o_19jj0i9v91e53ida1hn8js21b2ia.pdf

Dan Brown — Fortăreaţa Digitală
Apărare cu trei decenii înainte, ca o imensă reţea de computere proiectată să
asigure comunicaţii guvernamentale sigure în caz de război nuclear. Ochii şi
urechile NSA erau vechi adepţi ai Internetului. Curând, indivizii care îşi
conduceau diverse afaceri ilegale prin e-mail aveau să afle pe pielea proprie că
secretele lor nu erau atât de bine păzite pe cât credeau. Rezultatul a fost acela
că diverse agenţii guvernamentale de control precum FBI, DEA 2 sau IRS 3 ,
sprijinite de personalul NSA specializat în interceptări, au început o serie
masivă de arestări şi condamnări.
Evident că din rândurile utilizatorilor de computere din întreaga lume se
ridicase un strigăt imens de mânie la aflarea veştii că guvernul american avea
acces liber la comunicaţiile personale prin e-mail. Chiar şi pasionaţii de
corespondenţă care foloseau poşta electronică doar ca pe un mijloc comod şi
relaxant de comunicare, consideraseră că o astfel de invazie în intimitatea
personală este neliniştitoare. Ca atare, în întreaga lume, tot felul de
programatori întreprinzători începuseră să lucreze la o modalitate de a păstra
siguranţa poştei electronice. Modalitatea a fost repede găsită şi astfel s-a născut
criptarea cu chei publice.
Criptarea cu chei publice reprezenta un concept pe cât de simplu, pe atât
de strălucit. Consta într-o aplicaţie software facilă, pentru uzul computerelor
individuale, prin care mesajele e-mail personale se transformau aşa încât
deveneau de necitit. Utilizatorul scria un mesaj, îl trecea prin aplicaţia software
de criptare, după care textul rezultat părea un cod complet ilogic — un
nonsens. Oricine ar fi încercat să intercepteze mesajul nu vedea pe ecran decât
o mâzgăleală indescifrabilă.
Singurul mod de a decoda mesajul era introducerea „cheii de parolă” a
expeditorului — o serie secretă de caractere ce funcţionau asemănător unui cod
PIN de la un automat bancar. Astfel de chei parolate erau în general lungi şi
complexe şi purtau în ele toată informaţia necesară pentru a comanda
algoritmului de criptare ce operaţii matematice să efectueze pentru a recrea
mesajul original.
De acum utilizatorii puteau trimite mesaje electronice cu încredere. Chiar
dacă transmisia era interceptată, ea putea fi descifrată numai de către
deţinătorii cheii de acces.
NSA simţise imediat pericolul. Codurile cărora trebuia să le facă faţă nu
mai erau simple cifruri de substituire care puteau fi sparte cu creionul şi
hârtia, ci funcţii complicate generate de computer, ce aveau la bază teoria
haosului şi alfabete simbolice multiple pentru a transforma mesajele într-o
harababură de nedescâlcit.
La început, cheile de acces utilizate erau suficient de scurte pentru ca
maşinăriile NSA să le „ghicească”. Dacă o anume cheie parolată avea zece cifre,
un computer putea fi programat astfel încât să testeze orice posibilitate între
0000000000 şi 9999999999. Mai devreme sau mai târziu, computerul dădea
peste secvenţa corectă. Această metodă, bazată pe testarea erorii, a primit
2 Departamentul American de luptă antidrog (n.tr.).
3 Fiscul Statelor Unite (n.tr.).
14