Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

81. Zdrobeste-ti, asadar, o, monahule, inima ta cu rugăciunea, pentru a vorbi sufletul tău
cu îngerii lui Dumnezeu, lucru care este cu adevărat fericit, dorit si greu de ajuns si de
aflat.
82. Zdrobind, zdrobeste, o smeritule monah, inima ta cu rugăciunea, pentru a dobândi
curătenia în trupul tău si trezvia în cugetul tău, care sunt ca două aripi ale sufletului tău si
prin care zboară liber spre cer.
83. Zdrobeste-ti totdeauna, smeritule monah, inima cu rugăciunea, pentru a se lumina
ochii cugetului tău, cu care vei putea vedea cele nevăzute ale Raiului, asa cum vezi cele
materiale cu ochii trupului tău.
84. Adună-ti, o monahule, mintea ta în adâncul fiintei tale, unde este tronul inimii tale, si
după ce te lipesti de aceasta ca un paznic treaz, cercetează din adâncul tău rugăciunea,
până când se va îndulci negrăit de harul acestei rugăciuni. Atunci o vei vedea zburând
nematerial sus la ceruri la Dumnezeu, unde este adevărata odihnă.
Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in imii haina sufletului curată,
nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Binecuvintează, părinte!
Mintea omului este podoaba sufletului, iar cugetul este bunăcuviinta su fletului. când ne
păzim prin rugăciunea inimii mintea noastră cu rată de ganduri murdare si cugetul nostru
curat de cugetare necuviin cioasă, atunci sufletul nostru, frumos împodobit si cuviincios
rânduit, intră în cămara Mirelui slavei nu cu teamă si rusine (căci podoaba lui si cuviinta
lui strălucesc precum soarele), ci intră cu curaj si îndrăzneală, ca un prieten binecunoscut
al Mirelui ceresc. Intrând în cămara Mirelui, se va bucura împreună cu toti sfintii. Ori de
câte ori avem mintea noastră murdară, plină de gânduri ucigase, nemilostivă, desfrânată,
necinsrită, rădăcină a relelor, la fel avem si cugetul nostru pângărit de gândurile
necuviincioase si vi clene. Si atunci, pentru că haina sufletului nostru nu este vrednică de
nuntă împărătească, sufletul nostru va intra în cămara de nuntă a Mirelui cu teamă si
rusine. Deoarece stie foarte bine că, dacă are să dea seama până si de cuvântul spus cu
lenevire, cu cât mai mult va fi cercetat pentru faptele sale mai rele si mai viclene? Dar cel
care stie despre sine acestea crede că se poate ascunde? Nu! Nu! Deoarece spune: "Si
intrând Impăratul să vadă pe cei chemati, a văzut pe un om care nu era îmbrăcat cu haină
de nuntă si i-a spus: Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?" O, ce rusine va
fi pentru omul acela, care nu si-a păzit curată mintea si nepătate inima sa si cugetul său,
ci a consimtit cu toate acestea la păcat si le-a pângărit cu lucrarea păcatului!