Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

pe cel care se învredniceste de ea, ci mai mult chiar, dacă este împins din nou să se aplece
spre lenevire si răceală, îl încălzeste si îl împinge din nou spre lucrare.
Un om, spre exemplu, se leapădă de satana si se fereste de lume si de cele lumesti cu
toată silinta si, devenind monah lucrează pentru Hristos cu multă dragoste si cu multă
căldură a inimii. Când vin însă peste el luptele si ispitele si necazurile celui viclean, dacă
se va împutina sufletul lui si se va înfricosa inima lui, atunci căldura inimii se va cufunda
în marea deznădejdii, precum Apostolul Petru când L-a văzut pe Hristos mergând pe
valurile mării. A dorit să meargă spre Acela si, sărind în mare, a mers ca pe uscat, dar
când a văzut vântul si valurile urcând spre cer si coborând spre adâncul pământului, s-a
înfricosat de îndată din pricina putinei sale credinte, deoarece a uitat pe Hristos care îi
spusese: "Vino!". Deci, împutinându-i-se credinta, a început să se cufunde în mare. Dar
atunci când a strigat "Doamne, scapă-mă", Hristos a întins fără întârziere dreapta Sa cea
sfântă si l-a scăpat.
Astfel se întâmplă cu cel care merge spre Hristos prin lucrarea cea dumnezeiască.
Când va fi strâmtorat de ispite si necazuri, de care este mare nevoie pentru a se arâta
răbdarea lui, dacă i se va împutina credinta si va uita cuvintele si mângâierea lui
Dumnezeu si va începe râvna si căldura lui pentru asceză să se piardă, atunci să strige la
Hristos ca Petru. Harul Lui nu va întârzia să-l întărească cu ajutorul Lui, cu vreo vedere
dumnezeiască sau arătare, prin care se înnoiesc si râvna si căldura sufletului lui. De aceea
spune: "înnoi-sevor ca ale vulturului tineretile tale". Si pentru că a venit vorba de vultur,
acestuia, atunci când îmbătrâneste, îi cad aripile din pricina bătrânetii si din pricina
neputintei sale, dar Dumnezeu face să-i crească aripi noi, si în felul acesta vulturul
întinereste. La fel se întâmplă si cu cel care se chinuie pe sine cu asceza si care este
înconjurat de ispitele si luptele stăpânitorului veacului acestuia. De îndată ce acesta va
vedea vreo vedenie, de îndată ce va avea vreo cercetare dumnezeiască în necazul si în
strâmtorarea lui cea mare, atunci nu numai că nu-si va mai aminti de ostenelile sale
trecute si de ispite, ci va adăuga si alte noi lupte la cele dintâi, după cum spune fericitul
Pavel: "Uitând cele ce sunt în urma mea si tinzând către cele dinainte" (Filipeni 3, 14). si
iarăsi, altcineva spune: "Luptând i se înnoieste puterea". Deoarece ispitele si necazurile si
relele, când sunt suportate cu curaj si bucurie, aduc cu ele cercetare dumnezeiască, iar
cercetarea dumnezeiască îl face să aibă mai multă râvnă în necazurile ce vor veni si în
ispite si lupte. Despre necazurile si despre ispitele acestea, un Părinte a spus următoarele:
Un frate a fost ispitit si supărat de cineva, dar a tăcut si a suportat ispita cu bucurie pentru
Hristos. Dar, ca om ce era, purtând trup ca ceilalti, după putin timp a început să fie
chinuit de gânduri si de tristete. S-a ascuns, atunci într un loc îndepărtat si se ruga lui
Dumnezeu din adâncul inimii, udand pământul cu lacrimi si rugându-L pe Dumnezeu
însusi să-i dea răbdare, îngăduintă si nerăutate. iar Domnul l-a mângâiat atât de mult încât
l-a făcut mult mai răbdător si mai râvnitor. Deoarece, în timp ce se ruga în taină cu durere
de inimă, l-a prins un somn dulce si usor si i s-a arătat că era într-un câmp frumos, atât de
mare, încât semâna cu cerul în măretia lui. Câmpul era plin de oameni, mai multi decât
stelele cerului si decât nisipul mării. Se adeverea cuvântul pe care l-a auzit ucenicul iubit
Ioan Teologul si Evanghelistul, care spune în Apocalipsă: "Si iată multime multă, pe care