Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Un aghiorit necunoscut si deznãdãjduit
Cuvãntul întãi
Despre rugãciunea mintii si a inimii si despre cum aceastã rugãciune a mintii si a
inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Binecuvinteazã, pãrinte!
Domnul nostru Iisus Hristos spune în sfânta si dumnezeiasca Sa Evanghelie: "Cel care
crede în Mine, râuri de apã vie vor curge din pântecele lui". Oricine doreste, asadar, sã
iasã din inima lui ca dintr-un izvor nesecat aceastã apã vie a Sfântului Duh, sã se
nevoiascã sã dobândeascã în inima sa rugãciunea mintii si a inimii, adicã aceasta:
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã", pe care sã o spunã o datã
cu fiecare respiratie. Cel care doreste sã aibã totdeauna în inima sa aceastã rugãciune sã
asculte mai întâi despre pregãtirea de care este nevoie înainte de a o spune, apoi sã
asculte si felul în care trebuie sã o spunã.
Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât
orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru
cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi".
Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice
despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi
cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru
primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem
rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne,
dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".
Iar pregãtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fãrã mãsurã a
trupului, umilirea excesivã. Pentru cã, pe de o parte, postul neîncetat curãteste trupul
postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de altã parte ostenirea trupului
mordficã zvâcnirile necuviincioase ale cãrnii, iar umilirea exageratã aduce rugãciunea si
devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeatã ne
aratã si ne vesteste cã peste putin timp va rãsãri soarele strãlucitor, care odatã rãsãrit va
lumina cu razele sale lu mea întreagã, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se
pregãteste vestea cea bunã a mângâierii si-i aduce la cunostintã cã din clipã în clipã
rugãciunea va sosi în inima lui. Odatã venitã rugãciunea, aceasta va lumina sufletul si
inima si mintea cu razele luminoase si strãlucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din
numele lui Hristos.
Iar dacã mintea este luminatã, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de
ceea ce este vãtãmãtor. Si precum cel care merge noaptea având cu sine o luminã vede
drumul si nu rãtãceste, tot asa si cel care îsi lumineazã mintea cu lumina adevãratã a lui
Hristos distinge drumul adevãrat si drept care-l duce la Hristos de drumul cel amãgitor si
rãtãcitor care-l duce la pieire si la diavol.