Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ... Vedere duhovniceasca â Calugar aghiorit anonim - Ortodoxie sau ...
Când un postitor doreste să-si silească inima sa la rugăciunea mintii atât de mult încât să simtă în adâncul fiintei sale durerea inimii, atunci acesta este stăpânit de o slăbiciune fără margini atât a întregii sale fiinte lăuntrice, cât si a stării exterioare a trupului său. Această slăbiciune face să înceteze orice plăcere trupească vădită sau mentală care se ascunde în trupul omului. Si după acestea omul gustă plăcerea aceea cerească si duhovnicească înlăuntrul său. De aceea se spune: "Impărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru". Iar această plăcere cerească si duhovnicească, ce este gustată în chip tainic înlăuntrul său de către om, poate fi cunoscută mai bine în felul acesta: Spunând cineva "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", după cum am spus de multe ori, dobândeste cu sigurantă înlăuntrul lui o evlavie adevărată si neprefăcută pentru Dumnezeu si pentru cuvintele dumnezeiesti minunate. In acelasi timp, împreună cu această evlavie curată si neprefăcută se face simtit înlâuntrul său si Harul Sfântului Duh, care este o mângâiere si o desfătare atât a sufletului cât si a inimii omului. Deoarece, când Harul Sfântului Duh atinge inima curată, se mângâie nu numai sufletul, ci se îndulceste dinlăuntru în chip minunat si inima într-un fel de neînteles si tainic, asa cum se îndulceste vârful limbii omului când acesta se roagă în inimă cu rugăciunea mintii multe ore, cu netărmurită evlavie si concentrare la rugăciune. Iarăsi spunem, că dulceata aceea a inimii, pe care inima o simte de la Harul Sfântului Duh este tainică si duhovnicească, dar se aseamănă cu dulceata care îndulceste gura omului atunci când mănâncă miere sau zahăr. Iar sufletul simte dulceata Harului Sfântului Duh în felul acesta: când Harul Sfântului Duh atinge sufletul, atunci se arată sufletului Sfânta Scriptură întreagă, ca un copac cu frunze din care picură miere, ale cărui rădăcini sunt udate de dulceata nemărginită a lui Hristos si ale cărui ramuri picură în suflet din toate părtile acea dulceată de negrăit. Iar inima simte această dulceată a Harului Sfântului Duh în felul acesta: când cineva întelege că Harul Sfântului Duh sălăsluieste în inima lui, atunci simte în centrul fiintei sale adică în adâncul fiintei sale, o bucurie dumnezeiască si o mângâiere duhovnicească. Când inima este mângâiată, atunci ea se încălzeste cu căldura aceea nematerială ,si cerească ce vine de la Harul Sfântului Duh. Si acesta este lucrul acela despre care spune Hristos: "Foc am venit să arunc pe pământ, si cât as vrea să fie acum aprins" (Luca 12, 49). si dacă inima ta se va încălzi cu acea căldură cerească, înlăuntrul ei se va aprinde focul cel mare al iubirii lui Hristos si aceasta se va lasă cu totul stăpânită de dorul si iubirea pentru El. si numai atunci îsi aminteste inima de Domnul si Stăpânul ei Iisus Hristos si de casnicii si prietenii Acestuia - despre Sfinti vorbim -, numai atunci, spun, inima se topeste coplesită de lacrimile pentru Iisus si pentru Sfinti. Si ca si când ar izvorî apă dintr-un izvor si nimeni nu poate să o oprească să mai izvorască, pentru că dacă astupă izvorul într-o parte, apa iese pe altă parte, la fel se întâmplă si cu inima în acele momente. Deoarece când inima se îndulceste cu dulceata lui Dumnezeu, atunci începe să plângă de la sine, minunându-se de dulceata lui Hristos.
Iar dacă în momentele acelea în care inima varsă lacrimi, cineva vrea să oprească lacrimile, făcând vreo lucrare sau vreo faptă a stăpânitorului acestui veac, atunci, spun, desi inima varsă lacrimi nesecate si în timp ce acestea curg fără oprire, în clipa aceea în care face lucrarea stăpânitorului răului se opresc lacrimile inimii pentru un timp din cauza răului pe care îl provoacă cel ce urăste binele. Dar dacă inima, din nou, râvneste trezvia si ia aminte la Harul lui Dumnezeu, care încă o cercetează, plânge din nou ca mai înainte. Inima plânge deoarece atunci când plânge pentru Făcătorul ei, o dată cu lacrimile simte înlăuntrul ei dulceata duhovnicească a lui Hristos. Acestea sunt roadele plânsului, pe care toti Sfintii le-au avut în viata lor, ca arvună a desfătării aceleia de negrăit a veacului ce va să vină. Din momentul acela nimeni nu mai poate despărti definitiv inima de vederea dumnezeiască si de cercetarea duhovnicească, nici om, nici demon. Indrăznesc să spun că nici chiar îngerii nu pot să o îndepărteze de râvna ei cerească si duhovnicească pe care o are în adâncul ei, în cele mai ascunse fibre ale bucuriei duhovnicesti. Este ceea ce spune fericitul Pavel: "Cine ne va despărti pe noi de dragostea lui Hristos?" Nici un lucru nu poate să despartă inima de dorul duhovnicesc pe care îl simte pentru Harul lui Dumnezeu, deoarece, din clipa în care a gustat tainic bucuria de negrăit a Harului dumnezeiesc, a înteles amăgirea si rătăcirea în care trăia înainte de a afla si înainte de a gusta Harul lui Dumnezeu. Si precum un om sărac, nefericit, chinuit, suferind si deznădăjduit, printr-o anume împrejurare, devine prieten al împăratului, fiind îmbrăcat în haine strălucitoare, va petrece împreună cu împăratul viata acestuia de măretie si de fericire, te întreb dacă acela va dori să părăsească petrecerea împărătească pentru a se întoarce la mizeria vietuirii sale de mai înainte? Si dacă acest lucru se întâmplă cu omul trupesc, cu omul din afară, cu cât mai mult se va întâmpla cu omul cel dinlăuntru, duhovnicesc? Deoarece, dacă inima va gusta în fiecare zi si în fiecare clipă Harul lui Dumnezeu, întelege bine pe ce căi pline de spini si de bolovani si în ce locuri murdare a umblat până atunci si de acum nu se mai poate însela luând aminte la cele pe care demonul amăgitor i le prezintă drept odihnitoare si folositoare. Intelege de acum foarte bine că pe căile vrăjmasului nu există altceva decât pierderea sufletului, amărâciunea inimii si mustrarea de constiintă. In Harul lui Dumnezeu cunoaste că există cu adevărat mângâiere, bucurie si dulceată a sufletului si a inimii. De aceea si proorocul David se ruga spunând lui Dumnezeu: "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si Duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele". Proorocul David cunostea de la Duhul Sfânt că, din momentul în care inima omului se curăteste, el râvneste să vadă în inima lui pe Dumnezeu însusi, după cum spune Hristos: "Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu". De aceea se ruga David: "Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule". Si iarăsi, prooroc fiind, stia că din momentul în care va sălăslui în inima lui Duhul Sfânt, va simti în inimă o bucurie de negrăit si se va încăizi înlăuntrul trupului său, până în cele mai adânci fibre ale fiintei sale, cu o căldură de neînteles, duhovnicească si dumnezeiască, însotită de multă dulceată duhovnicească si dumnezeiască. De aceea mai spune: "si Duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele".
- Page 1 and 2: VEDERE DUHOVNICEASCA Continand doua
- Page 3 and 4: Subsemnatului i-a fost incredintata
- Page 5 and 6: silinta evanghelica, ne ajuta cu ru
- Page 7 and 8: Asadar, dupã ce se pregãteste cin
- Page 9 and 10: cuvântului sfânt care spune: "Le-
- Page 11 and 12: durerea inimii, cu atât nimicea, p
- Page 13 and 14: precum vântul. Rugându-se fratele
- Page 15 and 16: ugăciune, rar si cât se poate de
- Page 17 and 18: anume fel, să se frământe si să
- Page 19 and 20: pământ, inima lui este cuprinsă
- Page 21 and 22: mă", o dată ia fiecare respiratie
- Page 23 and 24: numeroasele închipuiri ale lor si
- Page 25 and 26: nesfârsit, cu strigăte si zgomote
- Page 27 and 28: spune rugăciunea în locul acela a
- Page 29 and 30: datorită curăteniei ei, si cugetu
- Page 31 and 32: Când ajungi la gradul acesta de de
- Page 33 and 34: de păcatul tău si cunoscând bine
- Page 35 and 36: fie prezent fără "Hristoase al me
- Page 37 and 38: Cuvântul al saselea Cum aceluia ca
- Page 39 and 40: hrănesc, se îndulcesc, se bucură
- Page 41 and 42: si cuget treaz, si dacă te rogi î
- Page 43 and 44: veselim într-însa". Iar Dumnezeul
- Page 45 and 46: duhovnicească, nu pe limba ta, ci
- Page 47: Rugăciune Dăruieste, Doamne, Doam
- Page 51 and 52: si cu mai multă silintă din parte
- Page 53 and 54: Tu însă, iubite frate, dacă iube
- Page 55 and 56: Pofta cea rea a omului îsi are cui
- Page 57 and 58: precum întrece soarele pe ceilalti
- Page 59 and 60: împăratului pentru cetătile împ
- Page 61 and 62: nimeni nu putea s-o numere, din tot
- Page 63 and 64: multă, prin rugăciunea neîncetat
- Page 65 and 66: Dumnezeul meu preadulce. Intoarce f
- Page 67 and 68: Această încercare duhovnicească
- Page 69 and 70: întâmplă lucruri contrare acesto
- Page 71 and 72: 9. Unde există zdrobire a inimii,
- Page 73 and 74: 35. Au auzit soarecii vocea pisicii
- Page 75 and 76: 66. Ti s-a luat glasul de la nemăs
- Page 77 and 78: Atât de mare este rusinea aceea ca
- Page 79 and 80: vină, încât devine ca o săgeat
- Page 81 and 82: Această bucurie, cu care se vor bu
- Page 83 and 84: Preotul curat si vrednic, atunci c
- Page 85 and 86: lucrează în sufletul lui tainic H
- Page 87 and 88: de acolo niste fiinte îmbrăcate
- Page 89 and 90: Cugetul preotului trebuie să fie t
- Page 91 and 92: atunci, lăsând acest preot citire
- Page 93 and 94: Ce înseamnă aceasta, Doamne, ca u
- Page 95 and 96: am înteles, din vedenia pe care am
- Page 97 and 98: aceasta mireasmă precum mirul, pro
Când un postitor doreste să-si silească inima sa la rugăciunea mintii atât de mult încât să<br />
simtă în adâncul fiintei sale durerea inimii, atunci acesta este stăpânit de o slăbiciune fără<br />
margini atât a întregii sale fiinte lăuntrice, cât si a stării exterioare a trupului său. Această<br />
slăbiciune face să înceteze orice plăcere trupească vădită <strong>sau</strong> mentală care se ascunde în<br />
trupul omului. Si după acestea omul gustă plăcerea aceea cerească si duhovnicească<br />
înlăuntrul său. De aceea se spune: "Impărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru".<br />
Iar această plăcere cerească si duhovnicească, ce este gustată în chip tainic înlăuntrul său<br />
de către om, poate fi cunoscută mai bine în felul acesta:<br />
Spunând cineva "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", după cum<br />
am spus de multe ori, dobândeste cu sigurantă înlăuntrul lui o evlavie adevărată si<br />
neprefăcută pentru Dumnezeu si pentru cuvintele dumnezeiesti minunate. In acelasi timp,<br />
împreună cu această evlavie curată si neprefăcută se face simtit înlâuntrul său si Harul<br />
Sfântului Duh, care este o mângâiere si o desfătare atât a sufletului cât si a inimii omului.<br />
Deoarece, când Harul Sfântului Duh atinge inima curată, se mângâie nu numai sufletul, ci<br />
se îndulceste dinlăuntru în chip minunat si inima într-un fel de neînteles si tainic, asa cum<br />
se îndulceste vârful limbii omului când acesta se roagă în inimă cu rugăciunea mintii<br />
multe ore, cu netărmurită evlavie si concentrare la rugăciune.<br />
Iarăsi spunem, că dulceata aceea a inimii, pe care inima o simte de la Harul Sfântului Duh<br />
este tainică si duhovnicească, dar se aseamănă cu dulceata care îndulceste gura omului<br />
atunci când mănâncă miere <strong>sau</strong> zahăr.<br />
Iar sufletul simte dulceata Harului Sfântului Duh în felul acesta: când Harul Sfântului<br />
Duh atinge sufletul, atunci se arată sufletului Sfânta Scriptură întreagă, ca un copac cu<br />
frunze din care picură miere, ale cărui rădăcini sunt udate de dulceata nemărginită a lui<br />
Hristos si ale cărui ramuri picură în suflet din toate părtile acea dulceată de negrăit. Iar<br />
inima simte această dulceată a Harului Sfântului Duh în felul acesta: când cineva întelege<br />
că Harul Sfântului Duh sălăsluieste în inima lui, atunci simte în centrul fiintei sale adică<br />
în adâncul fiintei sale, o bucurie dumnezeiască si o mângâiere duhovnicească. Când<br />
inima este mângâiată, atunci ea se încălzeste cu căldura aceea nematerială ,si cerească ce<br />
vine de la Harul Sfântului Duh. Si acesta este lucrul acela despre care spune Hristos: "Foc<br />
am venit să arunc pe pământ, si cât as vrea să fie acum aprins" (Luca 12, 49).<br />
si dacă inima ta se va încălzi cu acea căldură cerească, înlăuntrul ei se va aprinde focul<br />
cel mare al iubirii lui Hristos si aceasta se va lasă cu totul stăpânită de dorul si iubirea<br />
pentru El. si numai atunci îsi aminteste inima de Domnul si Stăpânul ei Iisus Hristos si de<br />
casnicii si prietenii Acestuia - despre Sfinti vorbim -, numai atunci, spun, inima se topeste<br />
coplesită de lacrimile pentru Iisus si pentru Sfinti. Si ca si când ar izvorî apă dintr-un<br />
izvor si nimeni nu poate să o oprească să mai izvorască, pentru că dacă astupă izvorul<br />
într-o parte, apa iese pe altă parte, la fel se întâmplă si cu inima în acele momente.<br />
Deoarece când inima se îndulceste cu dulceata lui Dumnezeu, atunci începe să plângă de<br />
la sine, minunându-se de dulceata lui Hristos.