Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

vină, încât devine ca o săgeată de aur a iubirii dumnezeiesti în inima omului si o rană
preadulce a iubirii Lui si-l face pe acel om să se răcească si să uite lucrurile veacului de
acum si să iubească cu nesat si să se încălzească cu dorintă nemărginită pentru lucruri ale
veacului viitor, asteptând cu nerăbdare vremea când sufletul său se va despărti de trup si
va merge la cele râvnite.
Pentru că ai auzit care este semnul acesta pe care ni l-a dat Hristos, prin care putem să
întelegem si celelalte bunătăti nădăjduite pe care ni le-a pregătit, ascultă acum, iubite
frate, cum poti să te învrednicesti în inima ta, fără întârziere, de acest semn ceresc si
duhovnicesc al lui Hristos.
Zdrobindu-ti inima cu "Doamne Iisuse Hirtoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă" si
spunând această rugăciune mult timp, din adâncul fiintei tale si din centrul inimii tale,
inima ta se centrează dintr-o dată înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu si se aprinde în aceasta
dorul si iubi rea lui Dumnezeu însusi. Deoarece, spunând tu în felul acesta rugăciunea,
este curătită inima ta de aceasta de îndată si devine pregătită pentru a locui în ea Acela
care a creat-o. "Vom veni - spune Hristos, Eu si Tatăl Meu, si Ne vom face locas în el".
Ai văzut deci acum, iubite frate, de ce a fost săgetată inima ta de iubirea lui Dumnezeu si
de dorul Lui? Deo arece a locuit în ea însusi Dumnezeu care a creat-o.
Dar numai acest semn este, de la care cunosti că a sălăjluit în inima ta Dumnezeu, sau
mai este si altul? Da! Si acesta si multe alte semne sunt, care ne arată si ne încredintează
că a sălăsluit în noi Dumnezeu. Aceste semne sunt si se numesc tainice (mistice)
deoarece numai acea inimă le cunoaste care a devenit sălas si casă a nevăzutului
Dumnezeu. Le cunoaste numai inima deoarece lucrează în ea în chip minunat si negrăit
Dumnezeu lucrarea Lui dumnezeiască si duhovnicească. Dar, mai special si mai vădit,
putem spune despre acestea în felul următor: când trece prin inimă amintirea lui
Dumnezeu, cum să nu se bucure nespus inima la această amintire a lui Dumnezeu si să nu
tresalte înlăuntrul ei cu căldura duhovnicească a evlaviei sfinte, când, spun, se întâmplă
aceasta? Atunci cunoaste inima că a devenit templu si locas al nevăzutului Dumnezeu.
Această evlavie sfântă, care izvorăste din amintirea lui Dumnezeu este o bucurie negrăită
a sufletului si a inimii deopotrivă. Aceasta ur mează în chip special după descoperirea
dumnezeiască, după arătarea dumnezeiască, după vederea dumnezeiască, după
contemplarea dumnezeiască.
Deci, când auzi în Sfânta si Dunmezeiasca Scriptură că dăntuiesc sfintii, când spune:
"Isaia dăntuieste, Fecioara a avut în pântece...", atunci să întelegi această nemăsurată
bucurie pe care o gustă cei care văd frumusetea neschimbătoare si negrăită a Domnului
slavei. Căci sfintii care văd fata lui Dumnezeu însusi, care este cu adevărat preafericit,
dăntuiesc tainic în bucuria Domnului lor, adică se bucură si se veselesc peste măsură în
bucuria Stâpânului lor. La fel cu aceasta se întâmplă si acum, în această lume, când vreun
rob al lui Dumnezeu se învredniceste să vadă slava înfricosâtoare si de nevăzut a
Domnului. Deoarece atunci atâta bucurie primeste inima lui, încât este cu neputintă să o
povestească orice limbă omenească.