o_19jj0i9v91e53ida1hn8js21b2ia.pdf

Dan Brown — Fortăreaţa Digitală
octombrie. Primul test pe viu. Chiar dacă exista nesiguranţă privind viteza
maşinii, inginerii erau cu toţii de acord asupra unui lucru — cu toate
procesoarele funcţionând în paralel, TRANSLTR era puternic. Întrebarea era cât
de puternic.
Răspunsul venise douăsprezece minute mai târziu, când imprimanta se
trezise la viaţă şi tipărise clartextul — codul spart — în mijlocul tăcerii
mormântale pe care o păstrau cei câţiva martori ai evenimentului. TRANSLTR
tocmai localizase o cheie de şaizeci şi patru de caractere în ceva mai mult de
zece minute, de aproape un milion de ori mai repede decât cele două decenii de
care ar fi avut nevoie celălalt computer de mare viteză al NSA.
Condus de directorul adjunct de operaţiuni, comandantul Trevor J.
Strathmore, Biroul de Producţie al NSA triumfase. Ca să păstreze succesul
secret, comandantul Strathmore lăsase imediat să scape informaţii care
sugerau că proiectul fusese un eşec total. Ca atare, toată activitatea din aripa
Crypto a complexului nu reprezenta decât o tentativă de a mai salva ceva de pe
urma dezastrului de două miliarde de dolari. Adevărul era cunoscut doar de
elita NSA — TRANSLTR spărgea sute de coduri în fiecare zi.
O dată ce la urechile publicului ajunse informaţia că sistemele de coduri
criptate de computer nu puteau fi sparte, nici măcar de atotputernica NSA,
secretele au început să curgă. Lorzii drogurilor, teroriştii, evazioniştii fiscali, cu
toţii sătui de a le fi interceptate convorbirile de pe telefonul mobil, s-au
îndreptat in corpore spre noul mediu de transmisie a informaţiilor criptate,
convinşi fiind că n-aveau să compară niciodată în faţa vreunui tribunal în care
să îşi audă propria voce pe bandă, ca dovadă a cine ştie cărei conversaţii
telefonice captate din eter de un satelit NSA.
Culegerea de informaţii secrete nu fusese niciodată mai uşoară. Codurile
interceptate de NSA intrau în TRANSLTR drept cifruri complet ininteligibile şi
erau scuipate câteva minute mai târziu ca mesaje perfect limpezi. Nu mai
existau secrete.
Ca să întregească şarada legată de propria incompetenţă, NSA a început
chiar să susţină agresiv mişcările împotriva elaborării de noi aplicaţii software
de criptare, insistând că aceste aplicaţii o dezavantajau net şi că măreau
probabilitatea ca organele abilitate de anchetă şi control să nu mai poată
prinde şi condamna criminalii. Grupurile pentru drepturi civile s-au bucurat în
mod public, susţinând că NSA oricum nu ar fi avut voie să citească mesajele
electronice. Programatorii au trecut şi mai abitir la elaborarea de aplicaţii de
criptare. NSA pierduse bătălia — exact aşa cum plănuise. Întregul univers al
comunicaţiilor electronice fusese păcălit... sau aşa se părea.
Capitolul 5
— Unde e toată lumea? se întrebă Susan cu voce tare, traversând secţia
pustie. „Ce mai urgenţă!”
Crypto era de obicei tăcut sâmbăta, chiar dacă majoritatea secţiilor şi a
departamentelor NSA lucrau şapte zile pe săptămână. Prin natura lor,
16