Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

patima invidiei si a părerii de sine (cum erau iudeii fată de Domnul) se face că nu întelege
de unde i se întâmplă aceasta, de aceea tace sau spune una sau alta, după cum este mânat
de patima care îl stăpâneste, atunci cele necuvântătoare vor da mărturie despre adevăr cu
lucrarea lor, după cuvântul Domnului: "Dacă acestia vor tăcea, pietrele vor striga". Când
fiarele sălbatice văd unul dintre acestia la fată sau îi aud glasul, de îndată se îmblânzesc si
devin blânde ca mieluseii, deoarece cinstesc fata lui si arătarea si glasul lui.
Dar acestea sunt de ajuns pentru cât am spus despre untdelemnul bucuriei. Să spunem
acum câteva cuvinte si despre untdelemnul diavolului. Precum unge Dumnezeu cu
untdelemnul bucuriei capul omului ("Ai uns cu untdelemn capul meu"), adică precum
îndulceste cugetul omului curat si întelept Harul Sfântului Duh si îl întăreste cu această
dulceată duhovnicească spre toată lucrarea duhovnicească si miscarea sfântă, tot asa unge
si diavolul, cu untdelemnul lui necurat, capul omului desfrânat si risipitor. Adică îi
îndulceste cugetul spre lucruri trupesri si, prin aceasta, îl mână să facă lucrurile care sunt
rusinoase, după cum spune dumnezeiescul Pavel. Despre untdelemnul diavolului spune
iarăsi proorocul: "Cu untdelemnul păcătosului nu voi unge capul meu".
Deoarece diavolul, pentru a-l prinde bine pe om în capcana sa si pentru a-l atrage spre
sine cu usurintă, îl prinde mai întâi de cap. Si mai întâi îi unge capul, adică cugetul lui, cu
untdelemnul iubirii de plăcere, care în imaginatie apare cugetului omului ca untdelemnul,
adică este dulce. Dar nu este întru totul dulce, asa cum este untdelemnul, ci mai curând
amărăciune, mai amar decât fierea. Deoarece, cum am spus, diavolul dă mai întâi plăcere
cugetului omului, plăcerea dorintei, iar după ce primeste cu bucurie ispita plăcerii, adică
după ce cugetul este biruit de curiozitate pentru cele trupesti si simte plăcere pentru ele,
vine repede-repede dorinta diavolului până în inimă. Si dacă prinde rădăcini în inima
omului dorinta cărnii, sau, mai bine spus, lucrarea diavolului, atunci diavolul îl face să
desfrâneze cu inima lui ori de câte ori vrea.
Despre aceasta vorbeste Hristos în cuvintele: "Cel care, văzând femeia, a poftit-o, a si
desfrânat în inima lui". Dacă se întâmplă omului acest lucru si prinde rădăcini iubirea de
plăcere înlăuntru în inima lui, este usor după aceea diavolului să-l facă sa desfrâneze si cu
trupul, atunci când voieste, lucru care înseamnă moartea sufletului.
De aceea spune si dumnezeiescul Apostol: "Căci fiecare este ispitit de propria sa poftă,
atunci când este atras si momit de ea. Apoi pofta, zămislind, naste păcatul, iar păcatul,
odată săvârsit, odrăsleste moartea" (Iacob 1,1415). Ca să nu mai ajungă însă omul până
acolo, să alunge dintru început din cugetul său si din inima lui iubirea de plăcere si
dorinta cea rea, care se numeste untdelemnul diavolului, adică înaintemergător al
păcatului si cale a desfrâului. Si să spună lui Dumnezeu, rugându-se din inimă si cu
lacrimi: "Cu untdelemnul păcătosului să nu ungi capul meu", adică: "Acoperă-mă,
Dumnezeul meu, cu Harul Tău si nu lăsa, Doamne, să prindă rădăcini în inima mea
dorinta cea rea. Mai mult, Dumnezeul meu, varsă peste inima mea untdelemnul bucuriei
si unge capul meu cu untdelemnul curăteniei, pentru ca să se îndulcească gândul meu cu
amintirea si cercetarea gândului Tău, să cercetez Legea Ta dumnezeiască ziua si noaptea.
Deoarece toată darea cea bună si tot darul desăvârsit de sus vine, de la Tine, părintele