Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

S-a împărtăsit preotul curat cu Dumnezeiestile Taine si a băut din paharul Sângelui
mântuitor al lui Hristos? S-a îmbătat de îndată sufletul lui de cele ceresti, coplesit de
dorul pentru Hristos. De atunci încolo este stăpânit de iubire si de dorul pentru Hristos si
nu mai vrea să stie după aceea de lume si de lucrurile lumii. Deoarece, de atunci înainte,
si mai ales în ziua aceea, numai pe Hristos Il vede în fata ochilor săi si numai la Hristos
se gândeste. De aceea nu mai are nici un fel de poftă pentru mâncarea cea stricăcioasă,
deoarece s-a săturat sufletul lui de mâncarea cea care rămâne spre viata vesnică.
Mâncarea si băutura lui sunt Preacuratul Trup si Preascumpul Sânge ale lui Hristos.
Mângâierea lui este întristarea mângâietoare si lacrimile pe care le varsă pentru Hristosul
lui. Voluptatea si petrecerea lui sunt amintirea si cercetarea lui Hristos.
Preotul, care în chip nevăzut este hirotonit de sus de dumnezeiescul Har si îi înaltă
Liturghia lui Dumnezeu, când îsi pune epitrahilul, pe care, binecuvântându-l, spunându-si
rugăciunea si plecându-si capul, si-l pune pe grumaz, simte înainte de a-l pune sau chiar
în momentul în care-l pune Harul lui Dumnezeu, care-îl atinge lin în mijlocul fruntii, ca o
suflare dulce si blândă, care pare a nu fi simtită trupului, fiind nematerială, dar cugetului,
inimii si sufletului le este simtită ca lucrând lucrarea cea duhovnicească în ele. Deoarece,
de îndată ce a atins vârful capului acel Har al suflării dumnezeiesti si tainice, se re varsă
în aceeasi clipă în tot trupul preotului si în tot su fletul lui lucrarea aceea dumnezeiască a
epitrahilului, de aceea preotul devine atunci bucuros, plin de nădejde, ve sel si cuprins de
trezvie. Din acest punct simte singur cu cugetul lui si primeste o înstiintare adevărată că
este primit ca mijlocitor la Dumnezeu si lucrător sfintit al dumnezeiestilor si
preacuratelor Taine ale Domnului Iisus, la care mijloceste pentru păcatele lui si pentru
păcatele oricărui suflet care crede în Hristos cu nemărginită evlavie si cu multe lacrimi.
Dar acest semn al dumnezeiestii mângâieri nu se întâmplă mereu preotului, ci numai
uneori, din timp în timp, când binevoieste Hristos să-l mângâie cu acest semn bun.
Deoarece, asa cum atunci când plouă nu fulgeră întotdeauna cerul, ci uneori fulgeră mult,
alteori putin, tot asa se întâmplă si preotului vrednic si slujitorului curat al Domnului,
Preotul vrednic este totdeauna bine primit ca mijlocitor la Dumnezeu si este ascultat de
Dumnezeu, dar Dumnezeu nu-i arată mereu Harul Său în chip vădit, încât să poată fi
simtit de preot. Dar aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu-i dă totdeauna Harul Său
preotului vred nic. Preotul care doreste să înteleagă că Harul lui Dum nezeu este
înlăuntrul lui trebuie să aibă trupul lui omorât de nevointa trupească si, de asemenea, să
aibă inima zdro bită si rănită de silirea la rugăciune si cugetul lui să-l aibă unit si
nedespărtit de amintirea lui Dumnezeu.
Preotul vrednic, când sufletul lui doreste să slujească, slujeste cu duhul lui, împreună cu
îngerii în chip de negrăit si cu cuvânt de neexplicat. Deoarece de multe ori, mai ales
atunci când se pregăteste (cel totdeauna pregătit) cu mai multă pregătire, si cu o astfel de
pregătire încât constiinta lui să nu-i poată reprosa nici un lucru, chiar si cel mai mic,
atunci, spun, deodată si pe neasteptate, fără să-L roage pe Dumnezeu pentru aceasta, se
deschide ochiul inimii lui, si vede fiinta lui cu ochiul sufletului, când îmbrăcat cu tot
vesmântul preotesc, desi nu este încă îmbrăcat cu vesmântul material al preotiei, când că
se deschide deasupra acoperisul locuintei. Pe acolo vede cum se deschide cerul de sus si