Vedere duhovniceasca – Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...

Iar dacă în momentele acelea în care inima varsă lacrimi, cineva vrea să oprească
lacrimile, făcând vreo lucrare sau vreo faptă a stăpânitorului acestui veac, atunci, spun,
desi inima varsă lacrimi nesecate si în timp ce acestea curg fără oprire, în clipa aceea în
care face lucrarea stăpânitorului răului se opresc lacrimile inimii pentru un timp din cauza
răului pe care îl provoacă cel ce urăste binele. Dar dacă inima, din nou, râvneste trezvia si
ia aminte la Harul lui Dumnezeu, care încă o cercetează, plânge din nou ca mai înainte.
Inima plânge deoarece atunci când plânge pentru Făcătorul ei, o dată cu lacrimile simte
înlăuntrul ei dulceata duhovnicească a lui Hristos. Acestea sunt roadele plânsului, pe care
toti Sfintii le-au avut în viata lor, ca arvună a desfătării aceleia de negrăit a veacului ce va
să vină.
Din momentul acela nimeni nu mai poate despărti definitiv inima de vederea
dumnezeiască si de cercetarea duhovnicească, nici om, nici demon. Indrăznesc să spun că
nici chiar îngerii nu pot să o îndepărteze de râvna ei cerească si duhovnicească pe care o
are în adâncul ei, în cele mai ascunse fibre ale bucuriei duhovnicesti. Este ceea ce spune
fericitul Pavel: "Cine ne va despărti pe noi de dragostea lui Hristos?" Nici un lucru nu
poate să despartă inima de dorul duhovnicesc pe care îl simte pentru Harul lui Dumnezeu,
deoarece, din clipa în care a gustat tainic bucuria de negrăit a Harului dumnezeiesc, a
înteles amăgirea si rătăcirea în care trăia înainte de a afla si înainte de a gusta Harul lui
Dumnezeu. Si precum un om sărac, nefericit, chinuit, suferind si deznădăjduit, printr-o
anume împrejurare, devine prieten al împăratului, fiind îmbrăcat în haine strălucitoare, va
petrece împreună cu împăratul viata acestuia de măretie si de fericire, te întreb dacă acela
va dori să părăsească petrecerea împărătească pentru a se întoarce la mizeria vietuirii sale
de mai înainte? Si dacă acest lucru se întâmplă cu omul trupesc, cu omul din afară, cu cât
mai mult se va întâmpla cu omul cel dinlăuntru, duhovnicesc?
Deoarece, dacă inima va gusta în fiecare zi si în fiecare clipă Harul lui Dumnezeu,
întelege bine pe ce căi pline de spini si de bolovani si în ce locuri murdare a umblat până
atunci si de acum nu se mai poate însela luând aminte la cele pe care demonul amăgitor i
le prezintă drept odihnitoare si folositoare. Intelege de acum foarte bine că pe căile
vrăjmasului nu există altceva decât pierderea sufletului, amărâciunea inimii si mustrarea
de constiintă. In Harul lui Dumnezeu cunoaste că există cu adevărat mângâiere, bucurie si
dulceată a sufletului si a inimii. De aceea si proorocul David se ruga spunând lui
Dumnezeu: "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si Duh drept înnoieste întru
cele dinlăuntru ale mele".
Proorocul David cunostea de la Duhul Sfânt că, din momentul în care inima omului se
curăteste, el râvneste să vadă în inima lui pe Dumnezeu însusi, după cum spune Hristos:
"Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". De aceea se ruga David:
"Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule". Si iarăsi, prooroc fiind, stia că din
momentul în care va sălăslui în inima lui Duhul Sfânt, va simti în inimă o bucurie de
negrăit si se va încăizi înlăuntrul trupului său, până în cele mai adânci fibre ale fiintei
sale, cu o căldură de neînteles, duhovnicească si dumnezeiască, însotită de multă dulceată
duhovnicească si dumnezeiască. De aceea mai spune: "si Duh drept înnoieste întru cele
dinlăuntru ale mele".