Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Cugetul preotului trebuie să fie totdeauna luminat, preocupat, în trezvie. Gura lui să nu
vorbească înaintea cugetului. Ochii lui să fie simpli si fără viclesug. Picioarele lui să fie
adevărate si fără să stârnească sminteala, adică preotul să aibă mersul respectuos si
smerit. Mâinile lui să fie curate si să nu atingă din vicleană curiozitate vreun mădular sau
parte si să nu pipăie cu plăcere vreun alt lu cru. Când gândul îi spune să facă vreun astfel
de lucru, să si aducă aminte si să se gândească pe cine ia în mâini la Dumnezeiasca
Liturghie, si pe cine privesc ochii lui fată câtre fată si în fata cui stă. Deoarece, de îndată
ce se va gândi la toate acestea si la încă mai multe decât acestea se va risipi fără întârziere
gândul acela viclean din inima lui, sau, mai bine spus, va dispărea fără întârziere satana
care seamănă în inimă astfel de gânduri.
Precum oile fără păstori si fără câini sunt mâncate de lupi si de celelalte fiare sălbatice,
tot asa si oile întelegătoare, cuvântătoare ale lui Hristos, adică crestinii, fără preotie si
fără rugăciumle prietenilor Domnului devin mâncare si vânat pentru demoni.
Intr-adevăr, binecuvântată turmă a lui Hristos! Mare ajutor este preotia pentru întreg
neamul crestinilor. De oarece atunci când preotul vrednic si curat al lui Iisus Hristos si al
Dumnezeului Celui înalt, vărsând lacrimi, îsi pleacă în chip vădit si tainic genunchii
trupului si sufletului si se roagă Creatorului si Milostivului Hristos pentru turma cea
aleasă a lui Hristos, pentru care Hristos însusi Si-a vărsat Preasfântul Său Sânge pe
Cruce, când, spun, se face lucrul acesta, este cu neputintă să nu fie auzită de Hristos
Insusi rugăciunea lui smerită si rugămintea lui făcută cu trezvie, pe care o face pentru
turma lui Hristos! Precum este cu neputintă să nu fie auzită de un împărat pământesc
rugămintea si mijlocirea binevoitoare a unui mare conducător de osti si prieten al
împăratului, atunci când acesta mijloceste pentru vreo cetate vrednică de in cendiat si de
distrugere si, câstigând simpatia lui pentru aceasta, împăratul să crute cetatea. Asadar,
când Domnul nostru Iisus Hristos este rugat fierbinte de către slujitorul Lui cel curat si
vrednic, care varsă înaintea Sfintei Mese lacrimile sale ca un untdelemn preacurat, cum
este cu putintă să nu-l audă si să nu-i împlinească cererea lui folositoare de suflet si
mântuitoare? "Căci voia celor ce se tem de El o va face, si rugăciuniîe'acestora le va
asculta Domnul", spune Scriptura.
Preotii si slujitorii Domnului, curati si vrednici, când vor bate cu rugăciunile lor pline de
trezvie la poarta ce rească a Ierusalimului celui de sus, îngerii ceresti vor alerga îndată si,
deschizând poarta vietii, îi vor băga înlăuntru împreună cu însotitorii lor, deoarece îi
cunosc după harul preotiei că sunt robii si slujitorii aceluiasi Stăpân si slujitorii aceleiasi
singure Taine. Infătisarea îngerilor străluceste ca fulgerul, la fel si înfătisarea preotilor
vrednici străluceste tainic ca lumina. Flacără de foc sunt îngerii, ca flacăra de foc sunt
sufleteste si slujitorii vrednici ai Domnului, precum este scris: "Cel ce face pe îngerii Săi
duhuri si pe slujitorii Săi pară de foc". Ceea ce au acei îngeri, au în omul lor lăuntric si
nevăzut si slujitorii vrednici ai Domnului. La tronul dum nezeirii sunt îngeri, lucrare
dumnezeiască împlinesc si acestia. Sunt mai prejos decât îngerii dumnezeiesti numai cu
aceea că poartă trup pământesc, pe care, peste putin, îl leapădă la cele străine (vorbim de
trupul sensibil, pe care îl va părăsi în cele din care a fost alcătuit). Ingerii, păzitorii
fiecăruia dintre crestini, se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul care a fost dat fiecăruia