul 

politic Eminescu (ziarul Timpul era oficiosul 

conservator, al opozi]iei a[adar): 


59

cutia cu amintiri · cutia cu am 

60 

Vizita b\trânului domn 

M 

i-a f\cut, în fine, o vizit\, b\ trâ - 

nul Domn Don Quijote. {tiu, 

sunt con[tient de pleonasmul, 

poate nepermis, pe care-l tocmai l-am co - 

mis, dar socotesc c\ numele lui, adev\rat 

[i întreg, este Don Quijote, a[a întreg, ca 

un nume cu prenumele s\u; n-a venit spre 

acel mezzo del camin di nostra vita, cum 

spune poetul, ci mai degrab\ spre acel fi - 

ne del camin, pe care îl întrez\resc tot mai 

apropiat. Era înconjurat, ca un adev\rat 

se nior, de întreaga lui curte: Sancho era 

[i el, nelipsit, în postur\ de pitic bufon, 

mai taciturn [i cam f\r\ humor, erau [i do - 

u\ seniorite, una mai veche, sprijinit\ în - 

tr-un b\] noduros, cum se potrive[te fiin]ei 

sale cam uscate [i noduroase [i ea, cea - 

lalt\ sprijinindu-[i fizionomia într-o ]igar\ 

comun\, nici chiar de r\can, dar nici dom - 

neasc\. Rosinanta era un Logan lucios, 

sfor\ind temperat la virajele mai strânse. 

Î[i p\strase profilul acvilin [i caracteris - 

tic b\trânul domn, dar î[i albise b\rbi]a cu 

un alb trist [i f\r\ personalitate, iar linia lui 

acvilin\, a profilului, o luase la vale, pe po - 

vârni[ul vârstei, lunecând nev\zut [i ireme - 

diabil spre acel h\u adânc care ne va în - 

ghi]i pe to]i, pe unii mai devreme, pe al ]ii 

mai târziu. Ajunsese, în fine, pe insula mea 

dep\rtat\, încununat\ de coroana i luzorie 

a acelei libert\]i interioare, iluzorie [i ea, 

ca orice libertate, la care se vede c\ amândoi 

am râvnit toat\ via]a, ca la o Fa ta Mor - 

gana când dep\rtat\, când apro pi at\. Dar 

nu mai era curios s\-mi vad\ do - meniile, 

de[i poate tocmai aceast\ curiozi tate îl a - 

tr\sese la mine, ca o a]\ destul de [ubre d\, 

de altfel, A[a c\ s-a mul]umit s\ se a[eze 

sub bolta de catedral\ a nucului b\trân de 

mai mult de o jum\tate de veac [i-a aruncat 

numai o privire scurt\ [i tulbu re spre 

dep\rt\rile înc\rcate de crengi ale insulei. 

Pentru interiorul re[edin]ei n-a ma nifestat 

nici mai slab interes, nici pentru capitolul 

ei istoric, declarându-se prea obo sit. Se ve - 

dea c\ este demult instalat în con fortul trist 

al propriei regalit\]i, pe care îi era destul s-o 

vad\ confirmat\ prin formu lele noastre 

protocolare, îndeajuns de vagi, de altfel, [i 

prin elocven]a tacit\ a propriei sale suite. 

Mi-a l\sat o c\r]ulie tip\rit\ cu litere 

mici, semne gr\itoare ale acelei avari]ii regale 

pe care [i-a drapat-o, totdeauna, în 

hlamida unei benevolen]e strict formale [i, 

evident, gratuite. R\sfoind-o sub lampa de 

sear\, am descifrat aceea[i pe atât de stra - 

nie pe atât de fireasc\ [i comun\ balan]\ 

între adev\r [i iluzie. Cunoa[te multe ade - 

Tiago Hoisel: 

v\ruri, b\trânul domn, de altfel ca noi to]i, 

care fiecare [tim, dac\ nu neap\rat distan]a 

precis\ dintre p\mânt [i lun\, atunci 

sigur cea dintre mân\ [i gur\, dup\ cum 

fiec\ruia dintre noi îi este dat s\ cunoasc\, 

destul de precis, cât mai avem mintea întreag\, 

care este masa [i care casa, care lin - 

gura [i care furculi]a, care este piatra [i ca re 

capra care sare piatra [i celelalte obiecte 

simple, cu miezul lor de idei generale, ca [i 

acele idei generale cu consisten]a lor a - 

proa pe material\, de obiecte simple. Nu - 

mai c\ b\trânul domn, dup\ cum l-am cu - 

noscut de aproape o via]\ [i cum l-am redescoperit 

în m\runtele litere ale scrisului 

d-sale, era înzestrat, de Dumnezeul lui Na - 

tur\ sau de Natura lui Dumnezeu, cu acea 

destul de rar\ vedere prin înveli[ul unor 

lucruri [i idei care poate surprinde chiar 

adev\rul, adev\rul acela adev\rat al unor 

lucruri [i idei. {i tot acela[i atotputernic 

zeu, cu o fa]\ dubl\ sau o singur\ fa]\, l-a 

mai procopsit, ca s\ zic a[a, [i cu un fel 

de orbire ca aceea a g\inilor care nu v\d 

{eful 

Însemn\ri ie[ene

mai nimic în jurul bobului de s\mân]\ pe 

care tocmai se preg\tesc s\-l ciuguleasc\. 

Nu [tiu, îns\, nu cunosc atâta [tiin]\ zoologic\, 

desigur, alt pleonasm, poate, acum, 

mai pu]in pardonabil, deci n-am atâta do - 

x\ în materie ca s\ [tiu cu ce-[i compen - 

seaz\ biata g\in\ cantitatea de orbire ca - 

re-o înconjoar\ [i nici m\car nu [tiu dac\ 

[i-o compenseaz\, cumva. Dar despre b\ - 

trânul domn [tiam, cel pu]in b\nuiam, [i 

acum mi s-a confirmat, c\-[i compenseaz\ 

câtimea de orbire de g\in\, cât\ îi revine 

prin economia de mai presus de to]i [i de 

toate, printr-o cantitate corspunz\toare de 

iluzie. Cam trist\, dar uneori hazlie iluzie 

a fost acest construct, pe când l-am cu nos - 

cut, mai demult. Acum a r\mas numai tris - 

t\. Trist\ [i mohorît\. Pe-alocuri, chiar rea. 

Neîn]eleg\toare. Neinteresat\ de ni mic alt - 

ceva decât de propria regalitate. 

I-am cunoscut [i regatul, pe vremuri, 

a cum trec numai pe lâng\ el. A[ezat într-o 

scenografie de în\l]imi maiestuoase [i de 

pr\p\stii adânci [i pietroase, locul pe care 

st\, plat ca o tav\ pe care s-ar putea adu - 

ce ofrande instan]ei de deasupra tuturor 

în\l]imilor, este ca un platou cu iarb\ de 

aur [i borduri vegetale de smarald, pe care 

s-ar prezenta St\pânului Lumii cea mai 

absurd\ kitsch-uial\ de ofrande hidoase [i 

hidos disparate. Unde a fost, oare, când a 

ctitorit o asemenea mostruozitate, acel sim] 

atât de ascu]it al adev\rului care str\bate 

priceperea b\trânului domn, ca o lam\ t\ - 

ioas\ de o]el? N-a v\zut el, oare, n-a [tiut, 

c\ în\l]imile [i pr\p\stiile, singure, în propriul 

lor avânt [i-n propria lor pr\bu[ire, 

în dumnezeiasca lor alternan]\ [i unitate, 

reprezint\ acel maximum de ofrand\ care 

se poate [i se cuvine adus cui trebuie [i se 

cuvine s\-i fie adus? 

Cum s-a spus, o dat\ pentru totdeauna: 

Preo]i, mun]ii mari, 

P\s\ri, l\utari, 

P\s\rele mii 

{i stele, f\clii. 

C\ bietul ins omenesc, în nimicnicia m\- 

re]iei sale, ca [i în m\re]ia nimicniciei sale, 

Tiago Hoisel: 

este destul s\ se lase înclinat, de la sine, de 

acel vânt etern al în\l]imilor, ca s\-i fie împlinit 

gestul ofrandei? C\ tot ce poate face 

el este s\ asculte [i s\ se lase dus de po - 

run ca naturii [i dac\ pune o piatr\ trebuie 

s\ fie a[a cum ar fi pus-o natura, da c\ s\ - 

de[te un arbore s\ fie a[a cum l-ar fi s\dit 

natura, dac\ ridic\ un l\ca[ s\ fie a[a cum 

l-ar fi ridicat natura? 

Cruzime 

A plecat b\trânul domn, cu suita lui, în 

r\dvanul ro[u cu marca Logan. A plecat 

[i mi-a f\cut un semn trist, cu mâna lui 

uscat\, în dreptul b\rbu]ei cu albul ei trist, 

de cenu[\ uscat\. N-a fost un gest de re - 

vedere, [tia [i el asta: c\ n-o s\ ne mai re - 

vedem, niciodat\, nici pe insula mea, nici 

în regatul lui. 

Mircea TOMU{ 

cutia cu amintiri · cutia cu am 


61

foişorul de ascultat ploaia · foiş 

62 

Constantin Romanescu 

Tot adev\ruri de prisos 

Domnul Andreescu era, pentru cine îl 

cuno[tea, un om banal. Avea o singur\ 

idee: c\ este Sfânt. Un sfânt nedecis onomastic, 

neautorizat oficial, tolerat de o par - 

te a opiniei publice, f\r\ a fi trecut vreo dat\ 

ni[te teste, care – eventual – promo - 

veaz\ sfin]enia. „Sfântul“ s-a autoproclamat 

sfânt f\r\ dovezi, f\r\ calificative, f\r\ 

stagii… Dar a reu[it, a fost recunoscut de 

masa credincio[ilor, ba, în cuvinte actuale, 

a\ spune câ avea o mul]ime de „fani“. 

Într-o zi, tr\gând cu poft\ dintr-o ]igar\ 

(era un sfânt fum\tor), mi-a spus c\ din a - 

cea diminea]\ nu mai e „Sfântul“, deoare - 

ce este „Dumnezeu“. M-am sim]it, desi - 

gur, amuzat, dar [i impresionat. Nu avuse - 

sem pân\ la acea dat\ ocazia s\ m\ aflu 

în preajma „fizic\“ a lui Dumnezeu (de a - 

tunci am avut câteva prilejuri). Bineîn]eles, 

am t\cut respectuos, ascultând. Mi-a ex - 

pus cam urm\toarele idei, pe care, în ge - 

ne ral, nu le-am uitat. 

Mi-a spus c\ Dumnezeu a obosit, nu 

mai poate suporta nebuniile [i r\ut\]ile 

co mise pe copiii proprii [i c\ el, ca Sfânt, 

este obligat s\-l ajute, s\ fie [i el Dumne - 

zeu (un fel de adjunct, cum am în]eles). 

Voia s\ vindece lumea de nebunie; gândea 

c\ rela]iile pe care le are la Socola îi 

vor fi de folos; era convins c\ nebunia lu - 

mii se manifest\ prin p\catele grele ale 

omenirii: l\comia, nep\sarea de cel\lalt [i 

de[\n]area. Cu vorbele lui pu]ine, mi-a spus 

c\ va trece la treab\ înfiin]ând câte o [coa - 

l\ în fiecare sat, ca „faz\ preliminar\ a ac - 

]iunii“. În patru ani avea s\ preg\teasc\ în - 

gerii cu care va combate l\comia, nep\ - 

sa rea [i de[\n]area. Astfel, se va cl\tina 

lumea din temelii, vor fi „potoape“ (acesta 

era pluralul lui pentru „potop“), focurile 

vor aprinde lumea [i cutremurele vor în - 

ghi]i continentele. Ideea lui nu era lipsit\ 

de sim]ul umorului, dându-mi a în]elege 

c\ el, „al doilea Dumnezeu“, îl va opri pe 

Primul de la nebunia sup\r\rii. Nu se [tie 

ce face omul la mânie, dar Bunul Dumne - 

zeu trebuie … oprit, „controlat“. 

Am rostit câteva cuvinte, dar mai bine 

mi-a[ fi mu[cat limba. I-am spus Sfântului 

c\ este, cum ar veni, un „Dumnezeu de re - 

zerv\“… Îns\ asta i s-a p\rut o mojicie, o 

prostie. A dat dispre]uitor din cap [i m-a 

l\sat balt\. {i nu l-am mai g\sit decât pes - 

te trei zile. Dar acum era mort. Îl 

g\siser\ pe o banc\ în cimitir [i-l 

aduseser\ „aca s\“, la spital. Murise 

subit. 

Îmi amintesc bine de dânsul, de[i 

au tre cut atâ]ia ani de când îi ascultasem 

previ ziunile. Dar prevestirile 

acestui nebun s-au cam împlinit, 

nebunia social\ este o reali tate ne - 

contestat\, iar nebunia naturii este 

una din înfior\toarele fe]e pe care 

le ve dem tot mai aproape de zilele 

noastre. 

Ideile vechi par demodate, regnul 

ve getal este considerat un element 

exterior omului, un îndr\ gostit 

care are deprin de rea de a oferi 

flori, doar flori, pare ni]el de modat, 

mai degrab\ este apreciat un ca dou 

„practic“ decât o plimbare, po ezia 

a abandonat [i ea universul flo ricol, 

un poet care încearc\ s\ se afirme 

cu pasteluri nu are nici o [ans\. 

Adev\rul crud demonstreaz\ c\ 

omul a ajuns s\ aib\ o imagine co - 

mercial\ despre natur\; chiar eco lo - 

Tiago Hoisel: 

gii apreciaz\ natu ra în cantit\]i: oxigen, hi - 

drogen, oxid de carbon, reziduuri (sau pro - 

duse) toxice sau „utile“. Una dintre mo - 

nografiile de ecologie – printre cele mai 

bune [i mai interesante din România – pre - 

zenta un copac (un stejar) ca pe un model 

tipic de „afacere“. 

Cu alte cuvinte, s-au elaborat premi se - 

le filozofice ale interpret\rii pragmatice a 

naturii, stabilindu-se ce [i cum intervine în 

men]inerea acestui uria[ tezaur. Dar nu s-a 

în]eles componenta antropologic\, anu - 

me „natura ca element definitoriu al sufletului 

omenesc“. 

Ce abis cutremur\tor [i atr\g\tor este 

istoria [tiin]ei! {i mai ales istoria viitorului 

[tiin]ei…, o extraordinar\ pr\pastie, în ca - 

re câte unul se va arunca înnebunit s\ ca - 

ute… Nu se aruncâ în vâltoare numai oa - 

menii a[eza]i, cuminîi, se avânt\ [i savan - 

]ii ilu[tri, [i în]elep]ii. 

Rodrigo Minotauro 

Însemn\ri ie[ene

Exist\, oricât de paradoxal al p\rea, 

un viitor al trecutului. Nu se mai spune banalitatea 

(care o fi devenit ru[inoas\?) c\ 

p\durea, grâul, le gumele, frunzele [i r\d\ - 

cinile, universul ve getal [i animal sunt suflet 

[i trup antropologic. 

Pentru om, p\durea, câmpul, apa, con - 

stituie elementele esen]iale ale propriei psi - 

hologii. Nici un animal nu iube[te natu ra, 

nu o recepteaz\ „poetic“, de[i nu gre [e[te 

„comportamental“ fa]\ de natur\. Omul 

este capabil de extaze în aceste re la]ii; ca 

„om“, românul se instaleaz\ în u niversul 

poetic ca „frunz\ verde“, dar, în acela[i 

timp, se r\fuie[te cu p\durea, exe cutândo 

mi[ele[te, prin decapitare. Par tea grav\ 

a acestei probleme, care nu trebuie privit\ 

ca o exagerare sentimental\, este nu atât 

degradarea naturii, a p\durii în general, 

cât pustiirea afectiv\ a omului. Într-o viziu - 

ne (u[or teatralizant\), omul va deveni un 

personaj s\r\cit, straniu, izolat, „singur, 

definitiv singur, în p\durea de ce nu [\“. 

A[a v\d eu grava uitare a viitorului trecutului. 

S-a înr\it lumea de tot, de parc\ vine 

sfâr[itul lumii. 

„Dumneavoastr\ crede]i în «finalul universului»? 

A[a, ca intelectual!“, m-a întrebat 

o domni[oar\ care lucreaz\ pe compu - 

ter, la dispensar… Nu i-am r\spuns nimic. 

Nu [tiu dac\ se va sfâr[i lumea în vremea 

noastr\. Dar, ce problem\, absurdul vine 

când nu te a[tep]i, pe c\r\ri neumblate. 

Sfâr[itul lumii poate veni pe furi[. Nebu nia 

general\ este chiar sfâr[itul lumii. A no mi a. 

L-au îngropat azi pe nefericitul, monstruosul 

care î[i b\tea cu ferocitate nevas - 

ta [i copilul. Slujb\ cuviincioas\, lume îm - 

br\cat\ dup\ obiceiuri rurale. 

Am r\mas, o clip\, în biseric\, în um - 

bra r\coroas\, a[teptând s\ scoat\ mortul 

afar\, pe n\s\lie, s\-l duc\ la groap\. Credeam 

c\ sunt singur cu mortul. 

Dar l-am v\zut pe b\iatul nefericitului. 

Ferindu-se s\ fie descoperit, s-a repezit la 

Tiago Hoisel: 

sicriu; hohotind de un plâns disperat, i-a 

s\ rutat mâna lui tat-su [i, printre spasmele 

plânsului, a întrebat mortul: Tat\, de ce ai 

fost atât de r\u?“ 

V\ic\reala, stare de spirit agasant\, ob - 

sesie `ntre]inut\ de indispozi]ia steril\, re - 

fugiu pentru spirite distinse, marcate de an - 

xietate analitic\. Nu-mi place. 

Totu[i, v\ic\relile sunt creatoare ca un 

antrenament pentru o fapt\ decis\. Am 

Maestrul Shaolin 

cunoscut eroi de r\zboi al c\ror fond zilnic 

era v\ic\reala. Un om care se tot v\ic\ - 

re[ te se descarc\. Nu se sinucide nicioda - 

t\, nu comite acte necugetate niciodat\. 

Oricât de puternic este `ntunericul, lumina 

`l `nvinge. Semnificativ\ lege [i plin\ 

de `n]eles. Sau, cum spune mai frumos 

Ioan (I,5): „lumina lumineaz\ `n `ntuneric 

[i `ntunericul n-a biruit-o“. 

foişorul de ascultat ploaia · foiş 


63

64 

Leonid Boicu, 

la un popas aniversar 

O coinciden]\ cu tâlc a f\cut ca momentul 

când regretatul istoric Leonid Boi - 

cu [i-ar fi serbat octogenatul, prim\vara, s\ 

coincid\ cu ini]iativa unor colegi de mese - 

rie de a-i dedica un simpozion la Institutul 

unde [i-a desf\[urat ostenelile c\rtur\re[ti, 

pân\ la timpuria [i dramatica lui stingere 

din via]\. 

Evenimentul a avut loc la 5 mai 2011, 

la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, al 

c\rui membru eminent L. Boicu a fost chiar 

de la absolvirea Facult\]ii de resort, în 1955, 

pentru a nu-l p\r\si nicicând. Specialist în 

epoca modern\, sub îndrumarea profeso - 

rului D. Berlescu, [i colaborator apropiat 

al istoricilor G. Platon, E. Negru]i, C. C. 

Angelescu (ale[i dintr-o mai lung\ suit\), 

el a studiat cu maxim\ luare-aminte [i com - 

peten]\ a[a-zisa epoc\ a destr\m\rii feudalismului 

[i a genezei capitalismului în 

spa]iul carpato-danubian, epoc\ ce punea 

mari probleme de ordin teoretic [i documentar. 

O întreag\ echip\ de tineri [i mai 

pu]in tineri i s-a dedicat, ani de-a rândul, 

ca s\ ajung\ la rezultate destul de semnifi - 

cative pentru a fi distinse, în 1964, cu un 

premiu al Academiei. 

În prezen]a unor membri ai familiei [i 

a unui public de speciali[ti, a fost evocat\, 

la simpozion, personalitatea istoricului în 

contextul epocii (Al. Zub), contribu]ia sa la 

studiul rela]iilor externe (Gh. Cliveti), cre - 

area unei echipe cu misiunea aprofund\rii 

domeniului (G. B\d\r\u), prezen]a stimulativ\ 

în raport cu mai tinerii studio[i (A.F. 

Platon), omul de inim\, convivial [i în]e lept 

(M. Cojocariu), spiritul de familie (fiica [i 

nepoata) etc. S-au spus lucruri de bun sim], 

sub unghi profesional [i omenesc, fiind a - 

mintite [i ocaziile mai vechi în care distinsul 

istoric [i om al cet\]ii a mai fost evocat. 

În acela[i cadru, profesorul D. Vitcu a 

prezentat volumul de Scrieri istorice alese 

(Ed. Demiurg, 2011), de care s-a ocupat cu 

nespus\ devo]iune, astfel ca alocu]iile pri - 

le juite de simpozion s\ aib\ [i un „suport 

material”, susceptibil de lecturi [i a na lize 

multiple. Ca unul ce editase (împreun\ cu 

G. B\d\r\u) [i o alt\ carte aniversativ\ (Iti - 

nerarii istoriografice, Ia[i, 1996), el a fost 

în m\sur\ s\ adauge destule date noi, une - 

le ob]inute de la familie, conturând o ima - 

gine complex\ a celui s\rb\torit. 

S-a putut degaja, din expunerea îngriji - 

torului (completat\ util de dr. Alexandrina 

Ioni]\, consilier editorial), ideea de a se con - 

tinua efortul restitutiv, nu doar pe calea ti - 

p\ririi de texte ale autorului, ci [i prin stu - 

dii conexe. O tez\ de doctorat despre Le - 

o nid Boicu istoric ar fi desigur o ini]iativ\ 

benefic\ sub acest unghi. 

Cât despre culegerea îns\[i de Studii 

istorice alese, este locul s\ men]ion\m c\ 

editorul a divizat materia în patru compartimente, 

grupând în cel dintâi texte despre 

economie [i societate în orizontul modernit\]ii; 

în al doilea, studii cu privire la Principatele 

Române în context interna]ional; 

în al treilea, câteva profiluri [i abord\ri istoriografice 

(B\lcescu, Xenopol, Iorga, O - 

]etea [.a.); în cel din urm\, un text inedit 

despre politica extern\ a Rusiei; de la r\s - 

coala decembrist\ la reforma din 1861, 

sincron\ – se poate spune – cu izbânda ca - 

uzei române. Editorul însu[i afirm\ în no - 

ta explicativ\ c\ a voit s\ ilustreze, prin 

texte, principalele direc]ii de afirmare a istoricului 

[i totodat\ s\-l omagieze postum. 

Studiul introductiv (Leonid Boicu – o - 

mul [i opera) se arat\ a fi întâia restitu]ie 

mai ampl\ de ordin biografic [i de interpre - 

tare a activit\]ii istoriografice în cauz\. N-a 

fost un lucru tocmai lesne de realizat, dat\ 

fiind s\r\cia datelor disponibile. S-a f\cut 

apel de aceea la m\rturiile familiei, la evo - 

c\rile unor colegi [i prieteni, dar mai cu sea - 

m\ la scrierile istoricului, analizate cu în]e - 

legere [i simpatie. Rezult\ din toate, dar în - 

deosebi din masiva-i oper\, calit\]i in te lec - 

tuale [i deontologice cu totul deose bi te, pe 

care editorul a [tiut s\ le scoat\ în eviden ]\. 

Studiul s\u introductiv, alc\tuit cu nespu s\ 

osteneal\, e în fond o micro mo no grafie, de 

la care se poate porni pentru alte ini]i a ti ve 

analoage, nu mai pu]in utile istorio gra fic. 

De[i subiectiv\, ca orice selec]ie, cea 

propus\ de editor pentru a readuce în actualitate 

figura unui istoric de seam\ a secolului 

trecut nu e, fire[te, arbitrar\. Tex tele 

din primul compartiment reflect\ destul 

de fidel preocup\rile predominant social- 

Însemn\ri ie[ene

economice ale autorului, fire[ti în epoc\ [i 

definitorii pentru ansamblul crea]iei lui L. 

Boicu. S-ar putea spune c\ acele date sunt 

caracteristice [i pentru un anume trend al 

is toriografiei din epoc\, asumat nu doar 

pe temei ideologic, ci deopotriv\ pentru a 

impune o anume distan]\ în raport cu o - 

pera politic\. S\ nu uit\m c\ [i istorici din 

genera]ia mai vârstnic\ (C. C. Giurescu, 

A. O]etea, P. P. Panaitescu etc.) au f\cut 

Tiago Hoisel: 

la fel, refugiindu-se oarecum în zona eco - 

nomiei [i a problemelor sociale. Sper s\ nu 

exagerez dac\ socot c\ studiile întreprinse 

de L. Boicu pe acest t\râm (unele au [i 

fost premiate) r\mân exemplare [i pentru 

istoricii mai noi, inclusiv cei de azi, a[a de 

pu]in sensibili la c\utarea unui bun raport 

între zonele realului. 


Înc\ mai semnificative pot fi socotite 

studiile din al doilea compartiment, catego - 

rie dominant\ [i definitorie pentru autor. 

L-au interesat chestiunile teoretice [i de 

metod\, anevoie abordabile atunci, dar [i 

unele „repere, conexiuni, reac]ii” ale ro - 

mâ nilor în raport cu lumea exterioar\, începând 

cu momentul 1711, pentru a son - 

da apoi altele, din a[a-zisa chestiune orien - 

tal\, pân\ la 1859, anul în care cauza ro - 

Leul american 

mân\, studiat\ sistematic de L. Boicu, a 

cu noscut cea mai frumoas\ împlinire. 

Mai pu]in consistente, în economia o - 

perei, par fi cele câteva „profiluri [i a bor - 

d\ri istoriografice”, dat fiind c\ ele erau 

cumva ocazionale, impuse de calendarul sim - 

bolic al breslei. Cu toate astea, fiecare din 

acele secven]e, de la B\lcescu la Xenopol 

[i de la Iorga la O]etea, se v\desc demne 

de luare-aminte, întrucât ele nu exprim\ 

deloc tendin]a mitologizant\ [i festivist\ a 

timpului, ci o nevoie real\ de în]elegere a 

gândirii istorice, de la mijlocul secolului al 

XIX-lea pân\ la jum\tatea celui urm\tor. 

Textul despre Andrei O]etea, istoric medi - 

evist care [i-a adjudecat rapid unelte de mo - 

der nist, pentru a se putea ocupa de tran zi- 

]ia spre modernitate [i de crearea statului 

u ni tar român, e poate cel mai interesant pen - 

tru cei de azi, fiindc\ în ciuda valorii sale o - 

pe ra în cauz\ cunoa[te o anume, injust\, 

pe numbr\. L. Boicu a profitat de scrierile 

res pective în ambele direc]ii [i a [tiut s\ le 

a corde însemn\tatea legitim\, fie c\ era vor - 

ba de tranzi]ia economic\ spre capitalism 

sau de chestiunea oriental\. În tot ca zul, por - 

tretul lui A. O]etea, ales s\ figureze în vo - 

lum, constituie [i o pagin\ de isto rie a In sti - 

tutului „A. D. Xenopol”, c\ruia profesorul 

cu înalte r\spunderi academice în capi tal\ 

a [tiut s\-i dea o mân\ de ajutor la ne voie. 

Volumul de Scrieri istorice alese, indis - 

pensabil pentru cunoa[terea modernit\]ii 

noastre [i pentru formarea noilor gene ra - 

]ii în domeniu, ne d\ dreptul s\ sper\m c\ 

editorul, el însu[i de]in\tor al unui palma - 

res remarcabil, va continua efortul de res - 

ti tu]ie, pe cont propriu sau cooptând la nevoie 

istorici mai tineri [i înc\ neatin[i de su - 

flul sterilizant al deconstruc]iei à tout prix. 

Concluzia la care a ajuns editorul e dem - 

n\ de a fi reprodus\ aici: „Timpul, atât de 

gr\bit cu omul Leonid Boicu, va fi mai drept 

cu istoricul omonim [i-i va a[eza numele [i 

opera acolo unde, de fapt, le este locul, în 

memoria nestins\ a posterit\]ii” 1 . Îns\ tim - 

pul, se [tie, nu lucreaz\ de unul singur, ci re - 

clam\ str\dania empatic\, solidar\, constructiv\ 

a istoricilor, de la o genera]ie la al ta. 

1 

Leonid Boicu, Scrieri istorice alese, edi - 

]ie [i studiu introductiv de Dumitru Vitcu, indi ce 

de persoane de Alexandrina Ioni]\, Ia[i, Demiurg, 

2011, p. 35. 

Alexandru ZUB 

65

arhiva ∙ arhiva ∙ arhiva ∙ arhiva 

66 

Veronica Gorgos [i Curzio Malapar te 

despre pogromul de la Ia[i din 1941 

Kurt Erich Suckert, cunoscut sub numele 

de Curzio Erich Malaparte, originar din fosta 

Cehoslovacie, este autorul unor romane de 

succes, din care unele s-au tradus [i la noi, da - 

c\ ar fi s\ amintim doar Soarele e orb (Ed. 

Meridiane, cuvânt introductiv de Geo Dumi - 

trescu), Tehnica loviturii de stat [i Kaputt. Ulti - 

mul dintre ele a produs un efect puternic a - 

supra publicului românesc, m\car [i pentru 

faptul c\, mult timp, despre Pogromul de la 

Ia[i el a fost una dintre pu]inele surse. Diplomat, 

director al ziarelor „Stampa” [i „Anti E - 

uropa”, admirator al lui Benito Mussolini [i, 

ulterior, adversar al acestuia, fapt ce i-a adus 

cinci ani de exil în Insula Lipari, biograf al lui 

Lenin, Malaparte e un personaj de roman, 

contradictoriu precum biografia [i opera sa. 

Elaborarea unor studii despre Pogromul 

de la Ia[i în timpul regimului comunist – de 

referin]\ fiind cel semnat de Aurel Kare]ki [i 

Maria Covaci, Ed. Politic\, Bucure[ti, 1978, 

intitulat Zile însângerate la Ia[i. 1941 – a pro - 

vocat cercet\torilor români o serie de semne 

de întrebare fa]\ de afirma]iile f\cute de Malaparte 

în cartea sa, Kaputt. Cu atât mai mult 

cu cât Pellegrini, unul dintre ziari[tii italieni, 

reporter de r\zboi în timpul evenimentelor 

dramatice de la Ia[i, invitat în România [i 

consultat ca surs\ de prima mân\, a m\rturi - 

sit autorilor c\r]ii invocate mai înainte c\ Malaparte 

nici n-a fost la Ia[i în timpul pogro mului. 

{i argumentul s\u era simplu – ne spune 

A. Karetki, care a dialogat cu ziaristul italian 

–: la Ia[i, reporteri de r\zboi italieni erau doar 

câteva persoane, care se cuno[teau foarte bi - 

ne între ele. F\r\ a încerca s\-l denigr\m pe 

Malaparte, trebuie s\ fim de acord c\ afirma - 

]ia lui Pellegrini explic\ multele fantezii [i 

confuzii din Kaputt, dar, în egal\ m\sur\, [i 

reac]ia Veronic\i Gorgos, unul din martorii 

o culari credibili ai tristului eveniment, reac]ie 

pe care o reproducem `n paginile urm\toare. 

În afara unor argumente de bun sim], Ve - 

ronica Gorgos, ca [i în textul publicat în nu - 

m\rul anterior al revistei „Însemn\ri ie[ene”, 

se bazeaz\, în demonstra]ia sa, doar pe cele 

v\zute personal la Ia[i în zilele dramatice ale 

lui iunie 1941. Rareori se folose[te de decla - 

ra]iile cuno[tin]elor, în mai toate cazurile 

persoane notorii [i credibile. 

Era necesar\ reac]ia Veronic\i Gorgos fa - 

]\ de cartea lui Malaparte, dac\ accept\m c\ 

acesta din urm\ pretinde c\ face literatur\ [i 

c\ opera sa nu reclam\ rigori de genul celor 

impuse unei c\r]i de istorie? R\spunsul îl d\ 

chiar Veronica Gorgos, care spu - 

ne c\ totul e în regul\ pân\ a - 

colo unde autorul c\r]ii Kaputt 

are preten]ia c\ opera sa se ba - 

zeaz\ [i re produce evenimente 

reale. Veronica Gorgos nu-i disculp\ 

pe f\pta[i, pentru c\, du - 

p\ cum [tim, i-a anchetat [i i-a 

acuzat public, dar nici nu accep - 

t\ calomnia de dragul succesului 

fa cil la public. 

Disputa, în timp, dintre Ve - 

ronica Gorgos [i Curzio Erich 

Malaparte, pe care o punem la 

dispozi]ia cititorului la [apte de - 

cenii de la tragicele evenimente 

petrecute în ora[ul nostru, ca [i 

memoriile publicate în num\rul 

anterior al revistei, are un singur 

scop: s\ arate contempora - 

nilor cum se pun în practic\ ide - 

ologiile bolnave, ura [i intole - 

ran]a. 

Textul semnat de Veronica 

Gorgos, ca [i precedentul, se g\ - 

se[te depus, înc\ din 1970, la 

Arhivele Na]ionale Ia[i, colec]ia 

„Manuscri se”, nr. 2627, f. 1-13. 

Ambele texte au avut ca destinatar 

institu]iile statului [i partidului comunist 

din România care, în accep]ia autoarei, 

ar fi trebuit s\ reac]ioneze public. Din acest 

motiv, un exemplar din aceste texte (traduceri 

din Malaparte, cuvântul introductiv semnat 

de Geo Dumitrescu etc., totul însumând 

peste 100 de pagini) a ajuns în ar hivele Ju - 

de]enei de partid Ia[i, iar un alt e xemplar, înmânat 

prim-procurorului Emil Costinescu, a 

fost donat, prin intermediul s\u, Arhivelor 

Statului Ia[i. 

Dumitru IV|NESCU 

Însemn\ri ie[ene

Cartea lui Curzia Malaparte, Kaputt, se bucur\ de o pre]uire 

deosebit\ [i este pe punctul de a deveni un „izvor” de istorie con - 

temporan\ [i anume cu privire la cel de al doilea r\zboi mondial. 

Cum ea con]ine numeroase neadev\ruri, ba chiar mai 

mult, grave calomnii cu privire la patria noastr\, socot c\ ar tre - 

bui împie dicat\ generalizarea acestei tendin]e. 

V\ depun al\turatul dosar, cu indicarea pe scurt a erorilor 

[i cu men]iunea c\ pot produce probe pentru toate afirma]iunile 

pe care le fac. V\ rog a lua act [i a dispune cercet\ri pentru 

stabilirea adev\ rului istoric. 

În cartea sa, Kaputt, scriitorul italian Curzio Malaparte vorbe[te 

despre cel de al doilea r\zboi mondial [i în leg\tur\ cu acesta po - 

mene[te [i despre ]ara noastr\. 

El relateaz\ cea mai tragic\ [i mai ru[inoas\ pagin\ din istoria 

noastr\, pogromul de la Ia[i din 29 iunie 1941. 

Pornind de la faptul real [i necontestat al pogromului, Malapar - 

te relateaz\ împrejur\ri dintre care unele total inventate, iar altele 

deformate. De asemenea, din aceste fapte trage o serie de conclu - 

zii [i face considera]iuni eronate, care d\uneaz\ prestigiului popo - 

rului [i patriei noastre. 

Cartea sa are o mare faim\, fiind tradus\ în mai multe limbi, bu - 

curându-se de o pre]uire deosebit\ [i având o foarte mare circu la]ie. 

Adesea, str\inii, când au de a face cu un ie[an, spun: „cunosc 

Ia[ul din cartea lui Malaparte”. 

Numai cuvinte de laud\ au [i românii despre opera lui Malapar - 

te [i în special despre Kaputt. Geo Dumitrescu consider\ c\, de[i 

valoarea acestuia ca scriitor nu este definitiv stabilit\, Kaputt va 

r\mâne ca o oper\ ce exprim\ în special adev\rul sub toate aspec - 

tele: istoric, moral [i uman. Este men]ionat\ [i în Istoria lumii în 

date, p. 444. 

Eu contest tocmai acest „adev\r”. 

{i eu am citit Tehnica loviturii de stat, Soarele e orb [i Kaputt 

[i am o deosebit\ considera]ie pentru talentul de scriitor al lui Malaparte. 

Din aceast\ cauz\, situa]ia mea este dificil\, cu atât mai mult 

cu cât Malaparte nu mai tr\ie[te. 

C\r]ile lui îns\ tr\iesc, sunt r\spândite pretutindeni [i odat\ cu 

ele cumplitele, groaznicele afirma]iuni, pe care Malaparte le face de - 

spre poporul nostru [i care dup\ p\rerea mea constituie o calomnie 

monstruoas\. 

N-a fost destul ru[inea pogromului, pe care nem]ii au înscris-o 

în istoria noastr\, mai vine [i talentul, verva [i cinismul scânteietor 

al lui Malaparte, care ne fixeaz\ în istorie ca pe ni[te c\pc\uni, ca 

pe ni[te netrebnici, ni[te s\lbatici, ni[te hiene, mai r\u, ni[te jefui - 

tori de cadavre ziua în amiaza mare. 

Indiferent dac\ ceea ce scriu eu va folosi acum sau mai târziu, 

este de datoria mea s\ le scriu, deoarece cu ocazia combaterii sus - 


]inerilor lui Malaparte, voi invoca m\rturii despre oameni [i fapte, 

v\zute [i auzite de mine, m\rturiile din acele vremuri devin din ce 

în ce mai rare, c\ci oamenii dispar [i faptele se uit\. 

Ceea ce este grav în cazul lui Malaparte, este faptul c\ atunci 

când vorbe[te de Ia[i spune c\ toate cele relatate au fost v\zute de 

el, deoarece era la Ia[i în calitate de reporter militar de r\zboi cu 

Tiago Hoisel: 

Barack Obama 

grad de c\pitan. Afirm\ c\ la unele din fapte a [i participat perso - 

nal, bineîn]eles fapte care atât lui cât [i ]\rii sale îi fac cinste. 

Aceasta d\ un caracter de autenticitate, de adev\r necontestat 

relat\rilor sale. 

Tragicele evenimente de la Ia[i, dup\ cum spune un vechi pro - 

verb evreiesc, au fost „o nenorocire, care a adus [i o durere în suflet 

[i o ru[ine pe obraz”. 

În capitolul privitor la Ia[i, Malaparte spune undeva c\ „îmi era 

ru[ine c\ sunt italian”. Mie îmi era ru[ine c\ sunt om, îmi era ru[ine 


67


68 

Tiago Hoisel: 

Cristina Kirchner, pre[edinta Argentinei 

c\ sunt s\n\toas\, îmi era ru[ine c\ tr\iesc. Am avut [i eu sentimen - 

tul sfâ[ietor, pân\ la demen]\, c\ nu pot face nimic [i am crezut 

c\ nu voi putea supravie]ui. Luni [i luni de zile, dac\ a]ipeam, m\ 

trezeam în sudorile mor]ii. Cele v\zute m\ urm\reau ca un bles tem. 

Mi-a ajutat tot omenia s\-mi revin. De diminea]\ pân\ seara, 

imediat dup\ pogrom, am umblat din cas\ în cas\ la cunoscu]i [i 

necunoscu]i, din proprie ini]iativ\ sau trimis\ de evrei, spre a vedea 

dac\ nu pot fi de folos, deoarece evreii nu au ie[it din cas\ mult\ 

vreme. {i încet, încet, sentimentul inutilit\]ii a disp\rut, îns\ momentele 

tr\ite au r\mas înscrise cu litere de foc în mintea [i sim]i - 

rea mea. 

Au fost destui nevinova]i, care au murit în acest monstruos m\ - 

cel, destui mor]i lipsi]i de sicriu. Au fost destui nevinova]i care au 

r\mas s\ plâng\ pe cei mor]i. Nu-i nevoie [i de alte victime! 

Zdrobitoarea majoritate a poporului român, gânde[te [i a gândit 

ca [i mine [i ar însemna s\-l n\p\stuim, dac\ i-am pune în sar - 

cin\ [i faptele relatate de Malaparte, care nu sunt adev\rate. 

Tic\lo[ii, care lep\dându-[i omenia de veacuri a românilor, au 

ajutat pe nem]i [i-au primit în afar\ de pedeapsa meritat\ dup\ 

datinile [i legile ]\rii [i pedeapsa istoriei. 

În ziua aceea cumplit\, pe strad\ erau numai victime sau c\l\i. 

Eu într-adev\r c\utam pe fratele unei prietene evreice, avocat, 

de asta am umblat prin ora[, de asta am fost la Chestur\ de dou\ 

ori, în pia]a Sf. Spiridon, pe L\pu[neanu, Cuza Vod\, {tefan cel 

Ma re, Palat, Nicolina. 

Am anchetat, ajutând pe anchetatorul principal, o parte din 

faptele în leg\tur\ cu pogromul. 

Sunt deci în m\sur\, ca, urm\rind pas cu pas pe Malaparte în 

cartea sa, s\ desmint în calitate de ie[an, de martor la fa]a locului, 

cât [i cu acte necontestate, afirma]iunile sale inexacte 

Deoarece faptul istoric adus în discu]iune are implica]ii multiple 

[i grave, v\ depun d-str\ materialul ce-l de]in, ca prin forurile competente 

ale Partidului, s\ hot\râ]i cum [i când s\ se stabileasc\ în 

mod obiectiv adev\rul, cu atât mai mult cu cât [i în literatura noas - 

tr\ se fac unele afirma]iuni care nu corespund adev\rului. 

Repet, socot de datoria mea de om, de românc\ [i de ie[anc\, 

s\ v\ sesizez. 

O depun la d-str\, pentru c\ de[i prin calomniile cuprinse în 

carte, sufer\ prestigiul întregii ]\ri, Ia[ul este cel mai lovit, numele 

s\u fiind legat de monstruosul m\cel. 

De asta socot c\ tot de la Ia[i trebuie s\ porneasc\ [i ini]iativa 

unei restabiliri în fa]a istoriei, a adev\rului, dar a adev\rului istoric, 

a[a cum spune Tacit, „sine ira et studio”. 

Îmi dau seama c\ ini]iativa unei anonime de a se lupta cu Malaparte 

poate p\rea îndr\znea]\ sau, mai r\u, ridicol\. 

Dar cauza în ap\rarea c\reia m\ ridic, îmi confer\ toate drepturile, 

m\ înveste[te cu toate puterile [i-mi dicteaz\ aceast\ atitudi - 

ne ca o suprem\ datorie. 

Veronica Gorgos 

Ia[i 

Decembrie 1969 

Malaparte vorbe[te de ]ara noastr\ în dou\ capitole: {obolanii 

din Ia[i, în întregime, [i o parte din capitolul Crichet în Polonia. 

În mare, inexactit\]ile cuprinse în cartea lui Malaparte sunt ur - 

m\toarele: 

1. Afirma]iunea c\ în ]ara noastr\, „ca în toate ]\rile de dincolo 

de Carpa]i”, pogromurile sunt un lucru obi[nuit, care se repet\ chiar 

în cursul acelea[i genera]ii; 

2. Pogromul de la Ia[i a fost pus la cale [i executat numai de 

c\tre români, f\r\ [tirea sau participarea nem]ilor, care nu se a - 

mes tecau în „treburile interne ale României”; 

Însemn\ri ie[ene

3. Nu pomene[te decât incidental de participarea nem]ilor la 

executarea masacrului, ca [i cum participarea acestora ar fi fost 

sporadic\; 

4. Relateaz\ dou\ scene de jafuri de cadavre, la care pretinde 

c\ a asistat – una, în care au fost jefui]i, în diminea]a de 29 iunie 

1941, câteva sute de cadavre în cap\tul superior al str\zii L\pu[ - 

Tiago Hoisel: 


Hugo Chavez 

nea nu, dintre farmacia Konya [i Corso; a doua, dou\ mii de cada - 

vre în gara Podul Iloaiei, tot ziua în ameaza mare. 

5. În sfâr[it, afirm\ c\ era foarte cunoscut la Ia[i [i c\ cuno[tea 

[i el bine ora[ul, ceea ce, de asemenea, este inexact. 

6. Ca s\ se poat\ urm\ri mai bine argumentarea mea, voi în - 

cerca s\ fixez în timp [i spa]iu faptele descrise în capitolul {obola - 

nii din Ia[i. Aceast\ fixare o voi face pornind de la textul lui Mala - 

parte [i de la data de duminic\, 29 iunie, care a fost, necontestat, 

ziua cumplitului m\cel. Aceast\ precizare este necesar\ deoarece 

Malaparte nu indic\ timpul decât în mod vag. Deci, faptele în timp 

s-au petrecut între joi seara, în prima s\pt\mân\ a r\zboiului, în 

seara de 26 iunie, în zilele de 27, 28, în noaptea de 28-29 iunie, 

iar ultima scen\ se petrece în str. L\pu[neanu, cam pe la ora 7-8 

în diminea]a de duminic\, 29 iunie 1941. 

În spa]iu, de asemenea, faptele descrise de Malaparte s-au petrecut 

între: str. Conta (câteva case începând din str. Gane nr. 1, 

unde era Consulatul italian), curtea fostei biserici Sf. Neculai S\rac, 

din capul str\zii L\pu[neanu, str. L\pu[neanu, Pia]a Sf. Spiridon, 

str. G\rii [i str. Uzinei, pân\ în dreptul Uzinei electrice, precum [i 

Pia]a Unirii. În aceast\ privin]\ nu este nici un fel de dubiu, el indicând 

exact locul de unde a v\zut sau auzit faptele pe care le relateaz\. 

I. Afirma]iunea c\ în ]ara noastr\ „pogromurile” erau un lucru 

obi[nuit rezult\: 

a) din textul lui Malaparte; 

b) din faptul c\ popula]ia evreiasc\ din Ia[i [i de la Pd. Iloaiei 

cuno[tea acest lucru [i era resemnat\; Kane îi spune c\ autorit\]ile 

române preg\tesc pogromul, iar rabinul de la Pd. Iloaiei îi spune 

lui Sartori – consulul Italiei la Ia[i –, când voia s\ împiedice jefuirea 

celor 2.000 de cadavre – „acesta-i obiceiul p\mântului! nu avem 

ce face, mâine vor veni [i ni le vor vinde tot nou\!”; 

c) în fine, în concluziile finale din capitolul Crichet în Polonia 

(p. 10 din acest capitol), în care afirm\ f\r\ echivoc c\ nu poporul 

român este vinovat de „pogromurile” petrecute aici, c\ acestea sunt 

tolerate sau chiar f\cute de guvernan]i, ca în toate ]\rile Europei 

orientale, pomenind [i de pogromul legionarilor, f\cut cu ocazia re - 

beliunei legionare din ianuarie 1940; 

d) mai rezult\ [i din atitudinea pe care o are poporul român fa - 

]\ de pogromuri; pornesc imediat la jefuirea sistematic\ a sute, a 

mii de cadavre ziua, în ameaza mare, sub ochii tuturor, dezbrac\ ca - 

davrele metodic, în ordine, pân\ la ultimul obiect de îmbr\c\minte, 

î[i ia fiecare dreptul s\u, sunt veseli, ferici]i, tr\surile se plimb\ prin - 

tre cadavre [i jefuitorii [i ei, politico[i, salut\ pe „prin]esa Sturza”; 

sunt direct „ului]i” [i nu în]eleg indignarea unui ofi]er italian care 

vrea s\-i împiedice de la aceste cumplite, mâr[ave f\rdelegi! deci, 

un fapt obi[nuit, intrat în obiceiuri, care nu mai sup\r\ [i mir\ pe 

nimeni. 

Aceste afirma]iuni sunt inexacte. 


69


70 

1) Spre cinstea noastr\, niciodat\ în istoria poporului nostru, 

pe p\mântul ]\rii noastre, nu a fost vreun pogrom pân\ la acel din 

29 iunie 1941. Malaparte, în calitate de reporter de r\zboi, avea datoria 

moral\ [i profesional\ s\ se informeze cât de cât despre isto - 

ria patriei noastre!; 

2) Eu pretind c\ monstruoasele asasinate comise de legionari 

nu se pot socoti pogrom, deoarece atunci au fost asasina]i – în a - 

fa r\ de Iorga, foarte mul]i politicieni [i solda]i români, c\rora li s-a 

dat foc cu benzin\, deci nu era un „asasinat în mas\ al unei mino - 

rit\]i”, a[a cum este definit pogromul, ci o asasinare în mas\ a ce - 

lor ce-i socoteau potrivnici. De altfel, pân\ la Malaparte, nu a folo - 

sit nimeni termenul de pogrom în leg\tur\ cu actele de fiar\ ale 

legionarilor; 

3) Evreii din Ia[i [i de la Pd. Iloaiei nu au putut s\-i spun\ lui 

Malaparte c\ în România pogromurile sunt obi[nuite, deoarece 

Malaparte inventeaz\ atât faptul c\ a venit la dânsul o delega]ie de 

evrei, cât [i c\l\toria sa împreun\ cu Sartori [i Pellegrini la Podul 

Iloaiei, unde pretinde c\ a ordonat s\ se deschid\ trenul mor]ii. 

Sunt acte oficiale [i m\rturii necontestate, din care rezult\ c\ trenul 

a fost deschis din ordinul d-lui Costinescu Emil, pe atunci consilier 

al Cur]ii de Apel din Ia[i, mobilizat de Legiunea de jandarmi Ia[i, 

în prezent pensionar. Nu a fost de fa]\ nici picior de italian. De alt - 

fel, din însu[i textul lui Malaparte, se poate deduce c\ nu spune 

adev\rul, deoarece el afirm\ c\ actul de deces al avocatului evreu 

pe care-l c\utau le-a fost eliberat de rabin din registrele sinagogei. 

Ori, toate actele de deces ale acestor nevinova]i „mor]i f\r\ sicriu” 

au fost reconstituite numai pe cale judec\toreasc\ [i apoi înscrise 

în registrele de stare civil\ a locului unde a avut loc decesul, conform 

legei actelor de stare civil\. A[a cum rezult\ din cererea de pensie 

f\cut\ de so]ia defunctului avocat Gher[in Altein (care era proprie - 

tarul casei în care a func]ionat consulatul Italiei [i pe care ei pretind 

c\ îl c\utau), actul de deces nr. 80/1946 a fost eliberat de Prim\ria 

Pd. Iloaiei (dosar aflat la Arhivele Statului Ia[i). Tot din declara]ia 

so ]iei rezult\ c\ acesta a fost redactat în ziua de 29 iunie, nu în 

noaptea de 28-29, cum afirm\ Malaparte. 

Eu cunosc pe evreii din Moldova, pe evreii din Ia[i [i [tiu foarte 

bine c\ ace[tia sim]eau din ce parte venea pericolul. 

Sunt n\scut\ în Tg. {tef\ne[ti, jude]ul Boto[ani, care era [i un 

mare centru religios evreiesc, am copil\rit, am înv\]at la [coal\, am 

avut prietene evreice, ca [i mama, ca [i bunica mea. {tiu care erau 

raporturile între români [i evrei [i cea mai bun\ dovad\ este faptul 

c\, un foarte mare num\r de evrei locuiau în mediul rural. Stau 

m\rturie târgurile din nordul Moldovei, care pentru evrei au constituit 

un adev\rat refugiu. 

Popula]ia româneasc\ nu era pe strad\ în ziua pogromului – 

re pet –, pe strad\ erau numai c\l\i [i victime. În mod absolut întâmpl\tor 

mai erau [i cet\]eni pa[nici. Popula]ia civil\ nu [tia de 

ce-i vorba [i st\tea în cas\ din cauza împu[c\turilor care începuser\ 

noaptea, f\r\ a [ti exact ce se petrece. Aici trebuie s\ fac o preci - 

zare. De[i ora[ul nu a fost evacuat din cauza opera]iunilor de r\z - 

boi, în Ia[i erau foarte pu]ini ie[eni. Era r\zboi, în primul rând, [i 

majoritatea b\rba]ilor tineri erau mobiliza]i [i pleca]i cu unit\]ile 

lor. Era vacan]a [colar\ [i judiciar\, [colile [i universit\]ile erau închise, 

iar activitatea judiciar\ foarte redus\. Deoarece în prima s\p - 

t\mân\ se auzeau tunurile [i au fost dou\ bombardamente de a via]ie, 

aproape to]i acei care aveau cu ce [i aveau unde se duce [i 

nu erau re]inu]i în Ia[i de obliga]ii de serviciu, au p\r\sit Ia[ul. În 

schimb, era masat\ toat\ armata nem]easc\, româneasc\ [i chiar 

parte din corpul expedi]ionar italian. Toate cl\dirile mai mari, [coli - 

le, internatele, universitatea erau rechizi]ionate [i erau ocupate de 

nem]i. Comandamentele militare de toate gradele erau tot aici. 

Zi [i noapte, în cortegiul nesfâr[it treceau convoaie de tunuri, 

tancuri, care de lupt\ sau infanterie în camioane. Se zguduiau pe - 

re]ii [i ferestrele caselor, z\ng\neau ca la cutremur. 

Fuseser\ dou\ bombardamente, unul mar]i, 24 iunie, al doilea 

joi, 26 iunie, îns\ f\r\ urm\ri grave. Ru[ii, nefiind agresori, nu e - 

rau preg\ti]i de r\zboi, ar fi fost s\ jertfeasc\ inutil oameni [i mate - 

rial de r\zboi ca s\ bombardeze intens Ia[ul, care, din cauz\ c\ era 

sediul comandamentelor, avea o aglomerare formidabil\ de trupe 

[i armament, era foarte bine protejat. 

O stare de nelini[te, chiar de panic\ domnea în Ia[i, stare între - 

]inut\ în mod sus]inut de acei care au preg\tit [i pogromul. Despre 

acestea voi vorbi îns\ când voi discuta despre preg\tirea [i execu - 

tarea pogromului. 

În ce prive[te organizarea pogromului [i executarea lui, afirma - 

]iunea lui Malaparte c\ a fost în întregime conceput de români (co - 

lonelul Lupu) [i executat de ace[tia este, de asemenea, inexact\. 

Nu este pentru nimeni un secret [i nu a fost nici atunci, c\ a 

fost oper\ nem]easc\. 

Serviciile secrete germane, servindu-se de o mân\ de legionari 

– din acei pe care i-au luat dup\ rebeliune la Berlin – au pus la cale 

pân\ în cele mai mici am\nunte pogromul. 

Aceste afirma]iuni rezult\ din: 

1. Prezen]a în Ia[i, în prima s\pt\mân\ a r\zboiului, a unui 

grup de 25-30 de români str\ini de ora[, care cântau cântece legionare 

[i aveau în locuin]a unde erau caza]i arme depozitate (str. 

P\curari, fosta cârcium\ „Pavilion”). 

2. Faptul c\ Babingher, [eful serviciului secret german din Ia[i, 

a avertizat cu câteva zile înainte de pogrom, familia avocatului A - 

po techer s\ plece din ora[. 

3. Avocatul Dimitriu, care era cuzist, a avertizat cu câteva zile 

înainte pe avocatul Nuhamovici – cu care fusese coleg de [coal\ – 

s\ plece din ora[ (declara]ie luat\ de subsemnata în calitate de 

procuror [i care se afl\ la dosarul anchetei). 

4. Faptul c\ nem]ii au între]inut o atmosfer\ de panic\ prin 

r\spândirea de zvonuri mincinoase c\ popula]ia evreiasc\ semnal- 

Însemn\ri ie[ene

Tiago Hoisel: 

Ciro Gomes 

izeaz\ aviatorilor sovietici, c\ îi ad\poste[te pe para[uti[ti, care la 

rândul lor le procur\ arme cu care trag în armat\. 

Pentru a face s\ se acrediteze aceste zvonuri au organizat tra - 

geri cu arme de salon, iar în seara de 28 spre 29 iunie au ]inut subt 

foc de petarde [i arme de salon în special imobilele unde se aflau 

comandamentele de jandarmi [i comandamentele militare operative 

române[ti. 

5. Au avut preg\tite în gara Ia[i dou\ trenuri cu vagoane de 

mar f\, care erau puse la dispozi]ia comandamentului german. 

Au fost trei coresponden]e între comandament [i CFR, deoa - 

rece unele vagoane au fost refuzate, fiind de vite, deci cu r\su - 

fl\tori. 

6. Au pretins c\ au fost omorâ]i de popula]ia evreiasc\ solda]i 

nem]i, dar la ancheta organelor române au refuzat s\-i arate. 

Cu privire la executarea pogromului, participarea nem]ilor a fost 

mai mult de 90%. 

1. Patrulele [i controlul popula]iei civile se f\cea de nem]i. Fiind 

pe strad\ în diminea]a de 29 iunie, pe por]iunea dintre Palatul 

Justi]iei [i Hotel Continental, deci pe o distan]\ de circa 500 m, 

am fost legitima]i de 17 ori [i numai de nem]i. De[i am umblat 

pes te tot, c\utând un prieten evreu, nu am v\zut nici o patrul\ 

româneasc\. Semnalul începerii masacrului a fost dat de un avion 

german cu trei rachete. 

2. Nem]ii scoteau evreii din cas\ [i-i predau, în grupuri, câte 

unui grup mic de solda]i români, care se aflau întâmpl\tor pe stra - 

d\, [i le ordonau s\-i duc\ la chestur\. 

3. Nem]ii împu[cau pe strad\ [i umblau cu aparate de foto - 

grafiat. Totdeauna puneau un soldat român cu arma, care era [i 

el fotografiat. 

Din Cartea neagr\ scris\ de M. Carp, secretarul Comunit\]ilor 

evreie[ti din România, rezult\ c\ fotografiile de care se serve[te în 

cartea sa sunt achizi]ionate aproape în exclusivitate de la nem]i. 

{i fotografierea a fost pus\ la cale, ca având menirea de a creia 

probe împotriva noastr\. Pe nici o fotografie nu apar nem]i. 

4. Îns\[i alegerea timpului [i a locului unde s-a s\vâr[it monstruoasa 

crim\, duce la concluzia c\ e o oper\ nem]easc\. Pân\ a 

nu fi nem]ii în num\r cople[itor la Ia[i, nu s-a f\cut nici un pogrom, 

de[i fusese instaurat din 1937-1938 regimul fascist (Goga – Cuza). 

La începutul r\zboiului, în Ia[i erau toate comandamentele germa - 

ne [i române [i era o aglomera]ie nemaipomenit\ de trupe, în special 

nem]e[ti (este drept c\ al doilea element care a determinat 

alegerea Ia[ului este acela c\ aici era cea mai numeroas\ popula]ie 

evreiasc\ din ]ar\). 

5. Toate cele discutate pân\ acum duc la întrebarea ce interes 

aveau nem]ii s\ fac\ un pogrom în România, ce scop au urm\rit ei? 

În aceast\ privin]\ au fost [i mai pot fi emise nenum\rate p\ - 

reri. În primul rând, f\cea parte din politica hitlerist\. 

P\rerea mea modest\ este c\ nem]ii aveau interes s\ cointerearhiva 

∙ arhiva ∙ arhiva ∙ arhiva 


71


72 

seze pe guvernan]ii români în toate ac]iunile lor, asigurându-[i 

com plicitatea lor prin crim\. 

Sigur c\ [i aceast\ p\rere urmeaz\ s\ fie trecut\ prin sita deas\ 

a istoriei, îns\ am îndr\zneala s\ sus]in c\ nu e lipsit\ de temei. 

Motivele n\scocite de nem]i sau de al]i comentatori sunt interesate, 

deci [ubrede. Faptul c\ Antonescu, prin comunicatul difuzat 

prin pres\ [i radio, d\ girul acestui monstruos asasinat, nu 

are dup\ p\rerea mea concluden]\. 

El, „conduc\torul”, nu putea s\ recunoasc\ c\ a fost tras pe 

sfoar\, ca o marionet\, de nem]i. 

Era prea orgolios ca s\ fac\ acest lucru. 

Ajung la minciuna care, dup\ p\rerea mea, este cea mai grav\ 

deoarece ea atinge însu[i poporul român. Aici nu mai este vorba 

de guvernan]i, de boieri, de clasele putrede conduc\toare, despre 

care spune Malaparte c\ sunt vinovate de „pogromuri”. 

Este vorba de cele dou\ scene de jafuri de cadavre, s\vâr[ite, 

dup\ spusele aceluia[i Malaparte, de „deta[amente de solda]i [i 

jan darmi (deci ]\rani sau muncitori) femei [i b\rba]i din popor. A - 

ce[tia nu sunt nici guvernan]i, nici clasele suprapuse. Acesta este 

însu[i poporul. 

Primul jaf pretinde c\ a avut loc în diminea]a zilei de 29 iunie 

1941, pe str. L\pu[neanu, între Corso [i str. Br\tianu, iar al doilea, 

în ziua când s-a deschis trenul în care erau transporta]i evrei, la 

Po dul Iloaiei, deci 1 iulie 1941, orele 5 dup\ amiaz\. 

Pe str. L\pu[neanu au fost jefui]i circa 200 mor]i, iar la Podul 

Iloaiei 2.000. 

Toate aceste jafuri au fost f\cute în lini[te, în v\zul lumii, la lumi - 

na zilei, sistematic pân\ la ultimul obiect de îmbr\c\minte, cu voie 

bun\, ca la o petrecere sau ca la o serbare popular\. Cei care nu 

jefuiau se plimbau calmi [i zâmbitori printre cadavre [i jefuitori, 

cum era de exemplu prin]esa Sturza cu so]ul s\u, care-[i f\cea 

plimbarea de diminea]\ în tr\sur\. Jefuitorii politico[i o salutau, 

oprindu-se pentru moment din ocupa]iile lor. 

Aceste scene relatate de Malaparte sunt cele mai sfruntate minciuni. 

Nu au existat nici în locurile indicate de Malaparte, nici în 

al t\ parte. Ele sunt pur [i simplu inventate. 

S-au s\vâr[it [i jafuri, dar de tic\lo[i, în locuin]ele r\mase deschi - 

se [i goale, pe furi[, nu ziua în amiaza mare în ochii oamenilor. 

1. Pe str. L\pu[neanu nu au fost cadavre, a fost un singur cadavru 

pe terenul viran str. Conta, col] cu L\pu[neanu, care era îm - 

br\cat [i cu buletinul pe piept. 

Eu am trecut de 3 ori pe L\pu[neanu, la diferite ore [i [tiu precis 

acest lucru. 

Tot duminic\ a trecut pe L\pu[neanu [i dl profesor dr. N\stase, 

care poate confirma acest lucru. 

2. În Ia[i, pe str\zi erau numai cadavre izolate, cel mai mare 

grup fiind în pia]a Sf. Spiridon, unde erau 16. 

Nem]ii au aranjat a[a fel ca s\ fie concentra]i în anumite locuri 

Tiago Hoisel: 

Prin]ul Charles 

cum a fost curtea Chesturei, curtea Liceului Na]ional unde s-a instalat 

un comandament nem]esc etc. 

În orice caz, de cadavrele de pe str\zi nu se putea apropia nimeni, 

fiind puse str\ji nem]e[ti. În Pia]a Sf. Spiridon, pe unde am 

trecut de dou\ ori, am fost strigat\ „d-r\ avocat, d-r\ avocat” de 

c\ tre un r\nit, [i când am vrut s\ m\ apropii am fost lovit\ cu patul 

armei în spate de un soldat neam]. Nu [tiu nici azi cine m-a strigat 

[i dac\ a sc\pat. 

Profesorul dr. Franche a vrut s\ se apropie de un r\nit, spre a-i 

da ajutor medical, [i-a fost oprit de un soldat neam]. 

Popula]ia civil\ nu circula pe str\zi, era însp\imântat\, de altfel 

mare parte era plecat\ din Ia[i din cauza opera]iunilor de r\zboi. 

Prin]ul [i prin]esa Sturza nu se plimbau pe strad\ printre jefu - 

itori, deoarece prin]ul Sturza nici nu era în ]ar\, era în Fran]a la 

acea dat\, a murit în Fran]a în septembrie 1941. 

Însemn\ri ie[ene

La Podul Iloaiei nu a fost nici Sartori, nici Malaparte, nici Pellegrini 

[i deci trenul nu s-a deschis din ordinul lor [i nici nu au asistat 

la jefuirea celor 2.000 cadavre. 

La Podul Iloaiei nici nu s-au jefuit cadavrele. {i aceasta este o 

inven]ie. 

Din acte oficiale [i din declara]ia d-lui Emil Costinescu rezult\ 

c\ trenul a fost deschis de autorit\]ile române[ti. 

Sartori era la Poeni [i deci nu putea fi la Podul Iloaiei. 

Actele de stare civil\ în România, în 1941, nu se eliberau de 

autorit\]ile religioase, deci rabinul nu a putut elibera acte de deces. 

Actul de deces al defunctului Aviert Altom, pe care M. pretinde c\-l 

c\uta, a fost eliberat mult mai târziu de prim\ria P. Iloaiei. 

Inexactit\]i de mai mic\ importan]\ care duc la concluzia c\ 

Ma laparte nu cuno[tea Ia[ul, sau mistifica cu bun\ [tiin]\. 

1. Desi zon\ de front, Ia[ul nu a fost evacuat, a[a c\ nu era 

nici o cas\ p\r\sit\ (ordinul de evacuare s-a dat la 23 martie 1944). 

2. În Ia[i nu a fost nici un bombardament în ziua de 27 [i 28 

iunie, nici în noaptea de 28-29 iunie, cum afirma Malaparte. 

3. Nu au fost d\r\mate, pân\ în iunie 1944, decât o singur\ ca - 

s\ pe str. Lasc\r Catargi [i s-a aprins acoperi[ul la 2 case din str. 

L\pu[neanu, dintre care palatul telefoanelor, incendiu ce a fost 

stins imediat. 

4. În Ia[i, popula]ia civil\ circula f\r\ nici un permis în prima 

s\pt\mân\ de r\zboi. Nu circula din cauz\ c\ era camuflaj [i se au - 

zeau tunurile, dar altfel nu-i oprea [i nu-i legitima nimeni pe civili. 

5. Restric]ia de circula]ie s-a introdus abia duminic\ 29 iunie [i 

a fost comunicata popula]iei prin megafoane, de pe camioane mili - 

tare, începând de la ora 6 p.m. 

6. Nu se tr\gea f\r\ soma]ie în trec\tori sau în ferestrele necamuflate. 

7. Ordonan]a colonelului Lupu nu s-a dat înainte de pogrom, 

ci dup\ pogrom. De altfel, el a fost numit comandantul militar al 

ora[ului, când au început turbur\rile la ora 12 în noaptea de 28- 

29 iunie. 

8. Gara Ia[i nu a fost în fl\c\ri niciodat\ [i nici cartiere întregi, 

a[a cum afirm\ Malaparte. Acest aspect îl avea Ia[ul în anul 1944, 

când el deja scrisese Kaputt. 

9. De la statuia lui Cuza nu po]i trage în statuia lui Ghica-Vod\, 

care e lâng\ Hal\, la distan]\ de kilometri [i cu zeci de str\zi între 

ele. De asemenea, statuia e bust [i deci nu are mantie lung\. Statuia 

cea mai apropiat\ era a lui Mârzescu, lâng\ Continental. 

10. La Jokey Club era cartiruit un comandament german [i nu 

se juca bridge. Cred c\ nici un membru al clubului nu era în Ia[i [i 

chiar dac\ ar fi fost, nu era chiar a[a eroic s\-[i ri[te via]a jucând 

c\r]i subt ploaie de bombe, a[a cum sus]ine Malaparte c\ era la Ia[i. 

11. Localul în care era Jokey Clubul [i cafeneaua Corso nu era 

singurul monument arhitectonic vrednic de luat în seam\ din Ia[i. 

Malaparte a v\zut Ia[ul [i evenimentele în treac\t, de la o mas\ de 


la Corso. [i-a notat pr\v\liile din fa]a restaurantului, a notat câteva 

cuvinte [i nume române[ti, a amestecat cu ce a mai auzit [i v\zut 

[i prin alte locuri [i apoi a combinat totul. 

12. Din curtea fostei biserici Sf. Neculai S\rac nu se putea ve - 

dea în lungul str\zii L\pu[neanu. 

13. Malaparte [i Sartori (consulul italian din Ia[i) nu au putut 

sal va sute de evrei în noaptea pogromului, deoarece Sartori nici nu 

era în Ia[i, era la Poeni. 

14. Para[uti[tii nu se lanseaz\, ca la operet\, lumina]i de jos de 

incendiile provocate de bombardament [i de sus de fulgerele unei 

furtuni dezl\n]uite! Scena e de efect, dar nu poate fi adev\rat\. 

15. Mai sunt o serie de contraziceri de text care, la o sistema - 

tizare a întregului material, vor putea fi indicate. 

Am ar\tat în prezentarea acestui material motivele care consider 

c\ m\ oblig\ s\ vi-l aduc la cuno[tin]\. 

Îmi permit s\ discut pe scurt [i obiec]iunile ce eventual mi s-ar 

putea aduce. 

Prima va fi c\ scriitorii pot folosi pentru crea]iile literare [i fabu - 

la]ia [i fantezia [i fantasticul. Da, doar cu condi]ia s\ nu afirme c\ 

cele spuse sunt v\zute [i auzite de ei, în calitate de reporter de r\z - 

boi. De asemenea, nu atunci când este vorba de istoria unei ]\ri. 

Poate se va obiecta c\ nu are nici un rost s\ dezgropi ni[te „istorii” 

care nu folosesc nim\nui. Cred c\ nu le dezgrop\m: ele sunt 

dezgropate [i circul\ datorit\ lui Malaparte [i t\cerea noastr\ cred 

c\ ne este defavorabil\, deoarece d\m impresia c\ suntem [i mai 

vinova]i decât în realitate. 

Mai adaog c\ Malaparte, tot în Kaputt, îl plagiaz\ pe Oscar 

Wil de [i acest lucru poate fi discutat. În orice caz ar fi de natur\ s\ 

demonstreze lipsa sa de…* 

Modestele mele propuneri ar fi: 

1) s\ se fac\ o documentare serioas\ [i perfect obiectiv\ a fap - 

telor asupra c\rora v\ atrag aten]ia; 

2) s\ se strâng\ toate dovezile din care rezult\ necontestat inexactit\]ile 

afirmate de Malaparte; 

3) prin diferitele leg\turi culturale [i [tiin]ifice, purtate cu str\i - 

n\ tatea, s\ fie informa]i biografii lui Malaparte despre cele de mai 

sus, precum [i istoricii, deoarece se pare c\ lucrarea serve[te „iz - 

vor” istoricilor. 

Eu, în orice caz, a[tept s\ hot\râ]i [i voi fi gata când s\ v\ dau 

toate informa]iile pe care le de]in. 

Mai adaog c\, cu aceast\ ocazie, am controlat [i unele publica]ii 

ap\rute în ]ara noastr\ în leg\tur\ cu tragicul eveniment, din care 

unele sunt eronate. S-ar cuveni rectificate [i acestea. 

Veronica Gorgos 

Ia[i 

21 ianuarie 1970 


73

pinalty · pinalty · pinalty · pinalt 

74 

Vom avea ce povesti 

Un bun prieten (nu spui cine, persoan\ 

însemnat\!), întâlnit pe înserat la terasa 

Mu zeului Literaturii, m-a surprins deun\zi 

refuzând halba pe care – datorie mai ve - 

che! – i-o oferisem, spunând c\ se gr\ be[ - 

te s-ajung la teatru. Cum nu-l [tiam prea 

pa sionat de universul Thaliei, l-am întrebat 

ce pies\ se joac\ dac\ el, „heinekenist” în - 

r\it, las\ bun\tate de draft [i prefer\ un 

spec tacol probabil anost. „Cum, nu [tii?! 

– a f\cut amicul. Real Madrid – Barcelo - 

na, returul!” M\rturisesc c\ mi-a pl\cut argumentul: 

într-adev\r, pentru un aseme - 

nea meci te preg\te[ti – m\car suflete[te 

– ca pentru o montare de Ciulei ori Pur c\ - 

rete. Ai ce vedea [i povesti, a[a cum mi-a 

povestit mie Mircea Diaconu c\ la „Revizorul” 

lui Pintilie (în care el, Mircea, juca 

Bobcinski sau Dobcinski, nu mai in min - 

te), de[i îl v\zuse la repeti]ii de zeci de ori 

pe Toma Caragiu în rolul Primarului doar 

coborând o scar\, totu[i în seara premie - 

rei nu s-a putut ab]ine [i l-a înfundat din 

nou râsul. 

Da, vom avea [i noi ce povesti ne po - 

]i lor despre înfruntarea dintre „extra tere[ - 

tri” [i „galactici”, dintre Mourinho [i Guar - 

diola, dintre Messi [i Ronaldo, [i, poa te f\ - 

r\ acurate]ea cu care ungurii mai în vârst\ 

î[i recit\ pe de rost marea lor e chi p\ din 

anii ’50 ori oltenii Craiova Ma xi ma, ne 

vom aduce aminte de numele a cestor fotbali[ti 

care ne încânt\ acum ner vul optic. 

C\ de actualii no[tri combatan]i ce s\ 

poveste[ti? C\ unu’ Mutu l-a b\tut în Flo - 

ren]a Medicilor pe un chelner albanez de 

i-au s\rit capacele? C\ unu’ T\nase a stat 

pe tu[\ mai multe etape fiindc\ a c\zut 

f\când du[ în cada de la baie, probabil du - 

p\ o partid\ cu o bomb\ sexy din „Cancan”? 

Sau c\ un primar de nu conteaz\ 

unde a primit bani de la buget ca s\ con - 

struiasc\ – inven]ie absolut\, de „Guiness 

Book” – un teren de fotbal în pant\? 

Da, vom avea ce povesti. 

Ioan GRO{AN 

P.S. – La ora când scriu aceste rânduri, 

nu se [tie cine va lua campionatul. Da’ ce 

conteaz\? 

Tiago Hoisel: Ronaldinho Kaka Pele 

Însemn\ri ie[ene

Num\r ilustrat cu desenele [i caricaturile graficianului brazilian 

TIAGO HOISEL (n. 1984), supranumit „vr\jitorul Photoshop-ului“. 

COPERTA I: Axl Rose. 

COPERTA IV: C\pitanul Cavern\.

LEI 8 

ISSN: 1221-3241

Insemnari iesene nr 5 2011 redus - Liviu Ioan Stoiciu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?