Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

dintre ei să-l păzească. Si preotii vrednici se roagă nu numai pentru un suflet, ci pentru
sufletele tuturor crestinilor.
Preotia trebuie (asa cum am spus mai înainte) să meargă împreună cu postul si cu
rugăciunea mintii si a inimii. Deoarece, atunci când preotul posteste de toate si se roagă
neîncetat cu mintea din adâncul fiintei lui, atunci, slujind, simte Harul lui Dumnezeu, în
realitate, înlăuntrul lui. Spunem că simte atunci unele semne duhovnicesti ale împărătiei
Ceresti înlăuntrul său. Deoarece ori de câte ori îsi deschide în inimă ochiul mintii, cu care
vede ca în oglindă (numai într-o clipeală) tainele lui Dumnezeu, simte ca si când este sus
în cer. Atunci, tainele lui Dumnezeu, care sunt acoperite, nevăzute si ascunse ochiului
inimii al celorlalti oameni, pentru ochiul inimii acestuia nu mai sunt ascunse, nevăzute si
acoperite, ci sunt cunoscute si vădite. De aceea, în continuare mintea este răpită de acolo
în cer si se lipeste de cele descoperite ei cu toată puterea omului lăuntric.
Aceasta este starea aceea pe care o numesc "trezvia mintii". Deoarece, după aceasta,
cugetul nu încetează să vadă si să se roage la ceea ce a văzut înlăuntru ochiul inimii. Nici
inima nu încetează a dori si a fi însetată de Cel care i-a arătat ca în oglindă tainele cele
ascunse ochilor trupesti. Pe Care (adică pe Dumnezeu), neputându-L afla cu adevărat
acest slujitor al Domnului, văzător al tainelor dumnezeiesti, începe să suspine din adâncul
lui cu mare tristete a inimii, deoarece nu-L află pe Dumnezeu Cel iubit inimii lui, care
este pentru el iubirea fără de margini, de miezul dulce al căreia este rănită inima sa si
încurcat cugetul său. De aceea strigă cu putere, la Dumnezeu din adâncul fiintei lui,
suspină din inimă, strigă si cheamă cu putere, cu lacrimi amare si dulci, să-l mute cât mai
repede cu putintă de la cele triste ale vietii de aici la cele preaîmbucurătoare ale fericirii
viitoare.
Altă dată, iarăsi, acest preot curat, la Chinonic, citind din inimă, cu evlavie si cu claritate
rugăciunile Sfintei împărtăsanii, adică: "Cred, Doamne, si mărturisesc că Tu esti cu
adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu..." si celelalte, priveste cu ochii trupului său
Sfântul Agnet si Cinstitul Sânge al Domnului, iar cu ochii mintii priveste ca viu pe
Domnul slavei, Cel ce Se odihneste în aceste înfricosătoare Taine, în fata căruia stă în
clipa aceea, cu nemărginită evlavie si teamă, gândindu-se în acelasi timp la iubirea
negrăită a Acestuia, pentru om, pentru care întrupându-Se Cel fără de trup a dat această
Preasfântă Taină pentru a-l sfinti cu aceasta si pentru a-l face una cu El, adică pentru a-l
îndumnezei pe om prin împărtăsirea Preacuratelor Sale Taine. ("Trupul lui Dumnezeu, si
mă îndumnezeieste si mă hrăneste, îndumnezeieste duhul adică sufletul - iar cugetul îl
hrăneste în chip străin").
Acestea si altele asemănătoare acestora gândind cu oarecare vioiciune si cercetându-le cu
multă evlavie, atât de multă evlavie îl cuprinde, încât nu poate atunci limba să o spună cu
cuvinte. In acelasi timp; atâtea lacrimi varsă din cei doi ochi ai săi, încât stergându-le cu
mâna, acestea cad pe Sfânta Masă udând Sfântul Antimis, Sfântul Disc, Sfântul Potir,
acoperămintele, steluta, icoanele de pe Sfânta Masă, si aproape toate acoperămintele
Sfintei Mese.
Când se întâmplă acestea adevăratului prieten al lui Hristos si vrednicului Său slujitor,