Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

multă, prin rugăciunea neîncetată a inimii, prin vărsarea neîntreruptă a lacrimilor, prin
înfrânarea si tăcerea cele luminate de Dumnezeu, prin curătenia sufletului si a trupului,
prin smerenie si umilintă, prin îndelunga răbdare pe care o arată în ispite; pe scurt
spunând, când este luminat de deasa împărtăsire cu Preacuratele Taine ale Domnului,
atunci simte cu multă claritate tot ceea ce trece prin sine sau prin altă parte ("căci furul,
nu intră în staulul oilor pe poartă, ci pe altă parte") si intră în suflet. Si întelege dacă este
lucru dumnezeiesc sau diavolesc. Si dacă este dumnezeiesc, dă de îndată de stire inimii,
care este pregătită să-l primească asa cum se cuvine. Iar dacă este ceva diavolesc, dă de
stire si convinge inima să nu deschidă usa de intrare, adică să nu-l primească. Intelege-le,
asadar, pe amândouă când sunt. Deoarece lucrul diavolesc când trece pe acolo face mult
zgomot si tulbură starea si linistea sufletului si ale simtirilor trupului, precum tulbură
lupul linistea si starea oilor atunci când intră în curtea si în staulul lor. De aceea spune:
"Furul nu vine decât să fure si să piardă".
Iar Harul lui Dumnezeu, mângâierea Sfântului Duh, când vine de sus de la Tatăl
luminilor la om, mai întâi trece pe la paza cugetului, si acolo, după ce se opreste putin cât
să-l salute, intră după aceea direct în inimă, mai iute decât fulgerul. Si precum atunci
când fulgeră vezi strălucirea fulgerului în norii întunecosi si negri si ti se pare fulgerul ca
o sfoară de foc luminoasă, la fel si Harul lui Duirmezeu: când salută cugetul si se arată
acestuia, cugetul simte aparitia si salutul său într-un fel foarte tainic. Si iarăsi, când Harul
lui Dumnezeu se miscă si se îndreaptă spre inimă, cugetul simte cu ce viteză de negrăit
trece puterea si lucrarea Harului dumnezeiesc din cugetul omului în inimă. Si dacă ajunge
în inimă Harul lui Dumnezeu, inima curată simte venirea si sălăsluirea Harului, adică
inima simte că Harul lui Dumnezeu si-a făcut locas în ea, deoarece s-a săvârsit si în inimă
aceeasi lucrare care s-a săvârsit în cuget de către Har. Si atunci, după ce Harul lui
Dumnezeu s-a coborât si s-a atins de inimă, dispare de îndată învârtosarea inimii, precum
se topeste ceara la fata focului si se nasc în inimă lacrimile aducătoare de bucurie, care
sunt numite mai ales "fericita întristare". Această întristare aduce mângâiere inimii,
bucurie sufletului, înaltă mintea la Dumnezeu, îndulceste cugetul, dă lumină de bucurie în
chip minunat fetei, alungă acedia, taie patimile trupesti, omoară patimlle sufletesti, naste
frica de Dumnezeu si opreste precum o cetate întărită orice răutate si orice păcat.
Deoarece atâta timp cât sălăsluieste în sufletul omului această întristare, demonii nu
îndrăznesc să-si facă aparitia în fata inimli, pentru că răutatea lor este arsă de această
întristare precum sunt arse vreascurile de foc. Si nu se prinde planul păcatului, cel plănuit
de demoni în inima omului, precum nu aprinde iasca atunci când este udă, oricât ar
încerca omul. De aceea nici nu se apropie demonii de inima întristată. Si iarăsi, chiar dacă
îndrăznesc să se apropie, miscati de multa lor răutate si vrăjmăsie de oameni si de frică,
nu reusesc să facă nimic.
Atâta timp cât această întristare nu părăseste inima omului, neîncetat plânge inima si
varsă lacrimi omul acela. Varsă lacrimi mai multe decât apa din colimvitra în care sa
botezat. Să ia aminte cel care ajunge la această întristare să n-o piardă, deoarece ea se
poate pierde, sau mai bine zis pleacă singură, când mintea nu priveghează si inima nu se
roagă. De aceea spune si Domnul: "Privegheati si vă rugati pentru ca să nu cădeti în
ispită".