Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

de acolo niste fiinte îmbrăcate în alb si nemateriale îi aduc întregul vesmânt preotesc pe
un paner ceresc preacinstit. Ii aduc acel vesmânt ceresc si dumnezeiesc pentru a-l îmbrăca
cu el spre mângâierea lui duhovnicească si spre bucurie. Cum este acel vesmânt
dumnezeiesc al preotiei numai cei care-l văd pot să înteleagă cu sufletul, deoarece l-au
văzut cu ochiul sufletului, dar să-l descrie în cuvinte nu pot nici acestia, deoarece cele
ceresti si nemateriale sunt de necuprins cu cuvântul si mai presus de întelegere.
Dar sufletul le vede cu claritate si le vede cu adevărat, neînselându-se, si stie că le vede -
deoarece vede si cum sunt - iar cugetul, după aceea, adică după vedere, gândeste numai la
felul cum i s-au descoperit acelea. Dar ca să le înteleagă deplin nu este cu putintă,
deoarece nu poate să pătrundă mai în adâncul lor. De aceea spune: "Si la inima omului nu
s-a suit". Altă dată, iarăsi, purtând preotul vrednic vesmântul lui preotesc, îl vede în extaz
ca vesmânt dumnezeiesc si nematerial. I se arată vesmântul lui preotesc ca fulgerul, i se
arată ca vesmânt de lumină, de aceea se spune: "Iar hainele lui s-au făcut albe ca lumina".
Când preotul vrednic poartă vesmântul preotesc si tămâiază Sfânta Masă, înainte de a da
binecuvântarea mare "Binecuvântată este împărătia...", simte uneori în inima lui Harul
Sfântului Duh într-un fel de neînteles. Harul Sfântului Duh care se odihneste peste inima
lui la începutul Dumnezeiestii Liturghii stă în ea în chip simtit, lucrând lucrarea lui
duhovnicească si dumnezeiască în chip de negrăit până la sfârsitul Dumnezeiestii
Liturghii. Altă dată stă în chip simtit în inima lui acel Har al Duhului Sfânt toată ziua
aceea, dacă acest adevărat slujitor al Domnului ia aminte cu multă grijă la îndatoririle lui
duhovnicesti. In acest fel simte că în ziua aceea are asupra sa Harul Sfântului Duh
lucrând nematerial si nespus în inima lui. Ziua aceea este pentru el zi de bucurie si
desfătare duhovnicească, zi de adevărată veselie, zi de mângâiere vie, zi de negrăită
bucurie si plăcere.
Despre această zi în care omul lui Dumnezeu petrece împreună cu Harul lui Dumnezeu,
mănâncă împreună cu el si doarme împreună, dulce-dulce, stă împreună cu el si-l
însoteste, despre această zi, spun, zicea si proorocul: "Aceasta este ziua, pe care a făcut-o
Domnul, să ne bucurăm si să ne veselim într-însa".
Bucuria duhovnicească pe care o are slujitorul acela curat al lui Hristos, atunci când simte
că îl mângâie Harul Sfântului Duh este mare si sfântă, este o bucurie nestricăcioasă, si
această bucurie nu i-o poate lua nimeni si nimeni nu-l poate lipsi de ea, nici om, nici
demon, nici vreo altă făptură văzută sau nevăzută. Despre această bucurie vorbeste
Mântuitorul atunci când spune: "Bucuria voastră nimeni nu vă va lua". Altă dată, iarăsi,
când preotul vrednic si curat face proscomidia, pe neasteptate îl cuprind lacrimile,
împreună cu o minunată dulceată a inimii si a cugetului.
Asadar, preotul care doreste să slujească fără de osândă Dumnezeiasca Liturghie, trebuie
să aibă o vietuire fără de osândă, adică să fie curat de orice gând trupesc sau duhovnicesc.
Cugetul lui să fie luminat de nesfârsitele lacrimi. Mintea lui să fie curată, liberă si
deasupra tuturor lucrurilor, pentru ca să poată, dacă este posibil, să se păstreze totdeauna
între cele ceresti. Inima lui să fie locas si casă Duhului Sfânt. Gândurile lui să fie bune si
folositoare. Intelesurile lui să fie duhovnicesti. Cercetarea lui Dumnezeu să-si afle cuib